Diana L.

In 2015 am intrat intr-un grup de facebook dedicat unei trupe care imi placea foarte mult. O fata, Ioana, posta mult despre trupa respectiva, dar si multe mesaje dragute care imi faceau ziua mai buna. In 2016, Ioana a parasit grupul insa ii vedeam in continuare postarile de pe profilul de facebook, instagram, twitter. Era o persoana minunata si desi nu am vorbit decat de cateva ori cu ea, o admiram enorm. Parea atat de optimista, in ciuda faptului ca mama ei o parasise cand avea 2 ani iar tatal ei decedase inainte sa se nasca. Ea locuia cu bunica ei. Nici nu stiu cum sa exprim cat de draga imi era, mi-am dorit atat de mult sa ii fiu prietena, macar pe internet, pentru ca stateam in orase diferite. Acum aproape 3 luni, intr-o joi seara am vazut o postare pe grupul dedicat trupei: „O mai stiti pe Ioana? Cica s-ar fi spanzurat…” Numarul articolelor de pe site-urile de stiri despre sinuciderea Ioanei au inceput sa creasca. Am inceput sa plang imediat ce am vazut postarea. Cum se putea ca o fata atat de optimista si draguta sa sufere atat de mult incat sa se spanzure? Nu o condamn, nu avea prea multi prieteni, din ce stiu eu. Ma rog in fiecare seara sa isi gaseasca in sfarsit fericirea. Am admirat-o foarte mult si mi-am dorit extrem de mult sa ii fiu prietena. Dupa sinuciderea ei m-am gandit de foarte multe ori sa fac si eu acelasi lucru, insa mi-as rani familia si nu-mi doresc asta… Nu din cauza ei ma gandesc sa fac acest lucru, nu am prieteni, scoala ma face sa ma simt oribil, simt ca imi dezamagesc parintii in fiecare zi.