Deniz 21

7 07 2020

Nu credeam ca voi scrie și eu aici. Am mai fost aici și am mai ajutat oameni. Acum urmez eu. Ma scuzați ca am scris atat.
Nu stiu cum sa scriu o postare pe site asa ca voi scrie aici. Am 21 de ani. De curând am încercat sa Ma sinucid prin înghițirea unor pastile.
La 13 ani am descoperit ca îmi plac bărbații și mi a fost greu sa accept,am trecut prin insomnii ,episoade depresive cu “voci” care Ma terorizau din cauza orientării mele. Acele voci erau vorbele pe care mi le adresau colegii de scoala la vremea aceea. Ei Ma vedeau mai feminin și Ma judecau pentru asta.
La 16 ani am mers la psihiatru fiindcă nu Ma puteam adapta la liceu,aveam anxietate socială din cauza traumei suferite in trecut. Am încercat psihoterapia și o groaza de medicamente crezând ca asta Ma va face sa fiu mai sociabil. Încă îmi este frica de oameni,trăiesc in lumea mea ,Ma izolez. Nu am prieteni fiindcă nu stiu sa mi mențin relațiile.
La 19 ani am descoperit ca sunt mai mult decât un bisexual cu înclinații predominant homo ,Ma consider o persoana transsexuala ,o femeie in corpul unui bărbat
Mi am dat seama ca eu nu as putea fi fericit ca un el,nu Ma împlinește viata lângă o femeie și nu,nu as putea fi cu un bărbat eu fiind bărbat. Poate ca persoanele gay pot face asta,dar eu nu Ma vad asa. Nu mi vad viata ca un bărbat.
E adevărat ca nu am încredere in mine,de aceea poate Ma și atrag bărbații încrezători.
M am gandit de atâtea ori ca poate nu am găsit femeia potrivită de care sa fiu atras sau ca lipsa unui tata /frate /model masculin e cauza pentru care nu sunt un bărbat normal și ca atracția sexuală și atașamentul pentru aceștia Sunt de fapt cauzate de dorința de a fi ca ei.
Totuși nu mi vine sa cred. Chiar dacă in adolescenta M am retras de lume,perioada in care omul se maturizează și se descoperă ,eu in copilărie obișnuiam sa ies atat cu baieti cât și cu fete și niciodată nu mi a plăcut sa fiu ca baietii deși M am integrat pentru ca sexual sunt unul ,dar identitatea mea de gen este alta. Atracția pentru bărbați o am de mic copil. Întotdeauna mi au plăcut bărbații.
Probleme la mine sunt multe. Bărbații nu Ma vor pentru ca nu sunt o femeie. De fete nu am curaj sa Ma mai apropii și nici nu prea îmi doresc fiindcă nu Ma simt baiat și nu vreau sa Ma vadă ca un baiat.
Schimbarea de sex este complicata. Am încercat luni de zile tratamentul hormonal. El doar castrează pe moment,atat și mi au crescut sanii puțin dar e egal cu 0 Operația e grea și costisitoare.
Corpul meu nu arata prea feminin,îmi trebuie operație la fata caci cu sau fără machiaj se vede ca încă am trăsături de bărbat și lumea Ma întreabă ce sunt.
La corp am talia destul de mare pentru o femeie și nu sunt gras,am 80 cm in talie din cauza cutiei toracice care e mai mare și Ma mărește.
Port 41-42 și am niște picioare slabe
Destule defecte pe care nu le pot suporta plus lipsa sânilor. Vocea o subtiez eu asa cum fac mulți transsexuali.
Toate astea degeaba. Îmi pierd speranța ca voi fi fericit asa sau ca voi fi considerat femeie in societate.
De multe ori îmi este Rușine sa ies din casa și frica,caci dacă îndrăznesc sa Ma îmbrac feminin risc sa primesc tot felul de reacții. Am mai făcut asta și am prins curaj dar tot trăiesc cu frica de a nu fi agresat. Mi s a mai întâmplat.
Nu stiu ce sa fac,când am apelat prima data la sinucidere credeam ca o sa scap de toate astea ,sa nu Ma mai gândesc la singurătate ,nemulțumire de sine și grija ca sunt diferit și ca trebuie sa Ma normalizez sau ca trebuie sa Ma schimb pentru a fi fericit.
Vreau sa Ma sinucid din nou dar de data asta Ma voi asigura ca nu mai scap. Dacă muream atunci,cred ca ar fi fost o moarte ușoară dar acum va fi una traumatizantă pentru ca doar asa Ma pot asigura ca scap.
Sunt pe tratament și am vorbit cu medicul despre asta și cu psiholog dar degeaba. Viata asta nu e pentru mine. Nu mai pot accepta sa fiu singur sau sa nu fiu eu. Nu vreau sa fiu un handicapat in societate,un nebun. Vreau sa mor.





Viorel

2 07 2020

Nu stiu cu cine sa vorbesc si am scris aici sa va cer un sfat….. Am varsta de 46 de ani si am afectiuni cardiace,operat la inima cu sotia decedata acum o luna si nu am loc de munca. nu am copii pentru ca ea nu a putut face. Am iubit-o enorm si Dumnezeu mi-a luat-o si acum m-a lasat foarte trist,singur si cu banii pe terminate……..Va trebui sa dau in cap sa pot supravetui pentru ca nu ma angajeaza nimeni decat in posturi unde se cere munca bruta si starea de sanatate nu imi permite. nu am facultate si nici bac. Mai bine m-as omora eu inainte sa ma omoare boala si neajunsurile. cred ca cel mai bine mi-ati spune cum sa ma omor sa nu simt nimic……. va rog din suflet……. luati-mi suferinta…………. chiar daca nu imi dati idei eu tot ma omor deci mai bine spuneti-mi cum sa ma omor fara chinuri ………..





Daniela P.

