Ziua internationala pentru prevenirea suicidului

Dragi prieteni, astăzi, 10 septembrie 2013, printre evenimentele și protestele diverse din București se va întâmpla și ceva care merită adus în atenția voastră, a celor implicați într-un fel sau altul în acest grup virtual de suport.

Asociaţia de Suicidologie, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti și cu Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” – Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii şi Adolescenţi organizează un eveniment pentru a marca și comemora Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, în Bucureşti, în data de 10 septembrie 2013.

Astfel, având în vedere faptul că instituțiile antemenționate gestionează Linia verde de urgență pentru prevenirea tentativelor de suicid la copii și adolescenți 116 123 (acesta este un număr unic la nivel european, apelabil gratuit, același în toate țările care oferă servicii de prevenire a crizei emoționale), se vor împărți fluturași și broșuri de promovare a Telverdelui și de conștientizare a trecătorilor bucureșteni cu privire la semnele de avertizare transmise de suicidari persoanelor apropiate.

De asemenea, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 1, sector 1, în zona fântânii din faţa Facultăţii de Geografie, între orele 19,00 – 21,00, se vor aprinde lumânări în memoria prietenilor şi cunoscuţilor care şi-au găsit sfârşitul în urma unei sinucideri, transmiţând totodată un mesaj distinct în vederea implicării comunităţii în activităţile de prevenire a suicidului.

Voi fi și eu acolo!

PS Din motive obiective, evenimentul pentru a marca și comemora Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, în Bucureşti, din data de 10 septembrie 2013 va avea loc in fata sediului Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti din str. Foisorului nr. 56-58 (zona Calea Vitan – Nerva Traian), sector 3, in intervalul orar 19.30-21.00.

Ce ziceti, ne defineste, ca grup virtual de suport?

Dragilor, am gasit o piesa care m-a dus imediat cu gandul la voi si la ceea ce incercam sa construim impreuna aici. Ce ziceti, ne defineste, ca grup virtual de suport?

Adrian

10 septembrie, Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului

10 septembrie este, pentru multi, o zi ca oricare alta. Pentru unii dintre noi insa, aceasta reprezinta Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului.

Promovata de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului constituie un bun prilej pentru a atrage atentia asupra unei probleme reale care, desi este mai putin “galagioasa” si, implicit, mai putin bagata in seama, reprezinta o amenintare reala la adresa unei societati extrem de framantate. O simpla statistica releva ca nu mai putin de un milion de oameni se sinucid in fiecare an la nivel global, ceea ce inseamna ca, la fiecare 40 de secunde, un individ isi pune capat zilelor. Rata sinuciderilor a crescut in ultimii 50 de ani cu 60%, in majoritatea tarilor, astfel incat suicidul a intrat in atentia autoritatilor si a ajuns sa fie considerat o problema de sanatate publica.

Asa cum era de asteptat, nici in capitala Romaniei acest eveniment nu va trece neobservat, cu atat mai mult cu cat aici, in Bucuresti, fiinteaza inca din anul 2009 un Telverde pentru copiii si adolescentii cu comportament autoagresiv (0800 080 100, disponibil 24/7, cu sprijinul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti) si, de asemenea, din anul 2011, isi desfasoara activitatea Asociatia de Suicidologie.

Astfel, in data de 10 septembrie 2011, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” – Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii si Adolescenti, cu Asociatia de Suicidologie organizeaza un eveniment cu prilejul Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, sub deviza „Viata este un dar, nu o optiune”. Evenimentul se va desfasura si va fi structurat in doua etape diferite, dupa cum urmeaza:

1. Un concurs de desene pe asfalt, la care vor participa aproximativ 100 de copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani – desfasurat intre orele 11,00 – 12,30, pe Bulevardul Nicolae Balcescu nr. 1, sector 1, in zona fantanii din fata Facultatii de Geografie, si pe trotuarul din fata Facultatii de Litere, de pe Strada Edgar Quinet nr. 5-7.

2. Tot in Piata Universitatii, la fantana din spatele Facultatii de Arhitectura, intre orele 21,00 – 22,00 aproximativ 100 de adolescenti si tineri vor aprinde lumanari in memoria prietenilor si cunoscutilor care si-au gasit sfarsitul in urma unei sinucideri, transmitand totodata un mesaj distinct in vederea implicarii comunitatii in activitatile de prevenire a suicidului.

Si, cum ziua de 10 septembrie are asemenea conotatii in domeniul suicidologiei, stiinta care prezinta un interes deosebit si pentru autorul acestui articol, sunt onorat sa anunt si lansarea primului tratat de Suicidologie integrativa (detalii gasiti aici).

Inchei prin a reproduce integral continutul fluturasilor care vor fi distribuiti, in data de 10 septembrie 2011, in centrul Bucurestiului, de Asociatia de Suicidologie, la care adaug adresa de internet a unui grup de suport virtual pentru persoanele care se lupta cu ideatia suicidara.

ARATA CA-TI PASA DE CEL DE LANGA TINE. IA ATITUDINE!

