Dani I.

Eu astazi implinesc 35 de ani si nu mai am putere sa-mi doresc ceva. As vrea doar sa nu fi fost. Sa nu fi existat deloc. Nu fac parte din lumea asta, sufletul meu nu-si gaseste locul aici. Din pacate, trupul meu e aici, viu si imi este ca o temnita. Toti cei de aici isi spun suferintele pentru ca noi, cei care suferim, avem cea mai mare nevoie de o alinare, de o vorba buna, de o imbratisare. Dar tot noi, cei care suferim, gasim cel mai greu aceste lucruri. Bucuria si realizarile in viata atrag bucurie, dragoste, prieteni si o intreaga retea sociala de sprijin (de parca ar mai fi nevoie), iar suferinta atrage… nimic, doar singuratate si mai multa suferinta. Fiecare poveste scrisa aici e un strigat de ajutor, dar cine sa ne ajute? Poate un simplu comentariu sa salveze viata cuiva? Nu cred, poate doar sa amane decizia finala pentru alta data. Luam fiecare vorba buna ca pe o pastila antidepresiva, dar, ca orice medicament, si acestea isi vor pierde efectul. Dupa cate administrari? Depinde de fiecare in parte. Si dupa aceea ce facem? Eu sunt de-abia la inceputul tratamentului cu vorbe de alinare venite din mediul online. Am trecut pe la psihiatri, pe la prozac, calmepame si psihologi. Si n-am obtinut nimic. Doar tot o amanare…

Imaginati-va ca sunteti pe fundul unei gropi adanci si intunecoase, singuri si tristi. Nu aveti nici o posibilitate de a iesi de acolo. Trebuie sa va ajute cineva. La suprafata se afla un psihiatru, un psiholog si un prieten. Ce face fiecare? Psihiatrul va arunca un tub cu pastile: va ajuta? Da, sa uitati pe moment ca sunteti acolo. Psihologul va da niste sfaturi despre cum sa va construiti o scara, doar ca dvs nu aveti nici lemne, nici cuie, nici ciocan. Prietenul insa va aduce el o scara si va scoate de acolo.

Eu nu am prieteni, nu am putut sa-mi fac, desi mi-am dorit enorm. Singuratatea m-a dus la depresie severa, anxietate si fobie sociala. Stiu insa ca doar un prieten m-ar putea ajuta sa ies din groapa. As vrea sa am 2-3 prieteni adevarati, in carne si oase, cu care sa vorbesc, sa rad, sa ma plimb, sa simt ca existenta mea are un sens. As vrea atat de mult sa am o viata normala, plina de sens, incat as renunta la toata viata pentru numai o zi in care sa nu fiu eu. Numai o zi in care sa nu mai simt durerea asta, disperarea, furia, inutilitatea…