5 06 2020

Azi au incetat in mine visele, sperantele, increderea ca cineva iti este aproape asa cum esti, fara sa te judece. Era singurul sprijin pe care-l aveam si de care ma tineam pentru ca ma ajuta enorm prin cuvintele de incurajare pe care mi le oferea in momentele cele mai dificile din viata mea. Le pretuiam enorm si de multe ori le reciteam atunci cand mi-era greu. Ce apreciam foarte mult era disponibilitatea pe care o avea, se apleca sa-mi raspunda de fiecare data. Stiam ca e cineva acolo caruia ii pasa, sau cel putin asa credeam eu in inima mea. Pana in ultimul timp cand a incetat sa-mi mai raspunda. Si mai mult, a blocat orice cale de acces, de a-i scrie ceva. M-am simtit ca am facut cel mai rau lucru si nu-si doreste sa stie nici o frantura din ce as putea sa spun sau sa fac. Stiu…am gresit si eu ca n-am ascultat si am respins ceea ce ma sfatuia. Dar daca ar sti si luptele si framntarile mele…Am incercat sa trec insa, peste mine si sa fac cum m-a sfatuit dar in final n-a mai contat. De ce toate insistentele pana acum daca intr-un final nu mai conteaza?
I-as cere lui Dumnezeu sa-mi dea acest sprijin inapoi, dar stiu ca nu o s-o faca. Nu mai cred nimic. Imi doresc doar sa nu mai exist. Cred ca ar fi mai bine pentru toata lumea. Ma gandesc la tot ce e mai rau si vreau sa mi se intample. Sa-mi fac niste rani care sa ma doara mai mult decat cele sufletesti. Nu-i pasa nimanui cu-adevarat de mine. Toate lacrimile ce le am acum nu poate schimba nimic…





Aura D.

7 05 2020

Buna ziua.Eu sunt o supravetuitoare a unui suicid,sunt o mama,la care baiatul de 22 ani s-a strangulat in casa,acum o luna jumate.Nu am crezut niciodata,ca el va face acest lucru,si imi pare atit de rau,ca nu am vorbit cu el despre asta,despre increderea in sine,in Dumnezeu,despre greutatile care pot aparea in viata,ca asa e viata:o usa se inchide si alta se deschide…Imi pare atit de rau,ca nu am fost mai atenta la ceea ce imi zicea,ca nu am luat in serios framintarile lui,ca nu l-am inteles asa cum trebuia,ca nu l-am sustinut,nu l-am ajutat si nu l-am salvat.Si gindurile acestea ma distrug,ma fac sa ma simt o mama,care a esuat ca mama,o mama,care nu si-a protejat copilul..Era un baiat foarte frumos si talentat..Era vocalistul unei trupe…avea succes mare..avea vise mari in viitor..Am trait linga el toata viata,a fost crescut de mine,deoarece sotul era plecat peste hotare,ca sa ne cumparam si amenajam un apartament, si venea odata in an acasa..Tot timpul pe primul loc era el,in toate,cu toate ca era si sora mai mica.Atit de mult l-am iubit,cel mai mult din lume,mereu am retrait pentru el,am fost gata mereu sa-i rezolv orice problema…Era de mic cam bolnavicios,si prin atitea am trecut cu el,am confruntat atitea greutati impreuna…ca sa-l vad mare…si cind deja era scapat de toate,doar sa ma mindresc cu el,”sa culeg roadele”,el a plecat..Ma invinuiesc ,ca de jumate de an,l-am lasat singur,sa traiasca in apartamentul nostru..Deoarece sotul, de 20 ani, era plecat peste hotare,relatiile noastre s-au racit,si de citiva ani am divortat.Sotul s-a recasotorit si traia la fel peste hotare..Si eu anul trecut in septembrie am hotarit sa plec cu fetita in alta tara,cu un barbat.Si el a ramas singur..dar la vista de 21 ani si jumate ma gindeam, ca deja e mare si el chiar isi dorea sa fie singur..Ne sunam des,ne povesteam ce facem..si iata intro zi,buneii l-au gasit mort in apartament..Nici la inmormintare nu am putut merge din cauza pandemiei..Si nu va imaginati cu ce durere,cu ce sufetinta traiesc.Fiecare zi pentru mine e un chin,s-a zdruncinat pamintul sub mine,nu pot minca,dormi,nu pot respira..Nu pot crede,ca asta se intimpla cu mine..imi pare,ca el e plecat undeva si degraba se intoarce,si va fi totul ca inainte.Nu mai vreau nimic,viata pentru mine nu mai are sens..Simt ca cad in groapa,si nu am de ce sa ma agat,si nici nu vreau..nu am putere pentru nimic..Este o durere insuportabila,o durere suprema,si cu un simt de vinovatie,care te distruge, cu mii de intrebari …Mi s-a spulberat tot,deodata am inteles,ca toata viata am trait-o inutil,totul a fost inzadar…Ca nici famile,nici copil nu mai sunt,nici casa care am depus suflet sa o amenajez,nu mai trebuieste nimanui..Unica ce imi doresc,vreau sa mor,sa ma usurez,doar asa se vor sfirsi chinurile mele..Era un suflet bun,educat,modest..El era foarte sensibil,traia emotiile mult mai profund ca noi toti..era artist…si nu a fost inteles,nu a fost apreciat, nu a fost incurajat..de asta nu a suportat tradarile si umilinta…ma refer la problemele legate de muzica.Nu pot suporta,cind toti imi zic,sa fiu puternica,de parca aici e vorba de putere..Aici e vorba de iubire, de dorul de copilul meu,care stiu,ca nu mai este..Nustiu cum sa traesc mai departe,stiu ca nu-mi va trece niciodata aceasta durere, si nici nu voi fi inteleasa de oameni.Eu nu mai sunt cea care am fost.Mereu am gindul sa beau un pumn de pastile si sa adorm ,sa nu ma mai trezesc..Daca poate cineva sa-mi zica,ce sa cred,ce sa ma gindesc,ca sa-mi fie un pic mai usor..Dar,inteleg,ca nimeni nu ma poate ajuta cu nimic..Si ni cred,ca voi putea supravetui iubirii si pierderii celei mai dragi fiinte din viata mea..





