Daca ati ajuns aici si vreti sa contribuiti cumva, insa nu stiti exact ce ati putea face, iata cateva sugestii:
1. Cititi povestile reale, scrise de prietenii nostri necunoscuti. Ori de cate ori „rezonati” cu vreuna din ele, nu va sfiiti sa adresati cateva cuvinte frumoase! Cei care le-au scris au nevoie de ele mai mult decat de aer!
Apoi, pentru ca acest site este fundamentat pe principiile Suicidologiei integrative, acea disciplina care imbina suicidologia clasica si teologia, credinta intr-un Dumnezeu real, Caruia Ii pasa de noi, puteti adauga:
2. Rugati-va pentru ei, cei care scriu, si pentru noi toti, cei care contribuim aici. Lista celor care scriu o gasiti in coloana din partea dreapta. Este mult mai numeroasa decat va puteti imagina! Rugati-va ca Acela care, la randul Sau, a fost ispitit cu gandul sinuciderii (a se citi Evanghelia dupa Matei, cap. 4, versetele 5-7, in care Diavolul I-a cerut Mantuitorului Iisus Hristos sa se arunce de pe streasina Templului), sa se apropie in felul Sau bland si gingas de toti acesti oameni dragi, si sa le daruiasca VIATA! Si rugati-va pentru toti cei care contribuie, sa aiba mereu puterea si intelepciunea de a intelege suferintele interioare ale celor care scriu, de a le fi alaturi si de a-i „trage spre viata”. Alegeti-va o zi speciala, in fiecare saptamana, in care sa faceti lucrul acesta. Chiar daca inaltati in fiecare zi un gand scurt, va incurajam ca intr-o zi speciala din saptamana, oricare va este la indemana, sa faceti lucrul acesta.
3. Solicitati si altora sa se roage pentru toti cei de aici. Persoane individuale, laici, clerici, slujitori ai Bisericii, biserici, manastiri, organizatii, comunitati de credinta, indiferent de culoarea denominationala, pot sustine in rugaciune aceasta initiativa! Avem nevoie de sprijin pe genunchi, la orice ora din zi si din noapte!
4. Postiti o zi pe saptamana pentru aceasta initiativa! O zi in care fie sa va abtineti de la a manca, fie sa „mancati de post”, fie sa renuntati la carne. Sau in care sa renuntati de buna voie la o masa! Evident, daca nu aveti probleme de sanatate care sa va impiedice, si daca medicul dumneavoastra nu v-a interzis lucrul acesta in mod expres! In acea zi speciala, uniti postul cu rugaciunea pentru toti cei mentionati in coloana din partea dreapta, si pentru toti cei care contribuie aici, intr-un fel sau altul!
Iar daca v-ati decis sa faceti asta, am aprecia in mod deosebit daca v-ati lasa numele sau un pseudonimul, si ne-ati preciza ziua si intervalul orar in care veti sustine acest demers in rugaciune si/ sau prin post! In felul acesta vom putea alcatui IMPREUNA un lant de post si rugaciune, cu care sa ii incurajam si sa ii intarim sufleteste pe toti cei care au nevoie de ajutor de SUS… si de la noi!
5. Puteți dona pentru Asociația Euthopia!
Donațiile pentru Asociația Euthopia pot fi efectuate în lei, în următorul cont bancar:
RO24BTRLRONCRT0340877401, Banca Transilvania, Suc. Chibrit, SWIFT BTRLRO22.
CIF 36180018
Toate donațiile vor fi utilizate strict pentru activitățile asociației, întrucât nu avem salariați (suntem voluntari în slujba Vieții).
Mulțumim anticipat, în numele tuturor necunoscuților care au nevoie de orice sprijin putem oferi fiecare dintre noi!
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Dragilor,
Eu ma rog pentru voi, pentru fiecare din voi, in fiecare zi! Mai mult decat atat, in fiecare vineri, cu exceptia zilelor cand sunt plecat, bolnav sau in alte situatii de imposibilitate, ma abtin total de la doua mese (nu consum nici un fel de alimente pana seara) si ma rog in mod special pentru voi, ca Bunul Dumnezeu sa va dea putere sa rezistati, intelepciunea de a face alegeri bune, pentru viata, si va protejeze de gandurile rele si de tentatiile autodistructive! Sunt ferm convins ca El poate sa ne ajute pe fiecare dintre noi sa traim o viata frumoasa, pana in ziua cand, in mod firesc, vom inchide ochii, insa nici o clipa mai devreme!
Va imbratisez cu drag pe toti, si fie ca Bunul sa ne binecuvanteze cu prezenta si ajutorul Lui!
Cu prietenie,
Adrian
PS Sper din suflet ca numarul celor care se roaga pentru toti cei de aici (atat pentru cei care solicita sprijin, cat si pentru cei care contribuie) sa fie din ce in ce mai mare! Avem nevoie de protectie divina si de sprijinul tuturor celor dispusi sa se roage, sa posteasca, sa ofere din timpul si din sufletul lor particele pretioase, care vor fi rasplatite din plin de Cel care a promis ca pana si un pahar cu apa oferit la nevoie isi va avea rasplata in Imparatia Lui!
Buna seara,
As dori sa fac parte si eu din aceasta MARE FAMILIE SPECIALA….casuta/pseudonimul as dori sa fie IN MEMORIAM…….
Va multumesc…
P.S. Am amanat prea mult acest moment,va rroooog sa imi dati sansa sa ma implic……mi-am pierdut si eu LUMINA OCHILOR….CRED CA AS PUTEA INCERCA SA FIU DE FOLOS……..
AS DORI SA NU APARA NUMELE…TOCMAI AM TRIMIS UN E MAIL CI
IN MEMORIAM
Draga In memoriam,
Sigur, fara nici un fel de problema! Numele complet oricum s-ar fi moderat, pentru a asigura confidentialitatea! Legat de „casuta”, probabil ca ai putut observa deja ca acestea sunt rezervate celor care doresc sa primeasca ajutor. Cei care, la fel ca si tine, scriu aici avand nobilul scop de a-i ajuta pe ceilalti, in marea majoritate nu au o casuta. Ei scriu, pur si simplu, utilizand pseudonimul ales si incercand sa ajute cu u cuvant, o vorba buna, cu a impartasi din propria lor experienta. Sau, daca vrei sa ne povestesti istoria ta, te asteptam cu mare drag sa o faci, iar eu voi copia textul tau in casuta pe care o voi crea, daca vei dori. Decizia este la tine, insa esti binevenita si, cu anticipatie, iti si multumim in numele celor de aici, a nenumaratilor necunoscuti pentru care astfel de experiente si de cuvinte frumoase inseamna mai mult decat ne vom putea noi imagina vreodata.
Cu prietenie,
Adrian
Buna! Cum pot vorbi si eu cu voi? Multumesc!
Buna! Ne poti scrie aici, fara probleme (sau poti lasa un comentariu oriunde altundeva, pe site!), iar noi preluam si iti facem “casuta” ta, in coloana din partea dreapta. Sau, daca vrei sa discuti telefonic cu unul din voluntarii Asociatiei de Suicidologie, poti suna gratuit la 116123.
Cu prietenie,
Adrian
Cred ca dupa avort, nu voi mai traii mult. Ma numesc Gabriela si am 18 ani si 8 luni. Ma voi sinucide daca nu voi mai putea avea copil. Imi doresc mult cu el. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva va rog. AM NEVOIE DE AJUTOR!!!! VA IMPLOR. VREAU SA VORBESC. Eu acum scriu de pe calculatorul lui si nu voi putea intra des aici. Deci nu va speriati neaparat. Povestea mea este cam asa. El mai are un copil cu o fata dintr-o relatie conjugala care nu a mers. Peste 4 luni fac un an de relatie cu el. Eu am mai avut o tentativa de suicid si din aceasta cauza iau antidepresive. Depakine Chrono 300 mg. Pt asta sunt nevoita sa fac avort, deoarece ar iesi cu malformatii. Dar eu imi doresc mult un copil. Nu imi doresc sa il dau afara. Il iubesc mult pe el. Imi doresc o familie cu el. Sunt si clasa a 12-a si m-ar si da afara de la liceu. Sunnt la un liceu serios din Bucuresti. Eu stau in Bucuresti. Imi este teama ca nu voi mai avea copii niciodata. Ma gandesc foarte des acum la sinucidere, mai des ca inainte. Si ma gandesc de data asta sa ma spanzur pt ca prima tentativa a fost in vara anului 2013 pe 13 August. Acum scriu aceste lucruri pe data de 31 August 2014. Prima tentativa a fost cu inghitirea unor pastile, foarte multe. Dar din pacate atunci nu am murit.
Draga Gabriella,
In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu numele pe care ti l-ai ales – „Gabriella 18”. Acolo vei gasi comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna Denisa.
scrie-ne problema ta. eu sunt nou pe aici si voi incerca sa ajut.
Multumim mult, draga Robert! Am moderat pseudonimul tau, era mult prea evident si mult prea asemanator blogului tau. Te asteptam aici, pe site, oricand poti contribui!
Cu prietenie,
Adrian
Buna! Ma numesc Denisa,am 19 ani! Nu stiu cu ce sa incep! Nu stiu daca asa zisele ”probleme” ale mele sunt intr-adevar probleme pe langa ce am mai citit pe acest site! Nu ma inteleg cu parintii,si acest lucru ma duce cu gandul la sinucudere! Am o relatie timp de aproape 4 ani,cu un baiat in varsta de 25 de ani, iar parintii mei nici in acest moment nu sunt de acord cu el! Mai multe dificultati am cu mama,ea fiind o fire mai dura,negandindu-se ca, comportamentul ei ma face foarte mult sa sufar! Mai am inca doua surori mai mari,le iubesc dar din cauza lor ma simt in plus in propria familie! Si mai exista o ”problema” sa-i spun asa,am incercat sa-i fac pe plac mamei,sa ma despart de acest baiat,dar nu ma pot desprinde din aceasta poveste! Simt ca o iau razna daca nu il aud,si e o persoana cu un suflet bun! Cum sa impac ambele persoane imortante din viata mea?? De ce ma simt mereu oaia neagra a familiei? Ce sa fac sa fie si mama macar odata multumita de mine,asa cum este de surorile mele? Si de ce nu reusesc sa renunt la acest baiat??Simt ca nu mai pot face fata! Am vrut sa ma sinucid de foarte multe ori,iar de doua ori m-a oprit chiar mama! Vreau sa inteleaga ca acest baiat e totul pentru mine! dar cum sa reusesc?? Multumesc ca v-ati facut timp pentru a citi mica poveste! Va apreciezi pentru ceea ce faceti!
Draga Denisa,
In coloana din dreapta vei gasi „casuta” ta. Am numit-o „Denisa 19”. Te voi ruga sa folosesti doar prenumele, nu numele complet, si fara a trece vreun link la website, pentru ca mesajele tale sa poata aparea mai repede pe site. Incercam sa asiguram confidentialitatea celor de pe site, asa ca toate detaliile care pot conduce la tine, cea din viata reala, sunt moderate in prealabil, iar lucrul acesta ia timp.
Toate celelalte comentarii vor fi postate acolo, unde te rugam sa ne scrii si tu de acum inainte, pentru ca membrii acestui grup sa poata urmari discutiile in contextul lor.
Multumim pentru ca ti-ai facut curaj sa scrii si pentru increderea pe care ne-o acorzi!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua, ma numesc Nicoleta. Prolema mea este aceea ca sora mea a incercat acum cateva zile sa se sinucida. Are 32 de ani si doua fetite minunate, una de 9 ani iar cealalta de 6 ani, insa situatia ei este una extrem de delicata. este casatorita cu un barbat care nu o ajuta si nu o sprijina din niciun punct de vedere, ba mai mult de multe ori este violent fizic dar si verbal cu ea si copii sai insa nu are curajul sa divorteze, a trecut prin numeroase perioade grele, chiar saptamana trecuta a fost anuntata ca va trebui sa elibereze locuinta unde statea din cauza intarzierii platii chiriei. inca unul din motivele pentru care cred eu ca a vrut sa recurga la acest gest a fost faptul ca niciuna din fete nu fusese inscrisa la scoala dar nu a cerut niciodata ajutorul meu sau al parintilor mei, care locuiesc in acelasi oras ca si ea, insa ne-a mintit in tot acest timp ca fata cea mare este deja la scoala. In momentul de fata ea se afla in spital la terapie intensiva. As dori sa stiu cum as putea sa-i ofer sprijin, tinand cont ca nu este prima data cand incearca sa faca asa ceva.
Draga Nicoleta,
In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu acest pseudonim pe care ti l-ai ales. Astfel, mesajul tau a fost adus in atentia membrilor grupului virtual de suport si, in cel mai scurt timp posibil, vei gasi acolo comentariile acestora. Tot acolo poti adauga, la randul tau, orice alte comentarii vei considera relevante.
Pentru orice urgente, te rog sa nu eziti sa apelezi 116 123. Este un telverde, gratuit!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua, si felicitari pentru acest site. Se poate face o rubrica pentru articole ce ajuta ? Va trimit acest art spre publicare, este despre sinucidere, si constientizare. Preluat din newsletter editura for you. Din cartea „Acasa cu Dumnezeu” a lui Neale Donald Walsch. Va multumesc!
Neale Donald Walsch (autorul cartilor CONVERSATII CU DUMNEZEU) da raspuns celor care intreaba despre sinucidere
Pot sa scap din aceasta viata, prin sinucidere ?
Draga Neale,
Sunt din Ecuador si am citit primul volum din Conversatii cu Dumnezeu* in aproximativ doua saptamani, precum si fragmente din Volumele 2 si 3. In ultimul timp m-am gandit la sinucidere. In Volumul 3, se spune ca oamenii care se sinucid sunt in regula si ca Dumnezeu nu-i judeca, asa cum crede toata lumea.
Vreau doar sa stiu daca exista vreun fel de loc ingrozitor, unde va trebui sa raman pana ma voi reincarna din nou. Te intreb asta, pentru ca, atunci cand oamenii mor si se reintorc din moarte, au trait experiente rele, numai daca s-au sinucis. Oamenii care mor in mod natural au intotdeauna o experienta minunata, cu lumina si muzica si alte lucruri de genul acesta. Ce se intampla exact, cu oamenii care se sinucid?
Iti multumesc.
Raspunsul lui Neale
Prieten drag,
Daca prin sinucidere crezi ca o sa scapi de ceva cu care nu vrei sa te confrunti aici, pe Pamant, imi pare rau ca trebuie sa-ti spun, dar acest lucru nu se va intampla. Toate conditiile vietii tale au fost create de tine, pentru tine, pentru binele sufletului tau si pentru scopurile calatoriei tale prezente, in planul fizic.
Acasa cu Dumnezeu – Intr-o viata care nu se sfarseste niciodata** explica aceasta calatorie – si consecintele sinuciderii – mai deplin si mai uimitor decat orice alta carte din seria Conversatii cu Dumnezeu… si, probabil ca mai mult decat orice alta carte scrisa vreodata. Iti recomand insistent sa citesti aceasta carte, inainte de a lua orice decizie ferma, cu privire la sinucidere.
Unul dintre scopurile conversatiilor pe care le am cu Dumnezeu este sa-i ajut pe toti oamenii, de pretutindeni, sa intre in contact cu sacralitatea vietii fizice; sa ne ajute sa intelegem faptul ca viata intr-un trup este un dar urias, de proportii de nedescris.
Cand L-am intrebat pe Dumnezeu, in mod special, despre sinucidere, iata ce informatie am primit in cadrul acestui dialog, care se regaseste in cartea Acasa cu Dumnezeu:
Persoanele care isi pun capat zilelor „pur si simplu nu au indeplinit ceea ce au stabilit sa faca. Acesta este un lucru important de inteles, de catre oricine care se gandeste la sinucidere. Trist este ca cei care isi iau viata, isi imagineaza ca ei urmeaza sa schimbe lucrurile – dar nu le schimba.
A-ti pune capat zilelor, ca sa scapi de ceva, nu creeaza o situatie in care scapi de ceva. Daca te gandesti sa-ti iei viata, ca sa eviti ceva, ar trebui sa stii – iar eu iti spun din nou – ca iei in considerare ceva ce nu poti face.
Dorinta de a evita ceea ce e dureros, este un lucru normal. Totul face parte din dansul omenesc. Cu toate acestea, in acest moment special al acelui dans, o persoana incearca sa iasa din ceva, pentru care sufletul sau s-a intrupat sa experimenteze, nu sa evite. Intrucat acea persoana a gasit ca experienta este dureroasa si dificila, el sau ea incearca sa paseasca intr-un vid, in care nu este nimic de infruntat si nimic de temut. Dar oamenii nu pot sa paseasca intr-un vid – deoarece nu exista niciun vid in care sa intre. Nu exista niciun vid. Nu exista niciun vid, nicaieri in Univers. Nicaieri. Nu exista niciun loc in care nu este nimic. Oriunde te-ai duce, spatiul este umplut cu ceva.
Ce este? Cu ce este umplut spatiul? Cu propriile tale creatii. Te vei confrunta cu creatiile tale, oriunde te-ai duce si nu poti scapa de ele nici daca vrei, pentru ca tu ti-ai creat creatiile, cu scopul de a te re-crea pe tine. Prin urmare, ele nu te vor ajuta sa le eviti, sau sa dansezi pe langa ele. Sa dansezi pe drumul spre vid este un lucru ce nu poate fi facut. Lasa-ma sa spun asta, cu alte cuvinte: Un Dans spre Vid nu este posibil.”
Asadar, ce se intampla cu o persoana care se sinucide? Iata ce spune Acasa cu Dumnezeu:
„Te vei intalni cu tine, de cealalta parte a mortii si toate lucrurile pe care le-ai carat cu tine vor fi, in continuare, tot acolo. Apoi, vei face cel mai ironic lucru. Iti vei lua o alta viata fizica, in care sa te ocupi de acele lucruri carora nu le-ai facut fata, in cea mai recenta viata a ta. Pentru ca acesta este scopul vietii fizice: sa-ti ofere un context in care sa poti experimenta ce ai ales sa experimentezi, [cand erai ] in taramul spiritual.
Si asa, parasind viata fizica, nu vei scapa de nimic, doar te vei pune inapoi intr-o viata fizica si in situatia de care cauti acum sa scapi – cu exceptia faptului ca atunci o vei lua, din nou, de la inceput. Nu vei vedea acest lucru ca pe o „pedeapsa”, sau „cerinta”, sau „povara”, pentru ca vei face acest lucru numai prin liber arbitru, intelegand ca acesta este parte a procesului de auto-creatie, pentru care tu existi.”
Deci, I-am spus lui Dumnezeu, am putea la fel de bine sa ne confruntam cu ce trebuie sa ne confruntam, chiar acum.
Iar Dumnezeu a raspuns:
„Intr-adevar, pentru asta este facuta viata. Cand viata este folosita in acest fel, vei muri atunci cand esti pregatit sa folosesti moartea ca instrument cu care sa-ti creezi o viata noua si diferita. Sinuciderea inseamna sa-ti folosesti moartea pentru a crea, la nesfarsit, aceeasi viata, cu aceleasi provocari si experiente.”
Asta este ceea ce iti doresti sa faci, prietene? Vrei sa creezi, din nou, aceeasi viata pe care o traiesti acum? Vrei sa te confrunti cu aceleasi provocari si experiente, luandu-le de la inceput? Sau vrei sa continui sa inaintezi in evolutia sufletului tau, folosindu-ti experientele pe care le-ai avut deja, ca instrumente si harta, care sa-ti construiasca drumul si sa-ti arate calea spre urmatoarea expresie, si mai grandioasa, a Sinelui tau Divin?
