Victoria

11 07 2012
Buna,
In ceea ce ma priveste, vreau sa va spun inca de la inceput sa nu va faceti griji pentru mine pentru ca nu planuiesc sa ma sinucid in viitorul apropiat (desi cochetez cu ideea).
Va scriu pentru ca ma simt incredibil de deprimata, de singura si de speriata. Intotdeauna am trait dupa principiul „hai ca trece si ziua de astazi” (in sensul ca timpul trece si vindeca toate ranile); incerc sa fiu si sa par echilibrata, insa in momentul in care ma gandesc la tot ceea ce se intampla intru in panica si simt ca nu mai pot continua. De obicei ma refugiez in diferite activitati si refuz efectiv sa ma gandesc la lucrurile care imi fac rau; pur si simplu fug de tot si ma prefac ca totul e bine.
Aparent totul pare in regula cu mine – sunt tanara, la facultate ma descurc foarte bine, par sanatoasa, par o persoana care se distreaza si care nu are probleme – insa realitatea este cu totul si cu totul diferita. Nimeni nu stie cate lucruri se ascund in spate. Incerc sa va explic cum sta treaba deoarece in momentul acesta chiar am nevoie de ajutor.
Cred ca ar trebui sa va spun ca in familia mea exista mai multe antecedente de boli psihice, asa ca poate am mostenit ceva si pe fond genetic. De cand ma stiu, parca familia noastra a stat sub zodia ghinionului si a nefericirii. Nu a existat nicio perioada despre care sa spun ca a fost lipsita de incidente. Eu personal am fost foarte bolnava timp de vreo 10 ani; nici nu vreau sa intru in detalii. Mama a fost deprimata inca de cand m-am nascut, iar tatal meu este aproape inexistent in viata mea. Am trecut prin multe: decese, probleme financiare, boli grave, certuri in familie etc. Mereu a fost un du-te vino. Niciodata nu am putut ramane impasibila la problemele pe care le au cei la care tin, atat de tare ma afecteaza incat parca eu trec prin situatiile respective.
Nici nu stiu ce sa scriu in continuare deoarece imi aduc aminte de atat de multe situatii neplacute care mi-ar lua pagini intregi sa le descriu. In timp am dezvoltat probleme de atasament – imi este frica sa incep sa tin la persoane deoarece ma tem ca vor disparea din viata mea; imi este frica sa ma implic in orice serios. Am unele momente in care ma simt atat de abandonata incat imi vine sa ma duc la orice persoana de pe strada sa o rog sa ma tina in brate cinci minute. Imi pare atat de rau pentru toate lucrurile care s-au intamplat, dar incerc sa rezist pentru mine. In ciuda tuturor gandurilor sumbre, mereu m-am gandit ca viitorul va fi minunat; nu stiu de ce, dar imi place sa ma consolez cu acest gand. Pentru asta traiesc – sa vad cum va fi. Cine stie, poate va fi mai bine.
Nu ma consider o luptatoare, dar pana acum am mers inainte orice mi-ar fi scos viata in cale. Am o familie micuta – 4 persoane; doua nu mai tin legatura cu mine, una o tine doar mecanic. Am cateva cunostinte (colege/i; amici), dar nu foarte apropiate. Simt ca singura mea prietena la care tin cu adevarat se transforma pe zi ce trece. Stiu ca si pe ea viata o face sa fie astfel, insa devine din ce in ce mai nemultumita si neintelegatoare. Uneori imi este greu sa vorbesc cu ea. Imi doresc sa fie asa cum era inainte – blanda si intelegatoare. Acum 3 ani de zile mi-am permis sa ma atasez de cineva. Bineinteles ca persoana respectiva a disparut definitiv cu un an in urma. Am fost bulversata pentru ca nu imi imaginam asa ceva. Totusi, am reusit sa trec si peste asta. Am vazut ca se poate o zi, asa ca am zis ca se poate si mai mult.
In urma cu ceva timp am inceput sa tin la altcineva, ca sa ma trezesc ca imi trage clapa asa din senin. Nu a facut-o neaparat intentionat, dar tot a reusit sa ma dea peste cap. Detest situatia, nu stiu de ce a trebuit sa fie asa – o insiruire de evenimente nefericite.
Stau si ma gandesc uneori „de ce?” De ce e asa? De ce tot intamplari din astea? De ce nu merge ceva macar o singura data de la sine? Nu sunt invidioasa pe fericirea altora, dar ma intreb cum e sa fii fericit? Alteori ma uit la persoanele care fac rau, sau care pur si simplu isi baga picioarele si nu le pasa daca le fac rau celorlalti, si ma intreb cum pot fi atat de nepasatoare? Cum isi pot vedea in continuare de viata cu atata usurinta?
Ma opresc aici. Nu vreau sa par dramatica. Repet, daca nu as fi fost intr-o dispozitie extrem de proasta nu as fi apelat la voi. Mi-e atat de frica de ceea ce urmeaza…
Anunțuri