Marya E

30 05 2012

si eu am o mica mare prblema vreau sa mor nu mai am pe nimeni pe acest pamant mama nu ma supoarta in oste am fost ranita vreau sa mor………..

Anunțuri




Gab

29 05 2012

Buna ziua,
firesc… google…. suicid, sinucidere…. am aterizat si eu pe aici si am citit o vreme… am ajuns la parerea ca cei mai multi de aici se afla in pozitia in care ma aflam si eu sistematic la incepand cu varsta de 12 ani, tentativa existand pe la 28 ani … pastile vizualizate de o colega care mi-a dat peste mana astfel toata cutia a zburat pe geam… pe la 27 am avut o cadere psihica … picam din plans in ras si viceversa … adica porneam sa rad un rad nefiresc … constientizam privirea celui care ma obseva si ajungeam apoi sa plang intelegand ca ceva nu e ok cu mine… am fost la doctor (a zis ca mama nu e sanatoasa ca m-a dus acolo desi eu i-am cerut sa ma insoteasca; la 24 ani am divortat dar nu am avut reactii adverse sentimental vorbind dar la intamplarea de la 26 am realizat ca faptul ca nu ziceam nimanui din framantarile mele a cauzat acea cadere) mi-a dat niste pastile … a fost bine… mi-am revenit… acele pastile insa am vrut sa le folosesc ulterior la intamplarea de la 28 (nu consumasem decat 1 pastila timp de 2 sapt at dar am pastrat cutia cu restul)… am trecut si de acel eveniment… am prieteni care mi-au fost un sprijin extraodrinar dar acum am ajuns la un prag cand ma gandesc teribil ca totusi de ce sa nu o fac (simt ca nu mai pot vb cu ei ca alta data)… ma simt ades ca un mort viu.. pare ca nimic nu mai prezinta importanta… e ca si cum viata nu ar mai curge prin mine.. una din prietene ce ma stie de 12 ani imi zice nu demult ca nu stie sa ma fi vazut vreodata plangand si atunci am constientizat ca de fapt asta mi se intampla cu adevarat rar.. de fapt dupa ce tata a murit cand aveam 8 juma mult timp nu puteam plange ci aparea o sufocare la nivelul gatului…. si mama era sa moara la scurt timp dupa el (ianinte sa implinesc eu 9 ani)
in fine ideea e ca nu gasesti metode sa iti iei viata… […moderat…].. familia… oricat ar zice ca le pasa de mine stiu ca o sa le fie mai bine fara mine … mai am nitel timp la dispozitie si daca nu gasesc pentru ce sa traiesc si astfel sa am puterea de a iesi din situatia nasoala in care ma aflu va trebui sa o fac… doar asa scap.. unde?… Dumenezeu stie…
am incercat sa ma inteleg , am incercat sa aflu ce caut pe lumea asta, nu am reusit a intelege, viata mea e o varza totala si totul e din vina mea iar acu mi se pare tardiv a mai indrepta situatia…
daca nu ai venit totul e din rau in mai rau… parca totul se surpa …. gandul sinuciderii a planat mereu asupra mea de copil cu efect autodistructiv de fiecare data… caci atunci cand astfel de ganduri imi inundau mintea tot ceea ce imi doream imi refuzam, imi refuzam sa fac tocmai ceea ce mi-ar fi adus satisfactie… analizand comportamentul meu de-a lungul timpului mi-am dat seama ca acesta a fost cel ce mi-a indus esecul pe toate liniile de existenta … asadar o greseala realizata mereu si mereu iar acu realizez dar tocmai acum nu mai am nici o imagine de viitor… am citi cum multi spun pune trecutul la locul lui (in spate adica) si bucura-te de prezent ca astfel sa creezi schimbari in viitor … dar ce viitor ca nu vad iesire din situatie…si tare complicat e … stiu ca ar fi trbuit sa merg demult la psiholog … dar costa… si cata incredere sa am… hmmm in fine am obosit sa mai traiesc … sper ca moartea e somn si liniste … contrar altora care se simt singuri eu nu ma simt asa ci din contra vrea sa fiu singura dar nu am cum…
sanatatea a inceput sa schioapete acu dupa ce in general m-am laudat cu sanatate de fier… am convingerea ca in mare masura se datoreaza gandurilor acestora negative…
vad si citesc despre atatea cazuri de oameni cu boli groaznice … copii… si ma gandeam in consecinta ca ar fi mana cereasca sa merg la doctor – daca as avea bani – sa imi zica … aveti tumoare .. o sa mai traiti maxim o sapt … hmm … dar asta nu mi se intampla mie … caci asa nu as mai fi nevoita a gandi cum sa procedez a pleca





Cristina G

25 05 2012

nu mai supor sa traiesc cea mai buna prietena vrea sa scape de mine cu ori ce putinta sa ma scuata din oras…iubitul meu crede cal insel si nu e adv eu il iubesc si fara el chear as ramane fara nimik…mama mia dat in cap si mia zis ca o data daca mai intarziu acasa cate secunde intarziu atati pumni in cap imi da..si eu plang in fiecare zii cu gandul cand voi muri,cand nu ma mai trezesc woare??vreau sa scap de lumea asta inconjuratoare…spunetimi cum sa mor cel mai repede??





