A 21

Buna ziua ! Sunt A , studenta la facultatea de Medicina , anul 3 🙂 Am 21 de ani.. dar nu pot spune ca i-am avut pe cei mai fericiti ( din moment ce sunt aici ) . De mic copil am fost influentata de parinti, cei pe care ii iubeam tare mult si care-i consideram cu mult superior mie .. In fine , am fost sprijinita-n decizia mea de a da la Medicina, cu toate ca parcursul mi-a fost tare ciudatel. Am dat la un liceu ( venind de la tara ) , la care mi-a fost foarte greu sa ma integrez , nu neaparat datorita diferentelor tara-oras , ci mai mult datorita colegilor ( care efectiv te persecutau in fel si chip ) .. care ma agresau verbal. De acolo au inceput si ‘necazurile’ mele .. Mama nu-mi intelegea situatia si desi faceam tot posibilul s-ajung cat mai ‘sus’ , asa cum voia ea , ma jignea , facandu-ma ‘vipera’ ,’ proasta’ , ‘nu esti buna de nimic ‘ si asta era tot ce auzeam in fiecare zi. Plus de asta , sunt probleme in familie ( am ajuns la concluzia ca mama neavand o copilarie fericita , facea tot posibilul sa ‘m-ajute’ pe mine ..scopul era unul bun, dar modul cum ma jignea .. cum ma trata nu cred ca au fost utile mie ) iar tata (desi operat pe cord ) bea , se imbata , nu mai spun ca-i vorbeste mamei cu ‘fa’ .. iar o data s-a intamplat chiar sa ii cad in genunchi sa n-o loveasca . In fine, unele lucruri au trecut si a trebuit sa ajung la facultate. M-am eliberat , nemaiauzind in fiecare zi jignirile mamei ( care oricum nu inceteaza nici cand vin acasa ori la telefon ..) .Orice decizie-as lua aud numai ‘ nu esti buna de nimic ‘ , ‘ mi-as fi dorit alt copil ‘ , ‘ am facut numai sacrificii pentru tine ‘ , ‘din cauza ta am ajuns aici’. A aparut chiar si un baiat minunat in viata mea , dar de care nu pot sa ma bucur , pentru ca mama nu e de acord si in orice moment ma ia peste picior pentru deciziile proaste pe care le iau. Niciodata nu a avut incredere-n mine , niciodata nu m-a felicitat pentru un rezultat. Deseori ma gandesc la suicid, recunosc. Datorita lucrurilor pe care mama mi le spune eu am ajuns sa nu am deloc incredere-n mine. Nu pot sa am . Am zeci de biletele scrise-n mii de feluri legate de suicid. M-as bucura cand vin acasa, m-as odihni.. Dar nu am cum. Uneori mi-ar fi mai usor sa-mi iau viata . Si atat . Nu avem nici cine stie ce posibilitati financiare.. Eu i-am iubit mereu ..Si desi tata chiar este destul de mincinos si ..bea .. l-am iubit mereu si l-am respectat pentru eforturile pe care le face pentru mine .. Eu nu am putut avea relatii pana acum , pentru ca mama ajungea uneori chiar sa-mi sune iubitii si sa le spuna sa ma lase-n pace, pentru ca am de invatat.. Pare penibil , stiu . Dar chiar pe omul acela il iubeam , om , care a incetat sa ma mai caute din acel moment . Cam asta este viata mea pe scurt. Astept pareri ..

Ionut 2015 2

Simt că o iau razna, tot ce imi doresc este să dispar din lumea asta.Am mai incercat cu pastile , m-am trezit la FLoreasca.De data asta voi reusi…adio oameni buni…eu nu voi mai fi…voi fi scapat de aceasta povara, viata….

Necunoscutul

Interesant…nu este important cine sunt , important este ce am facut si ce am vrut sa fiu ! Sunt fiul risipitor si deznadejdea imi este umbra , sunt speranta vie si vis mort ! Am vrut sa fiu un salvator de vieti si suflete , dar alegeri firesti au existat datorita egoismului si confuziei ! Prea cumplita este povestea mea….

