Cosmin 18

2 01 2018

Bună, nu știam unde să las un comentariu, pentru că nu am idee cum să încep un topic nou.

Pe scurt, sunt un băiat de 18 ani care a trecut printr-o despărțire recentă, motiv pentru care toți factorii negativi din viața mea, au început să pună capăt oricărei speranțe la viață, îmi doresc să mor fără să mai simt nimic.

Am avut parte de prima mea relație, care s-a petrecut la distanță, oricât de clișeic și superficial poate suna asta. Această legătură dintre mine și fata pe care o iubesc, nu poate fi descrisă în cuvinte. Spre deosebire de orice adolescent irațional care se combină aproape în fiecare lună, vreau să menționez că singura mea relație de un an, a fost destul încât să îmi dau seama că ea este persoana cu care vreau să împart totul.

Prefer să o descriu așa, pentru că a făcut sacrificii pentru mine, pe care nu le meritam. Eu în schimbul acestor sacrificii și dovezi de iubire, dezamăgeam în continuare, până în punctul în care nu-i mai scriam deloc, din orgoliu.
Nu mă înțelegeți greșit, a fost vina mea de fiecare dată. Sunt complexat și am stima de sine foarte scăzută, iar asta mi-a afectat relația enorm de mult.

Ea a tras de mine, doar să menținem legătura și să nu o părăsesc. Simțindu-mă atât de complexat, am considerat că e necesar să o ignor de tot, pentru că o voi strica și va regreta că m-a ales pe mine în viața ei.
În cele din urmă, egoismul m-a făcut să îi scriu iar, oferindu-mă complet pe tavă și fiind dispus să fac orice, doar să se întoarcă în viața mea.

Nu a mai vrut, iar pentru mine a fost un șoc imens. Nu mai poate să rămână alături de mine, pentru a ne despărți la infinit din aceleași motive. Aș fi dispus să renunț la orice complex și fixație stupidă, doar să o am pe ea, pentru că abia acum am trăit pe pielea mea, frica de a pierde persoana pe care o iubesc. Este cu altcineva acum, îl iubește mai mult decât m-a iubit pe mine și chestia asta mă doare mai mult decât pot descrie în cuvinte, e tortură.

Va face toate lucrurile cu el, pe care noi le făceam în trecut. De ce? Doar pentru complexele mele, pentru că mă comportam ca un retardat.
Nu pot să trăiesc știind că ea se află în brațele altcuiva, indiferent de sfaturile psihologice pe care le știu prea bine.
Nu mai găsesc o soluție, o distrug pe ea, plângându-mă că mi-e dor și că sufăr în fiecare zi. Se simte obligată să vorbească cu mine, doar pentru a nu face eu ceva nejustificat.

Oricât de nobil par, prin scrisul ăsta academic, sufăr de mor și într-o zi mi-e teamă că voi ceda, din ce aș putea afla și m-ar afecta, până când îmi voi lua viața, iar cei din jurul meu vor înțelege că sentimentele mele au fost sincere și că am ales cu sufletul, dar va fi prea târziu.

Anunțuri




Nico R.

29 12 2017

Vreau si eu sa stiu cum se face chestia cu gazul

–––––
Adrian: Dragă Nico, care este baiul? Care e povestea ta? Care sunt motivele care te determină să gândești așa?
–––––
poate ca gandul de a creste un copil singura ma sperie foarte mult si gandul ca poate copilul meu o sa ma urasca pentru faptul ca tatal lui nu este langa el si sa nu mai spun de cuvintele urate spuse de tatal lui si de vina pe care el mi o da doar mie
––––––
Adrian: Și crezi că poți îndrepta un rău cu un alt rău mai mare?…
––––––
Sincer nu stiu cum as putea rezolva aceasta situazie baietelul meu are doar 3 luni si de multe ori ma uita la el si ma gandesc ce as putea sa ii spun cand o sa ma intrebe unde e tatal lui sau dece el nu are un tata ca toti ceilalti copii si cea mai mare frica a mea este de al pierde probabil lipsa u nei figuri masculine o sa il faca sa vrea sa si cunoasca si o sa aleaga sa plece cu el deci decat sa imi pierd copilul mai bine mor





Liliana 38

18 12 2017

Nu mai pot….tre printr o perioada grea,din viata mea!E mult de povestit si nivi nu mai am putere sa mai spun prin xe trec.Vreau doar sa mor,sa nu mai simt nimic.Mi am distrus viata si pe a celor din jurul meu…NU MAI AM PUTERE…





Nicu 28

16 12 2017

Sunt Nicu, am 28 de ani si de aproximativ 3 ani nu trece zi sau noapte in care sa nu ma gandesc ca as dorii sa mor. Am facut mult rau in viata mea altor oameni, nu direct ci indirect(cel putin asa cred eu ca am facut rau desi de un an am inceput sa imi cer iertare de la multi oameni, iar toti imi spuneau ca doar imaginatia mea le-am facut rau si ca sunt paranoic). Desi il iubesc pe Dumnezeu si imi iubesc familia foarte mult, motiv principal care probabil pana acum nu m-am sinucis, de 1 an nu mai lucrez pentru ca nu pot psihic, ma gandesc tot timpul daca nu fac greseli in timpul lucrului, viata sociala nu mai exista, prefer sa stau in casa majoritatea timpului. Insa cred ca am ajuns la capatul puteriilor si cumva in mintea mea decizia de a ma sinucide este luata, insa nu vreau ca de sarbatori sa imi distrug familia, de aceea o sa astept pana in ianuarie. Singura mea speranta e ca Dumnezeu sa poata ierta si un sinucigas, la fel cum poate ierta un criminal(desi se spune ca acesta este iertat pentru ca are timp sa se caiasca), eu ma rog in fiecare zi pt ierta stiind ce o sa fac in viitorul apropiat.





Aaa26

8 12 2017

Haideti sa va povestesc pe scurt , am 26 de ani am o relatie cu o femeie de 34 de ani ea arr un copil din prima casatorie suntem impreuna de 1 an si vreo cateva luni stam impreuna de aproape 1 an , copilul este destul de afectat de acest divort el avand 7 ani jumatate are cateva pb cu nervisorii reactii nervoase si etc am acceptat toate acestea doamne fereste copilul nu e vinovat din contra il iubesc enorm de mult
Dar acum cateva zile a avut o iesire destul de nervoasa cu mine dadea cu pumnii cu picioarele unde mergeam eu in casa si el dupa mine tin sa mentionez si eu am avut cateva pb in familia mea , tatal meu a decedat acum 6 luni, pierderea lui ma afectat destul de mult si multe probleme acumulate in suflet si in interiorul meu , la acel episod cu copilul era de fata si Soacra intr un exces de suparare i am dat o palma peste cur copilului , de aici a inceput totul , intr o fractiune de secunda totul a intrat in cadere libera de fel sunt cu un calm iesit din comun dar acum…. nu stiu ce a fost in secunda urmatoare am fost blamat si pus la zid si executat fara drept de apel si aparare si din partea logodnicei si din partea mamei ei ba chiar logodnica mi a si precizat , „ti am dat voie sa il certi sa il pedepsesti dar sa dai in el ” din momentul urmator am inceput sa fiu tratat si judecat fara nici o aparare tot se repeta lasa ma sa ma calmez lasa ma sa ma linistesc dar nimic din toate astea nu se intampla , ei sunt totul pt mine iar mama ei , eu asa consider ca un om matur de varsta ei si daca e asa cum zicea ea ca mq aprecia cauta cumva o metoda de a aplana situatia dar din contra parca pune paie pe foc iar de 2 zile sufletul si inima mi e facuta praf am aproape 30h de cand n am mancat in schimb tigari si cafele la greu si tot felul de ganduri imi pun stapanire.
Ce pot face ? Simt ca bubui si cedez.





Andra 32

22 11 2017

Eu in noaptea asta mă sinucid





Diana 26

17 11 2017

Ceau
Sunt Diana și am 26 ani.
Am incercat sa sun la nr vostru de telefon și nu am reușit.
Sunt o persoana sociabila, cu destui prieteni, mereu incerc sa ajut daca pot, am cumpărat acum 3 ani un apartament cu prima casa și am și un câine aprox tot de atunci.
Pe scurt, problema mea este că până acum 4 luni, am avut o viața relativ ok, cu un job la care lucram ore peste program, un salariu ok din care trăiam f bn, pe lângă ratele pe luna destul de mari pt o singura persoana, mai multe relații eșuate care îmi afectau munca din vizite la psihoterapeut. Am rămas fără job și au început problemele. De atunci am inceput să-mi caut un job in domeniul meu. Din cauza faptului că nu am fost așa pregatita, nu știu exact motivul, m-au respins. De atunci tot stau acasă, învăț pt un alt posibil job și mă duc la interviuri… M-am întreținut singura 2-3 luni cu toate ratele etc. După lunile astea, i-am rugat pe părinții mei sa mă ajute. Au făcut asta o luna pt ca acum sa zică că nu mai vor să mă ajute până nu găsesc un job indiferent de salariu. Dar asta înseamnă că nu mai pot aloca atâta timp învățatului pt un job cu un salariu ok să îmi ajunga sa mă întrețin singura fara nici un ajutor. Risc sa pierd apartamentul. Nu știu cum să le mai explic că mai am nevoie de ajutor doar până în ianuarie până seara deblochează posturile și sunt mai mari șansele să găsesc job..Simt că nu știu ce pot sa mai fac.. Nici macar ce rol mai am. M-am gândit chiar și cum ar fi sa nu mai trăiesc și la faptul că poate ar fi mai ok așa…