Semne de avertizare a suicidului:

* Orice discutii despre sinucidere, moarte sau autovatamare, cum ar fi „Imi doresc sa nu ma fi nascut”, „Daca ne vom revedea vreodata”, „Mai bine muream/ma omoram”;
* Doresc sa aiba acces la arme, pastile, cutite sau alte obiecte care ar putea fi utilizate intr-o tentativa de suicid;
* Persoana respectiva este preocupata de moarte sau violenta, scrie poezii sau povestiri despre moarte;
* Prezinta sentimente de neajutorare, lipsa de speranta şi de captivitate (“Nu există nici o cale de iesire”). Convingerea că lucrurile nu vor fi mai bine sau nu se vor schimba;
* Sentimente de inutilitate, vinovatie, rusine, ura de sine, senzaţie ca este o povară (“Toata lumea ar fi mai bine fără mine”);
* Efectuarea unui testament scris sau verbal, „sa ai grija tu de…”;
* Vizite neobişnuite sau neaşteptate sau apeluri către familie şi prieteni spunând la revedere oamenilor în cazul în care nu se vor revedea;
* Izolarea socială. Dorinţa de a fi lăsat în pace.
* Comportament autodistructiv, consumul de alcool sau droguri, condusul riscant, sexul neprotejat, asumarea unor riscuri inutile „oricum vreau sa mor”;
* Un sentiment brusc de calm, resemnare si fericire după ce a fost extrem de deprimata poate însemna că persoana a luat decizia să se sinucidă.

Ce poti face, concret, daca recunosti astfel de semne de avertizare ale unui comportament care poate duce la suicid?

– Suna gratuit, din orice retea de telefonie fixa sau mobila, la 0800.080.100 (TELVERDE)

– sau intra pe https://suicid.wordpress.com (grup de suport virtual).

Lansare carte: Suicidologie integrativa, E.A. Sarbu

Daca suicidologia, ca stiinta de sine statatoare, inter- si transdisciplinara, a aparut prin anii 1950, ca o necesitate fireasca a lumii academice de a intelege si explica amplul domeniu al suicidului (prin reunirea contributiilor psihiatriei, psihologiei, medicinei legale, sociologiei, stiintelor juridice etc.), suicidologia integrativa nu reprezinta altceva decat incercarea de a completa acest puzzle cu o piesa extrem de importanta, absolut necesara pentru corecta raportare la insusi subiectul studiat: fiinta umana, un homo religiosus prin excelenta.

Astfel, cartea Suicidologie integrativa reprezinta mai mult decat o simpla introducere in disciplina desprinsa din tanatologie; ea constituie o adevarata pledoarie pentru abordarea fenomenului sinuciderii dintr-o perspectiva integrativa, adaugand dimensiunii biopsihosociale a fiintei umane si pe cea de-a patra – cea spirituala, pe nedrept trecuta cu vederea (sau insuficient valorificata) de comunitatea stiintifica.

Dr. Emanuel Adrian SÂRBU, „în calitatea sa de teolog, filolog, sociolog şi psiholog, detine suficiente calitati si cunostinte pentru a se aventura intr-un demers atat de ambitios precum cel de fata, el fiind doctor in teologie, membru fondator al Asociatiei de Suicidologie, initiatorul unei noi paradigme disciplinare – suicidologia integrativa – si, de asemenea, initiatorul unui site care ofera sprijin emotional si consiliere persoanelor cu comportament autodistructiv si supravietuitorilor acestora” (Prof. Univ. Dr. Vasile TALPOŞ, Universitatea din Bucureşti).

„Lucrarea de faţă vine în întâmpinarea îngrijorătoarei situaţii legate de fenomenul suicidului, autorul făcînd o analiză teologică asupra factorilor care-l determină, precum şi a crizelor pe care le generează, reanalizând datele şi teoriile furnizate de istorie, sociologie, psihologie, prin prisma protestantismului evanghelic. Lucrarea îşi propune şi reuşeşte totodată, prin argumente şi documente concrete, să dovedească faptul că protestantismul evanghelic biblic oferă membrilor săi un factor de protecţie deosebit de important în problematica suicidului, autorul manifestând îndrăzneala de a provoca în această privinţă, chiar anumite „legi ale sociologiei”” (Pr. Prof. Univ. Dr. Isidor Mărtincă, Universitatea din Bucureşti).

Autorul „are meritul de a fi identificat punctele forte şi mai slabe ale fiecărei confesiuni şi nu agrează deloc ideea că cineva ar fi mai expus acestui flagel, dacă-l putem numi astfel, doar pentru că ar aparţine unei denominaţiuni creştine sau alta. Este de apreciat că face o analiză pertinentă, la obiect şi într-un spirit irenic, concluzionând că nu apartenenţa la o comunitate este definitorie în comportamentul cuiva cât mai ales maniera în care reuşeşte să ia sau nu în serios preceptele creştine bazate pe Cuvântul divin inspirat de Duhul” (Prof. Univ. Dr. Petre Semen, Universitatea „Al. I. Cuza-Iaşi”).

„O gamă largă de argumente logice şi empirice reuşesc să arate că nu doar teologiile creştine ar avea de câştigat prin integrarea studiilor din alte domenii ştiinţifice, ci şi suicidologia în sine ar beneficia de pe urma încorporării teologiei creştine în cadrul acestei ştiinţe multidisciplinare, inclusiv în vederea eficientizării măsurilor practice de protecţie, intervenţie şi prevenţie privitoare la suicid” (Conf. Univ. Dr. Alexandru Neagoe, Universitatea de Vest din Timişoara).

Cuvânt înainte (Prof. Univ. Dr. Ştefan Costea) – integral aici.

Lucrarea de faţă, Suicidologie integrativă, constituie o contribuţie ştiinţifică deosebit de importantă în dezbaterea unei complexe problematici: sinuciderea, ca punct terminus al existenţei – domeniu de mari dimensiuni şi cu implicaţii profunde asupra persoanelor cu comportament autodistructiv, dar şi a supravieţuitorilor.

Ea este rezultatul unui proiect de cercetare ştiinţifică de anvergură, ambiţios realizat de un cercetător tânăr, având o solidă formaţie ştiinţifică şi profesională, multi- şi inter-disciplinară.