Andreea 33

8 03 2020

Ma gandesc de ceva timp la soluții pentru problemele mele, temporar au si fost dar acum nu mai am optiuni in afara de SFÂRȘIT. caut pe net metode ai am ceva in cap și așa macar stiu sigur ca părinții mei vor fi mai liniștiți și se vor termina problemele si pentru mine. Nu o sa mai trebuiască sa ma agit, sa ma chinui si ma gandesc la o soluție în fiecare lună sa fie bine pentru toată lumea. Nu am probleme cu legea doar personale, dar nu le mai pot duce si nu ma poate ajuta nimeni sa trec peste ele.
_______________
Vreau efectiv metode. Nu mai pot continua asa si nu mai vreau.astept





Alex 31

21 02 2020

Am numai probleme in ultima perioada de timp. Am picat de 2 ori sala la permisul auto,am ajuns sa ma cert cu parintii sa imi dea bani sa imi cumpar strictul necesar ei neavand foarte multi bani,am fost dat afara de la locul de munca anul trecut (la stat) noul angajat care urma sa ma inlocuiasca are multe relatii,prietena mea m-a lasat luna asta fara sa imi spuna nimic, numai ce am vazut-o cu altul care bineinteles ca avea si bani si masina si casa mare…….NIMENI DAR ABSOLUT NIMENI NU STIE CE E IN SUFLETUL MEU!!!! Ma simt ultimul ratat de pe acest pamant si vreau sa dispar cat mai repede… La varsta mea (31 de ani toti au o familie intemeiata, au bani cat de cat si sunt fericiti. A doua cadere la examenul pentru permis a umplut paharul,este foarte greu acest examen cu tot felul de legi care mai de care mai intortocheate si mai pui pe deasupra ca in conditii de stres asimilarea cunostintelor este Imposibila. Ma gandesc cum ar fi mai bine sa ma sinucid,vreau sa mor repede si sa para o moarte naturala……..





Ionefericit

31 01 2020

Buna , prima data m am gandit la suicid in jurul varstei de 18 ani(imi aduc aminte ca ziceam ca nu am nici 18 si vreau sa mor) din cauza certurilor parintiilor , ma simteam vinovat ca ei se cearta si ma simteam si mai prost pentru ca nu puteam face nimic , adica chiar daca in unele momente simteam ca il urasc pentru ca o lovea pe mama mea tot tatal meu este si stiu ca este un om bun. Mai apoi pe la varsta de 19 ani tata a facut un infarct cu mine in masina , eu l am dus pe bratele mele la urgente , si din nou ma simt vinovat pentru ce sa intamplat gandintuma ca poate si din cauza supararilor provocate de mine sa intamplat asta plus ca la unele certuri ii spuneam ca vreau sa moara si iam mai spus asta si dupa acel eveniment… de la acel eveniment mie frica aproape tot timpul ca moare si eu raman certat neputant sa imi iert asta dupa….
Toate ceruturile si scandalurile mau facut poate sa am probleme cu nervi ,
si dea asta cumva nu prea pot avea o relatie buna cu parintii , fiind foarte recalcitrant … certurile si probabil faptul ca am consumat etnobotanice de la 15 la 18/19 ani
Iar acum ultima suparare din viata mea ,,, o despartire …
Pai treaba a fost cam nasoala de la inceput in sensul ca dupa o saptamana de relatie fostul iubit al fetei a incercat sa ma omoare , ma injunghiat cu un briciag si a fost foarte aproape sa imi atinga inima(ma lovit in punga ce tine inima sau ceva in genul) cand am iesit din spital am avut o cearta cu parintii mei din cauza fetei si am decis sa plec de acasa si sa ma mut cu ea … si m am mutat , prima data intro garsoniera infecta de 18m cu o baie improvizata…
1 an am avut certuri monstru cu parintii mei cu injuraturi amenintari etc…
Acum nici relatia nu a fost foarte roz … eu devenind cea ce uram mai tare … adica am inceput sa o lovesc cu cate o palma , si ma aceptat asa 2 ani jumate pana acum de curand cand am facut mai aiurea ca deobicei …
E ciudat ca am ajuns sa o lovesc pentru ca avand certuri in familie de mic mi am jurat ca nu am sa lovesc in viata mea o femeie.
De cand am iesit din spital imi doresc sa nu fi supravietuit … in spital (probabil de la calmante ) a fost ultima data cand ma simteam bine… Dar era IN SPITAL , ultima data cand ma simteam fericit a fost in SPITAL dupa ce am scapat de moarte ,,, pentru ca a 2a zi de la externare am ales sa fug de acasa si de atunci am avut certuri cu a mei 1 an 1 an jumate aproape zilnic … avand 2 ani de depresie ajungand sa nu mai vreau nimic de la viata , nimic nu ma motiveaza si simtind ca tot ce fac sau nu fac este gresit .
Ma roade sentimentul de vinovatie mai ales pentru relatie distrusa la propiu cu mainile mele…
De la inceputul lui noiembrie ma trezesc si ma culc cu gandul sa ma sinucid
Am ajuns sa cred ca sunt blestemat de fostul iubit al fetei pentru ca cu ceva timp de cearta care a pus capat relatiei ma tot trezeam si ii auzeam in cap numele ….
In noaptea de craciun vrand foarte mult sa mor am facut unele lucruri destul de nasoale … spargand geamul unei fete unde credeam ca poate este fosta mea prietena si apoi intrand peste tatal fostei mele prieten in casa si distrugand lucruri pe acolo… Faptele astea mi au adus 3 plangeri penale la 3 sectii diferite si la fiecare am dat de cate un politai pe care ii cheama exact ca pe fostul prieten al fetei caruira din fericire nu i am purtat pica si l am ajutat cred eu sa ia mai putini ani de puscarie …. Simt ca karma sa intors cumva fiindca desi as fi putut face cativa ani de puscarie am fost oarecum iertat…
m am mai linsitit in ultimul timp dar tot as vrea sa mor

Ma scuzati ca am fost asa haotic dar am prea multe in cap,,, am sa incerc sa imi pun gandurile in ordine si sa revin cu un alt mesaj mai bine ordonat.





Bibi

17 12 2019

De câteva timp simt că singura rezolvare e sa plec pe lumea cealaltă …nu mai suport pe nimeni simt că nu mai are rost sa muncesc și mă cert mereu cu părinții și iubitul , am incercat de câteva ori sa mă sinucid dar ceva m a oprit





Gabi 18

10 12 2019

Sunt plecat in strainatate si pur si simplu nu mai rezist, aceasta este prima mea plecare si nici acasa nu mai pot pleca deoarece aici ma adus un băiat și daca o sa plec eu o sa îl dea si pe el afara si mereu îmi spune sa nu fac vreo una sa plec sa îl dea afară si plus ca am si foarte multe datorii în țară, îmi este foarte for de casa aș fi în stare să merg pe joc , nu sunt plecat de mult timp de cateva zile si am doar 18 ani





Mihaela E.

3 12 2019

Mihaela este numele meu, sint singura deși am familie,,, da, da, cum auziți,,, da am frați care mau dat la opărite, mau marginalizat, lucrurile stau asa, de cind ma știu, nu are rost să întru în detalii, am avut o situație gre, o sa spuneți ei și toată lumea are, da, dar la mine este diferit, la fiecare om problemele prin care trece este diferit, cum nu era suficient, sufletul meu pereche este un fustangiu nenorocit care și într-o gaura ar bagao, nu mai pot mam umilit în ultimul hal, durerea asta ma nimicește în fiecare zi

a





Iulian V.

2 12 2019

Deci vreau sa ma sinucid .. de 2 3 anii… dar am tot trecut peste.. dar ultimele luni si saptamanii..am devenit 96% suta hotarat chiar numai vad alta solutie..si imi tot caut o moarte.. rapida si fara dureri.. asa Te rog DOAMNE ia-ma… ca sa nu fac eu pacatul.. suprem… CREDE-TI CA DUMNEZEU SAR SUPARA DACA IMI DORESC SA MA DUC LA EL….?





Mady 16

2 09 2019

nu stiu ce sa mai fac…. mai bine nu existam.oricum nu inteleg de ce fac oamenii copii.faci copii ca sa ii aduci in lumea asta sa se chinuie.ma simt a nimanui.acum mi-a mai si expirat buletinul.si nici nu pot sa-l reinoiesc deoarece mama nu este in tara si nici nu poate sa vina pana in primavara.m-au dat afara si de la lucru pt ca nu mi-am reinoit buletinul si pot fi angajata daca nu am acte valabile.eu locuiesc in casa mamei dar ea este proprietara si este cea care trebuie sa semneze pt dovada de domiciliu.si nu am pe nimeni care sa fie proprietar si sa imi semneze la buletin pt dovada de domiciliu.iar daca nu am buletin nu pot nici sa lucrez,nici sa ma intretin.si deja de o luna tot incerc si nu am gasit pe nimeni sa ma ajute sa fac buletin .sunt un om pierdut.vreau sa renunt la viata,sunt oricum o epava. nu mai vad nicio rezolvare ,sunt un caz pierdut.am incercar mereu sa lupt dar cu piedica asta simt ca nu mai pot sa fac fata vietii.am incercat toate variantele cu vecinii sau cunostiinte.dar majoritatea vecinilor sunt batrani si speriati.altii stau in chirie si nici nu-i cunosc.alte rude nu am care sa ma poata ajuta.m-am saturat sa mai lupt cu viata asta.vreau sa renunt.





Malvina

25 08 2019

Buna ziua. Stiu ca sinuciderea nu e o solutie dar in ultimul timp ma gandesc prea des la ea, am doi copii minunați care sunt unicul motiv pentru care vreau sa traiesc, mama mea e nebună, tatăl meu a murit cand aveam 10 ani si a trebuit să fiu eu adultul in casa de atunci, am fost un elev model, un copil si o adolescentă cuminte, m am căsătorit și am niste socrii de coșmar, am crezut ca sotul ma va iubi si ma va susține dar nu i pasa de absolut nimic ce se întâmplă în casa, eu incerc sa fiu o mama buna, o sotie buna, dar am ajuns la capătul puterilor, nu am.pe nimeni care sa ma susțină sau care sa ma încurajeze, toata lumea are așteptări si imi pun din ce in ce mai multe responsabilitati pe umerii mei, simt ca ma sufoc si ca nu mai pot respira, va rog are cineva niste sfaturi de încurajare.





Iulian A.

4 08 2019

M-am saturat de saracie si de boala. Faptul ca altii se bucura de viata si au tot ce-si doresc imi creeaza o stare extraordinar de proasta. Nu imi mai permit sa imi cumpar nici alimente suficiente, ce sa mai spun de utilitati sau de tratamentele pentru boala mea cronica? In curand voi renunta la internet si poate si la curent si apa……. Nu mai am nicio farama de speranta…. Adio





Giuli

1 08 2019

Singur motiv care ma opreste cred ca este suferinta parintilor,fiind singurul copil,dar totusi…daca nu vor ma gasi niciodata poate se gandesc ca mi am vazut de viata mea si nu vor patii nimic.
Eu asa nu mai suport,mai bn ma biciuieste cineva decat sa suport toata durerea asta.

Singur motiv care ma sperie cel mai tare sunt parintii ,sa nu se intample ceva cu ei.





Daniela Sus

28 07 2019

Buna nu mai am nici un chef de viata zi de zi sunt distrusa as vrea sa mor nu o sa-i fie nimanui dor de mine





Ella V.

9 07 2019

Am ajuns la concluzia ca trebuie sa renunt , am realizat ca viata nu imi mai ofera nimic , am multe motive ca sa renunt la tot , nu pot sa fiu cu baiatul de care imi place , unii din prietenii pe care i-am crezut prieteni, m-au dezamagit ,m-au tradat ,am renuntat la iubirea mea pentru fericirea altei persoane , unei prietene , i-am lasat sa se bucure , sa fie fericiti si ea m-a facut pe la spate , vorbea de mine , am picat bacul cu 17 sutimi , i-am dezamagit pe parinţi dar si pe cei din jur care credeau in mine , sunt si eu dezamagita, numai eu stiu cat am invatat si am lasat prietenii , intr-adevar mai ieseam seara pe afara , ca sa ma relaxez ,cu invatatul meu nu se vede rezultate , stiu ca am facut , de aceea am facut contestatie si la romana si la geografie , ma stiu ca nu sunt proasta, am evoluat foarte mult , eu stand la un asistent maternal de la varsta de 3 ani pana la 12 ani , am trecut prin multe , mi-am gasit familie , m-a ajutat Dumnezeu , si eu acum i-am dezamagit , si ma doare sufletul sa ii vad asa , nu mai imi pot realiza visul , de a fi pe kineto , masseoză , sunt terminata , eu altceva nu ma vad sa fac , ca nu imi place , vreau sa imi urmez visul … dar nu se mai poate ! Renunt la viata , nu am nimic de pierdut ,am pierdut totul !





