I. 18

24 03 2015

Buna,am 18 ani si desi par a fi o copila,nu sunt…Poate o sa par penibila… Chiar daca las impresia ca sunt o persoana puternica,sunt cea mai slaba.
Am obosit si fizic si psihic,simt ca cedez,sufletul mi se taraie si striga dupa ajutor insa nimeni nu il aude. Parintii mei nu se prea inteleg bine.Mama mereu imi reproseaza ca nu o sa iau bacul,ca nu sunt in stare de nimic. Tata a plecat acum o luna din tara si eu cu mama abia mai avem bani sa luam o paine,iar pe tata nu il intereseaza. Am o afectiune la stomac care in timp daca nu e tratata se poate ajunge la cancer. Nu vreau sa iau tratamentul si nu pentru ca nu pot inghiti pastile asa cum i-am spus mamei mele si pentru ca imi doresc sa mor mai repede fara sa fie nevoie sa o fac cu mana mea.Ma simt inutila,invizibila,degeaba.Fostul meu prieten care am stat 1 an cu el si care jur ca as incasa un glont pentru el,e cu alta acum.Ma dor toate chestiile astea… In jurul meu am doar prieteni falsi,exceptand unul. Simt ca sunt o povara pentru ai mei,mama chiar mi-a spus o data ca nu e mare pierdere daca mor…
Cateodata chiar ma rog sa dea o masina peste mine si daca nu se va intampla asta,atunci nu o sa mai dureze mult pana o sa “plec”. O sa plec curand,oricum nu mi-a prea placut pe pamant ….

Anunțuri