Anonim(a)

20 07 2013

Buna-ziua.
Pe 28 mai 2013 mi-a murit mama. Eu sunt fata ei. Eu si cu ea nu eram pe aceeasi ungime de unda, desi ea a incercat sa se aproprie de mine eu am dispretuit tentativele ei de a reface relatia cu mine. Ea s-a purtat impecabil cu mine. Nu am ce sa-i reprosez. Nu mi-a vorbit urat vreodata, nu m-a jignit, in schimb eu am fost foarte nesabuita si am scos vorbe pe gura de genul „sa mori tu fir-ai a dracu'” (si altele pe care nu as vrea sa le mai reproduc, cred ca va faceti o parere si singuri).
Istoria mea este urmatoarea: m-am nascut intr-o familie cu probleme. Cand esti mic, problemele le pui la dos ca si asa nu le intelegi, dar vine o perioada cand daca aceste probleme nu sunt depasite de cei care le-au produs, incepi sa coci in tine si tu ca parte din familie si tii in tine pana nu mai poti. Asa si eu. De la 0 la 5 ani m-a crescut bunica cu mama. Mama se ducea la serviciu (perviș obisnuiam sa ii spun in loc de serviciu = cuvantul meu copilaresc inventat pentru serviciu) iar bunica statea cu copii. Mentionez ca mai am un frate cu 3 ani mai in varsta ca mine. Astia eram copiii. Eu de mica eram zburdalnica, energica, santajista, rea. Cand bunica facea baie, pe mine ma tinea cu ea in baie dar cu fata intoarsa spre perete (logic din motive de puditate) iar eu o santajam ca „uite acum ma uit la tine, bunico!!”. Odata cand a fost un cutremur, in timpul zilei, m-a deranjat „faptul” asa de tare ca mi-am pus mainile in sold si m-am ofuscat pe „cine” a generat cutremurul ca a deranjat toate cartile din biblioteca, si ca il voi pârâ la mama cand se va intoarce de la „pervis” ca sa-l pedepseasca. Bunica, credincioasa si speriata, i-a trecut teama imediat cand am pronuntat aceste cuvinte si a zambit in sinea ei. A trecut timpul si la 5 ani am facut cunostinta cu tatal. Nu mi-a placut din prima de el. M-a speriat. PE mine! care nu ma speria cutremurul, m-a speriat tatal! A mai trecut un timp, a murit bunica. Am ramas eu cu mama cu fratele si cu tatal (care cand era acolo, cand nu era). Parintii mei s-au certat tot timpul. Tot timpul au fost scandaluri, iar eu si fratele copiii care ciulesc urechile la scandaluri si asculta. Mama mea era constienta ca asta nu ne face bine, dar pe atunci eram copii si nu era asa grav. Oricum, de multe ori s-au despartit, s-au impacat, iar s-au despartit, iar s-au impacat etc. Cu schimbat yala de la usa imediat ce tatal iesea din casa. Tatal foarte violent, nu ceda nici el, incerca cu forta sa intre in casa desi casa era a mamei (ea a platit rata 30 de ani la casa fara nici un ajutor din partea nimanui). Cand au divortat (pe vremea cand bunica era inca in viata) ea i-a dat 50% din valoarea casei lui (desi nu merita) si el a plecat cu o suma frumusica. Ultima data (cred) cand s-a intamplat scandal intre ei, mama a schimbat yala de la usa, a pus lacatul si a proptit usa de la intrare cu ceva greu. El a incercat sa intre cu forta, spart usa, iar mama cu cutitul de bucatarie incerca sa il opreasca sa bage mana sa scoata lantul de la zavor. Eu si fratele o sustineam. Motivul: lasase banii pe care ii adunase in casa si ii vroia pe aceia. Mama i-a dat pana la urma banii prin usa dar nu a cedat. Chemat politie, el a amenintat ca se spanzura la usa de la baie, fratele a rams inauntru, eu si mama am plecat la vecina in asteptarea politiei. Pana la urma el a plecat din casa. Si dus a fost. A incercat de nenumarate ori sa se impace cu mama si nu i-a mai mers. Eu intrasem in clasa I intre timp. Mergeam la scoala. Mama ma lasa cu vecina de la etajul 2 care avea 3 nepoate dimineata. Ele mergeau la aceeasi scoala ca si mine. Mama mi-a povestit ca pe fratele meu l-a furat odata cand era mai mic si l-a dus la tara. Eram pusa sub preaviz sa nu ma urc in masina tatalui de frica sa nu ma fure. Si a incercat odata cand era zi ploioasa sa ma duca la