Răzvan 67

23 04 2019

Doamne de ce m-ai lasat gay intr-o Romanie plina de homofobi? Nu mai suport sa fiu batjocorit in continuare de aproape toti oamenii chiar si de cei in care am avut incredere candva. Nu imi pot face o iubita (nu mi-au placut niciodata fetele).Sunt la pamant cu moralul si cu sanatatea si nu am niciun ajutor…. imi pare rau nu de mine,imi pare rau de oamenii nevinovati care au fost, sunt si vor fi ca mine si care trebuie sa traiasca sub masti o viata intreaga…..sub dominatia ideii de „normalitate” si ca daca nu esti asemanator trebuie sa fii respins/chiar ucis daca ar fi dupa unii….. ma voi sinucide prin […moderat…]……m-as simti mult mai liber daca as muri in natura…..eliberat in sfarsit……

Reclame




GV

21 04 2019

Bună seara
Am 54 de ani.
Trei divorțuri.
O existență ratată.
Sentimente justificate de culpabilitate.
Lipsa stimei de sine.
Încerc, sau așa îmi imaginez, să evit sa mă sinucid.
De fapt, nu imi doresc sa mai exist, să mă degradez moral.





Draguloiu

20 04 2019

Eu am trecut pe acolo..povestea mea cu un sot care era m si tot timpul plecat…si intr un moment foarte greu mie atunci cînd aveam cea mai mare nevoie de sprijin moral psihic eram însărcinată cu al doilea copil si m ai aveam unu de 5 anișori sa îndrăgostit de o femeie din America unde a și stat cu ea vreo 6 ani timp in care eu m am chinuit cu copii el neavînd niciodată responsabilitate doar pretenții problema mare era ca ma lăsase si cu vreo 300 mil datorii da după 6 ani sa INTORS la fel ca si cum nu asa întîmplat nimic….eu am acceptat doar ptr ca copii sa si cunoasca tatăl sentimente nemaifiind in aceasta perioada după 6 ani a dorit să plece din nou ca un bumerang ca si cum sa plateasca Larma deci eu c am acolo m am regăsit în toată povestea urît dar m ai departe groaznic..astept sfaturi multumesc





Simplucont

20 04 2019

Se mai simte cineva așa ca mine?

Nu o să o lungesc pe net ca alte dăți fiindcă e inutil.

Mă gândesc și mă simt sinucigaș de mic copil, cam de pe la 10 ani.

Am observat ani la rând că singura mea alinare când nu mai pot este să caut știri cu sinucigași. Îmi pare rău pentru ei, aș fi vrut să fiu acolo pentru ei. Nu mă bucur de sinuciderile lor. Mă bucur doar să îmi imaginez că aș fi eu în locul lor și aș fi în stare de suicid. Ca să mă eliberez. De multe ori am avut în minte scena preferată dintr-un film în care un adolescent fie se sinucide, fără să știe nimeni, fie se sinucide sub ochii celorlalți fie este prevenită sinuciderea, cineva îl oprește.

Să vă scurtez și motivul: sunt incapabil să îmi fac prieteni de vârsta mea, pe gustul meu, față de care să mă arăt „naked” adică să nu mă ascund deloc, sinceritate aproape completă. Să fie o iubită. Sau măcar un prieten extrem de intim.

Iar când am prins un astfel de prieten, amică mai exact, a devenit iubire posesivă și m-am simțit infernal.

Știrile cu sinucigași mă ajută. Plâng pentru ei dar și pentru mine. Dacă toată lumea ar avea o viață fericită, exceptând eu, m-aș simți mizerabil. Deci nu mă bucur de suferința altora. Ci empatizez și eu cu ei și să mă sinucid mintal. Nu-mi pot lua gândul de la suicid de mic copil.

Nu am postat fiindcă vreau să fiu diagnosticat, să fiu trimis la psihiatru, am mers la psihologi.

Știu că sunt bipolar-borderline.

Întrebarea este: se mai simte cineva așa, cum am scris mai sus? Pot vorbi cu cei ca mine sau nimeni nu mai simte asta?

Am în minte melodia Garry Go – The begining (privacy remix) din filmul Friend Request. Mi-a plăcut mult scena sinuciderii fetei.m-a satisfăcut emoțional.





