Ne puteti scrie lasand un comentariu ORIUNDE pe acest site. Fiind un grup virtual de suport, oricare dintre membrii acestuia (persoane care fie au o pregatire in domenii precum psihologia, psihiatria, sociologia, asistenta sociala, teologia etc., fie au trecut personal prin imprejurari in care au luat in calcul idea unei eventuale sinucideri) va poate raspunde.
Fiecare comentariu, inainte de a aparea pe site, este citit si validat de un Moderator, pentru a se asigura ca atat regulile privind confidentialitatea, cat si cele privind continutul sunt respectate (de exemplu, vor fi moderate numele complete, pentru a nu exista posibilitatea de a se face vreo posibila legatura intre nume si persoana celor care aleg sa scrie aici; vor fi, de asemenea, moderate orice date personale de contact – adrese de e-mail, numere de telefon, linkuri catre blogurile ori paginile personale, comentariile continand cuvinte sau expresii licentioase, injurii etc.).
Moderatorul va prelua comentariul dumneavoastra si va va face o „categorie” (o „casuta”) doar a dumneavoastra, pe care o veti putea regasi in coloana din partea dreapta. Acolo veti putea citi, grupat si la indemana mereu, atat ceea ce ati scris dumneavoastra, cat si cuvintele adresate dumneavoastra si ideile pe care doresc sa vi le impartaseasca ceilalti membri ai grupului virtual de suport.
Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa scrieti AICI. In cel mai scurt timp, unul sau mai multi membri ai grupului de suport va va raspunde!
De asemenea, daca doriti sa discutati telefonic cu o persoana care sa va asculte, o puteti face apeland numarul gratuit 116123, disponibil 24/7. Tot acolo puteti solicita o intrevedere fata in fata cu un specialist, caruia, pentru operativitate, ii puteti printa si inmana in momentul intalnirii continutul discutiilor de aici, de pe site.
In situatia in care simtiti ca va pierdeti controlul asupra propriilor fapte si actiuni, va rog din suflet sa nu ezitati sa sunati la 112 si sa le comunicati lucrul acesta!
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Buna
Nu voi intra prea mult in detalii caci amintirile ma coplesesc.
Pot insa povesti pe scurt ce s-a intamplat in ultimele 7 luni de zile.Mentionez ca eram casatoriti de 3 ani.
Eu si sotia am emigrat in Canada in urma cu 7 luni.
Am luat-o cam de la zero acolo si zic eu ca ne integrasem binisor.Totusi probleme au existat intre noi.Ne-am mai si certat in aceasta perioada de timp.Am avut o cearta in luna septembrie.Nu a fost ceva grav.Eu unul nici nu imi mai aduc aminte motivul certei.Cert este ca ea a incercat atunci sa se sinucida.S-a taiat la mana.Am reusit s-o opresc la timp.I-am cerut explicatii dar evita sa vorbeasca despre acest subiect.Iar eu am fost superficial si nu am acordat suficienta importanta evenimentului.Mai ales ca stiam ca in urma cu 10 ani a mai incercat sa-si taie venele dupa decesul tatalui.Spunea insa ca a fost mai mult o joaca,si ca era deprimata din cauza pierderii.
In urma cu 5 ani mama ei s-a sinucis prin spanzurare.A marcat-o foarte tare.Cred ca nu a putut trece peste acel moment cu toate ca impreuna am avut multe realizari si momente fericite atat in Romania cat si in Canada.Cum am mai spus insa,in Canada am avut si certuri.A avut probleme cu acomodarea,viata noastra s-a schimbat,relatia nu mai mergea atat de bine in pofida faptului ca pe plan profesional si material lucrurile mergeau tot mai bine.
Poate nu am inteles-o,am pus presiune prea mare pe ea,ma aratam si nemultumit din cauza ca ne certam si ea le-a pus pe toate la suflet.
Cu o zi inainte sa se intample tragedia ne-am certat din nou.Cred ca a fost cea mai puternica cearta dintre noi.Cu toate acestea a doua zi am plecat linistit la servici fara sa ma gandesc ca ar putea sa se sinucida.In general eram constient ca poate s-o faca.Avusese doua tentative pana acum si mama ei s-a sinucis.Eram constient de aceste lucruri.Dar am tratat cu superficialitate.De ce?
In opinia mea motivele pentru care ne certam erau minore.Atata timp cat nu o paraseam nu credeam ca o va face.Si nu aveam intentia s-o parasesc.
Pe 19 ian dupa ce am plecat la servici s-a spanzurat.Exact ca mama ei in urma cu 5 ani.Nu mi-a lasat nici un bilet.
Ca de obicei, femeile se gandesc mult prea mult si analizeaza mult prea mult unele lucruri.
Probabil problemele ei erau mult mai mari, la nivel psihic iar certurile voastre erau ca un plus pentru nefericirea ei.
Sa nu te consideri vreodata vinovat pentru ce a facut. Cu siguranta lucrurile prin viata au afectat-o si au marcat-o. Poate s-a gandit ca odata cu mutarea si casatoria va reusi sa isi alunge demonii. Pacat ca totusi nu a reusit.
Mult noroc in viata, sper sa poti trece cu bine peste cele intamplate!
si sotul meu a facut acest gest necugetat ,si de foarte multe ori imi trece prin mine sa o fac si eu ,viata mea nu mai are nici un rost simt ca nu am la ce sa mai traiesc ,in aprilie se implinesc 6 ani ,este foarte greu ,numai cine a trait aceste nefericite si dureroase momente poate intelege.mult succes ! iti doresc sa-ti fie mult mai usor decat imi este mie!
De ce oare voi barbatii sunteti atat de reci si indiferenti cu noi?Sotia ta a fost o fire extrem de sensibila ,faptul ca a evitat sa mai discute cu tine este fiindca nu credea ca iti pasa sau ca esti capabil sa intelegi prin ceea ce trece(si iti spun asta fiindca ma regasesc mult in comportamentul ei)La fel ca si ea nu voi lasa niciun bilet….Ironia sortii va fi ca nimeni nu va stii de ce am facut asta fiindca deja de mult timp ma izolez de familie si mai ales de sot…
Dianna ; Mai exista o sansa frumoasa .Vrei sa o incerci ? GBY
ma simt exact cum ai spus tu diana, mult prea neinteleasa, mult prea ignorata, mult prea singura… durerea cea mai mare e ca am un baietel de 4 ani si nici cu el nu mai am rabdare… am esuat in viata asta si nu mai am cale de intoarcere… ma doare capul permanent, plang aproape din orice si numai la moarte ma gandesc.. eu o vad ca singura posibilitate de a avea liniste. nu mai vad motive sa continui in acest ritm.. nu ma simt iubita, apreciata,buna..sau pozitiva in vre-un fel.. e un dezastru viata mea..
buna Eduard,am citit tot ce ai scris aici si sincera sa fiu am inceput sa plang si stii de ce?tocmai pt faptul ca stiu ce era in sufletul saracei fiinte.la voi in general totul e o joaca si nu luati in serios unele chestii.voi barbatii sunteti mai nepasatori ca noi si nu va afecteaza orice.nu sp ca tu ai fi vinovat de ceea ce s-a intamplat,nici pe departe asta,dar iti sp eu ce s-a intamplat.trecand prin atatea tragedii,sotia ta se simtea atat de singura incat nici atunci cand iti doreai sa o sustii moral si cred ca asta se intampla destul de rar fiind ocupat cu alte chestii pe care tu le credeai mai importante,ea nu mai simtea sustinerea din partea ta.o femeie are nev in fiecare zi de cineva care sa ii umple ziua de bucurie si de obicei isi doreste sa primeasca asta de la cine ii este mai drag si in cazul vostru probabil ca tu erai persoana aceea.TIN SA SUBLINIEZ ca aceleasi lucruri le simt si eu de 2 ani in viata mea si simt ca cedez de ft multe ori.
Irina spune-mi te rog cum te-ai impacat cu gandul asta care nu-ti da pace?trec printr-o depresie severa si de multe ori simt ca viata nu mai are nici un sens,nu mai resimt bucurie in nimic
Salut,am 16 ani sunt nascut in Moscova dar lovuiesc in Romania(Bucuresti) de aprox 15 ani ,anul acesta m-am mutat in Anglia la o scoala privata in orasul Warminester un oras foarte plictisitor si in aceasta scoala sunt doar 18 copii care sunt total diferiti de mine , nu am cu cine sa vorbesc aici si imi este extrem de greu cu regulile acestei scoli deoarece nu ai voie sa faci absolut nimic la ora 10 seara ne confisca telefonu si multe altele , eu am fost obisnuit cu o viata ft usoara parintii imi dadeau 1-2 mil pe zii eu ma duceam cu prieteni fumam niste iarba radeam ,mancam, mergeam in dif locuri era totul super ,dar am decis ca trebuie sa ma mut ca sa fac ceva cu viata mea si sa invat macar putin.,,,.dar imi este enorm de greu si nu pot pleca de aici pentru ca am platit 80 de mii de euro pentru acest an scolar si ma simt foarte prost fata de parintii mei care mi au oferit mereu tot ce e mai bun si tot ce am vrut , cred ca asta este si cauza dece imi este atat de greu sa stau aici deoarece m am obisnuit cu o viata foarte usoara,.,.,, am ganduri sa ma sinucid dar am 2 surori 1 mama 1 tata care ma tin in viata dar simt ca inebunesc aici efectiv nu mai pot respira pentru ca nu am voie sa fac absolut nimic . Rog ajutor nu stiu ce sa fac simt ca explodez efectiv.. ma gandesc la viata de acum 1 luna si incep sa planga sa am nervi si ganduri sinucigase ca nu am scop in viata asta ca parintii imi dau tot si eu nu apreciez nimic si invat foarte prost
Draga Nikki,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o „căsuță” cu numele tău. Acolo, în curând, vor sosi comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Frate nici nu vreau sa ma gandesc prin ce ai trecut.Probabil c anu o sa mai citesti mesajul acesta si mai mult ca sigur ai auzit asta de 100000 de mii de ori,dar gasesteti puterea sa treci peste cu toate ca poate nu vei mai fii acelasi om insa incearca sa depasesti momentul.Dupa parerea mea cred ca e cel mai urat si mai distrugator lucru care ar putea sa se intample la o persoana insa o sa vezi ca timpul vindeca orice rana oricat de adanca este ea.Mult noroc si multa liniste sufleteasca iti doresc..
Hei am citit din intamplare ce ai trait tu Eduard,am trait aceasi poveste,sotul meu a plecat in strainatate am crezut ca o sa ne fie mai bn dar nu,mai rau ne-am distantat.Este destul de greu sa povestesc ce am trait….au inceput certurile si eu am rabdat un timp pentru ca locuiam la tara ,pentru ca nu reuseam sa-mi cresc cei doi copii fara ajutorul lui,dar am ajuns la capatul puterilor si am spus gata ne despartim….el nu a aceeptat in nici un fel,si eu eram hotarata sa merg mai departe singura .in ziua de paste era ziua de nasttere a baiatului meu cel mic si fara sa stiu sotul meu a venit acasa,la-m primit cu tort ,totul bn ,pe seara am discutat si eu iam spus ca nu o se ne mai impacam niciodata ,ca gata sa terminat desi el isi dorea foarte mult sa ne impacam eu numai eram de intors,pentru ca in momentul acela iubeam pe alt cineva si credeam cu tarie ca si persoana respectiva ma iubeste.Nu am dat inapoi ,nu ma convins rugamintile lui,cearta sa aprins si eu am plecat in camera mea sa dorm el a ramas in camera copiilor si a dormit acolo.Dimineata urmatoare adica a doua zi de paste cearta sa aprins iar si eu i-am spus sa plece,si-a lot bagajul si a plecat dar sa intors din drum si a inceput sa strige si sa dea in mine cu toata puterea …am incercat sa fug si am fugit pan in curtea casei dar acolo m-a prins si m-a calcat in picioare,m-au salvat vecini …cu hainele rupte,plina de sange,cu paru smuls am mers la vecini,am crezut ca o sa ma omoare si am crezut ca e mai bn sa plec putin sa-l las se calmeze,el a ramas acasa cu cei mici …copii au mers afara sa se joace iar el..sa spanzurat in casa …cei mici au intrat si l-au gasit asa cu un bilet in mana….copii mei sunt distrusi.Toata lumea ma critica ,toti ma-au lasat singura ,eu stiu acum ca sunt vinovata ,stiu ca sunt vinovata nu pot sa traiesc cu durerea asta ,nu-mi pot privi copii in ochii cand stiu ca din vina mea au ramas fara tata,eu am crescut fara parinti si stiu durerea.Eu acum cred ca mai bn ar fi sa fac acelasi lucru sa scap .N stiu cum sa merg mai deprte nu pot sa mai traiesc asa durerea ma arede nu pot dormi am cosmaruri,ma simt groaznic.CUM POT SA I-MI GASESC LINISTE SI PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE?
Draga Niko,
Ti-am facut „casuta” ta in coloana din partea dreapta – Niko, pentru a putea urmari toata povestea in context. Cat de curand vei gasi acolo comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,ma numesc Antonia si am varsta de 19 ani . Si nu o viata tocmai usoara. Nu am intentia sa ma plang sau sa dramatizez lucrurile cand situatia e una critica. Am incercat sa fiu tare sa zic asa in ultimele cateva luni din cauza ca sunt ”prinsa la mijloc”. Locuiesc cu mama tatal meu vitreg si sora mea . Viata mea e o incurcatura ,eu asa o vad. In urma cu 17 ani tatal meu a murit,mama s-a recasatorit ..S-a recasatorit cu un om mult mai tanar decat ea care a fost painea Lui Dumnezeu atunci,insa pe masura ce am crescut lucrurile s-au schimbat ,a mai aparut si sora mea. Pe care o iubesc din tot sufletul. Suntem o familie si tind sa o vad ca pe O FAMILIE. Insa lucrurile nu sunt tocmai frumoase. Am simtit lipsa tatalui enorm ,mi-am spus supararile in fata lor ,considerand ca suntem O FAMILIE. situatia materiala nu a fost una destul de buna pentru mama mea,insa el a incercat sa puna mana pe tot. Inclusiv pe lucrurile de pe urma tatalui meu ,bani ,pensie lunara ,alocatie . Tot. Precizez ca am 19 ani,si simt ca am trait degeaba. Distractii nu am voie , iesiri ,prietene. Insa,am o relatie de mai bine de 4 ani . Cu un baiat care ma intelege.
Insa am ajuns intr-un punct critic din care nu stiu cum sa mai ies. Din moment ce am implinit 18 ani ,tatal meu isi doreste sa plec,nu ma vrea aici . Motivul ? Nu m-a placut niciodata si numai eu stiu prin ce am trecut . Adevarul e ca nici eu nu l-am agreat prea tare dar de dragul mamei am acceptat sa-si bata joc de mine subnasul ei . Am acceptat sa traiesc un calvar ,sa nu am un camin al meu alaturi de prietenul meu ,doar sa ii fie ei bine. Sa stiu ca am un servici ,ca poate nu am ce manca maine ,dar dorm linistita. In urma cu 1 luna ,am strans din dinti cat am putut de tare si l-am adus pe prietenul meu sa discutam cu ai mei despre faptul ca noi vrem sa stam impreuna. Parintii lui sunt de acord,ma respecta si nu sunt oameni care imi vor raul. Sinccer,credeam ca la mama gaseam intelegere dar am gasit ceea ce nu m am asteptat vreodata , Un refuz,certuri ,scandaluri si jigniri. Evident ,vroiam sa plec din seara aceea ,insa nu m-a lasat sufletul ca e mama mea si nu vreau ca acel om sa ii faca ceva doar ca vreau sa imi fie bine chiar daca sunt mica. Dar numai pot. Numai pot.Pe parcursul acelei seri a aflat si tatal meu ,care iarasi a fost painea lui Dumnezeu. Insa dupa sa te tii. Certuri ,amenintari …de imi vine si acum sa fug. M-am tinut tare, am mintit in fata lor doar sa taca ,sa ma lase in pace. Insa lucrurile nu s-au schimbat . Este un om al bauturii ,al parsivitatii si culmea doar eu observ asta. Mama e prea imbuibata de dorinta de a avea cat mai mult ,tind sa cred ca se gandeste doar la ea. Cum sa traiesc eu in casa cu un om care imprastie zvonuri cat cuprinde foarte urate ? Cum Sa ii spun si ei ? ? Cum sa il privesc in ochi cand isi bate joc de toata lumea ? Cum sa ii deschid ei ochii? Dar ce vorbesc…intradevar e mama . Dar am certitudinea ca nu ma va crede . Nu imi va da crezare. Si doare…stii.
INsa cu timpul am observat ca lucrurile se agraveaza . Am observat ca o iau razna ,sau ceva se joaca cu mintea mea. Am auzit o voce ,eu si inca o persoana . O voce masculina ce a rostit 3 cuvinte in alta limba . Fiind nimeni imprejur. Peste ceva timp am visat acea voce insa alte cuvinte. Plus ca…fortata de anumite lucruri am recurs la un avort. Nu e mult timp de cand aud scancete ,si un plans de bebelus care implora… Acest lucru ,l-am auzit doar eu ,fiind seara in camera ,insa s a auzit de afara. A fost REAL. REAL. Ce se intampla oameni buni ?:( O iau razna sau ce se intampla ? Ajutati-ma ,sau indrumati-ma catre cineva care ma poate ajuta. Multumesc.
Salut.Ma numesc Alin,am 29 de ani,si sunt un jucator inrait de jocuri de noroc.Am adunat o gramada de datorii,momentan nu am loc de munca(am dat chix cu o afacere vara trecuta) si am zile in care veau sa ma sinucid.Mai nou ma tot gandesc sa ma arunc de la balconul casei unde stau cu mama,pt ca am dormitorul al etaj.Ma mai gandesc la moartea prin […moderat…],pt ca mama nu poate […moderat…] fara si as avea acces la o […moderat…].Nu am nici o tentativa de suicid pana acum,dar gandul de a imi lua viata ma apasa din ce in ce mai des.
Alin
Draga Alin,
In coloana din dreapta a fost creata o casuta cu pseudonimul ales de tine – Alin 29. Acolo, in curand, vor sosi comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Nu știu, dar eu unul consider că nu mi se rentează viata și problema e ca nici nu am curajul sa ma omor, iar asta înseamnă că o sa am o viata cruntă
Dragă Emanuel,
Care-i baiul? Scrie-ne povestea ta! Cu ce te confrunți?
Cu prietenie,
Adrian
Buna!ACESTA NU ESTE UN RASPUNS LA COMENTARIUL TAU!Cautam doar un loc unde sa pot sa postez un comentariu pe pagina asta de rahat despre viata mea ratata de doi bani si nu-mi apare optiunea de a posta comentariu decat ca raspuns.IMI URASC VIATA!O URASC!E DE DOI BANI!URASC TOATE JOBURILE IMPOSIBILE, TOATE SUNT DE DOI BANI SI URASC SA FIU OBOSITA NON STOP SI SA NU AM TOT TIMPUL DIN LUME PENTRU MINE.TOATE JOBURILE SUNT IMPOSIBILE, MAI PUTIN CELE LA CARE AM TALENT DAR ELE NU SUNT PLATITE .AS FACE ORICE SA MOR!CRED CA MA SINUCID IN CURAND CA NU MAI SUPORT!M-AM RUGAT LA DUMNEZEU SA MA IA DAR NU M-A LUAT!NU POT SA AM NUMAI REESPONSABILITATI SI NICI O PLACERE!IMI DORESC ATAT DE MULT SA MOR CAT MAI REPEDE, NICIODATA NU MI-AM DORIT CEVA ATAT DE MULT!
Dragă Vanessa,
Bun venit aici! Într-adevăr, singura posibilitate de a posta aici este să scrii un comentariu. Abia apoi acel comentariu va fi transformat într-o rubrică, o „căsuță” de sine stătătoare. Am creat-o deja în coloana din partea dreaptă, folosind pseudonimul ales de tine – „Vanessa”. Te așteptăm să ne scrii acolo mai multe detalii despre tine și problemele cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
buna
Sunt iulia, si va scriu pentru ca trec printr-o perioada foarte dificila din viata mea.
Pana curand aveam totul o familie care chiar daca nu era a mea(sotul a mai fost casatorit si are un copil din prima casnicie) m-a primit cu bratele deschise , si un loc de munca bunicel unde lucram impreuna cu sotul meu.
Lucram de aproape 3 ani la firma respectiva si am fos printre primii angajati, insa firma a inceput sa prospere si seful meu a angajat oameni noi, care au avansat insa eu am ramas ce proasta care le face „pe toate ” cu salariul cel mai mic
Cand m-am angajat seful meu a incercat sa aiba o relatie cu mine, dar eu am refuzat pentru ca reputatia lui de om divortat de 4 ori si cu 3 copii cu mame diferite nu m-a convins. am intalni insa un om simplu, angajata la firma de care m-a indragostit.
m-am mutat la el desi are un copil , si am trait linistiti ca o familie. el a fost avansat ca director eu am ramas aceiasi, Am cazut intr-o depresie iar in casa mereu se vorbea doar despre serviciu.
nu am mai rezistat si l-am infruntat oe sul meu intr-o seara cand eram la un gratar cu toti colegii si i-m spus tot ce am avut de spus
sotul meu s-a infuriat foarte tare pt ca am avut tupelu asta si dupa cateva palme mi-a facut bagajele si m-a trmis la mama.
intr-o clipa am ramas fara nimic : fara familie , fara loc de munca, singura in pragul disperarii
si atunci ma intreb ..pentru ce sa mai traiesc?
ma gandesc ca sinuciderea este linistea pe care o caut de atata timp …….
fii tare si daca vrei vb cu mine sunt deschisa sa vb cu tine sa te ajut cu ceva daca pot
Sincer sa fiu, nu stiu de ce scriu aici. Povestea mea e lunga, gandurile s-au format si totul a prins o radacina adanca! Nu cred ca ce imi veti spune voi, v-a schimba ceva sau rezultatul!
Am citit postarile de pe site si ma regasesc in unele situatii, dar nu asa cum trebuie. Poate am facut abuz uneori de aceasta metoda, inconstient de urmarile ei, poate sotia mea a simtit uneori ca asa vreau sa o tin langa mine, poate nu mi-am dat seama ca unele ganduri trebuie combatute de cand apar. Dar ce rost au detaliile, cand gandul, sufletul si liberal arbitru nu te mai pot ajuta? Nu incerc sa gasesc vinovati, nu dau vina pe nimeni, aici am ajuns si simt ca numai pot schimba absolut nimic…
Nu cer nici opinii, nici sfaturi, sunt gandurile mele neintelese de persoana importanta din viata mea, de a lungul anilor m-am izolat in creier, am renunta la a mai crede in oameni, am crezut in ea si asta imi era de ajuns, dar acum cand totul a luat o directie gresita si stiu ca nimic nu se mai poate schimba! Detaliile chiar nu au rost, consider ca stiu ce spun si mai ales stiu de ce am ajuns aici. Poate teribilismul, poate mintea de copil, adica ma intelegeti, nimeni nu s-a nascut invatat, nici nu stiu uneori cum sa ma exprim pe intelesul tuturor, idea e ca eu trebuie sa plec, pentru ca in momentul in care a plecat ea din sufletul meu, a luat cu ea toate bandajele de pe ranile cumulate in ani de zile, dar mai rau a luat si speranta. Nu ma pot desprinde de gandul asta, chiar daca stiu ca nu e correct, ma lovesc de el din ce in ce mai des. Va spun ca nu as vrea sa fiu aici, nu ma simt bine cand gandurile imi sunt aici.
Am stat in fata trenului cu gandul de a pleca de aici, era asa de aproape incat am reusit sa vad si sa disting clar persoana din interiorul locomotivei, speranta ca mai poate fi ceva intre noi in schimb m-a ferit din fata mortii pe mine ca om, dar ea, speranta a murit acolo! Acum cand stiu pana unde am putut merge, in momentele de luciditate, ma tem si mai mult! Cum v-a spus daca uneori am folosit metoda asta ca o arma in relatie, acum in schimb e altceva, ceva cu care creierul meu nu poate duce aceasta lupta. Sunt ok ore, zile, dar o clipa de slabiciune poate schimba totul.
Uneori totul a fost o gluma, dar acum totul s-a schimbat! Cum nu pot intelege oamenii, ca daca cineva e dispus sa renunte la viata lui din cauzele si efectele unei relatii, atunci sigur tu esti viata lui si ar renunta la el pentru a-ti da tie zilele lui, aici am ajuns cu gandurile mele sincere, pacat ca am ajuns prea tarziu… In viata e mai bine sa combati, decat sa repari! Ar fi mai multe de zis, concluzia: nu faceti ca mine, luptati cand trebuie pentru idealurile si dragostea voastra! As vrea sa ma inteleaga si ea, as vrea sa inteleaga ca nu e la fel, „lupul la oi” probabil, as vrea sa inteleaga ca unde am ajuns cu gandul stau pe o muchie de cutit, am inteles ce sunt dispus sa fac pentru a ne fi bine…oricare ar fi metoda. Si ar mai fi concluzii…
Iulia,
Ti-am facut o „categorie” numai a ta – Iulia. Asta inseamna ca te consideram parte a grupului nostru.
Raspunsul meu pentru tine il vei gasi acolo.
Buna,
Nu stiu cum sa incep mai ales ca pana acum nu am spus nimanui despre aceste trairi pe care le am. Numele meu este Cristi, am 20 de ani si de mai bine de 2 ani ma tot gandesc sa ma sinucid pentru ca nu mai pot face fata durerii asteia pe care o simt. Totul a inceput acum 8 ani cand o persoana foarte apropiata mie s-a sinucis…si ma bantuie faptul ca nu am putut fi acolo langa ea sa o opresc sa faca aceasta nebunie. E o vina pe care in ultima vreme ma apasa mai rau ca niciodata. Nu am avut probleme cu parintii, venind dintr-o familie modesta, dar cred ca ei si-au pus mari sperante in mine si eu nu vreau sa ii dezamagesc. Am intrat la o facultate destul de grea as zice(calculatoare) si orice fac nu pot sa nu ma gandesc ca sunt mai prost decat toti ceilati. Nu as vrea sa dezamagesc pe nimeni, dar nu mai pot face fata presiunii si chestia asta ma macina din interior. As dori sa fie o sansa sa mor dar sa stiu ca nu va suferi nimeni…ca oricum nu are cine. Prieteni nu prea am, cu toate gandurile astea nici macar nu mai am curajul sa vorbesc cu fete deoarece nu vreau sa ma implic emotional si apoi in vreun moment de desertaciune sa fac ceva si sa creada dupaia ca a fost vina ei. Chiar nu stiu ce sa ma mai fac, toti spun ca aceste lucruri sunt doar in mintea mea dar nu mai stiu, imi doresc sa se opreasca aceste dureri, imi doresc doar sa fie liniste si pace in jurul si in sufletul meu, dar nu vad nicio alta solutie in afara de moartea mea. Chiar nu mai stiu ce sa ma fac, simt ca am ajuns la capatul puteriilor si ma sprinjin de o margine care in orice moment este gata sa se rupa…si poate asa este cel mai bine…
Draga Cristi,
Bun venit aici! In coloana din dreapta am creat o casuta cu numele tau – Cristian 20. Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
umblu de ceva timp pe internet pentru a reusi sa imi stimulez moralul si mi-am facut curaj sa scriu aici. stiu ca este o situatie comuna dar perceptia fiecaruia e diferita. tocmai am incheiat o relatie in care vedeam tot viitorul meu si deja sunt la pamant. am30 de ani si e destul de ciudat sa vad toti cunoscutii mei avand familii iar eu nu sunt capabil sa mentin o relatie.acum ceva timp am avut o alta relatie de 3 ani,urmata de o perioada de peste7ani in care eram depresiv,tendinte de suicid,abuz de alcool.dupa acei 7 ani am intalnit o alta fata,totul minunat la inceput.in timpul relatie de un an jumate am aflat ca sufar de hepatita b,deci interzis alcool cu desavarsire,am fost nevoit sa plec la lucru in strainatate si relatia a inceput sa se raceasca.vazand acest lucru m-am intors in tara pentru a remedia situatia dar am fost intampinat cu raceala,uneori mai existau si momente placute dar in loc de iubire am gasit mai multa ura.am aflat ca m-a inselat dar i-am spus ca sunt dispus sa trec cu vederea. dar cand credeam ca incepem sa facem lucrurile sa mearga a ales sa ne despartim.ideea e ca incep iar sa fiu depresiv,nu am voie sa consum alcool dar iarasi am apucat pe drumul alta si aproape zilnic am ganduri de suicid.sunt complet constient de raul ce mi-l provoc dar nu ma pot opri.nici nu am cu cine discuta,cunoscutii mei au problemele lor,daca incerc sa le spun situatia se vede ca nu au chef de asa ceva,asa ca stau cu gandurile mele la limita de a renunta la tot
Dragă Agamemnon,
Bun venit aici! În coloana din dreapta ti-am făcut o căsuță cu acest pseudonim. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
cred ca ma incadrez si eu in grup,tot aman de 7-8 ani dar cred ca intr-un final voi face pasul asta,nu am nici o bucurie nimic nimic,doar depresii
Dragă Adrian,
Ce ar fi să ne scrii mai multe despre tine și problema cu care te confrunți?
Cu prietenie,
Adrian
Buna,
Nici nu stiu cu ce sa incep……numele meu e Ramona, am aproape 29 de ani, iar pe data de 19.07.2008, in timp ce eram in vizita la prietenul meu in Chisinau, am primit un telefon de la cumnata mea ca tatal meu a decis sa ne paraseasca , s-a spanzurat in casa de carligul de care se agata opaitul pe vremuri. Imi cer scuze pentru felul direct in care relatez ceea ce s-a intamplat, dar acum citind despre alti oameni care au trecut prin aceasta durere imensa care ma sufoca, am inteles ca nu pot face fata la ce s-a intamplat singura, simt nevoia sa citesc, sa inteleg, si sa sper ca ma pot impaca ca copil cu gandul ca tata nu mai este si cu modul in care a ales acest sfarsit tragic.
Am luat primul autobuz spre casa, a fost cea mai lunga noapte din viata mea, am crezut ca nu voi ajunge acasa niciodata, cand au secat lacrimile si m-am simtit in stare sa sa vb la telefon, l-am sunat pe fratele meu sa vb.
Mama si tatal meu erau divortati de 7 ani, au avut un apartament pe care l-au vandut divortati fiind, iar apoi si-au cumparat o casa la tara impreuna. Ca si in celelalte cazuri, alcoolul si urmarile lui a dus la aceasta ruptura. Mama s-a gandit ca poate la tara, la aer, cu munca, poate il va mai linisti si se va schimba. In acesti 6 ani de cand s-au mutat acolo, fratele meu si cu mine ne-am casatorit, el are 2 copii, o fetita si un baiat, dar eu am esuat in casnicie si anul acesta in aprilie am divortat, dupa 4 ani de casnicie si 10 ani de relatie in total. Tot timpul am sperat ca faptul ca daca eu si fratele meu suntem copii cuminti, ca ii facem cinste cu viata noastra, ca nepotii si iubirea lor neconditionata il vor ajuta sa renunte la bautura. Din pacate lucrurile au evoluat in sens opus, dimpotriva tata a devenit mai agresiv, bea mai mult, cat despre munca la tara, tot greul l-a lasat pe mama. In tot acest timp, mai ales in ultimii 3 ani, au fost f multe episoade in care mama nu a mai rezistat si a plecat de mai multe ori de acasa, dar de fiecare data s-a intors, pentru ca acolo era munca ei de-o viata.
Imi este foarte greu sa povestesc despre trecut, sa incerc sa fiu obiectiva, din pacate eu cu mama de cateva luni avem o relatie f incordata, f rece. Nu stiu de ce, stiu doar ca toata viata mea am stat intre ei, stiu doar ca am incasat eu lovituri ca sa o apar pe ea, stiu doar ca in ultimii ani am incercat sa il ajut si eu pe tata, sa nu ma mai revolt si sa-l urasc, sa incerc sa inteleg ce l-a facut sa bea atat si sa incerc sa-l iubesc neconditionat. Stiu doar ca in ultimele zile am incasat de la mama o rafala de ura si de cuvinte grele, ca el nu ar fi meritat ca eu sa-l iubesc, ca nu a fost tata pentru mine, si ca nu a meritat eforturile sa-l ingropam crestineste si sa cheltuim atata cu inmormantarea.
Dar sa reiau firul evenimentelor, am reusit sa vb cu fratele meu, care mi-a zis cum s-a intamplat. In dimineata de 19 iulie, l-a sunat tata ca el se omoara, ca are totul pregatit si ca daca in 2 ore daca il suna si nu-i raspunde, sa stie ca s-a spanzurat. Fratele meu, dupa o discutia cu el, s-a hotarat sa mearga la el, l-a luat si pe baiatul lui de 3 ani in speranta ca poate ii mai ridica moralul. Imi povestea ca pe drum spre tara se gandea ca ce se face el daca chiar se omoara, pe drum incolo, pt prima data in 6 ani, i-a blocat drumul o bascula care descarca niste nisip la o casa. Totul s-a petrecut in decurs de o ora din mometul in care a vb cu el pana a si-a anuntat sotia de ce s-a intamplat.
Cand a intrat in curte, erau toate usile deschise la casa, de obicei noi intram prin partea jos unde e bucataria, si avem o scara interioara care merge sus la camere, el a intrat in bucatarie cu copilul, il striga, apoi a urcat sus, usa de la camera lui tata era inchisa, singura din toata casa. Pe o comoda din hol a vazut o franghie pregatita. Si pe geamul de sus de la usa l-a vazut, noroc ca copilul nu a apucat sa vada nimic, a reusit prin valul de durere si in socul in care era ca nu mai misca, din instinct a scos copilul afara din casa, a sunat la politie si apoi pe cumnata mea sa vina sa ia copilul. Nu pot sa-mi imaginez ce e in sufletul lui si ce groaza si durere a trait……stiu cat ma doare pe mine, as face orice sa-l ajut.
Cu chiu cu vai au dat de mine in moldova, nu m-am gandit nici o clipa sa las un nr de tel, mai ales ca plecasem pentru 2-3 zile. Am ajuns acasa, am facut un dus si ne-am dus la medicina legala. La autopsie am aflat ca era perfect sanatos, ca nu suferea de nimic, ceea ce face mai absurda moartea lui, ca se tot plangea ca il doare una alta. Imi era mila de fratele meu, pe toata lumea intreba despre procesul mortii prin spanzuratoare, daca l-ar fi putut salva…..Apoi am inceput sa mergem la preoti sa vedem ce se poate face sa il ajutam. Am obtinut dispesa pentru slujba partiala, era maxim ce putea obtine, dar macar era ceva, ceva ce mai puteam face pentru sufletul lui.
Cel mai greu este si a fost ca rudele lui ne-au acuzat direct pe noi si pe mama ca l-am bagat in mormant……..d-ne cat doare, numai noi stim cat i-am ajutat, asa cum am putut noi, mama nu mai vorbeste cu noi deloc, l-am inmormantat singuri, ea nu a venit si eu ma simt orfana de tot acum.
Ajutati-ma!
Ramona,
In primul rand permite-mi sa iti confirm faptul ca esti mai mult decat binevenita in micul nostru grup virtual de suport. Ti-am facut o categorie numai a ta – „Ramona”, unde vei gasi un prim raspuns si cateva puncte de pornire ale unor discutii pe care sper din suflet ca vei avea deschiderea sa le porti si pe mai departe cu noi.
Nu stiu daca asta conteaza sau nu pentru tine, dar vreau sa stii ca atat eu, cat si alti membri ai grupului se roaga pentru tine. Iar asta o facem indiferent daca vei reveni, daca ne vei scrie din nou sau nu. Pentru ca STIM, intelegem sau, cel putin, incercam din tot sufletul sa intelegem situatia prin care tu si altii ca tine au trecut sau pe care le travesezi chiar in aceste momente. Intelegem cat de greu este sa vorbesti despre aceste subiecte tabu intr-o societate care nu este dispusa sa ASCULTE, sa incerce macar sa INTELEAGA, ci este doar dispusa sa judece, sa condamne si sa izoleze. Aici esti binevenita. Nimeni nu te judeca. Nu vrem sa stim numele tau real, pentru ca pentru noi conteaza OMUL, persoana, si atat.
Iti multumesc personal pentru increderea pe care ne-ai acordat-o scriindu-ne, si vreau sa te asigur ca incercam din rasputeri sa nu dezamagim, chiar daca, poate, uneori, tot ceea ce am putea face este sa ascultam si sa oferim un umar pe care sa te poti sprijini pentru a-ti varsa oful, amaraciunea si durerea, gandurile pe care cu greu le-ai putea impartasi cuiva. Dar impreuna am invatat ca, uneori, lucrurile acestea ajuta mai mult chiar decat ne-am putea inchipui si noi, si cei care ne trec „pragul”.
Nu ma mai lungesc acum. Am facut-o destul in raspunsul meu pe care l-am postat la „Ramona (1)”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna
Am ajuns pe acest blog din simplu fapt ca,cautam o metoda cat mai simpla si cat mai putin dureroasa de ami pune capat vietii.Nu am cu cine ma sfatui. sunt singura pe lume. Am un baiat de 28 ani care este la casa lui. Zilele trecute, sotul meu mi-a declarat dupa 29 de ani de casatorie ca, de fapt nu m-a iubit niciodata, dar acum iubeste pe cineva. O cunosc. Cativa ani inainte, a mai avut o relatie cu acea persoana, dar a revenit la mine dupa ce am avut o operatie de anevrism care a ramas fara urmari. Ea a divorsat intre timp. Nu ma pot apropia de el in nici un fel. Sta singur intr-o camera si se uita la televizor cand este acasa. Nu putem sta nici macar in aceeasi camera fiindca se uita urat si vorbeste pe un ton glacial care doare rau. Eu il iubesc si nu pot rezista mult in acest fel. Va rog ajutati-ma cu un sfat. Trebuie sa sfarsesc cumva.dar daca se poate mai usor, fara sa vorbeasca toti de mine
Sper din tot sufletul ca viata ta s-a limpezit si orizontul ti s-a luminat ! Vreau sa-tzi spun, ca atata timp cat ai copilul aproape de sufletul tau, chiar daca e la casa lui, ai totusi o luminitza-n viatza, pentru care potzi zambi si respira ! Nu te supara dar ai gasit o solutie pt a disparea mai ushor si mai neobservat? Caci viatza mea este demult fara rost, iar sufletul mi-e sfaramat fara nici o putintza de a schimba ceva ! Daca ai gasit, te rog spune-mi si mie ! Itzi doresc sa ai o viatza frumoasa si linistita !
Alina,
Iti multumesc pentru sinceritatea si deschiderea cu care ai lansat acest strigat de ajutor aici. Chiar daca nu iti putem oferi exact ajutorul pe care il soliciti, suntem aici pentru a-ti fi alaturi, daca ne ingadui lucrul acesta. Suntem un grup de prieteni – asa ne consideram fiecare dintre noi, chiar daca ne „cunoastem” doar in mediul virtual, un grup de oameni care au ajuns sa isi dea seama ca suicidul nu este nicidecum solutia la problemele cu care ne-a confruntat. Da, marea majoritate a membrilor au trecut prin situatii similare cu cea in care probabil te afli si tu acum si au descoperit ca, ajutati de Bunul si de prieteni, viata merita traita si poate fi traita.
Prin urmare, nu iti putem oferi o solutie la „cum ai putea face ca sa dispari mai usor si mai neobservata”, ci mai degraba suntem dispusi si vom face tot ceea ce tine de noi pentru a gasi impreuna cu tine caile de rezolvare, sau macar acele lucruri care sa te ajute sa mergi mai departe. Pentru ca noi am vazut ca exista in vietile noastre persoane ale caror destine ar fi fost marcate in mod iremediabil de un asemenea gest, pentru ca am vazut ca sunt doar probleme TEMPORARE, care chiar nu merita sa recurgem la solutii atat de radicale si… eterne…
Uite ce iti propun: da-ne sansa sa te cunoastem, sa iti aflam povestea, cu toate detaliile ei dureroase care te-au facut sa te gandesti la un asemenea gest. Ti-am facut o „categorie” a ta, unde te asteptam cu totii sa revii si sa ne ajuti sa intelegem exact prin ce treci. Apoi vom cauta solutii impreuna. Vei vedea cum, cu ajutorul acestor oameni deosebiti, care nu vor nimic altceva decat sa ajute noii lor pieteni care trec prin ce au trecut si ei in anumite circumstante, si, mai ales, cu ajutorul Bunului, care ne poate da acea tarie sufleteasca si intelepciunea necesara pentru a vedea incotro o putem apuca pentru a fi bine, nimic nu este imposibil. Si, asa cum am mai spus de multe ori, orice problema te-ar apasa cu greutatea ei, daca ai alaturi persoane dispuse sa mearga impreuna cu tine si sa poarte acea povara impreuna cu tine, greutatea ei nu va mai fi aceeasi… Pentru ca se imparte… La doi, trei, patru, sase…
Hai, capul sus si putin curaj! Asteptam sa ne scrii, la „categoria” ta – Alina, pe care o gasesti in coloana din partea dreapta!
Cu prietenie,
Adrian
ooouu credeam ca nu mai exixta pe lume mai multe specimene de barbati de acet fel tata e unu asemanator gen care il doare in cot de femeia de langa el…ce ar fi sa trece pe la prima biserica ortodoxa care iti iese in cale
Te compatimesc mult draga mea!Eu am decis-cand o voi face […moderat…] nu vreau sa ramana mare lucru din mine.Cred ca e cea mai nedureroasa cale….Sper ca al meu sot sa arda la crematoriul ramasitele ramase,nu vreau sa existe vreun mormant la care sa vina…..
Daniela,
Mai intai de toate, te rog mult sa incerci sa te linistesti! Presiunea care apasa acum pe sufletul tau este extrem de mare, dat fiind faptul ca 29 de ani de casatorie s-au dus parca pe apa sambetei.
Spui ca ai un baiat de 28 de ani. As indrazni sa te intreb daca il iubesti. Ok, sotul tau ti-a spus ca nu te iubeste ba, mai mult, ca nu te-a iubit niciodata. Sincer, eu unul ma indoiesc ca lucrul acesta este adevarat suta la suta. Barbatii spun de multe ori lucruri nebune si fac gesturi nebunesti. Sunt sigur ca ai auzit de multi barbati care, ajunsi la o varsta si „plictisiti de prea mult bine”, dupa ce au intemeiat o familie, si-au facut un rost in viata, si-au crescut copiii, i-au vazut la casa lor, au ajuns intr-un moment de criza. O criza atat de mare incat simt ca au trait degeaba, ca nu mai sunt atragatori, intr-un cuvant, simt ca imbatranesc. Si sunt ingroziti de perspectiva asta. Si atunci se intampla ca o femeie, de obicei una destul de apropiata de familia lor, sa raspunda avansurilor, iar barbatul simte ca traieste din nou, se simte din nou tanar, atragator etc. Si ajunge sa dea cu piciorul la tot ceea ce a realizat pana atunci. Si femeia alaturi de care a indurat atatea greutati, alaturi de care a luptat atata timp, este perceputa ca un obstacol in calea fericirii lui. Te asigur ca nu esti nici prima, nici ultima femeie care trece prin asta, dupa cum sotul tau nu este nici primul, nici ultimul barbat care are astfel de gargauni. De fapt, este chiar un fenomen. Si inca unul atat de mare incat psihologii i-au dat chiar un nume: criza varstei de mijloc.
Revenind la tine, probabil ca te simti atat de ranita si atat de demoralizata incat simti ca nu mai poti, ca ai ajuns la capatul puterilor. Dupa ce ai indurat atatea, dupa ce ai sacrificat atat de multe lucruri – tineretea ta, visurile tale, sanatatea ta, intr-un cuvant, viata ta, rasplata pe care o primesti este extrem de trista. Este adevarat, insa imagineaza-ti ca poate nu ai ajuns intamplator pe acest site. Aici sunt multe persoane care au trecut prin stari similare, care INTELEG suferinta, drama ta sufleteasca, care au reusit sa depaseasca acele momente, cu ajutorul unor prieteni noi, pe care nu i-au intalnit niciodata, la fel ca si tine, cu ajutorul bunului Dumnezeu, si care acum incearca sa le arate si altora ca exista totusi speranta si ca merita sa iti dai tie insati o sansa. O sansa la viata.
Daniela, ai mare dreptate intr-o privinta. NU MERITI asta! Dupa ce ai sacrificat si ai luptat o viata de om, nu meriti tratamentul acesta. Iar daca sotul tau iti „ofera” asta, atunci trebuie sa inveti sa spui „nu”. Nu sa incerci sa o termini cu viata asta si sa il ranesti pe puiul tau, pentru care ai fost gata sa sacrifici atat de multe lucruri o viata intreaga. Aminteste-ti care a fost principalul tau motiv pentru care ai indurat frigul, si foamea, inca de cand s-a nascut baiatul tau. Aminteste-ti-l cum era mititel, cum era cand veneai obosita acasa, de la lucru, si cand il vedeai uitai de tot greul zilei si puteai sa o iei de la capat cu munca… Poti oare sa ii zdrobesti inima intr-un mod atat de brutal? Ok, sotul tau nu merita sa iti bati capul cu el, din moment ce te trateaza asa cum te trateaza, dar puiul tau, cel caruia i-ai dat viata? Oare el merita asta?
Te rog mult sa te gandesti la asta si sa nu faci nici un lucru pe care nici tu, si nici sotul tau sau amanta lui nu il vor regreta… Tu pentru ca, daca reusesti, nu vei avea cum sa regreti… si chiar daca ai avea cum, nu ai mai putea face nimic, iar ceilalti… din motivele lor… Dar puiul tau va fi distrus, cu siguranta. Chiar daca, barbat fiind, poate ca nu ti-a aratat mereu cat de mult te iubeste, sa stii ca pentru noi, barbatii, mamele au un rol special in vietile noastre. Si te asigur ca el ar fi distrus daca tu ti-ai pune capat vietii.
Poti face insa un lucru. Avand in vedere faptul ca in casa voastra ai parte de acel tratament pe care nu il meriti, dupa ce ai investit in relatia voastra si in casnicia voastra o viata de om, cred ca cel mai bine ar fi – pentru tine – sa te muti. Fie si temporar. Trebuie sa incerci sa iesi din acel mediu, cat mai repede cu putinta. Sa iei o pauza, in care sa te gandesti si la tine si sa poti lua o decizie referitoare la ce vei face mai departe. De exemplu, poti sta la baiatul tau o perioada? Sau poti sta la vreo prietena buna?
Te rog mult, da-ne voie sa incercam sa iti aflam povestea si sa incercam sa te ajutam. Nu iti face rau! Nu iti face tie asta si, mai ales, nu ii face asta puiului tau, celor dragi tie! Poti trece peste asta, sunt sigur! Iar daca tu insati nu poti vedea asta, sau nu poti vedea cum anume este posibil, da-ne voie sa iti fim alaturi pana cand vei ajunge sa vezi si tu, din nou, speranta! Dumnezeu este sus, dar totusi este atat de aproape de noi! Lui chiar ii pasa de noi si cu adevarat te poate ajuta, prin alti oameni care au trecut prin ce treci tu acum si au reusit! Da-ne o sansa – si da-ti tie insati o sansa! O meriti!
Cu prietenie,
Adrian
Buna.. Nu prea vorbesc despre problemele mele cu oamenii, asa ca, ma eliberez de tot prin tumblr-ul meu, sau mai simplu, plangand. plang mereu.
E ataaaat de simplu, si am ajuns ca lumea nici macar sa nu observe vreo diferenta, intre mine, cea fericita, si cea care plange mereu.. Joc destul de bine teatru, motiv pt care m-am inscris in trupa de teatru a scolii.
Nu prea am reusit sa ma integrez, cu toate ca din aceasta trupa face parte si colega mea de banca, a carei mama s-a sinucis in luna aprilie. si ea o duce greu, dar nu ne impartasim aceste ”chestii”. e pre dificil,pt mine cel putin. am incercat sa ma sinucid de doua ori. nu am reusit. am vrut si azi, dar era mama acasa. imi urasc mama. total. saptamana trecuta, s-au certat, parintii mei. m-am panicat. erau fix in fata mea. imi amintesc doar ca m-am retras intr-un colt, uitandu-ma la ei cu lacrimi in ochi. nici macar nu m-au observat. erau prea ocupati, probabil. chiar si dupa cearta, s-au linistit. eu am ramas in coltul camerei, uitandu-ma in gol. au plecat. nici macar nu m-au observat.. macar atat. voiam doar o imbratisare tampita din partea lor spunandu-mi ” ne pare rau”. ar m-au lasat acolo. cum au putut nici macar sa nu ma observe?poate eram doar o pata neagra, distrusa total intr-un colt alb. probabil asta m-a durut cel mai tare..
e stupid. sa vrei sa te sinucizi. nici macar nu prea stiu de ce vreau asta, dr efectiv vreau. si o sa o fac la un moment dat, sper.
vreau sa ii fac sa sufere mult mai mult, nu asa cum m-au facut ei pe mine, in ziua aia, ci mult mai tare. mai dureros.
e o excursie la bacau, saptamana viitoare.. poate acolo voi lua o supra-doza de pastile, sau voi ajunge in coma alcoolica..
am multi colegi care fumeaza, nu i-am vazut rostul, la inceput. acum parca a prins sens…
SPER CA AI TRECUT peste perioada coplesitoare din viata ta si ca ai inceput sa te si BUCURI DE VIATA….
PE de alta parte ar fi fost/ar fi bine…..sa iti descarci sufletul parintilor…poate macar asa ar constientiza consecintele comportamentului lor………….este mare pacat sa VA INSTRAINATI………
nici nu stiu cum sa iti spun…am 22 de ani abia de 10 zile impliniti….vreau un ajutor…desi sunt asa tanara am avut in viata numai durere…rar a fost cand am fost si eu cu adevarat fericita….sunt tanara si imi doresc sa traiesc dar nu mai am pt ce…..nu am nimic in viata care sa ma indeplinesca…..acum sunt in italia,am venit aici in speranta sa imi gasesc de munca sa pot sa fac si eu ceva pt mine dar de 5 luni de zile de cand sunt aici nu miam gasit de munca si ma intretine sora mea mai mare.pe langa asta am pierdut iubirea vietii mele numai din vina mea,din ambitia mea de a avea bani….eram asa fericiti singurul lucru care ne lipsea erau banii k sa avem o viata linistita.la un moment dat lam lasat,am plecat in cautarea de face bani …in perioada aceea ma iubea la nebunie…stiam asta pt k ar fi facut orice pt mine…dupa 3 luni cat am stat despartiti mam intors la el pt k nu mai puteam sa stau departe de el…suntem si acum impreuna dar nu ma mai iubeste pt k lam ranit prea rau…si mai sunt multe motive care ma fac sa fiu asa de trista….nu mai am nimic care sa ma indeplinesca si nici familia nu imi e alaturi sa ma sprijine……eu vreau sa traiesc dar nu mai am pt ce……..vreau decat sa dorm si sa nu mai trezesc niciodata…
Laura,
Drama ta este drama a mii de romani care au plecat „dincolo” in cautarea unui trai mai bun si au descoperit ca „banii nu aduc fericirea” sau, daca vrei, ca „fericirea nu sta in bani”.
M-am intristat enorm citind ca „vrei sa traiesti dar nu mai ai pentru ce”. Sunt sigur ca exista multe lucruri frumoase si bune in viata ta, asa cum exista in viata fiecaruia dintre noi. Marea problema este insa ca, atunci cand suntem deprimati, mintea noastra are un soi de filtre, care nu ne permit sa vedem si lucrurile bune, ci doar pe cele rele. Atunci ai nevoie, mai mult decat oricand, de prieteni, de oameni care sa inteleaga prin ce treci si sa iti fie alaturi. Vorbind, discutand, ajungi sa iti clarifici anumite lucruri si, incet-incet, acele filtre sunt indepartate si ajungi sa vezi din nou imaginea de ansamblu, cea adevarata, nu cea trunchiata de acele filtre.
Iata de ce cred ca este bine sa vorbim, sa ne spui povestea ta, cu cat mai multe detalii. Spatiul si timpul aici sunt mult prea insignifiante. Aici conteaza oamenii si povestile lor, problemele lor, poverile lor. Suntem aici sa te ascultam. Asa ca te rog sa te asezi intr-un loc comod, sa iti iei timp suficient si sa ne scrii despre acele „multe motive care te fac sa fii asa de trista” incat sa nu vrei „decat sa dormi si sa nu te mai trezesti niciodata”.
Asteptam asadar sa ne scrii si… capul sus, Laura! „Nu norul este vesnic, ci soarele-i acel…” sau, altfel spus, orice problema are si un final, cand vei ajunge sa uiti de aceste momente grele care iti par acum atat de coplesitoare!
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o „categorie” numai a ta, in partea dreapta a paginii. Se numeste „Laura”. Acolo am postat ceea ce ne-ai scris, acolo o sa te rog sa ne scrii de acum inainte, si tot acolo vei gasi toate raspunsurile noastre. Te asteptam cu toata deschiderea!
nici nu stiu..cum…sa spun…stiu k pare prostesc….dar am o verisoara…kre… adora ..mai bine spus..iubeste o vedeta…si e mare mare fan….(poate mai sunt si altii fani in situaia k a verisoarei mele.._)/ habar nam…dar ei ai plk prea mult de vedeta aia…ia…parinti….ei sau desp..la ea totul merge prost…..bani nu prea are….( si mia spus k nu e problema asta dar cred k ai pasa prea mult de idolul ei……toata ziua se gandeste la el am incercat so conving dar nu reusesc…poate imi dati run sfat…(iam zis sa scrie aici dar nu vrea…..si faza e k are doar 14 ani ..dati vrun sfat so conving…va rog/ ( imi zicea sa mearga la concerte dar ….apoi imi zice k ce rost are….tot aia e dak merge sau nu merge….
si mia spus k ar vrea sa moara.,k nu are ce cauta pe lumea asta…k e nu ar trebuit sa se nasca……k incurca pe toata lumea…..nu mai stiu ce sa mai fac…si cu parintii ei nu pot sa vb pt k nu vrea…..datimi un sfat…
scz de atatea msg…..dar mia mai zis k vrea sa plc de acasa…va rog datimi un sfat……
daca nu se omoara plk de acasa…….
Anonim,
Am avea nevoie de mai multe detalii, pentru ca astfel de probleme sunt cat se poate de complexe.
La 14 ani foarte multi adolescenti au in camere postere cu vedete si admira anumite staruri, se viseaza alaturi de ele… Insa e drept ca nu sunt multi adolescenti care sa faca astfel de afirmatii. Probabil ca s-a intamplat ceva care a suparat-o atat de mult incat a ajuns sa spuna ce ne-ai relatat. Poti sa incerci sa afli ce anume? Ne-ar ajuta sa putem intelege mai bine si sa incercam sa gasim impreuna o rezolvare.
Apoi, ne poti da un nume? Poate fi si unul fictiv, ales de tine (pentru ca inteleg ca persoana despre care ne scrii stie de site si poate ti-e teama ca te va recunoaste). Nu imi place sa vorbesc cu un „anonim”. Nu ma simt prieten cu acea persoana, desi prin simpla ta deschidere aici ai devenit prieten(a) cu noi. Da-ne voie sa iti spunem cumva, altfel decat „Anonim”.
Ti-am facut o „categorie”, unde vei gasi raspunsurile noastre viitoare si unde te rog sa ne scrii si tu. Se numeste, pana ne vei da un pseudonim, AnoniM. O gasesti in coloana din dreapta.
Inca ceva. Daca simti ca este in pericol sa isi faca rau, te rog sa nu eziti sa vorbesti cu parintii ei. Poate ca prietena ta te va uri pentru asta acum, dar iti va multumi mai tarziu ca ai impiedicat-o sa faca un gest pe care il va regreta si ea, si toti cei care o iubesc! Nu este un secret pe care sa il pastrezi!
Noi incercam sa o ajutam impreuna, insa primul lucru care conteaza in astfel de situatii este siguranta celor care ameninta ca se vor sinucide! Daca exista intr-adevar pericolul de a o face, atunci suntem datori sa facem tot ce putem pentru a-i sti in siguranta! Pentru ca problemele, oricat de mari ar fi, se rezolva in timp. Dar viata, odata luata, nu o mai poti recapata…
Cu prietenie si ingrijorare,
Adrian
Am citit mesajele tale ulterioare si am aflat un nume: Andreea. Prin urmare, am modificat titlul „categoriei” tale in Andreea – fosta AnoniM.
IP-urile corespund, la fel ca si continutul apelului tau, asa ca am luat-o drept o confirmare.
Bine ai venit, Andreea!
Adrian
Buna
Sa va spun pe scurt de ce cred ca singura mea scapare este moartea
De 10 ani viata mea este un cosmar,amenintari verbale alungata din casa,amenintata cu cutitu,traiesc cu teama de fiecare data cand vin acasa de ce se va mai intampla
Am o datorie de 4000 de roni la care am ramas restanta
Si am 2 variante divortul sau moartea
1-divortul,unde sa ma duc,?nu am unde,ce imi pot cumpara cu bani de pe jumatate de casa?nimic
muncesc cate 10 ore pe zi si nu imi pot plati datoriile
aici nu este nici o iesire nu am cum nu are cine sa ma ajute
2-Moartea,chiar daca am sa ma chinui am sa scap de toate,pentru totdeauna
Stiu ca imi vei spune ca gresesc dar am tot incercat sa gasesc pe cineva sa ma ajute ,dar cine sa ma creada,normal,toti zic….uite-o si pe asta vrea bani
Nu mai vrea nimic decat LINISTE
multumesc Maria
Maria,
Stiu ca s-ar putea sa ti se para ciudat, data fiind toata experienta amara pe care o ai in „spate”, insa chiar esti binevenita aici. Probabil ca ai intuit deja ca suntem un grup virtual de suport pentru persoane aflate in situatii disperate precum a ta. Deci nu vorbim doar din teorie, ci chiar putem intelege macar o parte din situatia ta (pe de-a-ntregul o poate intelege doar Bunul Dumnezeu).
Incerc un raspuns foarte sumar, pentru inceput, urmand ca dupa ce ne vei mai da cateva detalii, daca vei avea suficienta incredere in noii tai prieteni (asa indraznim sa credem ca ne vei considera din acest moment) sa revin cu unele mai complexe – atat eu, cat si alti membri ai grupului care au trecut poate prin situatii asemanatoare si au reusit sa ajunga la „mal”.
1. Daca ai asteptat zece ani, te rog mult sa ne dai sansa de a incerca sa gasim impreuna o rezolvare. Sinuciderea nu a fost si nu va fi niciodata o rezolvare. Sunt convins ca, dupa ce vom analiza impreuna toate variantele posibile, vom gasi cel putin o varianta mai buna si mai de dorit. Daca ai reusit sa rezisti zece ani, te rog mult sa mai faci un efort si sa mai strangi din dinti putin. Da-ne sansa aceasta – si acorda-ti-o tie, in primul rand!
2. In afara de cele doua variante pe care ni le-ai spus mai exista cel putin una. Te-ai gandit vreodata sa ceri ajutorul specialistilor in violenta domestica de pe raza orasului in care stai? De exemplu, in Bucuresti, exista mai multe organizatii care te-ar putea chiar gazdui si asista pana in momentul in care vei reusi sa te pui pe picioare. Nici o femeie nu merita sa traiasca sub amenintarea cu cutitul sau cu violenta, de orice fel. Exista solutii, crede-ma! Iti trebuie doar un dram de curaj sa le incerci!
3. Cel mai scump lucru nu este nici casa, nici posesiunile, ci VIATA ta. Adica exact lucrul la care esti gata sa renunti. Daca imi vei da sansa sa iti prezint o serie de argumente, la modul concret, sunt sigur ca imi vei da dreptate intr-un final.
4. Moartea – da, este foarte posibil sa te chinui, insa chiar esti sigura ca vei scapa de toate? Si pentru totdeauna? Ce te faci daca exista „ceva” sau Cineva dincolo care are o alta parere despre viata si despre moarte, in general? Mai ales daca acel Cineva este gata sa iti ofere tot ajutorul pentru a reusi sa treci cu bine peste problemele tale de aici?
Maria, ti-am facut o „categorie” a ta in dreapta – se numeste Maria.s. Acolo ti-am postat povestea si acest prim raspuns, si acolo te voi ruga sa ne dai mai multe detalii. Trebuie sa existe o solutie, sunt sigur de asta! Impreuna cu toti cei din acest grup putem reusi, vei vedea! Capul sus, si ai putina incredere in Dumnezeu! Oricat ar fi de greu, trebuie sa mergi inainte! Si chiar cred ca schimbarea (in bine) este posibila!
Cu prietenie,
Adrian
Ion Ion,
Povestea despre care ne-ai scris este intr-adevar dureroasa si dramatica, insa nu face obiectul acestui blog. Te voi ruga sa scrii, in masura in care poti, autoritatilor competente – Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia copilului din sectorul sau orasul in care locuieste familia lui Mihai Feraru. Ei vor face o ancheta sociala si vor incerca sa gaseasca o solutie, sau vor directiona petitia ta catre alta institutie sau organizatie neguvernamentala care poate face ceva. Este foarte simplu – cauta pe Google „Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia copilului”, urmata de „sectorul X” (in care locuieste domnul Feraru) sau de „orasul X”, dupa caz, si apoi le poti trimite si un e-mail. Sau trimite-l pe adresa primarului; de acolo va ajunge unde trebuie. Daca esti in Bucuresti, il poti trimite pe adresa DGASMB, si va fi redirectionat fara probleme in cel mai scurt timp.
Te rog sa ma intelegi insa ca nu pot lasa comentariul aici, fiind off-topic. L-am lasat cateva zile (asta in conditiile in care alte comentarii „off-topic” nu raman nici cateva ore), dar asta e tot ce pot face in acest moment pentru a te ajuta. Aceasta pagina web este dedicata exclusiv sinucigasilor si supravietuitorilor, fiind un grup virtual de suport pentru ei.
Multumesc anticipat pentru intelegerea ta.
Adrian
as vrea sa ma duc acum la culcare sa adorm si sa nu ma mai trezesc si nimeni sa nu-mi simta lipsa pentru a nu-i face sa sufere…. eu eram o fire optimista plina de viata vesela am trecut peste greutati destul de mari zambind, sperand la mai bine si zicand ca din fiecare intamplare am avut de invatat si ca cel putin eu am ceva de povestit
sunt un om bun, normal de destept si de frumos… dar defectul meu este ca simt nevoia sa ofer afectiune si sufar pentru ca eu mereu am iubit si nu am fost iubita inapoi… sau am fost cand era mult prea tarziu…. acum am crezut ca am gasit acest lucru de care aveam atata nevoie…m-am indragostit pt a 3 oara in viata de cineva care parea facut pt mine… semanam atat de mult la mod de a fi, de a gandi, de a se purta….dar s-a dovedit in mai putin de o luna sa fie doar un joc bine pus la punct din partea lui…iar eu acum ma simt atat de frustrata, dezamagita, tradata… si totusi il iubesc atat de mult si nu pot sa ma impac cu ideea ca a fost o iluzie, o amagire… eu traiesc orice clipa la maxim si atat de intens incat nu pot descrie. Nu cred ca exista drog sa dea starea pe care o am eu cand sunt fericita … dar exita reversul suferinta e pe masura atunci cand feericirea dispare,iar pt prima oara in viata simt ca nu-i fac fata, ca voi ceda sau ca sufletul meu va muri pt ca fiecare clipa ce trece ma omoara pe dinauntru…
E atat de ciudat si infricosator, sa te doara fiecare celula a corpului, fiecare fir de par, fiecare repiratie, secunda, gand, amintire, loc, cuvant, gest, miros, umbra ….tot… sa doara tot…. si sa te simti singur, desi esti in mijlocul unei multimi……si sa te intrebi unde ai gresit si cu ce? ce iti lipseste?
Cristimik,
In primul rand bine ai venit in mijlocul acestui grup virtual de suport.
Citindu-ti povestea, primul gand care mi-a trecut prin minte a fost acela ca mi-as fi dorit atat de mult sa existe o pilula minune care sa poata face ca durerea, frustrarile, dezamagirea… toate acestea sa dispara cat ai clipi… Din pacate insa asa ceva nu exista, insa stii care este culmea? De cele mai multe ori, dupa ce trece totul, dupa ce ranile incep sa se vindece si lasa in urma lor doar urmele lor cicatrizate, descoperi ca… culmea… nu a fost chiar totul zadarnic… O sa incerc sa ma explic, pentru ca imi dau seama ca suna foarte ciudat ceea ce afirm…
Tu ai avut marele privilegiu de a iubi, de a iti darui inima, sufletul, sentimentele, cuiva, despre care ai aflat ulterior ca nu merita… Acum, intr-adevar, suferi, totul doare, cum spui, insa gandeste-te ca ai avut parte de un alt lucru bun: ti-ai dat seama de adevarata fata a respectivului dup aun timp relativ scurt… Gandeste-te ce s-ar fi intamplat daca ai fi descoperit peste un anumit numar de ani ceea ce ai descoperit acum… Gandeste-te la timpul, la sentimentele, la acea parte din tine, in ultima instanta, pe care le-ai fi investit in toata aceasta perioada de timp… Incearca apoi sa privesti toata aceasta diferenta de timp (dintre momentul de fata, cand, intr-adevar, ti-e foarte greu) si, sa zicem, un an, doi, cinci… cand ai fi putut sa termini o relatie pe care ai fi tinut-o in viata doar datorita investitiei tale emotionale… Incearca sa privesti tot acest interval de timp ca pe un dar, ca pe un cadou – este timpul care ti-a fost daruit… Acum, da, suferi si este foarte greu, dar te poti reface emotional, poti merge mai departe, te poti vindeca si vei fi mai puternica, vei fi invatat mai mult…
Gandeste-te ca acolo, undeva, in viitorul tau, sta cineva care chiar va merita dragostea ta… Cineva care, la randul lui, te va iubi, te va pretui asa cum meriti sa fii iubita, cineva pe care il vei iubi, la randul tau, asa cum nu credeai ca mai poti iubi…
In fine, ca sa iti raspund la intrebarile din final, care STIU ca sunt extrem de profunde si de dureroase, iti spun ca nu ai gresit… si nici nu iti lipseste nimic… Pur si simplu, nu a fost el cel care trebuia sa fie, cel care sa te vada asa cum esti, cel care sa iubeasca fiecare por, fiecare particica din fiinta ta… Si sunt sigur ca, peste un anumit interval de timp, cand il vei intalni pe EL, cel despre care iti spuneam, imi vei da dreptate…
Pana atunci, suntem aici, iti suntem alaturi, poti conta pe noi!
Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta, pe care am numit-o cu numele pe care ti l-ai ales: cristimik. Acolo iti asteptam interventiile ulterioare, si acolo vei gasi si raspunsurile noastre ulterioare.
Cu prietenie,
Adrian
Cred ca va imaginati cum am ajuns pe acest site, bineinteles cautam o metoda de a muri, coplesita de probleme financiare. am citit multe din probemele celorlalti, pe multe dintre ele regasindu-le in viata mea.Am avut si eu tentative de suicid. am fost si internata, dar am reusit sa depasesc problemele si am trait apoi cea mai fericita perioada din viata mea. Acum sunt din nou in impas, poate cel mai greu din viata mea.Sunt impresionata de ceea ce faceti. Nu credeam ca exista cineva pe care il intereseaza problemele altora. Chiar nu credeam. Am stat mult sa ma gandesc inainte de a scrie. Poate imi va face bine deoarece imi este foarte frica. Nici nu imi mai vine sa ma scol dimineata. nu mai pot munci, nu mai pot gandi, sunt varza.
Daca nu mai am tragere de inima sa nu mai fac nimic?.Simt un blocaj si cand mananc, e aproape imposibil sa gasesc o fraza coerenta s-o spun, si daca o spun mi-e frica sa nu ma balbai, am ajuns aproape sa-mi fie teama de vocea mea.Am dificultati din ce in ce mai mari la locul de munca din Bucuresti(comunicare si productivitate), in timpul liber efectiv nu fac nimic in afara de a citi forumuri legate de anxietate si depresie severa, am incercat un tratament medicamentos timp de 2 saptamani(care mai mult m-a molesit, motiv pentru care am si renuntat la el), terapie cognitiv comportamentala plus vreo 3 vizite la preot, care mi-a sugerat printre altele si sa ma rog(desigur nici sa ma rog nu am chef).Parca mi s-a scurs toata energia din mine…de multe ori cand sunt in picioare simt o ameteala prelungita…ca dupa 2 zile nedormite spre exemplu…m-am izolat de amici, cu familia vorbesc foarte putin, si atunci ma chinui sa caut cuvintele, sa leg o conversatie care nu dureaza mai mult de cateva minute(la telefon) sau daca suntem face-to-face mai mult sunt distant…de multe ori ei vorbesc si eu sunt cu capul in nori, mi se pare ca se vorbeste mult prea rapid in jurul meu, se trece de la o discutie la alta, subiectul la altul cu un ritm mult prea ametitor.
Punctez ca nu am fost o persoana sociabiala, sufletul grupului niciodata, mai degraba o persoana retrasa, in banca ei…dar care macar atunci cand simtea nevoia putea sa-si spuna punctul de vedere scurt si la obiect.Acum nu mai am nici un obiectiv in viata…nici un tel.Starea de depresie s-a accentuat in ultimele 6 luni…pot spune ca s-a declansat cam acum 1 an.Nu mai gasesc rostul vietii, nu mai sentimente, emotii…ma simt ca un mort viu, nu ma mai ingrijesc de mine foarte mult, nu prea mai imi pasa cu ce ma imbrac, daca imi sta bine.De mancat mananc numai ca sunt constient ca trebuie sa mananc(pofta de mancare am foarte rar).Am 27 de ani si ma simt pierdut in aceasta lume, o picatura de tristete intr-un ocean imens de deznadejde.
Totul a plecat de la o iubire de 3 ani,ce s-a terminat cu o despartire dureroasa,care m-a facut sa-mi pierd increderea in mine,in oameni.Gandul de suicid nu a fost inradacinat prea mult,dar nu vreau sa se ajunga aici.Toti amicii imi spun ca fete sunt o gramada pe lumea asta,problema e ca desi vad destule fete frumoase,nu mai am taria sa discut cu ele.SImt ca viata nu merita traita singur fiind.Nu mai vreau sa fiu singur si totodata am dezvoltat o fobie sociala de nedescris.Ma simt intr-un cerc vicios,din care nu mai am scapare.
Buna..si eu trec printr-un divort dupa 7 ani de casnicie si simt ca lumea sa prabusit…Dar nu m-am dat batuta, am cautat ajutor si am mers mai departe. Esti tanar, ai aceeasi varsta ca si mine, ai o viata inainte de trait, cauta ajutor la un psihoterapeut si la un psihiatru bun daca este cazul….Dar totul trebuie sa vina de la tine, tu trebuie sa vrei sa mergi mai departe, ai incredere in tine ca o sa poti, invata sa iubesti si vei fi iubit din nou.
Stiu ca pare un cliseu tot ce zic si tocmai eu care trec printr-un divort iti dau sfaturile astea, dar sper sa te ajute pentru ca eu incerc sa imi revin,,,,deprimarea nu dispare asa repede, dar cel putin am renuntat la ideea de a-mi lua viata pentru un nenorocit care nu a stiut sa ma iubeasca si sa ma pretuiasca. Am invatat sa ma pretuiesc eu mai intai pe mine si apoi ma vor pretui si restul..Invata sa faci la fel si capul sus, esti un barbat puternic care doar trebuie sa gaseasca ajutorul potrivit si mai incolo o iubre mai mare decat cea care te-a ranit.
O duminica linistita si sper sa ne dai numai vestii bune despre tine
Kitty,
Bine ai venit. Ti-am facut deja o categorie a ta in coloana din dreapta – Kitty. Asteptam povestea ta acolo, cu toate detaliile care crezi ca ne-ar ajuta sa intelegem mai bine prin ce treci, pentru a putea incerca sa gasim impreuna o cale de a iesi din impas.
Important este sa stii ca nu esti singura.
Cu prietenie,
Adrian
Nici nu stiu cum sa incep….de fapt sunt multe de zis si totushi nu prea….intotdeauna am considerat ca o sa trec peste totul si totusi atunci cand ajung acasa nu este asa…apropo am 28 ani, tot timpul ma gandesc cum sa fac sa fiu fericit sa nu mai gresesc sa am si eu parte de zile fericite de acum incolo nu doar o amagire de cateva saptamani. Murphy spunea bucura-te de ziua de azi ca maine va fi mai rau…. suna ciudat si nu mi s-ar potrivi as spune pt ca tot timpul incerc sa gandesc pozitiv si totushi… la sf zilei nu este asa… cu cativa ani in urma am fost aproape de moarte (nu suicid) ci doar o intamplare nefericita si pot sa spun ca erram atat de fericit ca sunt in viata ca sunt intreg si totushi…nu a durat mult. Am incercat sa ma autopsihanalizez si am am ajuns la o singura idee…. sunt singur… mult prea singur prieteni am putini f putini
i-ai numara pe o mana
poate este din cauza sit nefericite de care m-am loviit pana acum … cine stie…??? suna aiureahm…:)… dar asa este pe cine am iubit m-a parasit pt altcineva inca de la 12 ani …:) ciudat dar asa este simt ca innebunesc ca nu am pe cineva langa mine simt ca nimic nu imi merge nici job-ul parca ma autodistrug pe zi ce trece simt asta si desi nu vreau sa o fac simt caci totul ia aceea directie, simt ca nu mai are rost…am incercat si am tot incercat..pe toate planurile si parca sunt sortit sa am ambitii si totul sa mi se naruie atunci cand cred ca totul e bine…. am fost logodit si am decis sa nu merg mai departe am simtit ceva si pana la urma mi-a aratat ca asa este in timp ce eram impreuna desi nu am vrut sa dau crezare a ceea ce imi dovedea a fi… ma gandesc cum poate o pers sa fie asa de reaa??? fara suflet saq te intalnesti cu ea si tot ceea ce ar vrea sa iasa din acea intalnire este sa te faca sa te simti prost…ok am zis o iau de la capat am plecat din tara pe cont propriu dupa un an cand am zis ca totul merge bine…. de fapt totul sa naruit intr-o luna am fost aproape pe strada aiurea fara job fara casa si in acele momnte totul te face sa-ti amintesti de toate esecurile…simti ca nu mai aer ca orice ai face nu ai numai de suferit si e prea greu… am incercat si incerc sa trec peste toate dar nu cred ca mai pot …e prea mult… m-am intors catre credinta si am inteles un lucru Dumnezeu te incearca tu iti alegi soarta si parca pt mine orice as alege duce spre acelas deznodamant…esec… nu mai am putere sa o au de la capat nu stiu…. totul pare sumbru si totul pentru mine duce inspre o singura iesire…. acum sau mai tarziu… . Pentru altii sunt bine dar pentru mine cand raman singur numai eu stiu cate ganduri ma trec cat de singur ma simt…..
Onestringattach,
Bine ai venit aici. Poate ca ai constatat deja, aici multi membri ai grupului se simt singuri si asta i-a dus la un moment dat cu gandul la suicid. Deci… oricat de paradoxal ar suna asta, aici, culmea, desi esti… singur, nu esti… singur… Pentru ca iti sunt alaturi multi, multi oameni care stiu exact ceea ce spui. cum te simti, cum iti vine uneori pur si simplu sa urli de singuratate, de dezamagire, din cauza esecurilor.
Si totusi, esecul nu este decat o etapa din viata ta. Este pasul care, momentan, te desparte de implinire.
Citindu-ti scrisoarea, mi-am adus aminte de experimentele unui psiholog – B.F. Skinner, daca imi aduc bine aminte. El a facut o serie de studii care, in cele din urma, l-au condus la teoria neajutorarii invatate. Poate ca suna prea savant si ca nu vezi inca legatura cu ceea ce mi-ai povestit, dar vei intelege in scurt timp. El a pus un caine intr-un spatiu delimitat de un gard electric. Atunci cand cainele se apropia de limita teritoriului sau, gardul electric ii transmitea un impuls dureros. In scurt timp s-a invatat si a inceput sa evite gardul. Apoi, Skinner a facut un pas mai departe. I-a scos gardul dintr-o anumita zona, insa cainele pur si simplu a refuzat sa isi paraseasca teritoriul pe care il stia si in care se simtea in siguranta. El invatase sa fie neputincios, neajutorat… renuntase la speranta ca, intr-o zi, va putea trece dincolo de acel gard cumplit si ca va putea fi liber si fericit.
Ma intreb uneori daca nu cumva se intampla la fel si cu noi… Daca nu cumva, in urma unor experiente nefericite, nu ajungem sa experimentam, ca si cainele lui Skinner, „neajutorarea invatata”… Sa ne fie teama, pur si simplu, sa fim fericiti, sa avem parte de binele pe care ni l-am dorit atat de mult, pe care l-am visat…
Sa nu iti fie teama sa speri, sa visezi, sa nadajduiesti in ajutorul Bunului! Talmudul, o carte sfanta evreiasca, spune ca un om se poate numi credincios doar atunci cand, asezat cu capul pe butuc, vede venind spre el securea calaului, insa nu inceteaza sa spere ca va scapa cu viata…
Stiu, marea majoritate suntem foarte departe de acest model, insa cred ca ai inteles atat mesajul acesta, cat si pe cel legat de cainele lui Skinner…
Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta. Astept sa ne scrii mai multe detalii si, in special, te voi ruga sa te gandesti ce anume crezi ca a declansat toata aceasta „learned helplessness”, neajutoare invatata…
Te rog sa fii constient de faptul ca, uneori, atunci cand esti „jos”, „in vale”, creierul nostru are acele asa-numite mecanisme de aparare, care sunt de fapt unele filtre care nu lasa sa treaca decat anumite informatii. Adica, de exemplu, atunci cand esti deprimat, desi in viata ta exista totusi si unele lucruri bune (pentru ca ele exista in viata fiecaruia dintre noi), nu le poti percepe; in schimb, le vezi – si inca le vezi amplificat – pe toate cele mai putin placute, mai rele, esecurile…
Inca o tema: maine, duminica, iesi la o plimbare cu un carnetel si un creion, si noteaza-ti minimum 15 lucruri bune care ti se vor intampla, sau care te vor incanta, care iti vor incanta privirile, simturile etc.
Te astept sa revii cu detalii in categoria ta, numita cu pseudonimul pe care ti l-ai ales.
Cu prietenie,
Adrian
Salutare tuturor !
Sincer sa fiu,prima data cand m-am gandit la sinucidere in cel mai serios mod,a fost la 20 de ani,adica acum vre-o sapte ani,dar ajunsesem intr-un stadiu atat de avansat al durerii si suferintei(trupesti) ,incat nu am mai avut puterea sa actionez.In anul 2002 am suferit un accident cerebral vascular hemoragic(nu se stie din ce cauza).Dupa un timp petrecut in spitalul de neurologie din orasul unde locuiesc,am fost trimis la Bucuresti datorita faptului ca sansele de a scapa cu viata erau din ce in ce mai mici.Zile intregi(ba chiar saptamani,daca stau bine sa ma gandesc)am avut dureri de cap ingrozitoare si alte stari foarte urate , care nu pot fi descrise in cuvinte.Ajunsesem sa imi doresc sa nu mai exist,nu mai eram eu,eram doar o durere infinita….In acele momente in care mai aveam puterea sa deschid ochii si sa ma intorc singur in pat de pe o parte pe alta,m-am gandit la sinucidere.
Dar cum? Ca in afara de a respira, astea erau singurele lucruri pe care le mai puteam face singur! In acele momente sincer sa fiu chiar imi doream sa se sfarseasca totul! Nu ne dam seama de adevarata valoare a vietii decat cand moartea ne tine in brate,si uneori atunci e prea tarziu!Nu vreau sa credeti ca scriu aceste randuri de dragul filosofiei,sau din dorinta de a da cuiva sfaturi…nicidecum!
Si eu sunt un om ca si voi,cu dureri si suferinte,cu suturi in f… primite de la viata(si nu numai).Este dreptul fiecaruia de a alege… Nu am ales noi sa ne nastem ,e foarte adevarat ,dar unele aspecte ale vietii avem puterea de a le schimba . Recunosc faptul ca nici acum nu pot cataloga acest episod din viata mea.Faptul ca acum traiesc este un privilegiu sau o pedeapsa? Spun asta datorita faptului ca si acum mai am parte cateodata de zile in care mi-e atat de rau incat stau cate o zi intreaga in pat si cu greu ma misc sa ma duc la toaleta sau sa iau un medicament.Ma mai gandesc uneori ca poate ar fi fost mai bine sa nu traiesc,ca poate alt om mai bun decat mine ar fi meritat sa traiasca….De ce eu am scapat cu viata si altcineva inaintea mea de varsta apropiata cu mine…..a murit din aceeasi cauza….. Sunt multe lucruri pe care nu le putem intelege sau le intelegem mai tarziu….Totusi un lucru minunat este faptul ca decizia e in mainile noastre.Ne putem schimba viata(desigur, doar intr-o oarecare masura)dupa bunul plac,insa dupa ce ai murit NIMIC, DAR ABSOLUT NIMIC NU MAI STA IN PUTERILE NOASTRE….ATUNCI ESTE CU ADEVARAT PREA TARZIU SA MAI SCHIMBAM CEVA!!! Cateodata,cand ma mai apuca scarba de viata, de propria mea persoana,si gandurile negre ma invaluie, trec prin fata spitalului de neurologie,ma uit doar la intrarea de la urgente,dar nu rezist mai mult de cateva secunde….imi dau lacrimile, plec….intrebandu-ma daca exista cu adevarat Dumnezeu.Nu stiu ce sa zic….sincer,pot afrma cu certitudine ca ,exista o forta suprema ,un echilibru ,ceva ce nu pot explica,ceva ce isi face simtita prezenta in viata fiecaruia dintre noi,fie ca ne dam seama sau nu.Pe de alta parte ma gandesc ca daca ar exista Dumnezeu ,lucrurile ar trebui sa fie altfel pe acest pamant,adica fara atata nedreptate,ura,suferinta…..Judecati-ma cum vreti pentru ceea ce am scris,dar ganditi-va ca s-ar putea sa nu intelegem anumite lucruri care ni se intampla si sa luam decizii gresite ,pe care nu le mai putem indrepta. In acele momente in care doream sa ma sinucid(si din pacate de care inca nu am scapat) singura persoana la care m-am gandit si careia mi-ar fi parut rau sa-i provoc o suferinta mai mare decat a mea a fost mama.Ea era singura persoana de pe lumea asta la care ma gandeam!Din pacate familia mea se reduce la doua persoane,eu si mama(care din pacate de cativa ani e departe de mine,si ne vedem doar o data pe an).Asa ca cei care aveti parinti,bunici,frati surori,sau alte rude apropiate,iubitii si fiti alaturi de ei,cat mai sunt in viata,caci dupa aceea va fi prea tarziu…
Va multumesc ca ati avut rabdarea de a citi aceste randuri,care poate pentru unii pot parea niste tampenii,dar asta mi s-a intamplat (in linii mari),si cam asa vad eu lucrurile.
Va doresc multa sanatate si pace sufleteasca!
Draga Radoo,
Eu iti multumesc, in numele grupului din care, prin gestul tau, faci si tu parte acum, pentru ca ne-ai impartasit povestea ta.
Povestea ta, desi trista, este totusi povestea unui invingator, Radoo… Un invingator care inca nu stie valoarea deplina a acestei victorii… Incearca insa sa privesti aceasta intamplare prin ochii mamei tale, si vei intelege valoarea reala a vietii tale, vazuta prin ochii ei, si valoarea adevarata a victoriei tale asupra pornirilor sinucigase…
In privinta existentei lui Dumnezeu, Radoo, trebuie sa fii de acord cu faptul ca raul in lume nu este cauzat de existenta Lui, ci de noi, de semenii nostri, de oricine altcineva numai de El nu… Vorbesti de dreptul nostru de a alege… ei bine, tocmai pentru ca ne-a inzestrat cu acest drept, acest privilegiu, El permite anumite alegeri ale noastre…
Una din caracteristicile Lui care mi-au placut in mod deosebit a fost aceea ca, desi exista rau in lume si desi raul acesta este facut sau perpetuat uneori si de mine, ca individ, ca OM, prezenta Lui se manifesta (discret, e drept) prin faptul ca ne este alaturi in momentele crunte, in momentele dificile, in toate acele clipe peste care, privind in urma, ajungem sa constientizam ca nu am fi putut trece daca nu ne-ar fi dat putere…
Radoo, ti-am facut o categorie a ta, unde astept sa ne scrii din nou, cand vei avea timp si daca vei dori sa pastram legatura.
Cu prietenie,
Adrian
Buna!
…….nu stiu cum sa incep…..Consider ca am pierdut pariul cu viata.Am luptat mult si am incercat sa trec peste toate ,dar acum simt ca nu mai pot……..si nu mai vreau!Sant intr-o situatie …….fara cuvinte.Mi-am pierdut incet visele si sperantele,sunt la capat de drum;singuratatea ma doboara si daca ar fi doar asta ar fii ok,dar din pacate mai sunt si altele.Sant in situatia sa raman in strada,cu 2 copii,din cauza unor investitii proaste facute de tatal meu.Am pierdut totul,cu toate ca existau portite si oameni care ne mai puteau da o sansa,dar din pacate traim intr-o lumea rea si fara mila.Daca nu erau copii….imi era mult mai usor,as fii plecat in lumea larga,dar i-am dorit atat de mult si-i iubesc mai mult ca viata.As face orice pentru ei……si i-am facut sa le ofer o viata frumoasa si linistita,dar din pacate nu a fost asa.Copii mei au trecut prin momente pe care nici un copil din lume nu ar trebui sa-l treaca,si pe cand si-au revenit un pic se pare ca ne asteapta ceva si mai rau.De cateva luni,ma trezesc noaptea ingrozita de visele pe care le am…ii vad pe amandoi spanzurati………de mine………si apoi ma agat langa ei.Imi vine sa innebunesc,nu mai stiu ce sa fac,nu pot vorbi cu nimeni despre asta,lumea ar considera ca nu sant normala.Stiu ca sunt multi oameni cu probleme,care au puterea de a merge mai departe ,dar eu nu mai pot.Ma gandeam si eu la o moarte usoara pentru mine si copii mei…….pentru ca nu am cu cine sa-i las……….sunt disperata……imi doream sa-i vad cum cresc,imi doream atat de multe pentru ei si am ajuns in situatia sa nu le mai pot da nici de mancare….nu vreau mila nimanui….am vrut doar sa merg mai departe,dar nu mai am cum………
Ribana,
Tu ai pierdut o batalie, nu intregul razboi! Stiu multe persoane care au trebuit sa o ia de la zero de multe ori, si care totusi au reusit!
In nici un caz sa nu iti faci rau! Si cu atat mai putin in situatia in care exista modalitati de rezolvare!
Haide sa o luam treptat: in primul rand problema cu ajunsul in strada. Scrie-le cat de urgent problema ta autoritatilor din orasul tau – daca nu ai adresa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, atunci scrie pe adresa Primariei, si ei o vor indrepta catre institutia abilitata. Nu lasa insa ca asta sa fie singura scrisoare oficiala, ci trimite-o si pe adresa Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului – ei vor sti ce este de facut. Exista locuinte de urgenta, exista centre speciale pentru mama si copiii ei in astfel de cazuri si, mai ales, exista numeroase organizatii umanitare care se ocupa cu asa ceva – una dintre ele este binecunoscuta World Vision.
In caz ca nu reusesti sa dai de adresele lor de corespondenta, scrie-mi si ti le ofer eu sau, daca imi spui in ce oras esti, incerc sa iti caut contactele celor care te vor putea ajuta!
Capul sus si nu iti face rau nici tie, nici copiilor! Mare este Dumnezeu, si El chiar poate sa iti rezolve problema aceasta – si sa stii ca El aude strigatele disperate!!!
Astept sa imi scrii – ti-am facut o categorie in dreapta, si astept acolo raspunsul tau, cat de urgent posibil, ca sa stiu ce este de facut! Ti-am trimis acest raspuns si pe adresa ta de mail!
Cu prietenie,
Adrian
am ajuns cred , la capatul puterilor
urasc sa vina dimineata
dimineta pt mine a devenit cosmar , cind ma trezesc si deschid ochii obosesc instantaneu ,toata energia mi se scurge ca dintr-o sticla sparta ,ma trezesc si incepe sa ma doara capul si as vrea sa inchid ochii si sa nu iii mai deschid ,
stiu sunt vinovat de toata acesta stare , sunt vinovat de acesta situatie in care ma aflu ,am o firma mica nu am administrat-o bine si acum am datorii si nu mai suport presiunea ,totusi mam uita6t inpoi sa vad de ce si imi este groza sa constat ca toate aste sau datorat in mare parte bunatatii mele , increderii acordata celor din jurul meu ,si ce este mai grav am plecat la un drum unde am fost de unul singur si acum vad ca daca drumul are gropi tot de unul singur sunt . De ce trebuie sa fiu singur
de ce nu poate sa ma intelega
este posibil ca dupa 20 de ani sa constati ca de fapt ai fost folosit ??????
Ar pute fi posibil sa fie alaturii de mine neconditionat asa cum eu sunt inca trup si suflet pt familie …. sincer nu cred … si vad ca tot singutr sunt si doane fereste ca nu numai ca sunt singur dar cred ca daca se va intimpla ceva rau va fi cel mai aprig dusman al meu . dece ????? pt ca nu mai are siguranta ca eu fac totul sa fie bine . dar de ce ijntelege ca nu mai pooooot as vrea dar nu mai pot singur
Dar din pacate tot singur sunt …………………
Vam plictisit poate ca mine sunt miii care se pling nu ma plig vb cu mine insumi , caut ajutor ? da caut , dar cred ca nu exista am intrat pe acest sait cautind o mod de a muri usor ,.,…exista ???? nu imi este frica de moarte nu ma sperie durerea dar nu vreau sa fac p[e altii sa sufere sa se chinuie trebuie sa fie rapid si fara urmari asupra celorlalti nu vreau ca cei doi copii ai mei sa vada ca eu sunt gata . trebuie doar sa afle si atit soc cred dar va trece usor sau mai bine sa dispar sa se creada ca am fugit sa nu mai fiu gasit si sa zica ca am plecat
am fost intrerupt nu am mai putut scrie . dupa cum am mai spus as vrea sa dispar sa nu se stie ce sa intimplat cu mine sa nu stie nimeni sa ma condamne ca am plecat dar sa nu sufere ca am murit .mam gindit si al masina dar nu stiu daca este bine sa fac asta nu este sigur daca reusesc si pot chinui pe altii si mai ales familia mea . imi este greu ffff greu si nu vad iesirile
si ma doare f mult ca nu pot comunica cu femeia de linga mine , cred ca refuza sa intelega ca daca am gresit si am gresit de asta sunt convins am facut-o pt a le asigura lor tot cea ce le trebuie . stiu ca poate ar fi trebuit sa nu ma apuc de asa ceva daca nu sunt in stare …. dar stii ca nu esti pina nu o faci ???? si totusi cred ca daca toti acesti ani de cind ma zbat as fi gasit si eu acasa o atmosfera frumoasa sau macar linistita care sa iti asigure deconectarea dupa o zi istovitoare plina de probleme poate as fi putut sa fac mai bine cea ce fac dar…… nu a fost si nu este asa , ajung si si acasa o iau de la capat cu tipete, cu nemultumiri, cu cereri, justificate sau nu , lucruri care se repeta de ani si ani de zile , mau macinat incet incet si au reusit sa imi distraga de multe ori atentia de la cea ce trebuia sa fac si acum …. rezultatul este dezastru . Stiu se poate spune dezastru este criza , este greu la toti , asa o fi nu zic nu dar , ma uit in urma si constat ca in casa mea tot timpul a fost criza si nu am vrut sa recunosc sau nu am vazuto ,
Am fost mereu intre ea si copii , am incercat sa trec totul prin mine ca sa nu se rasfringa si asupra copiilor acesta presiune , asta fac si acum de fapt dar nu mai pot am obosit si simt asta oa simt tare de tot acum ce sa fac ce sa zic imi trec prin cap numai ginduri care ma deprima caut ajutor , caut sprijin si ce vad … in casa la fel aceiasi stare daca ma linistesc un pic are grrija ea sa nu fie asa la firma probleme datorii care parte sunt din grseala mea si parte sunt conjucturale dar ce este mai grav este ca sunt dator si nu suport asta , eu nu am fost si nu pot sa fac pe cine va sa se uite la mine si sa zica ,, uite are sa imi dea bani si nu mii da ,, nu am facut asta niciodata si nu vreau sa fac nici acum da sunt in pericol sa imi pierd si casa dar asta nu este cel mai grav , daca as gasi intelegere si cea de linga mine ar putea sa accepte ca o casa o faci iar din nou dar familia trebuie sa reziste si sa fie unita , dar ea nu poate sa conceapa asa ceva , o bucata de beton este mai presus decit familia dupa cite vad eu si atunci ma intreb eu pentru ce lupt de fapt ???????? da stiu pt copii dar ei au crescut acum nu mai sunt asa mici sunt la facultate , la liceu , ce imi mai ramine ….. sa am grija de ea, de sotie ,dar tocmai ea ma face sa ajung in stari pe care nu le-am banuit ca pot ajunge .Imi este greu fffff greu ce sa fac ma gindesc sa termin si sa inchei socotelile cu viata nu mai suport povara ,
Dragul nostru Ducu,
Citind aceste randuri din care razbate atata disperare, imi dau seama ca in sufletul tau zbuciumul interior este cu mult mai mare!
Barbatii, prin constructie, sunt, dupa cum bine stii, orientati catre solutii. Acolo unde unii vad numai probleme, altii vad imediat solutiile… cat de bune sunt aceste solutii… este de discutat, important este faptul ca le cauta…
Criza nu iarta pe nimeni, Ducu. Insa partea buna a lucrurilor este ca nu e prima data cand se intampla astfel de cestiuni. Au fost si vremuri cu mult mai grele, pe timpul parintilor sau bunicilor ori strabunicilor nostri, vremuri in care mancau doar cand aveau ce, dormeau pe unde apucau…
Da, este crunt, este greu, insa trebuie sa lupti, Ducu! Trebuie, auzi? Daca inteleg bine, ce te deranjeaza cel mai mult este modul in care esti, intr-un fel sau altul, lezat de demnitatea ta de om – esti dator, esti singur, esti neinteles, ai dat faliment… Daca ai avut curajul sa te lansezi in afaceri, Ducu, inseamna ca esti un luptator, si pe asta ma bazez, ca si pe faptul ca esti un om rational, atunci cand indraznesc sa te intreb daca nu ti se pare paradoxal sa crezi ca tocmai singurul gest care nu poate in nici un caz sa iti rezolve problemele ar reprezenta optiunea ta potrivita… Sa ne gandim putin…
Demnitatea ta de om… Oare suicidul te-ar face sa fii mai demn, mai respectabil – atat in ochii tai, cat si in cei ai celor care acum te privesc ciudat? Sau, dimpotriva, faptul ca te vei incapatana si vei munci pe branci, si vei face eforturi disperate pentru a iesi cu brio din aceasta incercare crunta? Oare nu ideea de invingator, in locul gestului de abandon?
Oare suicidul iti va acoperi datoriile? Sa zicem ca nu iti pasa de ce se va intampla cu sotia ta – desi, din durerea cu care scrii aici si din descrierile tale reiese ca nu iti este chiar indiferent (am „citit” dincolo de cuvintele tale tristetea profunda si regretul imens al timpurilor trecute, cand erai intampinat altfel si cand te simteai inteles). Sa presupunem deci ca nu ti-ar pasa, desi ma indoiesc de asta… Dar copiii tai, ce vina au ei, dragul nostru Ducu? Spui ca sunt mari, insa nu ti-ar placea sa ii stii la casa lor, casatoriti, cu copii?… Nu ti-ar placea sa te vezi bunic, sa iti tii nepoteii in brate, sa le citesti povesti, sa te lasi calarit de ei, tras de par, de nas?… Cum ai putea face toate astea daca ti-ai pune capat zilelor? Oare chiar nu merita sa lupti pentru asta, Ducu? Eu zic ca merita!
In privinta neintelegerilor cu sotia ta, este important sa intelegi ca, pentru doamnele noastre, sentimentul de siguranta este mult mai important decat pentru noi, ca barbati. Iar casa reprezinta un soi de garant al acestei sigurante, si de aici o serie intreaga de discutii… amplificate, desigur, de faptul ca toate aceste probleme duc, in general, la probleme de comunicare in cuplu… Insa nu este nimic de nedepasit, te asigur!
In privinta casei, a datoriilor, a falimentului – stiu ca suna oarecum usuratic, insa toate se pot face din nou. Sunt doar bani si bunuri… Am amici care de trei ori au fost nevoiti sa o ia de la zero. Efectiv de la zero! Nici acum nu sunt miliardari, insa se descurca… Au luptat si au invins, pentru ca, sa nu uitam, cea mai importanta conditie pentru a invinge este sa lupti! Poti avea tot ce iti trebuie pentru a invinge, dar absolut tot, insa daca nu lupti, nu ai cum sa invingi…
Hai, Ducu, capul sus si LUPTA! Suntem alaturi de tine, si impreuna putem reusi! Cu ajutorul Bunului si al prietenilor – fie ei si virtuali, totul este posibil!
Cu prietenie,
Adrian
Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta – am numit-o Ducu. Asteptam sa ne scrii din nou acolo.
nu stiu daca acest site mai functioneaza sau daca mai sunt oameni care se ocupa de el.
Dar, cu toate ca sunt femeie, sunt de acord cu Ducu.
Si eu trec prin aceleasi lucruri.
Si da, uneori deminitatea se recapata prin moarte. Umilintele zilnice sunt precum picaturile care umplu paharul. Si ajunge sa dea pe afara si atunci mori. putin cate putin, pana realizezi ca nu mai ai pentru ce trai. Am auzit de atatea ori: hai ca poti, hai ca nu e capat de tara, hai ca maine o sa fie mai bine. adevarul e ca nu .in fiecare zi e mai rau. si fiecare zambet intamplator e platit scump.
sunt o lasa. daca as avea curajul as termina azi tot.
succes Ducu.
Sa ai mai multa putere decat mine
Draga Anaid,
Bun venit aici! Site-ul este activ! Am vrea sa aflam mai multe despre problema cu care te confrunti! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales, „Anaid”. Asteptam sa ne scrii acolo mai multe detalii despre tine!
Cu prietenie,
Adrian
Ma numesc georgiana am 15 ani pana acum 3 saptamani eram cea mai fericita ft dar deodata totul sa schimbat in viata mea numi mai doresc sa traiesc tot ce vreau sa fak e sa ma omor cred k viata mea nu are nici un rost fara el credeam k ma iubeste dar nu a fost asa si chiar dak ma iubeste pt el mai important e egoismul nush ce sa fak va rog sa ma ajutati nu mai pot continua asa noptile nu pot sa dorm ma gandesc numai la el si la toate clipele petrecute impreuna imi este foarte dor de el
Draga Gioargiana !
Esti de aceiasi virsta cu multi copii pe care ii cunosc,si baiatul meu are aceiasi virsta , si toti sunt foarte indragostiti acum … se indragostesc de 2 sau 3 ori pe saptamina citeodata mai rar sau mai des , stiu ai sa im i spui ca tu nu mai iubesti pe nimeni decit pe EL acum… asa este, dar… mai tirziu ????
El face acum pe indifrentul? Si pe tine te macina acesta treaba ,crezi ca nu te mai iubeste , crezi ca este egoist ??? asa se poate sa fie dar asa suntem toti baieti si fete vrem sa fim centrul atentiei sa fim cei mai…. cei mai …. tari , cei mai iubiti .E frumos sunteti la cea mai frumoasa varsta 15 ani ! la multi ani !!!!! puteti sa traiti , puteti sa va indragostiti de cte ori vreti nu aveti nici o interdictie ,puteti sa va bucurati , puteti sa va distrati .
Spui ca nu mai poti trai fara el ? Dar intreba-te??? El fara tine poate? sau afiseza numai o indiferenta voita ca sa te faca pe tine si mai indragostita de el ?? Din pacate asa fac baietii ,, braveaza ,, ia fii si tu indifrenta o sapatamina sau doua sa vezi ce se intimpla ??? eu cred ca si el va reactiona . Nu trebuie sa dramatizezi e pacat sa gindesti la suicid cind mai ai atitea iubiri frumoase de trait ,ai atitea bucurii de implinit , atitea distractii la care trebuie sa mergi si atitea vacante frumoase pe care trebuie sa le ai .Ai sa te mai indragostesti de multe ori Georgiana sunt sigur multi baieti care te plac si te adora da-le o sansa da-ti o sansa tie si eu zic asa …distreza-te ,bucura-te , iubeste si traieste draga mea Georgiana !!!!!!
ma intristeza ce vad si totusi ma bucur ca mai snt si altii ca mine …m am saturat pur si simplu sa mai vad lumina zile si sa stiw ca el nu e langa mn …ma doare mult apsenta lui plang non stop proape ca nu mai dorm noapte pt ca staw si plang orice lucru imi aduce aminte de el am incercat sa iaw pastile dar na avut efect…wneori ma incurajez sg dar nu aj cu nimik…georgiana si ew trec prin acelasi lucru st ca asta nu te aj cu nimic…dar chiar simtem nevoia sa sp ceva…sper sa iti casesti fericirea
Draga Valentina,
Ai fi surprinsa de efectul imens pe care il poate avea in viata cuiva un simplu cuvant frumos, un gand bun, disponibilitatea cuiva de a intelege, de a se pune pentru o clipa in papucii lui…
Si, de asemenea, ai fi surprinsa de efectul pe care il poate avea in viata ta relatarea, in scris, a gandurilor tale, a povestii tale…
Iti multumesc mult, in numele celor de aici, pentru gestul tau frumos. Si, de asemenea, iti propun sa incerci si tu sa iti descarci sufletul aici. Ti-am facut o categorie in coloana din dreapta – se numeste Valentina. Asteptam sa ne spui acolo mai multe despre tine! Haide sa descoperim impreuna valoarea unor prieteni care vor sa imparta nu oar clipele frumoase, ci si durerile si amaraciunile!
Cu prietenie,
Adrian
Draga noastra Georgiana,
In primul rand iti multumim pentru ca ne-ai impartasit aceste ganduri, pentru increderea pe care ne-ai acordat-o in felul acesta.
Daca inteleg bine, pana in urma cu cateva saptamani te-ai simtit apreciata, frumoasa, speciala… Apoi dintr-o data, relatia ta cu El s-a rupt, si acum te simti distrusa, ravasita, inutila… si vrei sa iti pui capat zilelor…
Poate ca ti se va parea absurd ceea ce iti voi spune, insa… hai sa presupunem pentru un moment ca ai face ceea ce ai spus… Da, stiu, este o nebunie, insa hai sa pretindem ca intr-adevar ai face asta… Ce speri tu sa se rezolve daca procedezi astfel? Oare el nu va mai fi egoist? Oare te va iubi mai mult asa? Si chiar daca, sa zicem, te-ar iubi mai mult, la ce ar mai conta asta? Pentru ca tu oricum nu te-ai mai putea bucura de dragostea lui, nu-i asa? Pentru ca, daca te-ai sinucide si el ar ajunge sa te iubeasca mai mult asa, tu ai fi moarta si nu te-ai mai putea bucura vazand toate acestea, nu crezi?
Sau, sa spunem ca el ar vedea gestul tau si ca ar suferi, si-ar da seama de cat a gresit si ar suferi… Iarasi spun… la ce te-ar ajuta asta? Tu nu ai mai fi in viata sa vezi toate astea, sa stii lucrurile astea, sa savurezi momentele… sa te bucuri sau sa te simti satisfacuta…
Oare daca te simteai speciala, frumoasa, apreciata, te simteai asa datorita lui? Sau el te-a facut sa te simti asa pentru ca avea motive, si pentru ca tu erai asa? Pentru ca daca el a vazut in tine frumusete, o fiinta speciala, care merita apreciere, inseamna ca lucrurile astea erau deja acolo, iar el le-a observat si le-a apreciat… Si asta nu dispare odata cu esecul unei relatii!
Hai, capul sus, sterge-ti lacrimile si lupta, nu te da batuta! Chiar daca pare greu de crezut, viitorul tau nu se sfarseste acum, si iti mai rezerva inca multe alte lucruri bune, si frumoase! Iar daca el nu mai vede in tine ceea ce vedea la inceput, inseamna ca nu te apreciaza asa cum ar trebui! Este pierderea lui, Giorgiana, si intr-o buna zi poate ca isi va da seama de asta!
Nu iti irosi aiurea viitorul! Suntem alaturi de tine, si impreuna vom reusi sa trecem si peste asta!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua , am aprope 18 ani … stiu ca sunt un pustan , dar toti avem probleme noastre , si sincer nici nustiu ce sa mai fac , deci de aproape 10 ani poate si mai mult am o copilarie groaznica, dar pana acum 3-4 ani era putin mai finuta .. acum e insuportabila , aici ma refer la familie ,,, adik parintii … nici nustiu cu ce sa incep … dar .. na .. infine ex mai recente .. eu unu zik ca sunt cam comunisti , bine si eu am greselile mele , dar nustiu vreau sa fiu si eu inteles… , gen .. am fost la munka am muncit sa`mi iau bicicleta si telefon si cateva haine .. si , eii sau obisnuit cu ideea ca eu lucram dar .. din altel probleme , n`am mai lucrat .. infine.. ex : mia ascuns asa zisu tata` al meu .. bicicleta la subsol .. si el era pe acolo sa repare nush ce ,, ca are 2 boxe .. si eu am fost la prima si am mai multe cheii gasite pe strada , si n`a am incercat sa vad dak merge ca am vazut cum e … si a mers am deskis am luat bicicleta mea m`am plimbat toata ziua am dus`o de acolo de unde am luato .. si cand am intrat la subsol .. suspect era becu aprins… am zis ca na l`am uitat eu .. infine am pus bicicleta unde era la fel, am iesit am inchis becu .. si mi`am vazut de viata .. normal e proprietatea mea si ca orice copil vroiam sa ma plimb cu bicicleta. Ajung acasa seara linistit , si nu apare taicamiu acasa .. infine am trecut peste asta.. si dim vad ca apare acasa direct pe scandal . sa luat direct de mine ca dece l`am inchis acolo … pei am incercat sai explic nush ce … se dadea la mine la bataie , unu nu ma pun la mintea lui , ca sincer as putea sai dau o mama de bataie de o sa fie miel in fata , dar mie ca dak ii dau prea tare si nush gandeste prea comunist .. asa infine si zice ca dece l`am inchis acolo .. pei infine .. eu cum sa`mi dau seama ca e acolo? , in primu rand cand am .. intrat la subsol era lacatu pus am intrat am inchis cum era.. doar ca a 2 a oara era deskis.., am zis ca na poate am uitat … eu sa inchid am pus acolo , el crede ca eu l`am inchis intentionat acolo , sta suparat face ca un copil mic teoretic dar putin mai matur, sincer nu inteleg ..? am inteles ca nu sunt eu iubit in familie , dar na lasa`ma asa cum sunt , bun rau sunt al tau , … a si inca o faza tot asa recenta… are o caruta:D de masina 1310 .. si am trecut pe acolo cu cel mai bun prieten al meu … si am vazut usa deskisa… si am zis hai mai intram si noi fumam o tigara , si aveam o cola la doza deeaia la 1leu 50 , si am pus acolo si mai aveam cam jumate de tigara sa plecam acasa ,, era vreo 11 si ceva ,, si il vad pe taicamiu ca iese ii zik lu cel mai bun prieten , lasate in jos ,, si eu eram la volan .. si el in dreapta ..[nu conduceam doar stateam] si ne`am lasat in jos ..si a venit la mine .. eu unu zik ca dak eram in locu lui vb na .. gen ce cautati aici ? cum ati deskis usa .. stateam ascultam sa vad cum au facut copii si n`a le ziceam , ca avem si noi o vina dar ii ziceam dupa ,, si … el a venit a deskis usa si cum eram jos acolo , am instincte a vrut sa dea cu pumnu .. si nush cum mi sa dus mana si lam prins in palma… a vrut sa dea si cu cealalta .. a dat si am dat pestea ea .. in aparare.. atunci sa dat putin mai in spate .. si a scos un lant..:| deala mai gros de caine ..:| asa barbat cand il scotea ma gandeam sai dau un pumn .. dar ma gandeam , la consecinte.. ca dak ii dau un pumn si nu se mai ridica?:| infine si cand am vazut ca scoate lanta am stat asa putin si am vrut sa vad ce vrea sa faca.. cik sa ma bata dupa reacti.. prietenu meu a iesit ca iam zis iesi .. si eu am ramas in masina .. am inchis usile m`am facut ca ies pe o partea si am iesit pe cealalta am iesit din masina mai in fuga un pas 2 dupa am mers normal .. deci nustiu nu inteleg asa tata? cum sa fiu asa blestemat nu inteleg dece eu ? .. si mama e la fel .. eu zik una ea tot asa… o fii batranetea? dar oricum nu inteleg cu ce am gresit ca stateam in masina si fumam o tigara si beam sucu si stateam putin sa beam sucu su urcam sus si ii ziceam vezi ca ai usa deskisa la masina .. dar nush cum a auzit dar a venit direct pregatit.. su poate a facut intentionat.. infine … am dormit aseara la varamea si dim am venit acasa , iam explicat lu maicamea , mai cu greu nici nu ma lasat iam zis ,, dar ea o tine pe a ei … ca ce cautam in masina ca dece nu am venit sai anunt , si iam zis .. ca stateam sa fumam tigara si sa bem sucu si sa .. plecam acasa si ii zceam atunci .. oricum deci numai suport deloc .. si ei asteapta sa fac 18 ani sa ma dea afara din casa .. au voie? si eu dupa accea ce fac? … un ajutor pentru toate astea se poate va rog?:( off imi vine sa ma duc pe bloc sa ma arunc cateodata … multumesc atincipat ca m`ati ascultat .. cu drag spiry
Buna spiry,
Nu vreau sa te critic sau sa par pisalog sau comunist dar in primul rand lasa tigarile si asta vine de la cineva care fumeaza de 9 ani si are zile in care vomita de la fiecare tigare si nu se poate oprii de prost ce sunt,dar asta e un sfat eu am parte si de mult stres si nervi si imi afecteaza stomacul.
Insa nu eu sunt important aici ci tu , ideea e ca tigarile iti distrug sanatatea.
Ei bine parintii cu toate ca nu pare in fond iti vor binele si eu ii faceam comunisti pe ai mei,ca nu am ce discuta cu ei ca au idee invechite si ca sunt fixisti si ca vad ca un cal si ca nu ma inteleg.
Cu trecerea timpului tata care era un alcolic si ne batea(pe mama pe mine si pe sora mea) a ajuns sa regrete tot ce facea atunci insa e prea tarziu
Intradevar bicicleta e a ta muncita de tine si ti se cuvine pe deplin insa daca tatal tau se opune sa o folosesti(prin faptul ca o ascunde jos in beci) incearca sa-i explici usor si calm ca totusi e a ta si ca el nu o foloseste deloc si ca nu are de ce sa o ia.
Inteleg ca l-ai inchis la subsol din greseala dar el nu vede asta el vede lucrurile din perspectiva lui adica , ca l-ai inschis intentionat,e o greseala pe care o poti evita usori,adica strigi e cineva aici verifici mai bine si etcm iar pe moment numai aminti de asta.
De multe ori e usor sa cedezi tu adica sa zici ceva de genul Da tata am gresit imi pare rau nu se va mai repeta ,chiar daca tu sti ca nu e asa dar inghiti in sec si asta e.
iar despre ce e al lui cum e masina incearca sa stai departe , adica nu era necesar sa te urci in ea si sa fumezi acolo.
Adica daca o vedeai descuiata o lasai asa fumai la scara te duceai sus nu ziceai nimic si te culcai ,nu se intampla.
Nu zic ca e ceva rau ca te-ai urcat in masina lui dar mai bine nu il supara cu chestiuni de genul,ok ce e al lui e al lui.
As vrea sa te intreb daca esti la liceu la 18 ani ar trebuii sa fi clasa a 11-a a 12-a.
Daca termini liceul dai la o facultate pleci din oras iar acolo caminul costa undeva la 1mil pe luna +mancare + sau MINUS TIGARI daca gasesti ceva part time de lucru,ar fi o solutie.
Daca te pot da afara sincer nu stiu,o sa ma interesez,dar sincer nu vad de ce ar faceo???
Pusti nu esti la 18 ani sa nu crezi ca esti mic si ca nu ai dreptate , in unele lucruri chiar ai in altele nu insa trebuie sa sti cand sa lasi de la tine ca sa-ti fie tie bine si per total sa fie bine.
Cu saritul de pe bloc nici sa nu te m-ai gandesti vreodata la asta, nu rezolvi nimic cu asta. Absolut nimic.
Ai grija cum gestionezi relatia cu ai tai, iti zic din propie experienta eu am gestionato prost acum cu tata nu mai vb iar cu mama rar(stiu acum crezi ca te poti lipsi de ei,dar nu e asa sun parinti tai)
Numai bine iti doresc si te rog lasa tigarile si incearca sa studiezi cat de mult se poate
Spiry,
Poate ca stii deja asta, dar nu strica sa ti-o reamintesc si eu. Adolescenta – spre capatul careia te indrepti tu acum – este o perioada destul de ciudata, in care apar numeroase conflicte cu adultii din familia ta. Tu nu mai esti copilul de altadata, asa cum te vad ei, dar in acelasi timp nu esti nici adultul pe care poate il vezi uitandu-te in oglinda. Deci adevarul, oricat ar parea de straniu, este undeva la mijloc – intre ai tai si tine.
Tu ii vezi pe ei „comunisti”, ei te vad probabil drept un razvratit si un tip neascultator, care „o sa vada el daca nu asculta de ei cum trebuie”…
Stiu ca pare ciudat, insa incearca sa lasi de la tine. Cand vine nenea pus pe scandal, pune capul in pamant si musca-ti limba (la figurat, fireste, desi poti incerca si la propriu, insa nu cu foarte multa convingere…), nu ii raspunde in nici un fel. Vei vedea ca reactia ta il va descumpani, pentru ca se asteapta la contrariu… In plus, vei evita multe scandaluri inutile. Gandeste-te ca mai ai putin si vei fi pe picioarele tale – fie vei merge undeva sa iti continui studiile, fie te vei angaja undeva si cea mai mare parte a timpului vei fi la serviciu (implicit, departe de sursa amaraciunii tale).
In privinta bicicletei, ti-as sugera sa vorbesti cu mama ta, insa CALM si fara sa iti iesi din pepeni, fara amenintari sau alte lucruri de genul acesta. Poate ca acum se vor inversuna sa nu te lase sa o folosesti, insa sunt convins ca asta nu va tine foarte mult si chiar daca „tatal” tau va fi mai orgolios, mama ta va incerca sa medieze ea, vazand ca atitudinea ta s-a schimbat…
Cat despre datul afara, in nici un caz nu cred ca se poate pune problema asa. Daca totusi lucrurile denatureaza, poti merge sa vorbesti cu cineva de specialitate de la Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din orasul sau din sectorul in care locuiesti (datele lor de contact le poti afla foarte usor de pe internet). Ei iti vor spune ce drepturi ai. Dar, sincer, chiar nu cred ca este cazul sa se ajunga pana acolo. Iarasi spun, in curand vei termina scoala si vei fi oarecum pe picioarele tale – fie ca iti vei continua studiile, fie ca vei lucra. Pana atunci, nu uita ca totusi depinzi de ei, indiferent daca sunt sau nu parintii perfecti (stii, exista un mare adevar in vorba care spune ca ne putem alege prietenii, nu si familia…). Lasa de la tine, pentru ca se stie ca, de regula, cel intelept cedeaza primul, lasa de la el – si asta nu pentru ca nu ar avea dreptate, ci de dragul pacii…
Ti-am facut o categorie a ta – Spiry. Si te asteptam sa revii ori de cate ori ai nevoie sa vorbesti cu cineva. Viata este cel mai mare dar – si chiar ma indoiesc ca un luptator ca tine ar abandona pentru niste probleme care peste putina vreme vor trece… Pentru ca, incearca sa iti amintesti mereu asta, problemele sunt trecatoare, dar gestul de care vorbesti este permanent… si nu vei mai putea drege busuiocul in nici un fel… Asa ca nici macar nu merita sa il mentionezi ca pe o posibila „solutie”, pentru ca NU ESTE O SOLUTIE, ci o greseala enorma, si PERMANENTA!
In concluzie, capul sus, multa rabdare, si fa-ti planuri de viitor… Gandeste-te ce vrei sa faci dupa ce termini cu scoala, si cauta sa te tii de aceasta hotarare, sa faci pasi concreti pentru a-ti implini acel vis!
Cu prietenie,
Adrian
Sa mori…pare simplu cand spui greu cand ajungi sa pui in aplicare…
NU stiu inca ce vreau..am citit multe povesti triste aici si mi-e mila..dar stii cum se spune de tine mi-e mila dar de mn mi se rupe sufletul…
Am 20 de ani locuiest in bucuresti si nu stiu inca ce e aia viata…Vreau altceva..
Cu totii am simtit cateodata ca vrem sa plecam undeva unde nu ne cunoaste nimeni sau intr-un loc pustiu dar pentru ce??
Multi dintre noi suferim din dragoste ganditi-va insa nu e cea mai mare suferinta..Cum ar fi sa iti pierzi mama..sau copilu tau e grav bolnav se uita la tine si nu ai cum sa-l ajuti???
E drept nu ai de unde sa stii cum e pana nu treci prin asta….
Nu cer ajutor pentru k oricum pentru mine e prea tarziu …Intr-un an 2 maxim eu ma sting din viata…si petrec fiecare zi de parca ar fi ultima…ganditi-va la asta…numai de voi depinde ca viata sa fie frumoasa!!!
Te bate sotul pune piciorul in prag nu ai unde sa stai ca te da afara din casa si ce…te-a parasit persoana iubita sau te-a inselat nu are nimic suntem multi pe planeta asta…luptati pentru voi oameni buni ce n-as da sa ajung si eu la 60 de ani sa am nepotii langa mine , sa le spun povesti…dar nu se poate
In final nu mai am decat un singur lucru de spus aveti grija de voi….Si de viata voastra e singurul lucru care va apartine 100%
sunt asa de derutat ,nici nu va inchipuiti,
am avut familie,am avut casa,masina,afacere,am avut tot ce isi putea dori un tanar de 30 de ani
acum nu am ramas cu nimic,…bada am ramas cu camatarii peste mine,nu cred ca vreti sa stiti prin ce traume psihice trec zi de zi telefonul suna din toate partile pentru bani.
nu este vorba ca nu vreau sa dau banii.ratele etc,dar nu pot
nu am gasit sprijin la prieteniii mei,este o vorba: cand ai bani si prietenul iti este ruda dar dupa aia nici neamul nu te recunoste,
incerc de un an de zile sa ma stapanesc de a nu face gestul acesta,dar am ajuns la limita,sub limita subzistentei
azi am citit un articol despre cum mori repede,am avut in gand de ama duce la dunare si a ma arunca in ea
Cornel,
In primul rand, bine ai venit printre noi. Stim exact ce vrei sa spui, pentru ca majoritatea membrilor acestui grup au trecut prin chestiuni similare. Chiar daca formele sau motivatiile pentru care ajungi sa gandesti asa difera de la caz la caz, esenta – sau finalitatea intentionata – a fost aceeasi. Motivul pentru care am decis sa infiintam acest grup de suport este acela ca am descoperit ca viata merita traita, in ciuda tuturor dificultatilor cu care ne confruntam. Si suntem aici pentru a ne impartasi experientele, luptele, framantarile, ba chiar si esecurile…
Mai mult decat atat, suntem aici pentru ca, la randul nostru, am trait pe propria noasttra piele experienta ta – ce inseamna sa fii singur atunci cand ai mai mare nevoie de prieteni. Si vrem sa iti fim alaturi – si sa le fim alaturi tuturor celor care trec prin astfel de perioade de criza.
Cornel, principala ta problema o reprezinta faptul ca nu poti restitui acele datorii, daca inteleg corect. Nu o sa te iau acum cu teorii de genul „nu merita sa faci asta”, ci o sa fac apel la ratiunea ta, pentru ca, din cele ce ne-ai scris am dedus ca esti un tip cerebral, care cauta solutii dar care acum pur si simplu a obosit si nu mai vede nici o iesire. In cazul acesta, incearca te rog sa iti raspunzi la intrebarea aceasta – oare, murind, datoriile tale se vor stinge? Nu vor mai exista? Poate ca acum ai o familie, cateva persoane dragi tie, pentru care ai facut multe sacrificii. Gandeste-te ca acei camatari care acum te sicaneaza isi vor indrepta tirurile impotriva lor. Chiar le doresti asta?
In plus, ce te astepti sa gasesti dupa gestul tau? Daca, in loc sa mori, asa cum intentionezi, ramai paralizat pe viata? Te-ai putea acomoda cu gandul ca totul a fost ca urmare a unei porniri de moment? Daca exista intr-adevar, asa cum eu unul cred cu tarie, un rai si un iad? Stii unde vei ajunge? Iti permiti luxul inutil ca, pentru o problema TEMPORARA (pentru ca datoria ta nu va dura decat pana in momentul in care vei putea restitui banii, nu uita asta) sa iti risti eternitatea, sau sa alegi o falsa solutie PERMANENTA? Pentru ca moartea, odata ce ti-ai provocat-o, nu mai poate fi „intoarsa”, nu mai exista posibilitatea de a te razgandi, de a negocia, de a obtine pasuiri sau amanari…
Ce ramane in urma ta? Te-ai gandit la asta? Ce vor simti cei dragi tie in urma gestului tau? Mama ta, poate iubita ta, vreo sora sau nepoata care te iubeste mult de tot? Toata rusinea, toata vinovatia pe care o vor resimti, privirile dezaprobatoare ale vecinilor… Toate acestea… Si pentru ce? Pentru niste bani? Sunt sigur ca, in momentul in care ti-ai facut socotelile si ai luat cu imprumut acei bani, te-ai gandit si cum ii vei da inapoi. Este adevarat, acum este mult mai greu, insa trebuie sa existe solutii, sunt convins…
Uite ce iti propun: eu iti fac aici o „categorie” a ta, in coloana din dreapta, pe care o voi numi „Cornel”. Spune-ne mai multe despre tine si despre situatia ta, si haide sa cautam impreuna solutii, pentru ca ele exista, sunt ferm convins de asta, trebuie doar sa le cautam impreuna si sa le gasim… Si vei vedea ca exista printre membrii grupului suficient de multe persoane sufletiste incat sa iti fie alaturi pana cand depasesti aceste momente extreme.
Hai, capul sus, mobilizeaza-te, pentru ca avem destul de lucru impreuna! Si, peste ani, iti vei fi recunoscator ca nu ai cedat acum! Si poate ca, la randul tau, ii vei ajuta pe altii sa treaca peste astfel de situatii, spunandu-le propria ta poveste…
Asteptam sa revii si sa ne scrii – posteaza pur si simplu comentariile tale la „Cornel”.
Cu prietenie,
Adrian
Bella,
Iti multumim pentru gandurile tale. Dincolo de durerea si de problemele tale, eu unul am vazut o luptatoare – o fiinta nobila care isi gaseste puterea si taria de a-i incuraja pe altii si de a le arata ca viata merita traita, cu bunele si relele ei. Iti multumesc mult pentru ca ai facut-o! Si, daca simti vreodata nevoia sa te descarci, te rog sa te simti libera si binevenita aici!
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc pentru increderea acordata Adrian dar am renunta de mult timp sa fiu ascultata. Tot ce am vrut a fost sa ii fac pe altii sa aprecieze ce au in jurul lor sa se bucure de absolut tot.
Oricum pentru mine nu mai exista nicio speranta dar macar sa las ceva in urma mea
Bella,
As indrazni sa te intreb de ce crezi ca pentru tine nu mai exista nici o speranta, dar mi-e teama ca deschid un subiect foarte sensibil pentru tine… Si totusi… nu esti genul de om care vrea sa o termine cu viata, ci dimpotriva… Daca ai incredere in noi si vrei sa ne spui si noua si, mai ales, daca e vorba despre ceea ce tind sa cred, sunt convins ca multora le-ar prinde bine… Just let me know, si iti fac rapid o „categorie” a ta in coloana din dreapta…
Cu prietenie, pentru Belle cea luptatoare (si o spun cu admiratie)
Adrian
Nu ma simt incomod sa vorbesc despre asta dimpotriva ai dreptate sa afle si ceilalti ca sa se gandeasca.
Acum cateva luni am descoperit k am o problema la inima..Medicul mi-a zis k nu apuc 25 de ani.eh asta e:)…
Stii cateodata stau si ma pun asa pe gandrui…ce bn ar fi ca toti sa gandeasca ca mine ar fi mai simplu, dupa care ma trezesc la realitate si imi dau seama k fiecare are personalitatea lui si nimeni nu are ce face in legatura cu asta!
Ma bucur ca ajuti oamenii Adrian, dar pe tine…pe tine cine te asculta?
Bella,
Iti multumesc pentru grija si, mai ales, pentru deschidere. Sa inteleg ca iti pot face o „categorie” a ta?
In privinta prognosticurilor, e bine sa tii cont de ele, dar nu sa traiesti cu groaza lor. Am avut un amic caruia medicii i-au spus ca nu mai are decat maximum un an. El si-a facut a doua facultate, apoi si un master… Acolo l-am cunoscut… Sa iti spun ca a si lucrat cativa ani buni? Si ca facultatea pe care a facut-o a durat 5 ani, iar masterul doi? Nimeni nu stie durata exacta a vietii noastre, cu exceptia Bunului, care ne-a si daruit-o…
Cu prietenie,
Adrian
Nu traiesc cu groaza zile de maine deloc….Si oricum chiar daca e asa cum a zis medicul vreau sa petrec fiecare zi ca si cum ar fi ultima…Mai bine regret ceva ce am facut decat ceva ce nu am facut!
Daca vrei sa imi faci categoria mea m-as simtii onorata sa ajut cum pot! Multumesc pentru sprijin
Bella,
Esti membru cu drepturi depline! Ai categoria ta – ba chiar ai inaugurat o noua sectiune: Lupt sa traiesc! Categoria ta este in cadrul acelei sectiuni si se numeste Bella. O gasesti in coloana din dreapta, unde asteptam sa ne scrii povestea ta.
Unul din visurile mele este sa pot face mai mult pentru aceasta comunitate – sa infiintez, la un moment dat, un grup real de suport, nu doar unul virtual si, macar din cand in cand, sa pot pune fata in fata doua categorii de oameni: pe ai nostri, cei care au cochetat macar o data cu gandul suicidului, si pe ceilalti, care, din diverse motive – o boala incurabila, un accident, o afectiune evolutiva severa etc. – lupta din rasputeri sa traiasca, neprecupetind nici un efort pentru asta.
Poate ca impreuna am putea invata mai multe lucruri despre viata, despre lupta, despre motivele pentru care merita sa traiesti…
Pana una-alta, iata ca, cel putin virtual, o parte a viziunii mele devine realitate. Si iti multumesc pentru asta. Fii binevenita, si asteptam sa iti citim povestea – in „categoria” ta, fireste -, cu toate detaliile pe care le consideri relevante.
Cu prietenie,
Adrian
buna si mie imi place acest vis si daca vreodata o prietena sau vreun amic o sa treaca prin asa ceva o sal sfatuiesc sa apeleze la voi
Multumim pentru increderea ta, Raluca! Si atat tu, cat si prietenii tai sunteti mereu bineveniti aici!
Cu prietenie,
Adrian
da si eu va multumesc pentru sprijinul vostru
viata-i un rahat
@V
Asa e. De multe ori este intr-adevar urata si trista. Insa trebuie sa admiti, oricat ai fi de suparat pe viata in aceste momente, ca exista si parti frumoase. Macar uneori. Si persoane pe care le stimezi, pe care le placi, pe care poate chiar le iubesti. Si pentru care conteaza ca tu sa incerci sa treci peste starea aceasta, pentru a putea redescoperi si partile bune din viata. Pentru ca ele exista, chiar daca uneori nu le putem vedea din cauza „rahatului” de care vorbesti. Dar la asta sunt buni prietenii, stii? Cu ajutorul lor putem vedea dincolo de aceste mizerii, si putem regasi chiar si speranta.
Vreau sa stii ca esti binevenit aici, pe acest grup. Si daca ne spui povestea ta, te asigur ca vom face tot posibilul pentru a te putea ajuta cumva.
Cu prietenie,
Adrian
am un baiat casatorit care s-a despartit de sotie din cauza unor factori externi de circa trei luni.cum are ganduri de sinucidere si nu stiu cum sa-l ajut mai cu seama ca se apropie sarbatorile si ii este si mai greu.va rog sa-mi dati un sfat cat mai repede.va multumesc mult
Draga Veronica,
In primul rand iti multumesc pentru ca mi-ai aratat incredere scriindu-mi.
Exista o sumedenie de factori care trebuiesc luati in seama in astfel de cazuri, drept pentru care mi-ar fi de folos daca mi-ai putea spune mai multe lucruri despre baiatul tau, despre relatia pe care a avut-o cu fosta sotie, despre motivele care au dus la despartire… TOT ce crezi ca m-ar si ne-ar putea ajuta sa intelegem mai multe despre situatia lui.
Iarasi ar fi intereasant de stiut daca nu cumva totul ar putea avea si cauze psiho-medicale – de exemplu o depresie… Un control medical ar putea elucida acest aspect, iar unele antidepresive prescrise de medicul curant l-ar putea ajuta, pe termen scurt, sa depaseasca oarecum mai usor aceasta perioada. Atentie insa, in nici un caz nu este recomandat sa ia pastile dupa ureche…
De asemenea, e important daca locuieste singur, daca sta cu tine, daca locuieste in casa in care a convietuit cu fosta sotie… Sunt multi factori care pot influenta in bine sau in rau deciziile in astfel de situatii si care ar putea inclina balanta intr-o directie sau alta…
Cateva lucruri generale pe care le-ar putea face – si pe care le-ai putea face si tu, ar fi sa incercati sa il tineti ocupat. Cu cat are mai multe activitati in care sa se implice, cu atat mintea lui va fi mai putin ocupata cu gandurile negre. Apoi, miscarea in sine ii face bine… Se stie ca, atunci cand facem miscare, organismul nostru elibereaza endorfine, asa-numitii „hormoni ai fericirii”, care sunt un antidepresiv natural si eficient…
Ar fi foarte util daca ar putea vorbi cu cineva care sa il poata asculta si intelege. Cineva in fata caruia sa se poata descarca emotional, sa isi spuna oful, sa strige, sa urle, sa planga daca simte nevoia sa o faca… Eventual un prieten bun, care sa il scoata in oras, sa manance ceva impreuna si sa poata discuta…
De asemenea, ai intuit corect, in perioada sarbatorilor e foarte important sa nu fie singur, pentru ca majoritatea lucrurilor si obiceiurilor ii vor evoca in minte amintiri cu sotia lui… Deci, daca nu locuieste acum la tine, invita-l sa stea o perioada mai mare, eventual pe motiv ca ai nevoie de ajutor, si implica-l in pregatiri, fa-l sa se simta util…
Ti-am facut o categorie a ta – „Veronica I. – pentru X”, unde astept sa ne scrii mai multe si, in functie de cum evolueaza lucrurile, vom cauta solutii impreuna la momentele repective.
Cu prietenie,
Adrian
am ajuns la final…imi dau seama ca tot aman acest final de ani buni doar de dragul familiei, ca ma inspaimanta gandul k o vad pe mama la inmormantarea mea, ca sora mea e insarcinata, tata-my hero….pt suferinta lor tot aman, tot aman si cred ca ar trebui sa mai ma gandesc si la mine; sa iau o doza de egoism si scap odata de tot chinul asta. Mi-e al naibii de greu sa ma trezesc in fiecrare zi si sa ma chinui sa zambesc in oglinda, sa-mi spun ca sunt frumoasa, sa caut motive sa traiesc (am pus in practica toate sfaturile psihologilor)…imi doresc sa sa se intample ceva, sa mor instant si sa nu fiu eu nevoita sa pun punct.
Draga Andreea,
Din pacate, NICIODATA in cazul unui suicid nu este vorba NUMAI de tine. Dupa cum nici la nasterea noastra nu a fost vorba numai de noi, ci de un intreg univers familial care s-a transformat, s-a adaptat schimbarii, pentru ca noi am schimbat echilibrul de pana atunci al acelui univers din foarte multe puncte de vedere, la fel, spuneam, se intampla si atunci cand murim, indiferent daca vorbim despre o moarte buna sau una violenta.
MEREU va fi vorba si de ceilalti. Mereu va fi vorba despre mama ta, care va fi zdrobita de durere si care sufera cumplit chiar si acum, vazandu-te ca nu iti e ok, mereu va fi vorba si despre sora ta insarcinata, mereu va fi vorba si despre nepotelul tau ne-nascut inca, mereu va fi vorba si despre „your hero – tatal tau”… Mereu…
Bun, sa admitem ca faci ceea ce spui si ca „te gandesti si la tine” (desi, fie vorba intre noi, eu cred ca suicidul este actul in care te gandesti cel mai putin la tine… tu, de fapt, atunci, nu te gandesti la TINE, la Andreea in ansamblul ei, la Andreea cu toate experientele tale de viata, tu te gandesti doar la o parte din existenta ta, mica, nesemnificativa daca o pui laolalta cu TOATE experientele tale de viata, cu tot ce iubesti, cu toate visele tale, cu tot ce ai invatat, cu tot ce iubesti, cu tot ce ti-a placut pana acum, cu tot ce ti s-a oferit pana acum…). Revenind… sa spunem ca „te gandesti si la tine”… Ce se intampla dupa aceea? Oare nu va mai conta pentru mama ta faptul ca tu ai ales sa „te gandesti si la tine” cateva secunde? Oare pentru tatal tau acele secunde vor insemna doar cateva secunde? Oare pentru sora ta vor fi ca si cum nu ar fi existat? Oare pentru nepotelul tau, a carui venire pe lume s-ar putea sa fie grabita (si nu fara riscuri…) sau chiar impiedicata de acele cateva secunde… oare nu va insemna nimic?
Vezi, draga noastra Andreea, acele cateva secunde nu sunt importante doar pentru noi… ci pentru intregul nostru univers… pentru familia noastra, pentru cei dragi, a caror existenta am modificat-o, am transformat-o deja o data prin venirea noastra pe lume, dar au acceptat-o cu drag si au facut totul pentru noi, de drag si cu daruire… Pentru toti viata noastra inseamna ceva… inseamna enorm…
Acele „cateva secunde” pentru ei vor insemna „tot restul vietii”… La tine insa – si incearca te rog sa fii cat de obiectiva posibil – este foarte probabil sa nu insemne toata viata… Poate ca ACUM te simti debusolata, dezamagita si deznadajduita… Insa nu este obligatoriu ca aceasta stare sa dureze… Ia gandeste-te putin… Te simti asa de cand te stii? Cu siguranta, nu… A inceput la un moment dat… Ceva a declansat totul… Haide mai bine sa incercam sa aflam ce anume a fost, care a fost cauza, sa o abordam asa cum trebuie pentru a reusi sa o inlaturam, si apoi sa mergem mai departe… Eu zic ca asta inseamna de fapt sa fii putin egoist, nu crezi? Sa te gandesti la tine… Sa iti vrei binele, nu-i asa? Pai cum poti spune ca vrei sa fii putin egoista daca tu ai alege ceva rau pentru tine (si catastrofal pentru cei dragi tie)?
Hai, capul sus… Ai deja categoria ta, in coloana din dreapta – „Andreea” se numeste. Fii „egoista”, gandeste-te la tine si mobilizeaza-te sa iti fie bine, sa o termini o data cu starea asta si sa poti sa mergi mai departe fara sa fi nevoita sa te chinui sa zambesti in oglinda, ci sa o faci din toata inima, fara sa fii nevoita sa cauti motive sa traiesti, ci sa traiesti pur si simplu… Scrie-ne, si haide sa incercam sa ii dam impreuna de cap!
Sunt psiholog, la randul meu, dar te rog sa ma crezi ca toti psihologii din lumea asta nu valoreaza in anumite momente cat valoreaza prietenii… fie ei si virtuali… Iar daca mai sunt si prieteni care au trecut in anumite momente prin chestiuni similare si, implicit, pot intelege ceea ce simti tu acum, pentru simplul motiv ca si eu au simtit la fel atunci, lucrurile sunt cu atat mai incurajatoare, nu crezi?
Astept – de fapt, asteptam cu totii – sa ne scrii. Nu face nimic necugetat, te rugam… Mai bine incearca sa canalizezi toata aceasta energie, frustrare, dezamagire, intr-o directie buna, constructiva… Scrie… nu tine in tine… ajuta-ne sa intelegem prin ce treci, si te asigur ca iti vom fi alaturi!
Cu prietenie,
Adrian
buna ma numesc […moderat…] constantin din orasul filiasi judetul dolj si am fost gonit de la domiciliu impreuna cu mama me de catre fratele meu de 36 de ani acum mama sa recasatorit si actualul sot nu e deacord sa ma primeasca si pe mine zice ca nu are nevoie de copi eu dorm in gara acum iarna cei de la directia general de asistenta sociala si protectia copilului spun ca nu ma pot lua intrun centru de plasament dar dc nu stiu nu am pe nimeni care sa ma ajute am vrut sa ma sinucit prin perforarea venelor cn ma poate ajuta sa ma contacteze […moderat…]
Draga Constantin,
In primul rand bine ai venit aici. Ti-am moderat numele si datele de contact din motive obiective, legate atat de protectia si securiatatea datelor tale ca individ, cat si din motive legate de politica site-ului acesta, pe care le gasesti afisate in coloana din dreapta.
Am senzatia ca povestea ta este multmai complexa decat pare la prima vedere, motiv pentru care te voi ruga sa ne dai mai multe detalii. Sunt sigur ca se va gasi o solutie intr-un final, asa ca te rog sa rezisti si sa nu faci un gest pe care sa il regreti ulterior, nici macar pentru a impresiona pe cineva. Te asigur ca exista si alte metode de a atrage atentia asupra problemelor cu care te confrunti, si o sa incerc sa iti enumar cateva.
Spui ca te-ai adresat directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din localitatea de domiciliu si ca ei nu au luat nici o masura. Cum au motivat neimplicarea lor?
Ai incercat sa te adresezi Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC)? Ei sunt forul superior in ceea ce priveste protectia drepturilor copilului si, in general, atunci cand sunt sesizati, intervin, ba chiar se deplaseaza in teritoriu si incearca sa gaseasca solutii. Asta ar fi prima solutie pe cae ti-o propun. Apoi, o alta, ar fi… presa. Ziare, televiziuni… toate sunt amatoare de astfel de subiecte si multe dintre ele chiar se implica in solutionarea cazurilor. Este suficient sa scrii catre redactia catorva ziare si posturi TV ca sa gasesti macar una-doua institutii ori organizatii de presa gata sa iti asculte povestea si chiar sa se implice.
Esti tanar, ai toata viata inainte, exista solutii… iar suicidul (repet, nici macar cel facut din dorinta de a atrage atentia asupra ta sau de a „constrange” cumva pe cineva) nu este una din aceste solutii…
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta, unde te vom ruga sa revii cu detalii si sa ne tii la curent cu evolutia problemei. Daca nu merge nici una din abordarile pe care ti le-am propus, atunci probabil ca va merge altceva… Important este sa cautam solutii!
Cu prietenie,
Adrian
buna….am atata nevoie de cineva care sa ma poata ajuta…
Draga Alina,
Suntem aici. Ne poti spune ce s-a intamplat?
Hai, capul sus, incearca sa te linistesti si sa ne dai mai multe detalii care sa ne ajute sa intelegem care este povestea ta. Cautam impreuna solutii.
Cu prietenie,
Adrian
:-< mi-a luat mult pana sa ajung aici….azi era sa ma omor din cauza tatalui meu:( mama saturat de cate vorbe urate mi-a spus tot ce fac da vina pe pritenul meu zice ca din cauza lui sunt asa ca nu mai respir deloc mi-a spus niste cuvinte pe care nici nu pot sa le zic si nu o sa le uit toata viata mea ….asa a facut cu toti prietenii mei pana cand mi-a interzis sa vorbesc cu ei …trebuia sa ma vad pe ascuns acum nu o sa mai pot deloc sa ma vad cu el:(( ajutati-ma va rog sa stiu care e calea:((
Draga Andreea,
In primul rand te rog sa imi permiti sa te felicit pentru ca nu ai facut-o!… Ar fi fost un gest pe care poate ca acum l-ai fi considerat justificabil, dat fiind faptul ca tatal tau s-a purtat in felul acela cu tine, si ca te-a deranjat si te-a ranit enorm, insa te asigur ca ai fi regretat enorm ulterior daca chiar ti-ai fi pus planurile in aplicare…
Inteleg ca tu chiar tii la baiatul asta… Daca este asa, si daca si el te iubeste sau tine la tine, incearca te rog sa te gandesti ca ai ceea ce multi nu au, desi isi doresc enorm… Sinucigandu-te, nu faci altceva decat sa il lovesti si pe el, si pe tine, si pe toata lumea…
Gandeste-te ca poate acum tatal tau ti-a interzis sa te mai vezi cu el… Nu stiu care sunt motivele pe care ti le-a dat, daca ti le-a dat, insa sunt ferm convins ca, daca intr-adevar voi doi va iubiti, intr-o buna zi pana si tatal tau va vedea asta… Majoritatea parintilor reactioneaza asa, culmea, pentru ca isi iubesc fiul sau fiica, si pentru ca vor sa il vada fericit… Si considera ca o relatie le-ar putea aduce multe probleme si le-ar putea rata viitorul… Insa daca observa ca au ganduri serioase si daca si ei sunt dispusi sa accepte un minim de reguli ale parintilor, sunt convins ca incet-incet incep sa se mai inmoaie… Sa mai lase si ei de la ei… Sa ma accepte… Sa iti mai redea din libertatile pe care ti le-a luat acum…
Nu face nimic pripit… Gandeste-te ca timpul le poate rezolva pe toate… Nu stiu cati ani ai, insa daca nu ai 18 ani gandeste-te ca vei ajunge la varsta asta, vei fi majora, vei putea sa te intretii singura si sa iti alegi alaturi de cine vei fi la bine si la rau… Vei putea sa fii impreuna cu el, si nimeni nu va mai putea obiecta… Ori, daca tu alegi sa te omori doar pentru ca te simti revoltata (si e normal sa te simti frustrata de reactiile si de cuvintele care ti-au fost adresate, te rog sa nu ma intelegi gresit) – daca tu vrei sa te omori insa pentru lucrul acesta, ia gandeste-te rational, logic… Cum vei mai putea fi impreuna cu prietenul tau? Ce se va alege de dragostea voastra?
Acum aveti o sansa, nu-i asa? Asa cum tatal tau a luat decizia de a-ti interzice total contactul cu el, tot asa s-ar putea si razgandi, nu-i asa? Mai bine incearca sa ii demonstrezi ca relatia asta nu te pune in pericol si nu te va da inapoi… Straduieste-te sa ii faci pe plac, sa obtii rezultate bune la scoala, sa iti faci planuri de viitor… si asta il va putea convinge… Straduieste-te sa ii demonstrati ca sunteti seriosi amandoi si ca nu va intereseaza doar tampeniile pe care probabil si le-ar putea imagina… ci ca aveti planuri curate, ganduri frumoase… Si iti spun, poate ca il vei convinge… Daca nu, gandeste-te daca merita sa sacrifici totusi relatia voastra, dragostea voastra, planurile voastre frumoase, pentru un impuls de moment… Eu zic ca nu… Hai, capul sus… curaj…
Te asteptam sa revii si sa ne tii la curent. Ti-am facut o categorie a ta – am numit-o Andreea 2, pentru ca mai avem deja o persoana in grup cu numele tau si sa nu existe confuzii. Asteptam sa ne scrii asadar in „categoria” din coloana din dreapta care iti apartine – „Andreea 2”, unde vei gasi deja acest comentariu al meu…
Cu prietenie,
Adrian
nu stiu ce sa spun…tata a devenit asa din cauza unui videoclip postat cu mine si prietenul meu pe youtube si acel videoclip continea o poza cu mine o poza cu el si tot asa si o melodie de dragoste …si atunci a inceput sa ma jigneasca si pe mine si pe el …a doua zi iam zis mamei la telefon ca nu mai vreau sa stau in casa asta si ca am vrut sa ma omor si a aflat tatal meu si a inceput sa zica ca din cauza prietenului meu vreu sa ma omor …dar nu e adevarat din cauza tatalui …ba chiar a zis vrei sa te otravesti iti dau eu pastile daca vrei sa te omori:-< si atunci am considerat ca nu mai am nici tata nici mama …nimeni din casa nu ma inteles:-< acum vorbesc si ma vad prea rar cu prietenul meu …acum vine si ziua indragostitilor si nici macar nu voi putea decat sa il vad si sa ii dau un sarut :(( ce sa fac:((?
Draga Andreea,
Am postat raspunsul meu, cu o sugestie care sper sa ti se para (si sa vi se para amandurora) interesanta, in „Andreea 2”, in coloana din dreapta, la „Categorii”.
Te asteptam din nou cu detalii, sa ne spui cum evolueaza lucrurile…
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua, m-am saturat de mine, si de viata in general si nu stiu cum sa imi gasesc un bilet care sa-l apuc si sa plec cand situatie devine si mai urata decat in general.Mi-a trecut de multe ori prin cap dar neavand o metoda care sa nu simt o durere prea mare,o metoda mai eficienta am renuntat in acele momente lasand pe alta data,bineinteles au existat si alti factori x ca sa zic asa care m-au facut sa cuget pana am luat decizia sa nu o fac,cel putin in acel moment.Dar tot satul de mine am ramas si nu stiu ce sa mai fac e din ce in ce mai rau!
Draga „Nume la e-mail”,
In primul rand bine ai venit aici. Probabil ca stii deja ca nu esti singurul care simte asa cum simti tu in acele momente dificile si, in acelasi timp, ca nu esti singurul care traieste confruntandu-se, fie si doar ocazional, cu tentatia suicidului. Esti intre prieteni care stiu exact despre ce vorbesti, intre oameni care au descoperit impreuna cat de important este sa poti comunica cu cineva care poate intelege fara sa te judece, care poate asculta chiar si cele mai intime ganduri si trairi fara a-ti spune „nu e bine, e gresit”… Esti intre prieteni care, desi traiesc zi de zi cu tentatia suicidului, au descoperit ca, atunci cand efectiv nu mai poti, ajuta enorm sa poti „vorbi”, sa poti „varsa” intr-un fel sau altul tot amarul, toata amaraciunea care s-a strans…
Te invit cu drag sa te simti aici in largul tau sa o faci si tu. Si nu pot decat sa sper ca vei descoperi, la randul tau, alaturi de alte multe zeci de prieteni anonimi de pe aici, ca lucrurile acestea chiar ajuta… Iar lucrul acesta l-au recunoscut, la un moment dat, chiar si cei mai sceptici dintre noi…
Uite ce iti propun: da-ne sansa sa te cunoastem, sa aflam mai multe despre tine, despre acele motive care te fac sa fii atat de satul de tine, cum spui, care te fac sa afirmi ca e din ce in ce mai rau. Si, pentru ca lucrurile sa fie putin mai personale si sa te simti ca intr-un grup in care esti primit cu bratele deschise, iti propun sa iti fac o „categorie” a ta in coloana din dreapta, unde asteptam cu totii sa ne spui ceea ce te-am rugat. Si sper sa nu te superi daca imi voi permite sa iti pun si un alt pseudonim, care sa fie macar putin mai personal… Ce zici de „Cata”?
Am trecut povestea ta si comentariul meu in coloana din dreapta, la „Cata”, unde te asteptam cu mai multe detalii.
Cu prietenie,
Adrian
buna ziua,eu ma numesc lucian si fac 19 ani in aprilie…povestea mea incepe de la 14 ani cand am inceput sa nu ma mai inteleg cu lumea…sa vreau lumea mea atunci am inceput sa ma droghez cu droguri usoare…nu am incercat altele pentru ca astea imi aratau lumea mea…uitam de tot pe la 15 ani parinti au spus ca ma dau afara din casa atunci parca raul ma ispitit sa incerc sa ma sinucid,aflasem ca de la 15 distonocalme mori ti se opreste inima…eu am luat 40…dar decat am lesinat si mam trezit in 10 minute si ma simteam decat aerian…atunci am zis ca dumnezeu mai ma vrea pe pamant…pe urma am patit multe chesti aiurea care nu vreau sa imi amintesc de ele…viata mi sa facut mai frumoasa..pentru cateva saptamani…pe urma iar chinuri parinti care cica incercau sa ma ajute dar mai rau ma ignorau si ma departau de ei prin cuvintele pe care le foloseau…atunci mam gandit din nou la o sinucidere dar mam gandit ca am o sora de 4 ani pe timpul ala
si am zis ca trebe sa traiesc pentru ea
si am uitat de sinucidere…a 3 oara cand am incercat a fost chiar in fata parintilor pentru ca au vrut sa ma izgoneasca din casa…ei nu vor degeaba si eu is mai libertin…dar eu stiu ca orice ar face un copil e copilul tau si copii ies asa cum sunt eu de sunt mai batrant decat varsta mea normala…din cauza parintilor ies….a trecut si faza cu a 3 tentativa…ultima tentativa am avuto acum1 luna cand iubita mea chiar daca stia cum sunt si asta a spus spunem punct si am zis a pus punct pun si eu la viata mea…ma credeti nebun acum dar nu sunt pur si simplu am avut o viata mai dusa la extrem din toate partile de vedere am simtit frigul oamenilor am suferit mult poate si din cauza mea si din cauza altor persoane din viata mea sau din afara…dar totusi azi am simtit ca vreau iar si am scris sa vad ce modalitate ma duce repede si am intrat pe blogul asta mi se pare fain…dar in loc sa scrieti aici puteti sa iesiti in strada sa spuneti nu la ce face guvernul nu va dati seama ca neau furat viata tineretea un copil akum la 12 ani stie totul despre viata simte ura suferinta iubire prea putin….
ne fura de 20 de ani si noi stam nepasatori deaia vor multi tineri sa moara pentru ca sau saturat sa isi vada familia suferind si ca ei nu vor sa sufere la randul lor…ascultatima ca eu sunt printrte putini sinucigasi in reprize care siau dat seama ca viata e naspa…dar totusi trebe traita da alaturi de cine…de niste hoti…nu cred…trebuie sa luam initiativa…tineretul trebe sa iasa in strada sa faca ce simte daca nu noi…atunci trebe sa mai treaca o generatie ca sa gandeasca si ei la chestia asta dar romanul nu are tupeu ii e frica dar d c nu stiu…pentru ca daca spunem ceva trebe si sa facem…eu am incercat sa demarez un proiect dar is numai idei pentru ca eu nu am pe nimeni in spate ca nu is baiat de deputat sau de numai stiu ce sunt un om normal care incearca sa traiasca asa cum poate…am trecut prin mult prea multe chesti pana la varsta asta…cunosc prea multe situati de copii si de bani gata si de copii ajunsi bosketari am vrut sa simt tot ce au simtit si aia si aia…asa ca ganditiva..la lucrurile spuse de mine si luati initiativa..ca eu unul singur nu pot…dar o idee vam dato akum demaratio;)
Draga Lucian,
Permite-mi sa iti spun si tie bun venit aici si multumim pentru ca ne-ai impartasit povestea ta. In mod deosebit ma bucur pentru faptul ca traiesti, ca ai reusit mereu sa gasesti motive si puterea de a merge mai departe. Indraznesc sa sper ca, daca tot ne-ai descoperit, atunci cand vei fi din nou tentat sa vrei sa te retragi cu totul din aceasta lume care, e drept, te dezamageste uneori, ne vei scrie si ne vei povesti. Vei descoperi aici un grup de oameni cu totul si cu totul deosebiti – insa nu vreau sa sune a reclama, ci mai degraba a invitatie – invitatia de a citi povestile lor, de a citi interventiile membrilor grupului si de a te convinge singur de spusele mele.
Admir spiritul tau de luptator… Eu, la randul meu, sunt un militant, un tip care lupta, care nu se da batut, chiar daca imi am si eu momentele mele in care imi vine sa imi iau campii… Insa viata merita traita, merita sa lupti, pentru ca numai in felul acesta poti face o diferenta in jurul tau… Daca toti ar renunta, daca nimeni nu ar lupta, ci ar abandona, viata ar fi mult mai monotona, nu crezi?
Cu prietenie,
Adrian
stii,sunt cu un baiat de 10 luni….in tot acest timp am ajuns sa il iubesc enorm,exagerat de mult….simt k viata mea nu are niciun sens fara el….dar in seara asta mi.a spus k totul s.a terminat pt simplul fapt k nu i.am raspuns la telefon j asta pt k mi.a vorbit urat!incerc sa.mi tai venele,nu e prima data knd o fac,insa aqm stau q lama in mana j nu am curaj s.o mai fac………vraeu sa ma ajutzi,sa.mi spui cum sa mor mai repede…..oare dak ma arunc de la etajul 4 mai supravietuiesc?k nu vreau sa ma chinui dupa….sa o dau in bara aqm j gata…..
Draga Lumy,
Oricare ar fi motivele tale, te rog din suflet sa reflectezi putin inainte de a face un gest pe care sa il regreti atat tu, in eventualitatea in care vei supravietui totusi, cat mai ales cei dragi tie…
Toti iubim, si fiecare relatie este unica pentru cei care o traiesc si sunt implicati emotional, si toti simtim la fel de multa dezamagire atunci cand constatam ca iubirii noastre i se raspunde intr-un mod imatur si de neinteles…
Vezi tu, Lumy, acum te-a dezamagit atat de mult reactia lui, incat esti gata sa pui capat vietii si sperantei… As indrazni sa te rog sa te gandesti insa daca nu cumva si reactia ta poate fi una pripita…
Este prima oara cand v-ati certat?
Probabil ca nu… Toti avem discutii, iar intr-o relatie pasionala acestea sunt aproape imposibil de evitat… Poate tocmai de aceea si gafele sunt uneori inevitabile… El a facut acum o gafa… Nimeni nu contesta asta, iar tu te simti ranita, dezamagita, si ti se pare ca viata nu are nici un sens fara el… Te intreb insa… esti sigura ca maine, sau peste doua zile, sau peste trei zile, o saptamana, nu va reveni cu un telefon si cu un trandafir rosu, spunandu-ti ca ii pare rau ca v-ati certat si ca te vrea in viata lui?
Stii care e paradoxul in astfel de momente?… Ca suntem atat de porniti sa punem capat, sa terminam odata cu viata asta lipsita de sens, incat nu realizam ca exact lucrul acesta – suicidul – este SINGURUL lucru care iti poate aduce CERTITUDINEA ca nu vei obtine niciodata tocmai acel lucru pe care spui ca ti-l doresti atat de mult… Stai si gandeste-te o clipa… Nu este paradoxal ca incerci sa iti tai venele, stiind ca SIGUR, daca vei muri, nu vei mai avea nici cea mai mica posibilitate de a il avea in viata ta pe iubitul tau? Si pentru ce motiv? Pentru ca nu poti trai fara el…
Dragostea este frumoasa, Lumy, chiar daca uneori ne aduce atata suferinta, si e frumoasa tocmai datorita faptului ca este imprevizibila… Ia gandeste-te putin… Te gandeai in urma cu doua zile ca azi te va suna sa iti spuna ca gata, s-a terminat? Probabil ca nu… Sau cu siguranta nu… La fel, poti avea certitudinea ca nu te iubeste? Si, daca te iubeste, crezi oare ca nu va trece peste orgoliul lui, peste faptul ca nu i-ai raspuns o data la telefon? Poti avea certitudinea ca nu va veti impaca, ca nu va fi alaturi de tine din nou?
De fapt, exista o posibilitate sa fii sigura ca nu va face parte din viata ta… Si asta e suicidul… Dar tu spui ca nu asta iti doresti, nu-i asa?
Pai atunci lucrurile, desi par atat de complicate, poate ca in realitate nu sunt chiar atat de complicate… Ramai in viata si asteapta sa vezi ce se mai intampla! Hai, sterge-ti lacrimile, arunca lama cu pricina, nu te mai gandi nici sa te arunci de la etaj, du-te si fa-ti o baie fierbinte, apoi bea un ceai caldut, de preferat de sunatoare sau antistres daca ai in casa, ambele au si un usor efect antidepresiv si linistitor, si asteapta cu incredere, pentru ca lucrurile nu vor ramane asa…
Crede-ma pe cuvant, putine din relatiile in care partenerii ajung sa simta ca nu pot trai unul fara celalalt se termina atat de brusc, cu un telefon in care unul din ei anunta ca s-a terminat, pentru simplul motiv ca nu i s-a raspuns la telefon…
Si nu, nu exista certitudinea ca vei muri, nici daca iti tai venele, nici daca te arunci de la etaj. Exista insa o posibilitate destul de mare sa ramai cu sechele pentru toata viata… Sunt oameni care au ramas intr-un scaun cu rotile sau, mai grav, au fost niste legume pentru tot restul vietii lor, ca urmare a unui gest extrem de pripit, in conditiile in care lucrurile s-ar fi putut rezolva intr-un mod care sa ii surprinda si pe ei… Pentru ca, aminteste-ti, unul din lucrurile care dau frumusete dragostei este tocmai acela ca este surprinzatoare… Si ca nu stii ce iti rezerva ziua de maine…
Ori de cate ori iti va reveni gandul suicidului, aminteste-ti te rog ce ne-ai scris… Ca viata ta e goala fara el… Ca il vrei in viata ta… Si aminteste-ti si de raspunsul meu… Ca singura modalitate suta la suta sigura de a NU fi impreuna cu el este sa te sinucizi… Si asta pentru ca, si daca ar reveni a doua zi sa isi ceara scuze, nu ati mai putea fi impreuna, de vreme ce tu nu ai mai fi in viata…
Hai, capul sus, fa ce te-am rugat, si scrie-ne din nou, te rog. Suntem alaturi de tine orice ar fi, Lumy… da-ne voie sa cautam impreuna solutii reale la problema ta…
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta, unde astept sa ne scrii. Se numeste, simplu, „Lumy”.
De doua saptamani ma gandesc zilnic ce rost mai are sa traiesc – sunt singura, nu am serviciu, nu am casa, locuiesc cu parintii care zilnic ma privesc cu dezamagire, si nu vad nici o iesire din situatia asta. In 10 ani am avut 7 job-uri care mi-au permis sa supravietuiesc, nu sa imi cumpar masina, darmite casa. Am suportat multe jigniri si umilinte pentru a-mi plati chiria, pana cand m-am saturat de Bucuresti si m-am intors acasa, in provincie, pentru un rastimp de liniste care sa imi permita sa vad ce vreau si ce pot sa fac cu viata mea. Din pacate nu am niste parinti pe care sa ma pot baza, iar aceasta decizie intr-un final nu s-a dovedit a fi una benefica, dimpotriva. Castig niste bani cu ceva vanzari pe net, dar doar de cheltuiala. Nu am prieteni, pentru ca toti cei pe care ii stiam au plecat. Nu mai mananc de cateva zile. In fiecare seara trebuie sa beau ceva ca sa pot adormi. Si imi doresc in fiecare seara sa adorm si sa nu mai ma trezesc, pentru ca nu am nici un motiv pentru care sa ma trezesc dimineata. Nu imi mai doresc nimic de la viata si nu mai am nici un vis. Si asta e cel mai greu – ca ma gandesc in fiecare zi ca nu mai am nicio speranta, nici un viitor si nici o sansa. Am 31 de ani, sunt un om bun – am ajutat multa lume si m-am straduit sa nu fac rau nimanui. Mi-am dorit sa muncesc si munca mea sa fie recunoscuta si apreciata, nu sa am un salariu cu multe zerouri in coada. Mi-am dorit o garsoniera, nu o vila. Mi-am dorit sa adopt trei copii si doi catei. Mi-am dorit sa fiu iubita, dar doar am suferit. Mi-am dorit sa fac ceva ca lumea sa fie mai buna. Iar acum imi doresc sa mor. Ieri, cand am luat hotararea ca intr-o zi cu soare sa ma sinucid m-am simtit linistita pentru prima data dupa multa vreme. Am citit prospectele medicamentelor parintilor mei si mi-am facut lista cu cele care ma pot ajuta. Am scris si cate un mesaj pentru fiecare. Mi-am ales si hainele si m-am hotarat si asupra locului si modului. Chiar am lasat si un bilet in care accept sa imi donez organele daca vor putea fi folosite. Si totusi parca ma mai agat de ceva si mi-e greu….Si mi-e frica – nu de ceea ce e de partea cealalta, ci de intuneric si neant. Dar frica asta nu imi poate sterge durerea din suflet si nici lacrimile. Daca m-ati putea ajuta ar fi bine. Nu imi vorbiti insa de “dumnezeu” pentru ca sunt atee si nu ma ajuta cu nimic. Vorbiti-mi de speranta, de visuri, de dorinte, de viitor. Nu ma judecati si nu ma condamnati pentru ca asta fac eu in fiecare zi.
,,,,sunt un om bun – am ajutat multa lume si m-am straduit sa nu fac rau nimanui. „””
Draga Elena !
Am inceput cu o fraza din mesajul tau mesaj, in care tu ai pus speranta ca va ajunge la cineva….
As putea spune ca ai trimes mesajul unde trebuie, dar nu vreau sa fiu cinic, as fi preferat sa nu trebuiasca niciodata sa scrii un astfel de mesaj dar uite ca nu este totul cum ne dorim asa ca …as vrea sa mai citesti inca odata cuvintele tale si sa i-ti faci din ele un mottou pt ca …. fie si numai pt aceste cuvinte spuse din inima merita sa traiesti ..
Elena nu sunt priceput in a scrie si mai ales in a scrie frumos dar stiu si eu un lucru scriu din suflet ,scriu pt ca nu pot sta indiferent ,scriu pt ca i-ti inteleg perfect trairile ,scriu pt. ca am trecut prin asta si tot aici am gasit sprijin in momente in care eu am crezut ca nu mai este nimic de facut .
Elena…. imi place acest nume este un nume frumos este un nume curat
haide sa vedem pe rind cum vad eu problema pt ca sa punem o definitie: ai o problema sau chiar mai multe dar tocmai acest cuvint ,, problema „” ne indemna sa ii gasim rezolvare , ne indemna sa nu ne dam batuti pt ca noi ca fiinte suntem formati cred dintr-o multitudine de probleme .
Ai scris ca nu vezi iesirea din situtia in care te afli si asta ,tocmai asta imi da mie de inteles ca tu esti o persoana cu un orizont larg care privesti mereu in fata, privesti mereu acolo unde nu foarte multi indraznesc sa priveasaca
de aceia draga Elena haide sa faci un prim pas si cu un efort de vointa priveste numei la ziua de miine incerca sa rezolvi probleme legate numai de ziua de miine , pt ca privind prea departe vei vedea marile probleme si iti vor scapa micile bucurii de zi cu zi , micile bucurii care exista Elena si nu astepta decit ca tu sa le dai importanta si la rindul lor ele te vor ajuta.
Elena parintii nu ii alegem ne sunt dati de dumnezeu, stiu esti ateee dar pur si simplu nu am gasit alt cuvint , asa ca nu trebuie sa te gindesti fff mult la asta iai asa cum sunt, sunt ai tai si chiar daca in anumite momente nu ne pot ajuta nu ii putem invinovati dar tu esti acel, lucru minunat pe care ei l-au realizat .
Ai 31 de ani o virsta foarte frumosa o virsta unde totul ti poate asterne in fata
oare nu crezi ca iti faci tu singura o nedreptate …
Elena am o rugaminte te rog sa povestesi chiar mai in amanunt prin cea ce treci astfel te vei elibera de o parte mica ce este drept de povara si aici sunt oameni care sunt gata sa te asculte si sa fie alaturi de tine .
Asteptam mesajele de la tine .
Cu prietenie Ducu !
Draga Elena,
In primul rand te rog sa imi permiti si mie sa iti spun „bine ai venit aici”, locul in care vei gasi multi oameni care, chiar daca nu scriu neaparat sau nu intervin in discutii, stiu exact ceea ce spui, despre ce vorbesti…
Dezamagirea nu ne scuteste pe nici unul din noi, si la un moment dat putem cadea chiar in ghearele deznadejdii… Iar atunci este parca cel mai greu…
Pentru un om activ, un sir lung de intamplari pe care el le percepe ca fiind esecuri, o serie lunga de batalii pe care le considera pierdute, privirile pe care el le considera ca fiind dezaprobatoare si dezamagite de el insusi… toate acestea sunt ca niste pietre de moara pe care simte ca le poarta pe umerii sai… Si este normal ca, mai devreme sau mai tarziu, sa cedeze sub povara lor si sa ajunga sa urle: nu mai pooooooooooooottttttttttt!!! Si este normal ca, in astfel de conditii, sa ajunga sa considere moartea o usurare, o eterna odihna, un ragaz pe care nu l-a avut in timpul vietii… Si este normal ca, atunci cand ajungi la concluzia ca, poate, in sfarsit, in felul acesta iti vei gasi linistea, privesti moartea cu speranta…
Stiu ca poate suna paradoxal ceea ce spun, pentru ca, in mod normal, ajungi sa iti doresti moartea tocmai pentru ca speranta a murit… Insa, cu cat stau sa incerc sa inteleg mai bine fenomenul, cu atat imi dau seama ca, in astfel de situatii, atunci cand toate celelalte sperante aparent au murit, tot iti mai ramane una… ultima… suprema… si anume ca in moarte iti va fi mai bine, ca vei reusi sa uiti de toate, ca nu vei mai avea parte de dureri, de dezamagiri… Ca nu vei mai vedea privirile dezamagite ale celor dragi, ca nu te vei mai simti fara rost, neimplinita…
Ma insel, Elena?…
Daca am dreptate macar intr-o mica privinta, atunci imi permit sa sper ca imi vei acorda privilegiul de a intelege mai mult din gandurile tale, din motivele tale, din framantarile tale…
Vezi, draga Elena, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva este mai usor sa te agati de speranta ca, totusi, luptand, viitorul iti poate surade, mai degraba decat ca in moarte iti va fi mai bine… Pentru ca, daca stau sa ma gandesc bine, ce stim despre moarte? Oare putem avea certitudini absolute in privinta linistei, a pacii, a armoniei interioare, pe care le-am putea dobandi DUPA moarte? Adica, incerc sa ma gandesc rational… Ceea ce stim despre moarte reprezinta, in general, apanajul religiei, nu-i asa? Si, in majoritatea teoriilor, a teologiilor si a ideilor religioase, stii bine ca acel Bine, acea armonie este oarecum conditionata de anumite alegeri… Da, ca ateu, poate ca este relativ mai usor sa crezi ca moartea este doar o trecere in nefiinta, in neant… Dar ce este Neantul? Ce este nefiinta? Ce se intampla cu noi? Mai simtim ceva? Mai gandim ceva? Mai suferim?… Stiu ca nu putem avea certitudini, rational si stiintific vorbind, insa putem avea dubii, nu-i asa? Dobito ergo cogito, cogito ergo sum…
Prin urmare, ce se intampla daca ne pomenim ca si aceasta ultima, dar imensa speranta, ca ne va fi mai bine daca murim – ce ne facem, spuneam, daca ne inselam? Acum, in viata, asa cum ai spus, ai avut mereu posibilitatea de a te regrupa si, chiar daca poate alegerile tale nu au produs rezultatele pe care le asteptai si pe care le sperai, ai putut sa iti modifici intr-un fel starea… Ai avut probleme la un job? Ti-ai luat altul… apoi altul… pana la al saptelea… Nu a mers? Ti-ai facut o afacere pe net si, spre deosebire de altii care mor de foame, ea iti permite sa supravietuiesti… NU in lux, insa este o sursa de venituri… Ai avut parte de un esec in privinta statului cu chirie? Te-ai mutat la ai tai… Da, poate ca te privesc cu dezamagire (sau poate ca este doar o impresie pe care o ai, o proiectie a faptului ca tu insati esti deprimata, dezamagita… apropo, ti-ai pus si problema asta?), insa tu ai privilegiul de a avea totusi un acoperis deasupra capului, de a-i avea pe parintii tai, asa cum sunt ei… privilegiu pe care unii si l-ar dori…
Ceea ce vreau sa iti spun este ca, in viata, cata vreme mai traiesti, ai garantia ca lucrurile s-ar putea schimba. Oricat de mici crezi ca ar fi sansele, experienta fiecaruia din noi ne-a aratat ca lucrurile se pot schimba, intr-un fel sau altul… Insa in privinta mortii nu ai nici o garantie… ba dimpotriva… Merita sa dai o sansa, oricat de mica ar fi ea, pe o iluzie? Ce te faci daca vei constata ca lucrurile nu au fost asa cum ti-ai imaginat, dar nu le vei mai putea indrepta in nici un fel? Sau, mai rau, ce te faci daca vei da gres si, in loc sa ai sansa de a avea acea liniste si pace dupa care tanjesti, acea multumire sufleteasca, te vei trezi o leguma, mai dezamagita, mai dezarmata, fara vlaga, fara nimic? Ce vei face daca vei ajunge sa privesti cu nostalgie la aceste momente, de acum, si iti vei dori sa poti fii din nou macar asa cum esti acum?… Pentru ca acum macar, daca ai lupta, ai putea avea sansa de a te ridica, oricat de greu ar fi si oricat de mult ar trebui sa strangi din dinti…
Elena, cred din tot sufletul ca ai incercat sa ajuti pe multi, si lucrul acesta se vede inclusiv din dorinta ca si dupa moarte sa le poti fi de folos, donandu-ti organele… Cred ca stii insa ca lucrul acesta nu va fi posibil, intrucat ele se depreciaza extrem de rapid si trebuie prelevate in conditii speciale…
De ce nu lasi tu viata sa isi urmeze cursul ei si, cand va fi cazul, daca va fi cazul, sa le poti fi de folos semenilor? Poate ca nu stii, poate ca nu ti-a spus nimeni, insa un gest mic pentru tine, pe care l-ai facut la un moment dat pentru cineva, a insemnat enorm pentru el… Si poate ca, in adancul fiintei lor, sunt multi cei care s-au gandit cu recunostinta la oameni ca tine… Pentru ei, si pentru cei care te iubesc, desi poate nu ti-o arata asa cum ti-ai dori-o, pentru toti acestia, viata ta conteaza… Si pentru noi conteaza, sa stii… Noi, aici, ne agatam cu dintii de fiecare viata, si ne hranim cu speranta care renaste din fiecare astfel de poveste adevarata si tulburatoare… Pentru ca, la randul nostru, am trecut prin situatii limita si pentru ca putem intelege astfel de ganduri si framantari…
Deci, draga noastra Elena, fii pe pace… nu te judecam si nu te condamnam… Nu de asta suntem aici… Suntem aici sa te ascultam, daca ne vei face onoarea de a ne impartasi acele parti din sufletul si din suferinta ta pe care le consideri importante si despre care vrei sa vorbim si, daca va fi posibil, sa cautam impreuna solutii pentru a iesi din groapa, cum ii spunem uneori… Daca nu, macar sa stii ca suntem aici sa te ascultam si sa iti fim alaturi, pentru ca nu e nevoie sa treci de una singura prin asta…
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o „categorie” a ta, in coloana din dreapta – am numit-o „Elena A”. Acolo am afisat si comentariul lui Ducu, si pe al meu, si acolo te asteptam sa revii, atunci cand vei dori, sa ne spui mai multe despre tine.
Autor am nevoie sa imi recapar sufletul inapoi! De un an jumate nu stiu unde m-am ratacit nu ma mai recunosc am ajuns sa ies cu persoane pe care abia le cunosc si sa am relatii cu ele. Am cunoscut o persoana minunata acum un an si doua luni care este casatorit dar vroia sa renunte la tot pentru mine pana acum o saptamana cand a aflat ce fel de persoana sunt ca in timp ce sunt cu el ma vedeam si cu alte persoane. Am fost ca intr-un cosmar din care abia acum m-am trezit inca nu pot realiza ca tot ce am facut nu pot sa cred ca eu am putut face asa ceva. Doamne imi doresc din suflet sa iau viata de la 0 si de data asta sa fac lucrurile bine. Dar persoana pe care o iubesc enorm si care vrut sa renunte la tot imi vorbeste foarte urat si pe buna dreptate practit i-am distrus viata, ma ameninta ca imi va face rau si mie imi e frica, eu ma urasc pe mine cum nu am urat pe nimeni,imi e rusine sa afle mama de ce am facut si nu gasesc nicio solutie la problemele mele. Maine ma duc sa imi fac un test Hiv si sper sa iasa negativ ma rog la Dumnezeu sa fie bine. Am vrut sa ma sinucid cica […moderat…] e cea mai buna dar as fi o lasa daca as fugi de probleme fara sa le infrunt. Va rog ajutati-ma cu sfaturi ca eu sunt cu moralul mai jos de 0 am nevoie sa vorbesc cu cineva care sa ma inteleaga si sa nu ma hjdece pentru ca nu mai rezist simt ca cedez.
Draga Cris03,
Permite-mi sa iti spun ca aici nimic din ce ai fi putut face nu ne-ar putea determina sa te judecam sau sa te privim de sus ori sa te facem sa te simti aiurea. Fiecare dintre noi isi are pacatele si greselile lui, fiecare a ajuns la un moment dat atat de jos incat sa simta ca explodeaza daca nu vorbeste cu cineva, ca pur si simplu nu mai poate merge mai departe fara ajutor… De aceea a si fost creat acest grup pe care eu unul nu incetez sa il consider extraordinar, format din oameni sufletisti care stiu cat de mult a insemnat pentru ei o mana intinsa prieteneste, un umar pe care sa plangi si apoi sa te sprijini pentru a merge mai departe… Dealtfel, indraznesc sa sper din tot sufletul ca motivul pentru care ne-ai scris si pentru care ne scriu atatea persoane este tocmai pentru ca lucrul acesta se vede, se simte…
Stii, unul din lucrurile pe care le fac prietenii este sa spuna adevarul, cu drag si cu dorinta nu de a-l „peria” sau maguli pe celalalt, ci sa il ajute sa vada cam pe unde este si ce este de facut…
Voi incerca sa fiu primul de aici care face acest pas si nu ma voi sfii sa iti spun ca te admir pentru ca, fie si acum, ti-ai dat seama ca drumul pe care ai mers atata timp a fost unul care in final s-a dovedit a fi extrem de amar…
Inima ne poate juca feste uneori… SI ne trezim ca, prin diverse actiuni ale noastre, ii ranim pe cei pe care poate ne dam seama cat ii iubim abia dupa ce ajungem sa ii pierdem… Nu te pot incuraja in privinta relatiei pe care o ai cu acea persoana minunata de care spui tocmai din pricina faptului ca inteleg ca are anumite obligatii si ca si-a luat anumite angajamente. Insa iti pot spune ca te inteleg din tot sufletul si ca pot intelege prin ce treci…
Din pacate, trebuie la randul tau sa intelegi ca anumite gesturi de-ale tale i-au ranit pe cei dragi tie si, din cate inteleg, ar mai putea rani si alte persoane… Ca si cum nu ar fi de ajuns, inteleg ca acum stai cu inima cat un purice si pana afli rezultatele la testul HIV…
VESTEA BUNA, draga Cris03, este ca se poate intr-adevar sa o iei oarecum de la zero. Insa asta nu este chiar atat de usor cum ti-ai putea imagina acum, cand scrii aceste cuvinte… Uneori, a o lua de la zero implica mult mai mult decat sa nu fi facut anumite lucruri pe care acum le regreti… Uneori asta implica si sa reconstruiesti relatii distruse, iubiri sfaramate, inimi ale caror sentimente au fost calcate in picioare… Da, este greu, insa se poate face! Asta ti-o spun cat se poate de ferm si de categoric! Stii vorba aceea – ca astazi este prima zi din restul zilelor vietii tale? Ei bine, repeta-ti-o mereu, pentru ca este cat se poate de reala!
Ti-ai dat seama ca ai gresit? Este primul pas spre vindecare si spre ceea ce numeai tu „a-ti recapata sufletul inapoi”! Insa nu trebuie sa te opresti aici… Pasul al doilea ar fi sa inveti din greselile tale – priveste inapoi la toate acele lucruri, la toate aventurile, vezi unde te-au adus, care au fost consecintele lor, si invata din greselile tale, vezi ce ai de facut pentru a evita sa o iei de la inceput…
Apoi, acorda-le timp celor dragi pe care i-ai ranit… Este normal acum ca ei sa reactioneze mai dur (dealtfel, tu insati spui ca ai reactionat astfel in ceea ce te priveste, din moment ce spui ca te urasti pe tine), si este nevoie de asemenea de timp pentru a incepe din nou sa aiba incredere in tine si sa fie convinsi ca intr-adevar te-ai schimbat…
Apoi, un alt pas important, la care vom avea destul de mult de lucru, dar vom ajunge si acolo, cu ajutorul Bunului, va fi sa inveti sa te ierti pe tine insati… Mie unuia, crestin practicant fiind, imi este relativ mai usor sa o fac, stiind ca, daca mi-am varsat inima inaintea lui Dumnezeu si mi-am marturisit pacatele, primind iertare de la El, nu am nici un motiv sa nu o fac si eu. Nu stiu inca modul in care privesti tu lucrurile, insa vom fi cat se poate de deschisi cu totii si vom cauta cele mai bune modalitati si pentru situatia ta…
In fine, ultimul pe care vreau sa ti-l spun acum, dar poate cel mai important, este sa ramai in viata! Nici un lucru bun nu se poate intampla daca incerci sa iti pui capat zilelor. NICI UNUL! Absolut nici unul. Indiferent de metoda sau de maniera in care te-ai gandit pana acum ca ai putea sa o faci. Dimpotriva, doar ramanand in viata si luptand, luand-o de la zero, cum spui, si sansa de a reconstrui…
Doar tu poti sa decizi daca vei lasa ca trecutul (care oricum a trecut, nu-i asa?…) sa te doboare sau, dimpotriva, sa ii permiti sa devina mijlocul prin care tu vei deveni mai puternica, invatand din greselile pe care le-ai facut…
Ti-am facut o categorie a ta – se numeste Cris03 si o gasesti in coloana din partea dreapta. Asteptam acolo sa revii cu mai multe detalii despre care vrei sa vorbim si pe care le consideri importante pentru tine si pentru recuperarea ta. Iar noi, aici, te asiguram ca suntem gata sa te ascultam, ca nu ne vom plictisi in nici un caz, si ca vom incerca din tot sufletul sa te intelegem si in nici un caz nu te vom judeca. Pentru ca noi stim bine cat de multa nevoie poti avea in momente ca acestea de prieteni care sa fie acolo, pur si simplu, sa te asculte si sa te primeasca asa cum esti. Si pentru ca noi am trecut pe acolo in diverse situatii si cu diverse ocazii, suntem in masura sa o facem acum, la randul nostru, asa cum speram ca vei deveni si tu, dupa ce iti vei recapata viata inapoi.
Cu prietenie,
Adrian
Pace ţie.
Mă numesc Corneliu, sunt din Arad şi aş dori să vă spun povestea mea, a felului cum am reuşit eu să trec peste tentaţia sinuciderii. Aş dori să-mi comunicaţi unde doriţi să postez, la care secţiune.
Draga Corneliu,
Bine ai venit. Poti posta povestea ta aici, fara nici un fel de probleme. Din motive obiective, toate comentariile trebuie sa fie vazute intai de un administrator, respectiv de mine. In cel mai scurt timp posibil acestea vor fi postate intr-o categorie de sine stataoare, pentru a putea fi vizualizate ulterior cu usurinta de cei vor dori lucrul acesta.
Prin urmare, asteptam cu interes povestea ta.
Cu prietenie,
Adrian
Am început să redactez povestea mea…îmi va lua câteva zile, cred că e de înţeles
Povestea mea e una clasică, cam ca toate poveştile de acest fel. Începutul ei se pierde în zorii copilăriei. A avut parte de multe respingeri în dragoste, discriminări, marginalizări şi înjosiri din partea familiei, prietenilor (sau celor care îi consideram prieteni), a societăţii, colegilor de muncă şi uneori chiar al mediului evanghelic. Apogeul l-am atins la sfârşitul anului 2008 când după o decepţie în dragoste şi neglijarea sănătăţii mele şi având un loc de muncă nepotrivit cu capacitatea mea fizică au început să apară probleme de sănătate mai grave şi mai frecvente…totul a durat până prin primăvara anului 2009, când mă hotărâsem să îmi pun capăt zilelor. Auzeam deseori voci care îmi spuneau că sunt nimeni, că nu sunt bun de nimic, că fac umbră pământului degeaba, că nu am nici un viitor…că nu mai are rost să trăiesc. Nu dormeam noaptea, mă chinuiau gândurile, nu găseam soluţii, nu aveam cu cine să vorbesc iar uneori nu aveam nici deschiderea necesară să o fac. Începusem să mă gândesc cum să fac acest gest în aşa fel încât totul să se termine rapid şi fără suferinţă…ajungea suferinţa îndurată şi îmi doream ca acest ultim act al piesei să nu fie sub imperiul ei. Eram pregătit să o fac şi cred că nimic nu m-ar fi oprit să îmi pun planul în aplicare dacă nu aveam o bază moral-creştină. Auzisem destul de des la adunarea în care mergeam că Dumnezeu dă viaţa şi tot El e cel care o cere înapoi, ştiam că Dumnezeu poate ierta orice păcat, aici, în lumea asta când ceri iertare pentru ce ai făcut …dar cum ar putea El să-mi dea iertare dincolo? Aş fi putut zice: Doamne iartă-mă pentru ce voi face? Sigur că nu. Dincolo nu mai există iertare şi dincolo există doar aşteptarea răsplătirii lucrurilor pe care le-ai făcut. Cred că acesta a fost punctul în care Dumnezeu mi-a redat echilibrul şi am decis să lupt. Lupta nu a fost uşoară…niciodată lupta nu este, dar indiferent care ar fi problema există o soluţie. Am avut un prieten care a abandonat lupta şi a decis să facă acest gest, timp de 10 ani mergând la muncă treceam pe lângă casa lui…nu pot să-mi explic gestul meu reflex de a privi întotdeauna înspre camera lui, şi odată privind acolo mă cumprindea un sentiment profund de tristeţe, pielea mi se făcea ca de găină. Nu mai pot face nimic pentru el…dar pot face ceva pentru cei care cochetează cu ideea sinuciderii…mărturia mea e dovada că se poate trece peste un episod atât de negru din viaţă. Nu te lăsa cuprins(ă) de gândul sinuciderii…cere ajutor…sunt oameni gata să-ţi întindă o mână…prinde mâna lor şi dă-ţi o şansă…viaţa e frumoasă, merită trăită şi trebuie trăită.
Multumesc mult pentru efort, Corneliu! Apreciez in mod deosebit! Mi-am permis sa iti fac o „casuta” in coloana din dreapta („Corneliu R”), unde am postat corespondenta noastra, pentru ca povestea ta si incurajarile tale sa poata fi citite si gasite usor. Inca o data, multumesc!
Si… stii cum se spune… don’t be a stranger!… Te mai asteptam pe aici, ori de cate ori ai putin timp si cateva cuvinte frumoase de investit!
Cu prietenie,
Adrian
Salut ! ma numesc stefan si sunt din Iasi. O sa incerc sa fac un rezumat al povestii mele.. momentan nu sunt in stare ; si daca se poate .. sa-ti cer un id Adrian.. vreau sa te intreb cate cv.. daca nu .. nu-i nici o probl. o sa incerc sa fac un rezumat al povestii ( mele ) . thx
Draga Adrianflorinconstantin,
Bine ai venit! Nu iti face probleme, nu e nici o graba. Incearca sa te aduni si sa pui pe „hartie” acele randuri, vei vedea ca te ajuta.
Daca vrei sa comunici cu mine personal, poti folosi adresa de mail pe care am indicat-o. Raspund intotdeauna, chiar daca uneori, din motive obiective, lucrul acesta nu se intampla imediat. Citesc toate mailurile de la voi si raspund – este o promisiune pe care mi-am facut-o mie insumi si pana acum nu stiu sa fi incalcat-o.
Prefer varianta e-mail intrucat pe messenger nu stau foarte mult sau foarte des si multe detalii se pot pierde. Ori aici incerc sa le arhivez, sa le „indosariez” cumva, pentru a le putea gasi cu usurinta si sa ne reamintim cu totii de contextul si de detaliile fiecarei povesti in parte. In plus, pe mail sunt doar eu, aici suntem mai multi… este un intreg grup format din oameni care au trecut prin diverse patanii, prin diverse traume, si care pot interveni la randul lor sau, dupa caz, care pot gasi in ceea ce scriu altii sprijin emotional pentru ei insisi…
Iata de ce te incurajez sa scrii aici. Daca totusi nu poti sau nu vrei, nu-i bai, ramane varianta e-mailului.
Astept sa revii.
Cu prietenie,
Adrian
Buna!Vreau sa va spun si eu povestea mea care ma face foarte trista si pot spune ca imi provoaca ganduri sincucigase.Am o relatie cu o persoana de 3 ani si cu care urmeaza sa ma si casatoresc.problema este ca ne certam foarte des si nu exista deloc respect intre noi.In trecut au existat o gramada de discutii cu parintii lui care nu ma pot vedea si care m-au jignit in nenumarate randuri si pe care acum si eu la randul meu nu ii pot vedea si ierta.Locuiam impreuna ,ne iubim dar nu ne intelegem.Nu stiu cum e posibil acest lucru dar eu il traiesc si ma termina pe dinauntru.Tin sa mentionez ca locuim in alta tara si nu am parinti si prieteni aproape cu care sa povestesc si sa ma sfatuiesc.Problema este ca nu ne respectam,el nu ma respecta si da vina pe mine din orice dupa care urmeaza injuraturi,certuri.Nu mai stiu ce sa fac si nici nu il pot parasii petru ca ne iubim dar ne e greu sa convietuim impreuna.Nu de putine ori mi-a trecut prin cap sa ma arunc in fata metroului sau sa ma spanzur,sa-mi tai venele sa ma eliberez de tot,sa nu mai simt nimic dar ma gandeesc la parintii mei din tara si sunt constienta ca acest lucru e un pacat.Numai aceste 2 lucruri ma tin departe de acest gest dar nu stiu pana cand.As vrea sa ne rezolvam problemele sa devenim mai calmi dar nu stiu cum pentru ca el e foarte nervos,se innerveaza si injura din orice si eu am ajuns sa nu ma mai pot controla si ii cam raspun cu aceasi moneda.Da-ti un sfat,ajutati-ma.
Draga Adrian,
Povestea mea este simpla si tragica . Sint paralizat in carucior cu rotile si am de crescut un baietel de 4 ani si 3 luni. Ti-am trimis citeva detalii si pe scrisorica@gmail.com . Binenteles ca am tot felul de ginduri si de depresii . Te rog sa-mi permiti sa dau detaliile mele , pentru cei care vor sa ia legatura cu mine si doresc sa impartasasca ginduri cu mine .
Multumesc,
HORIA OPRAN
[… moderat…]
_____________________________________________
Horia, din motive care tin de politica site-ului si de siguranta (sunt responsabil pentru ceea ce apare aici si, in conditiile in care te-ai trezi hartuit de cine stie cine, cum am mai avut un caz, am avea parte cu totii de lucruri pe care le pot evita) nu pot face exceptii. Ce pot face pentru tine insa este ca, in momentul in care cineva isi exprima dorinta de a comunica direct cu tine, sa iti redirectionez eu mesajele persoanelor respective.
Cu prietenie (si cu speranta ca imi vei intelege motivele si ca nu este vorba despre rea vointa, ci doar despre precautie),
Adrian
eu m-am gandit de multe ori sa-mi iau viata. pt ca ma simt foarte singura. am senzatia ca nimeni nu ma iubeste si nimanui nu-i pasa de mine. nu am prieteni pt ca sunt foarte tacuta. nu gasesc subiecte de vorba si asta ma face sa ma gandesc ca nu am pt ce sa traiesc, ca viata trece pe langa mine. mai ales cand vad cum se distreaza altii si au o mie de prieteni. vreau si eusa ma distrez, sa fac ceva. daca stau asa, singura, devin depresiva si ma gandesc la chestiile astea si imi vine sa turbez. sufar in continuu.si nu mai suport. nu mai vreau sa traiesc. poate altora li se pare o nimica toata, pentru ca nu stiu cum e sa te simti asa. dar pentru mine e o mare suferinta.
Buna seara
de cateva zile ma faramanta un lucru sa mi iau viata stiu ca asta nu rezolva nimic,decat multa suferinta celor din jurul meu
in urma cu trei ani am cunoscut o pe sotia mea era in brasov
dupa o perioada am hotarat sa se mute la mine
totul a fost frumos a gasit un serviciu ok pentru ea
dar cea m ai frumoaza zi am avut o cand mia zis ca este insarcinata,nu pot sa descriu ziua aceea
inainte sa vina pe lume ingerasul nostru am hotarat sa ne casatorim
a venit si ziua de 12 ianurie cand a aparut printre noi ingerul nostru
nasa la nunta noastra si botez a fost sefa ei
cand avea copilul 6 luni ea a hotarat sa se intoarca la serviciu si l am dus pe baiat la mama in constanta
dupa cateva luni sotia me nu mi mai dadea atentie cand venea acasa vorbea destul de des cu sefa ei la tel
au fost cateva certuri
recuosc ca am agresat o verbal ……..ea s a hoatarat sa plece mia zis ca pe ia o intereseaza sa faca cariera
in uma cu cateva zile m am hotarat sa ma las de fumat ,fumez ff mult ,am stat 2 zile fara sa fumez imi era ff greu intr o seara am venit acasa si am baut
mi s a facut doar de ia vroeam sa vorbesc cu ea am sunat o iam zis ca vin la ea ea a refuzat eu nu am ascultat am urcat ,am sunat nu mia deschis nasa ei a chemat politia atunci am avut o altercatie cu organele de ordine de unde m am ales cu un doasar penal
cred ca sunt in stare sa suport cosecintele sunt destul de matur
dar decand s a intamplat lucrul asta sunt darmat ,plang tot timpul am numai ganduri negre
nu vreau sa m ai traiesc
nu am cu cine sa vorbesc sunt disperat
imi iubesc mult familia
cu respect
marian
buna ziua ma numesc maria am 20 de ani si de la varsta de 14 ani maicamea imi face zilele negre..nu o sa va spun prea multe pt ca nu vreau sa va plictisesc cu o poveste banala….maine o sa fie ziua mea de nastere nu mai suport imi trec ganduri nebune simt ca nu mai sunt io eram o persoana puternica puteam trece peste orce dar mami incetu incet ma trasformat int-un om de nimica…la 20 de ani inca ma mai loveste imi vb urat ma injura dar nu are un motiv anume io lurez sunt pe bani mei orce fac nui bine tot timpul sunt la cheremul iei ma manipuleaza daca ies cu prietenele tre sa ii dau explicatzi cu cine unde am o sora mai mica tre sa o iau si pe ia nu ma lasa singura am ora de intrat in casa …nu am prietene am ramas singura pt ca ia nu ma lasa sa ies stau numai in casa si la munca nu am intimitate nu am nimica am devenit un nimeni nu mai stiu ce sa fac ajutatzima va roggggg din suflet…multzumesc frumos si sper sa ma intzlegetzi…va multzumesc
Buna,
Randurile astea sunt franturi din sufletul meu…nimeni nu le stie. Incerc sa le fac fata, dar simt ca nu mai rezist. Poate ca daca le vor citi si altii, vor fi mai atenti la comportamentul copiilor lor si la ceea ce transmit acestora. Imi rasuna si acum in minte vocea parintilor: nu te-am vrut, am fost nevoiti sa te lasam sa traiesti (era pe timpul lui Ceausescu)!Cu cata josnicie si sinceritate au spus asta!A durut! N-am avut parte de o copilarie frumoasa. La sase ani am fost abuzata sexual. Am trecut si peste acest lucru, oricum acum imi aduc aminte doar fragmente din acel episod, incerc sa-l uit de tot, dar nu reusesc, staruie prin mintea mea. Din copilaria mea imi amintesc bataile aspre pe care le primeam din partea tatalui, serile in care adormeam plangand si pe mama care venea la patul meu si spunea ca m-am purtat obraznic si ca intr-un fel am meritat cu varf si indesat bataile tatalui. De fapt cred ca nici ea nu avea puterea sa se opuna sotului ei si sa imi ia apararea. Cand m-am marit putin, i-am luat eu apararea mamei si am intervenit pentru ea, chiar daca primeam in continuare bataia binemeritata. O batea cu brutalitate si ea supusa ramanea cu el >>pentru copii>> spunea si plangeam alaturi de ea.O imploram sa ne ia de acolo si ea refuza, spunand ca nu are ce sa ne ofere singura. Intre timp mama s-a imbolnavit, a fost operata pe creier de trei ori, am hranit-o cu lingurita. Cand a venit de la spital nu am mai recunoscut-o, era altcineva si fizic si psihic. Cei drept bataile nu au mai continuat, persistau doar certurile in familie. Mi-era rusine…. regret ca nu am facut mai mult pentru mama mea. S-a stins din viata asta de calvar, ii simt lispsa…. Am visat-o dupa ce a murit, imi spunea ca este bine si ca nu mai vrea sa se intoarca printre noi. Ma invinovatesc pentru moartea ei, nu eram foarte mare, dar puteam face mai mult. Cu putin timp de a pleca dintre noi, mama a spus cu naduf sa dea Dumnezeu ca cei care au ras de felul in care a ajuns sa simta si ei durerea prin care trece. Intamplare sau nu, nu stiu, asa s-a intamplat,cei care au ras pe seama ei, au patit cate putin din ce a patimit ea. Pe tata am crezut ca l-am iertat pentru escpadele lui amoroas- cand inca traia mama, pentru bataile pe care le-am primit si eu si mama, pentru zilele in care nu aveam ce manca… pentru viata asta….pentru tot.Dar am stat de vorba cu un parinte catolic si mi-am dat seama ca de fapt nu l-am putut ierta in sufletul meu. Am inceput sa urasc viata, am inceput sa imi pun tot felul de intrebari negre, am inceput sa nu mai pot..as vrea sa nu mai fiu…Dar incepe o alta zi, servic
buna ziua…..imi este rusine de mine ca am fost in stare sa caut modalitati de a-mi pune capat zilelor, dar simt ca tot ceea ce fac, tot ceea e zic nu conteaza pentru nimeni.din cauza starii de dezgust fata de prorpia mea persoana, refuzul meu de a crede ca nu sunt in stare sa fac fericit pe cineva m-a adus in pragul divortului….recunosc si sunt constienta ca este numai vina mea. am incercat sa gasesc singura o solutie, o cale de a iesi din starea asta dar singura cale a fost sa ma izolez si sa resping pe toata lumea. ma simt atat de dezgustatoare ca numai pot sa dorm in pat cu sotul meu, imi este rusine sa ies pe strada, simt ca toata lumea rade de mine, si fug sa ma ascund mereu dupa cate ceva…numai suport certurile cu sotul meu, vreau sa mor, sa scap de toata suferinta care imi sufoca inima, sufletul…dar sunt o lasa si imi este frica de moarte, daca eram mai puternica poate ca deja scapam de toata tristetea asta..m-am saturat si recunosc ca am nevoie de ajutor
Draga Alina,
In primul rand iti multumesc pentru increderea ta si te felicit pentru onestitatea cu care ai ajuns sa admiti ca ai nevoie de ajutor. Este primul si cel mai important pas spre vindecare. Din ce am citit, din putinele randuri pe care ni le-ai scris, tind sa cred ca ai nevoie de cineva care sa te vada fata in fata si sa iti ofere mai mult decat iti putem oferi noi aici, sau eventual in paralel. Ti-as sugera o vizita la un psihiatru, pentru o prima evaluare. El va putea sa isi dea seama daca este cazul de tratament medical sau de psihoterapie. Oricum ar fi, ideea este ca se rezolva! Nu trebuie sa iti fie teama in nici un caz, vei vedea ca sunt tot felul de oameni absolut normali care au nevoie de ajutor si nu este nici un fel de problema. Numai noi, romanii, ca natie, avem inca aceasta jena, de parca nu ar fi o problema la fel ca oricare alta! Vei vedea cum, cu putin ajutor, vei incepe sa privesti lucrurile intr-o alta lumina si, cu cat mai repede vei merge sa vezi despre ce este vorba, cu atat mai repede te vei convinge singura ca te-ai scutit de multa suferinta inutila si ca lucrurile merg inspre bine!
