sami19994

21 07 2013

Salut.Am descoperit ieri acest site in contextul suferintei mele neasemuit de grele.Am 19 ani fara 2 luni(dar nu cred ca voi mai ajunge sa implinesc 19 ani).Cand ma uit in urma,imi dau seama ca toata viata mea a stat sub semnul fatalitatii.Eu sunt cel mai mare copil dintr`o familie cu 9 copii.
Sa incep cu inceputul…Copilaria mea a fost interesanta..frumoasa pe alocuri,dar de foarte multe ori deosebit de infioratoare.Parintii mei sunt neoprotestanti,si ne`au crescut si pe noi in acest cult.Am fost un copil neastamparat,vioi,vesel,agitat,dar odata cu trecerea vremii am devenit trist,insingurat,chiar daca acest lucru nu lasam sa se observe..Mama mea a fost diagnosticata cu schizofrenie cand aveam 8 ani,fiind spitalizata la Cluj.La scoala eram printre primii intotdeauna,multi se mirau de cate lucruri stiu..uneori si eu..Prin clasa a 5-a au inceput primii germeni ai suferintei.Aveam conflicte la scoala,eram fricos,si din aceasta cauza mergeam la scoala pe drumuri mai putin umblate,de teama unora…Apoi familia mea a avut divergente cu vecinii,iar pentru ca nu mai exista cale de rezolvare ne`am mutat la o casa aflata la periferia orasului.Aici greutatile au devenit tot mai mari, conditiile mizere de viata,certurile si bataile cu alti copii,problemele in familie m`au afectat grav.Eram tratati ca niste gunoaie,necazurile se tineau lant de familia noastra.In clasa a 7-a si a 8-a,lucrurile s`au mai reglat cat de cat.
Odata cu clasa a 9-a am inceput sa am tulburari obsesive cumplite..Nu TOC(Tulburari obsesiv-compulsive).Nu imi puteam scoate din cap ganduri negre,murdare.Am vrut la un moment dat sa il arunc pe fratele meu mai mic pe geam.Ma chinuiam cumplit dar degeaba..M`am gandit ca sunt pacatos si am incercat sa ma apropii de biserica.In acest timp am inceput sa dorm singur intr`o alta locuinta a noastra.Noaptea aveam tulburari,cosmaruri,iar la scoala eram printre cei mai saraci din clasa,iar asta ma nefericea profund.
In 7 iulie 2010 citind Biblia am avut un atac de panica groaznic.Zilele urmatoare au fost de nedescris..Atunci le`am destainuit parintilor chinul meu,iar ei m`au ajutat cum au putut.Ma rugam lui Dumnezeu,dar parca ma rugam peretilor.M`am decis sa ma botez in biserica noastra,crezand ca astfel suferinta va inceta.Dupa 3-4 zile mi`am revenit.Peste doua saptamani criza a revenit cu si mai mare intensitate.A fost ceva cumplit..am simtit iadul..Zilele treceau ca saptamanile,plangeam,sufeream nespus.Am trecut si peste asta cu greu..Dupa alte doua saptamani,la bunici,la Moldova de aceasta data chinurile au aparut din nou.Cel mai groaznic lucru era faptul ca zilele treceau infiorator de greu.Capul ma durea,eram ametit,nu mai stiam de mine..
Odata cu inceperea clasei a 10-a lucrurile au intrat treptat in normalitate.Mi`am luat calculator,am inceput sa am prieteni,si am uitat de necazuri cat de cat.
Insa din luna aprilie a acestui an,in contextul examenului de Bac,a inceput sa imi fie frica.Ma temeam ca nu voi avea timp sa scriu,ca nu voi fi lasat in pace de altii,ca voi avea ghinion.A urmat o saptamana destul de urata,in care ma simteam anxios,parca aveam un nod in gat,nu puteam respire bine.Situatia s`a imbunatatit in saptamanile urmatoare,iar in 30 aprilie am avut banchetul de sfarsit de liceu.Cred ca participarea la el a fost una din cele mai mari greseli ale mele.Pe tot parcursul lui m`a durut capul de la volumul ridicat al muzicii,de la dans,etc..
Dupa 2-3 zile lucrurile s`au inrautatit,ceea ce imi ingreuna invatatul pentru Bac.Cu toate acestea am luat o nota mare(9,38).Acum sunt la Bucuresti ca sad au admitere la facultate,dar ma simt rau..Ceea ce este groaznic-nu am mai vazut pe cineva sa aiba parte de asa ceva este obsesia continua.E ceva ciudat,cum ma simt putin mai bine,imi vine un gand:”e…e doar un sentiment,iti va trece”si neutralizeaza acest sentiment.E infiorator,nu ma mai pot bucura,nu mai pot plange macar..Orice ma obsedeaza..practic sunt nebun cu acte.Nu am vorbit cu nimeni fata in fata,doar pe un forum medical.Acolo un psiholog mi`a zis ca sunt inervant si ca imi da putine sanse..Nu am mai intalnit pe cineva care sa pateasca lucruri de astea..toti au dureri sufletesti cauzate de decese,despartiri.Eu nu vreau o viata frumoasa,nu vreau iubita,nu doresc decat sa gandesc normal.De vreo 4 zile tot zic ca la noapte ma voi sinucide,dar si asta e complicat..Zilele trec foarte greu,nu am vorbit decat cu mama la telefon despre aceste probleme,dar ea nu ma intelege.Ea zice sa discut cu cineva,sa imi fac prieteni.Nu am fost deloc pana acum la psiholog sau psihiatru;daca mergeam cand trebuia nu mai pateam asa ceva.La Bucuresti stau la unchiul lui taicamio care este un om batran dar foarte bun care ma serveste cu de toate.Ma simt in ceata,situatia e crancena.M`am interesat pe net despre un psiholog sau psihiatru dar o consultatie costa 100 de lei,ori eu nu dispun de acest bani.Fara calculator sau Tv nu pot trai,astea ma sustrag de la a gandi..Tata are mari asteptari de la mine,nu concepe altceva.
Nu stiu ce sa fac..m`am gandit sa ma sinucid la noapte,dar e complicat.Mama ar fi distrusa,nu ar face fata,in plus nu ar fi un lucru frumos fata de unchiul care s`a purtat frumos cu mine.
Voi suferiti sufleteste,dar cel mai rau e sa suferi mintal..as vrea sa iau o pastila si sa dorm toata viata.As vrea sa am 90 de ani,sa mor…Ajutati-ma…Nu vreau sa intru in iad,dar viata mea e deja un iad..Ce sa fac?

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

21 07 2013
Adrian

Draga Sami,

Esti pe calea cea buna inca din momentul in care ai realizat ca ai nevoie de ajutor! Acesta este primul pas spre vindecare. Dar cred ca nu sunt primul care iti spune asta…

Inteleg ca ai mai cautat anumite variante menite sa te ajute, ceea ce imi arata ca exista o preocupare. De asemenea, inteleg ca ai crescut intr-o familie cu frica de Dumnezeu; indiferent de confesiunea religioasa, toti crestinii au un respect fata de viata si considera ca Dumnezeu este SIngurul in masura sa decida cu privire la momentul mortii noastre. Ceea ce simti tu acum, asa cum ai intuit, se datoreaza in mare masura afectiunii tale psihiatrice. DAR, de aici si pana la a-ti pune capat zilelor este cale lunga. Boala psihica nu este un capat de tara, sa stii. Este, daca vrei, destul de asemanatoare cu orice alta boala fizica. Da, este neplacuta si sacaitoare daca nu o tratezi, dar, in schimb, daca te preocupi cat de cat de ea, daca iti iei tratamentul prescris, atunci lucrurile intra pe un anumit fagas bun si vei putea chiar duce o viata normala. Raspunde-ti doar la o intrebare: te-ai sinucide daca ai afla ca ai o sinuzita? Stiu, ai zice ca e o prostie, nu-i asa?!
Iti spun ca la fel este si cu a te sinucide pentru ca ai o tulburare obsesiva… Exista medicatie pentru asta!

Cat despre specialistul in masura sa te ajute, eu nu ti-as recomanda ACUM un psiholog, ci mai degraba un psihiatru. Sunt specializari diferite! Psihiatrul poate prescrie si acele pastile de care, daca se confirma diagnosticul de care spui, ai mare nevoie. In plus, psihiatrul, fiind medic, te poate primi doar in baza unei trimiteri de la medicul tau de familie, gratuit deci, intrucat serviciile lui sunt decontate de Casa de Asigurari de Sanatate. Prin urmare, lasa rusinea si jena la o parte si maine dimineata, la prima ora, mergi la medicul tau de familie si cere-i o trimitere catre un psihiatru! Daca esti din Bucuresti, poti suna gratuit la 116 123 si sa spui ca doresti sa iti faci o programare la un psihiatru. Spune-le la telefon ca ai numarul si informatia de aici, de pe acest site, si printeaza corespondenta noastra; inmaneaza-i-o medicului la prima consultatie si va sti ce are de facut!

Cel mai important este sa nu te lasi prada acestor ganduri! In momentul in care simti ca esti pe cale sa iti pierzi controlul, suna la 112 si spune-le ca simti un impuls pe care nu il poti controla de a-ti face rau singur, de a te sinucide. Sinuciderea este considerata o urgenta, si vei fi ajutat IMEDIAT!

Dar te incurajez sa te mobilizezi si maine dimineata, la prima ora, sa suni la 116 123 si sa soliciti o programare la un psihiatru. Sau, daca nu esti din Bucuresti, sa mergi la medicul de familie ori la cea mai apropiata camera de garda a unui spital municipal ori judetean si sa le spui de problema ta; te vor lua in evidenta si iti vor spune ce ai de facut!

Te rog sa ne tii la curent, ok?

Cu prietenie,
Adrian

22 07 2013
Angela Insula Ekklesia

Draga Sami asa cum a spus si Adrian nimic nu e pierdut.Esti tanar si viata o ai inainte.Indiferent de situatile prin care trecem nu avem dreptul sa ne luam viata pentru ca nu noi ne-am dat-o…
Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.Luca 18.27
Iti recomand o carte, mica si simpla o citesti intr-o jumatate de zi si cred ca te va ajuta mult.Scopul esecului de Zac Poonen.O poti citii gratis online 🙂 Cauta cu google 🙂

26 07 2013
M's words

Cred ca trebuie sa descoperi ceea ce iti lipseste in viata ,chiar daca spui ca nu vrei nimic decat sa gandesti normal ,anormalitatea asta isi are radacinile ei ..in nemultumiri , esecuri etc .
Si sa nu te lasi de Dumnezeu orice ai face .

12 06 2015
IN MEMORIAM

Sper ca ai urmat sfaturile celor de mai sus…………..
Cum esti…….???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: