Clara

4 02 2010

Buna! Vad ca sunt destul de multi ce spun ca au nevoie de ajutor si simt ca scriu cam degeaba aici. Sunt intr-o situatie din care nu vad iesire…poate ca nu e asa de grava precum o simt eu…insa sunt foarte multe ce s-au adunat si simt ca psihicul meu in curand o sa pice. Am avut o copilarie urata…adolescenta intr-o oarecare masura mai linistita..si asta pentru ca am fugit de acasa la 19 ani. Dupa ce am terminat facultatea am rupt o relatie pe care o aveam de 5 ani…destul de usor pot spune. Imediat dupa asta am inceput o alta relati..la inceput frumoasa care in momentul asta parca ma tine prizoniera. Dupa terminarea facultatii locuiam intr-o garsoniera cu noul meu iubit, aceasta garsoniera era a tatalui meu(cu care la fel ca si cu mama mea nu am avut niciodata o relatie stralucita). La un moment dat s-a pus problema cladirii unui viitor impreuna si am inceput sa ne gandim cum ar fi sa ne luam o casa. Eh…tatal meu cand a auzit de asta i-a traznit ideea(dupa 6 ani de regrete si amenintari legate de locuitul meu in aceasta garsoniera) ca acum poate sa ne dea afara din casa…caci noi oricum avem in plan sa ne luam o casa. Insa noi nu aveam mai nimic care sa ne sustina financiar pentru a merge in aceasta directie. A urmat o perioada groaznica…banci…apartamente…bani de avans ce erau ceruti si noi nu ii aveam…am gasit in sf un ap. si datorita duratei prea mari de obt a creditului era sa pierdem acest ap. plus banii de avans. etc.
Asa…reusim sa trecem peste toate astea..ne ajuta dumnezeu sa obt ap. cu tot cu presiunile lui taica-miu care deja imi daduse ultimatum. Am reusit sa ne mutam dupa ce familia iubitului meu si familia mea(bunicii caci numai pe ei ii am) ne-au ajutat, pentru ca in momentul de fata cand ar fi trebuit sa fiu linistita..mai fericita..mai calma…cu iubitul meu ar fi trebuit sa ma inteleg din ce in ce mai bine..etc. Eh NU…NU…NU e din ce in ce mai rau…fratele lui tocmai s-a mutat la bucuresti caci a inceput facultatea aici si are si camera la camint si cu toate astea e non stop la noi. Nu mai am loc sa fac nimic fara sa dau de el…eu cu iubitul meu nu mai avem pic de intimitate…eu ca femeie nu am pic de intimitate. Pe langa toate astea mai e si lipsit de respect..considera ca eu trebuie sa fac tot si el sa astepte sa fie servit…nu isi spala nici o farfurie…nu isi pune singur masa…ce sa mai zic sa o stranga. Am ramas efectiv singura caci iubitul meu considera ca trebuie sa petreaca mai mult timp cu el avand in vedere ca e adolescent si ca are nevoie de atentie. Insa eu deja consider ca mergem spre prapastie. Seara vine in pat langa mine numai la ore incredibile atunci cand eu evident ca dorm si nu mai am chef de nimic. Ma simt groaznic. Acest individ nu are absolut pic de consideratie pentru nimic nu face economie la nimic. Imagineaza-ti ca televizorul cat a fost el in sesiune a mers in continuu 3 ZIle zi si noapte!! si cand i-am zis ca nu plateste el lumina mi-a raspuns obraznic si mai mi-a oferit si bani ostentativ. sunt certuri zilnice in casa…eu fac mancare…eu nu mai apuc sa mananc. Fac mancare sambata pentru toata saptamana si marti nu mai e nimic. pe cand atunic cand eram numai eu cu iubitul meu…se termina cel devreme joi. Eh..am avut o discutie cu iubitul meu si aparent a inteles care e frustarea mea…insa mi-a zis ca nu poate sa alega intre mine si el. Si ca eu va trebui sa ma obisnuiesc cu viata asta…cel putin o perioada. pana termina el facultatea…sau asa ceva. Insa eu nu mai rezist asa…simt ca relatia noastra se destrama…ca nu mai am nici o valoare…ca viata mea se va rezuma de acum incolo…numai la munca si iar munca…daca stiam ca asta ma astepta cred ca nu m-as mai fi mutat cu el. dar acum nu vreau sa il pierd si cu toate astea…nu stiu cum sa fac…cum sa ies din aglomeratia asta si sa fiu numai eu cu el…
Azi am dat search-ul de care vb tu la inceput…si ma gandesc ca poate ma poti ajuta cu un sfat

Anunțuri