Maria B.

Tot as vrea sa mor chiar daca ti-am citit articolul care pare destul de incurajator celor care se afla in aceiasi situatie ca mine… insa, cum sa nu vrei sa mori daca tot porti dupa tine povara unei boli care te macina pe dinauntru?!!!

Mimi B

buna!
numele meu sincer nu cred ca este relevant, dar din politete va spun porecla Mimi, povestea mea, cat de dramatic suna…
mi-a placut articolul vostru, sincer, mi se pare de apreciat ceea ce incercati sa faceti, sunt foarte putini oameni carora le pasa de cei din jur, mai ales de necunoscuti…

intr-adevar nu am ajuns intamplator pe aceasta pagina, dar contrar titlului, eu nu am cautat”modalitati de sinucidere usoare si fara dureri” eu am cautat “modalitati de sinucidere astfel incat sa para o moarte naturala”…. am cautat asta pe google pentru ca stiu destule modalitati de sinucidere insa toate “lasa indiciul sinuciderii”. pe mine nu ma intereseaza cat de dureros este “procesul” in sine atata timp cat rezultatul este cel dorit, poate sa fie o moarte usoara, poate sa fie una chinuitoare imi este indiferent…singurul lucru pe care il vreau este acela ca oamenii care ma cunosc sa nu stie ca a fost alegerea mea sa nu mai fiu.

referitor la remarca cu”viata despre moarte”… ce este mai dureros sa fii intr-un loc si sa suferi vesnic in urma unei actiuni intreprinse din proprie initiativa, sau sa traiesti intr-o lume in care simti ca locul tau nu este nicaieri? (pe mine m-ar durea mai mult a 2a varianta)

nu cred ca as avea vre-o data “curajul” sa ma sinucid, de fapt nu este vorba de curaj pentru ca nu curajul imi lipseste (din contra, as face treaba asta, si daca nu mi-ar pasa de nimeni as face- o la modul ce mai ostentativ si dureros- insa nu imi permit sa imi”pedepsesc ” parintii cu asa ceva- nu este vina lor pana la urma ca eu am ajuns sa fiu ceea ce sunt acum…)

si pana acum nu v-am spus nimic din “povestea mea” pe scurt, simt ca locul meu nu este nicaieri, afisez o masca de om dur, care nu poate sa fie afectat de nimic, un om insensibil si lipsit de orice sentiment bun, insa realitatea este fix invers(poate afisez masca asta pentru ca am fost ranita de prea multe ori de oamenii carora le-am aratat ca imi pasa, sau poate doar din teama de a simti si a pierde…)

cred ca am scris aces comentariu mai mult din nevoia de a vorbi cu cineva complet strain care nu ma cunoaste si care poate sa fie impartial ( povestea mea varianta detaliata, v-o pot spune insa nu la modul public ci intr-un mail in cazul in care doriti sa o aflati, nu este nimci dramatic sau iesit din comun, pur si simplu viata unui om normal- toti avem suisuri si coborasuri…doar ca uneori obosim, sa traim asa…)

va multumesc ca a-ti avut rabdare sa cititi postarea mea.

o seara buna!

Miha

totul s’a inceput cand am marturisit unui baiat ca’mi place de el enorm.i;am scris in forma de scrisoare pe “facebook” shi in acea corespondenta avea un continut de”cat timp nu ne’am vazut sentimentele mele a crescut fata de tine..”,(el a plecat instrainatate sa invete)atunci el m’a intrebat” care timp?”eu n’am stiut ce sa’i raspund shi m’am inhibat de emotiiinvata foarte bine,arta pentru mine era premordial pentru mine,acum nu mai este as,de 57 de zile ma intreb de ce mai traiesc daca nu am reushite bune?care este scopul vietii daca eu nu sunt straduitoare?Am inceput sa fiu agresiva .neechilibrata,indiferenta.Aceste ganduri despre moarte ele variaza dupa dispozitie shi dupa reushite,dar totushi eu vreau sa fiue motivata sa invat,pentru ca nu vreau frecvent sa’mi vina aceste ganduri negative,shtiu e pacat “sinucuderea”.