Muncesc foarte greu aici in italia. Dorul pentru cei de acasa ma doborat iar banii castigati nu imi ajung pentru ca trimit si familiei si prietenilor din romania. Nu sunt impacata nici cu faptul ca familia siprietenii se afla la mii de km distanta.sunt indepresie de cateva luni si nu am spus nimanui.voi lua un medicament in supradoza
Dragă Dianas,
Bun venit aici! Îmi permit să te întreb ce crezi că se rezolva dacă vei face ceea ce spui ca vei face… Se va rezolva cu dorul de casă? Sau cu dorul celor dragi ție? Se va rezolva cu banii tai? Sau cu ai celor de acasă? Ii vei putea ajuta în vreun fel? Mă îndoiesc, sincer… Nu vei aduce decât lacrimi și durere de nesters… Este, sincer, cea mai proasta varianta… Te poți întoarce oricând, sa știi… Nu este nici o problema… Și nici nu ii vei lipsi nici pe ei de prezenta ta, nici pe tine de prezenta lor… Se rezolva și cu dorul de casă… Eu zic sa te mai gândești…
În coloana din dreapta (adică AICI!) vei găsi o căsuța cu pseudonimul tău – „Dianas”. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru de suport virtual. Sper din tot sufletul sa te răzgândești… Te așteptăm să ne scrii din nou, în „căsuța” ta…
Cu prietenie,
Adrian
toata lumea munceste indifrent unde e …calm rabdare
Nu fa așa ceva!
Du-te la un preot și te spovedește si roaga-te la Bunul Dumnezeu să te ajute și sa te întărească.
In primul rand la probleme căutăm soluții. Iar toate problemele și necazurile au rezolvare imediata sau de durata! Nu se poate să cauți o soluție ireversibila și veșnică la o problema temporara! Eu m-am luptat peste zece ani de zile cu aceste gânduri negre. Iar ca să scap de ele, le spovedeam la preot ori le spuneam unei persoane apropiate, fie mama sau vreun prieten. Citisem undeva ca acele gânduri sunt ca niște șerpi și alte lighioane care stau într-o groapă acoperita. Iar când descoperi acea groapă ele ies și fug, de vederea luminii. Am căutat tot felul de metode de suicid și am studiat pe cei ce vor să facă pasul acesta înfiorător. M-am tulburat tare de aceasta întunecare a minții mele și a altora. Este o mare problema si nu trebuie desconsiderata deloc. Iar duhovnicește asa e -Ai in minte un demon s-au mai multi care insufla acele gânduri. Ele nu vin din inima ta si nu sunt ale tale . O rezolvare este tocmai raționalizarea gândurilor , spovedania lor, ieșirea din sine și privitul obiectiv . Imagineaza-ti un cub pe care îl rotești in mana și vezi toate fețele, s-au pozitia si ungiul din care privesti o perspectiva. Am avut această experiență pe care doresc sa o împărtășesc. Eu obișnuiam în lamentările mele sa zic că mai bine mor și se termina toate să scap și eu. Și uite că într-o zi m-am aflat tocmai în fata acestei dorințe ale mele. Adică am fost foarte aproape de moarte!! Era pe cale să se împlinească aceasta dorința mare a mea. Am făcut o baie in mare. De regulă sunt precaut în acțiunile mele și caut să mă păzesc de pericole. Dar s-a întâmplat că m-am aventurat sa inot până când nu am mai avut putere. Când să mă odihnesc, am căutat nisipul cu picioarele și nu l-am aflat. Am intrat în panica și am început să mă zbat. Și să-l implor pe Dumnezeu în clipa aceea sa nu mă ia! Am strigat din toata puterea la Dumnezeu să mă scape că nu vreau sa mor! A fost o clipă în care timpul s-a oprit în loc. Îmi vedeam viața, familia și prietenii. Toate dorințele și strigătele mele de a muri. Îmi vedeam pieirea și nepregătirea mea pt trecerea în veșnicie. Mi-am vazut patimile și păcatele, acele legături care mă țin strâns. Nu pot pleca așa, mi-am zis. Și toate astea s-au întâmplat într-o clipă. Am fost șocat. De asta îți spun. Că atunci am realizat că sufletul meu nu dorește moartea și nici un om nu dorește aceasta. Ci demonii și acest Ego, acest chip cioplit acest idol fals și mizerabil ce nu suntem noi, dar pe care-l avem cu toții în noi – acesta vrea. Aceasta mândrie și lașitate. Astea vor . Dar sufletul, inima omului nu dorește moartea, ci viața! El caută viața, veșnicia și pe Dumnezeul lui. Și știu că un om care nu e împăcat cu Dumnezeu , cu conștiința sa, nu dorește să moară pentru că moartea aceea, precum zice și prorocul David in Psaltire, a păcătoșilor, este cumplită! Moartea nu este un punct ci o virgulă, este doar o trecere. Iar a petrece o veșnicie in tenebrele iadului este cumplit. Sinuciderea daca este în deplinătatea facultăților mintale nu are iertare și nici nu merita sa aibă iertare vreodată! A dat Dumnezeu omului până și firul ierbii de care sa se agate cu mâinile când aluneca spre prăpastie! Peste tot se găsește ajutorul celui ce-l cere. Si am vazut cu ochii mei si am auzit cu urechile mele cum Acest minunat Dumnezeu lucreaza prin oameni si prin toate mijloacele posibile ca sa-l mantuie pe om de necazuri și probleme. Iar pt nemulțumirile care ne macină de ani de zile doar trebuie să ne rididicăm in picioare ca un adult, sa Actionam, sa infruntam acele frici imaginare puse sub lupă. Și lucrurile frumoase și bune nu întârzie să apară!