Alegerea iti apartine, prietene. Ca intotdeauna si pentru fiecare lucru,alegerea iti apartine.
Iti trimit iubire si lumina, in aceasta zi din viata ta si a mea. Fie ca harul si iubirea lui Dumnezeu sa iti umple inima pana la refuz, in aceasta clipa si fie ca toate momentele din viata ta de acum inainte sa fie o celebrare a celei mai mari idei pe care atat tu, cat si Dumnezeu, ati avut-o vreodata despre tine.
Tovarasul tau de calatorie,
Draga Matei,
Multumesc mult atat pentru caldele aprecieri, cat si pentru contributia ta consistenta. Te asteptam sa revii!
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara draga Adrian. Iti mulumesc si eu, si promit sa revin cu alte materiale ce ar ajuta, totodata revin asupra propunerii mele anterioare, o rubrica (sus) pentru articole. Asa printre comentarii , foarte putini vor vedea si citi. Chiar si un singur art, daca ar fi dar intr-un loc vizibil, va ajuta enorm. Informatia trebuie adusa in fata ochilor celor ca ar avea nevoie de ea si nu stiu unde sa caute.
Am sa continui cu articole si tot ce gasesc util, si astfel pot demonstra ca o rubrica „articolo” isi are rostul.
Cu aceeasi prietenie, Matei!
Am sa postez si art. scris deoarece este posibil sa fie sters, cum se intampla cu unele articole.
http://www.ziare.com/social/romani/si-totusi-viata-e-frumoasa-povestea-copilei-cu-o-singura-aripa-1324536
„Si, totusi, viata e frumoasa!” – Povestea copilei cu o singura aripa
Ana Maria are aproape 22 de ani, dar pare inca un copil cu ochi mari si zambet inocent, asa cum au toti copiii. Daca ii privesti fotografiile postate pe Facebook, ai crede ca e vesela tot timpul. Nici nu stii cat de tare te-ai insela…
De aproape 22 de ani, Ana Maria Baicociu traieste zi de zi o drama, pentru care noi, ceilalti, suntem culpabili.
„Eu m-am nascut fara bratul stang. Nu stiu cauzele. Dar cea mai mare greutate cu care m-am confruntat nu a fost asta, ci marginalizarea in societate. Tot timpul am avut probleme, inca de cand eram copila. Copiii nu se jucau niciodata cu mine pentru ca ei gandeau ca am ceva care se transmite. Si fugeau.
Nu aveam probleme doar cu copiii, ci si cu adultii. Imi aduc aminte ca eram la gradinita si aveam o educatoare care, pur si simplu, avea o problema cu mine. Imi vorbea foarte urat. Imi spunea ‘Ana, daca te iau de singura aripa pe care o ai, te arunc de nu te vezi!’. Nu o sa uit niciodata. Eram doar un copil si nu intelegeam de ce se poarta atat de agresiv cu mine”, mi-a povestit Ana Maria, pe care am cunoscut-o dupa ce am aflat ce nedreptate strigatoare la cer i se facuse in urma cu cateva saptamani.
Am descoperit astfel un om deosebit, cald, prietenos, care nu ne cere decat un singur lucru: sa nu mai fim atat de ingusti la minte atunci cand observam ca nu a avut sansa noastra, de a ne naste cu doua „aripi”.
„La fel a fost si in gimnaziu. In primii doi ani, abia am putut sa ma adaptez la mediu. Aveam colegi foarte rautaciosi, nu eram acceptata in grupul lor. Imi spuneau ca sunt cea mai plangacioasa. Pai, bineinteles ca eram, nu aveam niciun prieten… Scoala si liceul le-am facut in Patarlagele, in judetul Buzau, unde m-am nascut. Acum sunt la facultatea de geografie a Turismului din Sibiu”, si-a continuat Ana Maria povestea, iar gandul meu a zburat imediat catre miile de liceeni care, in fiecare an, nu sunt in stare sa invete nici macar cat sa isi ia examenul de bacalaureat, cu atat mai mult sa intre la o facultate.
Apoi mi-am zis: Cum o fi sa treci prin crunta perioada a adolescentei de unul singur, evitat de ceilalti nu pentru ca esti un om rau, ci dintr-un motiv absurd cum este acela ca nu ai doua maini?
„Au fost si persoane cu care am stat de vorba, m-am inteles, dar a fost asa, mai mult de fatada, superficial. Pe fata era, poate, un salut prietenesc, dar pe la spate era cu totul si cu totul altceva. Eram aratata cu degetul, barfita… Nu am intalnit pe nimeni care sa gandeasca logic si normal, sa vada situatia mea firesc”, mi-a explicat Ana Maria.
„Pot foarte mult, mult mai mult”
N-am indraznit sa o intreb, dar mi-a vorbit singura despre dragoste, confirmandu-mi cele mai negre temeri.
„Dupa ce am crescut si, normal, am tins catre o relatie de cuplu, am intampinat probleme din partea parintilor baiatului. Niciodata nu am fost acceptata. Erau tot timpul discutii, spuneau ca nu se poate ca baiatul lor sa iubeasca o fata care nu are o mana. Nu se uitau daca pretuiesc anumite valori sau la ce principii am, cum gandesc sau daca am ceva in cap. Nu. Se uitau doar la aspectul fizic. Anul trecut, prin decembrie, trebuia sa ma casatoresc, dar au fost prea multe la mijloc, inclusiv parintii lui, care s-au opus total casatoriei noastre. Si, totusi, viata e frumoasa!”, m-a asigurat Ana, lasandu-ma pur si simplu fara replica.
Insa taria si curajul de care Ana Maria da astazi dovada au avut si un pret, cum era si firesc.
„Am ajuns sa fiu, intr-adevar, o persoana foarte sensibila si, automat, orice nimic il pun la suflet. Dar m-am obisnuit, pur si simplu. Am ajuns in stadiul in care mi se pare normal sa se opreasca oamenii pe strada si sa se uite la mine sau sa rada, sa comenteze, indiferent unde sunt. Dar nu ma mai afecteaza cum ma afecta odata.
In ceea ce priveste invatatura, am fost intotdeauna dornica sa arat oamenilor cum sunt eu, ce am in cap, modul meu de a gandi, de a ma exprima. Sa arat ca, chiar si asa cu o mana, cum sunt, am o cu totul alta perceptie asupra vietii si pot foarte mult, mult mai mult. Imi place sa compun, imi place sa fotografiez, imi place natura, imi place sa ma plimb si, da, imi place si muzica. Si sa desenez atunci cand sunt trista”.
O nedreptate strigatoare la cer
In urma cu cateva saptamani, Ana Maria s-a izbit puternic de betoanele turnate, din greseala, de Dumnezeu in mintile multora dintre concetatenii nostri. Cum sa traiesti cinstit in tara asta, daca nu muncesti?
Iata ce s-a intamplat:
„Am depus CV-ul pentru un post de agent la call-center, pentru o firma de cablu, si am fost sunata sa ma intrebe daca sunt interesata sa vin la interviu si sa dau un test. Am spus da, cum sa nu. Am primit adresa pe mail si informatii legate de test – comunicare cu clientii, cunostinte in televiziune prin satelit, cablu etc., Word si Excel. Mi-au spus ca daca vreau un rezultat mai bun, sa accesez o pagina de-a lor.
Am stat toata noaptea sa invat, ofertele lor si tot, in conditiile in care eram epuizata dupa o saptamana in care facusem alte lucruri. Dar mi-am spus ‘Trebuie!’. A doua zi m-am prezentat la test. Eram convinsa ca m-am descurcat foarte bine, nici macar nu aveam dubii ca as fi gresit ceva.
M-au sunat dupa cateva zile, pentru un mini-interviu. M-au intrebat ce fel de persoana sunt, ce imi place sa fac si asa mai departe, daca m-as descurca la ei, daca as fi dispusa sa le ofer clientilor suport tehnic. Am spus ‘sigur, este normal!’. La un moment dat mi s-a dat de inteles ca nu stiau ca eu am doar o mana, desi ma vazusera cand am dat testul. Domnisoara cu care discutam la telefon a parut foarte surprinsa!
Nu mai stiu despre ce vorbeam si cand i-am spus ca nu am o mana, m-a intrebat: ‘Credeti ca v-ati putea descurca sa tastati?’ ‘Bineinteles! M-am obisnuit, e ceva foarte simplu, e o nimica toata, nu am intampinat niciodata dificultati’.
‘Foarte bine!’, mi-a spus. ‘Daca o sa fie un raspuns pozitiv, o sa va sunam si o sa va confirmam. Daca nu, veti primi un mail’. In aceeasi zi am fost sunata. Am zis ‘Uau! M-au sunat! E bine!’
Mi-au spus ‘Stiti, ne pare rau sa va spunem, dar raspunsul este negativ deoarece noi credem ca dvs nu ati face fata, nu puteti sa tastati si sa vorbiti la telefon, pentru ca discutiile cu clientul trebuie sa fie foarte rapide’.
Am spus ‘Bine, dar vreau sa stiu si eu cum au fost testele’. ‘Testele au fost foarte ok, ati luat rezultate foarte bune. Dar nu va putem da un raspuns pozitiv’. Am spus ‘Am inteles'”.
Am transcris integral relatarea Anei, pentru ca este singura ei posibilitate de a-si lua revansa – spunand cu voce tare, noua tuturor, ce a patit. Nu poate dovedi ca a fost discriminata, nu are inregistrarea convorbirii telefonice si nici nu se poate lupta in instanta cu un colos de zeci de milioane euro, care are mii de angajati.
Flori de colt: Frumusete in scaun cu rotile – Povestea Magdei, modelul din carucior
„Mai multa ratiune”
„N-am sa renunt niciodata la ceea ce doresc sa fac! Am sa ma ridic de atatea ori, incat pana si viata se va plictisi sa ma doboare!”, este unul din mesajele postate de Ana Maria pe Facebook.
Ei, bine, asa e. De curand, Ana Maria a reusit sa se angajeze la o firma de teleshopping. Si aici au fost unele probleme, dar pare destul de increzatoare ca va reusi sa le rezolve.
La final, i-am pus intrebarea pe care mi-am dorit sa i-o pun de nenumarate ori pe parcursul discutiei noastre: Ce iti doresti Ana Maria, ce astepti tu de la societatea asta in care traim?
„Mai multa responsabilitate, mai multa ratiune. Trebuie sa fii constient ca nici tu nu esti perfect. Sa iti vezi de tine si sa nu mai cataloghezi omul doar privindu-l. Este josnic”, mi-a raspuns ea.
Te indemn, draga cititorule care ai citit aceasta poveste de viata, sa stai si sa reflectezi cateva momente la situatia acestui copil frumos, care timp de aproape 22 de ani a fost nevoit sa duca nu doar o batalie cu propriul sau destin, ci mai ales cu cei din jurul lui.
Si sa te intrebi: Daca ea a putut trece peste faptul ca nu are decat o mana, eu de ce n-as putea?
Draga Matei,
Exista o rubrica de felul celei despre care vorbesti. O gasesti tot sus, langa cea in care ai scris acum. Se numeste „Contributii” si are o vechime considerabila. Sectiunea in care scrii acum ar trebui sa contina alt gen de informatii – de exemplu, daca cineva este dispus sa se roage sau sa posteasca pentru cei de aici, fie si doar o zi pe saptamana, sau o zi pe luna – bunaoara in fiecare zi de 1 sau 2, 3, 5 etc. ale lunii, atunci pot scrie asta aici.
genul avesta de articole si alte contributii utile ar trebui sa figureze in sectiunea despre care ti-am scris, acolo unde, probabil, voi copia la un moment dat si mesajele de aici.
Arunca o privire acolo si vezi daca este ceea ce gandeai si tu!
Cu prietenie,
Adrian
🙂 Nu ma asteptam sa gasesc articolul despre mine aici ! ^^
Pare activ site-ul 🙂
Nu stiam , ca a ajuns acest articol, despre mine , si aici !
Recomand cu mare caldura , ceva de citit : yoga sutra de Pantanjali .
Cred ca e o lectura foarte buna si cred ca este si de ajutor.
Eu recomand, ca lectură, Biblia! 😉
Vreau sa mor !
Draga Adela,
Suntem aici sa te ascultam! Care e povestea ta? Ce te doare?
Cu prietenie,
Adrian
Buna Dragi Prieteni cu ganduri de sinucidere!Ma numesc Florin si am avut un fiu care inexplicabil pentru mine si mama lui,s-a sinucis,la 24 de ani,cand avea toata viata inainte si nici un motiv serios de sinucidere.Un baiat perfect normal fizic,integrat in societate,cu multi prieteni si prietene,rude devotate,colegi de munca minunati,nerespins de familie,fete,prieteni ba din contra iubit si apreciat.Nu vom intelege niciodata motivul,este de luat in seama de catre voi ce aveti asemenea ganduri ca desi poate veti lasa bilete sau mesaje de adio,nu o sa va putem intelege niciodata.Ca nu credeti in Dumnezeu,nu va putem reprosa.Este ca si cu iubirea:iubesti sau nu.Nu iti poti impune sa iubesti!Dar va spun ce am sa-i reprosez copilului meu.Una ar fi egoismul.Egoismul de a nu te gandi la cei pe care-i lasi in urma,copii,parinti ,prieten,prietena ETC.Mama lui este DISTRUSA nu stiu daca isi va reveni vreodata.Norocul cu ghilimelele de rigoare ca a ales foarte bine momentul cand noi eram departe de casa,pentru ca daca am fi fost sa il gasim noi mort in casa sunt convins ca mama lui cardiaca fiind nu ar fi supravietuit.Al doilea lucru de reprosat ar fi faptul ca multi dintre voi va ganditi ca nu este alta solutie,ca asta este singura si cea mai buna solutie si in loc sa cautati motive contra acestei „solutii”,le cautati pe cele pro.Multi gandesc „nu are nici un rost sa mai traiesc,o fac si de fapt „mi se rupe”de toata lumea.Alt repros ar fi ca nu mai aveti disponibilitatea de a gandi pozitiv,intre noi fie vorba in marea majoritate a cazurilor totul se petrece numai in mintea voastra,de fapt aveti toate premisele sa traiti o viata normala.Este adevarat nu toti traim viata pe care ne-am dorit-o(poate una sa zic asa de vedeta).Dar fara exceptiile ce confirma regula,viata noi ne-o facem de cele mai multe ori frumoasa sau urata.Asi mai avea o multime sa va spun dar acum sunt prea daramat si nu reusesc deocamdata sa ma adun,este totul prea „proaspat”(10 zile),insa ca o mica concluzie Ganditi bine la ce aveti de facut,nu actionati in virtutea imboldului de moment,nu va planuiti modul de a parasi lumea aceasta pentru ca diavolul va va da tot concursul sa reusiti sa o parasiti pe usa din dos(Suicid)si nu in ultimul rand fiti daca nu chibzuiti,macar altruisti gandindu-va cate persoane care va iubesc raman distruse pe viata de „Hotararea” nedemna de lauda pe care in duritatea voastra ati luat-o,puteti sa va inchipuiti sub forma unui film,ce urmeaza „dupa”.Puneti-va increderea in Dumnezeu si daca nu credeti in El,in cei apropiati sau consultati un medic,exista tratamente!Exista solutii!Daca nu ati obosit prea tare,cautati-le! cu iubire al vostru Florin.
Draga Florin,
Bine ai venit aici! Povestea ta este extrem de necesara si merita a fi citita si, mai ales, inteleasa de numerosii nostri prieteni necunoscuti! Acesta este motivul pentru care ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din partea dreapta, pe care am numit-o „Florin S”.
Iti suntem alaturi si iti respectam cumplita suferinta, in mijlocul careia, iata, ai gasit forta de a-i ajuta pe altii! Te imbratisam cu drag, Florin!
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara , oameni cu framantari sufletesti! Sunt un parinte ingrijorat pentru copilul lui, nu se compara problemele mele cu multe de aici……dar nu pot sa nu fac nimic….
Zilele acestea am inceput sa am suspiciuni in legatura cu unele actiuni de comportament al copilului meu, 12 ani….invata bine, spre foarte bine….. cred ca se taie pe mana, mai degraba se zgarie, nu recunoaste nimic, de fapt…nu are ce sa recunoasca, nu am intrebat la modul direct, in schimb, m-a mintit senin, dand vina pe pisica din casa….in momentul minciunii, nu aveam confirmarea, doar …un sentiment, care imi sufla ca ….ar fi posibil…
Acum am confirmarea….am trecut de la soc la spaima, de la furie la sentimentul de neputinta…..apoi am inceput sa caut informatii, astfel am dat de acest site…..am nevoie de sfaturi, nu stiu cum sa procedez mai departe, cum sa fiu alaturi de copil, cum sa il ajut? Nu am discutat nimic despre asta, deocamdata, sa nu provoc ceva mai rau, daca nu sunt indeajuns de informata!
Isi petrece mult timp pe internet, recunosc, nu petrec destul de mult timp cu copilul….anul trecut a avut rezultate excelente la invatatura, nativ, ca sa spun asa…..anul acesta a lasat-o ….un pic mai moale, si nu pare sa se ambitioneze …nu sunt genul de parinte care vrea un geniu in casa, dar vreau sa ajut copilul sa mearga pe un drum bun, daca tot este capacitate si putere de invatare….poate am gresit, poate i-am lasat prea mult timp liber, tocmai din ideea de a nu tine copilul numai pe invatatura, de a nu deveni antisocial sau „tocilar”…..nu stiu nici daca a facut asta ca asa a simtit, sau doar a imitat pe cineva, deoarece imi aduc aminte, in aceasta vara imi povestea de un copil de pe net, ca se taie cu lama pe brat si ascunde taieturile cu bratara…..si imi povestea …asa, cu dezaprobare….am intrebat ce motivatie avea si mi-a spus ca acel copil spunea ca nu are tata si ca nu au bani …..apoi a adaugat ca mai sunt si alti copii care fac astfel de lucruri….Nu am mentionat faptul ca face parte, ca si copiii despre care povestea, dintr-un grup de fani pentru un artist la moda….Cum sa fac? sa merg la medic? sa vorbesc direct? sa cert copilul? sa „rup pisica in doua”, sa-i interzic anumite lucruri? Ma ingrozeste gandul ca as putea face ceva care sa agraveze situatia! Poate este doar ….o perioada de adolescent…….dar, DACA NU ESTE?!
Multumesc pentru orice sfat si parere!
Draga Nina,
Un raspuns foarte succint acum – vei gasi, cu sigurantă, mai multe in casuta ta din partea dreapta (se numeste „Nina”). Eu nu as ezita sa merg cu el la un psihiatru, pentru o evaluare complexa si o abordare terapeutica delicata, dar prompta. S-ar putea sa te urasca pentru asta acum, dar pe termen lung va fi in interesul lui!
Cu calm, cu delicatetea de care numai o mama poate da dovada, si ajutandu-l sa inteleaga felul in care te face sa te simti comportamentul lui (nu EL, atentie, ci comportamentul ACELA!).
Cu prietenie,
Adrian
„Cat de ingrozit trebuie sa se simta omul singur pe lume,rupt de toate!Daca,oricat ar rataci,omul n-ar simti legatura spirituala cu lumea ,cu Dumnezeu,n-ar putea trai.Daca insa pierde constiinta acestei legaturi ,numai poate sa traiasca si se omoara.Asta explica aproape toate sinuciderile.” (Lev Tolstoi,”Despre Dumnezeu si om-din jurnalul ultimilor ani). Eu am 24 de ani si din pacate sunt o tanara depresiva cu ..tot felul de ganduri,dar pe care trebuie sa mi le administrez prin explorarea constiintei mai sus mentionate.Va recomand cu drag aceasta carte! Si eu sunt o tanara care are „de toate”,dar care are un gol existential ,insa sunt constienta ca DOAR EU si nimeni sau nimic altceva nu-l poate umple!De fapt,nimic se pare ca nu exista pe lumea aceasta decat sufletele noastre.Hai sa luptam pt el si sa renuntam la decimarea lui care nu are niciun sens…
Si felicitari pentru site , e un ajutor binevenit pentru cei ce au nevoie de lumina ! As ruga moderatorii sa publice in continuare nr 0800 801 200 , de la TelVerde Antisuicid . Acolo , o echipa de voluntari , cu pregatire de interventie in criza suicidara, vor incerca sa aduca speranta in sufletele celor care si-au pierdut-o ! De la 7 seara , pana la 7 dimineata , in fiecare zi , de la suflet la suflet . Cu cat sunt mai multe moduri prin care oamenii pot primi astfel de ajutor , cu atat mai bine !
Un gand bun pentru toti , cineva care doreste sa isi pastreze ~anonimatul~ , deoarece este mai putin important cine sunt eu , cum am aflat de linie , cat existenta posibilitatilor de a fi aproape de cei ce au nevoie !
Cand Lucifer s a sculat impotriva lui Dumnezeu.impotriva Dumnezeului veacurilor.impotriva tatalui lui a creatorului lui. Sfantul arhanghel Mihail a strigat din inaltimile cerului: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”
Sa nu cugetam cele hotarate de Dumnezeu sa nu ne indoim de ajutorul Lui in veac. sa nu nescotim lumina cea adevarata.
Cine ne a facut pe noi ?decat Dumnezeu Cel prea inalt si prea sfant .Cel ce vegheaza.
Sa stam drepti precum a spus arhanghelul Mihail….peste nenorocire vor da toti cei ce vor sa moara prin voia lor.sa laudam pe Domnul Cel puternic si Cel infricosat de care toata faptura se cutremura si toata faptura lauda inaltimea Lui si negraita este frumusetea Lui si nu exista altcineva ca Dumnezeu in cer.
Drepte sunt caile Lui si drepte sunt judecatile Lui si mila Lui este in vecii vecilor.buni de pedeapsa suntem noi in orice moment.
Binecuvantat este Dumnezeul nostru in vecii vecilor.Cel ce este glasul care striga in pustie.binecuvantat este Fiul Celui Prea inalt si vrednic este El .binecuvantat este mielul lui Dumnezeu care a fost junghiat pentru noi .in vecii vecilor.
Binecuvantat este Cel ce spune:°nicidecum nu am sa te las in nici un chip nu te voi parasi° inseamna exact ceea ce inseamna .
Sa fim buni unii cu altii .sa mancam noi .sa dam sa se sature si altii ca viu este Domnul Dumnezeul nostru in veci si va rasplati toata fapta buna.ca viu este Domnul Cel ce ne a binecuvantat cu minte si cu pricepere si am ajuns sa avem o stare materiala.pe cei ce ii plangem pe pamant este posibil ca ei sa ne planga in cer pentru ca ei isi iau partea rea acum si noi partea buna….dar sa isi aduca aminte de noi Dumnezeu si de faptele noastre si toti sa ajungem in rai in viata vesnica.Sa ne binecuvinteze Dumnezeu.
Sa nu certam aproapele sa nu raspundem la jigniri ca smerenia alunga diavolii.sa nu barfim si sa nu facem rautati ca Domnul este Cel ce vegheaza si nu poate scapa nimic fara sa aibe cunostinta.
Nu am venit sa ramanem in lumea asta .aici este o trecere necontenita.sa ne gandim la sufletul nostru care nu este muritor.sa facem avere in cer nu pe pamant.sa lasam lacomia.Domnul Dumnezeul nostru ne porunceste.
sa nu aducem insulte Domnului prin calcarea cuvantului Lui .El este viata si de la El venim….desi nu ni se arata el este activ in vetiele noatre….daca suntem indelung rabdatori iisus spune ca se va arata noua
Sa laudam numele Dumnezeului nostru in fata altora si fiecare ajutor sa fie facut in numele Lui …asa se intareste cuvantul Lui.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze.
Salut , ma numesc Alex am 20 de ani si de vreo 2 ani incoace ma chinuie gandul sinuciderii . Am citit carti despre asta si am avut intotdeauna o pasiune morbida pentru lucrul asta . Cred ca sunt cea mai trista persoana care exista pe pamantul asta . Simt ca nimeni nu ma intelege , stai defapt nimeni chiar nu ma intelege . Paranitii nu au fost niciodata interesati de modul in care gandesc , ei sunt ceva de genul „Uite asa trebuie sa gandesti , nu exista alta optiune ” . Nu le-am spus niciodata ca ii iubesc sau chestii de genul ” esti cea mai tare mama / tata” . Am avut luni / ani in care schimbam cu ei doar cateva cuvinte in fiecare zi . Evident ei vorbeau cu mine , dar eu nu ii bagam in seama pur si simplu . Indiferenta doare cel mai tare si imi facea placere sa ii vad suferind . Eu sunt o fire foarte sensibila dar ce inseamna lucrul asta mai exact ? Inseamna ca simti totul la superlativ . Poti sa fii fericit din nimic dar poti sa fii si trist din nimic . Mi-am petrecut ore cu cutitul la gat , am perioade de timp in care merg pe strada si imi pun ostensiv o singura intrebare ” Si deci sa ma sinucid astazi sau sa o las pe maine ? ” . Sunt o persoana foarte sincera si intotdeauna lumea si-a batut joc de lucrul asta , mai ales ai mei . Stiti cum e , cand esti bun esti luat de prost , dar ce faci atunci cand tu nu ai alta optiune in afara de a fii bun ? Incerci sa-ti schimbi fiinta , sa traiesti in dezacord cu propria ta persoana toata viata sau preferi sa fii luat de prost cu zambetul pe buze? Eu am ales a doua optiune . De cativa ani de zile plang aproape in fiecare zi , pur si simplu stau la calculator si imi curg lacrimi din ochi . Sunt atat de trist ca nu am pe nimeni cu care sa schimb o vorba , care sa inteleaga felul in care gandesc. As da orice pe lumea asta sa numai gandesc deloc , sa fiu si eu ca toata lumea , sa rad cu ei , sa fiu chiar acolo . Colegii mei ma considera o persoana foarte amuzanta dar in realitate lucrurile stau cu totul altfel . Am ajuns la facultate si am intalnit o fata , cea mai tare fata pe care am vazut-o in viata mea . Din pacate mi-am petrecut atat de mult timp departe de oameni incat pana si gandul de a socializa imi provoaca spaima . Nu sunt o persoana stabila , pot sa trec de la tristete la fericire instant , acum ma simt foarte trist . Pentru ca fata pe care o iubesc stiu ca simte si ea ceva pentru mine si a incercat de foarte mult ori sa se aproprie de mine , iar eu intodeauna am inderpartat-o si sunt convins ca in curand va renunta la mine si o sa zica ceva de genul ” e un retardat” . Nu stiu ce inseamna sa fii cu adevarat fericit , nu am fost niciodata cu adevarat fericit . Nu stiu ce inseamna iubire , dragoste . In opinia mea asta este singurul lucru care conteaza cu adevarat , sa fii fericit . Chiar daca esti o persoana foarte tare , inteligenta etc daca nu esti fericit pentru mine esti egal cu 0 , iar eu sunt un zerou foarte mare . Nu cred ca o sa intelegeti mare lucru din ce am scris eu aici pentru ca exista foarte multe informatii lipsa . Mi-a facut bine sa scriu aici ce gandesc . Mda nu cred ca o sa ma sinucid astazi , probabil o s-o las pe maine . Ceau .
Draga Alex,
Probabil ca ai vazut deja ca nu esti singurul de aici cu astfel de ganduri. Asa cum ai inteles, dealtfel, ca sunt multe alte elemente pe care nu le stim despre tine, dar care ne-ar putea ajuta sa iti intelegem mai bine povestea. Ti-am facut o „casuta” in partea dreapta, pe care am numit-o „Alex 20”. Te asteptam acolo sa ne scrii mai multe despre tine.
Cu prietenie,
Adrian
buna vreau sa ajut daca cineva vrea sa vb in privat va pot lasa o adresa de email dar nu vreau sa deranjez pe nimeni vreau doar sa ajut persoanele care au ganduri negre … am putin timp liber si asi vrea sa il petrec ajutand oamenii …
Draga Kryss,
Orice fel de ajutor este binevenit aici! Din motive pe care, probabil, le-ai putut citi deja in cele doua casute din partea dreapta (cele legate de comentarii), nu putem incuraja contactele in privat, ci doar cele care au loc aici, pe site. Dincolo de faptul ca aici ne straduim sa protejam anonimatul celor care scriu, faptul ca tu (si altii) care scriu aici ii pot ajuta si pe numerosii anonimi care doar citesc, fara sa aiba curajul de a comenta ei insisi, ar trebui sa fie un argument suficient de convingator. Altfel spus, randurile pe care noi le scriem unei singure persoane pot fi citite de oricine altcineva, care se confrunta poate cu chestiuni similare, si acea persoana poate fi, la randul sau, ajutata de ceea ce citeste.
Te asteptam asadar sa continui sa scrii, sa citesti cu atentie si sa adresezi cuvinte frumoase, din suflet, celor care au mare nevoie de ele si de clipele pe care le daruim din timpul nostru.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua! Ma numesc Alexandru si am 15 ani . O sa incerc sa explic pe scurt trairile mele :
Am o copilarie cu urcusuri si coborasuri in sensul ca am fost rasfatat si alintat mai tot timpul . Aceasta perioada a durat cam pana in clasa a 7-a cand parintii mei s-au despartit . Intr-o seara am vazut , impreuna cu sora mea mai mica cum tata o batea pe mama . Asta m-a marcat …. Notele au inceput sa scada , intarziam la ore, nu mai voiam sa vorbesc cu nimeni. Pe scurt, ma interiorizasem. Putin mai incolo s-au impacat ,mutandu-ne inapoi in vechiul apartament. Acum se apropie examenul si simt ca cei din jurul meu nu imi sunt alaturi deloc. Tata bea si deseori se enerveaza din motive puerile . Nu ne mai loveste pe noi, in schimb se razbuna pe tot ce este in jurul lui . De exemplu, odata a spart peretele din rigips cu pumnul, apoi a trantit usa care a sarit din balamale. Mama imi spune de mult timp ca regreta ca ma are , ca m-ar da oricand la casa de copii, ma insulta, si imi spune ca degeaba exist pe lumea asta. Nu stiu ce se intampla . De multe ori am avut ganduri „intunecate” dar nu am finalizat nimic . As vrea sa imi cer scuze daca am facut greseli gramaticale dar credetima ca scriu asta cu lacrimi in ochi . Multumesc tuturor celor care au acordat timp sa citeasca si sa raspunda. P.S Este a doua oara cand trimit asta deoarece prima data nu a aparut.
Draga Alexandru,
Din motive pe care nu le inteleg pe deplin, mesajul tau a ajuns in Spam. Se mai intampla uneori, insa important este ca l-am gasit acum. Prin urmare, iti spun un sincer Bun venit aici si am placerea sa te anunt ca in coloana din partea dreapta a fost creata o „casuta” a ta, pe care am numit-o „Alexandru 764″, asa cum ti-ai ales pseudonimul aici, cand ai re-postat mesajul. Asteptam sa ne scrii acolo, in „casuta” ta, mai multe detalii despre tine si povestea ta, pentru a incerca sa intelegem mai multe din trairile si problemele cu care te confrunti.
Cu prietenie,
Adrian
Oameni dragi,
Va scriu din tot sufletul meu si sper ca sa fie inteles mesajul pe care vreau sa-l transmit. Am gasit site-ul asta in urma cu 3 ani, cand am cautat pe google metode de sinucidere. Eram intr-un moment de cumpana, fiind depresiva de felul meu, s-au adunat si pur si simplu am cedat. Gasind acest site, am luat mailul lui Adrian si i-am cerut ajutorul. Acest om mi-a citit mailurile interminabile si mi-a raspuns la toate. A facut tot ce tinea de el sa ma ajute. Tin sa-i multumesc pentru timpul acordat si imi pare rau ca nu i-am ascultat sfaturile. Da.. am avut o tentativa de suicid apoi, dar a esuat, pentru ca m-a salvat un prieten. Nu regret ca traiesc..
Depresia a continuat si continua ani la rand, de atunci s-au intamplat si alte evenimente mult mai grave decat aveam eu atunci. Ganduri de suicid au tot fost, nenumarate.. Dar, in depresia mea, am avut si timp de reflectat. M-am gandit de multe ori de ce vreau sa fac asta, ce se intampla cu mine, am incercat sa ma inteleg. Am priceput ideea ca daca eu nu o sa vreau sa-mi fie bine, nu o sa vrea nimeni mai mult pentru mine si nu o sa ia nimeni atitudine in locul meu. Asa ca am luat atitudine si am incercat sa ies din depresie, prin dans, sport, distractii si alte lucruri care ma fac sa ma simt bine. Am incercat si incerc sa am un mod de viata cat mai sanatos si echilibrat pentru ca in viata mea era haos. Disciplina in viata de zi cu zi este foarte importanta, insa am realizat asta de putin timp incoace si inca mai lucrez la asta.
Cu toate incercarile mele, si dorinta puternica de a fi implinita, depresia nu a disparut si probabil nu va disparea prea curand, dar am incredere. Am solicitat ajutor de la specialisti doar in mediul virtual, in schimb nu m-am simtit ajutata deloc. Ideea este ca schimbarea trebuie sa vina din interior, tu trebuie sa te ajuti ACUM! Oamenii din jur, si chiar specialistii iti arata doar calea cum sa te ajuti, nu pot face ei lucrurile in locul tau!
Orice om, fie el psiholog, doctor sau orice alta ocupatie, are la randul sau problemele lui. Fiecare om percepe ca problemele lui fiind cele mai grave si ca nu pot rezista. Eu am invatat un lucru.. ca nu sunt singura care sufera, am ascultat povestile multor persoane din orice colt al lumii, si am incercat sa ofer un sprijin moral. A avut dreptate Adrian „Ajuntand pe altii, te poti ajuta pe tine”. Daca incerci sa deschizi ochii si sa te uiti atent la oamenii din jur si sa le asculti povestile, brusc realizezi ca nu ai cele mai grave probleme din lume si problemele tale vor parea mai putin grave.
In continuare fac lucruri care imi plac, incerc sa-mi construiesc disciplina in viata mea si sa fiu mult mai atenta la oamenii din jurul meu, dar si la minunatiile naturii. Sunt sigura ca nu am venit cu nici o revelatie prin acest mesaj si multi dintre voi cunosc aceste lucruri. Dar este foarte greu sa le punem in aplicare. Eu sunt dispusa sa ajut oamenii care sunt descumpanati, si care vor sa renunte asa usor. De renuntat la viata e cel mai usor si poate oricine, mai greu sa traiesti si sa iubesti viata cu adevarat! Fii unul dintre oamenii puternici si indrazneste sa traiesti, ai acelasi drept ca si ceilalti! Nu esti cu nimic mai prejos de cei care aleg sa traiasca!
Cu multumiri catre Adrian si cu mult respect si dragoste tutor oamenilor dragi de pe acest site!
Draga Iulia,
Ma bucur din tot sufletul sa aflu ca esti ok! Si iti multumesc sincer pentru toate cuvintele tale frumoase! Asa cum ti-am scris insa, si cum am spus-o si cu alte ocazii, nu am facut absolut nimic special, decat sa fiu acolo intr-un moment in care ai avut nevoie de lucrul acesta. Eu am descoperit valoarea unor astfel de lucruri mici, si la fel ca mine sunt multi alti oameni aici, oameni minunati, fara de care lumea ar fi mult mai trista. Ma bucur mult pentru ca, la randul tau, ai decis sa te alaturi acestei comunitati si sa ajuti, prin simpla ta prezenta si prin relatarea propriei experiente, oameni care nu mai vad nici o speranta.
Te imbratisez cu drag!
Cu prietenie,
Adrian
PS Mi-am permis sa iti fac o „casuta”, in coloana din dreapta, in speranta ca vor fi si altii care vor citi povestea ta si vor capata curajul de a scrie, de a-si impartasi poverile sufletesti…
It’s all about pain, all about drama !
Şi pentru că vise şi pentru că speranță..
speranta din fiecare dintre noi ce se gaseste în colțuri prăfuite şi lăcătuite!
Am găsit intâmplător acest site,căutând un articol scris tocmai despre mine! Şi dacă tot sunt aici,m-am descălțat la intrare,am păşit sfios şi am să împărtăşesc şi eu povestea vieții mele!
M-am născut fără brațul stâng din umăr! Am fost crescută de către mama la poalele munților,pentru că părinții mei sunt despărțiți de 19 ani! Aveam 3 ani şi jumătate cu aproximație! Am trăit cu vârf şi-ndesat şi-am simțit grija zilei de mâine,deşi eram copil! Erau zile când nu aveam bani nici pentru mălai de mămăligă şi mă îmbrăcam doar cu haine căpătate. In fiecare an îmi doream un singur lucru de la Moş Crăciun: un tătic!Să nu excludem partea în care am fost marginalizată total de către copii,fugeau de mine,nu se jucau pentru că spuneau că ceea ce am eu se va lua şi la ei,unii îmi spuneau că părintii lor le interziceau să se joace cu mine!
După un timp ,maică-mea s-a recăsătorit . Aveam în sfârşit un tătic,un tătic ce mai târziu avea să fie un bețiv notoriu care mă bătea pe mine şi pe maică-mea de ne usca! Am trăit scene de groază pe acea vreme,de bătăi cu cuțite,cu topoare,înjurături,țipete ,în care fugeam si iarna desculță la vecini plângând că o să-mi omoare mama!Tot în acea perioadă,cam pe la 7 ani ,râvnea la mine bunicul vitreg,un imbecil de om trecut cu mult de vârsta tinereții,care îşi făcuse un obicei de a mă aştepta pe la colțuri si de a scoate "instrumentul" prin pantaloni,frecându l de fiecare dată când mă vedea,chemându-mă la el!
La 8 ani a venit fratele meu pe lume,moment în care am început să fiu pentru el şi mamă şi tată,l-am hrănit,l-am învățat să vorbească,să meargă,petrecându-mi eu cel mai mult timp cu el pentru că mama lucra in 3 schimburi iar taică-su nu era mai niciodată acasă!Când am terminat clasa a 4-a,maică-mea a plecat în Italia(unde este şi acum) si ne vedeam cam o data pe an,o luna! M-am mutat cu bunicii în oraşelul în care m-am născut! Am crescut fără părinți,fără afectiune,fără căldură,fără îmbrătişări,fără un umăr pe care să-mi pun capul când îmi e greu! Am crescut, am terminat liceul si am plecat la facultate,într-un oraş mare şi străin mie!Trebuia să mă căsătoresc în 2013 dar nici acest fapt nu s-a concretizat,părinții lui nu mă doreau sub nici o formă,iar după 2 ani de relație,de planuri de viitor,s-a spulberat totul într-o clipită!
Am venit în Bucureşti să mă ingrop în muncă,să îmi țin mintea ocupată! Şi aici a fost greu căci nu eram acceptată nici măcar să lucrez . Recunosc,am avut foarte multe momente când simțeam că inima-mi va sta,nu va mai bătea,că nu-mi ajunge aerul,că nu pot să mai rezist nici măcar o secundă în lumea asta,dar dacă această experiență nu exista în viața mea,azi,nu eram omul ce sunt!
Cineva spunea „când am descoperit că totul depinde de mine,m-am liniştit” , şi bine spune! Totul depinde de noi,de percepțiile noastre,de viziunea noastră..
Nu spun că acum am găsit acel echilibru' emoțional,si faptul că sunt efectiv obosită psihic si fizic si spiritual,dar imi spun ” it’s just a moment „, trag aer în piept şi aştept ..
Draga AM,
Multumim pentru povestea ta! Esti ok? Vrei sa iti facem si tie o „casuta” aici? Sau ai scris doar pentru a contribui? Si intr-un caz, si in celalalt, esti mai mult decat binevenita si iti multumim foarte mult pentru curajul de a scrie!
Cu prietenie,
Adrian
Buna! M-am uitat la multe din povestile membrilor si pot spune ca ma regasesc si eu in ele.. poate problema mea nu o sa vi se para grava sau imposibil de depasit. Eu am 18 ani si nu e prima data cand am astfel de ganduri, poate sunt doar o persoana pesimista,nu stiu. Pana la prostia aia de bacalaureat totul parea frumos poate chiar prea frumos.. ajunsesem in punctul in care am zis ca daca cumva nu-l iau ma sinucid si nimeni nu ma credea toti imj spuneau ca exista o a doua sesiune si ca exagerez prea mult din cauza unui examen dar pentru mine nu exista a doua sesiune,de ce? Din cauza parintilor mei si poate nu numai…insa l-am luat dar nu asa cum ma asteptam… in ziua respectiva am plans mult alti oameni ar fi crezut ca l-am picat dar eu plangeam pentru ca stiam doua lucruri si anume ca mi-am dezamagit familia,o parte din prieteni si ca mi-am nimicit sau scazut drastic sansele pe care le aveam de a intra la facultatea visata. Vreau sa intru la medicina veterinara ceea ce pare imposibil pentru o fata ca mine, nu sunt o fire prea inteligenta pe deasupra mai sunt si extrem de pesimista. E o facultate grea dar mi-o doresc de cand eram mica, intotdeauna am iubit animale si am vrut sa le ajut.. problema e ca, dat fiind nota mea de la bac 6 si ceva imi pune in continuare multe piedici…la veterinara se intra pe admitere dar conteaza si nota aia afurisita de la bac.. de ce? Nu stiu, nu vad legatura.. in continuare, admiterea este din biologie si chimie materii pe care nu le-am facut la scoala si dupa bac mi-au ramas fix 20 de zile timp pentru a le invata o sa-mi spuneti si voi probabil ca ar fi trebuit sa invat pe parcursul anului, dar n-am putut… am o problema grava cu concentrarea mereu ma gandesc ca sigur am vreo bola altfel nu-mi explic. In fine ideea e ca inainte de bac aveam toata sustinerea din lume, dupa,mama se comporta foarte urat cu mine.. are tot dreptul.. imi spune ca sunt o dezamagire si nimic mai mult fiecare cuvant pe care mi-l adreseaza zilnic este incarcat de o tona de ura… tatal meu ma ignora pur si simplu… intotdeauna am dezamagit lumea ceea ce imi creeaza o durere puternica.. ma straduiesc sa nu-i dezamagesc dar persist in aceeasi prostie.. acum sunt mai mult decat constienta ca daca nu iau acest examen pentru facultate viitorul meu s-a incheiat..lumea incepe tot mai mult sa-mi zica ca nu-l voi lua, ca nu e de mine ca bacul l-am luat din greseala… aveam cat de cat ambitie dar pe zi ce trece se diminueaza drastic sunt atat de suparata ca imi vine doar sa fug de acasa sau sa ma sinucid… singurul motiv pentru care nu m-as sinucide e prietenul meu care ma iubeste din tot sufletul si micul meu animalut de acasa..daca n-ar fi ei nu m-as fi dat indarat de la aceasta decizie… inca ma straduiesc sa mai invat pentru aceasta admitere poate am noroc poate nu..daca o pic cred ca stiu ce ma asteapta deja sunt terminata psihic si chiar fizic nu pot dormi ,nu ma pot concentra decat uneori…cred ca am decis sa scriu pe acest site in cautare de sprijin.. va multumesc mult si daca voi trece peste acest obstacol cumva… va asigur ca va voi acorda timpul si sprijinul meu de asemenea pentru ca si eu stiu ce inseamna sa te simti pierdut… (imi pare rau daca acest mesaj a fost prea lung… )
Draga Rose,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei gasi o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Rose”. Te rog sa nu iti faci probleme ca ar fi prea lung ceea ce ai scris – aceea este casuta ta, poti scrie acolo oricat consideri! Vei fi „citita” cu rabdare, te asigur!
Cu prietenie,
Adrian
Distins Adrian, pana acum, apreciez saitul dvs si munca depusa aici ! dar a si avea o propunere, nu s ar putea sa aveti mai multi moderatorii ? Deoarece, din experienta mea de viata stiu ca, cand ai gandurii sinucigase sau depresii, in principiu ai nevoie de ajutor ACUM ! sau in cel mai scurt timp posibil ! Iar asta cu asteptarea ca un moderator sa aprobe mesajele dureaza ! zic eu ( cel putin in cazul meu asa o fost ! …) ca, ajutorul in aceste cazuri, poate fi de minute , ore, in cazul meu a fost vorba de 4 ore de ” lupta, cearta ” cu Bunul nostru Tata ceresc, daca, El nu ma ajuta, cu siguranta ca astazi nu a si mai trai ! ……Precum am vazut, nu sunt mesaje chiar foarte multe si mesajele neadecvate s ar putea sterge ulterior ! Opinia mea cel putin este ca, in cazul acela de APOGEU in care esti cand vrei sa ti iei viata, poate, chiar o vorba mai dura e mai buna, decat LIPSA NICI UNUI CUVANT ! ! ! dupa opinia mea cel putin ..chiar si un psiholog mi o spus odata ca, cearta e mai buna decat indiferenta, nepasarea ! peatunci, eram mai tanara ….si in gandul meu, am zis ca luase psihologul razna, ca, mi o spus ca e buna cearta, dar apoi, viata mi o demonstrat ca psihologul avusese dreptate si eu gresisem ! da, intradevar din doua rele, uneori, poate fi mai buna cearta decat indiferenta ….
In fine, sper sa nu supere propunerea mea, nu e critica ! doar o propunere .
Toate cele bune
eliza
Draga Eliza,
Cu foarte putine exceptii, mesajele sunt aprobate intr-un interval care nu depaseste cateva ore. Oriunde as fi in lumea asta, verific si validez mesajele de cel putin cateva ori pe zi. Dar multumesc pentru sugestie, este buna, ma voi gandi serios la ea si voi vedea ce se poate face in acest sens.
In acelasi timp insa, faptul ca mesajele nu apar instant pe site poate fi si un lucru bun. Majoritatea celor care scriu aici stiu regulile site-ului si asteapta un raspuns. Iar uneori, aceasta asteptare poate sa faca diferenta dintre viata si moarte – ii poate ajuta sa vada si o alta perspectiva… Am intalnit cazuri – si nu putine! – in care, in timpul in care au asteptat un raspuns, ei insisi au realizat ca problema cu care se confruntau era doar una de moment, care s-a rezolvat in timp scurt, si ca ar fi facut o greseala iremediabila daca ar fi cedat impulsului de moment!
Iti multumesc pentru contributiile de pana acum si te incurajez sa continui sa adresezi cuvinte frumoase celor care au atata nevoie de ele!
Cu prietenie,
Adrian
Salut !
Eu sunt Valentin. 🙂
Am nimerit pe aici „din gresala”. Cautam informatii suplimentare despre o persoana pe care o iubesc mult si impreuna cu care imi doresc sa construim un viitor frumos.
Asa mi-am adus aminte ca in urma cu multi ani, pe cand treceam printr-o perioada proasta, mergeam pe strada si la un moment dat mi-a aparut gandul ca :”vreau sa mor”. In urmatoarea secunda m-am trezit pe trecerea de pietoni cu o masina la doar cativa centrimetrii de mine. M-am speriat fff tare si eu si soferul. Atunci am realizat ca de fapt eu nu vreau asta. Ca viata este frumoasa, ca imi iubesc familia si prietenii si ca este bine sa suferi din cand in cand.Asta te face mai puternic, te ajuta sa te dezvolti.
Sincer si in acest moment sufar pentru ca nu am avut inteligenta si norocul sa cunosc mai bine persoana despre care va vorbeam la inceput si practic acum suntem despartiti. Dar, totodata sunt multumit ca am sentimente de iubire, ca ii vreau binele, ca am avut ocazia si am „profitat” si i-am spus ce simt….
Oricum, nu asta conteaza. Toti trecem prin momente mai bune sau mai putin bune poate chiar extrem de grele… Ideea este ca am gasit o chestie interesanta pe care o impartasesc cu voi, acum. (slava Domnului !ca acum avem acces si la chestii foarte bune pe internet).
Sper din toata inima sa va ajute si sa evitati astfel o vizita la psiholog/psihiatru sau o tragedie.
Deci, urmariti prezentarea de mai jos, reflectati si aplicati. Veti ramane placut surprinsi ! Toate cele bune !
Cu drag,
Valentin
Draga Valentin,
Multumim pentru contributia ta si te mai asteptam pe aici!
Cat despre resurse, trebuie sa precizam faptul ca, indiferent de cat de bune ar fi ele, „paza buna trece primejdia rea”. Deci o vizita „de control” la psihiatru, atunci cand simtim ca suntem pe cale sa pierdem controlul, este unul din cele mai bune lucruri pe care le poate face cineva!
