Tatiana

Buna! Nu stiu cum sa incep si de unde dar duc un razboi crunt cu mine cu fiinta mea cu ratiunea si cu tot ce ma inconjoara. Refuz ajutorul desi sufletul meu cere sa fie salvat! Apoi ma intreb de cine sa fie salvat? Si revin cu privirea la cutitul de bucatarie atat de bine ascutit…ssttt…parca nu mai e cutit ,ma uit mai bine Si-mi dau seama ca acea lama e salvarea mea…imi iau “salvarea” in mana dreapta si imi ating pielea,brusc ma dezmeticesc Si-mi dau seama ca ma doare fara ca macar sa fi miscat lama cutitului. Il arunc si ma ghemuiesc in coltul bucatariei si ma urasc ca sunt atat de lasa si nici macar sa ma omor nu sunt in stare! Cam asa decurge viata mea de ceva timp incoace, credeam ca e o pasa proasta care trece dar deja persista de cateva luni. Sunt un om normal,o femeie care a gasit portita de iesire dar nu mai gaseste cheia, asta sunt eu I femeie de 25 ani casatorita cu o casa mult prea mare, banii ii fac de cand ma stiu,poate pentru ca nu imi plac banii deloc de aceea we si lipesc de mine dar chiar ca nu aduc fericirea.v-am dat amanunte despre mine ca as stiti ca nu sunt o pustoaica la pubertate condusa de hormoni. Chiar am nevoie de ajutor de idei si sfaturi. Ramaneti cu bine si cu pace in suflet. Tatiana