Rob L

E clar de ce ma aflu aici, vreau sa zic ca sunt cazuri in care vorbiti in contradictoriu pe tema religioasa, am incercat sa citesc Biblia, talcuiri ale Sfintilor Parinti insa incep din ce in ce mai mult sa cred ca e o mare manipulare. Spuneti ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce si totusi atatea cazuri de suicid ! Ce s-a intamplat acolo? evident ca i s-a dat peste masura…Dumnezeu ne-a dat viata in dar? Ce dar e asta in care esti condamnat pur si simplu ? In care trebuie “sa dai din coate”. De ce nu ti se ofera o cale de mijloc?, nu cea de frica (manipulare), frica iadului. Mai am non-sensuri din astea, dar nu vreau sa te plictisesc mai mult decat am facut-o. Credinta nu ma ajuta. Nu ma obliga nimeni sa cred, stiu, trebuie sa simt ! Si acum intrebarea ” La ce sa mai traiesc?” Sa mai cred in familie, la ce conditii mizere sunt in Romania, nu vreau sa dau nastere la un copil doar de a-mi satisface nevoile mele, nu vreau sa fiu sluga a sistemului. Ma simt manipulat si in acelasi timp scarbit de rasa umana. In psihologie vad ca se promoveaza notiunea de “singuratate” ceea ce o consider total gresita, TU-ul asta mi se pare ca e o notiune de egoism. Divide et impera !

P.S. Nu e nevoie sa publici mesajul meu, e o refulare de a mea.

Emma

Buna!! Ma numesc ema si am 17 ani. De cand aaveam 8 ani am inceput sa ma uit la filme pornografice…ele mau dus la dependenta si practic mi-au distrus viata pentru ca notele mele au inceput sa scada considerabil, relatia mea cu familia nu mai e aceeasi si in ultimul timp am cosmaruri multe.. Eu merg la biserica dar acolo nu pot sa spun nimic nimanui pentru ca mar judeca . Am inceput sa ma rog sa imi ia dumnezeu viata pentru ca nu mai pot, nu mai imi vad viitor si sunt prea robita de pornografie. Am ganduri sinucigase si ma tem ca intr-o zi am sa fiu asa de rau cat sa le pun in practica.. Va rog, ajutati-ma!!

Dana 122

Buna ziua. Azi am avut o zi tare proasta. De fapt asa sunt aproape toate zilele mele de cativa ani sau de vreo 25 de ani, ca sa fiu mai concreta. Incerc sa povestesc pe scurt. Mama e bolnava, are schizofrenie. Parintii mei s-au despartit de cand eram mica, probabil din cauza bolii mamei. Pana in clasa a sasea am locuit cu ea. Nu mai intru in detalii, dar va puteti inchipui cum e sa locuiesti si sa ai grija de un om cu o astfel de boala. Eu faceam treburile prin casa, curatenie, spalam haine. Eu ii ascultam delirul, ce sa zic, am trecut prin toate cu ea. Cand eram mica si imi facea baie, de cateva ori era sa ma inece. M-a pus in situatii penibile la scoala. In perioadele ei mai critice, viata mea nu era buna deloc. In fine, la un moment dat nu s-a mai putut si ea s-a internat definitiv. Apoi am avut vreo 2-3 ani buni, in care am locuit cu bunica. Dupa ce s-a internat mama, bunica m-a luat la ea. M-am mutat si cu scoala. Apoi am inceput liceul si m-am mutat cu tata. Aici au inceput alte probleme. El are o partenera de viata cu care au fost tot felul de situatii inca de la inceput. Incerc sa spun lucrurile cat mai obiectiv. Nu vreau sa ma victimizez. Ideea e ca ea a incercat mereu sa ma indeparteze cumva de tata. Oricum eu nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu el. Dar macar pana sa apara ea in peisaj, aveam o relatie rece, dar decenta. Ea ii spune lui tot felul de lucruri despre mine, evident, minciuni. Ma barfeste la prietenele ei, la fiica sa, la vecini, la toata lumea. Eu o aud cand vorbeste la telefon. Si ceea ce nu inteleg e de ce spune minciuni. Adica care e logica? Eu nu i-am facut niciodata nimic. Nu am deranjat-o cu nimic. Ca o parenteza, eu am fost mereu un copil cuminte, am invatat bine, am avut mereu prietene cuminti. Niciodata nu am iesit cu nimic in decor. La inceput am avut niste discutii cu ei, din initiativa mea. Cand am vazut ca lucrurile nu merg bine, am crezut ca o sa le rezolvam daca o sa discutam. Am vorbit frumos cu ei, am incercat toate posibilitatile si toate mijloacele. Dar degeaba. Apoi am inceput sa ne tot certam. Apoi am incercat sa fiu indiferenta, pur si simplu sa o ocolesc pe cat posibil. Nicodata nu se rezolva nimic si ea continua sa-mi faca viata un chin. Ii baga in cap lui tata ca ar trebui sa imi ceara bani pe utilitati, pe gaz, curent etc. Precizez ca casa in care locuim e a mamei mele. Ea a inceput de ceva timp sa ascunda detergentul, hartia igienica. Nu vreau sa para sa povestesc tampenii. Dar mi se pare absurd ca oamenii astia, care stau in casa mamei mele, care se poarta cu mine ca si cum as fi un chirias in casa mea, care nu imi dau nimic, sa ascunda detergentul prin dulapuri. Ca sa nu mai zic despre mancare. Eu traiesc din banii mei. Imi cumpar totul singura, inclusiv hartia igienica si mancarea. Dar e vorba de gestul in sine, de a ascunde lucrurile astea de mine, in casa mea pana la urma. Nu stiu ce sa mai fac. Azi am avut o cadere nervoasa. Din cand in cand am cate o cadere, cand mi se umple paharul. Deja de cativa ani buni ma simt rau si sunt depresiva. Traiesc intr-o continua tensiune. Si nu gasesc nicio solutie. Nu imi permit sa mi iau o chirie sa ma mut. Deci nu am nicio posibilitate sa scap de ei. As vrea doar sa ma lase in pace, sa se poarte ca niste oameni normali, sa nu mai vorbeasca despre mine. Pur si simplu sa ma lase in pace, asa cum eu ii las pe ei. Vorbesc despre ei la plural, desi tata nu imi face practic nimic. El parca are un clopot de sticla in care sta. Nimic nu il atinge. Sincer, cred ca nici pe ea nu o iubeste. Lui nu ii pasa de nimic. Ma gandesc destul de des la sinucidere. Ideea e ca inca mai pot, inca nu am ajuns la limita. Doar ca timpul trece si nu stiu daca mai am mult. Nici macar sa mor nu pot, pentru ca o am pe mama, de care trebuie sa am grija. Chiar daca ea traieste intr-o alta lume si poate nici nu realizeaza cine sunt, eu stiu ca ea e mama mea si nu o pot lasa singura. Nu stiu ce sa fac, va rog daca puteti sa mi dati un sfat. Mi-ar fi de mare ajutor. Sa merg la psiholog nu imi permit. Am vorbit cu psihiatrul mamei mele, dar nu mi-a fost de prea mare ajutor. Nu as vrea sa incep sa iau medicamente.

Icsulescu

Vreau sa ma sinucid. Am incercat si’nainte, acum vreo 8 ani, a fost un failure. Locuiesc in UK de 5 ani. Am fost cu o tipa, alaltaieri ne-am despartit. Ma omoara singuratatea… Am bani.. nu am pe nimeni alaturi.
Acum 7-8 ani am luat vreo 5o pastile cu […moderat…] – e substanta nociva.
Am ajuns in coma, etc…. Am fost OK pana recent. De azi, gandurile negre nu imi dau pace…. Vreau sa o termin cu totul….