Unlupalb

Stai si te intrebi , merita aceasta viata traita ? am pierdut un copil cand avea 14 anisori ,nu am reusit nici acum dupa 12 ani sa ma impac cu situatia respectiva , anul acesta am fost diagnosticat cu cancer , m-am operat in Austria insa sansele de supravietuire le cunoaste doar D-zeu , stau si ma intreb , daca termin cu aceasta viata cat mai curand , inseamna ca ma voi reintalni cu fiul meu intr-o clipita ? deoarece in moarte nu percepi trecerea timpului . Singurul lucru care ma opreste e faptul ca mai am doi copii ,si-n primul rand stiu ca inca nu sunt pregatit sa ma prezint in fata lui D-zeu , insa atunci cand situatia va fi ,, clarificata ,, cred ca ma voi ,, odihni ,,

Alina 23

Stiu ca multi dintre cititorii acestui site ma vor critica si mi vor aduce injurii dar credeți ma ca atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu iti mai pasa de absolut nimic!am 23 de ani,si o relație de 5 ani,in care mi am pus tot sufletul toata dragostea!a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea!singurul lucru de care ma temeam era acela ca o sa îmbătrânesc si o sa mor si nu voi mai fi lg el!simt ca la cat i-l iubesc nu mi ajunge tot timpul din lume sa ma bucur de clipele cu el!de trei sapt ne am certat,de fapt el s a sup si a plecat a ales sa fie singur o perioada!nu e vorba de Înșelat din nicio parte!sunt discuții si nemulțumiti legate de părinți,de lucruri d-astea..cand a plecat de lângă mn viata mea s a oprit!nu mai mănânc nu pot dormi sunt o leguma!atat de mult i-l iub pe acest om încât simt ca nu mai pot avea niciun viitor!l am implorat sa ne împăcăm dar tot ce i spun i-l lasa rece!de trei sapt nu mai sunt om nu am spus nimănui ce ma doare!e ceva ce ma macină si ma distruge in interior zi de zi!imi doream viata lunga si frumoasa dar acum nimic nu mai are rost!nimic nu ma poate face sa redevin cum eram!de aceea cred ca cel mai bine ar fi sa renunț la lupta asta la viata la tot!cine suferă cu adevărat stie cum sunt momentele astea in care nu mai găsim nici o poftită de ieșire!va multumesc ca m ați ascultat si ca aici mi am putut deschide sufletul!

Bogdan 11

Salut. Am o problema uriasa. Sunt din Iasi si sunt in clasa a 11-a. Ma simt cel mai prost si ratat om de pe pamant in ciuda notelor ce nu scad sub 7. Sunt homosexual iar colegii rad de mine-cred ca banuiesc asta. Am avut doua relatii intime cu doi baieti acum un an si ma simt vinovat ca am acceptat avansurile lor. Cert este ca mi-a placut si as mai incerca. Nu am niciun dubiu daca sunt sau nu homosexual. Sunt atras de baieti din clasa a 2a-3a. Cum voi trai singur? Toti ma resping! Nu ma voi casatori si nu voi avea copii. Ma rog zilnic in lacrimi Lui Dumnezeu sa ma vindec dar nu se schimba nimic :((( Ce sa fac???

Andrei 23

Buna ziua. Ma numesc Andrei, am 23 de ani si sunt din Vaslui. Am decis intr-un final sa va povestesc situatia disperata in care ma aflu. In primul rand doresc sa va multumesc tuturor pentru intelegerea pe care o acordati. Intorcandu-ma la subiect, am finalizat liceul in anul 2012 si acum caut un job pentru a ma putea intretine. Am promovat bacalaureatul cu media 8 si de acest aspect sunt oarecum multumit. Mama mea a murit cand aveam 13 ani si de atunci traiesc cu tata (un alcoolic iremediabil). De altfel, este un impatimit al jocurilor de noroc cheltuindu-si toti banii pe care ii castiga ca lucrator in constructii. Eu imi doresc de mic sa ajut oamenii si am decis sa urmez facultatea de medicina. Duc insa lipsa de banii necesari pana si de mancare, dar de facultate cum mai poate fi vorba? Va ramane un vis ce il voi lua sub pamant. 😦 Nu mai spun ca sunt certat si batut de tata ca nu am job, dar unde sa lucrez daca nu gasesc? :(((

Ana 29

Buna ziua tuturor.sunt o femeie de 29 de ani necasatorita si ma simt si fizic si psihic de 100 de ani.in acesti 29 de ani am acumulat multe traume sufletesti care din pacate acum isi fac simtita prezenta din ce in ce mai mult cu sau fara voia mea.am fost de mica agresata fizic,prima data tata,apoi fratele fratele inca ma agreseaza fizic deoarece locuiesc cu mama si fratele,apoi tata din pacate a murit asa cum a fost el bun rau l-am iubit si inca i simt lipsa.pe la 22 de ani am cunoscut un baiat de pe internet si fericita ne am mutat impreuna,am fost foarte fericita deoarece am crezut ca am scapat de agresiuni fizice,fiind foarte traumatizata de trecut am inceput sa il stresez pe prietenul meu pana cand a decis sa ne despartim el.ca sa nu ajung iar la casa parinteasca unde ajungeam iar sa fiu agresata fizica m-am tinut cu ”dintii” de el sa nu ne despartim,vazand ca nu vreau sa plec a recurs si el la agresiuni fizice poate fondate,ale fratelului fiind nefondate..la 24 de ani deja eram batuta de la 3 lea barbat si nu o palma doar,cu sufletul sfasiat de durere m-am intors la ”casa parinteasca”care doar parinteasca nu a fost bataile au inceput sa reapara,din lipsa de bani nu mi am permis o chirie ,bataile proveneau de la faptul ca nu imi ascultam fratele gen eu sa fiu sclava si el stapanul,tot timpul venea sa imi ceara bani ,iar cand nu i dadeam ma lovea si imi fura banii oricum.timpul a trecut si au inceput sa ma usture ochii crezand ca am o banala conjunctivita am plecat la doctor unde am descoperit dupa multe investigatii ca am glaucom si sunt suspecta si de miastenia gravis(slabiciune grava musculara).m-am speriat foarte tare ca o sa orbesc .nu trece zi sa nu plang de singuratate deoarece nu am prieteni adevarati.si cred ca am depresie severa 3 luni deoarece plang in fiecare zi ,mi-e foarte frica sa nu inebunesc deoarece am pierderi de memorie,sunt foarte agitata si nelinistita si nu mai vad luminita de la capatul tunelului,mi e frica sa merg la psiholog sa nu devin dependenta de pastile si viata nu mai are gust pentru mine,povestea mea pana la 29 de ani sa rezumat la agresiuni fizice multe care au lasat urme adanci si mai nou risc de orbire si izolare din cauza bolii,nu vreau sa ajung sa ma sinucid doar sa scap de durere si chiar nu vreau sa fac asta,nu cred ca un psiholog mi ar rezolva mie problemele sufletesti.va rog ce ma sfatuiti sa fac?povestea mea e mult mai lunga,dar nu pot sa scriu tot deoarece mi e frica sa nu ma recunoasca careva deoarece lumea e mica.

Alin 19

Va rog sa ma ajutati cu un sfat ceva sau orice..Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( Am mai spus asta o data pe TPU mai demult.E frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.Practic tot ce vreau sunt cativa prieteni,amici cu care sa vorbesc,vedeti avatarul meu,ma reprezinta cel mai bine,eu,singur,trist cu motanul,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?

Francy

Buna ! Am dat de acest site in timp ce cautam pe google metode de suicid. Stiu ca suna aiurea dar am o stare depresiva in momentul asta.. incerc sa ma imbat ca sa pot avea curaj sa o fac .. Nu pot spune motivul pentru care am ajuns la acest gest dar pot spune ca viata mea inloc sa devina una buna, devine din ce in ce mai grea si mai intunecata. Am 23 de ani ,ar trebui sa ma gandesc la viitor ,la copii ,la casatorie …dar eu ma gandesc cum sa pun capat vietii mele.. Mi-am dezamagit parintii ..si apropiatii . Si simt ca nu merit sa traiesc. Nu merit nimic din ce am… nu ii merit pe cei care ma iubesc. Uneori ma intreb de ce e viata atat de nedreapta ? Sufar in liniste ,nu vreau ca nimeni sa vada suferinta mea… sau sa isi dea seama de gandurile mele…Nu vreau sa ma opreasca .. sau cel putin asa cred. Poate in adancul sufletului vreau sa apara cineva sa ma opreasca sa fac asta ..dar cine ma cunoaste atat de bine incat sa isi dea seama ce e cu mine..? Ascund asta destul de bine .. chiar si de parintii mei . Nu mi-am gasit locul pe lumea asta .. si poate ca ultima solutie e sa mor .. Sa nu mai simt durerea asta ! Am langa mine o lama de ras..si ma intrebam oare ,ma va durea in momentul in care imi voi taia venele ? Ma va durea mai tare decat durerea ce o am in suflet?? Vor fi ceilalti dezamagiti ca am ales calea usoara ? Oare iubitul meu,care ma iubeste din suflet, va fi dezamagit de mine ? Nu sufar din dragoste daca asta va ganditi .. nu! Am avut o relatie de 3 ani fericita .. am iubit si am fost iubita. Dar nu cred ca dragostea asta e de ajuns ca sa ma opreasca sa imi iau viata! Hmm.. rad ..cand ma gandesc ca nici unul nu ma cunoaste incat sa isi dea seama cat sufar ! Mi-e ciuda ,de ce nu isi da seama nimeni ?
Sa va spun drept la 15 ani m-am luptat cu cancerul si am invins .. Mereu m-am intrebat oare suferinta de atunci nu m-a afectat deloc ? Cand vedeam ca ceilalti copii mureau ceva in mine se rupea…eu am fost printre putinii de pe sectia de oncologie care a scapat de cancer .. De ce m-a ajutat Dumnezeu atunci ? Ca acum sa imi iau viata ?? Exista cineva care sa poate sa-mi raspunda la intrebarile astea ?
Mereu am fost o persoana slaba din fire, imi fac prieteni foarte greu .. Cand eram langa mai multe persoane imi era jena sa vorbesc ,ca poate gresesc si ma fac de rusine. Sau zic ceva stupid si ar rade de mine. Sa va zic ceva ..cand am avut cancer, mi-a picat parul …si la scoala radeau copiii de mine :(((( Unii mi-au tras peruca jos si m-au aratat cu degetul …ca eram cheala.. Si acum ma dor gesturile lor. Si chiar si asa nu le-am dorit niciodata raul .
Am atat e mult nevoie de o imbratisare ,de cineva care sa imi spuna ca totul va fi bine ! Am nevoie sa plec departe ,sa uit… dar unde sa plec?:))) Nici macar nu am bani sa merg cu autobuzul … Ce ironie . Intotdeauna banii sunt cauza problemelor ! Cica banii nu aduc fericirea.. Asta e un mit . Banii intretin fericirea… ! Iubirea si dragostea nu tin de foame ! Si nici nu te vindeca de boli .. Toate aceste lucruri o fac banii ! Nu stiu daca va citi cineva discursul meu ,dar m-am descarcat intr-un fel sau altul . Va doresc tuturor o viata frumoasa!
PS:Scuze de am greseli de ortografie dar sunt beata ,si plang ,abia mai va tastele ! Peace !

Manuela 21

Buna.

Ma numesc Manuela, am 21 de ani si sunt din Vaslui. Inca din copilarie viata mea a fost una zbuciumata. Parintii mei au decis sa se desparta dupa 20 de ani de calvar. Eu inca de pe atunci ma simteam vinovata pentru ceea ce traia mama mea. Consideram (si inca mai consider) ca daca nu eram eu, ea era mult mai linistita. Sora mea cea mai mare a fost problematica in viata personala, dar in cea scolara imi era si inca imi este prezentata ca un exemplu, ea fiind oaia alba, eu fiind oaia neagra a familiei. Intre noi doua este diferenta de 8 ani, iar de cand ea a inceput liceul toti banii casei i-au fost alocati ei. In adolescenta, daca imi doream ceva, nu puteam primi, motivul fiind disconfortul financiar. In prezent, traiesc oare cum in umbra surorii mele… Ma simt neapreciata, nedorita, neglijata, neiubita si data la o parte. Ce pot face?

Raluca 96

Buna ziua! Am ales sa postez acest comentariu prin nevoia de a vorbi cu cineva..de a ma descarca cuiva..cu toate ca sunt inconjurata de o multime de persoane simt ca nu ma intelege absolut nimeni si asa am ales sa ma inchid in mine..sa nu mai comunic cu nimeni despre problemele mele, gandurile mele. Dar cu timpul aceste lucruri s-au adunat..nu am un motiv strict in urma caruia ma gandesc la suicid…ci mult mai multe care s-au strans pe parcurs si care au creat o mare suferinta pentru mine. E ciudat cum pana acum nu concepeam cum unui om ii pot trece prin cap idei legate de suicid, dar apoi sa treaca si la aceasta fapta ingrozitoare..iar acum eu sunt cea care ma gandesc la aceste lucruri. Simt ca cei din jurul meu nu ma inteleg..unei singure persoane i am spus despre aceste ganduri negre iar aceasta mi a raspuns pe un ton rastit sa incetez ca ma gandesc doar la mine ca el este obosit si vrea sa doarma si daca vreau sa ma duca la spitalul de nebuni. Nu stiu daca a inteles cu adevarat ce i am spus pentru ca eu cautam un ajutor..un refugiu dar din pacate nu l am primit. Asa ca m am decis sa apelez la voi care am observat ca sunteti deosebiti prin faptul ca oferiti un ajutor celora care au o mare nevoie…simt ca pur si simplu momentele triste..certurile..stresul si toate aceste sentimente rele nu vor mai disparea din viata mea..aam avut momente cand m am gandit cu adevarat sa recurg la acest fapt dar nu am avut curaj suficient..dar si momente cand am vrut sa fac acest gest dar sa supravietuiesc pt ca cei din jurul meu sa vada cu adevarat ce se intampla cu mine..sa se convinga de faptul ca nu sunt in regula..cred ca singuratatea e motivul principal…ma simt foarte singura…va multumesc ca va rupeti putin din timpul vostru ca sa cititi aceste randuri si ca imi acordati un sfat! Sunteti niste oameni minunati..multumesc

Marius Vs

Buna seara. Ma numesc Marius si sunt din judetul Vaslui. Stiu ca ceea ce voi povesti pare hilar, dar pentru mine nu este deloc. Am terminat liceul in anul 2013 si imi caut un loc de munca in orice domeniu. Nu am lucrat nicaieri si nu am nicio sursa de venit. Parintii au peste 60 de ani, iar eu port aceleasi haine de cativa ani, dar incerc sa ma mentin curat. Problema este ca abia mai reusesc sa mananc (chiar si miezul unei paini) datorita a 3 masele cariate al caror tratament costa 500 lei (nu estimez, atat mi-a cerut doctorul). Nu am niciun viciu si totusi slaba alimentare si stresul si-au spus cuvantul. Sunt foarte slabit si nu pot dormi noaptea din pricina durerii. Cu atat mai mult, nici nu voi putea lucra in starea asta. Nu e singurul motiv pentru un gest necugetat pentru ca atunci cand am vazut postarile lui „Alexandru 24” m-au trecut fiorii gandindu-ma ca avem multe in comun si ca „deznodamantul se poate repeta”. Va multumesc.