Gabriella 22

9 07 2019

Sunt atât de multe care ma apasă , ma simt atât de singura … Cred ca … Singurătatea e cea mai gravă boala a unui om . Nu știu dacă ar fi un motiv pentru a pleca de pe aceasta lume sau de a rămâne și de a lupta incontinoare . Tot ce știu e ca …. si tatăl meu a renunțat la lupta , mama … cancerul a fost de vina . Copilul meu nu e in brațele mele … iar eu ???? De ce trebuie sa le suport … Mulți spun ca devii mult mai puternic , dar eu nu ma simt așa …. Sm doar 22 de ani și ma simt de parca as avea 80 . Diferența mare nu ? 🥺





Bianca Maria

23 06 2019

Eu am probleme cu toti cei din jur!(Da si familia,mai ales familia)Mama face diferenta foarte mare intre ea si mine(EA este sora mea cea obraznica)BFF mi a dat block fara sa stiu dc,doi baieti ma agreseaza grav si se tipa in fiecare zi la mine (aproape toti tipa la mn) VA ROG SA MA AJUTATI!Am incercat sa bag un cutit in mn o data dar nu am avut curaj…





Alin M. 19

17 06 2019

Am o viata nasoala tare pot zice.Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Sa nu mai zic ca am amanat 2 ani de liceu din cauza unui accident rutier cu spitalizare si apoi a unei depresii.Acum sunt in a 12.Si inca mai am anul asta si inca un an de liceu.Depresia am facut-o din senin fiindca ma simteam tot mai singur si fara scop si fara iubita,prieteni…au fost zile cand nu ma mai ridicam din pat…Sincer nici nu stiu sa sarut o fata ,sau sa ma comport intr-o relatie..sunt foarte sensibil si mai sunt si virgin.Ma masturbez 1 data pe sapt sau mai rar.Faza e ca nu sunt urat sau respingator,arat ca un om normal,dar nu am bani multi si nici masina si nici anturaj puternic..practic stau doar cu parintii si cu motanul…Cand ma abordeaza cineva raspund,sunt destul de sociabil dar nu sunt genul sa ma dau mare sau sa ma bag in seama aiurea…mai degraba imi vad de treaba…nu m-am imbatat niciodata pana acum..am baut alcool dar nu sa ma imbat.imi place berea de domnisoare adica aia cu lamaie mai mult si sucurile…A si inca ceva ce ma supara foarte mult,am eu 21 de ani dar nu sunt maturizat deloc,am mintea de copil,inca joc jocuri pe calculator si am si fatza de copil…adica
rudele se asteapta sa fiu mai matur,mai asezat la minte ca am 21 de ani dar eu sunt inca in mintea copiilor de 15-16 ani…Am ignorat fetele care ma simpatizam in liceu si scoala generala,nestiindu-le cum sa le abordez si stand intr-un fel retras nedand niciun semn.Nu exista prost mai mare ca mine.Cand eram in a 10 am auzit un coleg spunandu-i lu’ altu ca la 3-4 fete simpatizeaza un coleg nou(eu eram acela,singurul nou) dar e prea timid si prost ca nu reactioneaza si nu se baga in vorba cu ele…Cand ma gandesc la trecut si vad cat de prost am fost…imi doresc si eu o relatie cu o fata si cred ca o voi avea niciodata din cauza temperamentului meu de retras,linistit ,timid…si la fel de mult imi doresc prieteni si nu am deloc…
In scoala generala(nu si in liceu fiindca sunt la unul bun)am fost traumatizat de 2 colegi tampiti ,ma bateau in fiecare zi si isi bateau joc de mine,asta pe cand aveam 12-13-14 ani doar pentru ca eram mai retras si mai timid si nu le-am spus parintilor decat foarte tarziu prin liceu cand nu mai aveam probleme,am tinut in mine,imi era frica sa nu rada parintii de mine si sa ma considere ratat si ei desi sunt destul de intelegatori si iubitori.Mi s-a dus toata increderea in mine odata cu acele batjocoriri..
Deci sa recapitulam,cu scoala in urma ,deabia in a 12 la 21 de ani,fara prieteni,fara viata sociala,fara iubita,temperament de fricos ,retras si timid,singur la parinti,preocupat de nimicuri ca jocurile pe calculator,virgin…Nu zic ca am o nenorocire pe umeri dar e o viata destul de frustranta si trista…de as avea macar un amic sa-i spun ceva sau o fata sa o sarut(sa invat cum mai intai)…oricum cred ca o sa mor tot asa,prost cum sunt,copilaros si imatur…Sincer doresc sa dau si la o facultate pe ceva umanist dar ma descurajez…imi spun ca sunt un ratat si nu o sa am succes…sunt foarte pesimist…
In fiecare zi am regrete,in fiecare zi sunt melancolic…in fiecare zi ma afund si mai tare in bullshit..:( Oare sinuciderea e solutia?As pleca departe sa nu mai stie nimeni nimic de mine….ca si asa nu contez decat pentru parintii mei..care cat o sa mai aiba rabdare cu mine?O sa ma tina asa pana la 40 de ani?Ma gandesc sa iau niste pastile si sa o termin.Dar in sufletul meu tot mai sper ca o sa fie bine.Am avut copilarie dar adolescenta a fost praf.

Na…cam asta e…astept sfaturile voastre si scuze ca am scris un roman…dar m-am descarcat.
Astept sa aruncati si voi cu rosii in mine…..salutare





Adrian 432

15 06 2019

Eu unu nu prea mai cred acuma ca exista asa ceva partenera mea ma parasit vreau sa mor sufar enorm as vrea sa mor repede deja miam pregatit 2 litri de […moderat…].





Faranume

15 06 2019

Am o durere imensa in suflet deoarece mama mea s-a sinucis in luna martie anul acesta fara sa lase vreun bilet si cred ca a facut asta din lipsa banilor. Tatal meu a intrat in depresie si a inceput sa se imbete tot mai des. Si eu sunt cu moralul la pamant pentru ca nu imi gasesc un loc de munca si pentru ca nu mai pot sa vad dimineata chipul senin al mamei, oricat de incercata ar fi fost :(((((( O sa ma sinucid pe 19 iunie pentru ca mama mea s-a sinucis pe 19 martie, daca asta ne-ar putea aduce inapoi unul langa celalalt…………..





S. Peter

12 06 2019

Buna ziua!
Ma numesc S. Peter si sunt adept al Scientologiei.Actualmente sunt obligat sa ma sinucid.
Ma intereseaza o metoda mai putin dureroasa de sinucidere.
Poate cineva sa-mi furnizeze astfel de date?
Cu multumiri,
Peter





Lifeless

28 05 2019

Am ales acest pseudonim pentru ca asa sunt eu,fara viata.Exist dar nu traiesc,sunt pe sidelines.
Fiecare zi din viata mea e la fel,simt de parca traiesc aceeasi zi in fiecare zi si nu stiu cum sa schimb asta.Am doar 20 de ani insa sufar profund,sufar pentru ca nu traiesc,in timp ce altii se bucura de viata,eu doar exist,atat,nu fac altceva.Altii de varsta mea isi petrec timp cu prietenii lor,merg in excursii(unii mai rar,unii mai des,dar o fac),se bucura de vremea asta frumoasa,se bucura de romantism,isi pierd noptile cu prietenii lor,rad impreuna,iar eu sunt privat de toate,ma simt anormal.Da,da,da,da,da.Nu se afla nimeni intr-o distractie continua,dar majoritatea au parte de viata sociala,cel putin in mica masura.Ei bine,eu traiesc aceeasi zi,a carei structura o cunosc extrem de bine,la detaliu,la cat de mult am repetat-o:
Ma trezesc,ma ridic din pat,merg la toaleta,imi fac cafeaua,mananc,ma imbrac,imi beau cafeaua de-abia acum deoarece am lasat-o sa se raceasca,ma spal pe dinti si plec spre facultate.Stau cateva ore la facultate,dupa care merg acasa unde invat sau imi pierd vremea pe internet.Iar daca nu merg la facultate intr-o zi,acea zi nu se schimba cu nimic,decat cu niste ore suplimentare de invatat sau pierdut vremea pe net.Sunt intr-o situatie critica.Mi-e scarba de invatat insa nu am de ales,precum si de viata mea.Mereu cand vad pe cineva,ma gandesc ca are prieteni,are o viata complexa fata de a mea(sunt mai mult in stare ,,vegetativa”),are cineva la care tine si caruia îi pasa de el.Cam asa mi-a fost toata viata,doar ca mi-am umplut-o cu altceva,adica jocuri online,care au umplut intr-un fel acest gol,prin distragere,insa am renuntat la ele,si golul este imens acum.De craciun am stat acasa,singur si am invatat,in vacante la fel,de pasti la fel,de revelion la fel.Am avut cativa prieteni cu care ma jucam foarte des pana prin clasa a 9-a,de atunci am inceput sa imi umplu timpul cu jucatul la calculator,lucru pe care l-am incetat de 2 ani.De atunci,nu mai am pe nimeni.N-am stiut sa ma leg de ceilalti de la facultate,nici nu prea ne-am inteles,nu ma inteleg nici bine cu parintii sau rudele.Comunic cu ceilalti,nu va scrie o persoana anti-sociala ci o persoana pe care multa lume cred ca o considera extrovertita si sociabila,doar ca nu sunt prieten cu nimeni,ci am doar cunostiinte.Nu mi-am facut prieteni cand trebuia si de aceea sunt in situatia asta si in viata altora nu stiu cum sa ma bag,toti au viata lor,parca ,,sudata” deja si eu am ramas pe dinafara.In ultima perioada,am inceput sa am episoade in care stau in pat si simt ca sunt decedat,ca sunt intr-un sicriu si ca inca am capacitatea de a vedea in jur.Si in acele momente imi vine sa dorm pentru totdeauna.Nu am sinucigase,pentru ca eu sunt mort deja,asa ma simt.
Nu mai merge placa cu ,,focuseaza-te pe studii si pe dezvoltarea personala,si vor aparea oamenii in viata ta din cer”,nu sunt un robot.Fac chestia asta de ceva timp si nu mai merge,am nevoie si de altceva..de conexiuni interumane.Facultatea nu prea ma incanta dar nici nu prea stiu ce vreau sa fac cu adevarat.Simt ca ma sufoc.Nu imi trimite-ti incurajari simple pentru ca nu prea ma ajuta daca vin din partea unor necunoscuti,poate ma ajuta cateva secunde.Poate nu va pare situatia mea grava,dar pentru mine este,pur si simplu nu stiu ce sa mai fac,simt ca sunt intr-o infundatura.Privesc situatia de a avea prieteni si/sau o prietena,ceva de vis,ceva ireal,putin posibil,pe cand pentru altii,reprezinta o normalitate.





Robert 2016

28 05 2019

Dacă fac rost de 1000 de euro sapt asta nu ma mai sinucid. Atâta am nevoie pt a nu ajunge pe străzi cu propria copila.





Iulia 2019

23 05 2019

Nu stiu ce sa fac. Nimic din ce fac nu-mi iese. Singurul lucru reusit din viata mea sunt cei doi copii pe care ii am. Si mai am si trei casnicii esuate. Acum de fapt sunt la a treia. Merge groaznic. Imi trec tot felu de ganduri prin minte.





Simpluuncont

17 05 2019

Am să scriu aici…
Am 24 de ani nenorociți, împliniți. M-am săturat din toată inima să fiu singur, mă simt mereu singur.
Abia în ultimii ani am reușit să pot să țip, să zic clar cuiva în mesaj că Îmi vine să mă omor, să mă sinucid direct.
Am fost crescut de părinți, stat mereu cu părinții până la liceu.
Cu nicio persoană nu pot ține legătură de prietenie, nu simt că aparțin niciunui grup. Nicăieri. Singurele discuții pe care de mic le-am putut face au fost legate de tehnologie, pe care oricum o detest din suflet.

Abia recent, după ce am văzut o poză de pe net cu un braț cu tăieturi am încercat și eu să o fac. Am făcut asta. De mai multe ori. Doar așa m-am putut calma emoțional.
Regret din toată inima că nu am știut să fac asta din adolescență. Sau din liceu. Când am simțit de prima dată lucrul ăsta. Cel mai mult detest la mine faptul că nu am reușit, nu am putut mult mai devreme să vorbesc cuiva de suicid. Atunci la 12-13 ani sau de la vârsta de 16 ani, când au apărut prima dată gândurile și emoțiile astea. Cam de fiecare dată q început să îmi bată puternic inima, nu reușeam să îi spun cuiva de asta față în față. Și cred că nici nu am fost vreodată crezut când am vorbit de așa ceva. Asta simt.
Nu reușesc nici să port o discuție faină cu cineva, în afară de întrebări, așa cum le-a numit un amic azi „generice”.

Am venit azi acasă cu un autobuz și nici nu am putut vorbi calumea cu o doamnă. Am pus căștile și muzica. Mai permanent mă întrebam „Ce pot să mai vorbesc cu ea? Ce s-o întreb?”. Mi-am promis că o să mă tai în seara asta, precum am făcut-o și în după-amiaza asta.

Am scris zeci de notițe… m-am săturat de mine și de comportamentul meu în fiecare zi.





M Adrian

16 05 2019

Am fost impreuna cu prietena mea aproape doi ani. Cand am cunoscut-o era undeva la pamant. Fara serviciu, plina de datorii si la mana unui fost iubit mai in varsta cu 20 de ani si asociat intr-o firma care o santaja si o punea sa munceasca pentru el. Aproape un an de zile am fost umilit, injurat si amenintat de acel indiivid pe oriunde ma itnalnea. Dupa jumatate de an a reusit sa se angajeze la o banca apoi dupa cateva luni la o primarie peun post bun. Incet, incet a scapat de datorii si de acel individ. La jumatate de an de relatie, a fost `convinsa` sa plece cu el la mare cateva zile. Parintii ei ma rugau sa-i ajut sa-si revina si sa-si rea atributiile de mama pe care le uitase in ultimii ani. La revenirea de la mare cu greu am convins-o sa ne impacam , caci nu mai voia stiind ce a facut. Am trecut peste si lucrurile au decurs normal. Am incercat sa o scot din mediul in care traise (lautari, restaurate, anturaje nefaste de cateva ori pe saptamana) si cat de cat am reusit. Totul a decurs normal si a urmat un an cat de cat fericit. Din cand in cand se mai supara din orice si era greu sa o impac. Spre sfarsitul anului in viata noastra a intervenit un tip cu care mai traise cu multi ani in urma, dar care avea multi bani. Intotydeauna a negat dar eram cu ochii pe ea. Tot vara trecuta si-a facut o prietena care traieste cu un om de aproape 70 de ani ea avand 40. Este intretinuta de douazeci de ani de acesta. incet, incet, acea prietena a acaparat-o cu totul , zeci de minute vorbite pe zi, intalniri, restaurante. Eu locuiam in apartamentul ei ANL, unde se mutase si copilul de 11 ani. copil cu probleme de comportament, comportament invatat de la tatal natural ssi de la bunicii care l-au crescut. Inevitabil au aparut conflicte, copilul jignindu-ma tot mai des pus de tatal lui care ii promitea bani. Incet, incet, minciunile spuse bunicilor i-au facut pe acestia sa se intoarca impotriva mea.si sa vina sa stea pe capul nostru zilnic. Geaba a incercat prietena mea la inceput sa se opuna lor, caci acestia treceau peste hotararile ei si atunci cand ea isi pedepsea copilul veneau ei si il luau cel mult pentru o zi facand-o pe mama in toate felurile. Am incercat sa le explic ca atunci cand iau o hotarare trebuie sa fie acceptata de toata lumea caci altfel copilul nu se va linisti. Acest copil are grave probleme de comportament la scoala, fiind mutat disciplinar la alta clasa si anchetat de politie pentru loviri. Nu am gasit intelegere la nimeni. Ba chiar mama ei a incercat sa ma dea afara din casa tipand la mine si crezand ca eu sunt vinovat pt comportamentul copilului de la scoala. Aproape zilnic era cearta in casa cand veneau bunicii si acestia veneau si de doua ori pe zi. La inceputul anului acesta asazisa prietena a inceput sa-i dea sfaturi despre relatia noastram iar dupa iesirea lor de vinerea seara la restaurant, a doua zi nu mai voia sa vorbeasca cu mine si nici sa ma mai duc la ea. Intotdeauna a negat ca este influentata, dar nu era asa. Fiind plecati la munte, am vazut in telefon mesaje de la prietena ei care o indemna sa ma dea afara din casa, precum si mesaje in care o indemna sa se intalneasca cu acel militar cu bani.Aproape in fiecare saptamana dupa ce se intalnea cu acea prietena nu mai voia sa auda de mine. Am fost certati multa vreme de la o saptamana pana la 3 saptamani. Uneeori spunea ca vrea sa vada comportamentul copilului in lipsa mea. Comportamentul era acelasi. Batai la scoala si certuri acasa. totul a culminat cand a fost ziua iubitului prietenei ei , ziua la care eu nu m-am dus stiind ca a doua zi trebuie sa imi duc sora bolnava la radioterapie in alt oras si stiind ca situatia era grava. Am ajuns la urgente la 200km distanta de orasul ei. Am vrut sa ma intorc direct la ea pt ca a doua zi urma sa ma duc la munca. a refuzat. Totusi m-am dus. A iesit scandal fiind dat afara la unu noaptea si fiind nevoit sa conduc 50 km pana acasa. Totusi ne-am impacat. Sora mea era tot mai rau iar la o discutie mi-a zis ca ai ei ma vor ajuta, eu fiind singur. La cateva zile s-a intamplat inevitabilul si sora a murit. M-a intrebat daca ma poate ajuta cu ceva. In acea zi nu avea cum fiind la distanta. I-am spus ca nu prea are cum caci tot ce stiu etse sa ma duc dupa sicriu, de restul neavand habar.A doua zi mi-a trimis mesaj daca sa vina la mine de la serviciu. I-am spus ca ne intalnim in oras pt ca la ora aia o sa fiu acolo pt restul. Ne-am intalnit. Cu mine a mai mers o sora pe care nu o suporta. I-am spus ca sunt cu sora si a zis ca nu vrea sa o vada. M-a lasat in apriopierea masinii mele si am continuat cumparaturile urmand sa vorbim mai pe seara. Am sunat-o seara si nu araspuns. Mai tarziu a aparut etichetata de prietena ei pe fb intr-un restaurant, lucru care m-a suparat.
A doua zi am primit mesaj ca nu mai vine la inmormantare pe motiv ca am refuzat-o joi si vineri. Seara, dupa inmormantare am sunat-o si a inceput cearta. Familia ei nu a dat macar un telefon iar ea a refuzat sa mai vina pe motiv ca a interpretat ca nu aveam nevoie de ea si ca seara la restaurant i-a fost intepata roata si Dumnezeu i-a dat un semn sa nu vina. Ne-am certat si m-a acuzat ca am lovit-o unde o doare mai tare, in familie. Familie pe care nu a asculat-o douazeci de ani pana sa ma intalneasca pe mine. In acea noapte camd eram intr-o stare de epuizare , nervi si ce o mai fi fost mi-a spus ca nu mai vrea sa stie de mine. De atunci a inceput sa nu mai raspunda la mesaje sau telefon, dar a inceput sa apara si mai des cu prietena ei prin restaurante etc. I-am trimis cel mai frumos buchet de flori la munca si m-a sunat sa tipe la mine ca gesturile frumoase se fac acasa. Cum in ultimul timp imi daduse cheie de la apartament, intr-o vineri am luat trei buchete de flori un inel de logodna si un lantisor si am asteptat-o in parcare peste 3 ore. De la munca a plecat direct la prietena ei nemaivenind acasa. I-am lasat toate astea pe masa impreuna cu un bilet in care imi ceream scuze pt jignirile spuse in acea seara.
A doua zi ne-am intalnit din intamplare la fratele ei. Atunci a venit si n-a vrut sa asculte de niciun argument, ba fiind foarte revoltata ca am intrat in casa. in acea zi a schimbat yala. si n-a mai raspuns la niciun mesaj. De paste aveam bilete intr-o statiune, bilete platite de mine dar unde a vrut ea pt trei persoane. Cu toate rugamintile, n-am reusit sa o conving sa mearga. Ne-am intalnit dupa Paste la ea. Mi-a dat drumul dar a facut scandal ea pregatindu-se sa plece cu prietena ei si altii in plimbare afara din oras. A trebuit sa plec si eu. De atunci n-a mai raspuns la niciun mesaj. Am vazut-o intr-o zi cu prietena ei si copilul la un spectacol dupa ce fusese la o pizza si se etichetase la fb. Am intrebat-o daca ma pot duce si eu la ei si a zis ca niciodata.
Sambata ii trimeteam mesaje si ii explicam ca prietena ei o influienteaza. Tot ce am incercat pana atunci a fost sa ne impacam stiind ca am gresit in acea seara. Am avut surpriza sa aflu ca mesajele le citea si prietena ei, aceea trimitandu-mi mesaj ca nu vom mai fi niciodata impreuna, fapt care mi-a confirmat amestecul in relatia noastra. Dupa o ora m-am trezit cu cateva haine aruncate peste gard la mine acasa si doua plase cu carti si tablouri pe care le aveam la ea. Nici macar un lucru util care ii folosea in casa. De la aparatura de bucatarie, telefoane si mai ales masina care fusese cumparata la inceputul anului de mine. Venisera impreuna. Ne-am certat iar la telefon si atunci prietena ei a recunoscut ca de multa vreme ii da sfaturi. Ne-am scos ochii si i-am amintit ca a gresit mult in timpul relatiei si am iertat-o, ea neputand face acest lucru doar pentru niste vorbe spuse intr-un mement delicat din viata mea. Mi-a spus ca eu nu-i pot oferi Vila si mercedes ML cum isi doreste. Dupa cearta m-a blocat pe mess. eu inca tin al ea si inca cred ca putem face treaba buna daca nu s-ar mai amesteca nimeni intre noi. Nici parintii si nici prietena care vrea sa o vada alaturi de un mos bogat. Acum posteaza pe fb mesaje in care isi exprima suferinta si ca , cu lacrimi in ochi a decis sa ma lase sa fiu fericit. Dar eu eram fericit cu ea pana sa intervina altii intre noi. Ca fapt divers, bunica, in speranta ca va scapa de mine si-a impins copilul in bratele tatalui care il invata sa fure, sa minta, sa fie criminal si sa bata pe toata lumea. Saptamana aceasta m-am intalnit cu copilul si acesta imi spunea ca isi doreste sa-i moara mama ca sa nu poata sa faca partajul cu fostul sot. Si apoi am aflat ca a amenintat copiii ca vine cu cosorul si le taie gatul. L-am intrebat de ce purta urat cu mine si a zis ca eram sarac. Ca s-a uitat in portofel si nu aveam prea multi bani. Deci, nu eu il influentam in rau asa cum spune bunica-sa, eu fiind profesor la o scoala de langa a lui. De recuperat masina n-am sa o mai vad pt ma mi-a zis ca este taxa ca am stat la ea in conditiile in care am contribuit la cheltuieli. Celelalte lucruri pe care le foloseste la fel. De retinut faptul ca eu sunt singurul din viata ei de pe urma caruia i-a ramas lucruri, ceilalti luandu-i chiar si lucrurile ei. Azi i-am trimis mesaj pe wts in care ii spuneam ce visam si care erau asteptarile noastre. Ca gresim cu totii si ar trebui sa ne iertam si sa invatam din greseli si sa incercam sa ne facem viata noastra asa cum visam candva. Pe wts n-am fost blocat si nici pe fb. Doar pe mess. Mai mult, aveam o poza impreuna de la inceputul anului postata si nu a sters-o. este tot acolo. Nu inteleg nimic, Sunt intr-un haos total. Oare se va razgandi? Oare nu? Daca avrut s-o termine de tot cu mine de ce nu m-a blocat pe toate retelele? De ce mai pastreaza publica poza cu noi amandoi? Ce as putea sa fac sa o conving ca o sa ne fie bine daca nu se va mai lasa influentata?





Anonim Is 62

14 05 2019

Am ajuns într-un punct în care realizez ca am mințit, am înșelat,si am dezamăgit toate persoanele din jurul meu.
Nu am avut tăria sa spun adevărul niciodată, nu stiu cum e sa spui adevărul. Am o familie care o iubesc cu adevarat dar e construită si întreținută pe baza minciunilor
Sinucidere? Nu cred ca m-am gândit la asta in schimb imi doresc cumva sa trec pragul





Alexandra 16

9 05 2019

Buna ziua, numele meu este Alexandra și am 16 ani, sunt la liceu, invatam foarte bine până acum câteva săptămâni când după ce am decis să nu imi mai ajut colegii pentru ca ma luau de fraiera, au început să își bată joc de mine, să ma jignească, să imi scoată tot felul de povesti, să ma evite și să ma critice. Aceste lucruri dor enorm de tare, si ma afectează atât la școală cât si în viața de zi cu zi. Eram o persoană super veselă acum sunt mai mereu deprimată și nu ma pot concentra. Au început să apară ganduri sinucigașe și nu stiu ce să fac. Am vorbit cu diriginte și ea a zis ca nu stie ce poate face, am vorbit cu directoare dar le ia partea, iar părinții mei…ei rămân indiferenți. Nu stiu ce să fac, am obosit rău de tot.