Pledoarie pentru viata

Zilele acestea am meditat mai mult asupra vietii, in general, asupra sensului ei, asupra semnificatiei, a rostului ei…
Trebuie sa traim cu un scop, nu-i asa? Spunem cu totii ca, daca ai un scop in viata, gasesti, intr-un fel, fericirea… De asemenea, sustinem nevoia fixarii unor scopuri, pe termen mediu si lung, si a stradaniei noastre de a le atinge, apoi de a ne fixa alte scopuri si idealuri mai inalte, si tot asa…
Dar care este finalitatea acestor lucruri? Care este lucrul care conteaza cu adevarat in viata? Exista ceva palpabil, verificabil, de care sa te poti agata atunci cand dezamagirile si problemele par a ne coplesi?
Crestinismul a venit cu o perspectiva noua asupra lucrurilor. Imi aduc aminte de spusele lui John Piper, care sustinea ca noi am fost creati de Dumnezeu cu scopul de a-l glorifica pe El.
Dintr-un punct de vedere laic, asta pare o… nebunie, nu-i asa? Adica, ma rog, nu din punctul lui Dumnezeu de vedere, care pare a fi intr-un fel… egoist… Ei bine, nu este si nu a fost egoist, si o sa incerc sa arat si de ce.
Una din cele mai cunoscute relatari biblice este cea din Genesa, unde Creatorul plasmuieste si aduce intru fiinta tot ceea ce exista  si poate vedea ochiul nostru. La urma de tot, din tarana pamantului, El face un trup, caruia ii sufla in nari “suflare de viata”, “si omul a devenit astfel viu”. Este, probabil, pasajul care-l determina pe C.S. Lewis sa exprime ca
“Tu nu ai un suflet. Tu ESTI un suflet. Tu ai un trup”.
Interesanta perspectiva, nu-i asa? Parca totul devine mai… simplu… scopuri, prioritati… Din moment ce trupul ni se degradeaza si, in cele din urma, se intoarce in tarana din care a fost plasmuit, conteaza foarte mult ceea ce investesti in sufletul tau, iar trupul si cerintele lui, care sunt atat de mari si de stringente uneori, par a fi mai putin importante atunci cand te gandesti la tine insuti din aceasta perspectiva…
Eu provin, in ultima instanta, din Adam. Am deci in mine ceva divin – suflarea de viata a lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, daca Adam a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, iar eu dupa chipul si asemanarea stramosilor mei, care au fost creati dupa chipul si asemanarea stramosilor lor, care au fost creati dupa chipul si asemanarea lui Adam, inseamna ca eu am fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (stiu, exista o multime de teorii legate de “chipul” si de “asemanarea” noastra, dar nu am nici cea mai vaga intentie de a intra acum in astfel de polemici). Important este ca am in mine ceva din El, o particica din Dumnezeu. Unii spun ca aceasta particica este cea care incearca sa ne directioneze pe drumul ce bun, este cea care ar guverna constiinta noastra si tot ceea ce (mai) este bun in noi…
Este foarte interesant sa iti privesti viata din perspectiva creatiei divine, nu-i asa? Te ajuta, chiar si cand esti demoralizat si nu vezi nimic bun in tine, sa gasesti acel minim necesar datator de speranta si de putere pentru a merge mai departe…
Paradoxal, dar si atunci cand te uiti la tine insuti din perspectiva caderii… tot gasesti motive pentru a merge mai departe… Citeam despre caderea Evei, apoi si a lui Adam. Poate ca sunt eu acum intr-o perioada in care vreau sa vad lucrurile frumoase, dar de data aceasta, in pasajul care relateaza acest trist episod nu mi-a mai retinut atat de mult atentia gestul stramosilor mei, ci… Dumnezeu, Creatorul. Preocuparea Lui, dorinta Lui de a ne fi alaturi, de a ne cauta compania (chiar remarcasem ca Dumnezeu era cel care il cauta pe Adam in racoarea gradinii, nu viceversa…)… Apoi, dupa cadere, nu poate sa nu ma impresioneze mereu dramatismul situatiei dar, in acelasi timp, “optimismul” care se intrevede. Adica, mai pe “romaneste”, chiar si dupa ce “am comis-o”, Dumnezeu tot nu ne lasa, ci gaseste o solutie de rezolvare… Dar pentru asta avea sa mai treaca ceva timp, si sa avem rabdare…
Acum, privind in urma la aceste lucruri, imi dau seama ca exact asta omit cei care au o problema atat de mare incat decid sa isi puna capat zilelor: faptul ca orice problema, oricat de mare ar fi, tot are o solutie… Dar, atunci cand problema ta iti pare de nerezolvat, ajungi sa crezi ca scapi de tot si de toate punandu-ti capat zilelor…
Citeam zilele trecute de un tip care a lucrat la o banca si a furat din seif nu mai putin de 100.000 Euro. Bani, nu gluma… Omul si-a facut o socoteala simpla: daca merge la casino si joaca, nu se poate sa nu castige. Din 100.000 face 200.000… sau 300.000… Chiar si 10.000 daca ia in plus, tot inseamna o gramada de bani… A jucat si a pierdut 60.000 Euro!!! Disperat, omul si-a pus capat zilelor. Nu avea cum sa dea banii aceia inapoi… Sau, mai corect spus, nu credea ca este posibil sa o faca… Pentru ca solutii existau… De exemplu, ar fi putut face imprumut la o banca. Pe 20, pe 30 de ani… Ba chiar si pe o perioada mai mare… Este posibil acum acest lucru… Si, in 20 de ani, banii cu siguranta nu ar fi avut aceeasi valoare… Ma gandesc numai la ce rate de tot rasul ajunsese tata, dupa 20 de ani de la contractarea imprumutului pentru casa… In urma cu 20 de ani platea trei sferturi din salariul lui… La 20 de ani de la eveniment, platea echivalentul unei mese la un restaurant…
Nu poti sa nu te intrebi daca merita sa iti bati joc de sansa ta de a indrepta lucrurile, cu ajutorul Lui, evident, chiar daca aceasta “sansa” presupune multe greutati si un timp mult mai mare decat ai spera… Dar TOATE se pot rezolva! TOATE! Chiar si problema respectivului… Ok, sa zicem ca ar fi facut inchisoare pentru frauda… Si? Ar fi fost in viata! “Cat mai este in viata, omul tot mai trage nadejde”, spune un vechi proverb. Si BINE FACE! – completez eu…
Imi aduc aminte aici de un incident faimos, petrecut in anii ‘70 in Statele Unite. Un pacient aflat in moarte cerebrala a fost examinat de o intreaga comisie care, folosind “Metoda Harvard pentru determinarea mortii”, a constatat ca nu mai exista nici cea mai mica sansa de a fi recuperat. Inima lui nu mai putea face fata fara ajutorul artificial al aparatelor de cateva saptamani; la fel, creierul sau nu mai emitea nici cel mai mic semn de viata. Prin urmare, i-au deschis cutia craniana pentru a-i extrage creierul si… pacientul a revenit la viata… iar toate procedurile s-au transformat intr-o lupta disperata pentru a repara ceea ce facusera…
Sunt situatii in viata cand nu mai vedem nici o iesire. Aceasta nu inseamna insa ca ea nu exista, ci doar ca noi nu reusim MOMENTAN sa vedem soarele din cauza norilor. Si nici nu vom reusi de unii singuri. Daca iti trec astfel de ganduri prin minte, inainte de a face vreun lucru pe care sa-l regreti nu numai tu, ci si persoanele care te iubesc (parinti, sot/ sotie, rude, prieteni – si fii sigur ca sunt astfel de persoane, chiar daca ACUM nu poti vedea ori accepta lucrul acesta), vorbeste cu cineva. Nu este nevoie sa treci singur prin asta! Cu siguranta exista o persoana cu care sa poti sta de vorba – un prieten, un pastor, un preot, un psiholog sau psihiatru (apropo, ei nu te vor considera “nebun” pentru ca apelezi la ajutorul lor; nu te vor judeca, ci doar vor incerca sa te ajute; daca nu o pot face ei, iarasi, nu dispera; cauta pe altcineva care poate!). Discutand, vei incepe usor-usor sa vezi si alte perspective, alte fatete ale problemei!
Inchei cu cateva ganduri:
1. SUICIDUL este o pseudo-solutie PERMANENTA la o problema TEMPORARA.  Nimic nu este atat de rau incat sa merite sa faci lucrul acesta. In plus, lasi in urma mai multa durere si mai multe lacrimi, mai mult chin decat daca ai lupta sa remediezi situatia. Incearca sa vorbesti cu rudele unei persoane care s-au sinucis si vei intelege exact ce incerc sa spun…
2. Suicidul nu este exercitarea dreptului tau suprem la a lua o decizie. Este modalitatea lasa de a renunta la o lupta care, cu putin curaj si ajutor, VA FI CASTIGATA. Cu siguranta!
3. Drama traita de cei care au incercat sa isi puna capat zilelor si nu au reusit este un argument extrem de puternic in favoarea vietii. Durerea, rusinea, dezamagirea lor a fost mult mai mare decat daca ar fi incercat sa caute ajutorul unor oameni capabili, pentru a rezolva situatiile “fara iesire” in care se gasesc.
4. Daca iti imaginezi ca se termina totul atunci cand iti pui capat zilelor, te inseli din nou… Nu se termina nici pentru tine, si in nici un caz nu se termina pentru cei care iti supravietuiesc. Poate ca nu crezi in viata de dupa moarte dar… ce te faci daca exista totusi? Nu-ti rezolvi nici aici problemele, ba inca iti complici extrem de mult si lucrurile “dincolo”…
5. Dumnezeu, chiar daca te indoiesti de existenta Lui, se afla la carma istoriei. El a promis ca nu va ingadui sa fii impovarat peste masura, sa fii ispitit peste puterile tale. Deci, daca treci prin ceea ce treci, inseamna ca poti face fata cu brio acestei probleme TEMPORARE. La un moment dat tot se va termina! Si atunci vei avea satisfactia ca ai reusit, chiar daca a fost greu, dar a meritat sa nu abandonezi.
Mai mult decat atat, El a promis ca ne ajuta! Roaga-te, fa o incercare, ce ai de pierdut???
Imi amintesc de o povestioara extrem de cunoscuta, care vorbea despre un om credincios, care a avut parte de multe incercari si probleme in viata. La un moment dat, a murit si a ajuns inaintea Tronului lui Dumnezeu. Inaintea lor s-a desfasurat intreaga viata a credinciosului, sub forma unei lungi calatorii pe o plaja… Uneori era bine si usor, alteori trebuia sa traverseze prin niste locuri extrem de dificile – stanci, vai, ape adanci… A remarcat momentul in care a devenit crestin, prin faptul ca, pe nisipul pe care calca, se vedeau din acel loc doua randuri de urme de pasi… Ai lui si ai lui Dumnezeu, care a promis ca “va fi cu el in toate zilele”…
Uitandu-se mai atent, a remarcat ca, acolo unde era mai greu si mai dificil, nu mai erau doua randuri, ci unul singur… Cu lacrimi in ochi, credinciosul i-a reprosat lui Dumnezeu:
-Vezi, Doamne, atunci cand mi-a fost mai greu, cand am trecut prin problemele cele mai dificile, am fost SINGUR!!! Exact asa cum ma simteam atunci… De ce ai ingaduit lucrul acesta?
Dumnezeu s-a uitat la el cu bunatate si compasiune in privire, si i-a spus:
-Tu vezi o singura urma de pasi… Este adevarat. Ce nu stii este ca nu sunt pasii tai, ci ai MEI. Atunci cand ti-a fost mai greu, si a trebuit totusi sa te trec prin vai, peste stanci ascutite si prin ape adanci, te-am purtat pe bratele mele…
DUMNEZEU nu te-a abandonat! Lui ii pasa de tine!
PS Daca iti trece prin minte sa faci vreun gest necugetat, gandeste-te bine inainte de a o face! Si amana-ti gestul! Vorbeste cu cineva, cauta ajutor! Sunt SIGUR ca se poate rezolva! Sunt eu sigur si pentru tine, pana cand vei putea vedea si tu soarele care exista dincolo de norii acestia negri din viata ta!
Anunțuri

76 responses

19 06 2008
Radu

Ma bucur sa aflu de existenta acestui blog. Agreez in totalitate cu faptul ca viata este pretioasa si ca merita traita. In mod special m-am bucurat sa citesc aceste randuri: „SUICIDUL este o pseudo-solutie PERMANENTA la o problema TEMPORARA.”

25 06 2014
ana

Ma numesc Ana si sunt prinsa intr-o casatorie de 18 ani ,am 4 copii cea mai mica are 2 anisori si am mereu certuri din cauza banilor pt ca eu nu muncesc si nu pot sa-l sustin pe sotul meu financiar in schimb muncesc suficient de mult incat am ajuns sa nu mai am grija de mine si sa imi doresc sa nu mai exist pt ca orice fac orice spun pt sotul meu nu sunt decat o proasta care nu stie altceva decat sa cheltui bani dar credeti-ma ca este o poveste fff lunga in care nu gasesc o rezolvare ,,mii de ganduri ma apasa sa ma sinucid dar ma opreste ceva ,,sunt sigura ca copii mei pt care am rezistat atat in aceasta amarata casatorie,,sunt fff suparata in special pe mine ca nu pot sa merg mai departe!!

30 07 2014
ivladi

Trebuie sa intelegi ca sotul tau, in acest moment, ca si cap de familie simte o mare povara. Nu cred ca intelege propriile lui reactii pe deplin. Nici tu nu le intelegi. Din pacate nu prea exista scapare din aceasta situatie… sunteti obligati sa va chinuiti prin insasi alegerile pe care le-ati facut. Exista metode contraceptive iar planificarea familiei este o obligatie a parintilor. Voi le-ati ignorat. Solutii in acest moment nu sunt pana cand copiii nu vor creste mai mari iar tu vei putea sa-ti gasesti de munca. Sau poate unul din copii este suficient de matur sa indeplineasca rolul de bona.
Succes, strange din dinti, asculta-ti sotul si rabdare.

20 06 2008
addsalu

@ Radu – Bine ai venit! Intotdeauna oamenii care au ceva bun si util de spus sunt bineveniti si apreciati, iar aici lucrul acesta este cu atat mai mult valabil…
Prin urmare, sper sa ne calci pragul mai des.

Ti-am moderat ultima parte a mesajului – cea cu linkul. Te rog sa nu o iei personal. Pune-l pe celalalt blog al meu; acolo il pot lasa fara nici un fel de problema. Aici insa regulile jocului sunt altele. Daca le-as incalca in cazul tau nu as fi consecvent. Contez pe intelegerea ta.

Cu prietenie,

Adrian

31 10 2013
alexandrub

am vandut o casa concubina a fugit cu bani meii acum sant disperat,ea sa dus la un copil de al ei si intr o noapte sa spnzurat ce mai fac eu am vrut sa fac la fel si eu dar nu am reusit de 4 zile nu am mancat nimic/pentru ce sa mai traiesc pt ceam muncit si am facut o casa si acumm sa zis cu totul nu cred ca apelcat cu banii darBANII BANII INEBUNESC si acum reversul impotriva mea banii banii fara bani ce pot face

19 11 2008
FRUMOS

E frumos tot ce faci pentru noi
,,Dragostea si rabdarea sa-ti fie inmultite”

4 04 2009
anna

faptul ca ma aflu aici si citesc articolele de pe acest site ma face sa-mi dau seama ca …am o problema.gandul la suicid ma bantuie din ce in ce mai des…nu am mai trecut printr-o perioada asa de dificila de mult timp…cativa ani buni.nu stiu cat mai rezist…incerc sa nu ma las prada depresiei…dar e din ce in ce mai greu.deja am cateva din simptome,oboseala,scadere in greutate,tulburari de somn si….ganduri…nu am timp sa merg la psiholog si nici nu cred ca imi permit,iar discutia fata in fata cu o persoana necunoscuta nu ma atrage si nici nu ii vad eficacitatea.asa ca…daca cineva are timp si chef sa ma asculte,va astept pe mail.multumesc

23 01 2013
Adi Rimbet

daca vrei sa vb ia […moderat…] cu toate ca nu stiu daca iti pot fi de fiolos cumva dar nu se stie niciodata […moderat…]

6 04 2009
addsalu

Anna,

Bine ai venit. Ti-am facut o categorie a ta – in coloana din dreapta, se numeste Anna. Esti binevenita si te afli intre prieteni, intre persoane care stiu prin ce treci, pentru ca ei insisi au trecut pe acolo.

Psihoterapia este foarte utila in cazul depresiei. Uneori, in functie de gravitatea situatiei, se recomanda tratament medicamentos, care poate usura mult simptomele. Totul depinde insa de cauzele declanasatoare, de tipul depresiei, de modul in care o tolerezi ca individ etc.

Orice decizie ai lua in privinta psihoterapiei, noi suntem aici si vom face tot ce putem pentru a te sprijini si ajuta sa vezi din nou „soarele” si pe strada ta, cum se spune.

Asteptam, asadar, povestea ta, in „categoria” care iti poarta numele in coloana din dreapta.

Cu prietenie,
Adrian

6 04 2009
addsalu

Frumos,

Multumesc mult pentru aprecieri si pentru binecuvantare.

Cu prietenie,
Adrian

27 05 2009
tenoru

Buna am regasit situ acesta din intamplare pe google ..sa va povestesc cate ceva din viata mea ..
eu ..sunt un baiat de 18 ani ..pe numele adevarat MMC. si povestea mea de viata suna cam asa ..vaa roog ..sa nu ma judecati si sa intelegeti prin ce trec aproape in fiecare zi ..
Totul a fost bine ..pana la varsat de 12 ani ..Eram un copil inocent si era preten cu tata si intr-o zi de 17 martie o zi de luni …era zi de munca …si seara precedenta adica duminica iam zis tatalui meu sa isi ia liber k sa mergem la pescuit ..k era pasiunea noastra …si a plecat catre servici si ..sagrabit la un semafor si habar n-am ..si l-a lovit o masina ..amurit …si mam trezit dimineata nu era decat mama si eu akasa si a venit o vecina si a spus „barbatu; a fost lovit de o masina ” , neam dus la morga nu uit cat traiesc faza aia ..si noaptea depriveghi ma straduiam sa inteleg ..sa simt dar credeam k totul va fi bine si mama mia zis k totul va fi bine k va fi k inainte ..
Dupa 6 luni a adus acasa un tip cu plete :(( acasa ..si a zis k ie preten ..il cheama eugen ..si pana la varsta de 15 ani mia facut viata un calvar..dar sa va zic viata mea pana atunci pana la varsta de 15 ani . ,mama nu imi mai dadea atentie si mi se rodea sufletul knd in linistea serii auzeam tipete …de..stiti voi ..placere ..se trezeau diminieata si isi vedea de viata k si cum tata ar fi un nimeni ..metoda mea de revolta era spiritul mai rebel..dar nu avea nici un efect ..ea nu se mai ocupa de mine..si am inceput sa ies pe afara sa pierd nopti ..am dat de golan ,vagabonzi ..si am inceput sa furam ..ma simteam asa bine k aveam banul si mama ma aprecia ..desi aveam doar 13 ani ..doar atat ..mama nu ma intrebat de unde ii am ..ii dadeam banii in mana mai imi lasam si eu de buzunar si totul era bine ..era pe dracu ..cu banii aia eugen isi mai lua bautura ..si knd venea beat acasa ..ma batea . ..si k sa evit asta nu mai veneam cateodata acasa o noapte intreaga ..cand stiam k e beat ..si dormeam pe o caramida ..la lumina unui foc ..impreuna cu altii si beam si facem alte chestii ..
intr-o seara nam mai iesit pe afara si am stat pe canapea ..knd am auzit usa trandindu-se si a venit el mort de beat ..si ma snopit in bataie cu o curea dinaceea groasa ..si am inceput sa il urasc si pe el si mama ..totul a fost xact in ritmul asta pana la 15 ani ..knd sincer sa fiu ..iam pus mana in gat si iam zis k daca se mai atinge de mine ii rup gura ..si dupa de cate ori aveam ocazia il loveam ..dar apoi am avut scandal cu frateso ..in fine ..partea asta oricum nu a fost frumoasa ..apoi ..la vartsa de 15 ani ..am vazut o fata frumusik , era raza mea de soare :(( era linistita si buna ,tandra si ma intelegea ..inceputu relatiei nu are rost sa il detaliez ..era frumos am cucerit-o eu fiind ..un tip dintr-o brigada ..(parintii ei sunt plecati si akm si ea sta cu bunica si fratele ei .dar in ultimul timp e singura )… era totul frumos am stat impreuna ceva timp si ne intelgeam de minune si la liceu am ales sa fim in aceasi clasa si asa cum sunt am intrat al 14-lea pe scoala deci totusi vedeti ..defapt ..aveti orizontul deshics sivedeti cate eforturi fac ..si am rfacut ,akm bune sau rele ..:(
la varsta de 16 ani am dat de alti prieteni kre furau sa zic asa lucruri mai mari ..si am inceput sa o ard si eu cu ei ..cat despre relatie a fost buna ..dar neam despartit ..pt k eu nu o puteam iubi k o femeie ..ci k o sora .. sau nici eu nu stiu …
lucrurile au evoluat in mare parte in rau ..si in ianuarie(anul acesta) am avut o tenta de suicid ..si am cunoscut pe cineva .pt kre nu am simtit niciodata asa ceva ..e iubirea aia calda respectuoasa ,tandra ,e cel mai frumos sentiment .. sincer o iubesc pentru k ea mia definit viata ..si ma facut sa vad lumea altfel ..dar problema e ca ea e rece si materliasta ..Nu ma iubeste ..si din orice motiv era cearta ..si apoi am luat si eu atitudine ..faza e k ea e ..materialista ..si e mai usuratica ..am vazut in ea expectia ..mam gandit k ma intelege , k a trecut si ea prin multe ..si la inceput a fost frumos ..am avut incredere in ea ..dar akm nu mai cred un cuvant din ce imi zice ..insa nu pot sa nu o iubesc ..EA e nepasatoaree ,Nu ma iubeste ..si desi eu dau tot adica dadeam ,:(( ea niciodata nu a vazut k pentru ea am multe sacrificii ..si imi reproseaza k nu o inteleg :(( knd defapt habar nu are ea sau defapt are si se foloseste de asta sunt precum o papusa pentru ea ..si am decis sa imi tai singur sforile si sa ma duc mai departe ..
Ne-am despartit de 3 ori k sa zic asa ..pentru k ea … de paste sia gasit un tip , inainte a mai avut unu , luni ia zis kiar fostei mele prietene k sa indragostit de un baiat de la ea din clasa ..si ea zis ce au facut ei la disco ..si ia mai zis de un alt baiat cu care se intalnea mai rar dar cu care tinea legatura ..asa ca neam despartit ….
am uitat sa va mai zic ceva ..in februarie ..mama a ramas insarcinata si vedti si d-vaostra cum sta treaba am convins-o sa avorteze ..
Mam saturat pur si simplu ma simt ..ghinionist ..orice as face nu pot scapa ..ma simt neputinciios :((..nu aveam eu nevoie de dragoste ..dar intelegeti-ma pentru mien orice pers kre vb mai frumos cu mine ajung sa o iubesc,,pentru k tata si mama pot zice k nam mai avut ..si nimeni nu mia dat nimic ..decat singura persoana e fosta prietena care ma intelege si ma ajuta ..si catiava prieteni ..
am decis ,,k e de ajuns..am primit multe palme de la viata si ..o sa pun punct .. apropo asta nu am vrut sa o scriu dar o scriu ..Cum v-ati simti voi daca ati sti k mama a facut parcarea .?ganditi-va cum e sufletelul meu ..doar un moment …e rupt in bucati ..in mii de bucatele ..o sa mai scriu pe site cat mai raman printre ..pe aici .. …VA MULTUMESC ..MULT SI AVETI GRIJA DE VOI ..SUNTETI PERSOANELE „VIRTUALE” CALDE …SI VA APRECIEZ FIECARE EFORT POATE MAI BINE DECAT ATI CREDE D-VOASTRA VA MULTUMESC

30 05 2009
addsalu

Tenoru,

Am citit scrisoarea ta in dublu exemplar – din ambele locuri in care ai lasat-o. Iti multumim pentru gandurile tale, pentru ca ne-ai impartasit povestea ta.

Cred ca nu trebuie sa iti mai spun si eu ca, oricum, varsta la care esti este una critica. La varsta ta te simti parca prins intre doua lumi – intre lumea copilariei, de care nu ai apucat sa te bucuri suficient si care ti-a fost marcata de o serie de evenimente tragice – moartea tatalui tau, viata de cartier cu furturile si alunecarile ei,,, apoi faptul ca mama ta si-a reluat viata sexuala si, intr-un fel, simti ca l-a inlocuit pe tatal tau (desi, de fapt, sunt convins ca nu a intentionat sa il inlocuiasca, ci probabil a resimtit, la randul ei, singuratatea si lipsa unui ajutor…); in fine, vorbeam despre cele doua lumi – cea a copilariei si, respectiv, cea a maturitatii, in care de asemenea nu iti gasesti (inca) locul. Iata un motiv intemeiat pentru ca varsta ta sa fie una destul de ciudata si fara sa te confrunti cu astfel de probleme.

Apoi, as indrazni sa iti spun cat se poat ede deschis ca motivul pentru care tu percepi atat de dramatic ruperea unei relatii este acela ca ai suferit de o oarecare lipsa de afectiune; tatal tau a murit, mama ta si-a refacut viata… ba a ramas si insarcinata… Probabil ca te-ai simtit tradat si coplesit de toate cele.

Lipsa de hotarare, de determinare din relatiile tale (spui la un moment dat ca nu prea stii ce vrei) as pune-o tot pe seama trecutului tau, dar si a varstei (stiu ca asta nu prea o sa iti placa… da, esti mare, e adevarat, insa inca nu esti adult si e normal sa nu fii implicat mult prea profund intr-o relatie amoroasa… Probabil ca inca nici nu prea ai cum sa iti dai seama ce vrei de la viitoarea partenera, si nu e nimic anormal in asta.

Incearca sa mai cobori putin standardele si sa te mai „domolesti” putin. Renunta la a mai „sta la ea” (oricine ar fi „Ea”) – va veni ea si vremea in care sa stai la ea si sa te bucuri de viata intima; acum insa este mult prea din timp… Incearca sa iti gasesti o preocupare constructiva – de exemplu sa practici un sport, sa iti consumi energia si sa iti tii si mintea ocupata.

Orice ar fi, nu te grabi sa faci vreun gest pripit. Gandeste-te ca, la cei 15 ani ai tai, ai toata viata inainte. Nu este „ea” cea alaturi de care sa te poti simti implinit? E ok, nu e un capat de tara! Chiar daca doare acum, chiar daca esti ranit, gandeste-te ca ai invatat ceva din aceasta experienta si ca atunci cand vei ajunge in situatii similare vei sti ce anume sa eviti, ce greseli sa nu mai faci si asa mai departe.

Toate acestea sunt experiente triste, intr-adevar, insa nu sunt de nesuportat, te asigur! Sunt peste 70 de persoane in acest grup, care ne-au scris pana in acest moment si care au reusit sa treaca cu bine peste ele si iti pot confirma! Important este sa stii ca nu esti singur, si ca nu trebuie sa te inchizi in tine si sa suferi in tacere – suntem aici, dispusi sa ascultam, sa intelegem, sa cautam impreuna solutii!

Capul sus, „tenorule”, si nu uita ca, ajutati de Bunul si de prieteni, toate problemele sunt mai usor de trecut si de depasit!

Cu prietenie,
Adrian

PS Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta – „Tenoru”. Asteptam sa ne scrii acolo ori de cate ori simti nevoia sa vorbesti cu cineva. Nu exista limita de timp sau de spatiu, deci ne poti scrie oricand si oricat!

4 09 2009
raluca

da orice ar fi viata trebuie sa mearga inainte e foarte greu si ei au dreptate multumim adrian pentru tot ce faci pentru noi si la fel cum noi contam pe tine si u poti conta pe noi

4 09 2009
addsalu

Multumesc, Raluca. Stiu si apreciez asta, la fel ca si implicarea fiecaruia din voi aici – sincer, ma simt bine atunci cand stiu ca lupt alaturi de oameni deosebiti pentru viata. Si cand stiu ca fiecare dintre noi suntem gata sa ne oferim sprijinul si prietenia noastra celor care chiar conteaza pe noi!

Cu prietenie,
Adrian

4 09 2009
raluca

da eu miam mai revenit si am avut mare noroc sa dau peste niste prieteni ca voi si eu de asemenea o sa incerc sa ajut pe cei care au nevoie asa cum si eu am primit ajutorul vostru

27 11 2009
adolescentzi

Salut draga Adi,

Ca o incurajare pentru vizitatorii blogului „Suicid”, eu am fost bantuit multa vreme de descurajare si de dorinta de a renunta la viata. Nu a lipsit mult sa o fac, daca este sa fiu sincer pana la capat. Orbit de durere, provenind dintr-o familie dezorganizata, afundandu-ma tot mai mult cu fiecare incercare de a iesi din mocirla, singur si fara nici un semn de reabilitare, m-am innecat in alcool si in propriile lacrimi, crezand ca ma pot declara invins, ca voi renunta la lupta… Vestea buna este ca, dincolo de aparente, exista si un alt fel de viata. Perspectiva obturata, data de momentele grele pe care trecem, poate fi depasita cu putin ajutor si dincolo de norul cel mai negru vom avea surpriza sa aflam ca se gaseste soarele…

Curaj tuturor si succes,

Marian Zaharia

27 07 2010
Pledoarie pentru viata « ADEVĂRUL UNIC

[…] Scris de Emanuel Adrian SARBU […]

5 08 2010
Nimeni

Incearca te rog sa faci mai mare scrisul de pe rubrica asta. Sa fie ceva in genul num sunt comentariile cu acelasi font si aceeasi dimensiune ca e greu de citit. Multumesc!

23 09 2010
Hair Removal New York

Buna am regasit situ acesta din intamplare pe google ..sa va povestesc cate ceva din viata mea ..eu ..sunt un baiat de 18 ani ..pe numele adevarat MMC. si povestea mea de viata suna cam asa ..vaa roog ..sa nu ma judecati si sa intelegeti prin ce trec aproape in fiecare zi ..Totul a fost bine ..pana la varsat de 12 ani ..Eram un copil inocent si era preten cu tata si intr-o zi de 17 martie o zi de luni …era zi de munca …si seara precedenta adica duminica iam zis tatalui meu sa isi ia liber k sa mergem la pescuit ..k era pasiunea noastra …si a plecat catre servici si ..sagrabit la un semafor si habar n-am ..si l-a lovit o masina ..amurit …si mam trezit dimineata nu era decat mama si eu akasa si a venit o vecina si a spus “barbatu; a fost lovit de o masina ” , neam dus la morga nu uit cat traiesc faza aia ..si noaptea depriveghi ma straduiam sa inteleg ..sa simt dar credeam k totul va fi bine si mama mia zis k totul va fi bine k va fi k inainte ..Dupa 6 luni a adus acasa un tip cu plete ( acasa ..si a zis k ie preten ..il cheama eugen ..si pana la varsta de 15 ani mia facut viata un calvar..dar sa va zic viata mea pana atunci pana la varsta de 15 ani . ,mama nu imi mai dadea atentie si mi se rodea sufletul knd in linistea serii auzeam tipete …de..stiti voi ..placere ..se trezeau diminieata si isi vedea de viata k si cum tata ar fi un nimeni ..metoda mea de revolta era spiritul mai rebel..dar nu avea nici un efect ..ea nu se mai ocupa de mine..si am inceput sa ies pe afara sa pierd nopti ..am dat de golan ,vagabonzi ..si am inceput sa furam ..ma simteam asa bine k aveam banul si mama ma aprecia ..desi aveam doar 13 ani ..doar atat ..mama nu ma intrebat de unde ii am ..ii dadeam banii in mana mai imi lasam si eu de buzunar si totul era bine ..era pe dracu ..cu banii aia eugen isi mai lua bautura ..si knd venea beat acasa ..ma batea . ..si k sa evit asta nu mai veneam cateodata acasa o noapte intreaga ..cand stiam k e beat ..si dormeam pe o caramida ..la lumina unui foc ..impreuna cu altii si beam si facem alte chestii ..intr-o seara nam mai iesit pe afara si am stat pe canapea ..knd am auzit usa trandindu-se si a venit el mort de beat ..si ma snopit in bataie cu o curea dinaceea groasa ..si am inceput sa il urasc si pe el si mama ..totul a fost xact in ritmul asta pana la 15 ani ..knd sincer sa fiu ..iam pus mana in gat si iam zis k daca se mai atinge de mine ii rup gura ..si dupa de cate ori aveam ocazia il loveam ..dar apoi am avut scandal cu frateso ..in fine ..partea asta oricum nu a fost frumoasa ..apoi ..la vartsa de 15 ani ..am vazut o fata frumusik , era raza mea de soare ( era linistita si buna ,tandra si ma intelegea ..inceputu relatiei nu are rost sa il detaliez ..era frumos am cucerit-o eu fiind ..un tip dintr-o brigada ..(parintii ei sunt plecati si akm si ea sta cu bunica si fratele ei .dar in ultimul timp e singura )… era totul frumos am stat impreuna ceva timp si ne intelgeam de minune si la liceu am ales sa fim in aceasi clasa si asa cum sunt am intrat al 14-lea pe scoala deci totusi vedeti ..defapt ..aveti orizontul deshics sivedeti cate eforturi fac ..si am rfacut ,akm bune sau rele ..:(la varsta de 16 ani am dat de alti prieteni kre furau sa zic asa lucruri mai mari ..si am inceput sa o ard si eu cu ei ..cat despre relatie a fost buna ..dar neam despartit ..pt k eu nu o puteam iubi k o femeie ..ci k o sora .. sau nici eu nu stiu …lucrurile au evoluat in mare parte in rau ..si in ianuarie(anul acesta) am avut o tenta de suicid ..si am cunoscut pe cineva .pt kre nu am simtit niciodata asa ceva ..e iubirea aia calda respectuoasa ,tandra ,e cel mai frumos sentiment .. sincer o iubesc pentru k ea mia definit viata ..si ma facut sa vad lumea altfel ..dar problema e ca ea e rece si materliasta ..Nu ma iubeste ..si din orice motiv era cearta ..si apoi am luat si eu atitudine ..faza e k ea e ..materialista ..si e mai usuratica ..am vazut in ea expectia ..mam gandit k ma intelege , k a trecut si ea prin multe ..si la inceput a fost frumos ..am avut incredere in ea ..dar akm nu mai cred un cuvant din ce imi zice ..insa nu pot sa nu o iubesc ..EA e nepasatoaree ,Nu ma iubeste ..si desi eu dau tot adica dadeam ,:(( ea niciodata nu a vazut k pentru ea am multe sacrificii ..si imi reproseaza k nu o inteleg ( knd defapt habar nu are ea sau defapt are si se foloseste de asta sunt precum o papusa pentru ea ..si am decis sa imi tai singur sforile si sa ma duc mai departe ..Ne-am despartit de 3 ori k sa zic asa ..pentru k ea … de paste sia gasit un tip , inainte a mai avut unu , luni ia zis kiar fostei mele prietene k sa indragostit de un baiat de la ea din clasa ..si ea zis ce au facut ei la disco ..si ia mai zis de un alt baiat cu care se intalnea mai rar dar cu care tinea legatura ..asa ca neam despartit ….am uitat sa va mai zic ceva ..in februarie ..mama a ramas insarcinata si vedti si d-vaostra cum sta treaba am convins-o sa avorteze ..Mam saturat pur si simplu ma simt ..ghinionist ..orice as face nu pot scapa ..ma simt neputinciios (..nu aveam eu nevoie de dragoste ..dar intelegeti-ma pentru mien orice pers kre vb mai frumos cu mine ajung sa o iubesc,,pentru k tata si mama pot zice k nam mai avut ..si nimeni nu mia dat nimic ..decat singura persoana e fosta prietena care ma intelege si ma ajuta ..si catiava prieteni ..am decis ,,k e de ajuns..am primit multe palme de la viata si ..o sa pun punct .. apropo asta nu am vrut sa o scriu dar o scriu ..Cum v-ati simti voi daca ati sti k mama a facut parcarea .?ganditi-va cum e sufletelul meu ..doar un moment …e rupt in bucati ..in mii de bucatele ..o sa mai scriu pe site cat mai raman printre ..pe aici .. …VA MULTUMESC ..MULT SI AVETI GRIJA DE VOI ..SUNTETI PERSOANELE “VIRTUALE” CALDE …SI VA APRECIEZ FIECARE EFORT POATE MAI BINE DECAT ATI CREDE D-VOASTRA VA MULTUMESC
+1

8 05 2011
diferitalucia

🙂 buna..sper ca nu te deranjez..si ca sunt prea directa..:-? insa povestea ta m.a socat..si uimit in acelasi timp pentru ca se aseamana cu a mea..si daca esti de acord..:) asa de plictiseala si sa ne mai varsam amaru’..da.mi […moderat…].nu stiu ce.mi veni da asa simt:p

9 05 2011
addsalu

Draga Lucia,

Nu deranjezi in nici un fel, ba, dimpotriva, esti binevenita. Niciodata nu vor fi prea multe cuvintele de incurajare si disponibilitatea cuiva de a asculta sau de a oferi un umar pe care sa se sprijine cei care vor sa isi verse amarul, cum spui. Iar aceasta atitudine este reciproca, dupa cum poti observa – adica esti binevenita si tu sa iti versi amarul si sa vorbesti deschis despre problemele tale, nu doar sa ii asculti pe altii.

In privinta id-urilor personale, te rog sa ne intelegi eforturile sustinute de a oferi un cadru in care membrii grupului de suport sa se simta in siguranta; a trebuit sa moderez acea parte din comentariul tau din motive pe care le-am explicat pe larg in coloana din partea dreapta. Multumesc anticipat pentru intelegere.

Te asteptam insa aici, pe site, ori de cate ori vei putea si vei dori.

Cu prietenie,
Adrian

21 03 2011
Nicoleta

Florin , te iubesc mult si nu vreau sa te pierd , niciodata nu intri pe mess simt ca esti cu altcineva dar , poate intro zi iti vei da seama ca te iubesc , mai este alt baiat in viata mea pe nume alex , il iubesc enorm da nu stiu pe care sa il aleg, plz ajutatima nu stiu ce sa fac , pe florin il iubesc din ce in ce mai putin iar pe alex din ce in ce mai mult , alex ori mia facut vraji ca nu eram eu asa de sentimetntala acuma plang din orice , alex marius si florin oare carE?
FLORIN : stau cu el de ceva timp dar neam certat dar tot ne iubim eu cred ca el nu ma mai iubeste pe bine deloc..

Marius : il iubesc pe marius dar na intrat de mult pe messenger dar , cred ca a uitat de mine dar il iubesc

Alex : Cei care stiu de jocu-l metin2 va sti ca am fost cu el acolo este ma rog „era” bun „era”dragut dar de cand sta cu baietima injura foarte des de mama asa ca am zis sa taca putin na vrut asa ca am plans 2 ore jumate dupa el dupa un sfert de ora , mia trecut dar dupaia ceva parka ma sufokat si imi spunea ca il iubesc mult , inima`mi batea tare si lacrimile nu se mai terminasera , eram nasu infundat si nu puteam simteam ca el se va despaarti de mine de o anumita problema cu baieti .dar pentru ce?tot eu am cazut la mijloc , si tot eu am pierdut , O seara buna multumesc ca miati ascultat mesajul nu am scris niciodata in asa ceva dar…In fine O seara placuta 🙂 :*:*:*:* :X:X:X >:D:D:D<

27 03 2011
addsalu

Draga Nicoleta,

Sincer sa iti spun imi este destul de greu sa inteleg ce anume ai vrut sa ne spui; sunt mesaje pe care le-ai adresat si lui Florin, si lui Marius, si lui Alex… Poti te rog sa incerci sa fii putin mai clara?

Cu prietenie,
Adrian

18 05 2011
Metode de sinucidere « Despre sufletul meu

[…] că mai intri pe-aici pentru a căuta motive sau mijloace de sinucidere, nu vei găsi, dar ca şi aici te aşteaptă încurajări pentru a-ţi continua […]

14 09 2011
petruta

oare cum pot sa incep o poveste care nu are final???….oare cum pot sa relatez aici durerea din sufletul meu????……voi incerca….. aveam doar 15 ani cand m-am indragostit de un baiat…l-am iubit mai presus de orice,….as fii dat orice doar pentru a fii langa el o clipa(insa el nu simtea acelasi lucru)…m-am resemnat….si am inceput sa sufar in tacere….anii au trecut insa, iar dupa 10-15 ani simteam acelasi lucru…credeam ca trecerea anilor,ma va face sa uit durerea……m-am casatorit, am doi copii minunati…..insa cu cateva luni in urma mi-a iesit cineva in cale….cineva care m-a facut sa tresar, sa simt acelasi lucru pe care l-am simtit cu ani urma……problema este insa ca el este cu cineva, iar eu nu am curajul sa-i spun ceea ce simt, desii suntem amici……Pana aici pare o poveste banala, a unei adolescente, insa mentionez ca am 32 de ani…….iar ceea ce simt eu pentru acest baiat, de fapt „barbat”, m-a facut sa pierd ratiunea…m-a facut sa ma inchid in mine…..sa uit de ceea ce este frumos….vreau doar sa plang, si sa-mi „ling” ranile……chiar daca acest lucru ma face sa-mi iau drept „prieten”, alcoolul…..Doar asa reusesc sa uit, sau cel putin asa cred eu……. Cert este ca mi-as dori sa am puterea sa-i spun „Petre, te iubesc!!!!!”, desii cu nimic nu se va schimba situatie!…..Dar as fii multumita si as muri impacata cu gandul ca de data asta am avut curajul sa spun ceea ce simt……..Sunt insa prea lasa……prefer sa-mi inec durerea in alcool…..Dar oare pana cand?…..Cand va ceda si ultima farama din mine?….Poate maine,…..poate poimaine…….poate intr-o zi……..

14 09 2011
addsalu

Draga Petruta,

In primul rand… felicitari! Asa se incepe o poveste. Si, pentru ca ai facut deja ceea ce a facut fiecare membru al acestui grup virtual de suport, permite-mi te rog sa iti spun, „oficial”, bun venit.

Nici o poveste nu este banala! Fiecare dintre cele spuse aici redau, o data cu randurile scrise, si fragmente, particele din sufletului celui sau celei care le-a asternut pe „hartie”.

Tu ai avut marele privilegiu de a cunoaste dragostea. Iar intalnirea cu Dragostea nu te poate lasa in nici un caz indiferenta! Biblia spune, la un moment dat, ca „apele mari nu pot sa inece dragostea”, si ca, „de-ar da omul tot ce are, pentru dragoste, tot n-ar putea obtine decat dispret”. Dragostea, intr-adevar, nu se cauta si nu poate fi cumparata, ci doar primita cu recunostinta, atunci cand apare, si apreciata ca atare.

Ce te faci insa atunci cand ea apare in momente oarecum nepotrivite? Ei, da, atunci sunt adevaratele drame sufletesti! Si mai rau este atunci cand nu stii daca sentimentele tale iti sunt impartasite sau nu!

Iti pot spune ca varsta pe care zici ca o ai este una destul de critica, la care, intr-un fel sau altul, incepi sa iti revizuiesti viata, realizarile… visurile… idealurile…

Povesteste-ne mai multe despre acest „Petru”, despre care vorbesti. Cum v-ati intalnit? Cum ai ajuns sa il iubesti? Ce te retine sa ii spui ce simti fata de el?

As vrea sa aflu mai multe, apoi, si despre relatia pe care o ai ACUM. Inteleg ca ai doi copii minunati, dar nu stiu daca tu mai esti casatorita si acum sau nu. Ne-ai scris doar ca „te-ai casatorit”… Daca nu mai esti casatorita, ce te impiedica sa ii marturisesti ce simti pentru el? Si de ce crezi ca nu ar schimba cu nimic lucrurile daca i-ai spune ca il iubesti? Stiu oameni care ar da orice pentru a auzi acele cuvinte sincere, venite din adancul sufletului persoanei pe care o iubesc, la randul lor, nebuneste…

Cat despre alcool, sa stii ca nu este o solutie prea grozava…

Asteptam sa revii cu mai multe detalii, si haide sa vedem impreuna ce este de facut! Doar tu poti lua o decizie, insa noi suntem dispusi sa iti fim alaturi, ca prieteni, sa te ascultam fara sa te judecam in vreun fel si sa purtam impreuna cu tine aceasta covarsitoare povara sufleteasca!

Ti-am facut deja o „categorie” a ta, in coloana din dreapta – „Petruta”, si asteptam sa ne scrii acolo mai multe detalii despre tine si dragul tau.

Cu prietenie,
Adrian

24 08 2012
Bubu

buna ziua.am dat din intamplare,sau poate ceva,cineva anume m-a ajutat sa gasesc grupul tau virtual de pe net,in momentul in care consider ca singura solutie la ceea ce mi se intampla este sinuciderea si de aceea apelez cu rugaminte la voi sa ma ajutati pentru ca am nevoie de consiliere psihologica si am observat ca aici pot gasi sprijinul,sfatul de care am nevoie sa deschid ochii si sa merg mai departe.

Povestea mea este cam asa : ma numesc bubu,am 26 de ani , in ultimiii 6 ani am fost implicat intr-o relatie deosebita cu o fata dar in ultima perioada ne cam distantasem unul de celalalt , nu mai era ca la inceput….si simt ca toate astea s-au intamplat din vina mea,ca nu am stiut sa fiu langa ea , sa o ascult .sunt in zodia taur si sunt de fel mai incapatanat si putin orgolios dar si ea era la fel ,fiind sagetator.Ma invinovatesc ptr tot ce s-a intamplat , o vreau langa mine ptr ca dupa cum spune o vb romaneasca abia in al -12-lea ceas ne trezitm ,mi-am dat seama cat de importanta e ea in viata mea si vreau sa am sansa sa imi indrept greselile sa ii dovedesc ca sentimentele mele ptr ea sunt neschimbate ba chiar sunt mai puternice dar ea mi-a zis clar:”nu ma mai cauta , lasa-ma sa respir.”

Va rog sa ma ajutati

24 08 2012
Bubu

un nou moment de criza , disperare m-a cuprins si gandul de a ma sinucide prinde radacini tot mai puternice in mintea si inima mea,,,de ce dumnezeu ne lasa sa decadem atat de mult , de ce nu ni se mai ofera o sansa sa ne indreptam greselile….o multime de intrebari nici un raspuns…cum sa privesti dimineata spre soare ,optimist , cand tot ce pretuiai mai mult pe lume ti-a fost luat?

26 08 2012
Bogdan

Bubu draga, nu fi trista 😛 Situatia pare destul de des intalnita si in mare parte destul de sadica. Adica e vorba despre o obisnuinta si, cu siguranta, cel mai bun lucru de facut ar fi, daca cu adevarat ti la ea, sa o lasi sa fie fericita. Iubire cu forta, de dragul continuitatii, cu mijloace si actiuni intarziate cand nu isi au rostul poate sa te conduca mai mult spre penibilitate, decat spre vreo forma de reusita. Pune-te si tu in locul ei, sa stai cu o persoana cu care nu vrei sa fi si sa fi batut la cap zilnic de aceasta persoana. E destul de urat. Ca barbati asta facem, ne gandim numai la noi si la ce vrem noi, cateodata poate ca ar fi un gest frumos din partea noastra sa vedem lucrurile si din perspectiva femeii 🙂

P. S. Mi se pare ca ti-a facut Adrian categoria ta, in dreapta paginii, cu numele tau, ar fi mult mai practic si mai usor sa discutam acolo. Nu de alta, dar daca scrii pe topicurile mari se pierde sirul discutiei.

25 09 2012
Gabriel

Salut, cum pot scrie si eu pe prima pagina?

25 09 2012
addsalu

Salut, Gabriel! E foarte simplu: lasi comentariul tau, eu il preiau, il trec pe prima pagina si iti fac categoria ta.

Cu prietenie,
Adrian

16 10 2012
Elosise

Am ajuns aicid pentru disperarea mea a atins apogeul, pentru ca durerea e insuportabila, ranile din cea in ce mai mari.Am 3 ore de cand incerc sa insir intr.un anume fel randuri, scriu , sterg , abadnonez revin. Imi e mila de mine, jena , simpt dispret si ura , pentru ca dintr.o persoana puternica am ajuns sa .mi doresc moartea mai mult ca niciodata ,o sinucigasa infecta care nici asta nu e in stare sa o faca intodeauna pana la capat . ceva ma opreste ,. am avut vise si dorinte pentru care acum simt dispret , demult nu vad culori nimic nu ma impresioneaza.. nu stiu unde e copilul ala care zambea atunci cand pielea imi era zdrobita pana la sange la propriu , Povestea mea e lunga si complexa, un film horror cu o fata frumoasa. inocenta ,speciala si atat de nefericita .. nu stiu daca e bine sa imi destanui sufletul poate ar fi mai bine sa ma duc dracului , sa mor, sa dispar..
Citesc mult , scriu proza .. sunt pasionata de psihologie .. imi place s a ajut oamenii , sa le ofer sprijin emotional , ins a cand vine vorba de mine nu sunt in stare de nimic!!! sufar de depresie de vre.o 4 ani (acu am 17 )ins a in ultima perioada mam izolat total , plang mult , uneori simt ca ma sufoc., ma trezesc noaptea panicata cu spasme , imi bate inima foarte tare , am halucinatii , imi planuiesc moartea aproape zilnic desi sunt constienta de asta ., atunci cand toate astea dispar imi e jena de mine , imi reprosez cum pot sa gandesc asa, ma dispretuesc, si ma autopedepsesc. cel mai des prin infometare , am ajus sa ma simt vinovata si lasa dupa ce mananc .. imi lipsete atat de mult o imbratisare , un prieten., desi am toata viata inainte o vad cum se duce dracului pursisimplu..imi e frica ca voi recurge cat d e curand la un ges necontrolat si totul se va pierde.. nu voi mai simti durere.. si cel mai rau ca atunci cand apar toate momentele astea de anxietate ,nervoza tulburare nu sunt eu, tremur , mie frig. plang . si nu imi dau seama ce fac .. aseara am vrut sa beau un pumn de pastile toxice, da mam oprit … nu stiu ce sa fac .., unde si cum sa cer ajutor

16 10 2012
addsalu

Draga Elosise,

Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta, unde cu siguranta vei regasi raspunsurile membrilor grupului de suport si a oricui va vrea sa iti scrie. Eu voi posta acolo comentariile care iti vor fi adresate, pentru a putea fi urmarite mai usor si in contextul lor.

Cu prietenie,
Adrian

8 11 2012
te voi iubi intotdeauna

Am ajuns aici din dorinta de a impartasii cuiva durerea ce o am in suflet..o durere ce ma sfasie ….o durere ce sper de 17 ani sa dispara, dar ea revine in forma tot mai brutala, tot mai distrugatoare.
Am fost -zic eu!- un copil bun si cuminte , care s-a multumit mereu cu putin, asta poate datorita si anilor (’80) in care sunt nascuta, si care practic te obliga sa te multumesti cu putin. La intrarea la liceu, aveam deja vise si sperante: speram intr-o viata mai buna, decat cea a parintilor mei…insa totul s-a naruit intr-o secunda.
La sfarsitul anului 1995, l-am cunoscut pe Petre,(stateam in acelasi cartier, culmea!, la doar cateva blocuri distanta) o fire impunatoare, nerealist, caruia ii placea sa traiasca momentul, si care m-a cucerit cu ochii lui de un verde patrunzator… l-am iubit din prima clipa in care m-a privit, apoi dragostea a crescut mai mult cand m-a luat de mana, si a continuat sa creasca atunci cand m-a sarutat prima oara , si s-a oprit!..Asta deoarecee urmatorii 3 ani, a fost doar o iubire platonica mai mult din partea mea: eu asteptam momentul, si venea numai cand Petre nu avea altceva mai bun de facut iar eu ma multumeam si cu atat, deoarece in clipele cand eram langa el, simteam ca zbor, si desii au trecut atatia ani, inca imi amintesc locul in care m-a sarutat prima oara, imi amintesc prima melodie pe care am dansat, imi amintesc primul zambet, prima imbratisare de parca a fost ieri…..
Dupa 3 ani de asteptari „sa se intample mai mult”….am obosit, asa ca am incercat sa merg mai departe. Am cunoscut pe altcineva, am facut un copil, insa dupa prea putin timp, mi-am dat seama ca nu era ce vroiam, asa ca m-am intors inapoi „la mama acasa”.Stiam si speram in adancul sufletului sa-l revad pe Petre, interiorul meu tipase dupa el aproape 1 an….si l-am revazut. A fost din nou un moment in care inima mi-a stat in loc timp de cateva secunde, iar fluturasii din stomac stateau sa explodeze…si dragostea a crescut iar , o data cu privirea lui, cu atingerea lui, cu sarutul lui…..si din nou s-a oprit!…Au mai urmat 2 ani la fel ca cei anteriori, plini de iubire doar din partea mea, plini de nopti triste, incercand sa inteleg unde gresesc….dar raspunsul asta numai el il are! Dupa 2 ani am obosit din nou, asa ca am luat din nou hotatrarea sa merg mai departe., de aceasta data foarte departe de el, asa ca am plecat in undeva in Europa, unde mi-am ocupat primul an numai cu munca, incercand sa nu ma gandesc nici o clipa la ce lasasem in urma. Dupa 1 an am cunoscut pe cineva, o persoana care m-a iubit, m-a sustinut, si m-a ajutat enorm.Recunosc, eu nu l-am iubit niciodata, doar il respectam pentru ceea ce facea pentru mine( si lumea perfecta pe care mi-o crease). Au urmat 3 ani minunati, in care chiar credeam ca l-am uitat pe Petre, asa ca am considerat ca e timpul sa revin intr-o vacanta in orasul meu. Si am venit…..singura!….Si din nou l-am revazut, de data asta insa cu alti ochi. Nu mai eram un copil, eram o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului, care se mandrea cu o situatie fianciara buna, su cu multe atuuri ale vietii in maneca. Primul lucru pe care l-a facut cand m-a revazut???….M-a luat in brate, m-a sarutat, si mi-a spus ca arat minunat. Am petrecut urmatoarele ore povestind despre noi in particular, si despre timpul ce trecuse fara sa ne vedem. Am aftat ca era cu cineva, dar vedeam in ochii lui ca nu o iubeste…Tarziu in noapte, am hotarat sa ne luam „la revedere” si sa ne mai revedem…Acel moment pentru mine,a fost cel mai greu moment din viata mea: nu-mi doream sa mai plece asa cum facuse ani la rand, creierul imi soptea zicala celebra „mai bine sa regreti ce ai facut, decat sa regreti ce nu ai facut!”, insa inima spunea sa-l las sa plece….atunci l-am luat de mana si i-am soptit „ma conduci acasa, s-au mergem la tine?”……A urmat cea mai minunata noapte din viata mea, i-am mangaiat tot corpul cu pasiune, dar si cu ura aceea ca atatia ani nu facusem asta!, l-am sarutat neincetat, pana s-au ivit zorii si nu vroiam sa se mai opreasca..Trupul meu a simtit in noaptea aceea ceea nu simtise niciodata, si imi doream sa nu se mai termine….insa zorii zilei „m-a trezit la realitate”, m-a condus acasa,cu promisiunea ca ne vom revedea si l-am sarutat cu toata patima din suflet , parca simtind ceea ce avea sa continue in anii urmatori…
Imi insusisem noaptea anterioara atata tandrete si atata fericire incat nu m-a durut deloc zilele urmatoare in care nici macar nu a salutat in momentul in care a trecut pe langa mine.
Au trecut de la acea noapte 8 ani, m-am recasatorit (poate putin din teama de a nu ramane singura), si imi iubesc sotul ….dar nu cum l-am iubit pe el,
Am mai facut o fetita minunata, si incercam cu tot ce e posibil, sa nu ne lipseasca nimic…Suntem o familie simpla si atat! Cat despre Petre??….l-am revazut doar fugitiv, in ocazii foarte scurte, in care nici macar nu am avut timp s-au „bunul simt” sa ne salutam. Stiu ca s-a casatorit si ca are un baiat..Cat despre inima mea? Il iubesc la fel ca in ziua in care l-am cunoscut si in care m-a inrobit pentru o viata cu un sarut…
Unde am gresit eu in toata povestea asta??….probabil ca trebuia sa-i spun din timp ca il iubesc, s-au probabil dupa primul semn de ignoranta, trebuia sa merg mai departe. Nu pot da timpul inapoi sa repar ceva, insa cu certitudine nu regret nimic…Am iubit si voi iubi toata viata un om care m-a iubit o singura noapte!!!

29 07 2014
ivladi

Treci peste asta. Sentimentul pe care il ai tu e de fapt un fetis in ceea ce-l priveste pe individul asta. Cu siguranta cand erai copil ai avut lucruri pe care le considerai- paturica mea, perna mea etc. Asa se nasc fetisurile; dar ai gresit- ai atribuit posesiune si unei persoane. Daca de perna te-ai descotorosit pentru ca ai vazut-o cum se uzeaza pentru persoana momentan nu. Schimba-ti perceptia si iubeste-ti sotul.

30 12 2012
Alege Sa Traiesti Diferit

Pace tie! Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine…cel care ai creat aceasta pagina. Ma rog lui Dumnezeu ca sa dea intelepciune celor care vor da sfaturi celor care au probleme. In lumea aceasta…multi au probleme…dar noi, adesea in loc sa ii ajutam ii ducem mai aproape de mormant. Niciodata sa nu ii judecam…ci sa ne punem in locul lor…

Imi place cantarea care spune:,,sa nu ridici piatra, sa nu lovesti, caci si tu esti om..SI TU GRESESTI…Sa nu fii acuzator ci mai degraba indurator sau ca Domnul iertator! Dumnezeu sa va binecuvinteze cu intelepiune sfanta. Si singura cale si modalitate de a sfatui oamenii corect este Biblia!!!!! Cine o cunoaste poate sa dea cele mai intelepte sfaturi si cel mai de folos ajutor! Rugaciunea si postul aduce biruinta!!!!!

17 01 2013
mmm

Salut.Sunt intr-o situatie disperata….Desi am doar 22 ani, sunt nebuna…Sunt paranoia,obsedata …si ma manifest groaznic fata de cei din jur…toti ma evita, ma privesc cu dispret,nu-mi mai raspunde nimeni la salut pe strada,profii la facultate cand vb despre medicamente pentr boli psihice se uita la mine(mai fac si o facultatein domeniul medical,culmea),nu pot invata pentru ca uit tot,dar absolut tot (chiar si momentele placute din viata),nu mai am control,nu mai recunosc locuri si oameni….As vrea sa renunt la oras,la facultate si sa incep un tratament serios ,intr-un ospiciu,pe de o parte, dar ma gandesc ca mai bine s-ar lipsi lumea de prezenta mea….ar suferi mai putin familia mea si prietenii, daca m-as sinucide, decat sa traiesc ca o leguma la ospiciu….sunt pe culmile disperarii si chiar nu o sa mai rezist mult timp…..presimt ca moartea va fi singura solutie ,pana la urma…voi ce-ati alege ,daca ati fi in locul meu?

29 07 2014
ivladi

Gandeste-te la factorul declansator care a determinat aceasta schimbare. Daca nu reusesti vorbeste cu un psiholog. Ceva ti s-a intamplat… ceva care te-a surescitat destul de mult fara sa-ti dai seama. Este posibil sa nu fie neaparat interactiune umana ci doar o stare indusa de un comportament sau de o prezenta pe care doresti sa o multumesti. De pilda sunt persoane care isi schimba comportamentul in mod inconstient in fata unui sef pentru a-i face pe plac. E o stare necontrolabila. Delimiteaza persoana, evit-o sau confrunta-te cu ea. Nu e atat de speciala cum crezi. Umanizeaz-o si ai sa vezi ca nu-ti este superioara.

18 01 2013
Stef

mmm,
Ai putea alege sa mergi la un control, unul psihiatric si unul psihologic pentru a da ocazia specialistilor de a-ti pune un diagnostic daca este cazul !
Nu iti poti pune singura diagnostice, nu esti nebuna. Dupa descrierea ta mai mult ca sigur ca se intampla ceva deloc bun cu tine. Fie ai o perceptie deformata asupra lucrurilor, o perioada de criza, fie ceva se intampla fizic in creierul tau.
Poate fi orice, o tumoara(doamne fereste), un enevrism, o depresie puternica, o trauma….orice !
Esti ca o avalansa, incearca sa te organizezi si sa mergi treptat spre solutia optima. Toate acestea au o rezolvare. Mergi in prima instanta la medic si pornind de acolo ai sa stii exact ce ai de facut. Nu lua decizii pripite, poate fi doar o perioada de criza in viata ta care trage dupa sine automat toate aceste probleme.
Suicidul nu rezolva problemele, dimpotriva ! Le accentueaza ! Ai responsabilitatea de a rezolva dezechilibrul cu tine ! Poti face asta ! Organizeaza-te fiind constienta ca toti acesti pasi au o mare importanta si necesita un pic de timp !
Asteptam vesti, imedita dupa ce mergi la medicii specialisti.
Numai bine !

20 01 2013
Bogdan Cristian

Nu aveti motive sa va ‘tirati’ de pe lumea asta.Sunt alti care ar trebui sa se gandeasca la asta:criminalii, violatori, pedofili … astia ar avea motive.Cu trecerea timpul va veti simti altfel si veti gandi altfel cu privire la povestile voastre.Credeti-ma ca asa e.

24 02 2013
lili

unele vieti chiar nu merita traite

25 07 2013
andrei

buna tuturor,am citit prima data despre acest blog cand eram in austria la lucru si mi-a ramas in minte pentru ca am vazut ca aici oamenii isi destanuie cele mai negre ganduri,citind ma gandeam ca pot sa ajung si eu in situatia asta.pana la urma ca am ajuns si acum nu stiu ce sa fac,cand nu eram in situatia asta era usor sa dau sfaturi,sa condamn acum nu mai stiu.viata este uneori nedreapta si fiecare ne gandim sa scapam cat mai usor de suferinta .as dori si eu sa scap de suferinta ,de ganduri care ma fac sa vorbesc singur,de insomnii dar tot incerc sa ma intaresc singur si sa merg inainte dar nu este usor deloc.fiind plecat de vreo 7 ani de pe meleagurile mioritice intors acum nu mai am prieteni,familie nimic,credeam ca acolo este problema in strainatate ca am ramas singur si incep sa inebunesc cand vad ca aici in tara mea ma simt mai singur ca acolo.vad si aici unele comentarii care au aceleasi ganduri ca mine unele vieti nu merita traite.stiu trebuie sa avem rabdare va fim iarasi fericiti dar aceste momente de singuratate te fac sa te intrebi ce cauti in lumea aceasta si cand vezi ca nu poti sa schimbi nimic de pe o zi pe alta este si mai dureros.iti spui tie ca maine va fii mai bine si incerci sa faci sa fie asa dar cand vezi ca este mai rau si te amagesti singur iti vin aceste ganduri negre.acum nu pot sa astept prea multe ca am scris aici dar cum spun mai multi care au scris am vrut sa ma descarc sa stiu ca am spus cuiva.as putea sa scriu un roman despre ce ma doare dar stiu ca nimeni nu are asa de mult timp sa citeasca atat.asa ca as dori si eu sa vad ca inca la cineva ii pasa,as merge undeva doar sa fug de singuratate doar pentru cateva zile dar unde si cu cine?daca este cineva care simte la fel anuntati-ma.multumesc

25 07 2013
Adrian

Draga Andrei,

Bine ai venit aici! Ti-am facut o categorie a ta in coloana din partea dreapta. Acolo te asteapta deja un mesaj din partea unui membru al grupului de suport. 🙂

Cu prietenie,
Adrian

29 07 2014
ivladi

Si pentru atata lucru esti nefericit? Alegerea este in mainile tale. Vino acasa daca asta iti doresti sau ramai acolo. Secretul este sa-ti asumi decizia oricare ar fi ea- nu-ti mai bate capul sa te hotarasti- te vei imbolnavi. In viata trebuie sa alegi un drum. Nu poti sta o viata la rascruce! Iar dupa ce ai ales drumul nu privi niciodata inapoi la ce ar fi fost daca… Si stii de ce? Pentru ca aceleasi intrebari ti le vei fi pus daca ai fi ales cealalta cale. Ara si nu privi inapoi!

5 02 2014
A.Maria

Cand te uiti in jurul tau si vezi ca toate merg din ce in ce mai prost..cand vezi ca tot ce ai realizat de-a lungul existentei tale se destrama din zi in zi…primul gand este acela de a renunta.Povestea mea nu este cu nimic mai importanta decat a altor oameni..dar este a mea ..eu sunt actorul principal..o fata simpla , 21 de ani. Pana la varsta de 18 ani am avut o viata monotona,o copilarie simpla,putin dificila din cauza unui tata exigent,dar nimic mai mult.Cu putin inainte sa implinesc varsta de 18 ani ,am cunoscut pe cineva..cu 15 ani mai mare decat mine..la inceput un foarte bun prieten..peste ceva timp logodnicul meu..La inceput nu eram sigura de nimic si preferam sa nu imi complic viata,pana intr-o zi cand l-am cautat..desi el era insurat.Cum era de asteptat mi-a spus ca ma iubeste,ca este langa mine,ca nu a mai intalnit nicicand un suflet pur ca al meu.Desi mi-a promis ca nu va pleca niciodata de langa mine…a facut-o ..mi-a spus online ca ma uraste..ca vrea sa il uit..si un simplu si un sec ”adio”.In zilele mele disperate am aflat ca a plecat in Germania..ma gandeam ca nu o sa il mai vad niciodata..atunci tot ce imi doream era sa ma vindec..sa imi treaca..Fiind vulnerabila ..imediat a avut grija cineva de mine sa isi bata joc a 2 a oara..Un om care ma vedea doar un obiect sexual si nimic mai mult..Dupa ceva timp..el s-a intors..Toata vina mi-a atribuit-o mie..de ce nu l-am asteptat..ca el plecase pentru noi..Imi pare rau ca am actionat din instinct..orice om cauta vindecare,cauta liniste sufleteasca..dar nu..el considera ca toata vina e a mea.Dupa lungi discutii am hotarat sa ne mai dam o sansa..sa ne iubim.Dragostea era tot ce aveam mai frumos.Dar trecutul exista si nu poate fi sters..Desi au fost multe promisiuni la mijloc,eu am fost pusa tot timpul pe locul 2..am acceptat multe ,doar pentru iubire..Ma intreb de ce nu am drept la fericire?Ma intreb de ce am decazut atat de rau..de ce sunt atat de trista la o varsta atat de tanara..Tineretea inseamna fericire,veselie,inocenta..dar la mine este doar tristete..

29 05 2014
W 42

Buna ziua, ma numesc w si am 42 de ani, dgn cu sterilitate primara. Sunt casatorita de 2 ani, 4 medici am consultat dar nici unul nu m-a ajutat cu nimic, nu au stabilit nici macar o cauza. Mai am max 2 ani si intru la menopauza. Am decis sa ma sinucid, am facut testamentul in favoarea sotului meu, urmand sa il autentific si sa numesc un executor testamentar. Am incercat sa merg la o clinica de fertilizare la szeged, dar nu am progresat mai deloc, abia am facut niste analize sumare. Nu mai am nici un sistem de valori moral-religioare, nu cred ca exista divinitate, nu mai cred in puterea sfintilor, posturi etc. Mie nu mi-au folosit. Daca m-ar fi ajutat intr-adevar nu m-as fi casatorit la 40, cand sunt stearpa, sau cel putin m-ar fi ajutat cu ceva in acesti 2 ani de casnicie. Sotul meu nu merita sa isi iroseasca viata alaturi de mine, ii las tot ce am eu pt a-i fi mai usor material ulterior. Singura persoana care are beneficii din casatoria mea este mama mea, folosindu-se de ginere pe post de sofer si hamal prin spitale. Sotul meu nu merita o astfel de viata, sluga la o soacra si irosirea tineretii langa o sotie stearpa. Nu imi fac probleme pt o eventuala suferinta a parintilor. Tatal meu este un asa zis preot cu amanta de vreo 5 ani. Nu tinem legatura decat formal, fapte care imi dovedesc inca o data despre relativitatea lui dumnezeu si a sfintilor. Mama , o femeie pe care daca nu o mai slugareste sotul, pt ca are amanta, tocmai si-a gasit solutia salvatoare la ginere. Fratele meu nu tine legatura cu parinti, nici nu mai are motive, doar cu mine, nu imi fac probleme in privinta lui pt ca are propria lui viata. Daca as fi ales varianta divortului, pt ca sotul sa isi recapete libertatea, mie imi ramane slugarnicia pt o mama macinata de mandrie lumeasca si egoista, iar la finalul vietii mele as ajunge intr-un azil de batrani. Nu mai am ambitii sociale, materiale sau profesionale si nu mai consider sinucidea un pacat, atata timp cat nici dumnezeu si sfintii nu au considerat pacat sa ma casatoresc la 40 de ani, cand s-a dovedit a fi prea tarziu. Consider imoral sa imi bat joc de viata unui om si sa-l tin legat-fortat de mine printr-o casatorie care nu duce la nimic- asa va putea sa-si gaseasca pe cineva si sa isi refaca viata. Iubirea mea pt el nu este una egoista, dar nu pot sa ii ofer nimic. Nu am munstrari de constiinta ca as fi gresit undeva, medical, nu am facut nici un avort. Atat. W 42.

29 07 2014
ivladi

Tu esti indecisa. Lasa-ti sotul sa decida pentru el. Daca decide sa te paraseasca, lasa-l; a ales pentru sine- nu-l poti condamna; daca decide sa ramana- pretuieste-l- te iubeste si asta nu poti gasi asa usor. Daca-i refuzi iubirea pentru tine- te urasti pe tine insati- si asta va fi de neiertat inaintea lui Dumnezeu.

31 12 2014
Mihai113

Nu stiu daca conteaza pt tine parerile de aici (sau daca conteaza doar alea care iti intaresc credinta in relatarile tale) dar eu cred ca pui prea mult accent pe copilul ala. De mica Disney ti-a bagat in cap asta, si cam toate filmele ti-au impus asta ca standard de fericire, dar chiar doar asta te poate face fericita? Mi se pare ca ai un sot intelegator care iti e alaturi si pare ca te iubeste (nu cred ca sta de placere cu soacra-sa prin spitale, oricat ai insista sa crezi ca o face din obligatie). Daca vrei un copil, si crezi ca scopul vietii e asta, cred ca ai putea lua in calcul a infia unul, sunt o gramada abandonati de mici. Pari destul de inteligenta din postare asa ca te intreb, chiar conteaza atat de mult ca nu sunt genele tale alea pe care le „lasi zestre” dupa tine?

29 07 2014
ivladi

Mai ai multe de invatat despre barbati. Un adio spus de un barbat inseamna in general ca vrea sa-i rearati dragostea pentru el. El e cu 15 ani mai mare decat tine si este complexat de faptul ca e posibil sa nu fie suficient de bun pentru tine. Si are dreptate. Relatia voastra nu are viitor. Peste 10 ani o sa intelegi ceea ce am scris aici (dar cu siguranta vei uita imediat ce vei inchide calculatorul). Esti necoapta si nepotrivita pentru o relatie cu asa diferenta de varsta.

4 06 2014
Ileana

Am venit la voi cu mult drag special ca sa va trasmit multa sanatate fericire si multa iubire.Va doresc o seara magica si un somn linistit si binecuvantat.

[…moderat…]

29 07 2014
ivladi

Am citit o gramada de ganduri suicidare… Si eu in trecut am avut astfel de ganduri, dar acum nu. Si nu pentru ca viata mea s-a schimbat in vreun fel… sunt in continuare singur si sarac din toate punctele de vedere.
In toata viata mea am invatat ceva… traiesti singur si mori singur- si toate acestea se intampla inaintea lui Dumnezeu care iti determina destinul dar nu-ti alege Calea; Calea o alegem noi – acesta e adevarul.
Pe scurt, omul trebuie sa ajunga la o maturitate spirituala- sa creasca- pentru a ajunge langa Dumnezeu. Ca sa ajunga la o maturitate spirituala tot ceea ce tine de aceasta lume trebuie sa fie nesemnificativ in dezvoltarea noastra. Lumea este doar un bruiaj, o piedica necesara. In aceasta lume ne desavarsim sufletele. Iar sufletul este legatura dintre om si Dumnezeu. Cand ajungi la desavarsirea spirituala trebuie sa-ti predai sufletul Creatorului tau- asa a facut si Hristos pe cruce, si-a pus sufletul in mainile lui Dumnezeu. Pentru Hristos, faptele lumii erau inutile- nu puteau opri slava Dumnezeului Atotputernic. Si pentru noi, lumea trebuie privita doar ca o clasa unde esti obligat sa fii prezent pentru a primi in final Cuvantul. Depinde de noi daca intelegem ca relatiile cu colegii de clasa sunt mai putin importante decat motivul pentru care esti in clasa respectiva.

Daca intelegeti aceste cuvinte veti intelege ca pentru a trai trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine insuti. Dumnezeu nu a spus niciodata: Iubeste-ti aproapele mai mult decat pe tine insuti ci a spus :”Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. Si daca tu nu te iubesti pe tine cum ai putea sa-ti iubesti aproapele? Dar daca te iubesti cum ai putea sa-ti iei viata?
De aceea invatati sa va iubiti intai pe voi insiva- radiati pentru ca va simtiti bine in pielea voastra- ajutati pe cei care va cer ajutorul dar niciodata in detrimentul propriu. Credeti voi ca Hristos a murit in detrimentul Lui? Sta la dreapta Tatalui si ne-a salvat pe toti de la moarte. Dumnezeu rasplateste corectitudinea si onoarea- Cuvantul implinit. Spune intotdeauna ca vei face tot ce depinde de tine- si tine-ti cuvantul spus.
Daca ai 2 camasi pastreaza una pentru tine. Acest comportament este vital in desavarsirea noastra. Este o limita impusa in cat sa oferim din noi pentru ceilalti. Dumnezeu nu vrea jertfa! „Mila voiesc, nu jertfa”- zice Domnul.
Pastorul se jerfeste pentru oi, nu oile pentru Pastor. Noi doar trebuie sa ne toleram pentru ca suntem in aceeasi turma. Altfel, am supara Pastorul.
Daca intelegeti toate acestea va veti insanatosi- voi toti care doriti sa muriti in mijlocul turmei pentru a lasa altora sa pasca si bucata voastra de tarana.
Mergem cu totii spre un singur Dumnezeu, fiecare pe calea pe care o alege- acesta este examenul final; Dumnezeu nu o sa-ti intrebe vecinul niciodata de ce ai facut tu asa. Tu ai liberul tau arbitru. De aceea in toata viata asta traiesti singur. Iar cand mori, nimeni nu poate muri in locul tau- tu mori.
Falsa impresie pe care o lasa persoanele din jurul nostru, prietenii de ocazie ai nostri nu fac decat sa ingreuneze drumul. Asculta-ti prietenii dar doar cu urechile, nu-i lasa sa decida in locul tau pentru ca in final fiecare va fi judecat… pentru faptele sale.
Succes!

29 09 2014
Dana

Buna seara. Cred ca am trimis un mesaj neterminat din greseala. Imi cer scuze. O sa incep din nou pentru ca nu stiu exact ce s-a intamplat cu mesajul anterior. Va scriu pentru ca am ajuns in punctul in care nu mai gasesc niciun fel de solutie. Am 19 ani, abia am terminat liceul si am intrat la facultate. Pot spune ca sunt la inceput de drum si mai am foarte multe de invatat, dar in loc sa parcurg un drum frumos unde sa simt ca ma dezvolt si „cresc” eu bat pasul pe loc. Sunt de 3 ani intr-o relatie cu un om care la inceput parea a fi un inger pe pamant. Era genul de baiat pe care orice fata si l-ar fi dorit. Era atent, grijuliu, simpatic, puteai discuta cu el orice, era deschis, si multe alte calitati care pe mine m-au facut incetul cu incetul sa cred ca el e baiatul perfect. Eu eram un copilas cum imi spunea chiar el, un copilas care nu isi mai putea imagina viata fara el. Amandoi aveam foarte multi prieteni, mie imi placea sa fiu inconjurata de prieteni, imi placea sa am multi oameni langa mine desi prietenii apropiati pe care ii aveam erau putini. Cu timpul, ca in orice relatie situatia nu mai era tocmai roz, dar am luat situatia doar ca pe un hop ce am considerat ca il vom depasi. El devenise extrem de gelos, imi cerea sa renunt la prieteni, in special la prietenii baieti pentru ca avea impresia ca toti ” vor ceva de la mine ” (ca sa o spun asa..dragut) Am renuntat treptat la fiecare prieten indiferent ca era fata sau baiat fara sa stau prea mult pe ganduri.. Eram probabil oarba.. Cand am inceput sa observ ca ma rupe de toata lumea am inceput sa il intreb „de ce?” iar el imi spunea ca prietenele mele ma trag in jos, ca eu sunt mai buna ca ele, ca imi baga prostii in cap si ca vor sa ne desparta iar de prieteni nici nu mai intrebam pentru ca era acelasi raspuns vesnic „vor ceva de la tine si mie nu-mi convine”. Mi-a interzis sa mai am conturi de socializare, incepuse sa imi interzica chiar sa vorbesc si cu colegii de la scoala cu pretextu’: „tu mergi la scoala ca sa stai sa vorbesti cu colegii sau sa inveti? ori eu, ori ei!”. Devenisem atat de dependenta de el incat da..am renuntat la tot. Sincer mi-e si frica de ce o sa-mi spuneti.. Probabil ca e vina meaa, ca nu trebuia sa acceeept, da stiu. Nu trebuia sa accept, dar am facut-o si nu mai pot da timpul inapoi. O perioada de timp nu am vorbit cu nimeni, desi imi era ataaat de greu. In adancul meu stiam ca nu e bine ca renunt la tot dar frica de a nu-l pierde probabil era mai mare decat rusinea fata de prieteni sau dorinta mea de a-i avea in continuare langa mine. Dupa un timp nu am mai rezistat singuratatii si am inceput sa reiau legatura cu prietenii mei, si am decis sa pun capat relatiei. Cand i-am spus ca mi-a ajuns, si ca e mai bine sa ramanem prieteni, a luat-o razna si a fugit de langa mine trimitandu-mi un mesaj de genul: „daca nu te am pe tine, nu am nimic! asa ca adio, de mine nu ai sa mai auzi!” speriata, l-am sunat, banuind parca ceva si l-am intrebat ce inseamna acel „adio” iar el mi-a spus ca o sa se arunce in fata trenului si mi-a inchis. L-am sunat si i-am dat mesaje disperate sa se intoarca ca sa vorbim, intr-un final l-am gasit si am incercat sa ii explic ca nu e asta solutia, si ca daca vrea sa fim impreuna sa ducem o viata normala si sa nu ne mai izolam. Am acceptat sa ne impacam de frica de a nu face el vreo prostie. A mai trecut ceva timp in care a inceput sa ma trateze foarte urat, el avea voie sa vorbeasca si sa iasa cu cine vroia, cand vroia, imi ascundea si foarte multe lucruri, iar eu stateam si induram pana intr-o zi cand i-am spus ca daca eu trebuie sa renunt la toata lumea sa renunte si el. Zis si facut.. credeam eu. Incetul cu incetul, din cauza frustrarilor mele pentru ca ma simteam ca un leu intr-o cusca, si din cauza geloziilor lui certurile au inceput sa apara zilnic. Intr-o zi cand ne beam cafeaua am zis ca nu mai pot si am luat din nou hotararea de a ne despartii. Eram la el acasa, iar cand i-am spus ca ne despartim, el a zis bine, iar eu m-am ridicat sa plec. Cand sa pun mana pe clanta sa ies pe usa, m-a luat pe sus si m-a aruncat in camera..avea un cutit in mana si mi-a spus ca eu nu ma despart de el si ca nu plec nicaieri si daca nu ma impac cu el ma omoara si apoi se sinucide. In momentu’ ala am incremenit, am zis ca face o gluma proasta si am inceput sa rad. M-a strans in brate si a vrut sa infinga cutitul in mine. Cand am simtit varful cutitului pe spatele meu, m-am speriat foarte tare si probabil ca in toata invalmaseala aia am gasit undeva puterea sa ies din bratele lui sa il imping si sa reusesc sa fug. A venit dupa mine, si-a cerut scuze s-a pus in genunchi, iar eu i-am spus ca e nebun si am vrut sa sun la 112. Cand sa sun mi-a luat telefonul din mana si mi-a spus ca daca am sunat, pana ajunge politia el se omoara.. Am renuntat la ideea de a suna si am incercat sa discut cu el si sa il intreb de ce face toate astea dar singurul raspuns al lui era ca: ” ma iubeste si incearca sa ma protejeze de lumea rea” din frica de a nu isi face ceva rau l-am iertat si am mers mai departe o perioada pana intr-o zi, cand am mers la el dupa scoala si ii povestisem ce am facut la scoala iar el a inceput sa imi faca scandal ca de ce vorbesc iar cu colegii iar eu i-am spus: ” fac ce vreau eu, nu ce vrei tu!” dupa nici o secunda, i-am simtit palmele pe fata mea, iar apoi a inceput sa ma stranga de gat..noroc, ca era mama lui acasa si a venit si l-a luat de pe mine..a fost groaznic. Tot ce imi aduc clar aminte dupa ce m-a lasat in pace, e ca imi curgeau rauri de lacrimi, si spuneam incontinuu: „vreau la mama..” nu aveam putere sa sun pe nimeni, cu atat mai putin sa plec de acolo, abea ma ridicasem de pe jos, si cand am dat sa plec, a venit m-a luat in brate a inceput sa planga sa imi spuna ca ii pare rau, sa imi jure ca nu o sa se mai intample si alte din astea..cateva zile apoi nu am prea mai vorbit..eram asa speriata..stiu ca ma dadeam cu kilele de fond de ten ca nu cumva sa vada cineva..nici acum nu inteleg de ce nu am spus nimanui.. Imi era frica cand ajungeam acasa sa nu cumva sa vada mama ce urme am pe gat si pe fata.. Ai mei habar n-aveau prin ce treceam.. Nici nu stiu cum puteam sa mint atat de bine ca sunt bine si ca sunt obosita si ma duc la mine in camera sa ma culc.. Mama de la inceput nu-l placea si mi-a zis sa am grija cu el.. dar nu stia ce putea sa imi faca iar acum regret ca nu i-am spus si in caz ca citeste cineva ce am scris si se regaseste..niciodata, dar niciodata sa nu accepte sa fie lovite, si sa nu ezite sa ceara ajutor pentru ca nu ele sunt vinovate..esti vinovata doar daca faci ca mine. Taci, si inghiti… Intr-adevar. De la episodul ala nu s-a mai atins de mine.. A trecut un an jumate de atunci, dar amenintarile cu sinuciderea sunt la ordinea zilei aproape.. Orice fac sau orice zic ca el nu mai poate ca vrea sa moara si altele.. Au fost multe momente in care am zis stop.. Am stat o perioada despartiti.. Am discutat si cu mama lui despre gandurile lui dar ea mereu spunea ca ea nu are ce sa ii faca ca nu discuta cu ea si ca sa il iert ca e baiat bun si ma iubeste.. Da..si eu tin la el dar nu mai pot.. De o perioada am inceput sa fac ce vreau eu..sa vorbesc cu cine vreau eu.. Dar pe ascuns.. Abea vorbesc cu doua prietene mai apropiate..Totul de frica de a nu se omori..De foarte multe ori l-am luat de pe sinele de tren..de cateva ori l-am gasit pregatindu-si funia odata chiar si spanzurat..am reusit sa tai franghia..am vrut sa sun la 112 de o miee de ori, dar de fiecare data cand apasam butonul imi lua telefonul, sau imi scotea bateria..si cand se linisteau apele degeaba mai sunam ca nu mai aveau ce sa faca..Ai mei stiu ca nu mai sunt cu el..si suntem impreuna pe ascuns..adica nici nu stiu daca mai suntem impreuna..adica ne certam nonstop, lui nu ii convine nimic iar eu m-am saturat..am inceput sa cred ca toata treaba cu sinuciderea e doar o manipulare ca sa ma tina langa el..dar de fiecare data cand sunt hotarata sa pun punct si imi zice ca se omoara si il gasesc in fata trenului sau mai stiu eu pe unde mereu ma intorc din drum.. L-am rugat sa ia legatura cu un psiholog, nu vrea, zice ca psihologii sunt niste mincinosi care se joaca cu mintea ta, i-am spus sa isi gaseasca niste hobby-uri ceva sa il linisteasca nu vrea..el zice ca nu vrea nimic, ma vrea doar pe mine si daca nu ma mai are viata lui se sfarseste. Si desi mi-a facut foarte mult rau, desi au fost perioade in care mi-era frica sa adorm ca poate ma trezesc si nu o sa-mi mai raspunda la telefon, perioade in care nu mai aveam pe nimeni, perioade in care nu mai aveam puterea nici macar sa ma ridic din pat..nu vreau sa i se intample ceva rau.. Nimeni nu merita asta.. Adica sotia fratelui meu s-a sinucis acum 5 ani.. Si stiu prin ce a trecut el si doamne fereste..Nu cred ca as depasi sentimentul de vinovatie.. Desi am discutat pe tema asta cu apropiatii mei si toti imi spun ca e nebun si ca nu ar fi vina mea, ca e problema lui ce face si ca ma auto-distrug si ca nu merit asta.. El cand vrea poate fi un baiat minunat nu stiu.. Orice am facut si oricat am incercat sa il conving ca viata e frumoasa asa cum e ea cu bune si cu rele nu vrea sa inteleaga.. Reactioneaza foarte violent..Si spune ca asta e singura solutie pentru el..N-am avut o copilarie tocmai fericita, a lui a fost frumoasa, n-am avut o viata tocmai usoara, a lui chiar a fost sau cel putin asa stiu.. Nu stiu nu inteleg.. Oricat de grea e viata in momentul de fata, orice ti s-a intamplat sau prin orice treci acum.. TOATE trec mai devreme sau mai tarziu.. Cum poti sa iti doresti moartea? Adica serios sunt oameni care te iubesc chiar daca nu-ti arata asa cum vrei tu.. Sunt miliarde de motive pentru care merita sa ramai. Trebuie doar sa vrei sa fie bine, nu doar sa speri ci sa vrei. Nu stiu. Si eu am avut momente in care m-am gandit ca nu mai merita, ca mi se intampla numai lucruri rele si gata nu mai am pentru ce trai.. Dar mereu m-am agatat de mine insami si mi-am ” dat 2 palme sa-mi revin”. E trist, si le doresc tuturor celor ce considera ca viata nu merita traita, liniste si ce e mai frumos, si sa creada ca soarele o sa rasara si pe strada lor, oricat de greu le-ar fi sa creada.. Si nu in ultimul rand sa se gandeasca la ce lasa in urma.. Fiecare e important pentru cineva..De asta nu ne-am nascut si nu putem trai singuri..Ce sa zic.. Eu inca vreau sa cred ca o sa fie bine. Si vreau din tot sufletul sa il ajut pe prietenul meu sa renunte la aceste ganduri negre..Sper sa nu ma criticati foarte rau si..astept sfaturi/opinii. O saptamana frumoasa va doresc!

29 09 2014
Adrian

Draga Dana,

Bun venit aici. Ambele comentarii au fost copiate in „casuta” pe care ti-am facut-o, pe care am numit-o „Dana V.”. O gasesti in coloana din partea dreapta! Cat de curand, tot acolo vei gasi si comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

16 12 2014
Lucia

Buna!
Imi cer scuze ca a trecut mult timp de cand am scris ultima data, mult prea mult asi spune eu.
Dar nu am uitat si nu o sa uit niciodata ce oameni MINUNATI am cunoscut aici si mereu O SA VA MULTUMESC SI O SA II MULTUMESC LUI DOAMNE DOAMNE pentru ca v-am gasit in cel mai rau moment al vietii mele.

Vreau doar….
Sa ajut, macar putin prin cateva cuvinte persoanele de aici.
Am citit cu tristete povestile celor de aici.
Am vrut sa ma opresc la fiecare si sa spun cate ceva.
Poate povestind putin despre mine, o sa va ajute, nu stiu.
Poate nu o sa insemne nimic sau poate…nu, dar incerc.
Se incheie inca un an.. 2014, un an pe care il inchei foarte obosita, un an in care am muncit mult, un an in care am alses sa evadez in munca. Un an care ma bucur ca se termina. Nu am sa incep cu cat de deosebit a fost acest an pentru mine, nu imi plac sentimentalismele, n-am sa folosesc clisee ci am sa fiu extrem de sincera.
Pentru mine a fost un an in care nu am crescut, nu asa cum cresc copacii.. se inalta etc. a fost un an in care am mers adanc in interiorul meu. A fost un an in care mi-am provocat fricile, un an petrecut mult in intunericul din mine, un an in care cica imi doream „stabilitatea”.
Un cuvant care m-a pus cu fata spre Pamant, m-a intors cu fata spre mine si dupa palme primite sa inteleg ca stabilitatea nu se afla in exterior ci se afla in interiorul meu. De la zbor la stabilitate a fost un salt cam mare, a fost de la „cer la pamant.”
A trebuit sa ma uit in ochii mei si sa imi clarific: ce imi doresc, de ce imi doresc, ce pasi sa fac mai departe, ce nu sunt in stare sa recunosc la mine, ce ma doare si de ce ma doare etc. Nu cred ca am ajuns nici la jumatatea procesului (care de fapt tine o viata) pentru ca lumea noastra, aia din sufletul nostru, este extrem de amagitoare. Pe cand crezi ca ai inteles, apare altceva, pe cand crezi ca ai rezolvat ceva, iti dai seama ca te minti. Dar e un proces pe care trebuie sa ni-l asumam pentru a ajunge la acea pace sufleteasca pe care cu totii ne-o dorim. Anul asta am aflat ca atunci cand esti mai aproape de esenta ta, asta se va reflecta apoi in tot ceea ce faci.
Anul acesta mi-a adus aminte ce inseamna suferinta intr-o forma care sa ma faca sa inteleg, sa inteleg ca in iubire nu exista suferinta si daca sufar nu am iubit cu adevarat. Am invatat sa iubirea nu da dependenta, nu creeaza inchisori, ci te elibereaza. Din pacate am invatat lectia aceasta prin suferinta.
Anul acesta am invatat sa ma eliberez de trecut, sa ii iubesc in continuare pe toti cei care au fost in viata mea, chiar si cei care m-au ranit, si sa merg si mai adanc. Viata nu este despre cat de „mare” cresti ci cat de profund ajungi sa te cunosti. Oricat de cunoscut ai fi, oricat de minunat esti daca nu esti sincer cu tine totul se prabuseste la un moment dat. De aceea a fost „stabilitate” cuvantul anului pentru mine. Si stiti.. uitandu-ma adanc in mine am vazut lucruri ce nu am vrut sa le vad, am constientizat frici pe care credeam ca le-am depasit, dar cel mai important am scos anul acesta partea „intunecata” din mine. Da.. atunci cand am vazut-o am lasat-o sa iasa la suprafata, sa se manifeste. Nu a fost placut dar face parte din mine. Am pierdut in acest fel oameni si asa iti dai seama cat de putini sunt cei care te pot iubi neconditionat. Am aflat ca uneori ma comport ca o fetita rasfatata, ca mi-e frica de intuneric, ca mi-e frica sa imi iau zborul cu adevarat. A fost un an intens si in primul rand trebuie sa multumesc celor care m-au ranit,, asa eu mi-am invatat lectia. Sau cel putin asa simt acum. Daca ar fi sa definesc anul prin cateva cuvinte ar fi: umilinta, zbucium, viteza, renume, iubire, suferinta, intelegere, profunzime, intelepciune, compasiune, iertare.
Cel mai mult si mai mult imi doresc sa fiu cat mai mult EU,sa ma iubesc asa cum sunt si sa fiu iubita pentru ceea ce sunt cu adevarat.
Stiu ca…
Existe momente in viata in care nu vrei sa stai fata in fata cu tine. E prea dureros sa vezi cum „sangereaza” sufletul tau si atunci gasesti o modalitate prin care tu sa iti recuperezi bucatele de suflet poate te izolezi, poate te arunci in munca sau poate te prabusesti cand simti ca nu mai poti.
Poate iti vine sa spui „GATA NU MAI POT”.
Stiu…
Dar POTI!!!
Anul acesta l-am inceput cu stangul. A fost insa o experienta de care am avut nevoie, nimeni nu ne dezamageste sau ne raneste, noi singuri facem acele alegeri, noi permitem. A fost insa o intalnire atat de dureroasa a mea cu mine incat mi-a trebuit o vreme sa imi revin. In acel timp am plans, mi-am plans de mila, m-am izolat pana mi-am dat seama de toate.
M-am pierdut la inceputul anului si apoi nu am reusit sa ma mai regasesc. A fost un an de purificare, de tranzitie, de intrebari dar si de minuni.
Adrian, Olivia, Stef stiu ca poate ati uitat de mine dar vroiam sa va multumesc inca o data din tot sufletul meu pentru ajutorul vostru si sa va spun ca nu am uitat nimic din ce am intalnit aici.
Din pacate nu m-am simtit pregatita pana acum sa va scriu, sa ajut si eu.
Azi vreau atat de mult…
Nu stiu ca oamenii care sunt la „capat”.
Vreau doar sa le spun ca asa am fost si eu.
SA CREADA IN DOAMNE DOAMNE PENTRU CA MINUNILE EXISTA, PENTRU CA ORICAT DE JOS ESTI EL TE AUDE TE AJUTA NU TE LASA LA GREU TREBUIE DOAR SA ITI DESCHIZI INIMA SUFLETUL SI SA II VORBESTI.
OFF DE AS FI STIUT DINAINTE TOATE ASTEA CE DIFERIT AR FI TOTUL.
ACUM POT SA SPUN CA VA DORESC SA NU FIE NEVOIE DE LECTII CA SA INVATATI.
Se spune ca „unii din experienta vorbesc alti…tac”.
Eu ma simt BINECUVANTATA ca pot azi sa va spun tot ce am invatat.
Simt ca am primit o a doua sansa.
Nu renuntati niciodata.
Saracul sufletul meu…cat a mai plans pana sa inteleaga.
Sper ca nu am deranjat atat de mult cu ce am scris si va multumesc inca o data.

16 12 2014
Adrian

Draga Lucia,

Iti multumim mult pentru ca ai gasit taria de a reveni si de a ne scrie aceste cuvinte atat de frumoase. Da, pentru unii suferinta poate fi un motiv de a te lasa zdrobit, iar pentru altii o lectie de invatat, in drumul nostru spre INAINTE!

Te imbratisam cu drag, si ne bucuram din tot sufletul pentru ca am putut fi alaturi de tine, putin, foarte putin, insa stim ca a insemnat mult pentru tine in acele momente. Iti multumesc pentru ca ai revenit sa ii incurajezi, la randul tau, pe altii care trec prin clipele grele pe care le-ai cunoscut tu insati!

Cu prietenie,
Adrian

30 03 2015
elena

Buna tuturor! Ma numesc Roxana și curand voi implini 22 de ani. Am intrat pe acest site din frecventul gand de a imi incheia socotelile cu viața asta crudă și greu pentru mine una…. Ca sa intelegeti mai bine de ce am ajuns la o astfel de decizie , va voi povesti puțin din” viața mea,, :/ De copila am avut o copilărie dura, mama sa despărțit de tatăl meu cand aveam eu 7-8 ani apoi sa căsătorit cu altul … Acest tată vitreg îmi aplica foarte des bătăi și mie cât și lui mama aproape 7 ani viata mea a fost numai în bătăi, la școală nu am reușit sa fac decât 3 clase și clasa a patra am repetato de prea multe ori ca-sa mai continui … Am hotarat sa merg la cerșit sa o pot ajuta intrun fel cu bani pe mama, deși aveam doar 9 ani. .. școală am lăsat departe deoarece mereu ne mutam în alt oraș, sat, sau județ și eu eram deja prea mare sa mai pot merge în clasa a patra , aveam 14 ani. Tatăl meu bun a murit pe când eu aveam 10 ani, la 14 ani mama sa despărțit de iubitul ei și sa luat cu un altul , și acesta de altfel mereu ne bătea și sărbătorile în fiecare an îl petreceam pe la vecini sau chiar pe afară chiar și când era iarna .. În sfârșit am ajuns la vârsta de 16 ani , am ajuns sa mă bat cu iubitul mamei , mereu mă facea în tot felul, mă bătea și mă jignea în ultimul hal . Asa că am preferat sa o iau pe drumul meu unde mă ajuta dumnezeu , mi-am găsit de lucru ca bona în același sat unde muncea mama , nu avem prea mult contact cu ea . Că să nu o mai lungesc de la 16 ani incerc sa supraviețuiasc singură , din nefericire pentru mine mama a ales intre mine și barbatul ei pe barbat. Am avut ghinionul sa dau doar peste oameni perverși care doar au profitat , prieteni nu am dwoarece simt ca nu mă integrez deloc în societatea … Am avut un iubit timp de un an dar sa terminat din cauza familiei lui nu mă vroiau sub nici o forma pe motiv ca ei au o alta fata pentru el iar el fiind băiatul mamei a fugit la fusta ei. Deci sunt foarte singură mă simt doborâta,nu am prieteni , cu mama vb rar la telefon 5 minute ca mai mult nu are ce sa îmi spună și nu o lasă barbatul .. vorbește pe ascuns cu mine.. momentan am grija de doi bătrâni stau închisă în casa am doar o zi libera pe săptămână și nu mai rezist , nu îmi mai suport viața … mam saturat sa lupt pentru nimic ! Nu am nimic în viața nici măcar o școală și plus de ăsta am o sora la stat și nu am putere sa o ajut cumva sa o iau cu mine sa nu mai fie la stat ! Nu mai suport singurătatea și lupta ăsta continuă 😦 😦 Chiar nu am pe nimeni … ce rost are sa mai trăiesc ?Oricum nimeni nu îmi simte lipsa !

30 03 2015
Adrian

Draga Roxana/ Elena,

Bun venit aici. In coloana din dreapta vei regasi o „casuta” numai a ta, pe care am numit-o Elena Roxana (combinand pseudonimul pe care ti l-ai trecut cu numele pe care ni l-ai oferit). Acolo, in curand, vei putea citi comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

13 08 2015
Francy

Buna ! Am dat de acest site in timp ce cautam pe google metode de suicid. Stiu ca suna aiurea dar am o stare depresiva in momentul asta.. incerc sa ma imbat ca sa pot avea curaj sa o fac .. Nu pot spune motivul pentru care am ajuns la acest gest dar pot spune ca viata mea inloc sa devina una buna, devine din ce in ce mai grea si mai intunecata. Am 23 de ani ,ar trebui sa ma gandesc la viitor ,la copii ,la casatorie …dar eu ma gandesc cum sa pun capat vietii mele.. Mi-am dezamagit parintii ..si apropiatii . Si simt ca nu merit sa traiesc. Nu merit nimic din ce am… nu ii merit pe cei care ma iubesc. Uneori ma intreb de ce e viata atat de nedreapta ? Sufar in liniste ,nu vreau ca nimeni sa vada suferinta mea… sau sa isi dea seama de gandurile mele…Nu vreau sa ma opreasca .. sau cel putin asa cred. Poate in adancul sufletului vreau sa apara cineva sa ma opreasca sa fac asta ..dar cine ma cunoaste atat de bine incat sa isi dea seama ce e cu mine..? Ascund asta destul de bine .. chiar si de parintii mei . Nu mi-am gasit locul pe lumea asta .. si poate ca ultima solutie e sa mor .. Sa nu mai simt durerea asta ! Am langa mine o lama de ras..si ma intrebam oare ,ma va durea in momentul in care imi voi taia venele ? Ma va durea mai tare decat durerea ce o am in suflet?? Vor fi ceilalti dezamagiti ca am ales calea usoara ? Oare iubitul meu,care ma iubeste din suflet, va fi dezamagit de mine ? Nu sufar din dragoste daca asta va ganditi .. nu! Am avut o relatie de 3 ani fericita .. am iubit si am fost iubita. Dar nu cred ca dragostea asta e de ajuns ca sa ma opreasca sa imi iau viata! Hmm.. rad ..cand ma gandesc ca nici unul nu ma cunoaste incat sa isi dea seama cat sufar ! Mi-e ciuda ,de ce nu isi da seama nimeni ?
Sa va spun drept la 15 ani m-am luptat cu cancerul si am invins .. Mereu m-am intrebat oare suferinta de atunci nu m-a afectat deloc ? Cand vedeam ca ceilalti copii mureau ceva in mine se rupea…eu am fost printre putinii de pe sectia de oncologie care a scapat de cancer .. De ce m-a ajutat Dumnezeu atunci ? Ca acum sa imi iau viata ?? Exista cineva care sa poate sa-mi raspunda la intrebarile astea ?
Mereu am fost o persoana slaba din fire, imi fac prieteni foarte greu .. Cand eram langa mai multe persoane imi era jena sa vorbesc ,ca poate gresesc si ma fac de rusine. Sau zic ceva stupid si ar rade de mine. Sa va zic ceva ..cand am avut cancer, mi-a picat parul …si la scoala radeau copiii de mine :(((( Unii mi-au tras peruca jos si m-au aratat cu degetul …ca eram cheala.. Si acum ma dor gesturile lor. Si chiar si asa nu le-am dorit niciodata raul .
Am atat e mult nevoie de o imbratisare ,de cineva care sa imi spuna ca totul va fi bine ! Am nevoie sa plec departe ,sa uit… dar unde sa plec?:))) Nici macar nu am bani sa merg cu autobuzul … Ce ironie . Intotdeauna banii sunt cauza problemelor ! Cica banii nu aduc fericirea.. Asta e un mit . Banii intretin fericirea… ! Iubirea si dragostea nu tin de foame ! Si nici nu te vindeca de boli .. Toate aceste lucruri o fac banii ! Nu stiu daca va citi cineva discursul meu ,dar m-am descarcat intr-un fel sau altul . Va doresc tuturor o viata frumoasa!
PS:Scuze de am greseli de ortografie dar sunt beata ,si plang ,abia mai va tastele ! Peace !

13 08 2015
Adrian

Draga Francy,

Bun venit aici! Ți-am făcut o căsuța cu acest pseudonim, in coloana din dreapta paginii. Acolo vei putea citi, in curând, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

27 10 2015
liviu1995

Salut tuturor! Incep prin a va spune ca niciodata nu am avut o viata sociala prea frumoasa. Incepand cu scoala generala si terminand cu liceul. Mereu eu am fost tipul mic si pricajit din grupuri, uratel si cu tendinte de tocilar desi niciodata nu am fost printre cei mai buni elevi la invatat, din contra am iubit si iubesc in continuare sportul, in special fotbalul in ciuda faptului ca nu arat prea bine fizic(la 1,69 am doar 55-56 kg). Una din problemele mele a fost ca n am putut sa ma afirm niciodata intr un grup datorita fizicului meu si anti talentului meu la orice. Mereu mi am dorit sa am un grup de prieteni stabil, sa am o iubita si sa fiu cat se poate de normal precum majoritatea adolescentilor de varsta mea. Mi as dori sa am si eu prieteni cu care sa pot iesi mai des nu doar oameni cu care sa ies doar cand doresc ei sa le fac cinste ori cand au nevoie de bani ori diferite sfaturi. Cam asa sunt majoritatea „prietenilor” mei. Si mai presus de toate imi doresc sa fiu si eu iubit, sa am o fata pe care sa o divinizez, sa o iubesc si sa ma iubeasca cum ar fi normal. In viata asta avut doar vreo 3 „relatii”, relatii copilaresti mai mult , nici macar sarut „frantuzesc” n am facut cu niciuna pentru ca eram prea mici(12-14 ani)…stiu ca e dificil sa ai in ziua de azi o iubita pentru ca ele doresc totul de la un barbat: bani, masini, case, supra dotat,muschi, uneori bad guis alte ori romantic, inteligent dar si amuzant etc. Eu in afara de un suflet bun, cald si iubitor nu am ce sa le ofer. Momentan sunt lucrator comercial, nu castig prea bine( nu sunt la faultate pt ca n am vrut desi am bacul luat din prima), am o dacie 1310″zambetul lui Iliescu” pe care la anul o voi schimba cu una mai moderna ca deh impune moda si pot spune ca am o casa in care locuiesc cu parintii, momentan. Lucruri insignifiate pentru o fata care cauta „iunirea adevarata”. Dar revenind cred ca marea mea problema ramane fizicul. Am un fizic la 20 de ani de par mai repede un pusti de vreo 16 ani. Micut, la 1.69 si destul de slab. Si lucrul care ma face sa sufar cel mai tare si pt care de multe ori mi am dorit moartea si m a facut sa cred ca nu pot fi iubit niciodata de catre o femeie este faptul ca sunt foarte slab dotat. Am un penis de doar 13 cm lungime si grosime. Enorm de mic, stiu. Inca virgin la 20 de ani, dupa cum probabil a reiesit din ce am spus mai sus, cu un penis exagerat de mic cred ca sunt idealul esecului omenesc. Am tot cautat metode de marire dar niciuna nu ofera o cale sigura de a ti mari penisul. Operatie implica si riscuri iar rezultatul nu e chiar atat de ok, doar vizual si maxim 2 cm de multe ori chiar deloc iar pastilele clar nu sunt o solutie. Iar restul pompelor nu ajuta la nimic si duc spre ipotenta. Sper totusi sa existe o cale ceva de marit pentru ca am incercat si diferite exercitii si degeaba. Am tot intrebat pe diferite site uri psihologi, urologi, sexologi si toti spuneau ca nu se poate mari dar e o dimensiune normala si ca poti produce orgasm unei femei si cu un penis atat de mic. Si atunci de ce se plang femeile de dimensiunea asta?! Sa fim seriosi si sinceri: e mica si nu e buna de nimic! Asta e adevarul. Dar oare toate femeile din lumea asta sunt obsedate de sex? De fericirea sexuala si atat? Eu unul chiar daca sunt virgin prefer o femeie cuminte, inteligenta la locul ei chiar daca e timida in pat decat una care sa se creada o actrita de filme xxx in pat. Chiar imi doresc sa aflu cum pot sa l maresc pentru ca imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit, sa numai sufar din cauza acestei mai probleme pentru mine. Vreau o iubita si vreau sa o fac cea mai fericita din lume pe toate planurile inclusiv cel sexual. Stiu ca exista si sex oral si alte cai dar vreau sa o satisfac si normal sa nu caute la altul pt ca nu stiu ce as face. Daca este o problema hormonala de crestere, pentru ca nici testiculele nu sunt evoluate, nu se poate schimba nimic? Orice tip de medicamentatie indiferent de consecinte doar doar sa ajung si eu la o dimensiune normala, sa fiu si eu un om normal. Va multumesc anticipat pentru tot si astept cu mare interes sfaturile voastre!

11 11 2015
Datoriile pot ucide... STOP SINUCIDERILOR! ELIBERATI DEBITORII! - CONTRABĂNCI.COM

[…] Sursa: suicid.wordpress.com […]

7 01 2016
adelina08

Buna o sa va spun pe scurt povestea mea, am 21 de ani si imi doresc sa ma sinucid de prin clasa a 8a. De cand eram in cls a 8a , cand am trecut la liceu eu nu am avut parte de libertate, prima mea tentativa de suicid a fost in clasa a9a cand m-am aruncat de la etajul 1 si am scapat cu cateva vanatai mari si o amorteala a corpului de nedescria..acum sunt impreuna cu un baiat de aproape un an si au aparut ceruturi din cauza parintilor lui..ei au pretentia de la mine sa imi vand o parte din teren pt a ne lua noi un apartament..bineinteles ca pun si ei jumatatr din bani dar…le-am explicat ca e mai bine dupa nunta sa imi vand partea pt ca atunci mi se schimba si numele si putem face actele pe apartament fara a mai modifica si a face actele din nou…in fine
Si striga ca nu mai e ca pe timpuri cand baiatul face nunta… Dar nu cred ca e cazul ca o fata sa ii faca nunta unui baiat… Pana la urma el m-a cerut pe mine nu eu pe el….nu stiu ce sa mai cred dar m-am saturat de viata asta si de tot stresul si chinul si m-am saturat de oameni lesinati dupa bani…..am avut anumite certuri cu ai mei acum cu el si cu maicasa…insa eu imi mai imi dau o saptamana sa vad daca se mai poate face ceva….m-am saturat si vreau sa plec ,, vreau sa mor sa uit cum e sa traiesti intr-o lume moarta dupa bani ” nu am nevoie de nimic pentru ca atunci cand mor nu voi lua absolut nimic…asa ca nu are rost sa alergi dupa bani cu sacul….

7 01 2016
Adrian

Draga Adelina,

In coloana din dreapta vei gasi o casuta numai a ta, intitulata „Adelina 08”, conform pseudonimului pe care ti l-ai ales intr-unul din locurile in care ai postat comentariile. Acolo vei gasi, in curand, comentariile grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

23 02 2016
Iulian

salut, ma numesc iulian am ajuns la varsta de 29 de ani iar pana acum nu am avut curajul de a povesti gandurile negre ce ma apasa inca din copilarie, povestea mea incepe cam pe la varsta de 12 ani cand am avut prima tentativa sa parasesc aceasta lume prea dura si nedreapta la accea varsta pentru mine, se face ca dupa o cearta cu copii in cartierul in care locuiam am fost injosit, batut de un grup de baieti, in dupa-amiaza accea am decis sa merg pe malul Dunarii unde mi-am desfacut sireturile si am facut un laţ, eram sigur ca totul se va termina, am legat acele sireturi se o bara metalica si mi-am pus o ultima dorinta, accea de a nu mai plange niciodata, in timp ce imi lasasem corpul sa atarne de sireturile tenesilor noi cumparati de catre mama, un suflu puternic precum vantul s-a pornit in jurul meu iar de undeva de deasupra mea parca cineva a taiat acel siret si am cazut la pamant, esuasem, nu reuseam sa imi duc la bun sfarsit planul, eram trist dar nu intelegeam de ce. a urmat o perioada de chin, nu am spus nimanui ce am vrut sa fac, iar acum dupa 17 ani ce gandul sinuciderii a ajuns sa imi tulbure pur si simplu existenta, cred in Dumnezeu cu tarie, El este cel ce eu ii daruiesc propia mea existenta, sunt tata a 2 baieti ce imi lumineaza zilele si ma fac sa zambesc in fiecare clipa, dar gandurile nu imi dau pace, visez moartea traiesc cu gandulca o voi face, merg pe strada si parca ma vad agatat de crengile copacilor, sunt epuizat nu mai am putere sa ma concentrez, sotia mea este minunata familia ce o am este modelul perfect pentru mine, dar cu ce folos cand eu nu ma pot bucura de mine si de ei, ii privesc in ochii lor inofensivi si plini de dragoste iar negura mortii ma cuprinde, am decis in 2012 sa plec in europa departe de pamantul blestemat al copilariei mele crezand ca asa voi reusi, am vizitat intraga europa dar fara succes, am fost alaturi de cei neajutorati prin campanii umanitare, nici-un rezultat , mi-am dedicat viata pana acum lui Dumnezeu si calauzit am fost de el, intotdeauna mi-a daruit tot ce mi-am dorit si pt asta ii Multumesc, dar o mare dorinta inca nu s-a implinit, accea de a scapa de crunta sinucidere, acum dupa o zi alaturi de copii mei imi astept sotia sa se intoarca de la munca, as vrea sa ii spun darnu pot, limba mi-se incalceste cand gandul adevarului vreau sa il rostesc…..

24 02 2016
Adrian

Dragă Iulian,

Bun venit aici și mulțumim pentru că ne-ai împărtășit povestea ta! În coloana din dreapta ți-am făcut o „căsuță”, pe care am numit-o „Iulian 29”. Acolo vei găsi, în scurt timp, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

24 02 2016
Iulian

ce sfat as putea primi pentru a inceta aceste ganduri obsesive? de fapt povestea e mult mai lunga si plina de intamplari nu tocmai placute, ma simt plin de regrete si neplaceri, incerc sa pot spera ca totul se va sfarsi cu bine.

24 02 2016
Adrian

Draga Iulian,

Ti-am lasat inca de dimineata un mesaj in „casuta” ta, „Iulian 29”, pe care o gasesti in coloana din partea dreapta.

Cu prietenie,
Adrian

29 02 2016
Gabriela Cîrstea

M-am gândit că povestea lui Nicolae Tomaziu ar putea inspira cititorii dornici să descopere o pledoarie (convingătoare, zic eu) pentru viață.

5 03 2016
Andrada

Bună. Ma numesc Andrada si ma gândesc să îmi iau viaţa… viaţa mea nu este una întocmai perfectă. Înainte de Crăciun am aflat împreună cu mama mea ca tata o înşeală dar nu numai cu o femeie ci cu mai multe. Tata i-a promis mamei ca nu o va mai face dar mama nu a fost prea sigura. Bunica mea a rugat-o pe mama sa ii mai dea o şansă tatălui meu. Mama i-a mai dat o şansă. Apoi după ceva timp am descoperit ca tata nu a renunţat la ceea ce a făcut. Părinţii mei s-au certat iarăşi. Zi de zi nu aveam linişte. Am început sa ma frământ si eu si am scăzut foarte mult la învăţătură . Părinţii mei ai observat si ei asta dar nu s-au oprit. Mama l-a iertat iarăşi pe tata. Apoi am aflat ca si mama il inseala pe tata dar nu i-am spus. Dupa a inceput tata sa bea si sa vina acasă foarte tarziu pe la 3:00-4:00. Fratele meu l-a pus pe tata sa ii promită ca nu mai bea cu lacrimi in ochi..Tata i-a promis dar nu s-a tinut de promisiune. Ba chiar a facut mai rau. Intr-o seara s-a întâlnit cu mama pe stradă si a batut-o. Mama tot sta cu el. Nu o pot înţelege. Acum este bolnavă din cauza tatălui meu care ii provoacă stres. Nu stim cand vine treaz sau beat. Intr-o seara am dormit la bunicul meu de frica tatălui meu. Pe la ora 2:00 a inceput sa o sune pe mama si sa o întrebe urlând la telefon ca unde suntem. Mama nu i-a spus si i-a închis. Apoi tata o tot suna iar ea ii dadea pe ocupat. Tata a început sa ii trimită mesaje cu ,, te omor”. Asta s-a întâmplat ieri :((( acum nici nu ştiu cum sa fac. Poate daca mor se va termina chinul acesta

5 03 2016
Adrian

Draga Andrada,

Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu numele „Andrada 8”. Acolo vei gasi, in curand, raspunsurile membrilor grupului nostru virtual de suport. Chiar eu voi incerca sa iti scriu ACOLO, in minutele urmatoare.

Cu prietenie,
Adrian

9 04 2016
Cristian24

Buna. Nu stiu daca vrea totusi cineva sa asculte povestea mea, mi s-a intamplat de atatea ori, dar totusi parca imi place sa incerc. Nu stiu daca cineva ar trebui sa imi dea importanta, mai ales cand sunt atati oameni care chiar ar merita sa fie ajutati. As putea spune ca la mine totul a inceput de cand eram mici, deoarece tatalui meu ii placea sa bea si mereu iesea cu scandal, dar nu. Totul a inceput cand un unchi de-al meu s-a sinucis, si din acel moment pentru mine totul s-a schimbat. Nu am nevoie de ajutorul vreunui specialist ca sa recunosc ca sufar de depresie, si totul se intampla din cauza faptului ca nu am putut sa-l salvez, desi as fi putut. A urmat o perioada in care m-am linistit si apoi am plecat ca sa dau la facultate, si totul s-a dus de rapa.
Stiu ca nu sunt cel mai bun, dar totusi ma doare cand vad ca altii care nu stiu nimic, reusesc mereu sa ocupe un post sau sa intre undeva, si eu nu. Acest lucru ma distruge, mai ales ca nu am nici o stima prea buna fata de mine. Sunt gras si acest lucru ma face sa nu am curaj in mine si sa fac lucrurile pe care le vreau. Poate acesta e si motivul pentru care, pana la 21 de ani,cat am acum pentru ca recunosc, nu stiu cat voi mai trai…zile, luni, ani…, nu am avut o prietena. Si din pacate acum nici nu am curj, mai ales datorita starii in care ma aflu.
As vrea sa am curajul sa pun capat vietii asteia nenorocite pe care o am, dar imi lipseste. Vara trecuta, dupa o cearta cu tatal meu, a carui vinovat era tot el pentru ca mi-a amanetat un lant care este o amintire pentru mine, ca sa poata sa bea, m-am hotarat sa ma sinucid. Mi-am legat o franghie de gat, dar nu stiu ce m-a facut sa ma opresc in ultima clipa. M-a facut sa plang cum nu am plans de multa vreme si m-a condus catre un lucru poate chiar mai rau.
Am inceput sa ma tai…mai intai 20 de taieturi pe mana, pentru fiecare nenorocit de an pe care l-am trait. Apoi de fiecare data cand ceva era impotriva mea… Acu nu stiu cum sa ma opresc, desi cel mai des ma gandesc: de ce nu imi tai odata venele ca sa inchei socotelile si gata. Ma culc si apoi nu mai am nevoie sa ma trezec… Dar nu stiu de ce ma agat de viata asta…mereu ma gandesc ce o sa fie maine, si ma trage inapoi si ma face sa ma distrug si mai rau. Si nu mai suport acest lucru. Totusi poate un motiv la fel de intemeiat este verisorul meu primar, care are doar 2 ani. Ma inveseleste mereu cand il vad, uit de toate necazurile mele si totusi…nu vreau sa ma tina minte asa. Pentru ca poate, Doamne fereste, daca afla ce am facut, va face si el intr-o zi la fel. Si nu vreau acest lucru…poate eu nu mai am un viitor in fata dar el da. Din pacate nu mai stiu ce altceva sa fac, nu am cu cine sa vorbesc, pentru ca m-am inchis in mine, si mereu cand vorbesc cu cineva rad de mine, ma fac idiot, prost si mereu ma fac sa ma gandesc…orare le-ar fi mai bine fara mine? Si mereu ma gandesc…cum ar fi sa o fac pur si simplu…sa nu ma mai trezesc…oare le-ar fi mai bine la toti?

10 04 2016
Adrian

Draga Cristian,

Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „căsuță” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Cristian 24”. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

5 11 2016
Ylenia

Draga Adrian, am aflat de acest site de la o mamica care a trecut prin aceeasi tragedie ca si mine, aceea de a-ti pierde copilul. Si nu oricum ci prin suicid. Desi incerc sa par tare, desi incerc sa ma implic in cazuri asemanatoare prin sfaturi pe care i le-am spus si lui in ultimii ani de cand a suferit o depresie majora in urma despartirii de prietena lui. Pe langa golul din suflet a inceput ca o eliberare a frustrarilor sa joace la jocuri de noroc intrand in datorii carora nu le mai putea face fata. In liceu era de asemenea supus un proces de stigmatizare continuu din partea dirigintei care-l umilea in fata colegilor. Mentionez ca nu a avut abateri majore de la disciplina scolara sau de la normele societatii. Era un copil cald, bun, empatic, plin de iubire. Ma facea mandra de el mai ale ca avea un IQ f ridicat reusind sa absolve liceul si sa intre la 2 facultati din prima pe baza de admitere desi diriginta imi repeta tot timpul ca nici bacul nu-l va lua. Pe langa sprijinul din partea mea a avut un grup de prieteni extraordinari, realizati din toate punctele de vedere. La eibapelam, bineinteles fara ca el sa stie, ori de cate ori intra in starea vegetativa iar ei veneau sa-l sustina. Bineinteles ca lor nu le spunea problemele lui si stia foarte bine sa-si mascheze suferinta. Desi am incercat toate optiunile terapeutice nu am reusit sa-l readuc pe linia de plutire. Ma sfasie durerea si as vrea sa inteleg unde s-a produs declicul in viata lui, unde am gresit noi ca parinti..
Atunci am crezut ca fac bine internandu-l la psihiatrie dupa prima tentativa apoi dupa a doua isr dupa a treia internare la trei zile a rupt firul vietii. Cred ca toata viata ma va macina gandul ca am gresit si nu pot trai in prezent, doar caut raspunsuri. La cateva zile dupa ce a placat din viata noastra ma gandeam sa ma duc langa el. Dar inima imi spunea ca si ceilaltioameni dragi din viata mea au nevoie de mine (fratele mai mic, sotul, parintii mei in varsta- mamei mele nu am avut curajul sa-i spun adevarul ). Din pacate in acesti doi ani atentia mea s-a indreptat catre nevoile lui si l-am neglijat pe fratiorul lui. Acum nu stiu cum sa intru din nou in viata lui. Am atata nevoie de dragostea lui dar se comporta ca un iceberg cu mine. Nu vreau sa intru cu „bocancii ” in sufletul lui.
Poate cineva din acest grup sa-mi dea o speranta cat de mica ca totul va fi bine.
Multumesc ca existati.

5 11 2016
Adrian

Dragă Ylenia,

Bun venit aici, și mulțumim pentru cuvintele frumoase! După cum, probabil, știi deja, pentru a ușura atât comunicarea (prin aducerea acestor gânduri pe prima pagină), cât și pentru a putea citi mereu o poveste de viață în contextul ei, în coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu numele tău. Acolo vor sosi, în curând, comentariile care îți vor fi adresate.

Cu prietenie,
Adrian

31 10 2017
Dana

Bine v-am gasit!
Ma numesc Dana si am 38 ani.
Acum 3 ani am incercat sa ma sinucid si in urma acestui fapt acum merg cu carje.
Locuiesc in Franta in Paris si aici s-a intamplat tentativa.
Dupa accident am fost dusa la spital imediat si operata. Am stat 3 luni in spital la sectia de ortopedie-traumatologie din care o luna lungita in pat. Dupa perioada asta am fost transferata la un spital de reeducare cu o sectie speciala pentru persoanle cu tentative de suicid. Acolo am mai stat 6 luni din care 4 in scaun cu rotile si apoi cu carje.
Am cunoscut acolo oameni deosebiti care trecusera prin aceeasi problema si care au supravietuit…unii paraplegici, altii amputati, altii cu carje iar altii fara sechele vizibile.
Pentru mine ceea ce traiesc este o a doua viata pentru care multumesc lui Dumnezeu, Sursei a tot ceea ce este, cu fiecare suflare.
Am invatat cat de pretios este fiecare moment si cum nu mai conteaza ce a fost sau ce va fi ci momentul prezent cu tot ce aduce cu el.
Am invatat sa ma pretuiesc si sa nu las gandurile sa imi tulbure viata asa ca le pun intotdeauna in chestiune…”e adevarat ceea ce gandesc?” sau e o naluca?
Toate sunt trecatoare, asa si supararile noastre, asa si starile prin care trecem. Dupa furtuna intotdeauna apare soarele.
Noaptea trecuta am avut un vis in care mi se spunea ca trebuie sa scriu un articol si toata dimineata m-am framantat la ce ar trebui sa scriu si unde. Asa v-am gasit pe voi. Si mare imi este bucuria ca existati.
Am citit cateva din marturiile celor ce cauta ajutor si alinare aici si am simtit cum as vrea sa va iau pe toti in brate…fara cuvinte…doar sa va strang in brate…

31 10 2017
Adrian

Dragă Dana,

Bun venit aici și mulțumim mult pentru că ne-ai împărtășit povestea ta! Cu siguranță, tu și atâția alții cunosc puterea unui cuvânt frumos spus în vreme de nevoie – așa că primim și transmitem mai departe îmbrățișările tale și… te mai așteptăm pe aici! Oricând ai timp și câteva cuvinte frumoase, ele vor fi bine primite!

Cu prietenie,
Adrian

PS Am creat o „căsuță” și cu povestea ta – am numit-o „Dana 38”. În acest fel, atât tu, cât și mulți alții (ajunși, ca și tine, dintr-o întâmplare fericită – deși eu cred că nimic nu este întâmplător!) o vor putea găsi mai ușor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: