CC

3 01 2013

Buna. Am 44 de ani si traiesc o mare drama. De fapt, traiesc drama aceasta de cand ma stiu. Am incercat sa ma sincid in mai multe randuri, dar niciodata nu mi-am dus gandul pana la capat. Acum vreo 20 de ani, am luat 30 de pastile de […moderat…] si m-am dus la o padurice, m-am pus la umbra unui copac si asteptam moartea. Simteam cum ma ia somnul de veci, insa ceva, o forta pe care nu o stiam in mine, m-a ridicat si m-a dus spre oameni. Am ajuns la o firma, m-am prabusit in pragul usii si am spus ca am luat pastile pentru ca am vrut sa mor. Tin minte ca eram intr-o masina, imi era din ce in ce mai frig si pe urma… nimic. Cand m-am trezit, dupa cateva zile, un politist ma intreba ceva, dar nu intelegeam nimic. De atunci viata mea a decurs ca intr-o drama, un film prost, la care intrevezi finalul. Am uitat sa va spun ca sunt casatorit de 18 ani si am un copil la liceu.
De un an si jumatate, am intalnit o femeie. Mai avusesem aventuri, dar totdeauna totul se termina in liniste. In vara anului 2011, am intalnit o femeie extraordinara. Initial, am luat totul ca pe o aventura, mai ales ca acasa lucrurile mergeau si merg si acum spre divort. Certuri, scandaluri, mereu, fie ca este Craciun, Paste sau An Nou. Incetul cu incetul am descoperit femeia cu care aveam o relatie. Si mi-am dat seama ca nu pot trai fara ea. Cand? Nici eu nu stiu. Ne intalnim pe ascuns intr-un apartament, facem dragoste, radem, plangem, ne completam perfect. Stiu ce vrea, stie ce imi doresc, ma face sa inteleg viata altfel. Si am aflat ca nu pot trai fara ea. Pur si simplu, e greu poate sa ma intelegeti, am ajuns in situatia in care fiecare clipa in care ea nu este langa mine este un chin de nedescris.
Amandoi am vrea sa fim impreuna, insa nu avem cum. Ea nu isi poate parasi sotul, are copii. Cred ca nu va pleca niciodata de langa sotul ei, desi ma iubeste si ea enorm. Nici un apartament in care sa stam amandoi nu am cum sa cumpar, sa stau acolo si sa sper ca, undeva, candva, va veni langa mine.
De cateva nopti ma gandesc care metoda de a-mi lua viata este mai putin dureroasa. Vreau sa testez […moderat…], sa vad daca voi suferi mai putin […moderat…]. Va spun sincer. Nu mai am pentru ce trai, daca ea nu este langa mine cand ma trezesc, daca nu pot sa-i spun te iubesc mereu. Nu am aer fara ea, credeti-ma. Imi este si greu sa respir cand nu este langa mine. Nu ma sperie moartea, insa ma sperie clipele de suferinta de dinaintea mortii. Iar daca Dumnezeu este deasupra, ii spun ca nu ma tem nici de Judecata Lui. O merit, insa aici pe Pamant nu mai vreau sa traiesc.
Ma gandesc sa-i trimit un ultim mesaj, atunci cand voi lua decizia sa plec din lumea asta. Dar, ce sa-i spun? Cum sa ma inteleaga ca nu am putut trai fara ea? Stie ca vreau sa dispar de tot, imi spune tot timpul sa n-o fac. Dar eu nu mai rezist.

Anunțuri

Acțiuni

Information

6 responses

3 01 2013
addsalu

Draga CC,

Iti multumesc pentru deschiderea ta si sper sa te simti binevenit aici! Am citit cu atentie randurile pe care ni le-ai scris si te asigur ca, daca nu putem intelege pe de-a-ntregul ceea ce simti, macar incercam din rasputeri sa ne straduim sa facem lucrul acesta.

Intr-adevar, traiesti o drama, in conditiile in care relatia actuala cu sotia scartaie serios (si inteleg ca nu e noua problema, din moment ce ai avut mai multe aventuri), iar tu te-ai atasat enorm de femeia cu care ai aceasta relatie extra-conjugala. Stiu ca multi te-ar condamna, insa imi dau seama ca, atunci cand vezi in alta parte ceea ce cauti demult si cand constati o compatibilitate atat de mare, este greu sa nu te indragostesti. Si imi dau seama, de asemenea, ca te-ai indragostit enorm de aceasta femeie. Pentru ca, in definitiv, despre asta este vorba: tu o iubesti! Si, in acelasi timp, cred ca acesta este si subiectul asupra caruia ar trebui sa te concentrezi: dragostea pe care i-o porti si ce e de facut in ACEASTA directie, nu moartea, care vad ca a devenit subiectul care iti capteaza atentia…

Problema ta este, in opinia mea, faptul ca iti canalizezi energia si resursele intr-o directie gresita. Dar totalmente gresita! Esti revoltat pe Dumnezeu, desi nu El te-a adus aici, in aceasta situatie, esti revoltat cu privire la viata ta, ceea ce pot intelege pana la un punct (acel punct in care refuzi sa iti faci curatenie si sa continui sa lupti!), dar nu te straduiesti sa cauti sa iti limpezesti mintea, gandurile, sentimentele, si sa cauti o solutie viabila.

Spui ca nu poti sa traiesti fara ea… Ok, inteleg asta! Dar daca mori, vei fi cu ea? Nu vei fi oare tot fara ea? Si daca, asa cum cred eu, exista viata dupa moarte, nu iti vei da cu pumnii in cap constatand ca ai ratat SINGURA sansa pe care o aveai de a fi impreuna? Pentru ca, indiferent daca iti place sau nu, doar atata timp cat esti in viata poti fi impreuna cu femeia despre care spui ca o iubesti, nu crezi?

Ne scrii ca o iubesti, ca va completati impreuna… Ea ce simte fata de tine? Ti-a marturisit vreodata? De ce crezi ca nu ar vrea si ea sa fiti impreuna? Ce o retine? Adica, stiu ca e dureros dar, uneori, daca ruptura deja s-a produs si exista in fapt, poate ca mai devreme sau mai tarziu oricum se va produce si din punctul de vedere al „hartiilor”…

Spui ca ati vrea sa fiti impreuna, dar nu aveti cum… In acelasi timp spui ca te-ai gandit la posibilitatea de a avea tu un apartament in care sa te muti si sa speri apoi ca va veni si ea… Apoi, iar, scrii ca te gandesti sa te omori, ca i-ai spus si ei si ca vrei sa dispari de tot si ca te roaga mereu sa nu o faci…

Ia incearca pentru o clipa sa fii rational si sa privesti lucrurile din perspectiva ei… Probabil ca, la randul ei, tine mult la tine DAR, in acelasi timp, nu este pregatita sa se arunce cu capul inainte, sa renunte la tot ceea ce a reprezentat viata ei pana in momentul in care v-ati intalnit si ati inceput aceasta relatie extraconjugala, iar tu, cu tot respectul, nu o ajuti DELOC. Dar DELOC! Pai cum vrei tu sa o convingi sa iti fie alaturi? Serios acum? Ce-i oferi in schimbul stabilitatii (fie ea si relativa) pe care o are acum? Dragostea ta? Dar poti spune ca o iubesti cu adevarat daca esti atat de pornit sa te omori, desi STII ca moartea ta ar indurera-o enorm, din moment ce te iubeste la randul ei? Oare, atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, nu faci tot ceea ce poti pentru a-i produce bucurie, pentru a o face fericita? Oare daca iubesti pe cineva ai putea ALEGE in mod deliberat sa faci un lucru care STII ca ii va provoca durere si traume emotionale PERMANENTE (pentru ca ea va trebui sa traiasca pentru tot restul vietii ei cu aceasta durere…)?

Eu zic ca te pripesti… Sincer! In felul acesta nu faci altceva decat sa o indepartezi de tine! O femeie cauta, prin natura ei, nu doar dragoste, ci si stabilitate… Cum ii poti oferi tu aceste doua lucruri cand suicidul este calea cea mai sigura de a-i demonstra exact contrariul?

Iti recomand in cel mai sincer mod sa incerci sa te dezmeticesti, sa iti alungi gandurile negre si sa incerci sa iti faci ordine in viata. Decide-te ce vrei cu adevarat! O vrei? Ok, atunci lupta pentru ea, gandeste-te la ce poti face pentru a o cuceri, pentru a-i arata ca o iubesti si ca esti dispus nu sa mori, ci sa traiesti o viata intreaga pentru a o iubi si a o face fericita, nu pentru a-i produce o durere infinita! Spui ca nu ai solutii? Eu cred ca nu le-ai cautat suficient…

Clarifica-ti bine prioritatile in viata! Acesta este primul pas! Apoi, impreuna, haide sa cautam solutii concrete pentru a le vedea si implinite! Moartea este cel mai mare rau pe care ti-l poti face si tie, si persoanei pe care afirmi ca o iubesti si, in acelasi timp, si cea mai sigura cale de a dovedi exact CONTRARIUL… adica, altfel spus, ca nu ti-a pasat nici de ea, nici de iubirea voastra suficient de mult pentru a lupta pana la capat…

Cu prietenie,
Adrian

5 01 2013
claudiu

Am trait odata ce traiesti si tu acuma si-mi suna cunoscut sentimentul cu care te confrunti.Nu stiu de ce ma trage sa-ti scriu,nici nu stiu ce remediu exista pentru asta.Am intrat aproape in fiecare zi aici,dupa ce studiam si scriam pentru scoala….cate-o data ma ia cu durere de cap cand citesc parca mi s-a scarbit de situatiile astea,sunt scarbit si de viata asta in care traiesc,sunt scarbit de mine si cate-o data ma satur de mine de gandurile mele care le caut….sa stii ca citind situatii de genul si traind o data o drama ca a ta sau diferite si dupa ce ai cautat sa scapi de una si continui sa remarci situatii,te afecteaza totodata toatea astea.Daca in afara de citind situatii,cautatand un remediu nu faci altceva,ti se pune o placa pe cap si-ti vine sa fugi de toate pana la urma sa nu mai auzi in veci de nimic…Aici numai tristete simt cand intru si asta prelungeste momentele care le traiesc.
M-am tot gandit la povestea ta care seamana intr-una din povestile mele si am zis sa-ti scriu,nu stiu de ce simt asta…dar in fine…de obicei sunt oameni care incep sa povesteasca ceea ce traiesc si pe urma dispar,te pune in semnul intrebari,oare chiar traieste asemena?
La noi a fost frageda situatia si s-a rupt.in sensul ca am fost noi fragezi de a face ceva in legatura cu asta.Totusi raspunsul lui Adrian este mult mai elevat in legatura cu tot.
Eu iti spun doar cum am reusit cat de cat sa trec peste toata suferinta,desi sunt zile cand cad in abisul singuratatii si a negurei din lumea in care traiesc,dar am ramas cu ceva in adancul meu,am ramas cu sentimentele ce le-am suferit insa nu le mai simt asemanator.
M-a ajutat mult cautarile mele din viata de zi cu zi,de ce se intampla ceea ce se intampla si cu asta am reusit sa ma regasesc pe mine.Sa privesc viata asa cum e si sa o las sa fie asa cum e,pentru ca,daca s-ar putea face ceva in legatura cu o situatie nu ar fii nevoie sa ma gandesc la moarte,singura solutie,nu ar fii nevoie sa ma plang ci sa actionez stiind ca pot face ceva in legatura cu trairea care o traiesc.Dar eu,stiind ca nu mai pot sa fac nimic,am stat si am acceptat,am respirat de multe ori cu ochii in tavan si am zis asta este.Daca eu nu voi continua,nu va continua nimeni in locul meu,sa-mi las mama singura pe lume,dupa ce toata viata s-a luptat pentru mine si eu invers..nu rezolv nimic,fac un act de slabiciune,in loc sa investesc in caracter,sa fiu dur sa fiu rece atunci cand e necesar,nu merita sa mori doar pentru ca alti oameni au mai mult noroc.Am cautat sa arunc ochii peste istorie,lucrul care nu m-a atras toata viata,nu mi-a placut istoria,si dupa ce am vazut tot ce s-a intamplat am spus „asta sunt”.Exact ca si dupa povestea si dupa viata in care am trait,ma facut sa fiu asa „asta sunt”.Am acceptat si am zis mereu de ce mi-e greu sa accept ceea ce merit,nu va plange nimeni dupa mine decat familia cel putin a mea fiind „mama”ar fii distrusa pe viata.De ce sa fac durere unui suflet pentru norocul altora?si daca mor,in catva timp ma vor uita toti in afara parintelui.Asa am ajus sa accept ceea ce traiesc si sincer ma simt in largul experientei dupa toate care le-am trait.
In legatura cu femeia care mi-a ramas in suflet,ca nu este zi sa nu-mi fuga mintea acolo sincer,am fost egoist crezad ca ea nu are de suferit pe cat am eu..acuma imi doresc din suflet sa fie sanatoasa si fericita,cu vremea ce va trece viata din fiecare suflet pe care l-am intalnit va intelege experienta noastra.
Eu ce sa zic,decat sa lupti pentru ceea ce traiesti si sa accepti viata asa cum este,pentru ca nimeni nu va continua in locul tau,tot tu vei continua ceea ce ai inceput.
Sper ca nu am mai deranjat pe nimeni de aceasta data,am simtit sa-ti scriu pentru ca am trait asemnea o poveste ce nu o voi uita niciodata.Ceea ce m-a incarcat a fost suferinta din toate trairile si doar moementele cele placute sunt cele pe care vreau sa le uit,pentru ca in prezent nu mai sunt iar in viitor am intuit dintotdeauna ca nu voi mai trai asemenea momente.Asa ca accept o viata cruda in care ma lupt.
Sper ca-ti vei gasi drumul si vei accepta „ceea ce esti”pentru ca nu traieste nimeni in locul tau,decat tu si Dumnezeu.
Mult noroc.Toate cele bune.

5 01 2013
claudiu

Nu stiu daca ai primit mesajul.
Draga Adrian am o rugaminte daca se poate,totusi as vrea ca sa nu mai accesez cu tot numele meu in momentele cand scriu in rubrici,daca se poate doar Claudiu. Multumesc.

8 01 2013
CC

Va multumesc pentru mesaje. De cateva zile am luat masuri dure: nu mai ascult muzica in masina sau la birou, stau cat se poate de retras si ma uit pe geam, cautand undeva in lumea asta vazuta sau nevazuta un sprijin. Stiu sigur ca nu voi fi niciodata cu femeia pe care o iubesc cum nu ma crede nimeni: total, total, total. Mi-a spus ca nu-si va parasi sotul si nu va pleca cu copiii nicaieri, asa ca nu-mi raman decat doua sanse: fie lupt sa traiesc, fie cedez total si plec din aceasta lume. E pacat, lumea mea se prabuseste si eu stau si plang, uneori, alteori stau si privesc in gol. Iubirea mea, omul pentru care mi-as fi dat viata daca mi-ar fi cerut-o, va fi a altcuiva pe vecie. Cum sa ma impac cu gandul acesta? Cum, Doamne? Acasa, va dati seama, nu ma mai trage nimic. Fac tot ce este omeneste posibil ca sa traiesc, desi simt cum se scurge viata din mine. Va multumesc pentru sprijin.

9 01 2013
claudiu

O femeie poate sa-ti distruga viata.Mai ales in Romania unde totul decurge pe profit si nimic mai mult.O femeie iti poate lua mintile si te poate duce chiar in pierzarea de sine….te poate duce in abisul cel mai crunt al suferintei atunci cand iti transpui sufletul in ea si stii ca nu iti poate apartine.Ceea ce scri acuma e asemanator si pentru mine.Tot ce fac parca,daca nu exista nu as fii trait.Mintea nu este bolnava,ea cauta mereu sa aline durerea sufletului cu alte alternative.La fel nu imi apartine,pentru ca altcineva in viata asta are norocul de a o avea,are norocul de ai oferi ceea ce as fi oferit si eu poate mai bine si la fel si tu cred ca ai face la fel.
Spui ca esti casatorit si ai un copil.Cred eu ca cel mai bine acuma este sa-ti pui sufletul alaturi de copilul tau.Sa faceti o vacanta,sa discuti deshis cu el pe anumite subiecte,mai ales ca este copil si are nevoie de educatie.Poti la fel de mult sa gasesti totul in viata pentru el.Ai o motivatie destul de buna,zic eu…sa-i oferi ceva pentru viitorul lui si sa-l pui pe picioare…e un sfat pe care eu l-as fii practicat.La mine e mai greu pentru ca eu nu am copil si nici o relatie,pentru ca nu simt sa ma apropiu de nimeni.E absurd de multe ori si pentru ca mintea mea de multe ori a vrut sa-mi insele sufletul sa zic ca nu e moarte,dar crede-ma parca sunt „blestemat” sincer,cunosc o astfel de traire.Poate daca as fii avut un copil ar fii fost altceva….dar asa ceva la mine este imposibil.Experientele difera una de cealalta.Acuma cauti alinare undeva in aerul liber.
Ar fii placut sa fii alaturi de copil sa-l inveti lucruri poate care le stii si crezi ca i-ar prinde bine in viata,pentru ca pana la urma copilul este singurul tau motiv pentru care „trebuie” sa traiesti.
Sper ca-ti vei gasi drumul,si vei incerca chiar daca este greu sa accepti,viata asa cum este.Toate cele bune iti doresc.

3 07 2015
IN MEMORIAM

Sper ca timpul v-a vindecat ranile………..iar usor-usor de dupa nori rasare soarele si pe strada DUMNEAVOASTRA…….POATE NE POVESTITI……….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: