Elena B

29 07 2012

În primul rînd vreau să vă spun că am momente în kare mă urăsc,mi-e rușine,mă simt un nimic în fața celorlalți kare bănuiesk d relația pe kare o am eu.Acum 6 ani am cun.un bărbat,a fost dragoste la prima vedere,din partea amîndorula,nu am știut asta pînă akum 6 luni kă și el simţea la fel (de apr. 7 luni suntem împreună)din klipa kînd l-am întâlnit mă gîndeam mereu la el,dar nu știam d k,cu timpul am realizat k îl iubesc,în februarie ne-am reîntîlnit,eram într-un loc amîndoi timp de 14 zile,el akolo lukra,îl vedeam poate doar 10/20 de min.pe zi,întro zi mi-a dat nr.lui era în interes de serviciu,după venise la mine să-i dau niște chei,kînd i le-am dat mă prinse-se de mînă si uitase să îmi dea drumul,am rămas blokati uitîndu-ne unul în ochii celuilalt fără să skoatem un cuv.eu am zis:trebuie să pleci,si a plekat,după 5 min.mi-a tr sms,mi-a sp.k el sa îndrăgostit din prima klipă kînd ma văz.prima oară d mine,i-am sp.k la fel și eu,a urmat un sărut,si după o poveste mai puțin plăkută d dragoste,sp.mai puțin pt.k el este însurat și era sigur kă știam asta,dar si după o săpt.kînd am aflat parkă nu îmi păsa,deoareke eram si sunt orbită d iubire,akum 3 luni a aflat sotia lui d noi,el a vr.să divorteze pt.k a zis k mă iubește,dar au un kopil d 4 anisori si pt.el sa răzgîndit,și eu am o fetiță d 5 anisori,dar sunt singură,doar ka să stea tot timpul lîngă kopil i-a jurat k nu o va mai înșela niciodată,mi-a dat sms k se termină totul,după 3 zile ma sunat și mi-a sp.k știe k greșește,dar nu poate să se țină d akel jurămînt pt.k mă iubește,akum el e plekat la munte ku ea și kopilul,nu mai știu ke să fak,sufăr prea mult,simt k înebunesk,tot timpul plîng,și kînd poate să mă sune mă prefak k sunt bine,dar nu e așa,uneori sunt așa d disperată înkît zik,gata nu îl mai vreau,și după nici un min,plîng k nu pot trăii fără el,mă gînd.chear la o sinucidere,si sincer,dak nu aveam fetița,nu mai eram nici eu,nu știu ke vrea el d l mine,nu știu ke să îi zik,aș vrea să-l uit,aş vrea să-l am,dar kred k asta e imposibil,poate greșesk spunînd asta,dar kred k dak nu se iubesk ar trb.să se despartă,dak o fi adevărat ke zice el,pt.k un kopil se poate krește și așa

Anunțuri




Laura G

20 07 2012

Buna! Ma aflu intr-o situatie dificila… Nu reusesc sa ma gandesc la nimic altceva decat la sinucidere… Simt ca nu ma mai suport… Am ranit persoana pe care o iubesc si nu pot sa-mi iert asta si nici nu pot accepta faptul ca el m-a iertat… Simt doar ca nu merit sa traiesc si ca nu merit toata iubirea sa… Vreau sa mor si atat, stiu ca e calea cea mai usoara dar pentru mine in momentul de fata e singura. Am aproape o luna si jumatate de cand nu reusesc sa-mi revin si stau mereu in casa. Nu stiu cum sa depasesc acest moment.





Ovy

18 07 2012

Nu mai pot nu mai suport nu stiu dc sa mai traiesc mam gandit sa consum […moderat…] in exces ca am multe cutii dar nu stiu daca o sa mor sau o sa ma chinui mai mult





Dany S

15 07 2012

salut adrian …stii eu sunt o persoana retrasa de felul nu spun ce am pe suflet tuturor ci doar prietenilor …lor le-am pus gandurile ,necazurile ,dezamagirile pe tava ..am fost ca o carte deschisa pentru ei . Dar cu ceva timp in urma prietenii mei s-au schimbat ..numai sunt cum erau inainte acum au asteptari de la mine mai mari decat le pot avea eu …si eu ca si ceilalti cochetez cu sinuciderea de ceva timp imi trece prin cap destul de des ..desi parca n-as vrea sa o fac …dar nu stiu cat mai pot rezista asta pentru ca problemele mele par sa nu se mai sfarseasa e greu s-ai multumesti pe cei dn jurul tau …dar eu sincer numai pot…m-am saturat sa fiu criticat ,injurat batjocorit ..umilit chiar si in public …nu stiu ce fac nu stiu cum sa mai fiu ca persoana . ca om nu mai stiu te rog adrian te rog din suflet am nevoie de tine si de o parere si un sfat din partea ar fi binevenite .