Cu prietenie,
Adrian
Bună. Am 16 ani și 2 luni. Scriu aceste rânduri pentru ca nu am cui ma plânge, nu am prieteni și iubitului meu m-am saturat sa ii fac capul calendar cu problemele mele, deși știu ca ii pasa, doar ca îl supăr cu starea mea de zi cu zi. Știu ca îl doare văzându-ma asa. După cum am spus, am un prieten de 21 de ani, căruia ii datorez totul, mereu a fost lângă mine, m-a sfătuit și m-a îndrumat. Probabil ca este singurul motiv pentru care stau și caut soluții acum. As fi putut sa ii scriu un bilet și sa ma sinucid. Problema mea e ca am un tata, da, știu, toți avem. Doar ca eu îl numesc tata numai și numai pentru ca asa am fost învățată de mica. Da, de mica, de când ma bătea. Am fost bătută de nenumărate ori, greșind mai mult sau mai puțin. Am fost bătută cu(,)cureaua de-mi lasă semne pe mana, vara, când era cald și eram obligata sa port bluze cu mânecă lunga sa nu se vadă. Ma pedepsea foarte des, ma bătea în asa fel încât ma trezeam după minute bune în care eram inconștiență cu sângele întărit pe par. Mi-a fost rușine, pana acum ceva timp nici iubitului meu nu i-am putut spune deoarece ma simțeam aiurea. Chiar daca nu era vina mea în nici un fel. Ma suna mama și îmi spunea (mama fiind plecata în Italia) „Iar te-a bătut? Ce ai mai făcut?”… Întâmplările astea au fost acum câțiva ani, 2-3 la număr. De atunci nu am mai fost lovita asa tare, am mai primit cate o palma ba de la mama, ba de la tata. În urma cu puțin timp tata era total potriva iubitului meu, nici nu vroia sa audă de el, ma ferea de el ca de hoți de oameni, spunând ca provine dintr-un „neam” rău. Timpul a trecut, eu am mai crescut, și a început sa se obișnuiască cu ideea ca nu poate sa îmi facă nimic sa ma despartă de iubitul meu. Acum, a început din nou, sa ma înjure, sa-mi spună „îmi bag *** în gura ta”. Da, asta e un părinte, e tata. El e cel ce-mi spune asta. II atribuie prietenului meu apelative conform „bețiv” și altele. Problema e ca nu ma lasă să mă văd cu el și îmi face foarte mult rău pentru ca el este singurul ce ma înțelege și cu el uit de toate când ma vad. Îmi da voie odată pe săptămână, și atunci 1 ora jumate, 2. Vorbește foarte urat cu mine și ma face în toate felurile. Mi-a spus ca o sa-mi interzică sa ma mai vad cu iubitul meu și ca nu ma mai lasa nici sa ies din casa. Eu zic ca la 16 ani e normal sa am un prieten. M-am saturat de el și de mama pentru ca niciodată nu îmi ia apărarea de parca nu sunt fata lor. Îmi urăsc viata și vreau sa mor, cum am mai spus, probabil dacă prietenul meu nu era lângă mine, eram deja moarta. Mi-e frica sa nu ma îndepărteze de prietenul meu, țin la el foarte mult ca sa îl pot pierde. Ce sa fac?
Dragă Alessia,
Bun venit aici! În coloana din dreapta ți-am creat o „căsuță” cu pseudonimul acesta. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
sufar de depresie severa, tulburare obsesiv compulsiva si anxietate de mai mult de 2 ani… am fost internata de 3 ori la pshiatrie in decursul a 9 luni, iar de 6 luni nu am mai fost la spital ( nici macar la control)… ce m-a ajutat sa supravietuiesc? si sa devin dintr-o persoana perfecta pentru sanatoriu intr-un om cat de cat normal? ARTA… mi-am cumparat un pian digital 200 de lei, 68 de clape si m-am apucat serios de treaba ( o ora pe zi), desi nu stiam nimic despre acest intrument( nu stiam nici cum arata clapele unui pian !!!)… am invatat fara profesor, insa stiu ca nu m-as fi descurcat fara ajutorul acestor aplicatii minunate : https://yousician.com/ ( cu ajutorul acestei aplicatii poti invata si chitara, bass si ukulele), http://virtualpiano.net/, http://www.flowkey.com/en, https://itunes.apple.com/us/app/piano-maestro-by-joytunes/id604699751?mt=8, https://itunes.apple.com/us/app/piano-dust-buster-by-joytunes/id502356539?mt=8, https://itunes.apple.com/us/app/simply-piano-by-joytunes-learn/id1019442026?mt=8. m-am apucat si de fluier ( mi-am cumparat unul la 20 de lei, cu design romanesc, dar nu merge bine cu aplicatiile, am vazut pe net fluiere ok la 100 de lei) https://www.joytunes.com/play/ . bineinteles ca exista si youtube, unde am observat ca sunt multe cursuri de calitate pentru invatat instrumente… de obicei folosesc youtube pentru a asculta muzica clasica ( daca nu ati mai ascultat, v-o recomand, e o muzica de calitate, exista multe compozitii foarte potrivite pentru cei cu depresie…) si pentru a vedea tutoriale diy ( am folosit special acest cuvant). desenat, pictat, quilling, cusut, crafting etc … de ce m-a ajutat atat de mult ARTA ( arta e mult mai mult decat ceea ce am enumerat eu, aici fiind doar partea la care eu ma pricep)? pentru ca stateam si cate 6 ore fara sa am vreun gand ( nici macar din cele enervante si repetitive). deci e foarte important sa fii mereu ocupat cu activitati utile, ele tin la distanta ”gandurile”…………
Buna seara, este pt 1oara cand caut in google despre acest subiect. Sunt socata de cate de multe cazuri exista si cata informatie. Numele meu este Madalina, am 31ani si sunt din Bucuresti. Nu stiu care ar fi procedura de abordare corecta, doar ca sunt interesata sa mi ajut un prieten drag care de cateva zile tot spune ca vrea sa si ia viata dar nu inainte sa si rezolve treburile si sa lase lucrurile in ordine, si totodata recunoaste ca ii e teama sa nu l doara sau sa nu fie nimic dincolo si sa si fi luat viata fara rost. Inital am tratat subiectul superficial gandind ca glumeste, dar vazand ca insista desi nu pare serios cand o spune nu mai stiu ce sa cred. Ca sa intelegeti putin postura lui, va voi spune cate ceva despre el: are 32ani, nu lucreaza, dar isi castiga existenta peste medie pt a se intretine atat pe el cat si familia. Inca din adolescenta se ocupa cu afaceri mai putin ortodoxe, ceea ce a atras dupa sine un cazier in curs de reabilitare. Este un tip inteligent, cu studii, dintr o familie okey, dar care are obsesia sigurantei financiare la nivelul luxului, perfectiunii fizice, ordinii si curateniei. A ajuns sa si doreasca si sa beneficieze de acestea, in urma unei copilarii precare, descurcandu se singur. In urma cu un an si jumatate si a pierdut tatal intr un tragic accident de masina. Fiind singurul copil la parinti nu a reusit sa depaseasca socul si iata ne ajunsi in prezent. Va solicit sfatul si sprijinul pt a nu se ajunge la ce poate fi mai rau in cazul prietenul meu care este si ft impulsiv, anxios, neincrezator, fara rabdare si refuza orice fel de ajutor. Cum ar trebui sa procedez? Astept cu interes raspunsul dvs cat de repede posibil, multumesc.
Dragă Mădălina,
Bun venit aici! În coloana din dreapta am creat o căsuță cu pseudonimul tău și o cifră, care reprezintă vârsta prietenului despre care ne scrii. Acolo, în dreptul numelui „Mădălina 32”, vei găsi în curând comentariile care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Fiecare celula vie Are enegii, noi oamenii avem 7 straturi de energii protectoare. Dupa un Soc,stres,boala …etc aceste energii scad deci protectie…slaba! In felul asta suntem dispusi la energiile negative ganduri ale noastre, a altora si toate astea se lipesc de corpurile neprotejate.Dureri de cap,ganduri negre ,oboseala si mai ales tot ce nu iti doresti.
Buna, citesc si citesc si durerea care o am nu trece cu ce citesc …stiind ca toate astea sunt suferintele cuiva.Tot ma doare. Si durerea nu à trecut ieri ,nici azi sigur nici maine.Ce ma doare? Sau unde ma doare? Nu pot localiza durerea dar stiu motivul.Mama mea s-a sinucis.
Spune-mi o reteta, un sfat, o povata sa pot intelege si sa accept.
Nu mai sunt om !
Voi cei care vb de sinuciderii ,va ganditi si la cei care raman? Noi ramanem morti ….in viata!
Nu exista pe lume prob.fara rezolvare.Insa izolarea voastra va face sa credeti ca s-au terminat solutiile si ca ce traiti e grav, nu e grav trebuie doar sa vb.Vb cu oricine ,oricum , oriunde si va gasiti salvarea si ii salvati si pe cei care vroiati sa ii abandonati. Nu-i corect, nu jucati cartile pana la capat. Inteleg pedeapsa…dar ce am facut? De ce sa traiesc mereu cu durerea asta? Nu va rezolvati prob.cu suferinta enorma pe care o provoaca sinuciderea.Toata aceasta durere a tuturor in urma voastra va fi bagajul vostru.Haideti mai bine sa invatam sa traim armonios impreuna.Cere ajutor …e gratis!
Dragă IB,
Bun venit aici și mulțumim pentru contribuția ta! Pentru a putea fi citit de cât mai multe persoane, am copiat mesajul tău și l-am transformat într-o categorie de sine stătătoare, pe care o poți găsi în coloana din partea dreaptă a paginii. Pseudonimul este cel ales de tine – „IB”.
Cu prietenie,
Adrian
Hmm
Eu sunt ateu de ceva timp (4 ani) si tutusi am ajutat si ajut persoane care vor sa se sinucida
Conteaza atat de mult sa crezi in ceva atat timp cat esti o persoana morala?
În opinia mea, da, contează. În opinia altora, nu. Viața nu este altceva decât un pariu, vorba lui Blaise Pascal… Dacă nu există nimic după moarte, nu am pierdut nimic… Dacă există însă, am câștigat TOTUL…