Obiectivul general al lucrării îl constituie realizarea unui complex ştiinţific interdisciplinar care să includă organic, pe lângă abordările tradiţionale (istorice, filosofice, sociologice, psihologice) ale suicidului şi tratarea fenomenului prin considerarea omului ca fiinţă biopsihosocială, o nouă dimensiune – cea spirituală, punând bazele unei noi paradigme ştiinţifice: suicidologia integrativă. Avantajele incontestabile ale acestui tip de abordare sunt date de faptul că beneficiilor tuturor disciplinelor componente ale complexului (atât teoretice, cât şi practice: mijloacele de protecţie, intervenţie şi prevenire a fenomenului) li se adaugă sistemul suportiv al teologiei creştine, care astăzi este insuficient valorificat, deşi are o istorie, o experienţă continuă şi demonstrabilă, extinsă pe parcursul a peste două milenii, cu efecte vizibile inclusiv în prevenirea suicidului.

(…) Pornind de la constatarea autorului tratatului Le suicide. Étude de sociologie (Emile Durkheim -n.a.) potrivit căruia, în pofida acestor tipologii şi regularităţi, sinuciderea este un fenomen individual, dar care are cauze sociale, în condiţiile existenţei unor curente sinucigene ce traversează societatea şi, de asemenea, de la precizarea că factorii reali ai sinuciderilor variază de la o societate la alta şi de la un grup social la altul, Dr. Emanuel Adrian Sârbu oferă o analiză competentă a unor studii şi cercetări sociologice post-durkheimiene, desfăşurate în diferite contexte social-culturale şi religioase (inclusiv în ţara noastră), care-i permit, în final, să-şi demonstreze cu acribie punctele de vedere şi să ofere o contribuţie deosebit de valoroasă pentru literatura de specialitate.

(…) Reprezentând o primă valorificare a rezultatelor unui proiect mai amplu de cercetare realizat de autor, lucrarea (atât prin conţinutul, cât şi prin nivelul de aprofundare şi de tratare a problematicii abordate) se adresează unui public divers şi eterogen, de orice vârstă, cu nivele de pregătire şi formare diferite, cu diverse orientări valorice şi din toate segmentele sociale, fiind accesibilă şi recomandată deopotrivă specialiştilor şi publicului larg.

Informatii suplimentare legate de carte (inclusiv despre modalitatea de achizitionare) puteti gasi la adresa: http://easarbu.wordpress.com/2011/09/09/suicidologie-integrativa/

Am implinit TREI ani!

Dragii mei,

Nu stiu cand a trecut timpul, insa astazi implinim trei ani de VIATA! Pentru mine, totul a inceput cu multa vreme in urma, cand, student fiind, a inceput sa ma preocupe problematica depresiei. Eram constient de faptul ca este o provocare extrem de serioasa pentru multi nu atat datorita suferintelor imense la care erau supusi cei afectati, cat datorita imensului sau potential letal – scaderea dramatica a dorintei de a trai, perceptia acuta a lipsei de sens si de semnificatie, lipsa oricarei motivatii de care s-ar putea agata cineva pentru a mai ramane „pe aici”… Apoi, discutand cu multe alte persoane, am ajuns sa inteleg ca ceea ce ma atragea de fapt era nu atat problematica depresiei, ci ideatia suicidara, aflata in stransa legatura cu aceasta.

Am facut cateva emisiuni radio, apoi si video, am scris ceva… Vazand interesul foarte mare al unor oameni care au apreciat bunele intentii si mana prieteneasca, desi nu foarte priceputa, insa dornica sa ajute sau sa contribuie cumva la alinarea celor care aproape si-au pierdut speranta, am decis sa infiintez acest spatiu virtual in care visam sa functioneze o adevarata comunitate virtuala in care oricine sa poata scrie, sa poata citi, sa poata interactiona… Iar cei care au fost ajutati si care au invatat astfel valoarea imensa a unei prietenii dezinteresate si a unei maini intinse la vremea potrivita, sa poata contribui la randul lor, oferind o vorba buna, o incurajare, un sfat, o perspectiva personala asupra problemelor expuse… Totul sub protectia unui anonimat care sa ne permita sa fim noi insine, cu bunele si relele noastre.

Asa a aparut prima postare aici, pe 10 ianuarie 2008 – o gasiti aici.

Acum, la trei ani distanta, mi-ar placea sa stiu in ce masura v-a ajutat, ce ati apreciat, ce credeti ca ar trebui schimbat sau imbunatatit… Ajutati-ma sa facem acest spatiu virtual mai bun, mai prietenos, mai util!

Va multumesc, si contez in continuare pe ajutorul si pe implicarea voastra, fara de care nimic nu ar fi fost posibil!

Cu prietenie,
Adrian

Ganduri… la 10.000 de accesari

Am vazut intamplator astazi faptul ca blogul „Ganduri pentru sinucigasi si supravietuitori” a ajuns la 10.000 de accesari. Si asta fara publicitate, fara tam-tam, ci doar pentru simplul fapt ca exista, undeva printre alte milioane de pagini web, ceea ce imi place sa cred ca este un grup virtual de suport pentru cei care cocheteaza cu gandul sinuciderii si pentru supravietuitorii celor care si-au pus capat zilelor.

Marturisesc ca prima mea reactie a fost cu totul alta decat s-ar astepta, poate, multi dintre voi. Nu m-am bucurat, ci m-am intristat. Apoi m-am bucurat. Am fost, intr-un fel, coplesit de un sentiment deosebit de apasator: exista in comunitatea romanilor de pretutindeni atat de multe suferinte profunde, atatea drame, atata disperare, incat sinuciderea este luata din ce in ce mai des in calcul drept o potentiala rezolvare definitiva a acestora… Dupa un an si doua luni in care am comunicat efectiv si afectiv, cat se poate de practic si de deschis, cu zeci de persoane care au impartasit aceasta convingere eronata, pot sa spun, mai ferm decat oricand, ca semenii nostri au extrem de multa nevoie de noi, de timpul nostru, de disponibilitatea noastra de a asculta, de a le fi alaturi, de a le arata ca ne pasa. Nu doar cu vorba, cum fac atatia in campaniile electorale, ci efectiv si afectiv, atat de mult incat sa fim gata sa raspundem prompt, sa oferim cateva cuvinte de incurajare, sa fim gata sa cautam solutii impreuna cu cei care au nevoie disperata de ele, sa plangem si sa purtam impreuna cu ei durerea care le sfasie vietile, sa speram in locul lor pana cand ei insisi vor fi capabili sa o faca, sa fim gata sa le aratam cerul senin care se afla dincolo de norii negri care le intuneca vietile… visurile… sperantele…

Va multumesc tuturor pentru ca mi-ati impartasit acest vis, pentru ca mi-ati aratat ca nu sunt singurul idealist de aici, pentru ca v-ati implicat si m-ati ajutat sa port aceasta povara care, recunosc inaintea Bunului si inaintea voastra, fara voi mi-ar fi fost aproape imposibil de purtat!

Iar voua, celor care ati gasit aici prieteni, mangaiere, ascultare, empatie, ajutor si imbarbatare, va multumesc din suflet pentru increderea pe care ne-ati aratat-o tuturor celor care, de-a lungul timpului, ne-am implicat voluntar in acest proiect! Va multumesc pentru ca ne-ati oferit posibilitatea de a va fi alaturi, de a va deveni – daca nu prieteni, atunci macar impreuna calatori catre un viitor mai bun!

Cu prietenie,
Adrian

O noua sinucidere „emo”

Foarte multi adolescenti „emo” cocheteaza cu gandul suicidului. De fapt, nu neaparat emo… as putea conchide ca sunt foarte multi adolescenti care se gandesc, la un moment dat, sa isi puna capat zilelor.

Atasez scrisoarea cutremuratoare a unei fete de doar 12 ani. Dupa ce a scris-o, s-a aruncat in gol.

„Te rog, iartă-mă pentru tot răul pe care l-am făcut. Ştiu că sunt o povară pentru tine, şi de aceea fac ce trebuie să fac. Ai grijă de tine, te iubesc”.

Povestea ei o gasiti relatata in cel putin doua ziare centrale: Gandul si Gardianul. Tot acolo despre socul, lacrimile si durerea celor ramasi in urma, ramasi fara cuvinte si fara lacrimi…

Cel mai rau lucru pentru un parinte este sa supravietuiasca copilului sau… Oricat ar fi de suparat pe copilul sau, oricate cuvinte urate i-ar adresa la nervi (stiu, nu are nici o scuza, aveti perfecta dreptate), nici un parinte nu vrea sa isi vada copilul mort inainte de vreme… Este nefiresc… Sinuciderea nu a rezolvat niciodata nimic…

Daca te gandesti sa faci asta si ai ajuns aici, nu cred ca este intamplator! Scrie-ne! Suntem aici pentru a te asculta si pentru a te ajuta! Nu esti singur! Convinge-te acordandu-ne si acordandu-ti aceasta sansa!

Statistici incurajatoare pentru membrii grupului de suport

Am citit rezultatele unui studiu incurajator pentru mine, unul, si sper din suflet ca si pentru ceilalti membri si sustinatori ai acestui grup virtual de suport (sustinatori morali, pentru ca tot ce se face aici este VOLUNTAR, izvorat din dorinta noastra de a intelege si a ajuta, sau cel putin de a-i asculta pe cei care au ajuns intr-un stadiu al disperarii incat sunt gata sa recurga la suicid).

Felicitari tuturor supravietuitorilor si tuturor celor care au avut curajul si ne-au scris, venind astfel in randul nostru, in acest mic cerc de prieteni necunoscuti! Facem parte din micul procentaj al celor care incearca sa le fie un sprijin real celor deznadajduiti!

Keep up the good work, cum zice englezul.

Gasiti aici articolul in intregime, si, daca nu aveti timp sa il cititi pe tot, am atasat cateva din sublinierile mele.

 

 

„Potrivit cercetătorilor de la universităţile din Bristol, Oxford şi Manchester, aproape jumătate dintre site-urile care apar în primele patru cele mai mari motoare de căutare oferă sfaturi de genul „cum să te sinucizi“. Pe de altă parte, numai 13% dintre site-urile care oferă informaţii despre sinucidere se concentrează pe prevenţie sau consiliere, în timp de alte 12 procente descurajează în mod activ sinuciderea.

Studiile anterioare au arătat că articolele din ziare referitoare la sinucideri precum şi descrierile unor sinucideri pe canalele de televiziune influenţează comportamentul suicidal, în mod particular alegerea metodei de sinucidere. Până acum, însă, nu se cercetaseră aceste aspect din punctul de vedere al utilizatorului de internet.” 

 

Andreea… Strigatul neputintei… al disperarii

Am gasit intamplator relatarea tulburatoare a unui nou caz de suicid – cel al unei fete de 15 ani. Citind-o, mi-a fost confirmata ideea ca suicidul nu este doar gestul abandonului suprem, al lasitatii. 

Uneori, el poate fi interpretat de cei in cauza drept o metoda – drastica si dramatica, e drept – de a schimba lumea, destinul, unele situatii… Este un strigat al neputintei, al disperarii… dar si al unei sperante ciudate de a incerca sa schimb ceva prin moartea ta…

Ce este mai trist este faptul ca, daca gandesti asa, intr-un fel… lupti abandonand propria lupta… Stiu ca pare un paradox… Pare ca lupti, pare ca ceilalti vor intelege, vor aprecia, VOR INTELEGE…

Marea intrebare este – si ramane – extrem de dura:

Dar daca nu? Daca ceilalti nu vor intelege? Daca in loc de o lectie, in loc ca gestul tau sa produca efectul dorit, nu va lasa in urma decat „de ce?”-uri, decat lacrimi, durere, inimi zdrobite?

De ce nu ai incerca sa gasesti solutii viabile pentru ca ceilalti sa priceapa cu adevarat ce vrei sa spui, ce e in sufletul tau? Pentru ca numai in felul acesta poti schimba situatiile stresante, factorii deranjanti, ceea ce iti pricinuieste lacrimile si durerea in momentul acesta… Poate ca este prea greu pentru tine… Nimeni nu te condamna…

Avem tendinta naturala de a fugi de durere… Si Iisus insusi a avut-o, atunci cand, in gradina Ghetsimani, s-a rugat Tatalui „Daca este dupa voia Ta, fa sa treaca de la Mine paharul acesta (suferinta prin care urma sa treaca, procesul, umilintele, biciuirea, palmele, scuipatii, oprobriul public, crucificarea…). Si daca El Insusi a avut-o, inseamna ca poate intelege drama din sufletul tau…

El a decis, dupa o noapte crunta: „totusi, faca-se nu voia Mea, ci voia Ta, Tata!”. Prin decizia Lui de a infrunta durerea, greutatile, suferinta, El a schimbat intr-adevar situatia. datorita gestului Sau putem noi acum fi mantuiti, prin credinta in El…

Decizia ta de a continua sa lupti, sa iti infrunti durerea, dezamagirile, neputinta, disperarea… ei bine… aceasta conteaza si va conta mai mult decat poti vedea acum…

Decizia Andreei de a continua sa traiasca ar fi insemnat pentru bunica ei, pentru parintii ei despartiti, pentru prietenul ei, mult mai mult decat sfaturile si explicatiile pe care le-a lasat in urma in cele aproape 9 pagini in care a incercat sa le explice DE CE a facut-o…

Ea atat a putut vedea… Ea are o scuza… Dar tu… tu poti vedea reactiile celor ramasi in urma… poti vedea ce s-a ales de sperantele ei… poti vedea durerea, amarul, sufletele zdrobite ale celor care au iubit-o, desi poate nu au reusit sa invete sa o arate asa cum si-ar fi dorit Andreea…

Daca te gandesti la suicid, tu… ce scuze ai? Nu ai nici una!…

Cauta ajutor, vorbeste cu cineva si, mai ales, impune-ti sa rezisti tentatiei de a-ti pune capat zilelor! Scrie-ne! Poate aici, in acest grup, vom reusi sa gasim impreuna o iesire din impas… un sfarsit BUN…

Te las in mana puternica si capabila a lui Dumnezeu! El sa iti lumineze gandurile si viata, si sa iti dea putere sa treci peste ceasurile negre ale disperarii!

Fie ca patania Andreei, a familiei sale, a bunicii, a prietenului ei, a celor sfasiati de gestul ei, sa te inspire sa nu o faci, sa iti dea un dram in plus de motivatie de a merge mai departe… cate o zi… in fiecare zi!  

„Nu vă despărţiţi! Dacă vă despărţiţi, copiii voştri vor ajunge ca mine! Iubiţi-vă!”. Este strigătul de disperare al Andreei, o fată de 15 care şi-a luat viaţa azi-noapte! Este mesajul unui copil. Părinţii lui s-au despărţit când avea numai trei ani. Un copil extrem de sensibil care avea nevoie disperată de iubire. „Viaţa va merge înainte cu sau fără mine! Dar, poate, sinuciderea mea va schimba lumea!” – sunt cuvintele unei fiinţe care nu avea cui să spună ce o doare. Să ne gândim bine la ele! Noi ştim să comunicăm şi să ne ascultam copiii? Ştim să-i înţelegem, să le oferim sprijin, protecţie? „M-am obişnuit fără iubirea voastră”.  

Sinuciderea ei nu a schimbat lumea… Din pacate! A schimbat insa iremediabil viata celor care, asa cum spuneam, o iubeau, insa nu au reusit sa invete cum sa i-o arate. Si, culmea, exact datorita gestului ei, nici nu vor mai avea ocazia sa i-o arate, chiar daca, poate, ar reusi sa o faca acum, citindu-i scrisoarea…

Scrisorile sunt bune… Cu conditia insa ca cel care le scrie sa fie acolo, in viata, dispus sa ii ajute pe ceilalti sa invete sa iubeasca, sa se manifeste ca atare, sa se daruiasca, sa inteleaga, sa comunice… Altfel… ele nu vor putea decat sa stoarca lacrimi, remuscari, regrete… eterne…     

Si totusi… poate ca moartea Andreei nu a fost zadarnica… Poate ca ea va reusi, intr-un fel, sa schimbe lumea… Poate ca cei care ii vor citi ori auzi povestea se vor gandi de doua ori inainte de a o face, la randul lor… Sau… de a nu o face… In cazul acesta, pentru acele persoane care vor continua sa traiasca, moartea Andreei va schimba intr-adevar lumea!  

Scrisoarea de adio a lui Marian…

Tragedie mare in familia unui senator roman. Fiul lui s-a sinucis, din dragoste. Intreaga poveste este impresionanta, dar, atat din motive deontologice, cat si din alte considerente, am ales sa preiau doar scrisoarea lui de adio.

Nu incetez sa ma minunez de cat dramatism exista in aceste scrisori de adio… de cata lipsa de speranta… de cata resemnare… Si totusi… pentru a comite un astfel de gest iti trebuie un curaj fantastic… o determinare uluitoare… Oare… nu ar fi putut fi folosite lucrurile acestea pentru a lupta sa supravietuiesti?

Stiu, pentru un moment viata, tot restul ei… pare a nu mai conta. Conteaza doar durerea TA, doar faptul ca nu mai vezi nici un viitor bun, nici o scapare, nici o nadeje… Si totusi… DACA ELE EXISTA? Nu vei putea afla niciodata cum ar fi putut fi daca ai fi continuat sa lupti, sa te zbati, sa speri… Imi place extrem de mult o expresie a sfantului apostol Pavel – „nadajduind impotriva oricarei nadejdi”…

Cred ca, intr-un fel, de asta au nevoie cei care au ajuns sa considere suicidul o alternativa… Sa nadajduiasca impotriva oricarei nadejdi… Asa cum am mai spus-o, daca tu nu poti, bazeaza-te pe cei care te iubesc, desi poate nu ti-o arata asa cum ai fi vrut… 
 

Povestea lui Marian a lasat un gust extrem de amar supravietuitorilor… Care pur si simplu sunt bulversati… Stau si ma intreb… oare… daca Marian ar putea vedea acum, de unde este el, toate lacrimile si suferinta, toate sentimentele de vinovatie pe care le-a provocat celor pe care sunt sigur ca i-a iubit… oare… ar mai fi facut-o?

Din pacate, suicidul ramane, asa cum am spus, o „solutie” PERMANENTA la o problema TEMPORARA. Chiar daca ar putea vedea, auzi, simti suferinta pe care a lasat-o in urma, regretele, remuscarile, „de ce”-urile… acum nu se mai poate face nimic… El nu mai poate da timpul inapoi… Dar TU… poti sa o faci… te poti gandi de doua ori inainte de a o face, daca iti trece asa ceva prin minte!  

Cere ajutor! Daca nu ai la cine sa apelezi, nu uita ca aici exista o mini-comunitate virtuala… Noi suntem aici… nu te vom judeca! Doar… vom incerca sa iti fim alaturi. Sa plangem alaturi de tine. Sau, daca vrei, sa tacem impreuna. SA SUPRAVIETUIM IMPREUNA. Cate o zi… 

Gasiti intregul articol aici si aici.

 

Iata scrisoarea lui Marian I.:

 

„Imi pare  rau ca v-am dezamagit pe toti, si aici ma refer la familia mea: mama, tata, Ionut, nea Nelu, tanti Felicia, Larissa si Xenia.    

Sa nu incercati sa intelegeti de ce am facut asta, va spun doar ca pentru mine viata nu a insemnat mai nimic pana sa o cunosc pe Xenia, ea a fost lumea mea, si cand ea nu a mai fost, lumea mea a incetat sa mai existe.     

Nu am fost un nebun, am fost doar un baiat care poate a iubit pe cineva mai mult ca viata, si atat.      

Imi pare rau, Doamne, atat de rau, sa nu o condamnati pe Xeni, ca ea nu are nici o vina. Eu sunt cel care am dezamagit pe toti, nu doar pe ea.      

Va iubesc pe toti si mi-as fi dorit sa mai fiu cu voi, dar asta nu se mai poate.  

Xenia, sa nu fii trista, ca eu te-am iubit atat de mult, singurul lucru care m-a facut sa ma schimb ai fost tu, si iti multumesc, dar tu erai pentru mine tot, pacat ca am terminat asa, desi eu am mai avut speranta, dar, din pacate, si sperantele mor. Te iubesc.   

Va iubesc pe toti si, vorba lui Xeni, „asta e”, mergeti mai departe, eu, unul, nu mai puteam sa merg fara ea.        

Va iubesc, Marian”

Pledoarie pentru viata

Zilele acestea am meditat mai mult asupra vietii, in general, asupra sensului ei, asupra semnificatiei, a rostului ei…

 

Trebuie sa traim cu un scop, nu-i asa? Spunem cu totii ca, daca ai un scop in viata, gasesti, intr-un fel, fericirea… De asemenea, sustinem nevoia fixarii unor scopuri, pe termen mediu si lung, si a stradaniei noastre de a le atinge, apoi de a ne fixa alte scopuri si idealuri mai inalte, si tot asa…

 

Dar care este finalitatea acestor lucruri? Care este lucrul care conteaza cu adevarat in viata? Exista ceva palpabil, verificabil, de care sa te poti agata atunci cand dezamagirile si problemele par a ne coplesi?

 

Crestinismul a venit cu o perspectiva noua asupra lucrurilor. Imi aduc aminte de spusele lui John Piper, care sustinea ca noi am fost creati de Dumnezeu cu scopul de a-l glorifica pe El.

Dintr-un punct de vedere laic, asta pare o… nebunie, nu-i asa? Adica, ma rog, nu din punctul lui Dumnezeu de vedere, care pare a fi intr-un fel… egoist… Ei bine, nu este si nu a fost egoist, si o sa incerc sa arat si de ce.

 

Una din cele mai cunoscute relatari biblice este cea din Genesa, unde Creatorul plasmuieste si aduce intru fiinta tot ceea ce exista  si poate vedea ochiul nostru. La urma de tot, din tarana pamantului, El face un trup, caruia ii sufla in nari „suflare de viata”, „si omul a devenit astfel viu”. Este, probabil, pasajul care-l determina pe C.S. Lewis sa exprime ca

 

„Tu nu ai un suflet. Tu ESTI un suflet. Tu ai un trup”.

 

Interesanta perspectiva, nu-i asa? Parca totul devine mai… simplu… scopuri, prioritati… Din moment ce trupul ni se degradeaza si, in cele din urma, se intoarce in tarana din care a fost plasmuit, conteaza foarte mult ceea ce investesti in sufletul tau, iar trupul si cerintele lui, care sunt atat de mari si de stringente uneori, par a fi mai putin importante atunci cand te gandesti la tine insuti din aceasta perspectiva…

 

 

 

Eu provin, in ultima instanta, din Adam. Am deci in mine ceva divin – suflarea de viata a lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, daca Adam a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, iar eu dupa chipul si asemanarea stramosilor mei, care au fost creati dupa chipul si asemanarea stramosilor lor, care au fost creati dupa chipul si asemanarea lui Adam, inseamna ca eu am fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (stiu, exista o multime de teorii legate de „chipul” si de „asemanarea” noastra, dar nu am nici cea mai vaga intentie de a intra acum in astfel de polemici). Important este ca am in mine ceva din El, o particica din Dumnezeu. Unii spun ca aceasta particica este cea care incearca sa ne directioneze pe drumul ce bun, este cea care ar guverna constiinta noastra si tot ceea ce (mai) este bun in noi…

 

Este foarte interesant sa iti privesti viata din perspectiva creatiei divine, nu-i asa? Te ajuta, chiar si cand esti demoralizat si nu vezi nimic bun in tine, sa gasesti acel minim necesar datator de speranta si de putere pentru a merge mai departe… 

 

Paradoxal, dar si atunci cand te uiti la tine insuti din perspectiva caderii… tot gasesti motive pentru a merge mai departe… Citeam despre caderea Evei, apoi si a lui Adam. Poate ca sunt eu acum intr-o perioada in care vreau sa vad lucrurile frumoase, dar de data aceasta, in pasajul care relateaza acest trist episod nu mi-a mai retinut atat de mult atentia gestul stramosilor mei, ci… Dumnezeu, Creatorul. Preocuparea Lui, dorinta Lui de a ne fi alaturi, de a ne cauta compania (chiar remarcasem ca Dumnezeu era cel care il cauta pe Adam in racoarea gradinii, nu viceversa…)… Apoi, dupa cadere, nu poate sa nu ma impresioneze mereu dramatismul situatiei dar, in acelasi timp, „optimismul” care se intrevede. Adica, mai pe „romaneste”, chiar si dupa ce „am comis-o”, Dumnezeu tot nu ne lasa, ci gaseste o solutie de rezolvare… Dar pentru asta avea sa mai treaca ceva timp, si sa avem rabdare…

 

Acum, privind in urma la aceste lucruri, imi dau seama ca exact asta omit cei care au o problema atat de mare incat decid sa isi puna capat zilelor: faptul ca orice problema, oricat de mare ar fi, tot are o solutie… Dar, atunci cand problema ta iti pare de nerezolvat, ajungi sa crezi ca scapi de tot si de toate punandu-ti capat zilelor…

 

Citeam zilele trecute de un tip care a lucrat la o banca si a furat din seif nu mai putin de 100.000 Euro. Bani, nu gluma… Omul si-a facut o socoteala simpla: daca merge la casino si joaca, nu se poate sa nu castige. Din 100.000 face 200.000… sau 300.000… Chiar si 10.000 daca ia in plus, tot inseamna o gramada de bani… A jucat si a pierdut 60.000 Euro!!! Disperat, omul si-a pus capat zilelor. Nu avea cum sa dea banii aceia inapoi… Sau, mai corect spus, nu credea ca este posibil sa o faca… Pentru ca solutii existau… De exemplu, ar fi putut face imprumut la o banca. Pe 20, pe 30 de ani… Ba chiar si pe o perioada mai mare… Este posibil acum acest lucru… Si, in 20 de ani, banii cu siguranta nu ar fi avut aceeasi valoare… Ma gandesc numai la ce rate de tot rasul ajunsese tata, dupa 20 de ani de la contractarea imprumutului pentru casa… In urma cu 20 de ani platea trei sferturi din salariul lui… La 20 de ani de la eveniment, platea echivalentul unei mese la un restaurant… 

Nu poti sa nu te intrebi daca merita sa iti bati joc de sansa ta de a indrepta lucrurile, cu ajutorul Lui, evident, chiar daca aceasta „sansa” presupune multe greutati si un timp mult mai mare decat ai spera… Dar TOATE se pot rezolva! TOATE! Chiar si problema respectivului… Ok, sa zicem ca ar fi facut inchisoare pentru frauda… Si? Ar fi fost in viata! „Cat mai este in viata, omul tot mai trage nadejde”, spune un vechi proverb. Si BINE FACE! – completez eu…

 

Imi aduc aminte aici de un incident faimos, petrecut in anii ’70 in Statele Unite. Un pacient aflat in moarte cerebrala a fost examinat de o intreaga comisie care, folosind „Metoda Harvard pentru determinarea mortii”, a constatat ca nu mai exista nici cea mai mica sansa de a fi recuperat. Inima lui nu mai putea face fata fara ajutorul artificial al aparatelor de cateva saptamani; la fel, creierul sau nu mai emitea nici cel mai mic semn de viata. Prin urmare, i-au deschis cutia craniana pentru a-i extrage creierul si… pacientul a revenit la viata… iar toate procedurile s-au transformat intr-o lupta disperata pentru a repara ceea ce facusera…