Andra W

14 07 2012

vreau s mor…nu mai doresc sa traiesc…nu am pentru ce… nu am nimic bun in viata…decat suferinta…cele mai frumoase lucruri dein viata mea nu rezista decat maxim 2 ore…ma aflu intr-o groaznica depresie…toata ziua stau in casa si plang…daca ies afara cu niste prieteni nu pot rezista mai mult de 2 ore…ma apuca plansul..de fiecare data imi vin in minte cauzele suferintei mele si plang…nu-mi gasesc refugiul nicaieri…toate persoanele care le iubesc ma resping…ma trateaza cu spatele, tipa la mine, iar pe restul planurilor nu am decat dezamagiri…am ajuns sa cred cu tarie ca singura mea scapare este moartea…
ajutati-ma nu stiu cum sa fac!





Victoria

11 07 2012
Buna,
In ceea ce ma priveste, vreau sa va spun inca de la inceput sa nu va faceti griji pentru mine pentru ca nu planuiesc sa ma sinucid in viitorul apropiat (desi cochetez cu ideea).
Va scriu pentru ca ma simt incredibil de deprimata, de singura si de speriata. Intotdeauna am trait dupa principiul „hai ca trece si ziua de astazi” (in sensul ca timpul trece si vindeca toate ranile); incerc sa fiu si sa par echilibrata, insa in momentul in care ma gandesc la tot ceea ce se intampla intru in panica si simt ca nu mai pot continua. De obicei ma refugiez in diferite activitati si refuz efectiv sa ma gandesc la lucrurile care imi fac rau; pur si simplu fug de tot si ma prefac ca totul e bine.
Aparent totul pare in regula cu mine – sunt tanara, la facultate ma descurc foarte bine, par sanatoasa, par o persoana care se distreaza si care nu are probleme – insa realitatea este cu totul si cu totul diferita. Nimeni nu stie cate lucruri se ascund in spate. Incerc sa va explic cum sta treaba deoarece in momentul acesta chiar am nevoie de ajutor.
Cred ca ar trebui sa va spun ca in familia mea exista mai multe antecedente de boli psihice, asa ca poate am mostenit ceva si pe fond genetic. De cand ma stiu, parca familia noastra a stat sub zodia ghinionului si a nefericirii. Nu a existat nicio perioada despre care sa spun ca a fost lipsita de incidente. Eu personal am fost foarte bolnava timp de vreo 10 ani; nici nu vreau sa intru in detalii. Mama a fost deprimata inca de cand m-am nascut, iar tatal meu este aproape inexistent in viata mea. Am trecut prin multe: decese, probleme financiare, boli grave, certuri in familie etc. Mereu a fost un du-te vino. Niciodata nu am putut ramane impasibila la problemele pe care le au cei la care tin, atat de tare ma afecteaza incat parca eu trec prin situatiile respective.
Nici nu stiu ce sa scriu in continuare deoarece imi aduc aminte de atat de multe situatii neplacute care mi-ar lua pagini intregi sa le descriu. In timp am dezvoltat probleme de atasament – imi este frica sa incep sa tin la persoane deoarece ma tem ca vor disparea din viata mea; imi este frica sa ma implic in orice serios. Am unele momente in care ma simt atat de abandonata incat imi vine sa ma duc la orice persoana de pe strada sa o rog sa ma tina in brate cinci minute. Imi pare atat de rau pentru toate lucrurile care s-au intamplat, dar incerc sa rezist pentru mine. In ciuda tuturor gandurilor sumbre, mereu m-am gandit ca viitorul va fi minunat; nu stiu de ce, dar imi place sa ma consolez cu acest gand. Pentru asta traiesc – sa vad cum va fi. Cine stie, poate va fi mai bine.
Nu ma consider o luptatoare, dar pana acum am mers inainte orice mi-ar fi scos viata in cale. Am o familie micuta – 4 persoane; doua nu mai tin legatura cu mine, una o tine doar mecanic. Am cateva cunostinte (colege/i; amici), dar nu foarte apropiate. Simt ca singura mea prietena la care tin cu adevarat se transforma pe zi ce trece. Stiu ca si pe ea viata o face sa fie astfel, insa devine din ce in ce mai nemultumita si neintelegatoare. Uneori imi este greu sa vorbesc cu ea. Imi doresc sa fie asa cum era inainte – blanda si intelegatoare. Acum 3 ani de zile mi-am permis sa ma atasez de cineva. Bineinteles ca persoana respectiva a disparut definitiv cu un an in urma. Am fost bulversata pentru ca nu imi imaginam asa ceva. Totusi, am reusit sa trec si peste asta. Am vazut ca se poate o zi, asa ca am zis ca se poate si mai mult.
In urma cu ceva timp am inceput sa tin la altcineva, ca sa ma trezesc ca imi trage clapa asa din senin. Nu a facut-o neaparat intentionat, dar tot a reusit sa ma dea peste cap. Detest situatia, nu stiu de ce a trebuit sa fie asa – o insiruire de evenimente nefericite.
Stau si ma gandesc uneori „de ce?” De ce e asa? De ce tot intamplari din astea? De ce nu merge ceva macar o singura data de la sine? Nu sunt invidioasa pe fericirea altora, dar ma intreb cum e sa fii fericit? Alteori ma uit la persoanele care fac rau, sau care pur si simplu isi baga picioarele si nu le pasa daca le fac rau celorlalti, si ma intreb cum pot fi atat de nepasatoare? Cum isi pot vedea in continuare de viata cu atata usurinta?
Ma opresc aici. Nu vreau sa par dramatica. Repet, daca nu as fi fost intr-o dispozitie extrem de proasta nu as fi apelat la voi. Mi-e atat de frica de ceea ce urmeaza…




Anisoara

9 07 2012

Povestea mea e tristă,ca la mulți alții.Am 43 ani,sunt din Republica Moldova.Am o casnicie de 22 ani și 5luni.Am 2 copii -o fetiță de 21,6 ani și un fiu de 18,6 ani.La 23 februarie 2010 am împlinit frumoasă dată de 20 ani de la căsătorie,am sărbătorit în restaurant noi și cu fiul,fiica de 3 ani se află la studii în Germania și ne-a lipsit.În septembrie acelaș an dragul meu soț și-a găsit o vagaboandă de 18 ani.Romantica lor a durat pînă în noiembrie 2010,cînd nu am mai putut suporta bătaia de joc din partea lor.Am discutat mai întîi cu el,a 2 zi cu nenorocita.El mi-a cerut să-i dau timp,deoarece e îndrăgostit tare și vrea să ia o decizie.M-au distrus complet,sufeream de neimaginat.L-am iubit la nesfîrșit,zi de zi mîină în mîină,ne invidiau toți cînd ne vedeau.N-a existat ozi fară cuvintele –TE IUBESC–.Nici pe o clipă nu mi-am imaginat că voi fi trădată în așa mod.Atunci mi-a venit prima dată ideia de a pleca din această lume falsă,nu a mers pînă la capăt că fiul sa implicat.Prima ce me-a zis că dacă se întîmplă ceva rău din partea mea,el la fel în aceiași zi își i-a zilele.Plîngea ca un copil mic,așa cum nu-l mai văzusem niciodată.Mi-a sîngerat inima rău de tot cînd mi-am imaginat acest lucru.Îl iubesc prea mult ca să-i pot face acest rău,cu atît mai mult acest copil își are un vis măreț de mulți -mulți ani.Acum a absolvit Liceul Român-German din Chișinău cu media 9,65.Iar notele la examenele de BAC sunt 10,9,10,9.Are 31 diplome la olimpiadele pe țară și internaționale.În acest moment se află de-asemeni la olimpiada internațională din Francfurt,Germania.Deci am renunțat atunci ca să nu-i stric viața fiului meu.Acum că are frumoasa vîrstă de maturitate și de-asemeni va face studiile în Germania,cred că se apropie timpul cînd pot lua decizia difinitivă.Nu pot să iert tot ce mi sa întîmplat și viața mea nu mai are nici un sens de-acum în colo.Mai aștept puțin pentru a vedea înmatricularea lui la universitate,îl petrec și…voi pleca acolo unde mă așteaptă scumpa mea mămică și mult iubiții mei bunei,la care am crescut și mi-am petrecut copilăria.Care îmi lipsesc foarte ,foarte mult.Vreau la ei,vreau să nu mai știu nimic de persoana care mi-a fost alături 20 de ani la bine și la greu,care m-a trădat atît de simplu,după cîte greutăți am avut de suferit în acest timp,prin cîte nevoi a trecut el,nici prin cap nu mi-a trecut să-l părăsesc.L-am susținut din plin ca mai apoi să-mi de-a cu piciorul.Mai am foarte multe de depănat ,dar nu-mi face bine-amintirile mă macină și mai ales că am probleme mari cu sănătatea…