Camelia L.

14 10 2015

Nici nu stiu cu ce sa incep..Am citit atatea povesti aici ale unor oameni care sufera cu adevarat. Am doar 17 ani si o groaza de experiente mai putin fericite. Am niste parinti si un frate minunat, si sunt recunoscatoare pentru asta, dar Doamne, nu e de ajuns. Am in mine o frica, un sentiment ca lumea asta nu e facuta pentru mine. Sunt extrem de vulnerabila, si orice remarca mai putin placuta la adresa mea ma afecteaza foarte tare. Am incercat sa cer ajutor, de doi ani sunt in situatia asta, l-am primit. Am stat de vorba cu diverse persoane, psihologi, psihiatri sau pur si simplu persoane care voiau sa-mi dea un sfat bun. Am incercat de doua ori sa-mi iau viata si nu inteleg de ce Dumnezeu m-a salvat. Ca sa incerc iar dupa ceva timp? In fiecare zi simt ca asta e singura rezolvare la o problema care nu mai sunt convinsa ca e temporara. Toata lumea zice ca persoanele din jur nu o sa treaca peste daca fac asa ceva. E doar o iluzie, nu treci peste daca nu vrei..Soarele apune si rasare cu sau fara mine aici, viata tuturor va merge inainte oricum. E ceva in mine care nu ma lasa sa traiesc, e o furtuna acolo dar de ce? Se duce o lupta, dar pentru ce?
Orice gand e binevenit, bun sau rau.

Anunțuri