Anonim13

Am 16 ani si nu am multe probleme daca privesc in ansamblu. Unica si cea mai mare problema e că de 2 ani in coace am ajuns să mă urăsc tot mai tare. Nu mă deranjează aspectul(nu că mi-ar plăcea), dar am o problemă cu constiinta, sau vocea din interiorul meu care imi aminteste mereu că nu sunt capabilă de nimic(desi in realitate poate nu e chiar asa). Am inceput să-i alung pe cei dragi din jurul meu pt că simt că asa e mai bine. Nu mai vorbesc si nu spun nimănui ce am pentru că ei raportează totul la viata de zi cu zi, dar gandurile mele trec de lumea asta…de multe ori nu mă inteleg nici eu, un alt motiv pt care mă urăsc, dar singurul lucru care mă face să stau pe ganduri e păcatul in sine…

Daria 22

Eu…eu desi am 22de ani si o viață cat de cat buna, pot spune unii, eu îmi urăsc viata si nu mai vreau sa trăiesc pt ca toate speranțele pe care le aveam s-au năruit. Ma simt inutila si distrusa emoțional. Nu am realizat nimic cu viață mea si nici nu mai am puterea să lupt, am terminat o facultate care nu m-a ajutat cu nimic, am epilepsie si e oribil, n-am bani, si peste toate astea, m-a mai părăsit si logodnicul cu care eram de 5 ani. Inițial am încercat sa lupt sa trec peste, apoi el sa întors la mine si sa prefăcut ca ma vrea înapoi dar tot ce.a vrut a fost sa ma mai umilească odată , sa ma vadă ca sufăr… Si eu l-am crezut… Nu pot descrie in cuvinte dezamăgirea pe care o simt acum si cat de mult îmi urăsc viața. Vreau…sa…mor…

Dani Daniela

Eu nu cred că m-aș bucura să supraviețuiesc sinuciderii , mă simt urâtă , proastă și nu sunt prea sănătoasă.. am o imunitate scăzută și sunt într-o depresie gravă. Am 14 ani și nu mă pot bucura de viață , nici nu pot râde fără să mă simt dezgustată sau fără să îmi ascund zâmbetul.. câteodată plec de la unele evenimente importante deoarece mă simt groaznic că nu pot să fiu fericită și să mă simt bine . Am un prieten pentru care am luptat 2 ani și apreciez faptul că ne-am putut întâlni și am ajuns aici, dar asta e altă poveste.. Faza e că , sunt confuză. NU știu ce să fac , nu îmi place viața pe care o duc și nu cred deloc că există vreo soluție la problema mea . Nici nu-mi pot face mai mult de 2 prieteni , m-am izolat din clasa a 4-a și uneori mă întreb de ce trebuie să fiu așa cum sunt. Aș vrea să văd o parte pozitivă dar chiar e imposibil. Chestia cu ,,nu e adevărat , ai încredere în tine și va fi totul bine” nu se poate aplica aici . Când îmi fac o poză , trebuie să mă schimb total.. dacă aș arăta ca în poze cred că nu aș mai scrie ce scriu acum.
Mi s-a spus că gândesc prea mult și greșit. Din păcate nu de mama, eu și mama avem o relație .. nu prea bună cred eu . Nu i-aș zice multe lucruri și nu mă lasă să fiu eu însămi.. îmi zice să fiu dar ea nu își dă seama că nu mă lasă să fac asta. E puțin egoistă și mereu e ea pe primul loc dar zice că eu sunt.. familia mea e foarte neobinuită. (bunica mea are probleme cu capu , mătușa mea a pierdut 2 sarcini , bunicul meu este un alcoolic , tatăl meu e … la pământ , mama își vede de viață , ca și cum nu m-ar avea) .
Simt că am crescut și că nu pot face nimic. Sunt foarte timidă și rușinată, nici la magazin nu mă pot duce pentru că am o vârstă și dacă spun ceva greșit înseamnă CEVA . Deja am scris prea mult și s-ar putea să am multe greșeli.
Aș putea spune mult mai multe dar cred că e destul ♥ :).

Myky

Bună seara….Intrând de pe un sait pe altul am ajuns aici,și cred că am ajund unde trebuie.. povestea mea e urmatoarea…. am 26 de ani si am un copil pe care il cresc singura pentru ca tatalui sau nu ii pasa,inafara de faptul ca am trecut prin atatea singura,de o saptamana a decedat un o persoana draga mie si de atunci mi-a ramas foarte urat dupa el,tresar la orice zgomot,am senzatii ciudate,nu reusesc sa adorm intr-un final adorm dar cu frica,am stari inexplicabile de caldura in corp,respir mai greu,simt tot timpul ca e cineva langa mine, etc….ce credeti imi pierd mintile? nu vorbesc cu nimeni despre asta pentru ca vor crede ca o iau razna… ce pot face?

Jean

De curand (26.10.2014) am incercat sa ma sinucid prin injunghiere la inima si din fericire am scapat cu viata…pot spune ca m-am nascut a doua oara…prin acest gest lasi in urma doar durere si suferinta celor apropiati…mai pe scurt : SINUCIDEREA NU E O SOLUTIE ! am fost la psiholog si acum urmez un tratament pe baza de medicamente antidepresive si pot spune ca functioneaza perfect, sunt alt om … viata mi-a mai oferit o sansa…greu de spus prin cuvinte prin ce am trecut, sper din suflet ca ceea ce am scris sa ajute pe cei care sunt tentati sa faca acest gest.

Cossina

buna ziua, imi amintesc ca aveam cam 3-4 ani cand mama m_a dus la o vrajitoare ca sa imi inchida fericirea ,iar in schimb cerand,pur si simplu, sa fie simpatizata de toata lumea fi vazuta foarte frumoasa. nu sunt basme. am avut o viata de cosmar si,in loc sa se simta vinovata pt ceea ce a facut,m-a tratat ca pe „greseala vietii ei”, cu batai si cuvinte de batjocura. am imcercat sa ma sinucid de 2 ori si nu a mers, iar a 2-a oara am simtit ca paralizez si gura se ducea intr-o parte… cred ca incepeam un AVC dupa 3 flacoane de […moderat…]. Acum vreo 15 ani…I-am promis lui D-zeu ca daca ma iarta si nu raman cu sechele nu mai incerc niciodata. A doua zi eram ca noua, ca puterea lui e mare. Dar de ce e asa crud si lasa un copil de la varsta de 3 ani sa se chinuie in fermecaturi si spurcaciuni? caci eu in fiecare zi incerc sa gasesc o metoda sigura de sinucidere totusi. Sotul meu zice sa vb cu cineva. da, dar sunt prea „treaza” pentru imbrobodeli.Intr-un fel sau altul, am sa imi incalc cuvantul, ca sunt inteligenta. De cat […moderat…] e nevoie daca nu sunt diabetica,domnule doctor,va rog?ca au trecut 43 de ani si NU MAI POOOOOOT!!!! multumesc.

ULL

Sunt prea las sa fac ceva cu viata mea. Ma complac si am sa mor pentru asta

Emilia

Buna ziua,

Sunt cum s-ar zice la marginea prăpastiei. Am un copil de 3 ani, un Soț neînțelegator si o depresie de vreo 6 ani de zile. Acum 4 ani am luat un pumn de pastile cu o doza de bere si in 20 minute am leșinat. Actualul Soț a fost pe faza si a chemat salvarea , din păcate. Acum insa nu mai vad nici o soluție de rezolvare decât prin moarte. Îmi doresc asta, simt ca așa îmi va fi mai bine. Este ceea ce vreau. Nu mai pot rezista nicio zi. Am dureri psihice si toți din jur îmi spun ca sunt nebuna. Nicidecum deprimata. Doar vreau sa mor. Totul ar fi atât de simplu dupa aceea…

––––––––––––-

Nu îmi este frica sa o fac, chiar acum an luat 6 pastile de […moderat…]cu un pahar de whisky. Sunt puțin ametita. Nu găsesc cea mai buna soluție de a face asta. Poate sa ma arunc intr-un lac, nu? Trebuie sa aflu ce pastile sunt cele mai puternice si gata

Lucian 30

Buna sunt Lucian si am 30 de ani..Din pacate unii dintre noi avem o viata grea de tot si asa este si a mea de 2 luni tot aman momentul si am incercat sa lupt sa ma agat de alte lucruri care sa dea un sens vietii mele si nu reusesc, m-am gandit in toate felurile si ce as putea provoca dar stiu ca timpul ii va ajuta pe putinele persoane care tin cat de cat la mine sa treaca peste.
Eu sunt stins si nu mai ma vad mai departe in viitor si ma chinui zi de zi sa trec peste depresia care o am e foarte greu de mai bine de 2 luni nu dorm decat 2-3 ore pe noapte plang non-stop ma trezesc cu ea in gand o caut noptea langa mine 😦.
Elementul declansator a fost despartirea si faptul ca nu am servici si toate problemele pe care le am toate ..
Acum la 30 ani, ce speranta de viata sa mai am cand toata increderea mea s-a dus ! Cand nu imi gasesc de munca sa pot duce o viata decenta, sa visez la o familie?
Ma gandesc sa plec din tara dar daca fac asta ma izolez de lume si nici sa plec din tara nu am cum sau prin cine am incercat .Unde e speranta! Nu am putere sa incep nimic. Ma lupt cu mine in fiecare zi si chiar nu stiu unde am sa ajung !
Nu mai pot…nu stiu cum sa mai rezist. fiecare minut trece atat de greu. fiecare ora. fiecare zi. nu stiu de ce ma mai trezesc dimineata. nu mai pot manca. nu ma mai pot bucura de nimic. imi e greu si sa respir. nu mai am pe nimeni in jur. tot pentru ce am muncit se prabuseste. sunt la capatul puterilor. imi e din ce in ce mai rau. fizic si psihic.nu am cu cine vorbi. nu stiu ce sa fac…..cum sa trec peste.. pentru ceva mai bun. si toate dispar acum. nu mai exista nimic in jurul meu. nu stiu de ce traiesc…ce pot face sa continui.. de ce sa ma mai chinui… vreau sa termin odata. vreau sa nu mai simt nimic. imi e frica…nu vreau sa dau nici gres.. nu vreau sa ajung sustinut de aparate sau cu un handicap toata viata… dar nici ce simt acum nu este viata… imi vine sa strig dar nu mai am voce.. imi vine sa scot inima din mine sa nu mai pot simti nimic.. nu stiu ce caut.. nu vreau sa renunt..dar lupt de prea mult timp timp.. nu mai exista nimic pentru mine……
Am pregatit deja si scrisoarea pentru familia mea caci nu vreau sa ramana un mister de ce am ales sa plec dintre ei si desi inca imi este destul de greu sa o fac si mai incerc sa gasesc o mica speranta stiu ca zilele astea voi murii..

SingleHeart (Alexandra)

“Zambeste!” asta scria pe o foaie de hartie tinuta de mainile mele spre oamenii ce treceau pe strada.Imi placea sa vad cum reactioneaza si intr-un fel simteam ca îi ajut si ma bucuram extrem de mult.
Insa ,acum imi doresc sa existe un tunel doar pentru mine care sa ma duca unde am nevoie.Pur si simplu nu mai suport oamenii.Chiar daca nu ii cunosc,chiar daca doar trec pe langa ei ,nu ma simt deloc bine.Ma autocompar cu fiecare dintre ei si mereu eu am de pierdut.Am asteptari prea mari de la viata.Imi doresc lucruri pe care nu le voi avea niciodata.Si astfel, gandurile de suicid imi acapareaza mintea si sufletul.
De asemenea,greselile din trecut parca traiesc odata cu mine in prezent.In fiecare zi, imi amintesc fie voluntar sau involuntar de situatiile jenante prin care am trecut si resimt din nou durerea.
Probabil,acesti “demoni” cu care eu ma confrunt nu sunt asa de ..puternici pentru altii,dar pentru mine ei aproape m-au infrunt.
Ma simt pierduta si singura in aceasta lume si vreau ca totul sa se termine.
P.S:Nu stiu daca este absolut necesar sa precizez acest lucru,dar cred ca o voi face.La inceputul anului m- am visat pe mine insumi stand la birou si stiam ca voi muri peste cateva zile.Sincer,m-a speriat acest vis,dar vazand ca trec zile fara ca ceva sa se intample” l-am lasat dat uitarii”.Astfel,eu cred ca acest vis a fost unul premonitoriu,deoarece eu ma sting usor pe zi ce trece.
Eu cred in vise,pentru ca de multe ori am avut sansa sa vad viitorul inainte sa se intample.De aceea am tinut sa va spun acest amanunt.