Alexei

13 04 2019

Buna, vreau sa ma impart cu experienta pe care am avut o, poate va ajuta si pe voi cu ceva , pe mine m a ajutat, multumesc lui Dumnezeu. Am 30 ani , am suferit 3 episoare depresive consecutive unul de scurta durata si 2 cronice. Practic am stat 2 ani in casa fara sa sa fac nimic. Primele 2 episoade am crezut ca sunt din cauza dragostei , problemelor in afaceri , sensului utopic al vietii pe care mi l am setat. De fapt era o iluzie, aducetiva aminte de cate ori vi se intampla sa suferiti din cauza dragostei , probleme financiare, situatii jenante etc… si sa uitati dupa un timp. Toate trec si se uita. Poti invata sa uiti in 2 zile orice, daca depui efort si exersezi, asta am invatat in timp. Noi singuri rulam scenarii inexistente consumandune cu idei aberante gen (ce o sa creada lumea, ce o sa zica lumea, ma iubeste sau nu etc…) fiecare om are problemele lui si nu sta setat pe voi. In aceasta perioada m am familiarizat si documentat despre moarte , depresie , sensul vietii in fine intrebari existentiale. Primul episod depresiv cronic a fost dur, stateam numai in casa fara pic de lumina nu puteam vedea cupluri fericite, familii sau cum se distreaza lumea, m am izolat complet ca sa nu intensific durerea cara ma sugruma doar moartea ma linistea. Multe incercari de a ma sinucide, dar fara succes. Ulterior mi am revenit si eram fericit ca am invatat multe din depresie. Al doilea episod depresiv cronic a venit din neant, nu aveam nici o problema, dar am inceput sa dorm foarte mult si sa mi fie foarte greu sa socializez, aveam trac continuu. Problema era faptul ca aveam nevoie de elocventa pentru administrarea afacerii, avand multi angajati si multe responsabilitati. Rusinea pentru faptul ca nu faceam fata la munca ma macina incet , incet pana m a doborat. Am pierdut emotiile , nu simteam nimic , nici dragoste nici empatie, nici gustul mancarii, ma simteam incomod cand ma aflam langa oameni pentru ca trebuia sa comunic si eu de fapt nu simteam nimic. Stiam ca motivele gen probleme in dragoste, financiare sunt niste aberatii, toate trec si se uita, deci nu merita sa te consumi. Aveam multi bani , masina scumpa , apartament lux, prieteni , distractii, calatorii , dar nu ma mai impresiona nimic absolut nimic. Am fost la psihiatru de cateva ori mi a prescris pastile , fara folos , ma ajutau doar sa dorm 18 ore pe zi , imi placea sa dorm pentru ca nu exista nimic in somn. Nu puteam face nimic pentru ca orice efort fizic pe care il facem ma consuma psihic. Eram foarte dezamagit pentru ca ca iar am cazut in capcana depresiei. Am inceput sa mi planific ziua mortii , eram dispus sa platesc cateva zeci de mii doar sa fac rost de vreo substanta care sa ma ia de pe aceasta lume am apelat si la suicid asitat in Elvetia. Am inceput sa donez chestii din casa, am renunt la afacerea profitabila pe care o aveam, am vandut bunurile pentru pret derizoriu ca sa pot pleca pe lumea cealalta cat mai repede, doar asta ma tinea , impartirea averii :)). A venit ziua mortii , am baut o groaza de pastile pe care le am adunat in timp de la psihiatru, cei din elvetia au refuzat sa mi ofere bilet pe lumea cealalta. Experienta cu pastile a fost groznica , am crezut ca raman invalid pentru toata viata, nu puteam merge si imi tremurau intens mainile picioarele m am panicat si mai tare am crezut ca raman asa pe viata, ambulanta m a salvat. Deci am esuat din nou. Am decis sa plec in ASIA sa ma inec in ocean sau mare ca e mai simplu. In tot timpul asta m am documentat despre moarte si emotii, ceea ce m a ajutat foarte mult. Viata e minunata pentru ca este efemera, deci cat de greu n ar fi oricum o sa murim toti. Dar in tot acest timp o sa avem si momente de beatitudine. Am invatat sa nu ma consum pentru nimic, sa uit repede orice situatie neplacuta sau impas, nu are sens oricum murim. Am inceput sa citesc mult, sa fac sport, sa manac sanatos.
Mi am revenit cu toate ca creadeam ca este imposibil. A inceput sa ma doara faptul ca am pierdut afacerea si bunurile pe care le aveam, cand
de fapt puteam sa ma internez la psihiatrie si sa mi pastrez afacerea fara nici o problema avand asociat. Am inceput o viata noua, mi a ramas doar experienta din trecut care ma ajuta sa depasesc noile provocari ale vietii. Acuma ma simt foarte bine, nu sunt dependent de nimic, ma simt liber ,nu iau nici o decizie daca nu ma simt bine stiu ca trece , nu am planuri pe termen lung, traiesc acuma pentru ca poate maine n o sa mai fiu si asta e minunat .Nu uitati !!! toate trec si asta nu e aberatie, o viata aveti si nu merita sa te sinucizi pentru ca oricum o sa mori ai rabdare vine si randul tau. Invata , dezvoltate, calatoreste, acuma poate iti pare imposibil pentru ca te simti groaznic, dar asta e temporar iti spun din propria experienta toate trec absolut toate. Documenteaza te , invata sa uiti repede, nu are sens sa te consumi esti pe termen limitat aici si bucurate de asta.





Alexandra 17

13 04 2019

De câteva timp simt că singura rezolvare e sa plec pe lumea cealaltă …nu mai suport pe nimeni simt că nu mai are rost sa muncesc și mă cert mereu cu părinții și iubitul , am incercat de câteva ori sa mă sinucid dar ceva m a oprit





Mihaela 50

11 04 2019

Am 50 de ani , sotul a divortat de mine acum un an pt ca si a gasit pe altcineva , nu am serviciu , nu mi gasesc din cauza varstei , imi este foarte dor de sotul meu care nu ma mai vrea , copii nu am , ma simt ingrozitor de singura si realizez ca sunt o ratata . Nu mi mai place nimic , nu mi mai doresc nimic . Imi doresc din suflet sa nu ma mai trezesc dimineata . Ce pot face ?