Em

Hei, as vrea sa ma ajutati. Stiu ca toti de aici aveti povesti interesante si triste si toti aveti motive adevarate.Dar eu..nici nu mai stiu cum a pornit totul. Cred ca am depresie. De ceva timp sunt trista fara niciun motiv, simt un gol imens pe care nu-l pot stapani.Nu mai imi place viata, urasc totul. Tot ce iubeam sa fac acum nu mai imi place. Simt cum traiesc degeaba. Ideea e ca nu simt nimic, nu mai imi place de nimeni, nu mai vreau sa am viata aceea de liceu din filme(am 16 ani), nu mai vreau nimic. Nu reusesc sa imi amintesc cum a inceput totul, dar incetul cu incetul nu mai ma bucur sa traiesc. Nu mai sunt fericita, nu ma mai pot bucura ca inainte cand radeam din orice si ma bucuram de orice chestie marunta si imi doream sa am nu stiu ce viata si faceam tot posibilul sa imi indeplinesc visele. Nu, nu mai sunt asa. Ma doare gatul incontinuu, mi-e greu sa stau in picioare, pur si simplu imi vine sa ametesc parca si o data am si vomitat, respir greu, de multe ori simt ca nu mai am aer, de parca m-as ineca. Noapte, mi-e greu sa adorm, toate esecurile si dezamagirile din viata pe care nici nu le bagam in seama pana acum imi vin in minte si gandul de a-mi lua viata ma tine treaza. Si pofta de mancare mi-a scazut treptat..imi vine greata doar cand ma uit la mancare. Imi vine sa plang pentru niciun motiv, doar ca nu mai suport asta. Am probleme cu concentrarea, gandurile sinucigase imi vin repede in minte si tot ce imi doresc e sa ajung acasa sa ma culc sa uit de tot sau doar sa ma tai. Incepe sa-mi fie frica sa traiesc, mi-e frica cand ma gandesc cat mai am de trait, mi-ar placea sa termin totul acum. Tot ce fac parca mi se pare gresit, chiar daca in realitate nu e, nu-mi place nimic. Inainte gandurile sinucigase imi veneau doar cand eram singura, dar acum si cand sunt cu prietenii si ma distrez ma gandesc la asta. Iubesc sa ma tai…pur si simplu imi place sa-mi vad sangele, simt ca traiesc, dar taieturile au inceput sa devina vizibile zilele trecute si acum imi pare rau, desi as vrea sa o fac din nou, mi-e frica de reactia celorlalti. Mi-e frica daca cineva va vedea din greseala si ma va intreba, o sa-i mint normal, ca a fost pisica, dar e greu sa te uiti in ochii cuiva si sa il minti asa. Si daca isi vor da seama? Cum sa le explic….viata mea e super, doar eu sunt problema. N-am niciun motiv sa ma sinucid, daca te gandesti la viata mea. Dar ceea ce nu stie nimeni e depresia prin care trec care nu stiu cum a pornit sau de ce. Am vrut si eram hotarata sa ma sinucid, dar deodata mi-e frica..as vrea sa vorbesc cu cineva inainte. Mi-as dori sa vorbesc cu ai mei, sa merg la un psiholog care sa ma ajute, sa fiu din nou eu. Dar imi vine sa plang doar cand ma gandesc cum o sa le spun, nu stiu cum sa o fac. Stiu ca am nevoie de ajutor, dar nu cred ca m-ar putea ajuta cineva si singura nu pot.E asa complicat incat tot ce vreau e sa mor si gata. As vrea sa imi spuneti cum sa le spun alor mei de depresie si cam ce se intampla la psiholog.. adica cum ar putea sa ma ajute? Sau voi…nu stiu, aveti niste idei cum sa ma simt mai bine, cum sa iubesc viata din nou?
Serios, cand recitesc asta, chiar imi vine sa plang…nu stiu cum o sa fiu in stare sa vorbesc cu altcineva despre asta. Mama a observat ca sunt trista si a facut azi o gluma „Sper ca nu ai vreo depresie” si a inceput sa rada, ce ma abtineam sa nu plang. Am ras fortat. Mi-e frica de cum vor reactiona. Vor crede ca e o gluma sau ceva, vor spune ca de fapt n-am nimic…sau nu stiu, nici nu stiu ce sa le spun, cum sa le spun?