IrinaU

29 07 2013

As vrea sa inchei scocoteala cu viata asta atata timp cat vad ca nu Mai am un motiv sa traiesc si da poate va amuza dar motivul e dragostea! Am facut o greseala si acuma o regret amarnic, fericirea mea consta acuma in a convinge o ruda a iubitului meu sa mai am o Sansa , e ca si cum ai acute acu in caru cu fan! Ce rost sa traiesti daca nu Mai ai pt cine! Si asta o so fac in termen de 24 ore!

Anunțuri




UnAltul

29 07 2013

Salutări. Ştiu că e doar un alt clişeu, dar am ajuns la capătul puterilor. În ultimul an am ajuns să mă gândesc la suicid şi de 10 – 14 ori pe zi. Da, am început să număr, ca un ultim efort, pentru a da o şansă auto-sarcasmului. Însă făra rezultate. Problemele emoţionale sunt deja mult prea complexe şi mult prea adânci. Nu mai am nici dorinţa şi nici puterea pentru a-mi motiva gestul sau precursorii săi. Vreau doar ca mama să nu ia atât de tare şocul sinuciderii şi să nu înceapă să se culpabilizeze şi să-i afecteze pe cei din jur cât mai puţin posibil. Aici nu ştiu ce să fac şi nici nu mai am puterea de a găsi o soluţie. Un eventual diagnostic psihiatric ar fi destul de obiectiv, oricum cred că aş întruni condiţiile pentru câteva boli.





Ghost

26 07 2013

Buna […moderat…]! Eu recunosc ca de mult am acest gand in plan si tot o aman de pe o saptamana pe alta,dar acum simt ca numai pot. Luni o sa plec fara sa ma gandesc la un loc anume,plec pur si simplu intr-un loc retras unde sa nu fiu gasit de nimeni! Stiu ca o sa fie greu si o sa imi fie frica,o sa simt un gol in suflet, o sa tremur,o sa imi bata inima cu putere,si o sa plang cu un pampalau….porma sper ca se va face liniste si nu o sa mai simt nimica,nu vreau sa-mi scrieti nimca inapoi nu astept mila sau alte comentarii,nici nu am vrut sa scriu nimic. Adio





Andrei

25 07 2013

buna tuturor,am citit prima data despre acest blog cand eram in austria la lucru si mi-a ramas in minte pentru ca am vazut ca aici oamenii isi destanuie cele mai negre ganduri,citind ma gandeam ca pot sa ajung si eu in situatia asta.pana la urma ca am ajuns si acum nu stiu ce sa fac,cand nu eram in situatia asta era usor sa dau sfaturi,sa condamn acum nu mai stiu.viata este uneori nedreapta si fiecare ne gandim sa scapam cat mai usor de suferinta .as dori si eu sa scap de suferinta ,de ganduri care ma fac sa vorbesc singur,de insomnii dar tot incerc sa ma intaresc singur si sa merg inainte dar nu este usor deloc.fiind plecat de vreo 7 ani de pe meleagurile mioritice intors acum nu mai am prieteni,familie nimic,credeam ca acolo este problema in strainatate ca am ramas singur si incep sa inebunesc cand vad ca aici in tara mea ma simt mai singur ca acolo.vad si aici unele comentarii care au aceleasi ganduri ca mine unele vieti nu merita traite.stiu trebuie sa avem rabdare va fim iarasi fericiti dar aceste momente de singuratate te fac sa te intrebi ce cauti in lumea aceasta si cand vezi ca nu poti sa schimbi nimic de pe o zi pe alta este si mai dureros.iti spui tie ca maine va fii mai bine si incerci sa faci sa fie asa dar cand vezi ca este mai rau si te amagesti singur iti vin aceste ganduri negre.acum nu pot sa astept prea multe ca am scris aici dar cum spun mai multi care au scris am vrut sa ma descarc sa stiu ca am spus cuiva.as putea sa scriu un roman despre ce ma doare dar stiu ca nimeni nu are asa de mult timp sa citeasca atat.asa ca as dori si eu sa vad ca inca la cineva ii pasa,as merge undeva doar sa fug de singuratate doar pentru cateva zile dar unde si cu cine?daca este cineva care simte la fel anuntati-ma.multumesc





sami19994

21 07 2013

Salut.Am descoperit ieri acest site in contextul suferintei mele neasemuit de grele.Am 19 ani fara 2 luni(dar nu cred ca voi mai ajunge sa implinesc 19 ani).Cand ma uit in urma,imi dau seama ca toata viata mea a stat sub semnul fatalitatii.Eu sunt cel mai mare copil dintr`o familie cu 9 copii.
Sa incep cu inceputul…Copilaria mea a fost interesanta..frumoasa pe alocuri,dar de foarte multe ori deosebit de infioratoare.Parintii mei sunt neoprotestanti,si ne`au crescut si pe noi in acest cult.Am fost un copil neastamparat,vioi,vesel,agitat,dar odata cu trecerea vremii am devenit trist,insingurat,chiar daca acest lucru nu lasam sa se observe..Mama mea a fost diagnosticata cu schizofrenie cand aveam 8 ani,fiind spitalizata la Cluj.La scoala eram printre primii intotdeauna,multi se mirau de cate lucruri stiu..uneori si eu..Prin clasa a 5-a au inceput primii germeni ai suferintei.Aveam conflicte la scoala,eram fricos,si din aceasta cauza mergeam la scoala pe drumuri mai putin umblate,de teama unora…Apoi familia mea a avut divergente cu vecinii,iar pentru ca nu mai exista cale de rezolvare ne`am mutat la o casa aflata la periferia orasului.Aici greutatile au devenit tot mai mari, conditiile mizere de viata,certurile si bataile cu alti copii,problemele in familie m`au afectat grav.Eram tratati ca niste gunoaie,necazurile se tineau lant de familia noastra.In clasa a 7-a si a 8-a,lucrurile s`au mai reglat cat de cat.
Odata cu clasa a 9-a am inceput sa am tulburari obsesive cumplite..Nu TOC(Tulburari obsesiv-compulsive).Nu imi puteam scoate din cap ganduri negre,murdare.Am vrut la un moment dat sa il arunc pe fratele meu mai mic pe geam.Ma chinuiam cumplit dar degeaba..M`am gandit ca sunt pacatos si am incercat sa ma apropii de biserica.In acest timp am inceput sa dorm singur intr`o alta locuinta a noastra.Noaptea aveam tulburari,cosmaruri,iar la scoala eram printre cei mai saraci din clasa,iar asta ma nefericea profund.
In 7 iulie 2010 citind Biblia am avut un atac de panica groaznic.Zilele urmatoare au fost de nedescris..Atunci le`am destainuit parintilor chinul meu,iar ei m`au ajutat cum au putut.Ma rugam lui Dumnezeu,dar parca ma rugam peretilor.M`am decis sa ma botez in biserica noastra,crezand ca astfel suferinta va inceta.Dupa 3-4 zile mi`am revenit.Peste doua saptamani criza a revenit cu si mai mare intensitate.A fost ceva cumplit..am simtit iadul..Zilele treceau ca saptamanile,plangeam,sufeream nespus.Am trecut si peste asta cu greu..Dupa alte doua saptamani,la bunici,la Moldova de aceasta data chinurile au aparut din nou.Cel mai groaznic lucru era faptul ca zilele treceau infiorator de greu.Capul ma durea,eram ametit,nu mai stiam de mine..
Odata cu inceperea clasei a 10-a lucrurile au intrat treptat in normalitate.Mi`am luat calculator,am inceput sa am prieteni,si am uitat de necazuri cat de cat.
Insa din luna aprilie a acestui an,in contextul examenului de Bac,a inceput sa imi fie frica.Ma temeam ca nu voi avea timp sa scriu,ca nu voi fi lasat in pace de altii,ca voi avea ghinion.A urmat o saptamana destul de urata,in care ma simteam anxios,parca aveam un nod in gat,nu puteam respire bine.Situatia s`a imbunatatit in saptamanile urmatoare,iar in 30 aprilie am avut banchetul de sfarsit de liceu.Cred ca participarea la el a fost una din cele mai mari greseli ale mele.Pe tot parcursul lui m`a durut capul de la volumul ridicat al muzicii,de la dans,etc..
Dupa 2-3 zile lucrurile s`au inrautatit,ceea ce imi ingreuna invatatul pentru Bac.Cu toate acestea am luat o nota mare(9,38).Acum sunt la Bucuresti ca sad au admitere la facultate,dar ma simt rau..Ceea ce este groaznic-nu am mai vazut pe cineva sa aiba parte de asa ceva este obsesia continua.E ceva ciudat,cum ma simt putin mai bine,imi vine un gand:”e…e doar un sentiment,iti va trece”si neutralizeaza acest sentiment.E infiorator,nu ma mai pot bucura,nu mai pot plange macar..Orice ma obsedeaza..practic sunt nebun cu acte.Nu am vorbit cu nimeni fata in fata,doar pe un forum medical.Acolo un psiholog mi`a zis ca sunt inervant si ca imi da putine sanse..Nu am mai intalnit pe cineva care sa pateasca lucruri de astea..toti au dureri sufletesti cauzate de decese,despartiri.Eu nu vreau o viata frumoasa,nu vreau iubita,nu doresc decat sa gandesc normal.De vreo 4 zile tot zic ca la noapte ma voi sinucide,dar si asta e complicat..Zilele trec foarte greu,nu am vorbit decat cu mama la telefon despre aceste probleme,dar ea nu ma intelege.Ea zice sa discut cu cineva,sa imi fac prieteni.Nu am fost deloc pana acum la psiholog sau psihiatru;daca mergeam cand trebuia nu mai pateam asa ceva.La Bucuresti stau la unchiul lui taicamio care este un om batran dar foarte bun care ma serveste cu de toate.Ma simt in ceata,situatia e crancena.M`am interesat pe net despre un psiholog sau psihiatru dar o consultatie costa 100 de lei,ori eu nu dispun de acest bani.Fara calculator sau Tv nu pot trai,astea ma sustrag de la a gandi..Tata are mari asteptari de la mine,nu concepe altceva.
Nu stiu ce sa fac..m`am gandit sa ma sinucid la noapte,dar e complicat.Mama ar fi distrusa,nu ar face fata,in plus nu ar fi un lucru frumos fata de unchiul care s`a purtat frumos cu mine.
Voi suferiti sufleteste,dar cel mai rau e sa suferi mintal..as vrea sa iau o pastila si sa dorm toata viata.As vrea sa am 90 de ani,sa mor…Ajutati-ma…Nu vreau sa intru in iad,dar viata mea e deja un iad..Ce sa fac?





Maaya

21 07 2013

Buna, sunt ale, pe ziua de azi este a treia oara cand ma chinui sa scriu si ma tot razgandesc . Intre timp am mai citit cateva povesti de pe acest site si mi am gasit cumva curajul. Am gasit site-ul intamplator pentru ca si eu am avut cateva episoade in care singura solutie era sa-mi iau viata. Ce pot sa spun este o poveste lunga si incarcata de detalii … asa ca o sa incerc sa spun lucurile pe scurt. Parintii mei au divortat cand eu aveam varsta de 6 ani iar fratele meu10 . Intre parinti a inceput un fel de lupta cine ramane cu copiii si asa dupa numeroase “lupte”, eu am ramas cu mama si fratele meu cu tata. Ce pot sa zic este ca ne au despartit si nici pana in ziua de azi nu simt ca am frate, desi vb cu el destul de des. Ma rog am ramas cu mama , bunica mea a rupt legaturile cu ea pentru ca era rusinos sa divortezi in acea perioada . Si asa mama s-a chinuit sa ma creasca , pana in clasa a 4- a am avut vreo 2,3 “tati vitregi” care nu se comportau tocmai frumos cu mine. Mama a cunoscut pe viitorul si ultimul meu tata vitreg si ne am mutat la el acasa , in orasul lui , bunica a reluat relatiile cu mama .Eram in clasa a5-a dar eram un copil din acela timid , nu aveam voie sa ma joc cu ceilalti copii din cartier , nu aveam voie sa am prieteni , nu aveam voie sa ascult muzica in casa etc. Inclusiv daca foloseam un pahar si nu il puneam la locul lui se tipa pe mine. Si asa incetul cu incetul am crescut cu scandaluri ca fiica ta e asa, ca fiica ta …niciodata nu am fost indeajuns de buna. La inceput mama imi lua apararea da incetul cu incetul am vazut cum era convinsa de catre noul meu tata ca copiii treb educati altfel .Doar cand veneau ceva rude la noi in vizita “tatal meu ” devenea instant un om perfect se juca cu mine, evident in fata neamurilor ca sa se vada ca e el un tata bun si grijuliu.Desi aveam note bune nu era de ajuns orice as fi facut eram , cea vinovata sau ” pe ce pui mana strici” incetul cu incetul auzeam de la mama esti ca si matusa ta ( sora tatei care la crescut pe fratele meu ) , esti prosta ca si tata tau ca numai ala era fraier ca tine etc.Daca primeam bani sau ceva de la tatal meu adevarat imi lua tot . Si asa incetul am ajuns in liceu moment in care tatal meu vitreg a devenit si mai psycho. Racnea la mine daca nu i convenea ceva , aa si sa nu uit sa mentionez ca de cand am intrat in casa lui altceva in afara de asta e casa mea nu am auzit, mereu daca era o problema spunea asta e casa mea faci cum zic eu si asa mai departe, inclusiv cand spalam vasele trebuiau facute ,cum era el invatat de mama lui ca daca nu facea crize. in liceu am fost premianta dar orice faceam nu era bine, nu am auzit odata bravo de a lungul anilor sau foarte bine sau o incurajare.Si prin clasa a 12-a am avut un prieten in care pot sa zic ca mi am gasit refugiul , acum cand stau si ma gandesc imi dau seama ca de fapt cautam un loc al meu , un loc in care sa ma simt acasa.Paintii mei au fost dintodeauna reci cu mine, mama nu a purtat niciodata conversatii cu mine despre adolescenta sau despre scoala . Si asa la un moment dat mama mea care incerca sa mi fie “prietena” ma intrebat despre anumite evenimente iar eu care ma m gandit ca e mama , ma-m confesat si i am spus ca s-au intamplat anumite lucruri si ca nu mai sunt “fata mare”. In acel moment ma traumatizat reactia ei, ma palmuit , ma tras de par, ma batut cu cureaua , mi a adus un cutit sa ma omor , mi a zis sa ma arunc in fata trenului si mi a zis ca nu mai sunt fiica ei,multe alte lucruri de genul acesta.Nu pot sa va zic ca nu am mai avut incredere in ea de atunci si nici nu o sa am vreodata. Nu a vorbit cu mine vreo 3 , 4 luni locuiam cu ea in casa dar trecea pe langa mine , vreo doua saptamani am stat inchisa in casa plangeam incontinuu nu puteam sa ma abtin , am incercat sa ma omor, vroiam sa nu mai exist , vroiam sa dispar sa nu mai fiu pe pamant sa nu mai vad pe nimeni. Dar nu aveam pe nimeni exact cand aveam cea mai mare nevoie de un sfat ,de un umar pe care sa plang nu aveam pe nimeni. Si dupa cateva luni bune a venit alta drama peste mine prietenul meu a fost nevoie sa aleaga intre mine si bani,parintii lui i-au spus scurt pe doi ori te insori cu fata care vrem noi ori te dezmostenim. Evident ca am ramas singura si disperata, cu inima in bucatele si parintii mei pe deasupra care ma faceau in toate felurile, mergeam pe strazi plangand numai sa nu fiu acasa. Am vrut sa merg si eu in vacanta cu colegii tatal meu vitreg mi-a imprumutat bani si pana in ziua de azi tipa dupa mine ca ti am dat bani sa mergi in excursie.Si am terminat liceul premianta toti 4 ani dar orice as fi facut nu eram indeajuns de buna. Asa ca ma m concentrat pe alte lucruri am inceput sa vin din ce in ce mai rar pe acasa, am inceput sa beau ,sa merg prin discoteci cu colegii de faculta sa traiesc ca majoritatea studentilor de varsta mea , mi am spus ca oricum orice as face nu voi fi buna pentru parintii mei. La faculta am intrat la fara taxa primul an, dupa care a trebuit sa platesc iar dragii mei de parinti mi au zis stii ce noi am avut obligatia sa te crestem pana la 18 ani , descurcate si fa cum stii tu noua sa nu ne ceri bani. Si cu ajutorul fratelui meu si a tatalui meu adevarat mi am platit facultatea pe ascuns fara sa stie nimeni. Am lucrat in weekenduri , am lucrat aproape zi de zi timp de 3 luni la un call center , ma m descurcat cum am putut si singurul moment in care eram copil bun era atunci cand le imprumutam bani pe care nu ii mai vedeam niciodata, am facut greseala de a cere bani inapoi si mi s-a spus din scurt ca” eu cate ti am dat de cand te ai nascut nesimtit-o” . Mi am luat o geanta rosie tatal meu vitreg care era penticostal ma facut curva . Deci va dati seama ca dupa atatia ani nu am putut nici eu sa tac incontinuu si sa inghit atatea insulte critici, umiliri etc. Si am avut un nou prieten care , ma sprijinit foarte mult , dar pentru tatal meu v ,eu am fost un fel de nesimtita care le cere bani si de mancare. Si din alte scandaluri gen asta e casa mea ma si tu nu mi spui mie ce sa fac ma mucoaso si fraze de acest gen , mi am facut bagajele si am iesit in strada , nu va zic ca a iesit dupa mine si ma lovit in plina strada se uita lumea la noi ca la circ. Ma m mutat am stat 3 luni cu prietenul meu , in prima saptamana mama ma suna si tipa pe mine ca de ce nu i am facut curatenie acasa, ca daca tot am plecat macar sa i fac curat , au vazut ca nu merge si pentru prima oara in viata lui tatal meu v, mi a trimis un mesaj in care isi cerea scuze ca a tipat pe mine ( nu recunoaste nici pana in ziua de azi ca ma lovit , fara sa mai zic ca el nu e un prost sa si ceara scuze de la o mucoasa si o nesimtita) si ca de dragul mamei sa ma intorc acasa ca mama se simte rau , de fapt mama se certase cu el si cand a vazut ca nu are incotro atunci a incercat sa si ceara scuze sa mi promita ca se va comporta frumos etc. Mama lucra si ea si s-a ingropat din ce in ce mai mult in lucru nu i pasa ca pe mine maniacu asta ma certa zi de zi si tipa pe mine ca un bezmetic, cand venea acasa si ii spuneam tatal meu vitreg spunea ca sunt o ordinaa ca eu mint ca el nici macar nu a ridicat vocea pe mine , asta pana l am inregistrat intr o zi si i am dat mamei sa asculte, efectul o spatamana de cearta intre ei si atat. Evident ca a mintit cat a putut dupa vreo doua trei luni era aceeiasi situatie. Am inceput din nou sa evit lucrurile , ma- m despartit de prietenul meu si dupa cateva luni mi am reintalnit amicul din adolescenta, am avut lungi conversatii si dupa vreo 7,8 luni a venit in romania sa ma vada . In acest timp tatal meu v a inceput sa se comporte mai frumos a auzit ca baiatul asta e de familie buna si bogat si ma periau cand el cand mama. Fata mamei bine etc, sincer erau lucruri care ma uimeau nu mi venea sa cred… A venit prietenul meu ne am logodit si era nunta fratelui meu la care participau toate neamurile , logodnicul meu a trebuit sa plece din romania si nu va vine sa credeti in momentul in care a plecat ma u intrebat ca ce bani mi a lasat ,cand vine inapoi si in momentul in care am refuzat sa le dau raportul au inceput , sa ma faca in toate felurile sa mi spuna ca toti baietii isi bat joc de mine si tot felul de lucruri . Nu am spus nimic era nunta fratelui meu nu am vrut sa stric nimic si evident dupa nunta mama ma acuzat ca am stat langa neamurile tatalui meu adevarat si ca de ce am stat acolo ca , sunt ca matusa mea , nesimtita si un scandal monstru si ma scos din casa mi a zis ca sa ma iau si sa plec din casa ei. Deci asta era ceva nou pana acum ma scotea numai tatal v din casa acum a inceput si mama . Si asa am mai stat cateva luni acolo, le cumparam una alta si taceau. Toamna trecuta am parasit romania am facut nunta aici in strainatate. Parintii mei nu mi au dat nimic ( desi mama detine doua case plus cateva terenuri) vorbesc cu ei aproape in fiecare zi , ca sa vina la nunta mea, tatal meu v ,a facu un scandal ca el nu imprumuta bani sa vina la nunta mea ca daca vreau sa vina sa i trimit bani , ca sa nu ma fac de rusine in fata familiei logodnicului meu le am trimis bani au venit , primul lucru cand a intrat mama in casa mea a fost asta nu mi place , nu e curat , etc numai critici , pana ma enervat si i -am spus frumos sa inceteze si cu 2 zile inainte de nunta a facut un show la mine acasa cu lacrimi ca sunt o nerecunoascatoare ca uit de unde am plecat. Dar ei uuita ca tot ceea ce am azi nu se datoreaza lor . Tatal meu v sustine ca el ma tinut in facultate si lui i se cuvin multe lucruri, acum sunt fata lui ,inainte eram o curva nesimtita… de fiecare data cand vorbesc cu ei pe internet mi se bat apropo-uri ca nu au telefoane bune, ca nu au bani de benzina , poate gresesc dar nu intentionez sa i ajut pentru ca ma m saturat. Nici macar acuma cand vorbesc cu mama nu vad un gand bun , un lucru sincer, aud doar si cat a costat aia , ce haine ti ai mai luat , si asa mai departe. Motivul scriu aici, este pentru ca nu pot sa discut cu sotul meu aceste lucruri si nu am prieteni . Familia sotului meu este intr-adevar o familie , cateodata sunt invidioasa pe sotul meu cand vad cum il alinta mama lui ,( o femeie extraordinara care ma iubeste ca pe fiica ei) si cum ii ofera tot pe tava , eu nu am avut parte de asa ceva . Sunt recunoscatoare si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu ma lasat sa decad si sa o iau pe cai gresite, era atat de simplu. Si nu au fost putine momentele in care simteam ca vreau sa ma sinucid am avut de multe ori cutite in mana cu acest gand , pastile, dar cumva nu am putut. Acum ma bucur ca am o viata fericita, sunt gravida si singurul lucru de care imi este teama este sa nu devin ca parintii mei , sa nu cumva fara sa mi dau seama ca ma comport ca ei cu viitorul meu copil. De cand sunt aici sunt mai linistita cu toate acestea simt cum parintii mei si de la distanta ma afecteaza cateodata. Eu nu stiu cum sunteti voi dar nu ma simt bine cand vorbesc cu cineva sa mi se planga mereu , eu inteleg ca viata e grea dar cand am avut eu nevoie de ei unde au fost?? Mi au intors spatele si acum ,profita de orice ocazie , inclusiv mi au propus sa se mute aici cu noi si eu sa le gasesc un job . Eu pot sa iert dar nu pot sa uit , nu pot azi sa tip pe cineva si maine sa zambesc ca si cum nu s-a intamplat nimic. Deci incerc sa mi dau seama probabil ca am gresit si eu in multe cazuri , dar oare e numai vina mea?





