Alina N.

buna ziua…..imi este rusine de mine ca am fost in stare sa caut modalitati de a-mi pune capat zilelor, dar simt ca tot ceea ce fac, tot ceea e zic nu conteaza pentru nimeni.din cauza starii de dezgust fata de prorpia mea persoana, refuzul meu de a crede ca nu sunt in stare sa fac fericit pe cineva m-a adus in pragul divortului….recunosc si sunt constienta ca este numai vina mea. am incercat sa gasesc singura o solutie, o cale de a iesi din starea asta dar singura cale a fost sa ma izolez si sa resping pe toata lumea. ma simt atat de dezgustatoare ca numai pot sa dorm in pat cu sotul meu, imi este rusine sa ies pe strada, simt ca toata lumea rade de mine, si fug sa ma ascund mereu dupa cate ceva…numai suport certurile cu sotul meu, vreau sa mor, sa scap de toata suferinta care imi sufoca inima, sufletul…dar sunt o lasa si imi este frica de moarte, daca eram mai puternica poate ca deja scapam de toata tristetea asta..m-am saturat si recunosc ca am nevoie de ajutor

Ioana A

buna ziua..imi este atat de greu sa incep…nu stiu ce sa mai fac ca sa scap din negura in care simt cum cad fara a putea sa fac nimic…numai pot, simt ca ma sufoc, simt ca peretii camerei se fac din ce in ce mai mici si simt ca ma asfiziez, simt ca toata lumea ma indeparteaza si se uita la mine cu dispret, simt ca sotul meu nu ma mai iubeste, simt ca numai pot sa fac nimic…tot ce vreau e sa plang pana nu o sa mai pot sa deschid ochii…nu am incercat pana acum sa ma sinucid, incerc sa ma gandesc la cei din jurul meu dar simt ca totul s-a schimbat, numai este asa cum era la inceput, numai sunt buna de nimic, pe toata lumea dezamagesc..cum sa traiesc cu sentimentul asta? de unde sa caut forta sa merg mai departe? de unde cand in fiecare zi starea de sufocare si de singuratate este din ce in ce mai accentuata? de unde?

Rob

…ma aflu intr-o situatie cunoscuta, poate, pentru unii dintre voi, ma chinuie constant acest gand de a parasi aceasta viata, partea rationala din mine nu intelege de ce? pt ca nu exita nimic atat de grav in viata mea care sa ma faca sa renunt, dar totusi simt mult prea multa tristete in suflet, prea multa singuratate, parca zilnic duc o lupta cu mine, mi-e teama ca intr-o zi parte irationala va castiga, acea parte care-si doreste cu disperare sa moara, acea parte care plange fara motiv si care imi repeta constant ca traiesc degeaba.
Nu stiu daca am scris lucruri banale, dar faptul ca am indraznit sa dau un google search pe tema de mai sus spune totul despre mine, despre starea in care ma aflu acum…pt ca dorinta de a muri am avut-o parca mereu cu mine, mi-a lipsit insa curajul uneori, iar alteori Dumnezeu a vrut ca eu sa traiesc…ma bucur ca v-am gasit

Rainer

eu am trecut de varsta adolescentei cand ti se par problemele atat de grele si de nesuportat…condamnam o data pe cei care luau o astfel e decizie…acum am ajuns eu in postura in care zic stop..nu mai pot..as vrea ca totul sa se termine aici si acum…cat poti sa rezisti oar ecand viata iti da numai lovituri…m-am casatorit si nici dupa un an omul pe car eil iubeam a plecat fara sa se uite in urma lasandu-ma singura cu un copil,copil care nici dupa 6 luni am aflat ca sufera de autism …ca este condamnat la o viata in tacere…dupa cinci ani de singuratate ,dupa 5 ani de alergatura la medici,terapeuti,am aflat ca nu mai este nici o sansa de recuperare si ca ar trebui sa ma impac cu ideea…mi-am luat inima in dinti si am incercat macar sa ii ofer un camin,un tata…si m-am trezit intr-o situatie fara iesire,lang aun om pt care nu mai simt nimic,pt ca s-a schimbat radical,sunt mai singura ca oricand…nu pot sa fac nimic…nimeni nu ar intelege daca as pleca si l-as lasa…toti ar gandi ca nu sunt un om stabil divortand a doua oara….nu pot sa ii ranesc atat de mult,nu pot sa ii vad plini de rusine…daca as pleca din viata acum stiu ca cel mic va fi ingrijit,il las pe maini bune…dar eu nu mai pot suporta atata durere….