scoala, dar nu m-am urcat si vecina de la 2 mi-a zis ca bine am facut ca ma fura si ma ducea si ma ducea si pe mine. Si s-au scurs anii, mama repeta din timp in timp de tatal, prin ce a trecut. Mai dadea el raita pe acolo sa nu uitam nici noi ca el exista. Isi facea prezenta simtita. Nu zilnic, nu ingrijorat daca am mancat, nu ingrijorat cu ce ne imbracam. El a venit odata cand am crescut mai mare si m-a intrebat daca avea el dreptate sau mama pentru discutiile LOR. Eu i-am zis ca mama si el m-a scuipat. Oricum, eu mi-am trait copilaria (asa cum am putut), cu nepoatele vecinei de la 2. Si nu m-a afectat prea tare ca nu era tatal. Daca nu era el, poate cresteam sieu cu un set de valori morale bine impamantenite. Asa am ajuns un adult confuz, care nu mai stie ce e bine ce e rau, doar asteapta sa moara si doreste doar sa ajunga langa mama ei in Ceruri, doar ca sa vada ca e bine acolo, pentru ca nu ma pot linisti. Dar tatal nu si nu si nu! Venea cand imi era lumea mai draga si imi mai deranja universul existential . Mama era la serviciu. Si fratelui ii facea la fel. Tatal nu e construit sa se streseze cu copiii prea tare. El a fost un fustangiu, Mama auzise ca tatal se incurcase cu o femeie pe care o lasase insarcinata si apoi i-a platit avortul. Ne-a spus si noua ca sa nu ne trezim cu vreun frate/sora vitreg/a pe ici si colo. Intr-un timp sesizasem ca ne facea rau discutia despre el si facusem in casa o regula sa punem bani daca il mentionam intr-un recipient (ca amenda/taxa), Ca sa ne dezobisnuim. Timpul a trecut, eu am intrat la liceu, iar la liceu eu am inceput sa dau gres si in plan scolar, incepusem sa iau note din ce in ce mai mici. Devenisem tacuta, suparata, ingandurata, nemultumita. Nu stiu daca acasa am incetat sa vorbim despre el. Nu cred. Oricum subiectul el a fost ca un venin. Ne-a inveninat. S-au ma inveninat ca eu l-am urat (acum nu-mi mai pasa, ca stiu ca orice mi s-ar intampla mie, el o sa fie bine, lui si-a purtat de grija intotdeauna), Si au inceput discutiile intre mine si mama. Eu nu ascultam de ea, nu stiu daca pentru ca nu mai puteam face fata ca era el, el si iar el in casa, sau nu-mi mergea bine la scoala, sau mergeam cu hainele rupte pe mine la scoala, pe jos, iar tatal ma mai perturba si el din cand in cand ca nu puteam uita nici ca el exista. Sincer nu mi-as fi dorit sa il cunosc niciodata. Bine nu mi-a facut. Nici nu stiu daca ii pasa de mine. O sa mor si nu am sa stiu lucrul acesta. El si-a refacut viata cu o alta femeie. Are o alta casa. Mergeam cu fratele la el in casa din cand in cand, pana cand i-am spart un pahar si eu m-am certat cu ea si i-am zis off-ul de pe suflet (asta si ca sa ii i-am apararea mamei, care suferea acasa, sa-i fac ei dreptate) spunandu-i ca nu era loc si de ea in aceasta relatie, ca ea nu e binevenita. Si de atunci nu m-am mai dus, sau parca am mai fost odata, dar doar odata si atat. Cand am intrat la facultate nu am intrat din prima, am stat 1 an sa invat sa intru la fara taxa. Am intrat urmatorul an cu sacrificii din partea mamei. Discutii, scandaluri cu mama (nu-mi mai aduc aminte de ce, cred ca din orice, orice prostie posibila si imposibila). Penultimul an de facultate m-a internat la psihiatrie pentru ca facusem scandal cu fratele , ii luasem o carte din biblioteca fara sa ii spun, iar el venise peste mine in camera, eu eram cu cutitul si chiar am incercat sa ii bag cutitul (am esuat, il uram si pe el din diverse motive prostesti, nu stiu daca fratele m-a iubit/ ma iubeste vreodata; dupa moartea mamei el mi-a zis ca din cauza mea a murit, acum toata lumea e pe cont propriu sa ne descurcam ). Mi s-a pus diagnosticul de schizofrenie paranoida. Eu disperata ca nu se poate asa ceva, eu nu sufar de asa ceva, suparata ca mama ma internase ca nu meritam (putea fratele sa fie mort, am constientizat, dar nici nu am apasat pe cutit prea tare, vroiam sa il sperii sa il fac sa creada ca eu puteam sa ma apar ca nu sunt fara aparare, ca el mai dadea in mine din cand in cand si nu prea mi-a convenit; incepusem sa cred ca eram sacul lui de box; si el dadea in mine din diverse motive; eram eu agitata, nemultumita,dar avea si el momentele lui cand era agitat nu sarea nimeni sa-l bata). Mama imi spunea ca eu il intarat, il mai jigneam si eu ( ii aratam apararea mea fabuloasa!) iar el ma jignea si el si ma lovea. Fratele a terminat facultatea a intrat la munca, la patron. Acesta dupa cativa ani de munca nu i-a mai platit salariul, cateva luni, a plecat de acolo cu credinta ca se va angaja repede undeva unde ii promisese altcineva. Fiind operat la cap, nu l-au mai angajat iar el a ramas pe drumuri. A mai lucrat pe ici pe colo, mama fiind in domeniu i-a gasit la o firma ceva, patroni dificili si acolo ca peste tot. A mers la hypermarket-uri a lucrat si acolo. Eu suparata ca de ce nu munceste! Adevarul e ca nimeni nu mi-a spus daca el a muncit, unde a muncit, daca ajuta la venitul casei. Mama si el tineau pentru ei toate acestea. La facultate am vazut colegi mai aranjati ca mine si am vrut si eu sa fiu ca ei. Mama imi explica ca nu se poate ca venit mic. Nu am dat din pinteni sa-mi ia din banii ei. Am luat bursa o vreme, mi-am luat de acolo. Mama mi-a spus ca sunt cheltuitoare, cheltuiesc pe prostii banii. Imi luasem niste haine cum mi-a placut mie de la Carrefour, ca frumos este sentimentul sa ai bani sa iti alegi ce vrei tu si nu ce vrea altul din raft. Am fost odata si cu mama care mi-a luat niste tricouri si blugi baietesti. Am purtat ce mi-a cumparat ea o vreme, nu i-am spus ca nu mi-au placut, dar nici un capat de tara nu era. Apoi mi-am luat din bursa haine mai feminine, mai cum vazusem eu la o colega pe care o invidiam si eu sa fiu ca ea. Dupa o perioada, mama a spus ca eu consumam apa cam multa, prea multi metri cubi de apa platiti, sa facem economie. Adevarul e ca imi placea sa ma destresez sa stau sub apa. Plecam nemancata dimineata, stateam pe la cursuri ma intorceam seara, tb sa fac ceva sa scap de probleme. Mama a spus ca normal e sa consumam cate 1 mc de persoana. Poate e asa normal nu zic nu, dar eu consumam mai mult. Si discutii, scandaluri de la apa. Hrana scumpa, imi mai cumparam din bursa si mancam si acasa nu mai mancam de la mama. Mama ca de ce nu mananc de la ea, ca ce am mancat eu pe ziua aceea?! Poate nu-mi placea mancarea ei, poate i-am zis si asta cateodata, ea a pus la suflet. Mi se parea agasant ca pune orice dar orice la suflet. Ca am tacut. Taceam majoritatea timpului. Cand aveam probleme spuneam dar pe un ton rastit, nu linistit. Nu cred sa fi fost copil linistit vreodata.Pe masura ce am inaintat in varsta, viata a devenit mai complicata, mai sa nu o vrei sa o traiesti ca nu ai solutii la probleme. Am incercat in gimnaziu sau liceu sa ma sinucid odata cu supradoza de […moderat…], nu am murit, m-am trezit in miezul noptii si am facut pipi care mirosea tot a medicamente. Nu a stiut nimeni. Aceea a fost prima mea tentativa. Mama s-a imbolnavit de diabet zaharat, tensiune arteriala, cardiomegalie in 50 si ceva de ani de viata. A suferit ca stia ca sunt boli incurabile. Bunica a avut si ea diabet zaharat. Cred ca a murit ca s-a inecat cu mancare, nu cred ca de diabet. Mi-am pierdut blandetea de om si am devenit suparata, cruda, cinica permanent. Scoala ma mai indulcea. Mama a spus ca asta ma va scapa de saracie, o sa fiu cineva. Am dus scoala in spinare. In ultimul an de facultate tot de la un scandal m-am reintors la psihiatrie cu politia si ambulanta, psihiatrul si-a revizuit diagnosticul dupa ce i-am povestit mai multe despre mine, stia ca nu sunt de acord cu schizofrenie (in pana mea! suferisem ca un caine in subconstient ca sa vina cineva sa-mi spuna ca nu am constiinta! ce stia ea