Un nimeni

18 05 2010

Nu am apucat sa citesc toate comentariile, dar am apucat sa vad ca sunt multi oameni care sufera din diverse motive, si apoi stai sa te gandesti daca problemele tale sunt cu adevarat spinoas sau e doar in inchipuirea ta?
Nu stiu exact cum sa incep. Dar mi-e foarte greu, si asta nu de ieri, alaltaieri, ci de cativa ani. Cred ca sunt in depresie profunda. La un moemnt dat am luat si medicamente pentru depresie, dar ma faceau letargica.
Nici nu cred ca sunt coerenta in acest moment. Ideea e ca de la o varsta mult prea frageda ma gandesc in continuare ca ar fi tare bine daca as muri. daca nu as fi crestina, sau daca mama nu ar avea nevoie de prezenta mea, cu placere mi-as pune capat zileleor. Si cand te gandesti ca totul a inceput din cauza unui tata violent (fizic si psihic), mama plangand, certuri, urlete, fratele care ma desconsidera si imi zicea ca nu sunt buna de nimic, ca sunt proasta, chiar am ajuns sa cred asta. Nu merit sa traiesc, nu mai VREAU sa traiesc. Te gandesti ca daca lupti vei trece peste greutati, dar lupta pare infinita. problema actuala este ca am 25 de ani, am studii superioare, dar nimeni nu ma angajeaza. Si sunt o fata muncitoare, dedicata, si vai….de cate ori nu am ajutat pe cei din jurul meu, si am intins o mana fara sa astept ceva in schimb, doar din motive ca daca eu sunt buna poate ma ajuta Dumnezeu sa am parte si eu de ceva bun, dar pe zi ce trece este tot mai greu, sunt tot mai deprimata, am palpitatii foarte tari la inima, ma doare pieptul, si acestea sunt doar dureri fizice, sufletul meu simt ca-l pierd, nu mai am speranta, nu mai cred ca mi se poate intampla ceva bun, …si da, imi doresc tare mult sa dispar, sa mor, sa nu mai exist, sa nu mai fiu, sa nu mai simt. Ma tot gandesc ca cel mai fain ar fi sa mor din greseala, ca asa macar nu ar trebui sa ma sinucid…nu stiu, sa ma calce masina, sa-mi cada ceva in cap, sa ma bata cineva pana sa mor, sa ma impuste cineva….Aceasta nu e lupta, e un chin continuu…
Simt ca nu mai pot lupta, si chiar daca am prieteni si iubit, nu pot discuta asemenea chestii cu ei…se uita ciudat la tine, crede ca treci printr-o pasa proasta, dar nu e asa…”pasa proasta” e o depresie profunda care dateaza de cativa ani.
Am avut episoade de bucurie in viata, dar mi-am dat seama ca dupa ce te bucuri de ceve urmeaza o suferinta crunta, intotdeauna apare ceva, iar in durata o suferinta tine inmiit mai mult decat o bucurie.
Nu mai stiu ce sa fac, cu sa continuu, de unde sa imi iau energie, putere, vointa pentru inca o perioada de supravietuire…simt ca nu mai am si simt ca in curand…mda…in curand…nu imi voi mai pune asemenea probleme…
Ce usor ar fi…ce bine ar fi…

Anunțuri

Acțiuni

Information

10 responses

18 05 2010
addsalu

Draga “Un nimeni”,

Trebuie sa recunosc ca imi este teribil de greu sa ma adresez astfel, cu atat mai mult cu cat de dincolo de cuvintele tale, chiar din alegerea acestui pseudonim se pot vedea lucruri extrem de dureroase. Iar relatarea ta confirma din plin aceasta prima impresie…

Sunt multe de spus, insa in primul rand tin sa iti spun ca sunt foarte ingrijorat de depresia de care imi spui ca dureaza de ani de zile. Vezi tu, astfel de lucruri nu trebuie lasate netratate. Pentru ca, desi suntem astfel construiti incat multe dintre afectiuni sa se remedieze de la sine in timp, ai putea fi scutita categoric de multe dintre aceste suferinte daca ai beneficia de un tratament adecvat. Inteleg ca ai urmat un tratament la un moment dat, insa l-ai intrerupt pentru ca te faceau sa te simti letargica. Ce-ar fi sa incerci un alt medic, un alt diagnostic? Vezi cum te simti in timp, dupa care, daca tot nu da roade, cere o alta opinie. In nici un caz nu te-as sfatui sa lasi netratata aceasta depresie care, din cate se pare, este una destul de severa. Probabil ca te va inmuia din nou putin, posibil doar la inceput, insa nu poti continua nici a la long cu a o duce pe picioare.

Asta ar fi prima mea recomandare. Apoi, te-as ruga sa te gandesti ca, desi poate trecutul tau nu a fost cel mai fericit, tu ai posibilitatea acum de a intrerupe acel sir generational in care lucrurile merg prost. Spui ca te gandesti la mama ta, si bine faci ca faci lucrul acesta. Imi imaginez ca, daca tu ai avut de suferit atat in trecut, cu siguranta si ea a resimtit acele lucruri… Si sunt sigur ca nu ai vrea sa ii indurerezi batranetile pana-ntr-atat incat sa isi vada propriul copil disparut din lumea celor vii atat de devreme…

Apoi mai sunt si ceilalti dragi de care vorbeai, insa inteleg ca mama ta este cea cu care ai relatie emotionala speciala. Si, repet, este de inteles, dat fiind trecutul in care ati impartit atat de multe lucruri…

Nu cred ca o moarte accidentala ar imbunatati cu mult lucrurile pentru cei dragi tie de acum. Oricat ar suna de ciudat, vremurile in care ti s-a spus ca esti cum esti, in care ti-au fost accentuate prea mult greselile s-au dus… Acum esti alaturi de oameni care te considera minunata, altfel nu ar fi langa tine, nu crezi?

In privinta energiei si a puterii, indraznesc sa iti spun asta intrucat mi-ai scris ca esti crestina. Eu unul imi incarc bateriile, daca pot spune asa, din Dumnezeu. Incerc sa citesc, fie din Biblie fie din cartile extraordinare scrise de oameni care I-au cunoscut puterea providentiala in vietile lor (cartile lui Richard Wurmbrand vor fi intotdeauna una dintre primele recomandari care mi-ar veni in minte! Si te incurajez sa le citesti!), incerc sa ma rog, sa imi vars sufletul inaintea Lui, sa merg la biserica in mod regulat… Si toate acestea ma ajuta! Sunt toate testate!

Ti-am facut o “categorie” a ta in coloana din dreapta – pentru moment, am numit-o “Un nimeni”, insa indraznesc sa te rog sa te gandesti la un pseudonim care sa te ajute sa speri mai mult… care sa te duca cu gandul la ce vrei sa devii, incotro vrei sa ajungi… Sau macar unul care sa nu ma doara atat de mult atunci cand il rostesc… Chiar nu ti se potriveste “Un nimeni”… Nu i se potriveste nimanui care stie ca Christos nu ar muri pentru “un nimeni” si ca, din moment ce El a decis ca suntem atat de valorosi incat sa merite platit acel pret suprem, cu siguranta suntem mai mult decat “un nimeni”…

Astept sa revii. Te asteptam sa ne scrii din nou la “categoria” ta, in dreapta.

Cu prietenie,
Adrian

18 05 2010
addsalu

„Un nimeni” a scris:

[…] Ma gandeam ca inainte sa fac pasul cel mare sa las 2 scrisori de adio. Una pentru iubitul meu (iubit in sensul in care eu il iubesc enorm, dar el este prea egoist sa ma consoleze cu o vorba buna, cu o incurajare, sa nu se mai uite cu mila la mine ) si unul pentru familia mea. Deja m-am gandit ce voi scrie familiei, inca nu le-am scris, dar in principal am sa ii rog sa nu sufere pentru ca mie imi va fi mai bine acolo, si si ei vor fi mai usurati sa nu mai aiba o povara pe umeri. Da stiu, sunt o distrusa, o persoana incapabila sa faca ceva (mi s-a spus de multe ori), judecati-ma, oricum nu mai are importanta in acest moment.

_________________________________

Draga “Un nimeni”,

Indraznesc sa iti spun ca nu esti “o distrusa, o persoana incapabila sa faca ceva”, ci doar o persoana care, la fel ca noi toti de aici, are nevoie intr-un anumit interval de timp de prieteni care sa ii fie alaturi, care sa se straduiasca sa o inteleaga si sa nu o judece…

Ti-am facut o “categorie” a ta in coloana din dreapta, si te rog sa revii si sa ne permiti sa iti fim alaturi, ajutandu-ne sa intelegem mai mult din drama prin care treci. Suicidul nu este solutia pe care o cauti, te rog sa ma crezi pe cuvant! Nu ai nici o garantie ca, asa cum spui, “acolo iti va fi mai bine”, ba as putea spune chiar dimpotriva, in conditiile in care sunt sigur ca stii deja ca marile confesiuni crestine considera si chiar afirma raspicat faptul ca sinucigasii nu vor avea parte de prea mult bine “dincolo”… Dar nu asta ar trebui sa te tina in viata, desi nu este un factor de neglijat! Mai degraba ti-as reaminti de un mare adevar de pe paginile Bibliei, care spune ca “atata vreme cat traieste un om, tot mai este speranta”… Dupa ce mori nu prea mai ai ce si cum sa schimbi ceva… Insa atata vreme cat traiesti, draga noastra prietena anonima, tu poti face ceva in privinta modului in care ar putea sa arate viitorul tau…

Si uite, un prim exemplu care imi vine in minte este acela de a vorbi cu prietenul tau deschis, de a-i spune onest si liber ceea ce te deranjeaza in purtarea lui fata de tine, ceea ce-ti doresti de la el… sa te consoleze cu o vorba buna, cum spui, sa te incurajeze, sa nu se mai uite cu mila la tine…

In nici un caz cei dragi tie nu ar putea fi usurati, ba dimpotriva!!! Daca acum tu crezi ca poarta pe umerii lor “o povara”, te asigur ca, daca iti vei pune capat zilelor, asta i-ar distruge de-a dreptul! Cauta in coloana din dreapta si vei gasi membri ai grupului, supravietuitori, care nu si-au revenit inca dupa socul cumplit al suicidului cuiva drag lor… Si nimic nu poate sa ii mangaie!… Ci vor purta durerea aceasta in sufletul lor pentru tot restul zilelor lor… Crede-ma, nu vrei sa le faci asta celor dragi tie!

Hai, capul sus, alunga din minte aceste ganduri ca pe unele extrem de paguboase, cum si sunt in realitate! Scrie-ne, si hai sa discutam, sa vedem ce este de facut, incotro o poti lua pentru ca lucrurile sa revina pe un teren ok…

Cu prietenie,
Adrian

18 05 2010
mirela

Chiar tine teoria asta cu suferinta celor ramasi? Mie mi se pare greu de imaginat ca dupa ce mori ar putea sa fie afectati atata timp cat nu prea par constienti macar de prezenta ta cat esti inca in viata. Ca de apreciat si tinut la noi si mai greu de imaginat. Chiar imposibil!

18 05 2010
addsalu

Din pacate, uneori se intampla sa iti dai seama de ce ai avut doar in momentul in care ai pierdut sau esti pe punctul de a pierde ceea ce aveai…

Iar daca, presupunand ca intr-adevar unul sau altul nu tine la tine, nu ar fi absurd sa iti pui capat zilelor pentru cineva care nu merita nici dragostea, nici atasamentul, si cu atat mai putin viata ta?

Cu prietenie,
Adrian

18 05 2010
Th3Lov3OfG0d

Doar un gand scurt, de fapt o intrebare:
Ce intelegi din citatul de mai jos ???

„… aveţi pace în Mine.
În lume veţi avea necazuri;
dar îndrăzniţi,
Eu am biruit lumea.”
Ioan 16:33

20 05 2010
Bogdan

Salut nimeni, eu cred ca ar trebui sa adopti o stare de relaxare. E f. greu sa lupti doar din cauza presiunilor sociale. Ceea ce trebuie sa te ghideze in viata nu sunt presiunile sociale, ci propriile tale lucrurri de indeplinit. Stiu ca suna fantezist expresia „urmeaza-ti visele”, insa aceasta are si nuantele ei realiste si anume ca uramand ceea ce vrei sa faci, nu numa ca vei fi mai buna la ce activitati vei face ci vei avea si calitatile necesare sa faci fata presiunilor si criticilor sociale. Pune mane pe o bere, aseaza-te la o masa singura, fara sunete sau persoane care sa te deranjeze, ia o foaie si un pix si scrie tot ce vrei sa indeplinesti si tot ce vrei sa devi si termenul in care vrei sa realizezi aceste lucruri. Daca te impulsionezi si te concentrezi la ceea ce vrei o sa vezi ca in scurt timp mintea ta si tot ceea ce te inconjoara ti se vor alatura in gasirea solutiilor respectiv realizarea lucrurilor pe care ti le-ai planuit. Un alt lucru care te pot scoate din genul asta de depresie sunt relatiile interpersonale. Iesi cu cat mai multe persoane noi, asculta pareri noi, ti se vor parea interesante si iti vor da noi impulsuri sau mici indicii in autoevaluarea ta. Iti urez mult succes si te astept sa imi spui cum iese…

24 07 2010
Maya

Draga mea, numai faptul ca te intitulezi singura ‘”un nimeni” denota faptul ca ai o imagine deteriorata de sine, nu ai incredere in tine si in plus, ai si ceva nemultumiri legate de actuala ta relatie. Probabil ca, desi nu iti este bine acolo, nu te poti rupe, intrucat esti dependenta de partener in sensul obisnuintei.
Sunt de parere ca ai o depresie severa, pe care, dupa cum spui, o resimti de cativa ani, iar nemultumirile si neimplinirile vietii personale si profesionale au condus la acutizarea episodului depresiv.
Este foarte probabil ca te simti singura, desi multa lume se invarte in jurul tau, ca te simti vinovata de proasta relatie cu tatal si cu fratele, desi ei sunt singurii vinovati, ca ai complexe de inferioritate, desi tu esti capabila de multe insa nimeni nu te lauda si nu iti da incredere in tine.
Cel mai sigur este sa consulti un psihiatru bun, sa faci un tratament medicamentos, concomitent cu psihoterapie la un cabinet specializat. In acelasi timp, trebuie sa faci ceva schimbari in viata ta, sa inlaturi incet, incet, toate persoanele care consideri tu ca iti fac rau. De asemenea, trebuie sa inveti sa comunici si sa nu iti fie rusine de ceea ce spui, sa te destainui cuiva, sa descrii ceea ce simti si ce te nemultumeste. Sunt sigura ca esti o femeie deosebita care poate fii fericita cum nu a visat vreodata. Totul este sa vrei.
Iti recomnd un vechi truc pentru a-ti reda increderea in tine. Dimineata, cand iti faci toaleta, sa te privesti in oglinda, sa iti spui cat de frumoasa esti si sa iti faci cu ochiul strengareste in oglinda, spunandu-ti ca vei avea o zi minunata. Iar seara, la culcare, daca simti ca te incearca gandurile negre, sa iti spui asa „Maine dimineata voi incepe o noua viata”
Iti doresc numai bine.

31 10 2013
UnAltul

Mă regăsesc în toată povestea ta și în lucrurile ce reies de aici

6 06 2015
IN MEMORIAM

Sper ca lucrezi….si ca ai depasit starile negative……
Asteptam vesti bune………

12 06 2015
IN MEMORIAM

TE rog raspunde………daca nu lucrezi………iti ofer eu un loc de munca..cu posibilitati de promovare…………………….
In rest esti mai bineeeeeee ???
Deschideti sufletul iubitului….daca mai sunteti impreuna………..comunicarea este foarte importanta………dar trebuie ales momentul potrivit……….
SUCCES !!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: