Vreau si eu sa stiu cum se face chestia cu gazul
–––––
Adrian: Dragă Nico, care este baiul? Care e povestea ta? Care sunt motivele care te determină să gândești așa?
–––––
poate ca gandul de a creste un copil singura ma sperie foarte mult si gandul ca poate copilul meu o sa ma urasca pentru faptul ca tatal lui nu este langa el si sa nu mai spun de cuvintele urate spuse de tatal lui si de vina pe care el mi o da doar mie
––––––
Adrian: Și crezi că poți îndrepta un rău cu un alt rău mai mare?…
––––––
Sincer nu stiu cum as putea rezolva aceasta situazie baietelul meu are doar 3 luni si de multe ori ma uita la el si ma gandesc ce as putea sa ii spun cand o sa ma intrebe unde e tatal lui sau dece el nu are un tata ca toti ceilalti copii si cea mai mare frica a mea este de al pierde probabil lipsa u nei figuri masculine o sa il faca sa vrea sa si cunoasca si o sa aleaga sa plece cu el deci decat sa imi pierd copilul mai bine mor
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Dragă Nico,
În coloana din dreapta ți-am făcut o căsuță numai a ta – se numește „Nico R.”. Aici vei putea găsi, în curând, și răspunsurile altor persoane din acest grup virtual de suport! Voi încerca și eu un răspuns cât de curând!
Te asigur că sinuciderea nu este o soluție!
Cu prietenie,
Adrian
Dragă Nico,
Temerile tale sunt justificate până la un punct… Este absolut normal să îți fie teamă de ce va gândi puiul tău la un moment dat, ca nu cumva să fie rănit… Te-ai gândit însă cam ce efect ar putea avea asupra lui moartea ta, dacă te-ai sinucide?… Încearcă să îți imaginezi doar… Pentru că, pentru un astfel de puiuț, mama este tot ce are mai scump pe lume… Iar în cazul tău, tu chiar ești tot ce are el mai scump pe lume…
Aici aveti dreptate dar daca el va alege pe tatal lui crezanduma vinovata pe mine de plecarea lui? Ii foarte complicat si am 1000 de ganduri care nu ma lasa sa dorm noaptea
Merită oare să te sinucizi doar pentru că există posibilitatea aceasta? Da, există… Dar la fel de bine există și posibilitatea de a te alege pe tine, nu crezi? În plus, hai să ne gândim puțin la rece: dacă tu ai avea de ales între mama care te-a crescut și s-a chinuit cu tine, pe de o parte, și un tată care și-a pus palmele în fund și a plecat atunci când aveai mai multă nevoie de el, tu pe cine ai alege? Gândește-te bine…
Draga Nico,
ai putina incredere in viata, ai incredere ca lucrurile se vor aranja cumva foarte bine.
Fiecare zi e diferita si aduce ceva nou, in felul asta e extrem de dificil sa poti stii ce va zice sau face copilul tau cand va creste mare. Nu putem stii cum va fi ziua de maine da-mi-te peste ani…
Ai marea sansa de a fi mama, fa-ti treaba de mama bine, fi un exemplu pentru puiul tau, iubeste, iarta, mergi inainte, ai forta si curaj sa depasesti toate si mai presus de toate nu te lasa condusa de ganduri negre si presupuneri de tot feluri.
Acum in prag de an nou gaseste speranta in tine, mergi inainte cu iubire si alege viata! Candva tot efortul tau va fi rasplatit si atunci inima iti va creste de bucurie si multumire…
Lasa-ma sa iti urez La multi ani fericiti tie si puiului tau!
Nu i trebuie un discurs ,de ce tu nu ai si altul are, eu am avut mama ,acum nu mai am…o sa gasesti la momentul potrivit cea mai buna explicatie, gandeste te mai bine cum sa il incurajezi sa ii spui, uite si X om politi, actor,doctor,regizor,..etc a crescut fara tata …sunt peste tot prezente masculine…tu vrei sa cresti un barbat…Fi increzatoare !
Buna ziua si la multi ani! In primul rand,a creste un baiat ca si mama,nu este asa greu caci mare parte din crestere este asumata de Tata,intr adevar. El deja are unul,dar care nu doreste sa si asume responsabilitatea fata de acesta. Este alegerea lui si va culege pe masura a cat a oferit. Nu ar avea de ce sa va traga cineva pe dvs la raspundere ca nu ati tinut de Tata. E la fel de prostesc cum am spune ca al dvs copil are vina ca nu tine la tatal lui cum ar trebui. Intelegeti? Chiar si de v ar fi fost un sot fidel,asta nu il facea pe acesta sa fie si un Tata bun,asumat. Dvs nu aveti responsabilitatea de a I gasi un tata cum nici copilul nu are datoria sa si caute. El trebuie sa fie copilul dvs iar dvs mama lui,atat. Nu aveti cum sa ocupati doua locuri,e doar un fel de a spune dar nu puteti avea si rol patern. E suficient sa fiti mama. Daca sunteti macar atat,este perfect. De ce ar trebui ca o femeie atat de curajoasa ca dvs sa si asume raspunderea si pt altii? Copilul dvs e minunat,are o mama minunata,o mama care II este alaturi pentru ca doar oamenii puternici cresc copii. Ceilalti,mai au Inca de crescut,sunt imaturi,imature. Veti reusi sa l cresteti si fara tata iar femeia de langa el II va porni latura masculina pe care o are deja de la tata. Dvs sunteti o femeie buna,dar nu ati gasit persoana potrivita. Dvs cautati un om senior,asumat,fostul barbat Inca mai experimenteaza. E normal ca v a parasit. Dvs doriti o familie,el doreste sa se joace. Fiecare cu ce ii lipseste. Nu era de datoria dvs sa va cresteti partenerul de viata, de aceea ati si nascut. Sotul pe care il cautati si vi l doriti,este un barbat,o persoana hotarata si dornica sa fie capul unei familii, nu un papusar. Bineinteles ca a nu avea un barbat nu e o lipsa in a fi mama. In a fi sotie poate,dar printre atatea sotii FALSE cu casnicii facute de dragul statutului, mai bine singura,implinita ca mama asumata si demna. A te casatori inseamna a te uni cu acel barbat care ti se potriveste. O vaduva corecta ce sa mai zica? Sa si caute partener ca asa trebuie sau sa si lase sufletul in pace? Tu stii ce e mai corect si bine pt tine. Vrei sa fi mama? Fii! Vrei sa te distrezi? Fa o! Uita te mai sus cum e cu alegerea asta..! Un an nou mai bun pt tine iti doresc!
Va multumesc mult pentru sfaturi intr un fel aveti dreptate dar faptul ca al meu copil va suferii si ar putea sa ma considere pe mine vinovata de asta imi face foarte mult rau in plus de asta eu momentan stau cu ai mei care in loc sa fie ala turi de mine si sa ma incurajeze spun ca nu o sa mi gasesc de lucru si practic ca nu o sa reusesc farà ei si asta pe enerveaza foarte mult dar ma m gandit la asta si daca as lua decizia de a ma omora e ca si Cum l as abandona si eu. Domnul Adrian ma intrebat daca se merita, nu , nu se merita o sa fiu alaturi de copilul meu si o sa fac tot posibilul sa fie bine o sa reusesc si fara ai mei….va multumesc la toti! La Multi Ani si un an nou fericit
Dragă Nico,
Eu unul sunt mândru de tine și de decizia ta! Nimeni nu îți poate spune că va fi ușor, pentru că nu va fi… va fi greu, va trebui de multe ori să strângi din dinți și să mergi mai departe, dar trebuie să îți reamintești mereu și mereu că asta e singura cale… Nici o mamă nu trebuie să își abandoneze puiul! Curaj, vei reuși, chiar dacă nu va fi ușor, dar o poți face! Pentru puiul tău și pentru tine! Te îmbrățișăm cu drag!
Cu prietenie,
Adrian
Cu mare drag. Consider ca e cu mult mai rau sa si vada mama tenaionata,intr o postura nepotrivita fizic si comportamental,decat ce a facut sau nu a facut tatal absent. Mai apoi,daca dvs v ati hotarat sa I fiti alaturi fizic,de ce nu vreti sa i si fiti model? Stiti deja de ce. Sunteti prea ocupata sa ganditi in locul altuia,barbat,parinti,copil..desi el Inca n a invatat sa gandeasca. Cum ar fi sa gandeasca si el pentru alte persoane? Solutia este sa l invatati sa gandeasca pentru el si in favoarea lui,nu sa fugiti si dvs de resposabilitate prin abandon sau sa ajungeti,fereasca Dumnezeu, sa i controlati obsesiv viata fiului. Sa nu ajungem la extrema cealalta. Echilibrul e cheia! Dvs socializati, iesiti,stati in natura alaturi de el,descoperiti oameni cu aceleasi pasiuni,dezcoltati va talente pe care sa le mosteneasca si copilul…orice altceva care sa va faca a va simti bine! Copilul va vedea doar ce ii aratati. Asa ca,fruntea sus si traiti va viata singura,cu partener,prietene. Invatati sau lucrati. Orice. Fiti i un model ce sunteti! Sanatate!
Bună, nu știam unde să las un comentariu, pentru că nu am idee cum să încep un topic nou.
Pe scurt, sunt un băiat de 18 ani care a trecut printr-o despărțire recentă, motiv pentru care toți factorii negativi din viața mea, au început să pună capăt oricărei speranțe la viață, îmi doresc să mor fără să mai simt nimic.
Am avut parte de prima mea relație, care s-a petrecut la distanță, oricât de clișeic și superficial poate suna asta. Această legătură dintre mine și fata pe care o iubesc, nu poate fi descrisă în cuvinte. Spre deosebire de orice adolescent irațional care se combină aproape în fiecare lună, vreau să menționez că singura mea relație de un an, a fost destul încât să îmi dau seama că ea este persoana cu care vreau să împart totul.
Prefer să o descriu așa, pentru că a făcut sacrificii pentru mine, pe care nu le meritam. Eu în schimbul acestor sacrificii și dovezi de iubire, dezamăgeam în continuare, până în punctul în care nu-i mai scriam deloc, din orgoliu.
Nu mă înțelegeți greșit, a fost vina mea de fiecare dată. Sunt complexat și am stima de sine foarte scăzută, iar asta mi-a afectat relația enorm de mult.
Ea a tras de mine, doar să menținem legătura și să nu o părăsesc. Simțindu-mă atât de complexat, am considerat că e necesar să o ignor de tot, pentru că o voi strica și va regreta că m-a ales pe mine în viața ei.
În cele din urmă, egoismul m-a făcut să îi scriu iar, oferindu-mă complet pe tavă și fiind dispus să fac orice, doar să se întoarcă în viața mea.
Nu a mai vrut, iar pentru mine a fost un șoc imens. Nu mai poate să rămână alături de mine, pentru a ne despărți la infinit din aceleași motive. Aș fi dispus să renunț la orice complex și fixație stupidă, doar să o am pe ea, pentru că abia acum am trăit pe pielea mea, frica de a pierde persoana pe care o iubesc. Este cu altcineva acum, îl iubește mai mult decât m-a iubit pe mine și chestia asta mă doare mai mult decât pot descrie în cuvinte, e tortură.
Va face toate lucrurile cu el, pe care noi le făceam în trecut. De ce? Doar pentru complexele mele, pentru că mă comportam ca un retardat.
Nu pot să trăiesc știind că ea se află în brațele altcuiva, indiferent de sfaturile psihologice pe care le știu prea bine.
Nu mai găsesc o soluție, o distrug pe ea, plângându-mă că mi-e dor și că sufăr în fiecare zi. Se simte obligată să vorbească cu mine, doar pentru a nu face eu ceva nejustificat.
Oricât de nobil par, prin scrisul ăsta academic, sufăr de mor și într-o zi mi-e teamă că voi ceda, din ce aș putea afla și m-ar afecta, până când îmi voi lua viața, iar cei din jurul meu vor înțelege că sentimentele mele au fost sincere și că am ales cu sufletul, dar va fi prea târziu.
Dragă Cosmin,
Bun venit aici! În coloana din dreapta ți-am creat o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine – „Cosmin 18”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport și tot acolo vei putea adăuga orice alte informații, gânduri sau comentarii vei considera necesare pentru a ne ajuta să îți înțelegem mai bine povestea.
Cu prietenie,
Adrian
Cosmin,e prima dragoste mai puternica de felul ei,da e frumoasa…asculta aici comportamentul in realatie se invata …an de an ca la scoala..fie ca e relatie cuplul fie ca e prietenie…sunt carti care te pot ajuta enorm sa fi increzator…Iubeste viata …
Personal pot spune ca am fost in aceasi situatie ca si tine. La prima mea relatie chiar daca a durat mai putin de un an. Si nu pot spune ca am trecut peste, pentru ca inca am momente in care ma gandes la ea, insa am acceptat faptul ca daca nu mai simte nimic pentru mine, e absolut de nici un folos sa sufar dupa ea… daca si ea ma iubit la fel de tare cum am iuboto si eu clar isi va aduce aminte de mine, si in cazul tau la fel, daca se vor retrezi sentimentele in ea sunt sigur ca iti va spune, tot ce ai putea sa faci e sa astepti… daca nu se va intoarce la tine macar incearca sa iei o pauza in care sa te pui pe tine pe primul loc si sa te gandesti la ranile tale si cum ar trebui sa le vindeci.