Raisa

Ce misterios e modul cum, venind pe drumuri diferite, acoperite cu praf sau spoite cu aur, ajungem in aceeasi intersectie rece a sinuciderii…
Povestea vietii mele e lunga, dezolanta si complicata, si sunt indreptatita cand spun ca am trait intr-o viata cat altii in 10. Ma alina gandul ca aici n-am sa fiu judecata, dar caut un raspuns sau o schimbare, o alinare usoara, prin voi.
Am 23 de ani si sunt singurul copil al familiei, singuratate care mi-a marcat intrega existenta. Parintii, desi iubitori si grijulii, nu s-au putut desprinde de latura superficiala si au incercat sa compenseze certurile si agresivitatea prin mijloace materiale. Am invatat sa port masti, inca de cand eram copil, sa disimulez fericirea, de dragul aparentelor.
La 16 ani, am cunoscut un EL in varsta de 19 ani, care avea sa-mi schimbe destinul. Am schimbat un zambet si atunci cand mi-a cerut numarul de telefon, nu l-am refuzat pentru ca era ruda si prieten cu prieteni si rude de-ale mele.Locuiam in judete diferite, la sute de km departare. M-a sunat dupa un timp, cand era deja plecat in strainatate, poate la o distanta de 3-4 luni de cand ne cunoscusem. Apelul lui l-am perceput, in copilaria mea, ca pe un semn divin, un raspuns al singuratatii mele. L-am transformat rapid in obiectul iubirii ideale, acea iubire platonica pe care o intalnesti o data in viata, gandeam atunci.Ma alipisem de el cu toate gandurile si era evadarea de indiferenta parintilor. Nu aveam alte mijloace de comunicare, decat telefonul lui- miercuri si duminica-la un interval regulat.Ne-am intalnit in calitate de iubiti in vara lui august- cand se implinea un an de cand il vazusem prima data. Eu mi-am vizitat bunicii cu scopul intalnirii cu el. El se intorcea din afara, intr-un concediu. Am petrecut vreo 3 zile neintrerupte impreuna, colindand toate stradutele. Am invatat cum e sa fii sarutata si sa saruti, pentru prima oara. M-am intors acasa cu inima sfasiata pentru ca nu puteam fi mai mult timp alaturi de el. Relatia noastra se solidifica si eram convinsa ca era omul vietii mele. De altfel, fiind la distanta, imi permitea sa-mi imaginez cele mai frumoase lucruri despre el, iar el devenise un Fat Frumos, dar virtual. A doua intalnire cu el a fost decembrie, in acelasi scenariu. Diferanta a fost ca, de data asta, sub impulsul sentimentelor, am facut 2 greseli majore: l-am prezentat parintilor si m-am lasat atinsa de el, in intervalul care nu e nici feciorie, nici pierderea virginitatii- ci undeva intre. Tata, incantat de baiatul muncitor, de la tara, i-a propus ca atunci can dse va hotari, sa vina sa se califice pe un utilaj portuar, si sa locuiasca la noi o perioada. Tata mi-a marturisit apoi, ca a facut asta din teama de a nu ma pierde, de a nu fugi cu el, cumva. Nu as fi facut-o, dar el asa a simtit in acel moment. Dupa intalnirea asta, am avut groaznice mustrari de constiinta ca m-am lasat atinsa de el. Relatia nu mai era platonica, era materiala, tangibila, si simteam cum Dumnezeu s-a suparat pentru gestul meu. Am postit si m-am impartasit, aceea fiind ultima impartasanie pana in ziua de azi, dupa care am simtit ca am scapat de povara. In august-ul anului urmator, dupa aproape 2 ani de relatie la distanta si 2 intalniri, a venit la mine.Initial, pentru o perioda scurta, dar pentru ca nu isi gasea job, perioda s-a transformat intr-un an in care el a trait pe banii si rusinea mea. Cata rusine si barfa am indurat din cauza asta, nu am cuvinte sa va povestesc. Ma apropiam de 18 ani, dar veneam dintr-o familie numeroasa, cu multe rude rele si barfitoare, care mi-au ras in nas. Pentru dragostea lui, m -am luptat cu toti, dar stresul m-a doborat si am inceput sa am dese atacuri de panica, pana la izolare. El, in schimb, incepea sa traiasca. Si-a inceput scoala de calificare, isi forma o noua viata.Fortata de aparenta iubirii si a faptului ca locuia la mine, am inceput un joc periculos si murdar, o refulare sexuala care nu era o implinire a dragostei ci o anestezie a durerii. Cand i-am cerut sa plece, a inceput sa planga, ca un copil scos in ploaie. Si-a gasit job dupa luni bune de cautari, si a continuat sa locuiasca la mine.Mama il detesta, certandu-ma teribil pentru alegerea asta, iar tata il ocrotea. Terminata psihic de razboiul interiot, din mine, dintre iubire si abuz, dintre famile si iubit, sanatatea mea s-a subrezit teribil. Am avut depresie, anorexie nervoasa si tulburari de panica, si groaznic este ca toate astea erau ignorate de cei dragi ai mei, de parinti si de iubit. Imaginati-va cum e sa ai 18 ani, o poveste ca asta in spate si un bacalaureat in imediatul viitor. DIn cauza bolii nervoase, am absentat mult din ultimile luni ale clasei a 12-a, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am putut invata acasa si Bac-ul l-am promovat cu o medie mult peste 9. La Bac m-a sustinut foarte mult EL, fiindu-mi alaturi si ajutandu-ma sa trec peste atacurile de panica aparute ca din senin. Cine nu a trecut prin asta, nu stie cat de ingrozitoare pot fi. Dupa Bac, aveam extrem de multe optiuni in privinta facultatii, dar am ales-o pe cea mai grea. In 3 zile m-am pregatit pentru admiterea la Facultatea de Medicina. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma indrume, si daca o sa fiu un medic bun, sa reusesc, dar daca nu, sa ma lase spre alta facultate. Am luat, ai mei au fost extaziati, dar pentru cateva sutimi, am luat la taxa. S-au indatorat ai mei saracii, pentru a-mi plati taxa care valora cat 7 salarii medii pe economie. In septembrie, dupa mai mult de 1 an de cand venise la noi, EL a ales sa se mute in oras, pentru ca noi locuiam departe si ii era greu sa ajunga la munca. L-am ajutat si si-a gasit o garsoniera, ultracentral, simpla dar bine pozitionata. La inceperea anului universitar, s-a pus problema gazdei mele, pentru ca noi locuiam la vreo 60 de km de orasul unde e universitatea. Si cum finantele erau deja epuizate, solutia a fost sa ma mut cu EL. Am fost obligata. Si cate am indurat, cand s-a vazut singur cu mine si cand m-a vazut lipsita da ocrotirea parintilor, nu am lacrimi sa va povestesc. Facultate, peste 10 ore pe zi, acasa cu el a trebuit sa invat sa gatesc, sa intretin o casa si un barbat, aproape ca o femeie maritata, iar parintilor nu le puteam spune nimic, de teama si de rusine. M-a umilit, m-a abuzat, m-a lovit, m-a inselat. Iar, la sfarsitul fiecareia, mi-a spus ca ma iubeste enorm si ca nu m-ar schimba pentru nimic in lume. Cand am incercat sa gasesc un refugiu in parinti, trecand peste rusine si incercand sa le intrezaresc putin din calvarul meu, mi-au spus ca trebuie sa tac si sa inghit, ca ei nu isi permit sa ma mute. M-am mutat singura,la inceputul anului 2, la o batrana trecuta de 80 de, si despre care am aflat ulterior ca sufera de Alzheimer, atunci cand incuia usa, uitand cine sunt,si o rugam sa-mi deschida, sa ma lase sa intru. O vizitau o sora si sotul acesteia, iar ei nu imi permiteau sa intarzii la chirie. Imi amintesc ca, intr- zi , ai mei mi-au pregatit o gasca, pe care am pus-o la frigider, dar din care nu am apucat sa mananc, pentru ca mi-au luat-o fara sa ma intrebe. Chiria era micuta, dar abia o putem plati din putinii bani pe care ii primeam de acasa. In perioda asta, bunica din partea tatalui, pe care o iubeam enorm, s-a imbolnavit de cancer, si cu toate eforturile, nu a putut fi salvata. Nu regret nimic, insa banutii care erau deja putini se cheltuisera pana la indatorare in incercarea de a o salva. Am fost privata de multe, nu imi mai permiteam nici macar o pereche de pantofi, iar ziua eram mai mereu infometata. Cand nu mi-am mai putut permite chiria, m-am intors la el.
3 ani au trecut de cand m-am intors la el, de cand ma mint ca imi e bine, de cand ii mint pe toti ca imi e bine. Astazi, in ziua in care va scriu, nu mai sunt aceeasi fetita infometata si cu pantofii rupti, dar banii pe care ii primesc de acasa sunt inca insuficienti pentru a-mi permite sa ma mut. De altfel, nu mai am curajul de odinioara, nu am puterea sa ma lupt cu morile de vant.
EL a inceput liceul la seral, iar acum e clasa a XIII-a. Ii scriu referatele si toate temele . Nu cred ca a citit vreodata o carte. La ultima cearta, l-am injurat cum nu imi sta in caracter, am dezvoltat o ura ascunsa pentru el, iar asta am descoperit-o de curand.EL e somer de cateva luni. Sta acasa, asteptand sa-l cheme. Imi spune ca il platesc cei de la munca, si pe timpul asta. Chiar daca rar si insuficient. Plateste cu ei doar chiria, si e singurul lucru de care beneficiez din toata munca lui. Banii de buzunar ii dau eu, din minimum minimorum. S-a enervat si a plecat acasa la el, in satul natal.Cred ca se intoarce dupa vreo luna. Ma suna o data pe zi, cate 1 min, in zilele lui bune. Si imi spune ca ma iubeste. Eu sunt imuna la sentimente deja. Sau prea ranita, prea dezgustata.
Nu-mi pot permite un job din cauza facultatii, nici macar unul part time, desi am incercat mai multe posibilitati.
M-am gandit la videochat, unul de tip non adult, in care nu te dezbraci, pentru ca sunt disperata, nu mai am iesire. Urasc saracia si o maschez, nu vorbesc despre ea, nici despre mine. Sunt unul din oamenii care zambesc mereu, fara motiv, de teama de nu-mi arata durerea interioara. O prostituata a unui singur barbat. O abuzata. O intelectuala. O doctorita. Un nimic.
Daca voi, cititorii mei, ma veti judeca si veti da cu pietre in mine, n-am sa ma supar. Poate o merit, pentru ca am tintit prea sus, ca am cerut prea mult de la viata. Si pentru mine, ca si pentru multi altii, sinuciderea ar fi o evadare. Nu , eu nu imi doresc doar sa mor, imi doresc sa mor de mainile mele, pentru ca asta er fi singura razbunare pentru tacerea si indiferenta celor in care am crezut. Ar afla si ei ca, am tacut, ca am acceptat sa fiu marioneta frumoasa si perfectionista, ca m-am lasat devorata de ei…Nu sunt inca suficient de curajoasa pentru o sinucidere. Probabil m-am obisnuit cu durerea din mine. Dar acum, mi-e sila de ceea ce am ajuns, si n-am mai ramas din mine nimic curat.

Ma doare cand va vad, pe unii, atat de sfasiati si simt si durerea voastra, la fel ca pe a mea. De ne-am putea alina reciproc… Si daca-ar fi sa traim, dragii mei, sa traim frumos, invatand din nou sa respiram viata, sa fim oameni cu constiinta de sine.

Va rog sa ma iertati pentru postarea exhaustiva, nu stiam cat si cum sa povestesc pentru a ma elibera. Imi doresc sa nu va fi plictisit, si va multumesc, din inima mea neagra, ca mi-ati citit povestea de viata, nespusa pana acum. Va astept cu orice sfat, sugestie sau chiar critica.

VA IUBESC MULT, PE TOTI!