sunt intr-o faza foarte proasta a vietii mele care dureaza de 2 ani de zile si ma simt parca slabita de puteri si nu mai pot continua asa.indiferent de faptul ca in ultima sapt am reusit la 26 de ani sa imi cumpar propria mea casa si ar fi trebuit sa ma bucur din toata inima nu o pot face,stiu ca poate alti oameni in locul meu ar fi fost cei mai fericiti insa eu nu pot fi.imi este atat de greu uneori si nu mai pot sa gandesc,in viata mea sunt numai si numai lacrimi.am uitat sa mai zambesc si as avea o sumedenie de motive sa o fac insa imi umbresc altele calea si de cate ori incerc sa o fac,ajung din nou sa plang….oare viata asta chiar asa e de urata?:(
––––––––––
am citit atatea mesaje de la voi si vad ca nu sunt singura careia ii zboara gandul intr-o clipa la ceea ce ar putea sa ii marcheze pe viata pe cei dragi,oameni care ne iubesc si nu stiu c e in sufletul nostru,dar mai e o intrebare,cum pot sa trec si peste asta dc totul mi se pare atat de negru?
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Draga Irina,
Bine ai venit aici! Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta a acestei pagini. Intrucat mai sunt deja „Irine”, categoria ta am numit-o „Irina C.”. Acolo vei gasi, in curand, raspunsuri sau interventii ale membrilor grupului de suport.
Pentru moment, te rog sa continui sa citesti pe aici. Sunt nu doar persoane care au trecut prin chestiuni similare, ci si oameni care trebuie sa traiasca cu durerea pe care le-au provocat-o dragii lor care s-au sinucis. De exemplu, arunca o privire in casuta lui IM… pentru ca la Eduard am remarcat ca te-ai uitat deja… Si mai sunt, multi altii, fiecare cu povestea si cu dramele lui, dar si cu luptele lui!
Crede-ma ca oricare dintre suicidari, daca ar fi stiut ce lasa in urma, cata durere, NU ar fi facut-o!
Cu prietenie,
Adrian
Buna Irina,asa este,nu esti singura.Multa lume simte la fel.Sa sti ca in mod normal,nivelul de fericire,experimentat (simtit) de un om cu o viata considerata normala,atinge,rareori pentru unii,si mai des pentru altii,maxim 22 % .In medie,valoarea este situata sub aceste procente.In cazul tau,te situezi la o valoare scazuta,de unde si starea in care te afli.Nu e greu sa depistezi,ce anume provoaca aceasta greutate interioara.O indicatie importanta este data de ocurenta gindurilor vs…ce doar tu poti sa sti.Si caderea de acolo vine.Odata ce gasesti lipsa,cauta sa o implinesti.In majoritatea cazurilor,ea este provocata de lipsa iubirii.Un partener,dizolva aceasta lipsa de implinire.Iar singurul obstacol ce poate sa te incurce este pretentia.Sau,ochilor le place ce vad dar inima nu simte calitatile dorite.
irina, lasa-mi o adresa de mail sau mess, te rog! si eu am postat aici, si eu trec prin aceleasi lucruri ca si tine. hai sa trecem impreuna , se poate!
Buna, Irina ! Sa stii ca oricat de grea e viata merita traita. Si eu am trecut prin momente grele, dar am reusit sa trec peste, Toti suntem mai puternici decat credem. De fiecare data cand cadem trebuie sa ne ridicam, Trebuie doar sa ne motivam, intr-un fel sau altul. Daca ajungi sa iti doresti sa treci peste orice sa stii ca vei reusii, trebuie sa ne bucuram ca traim. Daca ai pierdut in viata, poate nu ai pierdut mult, poate daca ai pierdut mult nu ai pierdut totul, iar daca ai pierdut totul, nu mai ai ce pierde, vei avea doar de castigat. Nu plange ca sa te dai batuta, plange ca sa reusesti sa treci peste. Nu stiu daca imi permite site-ul dar iti recomand sa cauti clipuri motivationale pe net, in special ERIC THOMAS si LES BROWN. Pe mine m-au ajutat. Iti doresc numai bine ! Cu prietenie, Liviu.
Draga Alina, draga Irina,
Din pacate regulile site-ului nu permit schimbul de adrese de mail sau de mess intre membri, din motive legate de siguranta voastra, a amandurora. DAR sunteti binevenite AICI, pe site, sa comunicati si sa va sprijiniti reciproc, pentru ca, asa cum spui, va va fi de folos si tie, si ei. Cel putin aceasta ne-a invatat experienta de pana acum.
In plus, ganditi-va ca orice scrieti aici, teoretic, ramane si va putea fi citit oricand de catre o alta persoana aflata in nevoie… Cuvintele voastre nu se vor pierde, nici nu vor ramane doar intr-o casuta de mail, ci ar putea salva o viata, chiar si fara ca vreunul din noi sa stie lucrul acesta!
Va multumesc pentru intelegere si va asigur de prietenia si sprijinul nostru, al tuturor celor de aici!
Adrian
am inteles , Adrian. Irina, da-ne un semn, comunica cu noi. Eu eram intr-o stare foarte proasta vineri, insa cu ajutorul lui Adrian si al celor ce au postat pentru mine, am hotarat sa rezist si ma simt mai bine. Nu vreau sa spun vb mari, nu m-am vindecat prin minune, dar e mai bine…Comunica cu noi, spune-ne ce te doare, si daca nu o faci, gandeste-te la SOLUTII pt a iesi din aceasta situatie/stare, insa exclude gesturile extreme.
Buna Irina! eu, acum am spus i mai inainte sunt un supravietuitor al unei tenative de suicid, am realizat pe la 12-13 ani ca sunt depresiv… si asta combinata cu pierderea majoritatii prietenilor, inceprea vietii de liceu unde nu m-am putut adapta, profesori care aveau o problema cu „mufa” mea ca sa il citez pe domnul de mate, parinti care din cauza stresului de la munca nu pot sa vada dincolo de o rabufnire de nervi a mea aparent fara modiv, bunici care ne trateaza de multe ori ca cei mai mari inamici ai lor etc… am supravietuit… oarecum… la limita…. oricine ma intreaba (ma crede nu ma crede) nu am regretat decizia mea de atunci… la momentul acela parea singura solutie posibilia pentru a scapa de durere… am fost internat la Spitalul Alexandru Obregia ( ca si numele meu mic 🙂 ), asta dupa ce bunul domn spihiatru/doctor sau ce era el de la spitalul de boli spihice din orasul meu era sa ma omoare el insusi cu tratament dat, dupa ureche ” ca a auzit el de un tratament nou experimental”, am gasit sustinere din partea unor persoane care nici nu ma asteptam, iar doamna Dr. Mateescu, care este in sectia de neuro-psihologie pentru copii a acelui spital si o domnisoara stagiar le datorez viata in ziua de astazi… si da stiu ca este greu, multi oameni nu vor sa accepte ca sufera de „depresie”, ba mai mult cei din jurul lor zic ca sunt nebuni, posedati si alte cele… o conceptie tampita de inculti (scuzati cuvinte jignitoare, dar toti stim cum sunt marea majoritate a compatriotilor nostrii)…
si acum la 2 ani dupa tentativa mea, am decis sa termin o facultate, si sa imi caut un loc de munca si doar proapria imaginatie imi poate pune limite…
te sfatuiesc sa te duci la un spital/cabinet specializat pentru un control, nu glumesc sau altceva, cum acum cativa ani eram din ce in ce mai trist cu toate relele, acum aceste rele care inca se intampla nu fac altceva decat sa imi intareasca determinarea sa imi ating visele…
nu te lua dupa conceptia „populara” ca acolo e spital de nebuni, da este si nu este… nu toti oamenii care ajung acolo sunt nebuni…
si chiar imi doresc sa am puterea sa lupt pana reusesc sa strang destui bani incat sa creez propria fundatie de ajutor pentru cei care sufera de depresie (si da stiu poate suna stupid), dar nu vreau ca nimeni altcineva sa treaca prin ce am trecut eu, doar pentru ca nu eram superficial si nu aveam ocupatiile de betie, droguri,fumat si furt ca toti asa zisii mei prieteni…
uhm scuzati greselile de ortografie/gramatica… am tendinta sa scriu prea repede cand sunt pe PC 🙂