Alexandru I.

4 03 2013

Nici nu stiu de ce sunt aici…nu cred ca sa ma plang, poate doar ca sa imi aduc niste justificari.
Problemele mele poate nu sunt asa grele pentru unii, poate chiar neimportante. Dar eu am ajuns, sufleteste, la un stadiu pe care il cred fara sanse de iesire.

Sunt un ratat. Nu e o lamentare, e co constatare. Pur si simplu nu ma mai pot adapta la cerintele societatii. Tot universul meu se invarte la jurul unei facultati nenorocote, pe care pur si simplu nu pot sa o termin, nu vreau, dar am destule presiuni din partea rudelor, certurile cu parintii au devenit mai intense. Pana si cu iubita am ajuns sa am probleme.
Teama mi-e ca daca renunt, n-o sa ma mai vrea nimeni. Toata lumea pune pret pe studiile astea, iar eu nu le pot finaliza.

V-am spus ca problemele mele pot parea deloc grele, dar pur si simplu cand ma uit in oglinda, nu ma pot abtine de la a vedea ratatul pe care l-ar vedea si altii daca mi-as urma dorinta,
Asa ca daca mor, sau traiesc, oricum pierd oamenii dragi din viata mea. Dar macar daca mor, nu o sa fiu constient de asta.

Anunțuri