despre viata mea, de cate ori am plans singura in camera ca nu gaseam solutii la problemele mele sa nu stie mama ca ma certa sa ma descurc singura? ca am primit amenda pe transportul public odata ca ma urcam fara bilet, patram banii pentru mancare, si atunci aveam eu economisiti 50 ron din bursa din care visam sa imi iam un set de stilouri ca imi placeau stilourile si am platit cu ei amenda, i le-am stricat pe toate mamei care le mostenise de la bunicul si bunica). Dar probabil a ramas acelasi diagnostic pe foaia de observatie, dar mi-a spus ca am o depresie. M-am imbolnavit de tiroida (nu stiu in ce moment, poate mostenire de familie, poate de la prea mult plans). I-am spus mamei ca am nodul de tiroida, sa mearga si ea cu mine la endocrinolog si pe ea o strangea gatul din cand in cand poate si ea avea. Ea nu ca nu vroia sa ia pastile si pentru aia. Nu vroia sa stie daca tiroida ei e in neregula. Eu am luat pastile de hormoni. Nu e un capat de tara. Nu am luat de schizofrenie, dar luam de tiroida. Am luat de depresie 1 luna, dupa care nu am mai luat. Nu cred ca mai raspundeam la aceleasi pastile. 1 luna am functionat bine. Am dat restante, le-am luat, medie de bursa. a fost ok. […moderat…]. Astea erau. Imi era rusine sa spun ca am fost la psihiatrie. Am dat vina pe mama. Ii reprosam ca nu eram cu antecedente daca nu ma interna ea. Ea a murit cu offul asta. Azi revizuiesc, poate am aceasta boala, am mai citit, dar nu sunt oricum obisnuita sa las de la mine in nici un conflict de mica, si nici acum la varsta adulta. Eu am dreptate. Acum imi suna ingamfat mie, dar si lumea e mai rea si eu cedez. M-am angajat in ianuarie 2013. Eram avida de Internet. Stateam si noaptea si ma jucam […moderat…]. Imi placea sa fac misto de comunitatea […moderat…]. Devenisem dependenta. Am vrut cont, mi-am cumparat jocul, o avere am cheltuit in facultate pe acest joc si am avut perioade cand nu ma duceam la cursuri ca dormeam, noaptea statusem sa joc (ma duceam in raid-uri). M-am angajat in ianuarie 2013. Mi-a scos internetul in ianuarie desi ma lasasem de o perioada buna de joc. Scandal ca de ce netul scos?? Nu eram de acord, netul era pentru mine precum cablul pentru mama, devenisem dependenta de filme. Nu mai vorbeam cu ei. Dar nu am putut trece. Cablul taiat mamei. Chemat politia. Fratele dobandise o casa cumparat de tatal cu niste conditii nu intru in amanunte. M-am mutat in casa, sa stau separata de ei. Ma saturasem si eu de atatea scandaluri. Imi ajunsese cutitul la os. M-am mutat. Tatal m-a dus cu masina. Si in mai a murit mama. Am mai fost la psiholog cu ea prin februarie sa refacem ceva.. eu am plans ca ajunsesem singura, izolata, nu mai eram protejata. Tatal nu are calitatea mamei de a rabda. Te repede imediat. Nu apreciasem suficient pe mama. Mama ca nu mai poate trai asa cu mine. Nici nu stiu daca mai reparam ceva. Psihologul sa stau o perioada departa sa vad cum este. In timp, slujba a mers, mi-a mai atenuat caderea, dar mama se consuma acasa. Am sunat insistent la inceput, apoi deloc si am asteptat. Am racit, i-am trimis mesaj ca sunt bolnava, am vrut sa vad daca este bine, sa-i spun ca mai exist si eu. M-a sunat de 2 ori inapoi dupa 4 ore, nu i-am returnat niciodata telefoanele. Si nici nu o sa mia pot vreodata. Ultima data am vazut-o in statie, nu stiu daca si ea m-a vazut, dar nu ne-am vorbit. A trecut prin fata mea. Iar urmatoarea data am vazut-o la morga si eu alaturi de targa tipand de durere si plangand disperata nu poate fi adevarat. Nici azi nu cred ca a murit, plang si simt o durere in inima, o strangere, si ma rog la Dumnezeu sa ma ierte ca am fost copil prost la viata mea. M-am intors la antidepresive, tot […moderat…], dar fara efect… nu stiu daca o sa mai rezist mult. Poate voi muri cumva si eu in curand, ca nu merit sa traiesc, nu stiu cat o mai duc, v-am spus povestea mea.

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

21 07 2013
Suflet-ratacit

Sufletul uman este in mod simultan, divin şi diabolic, sacru şi profan, sfant şi pacatos. Cand realizezi asta iţi dai seama ca „(raul)” este ceva normal. Daca ai numai adevar, bunatate şi armonie pe de o parte şi absenţa completa a contrariilor, in partea cealalta, nu exista impuls creator. Asta inseamna ca fiecare calitate pe care o vedem în altcineva exista şi in noi. Rautatea noastra se naste cand suntem foarte mici, inainte ca gandirea logica sa se dezvolte astfel incat sa putem filtra mesajele pe care le primim de la parinţii noştri. Sa-l ierti,sau sa te ierti pe cel care iti este potrivnic pare imposibil de realizat. Dar daca inveti sa-l ierti sau sa te ierti iubirea vine de la sine şi iti umple inima. Sa ierti şi sa iubesti fiecare fiinta este, cu adevarat, o forta tainica dumnezeiasca. Iertarea si iubirea sunt nedespartite. Pentru a o gasi cu adevarat trebuie să o cautam în inima, nu in minte.

21 07 2013
Adrian

–––––––––––––––––
Angela Insula Ekklesia a scris:
–––––––––––––––––

Draga mea acesta poveste face parte din trecut, un episod care nu-si mai are rostul. Incearca sa reglezi ceasul vietii tale la zero adica sa incepi de la zero fara sa mai lasi amintirile sa te rascoleasca, sa te afecteze. Tocmai acum citesc Scopul esecului de Zac Poonen O poti citii gratis aici http://www.scribd.com/doc/155080059/Scopul-esecului-de-Zac-Poonen Cred ca te-ar ajuta si pe tine.O zi frumoasa

21 07 2013
sami19994

Salut.Am descoperit ieri acest site in contextul suferintei mele neasemuit de grele.Am 19 ani fara 2 luni(dar nu cred ca voi mai ajunge sa implinesc 19 ani).Cand ma uit in urma,imi dau seama ca toata viata mea a stat sub semnul fatalitatii.Eu sunt cel mai mare copil dintr`o familie cu 9 copii.
Sa incep cu inceputul…Copilaria mea a fost interesanta..frumoasa pe alocuri,dar de foarte multe ori deosebit de infioratoare.Parintii mei sunt neoprotestanti,si ne`au crescut si pe noi in acest cult.Am fost un copil neastamparat,vioi,vesel,agitat,dar odata cu trecerea vremii am devenit trist,insingurat,chiar daca acest lucru nu lasam sa se observe..Mama mea a fost diagnosticata cu schizofrenie cand aveam 8 ani,fiind spitalizata la Cluj.La scoala eram printre primii intotdeauna,multi se mirau de cate lucruri stiu..uneori si eu..Prin clasa a 5-a au inceput primii germeni ai suferintei.Aveam conflicte la scoala,eram fricos,si din aceasta cauza mergeam la scoala pe drumuri mai putin umblate,de teama unora…Apoi familia mea a avut divergente cu vecinii,iar pentru ca nu mai exista cale de rezolvare ne`am mutat la o casa aflata la periferia orasului.Aici greutatile au devenit tot mai mari, conditiile mizere de viata,certurile si bataile cu alti copii,problemele in familie m`au afectat grav.Eram tratati ca niste gunoaie,necazurile se tineau lant de familia noastra.In clasa a 7-a si a 8-a,lucrurile s`au mai reglat cat de cat.
Odata cu clasa a 9-a am inceput sa am tulburari obsesive cumplite..Nu TOC(Tulburari obsesiv-compulsive).Nu imi puteam scoate din cap ganduri negre,murdare.Am vrut la un moment dat sa il arunc pe fratele meu mai mic pe geam.Ma chinuiam cumplit dar degeaba..M`am gandit ca sunt pacatos si am incercat sa ma apropii de biserica.In acest timp am inceput sa dorm singur intr`o alta locuinta a noastra.Noaptea aveam tulburari,cosmaruri,iar la scoala eram printre cei mai saraci din clasa,iar asta ma nefericea profund.
In 7 iulie 2010 citind Biblia am avut un atac de panica groaznic.Zilele urmatoare au fost de nedescris..Atunci le`am destainuit parintilor chinul meu,iar ei m`au ajutat cum au putut.Ma rugam lui Dumnezeu,dar parca ma rugam peretilor.M`am decis sa ma botez in biserica noastra,crezand ca astfel suferinta va inceta.Dupa 3-4 zile mi`am revenit.Peste doua saptamani criza a revenit cu si mai mare intensitate.A fost ceva cumplit..am simtit iadul..Zilele treceau ca saptamanile,plangeam,sufeream nespus.Am trecut si peste asta cu greu..Dupa alte doua saptamani,la bunici,la Moldova de aceasta data chinurile au aparut din nou.Cel mai groaznic lucru era faptul ca zilele treceau infiorator de greu.Capul ma durea,eram ametit,nu mai stiam de mine..
Odata cu inceperea clasei a 10-a lucrurile au intrat treptat in normalitate.Mi`am luat calculator,am inceput sa am prieteni,si am uitat de necazuri cat de cat.
Insa din luna aprilie a acestui an,in contextul examenului de Bac,a inceput sa imi fie frica.Ma temeam ca nu voi avea timp sa scriu,ca nu voi fi lasat in pace de altii,ca voi avea ghinion.A urmat o saptamana destul de urata,in care ma simteam anxios,parca aveam un nod in gat,nu puteam respire bine.Situatia s`a imbunatatit in saptamanile urmatoare,iar in 30 aprilie am avut banchetul de sfarsit de liceu.Cred ca participarea la el a fost una din cele mai mari greseli ale mele.Pe tot parcursul lui m`a durut capul de la volumul ridicat al muzicii,de la dans,etc..
Dupa 2-3 zile lucrurile s`au inrautatit,ceea ce imi ingreuna invatatul pentru Bac.Cu toate acestea am luat o nota mare(9,38).Acum sunt la Bucuresti ca sad au admitere la facultate,dar ma simt rau..Ceea ce este groaznic-nu am mai vazut pe cineva sa aiba parte de asa ceva este obsesia continua.E ceva ciudat,cum ma simt putin mai bine,imi vine un gand:”e…e doar un sentiment,iti va trece”si neutralizeaza acest sentiment.E infiorator,nu ma mai pot bucura,nu mai pot plange macar..Orice ma obsedeaza..practic sunt nebun cu acte.Nu am vorbit cu nimeni fata in fata,doar pe un forum medical.Acolo un psiholog mi`a zis ca sunt inervant si ca imi da putine sanse..Nu am mai intalnit pe cineva care sa pateasca lucruri de astea..toti au dureri sufletesti cauzate de decese,despartiri.Eu nu vreau o viata frumoasa,nu vreau iubita,nu doresc decat sa gandesc normal.De vreo 4 zile tot zic ca la noapte ma voi sinucide,dar si asta e complicat..Zilele trec foarte greu,nu am vorbit decat cu mama la telefon despre aceste probleme,dar ea nu ma intelege.Ea zice sa discut cu cineva,sa imi fac prieteni.Nu am fost deloc pana acum la psiholog sau psihiatru;daca mergeam cand trebuia nu mai pateam asa ceva.La Bucuresti stau la unchiul lui taicamio care este un om batran dar foarte bun care ma serveste cu de toate.Ma simt in ceata,situatia e crancena.M`am interesat pe net despre un psiholog sau psihiatru dar o consultatie costa 100 de lei,ori eu nu dispun de acest bani.Fara calculator sau Tv nu pot trai,astea ma sustrag de la a gandi..Tata are mari asteptari de la mine,nu concepe altceva.
Nu stiu ce sa fac..m`am gandit sa ma sinucid la noapte,dar e complicat.Mama ar fi distrusa,nu ar face fata,in plus nu ar fi un lucru frumos fata de unchiul care s`a purtat frumos cu mine.
Voi suferiti sufleteste,dar cel mai rau e sa suferi mintal..as vrea sa iau o pastila si sa dorm toata viata.As vrea sa am 90 de ani,sa mor…Ajutati-ma…Nu vreau sa intru in iad,dar viata mea e deja un iad..Ce sa fac?

21 07 2013
Adrian

Draga Sami,

Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta. Acolo vei gasi raspunsurile de la membrii grupului de suport. Evident, pentru asta va trebui sa iti mai amani impulsul autoagresiv. Eu zic ca merita sa astepti!

Cu prietenie,
Adrian

23 07 2013
Laur

Daca ai nevoie sa discuti cu cineva, te ajut eu, si eu am incercat de multe ori si nu merge […moderat…]

12 06 2015
IN MEMORIAM

Sentimentele de vina te vor coplesi ,ingenunchea ,dobori chiar …..Ar fi pacat……Ai gresit mult este adevarat……..dar si altii ti-au gresit………unele …nu se mai pot repara…………ceea ce poti face insa este sa te aduni…sa te accepti/ierti cu conditia sa nu mai repeti unele greseli……..sa incepi sa te schimbi…………Lucrezi? FACI SPORT? AI PRIETENI?
Cred ca mama ta te-a iertat…….asa sunt mamele ….isi iubesc si iarta neconditionat copiii DOAR CA UNEORI NU STIU/POT SA O ARATE…….
Numai biiiiiiiiiiNEEEEEEEEEE !!!!!!!!!!!!!!!

30 09 2015
IN MEMORIAM

NU ai raspuns ….sper ca esti mai bine………daca totusi te pot ajuta cu ceva…o vorba buna,,,,sprijin moral…loc de munca… PE la psiholog ai mai fost sau doar pe vremuri….??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: