Ana 29

19 08 2015

Buna ziua tuturor.sunt o femeie de 29 de ani necasatorita si ma simt si fizic si psihic de 100 de ani.in acesti 29 de ani am acumulat multe traume sufletesti care din pacate acum isi fac simtita prezenta din ce in ce mai mult cu sau fara voia mea.am fost de mica agresata fizic,prima data tata,apoi fratele fratele inca ma agreseaza fizic deoarece locuiesc cu mama si fratele,apoi tata din pacate a murit asa cum a fost el bun rau l-am iubit si inca i simt lipsa.pe la 22 de ani am cunoscut un baiat de pe internet si fericita ne am mutat impreuna,am fost foarte fericita deoarece am crezut ca am scapat de agresiuni fizice,fiind foarte traumatizata de trecut am inceput sa il stresez pe prietenul meu pana cand a decis sa ne despartim el.ca sa nu ajung iar la casa parinteasca unde ajungeam iar sa fiu agresata fizica m-am tinut cu ”dintii” de el sa nu ne despartim,vazand ca nu vreau sa plec a recurs si el la agresiuni fizice poate fondate,ale fratelului fiind nefondate..la 24 de ani deja eram batuta de la 3 lea barbat si nu o palma doar,cu sufletul sfasiat de durere m-am intors la ”casa parinteasca”care doar parinteasca nu a fost bataile au inceput sa reapara,din lipsa de bani nu mi am permis o chirie ,bataile proveneau de la faptul ca nu imi ascultam fratele gen eu sa fiu sclava si el stapanul,tot timpul venea sa imi ceara bani ,iar cand nu i dadeam ma lovea si imi fura banii oricum.timpul a trecut si au inceput sa ma usture ochii crezand ca am o banala conjunctivita am plecat la doctor unde am descoperit dupa multe investigatii ca am glaucom si sunt suspecta si de miastenia gravis(slabiciune grava musculara).m-am speriat foarte tare ca o sa orbesc .nu trece zi sa nu plang de singuratate deoarece nu am prieteni adevarati.si cred ca am depresie severa 3 luni deoarece plang in fiecare zi ,mi-e foarte frica sa nu inebunesc deoarece am pierderi de memorie,sunt foarte agitata si nelinistita si nu mai vad luminita de la capatul tunelului,mi e frica sa merg la psiholog sa nu devin dependenta de pastile si viata nu mai are gust pentru mine,povestea mea pana la 29 de ani sa rezumat la agresiuni fizice multe care au lasat urme adanci si mai nou risc de orbire si izolare din cauza bolii,nu vreau sa ajung sa ma sinucid doar sa scap de durere si chiar nu vreau sa fac asta,nu cred ca un psiholog mi ar rezolva mie problemele sufletesti.va rog ce ma sfatuiti sa fac?povestea mea e mult mai lunga,dar nu pot sa scriu tot deoarece mi e frica sa nu ma recunoasca careva deoarece lumea e mica.

Anunțuri