Andrei 21

Ma numesc A, am 21, si nu stiu cat o sa mai rezist aici pe pamant. Am renuntat la o facultate de informatica si acum cand caut de lucru numai de domeniul asta dau… Nu mai aveam bani, necazuri… Am lucrat ca paznic pentru putin timp… Totul mi se pare haotic, fara sens… Sa lucrezi pe caldurile astea in constructii, sau ca operator sa nu ai timp sa te scarpini in fund sau sa iti mananci sendvisul e un mare chin… Ce rost are? Si pentru ce? De ce D-zeu ne-a creat astfel sa induram mai mult decat sa ne bucuram de viata? Asa ne iubeste El oare? Pedepsindu-ne daca nu suntem obedienti si trimitandu-ne sa suferim in iad? Daca este Tatal nostru, oare S-o simti bine stiind cat suferim acolo in iad sau aici pe pamant?…

Miaricardo

nu stiu daca fac bine, dar o sa scriu totusi cateva randuri……… In urma stresului la locul de munca si a problemelor de acasa, cea mai mare fiind o soacra de cosmar, am avut o cadere: nu mai puteam dormi , ma durea ingrozitor capul, vomitam si nu ma mai puteam concentra la munca. Mi-am luat concediu, am inceput un tratament psihiatric, dar in timpul acesta am incercat de cateva ori sa ma sinucid, luand mai multe pastile. Am renuntat dupa o luna la tratament, au inceput angoasele, mi-e frica in special de serviciu, de esec,nu mai gasesc placere in nimic, am fost si in conced.iu, dar nu mi-am revenit. Nici la mare nu m-am simtit prea bine, mi-am facut si analize si am o anemie severa, as dormi tot timpul…….. Am o familie frumoasa si gandul la ei ma tine pe linia de plutire, dar frica e atat de mare ca uneori am cate o ratacire……

Dana 10

Buna! As vrea sa va spun si eu povestea mea doar din dorinta de a va ajuta si poate de a gasi putina intelegere…m-am nascut intr-o familie de categorie medie in ceea ce priveste pozitia sociala si veniturile. Tata lucreaza la o institutie de stat pe o functie de conducere. Am avut o copilarie f urata si mizerabila. Am trait mai rau decat un copil sarman de la tara in ceea ce privesc banii de care am beneficiat de a lungul anilor de la parinti.de dragoste si apreciere nici nu a putut fi vb. Sunt numarabile pe degete zilele in care nu eram certata sau umilita. De cele mai multe ori cand ceream ceva mi se spunea ca nu merit lucrul respectiv pt ca nu am note fff bune cum ar vrea ei, desi eram peste medie in clasa in care invatam. Mentionez ca era la o scoala f buna iar temele si obligatiile scolare imi ocupau tot timpul. Cu toate astea de cand eram copil la 7 ani a trebuit sa invat sa mi prepar singura de mancare desi mama nu lucra, statea acasa sa ma ,, creasca pe mine”, mai precis sa doarma si sa se uite la televizor. Daca nu faceam curat eram criticata. Tatal meu cand ma batea ma umplea de sange si imi rupea hainele de pe mine pe care le cuseam ca sa am a doua zi cu ce sa ma imbrac la scoala. Urla la mine cand aduceam lucrarile de control acasa daca scrisesem ceva gresit si-mi taia tot avantul de fericire cand luam cea mai mare nota din clasa. In loc sa ma felicite tipa la mine sau ma batea..ar fi atat de multe lucruri de povestit.totusi ceea ce as vrea sa se inteleaga este ca am dus o viata foarte grea si umila. Acum mi-e putin mai bine dar cand vad cum se poarta alti parinti cu copii lor imi dau mereu lacrimile. Pur si simplu urasc ce am trait. Nu pot vindeca un trecut ca asta cu vorbe bune.ma bate gandul sa ma sinucid si sa-mi donez organele unor persoane care se pot bucura de viata, pot fi fericite cu ceea ce sunt si au..eu doar fizic sunt cat dr cat bine. Am dezvolatat o stare de anxietate care nu se vindeca si am asa o sila de trecut…