 

 

Sunt situatii in viata cand nu mai vedem nici o iesire. Aceasta nu inseamna insa ca ea nu exista, ci doar ca noi nu reusim MOMENTAN sa vedem soarele din cauza norilor. Si nici nu vom reusi de unii singuri. Daca iti trec astfel de ganduri prin minte, inainte de a face vreun lucru pe care sa-l regreti nu numai tu, ci si persoanele care te iubesc (parinti, sot/ sotie, rude, prieteni – si fii sigur ca sunt astfel de persoane, chiar daca ACUM nu poti vedea ori accepta lucrul acesta), vorbeste cu cineva. Nu este nevoie sa treci singur prin asta! Cu siguranta exista o persoana cu care sa poti sta de vorba – un prieten, un pastor, un preot, un psiholog sau psihiatru (apropo, ei nu te vor considera „nebun” pentru ca apelezi la ajutorul lor; nu te vor judeca, ci doar vor incerca sa te ajute; daca nu o pot face ei, iarasi, nu dispera; cauta pe altcineva care poate!). Discutand, vei incepe usor-usor sa vezi si alte perspective, alte fatete ale problemei!

 

 

Inchei cu cateva ganduri:

 

 

1. SUICIDUL este o pseudo-solutie PERMANENTA la o problema TEMPORARA.  Nimic nu este atat de rau incat sa merite sa faci lucrul acesta. In plus, lasi in urma mai multa durere si mai multe lacrimi, mai mult chin decat daca ai lupta sa remediezi situatia. Incearca sa vorbesti cu rudele unei persoane care s-au sinucis si vei intelege exact ce incerc sa spun…

2. Suicidul nu este exercitarea dreptului tau suprem la a lua o decizie. Este modalitatea lasa de a renunta la o lupta care, cu putin curaj si ajutor, VA FI CASTIGATA. Cu siguranta!

 

 

3. Drama traita de cei care au incercat sa isi puna capat zilelor si nu au reusit este un argument extrem de puternic in favoarea vietii. Durerea, rusinea, dezamagirea lor a fost mult mai mare decat daca ar fi incercat sa caute ajutorul unor oameni capabili, pentru a rezolva situatiile „fara iesire” in care se gasesc.

 

4. Daca iti imaginezi ca se termina totul atunci cand iti pui capat zilelor, te inseli din nou… Nu se termina nici pentru tine, si in nici un caz nu se termina pentru cei care iti supravietuiesc. Poate ca nu crezi in viata de dupa moarte dar… ce te faci daca exista totusi? Nu-ti rezolvi nici aici problemele, ba inca iti complici extrem de mult si lucrurile „dincolo”…

 

 

5. Dumnezeu, chiar daca te indoiesti de existenta Lui, se afla la carma istoriei. El a promis ca nu va ingadui sa fii impovarat peste masura, sa fii ispitit peste puterile tale. Deci, daca treci prin ceea ce treci, inseamna ca poti face fata cu brio acestei probleme TEMPORARE. La un moment dat tot se va termina! Si atunci vei avea satisfactia ca ai reusit, chiar daca a fost greu, dar a meritat sa nu abandonezi.

Mai mult decat atat, El a promis ca ne ajuta! Roaga-te, fa o incercare, ce ai de pierdut???

 

Imi amintesc de o povestioara extrem de cunoscuta, care vorbea despre un om credincios, care a avut parte de multe incercari si probleme in viata. La un moment dat, a murit si a ajuns inaintea Tronului lui Dumnezeu. Inaintea lor s-a desfasurat intreaga viata a credinciosului, sub forma unei lungi calatorii pe o plaja… Uneori era bine si usor, alteori trebuia sa traverseze prin niste locuri extrem de dificile – stanci, vai, ape adanci… A remarcat momentul in care a devenit crestin, prin faptul ca, pe nisipul pe care calca, se vedeau din acel loc doua randuri de urme de pasi… Ai lui si ai lui Dumnezeu, care a promis ca „va fi cu el in toate zilele”…

Uitandu-se mai atent, a remarcat ca, acolo unde era mai greu si mai dificil, nu mai erau doua randuri, ci unul singur… Cu lacrimi in ochi, credinciosul i-a reprosat lui Dumnezeu:

 

-Vezi, Doamne, atunci cand mi-a fost mai greu, cand am trecut prin problemele cele mai dificile, am fost SINGUR!!! Exact asa cum ma simteam atunci… De ce ai ingaduit lucrul acesta?

Dumnezeu s-a uitat la el cu bunatate si compasiune in privire, si i-a spus:

-Tu vezi o singura urma de pasi… Este adevarat. Ce nu stii este ca nu sunt pasii tai, ci ai MEI. Atunci cand ti-a fost mai greu, si a trebuit totusi sa te trec prin vai, peste stanci ascutite si prin ape adanci, te-am purtat pe bratele mele…

 

DUMNEZEU nu te-a abandonat! Lui ii pasa de tine!

 

PS Daca iti trece prin minte sa faci vreun gest necugetat, gandeste-te bine inainte de a o face! Si amana-ti gestul! Vorbeste cu cineva, cauta ajutor! Sunt SIGUR ca se poate rezolva! Sunt eu sigur si pentru tine, pana cand vei putea vedea si tu soarele care exista dincolo de norii acestia negri din viata ta!