Georgicasefu

18 12 2018

Am gasit acest site si vreau sa va scriu despre problemele si framantarile care ma macina zi de zi si faptul ca acestea ma-u adus cu gandul la sinucidere aceasta fiind singura cale de a scapa de probleme.
Am 23 de ani si ma simt foarte pierdut si singur in fata problemelor pe care le am eu fiind o persoana mai care ma inchid in mine.
Mama mea a fost diagnosticata anul trecut cu o boala cronica si are zile cand se simte rau iar eu cand o vad intru in panica plang si ma gandesc la sinucidere.
Eu locuiesc cu ea si cu tata in casa si mai am un frate care e plecat cu serviciul intr-un alt oras si vine sambata si duminica acasa iar cand sunt cu el si mama e bolnava vad altfel problemele.
Acum el e plecat iar mama e bolnava iar eu ma simt singur si neajutorat si plang si cand o vad pe mama ca nu e bine si ma gandesc la sinucidere.
Singurul lucru care ma mai retine sa nu fac asta e gandul la fratele meu care il iubesc enorm.
Eu sunt o persoana care imi iubesc enorm familia si cand am fratele alaturi de mine ma simt altfel dar acum sunt singur cu toate problemele si toate datoriile pe mine iar gandurile mele sunt negre si sinuciderea e singurul drum care imi ramane,in ianuarie o aveam pe bunica si pe fratele meu alaturi de mine iar acum sunt singur si nu mai am cui spune problemele mele si pe umarul cui plange eu am 23 de ani si nu am avut niciodata o prietena .
V-amscris deoarece m-ati putea ajuta cu u sfat deoarece ma simt singur cu toate problemele pe mine si cand ma gandesc ca mama e bolnava imi apar tot felul de scenari in cap si intru in panica.


 

Vreau sa ma sinucid deoarece am probleme foarte grave care m-au pus la pamant si asta e singura solutie sa scap de ele.
Am 23 de ani si mama mea e foarte bolnava si gandul ca ar putea patii ceva ma infioara si nu am cui spune problemele mele si simt ca am ramas al nimanui prietena nu am avut niciodata iar mama e in spital si fratele e plecat si bunica a murit iar eu sunt singur si coplesit de probleme iar singura solutie e suicidul.
Va scriu deoarece poate ma puteti ajuta cu un sfat sau cu o vorba buna.

Reclame




Anonymous1908

4 12 2018

Nu mai suport…..am ajuns la capătul sforii,de câtva timp m-am mutat la casa cu mama și cu tatăl vitreg,am un frate vitreg,și mă simt marginalizat fata de el,mă bat incontinuu părinții,nu mă susțin,mă jignesc.M-am saturat să mai trăiesc așa,nu mai pot! Înainte că mama sa îl cunoască pe tatăl vitreg era normal totul,de când l-am cunoscut totul sa schimbat,simt că nu mă mai vor aici





Mimim

20 11 2018

Astazi am decis sa scriu in urma unor mesaje ce le-am citit. Ma aflu in postura persoanei care a trecut prin capcanele vietii. Am avut un tata foarte sever, o mama indiferenta si rece asa cum erau timpurile (tata mereu spunea, copilul trebuie alintat doar prin somn), eram pusi la munca si nu se accepta premiul mai mic la scoala decat cel I, ce era mai jos era cu o portie de bataie. Eram pusi la treaba si pedepsiti daca nu era pe placul tatalui, facea parte din educatie…trebuia sa ne ducem sa ne facem singuri batul cu care urma sa fim aspru pedepsiti. Din clasa a 3-a, invatatorul a inceput sa ma atinga intr-un mod necuviincios. Imi amintesc cum isi baga mana sub sarafan in biblioteca scolii unde ma atragea prin faptul ca invatam bine si meritam sa merg in biblioteca pentru a aduce cartile in clasa. Imi amintesc cum ma tineam de chilotel ca sa nu il traga..cum se freca de mine…parca a fost ieri. Imi spunea ca sa il chem acasa cand nu sunt parintii..etc. Imi era frica cand spunea ca trebuie sa mearga in biblioteca sa aduca carti. Am inceput sa nu mai invat, mintea mea de copil credea ca astfel nu mai eram cea care trebuie sa mearga in biblioteca.Astfel ca parintii ma dojeneau si ma bateau ca nu invat bine si ca invatatorul are intotdeauna dreptate. Ma simteam vinovata de comportamentul lui, imi era teama ca tot pe mine ma scoteau vinovata daca spuneam ceva, asa ca am tacut. Acum cand scriu, ochii mi se umezesc iar corpul resimte acele clipe. Am crescut, comportamentul tatalui meu nu s-a schimbat, cu fiecare greseala corectia era aplicata, eram desconsiderata, umilita, simteam lipsa dragostei din toate partile..asa am decis ca viata nu-si mai are rostul. Am luat porumb tratat cu […moderat…] si am pus apa pentru a se dizolva. Am baut acea apa apoi m-a cuprins remuscarea. Am baut lapte si apoi am vomat. L-am sunat pe tata care a venit repede si m-a dus la spital. Am stat in perfuzii, tin minte ca imi era teama de reactia lui de dupa. A venit in salonul meu si m-a intrebat acuzator ca ce am facut, de ce am facut asta? Ii era teama de gura lumii si nu de ce am facut eu. Imi amintesc cum am mintit in fata psihologului si nu i-am spus adevaratele cauze care au dus la acea reactie. Am mintit doar ca sa nu imi supar tatal, stiam ca tot acasa voi pleca si ca sa nu il fac de rusine in lume unde toti credeau ca este atat tatal cat si sotul perfect, desi bera gospodar si muncitor, noi, copii si mama aveam acelasi tratament, certuri si batai. Scriu si plang…este pentru prima data cand povestesc asta, cu lux de amanunte. Imi cer scuze daca sunt greseli, dar nu recitesc. Dupa aceasta intamplare, am ramas cu probleme medicale in urma hepatitei toxice suferite. Apoi au urmat alte intamplari insa timpul nu-mi permite sa le redau cu lux de amanunte pe toate, important este sa inteleaga cei care isi scriu neputinta de a trece peste anumite intamplari mai mult sau mai putin importante dar care pentru ei sunt coplesitoare. Am reusit sa trec peste multe momente depresive. Chiar copil fiind, fara ajutor, fara sa pot sa imi strig durerea, fara ca cineva sa stie prin ce trec. M-am maturizat prea devreme. Acum, sunt pe picioarele mele, am familie, 2 copii si lupt zilnic cu momentele nefavorabile mie insa am invatat sa le gestionez astfel incat din fiecare neajuns sa gasesc picatura de speranta. Sta in puterea noastra sa vedem din toate negura vietii noastre si picatura plina a paharului vietii. Este important sa nu cedam si sa ne gandim si la noi inafara de cei din jurul nostru. Sa ne multumim pe noi si nu pe cei din jur, sa ne facem viata fericita atat cat putem si sa nu aspiram la mai mult decat ne permitem. Este important sa nu te raportezi la cei din jur, altfel vei deveni un frustrat si un nemultumit a tot ceea ce realizezi. Gandeste-te ca intotdeauna va fi unul mai sus decat tine dar si mai jos decat tine si ca raportarea pe care o faci tu fata de cel de sus o fac altii de jos cu tine. Dragilor si dragelor cei care vedeti doar negura din viata voastra, indiferent de problemele prin care treceti sunt mult mai mici decat ale altora si pot fi rezolvate daca sunteti dispusi sa o faceti cu adevarat. Nu dati tribut viata ce o aveti printr-un gest necugetat stiind ca altii si-ar dori sa o aiba dar sanatatea nu le-o permite sau cumpenile vietii, decedand fara voia lor. Si in incheiere, vreau sa multumesc vietii ca mi-a dat acea sansa si multe altele dupa ca sa gust din frumusetile acestei vieti pentru ca e singura palpabila. Traiti-va viata, clipa, ca fiind ultima si nu ii puneti voi capat. Va indeamna o persoana ce a incercat sa si-o curme, ce a trecut prin multe probleme de la o varsta frageda, ce a avut de trecut prin multe momente depresive si printr-un accident din care am scapat nevatamata desi masina, nu. Traiti-va viata, nu o curmati cu voia voastra, iar daca ajungeti la limita, indreptati-va catre persoanele neajutorate, infirme si ajutati-le. Veti vedea viata cu alti ochi. Fiti independenti, nu dependenti de lucruri, persoane, intamplari! Luptati!





Dinozaurul TB

19 11 2018

Buna sunt Francisc și am 17 ani și nici nu știu cum să încep adică am inceput sa am probleme foarte mari în ultimul timp bunici au murit frățiorii mei au murit unchii mei au murit verișoară mea la fel iar acum din păcate în cer încet și cea mai scumpă persoana din viața mea tata. Și simt că nu mai rezist dar ajungând pe site-ul acesta mi-am dat seama că nu sunt singurul cu probleme. Faceți o treabă minunata cu site-ul acesta.





Sebastian

19 11 2018

Buna mă numesc Sebastian și am vârstă de 17 ani.Sincer nu as fii crezut că am să ajung vreodată la gânduri de genul dar se întâmplă atâtea chestii care merg în rău în și mai rău și nu înțeleg de ce la 17 ani trebuie sa sa pierd din viața mea cam ce am mai de pret. Sincer nu știu ce să fac mă simt pierdut și abatut.





Maria noua

19 10 2018

Bună, am vârsta de la 19 ani, am o relație de 4 ani jumătate pe care o apreciez și e totul pentru mine.
Însă părinți mei sunt despărțiți,ea are un copil recăsătorita și el la fel, eu am locuit cu bunici. Bunicul meu a murit acum 3 ani și am rămas cu bunica, ea nu este de acord cu partenerul meu de viata deoarece este țigan, el ma cerut de soție acum o săptămână și maica-mea știe ca sunt cu el cât și Taică-meu.. Îmi este frica sa o pararesc pe bunica mea deoarece îmi este frica sa nu o pierd sa nu moara ca locuim doar noi doua, eu la iubitul meu merg doar cu pretexte ca merg la o colega și maica-mea mereu ma cearta ca nu o ajut și nu rămân acasă ca sunt o nesimțită.. As dori sai spun și bunici mele despre el (i-am mai spus și ma dat afara din casa..)
Va rog ajutați-mă, m tot gândesc la sinucidere…





Nobody

7 09 2018

Am o problemă care m-a făcut să ratez viața,problemă parțial ,,moștenită” de la mama mea.Sunt foarte sensibil și acest lucru este sursa tuturor problemelor mele de ordin social(anxietate,timiditate,lasitate) si motivul pentru care am ajuns aici.Daca vă uitati la o poză de-a mea din clasa 1 la școală ,o sa spuneti ca e poza unui baiat imediat inainte de gazare.Evident că din cauza felului in care sunt,am fost tinta batausilor(timp de 12 ani),care nu mă afecta fizic ci psihic.Daca întârzia mama să mă ia de la scoala,începea să imi bată inima foarte tare și mă simteam rău,cred ca mă lua mama de la scoala chiar si in clasa a 4-a.Mi-am uitat odată ghiozdanul la școală,si cand mi-am dat seama ca nu asta în drumul spre casă,parca ar fi venit sfârsitul lumii.In gimnaziu a fost la fel,am evitat două lucruri:să socializez cu lumea si sa nu iau bataie,insa pe al doilea lucru nu l-am putut îndeplini.Am evitat să ies pe afară datorita problemei mele si pentru că stau într-um cartier nu foarte primitor pentru unul ca mine.În liceu nu s-au schimbat foarte multe,nici la mine,nici la colectiv,nu am fost la un liceu prea prestigios deoarece am luat o notă mică la evaluarea natională.Pot numara pe degetele de la o mână de cate ori am iesit afară cu colegii,nu mă simt nici bine cand sunt cu mai multe persoane si nici nu am nimic interesant de zis.In clasa mea au fost doar baieți,din fericire pentru că nu stiu sa vorbesc cu ele si din păcate(pentru că poate așa mi-as fi putut diminua anxietatea).Aici problema mea ia altitudine,nu am vorbit cu o fată mai mult de 15 secunde si in total cred ca nu am vorbit mai mult de 5 minute(im viata reală),pare incredibil dar așa este.Am evitat contactul cu ele,am vorbit cu ele cand a fost necesar,in preajma lor ma simt cel mai nesigur si anormal.Nu sunt timid,as vrea eu sa fiu timid insa nu imi permit luxul asta,simt ca sufar de o boala,nu stiu daca depresia tine toata viata.Sufar ca nu am avut si nu voi avea niciodata parte de afectiune din partea unei fete,acest lucru ma macina cel mai tare,e cel mai mare motiv pentru care simt ca mi-am ratat viata.Am incercat sa ma schimb insa nu am reusit,nu ma ajuta nici o carte iar la psiholog nu am bani sa merg si nici nu am curaj,dau dovada de curaj scriind acest mesaj deoarece am retineri si aici.Mama mi-a transmis acest blestem,ea fiind o peroana foarte sensibila dar nu anti sociala ca si mine,si ma gandesc ca daca as fi avut vreodata un copil,i-as transmit aceasta trasatura,nu doresc nimanui asa ceva.Toate verile am stat in casa,penru ca nu am nici un prieten,si nici nu ma mir de ce.Nu stiu daca voi merge la facultate,desi am intrat la una buna,un lucru oribil oricum avand in vedere starea mea si cum nu se putea mai rau,ghiciti ce?FETELE PREDOMINA CA NUMAR LA ACEA FACULTATE.Mai de graba as intra intr-un bazin cu rechini decat sa merg la facultate,dar voi fi nevoit oricum sa o fac.Nu voi avea nici o sansa oricum pentru ca sunt varza si voi sta izolat tot timpul,pana si sa fiu in prezenta persoanelor normale de varsta mea e foarte greu si vreau sa ma bag in gaura de sarpe.Nu m-am putut schimba toata viata si ma indoiesc ca voi putea reusi prea curand dar am facut un efort si am scris acest mesaj.