Gânduri de Crăciun

24 12 2016

Pentru mine, Crăciunul este nu doar un etern prilej de bucurie, ci și de uimire și paradoxuri. Da, mâncarea de sezon – sarmalele, cozonacii, alături de alte bunătăți ne bucură inima; dar, ulterior, bucuria ne este estompată de cântarul care parcă o ia razna… Bucuria de a fi alături de cei dragi, deși prezentă, nu este întotdeauna deplină; foarte adesea, până la a ne întâlni cu ei suntem extrem de obosiți după eforturile susținute pe care le-am depus în această perioadă – curățenie, mâncare, goana după cadoul perfect sau, măcar, adecvat bugetului… Nu mai pun la socoteală faptul că, poate, persoane dragi lipsesc de la această sărbătoare – unele vremelnic, altele până la Învierea de apoi. Astfel de lucruri ne umbresc bucuria!

Pe de altă parte însă, colindele, casele și orașele împodobite (cu mai mult sau mai puțin gust, după posibilitățile și cultura fiecăruia), participarea la serviciile religioase ne îndreaptă gândurile către un alt paradox: Creatorul a decis să devină creatură, Cel care dă viață a hotărât să se întrupeze, primind, la rândul Său, suflarea de viață din mâna Tatălui Atotputernic. Dacă noi, cei mulți, nu ne-am putut alege țara și, mai ales, familia în care ne-am născut, El a avut această posibilitate, iar lucrul care mă surprinde mereu și mereu este acela că nu a ales strălucirea, maiestatea și noblețea imperială sau, măcar, regală, ci simplitatea, modestia și sărăcia din familia unui simplu tâmplar. În timp, tocmai prin această alegere avea să ne demonstreze că noblețea și maiestatea nu se capătă prin naștere, ci prin prezența Divinului în mijlocul nostru.

Dincolo de orice altceva însă, Crăciunul este, pentru mine, o reamintire a faptului că Hristos, Sărbătoritul la care ne gândim prea puțin în această perioadă, alege să se nască în inima oricăruia dintre noi, indiferent de cât de puțin vrednici am fi pentru a-L găzdui, fără să țină cont de statutul nostru ori de negura din noi. Nu contează cine suntem noi, ci doar Cine este EL: Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care a creat Universul din nimic și care, tocmai de aceea, poate plăsmui CEVA din nimicul oricărei existențe. Acesta este, pentru mine, miracolul Crăciunului: faptul că El, vorba lui Arghezi, „din bube, mucigaiuri și noroi iscat-a frumuseți și lucruri noi” și, mai presus de toate, faptul că nașterea Lui în Betleem a însemnat și începutul unei noi posibilități, care ne vizează în mod direct și personal – nașterea Lui, prin credință, în inima fiecăruia din noi. Iar asta echivalează, de fapt, cu nașterea speranței, până-ntr-acolo încât putem nădăjdui, vorba Apostolului, „împotriva oricărei nădejdi”. Sau, cum tot Pavel le scria creștinilor din Colose, „Hristos în voi, nădejdea slavei”.

Iată de ce vă pot ura, plin de recunoștință, Crăciun fericit, dragii mei prieteni!

Reclame




George 10

20 12 2016

Salut ..eu sunt la a doua .incercare de a ma sinucide ..prima mam aruncat […moderat…] nu am mers ..a doua si ceea mai recenta .am spus .ia sa imi […moderat…] ..o sa pierd mult sange si voi muri ..ma dus undeva singur .nu stia nimeni ca sunt acolo ..si nici nu prea trecea nimeni pe acolo ..am luat o sticla de vodk ..am bauto aproape jumate ..nu mai simnteam nimic..si cu o lama am inceput usor usor sa ma tai .am dat de o […moderat…] ..cel putin asa cred . Ca era foarte mult sange .am mai dat cu lama o data .si nu mai stiu nimic.posibil ca pe acolo a trecut cineva in momentu ala .. ..mam trezit a doua zi la spital .ma durea capu ingrozitor ..nu imi simnteam mana .medici mi.au spus ca din cauza la anestezie..in fine…acum miam revenit si incerc sa gasesc o solutie ..sa aflu cum sa ajung mai repede la doamne doamne ..numai la asta ma gandesc ..de vro 10 zile..dar trebuie sa o gandsc bine .ca sa nu mai dea cineva de mine .sau sa ma gaseasca cineva .deci ..sinucigasilor…ganditiva inainte bine cum vreti sa muriti si faceti sa fie ca la carte ..





Serena

15 12 2016

Buna! Sunt o fata de 20 ani, numele nu are importanta… Nu stiu ce sa mai fac. Ma simt atat de trista…si de singura. Mereu am fost o persoana mai timida, retrasa si mi-a fost greu sa interactionez cu oamenii, un lucru atat de simplu pentru altii. De cativa ani, am inceput sa cred ca ceva nu e in regula cu mine, ca locul meu nu e aici. Simt ca nu mai pot trai in felul acesta. Probabil ca faptul ca scriu aici nu va schimba cu nimic lucrurile. Incerc sa-mi pastrez judecata limpede, dar ma doare sufletul atat de tare incat moartea pare ceva eliberator pentru suferinta mea. Imi este greu si aici sa vorbesc despre asta, as vrea doar sa va rog sa nu ma judecati. Imi cer scuze daca v-am plictisit cu povestea mea…





Eu 91

8 12 2016

Buna!

Sunt disperata.De cateva luni nu mai am loc de munca. Am incercat sa-mi tot caut dar nu am gasit nimic serios. Nu mai stiu ce sa mai fac. Am foarte multe probleme. Stiu sigur ca o sa ma sinucid pana la urma pt ca ma simt foarte rau. Va rog din suflet sa ma ajutati.





Daniel V.

8 12 2016

Nici nu stiu cum sa incep , sunt un tanar de 20 de ani care a fost trecut „prin viata” inca de la varste fragede cand mi-am pierdut tatal la 4 ani ( si acum plang dupa el ) si neavand un tata (mama s-a chinuit sa ne creasca pe toti cum a putut , mai am si 2 frati , am ajuns mari ) in liceu nu prea m-am descurcat cu socializarea ( note bune aveam ) , numai ca nu stiam sa vorbesc cu lumea eram foarte timid , foarte retras inchis in mine ,nepasator , pana cand sa intalnesc o fata in clasa a 11 care mi-a schimbat total perceptia despre viata si m-a facut sa-mi placa sa traiesc sa fiu fericit si am tot vorbit cu ea si intr-o zi mi-am infruntat toate temerile si i-am spus ca o plac ( a fost cea mai fericita zi din viata mea ) si ea ma placea inca de cand ma vazut si ne-am pus impreuna am avut momente foarte frumoase , am fost in excursii pe ascuns ( o aventura totala ) , numai ca eu la un moment dat am inceput sa fiu posesiv , insistent sa o stiu mereu de bine ce face , unde e si asta a cam indepartat-o de mine pentru ca eu ofeream intr-adevar prea multa iubire , adica eram mereu in preajma ei , mereu aveam grija de ea mereu eram foarte atent cu relatia asta , chiar daca ne mai certam din diverse aspecte , nu ne suparam niciodata , pana cand acum pe 27 decembrie mi-a spus ca vrea sa luam o pauza sa ne despartim , in ultima vreme ea s-a purtat mai rece cu mine si nu din pricina ca nu ar tine la mine sau nu m-ar iubi ci din faptul ca eu ofeream prea mult si ea nimic si stiu ca am gresit in anumite aspecte si tare as fi vrut sa-mi dea o a doua sansa pentru a ma schimba pentru ai arata ca pot fi mai bun decat am fost , chiar daca eu consider ca am dat totul , ea e mai activa asa ii place sa cunoasca lumea ii place sa intalneasca cu multe persoane sa iasa cu multe , nu ma deranja ca iesea cu baieti ( foarte foarte loiala , adica nu ma inselat sau ceva de genu ) si am incredere in asta pentru ca nu era genul respectiv de persoana adica avea un cuvant puternic si mereu spunea adevarul , numai ca eu eram tot mai panicat cu colegii ei de la facultate si astea si faptul ca era unul care o placea si era fooooarte foarte insistent si ea nu-l indeparta ( le place la femei sa aiba atentia , si treaba asta ma supara ) si stiu ca nu facea nimic cu el din moment ce comparativ cu mine … era mult mai jos si ca aspect si ca gandire , pur si simplu ea nu putea sa ii zica pleaca de aici , pentru ca ii place sa aiba prieteni (friendzoned people ) si acum m-am despartit de ea spunand ca nu mai simte la fel si ar vrea sa incerce singura , am fost devastat , am plans o saptamana incontinuu , nu mai aveam lacrimi aveam dureri in piept si tot o cautam sa ma rog de ea sa mai ma lase inca o data sa ii arat ca pot sa fac ceva bine si nu se intampla asta , stiu ca trebuie sa fiu indiferent cu ea , dar eu sunt genul timid si emotional , chiar o iubesc din toata inima si chiar daca 1 an si 9 luni am avut , eu o consider jumatatea mea , si ea inca ma iubeste dar nu la fel de mult ca mine si nu vrea sa-si bata joc de mine . Sunt cu moralul la pamant , zdrobit de propriile sentimente si plang non-stop , mi-au trecut ganduri cum sa ma sinucid si astea , am intrat in depresie , vreau sa incerc sa nu ajung la sinucidere pentru ca asta ar devastao si pe ea si eu vreau sa o stiu bine , legatura cu ea inca pastrez ca prieten dar azi m-am certat cu ea si s-a suparat rau de tot , nu stiu ce sa mai fac sa-mi adun gandurile , imi este frica ca voi ceda si voi scapa prin metoda cea mai „usoara” de probleme , si chiar daca sunt mic ca si varsta , e singura prietena din viata mea si asa vreau sa ramana , indiferent de ce spun toti , mi-a zis sa-i dau timp 4 5 luni sa ma schimb sa vada ca pot si poate mai incercam dar nu stiu ce sa mai cred… sunt devastat . Va multumesc ca ati citit si sper ca nu v-ati pierdut timpul .





Liana

5 12 2016

Buna ziua,nu am cu cine sa vorbesc despre starile mele,acum sant fericita,optimista in putin timp devin nervoasa,iritata,e suficienta o amintire neplacuta sa ma demoralizeze.Am suferit mult,o familie care nu m-a inteles si continua sa o faca,relatii esuate,violenta,acum ar trebui sa fiu bine,am o persoana care ma iubeste,dar simt ca eu nu sant la inaltime,ar sta mai bine fara mine.Si sosesc momentele cand planific suicidul,mi -e frica de mine,lupt cu mine,am perioade..scurte cand reusesc sa am controlul iar dupa..totul devine obositor,nimic nu ma intereseaza.As vrea sa plec,sa las totul si pe toti…

––––––––
cand am citit cuvintele tale m-am vazut pe mine,in momentele cand ma simt inutila,fara viitor,pe ceilalti ii vad capabili,realizati iar eu la cea mai mica neplacere,greutate vad totul negru,ma gandesc la moarte..Ma lupt cu mine de ani buni,te inteleg cum te simti





Cristian F.

4 12 2016

Salutare si eu sunt tot un sinucigasi dar inainte de toate m-am gandit sa discut putin si cu voi.
Numele meu este cristian am si eu problwme ca tot omul ,sunt casatorit an si un copil dar problema mea cea mare este ca nu ma pot intelege cu sotia mea , ca toti oamenii ne mai si certam dar la noi sunt probleme exagerate.spune ca tine la mine dar nu ma mai iubeste si ca nu mai suntem copii sa ne iubim,planuri de viitor nu avem (cum ar fi sa facem o casa sau sa luam decizii impreuna ca o familie normala sa ne sfatuim impreuna)imi spune ca vrea sa fie independenta si ca eu vreau sa o manipulez pentru faptul ca nu o las sa se duca la munca pe 400 de lei avand in vedere ca eu sunt in strainatate ai ii pot oferi 1500 de lei cel putin . Imi apune ca aunt un psihopat etc. Iar eu mi-am irosit viata pe langa ea .nu pot trai cu alta femeie sau sa imi reincep viata.o iubesc si avem un copil inpreuna ,nu pot trai fara ei dar nici cu ea imi vorbeste ca la un cersetor . Nu mai pot m-am saturat si am decis sa pun punct la tot . Sunt in strainatate sa le fac un rost o casa …dar sunt ca si singur.