Dyana

23 05 2012

Trec si eu printrun moment dificil si simt ca asta e singura cale numai ca mă gândesc si la părinții mei.as vrea sa fie mai ușor dar simt ca nu voi trece niciodată peste asta.





Mira

22 05 2012

Buna dimineata ! Nu stiu daca am nimerit bine dar orice sfat este binevenit.
Povestea in linii mari este urmatoarea: locuiesc de 2 saptamani cu un barbat de 30 de ani care sufera de depresie. Un barbat pe care nu-l cunosteam. O sa incerc sa punctez ce cred ca o sa ajute sa va afaceti o parere.
El si-a pierdut tatal cand era inca destul de mic insa isi aminteste bataile repetate pe care trebuia sa le suporte mama lui si unul dintre frati. Cred ca il batea si pe el..dar e numai o banuiala.
Din spusele lui “acasa” nu e un loc in care revine cu placere nici chiar acum.
Dupa facultate a avut o depresie lunga in care a avut ganduri sucidale aproape zilnic. A mers la terapie insa nu l-a ajutat foarte mult. Apoi a plecat din orasul natal pentru a-si face un rost in altul. A avut o reatie “dubioasa” cum o claseaza cu o domnisoara pe care a iubit-o dar care nu l-a iubit la randul ei. Atunci banuiesc ca s-au decansat minciunile. Asa cum singur recunoaste o mintea in diverse aspecte doar pentru a-i fi pe plac, pentru a se integra in societate. Nu are sens sa intru foarte mult in detalii. Apoi a cunoscut o alta domnisoara cu care a avut o relatie bazate pe multe minciuni generate de neincrederea in sine, de nesiguranta. S-au despartit de curand si este foarte afectat si incearca sa-si gaseasca refugiul in alte relatii pentru ca nu cunoaste o alta normalitate.Sunt multe lucruri pe care refuza sa le povesteasca insa realizeaza ca sufera de depresie.Realizeaza ca are nevoie de ajutor insa amana oarecum un ajutor specializat.
Intrebarea e cum si daca pot fi de folos. Vorbim destul de mult insa realizez ca oricat de bineintentionata as fi nu-l pot scoate din starea asta. Acesta este si motivul pentru care am ales sa scriu. Daca ma puteti ajuta cu sugestii, va multumesc.





A

21 05 2012

Am citit cam toate relatarile de aici, in speranta ca voi putea gasi o similaritate. Dar, voi, oameni, voi aveti probleme mult mai mari, peste care treceti.
Eu nu pot face asta, pentru ca sunt defect. Sufletul mi-e defect, vointa mi-e defecta…totul e stricat in mine.
Ma simt ca o ramura putreda, care trebuie indepartata pentru a nu imbolnavi si restul pomului.
Am incercat in seara asta sa scriu o scrisoare de adio, si m-am adancit mai mult in gandurile negre, cand mi-am dat seama ca nu am fost aproape nimic in aceasta viata, daca tot ce am putut spune a incaput in patru randuri.

Vreau…vreau doar sa stie cineva ca sunt si eu aici. Am incercat sa le spun multora ce se zbate in mine, mai in gluma, mai in serios. Dar parerile mi-au oprit elanul. Simt ca e mai bine sa mor si sa ii scap pe toti de necazurile pe care le aduc, decat sa traiesc cu stigmatul ca sunt un las.

Ma macina, si mi-e rusine ca vin aici sa ma plang. Dar ma simt atat de singur, chiar daca pe de alta parte stiu ca merit asta.

 

Iertati-ma pentru felul in care m-am plans, dar…am vrut doar sa stie cineva, oricine.
Pentru ca nu e cel mai rau sa nu te asculte nimeni, ci sa-ti dai seama ca nu ai ce probleme sa-i spui, sau cele pe care le ai ti le-ai cauzat singur, ca totul e in tine, in faptul ca nu esti in stare de nimic.
Poate pare ciudat venind din partea unui om ca mine, dar eu va rog sa traiti.
Pentru ca spre deosebire de mine, voi aveti puterea de a trece peste.

 





Marya

16 05 2012

Si eu imi dorersc să mor pt k am vorbit 2 ani cu un băiat şi m-am despărtit după m-am împrietenit cu altcineva dar nu îl iubesc am 1 an de când vorbesc cu el dar nu pot decât să mă gândesc la fostu prieten ţin mult la el şi nici el nu mă uitat dar părinti nu vor să mă lase să mă despart de actualu pt k îl iubesc mă cert cu părinti şi îmi doresc să mor. Ce mă sfătuiţi?