In final,as vrea sa va multumesc ca m-ati ascultat.Si as vrea sa imi prezint respectul fata de acest site,cat si de creatorul acestuia impreuna cu utilizatori sai.O zi buna si o viata frumoasa!

Nihil

Eu ma consider deja mort pe interior. Probabil nu va mai trece multa vreme pana sa fiu mort si fizic. Am 21 de ani, dar ma simt ca la 60 – am impresia ca sunt mult mai in varsta decat varsta mea biologica. Nu am probleme in familie. Am crescut intr-un mediu familial foarte linistit, cu ambii parinti, care au fost poate putin prea protectivi, insa nu m-a deranjat niciodata acest aspect. Sunt mai apropiat de mama, cu care discut ocazional si care, desi recunoaste ca majoritatea ideilor si comportamentelor mele i se par oarecum atipice si iesite din comun, le accepta si nu pare deranjata de acestea catusi de putin. Cu tata vorbesc extrem de rar si superficial – asa a fost dintotdeauna. Ii seman foarte mult ca personalitate, si aici apare problema – nu gasesc nicio placere in viata si nu imi doresc nimic. De aceea mi-ar placea enorm sa ii pun capat. In toti acesti ani (putin la numar, recunosc, insa pe care i-am perceput mult mai lungi decat in realitate, probabil tot din cauza apatiei mele), in special in anii liceului, am experimentat in ceea ce priveste diferite aspecte ale vietii, in speranta ca voi gasi ceva care sa imi faca placere sau pe cineva a carui companie sa imi faca placere, dar totul a fost in zadar, iar concluzia mea a ramas aceeasi si sunt convins ca nu se va schimba – simt ca nu am nicio legatura cu lumea in care traiesc, cu oamenii, in general, nu imi face placere aproape nimic, in afara de cateva activitati (citit, scris si… cam atat), si nu ma simt nicaieri acasa. Orice as face, nu ma pot abtine sa nu privesc totul dintr-o perspective nihilista: nimic nu are sens si nu exista un sens al vietii. De cate ori am incercat sa gasesc sensul propriei existente, de atatea ori am esuat si chiar pot spune ca mi-am epuizat toate ideile. Viata in sine mi se pare insuportabila, iar interactiunea umana de-a dreptul iritanta si inutila. Nu imi doresc o relatie romantica sau sexuala – dintotdeauna a fost asa. Am avut cateva tentative (ca sa nu le numesc experimente), pentru a vedea daca este, intr-adevar asa, insa nici chiar pe cea mai compatibila persoana pe care am intalnit-o nu am putut-o suporta (fara un motiv evident, ci simpla sa prezenta ma scotea din sarite, iar ideea de relatie si de necesitatea unei relatii mi se pare de-a dreptul supraevaluata si inutila). Am ajuns chiar la psihiatru si de mai bine de un an fac tratament cu antidepresive. Trebuie sa recunosc ca acestea m-au ajutat intr-o oarecare masura, insa dispozitia mea este chiar si mai liniara si neutra decat inainte. Foarte rar simt emotii in adevaratul sens al cuvantului, cat despre empatie… nici nu se pune problema. Dispozitia mea este dominata de apatie si anhedonie si se pare ca nimic nu o poate schimba, decat pentru un scurt moment, in cel mai fericit caz. Cu toate acestea, oricat de bizar va suna, nu mi-ar fi placut sa fiu o alta persoana sau sa am o alta fire – de multe ori ma consider superior majoritatii sin u imi vine sacred cata ignoranta, prostie, superficialitate si absurditate exista in lume, in general. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care nu imi doresc sub nicio forma sa interactionez cu ceilalti decat daca este cu adevarat necesar. Nici macar persoane cu care am ceva in comun nu pot suporta in compania mea pentru mai mult de o ora, iar acest lucru nu imi face nicio placere, desi sunt momente in care port discutii in adevaratul sens al cuvantului cu cineva, discutii relative interesante. Asadar, cand existenta in sine mi se pare insuportabila, cand nu gasesc nicio placere sic and nu pot simti aproape nimic, ce altceva as putea sa imi doresc decat moartea? P. S. – Nu sunt o persoana religioasa, desi am incercat in repetate randuri sa descopar asa-zisa divinitate prin diverse mijloace. In schimb, studiul religiilor in sine ma intereseaza destul de mult.