Anonim(a)

20 07 2013

Buna-ziua.
Pe 28 mai 2013 mi-a murit mama. Eu sunt fata ei. Eu si cu ea nu eram pe aceeasi ungime de unda, desi ea a incercat sa se aproprie de mine eu am dispretuit tentativele ei de a reface relatia cu mine. Ea s-a purtat impecabil cu mine. Nu am ce sa-i reprosez. Nu mi-a vorbit urat vreodata, nu m-a jignit, in schimb eu am fost foarte nesabuita si am scos vorbe pe gura de genul „sa mori tu fir-ai a dracu'” (si altele pe care nu as vrea sa le mai reproduc, cred ca va faceti o parere si singuri).
Istoria mea este urmatoarea: m-am nascut intr-o familie cu probleme. Cand esti mic, problemele le pui la dos ca si asa nu le intelegi, dar vine o perioada cand daca aceste probleme nu sunt depasite de cei care le-au produs, incepi sa coci in tine si tu ca parte din familie si tii in tine pana nu mai poti. Asa si eu. De la 0 la 5 ani m-a crescut bunica cu mama. Mama se ducea la serviciu (perviș obisnuiam sa ii spun in loc de serviciu = cuvantul meu copilaresc inventat pentru serviciu) iar bunica statea cu copii. Mentionez ca mai am un frate cu 3 ani mai in varsta ca mine. Astia eram copiii. Eu de mica eram zburdalnica, energica, santajista, rea. Cand bunica facea baie, pe mine ma tinea cu ea in baie dar cu fata intoarsa spre perete (logic din motive de puditate) iar eu o santajam ca „uite acum ma uit la tine, bunico!!”. Odata cand a fost un cutremur, in timpul zilei, m-a deranjat „faptul” asa de tare ca mi-am pus mainile in sold si m-am ofuscat pe „cine” a generat cutremurul ca a deranjat toate cartile din biblioteca, si ca il voi pârâ la mama cand se va intoarce de la „pervis” ca sa-l pedepseasca. Bunica, credincioasa si speriata, i-a trecut teama imediat cand am pronuntat aceste cuvinte si a zambit in sinea ei. A trecut timpul si la 5 ani am facut cunostinta cu tatal. Nu mi-a placut din prima de el. M-a speriat. PE mine! care nu ma speria cutremurul, m-a speriat tatal! A mai trecut un timp, a murit bunica. Am ramas eu cu mama cu fratele si cu tatal (care cand era acolo, cand nu era). Parintii mei s-au certat tot timpul. Tot timpul au fost scandaluri, iar eu si fratele copiii care ciulesc urechile la scandaluri si asculta. Mama mea era constienta ca asta nu ne face bine, dar pe atunci eram copii si nu era asa grav. Oricum, de multe ori s-au despartit, s-au impacat, iar s-au despartit, iar s-au impacat etc. Cu schimbat yala de la usa imediat ce tatal iesea din casa. Tatal foarte violent, nu ceda nici el, incerca cu forta sa intre in casa desi casa era a mamei (ea a platit rata 30 de ani la casa fara nici un ajutor din partea nimanui). Cand au divortat (pe vremea cand bunica era inca in viata) ea i-a dat 50% din valoarea casei lui (desi nu merita) si el a plecat cu o suma frumusica. Ultima data (cred) cand s-a intamplat scandal intre ei, mama a schimbat yala de la usa, a pus lacatul si a proptit usa de la intrare cu ceva greu. El a incercat sa intre cu forta, spart usa, iar mama cu cutitul de bucatarie incerca sa il opreasca sa bage mana sa scoata lantul de la zavor. Eu si fratele o sustineam. Motivul: lasase banii pe care ii adunase in casa si ii vroia pe aceia. Mama i-a dat pana la urma banii prin usa dar nu a cedat. Chemat politie, el a amenintat ca se spanzura la usa de la baie, fratele a rams inauntru, eu si mama am plecat la vecina in asteptarea politiei. Pana la urma el a plecat din casa. Si dus a fost. A incercat de nenumarate ori sa se impace cu mama si nu i-a mai mers. Eu intrasem in clasa I intre timp. Mergeam la scoala. Mama ma lasa cu vecina de la etajul 2 care avea 3 nepoate dimineata. Ele mergeau la aceeasi scoala ca si mine. Mama mi-a povestit ca pe fratele meu l-a furat odata cand era mai mic si l-a dus la tara. Eram pusa sub preaviz sa nu ma urc in masina tatalui de frica sa nu ma fure. Si a incercat odata cand era zi ploioasa sa ma duca la scoala, dar nu m-am urcat si vecina de la 2 mi-a zis ca bine am facut ca ma fura si ma ducea si ma ducea si pe mine. Si s-au scurs anii, mama repeta din timp in timp de tatal, prin ce a trecut. Mai dadea el raita pe acolo sa nu uitam nici noi ca el exista. Isi facea prezenta simtita. Nu zilnic, nu ingrijorat daca am mancat, nu ingrijorat cu ce ne imbracam. El a venit odata cand am crescut mai mare si m-a intrebat daca avea el dreptate sau mama pentru discutiile LOR. Eu i-am zis ca mama si el m-a scuipat. Oricum, eu mi-am trait copilaria (asa cum am putut), cu nepoatele vecinei de la 2. Si nu m-a afectat prea tare ca nu era tatal. Daca nu era el, poate cresteam sieu cu un set de valori morale bine impamantenite. Asa am ajuns un adult confuz, care nu mai stie ce e bine ce e rau, doar asteapta sa moara si doreste doar sa ajunga langa mama ei in Ceruri, doar ca sa vada ca e bine acolo, pentru ca nu ma pot linisti. Dar tatal nu si nu si nu! Venea cand imi era lumea mai draga si imi mai deranja universul existential . Mama era la serviciu. Si fratelui ii facea la fel. Tatal nu e construit sa se streseze cu copiii prea tare. El a fost un fustangiu, Mama auzise ca tatal se incurcase cu o femeie pe care o lasase insarcinata si apoi i-a platit avortul. Ne-a spus si noua ca sa nu ne trezim cu vreun frate/sora vitreg/a pe ici si colo. Intr-un timp sesizasem ca ne facea rau discutia despre el si facusem in casa o regula sa punem bani daca il mentionam intr-un recipient (ca amenda/taxa), Ca sa ne dezobisnuim. Timpul a trecut, eu am intrat la liceu, iar la liceu eu am inceput sa dau gres si in plan scolar, incepusem sa iau note din ce in ce mai mici. Devenisem tacuta, suparata, ingandurata, nemultumita. Nu stiu daca acasa am incetat sa vorbim despre el. Nu cred. Oricum subiectul el a fost ca un venin. Ne-a inveninat. S-au ma inveninat ca eu l-am urat (acum nu-mi mai pasa, ca stiu ca orice mi s-ar intampla mie, el o sa fie bine, lui si-a purtat de grija intotdeauna), Si au inceput discutiile intre mine si mama. Eu nu ascultam de ea, nu stiu daca pentru ca nu mai puteam face fata ca era el, el si iar el in casa, sau nu-mi mergea bine la scoala, sau mergeam cu hainele rupte pe mine la scoala, pe jos, iar tatal ma mai perturba si el din cand in cand ca nu puteam uita nici ca el exista. Sincer nu mi-as fi dorit sa il cunosc niciodata. Bine nu mi-a facut. Nici nu stiu daca ii pasa de mine. O sa mor si nu am sa stiu lucrul acesta. El si-a refacut viata cu o alta femeie. Are o alta casa. Mergeam cu fratele la el in casa din cand in cand, pana cand i-am spart un pahar si eu m-am certat cu ea si i-am zis off-ul de pe suflet (asta si ca sa ii i-am apararea mamei, care suferea acasa, sa-i fac ei dreptate) spunandu-i ca nu era loc si de ea in aceasta relatie, ca ea nu e binevenita. Si de atunci nu m-am mai dus, sau parca am mai fost odata, dar doar odata si atat. Cand am intrat la facultate nu am intrat din prima, am stat 1 an sa invat sa intru la fara taxa. Am intrat urmatorul an cu sacrificii din partea mamei. Discutii, scandaluri cu mama (nu-mi mai aduc aminte de ce, cred ca din orice, orice prostie posibila si imposibila). Penultimul an de facultate m-a internat la psihiatrie pentru ca facusem scandal cu fratele , ii luasem o carte din biblioteca fara sa ii spun, iar el venise peste mine in camera, eu eram cu cutitul si chiar am incercat sa ii bag cutitul (am esuat, il uram si pe el din diverse motive prostesti, nu stiu daca fratele m-a iubit/ ma iubeste vreodata; dupa moartea mamei el mi-a zis ca din cauza mea a murit, acum toata lumea e pe cont propriu sa ne descurcam ). Mi s-a pus diagnosticul de schizofrenie paranoida. Eu disperata ca nu se poate asa ceva, eu nu sufar de asa ceva, suparata ca mama ma internase ca nu meritam (putea fratele sa fie mort, am constientizat, dar nici nu am apasat pe cutit prea tare, vroiam sa il sperii sa il fac sa creada ca eu puteam sa ma apar ca nu sunt fara aparare, ca el mai dadea in mine din cand in cand si nu prea mi-a convenit; incepusem sa cred ca eram sacul lui de box; si el dadea in mine din diverse motive; eram eu agitata, nemultumita,dar avea si el momentele lui cand era agitat nu sarea nimeni sa-l bata). Mama imi spunea ca eu il intarat, il mai jigneam si eu ( ii aratam apararea mea fabuloasa!) iar el ma jignea si el si ma lovea. Fratele a terminat facultatea a intrat la munca, la patron. Acesta dupa cativa ani de munca nu i-a mai platit salariul, cateva luni, a plecat de acolo cu credinta ca se va angaja repede undeva unde ii promisese altcineva. Fiind operat la cap, nu l-au mai angajat iar el a ramas pe drumuri. A mai lucrat pe ici pe colo, mama fiind in domeniu i-a gasit la o firma ceva, patroni dificili si acolo ca peste tot. A mers la hypermarket-uri a lucrat si acolo. Eu suparata ca de ce nu munceste! Adevarul e ca nimeni nu mi-a spus daca el a muncit, unde a muncit, daca ajuta la venitul casei. Mama si el tineau pentru ei toate acestea. La facultate am vazut colegi mai aranjati ca mine si am vrut si eu sa fiu ca ei. Mama imi explica ca nu se poate ca venit mic. Nu am dat din pinteni sa-mi ia din banii ei. Am luat bursa o vreme, mi-am luat de acolo. Mama mi-a spus ca sunt cheltuitoare, cheltuiesc pe prostii banii. Imi luasem niste haine cum mi-a placut mie de la Carrefour, ca frumos este sentimentul sa ai bani sa iti alegi ce vrei tu si nu ce vrea altul din raft. Am fost odata si cu mama care mi-a luat niste tricouri si blugi baietesti. Am purtat ce mi-a cumparat ea o vreme, nu i-am spus ca nu mi-au placut, dar nici un capat de tara nu era. Apoi mi-am luat din bursa haine mai feminine, mai cum vazusem eu la o colega pe care o invidiam si eu sa fiu ca ea. Dupa o perioada, mama a spus ca eu consumam apa cam multa, prea multi metri cubi de apa platiti, sa facem economie. Adevarul e ca imi placea sa ma destresez sa stau sub apa. Plecam nemancata dimineata, stateam pe la cursuri ma intorceam seara, tb sa fac ceva sa scap de probleme. Mama a spus ca normal e sa consumam cate 1 mc de persoana. Poate e asa normal nu zic nu, dar eu consumam mai mult. Si discutii, scandaluri de la apa. Hrana scumpa, imi mai cumparam din bursa si mancam si acasa nu mai mancam de la mama. Mama ca de ce nu mananc de la ea, ca ce am mancat eu pe ziua aceea?! Poate nu-mi placea mancarea ei, poate i-am zis si asta cateodata, ea a pus la suflet. Mi se parea agasant ca pune orice dar orice la suflet. Ca am tacut. Taceam majoritatea timpului. Cand aveam probleme spuneam dar pe un ton rastit, nu linistit. Nu cred sa fi fost copil linistit vreodata.Pe masura ce am inaintat in varsta, viata a devenit mai complicata, mai sa nu o vrei sa o traiesti ca nu ai solutii la probleme. Am incercat in gimnaziu sau liceu sa ma sinucid odata cu supradoza de […moderat…], nu am murit, m-am trezit in miezul noptii si am facut pipi care mirosea tot a medicamente. Nu a stiut nimeni. Aceea a fost prima mea tentativa. Mama s-a imbolnavit de diabet zaharat, tensiune arteriala, cardiomegalie in 50 si ceva de ani de viata. A suferit ca stia ca sunt boli incurabile. Bunica a avut si ea diabet zaharat. Cred ca a murit ca s-a inecat cu mancare, nu cred ca de diabet. Mi-am pierdut blandetea de om si am devenit suparata, cruda, cinica permanent. Scoala ma mai indulcea. Mama a spus ca asta ma va scapa de saracie, o sa fiu cineva. Am dus scoala in spinare. In ultimul an de facultate tot de la un scandal m-am reintors la psihiatrie cu politia si ambulanta, psihiatrul si-a revizuit diagnosticul dupa ce i-am povestit mai multe despre mine, stia ca nu sunt de acord cu schizofrenie (in pana mea! suferisem ca un caine in subconstient ca sa vina cineva sa-mi spuna ca nu am constiinta! ce stia ea despre viata mea, de cate ori am plans singura in camera ca nu gaseam solutii la problemele mele sa nu stie mama ca ma certa sa ma descurc singura? ca am primit amenda pe transportul public odata ca ma urcam fara bilet, patram banii pentru mancare, si atunci aveam eu economisiti 50 ron din bursa din care visam sa imi iam un set de stilouri ca imi placeau stilourile si am platit cu ei amenda, i le-am stricat pe toate mamei care le mostenise de la bunicul si bunica). Dar probabil a ramas acelasi diagnostic pe foaia de observatie, dar mi-a spus ca am o depresie. M-am imbolnavit de tiroida (nu stiu in ce moment, poate mostenire de familie, poate de la prea mult plans). I-am spus mamei ca am nodul de tiroida, sa mearga si ea cu mine la endocrinolog si pe ea o strangea gatul din cand in cand poate si ea avea. Ea nu ca nu vroia sa ia pastile si pentru aia. Nu vroia sa stie daca tiroida ei e in neregula. Eu am luat pastile de hormoni. Nu e un capat de tara. Nu am luat de schizofrenie, dar luam de tiroida. Am luat de depresie 1 luna, dupa care nu am mai luat. Nu cred ca mai raspundeam la aceleasi pastile. 1 luna am functionat bine. Am dat restante, le-am luat, medie de bursa. a fost ok. […moderat…]. Astea erau. Imi era rusine sa spun ca am fost la psihiatrie. Am dat vina pe mama. Ii reprosam ca nu eram cu antecedente daca nu ma interna ea. Ea a murit cu offul asta. Azi revizuiesc, poate am aceasta boala, am mai citit, dar nu sunt oricum obisnuita sa las de la mine in nici un conflict de mica, si nici acum la varsta adulta. Eu am dreptate. Acum imi suna ingamfat mie, dar si lumea e mai rea si eu cedez. M-am angajat in ianuarie 2013. Eram avida de Internet. Stateam si noaptea si ma jucam […moderat…]. Imi placea sa fac misto de comunitatea […moderat…]. Devenisem dependenta. Am vrut cont, mi-am cumparat jocul, o avere am cheltuit in facultate pe acest joc si am avut perioade cand nu ma duceam la cursuri ca dormeam, noaptea statusem sa joc (ma duceam in raid-uri). M-am angajat in ianuarie 2013. Mi-a scos internetul in ianuarie desi ma lasasem de o perioada buna de joc. Scandal ca de ce netul scos?? Nu eram de acord, netul era pentru mine precum cablul pentru mama, devenisem dependenta de filme. Nu mai vorbeam cu ei. Dar nu am putut trece. Cablul taiat mamei. Chemat politia. Fratele dobandise o casa cumparat de tatal cu niste conditii nu intru in amanunte. M-am mutat in casa, sa stau separata de ei. Ma saturasem si eu de atatea scandaluri. Imi ajunsese cutitul la os. M-am mutat. Tatal m-a dus cu masina. Si in mai a murit mama. Am mai fost la psiholog cu ea prin februarie sa refacem ceva.. eu am plans ca ajunsesem singura, izolata, nu mai eram protejata. Tatal nu are calitatea mamei de a rabda. Te repede imediat. Nu apreciasem suficient pe mama. Mama ca nu mai poate trai asa cu mine. Nici nu stiu daca mai reparam ceva. Psihologul sa stau o perioada departa sa vad cum este. In timp, slujba a mers, mi-a mai atenuat caderea, dar mama se consuma acasa. Am sunat insistent la inceput, apoi deloc si am asteptat. Am racit, i-am trimis mesaj ca sunt bolnava, am vrut sa vad daca este bine, sa-i spun ca mai exist si eu. M-a sunat de 2 ori inapoi dupa 4 ore, nu i-am returnat niciodata telefoanele. Si nici nu o sa mia pot vreodata. Ultima data am vazut-o in statie, nu stiu daca si ea m-a vazut, dar nu ne-am vorbit. A trecut prin fata mea. Iar urmatoarea data am vazut-o la morga si eu alaturi de targa tipand de durere si plangand disperata nu poate fi adevarat. Nici azi nu cred ca a murit, plang si simt o durere in inima, o strangere, si ma rog la Dumnezeu sa ma ierte ca am fost copil prost la viata mea. M-am intors la antidepresive, tot […moderat…], dar fara efect… nu stiu daca o sa mai rezist mult. Poate voi muri cumva si eu in curand, ca nu merit sa traiesc, nu stiu cat o mai duc, v-am spus povestea mea.