Patrick

31 01 2014

Buna.
Ma numesc Patrick si am dat peste aceasta pagina din pura disperare. In urma cu 6 luni si 5 zile mama mea a murit. La 2 saptamani dupa cele intamplate am incercat sa ma sinucid. Nu am actionat fara sa ma gandesc. Am cautat o saptamana intreaga cele mai eficiente, mai curate si mai putin dureroase cai de a te sinucide. Am ales […moderat…]. Dupa cum vedeti nu am reusit. Eram hotarat sa merg mai departe dar viata mi-a fost salvata in ghilimele de o fata de 19 ani, eu avand 20. Am luat decizia de a incerca a avea o relatie cu fata respectiva. Timp de 6 luni am ajuns sa ne apropriem unul de celalalt tot mai mult pana cand am luat decizia de a merge si a sta cu ea din acest sfarsit de saptamana. Eu sunt din Bihor, ea din Bucuresti. In urma cu o saptama am pierdut complet legatura cu ea doar pentru a afla acum 2 zile de la niste colegi de-al ei de la academia de politie ca si ea a murit din cauza unei hemoragii interne. Cum a ajuns in acea situatie e o poveste lunga. Pe scurt era luptatoare UFC si nu a avut grija de ea cum trebuia. S-a fortat peste limita. Ceva tipic ei. In acelasi timp in aceasta saptamana am aflat si ca voi pierde casa. In legatura cu aceasta problema prefer sa nu intru in detalii.
Acum ca am pierdut ultima cea mai draga persoana din viata mea, cea care la randul a salvat-o pe a mea si cu care planuiam sa am un viitor, ma simt din nou sufocat si nu gasesc alta cale de a face fata decat prin sinucidere. Ea mi-a fost energia, punctul de sprijin si incredere. Ma simt de parca ranile de acum ar fi deschis si pe cele de acum 6 luni din nou si deja este mult prea mult.
Va rog…

Anunțuri




Paul

31 01 2014

Buna ziua ,in ultimele zile am fost foarte tensionat si mam gandit sami pun capat zilelor . cine ma poate ajuta sa trec peste va rog ca nu am cui povesti si mam regasit pe acest sait deci va rog nu ma dezamagiti





Nobodyintheroom

30 01 2014

Am 16 ani. Am devenit un esec lamentabil. Motivul pentru care consider asta e fiindca m-am plafonat complet. Simt cum m-am blocat efectiv si nu sunt capabila sa gasesc resursele necesare sa trec peste. Marea problema pe care incerc sa o combat e scoala. Inainte de perioada liceului, pe tot parcursul gimnaziului am fost un elev model. Din punctul asta de vedere, ma simteam implinita. Am avut doar 10. Da, stiu pare pueril in ansamblu. Sunt constienta de faptul ca notele nu definesc adevarata valoare a omului si nu il influenteaza cu nimic in dezvoltarea lui sociala sau in alte domenii. Problema este ca, brusc, situatia s-a denaturat in mod neasteptat. Am intrat la un profil care nu ma reprezinta si pentru care nu am inclinatii. Am facut un lucru foarte necugetat, fiindca nu am gandit deloc clar legat de ce as vrea sa fac pe viitor sau ce imi place cu adevarat. Ca rezultat, am facut o alegere gresita, cea mai proasta de pana acum. A intervenit colectivul jegos care a avut o mare influenta din punct de vedere moral. Si am mai incetat sa prezint interes fata de ceva anume. Imi petreceam zile intregi regretand si inecandu-ma in propriul amar. Din nou, poate pare banal, dar sa traieste o mare parte din timp intr-un mediu in care nu ti-ai dori sub nicio forma sa te afli e o experienta groaznica. Am incercat sa ii conving cumva pe ai mei in speranta ca as putea rezolva ceva, ca as putea gasi o solutie, finalmente. Nu am rezolvat nimic fiindca ei nu ma inteleg, sunt limitati si nu incearca sa intre in pielea mea si sa se expuna, macar de curiozitate, situatiilor prin care sunt nevoita sa trec. Astfel am ajuns in al doilea an de liceu, in stare de corigenta la 3 materii pe primul semestru. E amuzant ca doar la acele materii am notele cele mai proaste, iar in rest am doar 9 si 10. Totusi ma simt un om abject si ratat si singurul lucru la care ma gandesc e ca existenta mea nu isi gaseste niciun rost aici. Ma simt inlantuita si atat de panicata incat nu sunt in stare sa-mi pot organiza propriile ganduri, sa iau o decizie si sa fac ceva sa indrept totul. Am nevoie de ajutor. Si nu stiu unde sa il gasesc. Nu pot relata toate astea unei persoane tete-a-tete, pur si simplu, mi-e mult prea rusine cu mine insami. Mi-e rusine sa mai privesc oamenii sau sa mai comunic. Tocmai de aceea, am gasit ca metoda mult mai facila sa scriu aici, desi nici asta nu a fost deloc usor. M-am gandit permanent la o varietate de cai sa ma sinucid si am studiat intens psihologia sinucigasilor, dar conchid in cele din urma ca mi-e teama oarecum. Mi-e teama pentru ca , in interiorul meu, singurul lucru dupa care strig in disperare este eliberarea, iesirea din prapastia in care m-am afundat. Nu mai pot vedea alte solutii de scapare, sa ma lepad de toate cele rele si sa gasesc drumul cel bun. M-am blocat.





Lea

29 01 2014

Buna ziua,
Am citit mult pana sa ma decid daca sa ma „vait” sau nu. Sunt constienta ca problemele mele sunt nimicuri in comparatie cu problemele altora, insa durerea ma face sa cer ajutor. M-am casatorit in 2005, din dragoste. Totul a fost cat se poate de frumos, bineinteles cu mici nemultumiri(nu exista casnicie perfecta) pana in 2012 septembrie. Ne-am hotarat sa ne facem amandoi o firma. Firma s-a dovedit pana in clipa de fata ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o. Am acumulat datorii de peste 30.000 euro, nu ne-am mai permis sa stam undeva decent si ne-am mutat la bunica sotului. Si de aici a inceput calvarul: nu avem conditii( apa curenta, toaleta si caldura), grija zilnica de bunica care nu ne face viata prea usoara, firma care e si mai paguboasa. Am inghitit vreo 4 luni de zile mizeria asta de viata pana cand intr-o seara m-am decis sa ma sinucid pentru ca nu mai vad scapare de acolo si achitarea datoriilor care ne preseaza zilnic. Ajutor familiei mele nu pot cere pentru ca nu stiu unde sunt, prieteni nu am, sotul ma intelege partial. Nu stiu incotro s-o apuc sa pot trece peste gandul de suicid. Am incercat si un tratament naturist, mi-am impus sa fiu vesela, sa caut clienti pentru firma si rezultatul este egal cu zero. Nicio schimbare, din contra, viata s-a inrautatit si mai tare, iar eu sunt pe punctul de a face pasul. Asa nu mai pot sa mai traiesc, nu am nicio solutie sa scap din cercul asta vicios. Cum sa fac fata situatiei cand nu pot sa ma conving nici pe mine ca e o perioada care poate in cele din urma va trece.
Multumesc ca ma asculta cineva!





Cristina M.

18 01 2014

Pai cum sa-ti spun, acum 18 ani am inghitit multe pastile; nu stiu cate, de […moderat…].Am stat 3 zile in coma, doar pt ca am avut norocul sa ma gaseasca cineva la timp.Mi-am dorit din tot sufletul sa plec din lumea asta, dar, nu stiu pt care motiv nu a fost asa.Sunt inca aici, cu probleme si putine bucurii.Sa fiu sincera, de fiecare data cand am probleme, gandul de sinucidere imi vine in cap.Mereu, fara oprire! Ce ma impiedica sa fac asta e familia, nu as vrea sa ai vad suferind.Dar sincer, nu-mi e frica, vad o eliberare in asta.Daca maine mor nu-mi pare rau ,si nu ma intereseaza





Nicoleta SB

17 01 2014

Buna,
Ma numesc Nicoleta si scriu aici intr-un moment de disperare…
Iubesc un baiat de 5 ani….ne-am mutat impreuna la propunerea lui din luna mai 2013. La inceput a fost foarte bine dar cu timpul am inceput sa ne certam din toate prostiile si reprosurile venite din ambele parti. La o cearta la nervi , in data de 4 ianuarie si-a luat hainele sic ateva lucruri …nu toate …si a plecat la ai lui cu gandul sa ne despartim pentru totdeauna. Apoi dupa o zi a spus ca totusi se mai gandeste dar nu se poate intoarce inapoi pana nu va simti asta….Eu de atunci abea dorm si abea mananc abea functionez la servici si in viata de zi cu zi. Mi-am creat intreaga viata in jurul lui in astia cinci ani. Prietenele mele sunt toate casatorite la casa lor…Cu gasca lui de prieteni petreceam timpul. Am mai iesit cu el la un suc la o poveste dar spune ca daca cumva va simti sa se intoarca se va intoarce daca nu nu….
Eu fara el simt ca nu mai exist ..ma simt atata de singura …nu am alaturi de mine pe nimeni …am ramas singura in garsoniera unde stateam in gazda . Mama mea nu ma intelege si e pasiva. Prietenii din partea lui …spun ca degeaba vorbesc cu el ca e decizia lui…
Ma simt o persoana slaba si inutila pe acest pamant si in ultimul timp ma gandesc ca mi-as dori ca Dumnezeu sa ma ia ca sa nu mai simt atata suferinta. Consider ca nu sunt importanta pentru nimeni si mi-am daruit inima cu totul asa incat acum nu mai am nimic. Nu mai mai pot bucura de viata si de nimic.Ma simt foarte singura si chiar sunt. Imi doresc sa mor!!!!





Miha P.

15 01 2014

Si eu vreau sa mor. Nustiu de ce dar mam saturat de toate…cred ca de bine. Pe linga asa mai las in urma si un sufletel mai mic care vrea sa traeasca, eu cred ca am luato razna. Stiti voi fiecare are probleme in viata. Cind iti pui in gind asa ceva nu te lasa satana pina nu o faci.