Iar intre timp, Alina, noi suntem aici si asteptam mai multe detalii! Mai presus de toate te rugam sa nu descurajezi! Si sa nu te simti jenata in vreun fel pentru faptul ca ai facut sau ai cautat lucruri pe care toti cei de aici le pot intelege! Daca noi am putut sa reusim sa mergem mai departe, si tu vei reusi! Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, totul este posibil!
Inca o data, capul sus si curja! Te asteptam sa ne dai mai multe detalii in „casuta” din coloana din partea dreapta pe care am numit-o „Alina N.”.
Cu prietenie,
Adrian
PS Inca ceva: esti din Bucuresti? Poate iti pot recomanda eventual un psihiatru la care sa iti faci o prima evaluare… Nu imi trebuie numele tau, ci doar sa imi spui daca da si daca vrei sa iti dau un nume. Ti-l voi trimite apoi pe mail, pe adresa pe care o vei indica atunci cand vei posta comentariul. Cred ca nu mai e cazul sa iti spun ca, fiind vorba despre domeniul acesta, confidentialitatea este garantata!
Acum ca m-am hotarat sa scriu parca nu mai stiu ce…Nu ar trebui sa am nici o problema …din ceea ce se vede in exterior ..dar am impresia ca mintea mea functioneaza altfel, mult diferit de majoritate..
Dintotdeauna cred ca am avut probleme , cel putin asa le-am perceput eu. Imi amintesc de tata care obisnuia sa bea cand eram eu mica. Era asa un soc pentru mine cum nu intelege nimeni, mai ales cand trebuia sa merg, trimisa de mama, sa cumpar bautura. Problemele astea sa zicem ca s-au rezolvat, dar amintirile dureroase nu cred ca pot fi uitate.
Dintotdeauna am avut o relatie mai rece cu ai mei , cel putin de cand o constientizez eu . Nu simt ca ma inteleg in nici o privinta degeaba am tot incercat eu , intotdeauna m-am descarcat mai usor unor straini… Intotdeauna am simtit ca nu m-au lasat sa ma dezvolt cum cred eu ca ar fi trebuit…
Am avut si probleme de sanatate , care ii obligau pe ai mei sa se poarte frumos cu mine si sa nu ma streseze in nici un fel , lucru pe care nu l-au facut.. sa zicem ca si problemele astea au disparut in mare parte cand l-am intalnit pe actualul mei prieten..
Acasa sunt extrem de stresata…asa am fost intotdeauna ..niciodata nu am primit vreo incurajare din partea parintilor …inca o sechela cred….niciodata nu mi-au zis ca am facut ceva bine…cateodata ma gandesc ca poate nu stiu ei sa comunice…sau poate cer eu prea mult…
Am absolvit facultatea , am un iubit care ma iubeste mult, am prieteni ,,,sunt constienta de asta …..dar simt ca trebuie sa fac mai mult…mereu mai mult….si simt ca nu imi iese cum ar trebui,,,
Cateodata am stari foarte naspa, cu sau fara motiv…putini ma stiu insa asa cum sunt ..ceilalti ma percep ca fiind chiar glumeata, zambareata, vorbareata..eu asa cred…
Facultatea am terminat-o anul trecut, am lucrat o perioada si inainte si dupa, m-am obisnuit sa am banii mei poate..insa acum imi caut loc de munca…insa nu gasesc nimic…ma gandesc ca oare chiar nu sunt in stare de nimic….desi cand am lucrat am fost destul de apreciata…
Mi-e teama ca voi ramane o ignoranta ..ca nu voi avea sansa sa realizez nimic…ca nu mi se va da sansa sa lucrez …sa evoluez …sa promovez
M-am saturat sa ma faca ai mei sa ma simt vinovata pentru fiecare ban pe care mi-l dau ..desi nu sunt saraci,,,dar asa le place sa ma tortureze cred pentru tot ce imi dau..m-am saturat …simt ca nu mai valorez nimic, ca nu sunt in stare sa ma bucur de nimic…
nu stiu cat am fost de coerenta, imi scuzi si eventualele greseli ca nu mai pot sa recitesc ce am scris..
Draga Ana-Maria,
Bine ai venit pe acest site. Dupa cum ai putut observa, nimeni nu te judeca in vreun fel, ci esti primita si privita ca un membru al familiei, pe care ceilalti il asculta si caruia i se ofera posibilitatea de a vorbi despre ceea ce il framanta sau il apasa, fara a plictisi pe cineva si fara a fi condamnata. Nu iti face griji in privinta eventualelor greseli, nu asta conteaza, ci posibilitatea de a te descarca. Iar scrisul si, mai ales, posibilitatea de a fi citit de ceilalti membri ai grupului, iti ofera asta cu prisosinta.
Starile tale de inutilitate si de non-valoare ar putea fi puse pe seama dependentei financiare de parinti (adica ai fost la un moment dat independenta, iar acum ai din nou nevoie de ei), pe de o parte, si de faptul ca nu ai reusit (inca) sa iti gasesti un alt job. Eu ti-as propune sa nu te mai privesti ca o persoana fara un serviciu in momentul de fata, ci mai degraba ca una care se afla momentan intre doua joburi. Este doar o chestiune de optica, de perspectiva.
Probabil ca parintii tai te iubesc (altfel poate ca nu s-ar implica deloc), insa in adancul lor le este teama ca s-ar putea ca tu sa nu cumva sa ajungi sa te complaci in situatia asta si sa renunti la a-ti mai cauta o slujba. Nu stiu foarte multe detalii, insa stiu ca uneori asta poate fi o posibilitate. Iar genul acela de remarci de care vorbesti reprezinta uneori o incercare stangace a lor de a te stimula (stiu, in realitate are doar efectul opus…) sa nu abandonezi lupta, sa te „mobilizeze”.
Daca nu ai valora nimic probabil ca nu ai fi reusit nici un sfert din tot ce ai reusit pana acum. Si probabil ca nici prietenul tau, si nici amicii tai nu te-ar privi asa cum esti constienta ca o fac, nu crezi?
Cat despre idealuri, cred ca este ceva normal sa ai idealuri si sa vrei mai mult, din ce in ce mai mult… Totul este sa iti stabilesti obiective mai mici, care sa poata fi atinse si care, intr-un final, sa te conduca spre cele mai mari… In felul acesta te poti scuti pe tine insati de multe insatisfactii…
Capul sus, ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta („Ana Maria R”), unde ne poti scrie cat de mult vrei. Cu cat avem mai multe detalii, cu atat ne va fi mai usor sa intelegem si situatia ta generala, si contextul specific in care te afli.
Cu prietenie,
Adrian
buna ……adrian
ma bucur nespus de mult ca am gasit o astfel de pagina……in care toata lumea se plange…….ca e greu si ca e urat……dar in primul rand ce am observat aici……ca nu sunt oameni prosti…….scuze de expresie……dar asa e….nu vezi ca toti au primit o educatie,toti stiu sa vorbeasca,isi gasesc cuvintele…..singurul lucru ce i doare .e ca viata e trista si neagra si hai sa ne ducem in lumea cealalta ca acolo e mai bine……
adevarul e ca nu stim sa apreciem ce avem,ce ne ofera lumea asta,si aici intram toti……suntem niste nemultumiti……asta e definitia omului
eu cred ca cel ce ajunge aici,si citeste din comentarii si din ceea ce il sfatui tu,stai linistit ca nu o va face,e frica……cine o face o face si nu discuta despre problemele astea
oricum esti un mare ajutor ,vad ca ai ceva lume care te viziteaza….
numai bine iti doresc si felicitari pentru ceea ce faci
PS.tine-o tot asa
Salut, Bunndyjder.
Multumim pentru vizita si multumesc pentru aprecieri. Poate, cine stie, daca ai timp vreodata si cateva cuvinte frumoase pentru oricare dintre cei care ne scriu, esti binevenit sa si contribui aici.
Cu prietenie,
Adrian
Am facut multe greseli in viata asta si nu vreau ca cei din jurul meu sa aiba de suferit. Am probleme cu banii ffff. mari ,am datorii mari, o firma in faliment, nu am nici o sursa de venit pentru ca efectiv de un an de zile m-am blocat total si nu ma pot concentra la nimic si nu am fost in stare sa ma angajez undeva pentru ca incontinuu suna telefoanele toti vor banii si eu nu am efectiv ce le spun. am bani las camatari la persoane fizice, banci.
Ce rost are sa traiesti cand totul in jurul tau se naruie. P
Parintii mei nu mai sunt, au murir pe rand, tata cand aveam iar 5 ani, bunicul la 6, mama la 16.. Acum dupa un an de zile relatia mea cu persoana pe are am iubit-o si o iubesc atat de mult s-a terminat. L-am rugat, implorat ssa ne impacam insa nu vrea. Nu am un viitor, nu am unde sa stau si nu am de ce sa imi mai prelungesc suferinta. Am pierdut tot ce iubeam. Cat poate un om indura, am virusul hepatitei b, sunt purtator sanatos dar se poate activa oricand, nu pot avea copi si atunci de ce sa ai traiesc ….Ptr ce, pentru cine… ? Nu vreau sa innebunesc, asta daca nu s-a ntamplat deja …
Draga Irina,
In primul rand bine ai venit pe aici. Mi-am permis sa iti moderez numele pentru a te proteja. Stiu ca, probabil, acum spui ca nu iti mai pasa de nimic si ca nu te mai intereseaza, atata timp cat nu mai vezi un viitor pentru tine, insa in acelasi timp stiu si ca foarte multi dintre cei de aici au trecut prin aceleasi stari si ca acum sunt ok, pentru ca au reusit sa mearga mai departe si sa gaseasca un sens in viata.
Intrebarea cu care incepi este una deosebit de profunda si, in acelasi timp, de dureroasa. Iar putinele detalii pe care ni le dai ulterior ne ajuta sa iti intelegem o parte din suferinta, din drama pe care o traversezi. Tin sa iti spun insa ca, tocmai pentru ca ai trecut prin toate acestea, TREBUIE sa traiesti. Tocmai pentru ca si mama, si tatal tau, si bunicul tau s-au stins si nu mai sunt, tu trebuie sa mergi mai departe si sa traiesti, sa duci mai departe toate planurile lor frumoase pentru tine si toate sperantele lor investite in tine, toata dragostea lor pe care nu ti-au putut-o arata mai mult timp. Ei s-au dus, insa au plecat din aceasta lume sperand ca macar tu vei avea parte de lucruri mai bune decat au avut ei, ca macar tu iti vei putea construi un viitor mai bun decat cel de care au avut ei parte. Nimeni nu spune ca este usor, ba dimpotriva, uneori este cumplit de greu, insa daca o termini cu viata ta acum, pui capat si tuturor acelor sperante, dorinte si idealuri ale lor, ale celor care te-au iubit NECONDITIONAT. Si cred ca esti de acord cu mine ca ei nu merita sa le faci asta, draga noastra Irina!
Relatia ta cu cel pe care il iubesti poate ca s-a terminat. Nu stiu motivele si nu stiu nici daca nu cumva este o simpla cearta mai profunda si atat, daca este intr-adevar ireparabil sau nu, ori daca merita sa mai lupti pentru acea relatie sau nu. Sunt detalii pe care doar tu ni le poti da. Insa iti pot spune cu certitudine ca NICI un babat, nici un om de pe fata pamantului nu merita sa iti pui capat zilelor pentru ca nu il poti avea. Nimeni nu merita acest sacrificiu. Nimeni, Irina! Sunt situatii, intr-adevar, in care viata ta este mai putin importanta – de exemplu atunci cand poti salva viata unei persoane pe care o iubesti mai mult decat iti iubesti propria viata, insa in nici un caz nu merita sa o faci pentru ca nu poti fi impreuna cu cineva. Sunt atatea cazuri in viata asta – inclusiv aici, pe acest site – de oameni care au gandit la fel ca tine intr-un anumit moment, apoi viata le-a aratat ca s-au inselat amarnic atunci cand au gasit pe cineva mult mai bun si au constatat cat de mult puteau gresi atunci… Exista o vorba care mie unuia mi-a placut enorm – spune ca Dumnezeu nu te lipseste NICIODATA de o binecuvantare din viata ta decat pentru a face loc unei alte binecuvantari MAI MARI. Iar eu unul am constatat pe propria mea piele ca este asa, de multe ori. POate ca acum iti este greu – si nu te condamna nimeni!!! – sa vezi lucrurile in felul acesta, insa te rog sa ai rabdare si sa lupti mai departe! Spui ca ai pierdut tot, insa nu este nici pe departe asa! Sperantele celor care te-au iubit pana in ultima lor clipa de viata – ale parintillor tai si ale bunicului – iti sunt un adevarat tezaur pe care nu trebuie sa il dispretuiesti… Chiar daca esti purtatoarea virusului, esti sanatoasa si poti face multe lucruri bune si inaltatoare in viata asta! Poate ca nu poti avea copii, insa nu exclude posibilitatea de a adopta… Stiu un cuplu care, desi nu aveau virusul hepatitei B, nu au putut avea copii din alte motive, insa nu au disperat, iar astazi sunt o familie fericita care a adoptat doi copii minunati, si ti-ar putea spune ca nu regreta nici macar o clipa, ca ii iubesc ca si cum ei i-ar fi facut. A fi parinte nu inseamna neaparat a purta tu insati in pantece un bebe, ci a-ti asuma rolul pe care, poate, multe asa-zise „mame” nu si-l asuma…
Iar cat despre locuinta, spune-ne mai multe despre tine, si sunt sigur ca se poate gasi o solutie, Irina! Sunt atatia tineri care, la fel ca si tine, au aceasta problema si totusi au gasit o varianta – sunt camere de inchiriat, daca nu iti poti permite un apartament sau o garsoniera, iar preturile nu sunt chiar atat de mari incat sa nu iti poti permite, vei vedea! Trebuie doar sa cautam o solutie! Te rog, nu face acel gest de care spuneai! Suicidul nu este si nu va fi niciodata o solutie, este doar un gest disperat, cu efecte PERMANENTE, la o problema TEMPORARA, care se poate remedia ORICAND!
Hai, capul sus, ok? Ti-am facut o „categorie” in coloana din dreapta, „Irina D.”, si astept sa ne scrii mai multe despre tine, sa vedem ce e de facut, sa cautam impreuna solutii reale!
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc pentru primire, intelegere si raspuns. Am ramas uimita sa vad cata lume se gandeste la acelasi lucru ca si mine. Asa a, gandit si eu pentru mult timp, doar pentru ca ai mei nu mai sunt si am ramas singura pe acest pamant mare trebuie sa merg mai departe pentru ei, insa am ajuns la capatul puterilor, cat poate indura un singur om? Copilaria mi-a fost grea pentru ca am avut doar o mama care si-a dat viata pentru mine, fratele meu si sora mea. Eu as fi preferat sa o am langa mine cu toate neajunsurile, ea a fost si va ramane pentru mine toata viata mea un Inger. Am facut si eu 3 ani de psihologie si multi ani la rand mi-am dat raspunsuri singura, m-am incurajat sa merg mai departe pentru, mami, tati si bunicul asa cum si tu ai spus.. Acum nu mai pot si ma gandesc ca acolo la ei ..sus o sa imi fie mai bine. O sa ii am pe ei si nu voi mai avea nevoie de nimic. Am 26 de ani lucrez la banca si am mai stat cu chirie, m-am mutat la fostul meu iubit si din prima clipa m-am gandti la un viitor, la tot ce e mai frumos alaturi de el, acum totul s-a naruit si e ca si cum am mai pierdut inca o parte din mine. Ma pierd usor pe zi ce trece si simt cum viata nu mai are sens. M-am certat de multe ori cu Dumneze pentru ca mi-a lat tot c aveam mai bun, mai pur, mai sfant. De la 16 ani m-am chinuit sa imi croiesc un drum ca sa arat tuturor ca pot, cand toti ma luau peste pcior, radea de mine …Le-am demonstrat ca pot, mi-am demonstrat ca sunt mai buna decat ei… Mi-e greu sa o iau iar de la cap, momentan stau la doi prieteni buni si imi caut sa ma mut insa asta nu e viata…Traiesc, ca sa platesc chirie, au fost momente cand nu am avut mancare si din putinl pe care il aveam ii cumparam mancare pisicutului meu 🙂 Practic pe iubitul meu l-am implorat sa ne impacam sa mai dea o sansa relatiei si nu se poate. Dumnezeau mi-a luat prea multe si mi-a dat prea putine si acum stiu ca sunt nedreapta dar nu inteleg si nu am sa reusesc vreodata sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari, de e mamama, de ce eu m-am imbolnavit, de ce , ce am gresit ca sa indur atatea ?
Nici mie nu imi vine sa cred ca am ajuns la capat si am spus stop…nu mai pot, nu mai vreau sa sufar … Inca o data multumesc pentru raspuns.
Buna ziua.
Am descoperit „intamplator” acest site si am citit doar cateva din durerile unor oameni.
Ma numesc Vali si activez, de cca 10 ani, in domeniul social, lucrand cu copii, tineri si familii care trec, la un moment dat, prin situatii delicate.
In prezent imi desfasor activitatea in cadrul unei asociatii (ONG)-nu doresc sa fac publicitate aici-desfasurand cateva programe sociale.
Ma bucur ca multi din cei care va scriu aici gasesc o mangaiere.
Spun asta pt ca, din pacate, de aceasta categorie de oameni (tineri care la un moment dat trec prin situatii limita) nu prea se ocupa multi. Avem centre pt copii din familii defavorizate, centre pt tineri cu dizabilitati, centre pt batrani si multe alte categorii, dar pt categoria de care vorbim, eu personal nu cunosc.
De ce va scriu?
Asociatia noastra intentioneaza, vara aceasta, sa deschida in Bucuresti, un centru pilot de terapie ocupationala pt tinerii care se afla, la un moment dat, în diferite etape de dezechilibru ale personalităţii (depresii medii sau severe ce duc la perturbarea rolurilor şi statusului social… etc )
Concret, vrem sa existe un centru (club), cu un program bine definit, in care cei ce doresc sa schimbe starea, sa poata participa la o serie de ateliere de muncă şi creativitate, cu rol terapeutic (pictura, modelaj in lut, impletituri, lucru manual, muzica, gimnastica medicala, legumicultura, floricultura, acces la biblioteca, sala de dezbateri, cabinet psihologic, team-building…romanesc (framantat paine si copt pe vatra), iesiri….
Spatiul exista, este amenajat in proportie de 60 %. Necesita o serie de autorizatii la care se lucreaza in acest moment.
Asa am dat de acest site.
Ma intereseaza care este parerea celor care scriu aici si care ar putea beneficia de toate acestea. In ce masura considera ca pot fi ajutati de ceea ce incercam sa realizam. Este f important sa ai feedback-ul celor carora li te adresezi, pt a le fi de folos.
Multumesc pentru gazduire.
Toate cele de folos.
Cu respect, Vali
Vali,
cu pasi mici dar evoluam.
Respect !
Multumesc.
In afara de dvs, dupa cum se vede, nu am primit niciun feedback de la nimeni, nici de la moderator. Fie nu a existat timp, fie nu sunt „vazut”, fie nu intereseaza. Nu stiu inca
Vali
Draga Vali,
Ideea in sine este foarte buna. Modul in care se va concretiza depinde insa de foarte multe lucruri, incepand cu capacitatea organizationala si cu resursele ONG-ului de care vorbesti si terminand cu autorizatiile, acreditarile profesionale ale celor care vor face lucrul acesta efectiv.
Deci, ideea este buna. Lipsesc insa multe detalii care sa permita creionarea unui feed-back obiectiv si pertinent. Daca ai timpul necesar pentru o discutie detaliata, scrie-mi mai multe in privat si cautam sa stabilim o intalnire.
Cu prietenie (si scuze pentru intarziere),
Adrian
Multumesc pt raspuns.
Sigur, putem detalia si chiar stabili o intalnire. Incepand cu saptamana care urmeaza, avem programate cateva intalniri cu reprezentanti ai, probabil, viitorilor parteneri (protectia sociala-DGASPC, Sp. Al. Obregia,…).
Vorbim, cel mai bine, după Paşti.
Cu drag,
Vali
Buna
Snt Silvia .. si am doar 15 ani.
Am ajuns pe acest blog din simplu fapt ca,cautam o metoda cat mai simpla si cat mai putin dureroasa de ami pune capat vietii.
nici nu stiu cum sa iti spun…….vreau un ajutor…desi sunt asa tanara am avut in viata numai durere…rar a fost cand
am fost si eu cu adevarat fericita….
sunt tanara si imi doresc sa traiesc dar nu mai am pt ce…..nu am nimic in viata care sa ma indeplinesca…..acum sunt in italia su parinti.
Parintii mei nu se inteleg deloc. Mama l-a inselat pe tata in urma ku 3 ani .. a ramas si insarcinata dar a facut avort. Ea habar nu are k eu stiu de chestiile astea
Sufar.. mama mea tot timpul imi vb foarte urat!Ma face in toate felurile.La scoala aici in Italia nu ma prea descurc ma gandesc la cate probl am acasa
si nu reusesc sa invat tot timpu ma gandesc .Ma simt chiar singura pe lumea practis nimeni nu ma iubeste
as vrea sa ma duc acum la culcare sa adorm si sa nu ma mai trezesc si nimeni sa nu-mi simta lipsa pentru a nu-i face sa sufere.
Mai am si o alta probl.
Totul a inceput in vara 2010 am f0st trimisa in vacanta la bunici si akolo.. m-am indragostit de un baiat.
In acele 3 luni de vacanta nu am vorbit cu el si nici nu m-am bagat in seama.. ma gandeam k poate nu-s pe gustul lui si nu o sa ma placa.
Si totusi nimic.. s-a terminat vacanta si m-am intors inapoi in Italia.
In decembrie 2010 m-a bagat in seama pe facebook .. am inceput sa vorbim..
si peste cateva zile ne-am pus impreuna .… semanam atat de mult la mod de a fi, de a gandi, de a se purta….Poate na e o prostie sa mentii o relatie pe net .
in fine .. Timp de timp de 4 luni a fst totul asa de frumos.. adika ne intelegeam destul de bne .
Acum .. nu mai e asa . Ma ignora .. iar eu acum ma simt atat de frustrata, dezamagita, tradata… si totusi il iubesc. nu pot
trai fara el.
VA ROG AJUTATI-MA !
MULTUMESC.
Buna
Snt Silvia .. si am doar 15 ani.
Am ajuns pe acest blog din simplu fapt ca,cautam o metoda cat mai simpla si cat mai putin dureroasa de ami pune capat vietii.
nici nu stiu cum sa iti spun…….vreau un ajutor…desi sunt asa tanara am avut in viata numai durere…rar a fost cand
am fost si eu cu adevarat fericita….
sunt tanara si imi doresc sa traiesc dar nu mai am pt ce…..nu am nimic in viata care sa ma indeplinesca…..acum sunt in italia su parinti.
Parintii mei nu se inteleg deloc. Mama l-a inselat pe tata in urma ku 3 ani .. a ramas si insarcinata dar a facut avort. Ea habar nu are k eu stiu de chestiile astea
Sufar.. mama mea tot timpul imi vb foarte urat!Ma face in toate felurile.La scoala aici in Italia nu ma prea descurc ma gandesc la cate probl am acasa
si nu reusesc sa invat tot timpu ma gandesc .Ma simt chiar singura pe lumea practis nimeni nu ma iubeste
as vrea sa ma duc acum la culcare sa adorm si sa nu ma mai trezesc si nimeni sa nu-mi simta lipsa pentru a nu-i face sa sufere.
Mai am si o alta probl.
Totul a inceput in vara 2010 am f0st trimisa in vacanta la bunici si akolo.. m-am indragostit de un baiat.
In acele 3 luni de vacanta nu am vorbit cu el si nici nu m-am bagat in seama.. ma gandeam k poate nu-s pe gustul lui si nu o sa ma placa.
Si totusi nimic.. s-a terminat vacanta si m-am intors inapoi in Italia.
In decembrie 2010 m-a bagat in seama pe facebook .. am inceput sa vorbim..
si peste cateva zile ne-am pus impreuna .… semanam atat de mult la mod de a fi, de a gandi, de a se purta….Poate na e o prostie sa mentii o relatie pe net .
in fine .. Timp de timp de 4 luni a fst totul asa de frumos.. adika ne intelegeam destul de bne .
Acum .. nu mai e asa . Ma ignora .. iar eu acum ma simt atat de frustrata, dezamagita, tradata… si totusi il iubesc. nu pot
trai fara el.
VA ROG AJUTATI-MA !
MULTUMESC
Draga Silvia,
In primul rand te rog sa imi permiti sa iti multumesc pentru increderea pe care ne-ai acordat-o scriindu-ne.
Situatia ta, desi nu este cea mai fericita, are multe explicatii. Sunt studii care arata ca asta se intampla in foarte multe familii care au emigrat, si asta din pricina faptului ca simpla schimbare a mediului, a culturii in care traiesti acum, este un eveniment extrem de stresant si de traumatizant pentru toti membrii familiei. Gandeste-te ca, asa cum tu nu ai prieteni acolo, nici ai tai nu au; ei poate ca isi varsa nervii, cum se spune, pe tine, desi poate ca nu au neaparat nimic cu tine; pur si simplu poate ca sunt super-stresati de problemele pe care le au, de gandul ca au ajuns acolo ca sa faca bani, sa isi faca un rost, si ca este greu si ca nu pot da gres. Poate ca la randul lor se simt neintelesi si nu realizeaza ca tu esti la o varsta destul de ciudata pentru ei, in care tu nu mai esti copil, asa cum te vad ei, dar nu esti nici adult, o varsta la care tu incerci sa iti castigi dreptul in ochii lor de a nu mai fi privita drept un copil care nu stie ce face, ci ca o persoana care poate sa ia decizii responsabile…
Nu stiu cat te ajuta asta, dar toti am trecut prin situatii asemanatoare. Ce experimentezi tu acum in relatia cu parintii tai este celebrul „conflict intre generatii”, acutizat de schimbarea aceasta majora din viata voastra – faptul ca v-ati mutat intr-o alta tara, cu alta cultura, alta limba, alte valori…
In privinta relatiei tale, iarasi, nu iti face prea multe ganduri negre si nici nu te agita prea tare sau, macar, nu il lasa sa inteleaga ca te-ar afecta atat de tare. Uneori baietii se simt sufocati de dragostea fetelor din viata lor si, chiar daca le place respectiva, au tendinta de a se speria si de a se retrage. Ce iti sugerez eu? Sa iei o pauza, la modul cel mai serios, sa nu il mai abordezi tu, insa in acelasi timp sa cauti sa investesti mai mult in tine – sa te concentrezi mai mult asupra a ceea ce trebuie sa inveti la scoala, sa cauti sa ai rezultate bune, sa citesti, sa ai grija de tine, de sufletelul tau. El, daca te place – si inteleg ca te place, sau cel putin ca i-ai trezit un anumit interes, va vedea cu siguranta transformarea ta si faptul ca nu mai esti atat de abordabila cum i te-ai aratat si, poate, „beculetele” i se vor aprinde din nou. Vezi tu, draga Silvia, oricat nu mi-ar placea sa recunosc asta, noi barbatii (baietii) suntem mai imaturi decat voi. Ne place sa cucerim, sa traim cu impresia ca suntem „cocosi”, si o „cetate” care se cucereste prea usor, care ni se ofera pe tava prea usor nu ne starneste interesul pe termen lung… Asa ca vezi ce ai de facut acum… 😉
In plus, daca vei face asta chiar nu ai decat de castigat pe termen lung – da, este posibil sa ai o sansa in felul acesta, este adevarat si, in plus, vei vedea ca va fi doar in interesul tau si pe viitor, pentru ca investesti in tine, in viitorul tau… Nu crezi?
Hai, capul sus, ok? Uite, am citit si comentariul Inei, de mai jos, este clar ca nu esti singura, suntem aici pentru tine, asa ca ne poti scrie oricand. Iar ca sa fie si mai usor pentru toata lumea, incepand cu acest moment, ai deja „casuta” ta in coloana din partea dreapta, pe care am numit-o Carina Silvia, folosind atat pseudonimul pe care ti l-ai ales tu, cat si numele pe care ni l-ai dat. Asteptam deci comentariile tale viitoare acolo, la „Carina Silvia”. Si, inca o data, capul sus, si alunga-ti din minte traznaia cu suicidul! Este SINGURA varianta in care te asiguri, o data pentru totdeauna, ca nu vei avea niciodata ceea ce iti doresti acum! Singura! Mai bine fa tot ce poti pentru a investi in tine! Barbatii adora femeile puternice, care stiu ce vor, femeile destepte, cu care sa se mandreasca! Investeste in tine in loc sa plangi dupa el, si vei vedea cum lucrurile se vor schimba in bine din muuuuulte puncte de vedere!
Cu prietenie,
Adrian
Buna Silvia, multi inainte iti doresc eu tie.
Ai o varsta frumoasa la care as da orice sa ma intorc si eu 🙂
Deoarece si eu am ajuns pe acest blog cu acelasi gand ca si al tau, cu ceva timp in urma, am citit povestioara ta si m-am gandit sa stau de vorba cu tine, sa iti raspund si daca tu vrei sa iti devin prietena.
Din pcate la problemele adultilor nu le putem gasi o rezolvare, ei sunt singurii care isi pot rezolva aceste lucruri. Eu am avut un tata vitreg cand aveam 15 ani si crede-ma ca nu mi-a fost deloc usor, insa mi-am impus ca orice s-ar intampla viata mea e importanta si trebuie sa ajung cineva cu sau fara ajutor. Credeam la fel ca si tine ca nimeni nu ma iubeste dar greseam. E multa lumea care te iubeste, sunt bunicii tai, sunt parintii tai care te iubesc chiar daca acum tu nu simti acest lucru.
Si inca ceva ce mai avem noi amandoua in comun este ca ..ultima picatura care ma impins sa caut acelasi lucru ca si tine a fost tot un baiat.. Un baiat pe care l-am iubit si cu care am avut o relatie minunata, dar s-a terminat si asta a fost.
Doare ingrozitor de tare, stiu, insa nimeni nu merita viata noastra, nici un baiat de pe intreg pamantul. Mi-am dat seama acum ca am facut o mare greseala numai cand m-am gandit sa fac acest pas, mi-am dat seama ca desi am facut tot ce puteam sa fac sa il readuc inapoi, el a avut un comportament pe care nu il meritam, ma trata ca pe un nimeni, iar eu si nici tu nu suntem asa.. Suntem persoane importante care au ceva de spus si de aratat.. Tu ai toata viata inainte sa te afirmi si sa realizezi multe lucruri importante cu tine si cu viata ta .Acest baiat despre care tu zici nu merita toata suferinta ta, si cu atat mai putin iubirea ta, pentru ca nu stie sa aprecieze. Sper ca acest raspuns sa te mai ridicie putin..Si astept sa mai vb cu tine despre tot ce vrei tu 🙂 Cu mult drag Irina D
Buna,
Ma numesc Oana, eu, ca toata lumea de aici, am o problema, poate nu e chiar asa dramatica sau importanta…in fine. E vorba despre familia mea, nu ma mai pot intelege cu ei absolut deloc. Totusi, sa o iau cu inceputul…… In urma cu 16 ani, parintii mei s-au despartit, pe atunci aveam 4 ani, eu am ramas la mama, iar tatal meu a plecat la Arad, noi fiind din Suceava. Mama a fost tot timpul ocupata cu serviciul nu a prea avut timp de mine, pe mine, efectiv, m-au crescut bunicii, din cand in cand mai venea tata sa ma vada, dar asta se intampla foarte rar….mama in urma cu 10 ani a decis sa paraseasca tara, deoarece traiul de la noi a devenit tot mai greu, banii tot mai putini…si asa am ramas singura….Anii au trecut, bunicii s-au chinuit cu mine sa imi ofere o educatie, sa nu simt lipsa parintilor sau a neajunsurilor…oricum mama imi oferea sprijinul material. Intr-un final, bunicul meu s-a stins din viata, el era acela pe care eu il numeam tata, el mi-a oferit toata dragostea lui, am suferit enorm de mult dupa el, nici acum, dupa 7 ani, nu l-am uitat, inca mai plang dupa el.:( In urma cu un an am terminat liceul, si am dorit sa urmez o facultate, am vorbit cu mama, si ea mi-a sugerat sa vin la Arad sa stau cu tatal meu, am vorbit si cu el si am decis sa fac facultatea la Arad. Am omis un lucru :)), parintii s-au recasatorit… asa, sa revin….La inceput totul bine si frumos, am intrat la facultatea la care am dorit-psihologie, si m-am mutat la tatal meu,cu el ma intelegeam bine, problema era si este :)) sotia lui. Prima data, ea, s-a comportat foarte foarte frumos cu mine, dar cu timpul a inceput sa isi arate adevarata fata, si-a schimbat comportamentul fata de mine, imi vorbeste urat, imi umbla prin lucruri ( nu stiu ce anume vrea sa gaseasca, sau ce scop are sa faca gestul asta), face diferite chestii ca sa cad eu rau in ochii lui tata, pe el il manipuleaza cum vrea, nu are vreun cuvant de spus in fata ei, eu nu pot zice nimic pentru ca imediat comenteaza si tipa ca disperata :)) asa ca mai bine tac, o las pe ea sa fie mai ”desteapta”. Lucrul care m-a suparat cel mai tare este ca tata m-a acuzat pe nedrept ca i-am scos nu stiu ce sarme din scaunul de la masina( este poate ceva de ras, copilaresc si neimportant, dar pentru mine are o importanta, si ma doare foarte mult neincrederea pe care mi-o acorda), eu nestiind despre ce este vorba, si i-am spus lui frumos ca nu am nici o vina, si a inceput sa rada, ca nimeni din casa nu a umblat, atunci m-am enervat, eu sunt o fire foarte impulsiva, chiar daca sunt foarte linistita, atunci cand am dreptate si nu ma crede nimeni devin foarte nervoasa, asa ca ma tipat la el, si l-am injurat, ( cuvintele pe care le-am folosit nu le zic pt ca sunt obsene:( greseala mea a fost ca am spus totul la plural, incluzind-o si pe ea, atunci am pus paie pe foc…),in momentele mele”rele” nu gandesc limpede, si nu mai tin cont de ce spun,chiar daca dupa catva timp regret. i-am trimis un mesaj dupa putin timp( il voi publicam nu e nimic personal..) care suna cam asa: ”Sa stii ca nu sunt unica persoana din casa aia, si cand am vorbit frumos si ti-am spus NU inseamna ca asa e, nu cred ca as avea motiv sa mint, dar daca increderea voastra in mine echivaleaza cu zero, ti-am zis NU pe un ton brutal poate asa o sa ma intelegi. Eu nu sunt fraiera voastra si tapul vostru ispasitor, pentru orice greseala, neatentie sau uitare a voastra sa fiu eu de vina, dar oricum roata se invarte si toate nedreptatile se vor intoarce mai devreme sau mai tarziu.” si nu a durat mult ca vad ca ma suna, era ea, nu am apucat bine sa zic alo ca deja ma ia cu injuriile, ca sunt nesimtita, si in multe alte feluri, ca o suna pe mama si ii zice, ca daca nu era ea, eu nu mai eram la facultate,( atunci m-am enervat si am inceput sa plang, pai cum adica daca nu era ea? a dat ea examen in locul meu? a platit ea vreun banut pt faculatea mea? NU.si i-am zis si eu lucrurile astea, si imi zice ca, doar cu mine ai mers cand te-ai inscris daca nu mergeam eu cu tine singura nu te duceai. de parca sunt de gradinita si nu ma pot descurca fara ajutor.) cu mine in casa nu vrea sa mai stea ( asta insemnand ca ma da afara, fapt care m-a deranjat enorm, pt ca ea sta degeaba si nu aduce nici un ban in casa aia, totul face tata, dar ea ii comanda banii lui si pe el bineinteles) si multe alte lucruri urate. Am stiut mai de mult ca nu ma mai vrea acolo, ca sunt o povara pentru ea si ma vrea cat mai repede plecata, foarte multe apropo-uri mi-au fost adresate si multe alte lucruri urate spuse lui tata despre mine( neadevaruri). Acum sunt intr-o situatie urata, imi place mult facultatea asta, ma inteleg foarte bine cu colegii nu vreau sa plec( ar trebui sa ma duc in Suceava, la casa mea), imi stric tot viitorul, dar nu am nici o alta optiune, nu am unde sa stau :|, lui mama nu i-am zis niciodata ca se poarta urat cu mine, nici acum nu i-am zis, nici nu stiu cum sa ii zic :|. Pentru mine moartea nu e o solutie, intotdeauna exista cate un fir de care sa te prinzi si sa iesi la liman, indiferent ce problema ai, fie ea mica sau mare. Acum nu stiu daca am scris eu toata povestea asta bine, nu ma pricep la relatari….sper sa fie cat de cat inteleasa….. :*
Draga Oana,
problema ta se rezolva simplu in cativa pasi:
1. – nu mai pune la „suflet” si incearca sa te separi de sotia tatalui tau( nu te mai certa cu ei, pur si simplu ignora-i pe amindoi).
2.- incearca sa devii indepedenta financiar(gaseste un job: agent turism, picolita(bacsisuri grase)secretara,contabilitate primara…etc) sa poti sa mai te tii pe picioare pina TERMINI (observa ca am accentuat terminarea facultatii)
3. – viata ta frumoasa, d-abia a inceput(sa nu uiti asta); iar aceste intamplari de acum le vei povestii copiilor tai
Curaj !
Nu mai intra in jocul ei mizer, ignora si ai sa vezi schimbarea 🙂
Intre timp , program liber la : Distractieeee !!
multumesc mult ptr sfat.. 🙂 oricum m-am mutat singura, nu mai stau cu ei.
So,
cam sec raspunsul 🙂
adu oameni la tine in casa, socializeaza, iesi la plimbare
fii activa,ok ?
bucura-te de orice clipa
si fii un pic mai putin zgarcita cu sentimentele tale, impartaseste-le cu noi(aici nu te stie nimeni)
varsa tot, vorba aia…zii orice ce iti trece prin cap, numai sa o spui…nu mai lasa sa te consume din interior
Draga Oana,
Sa intelegem ca acum este ok?
Cand ai timp, te rugam sa revii cu noutati.
Cu prietenie,
Adrian
Buna, ma numesc Giorgia. Traiesc de 7 ani in alta tara. As vrea sa va cer un sfat. Cu doua saptamani inainte fratele meu care are 23 de ani, un baiat foarte sensibil si bun si nu spun asta pentru ca e fratele meu ci pentru ca prin comportamentul lui am inteles asta., s-a aruncat de la etajul 5 si Dumnezeu l-a salvat. Un baiat foarte bun la studiu poate prea bun, a incercat sa se sinucida. M-am intors imediat in tara si cand l-am vazut la spital mi s-a rupt inima in bucati. De cand l-am vazut si pana acum ma gandesc doar la el. A trebuit sa plec pentru ca lucrez la o institutie publica aici si nu pot lipsi foarte mult ,pentru ca suntem in perioada concediilor de vara. Ma simt blocata nu reusesc sa mai fac nimic in viata mea simt ca tot ce fac nu mai are rost. Nu stiu cum v-a fi in viitor, ma gandesc doar la el. Nu pentru ca sunt departe ma face sa ma gandesc la tot ce s-a intamplat ci gandul ca el ar putea avea si alte tentative. Cum as putea sa il ajut ?
Buna Giorgia,
Imi pare rau pentru fratele tau, dar in acelasi timp ma bucur ca a scapat. Inteleg ca este foarte greu pentru tine, sa il vezi in felul acesta si sa nu intelegi de ce a recurs la acest gest, tocmai el, tocmai fratele tau. In primul rand ai putea sta de vorba cu el, sa intelegi ce este in sufletul lui, sa intelegi de ce a recurs la un asemenea gest. Sa il asculti doar si sa il asiguri ca esti alaturi de el si ca il vei ajuta oricare ar fi problema.
Cred ca ar fi bine daca cineva ar fi in permanenta langa el, deoarece acum este inca sensibil, inca vulnerabil.
Imi pot doar imagina cat de greu este pentru tine acum, si eu am un frate si tin foarte mult la el.
Ma voi ruga pentru fratele tau si pentru tine.
Ai grija.
Multumesc mult pentru incurajari, Ramona . Sper sa se rezolve tot in bine . Inca este la terapie intensiva si asteptam sa iasa de acolo. Te voi tine la curent. Iti multumesc inca o data.
Draga Giorgia,
La randul meu imi exprim regretul pentru situatia in care este fratele tau dar, in acelasi timp, sunt de acord cu Ramona, este un lucru bun faptul ca a fost salvat, ca s-a intervenit in timp util.
De asemenea, sugestia Ramonei de a discuta cu el, de a incerca sa intelegi de ce a ajuns in acea situatie este una extrem de utila si de binevenita. Te rog sa ai grija insa ca, de cele mai multe ori, cei care au facut un astfel de gest au tendinta de a minimiza, de a incerca sa ii convinga pe cei dragi in special, ca totul este ok si ca au depasit acea stare. In realitate insa ei sunt in continuare intr-o situatie vulnerabila, au nevoie de grija constanta si de atentie. Da, stai de vorba cu el cat mai mult, asigura-te ca iei legatura cu el constant si, pe cat posibil, incearca sa il si vezi si sa „citesti” dincolo de cuvintele lui, sa ii vezi expresia fetei, sa ii vezi mainile, ochii, privirea… Cel mai important insa este sa ramana sub observatia unui specialist. Daca este in spital nu-ti face probleme, teoretic ar trebui sa fie in siguranta. Stiu ca iti doresti sa il vezi cat mai curand acasa, dar te rog din suflet sa nu fortezi lucrurile; e important sa ramana acolo cat este nevoie. Si cand ajunge acasa va avea nevoie sa va purtati cu el normal, dar sa fiti atenti la el cat mai discret cu putinta. Nu te teme sa discuti cu el despre suicid, chiar daca el va evita. Spune lucrurilor pe nume si ajuta-l sa inteleaga cat de multa durere ar fi in sufletele voastre daca el v-ar parasi prematur. Asta il va ajuta sa se gandeasca de doua ori inainte de a o face!
Iar noi suntem aici in continuare!
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta – se numeste „Giorgia”, pentru a putea urmari mai usor raspunsurile.
Cu prietenie,
Adrian
Din dulcea mea indiferenta si lipsa de ocupatie m-am gandit sa va scriu cateva randuri.
Ma amuza cei ce au ajuns in stadiul sa ceara atentie sau ajutor de la niste straini pe internet. Cei ce au ajuns sa fie atat de naivi pot incerca foarte bine sa il caute pe Dumnezeu sau sa spuna ca ei sunt Iisus pe pamant – au la fel de multe sanse de reusita.
Si eu am o familie despre care imi e rusine si nu se merita sa vorbesc, am ratat de atatea ori orice inceput pe plan profesional sau sentimental si in toti anii astia am capatat afectiuni pe care din lipsa de bani nu le pot trata. Nu generalizez spunand ca e atat de rau incat nimeni nu ar putea trai asa, spun doar ca nu-mi pot rezolva problemele si sunt satul de ele. Cred in Dumnezeu, am avut si experiente cu cele „nevazute”, insa asta nu ma face sa privesc viata cu entuziasm. Deci ma sinucid pentru ca vreau sa mai traiesc si altfel.
Insa tema sinuciderii a fost abordata in atatea carti; si cum se moare se poate invata. De ce sa oferim celor ce se simt anonimi ocazia sa braveze? Pentru ca cine cunoaste suficient de bine viata si moartea incat sa-si permita sa emane sfaturi? In viata singurul sfat care poate fi primit si dat mai departe este: cel mai bun sfat e sa nu dai sfaturi.
Adio si multe reusite in viata sau in moarte.
Nu stiu de ce mi se pare ca tu cauti mai mult atentie decat cei care au nevoie de un sfat. Intru f. rar pe acest blog, il cunosc pe Adrian, fondatorul blogului, desi doar de pe internet, insa iti pot spune ca e un om de la care chiar poti primi sfaturi, chiar f. bune. Multe persoane nu ajung sa isi puna capat zilelor sau sa se gandeasca la asta din cauza problemelor, ci din cauza ca au ajuns sa nu mai aiba legaturi umane si din cauza siguratatii ajung sa gandeasca lucruri urate. Blogul asta acorda sansa la a discuta, a interactiona si poate a rezolva unele lucruri, iar majoritatea care raspund, mai ales administratorul blogului, sunt foarte in masura sa dea sfaturi. Cum poti sa spui ca niste oameni care au ajuns sa obtina experienta prin multe sacrificii si care vor acum sa acorde un sprijin celor de acelasi fel pentru a nu a trece prin aceleasi lucruri sau a le face putin mai usor drumul prin viata, scriu ca sa braveze?! Repet, eu nu contribui f. mult, dar cum poate cineva spune, mai ales despre Adrian, om cu familie, care de multe ori isi face timp din programul lui, care mie mi se pare extrem de incarcat, sa ajute oameni pe care nu ii cunoaste deloc, sa intinda o mana celor care au nevoie de el. Si tu vi acum si scrii ca oamenii astia vor sa-si stabilezez ego-ul ajutand pe altii! Cu ocazia asta iti dau si eu un sfat : informeaza-te putin inainte sa spui ceva si gandeste-te mult mai mult inainte sa scrii ceva. Ceea ce ai scris este rezultatul unei documentari superficiale si a unei lipse totale de respect fata de niste oameni care spre deosebire de tine chiar vor sa faca ceva bun.
Revin cu un nou comentariu aici pe blog deoarece nu am vazut pe nimeni sa aduca in discutie asa numitul „bilet de adio” sau oricum doreste fiecare sa-l numeasca.
Precizez ca am metoda gandita locul inca nu-mi este prielnic deoarece sunt in vacanta in alta tara la parinti si astept sa plec acasa acolo unde voi fi singur si linistit. Si DA 20 de ani in jocul asta imi sunt suficienti!! Vreau sa se abtina cei care vor incerca sa ma determine sa renunt la gestul meu pt ca NU vor reusi. Ma trezesc si adorm cu gandul asta. Motivele sunt personale. In schimb astept un raspuns la intrebarea: Este bine sa lasi un ultim mesaj prin care le ceri celor dragi sa te inteleaga si sa te ierte? Alina suferinta familiei sau mai tare o accentueaza?
PS: @Adrian te rog sa nu-mi faci categorie in partea dreapta. 🙂
Draga Ndrei,
Nimeni nu iti poate impune un ajutor pe care nu il doresti. Daca vreodata vei simti nevoia sa vorbesti cu cineva, suntem aici. Eu unul voi fi aici.
Poate ca pentru tine 20 de ani ti se par suficienti „aici”, acum, in conditiile in care te gasesti acum. Te asigur insa ca, pentru cei care te iubesc neconditionat, pentru care esti cel mai pretios dar din viata lor, gestul tau nu ar aduce decat o durere pe care nu ti-o poti imagina nici in cele mai negre cosmaruri. O durere pe care, daca i-ai cunoaste dimensiunile reale, ai face tot ce iti sta in putinta sa o eviti, sa faci in asa fel incat sa ii scutesti, sa nu ii fortezi sa traiasca cu ea.
Nu stiu care iti sunt motivele si, fireste, nici nu te poate cineva determina sa ni le impartasesti daca nu vrei. Daca imi permiti insa, mi-as permite doar, ca prieten virtual (stiu, nu ai solicitat asta, insa te rog sa ma ingadui pana la final), sa te rog sa incerci macar sa iei in considerare ideea de a vorbi cu un medic psihiatru. Nu inseamna ca esti nu stiu cum sau altceva de felul acesta; uneori insa exista in organismul nostru anumite reactii sau anumite carente care ne determina inclusiv ideatia suicidara. Sunt, uneori, simple probleme pur organice, care dispar cu o abordare de specialitate adecvata. Desigur, este optiunea ta, insa eu cred ca ar merita sa incerci. Le datorezi macar lucrul acesta celor carora iei in considerare ideea de a le scrie un bilet de adio.
Nu stiu ce sa iti spun in legatura cu intrebarea ta. Sincer, din tot ce am discutat pana acum cu prietenii mei virtuali, NIMIC nu poate alina suferinta pe care o provoaca o sinucidere. Absolut nimic. Decat, in cazul fericit in care respectivul poate fi salvat in ultima clipa, mangaierea de a-l vedea din nou in viata. Pot sa iti spun insa ca eu, daca as fi supravietuitorul cuiva care s-a sinucis, as vrea un raspuns la sfasietorul „de ce” care mi-ar marca apoi tot restul vietii. Chiar daca as muri in ziua in care as primi vestea, impreuna cu cel care s-a sinucis (pentru ca asta se intampla de fapt, indiferent daca iti place sau nu sa auzi lucrul acesta), tot as tine cu dintii de acele ultime randuri si le-as purta cu o dragoste sfasietoare in fiecare zi a vietii mele, udandu-le cu lacrimi pana cand acestea imi vor seca si tinandu-le la piept, in dreptul inimii mele sfasiate de durere, facuta tandari de moartea celui pe care l-am iubit enorm. Si, da, as saruta acel bilet si i-as cere iertare, plin de remuscari, de fiecare data cand m-as intreba „oare de ce nu am murit eu in locul lui” sau „ce am gresit, ce am facut rau, de ce nu a vrut sa imi mai fie alaturi?”…
Nu iti voi face „‘categorie” in dreapta, asa cum ai cerut. Decat, fireste, daca vei dori lucrul acesta.
Nu te judec in nici un fel. Ma rog insa si sper din tot sufletul ca, in durerea ta, te vei gandi si la dragii tai pe care i-ai lasa in urma, care vor muri odata cu tine. Poate ca nu fizic, insa te asigur ca in interior, tot universul lor se va sfarsi odata cu inmormantarea ta. Inmormantare care va avea loc, dupa cum stii, fara preot, fara slujba religioasa, in privirile rautacioase si condamnatoare ale te miri carui vecin, care va vorbi pe la colturi despre ei de cate ori va avea ocazia. Dar nimic din toate astea nu va mai avea nici un fel de importanta pentru ei. Pentru ca tu ai ales moartea. Desi, asa cum am spus, sper din tot sufletul si ma rog sa nu o faci, ci sa te razgandesti. Situatie in care sunt aici, fie pe site, fie in privat.
Cu prietenie,
Adrian
Salut!Sunt Mariana.Cautam si eu raspuns…ce ma fac?Sunt o fire destul de puternica.Dar de atitea ”surprize” am obosit sa traiesc.S-o iau de la inceput.Am studii superioare (fizica si matematica),am absolvit cu mentiune,pentru ca am muncit de cind ma stiu.Cite odata ma gindesc ca poate de aici se pornesc toate.Am fost si sunt o perfectionista.Am foarte mari cerinte fata de mine.M-am jerfit permanent pentru familie.Am luat toate greutatile in spinare.Am raspuns permanent de toate in casa.Dupa ce am lucrat 13 ani ca profesor la un liceu prestigios si dupa ce am avut multe succese,mi-a venit iarasi rindul mie in familie sa mai jertfesc cu ceva..cu cariera.Am devenit patron de o afacere proprie (sotul nu-si prea bate capul lupta pentru cariera,are un post inalt politic.Cind mai cerea ajutor,primeam si raspuns pe potriva:”descurca-te singura”).Am muncit si aici 6 ani fara intrerupere (nici macar nu mi-am permis 1 saptamina de concediu).A fost o munca titanica,istovitoare pina am pus totul pe picioare.Lucrurile au inceput sa miarga.Ma bucuram pentru orice maruntis.Insa cea mai mare durere a mea este situatia fetitei mele.Cu 10 ani in urma am descoperit ca are o tumoare pe creer.Am luptat din rasputeri sa o salvez .Am facut tratamente in strainatate(are 3 operatii).Am dus la spitale tot ce am mai avut.Acum afacerea e la pamint.Am datorii.Nu stiu cum sa le dau.Si cel mai grav:SUNT ATIT DE SINGURA!!!Vorbesc cu calculatorul.Sotul nu-si poate permite,in pofida functiei ce o detine,sa ma ia in brate,sa-mi spuna ca vom scapa cumva impreuna de acest calvar..
Draga Mariana,
Iti multumesc pentru gandurile tale si imi cer scuze pentru raspunsul pe care nu l-am putut trimite atat de rapid pe cat mi-as fi dorit.
Inca de la inceput trebuie sa iti marturisesc faptul ca am admirat taria ta de caracter si forta ta interioara. Poate ca tu nu iti dai seama, insa ai realizat mai multe decat ar fi putut sa o faca altii aflati intr-o situatie similara. Insa ceea ce te-a motivat si ceea ce ti-a dat puterea de a merge mai departe in ciuda dificultatilor a fost dragostea ta de mama. Din pacate insa, ceea ce cred ca te-a pus oarecum la pamant a fost faptul ca exact in acest domeniu te-ai confruntat cu probleme care, marturisesc, m-au facut sa ma infior…
Dar haide sa le luam pe rand. Datoriile pe care le-ai facut, le-ai facut pentru ca ai avut acces la diverse posibilitati de creditare. Ceea ce inseamna ca ai fost luata la puricat de diverse institutii financiare, care au luat in calcul si cele mai negre scenarii si au decis: este solvabila. Poate sa isi plateasca datoriile, daca a realizat atatea, chiar daca, la un moment dat, va avea dificultati enorme si chiar daca datoriile se vor acumula. Prin urmare, stiu ca pare greu de crezut ACUM, ba cred ca iti pare chiar aproape imposibil sa le restitui insa iti pot spune un lucru: daca bancile ti-au dat acces la acele limite financiare, inseamna nu ca au crezut in tine, ci ca au fost convinse ca esti solvabila. Cu alte cuvinte, nu iti mai face probleme cu privire la cum iti poti restitui TOATE datoriile, ci doar la cum iti vei restitui URMATOAREA RATA. Atat. Pas cu pas. Vei fi surprinsa, insa chiar merge! Si, eventual, dupa ce te vei mai pune putin pe picioare, sa incerci sa iti refinantezi o parte din ele, pe o perioada mai mare si, implicit, cu o rata mai mica si in conditii mai avantajoase.
Relatia cu sotul tau – da, aici sunt de acord cu tine ca ceva scartaie. Din pacate, uneori, dupa aparitia copiilor, sotii se indeparteaza incet-incet si, la o anumita perioada de timp, se simt ca doi straini. Adica, altfel spus, exact cum scrii, desi sunteti casatoriti, abia mai comunicati, abia va mai vedeti, nu mai sunteti atenti la nevoile celuilalt si abia mai aveti curajul de va cere unul altuia lucruri care pareau atat de naturale, atat de dezirabile in trecut – sa te ia in brate! Sa iti spuna ca iti va fi alaturi, ca luptati impreuna, desi e cumplit de grea incercarea prin care treceti! Ce poti face? Sa ai o discutie sincera, onesta, cu el. Prinde-l o data, cand vine acasa de la serviciu. Pregateste-i felurile de mancare pe care le apreciaza mult, aranjeaza-te, fii cocheta, poarta-te tu cu el asa cum ai vrea sa se poarte el cu tine! Si spune-i ca il iubesti, ca vrei sa recuperezi tot acest timp in care ati avut alte preocupari decat relatia voastra! Ia-l tu in brate daca el nu te ia in brate! S-ar putea sa fii surprinsa de modul in care va reactiona!
Sa nu crezi ca, daca el nu iti spune ce simte, nu este afectat, nu sufera! Suntem croiti diferit, reactionam fiecare atat de diferit! Atunci cand unii ar vrea sa strige, sa urle de durere sau de disperare, de neputinta, altii ajung sa se ingroape in munca, sa nege ceea ce li se intampla, sa se ascunda dupa indatoririle importante de la slujba pe care o au, sa isi gaseasca acolo refugiul care sa ii ajute sa supravietuiasca… Insa este doar un alt de a se raporta la suferinta prin care treceti…
Imi dau seama ca iti este greu si, mai ales, inteleg ca nu vrei ca altii sa afle detalii din viata ta, poate tocmai din pricina aceleiasi slujbe importante de care vorbesti. Insa sunt sigur ca ai o prietena cu care te-ai inteles foarte bine in trecut, dar cu care nu te-ai mai vazut demult din pricina indatoririlor presante. Ia-ti puiul cu tine si fa-ti curaj, sun-o, iesi cu ea la un cappucino…
Invata sa te rasfeti putin, sa faci ceva si pentru tine in tot acest tumult. Nu e nevoie de cheltuieli mari! Vei fi surprinsa de efectul relaxant pe care il poate avea o baie fierbinte, cu spuma, un pahar cu vinul preferat, o carte buna…
Si, de ce nu, poate gasesti o varianta de a-ti lua acum concediul pe care nu ti l-ai luat de atatia ANI! Dupa care tanjesti si de care, dupa cum vezi, origanismul tau, psihicul tau, TU ai atata nevoie! Nu este un gest de egoism, sa stii! Este nevoie sa iei o pauza, cat mai curand posibil. Sa te rupi de realitate cumva, sa iti incarci bateriile macar o saptamana, apoi sa mai stai acasa, cu puiul tau, inca vreo 10 zile… Si vei vedea apoi cum vei privi lucrurile! Intr-o cu totul alta maniera!
Sper din tot sufletul sa fie posibile aceste lucruri. Iar daca nu, sa stii ca aici vei gasi intotdeauna un spatiu deschis, un loc in care poti scrie ceea ce te apasa, iti poti descarca astfel povara sufleteasca si, de asemenea, vei gasi oameni dispusi sa te „asculte”, sa citeasca ceea ce vei scrie, fara sa te judece, si isi vor gasi si timpul sa iti ofere macar un zambet si un cuvant frumos, prietenesc.
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta – „Mariana”, unde astept sa ne scrii din nou ori de cate ori vei simti nevoia. Suntem aici, Mariana!
Cu prietenie,
Adrian
Concediul!
vrau doar ca acest iad in care traim….sa…se ….sfarseasca….mama mea a facut-o din dragoste….la 28 de ani acum e randul meu la 30….nu pot sa mai inteleg lumea in care traim si persoanele din jurul nostru…….sunt pornit sa o fac ….doar ca nu stiu cum?
nu stii nici sa traiesti 😉
viata inseamna bucurie. tu esti foarte suparat. nici nu te-ai apucat sa traiesti inca. unde te grabesti sa mori, ca fata mare la maritat?! stai, ca nu-i asa roz pe cat se crede.
daca nu poti sa intelegi lumea si oamenii, poate nu-i momentul.
poate e momentul pentru altceva, mai intai.
sa te lasi TU inteles.
zi-mi mai multe 🙂 asteeeeept 😉
Numele meu este […moderat…] Catalin… Sunt din […moderat…]… si nu ma feresc sa recunosc, da am incercat sa ma sinucid… am baut clor cu dero… am crezut ca asta imi va pune capat zilelor dupa alte numeroase tentative prin spazurare…
Am cunoscut-o acum un an de zile… ne-am placut, ne-am iubit si inca ne mai iubim… singura noastra problema? E casatorita de 12 ani, are 2 fete (nu fetele sunt problema… scuze…). Am ajuns la concluzia ca tot este impotriva noastra. Am luptat impreuna din rasputeri sa invingem, dar eu, mai slab de fire am aplecat urechea in stanga si in dreapta si am gresit jignind-o. Acum, nu stiu ce trebuie sa fac sa repar greseala facuta. Inca mai este ceva intre noi, mi-a demonstrat asta. Ea se chinuie sa munceasca pentru bani, eu la fel, insa nu am stiut sa apreciez gestul ei… daca tot se spune ca exista viata de dupa moarte, mi-as dori sa ii fiu alaturi dupa acest moment… voi mai incerca pana voi reusi… viata nu are rost fara un scop… imicer scuze, dar asta este parerea mea… oricum felicitari pentru efortul vostru, si multumesc celor care au citit aceste randuri…
simt ca am ajuns la capatul puterilor…nici macar sufletul meu pereche nu ma mai intelege…cosmarul meu a inceput cand am avut prima tentativa de suicid..un prieten m-a gasit la timp si m-a dus la spital…de acolo m-am trezit la psihiatrie inr-un loc in care eram tinuti inchisi ….si acum imi mai aduc aminte tipetele oribile si mirosurile….a urmt o perioada de tratament puternic in care doar dormeam…nu stiu cum m-am ridicat si am spus gata si am reusit sa ma intorc la facultate…..visul meu era sa devin o moasa….sa aduc mii de copii pe lume….si nu am reusit sa il aduc pe al meu….am ramas insarcinata dar l-am pierdut….am cazut iarasi….si mi-am pierdut si facultatea….anul acesta nu am putut sa ma intorc….nu le-am spus alor mei….ei cred ca sunt bine…dar peste 2 zile voi ramane pe drumuri….nu vad nici o iesire….am indurat foame si multe lipsuri….si inca le indur….nimic nu imi iese…totul e sortit esecului din prima…..imi doresc acum doar sa adorm in speranta ca nu ma voi mai trezii.mi-e frica de ziua de maine….mi-e frica de mine …nu stiu cum o sa indur noaptea asta singura din nou….
ajutor!!!!!!!!!!
inteleg prin ce ai trecut… adica, si eu am ajuns la psihiatrie… nu voiau sa imi dea drumul nici dupa 2 saptamani… acum o alta lovitura a sortii… primesc sms in care aflu ca s-a terminat… exact cum spui tu, nici cea pe care o credeam jumatate nu ma mai vrea… oricum, de data asta nu voi mai da gres… astept doar 11 decembrie, e ziua ei de nastere… vreau sa ii fac un cadou pe cinste… macar atat…
Adrian ma bucur
pentru tot ce faci si vad asta ca pe o mare binecuvantare
Imi pare asa de rau ca timpul meu e foarte limitat si pe net sunt foarte implicata in multe
dar cat va fi posibil voi urmarii blog-ul tau
si chiar te-am trecut la mine la link-uri importante caci ce este mai important ca VIATA …..?!
Salut.Am descoperit acest blog intamplator(cautam probleme asemanatoare cu cele in care ma regasesc).Care sunt problemele mele?Sunt complet dezamagit de mine,de ceea ce realizez.In vara am crezut ca soarele a rasarit si pe strada mea, dar m-am inselat,doar a iesit dintre nori pentru cateva zile,apoi „lucrurile au revenit la normal”.Simt ca nu pot vorbi cu parintii,cu prietenii pur si simplu nu ma pot deschide. Eu mereu am fost vesel,eram cel care intretinea atmosfera si facea lumea sa zambeasca,acum nu ma pot face nici pe mine sa zambesc,nu mai rad nici la o comedie buna…Desi mereu par vesel,la facultate,cu colegii de apartament,nu e deloc asa, in momentul in care sunt singur intre patru pereti,imi revin toate supararile,acum simt ca ma necajeste si inima,ba chiar mai mult incep sa am ganduri sinucigase(adesea cand stau la fereastra, ma tot intreb : De ce nu sar odata?Sa termin tot!).Nu pot intelege ce se intampla cu mine, de ce nu ma pot controla,nu mai am chef de iesiri prefer sa stau singur si sa-mi fac sange rau…Am avut momente in care pur si simplu am dorit sa plec o perioada de timp sa incerc sa ma regasesc,dar nu am fost lasat…Chiar nu stiu ce sa fac….Va multumesc!
Mitza ,chiar crezi ca intamplator?!Sa stii ca nimic nu-i la voia intamplarii.Dumnezeu e viata si el te iubeste
vad povestile a multora ca mine. si sincer nu as vrea sa incurajez… cu lacrimi in ochi va scriu acum, celor care pot intelege, celor care au iubit candva cu adevarat… prefer sa imi innec amarul in bautura… si asta ma ajuta, cum? sa o fac… macar sa ii fac in ciuda… poate ca in 1-2 luni o sa fiu amintire, dar asta este, uneori si o amintire de chinuie. Asta e incazul meu… stiti ce inseamna sa nu treaca 5 minute fara sa te gandesti la el/ea? Cine stie o sa ma inteleaga… de data asta voi recurge la alta metoda… si ea o stie… e un personaj intr-un film indian (Devdas)… asa voi sfarsi… sau poate nu… adica voi sfarsi pana sa iasa ea la mine, afara… va multumesc inca o data pentru ajutor…
Balan ,,plang si zambesc….Crede-ma si chiar iti voi demontra ca viata nu consta doar in niste sentimente ….Te inteleg prin ce treci caci si eu am trecut si dupa ce am fost disperata dupa „Fat Frumos” si am plans si postit …dupa un timp cand credeam ca totul e pierdut si oamenii imi ziceau ai 26 de ani ramai nemaritata….Dumnezeu m-a binecuvantat cum nici nu am visat…si multi chiar ma invidiaza 😦 ce sot,copii,pace,liniste…am primit dupa ani de cautari,framantari,suferinti,dezamagiri……………………
Buna viata mea e asa dificila pt.mine ca ajung la un moment de sinucidere,iar in acel moment ma intreb singur „DE CE”….Eu am 34 ani,iar sotia 30, si avem si un baiat de 9 ani,iar problema mea e ca eu in familie vreau numai fericire,fara ceartea,mereu apare pe neasteptat cite o problema,la care sotia isi face imaginati rele despre mine,si numi vorbeste o saptamina ,chiar si o luna,eu nu o insel vin acasa de la munca seara ca ori ce om normal nu o bat,nu vin beat,citeodata ma intreb unde gresesc eu cu adevarat,ii demonstrez ca nu are dreptete in ceia ce crede despre mine,,iar chiar daca eu ii explic,si vede ca la un momendat eu am dreptate ea nu recumoaste si gaseste alte scuze,cu ceia ce am facut in urma cu citva ani,si cu toate ca eram de abea insurat,si eram si beat ,dar asta nu dovedeste nimic, ca de atunci si pina in ziua de azi ori unu am gresit cite ceva.Cind ne certam si nu mai vorbeam ceva timp,eu ii ziceam la nervi ca caut pe altta ,pt.ca in modul asta eu nu mai rezist,si cercam persoane da nu prea multe doua trei,si ceatam,dar in vece sa fac ceia ce iam jurat,ca caut pe alta la care ma pote intelege,eu in loc sa vorbesc,cu acea pers.sa fie a mea,eu vorbeam de problemele mele in familie ,ca eu imi ibesc sotia dar ea nu ma crede,iar persoanele cu care ceatam,nici una nu incerca sami deie intilnire sau alt ceva ,ci din contra,incerca sa ma ajute imi dadea sfaturi,ca un parinte ,cum sa fac ca so cuceresc din nou pe sotia mea,iar eu ma bucuram pt. asta ca nu erau pers.de alea profitoare,dar in sufletul meu tot suparare era,pt.ca ascultam sfatul la aceste pers.dar nu functiona nimic.Intro zi sotia a vazut persoana cu care vorbeam sul mio profilo,ca amica,si atunci a inceput iar ,”TIAM ZIS EU CA AM AVUT DREPTATE,SI TU IMI ZICI CA NU AM DREPTATE” iar eu atunci eam zis ,”TIAM ZIS CA DACA TE MAI COMPORTI ASA EU IMI CAUT PE ALTA”si cu toate intre noi nu a fost nimic ,am vorbit numai de problemele noastre de familie,iar acea mers.mia dat sfaturi,atita tot,iar ea nici la ora actuala nu nu ma crede.Eu am zis de atitea ori ca freau fericire si intelegere,in familie,da eu cred ca ea nui deacord cu chestia asta,am zis sa lase gelozia la oparte si imaginatiile,ca nu rezolva nimic,ca trebuie sa avem incredere unul in altru,ca daca nui asta nu se numeste fericire in familie.Si mai sunt si altele dar nu pot sa le zic pt.ca ma lungesc prea mult,si va plictisesc.Eu aici inchei prin a va ruga sa-mi dati un sfat,ca eu nu stiu ce sa mai fac ca sa fiu fericit in familie,sa ma omor sa scap de toate, sau sa plec de acasa in lumea larga.STITI CE MIE CIUDA IN LUMEA ASTA, CA MAM NASCUT, SI CA-S PREA SUFLETIST.scuzatemi greselele de ortografie.ajutatima….
Buna viata mea e asa dificila pt.mine ca ajung la un moment de sinucidere,iar in acel moment ma intreb singur „DE CE”….Eu am 34 ani,iar sotia 30, si avem si un baiat de 9 ani,iar problema mea e ca eu in familie vreau numai fericire,fara ceartea,mereu apare pe neasteptat cite o problema,la care sotia isi face imaginati rele despre mine,si numi vorbeste o saptamina ,chiar si o luna,eu nu o insel vin acasa de la munca seara ca ori ce om normal nu o bat,nu vin beat,citeodata ma intreb unde gresesc eu cu adevarat,ii demonstrez ca nu are dreptete in ceia ce crede despre mine,,iar chiar daca eu ii explic,si vede ca la un momendat eu am dreptate ea nu recumoaste si gaseste alte scuze,cu ceia ce am facut in urma cu citva ani,si cu toate ca eram de abea insurat,si eram si beat ,dar asta nu dovedeste nimic, ca de atunci si pina in ziua de azi ori unu am gresit cite ceva.Cind ne certam si nu mai vorbeam ceva timp,eu ii ziceam la nervi ca caut pe altta ,pt.ca in modul asta eu nu mai rezist,si cercam persoane da nu prea multe doua trei,si ceatam,dar in vece sa fac ceia ce iam jurat,ca caut pe alta la care ma pote intelege,eu in loc sa vorbesc,cu acea pers.sa fie a mea,eu vorbeam de problemele mele in familie ,ca eu imi ibesc sotia dar ea nu ma crede,iar persoanele cu care ceatam,nici una nu incerca sami deie intilnire sau alt ceva ,ci din contra,incerca sa ma ajute imi dadea sfaturi,ca un parinte ,cum sa fac ca so cuceresc din nou pe sotia mea,iar eu ma bucuram pt. asta ca nu erau pers.de alea profitoare,dar in sufletul meu tot suparare era,pt.ca ascultam sfatul la aceste pers.dar nu functiona nimic.Intro zi sotia a vazut persoana cu care vorbeam sul mio profilo,ca amica,si atunci a inceput iar ,”TIAM ZIS EU CA AM AVUT DREPTATE,SI TU IMI ZICI CA NU AM DREPTATE” iar eu atunci eam zis ,”TIAM ZIS CA DACA TE MAI COMPORTI ASA EU IMI CAUT PE ALTA”si cu toate intre noi nu a fost nimic ,am vorbit numai de problemele noastre de familie,iar acea mers.mia dat sfaturi,atita tot,iar ea nici la ora actuala nu nu ma crede.Eu am zis de atitea ori ca freau fericire si intelegere,in familie,da eu cred ca ea nui deacord cu chestia asta,am zis sa lase gelozia la oparte si imaginatiile,ca nu rezolva nimic,ca trebuie sa avem incredere unul in altru,ca daca nui asta nu se numeste fericire in familie.Si mai sunt si altele dar nu pot sa le zic pt.ca ma lungesc prea mult,si va plictisesc.Eu aici inchei prin a va ruga sa-mi dati un sfat,ca eu nu stiu ce sa mai fac ca sa fiu fericit in familie,sa ma omor sa scap de toate, sau sa plec de acasa in lumea larga.STITI CE MIE CIUDA IN LUMEA ASTA, CA MAM NASCUT, SI CA-S PREA SUFLETIST.scuzatemi greselele de ortografie.ajutatima….
Buna seara!Am vazut aici multe persoane care sufera din dragoste…in urma cu 2 luni prietena mea a ales sa puna capat unei relatii pe care o aveam de 3 ani.am incercat sa vorbesc cu ea si sa ajungem la o intelegere dar este indiferenta.O iubesc foarte mult si nu pot sa traiesc fara ea,in fiecare clipa ma gandesc numai la ea.de cand ne-am despartit sunt tot timpul trist,am incercat sa nu ma mai gandesc la ea dar nu terece 5 minute fara sa nu o am in gand.cand sunt la servici imi mai trec supararile dar cand ajung acasa si ma pun in pat ma iau tot felul de ganduri si nu pot dormi.intr-o seara mi-am pus intrebarea -pentru ce sa mai traiesc daca singura persoana care o iubesc si care mi-a fost cel mai aproape cand am avut probleme nu o mai am si nici ea nu ma mai poate intelege…d vreo 3 saptamani visez numai moarte..imi este frica sa mai adorm,am avut 2 caderi dar cu greu am reusit sa ma controlez.sincer nu stiu cum sa fac sa scap de toate problemele astea.
va rog daca aveti un sfat sau o idee cum sa trec peste problemele astea…
buna.am gasit si eu acest blog din intamplare , am citit cateva povesti si ma gandesc de ce viata e atat de nedreapta pentru unele persoane .acuma am si eu o problema/e si sincer m-am gandit si eu la sinucidere dar sa zic asa intr-un spirit de gluma , stiu ca pare bizar dar am si o explicatie m-am gandit in momentele grele , dar cred in Dumnezeu si cred ca El ajuta pe fiecare la momentul potrivit .sunt in pragul de a implini 20 de ani si toata lumea zice ca e cea mai frumoasa varsta ,viata de student ;eu nu simt acest lucru deoarece pur si simplu nu am nici un motiv de bucurie in viata mea :intotdeauna am ceva probleme de sanatate (Slava Domnului minore si trecatoare) stresul facultatii , intotdeauna nu e bine , intotdeauna trebuie mai mult …insa am si o problema care ma doare cel mai tare :singuratatea. aceasta e o problema la care ma gandesc foarte mult timp si ma tot intreb:de ce ? de ce nu pot sa am si eu o prietena si de ce toate fetele ma resping, niciodata nu am mi-a zis cineva ” la fata aia ii place de tine ” sau „fata aia mi-a cerut numarul tau de telefon” si totusi imi ridic si eu niste semne de intrebare ca orice om sanatos la cap ; ce pot oare sa mai schimb la mine,de ce nu am si eu un gram de noroc?.sunt inca foarte tanar si poate Dumnezeu ma va ajuta , dar daca ma va ajuta pe plan profesional , material si ma trezesc la 28 30 de ani singur , ce rost mai are viata atunci si indeplinirea altor planuri de acum? cand vad o fata draguta , primul gand e ca e prea frumoasa pentru mine, nu mai am deloc incredere in mine si cred ca e si normal si un animal daca il tot alungi la un moment dat pleca singur . stiu ca nu ma poate ajuta nimeni , totusi cred in Bunul Dumnezeu si ca nu va uita de mine ,m-am gandit sa merg si la un psiholog , dar cu ce ma ajuta niste vorbe frumoase si cand merg acasa , nu iese ceva bine si imi aduc aminte iarasi de toate problemele , ma enervez si tot asa ramane viata mea cu cate zile din an fericit si in rest suparare suparare suparare….
Draga Adrian, am citit ce ai scris.Te inteleg perfect ce simti,esti foarte sensibil la contactul cu o fata deoarece emotiile care le ai si timiditatea tin de bunatatea ta si deacea este foarte greu sa gasesti o fata atunci cand te gandesti cai prea frumoasa pentru tine.Ar trebui sa incepi cu primul lucru si gand sa nu te mai gandesti despre tine ca esti cum esti si nu meriti o fata de care iti place,in facultate sunt multe fete ce ar fi sa-ti infrunti frica cand te apropii de o fata sa-ti lasi inima sa-ti bata atata de tare pana cand e la normal.De unde sti ca o fata daca te priveste nui place de tine sau poate sunt fete care teau vazut si tot asa zic si ele nu pot sai zic cami place de el daca lui nui place de mine.Cear fi sa privesti o fata apropiata din faculta sau unde esti zilnic si e si ea mereu sau prin apropiere sai captezi atentia sa o privesti sincer fara frica sai arati cati place de ea un timp si pe urma sa te duci cu curaj sai spui ce mai faci? ma numesc cutare, tu? vrei sa ne vedem la o cafea? si uite asa poti sa socializezi incet incet.Nu trebuie sa te uiti la cele mai atragatoare fete pentru cas inselatoare si-ti spun sunt foarte iluzioniste nai nici o sansa sa te iubesti cu altfel de persoane eu stiu si nici numi trebuie cat traiesc.Trebuie sa nu-ti doresti ca sa primesti,nai observat ca de multe ori in subconstient tu nuti doresti sa faci ceva si exact aia faci sau vrei sa gasesti ceva cu adevarat in constient si in subconstient nu-ti doresti si din contra cat vrei sa gasesti lucrul cu greu il gasesti.Tot cam asa e si partea asta dar mai diferita Ii ca-ti doresti prea mult,si automat afirmi cati doresti si nu ca ai.Afirma in constientul tau ca ai fata la care visezi,tio imaginezi tu. Intr-o zi o so intalnesti pentru ca multe fete isi doresc sa fie iubite Trebuie sa fi mai puternic in tine sa-ti infrunti frica si emotiile care te descurajeaza si te fac sa gandesti negativ.Incepe sa faci sport sa mananci sanatos sa te gandesti la tine ca meriti o fata care te cauta si tu la fel ai doar 20 de ani nu gandi negativ frate te sfatuiesc sa te gandesti la tine in sinele tau sa te iubesti tu si o sa vina de la sine te asigur Ar fi minunat sa fi deschis cu tine si automat esti deschis si cu cei din jur.Meriti mult pentru ca cauti iubirea si o sa vina cand nu te astepti si cand nu-ti mai doresti atata de mult vine de la sine.Fi tu insuti,sper sa reusesti sa intalnesti o fata care sa te iubeasca si sa merite iubirea ta .Cu drag scris catre tine!
Vreau sa-ti mai spun adrian ca ceea ce este intre noi fintele umane este minunat doar ca pare ce pare din cauza decentei inventate de societate religie si altele deaia de multe ori nu ai parte de placerea dorita.Doar un simplu lucru care trebuie sa-l vedem este sa credem in puterea din noi insine sa fim blanzi cu noi si sa ne vedem in fata tuturor sa spunem ce simtim la fel cum a spus si 2pac si multi altii care si-au dorit ceva cu adevarat.Fi tare in tine o sa fie o schimbare minunata total diferita de asta care o traim acuma.Numai bine cu drag scris catre tine!
hey … buna tuturor
sunt foarte trista !
nici macar nu stiu cu ce sa incep … viata mea … mai bine zis povestea mea de dragoste este atata de incurcata ca nici eu nu stiu cum sa o descurc . e aiurea rau de tot .
sa incep cu inceputul
Buna numele meu e Cristina . Am 21 de ani .
Am stat cu un baiat 5 ani de zile . In astia 5 ani de zile pt mine NU a fost raiul pe pamant dar ca in orice relatie mai exista si certuri (doar ca ale noastre erau mult prea exagerate foarte exagerate as putea spune ) .
Nu as vrea sa va plictisesc scriind aici 10 pagini fara inteles o sa incerc sa ma rezum la ceea ce e important.
OK inceputul ! El pt mine a fost primul in toate (primul saurut , primul baiat din viata mea )
La 16 ani cand m-am pus pe bune cu el eram foarte complexata eu sunt o pers grasuta crede-am ca daca el se desparte de mine nu va mai sta nimeni cu mine . Chestia cu complexatul a durat ca sa zic asa pt mine personal cred ca un an de zile . Acum nu mai am probleme de genu am mai crescut am invata sa vad viata cu alti ochii.
Ideea e ca am gresit amandoi in realtia asta .
Am rezistat unu langa altu 5 ani de zile . cat timp am stat cu el am trecut prin multe lucruri triste mi-a gresit foarte mult m-a inselat foarte mult in astia 5 ani de zile . Dar am gresit enorm spunandu-mi ca se va schimba candva ca ne va fi bine intr-o zi.
De fiecare data cand vroia el sa ne despartim eu incepeam sa plang si sa ma umilesc in fata lui ca sa mai primesc o sansa . Poate ca trebuia sa ne despartim de mult poate ca nu trebuia sa ne despartim niciodata . dar am lalait relatia 5 ani de zile (aproape 5 ani de zile fara o saptamana nu sunt 5 ani de zile).
Acum 5 zile ma sunat si mi-a zis ca intre noi totul s-a terminat ca eu nu o sa fiu niciodata asa cum vrea el ca nu o sa imi mai dea nici o sansa ca defiecare data cand am mai dat o sansa relatiei toate au fost bune si frumoase o luna de zile dupa care totul revenea la normal (certuri jigniri si alte alea).
In primele 3 zile dupa ce ne-am despartit am fost in faza de negare lasa ca ii trece lasa ca ma suna lasa ca ne impacam (nu am plans nu am disperat m-am comportat normal in fata prietenilor mei am incercat sa fiu tare )
Acum recunosc sunt in faza de acceptare plang sunt disperata vreau sa il uit stiu ca asta nu se va intampla prea curand .
As putea spune ca totusi sunt o pers norocoasa ca nu sta langa mine ca nu tre sa-l vad zi de zi.
La noi nuj daca a fost vb de iubire in ultimii 3 ani ca sa zic asa eu m-am atasat de el pt ca ne vedeam zi de zi pt ca eram impreuna tot timpul , iar acum mi se pare super ciudat ca nu e cu mine ca nu ma suna ca nu vb pe mess.
Stiu ca totul va trece mai repede de cat ma astept …
V-am spus povestea mea pt ca as vrea sa stiu voi cum ati reusit sa treceti peste , cum ati reusit sa va dati jos din pat a 2 zi si sa zambiti ce ar trebuii sa fac ? sunt constienta ca noi nu sa ne mai impacam niciodata si chiar daca am face lucru asta nu ar iesi nimic bun din asta si am ajunge iar la partea cu despartitul si as fi in aceeasi situatie.
Din cate am citit aici sunt persoane care au probleme mult mai grave ca ale mele.
Va doresc o zi buna tuturor !
Cristinq ,sa sti ca esti o persoana tare,puternica si realista…
Este o binecuvantare sa gasesti singura solutii si sa ajungi la mal…
Altele in situatia ta ar fi fost mult mai disperate poate chiar mai grav dar ai facut un pas mare sa vezi ca el nu merita dragostea ta curata si nici sinceritatea ta ….
Sunt multe de povesit….dar vei vedea ca in curand vei cunoaste pe cineva si PRIMAVARA VA INFLORII in viata ta si vei incepe o noua viata,o noua iubire ….dar totul la vremea potrivita….
Sfatul meu e sa citesti carti bune de calitate,chiar poezii,poeme sa te plimbi ,sa te bucuri de natura si sa ai grija ,mare grija la anturaj ….
Cauta sa fi in preajma celor intelepte,celor care iti dau sfaturi bune ziditoare….
Eu stiu pe cineva care si -a inceput viata la 45 de ani e foarte fericit ,are familie ,5 copiii frumosi ,ca ingerasii si o sotie mai tanara ca el cu 18 ani ,cuminte care il iubeste…tu inca nu ai ajuns la 45 ….esti intr-un mare avantaj 🙂 te pup… mai vorbim
multumesc angela
sper sa vina cat de curand ziua in care zambetul meu nu va mai fi amar .
te pup si eu :*:*
Nici macar nu stiu ce m-a adus pe aceasta pagina, …probabil destinul….
Specific de la inceput ca nu am ganduri sinucigase, insa relatez povestea mea aici, in speranta ca cei ce vor citi vor avea ceva de invatat….
Aveam doar 21 de ani, cand m-am casatorit prima oara (veti intelege mai incolo de ce spun prima oara!)….m-am casatorit cu un om minunat (nu era roman!), care ar fii facut orice doar ca sa ma vada fericita, …..mi-a pus la picioare o lume la care doar visam (aveam tot ce isi poate dori un „copil” la 21 de ani: bani, libertate, putere etc….) , si-n ciuda acestor lucruri,simteam ca ceva lipseste…. simteam ca nu-l iubesc de ajuns!!!
Dupa aproape 5 ani, am venit intr-un concediu in Romania, pentru a petrece ceva timp cu familia mea……si intr-o zi l-am cunoscut pe „I”…..Am simtit inca de la inceput ca viata mea se intregeste, si vedeam in „I” persoana care lipsea din tabloul perfect al fericirii….asa ca dupa cateva luni divortam si ma casatoream a doua oara ….Era diferit de data aceasta,….nu mai eram un copil, vedeam viata altfel, asa ca dupa doar 2 ani, decideam sa vina si un copil….A fost lucrul cel mai minunat din viata mea (desii prea devreme!!)….Cand mi-am tinut prima oara fetita in brate , am stiut ca de fapt asta era ce lipsea din tabloul meu….M-am atasat foarte mult de ea, am inceput sa petrec foarte mult timp cu ea, asa ca relatia mea cu actualul sot s-a distantat usor-usor….Avand foarte mult timp liber, am inceput sa intru in lumea cibernetica, ….sa socializez, si sa-mi caut prieteni in toata lumea…..Asa am ajuns la un site romanesc de jocuri on-line….La inceput erau doar glume si discutii banale intre userii de acolo,…pana cand mi-a atras atentia un user (aici ii voi spune „chev”)….Am intrat in polemici, ajungand sa schimbam adresa de mess…..In doar cateva saptamani ajunsesem sa ne cunoastem foarte bine doar din discutiile de pe mess (si credeam ca vor ramane doar discutii)….pana am decis sa ne vedem!….Cu inima stransa, si invocand o minciuna sotului meu, am plecat sa-l cunosc….Am ajuns la Bucuresti cu inima tremurand, caci nu stiam ce ma asteapta , si nu stiam daca voi da gres (si stiam ca o persoana poate fi altceva decat in spatele unui monitor)….Primul zambet, prima atingere, primul sarut au intarit confirmatia: nu dadeam gres!….Am petrecut cele mai minunate clipe din viata mea langa el…Am simtit langa el, ceea ce nu mai simtisem langa sotul meu in multi ani (venirea devreme a copilului ne-a distantat enorm, poate deaceea a intervenit si o monotonie cred eu prematura…)…..si asta m-a facut sa ma gandesc si la faptul ca istoria se repeta, dar si ca pe „chev”, pot ajunge sa-l iubesc de ajuns!!!……Insa intervine problema fetitei ….nu as face nimic s-o raneasca, cu atat mai putin s-o separ de tatal ei….
Asa ca raman ratacita intre 3 suflete nevinovata…..Dar pana cand???
Ciudata poveste,usurata poveste.
Raspunsul la intrebarea ta este simplu oarecum.Pana cand iti dai seama ca nu te mai poti baza pe tine insuti,si nici nu gasesti resurse pt golul tau sufletesc alergand din bratele unuia in bratele altuia…De fapt tie iti lipseste o relatie cu Dumnuzeu o relatie vie care sa te umple asa cum nu a reusit nici un barbat…Dumnezeu este raspunsul vidului,si problemelor tale.Ca sa intri in uniune cu El tu ai nevoie de Isus…cheama-l in inima ta cu o atitudine de pocainta…caci pacatul te-a adus mai departe decat ai dorit,insa Isus te poate restaura si iti ofera pacea si vesnicia…nu este abureala ce scriu este ff serios..
Am gasit acest blog la fel ca multi care au ajuns sa scrie aici….am vrut sa ma sinucid si inca mai am astfel de ganduri. Am descoperit aceasta solutie din cauza multor probleme care s-au acumulat: lipsa banilor, neintelegerile din familie, complexele, dezamagirile, si nu-n ultimul rand singuratatea. Este foarte usor sa scriu aici tot ce ma macina si nu-mi da pace, dar vorbind despre lucrurile astea, nu rezolv nimic, dimpotriva, inrautatesc situatia. Am citit multe comentarii ale diferitelor persoane care au scris aici si de multe ori mi-a venit sa plang. Unii traiesc prea bine si din cauza unui esec in dragoste hotarasc sa-si puna capat vietii. Nu spun ca o astfel de dezamagire nu poate avea consecinte tragice, insa daca citim mai atent aici relatarile unor anumite persoane, ne dam seama ca viata a fost ingaduitoare cu noi. Exista o vorba: priveste la cineva care este intr-o situatie mai rea decat tine si-ti vei da seama ce bine traiesti! Viata e nedreapta, stiu…am trecut si eu prin momente groaznice si nu ma puteam opri din plans, tot ce voiam era sa dispar! si acum cand imi aduc aminte ma intristez. Dar oricat de rea sau buna ar fi o situatie, ea se va schimba! Am citit aici despre persoane care au ramas in strada, care nu mai fac fata datoriilor, care sunt molestate si amenintate de parinti si m-am ingrozit! Scriu aici in special pentru cei care au suferit din dragoste.
Am avut o relatie de scurta durata cu un tip la care am ajuns sa tin. Era primul barbat care ma facea sa ma simt speciala, semanam mult si mi se parea incredibil cat de bine ma simteam in prezenta lui. Nu-mi imaginam o despartire, insa am fost naiva. El nu a fost sincer cu mine, a plecat urechea la ce-au spus altii despre relatia noastra si totul s-a terminat. M-am mai intalnit cu el dupa despartire pentru ca imi spunea ca-i este dor de mine, iar eu ca proasta ma duceam sa ma vad cu el sperand ca s-a razgandit si ca vrea sa ne impacam, insa ma alegeam de fiecare data cu o noua dezamagire. La un moment dat ma cauta doar ca sa rada de mine si imi vorbea intr-un mod nesimtit. Asta se intampla acum doi ani. Si in prezent ma mai cauta si-mi spune ca sunt singura fata fatza de care a simtit ceva special(asta mi le spune in conditiile in care el este cu altcineva acum). Ma doare cand imi mai amintesc de el, dar sunt constienta ca nu ma merita si ca acum culege ce a semanat. Pot spune ca am fost norocoasa deoarece dupa ce m-am despartit de tipul asta acum doi ani, am inceput o relatie cu un prieten bun, iar faptul asta m-a ferit oarecum de suferinta. Acest prieten era cu 17 ani mai mare decat mine, dar ma intelegeam ft bine cu el si ne placeam in alt mod….Si uite asa a inceput relatia „visurilor mele”. Nu pot da multe detalii despre aceasta persoana pentru a-i proteja identitatea. Adevarul este ca nimeni nu stia de relatia dintre mine si el, practic ne ascundeam de ochii lumii din motive pe care, din nou, nu le pot mentiona. Eu le cunosteam si le-am acceptat. Am avut o relatie de un an si cateva luni, care s-a sfarsit printr-o despartire. Asta m-a distrus. De fapt aici am vrut sa ajung. Am intrat intr-o depresie de cand m-am despartit de tipul acesta. Am pierdut dintr-un foc un iubit, un frate, un prieten…..Imi amintesc cat am plans in seara in care ne-am despartit. Tot ce-mi doream era sa adorm ca sa nu-mi mai amintesc de despartire, dar somnul nu mai venea. Asa ca mi-am amintit ca mai aveam niste antidepresive. Din pacate pentru mine au fost numai 8 si le-am luat pe toate. La scurt timp am lesinat si m-am trezit tarziu a doua zi cu o durere graznica de cap. Cam asta a fost tentativa mea de sinucidere. Dupa asta am incercat sa fac cumva sa-l uit: faceam mult sport ca sa ma descarc, citeam carti de autoeducare si cam atat….parca nu mai traiam, totul era lipsit de sens pt mine, durerea era atat de mare incat faceam tot posibilul sa nu ma gandesc la el, ma sufocam, aveam cosmaruri…Ce sa mai, viata era groaznica! Si acum ma doare cand scriu si-mi amintesc de tot, nu pot sa cred ca s-a terminat. 😦
Nici acum nu mi-am revenit complet, dar mi-am dat seama de multe lucruri. Sunt multe persoane in situatia mea care probabil asteapta in viata lor o persoana speciala care sa le iubeasca si sa le aprecieze pentru ceea ce sunt. Poate vom avea norocul sa ne intalnim si ne vom face impreuna viata mai frumoasa. Tineti minte ca nu sunteti singuri si ca undeva acolo o persoana asteapta sa va cunoasca. Cititi numai cateva comentarii si dati-va seama ca nu sunteti singurii care sufera. Orice problema are si o solutie! Eu mai am de lucrat pentru a-mi rezolva problema, ins consider ca sunt pe drumul cel bun. Suferintele ne intaresc si ne dau putere sa mergem mai departe! Voi, cei fara speranta, incepeti sa o luati pe calea cea buna povestind pe acest blog ceea ce va macina( si cu ocazia asta vreau sa-i multumesc administratorului pentru initiativa de a creea blogul si pentru timpul pe care si-l sacrifica pentru a citi tot ce scriem noi aici si a ne ajuta pe fiecare in parte cum poate), dar fiti deschisi la indrumari si sfaturi din parte acelor care-si doresc sa va ajute! Si mai ales trebuie sa va doriti sa o luati de la inceput, sa va gasiti fericirea si sa va bucurati de viata care v-a fost oferita pentru ca, tineti minte, viata nu e legata cu funda, dar tot este un dar! Uitati-va in jurul vostru: veti vedea oameni tristi si oameni fericiti si probabil va veti gandi: „cum fac unii sa fie fericiti?” . Va pot spune ca totul consta in modul vostru de gandire…bine, aici sunt multe de zis, oricum am vorbit poate prea mult, sper sa aiba rabdare sa citeasca nu numai administratorul blogului ce-am scris aici….Le transmit celor disperati, sa se gandeasca de mai multe ori inainte de a se sinucide, pentru ca viata ne-a fost data ca sa ne bucuram de ea!!!! Sper sa mai comunicam si pe viitor, numai bine!
Salut! Viata mea nu mai are rost de cand am pierdut persoana pe care o iubeam. Sunt intr-un punct critic, nu mananc, fumez ca un turc, beau ca o sugativa, pur si simplu nu ma regasesc. Sunt pe cale de a-mi pune capat vietii. Nu mai suport singuratatea, ea era centrul meu de greutate in jurul caruia gravitam si incercam sa fac ca totul sa fie bine si sa traim ca o familie fericita. Nu voi sustine niciodata ca am fost perfect, ca voi fi, ca exista oameni perfecti toti gresim, uni mai mult, alti mai putin, dar exista si iertarea….. Destul de ciudata mintea omului si cat se poate schimba atunci cand isi pierde echilibrul si ajunge sa faca lucruri odioase si triste cum ar fi suicidul dar toate astea se intampla cand iubirea e atat de mare si pur ai simplu cand persoana iubita nu mai e acolo la bine si la rau ajungi sa te gandesti la cele mai intunecate ganduri care odata ce pun stapanire pe tine nu iti mai dau pace si te afunda si mai rau in aceasta stare care in final ajungi fata in fata cu un pumn de pastile si o sticla de alcool si spui in sinea ta: cam asta este am facut umbra degeaba pe pamant in p…… mea si le inghiti iar totul va fi prea tarziu. Nu stiu ce veti crede dar simt ca asa se va intampla cu mine. Tot ce imi doresc e ca cea care va ramane in urma mea sa inteleaga cat am iubit-o si sa poata vedea dincolo de masca pe care toti o purtam. Va multumesc si aveti grija ca cei dragi sa simta dragostea voastra si cereti dragoste la fel. Dragostea este cea care ne tine in viata, ne da puterea sa luptam pwntru cei pe care ii iubim. Pierdem aceasta dragoste pierdem tot iar finalul pentru unii dintre noi e doar ce ne mai ramane. Suicidul
Sinuciderea este o ”solutie”inselatoare deoarece odata cu incetarea functionarii noastre in trupul acesta ,noi vom merge intr-o alta dimensiune unde vom fi la fel de constienti de mediul inconjurator,ca si aici pe pamant..si inca si mai….Vei plecat dincolo cu povara ta ,si o vei purta o vesnicie departe de orice sansa de reabilitare…Acum insa Isus este acolo langa tine si asteapta ca sa-i dai lui aceasta povara….Daca dragostea Lui pt tine nu inseamna nimica nu-mi spune ca vrei sa iubesti si sa fi iubit,caci Isus este esenta dragostei ,si fara El nu este decat singuratate ,egoism si durere.Eu l-am chemat pe Isus in inima mea si m-a scapat de acea povara a mortii…acum sunt liber de ea si am gasit persoana potrivita si acel sentiment de singuratate este parca o amintire dintr-o alta viata…o viata care a fost transformata la crucea Lui Isus..
Inca nu imi dau seama daca ceea ce exista pe site-ul prezent ii ajuta pe cei care intra aici sau ii impinge inspre decizia care au luat-o intr-un mod mai mult sau mai putin categoric.
Este o raspundere imensa sa faci un asemenea site si managementul lui mi se pare incredibil de greu. Cred ca in tara noastra exista multe persoane care se considera specialisti dupa ce au citit 2 carti si incep sa arunce cu sfaturi in stanga si dreapta. Sper din tot sufletul sa nu fie cazul si pe acest site, mai ales avand in vedere subiectul foarte sensibil pe care il abordeaza.
Nu e etic sa cunosti problemele unor oameni, mai ales ideatia suicidara si sa nu faci nimic. Nu e etic sa dai informatii in vant. Nu e etic sa nu incerci sa le dai oamenilor cea mai buna solutie. Nu e etic sa nu incerci sa ii pui in contact cu cineva specializat.
Sper ca ati putut tine pasul cu dublele negatii. Ce am vrut eu sa subliniez e raspundera imensa asumata cu site-ul dat. Si sper ca puteti dormi noaptea…
Draga Iulia,
Iti pot raspunde la o parte dintre intrebari.
Nu exista o statistica si nici nu poate fi intocmita vreuna, intrucat TOTI cei care scriu aici o fac sub protectia anonimatului. Deci nu avem decat pseudonime si atat. DAR, daca acest site a ajutat fie si doar o singura persoana sa ramana in viata, atunci consider ca informatiile si suportul acordat nu au fost in vant.
Specialisti? Depinde ce intelegi prin asta. Te asigur ca macar o parte dintre cei care scriu aici au citit mai mult de doua carti pe problematica suicidului. La fel de adevarat insa este si faptul ca altii nu au citit nici una, insa asta nu ii impiedica sa isi ofere din timpul si cugetarile lor celor care au nevoie, mai mult decat de orice, de sentimentul ca nu sunt singuri.
Nu e etic… Cu siguranta ca multe lucruri nu sunt etice. Daca mi s-ar cere sa alcatuiesc un top insa, probabil ca pe primul loc as aseza o alta problema: nu e etic sa astepti pana cand vei avea cadrul perfect, solutia perfecta, sfaturile perfecte, specialistii desavarsiti. Nu e etic sa faci lucrul acesta in timp ce, in jurul tau, oamenii cauta modalitati concrete de a iesi dintr-o viata pe care o considera, poate, fara sens. Din acest punct de vedere, eu insumi simt intru totul cu proverbul evreiesc conform caruia „mai mult valoreaza un caine viu decat un leu mort”, daca intelegi ideea.
Este foarte usor sa critici ceva care se face, te asigur, cu multa truda si cu eforturile unor oameni care, poate, nu sunt nici ei insisi „pusi pe picioare”, insa sunt dispusi sa isi investeasca putinul lor timp si energie pentru a-i „asculta” pe cei care scriu aici, pentru a le fi alaturi in felul in care se pricep ei. Este foarte usor sa arati cu degetul, insa este cumplit de greu sa incerci sa faci tu insati ceva pentru a le imbunatati conditia si contributiile. Daca o poti face si daca esti dispusa sa te implici, esti mai mult decat binevenita. Acest domeniu, spre deosebire de oricare altul, are drept principala caracteristica faptul ca orice „concurenta” este benefica. Pentru ca este in favoarea celor care nu au timpul fizic necesar pentru a astepta ca lucrurile acelea perfecte, desavarsite si intru totul etice sa apara in sfarsit… Ei au nevoie de ajutor ACUM!
Cu prietenie,
Adrian
Asa-i Adi…. cateodata si un cuvant poate fi in miracol,un gest cat de mic poate salva o viata…..
toti oamenii ajung la o rascruce la un moment dat,cand nu mai pot,cand totul li se pare pierdut.si eu ma simt la fel astazi.ma simt bolnava.simt ca ma dor toate in corp si ca nu stiu ce am.ma simt rau si nu stiu la ce medic sa apelez.nu mai pot trai in romania,ma simt umilita,simt ca nimeni nu ma sprijina.simt ca sunt in depresie totala si ca nu imi mai pot reveni din ea.nu am cu cine sa vorbesc si nu ma intelege nimeni.nu ma ajuta nimeni.toti ma cearta,toti ma blameaza pentru greselile mele.nu vreau sa imi pun capat zilelor,nu vreau asta.vreau lumina,vreau sa supravietuiesc si sa fiu fericita.dar nu se poate…asta este imposibil pe lumea asta…unde este Dumnezeu cand ai nevoie de El?unde este?am vrut sa imi public cartea,si nimeni nu ma ajuta fiindca este o lume rea,o lume porcoasa,unde toti vor sa iti ia banii,sa te umileasca,sa te violeze pentru interesele lor.si nimeni nu iti face dreptate.urasc jungla asta in care nu mai pot face fata.nici calmantele nu ma mai ajuta sa fac fata.nu mai vreau!nu mai vreau sa fac nimic bun nimanui.de ce eu sa fac numai bine si toti sa imi faca mie rau?
Buna ziua ma numesc Alexandra ….am citit problemele voastre….vreau sa spun ca si eu sunt intr`o situatie asemanatoare.,,mi-e rusine sa vorbesc cu oricine despre asta insa parintii stiu problema….in noiembrie am suferit de un atac de panica…am avut niste crize in care simteam ca imi scap limba pe gat…poate e de ras da e probabil unul dintre cele mai urate sentimente pe care le-am avut vreodata!Sunt la facultate si am venit acasa cu gandul de a face analize…mi s-a spus ca am lipsa de calciu si ceva la stomac….dar nu aveau nici o legatura cu starile mele….in decembrie am hotarat sa merg la psihiatru…am facut tratament care m`a ajutat intr`un fel sa-mi revin..cu ajutorul familiei si prietenilor am reusit….apoi in ianuarie iar am facut un atatc de panica puternic….simteam ca nu imi intra aerul in burta…altfel nu stiu sa explic….dar de atunci ma lupt cu starea asta in fiecare zi….oriunde merg am distonocalm cu mine in fiecare geanta sau portofel…am incercat sa nu ma izolez…ies si desi ma apuca crizele de aer oriunde merg incerc sa ma calmez singura….mi-e greu….si plus de asta ….am ganduri ciudate…la facultate stau cu 2 prietene,,,dar stau la etajul 2 si in fiecare noapte cand ma pun sa dorm stau cu teama ca o voce imi spune sa ma arunc de la geam….eu nu am fost un copil cu probleme am 21 de ani si nu mi-a lipsit nimic….nu m-am drogat in viata mea…nu beau….fumez tigari normale dar asta cred ca este o problema atat de mare…..simt ca nu vreau sa mai traiesc si abia reusesc sa stau singura in casa…mi-e rusine sa mai spun cuiva ca traiesc in fiecare zi cu frica sa ma omor….cand vad un cablu ma gandesc sa ma spanzur…nu stiu cum se face asta dar asta e primu lucru care imi trece imi minte…sa imi fac rau…si nu inteleg de ce….imi cer scuze poate am scris prea mult….multumesc celor care m-au ascultat si imi pot da un sfat….dar ma lupt in fiecare zi cu mine…am fost si la preot dar gandurile mele sunt aceleasi!o zi buna !si multumesc din nou….s va doresc multa sanatate tuturr
Alexandra,nu trebuie sa iti ceri scuze….e normal sa spui ce ai pe suflet…Important e sa nu accepti nici un gand ci sa-l respingi si sa iti gasesti imediat o preocupare citand o carte sau sa te intalnesti cu prietenii sau sa mergi acolo unde iti place ,unde te simti bine….Si eu iti doresc multa sanatate si sa sti ca nimic nu e la voia intamplarii…..nu te lasa vei trece si peste asta toti trecem prin perioade mai grele….dar nu este aici sfarsitul…viata are si parti frumoase …descopera-le!!!!!
buna ziua . am dat de forum acesta din cauza problemelor , sant plecat din romania de multi ani 13 ani totul a mers binisor sa zic asa ,dar acum nu stiu ce sa mai fac mi se pare ca in fiecare zi devin probleme prea multe mereu ma gandesc sa ma sinucid ca viata nu mai are rost pentru mine dar nu stiu cum sa gasesc ceva usor si sigur , ca viata asta pentru mine dupa atatea probleme mi se pare chinuita
Cristi daca pana acuma ti-a mers greu atunci inseamna ca acum vine binele 🙂 caci viata este ca o moneda cu doua parti una buna si una rea …Nu accepta gandurile de sinucidere ….Sinuciderea nu e o solutie…Incearca sa schimbi anturajul cauta compania oamenilor morali si iubitori,citeste o carte buna si plimbate in natura…Fii binecuvantat Cristi!
” Mii de comentarii au aparut pe site-urile care au scris despre moartea Madalinei Manole. Unii au apreciat “curajul” de a face un astfel de gest, altii au acuzat “egoismul si lasitatea” celei care a murit prin suicid. Dar a vorbi despre “curaj” sau despre “lasitate” intr-o astfel de situatie este o mare greseala. Suicidul reprezinta statia finala si tragica a unei boli numite depresie majora, care apare datorita unui dezechilibru neurohormonal la nivelul creierului. Despre cei care mor de cancer nu se poate vorbi in termeni de “curaj”/”lasitate”. Este valabil si pentru cei care mor prin suicid. O depresie majora neglijata sau netratata poate duce, in timp, la tentative de suicid. Din nefericire, astfel de tentative sunt adeseori fatale. Nu se poate vorbi nici despre un gest curajos, dar nici despre unul egoist. Persistenta folosirii acestor termeni demonstreaza absenta informarii si lipsa de respect pentru cel care si-a luat viata.
Suicidul nu este niciodata rezultatul unui singur factor sau al unei serii de evenimente nefericite si nici o modalitate prin care sa faci fata unor probleme personale. Criza economica sau problemele sentimentale ne afecteaza deopotriva pe toti, dar mai mult pe cei vulnerabili, cum este cazul persoanelor care sufera de depresie. Dar nu criza economica sau dezamagirea in dragoste sunt cauza suicidului, ci depresia nediagnosticata sau tratata fara succes. ”
… e doar o parte dintr-un articol despre suicid gasit pe un site …
… presupun ca n-am ajuns in faza finala a depresiei – daca am gasit puterea sa constientizez ca ceva nu e ok cu mine … am vrut sa va scriu, sa va solicit ajutorul … inteleg ca sunteti psiholog si teolog deopotriva; ce motivatie puteti oferi unei persoane singure si care nu mai crede de multa vreme in existenta lui Dumnezeu ?
Andrada…ce nume frumos…
M-am bucurat in aceasta zi de cuvintele tale caci chiar printre randurile tale am gasit raspunsul pentru tine….
Daca faci o scurta analiza si elimini partea negativa ramane exact solutia pe care tu o cautai…Pe curand!!!
Draga Andrada,
Mi-ar placea sa iti pot spune ca exista solutia universala, panaceul universal valabil. Din pacate insa, la fel ca in orice alta situatie, fiecare individ isi are povestea lui si specificul sau. Pentru a te putea ajuta sa iti gasesti motivatia pentru a merge mai departe, trebuie la randul tau sa ne permiti sa te cunostem mai bine. Asta inseamna ca va trebui sa incerci sa te analizezi si sa ne relatezi acele situatii concrete despre care crezi ca te-au adus pana aici.
Cat despre credinta in Dumnezeu, s-ar putea sa ti se para socant ce iti scriu, dar eu insumi cred ca El ii prefera pe cei care afirma ca nu cred in existenta Lui decat pe cei care afirma ca ar crede, dar se comporta ca si cum nu ar exista. Cred ca onestitatea si cautarile sincere, chiar si afirmarea deschisa a oscilarilor noastre interioare, a dubiilor, sunt de preferat fatarniciei.
Ca sa nu o mai lungesc, daca esti dispusa sa incercam sa ii dam de cap impreuna situatiei in care te gasesti, suntem aici. Ti-am facut o „categorie” a ta – o gasesti in coloana din dreapta – „Andrada I”.
Cu prietenie,
Adrian
buna..niki nu stiu cum sa incep,totusi imi iau inim in dinti j spun ce mi se intampla.tot rawl care se petrece in jurul meu e cauzat din cuza mea. am facut multe persoane s sufere din cauza mea[dani,mami,prietenele j alex chiar j p tati dak ar afla..]pov mea este asaa..am stat 2 ani ku un tip dni p care pot spune k l am iubit,dar nu st cee a facut k dintr o data s ma racesc de el j m am int ku altcnv.toate bune j frumoase pana a aflat. atunci ne am impakt dar tipul acela cand a vz k nu mai vr s ma int ku el a inceput s ma vb d raw la toti.asta nu inteleg eu,adik te int ku cnv j dupa c se foloseste d tn dc iti fc raw?…in finee a trecut cv eu ku dani ne am impakt chiar dak eu nu l mai iubeam j nu st doar tineam la el..i am spus k il iubesc j cred k dak m ar int acum tot asa i as spune..dar nu st dc…asa simt sa i zc.. dupa ce au trecut toate astea a aparut un tip care era pr unei prietene deale mele j eu k cea mai mare idioata m am int ku el..am ajuns s tin la el…..cand a aflat dani j de asta ne am certat,ne am desp. a trecut cv timp j eu mi am fc un prieten[cik stabil] el este un baiat bun kare poate tinea la mn dar eu nu doar asa k amicii simteam k putem fii j l a inselat j p el..j cu cel care ziceam dany pr mihaelei. eu aseara m am int ku elex j am vr s i zc k nu mai vr nmk ku el dar n am putut mi era mila de el..cand am plecat acasa am intrat p mess j am vb ku dani […moderat…]..j a zs k vn s ma vada..a vn ne am int j nmk mai mult dar cand m a adus acasa dani celalalt m a asteptat j l a vazut atunci l a sunat p alex j i a pov k eu mai m am int ku el k acum eram ku unu j tot asaa..chestii dastea urate. am cauzat prea multe probleme j nu mai stiu ce s mai ma fac.. am vrea s mor adata pt totdeauna s scap de toti j de toate chiar dak este familia la mijl p care o iubesc enorm indif de ce s a int sau am facut. dar dani pr prienen a zs k s ma omor j sincer cred k cel mai bn ar fii astaa barem s fie lumea mai linistitaa.nu mai vr s traiesc.vr s scape lumea de mn j sa si traiasa viata linistita k decat s ma faca i toate felurile posibile mai bn ma lipsesc j termin ku asta..ma doare capu de fiecare data cand ma gandesc j nu mai pot chiar nu mai pot.ma gandesc cum pot s fiu asa? dc am facut raw? j chiar nu mai vr. orikum raul e facut deja…acum nmk nu mai conteaza.c s fac k deja m.am fc de ras peste tot j fug toti de mn acum..ast raspuns urgent
Draga Laura,
In primul rand multumim pentru deschiderea ta. Cred ca raspunsul il stii deja in sufletul tau, insa voi incerca sa ma refer la cateva puncte din ceea ce ne-ai scris pentru a te ajuta sa iei SINGURA decizie buna in situatia data. Iar suicidul nu intra aici, desigur!
Da, este adevarat, ai gresit in abordarea relatiilor tale. Este justificat ca orice partener intr-o relatie sa ceara exclusivitatea, sa fie sigur ca esti intr-o relatie DOAR cu el. Insa in acelasi timp poti acorda aceasta exclusivitate doar daca esti sigura ca el este alesul. Nu stiu ce varsta ai, pot doar sa intuiesc dupa felul in care scrii si in care pui problema. Si tind sa cred ca, desi esti la o varsta la care sa vrei sa fii mai apropiata de cineva, nu esti gata inca sa il alegi pe acel UNUL langa care sa ramai pentru tot restul vietii tale. Deci, daca ei toti ar sti lucrul acesta de la inceput, cred ca ar fi un inceput bun. Dragostea nu se cere, ci se castiga incet-incet, in timp, la vremea ei.
Il vei gasi intr-o buna zi pe cel care sa te merite. Insa ACUM nu a fost altceva decat o relatie nevinovata de amicitie si atat. O relatie a cuiva care nu este pregatita sa fie intr-o singura relatie, ci vrea sa fie amica, prietena buna, dar atat.
Mi s-a parut josnic ce au facut si mai ales ce ti-a zis acel asa-numit prieten. Nu merita atentia, interesul, lacrimile si preocuparile tale cineva care iti spune ca e mai bine sa te omori. Atunci cand iubesti pe cineva, esti gata sa faci tot ce tine de tine pentru ca lui sau ei sa ii fie bine. Nu sa ii doresti moartea daca tu nu poti fi cu ea…
Deci, draga noastra, lasa la o parte gandurile negre. Vezi mai degraba ce e de facut pentru a iti clarifica tu ma intai sentimentele, si nu te sfiii sa le spui chiar tuturor, daca este cazul, ca nu esti inca pregatita sa fii mai mult decat amica lor si atat. Cine te iubeste te va astepta. Cine nu, nu merita lacrimile si dragostea ta!
Faci bine ca te gandesti la familia ta, cei care te iubesc neconditionat si care ar fi, poate, singurii raniti daca te-ai sinucide. Ceilalti te-ar uita repede… Merita oare atunci sa faci un astfel de gest? Eu zic ca nu, de un milion de ori NU!
Hai, capul sus, sterge-ti lacrimile, si pune-i tu la zid pe ei, nu-i lasa sa te doboare ei. Poti forta pe cineva sa iubeasca? Daca te iubesc atat de mult cum iti zic ei, atunci sa iti dovedeasca prin comportamentul lor, nu barfindu-te si in nici un caz dorindu-ti moartea!
Cu prietenie,
Adrian
PS vei avea categoria ta in coloana din dreapta, unde te asteptam de maine in colo.
multumesc mult pentru sfaturi..chiar mi au prins bine j o s incerc s analizez bine lucrurile.
foarte bine v.ati gandit cand ati facut acest site. asa multe persoane isi ia gandul de la suicid si inceark sa.si traiasca viata in continuare,sa treaca peste orice ar fi..va pup
Simt ca o sa mor de durere… Mi-a cazut cerul in cap si simt ca n-o sa mai fiu niciodata cum am fost inainte, ca n-o sa imi mai pot reveni niciodata. M-am despartit de prietenul meu, dupa o relatie de un an. El era la facultate in alt oras, si ne vedeam destul de rar, ce-i drept. Am acceptat sa ma bag in jocul lui cu aceasta relatie pentru ca am tinut la el enorm, mai ales ca il placeam de 2 ani dar nu am vrut sa ma complic pana atunci, pentru ca imi era enorm de teama ca voi ajunge ranita.
Si acum? Imi blestem zilele… blestem ziua in care ne-am cunoscut si am hotarat sa fim impreuna. Am suferit foarte mult din cauza lui, am lasat de la mine, din orgoliul meu… EU! EU care mereu am stiut sa fiu cu capul sus, indiferent daca sunt la pamant sau nu. M-a schimbat acest om, m-a schimbat foarte mult, enorm. Mi-am pierdut respectul fata de mine, m-am injosit atat de mult pentru el incat mi-e frica de mine insami, de cat am decazut in proprii mei ochi. Am fost oarba, si credeam ca relatia va merge chiar daca ne vedeam cam la 2-3 luni, timp de cateva zile.
Am crezut ca eu voi fi fata care l-am schimbat, ca nu ma va face sa sufar si credeam ca lucrurile stau mai bine ca oricand. Pana cand… surpriza! M-am trezit data la o parte, m-am trezit uitata de EL. EL care insemna totul pentru mine. A fost primul baiat din viata mea, si uite ca ma trata cu indiferenta totala. Mi-a spus ca lucrurile s-au racit intre noi, ca nu mai simte ce simtea inainte, si ca nu vrea sa traim in minciuna. TOATE ASTEA PRINTR-UN MESAJ. Nici macar n-a fost in stare sa se intalneasca cu mine, mai ales ca e acasa acum. L-am asteptat luni de zile, si uite ca acum cand e acasa imi da vestea cea mare printr-un mesaj. Dupa atatea insistente a hotarat sa-mi spuna in sfarsit ca vrea sa ne despartim. Nu stiu ce credeam… ca totul e in capul meu si ca de fapt totul e roz intre noi, tineam atat de mult la el incat ma prefaceam ca sunt OARBA.
Ma simt atat de ranita… i-am spus ca e un las si ca nu vreau sa il mai vad niciodata. Mi-a trantit un „te inteleg perfect” si i-am spus „ma intelegi, lasa-ma. Gata.” si atat a fost.
Macar l-a atins cu ceva? Oare i-a fost „miscat” putin orgoliul? Asta ma framanta cel mai mult…
Nu pot sa imi revin… ma implic in fel si fel de activitati dar degeaba, imi ocup tot timpul si tot degeaba. EL e in capul meu in permanenta, as lua pana si medicamente numai sa scap odata de tot calvarul asta. Sunt 100% convinsa ca nu mai pot gasi unul ca el. Era singurul care imi stia toate problemele, ma intelegea si era singurul cu care imi puteam impartasi unele lucruri. Nu mai pot incepe o relatie pentru ca nu vreau sa incep sa imi pun viata pe tava altcuiva, pe care nici nu il cunosc. Ce ma fac…? Devine insuportabil, plang mereu si nu ma pot stapani. Mi-e ciuda ca nu am spus tot ce aveam pe suflet cand ne-am despartit. Oare imi era mai bine? Acum e prea tarziu oricum, dar… aveam atatea sa-i spun…
am atata nevoie sa povestesc cuiva prin ce trec….
salut adrian …stii eu sunt o persoana retrasa de felul nu spun ce am pe suflet tuturor ci doar prietenilor …lor le-am pus gandurile ,necazurile ,dezamagirile pe tava ..am fost ca o carte deschisa pentru ei . Dar cu ceva timp in urma prietenii mei s-au schimbat ..numai sunt cum erau inainte acum au asteptari de la mine mai mari decat le pot avea eu …si eu ca si ceilalti cochetez cu sinuciderea de ceva timp imi trece prin cap destul de des ..desi parca n-as vrea sa o fac …dar nu stiu cat mai pot rezista asta pentru ca problemele mele par sa nu se mai sfarseasa e greu s-ai multumesti pe cei dn jurul tau …dar eu sincer numai pot…m-am saturat sa fiu criticat ,injurat batjocorit ..umilit chiar si in public …nu stiu ce fac nu stiu cum sa mai fiu ca persoana . ca om nu mai stiu te rog adrian te rog din suflet am nevoie de tine si de o parere si un sfat din partea ar fi binevenite .
Draga Dany,
Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta. Te asteapta deja un raspuns acolo!
Cu prietenie,
Adrian
Ma numesc ramona,am 31 ani,2 copii de 3 si respectiv 1 an.as vrea sa termin cu viata,dar nici macar asta nu pot.sunt obligata sa traiesc pt.copii si pt.ca sa nu fac sa sufere persoanele care tin la mine.viata mi se pare o povara,iar lumea in care toti traim o mizerie.ma simt vinovata ca am adus in lumea asta nedreapta 2 copii nevinovati,intr-o lume murdara in care multi mor de foame,pe cand altii traiesc in lux,intr-o lume in care multi oameni nevinovati sunt f.bolnavi.oare de ce suntem sfatuiti ca trebuie sa traim?eu nu gasesc nimic minunat in a trai.a
alegem viata?eu una nu gasesc nimic minunat in a trai.am fost chinuita de mica,am avut numai necazuri.
Ma numesc ramona,am31 ani si 2 copii mici.ma gandesc sa termin cu viata asta,dar nici macar asta nu pot sa fac.trebuie sa traiesc pt.copii si pt.ca sa nu sufere persoanele carein la mine.viata mi se pare o povara.toata viata am avut numai necazuri si am fost chinuita.am avut parte doar de 6 luni de fericire,iar la sfarsit totul a fost mai rau ca inainte.am crezut ca in sfarsit s-a uitat si Dumnezeu la mine,dar totul s-a spulberat in asa scurt timp.ma gandesc oare cand o sa traiesc si pt.mine macar putin?ma gandesc oare de ce suntem sfatuiti ca trebuie sa alegem viata,intr-o lume mult prea nedreapta,o lume mizerabila.oare ce e minunat in a trai?intr-o lume in care multi mor de foame,pe cand altii traiesc in lux?intr-o lume in care multi oameni nevinovati sunt bolnavi si chinuiti?
Nu stiu cum sa incep,viata mea a fost mereu atat de complicata.am trait intr-o saracie f.mare.mama a fost f.bolnava mereu de inima,apoi a suferitun atac cerebral,de fapt pana a murit mai multe.nu a mai putut vorbi si a paralizat cand eu aveam 17 ani.bani nu aveam nici de paine,aveam datorii f.mari la intretinere,in schimb tata gasea mereu bani pt.tigari si bautura.era mereu beat si facea scandal,era f.violent.eu am dat la facultate,dar am intrerupt-o dupa un an si jumatate si am plecat din tara ca sa
muncesc.mi-a mers f.bine,trimiteam mereu bani acasa,scapasem de datorii.la 21 ani m-am maritat.nu
Eram f.tanara,nu m-am gandit prea mult.la jumatate de an mama a murit iar eu n-am fost in stare sa-i indeplinesc ultima dorinta,aceea de a ma vedea.ar fi mult de explicat motivele.eu am ramas cu constiinta incarcata,niciodata nu-mi voi ierta asta.cu sotul meu s-a stricat relatia,tot asa ar fi mult de spus.cand aveam 25 ani am cunoscut alt barbat.am divortat si am ramas cu acesta.am crezut ca-l iubesc,dar mai tarziu mi-am dat seama ca am cautat doar liniste in bratele lui.nici el nu m-a iubit cu adevarat,n-am simtit niciodata ca ma doreste .m-am inselat pt.a doua oara,am crezut ca era dragoste ce nu a fost.
In fine,ne-am casatorit,am ramas insarcinata,iar din momentul acela el nu s-a mai atins de mine.am nascut o fetita.sotul meu e un tata extraordinar,o iubeste f.mult pe fata iar pe mine m-a ajutat f.mult in ingrijirea ei.el lucreaza acasa,si f.putin timp.numai ca intimitate nu am mai avut niciodata,eu am inceput sa-l urasc.cand fetita a implinit un an am inceput sa lucrez cateva zile pe saptamana,nu pt.ca aveam nevoie de bani,ci pt.ca ma simteam f.singura acasa si deprimata.asa am cunoscut alt barbat.ne-am iubit ca 2 nebuni,mi-am dat seama intr-adevar ce e dragostea,pt.prima data.a fost ca un vis,ceva ireal.nne potriveam perfect.nu ii gaseam nici un defect,iar el simtea si spunea la fel.la inceput nu am vorbit despre familie .mie imi era frica sa intreb.cand am aflat totul amandoi deja era prea tarziu,nu ne-am mai putut desparti.spre deosebire de mine el avea o casnicie fericita,nu m-a mintit.cu toate astea imi spunea mereu ca vrea sa-i fac un baiat,iar pana sa-mi dau seama am ramas insarcinata.
A fost o perioada f.grea,am dus o lupta de gandire f.mare.cand eram in luna a treia el a inceput sa insiste sa avortez copilul pt.ca nu vroia sa-si faca sotia si copiii sa sufere.eu nu am putut,mi-a fost mila de copil sinu puteam sa avortez copilul barbatului pe car il iubeam cum n-as fi putut iubi mai mult.am vorbit cu sotul meu,i-am spus adevarul si i-am cerut divortul.ma durea inima de el si de fata,nu vroiam sa-i despart,dar nici avort nu am putut sa fac.sotul meu mi-a spus ca ma iarta daca divortez.pana la urma a vazut ca nu ma poate convinge si s-a oferit sa-mi recunoasca copilul si sa-l creasca.cand i-am spus iubitului meu s-a bucurat f.mult si a spus ca ne va fi recunoscator mereu.ne-am despartit,iar eu n-am putut sa-l uit nici o clipa,dar nici sa-l iert.am nascut un baiat.tatal lui adevarat,fiind un om bogat ne-a dat f.multi bani in fiecare luna.pana cand sotia lui a aflat totul,acum o luna.noi ne mai vedeam uneori pt.ca el vroia sa vada baiatul.acum el trece printr-o perioada f.grea si il simt rece,schimbat.sotia lui ma acuza ca am facut totul pt.bani,ceea ce nu e adevarat,si sotul meu e un om cu bani.i-am spus ca acum daca totul s-a aflat vreau sa-mi recunoasca copilul.dar sotia lui il ameninta sa n-o faca.eu cu sotul meu nu ma mai inteleg.ii sunt f.recunoscator,dar nu mai suport viata asta fara pic de dragoste.sunt tanara si nici urata,dar atat de singura.cu tatal baiatului cred c-o sa am proces daca nu-si asuma responsabilitatea,nu pot sa-l iert daca o pune iar pe sotie in fata copilului.cu sotul meu as vrea sa raman pt.copii,dar nu mai pot.ma simt f.deprimata.nu sunt in stare sa ma joc cu copiii,sa-i scot afara,sa fac treburile casei.ma simt vinovata si neputincioasa,obosita.nu pot ramane cu sotul meu,dar nici divorta.nu-mi pot face copiii fericiti.nu am nici o placere in viata asta,ma simt stransa din toate partile.imi pare rau ca am scris atat de mult,nu am stiut sa fiu mai scurta.e totul atat de complicat.
Am 30 de ani, defapt mai am o luna si fac 31 de ani. De cate ori am vrut si incercat sa-mi schimb viata m-am ingropat singur. Iar in urma cu 7 ani am facut un gest greu de explicat, atunci am incercat de 2 ori sa ma sinucid. L-a un moment dat mi-am revenit, si am luat-o de la zero, am schimbat tot. Trecura 7 ani de urcusuri, in urma cu un an si ceva am zis trebuei sa-mi schimb viata sa am ce vreau, un an de esecuri …provocate de mine si pe fondul asta m-am intors cu 7 ani in urma. Am cautat mai multe metode…am relaut defapt procesul din urma cu 7 ani….din pacate […moderat…] nu au dat rezultate.
Viata mea e un calvar pe care eu cu mana mea mi l-am facut si e greu de explicat, am laut o decizie stupid ain urma cu 7 ani, greu de explicat rational…..IMI E DOR DE OAMENI, IMI E DOR DE MINE, IMI E DOR DE VIATA MEA.
Nu esti un idiot 🙂
M-am gandit azi la multi care doresc sa faca o schimbare caci le-ar prinde bine bine o mica afacere sa mai iasa, sa mai cunoasca oameni ,sa calatoreasca …
Cand e vorba sa iti realizezi un vis te uiti in stanga si in dreapta si cateodata nu sti ce sa mai faci ce sa mai crezi,ai vazut si auzit atatea si vrei nu vrei nu mai crezi nimic dar problema se pune ca daca vrei sa realizezi ceva cu adevarat atunci va trebuii sa lasi orice urma de indoiala deoparte si sa incerci ceva nou….
Ai putea de exemplu sa incerci asta si nu te costa NIMIC dar nu uita ca daca nu mai crezi nimic vei realiza NIMIC 😦
Buna ziua!va rog frumos sa stergeti comentariile mele de pe site.va multumesc.ramona
Salut,
Am o viata ok, am avut o copilarie normala, am 33 de ani, lucrez de vreo zece, castig destul de bine, totul pare ok.
Ce nu-mi place e ca nu mai gasesc nimic sa ma pasioneze cu adevarat, parca nu mi se mai pare nimic interesant in viata. Pe fondul plictiselii asteia, sunt in prag de despartire de femeia cu care sunt impreuna de multi ani. Nu e vina ei, e a mea, dar e greu de explicat.
Poate e criza varstei, poate simt ca daca as muri acum ar fi ok. Practic as incheia totul la momentul oportun, mi se pare ca prea multe lucruri bune nu se mai pot intampla, din contra.
Stiu ca fiecare perioada ar trebui sa aiba farmecul ei dar simt ca ce a fost frumos s-a petrecut si asta e.
Sunt insa doua probleme:
1. Sunt fricos, nu mi-e frica de moarte ci de durere, daca metoda nu e buna.
2. As vrea ca ceilalti, parinti, prieteni, sa inteleaga motivele si sa nu considere ca au vreo vina ci ca pt mine e mai bine asa, o fac pentru mine, nu din cauza lor. Ma gandeam chiar sa le las un mesaj vesel, poate chiar o inregistrare video, sa fie destul de clar.
David,frumos nu s-a epuizat ,el e infinit si e de ajuns si pentru tine 🙂 Viata poate sa ieie intorsaturi cum nici nu ai visat dar totul e sa crezi 🙂 Gandeste-te la cei dragi ai tai cum sa ii parasesti si sa le faci asa o suferinta care ii va marca toata viata …Crezi ca mesajul vesel video ii va ajuta? nici vorba ci pe ei ii vor ajuta daca te au pe tine viu si langa inima lor 🙂
am intrat pe site-ul asta si am incercat sa incurajez cat mai multi oameni si sa-i conving sa traiasca pentru o zi mai buna pentru ca si eu am vrut sa mor apoi am trait si m-am bucurat ca n-am murit cand am vrut,dar acum…sunt si eu iarasi in stituatia lor,mi-e foarte teama.iata pe scurt povestea vietii mele,cele mai importante evenimente care m-au adus aici:cand am avut 12(aproape 13) ani m-am indragostit la prima vedere de un cantaret(l-am vazut la tv) care a devenit atat de important pentru mine de-a lungul anilor incat am incercat sa ma sinucid de 3 ori pentru ca nu mai suportam viata fara el,dar de gandit la sinucidere m-am gandit aproape in fiecare zi in ultimii 13 ani(jumatate din viata mea),sinuciderea a fost intotdeauna o solutie de rezerva pentru mine,acum un an o prietena de-a lui a aflat povestea mea si m-a ajutat sa-i dau o scrisoare de dragoste,ea mi-a spus ca i-a citit-o si ca el a fost foarte impresionat,ca a spus ca am talent asa ca ea mi-a cerut sa scriu un roman despre viata mea si despre dragostea mea pentru el,roman pe care l-am scris si i l-am dat ei spre editare,am avut incredere in ea,m-a ajutat de multe ori,si-a dovedit prietenia prin fapte dar recent m-a dezamagit,eu nu am lucrat niciodata pentru ca mi-a fost frica de oameni toata viata,mi-am mintit parintii ca nu-mi gasesc de lucru din cauza crizei,si asa am acumulat o datorie uriasa la intretinere pentru apartamentul mamei in care stau,i-am cerut prietenei mele ajutorul,dar ea m-a mintit,spunand ca vecinii care ne-au dat in judecata nu au voie sa ne vanda apartamentul cu mult sub pretul pietei,adevarul e ca ea sta in chirie in oras si plateste foarte multi bani si ar vrea sa cumpere aprtamentul meu pe nimic,nu mi-a spus asta in fata,normal,dar mi-am dat seama din interesul ei pt pretul apatamentului,in fine,sunt foarte dezamagita ca toata lumea e materialista,ma simt ca si cum mi-as fi ucis mama pentru ca din vina mea va pierde singura ei proprietate si se teme ca tatal meu,care e cam nebun cateodata si sora mea,care e culmea materialismului in lumea asta,o vor arunca pe drumuri,mie nu-mi pasa de nimic,eu am vrut doar sa comunic cu omul pe care-l iubesc,sa nu mor nestiuta de el,sa creez un fel de legatura sufleteasca intre noi care m-ar putea ajuta sa-l intalnesc si intr-o viata viitoare,dar nu stiu sigur daca prietena mea i-a citit intr-adevar scrisoarea,caci ea mi-a spus ca el voia sa ma sune,dar a trecut un an si nu m-a sunat,el e un om in varsta si foarte ocupat,recent am aflat ca are probleme cu legea si cu banii,mi-e foarte teama si pentru el si pentru mine,nu vreau sa fim despartiti pe vecie cum am fost in viata asta,daca el nu ma cunoaste in viata asta,o sa-mi fie mult mai greu sau poate chiar imposibil sa-l intalnesc in cea viitoare,traiesc numai pentru el si il iubesc ca si cum noi doi am trai vesnic,cea mai mare dorinta a mea e sa mor inaintea lui ca sa nu simt durerea de a-l pierde pentru totdeauna,cred ca Dumnezeu ma tine departe de el fiindca sunt foarte geloasa si l-am blestemat odata din cauza geloziei,iar el a avut un accident dupa ce l-am blestemat,nu stiu ce sa fac,cum sa-l mai iubesc ca sa-l conving pe Dumnezeu sa nu ne desparta pe vecie,sa ne ajute sa ne intalnim si sa vorbim si sa am parte de o moarte linistita stiind ca pe lumea cealalta ma asteapta sufletul meu pereche
tot eu sunt si-mi raspund la propriul meu mesaj,omul pe care-l iubesc m-a respins,desi se culca regulat cu fane indragostite de el ca mine,pe mine m-a respins,EU SUNT CEA MAI GHINIONISTA,CEA MAI NENOROCITA SI MAI BLESTEMATA fiinta din lume,ii invidiez pe toti oamenii si pe toate fintele din lume,as vrea sa-mi lipseasca mainile si picioarele,numai sa-l am pe cel pe care-l iubesc,am gresit si pentru pacatele mele Dumnezeu imi interzice sa fiu cu omul pe care-l iubesc,numai sfintele si norocoasele au parte de binecuvantarea si rasplata paradisiaca de a face sex cu o fiinta asa divina si fermecatoare ca el,el este insusi Dumnezeu,asa de frumos e si atata fericire e in preajma lui,dar mie mi s-a interzis sa ma bucur de dragostea lui,el nu ma poate ierta,nici Dumnezeu,eu nu-mi mai suport pedeapsa pe lumea asta,prietena mea vrea sa ma cupleze cu alt barbat,mai bine as arde de vie si flacarile nu s-ar stinge niciodata si durerea fizica nu s-ar opri niciodata decat sa indur RUSINEA SI SCARBA INFINITA DE A FI […moderat…] DE ORICE ALT BARBAT IN AFARA DE DRAGOSTEA VIETII MELE.MAI BINE ARD IN IAD DECAT SA FIU O CURVA ,UN OBIECT,O […moderat…] FARA SUFLET,CACI BARBATUL PE CARE-L IUBESC E SUFLETUL MEU,SINGURUL MEU SUFLET.AM MAI FOST BATJOCORITA,M-AM MAI CULCAT CU ALT BARBAT,DAR AM SCAPAT DE EL,DACA NU VOI PUTEA SA SCAP DE ASTA SAU ASTIA PE CARE MI-I VA BAGA PRIETENA MEA IN […moderat…]?eu nu ma pot apara si am o soarta blestemata SI CEL MAI MARE GHINION DIN TOATE UNIVERSURILE POSIBILE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!O SA MA SINUCID DACA BARBATUL PE CARE-L IUBESC NU O SA SE CULCE CU MINE SI NU O SA MA MANTUIASCA!!!!!!!!!!DOAMNE,AI MILA DE MINE SI OMOARA-MA INAINTE DE A DEVENI O CURVA FARA SUFLET,O […moderat…] SCLAVA A ORICAREI […moderat…]!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!![…moderat…]!!!!!!!!!![…moderat…]!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!![…moderat…] de mii de ori pentru ca ai fost o tampita si l-ai pierdut!!!!!!!!!!!!!![…moderat…]!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!se […moderat…] draci urati pe creierul tau!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!n-ai fost niciodata un om,daca ai fi fost om,el te-ar fi iubit,te rog,[…moderat…],sa ai bunul simt,onoarea si minima dmnitate de a muri de tot,de a disparea ca si cum n-ai fi existat niciodata!!!!!!!!!!!!!!!!TE URASC![…moderat…] FARA SUFLET,[…moderat…] SCLAVO PROSTITIUATO,N-AI VOIE SA-L IUBESTI FIINDCA ESTI REA SI PACATOASA SI EL SE CULCA NUMAI CU SFINTE,[…moderat…] ……………vedeti,trebuie sa ma omor,constiinta mea vinovata ma condamna la o viata inumana,rugati-ma sa am curajul sa ma omor,caci viata de prostituata fara vointa si liber arbitru e infinit mai rea decat iadul,voi fi violata daca nu ma omor,eu nu pot face dragoste decat cu acel barbat pe care-l iubesc,violul e infinit mai rau decat iadul si moartea,nu exista nimic mai rau in toate universurile posibile decat violul si sexul fara dragoste,nu mai vreau sa mai retraiesc asa ceva,nu mi s-a permis,nu am fost in stare sa-l iubesc si sa fac dragoste cu el niciodata de la inceputul lumii si acum,daca m-a respins pentru totdeauna,TE ROG DOAMNE AI MILA DE MINE SI UCIDE-MA FARA SA MA MAI BATJOCORESTI!!!!!!!!!!!
unele vieti chiar nu merita sa fie traite
Se afla o nebunie sub ceea ce scri. Sa te sinucizi pentru o vedeta:)) frateee pe ce lume traiesti?? Sa te omori atunci cand nu mai ai ce sa mananci,cand nu mai poate sa te iubeasca nimeni,mai ales ca esti femeie gasesti mai repede un barbat….[…moderat…]!!! Ce se afla in mintea oameniilor de genul?? Sa te omori atunci cand traiesti cum traiesc cei din africa „fara suflete pereche”. Pentru ce altceva??
Doamne fereste ceea ce ai spus.
De fapt si chiar daca vei zice vedea-te-as mort,nu are sa se materializeze.Dar se va materializa ceea ce traiesti in sentimente.
Pacat ca poate nu intelegi sensul acestor cuvinte.Doamne Dumnezeule,tu chiar nu vezi in ce lume ne invartim?? Mai ai nevoie de suflet pereche cand alti copii nu au parte la dreptate,la dragoste,nu ai parte la o viata acceptabila in conditii acceptabile.Tu te omori pentru sufletul pereche.Hahaha…:)) Daca nu ar fii avut bani si faima si era sufletul pereche,te mai omorai?? Hai ma sa fim seriosi,doar traim in Romania,viata in jurul caruia se invarte banul mai rau ca gloantele din america.
Vezi de treaba,esti doar furstrata.Mult succes!
PT CLAUDIU care mi-a raspuns mai jos,da,m-as omori pentru el si daca ar fi sarac si daca eu as fi singura persoana din lume care l-ar cunoaste,eu vreau sa ma omor pentru el din cauza ca-l iubesc si el nu ma iubeste si asta-mi da o TRISTETE INSUPORTABILA care dureaza de foarte multi ani,incat nici mancarea si nici alte lucruri materiale nu-mi mai folosesc la nimic,adica toate imi prelungesc viata numai pentru a ma chinui si nu gasesc curaj sa ma omor si supravietuiesc asa,nici moarta,nici vie,intr-o stare groaznica,nu conteaza unde traim,oamenii materialisti sunt materialisti oriunde,dragostea si banii sunt 2 lucruri diferite,nu le incurca,nu stiu ce experiente ai avut tu cu femeile,dar e pacat ca generalizezi,doar fiindca sunt o femeie nu inseamna ca iubesc doar banul si nu sunt in stare sa iubesc un om,din intamplare,cel pe care-l iubesc e bogat si de multe ori imi doresc sa fi fost sarac fiindca ar fi fost mai accesibil,as fi avut o relatie cu el mult mai usor,dar Doamne iarta-ma,nu-i doresc raul,pentru ca el isi iubeste foarte mult banii si ma tem ca daca i-ar pierde nu ar mai avea nicio motivatie sa traiasca si ar muri si-atunci eu cum as mai trai fara nicio speranta,oricat de mica si absurda de a-l mai intalni si de a fi cu el?ai o gandire asa materialista,e pacat,dac-ai vedea ce e in sufletul meu,dac-ar putea fi el sarac dar fericit cu mine si daca mi-ar da Dumnezeu putere sa lupt alaturi de el in fiecare zi pentru fericirea si pacea iubirii noastre,avem si suflet,nu numai corp,chiar si noi femeile,indrazneste sa crezi asta si lumea se va schimba,de fapt,poate ca nici nu se va schimba,ci doar tu,crezand ceva,iti vei permite sa vezi dincolo de prejudecatile tale si sa vezi ca lumea e mai mare si mai complexa decat crezi.s-au sinucis si oameni care au iubit saraci,iubirea e iubire,sufletul e suflet,banul e ban,nu le amesteca,nu are rost sa le amesteci,gandirea matrialista se naste din frica si frica e dusmana dragostei si o poate distruge daca o lasam sa fie mai puternica decat dragostea
si inca ceva,CLAUDIU,barbatul pe care-l iubesc castiga zeci si sute de mii de euro in fiecare seara si cand a avut ocazia sa-mi dea un post sa ma ocup de site-ul lui,nu mi l-a acordat de teama ca o sa-i cer mai mult de 100 de euro pe luna cat i-ar cere o firma,nici macar nu m-a intrebat direct pe mine cat vreau,fiindca as fi lucrat pt el si pe jumatate sau pe nimic daca as fi putut si daca mi-ar fi cerut,doar ca sa fac ceva pt el,ca sa-i arat ca-l iubesc sincer si sa aibe incredere in mine,ca n-am venit pe lumea asta numai sa-i iau,ci si sa-i dau ceva minunat,ceva ce el cu gandirea lui materialista,nici nu stiu daca cunoaste si ceva ce merita,chiar daca nu vrea sau nu stie ca vrea
Draga lili,ti-am raspuns aici mai sus.Am citit ceea ce mi-ai transmis.
Nu vreau sa te perturb cu nimic.Am inteles ceea ce vrei sa spui,si te-ai simtit oarecum contrariata,imi pare rau,incercam sa te distrag de la profunzimea care te facea furstrata.Te-am inteles,stiu diferenta dintre bani si dragoste.E ok,ceea ce vreau sa-ti spun e ca nu sunt materialist,dar am invatat de la viata,caci fara bani nu poti sa ti in viata o dragoste,oricum ar fii ea.Stiu ce inseamna multe lucruri,chiar si bani multi,si dragoste multa.Am trait si sper ca sa traiesc.Eu sper sa te linistesti.Sper sa ai sanatate.Grijile din suflet pot inbolnavii trupul.Ai mare atentie la sanatatea ta.Cu multa atentie Claudiu.
va rog din suflet sa-mi dati si mie un sfat! am o prietena in varsta de 47 de ani care este necasatorita si nu mai are pe nimeni,pentru ca toti ai ei au decedat ,iar acum e intr-o stare depresiva grava si acum mi-a spus ca vrea sa-si puna lucrurile la punct si sa se sinucida ca nu mai vrea sa traiasca. eu chiar nu stiu cum sa procedez si cum pot sa o ajut in asemenea situatie .dificila . ce as putea face mai concret pentru ea?
Draga Camelia,
Ma ingrijoreaza sincer ceea ce ne-ai scris! In opinia mea, prietena ta ar trebui internata la psihiatrie pentru cel putin o saptamana! Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa o convingi sa se interneze! Iar daca ai semne clare ca intentioneaza sa se sinucida, apeleaza 112 cu incredere si spune-le lucrurile acestea. Din cate am discutat cu o prietena care este medic psihiatru, tentativa de suicid este considerata urgenta psihiatrica si poate fi internata chiar si fara acordul ei. Pe de alta parte, este foarte posibil ca daca vei suna tu la 112 ea sa te urasca, de aceea cred ca cel mai bun lucru este sa incerci sa o convingi sa meargeti impreuna la un consult de specialitate, fie la Spitalul Alex. Obregia (in Berceni), fie la Spit. C. Gorgos (in Titan). Ambele sunt de psihiatrie. Eu personal iti recomand prima varianta.
Te rog sa ne tii la curent!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ma numesc Bogdan si sunt un tanar de 15 ani si vam gasit pagina de web si am citit tot si vreau sa va spun ca si eu am ganduri sincigase si nu pot sa trec peste ele si cu durerea din sufletul meu uneori nu mai pot si asi vrea sa mor sa nu mai simt nimic si la mana stanga m-am taiat eu si semnul acela sa infectat am incercat sa ma tai si la gat dar ma prins sora mea mai mica de 12 ani si am mai incercat in tot feluri sa ma ranesc lovinduma singur ,tainduma dar ma doare si fara sa vreau u mai pot continua ,mi-am infipt in gingi scobitori pana in nervii dintilor ma durea de nu mai puteam si imi curgea sange in continu ma faceam prost ma faceam sa sufar fizic si psihic si mai e si chestia ca mama a murit cand aveam 7 ani si mie foarte greu si tatei nu ii mai zic nimic de atunci si nici sorei mele stau de unu singur in caera mea suferind si stand de unu singur si prieteni iara nu am eu de mult timp nu am mai ras pe mine colegii ma bat isi bat joc de mine am rani pe corp din cauza lor chiar asi vrea sa mor am incercat si sa ma sufoc si sa ma spanzur da nu le pot face pana la sfarsit fara sa vreau ma opresc si nu mai pot continua si cu tata am ajuns sa imi fie frica de el ca ma cearta ca nu invat deloc la scoala si mam ai si bate …..eu vam spus ce aveam pe suflet si nu vreau sa ma credeti un nebun sau ciudat si sa nu radeti de mine va rog frumos
Buna Bogdan, ai trecut printr-o perioada grea pierzandu-ti mama, iar eu inteleg deoarece si eu mi-am pierdut mama.. Esti inca mic si ai toata viata inainte, trebuie sa lupti sa mergi mai departe pentru ca merita! Incearca sa renunti la toate chinurile la care te supui singur, pentru ce, pentru cine ? Tu esti important pentru sora ta, pentru tatal tau. Ignora colegii, nu merita. Cel mai bun tratament fata de ei e ignoranta. Aici nu rade nimeni de tine si toti iti sunt alaturi..Nu cred ca mama ta ar vrea ca tu sa faci tot din ce ai povestit mai sus. Fa-o sa fie mandra de tine ptr ca sunt sigura ca dansa iti este alaturi in fiecare zi. Ai grija de tine in continuare, cu drag!
Multumesc mul Irina pt ajutor si iti sunt recunoscator pacat ca nu pot sa iti spun altfel sa vezi ca o zic din inima dar iti multumesc inca o data pt tot
Cu mult drag Bogdan si ma bucur ca ti-am putut fi alaturi. Te cred, esti un baiat sincer si curajos..Sa ai grija de tine te rog.
Am sa incerc sa am grija de mine,sa nu mai ma chinui mltumesc din nou si am raspuns pt ca sa iti spun ca am sa incerc sa am grija de mine si sa nu crezi ca ai vorbim singura
Foarte dragut din partea ta, vreau sa spui ca o sa poti, si ca ai sa o faci.. Incercarea de multe ori e nesigura.. Eu am incredere in tine!
Multumesc Irina pt tot
buna seara,ma numesc andrea am 27 de ani si sunt din satu mare….povestea mea incepe asa…la 18 ani am intalnit un baiat cu care am inceput o relatie …o relatie care a durat 8 ani…dar nu a mers deloc era genul de om aparate .femei si certuri.am lucrat la hipermarket ca casiera el lucrator iar pretena mea cica…tot casiera…intro zi nu am mai rezistat scandaluri certuri si minciuni…asa mam gandit sa pun punctul pe i…neam despartit ..iar dupa 2 zile am aflta ca el era de mult cu presupusa pretena mea…neam dusmanit era groaznic…intro duminica la munca aveam senzatia ca imi vine clienti sa imi dea in cap am inceput sa plang…parca nu eram eu…cu greu miam revenit dar am reusit…dupa 2 luni am auzit ca ei sau casatorit…miam dat demisia si am plecat in portugalia la unchiul meu la care am stat 4 luni..acolo mam indrgostit la prima vedere de unul insurat cu un copil …la fel am fost si eu pt el…dragoste la prima vedere..am fost impreuna dar la urma am renuntat la el pt ca nu am vrut ca fata lui sa sufere..2 ani am plans dupa el…timpul a trecut si sti vorba aia ochii care nu se vad se uita…dupa 2 si ceva am reusit sa pun suflet la un baiat un fost coleg cu care ma simpt foarte bine cu el din toate punctele de verdere..eh ..dar el nu ii genul sa stea intro relatie..intro deara cand a dormit la mine mam uitat in telefon si avea mesaje de la una lam intrebat frumos cine este sanda?mia facut scandal ca ce ma uit la mesaje..lam iertat..dupa un timp ..trebuia sa ne intalnim mam pregatit dar ma sunat ca nu ne mai intalnim ca el se intalneste cu sanda..in momentul ala mam dus la calea ferata si am vrut sa ma arunc in fata trenului…am stat in fata trenului …trenul suiera si in ultima clipa miam dat seama ce era sa fac…bun ..dar problema este ca imi mintea mea tot la sinucidere imi sta capu…mam gandit sa pun punctul pe i sa termin cu el…iam zis sa renunte la mine dar a zis ca el nu va renunta nocoidata si nu inteleg de ce…de multe ori il simpt ca ma iubeste dar nu imi zice.. dar de multe ori e un nemernic..inca si in ziua de astazi mai suntem impreuna,,,mie frica sa nu ajung sa facpasul sa ma sinucid sau sa ajung la nebuni
Andrea ,nu vei ajunge la nebuni…Viata nu se opreste aici .Ar fi bine sa il lasi pe el cu Sandra daca ´nu e serios in relatia cu tine .Stai mai bine singura o perioada si refa-ti viata ,citeste,plimbate si relaxeaza-te apoi vei cunoaste persoana potrivita pentru tine 🙂
Buna .. si eu ma aflu intr-o depresie foarte puternica si probabil cu tendinta suicidala .
Sa va explic pe scurt viata mea .
M-am refugiat mai mult in munca pe care o fac si am incercat sa fac o cariera( lasand la o parte celelate parti ale vietii ) ,dar, surpriza , in Romania asta imputita e imposibil sa faci asa ceva, mai ales daca lucrezi la un patron pe care il intereseaza doar banii si care este dispus sa rupa si pielea de pe tine pentru niste leuti in plus .
Chiar daca merge bine , e criza , si ghici ce, trebuie sa micsoreze salariile
Probabil ca am fost pacalit si de mirajul functiei si a brandului .
Am ajuns la ceea ce se numeste burnout dar mi-e frica sa iau atitudine , mi-e frica de saracie si mi-e frica sa nu ajung sa nu mai am ce manca.
In rest :
Inca stau cu ai mei , nu stiu de ce, probabil ca mi-e frica de singuratate sau probabil pentru fafuria de mancare pe care o primesc cand ajung seara acasa , sau poate sunt prea obosit sau poate m-am obisnuit asa
Taica-miu e alcoolic de mai bine de 10 ani, si bineinteles, scandaluri , jigniri si toate celelalte.
Maica-mea a intrat in faza de negare ( ca taica-miu nu-i alcoolic si cauta tot felul de motive sa imi demonstreaza / sa isi demonstreze ca nu e alcoolic ) dar daca se trezeste la 2 noaptea si incepe sa bea pana dimineatza ,guess what … e alcoolic .
Sincer , nici nu stiu cum se suporta , sa fii o viata parazit , oare oamenii de genul asta nu au discernamant.
De atatea ori a baut si banii de paine .
Eu vreu sa o ajut pe maica-mea , si o ajut cum si cu ce pot , dar stiu mai mult ca sigur ca daca ii dau bani ii ia taica-miu si ii bea , si apoi tot el face scandal .
Si nu stiu cum draq mi se reproseaza niste lucruri de care nu sunt vinovat si mi se pare ca sunt sacul de box … simt ca sunt atacat din toate partile
Prietena nu mai am , dar nici nu pot sa condamn pe nimeni , cand ai probleme nimeni nu este dator sa te suporte .
Prieteni nu mai am , se pare ca nu am avut niciodata prieteni adevarati , poate ca nici eu nu sunt un prieten adevarat …
Vreau sa fac o schimbare .. dar nu stiu de unde sa incep ..
Simt ca daca maine ma spanzur .. totul s-ar termina … dar , am citit pe un alt forum ca cica atunci cand iti dai drumul in streang.. atunci gasesti solutii la toate problemele tale …dar e prea tarziu .. esti mort …CE IRONIE .
George ,esti la inceput de drum si ai toate sansele sa iti faci viata frumoasa…Incepe incet ,fa-ti prieteni chiar si virtuali dar oameni cu bun simt care te sfatuiesc de bine ,nu prieteni de pahar….Citeste carti bune,plimbate si ai grija de tine 🙂
Buna,am avut citeva vizite aici,chiar am si raspuns la unele postari.La fel ca asa de multa lume,probleme sint si la mine.Ginduri suicidale apar in mintea mea zi de zi.Am 46 de ani.Angajat electrician,singur cu parintii,masina,locuinta la parinti si…tot ce vreti.Exista o componenta care lipseste iar lipsa aceasta cauzeaza probleme mentale emotionale si psihologice.Pe la 25 de ani,am facut o legatura cu o fata.La 33 ne-am despartit.Am intrat intr-o depresie adinca,continua si..constanta din care nu am mai iesit timp de 1 an si citeva luni.Suferinta a fost asa de puternica incit,gindirea mea,incetase sa mai functioneze.Nu mai intelegeam sensul vorbelor care imi erau adresate.Erau doar zgomote.Insa daca mi se vorbea cu pauze mari,intre fiecare cuvint,aparea intelesul cuvintului in minte cu mare intarziere.In momentul cind am simtit ca nu mai rezist,am cautat pe cineva.Si am gasit.Legatura nou aparuta,am folosit-o pentru a ma arunca cu toata fiinta mea in ea.Si…am scapat.A fost pace si liniste citiva ani.Apoi,cind si-a revenit si ea,caci si ea a fost tot asa nefericita ca si mine,au aparut din nou problemele pe care le cunosteam asaaa de bine.Binenteles ca acea femeie cu care am fost a negat totul,asa ca am urmarit-o si cind am avut confirmarea ca problemele mele se datorau ei si ceia ce facea pe ascuns,am avut o noua despartire.Au trecut 6 ani de atunci si,nu-mi mai revin.Nu mai am speranta sa-mi revin caci s-a stins in cei 6 ani.Vointa de a trai murise cu mult timp mai inainte dar eu inca traiam prin vointa si..nu prin dorinta si prin speranta ca voi ajunge la un final.Acum a murit si asta.Ca atare,am inceput sa ma pregatesc pentru ultimul meu drum. […moderat…]Dar am invatat din asta si data viitoare voi fi mai intelept.Asta inseamna ca esecul va fi exclus.Ok.Ce am de facut acum ?Citind aceste rinduri,dvs,care intrati aici,veti avea o multime de sfaturi si pareri despre cum sa scap.Daca eu nu am gasit solutia,nu cred ca altcineva mi-o va da.Am sa rup in doua povestea mea,deja m-am plictisit sa scriu,voi continua mai incolo sau maine,sa vedem..o zi buna
buna ziua tuturor. Numele meu este Remus si sunt cel mai mare ratat. Problema mea este una mare si foarte stupida. Vreau sa termin cu viata mea mizerabila. Sunt un rebut. Mi-e rusine de mine si de familia mea. Am 34 de ani si nu am realizat nimic in viata. Nu am o familie, fiindca nu pot avea o familie. As vrea sa spun cuiva problema mea, dar nu pot. Mi-e jena. Ma gandesc ca intr-o zi sa scap de toate, cumva, printr-o metoda cat mai putin dureroasa. Sunt las, cel mai mare las. Ma urasc pe mine si ii urasc pe parintii mei. Nu stiu ce sa mai fac. Viata mea nu are niciun rost.
Buna, de mic copil am suferit si am suferit in tacere si singurul lucru care ma ajuta sa trec mai departe erau gandurile sinucigase. Taieturi pe brate…inghitit medicamente.. stand in vana plina cu apa gandindu-ma cum ar fi sa adorm in apa asta si sa nu ma mai trezesc, cum ar fi viata mai departe fara mine, ….etc etc Sunt atat de multi oameni care spun ca iti sunt prieteni si totusi….sunt asa de singura! Nici macar sotul nu ma intelege, daca ii spun despre depresia mea…imi spune ca vorbesc prostii si nu isi da seama cu cine sa insurat. Am un ingeras mic de aproape 2 anisori, ea imi da cateodata putere sa trec peste aceste ganduri dar tot ma epuizeaza ca nu am ajutor si singura ma descurc cu ea si imi este greu mai ales cand ma loveste depresia. Plang, plang si ma gandesc cine ar avea grija de ea daca eu nu as mai fi? Dar nu vad cine s-ar ocupa de ea cu atata dragoste. Simt…in fine…ma bucur ca am gasit un site unde pot sa scriu ce gandesc…si mai sunt multi care sufera in tacere…
Imi las si eu aici gandurile..nici nu stiu daca mi le va citi cineva sau nu..mi le las fiindca simt o arzatoare nevoie sa o fac..simt nevoia sa dau totul afara..pur si simplu nu pot sa inteleg rostul vietii..De ce traim?Suntem aici lasati de catre marele Dumnezeu ca sa ne ranim si sa fim raniti..ca sa ne bucuram si apoi sa fim tristi.,..sa murim..sa moara altii..sa plangem..ca sa ce?ca in final sa ajungem un nimic…?nimic nu e pentr totdeauna..atunci de ce mai exista…?De ce oamenii sunt asa rai..?In ziua de azi chiar nu mai poti avea incredere in nimeni!?!..Oamenii sunt rai si te judeca pentru orice..ori esit grasa ori prea slabna..ori esti emo…Ei nici nu realizeaza impactul cuvintelor lor asupra nostra!!Am vazut-o chiar eu..un coleg de liceu radea ca o fosta colega de a lui s-a murtat din cauza lui si cica ea i-a zis ca si-a pierdut incredere din cauza lui..si el radea pe burta..M-a durut asa tare cand am auzit asta..m-a trecut un fior..
Deci hai sa va spun povestea mea de cacat.Nu am prieteni.O ba daa VIRTUALI..siii nici aia nu pot fi numiti prieteni 🙂 ..nu am viata sociala..nu ies din cas decat sa merg la scoala 🙂 ..Pot sa dispar si nimeni sa nu ma vada..sau sa ma caute..sa stua un fata unui pc..si sa stau degeaba..nu insemn nimica…si lucrurile nu erau as rele..daca nu as fi avut ianitne o viata frumoasa…cu prieteni si etc :-j..da oamenii vin si pelaca..s-a ds perioada de acum 1-2 ani cand ieseam..in fiecare zi..TOATA VACANTA DE VARA AM PETRECUT-O IN CASA..Nu stiti ce chin paote fi pentru cineva cre chair se bucura de viata si etc..nu am fumat niciodata,am baut doar la ocazii..nu m-am taiat..apreciez ca sunt o peroana puternica 🙂 ..Cum mi-am pierudt acesti prieteni?Well fiindca sunt o pers prea buna..ma las folsoita de altii..cand o problema imi ic mie..imi cer bani..si atat c;…si pe la spate ma barfesc..fiindca is o ciudata..fiindca imi palc animeuriel de ex ^ -^,.Stati sa auziti ce prieten am mai avut(nu iubit)..well era un drogt 😀 …dar imi era bun prieten..mie imi palcea de el..ameog..dar ne intelgeam bine..ahh si trebuia s ii dau bani..cred c am dat vro 3 milioane pe putin..si ne itnlg de minuen..m-a fauct surioara lui 8D…si ca sa aud de la pritenul lui ca cica ma placea (asta a facut-o el ca sa ma bage in eroare..ce minte perfida) ..si si apoi sa aflu ca el e prieten cu mine doar fiindca vrea sa ma futa 8D..l-am iertat o data..de 2 ori..si intr-o zi intra pe mess sa isi bat joc de mine..nice nu xP?Si apoi a urmmatt o vara lunga doar de stat in casa c:..m-am ingrst :yey:..ahh si fiindc nu am icnredere in mine..m vad cea mai urata si grasa persoana..paote chiar sunt ,cine stie 😀 ..corect?
Alte aspecte “geniale” ale vietii mele sunt:taicamiu obijnuia sa bea…8D..sa ma bat pe mien ,pe fratemiu si mama..din cauza durerii fraatemiu si-a infipt o foarfeca in mana din cauza durerii..ahh si apoi tata s-a imbolnavit groaznic si starea lui e destul de nasoala..si cred ca e doar vina mea..desi stiu ca nu are um..fiindca eu i-am spuis de mutle ori ca sper sa moara in chinuri 🙂
Sa nu uit sa va spun ca mi-a ratat viitorul alegand sa merg la un liceu de arta..vai de capu lui..specialtiatea abea daca o fcem..nu e invata bine ^ -^..si eu am vut medie sa intru la cel mai bun liceu ~deci tehnic vorbind o s ajung un nimic..o sa mor de foame ca artist..asta daca ajung sa fac macar faculttea 🙂 )..o sa ajung ca un parazit pentru parintii mei ..o sa ma hrabnesc,o sa stau pe banii lor si eu nu o sa le pot oferi nimic <3..De ce as mai trai?Nu era mai usor daca nu m-as fi nascut deloc?Chiar ta cand era la betie mi-a zi ca am fost un accident ❤ ..ahh si sa nu uit ca fratemiu e un elev excelent ,acum e la facultate si are burse~nice ,nu?
Alta chestie..din clasa a 5 pana in a 8 a mia- palcut un coelg..i-am dat o poezie fcuta de mien pt el<3..si el ras..m-a facut de ras in toata scoala..c:..a si zis ca sigur versurile is kaute de pe net..asta a durut cel mai tre ^ -^..
Hmm..altceva c:..la scoala port o super masca..par nebuna..amuzant..cand sufletul meu plange defpat..asa imi descarc eu tristetea..dr luimea inca isi mai bate joc de mine btw ;D..ahh nu am avut iubit niciodata..mereu mi-am dorit atat de mult..ateaa vise..atea sperante..vise..oricum sunt vise spulberate..am inceput sa vad lumea prea alb si negru..a inceput sa mi se para ca increderea..sa imparti sentiemnte cu cineva e o prosite..fiindca oricum se va spulbera..si la sfrsit vei ranit..fiindca nimic nu e pentru todeauna…si o sa regreti totu..o sa ai mult de pierdut de pe urma compromisurior ^ _^..dar recunosc in inauntru meu..:) chiar as vrea o pooveste e dragote frumoasa..sau macar un prieten bun..simt o asa mare nevoie de o imbratisare..de cineva care sa ma faca sa lupt..vreau un pic de alinare..plang..sta fac acum..realize ce ipocrita sunt..scriu acestea chestii pe un site..imi plang de mila..o ipocrita sunt..ce astept?niste comentari frumaose poate..ipocrita sunt..ar trebui sa stiu sa imi rezolv singura probleme..sa ma pot ridica..dar nimic…stau si ma plang aici..cand ar trebui sa fiu la scoala :3…dar nu sunt..Dar voi cititi astea..nu prea cred 🙂 )..dar daca totusi s-a straduit cineva..hai sa va mai zic povesti geniale din viata mea <3..
Am avut iubiti virtuali..:3…Unul a fost tou miere..vorbeam nonstop…apoi dispare brusc 🙂 ..si incerc sa dau d el..dau..intra pe mess dupa 6 luni..si zice c va intra ziua urmatoare..si il asteptam zi zi de zi..chestia asta a durat un an c:..asteptarea asta tampita..eu chiar l-am iubit…paote nici nu era baiat..sau cine stie 🙂 )..cate si cate teorii mi-am facut in minte C;..apoi..sunt acum cu un tip..care nu pare deloc a fi cel mai ideal pt mien..duap decriere..a avut o gramada de iubiteee..relatii scurte ,s-a jucat cu ele..le face fraiere..c: poate ca nici nu este ine zice ca este..nu imi da mobil,webcam ..sau ceva..c:..dar ma simt bine langa el..desi stiu ca voi fi ranita in final…fiindca stiu..simt ca joaca teatru..dar imi place sa ma las pacalita…prefer sa traiesc intr-o minciuna..unde totu pare bine..cand de fapt nu e..:)..dar asta e…undeva inauntru meu sper ca va pune suflet…sper..sper ca e va tsa de mine..dar de unde..sper degeaba..Niciodta sa nu crezi in relatile pe net..pot fi pedofili…si oricum niciodat nu va fi serios..mai ales la varsta asta,corect ^^?Dar imi place sa traiesc in minciuna ca..cienva chair ar putea tine la mine..ca cienva chair m-ar putea iubi..desi stiu prea bine ca nu e asa 😛 ..si prieteni mei virtuali care si ei il cunosc pe el..nu imi intelg alegerea ^ .^…dar asta e..mi-e frica ca o s ajung la un moment dat ..cnd dupa atatea rani sa ajung sa cunosc o persoana incredibila..si sa nu mai pot iubi..sau sa am icnredere deloc..si persoana aia sa fie ranita..desi sansele is mici sa se intmple cev de ge genu…dar sper..sper..si nu mai vreau..nu mai vreau..vreau sa se termine..am incercat din greu sa ies din ceasta timiditate si neincredere..dar nu am reusit,,nu stiu…cum as putea fi ajutata..as vrea sa pot zbura..departe..intr-o lume noua..frumosa…sa mor si sa ma renasc…
Nici nu stiu de ce sunt aici…nu cred ca sa ma plang, poate doar ca sa imi aduc niste justificari.
Problemele mele poate nu sunt asa grele pentru unii, poate chiar neimportante. Dar eu am ajuns, sufleteste, la un stadiu pe care il cred fara sanse de iesire.
Sunt un ratat. Nu e o lamentare, e co constatare. Pur si simplu nu ma mai pot adapta la cerintele societatii. Tot universul meu se invarte la jurul unei facultati nenorocote, pe care pur si simplu nu pot sa o termin, nu vreau, dar am destule presiuni din partea rudelor, certurile cu parintii au devenit mai intense. Pana si cu iubita am ajuns sa am probleme.
Teama mi-e ca daca renunt, n-o sa ma mai vrea nimeni. Toata lumea pune pret pe studiile astea, iar eu nu le pot finaliza.
V-am spus ca problemele mele pot parea deloc grele, dar pur si simplu cand ma uit in oglinda, nu ma pot abtine de la a vedea ratatul pe care l-ar vedea si altii daca mi-as urma dorinta,
Asa ca daca mor, sau traiesc, oricum pierd oamenii dragi din viata mea. Dar macar daca mor, nu o sa fiu constient de asta.
Alexandru,
Problemele fiecarui om sunt importante in masura in care el le considera importante si in masura in care aceste evenimente reusesc sa-i puna piedica in a merge mai departe.
Da-ne detalii despre situatia ta. In ce a esti, ce studiezi ? studiezi la o facultate privata sau la o facultate de stat ? Ce relatie ai cu parintii ?
Ai ajuns intr-un mement tensionat al vietii tale, moment in care simti probabil ca nu mai ai energie. Ai sa te minunezi cand vei vedea ca inauntrul tau exista foarte multa energie pt a merge mai departe imediat dupa inlaturarea obstacolului care momentan te sufoca.
Exista multe posibilitati de rezolvare. Poate un tranfer la o facultate care iti place, poate o noua facultate(depinde ce an esti), o discutie sincera cu parintii, un moment de ragaz in care sa-ti odihnesti mintea si sa te reevaluezi, in care sa iti faci o lista de prioritati. Poate va fi de ajuns sa-ti faci o idee de viitor si sa te gandesti cam unde vrei sa ajungi si ce ti-ar placea sa faci exact in viata. Sunt multe. Pt a gasi o solutie optima, va trebui sa studiezi problema din toate unghiurile, sa ieiin calcul posibilitatile REALE de despasire a acestei tensiuni.
Asteptam detalii, nu te grabi, graba nu face decat sa te duca in pragul disperarii.
Numai bine !
A trecut o luna…am incercat, dar nu pot pur si simplu sa ignor problemele. Lumea e asa cum e, si nu permite asa ceva. E si normal, cred.
Cu parintii am o relatie tensionata…cu toata lumea am o relatie tensionata, de altfel. Toti au niste asteptari pe care eu nu le pot indeplini. Nu pot! Am incercat, am esuat, am incercat din nou, si dehgeaba. Si nu-i condamn. E normal sa te ridici la niste standarde, si daca nu poti…e sfarsitul. Nu pot sa fiu ca restul lumii.
Si imi doresc, imi doresc sa traiesc. Dar nu marginalizat pentru ca nu pot ceva. N-as rezista, n-as putea indura sa fiu parasit de toti pentru ca am fost un ratat. Prefer moartea.
Poate ca unii vor crede ca sunt un plangacios rasfatat, ca altii s-au descurcat si in situatii mult mai grele. Dar nu pot, nu mai am cum sa fiu ca ei, sunt stricat, sunt o masina de consumat mancare si aer. Un nimic.
Ma bucur ca mai sunt si oameni ca voi, cei de aici, in special cel ce a creat blogul asta. Nu stiu cine e, dar ii multumesc. Voi sunteti oamenii care isi merita fiecare clipa din viata lor, mai ales cele frumoase.
Va multumesc mult. Imi doresc sa fiti fericiti.
Draga Alex,
Daca facultatea aceea te nelinistete atat de mult… atunci fa ceva in sensul acesta; Ingheata-ti anul pana iei o hotarare. Dar nu merita viata ta orice de ce studii ar fi vorba…Intereseaza-te, de abia a inceput semestrul 2 si cred ca se va putea.
Tu insuti spui, ca in alte conditii nu ti-ai dori nicidecum sa mori… Atunci rezolva lucrul care te nelinistete; cei care te iubesc o sa inteleaga (pana la urma), iar altii stai tu linistit ca nu facultatea ta ii intereseaza. Daca e sa vorbeasca rau de cineva, sunt oameni care o fac si sa fii poleit cu aur!! Asa ca reconsidera-ti gandul si decizia.
Cu siguranta sunt multe lucruri frumoase in tine, dar din pacate stima de sine ti-a scazut muuult. O facultate nu e un capat de lume….. Tu esti important! Uite, un om care scrie frumos si corect ca si tine, cu siguranta e un om educat, finut, iata deja doua calitati si inteligent!
Cu drag,miss
Alexandru,
Te rog sa fii mai explicit. Ce pretentii si ce asteptari au „ceilalti” (specifica care sunt acestia) de la tine ?
Una este facultatea, am inteles. Iar tu spui ca nu poti face fata (in ce an esti? in primul ?).
Te rog sa incerci sa ma lamuresti asupra problemelor tale, spui ca ai mai multe insa nu le specifici. Cum iti spuneam, nu te grabeste nimeni, ia totul incet, pe pasi si mai precis.
Vii aici dupa o luna si spui ca iarasi ai incercat, insa eu nu pot ghici ce anume si cum ai incercat in rezolvarea….a ce ?!
Calmeaza-te si vorbeste cu noi, nu singur !
Care sunt problemele tale ?
Cu stima, Stef.
Am raspuns dincolo, pe prima pagina.
Va multumesc tuturor.
Va multumesc.
Buna ma numesc Ionut , si am cazut intr’o foarte mare depresie imi vine sa ma sinucid , simt ca numai are rost viata mea , prietena mea a murit astazi la Spitalul din Cluj , a ajuns acolo deoarece parintii ei sunt divortati , mama ei traia cu ea , iar tatal ei a plecat cu alta si a lasat’o in grija mamei , mama a gasit alt barbat dar nu era cel potrivit , ieri seara , tatal ei vitreg s’a suparat nu stiu din ce motiv , pe mama ei , si a vrut sa o ucida cu cutitul , prietena mea a vazut si s’a bagat pentru mama ei , si a infipt cutitul in prietena mea , langa inima , ea a ajuns la spital de urgenta , acolo i’a spus verisoarei ei sa’mi spuna ca ma iubeste din toata inima ei , verisoara mi’a spus , prietena mea a simtit ca numai are rost pe lume , s’a aruncat de pe geamul de la spital , dar nu a murit , a avut cutia craniana si cutia toracica strivite , iar dupa vreo 2-3 ore a facut infarct . Simt ca numai pot traii fara ea , o iubesc mult prea tare , cauza a avut’o tatal ei vitreg . Vreau sa ma sinucid 🙂 .
Buna Ionut ! Condoleante pt pierderea ta! Sunt de acord cu ceea ce-ti spune addsalu-daca iubita ta ar trai ti-ar spune sa mergi mai departe! stiu ca acest lucru ti separe cel mai greu de facut acum dar totusi incearca.Incearca sa iei zilele una cate una,asa iti va fi mai usor! Sper ca timpul sa vindece o parte din rana sufletului tau.Iubita ta a avut parte de o dragoste cum putine din noi avem parte……
Ai grija de tine!
Draga Ionut,
In primul rand condoleante pentru pierderea suferita! Oricat de mult te-ar compatimi cineva sau oricat de mult ar incerca cineva sa inteleaga ceea ce simti tu acum, adevarul este ca doar TU si Dumnezeu cunoasteti ce este cu adevarat in sufletul tau in aceste momente tragice!
Stiu ca prima tendinta este sa ii urmezi gestul prietenei tale, dar TOTUSI… te rog sa stai si sa te gandesti profund la un lucru: scrii ca ultimele cuvinte ale ei au fost legate de tine, cerand sa ti se spuna ca te iubeste… Deci, cu siguranta, te-a iubit la fel de mult cum o iubesti si tu pe ea! Prin urmare, ce crezi ca ar gandi sau ar simti DACA ar putea vedea, citi, simti ceea ce vrei tu sa faci? Daca pe tine te-a indurerat atat de mult moartea ei, cum crezi ca ar privi ea moartea ta? Ea a fost coplesita de toate acele evenimente din viata ei INSA, daca doar o mica parte din ceea ce scrii tu este adevarat si daca iubirea voastra a fost atat de mare ((si sunt convins ca a fost!), te asigur ca, DACA ea ar STI ceea ce ai de gand sa faci si ar putea schimba CEVA, ar face ORICE, dar absolut orice pentru a te determina sa te razgandesti!
Poate ca viata ta ti se pare ca nu mai merita traita… Dar cum ramane cu iubirea pe care scrii ca i-o porti? Cum ramane cu iubirea ei? Daca ti-ar fi cerut sa faci un lucru pentru ea, un ultim lucru, care ar fi fost extrem de important pentru ea, nu ai fi facut oare ORICE, doar de dragul ei? Doar sa o stii fericita, multumita, cu acel zambet de satisfactie care iti lumina intregul suflet?
Gandeste-te, draga Ionut, la toate aceste lucruri… Daca ea ar mai putea vorbi, sunt sigur ca ti-ar cere un singur lucru: sa traiesti! Daca nu pentru tine, atunci pentru ea, de dragul ei! Daca nu pentru ca viata ti se pare ca merita traita, atunci pentru faptul ca STII, in adancul sufletului tau, ca DOAR aceasta decizie ar fi facut-o fericita, daca ti-ar mai fi putut cere ceva!
Ea ti-a transmis ca te iubeste… Stiu ca este cumplit sa nu ii poti spune si tu, prin cuvinte, lucrul acesta… Daca insa este adevarat ceea ce cred eu ca este adevarat, respectiv faptul ca moartea nu este altceva decat o trecere intr-o alta faza a existentei noastre, atunci, draga Ionut, ai ACUM ocazia perfecta de a-i spune „te iubesc” intr-un fel care sa o implineasca pe deplin: alegand sa traiesti, de dragul ei! Alegand sa traiesti, de dragul a ceea ce a fost intre voi! Alegand sa traiesti, de dragul iubirii voastre… Stiai ca Biblia scrie ca „dragostea este mai tare decat moartea”? Ei bine, alegand sa traiesti, nu faci altceva decat sa demonstrezi lucrul acesta… Ca iubirea voastra este mai tare decat moartea, si ca viata, acea viata pe care alegi sa o traiesti tocmai pentru ca o iubesti enorm de mult pe draga ta, nu este altceva decat felul tau de a-i spune, minut cu minut, ca o iubesti!
Ti-am facut o „categorie” a ta, in coloana din partea dreapta. Daca vrei sa mai discuti cu noi, suntem aici si asteptam raspunsurile tale in rubrica „Ionut Y”, din coloana din partea dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
Cand simti ca nimic nu mai are nici un rost, ca tot ce ai face se soldeaza cu un esec, ca poti sa revii dar cea mai mica problema te arunca iar pe culmile disperarii si asta din ce in ce mai des cum faci sa treci mai departe? Cum sa indepartezi gandurile negre si urate cand nimic din viata ta nu e asa cum ar trebui?
Monaramona,
Faci in asa fel incat sa iti regasesti credinta interioara, echilibrul si implicit increderea. Totul incepe prin a vorbi despre ceea ce te framanta constientizand astfel problemele si afland astfel cauza problemei (chiar daca u in intregime). Poti sa faci acest lucru aici sau oriunde consiri si observi ca exista oameni dispusi sa te asculte !
Sa ne „auzim” cu bine !
ma numesc Aida…am dat intamplator peste acest site cand cautam metode rapide de suicid….am 22 de ani fac 23 in iulie….am fost de mica chinuita de acest gand…prima data datorita mamei mele care ma batea intruna si care ma facea zi d zi sa ma simt neputincioasa….inca o mai face dar parca nu mai doare asa de tare! problema mea actuala e din cauza unei relatii care imi face mult rau…dar iubesc foarte mult….mm umilit de n ori si inca o mai fac….el imi zice lucruri pe care vreau sa l aud dar in secunda doi se comporta ca un strain….nici macar nu pot explica comportamentul lui! astazi am avut o cearta la telefon…si i-am spus ca il voi lasa sa fie linistit si sa isi vada de viata lui si i-am si jurat ca nu o sa mai stie nimic de mine…. vreau sa mor…acesta cred sa imi fie singurul mod de am gasi linistea…am pierdut tot in viata si simt ca nu mai am putere sa merg mai departe! va rog din suflet ajutatima si p mine sa gasesc un mod fara durere de am gasi linistea asta mult dorita….vreau sa am curaj sa termin cu viata asta mizerabila pe care o am!:(
Cand te nasti intrun moment prost si cand vezi ca toate de atunci de cand iti amintesti au fost aiurea si asa au cam fost 28 de ani,au fost si momente vesele si frumoase dar mult mai multe au fost triste. Si cand vezi si lumea care te inconjoara cum e si nu mai poti ava incredere in nime si cine ar trebui sa te inteleaga nu te mai intelege, mai si lucrezi cat te tin puterile sa faci sa fie bine. Cand toate astea sau adunat sincer stau si m gandesc ce scop mai am pe aceasta lume. Asa mam saturat de atata ura. Am 28 de ani si deja simt ca miam trait toata viata am simtit fiecare zi credca e cam destul credca e timpu sa mai iau o pauza de lniste totala
Buna ma numesc Adriana,am citit si eu cateva povesti de pe acest site,ca si ceilalti cautam metode de suicid.Am trecut si eu prin cateva incercari…acum 13 ani mi-a cazut tot parul de pe cap,am ramas cheala ca in palma..au urmat cateva luni de tratament la cluj in fiecare luna,imi faceau capul sita cu infiltratii,am vazut ca nu sunt rezultate dupa vreo 8 luni de tratament,medicii mi-au spus ca e pe baza de stres,atunci avand 16 ani.timp de 12 ani am purtat peruca ma lua toata lumea la misto,chestia asta m-a afectat foarte tare emotional eu sunt si mai retrasa din fire.Am incercat sa am o relatie cu un baiat,prin cunostinte pt ca eu nu ieseam,el era cu vreo 7 ani mai mare ca mine,la inceput am acceptat relatia dar dupa un timp nu mai imi placea baiatul,nu mai il suportam langa mine si pana la urma eu am vrut sa ne despartim,am stat singura aproape un an dupa care am avut alta relatie de aproape un an fara relatii sexuale…dupa 7 luni el a plecat in strainatate si nu a mai dat nici un semn,cand s-a intors la fel,m-am despartit,tot eu nu am mai vrut…motivul nu il mai suportam langa mine.Dupa asta prin 2010 am mai avut o realatie era totul bine si frumos ma acceptase asa cum eram cat timp a stat in chirie singur si eu la fel dar la distanta de 90 de km unul de celalalt,pana s-a mutat inapoi la parintii lui,dupa asta a inceput umilintele si din partea lui si din partea lui mamasa,ma faceau in tot felul isi bateau joc de mine,ca nu am par ca nu am sani ca nu am fund…etc.la sfarsitul anului 2010 ne-am desparit.Eu am tinut enorm de mult la el,era primul baiat pe care il iubeam cu adevarat,am suferit cateva luni foarte mult…am zis ca sa imi caut pe cineva sa uit de tot ce a fost,cineva din sat de la mine mama unui baiat a insistat sa ma cuplez cu baiatul ei,am zis hai sa incerc nu ma gandeam sa ma marit,dar ei asta vroiau complexul meu fiind parul,am stat si cu asta vreo 2 luni si gata nu mai puteam sa il suport.Deci nu stiu ce sa zic cred ca am o problema…………….am mai avut o relatie dupa vreo 7 luni de pauza si aici s-a bagat mamasa la baiat si gata …..poi sa nu te sinucizi…acum m-am angajat intr-o fabrica unde sunt baieti badjocorosi,eu care ma supar aproape din orice au inceput sa ma ia la misto sa imi zica ca sunt curva……..pana la urma din ce am citit si eu ce am scris am ajuns ca cred si eu ca sunt deja de o luna ma umilesc si toata fabrica stie acest zvon se uita la mine ca la ultima femeie…poate ca nu pare asa dramatic pt ca sigur nu m-am exprimat eu cum trebuie dar credetima ca nu mai vreau sa ies din casa,imaginativa ca si parintii mei lucreaza in acelasi loc si cum ii privesc colegii din cauza mea.DECI SPUNETIMI O METODA USOARA DAR SIGURA DE SUICID cred ca sunt bolnava mintal…desi nu au depistat nimic medicii…
Salutări. Ştiu că e doar un alt clişeu, dar am ajuns la capătul puterilor. În ultimul an am ajuns să mă gândesc la suicid şi de 10 – 14 ori pe zi. Da, am început să număr, ca un ultim efort, pentru a da o şansă auto-sarcasmului. Însă făra rezultate. Problemele emoţionale sunt deja mult prea complexe şi mult prea adânci. Nu mai am nici dorinţa şi nici puterea pentru a-mi motiva gestul sau precursorii săi. Vreau doar ca mama să nu ia atât de tare şocul sinuciderii şi să nu înceapă să se culpabilizeze şi să-i afecteze pe cei din jur cât mai puţin posibil. Aici nu ştiu ce să fac şi nici nu mai am puterea de a găsi o soluţie. Un eventual diagnostic psihiatric ar fi destul de obiectiv, oricum cred că aş întruni condiţiile pentru câteva boli.
Buna, ma numesc Elena si ma bucur k am găsit acest site pt k am nevoie de niște sfaturi. Am grija de bunicul meu kre de curând a rămas fără vedere iar acest lucru la dus la a incerk sa își pună capăt zilelor dar de data asta am fost mai rapizi decât el si l-am salvat. As dori daca se poate niște sfaturi la cum as putea sa ma comport cu el pt al face sa nu mai facă iar pasul acela oribil
Simplu,Elena,omul are nevoie de un tel,o tinta,Daca tinta este pierduta,aici ajungi.Am sa-ti dau exemple prin care vei intelege:Tinta ta este,sa ai copii,si o casa.Dupa obtinerea lor,interesul se deplaseaza la urmatoarea tinta: un salar mai bun/masina..etc,etc.Cauta tinta bunicului tau si da-i o motivatie.El nu mai vede o motivatie.Ajuta-l sa gaseasca una care sa-l motiveze.Asta e teoria,dar ideile nu ti le pot da,caci nu eu il cunosc pe bunicul tau.Succes
Buna. Am gasit acest site cu cateva luni in urma si astazi mi-am facut curaj ca sa va scriu. In ultimul timp imi trece constant gandul sinuciderii prin minte.Am doar 16 ani,dar simt ca locul meu nu mai e pe acest pamant. Nu pot spune ca am probleme cu familia,ci cu mine.Sunt o persoana singuratica,timida,care prefera sa tina totul in ea si care ii e frica sa cunoasca persoane noi deoarece auomat mie frica ca o sa aiba o parere proasta despre mine. Nu ma mai suport . Cateodata imi vine sa-mi smulg pielea de pe mine.Urasc absolut totul la mine,ma simt inutila,jalnica,buna de nimic,prapadesc banii parintilor degeaba, mancarea,aerul,simt ca fac umbra pamantului degeaba. Imi urasc exteriorul,ma simt urata si cred ca toti ma ocolesc din aceasta cauzaAm avut o tentativa de suicid,dar nu am reusit sa o duc la capat din cauza lasitatii mele.. Am inceput sa ma auto-mutilez acum un an;sa ma tai,sa ma lovesc pana imi faceam vanatai si sa iau supradoze de pastile. Parintii mei nu si-au dat seama de nimic. Sunt o lasa,nu vreau sa lupt pentru ce vreau deoarece pana la urma tot o sa pierd. Nu ma iubeste nimeni,prietenilor mei nu le pasa. Nici nu stiu de ce scriu asta , e penibil . Ai mei se „plang” cateodata ca nu prea au bani si m-am gandit ca daca eu o sa dispar o sa le fie mult mai usor . O sa treaca o luna, doua si incetul cu incetul o sa ma uite toti. Nu mai am nicio speranta,nu mai gasesc niciun motiv sa ma „agat” de viata. Stiu ca suna penibil ca o fata de 16 ani sa spuna ca vrea sa nu mai traiasca,dar vreau sa omor durerea si singuratatea din mine.Nu merit sa traiesc pe acest pamant.
Buna!
Am intrat pe acest site dintr-un motiv banal, nu conteaza. Important este ca am vazut ca exista atatia oameni care sunt in situatii disperate.Ce pot sa spun, nici pe mine nu m-a mangaiat viata pe crestet.
Copil crescut la tara cu parinti simpli care au facut educatie asa cum au stiut si ei, fara nicio legatura cu viata reala.Fortata de imprejurari sa ma descurc singura dupa terminarea liceului, desi aveam vise si capacitatea de a urma o facultate, a trebuit sa ma angajez la un non-stop.Aici am fost sedusa de un barbat mult mai in varsta decat mine, ce-i drept asta a rezonat si cu orgoliul meu de a nu ma casatori inainte de treminarea facultatii. Am fost tinuta captiva in aceasta relatie aproape 8 ani in care traiam sentimente contradictorii de la iluzia ca sunt iubita la chinul ca stric o famile frumoasa. Am avut numeroase tentative de a iesi din situatia asta, multe dintre ele au fost nereusite, personajul in cauza avea o capacitate psihica foarte mare in comparatie cu mine. (intre timp am aflat ca traia pe ascuns de 6 ani si cu sora mea mai mica pe care a sedus-o cand avea 16 ani.Ambele eram virgine cand ne-a sedus)
Intr-un final am reusit, mi-am facut o relatie cun un barbat de varsta mea ce parea ca stie ce vrea de la viata, avem impreuna doi copii. Dupa ce am inceput impreuna o afacere care mergea bine, cumparat impreuna spatiu comercial, s-a gandit ca nu se poate dezvolta financiar legat de o piatra de moara, femeie cu copii.Ne-a parasit cand cel mic avea patru luni iar cel mare nici nu implinise doi ani.Copiii au ramas la mine iar agoniseala la el.
Am luat-o de la capat, am strans din dinti si am cautat solutii, am reusit sa cumpar un apartament ieftin pe care mi l-am aranjat dupa posibilitati.
Am sperat ca nu toti barbatii sunt la fel, am gasit pe cineva care avea la randul sau doi copii, a mers bine o perioada dar exista diferente de venituri intre noi si se faceau si diferente in privinta copiilor.Pana la urma ne-a facut pachet si ne-a trimis acasa.Eu imi lasasem loc de munca in localitatea mea.
A trebuit sa o iau iar de la capat….A trecut aproape un an pana mi-am gasit din nou serviciu, intre timp am trait din pensia alimentara si din chiria apartamentului meu,noi stateam la o sora de-a mea.
Am trecut greu peste aceasta despartire, aveam sentimentul ca nu sunt buna de nimic, nu-mi gaseam de munca, as fi acceptat orice,desi terminasem o facultate economica….Am vrut sa donez sange dar eram prea slaba :)).
Am avut inspiratia sa plec la o alta sora, departe, in nordul tarii. Am simtit ca trebuie sa ma detasez un pic.
Dupa cateva zile am fost sunata pentru un interviu, acceptata,serviciu bun.
Sa va povestesc ca tot la serviciu am gasit si un barbat cu caracter frumos, care ma accepta asa cum sunt, are grija de mine, e atent si multe alte calitati.
In tot acest timp, mi-am pastrat credinta, nu cea religioasa.Am fost convinsa ca trebuie sa existe un scop pentru care existam pe acest pamant, chiar si unul mic si neinsemnat. Cand pastrezi legatura cu ACEL CEVA MARE care ne-a creat pe toti, cand iti pui intrebari de bun simt precum ce e bine sa fac, este imposibil sa nu primesti raspuns sub forma de gand sau conjuctura favorabila.Totul depinde de cum iti focalizezi atentia si ce vrei sa vezi. Nu sunt psiholog , sunt doar un simplu om care a trecut prin niste situatii.
Nu cred ca a-ti lua viata este o solutie.Exista o vorba,,numai moartea n-are leac”, trebuie sa va puna un pic pe ganduri.
Si pentru cei care sufera din iubire, exista mai multe iubiri in aceasta viata. Fiecare are rolul sa te ajute sa inveti cate ceva, cel putin pentru oamenii simpli, de rand, asa cum ma consider si eu. Cine crede altceva n-are decat sa faca pact cu propriul orgoliu, va va duce in situatii de genul acestora. Daca nu ma iubeste asa cum vreau eu,ORGOLIU,mai bine mor.
Am gasit intr-o carte o formula magica,,Asta n-a fost dragoste adevarata, a fost doar o gluma proasta”.Cine crede in dragoste adevarata, invata din greseli si stie sa o recunoasca atunci cand o intalneste si mai ales stie cum arata o gluma proasta.
Sper sa va ajute cu ceva postarea mea si sa va bucurati de viata!
Draga Elma,
Iti multumesc mult pentru timpul pe care ti l-ai rupt pentru a ne impartasi o frantura din viata ta si, mai ales, pentru a incerca sa oferi o raza de speranta celor care au o nevoie disperata de a se agata de orice. Intr-adevar, asa cum spui, SE POATE! Nici o situatie din viata noastra nu justifica suicidul. Daca nu vedem o solutie adecvata la problemele cu care ne confruntam intr-un anumit moment, uneori nu inseamna decat ca poate nu am cautat sau nu am asteptat suficient de mult. In definitiv, toate sunt trecatoare… Chiar si problemele! Desi, sunt realist, uneori timpul trece ATAT de greu…
Inca o data, multumim pentru gandurile tale. Le-am copiat si in cadrul rubricii „Contributii”, sub pseudonimul pe care ti l-ai ales. Ai grija de tine, de voi, si fie ca Bunul sa va aiba in paza si sub protectia Lui binecuvantata!
Cu prietenie,
Adrian
Culmea,am ajuns si eu aici… 35 de ani,atatea amintiri…fara noima. Inteleg greseala,insa gandul ca esti singur in ,,treaba” asta e cumplit! Nu sunt o crestina practicanta,insa cred in Divinitate,am avut experienta ajutorului divin si cred cu tarie ca nu-I este pe plac ceea ce gandesc sau fac. Ce fac? Mda,am dat un search pe google cu privire la morti ,,usoare”,nici nu cred ca exista asa ceva…dar,ma rog…incercarea omului de a vedea daca totusi,exista asa ceva. Am constatat ca,de-a lungul timpului,viata te supune la diverse incercari,ba chiar se sspune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce. Asa sa fie oare? Tocmai ascultam ,,nothing else matters” si ”I did it my way”,deja ma simt prinsa in mrejele celei ce ma asteapta de mult,o cunosc,e vicleana! Atat de multe eforturi a facut sa ma cheme la ea incat,comparativ cu viata,o accept bucuroasa. De ce am ajuns sa scriu aici? Probabil din dorinta de a impartasi,de a comunica,de a inlesni ceva,nu stiu ce anume. Credeti ca voi stiti?
Salut… numele meu este Iulian, am 25 ani si vreau sa stiti ca si eu am acelasi sentiment de suicid…Problema apare in familie… mama e alcoolica… Certuri, scandal, reprosuri, tot tacamul intre mine si mama… Mai se adauga sentimentul de neimplinire… Nu am reusit sa iau bacul desi am un iq de 126… Am terminat liceul in 2008 si am dat de 4 ori bacul fara niciun rezultat… cei drept nici nu am invatat… acum simt tot mai mult nevoia de el si nu am dispozitia interioara sa stau sa invat…. Se adauga faptul ca m-am saturat sa muncesc ca un rob si sa nu fac nimic cu banii decat sa platesc datorii create in timp… m-am saturat sa muncesc pe un salariu de 800 lei… simt nevoia ca toate aceste lucruri sa se opreasca odata pentru totdeauna… la fel cum a scis si o fata mai sus…. simt ca asa sa imi voi gasi linistea… m-am saturat… nu o sa iti vina sa crezi cu ce baiat frumos si peste medie de inteligent vorbesti dar la ce folos toate acestea cand toate stau impotriva ta?
Am un prieten care a zis ca daca vreau ma poate ajuta cu ceva… nu voi simti nimic, decat ca ma ia cu ameteala si poc jos… el a zis-o in gluma dar eu am tinut cont de ea…. cred ca daca ma rog unpic de el , imi poate da ce am nevoie…
Draga Iulian,
Bine ai venit! Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din partea dreapta (se numeste Iulian), unde vei gasi deja un prim raspuns!
Cu prietenie,
Adrian
Adrian ma numesc si eu. In urma cu 3 saptamani…de fapt gasesti mai multe aici – […moderat…]
Draga Adrian,
Bine ai venit! Imi pare rau pentru drama prin care treci, insa regulile site-ului nu permit afisarea de linkuri sau de elemente care sa faca legatura intre tine, cel real, si ceea ce scrii aici, din motive de confidentialitate.
Daca vrei sa ai „categoria” ta si aici, este ok, insa va trebui sa ne spui povestea ta si sa iti alegi pseudonimul cu care vrei sa apari. Poti posta oriunde, de restul va avea grija moderatorul.
Cu prietenie,
Adrian
Ma numesc Alex si am 19 ani.Aceasta este prima oara cand incerc sa caut ajutor dar simt ca nu mai pot.Totul a inceput cand aveam 16 ani si m’am mutat in alt oras.Am pierdut totul,incepand cu prietenii cu care am crescut si terminand cu scoala.De atunci m’am inchis in mine,nu am mai putut sa imi fac alti prieteni(am fost mereu o fire mai timida si fara incredere in mine),cu parintii nu prea vorbesc si simt ca devine din ce in ce mai rau dupa fiecare zi.Noptiile sunt cele mai rele..nu pot dormii si imi vin in cap tot felu de ganduri cum ca nu mai are nici un rost sa continui.A fost o perioada cand ma taiam pe maini,asta fiind singuru lucru care ma relaxa si ma facea sa uit de tot.Nu stiu ce sa mai fac am mare nevoie de cineva care sa ma ajute,sa’mi spuna ca totul va fi bine.Imi cer scuze de deranj
Draga Alexandru,
Bine ai venit aici! Ti-am facut categoria ta, in coloana din partea dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales. Acolo am copiat deja si comentariul Iuliei. Te asteptam cu mai multe detalii care sa ne ajute sa intelegem povestea ta.
Cu prietenie,
Adrian
Buna Alexandru,
Normal ca totul va fi bine. Depinde doar de tine ca lucrurile sa se aseze pe un fagas bun si cand spun asta vreau sa-ti transmit ca ai nenumarate resurse care te pot ajuta sa-ti creezi viata frumos. Daca e prea greu acum pentru tine, vorbeste cu parintii tai si apeleaza la un psihiatru/psiholog. Nu are rost sa te chinui singur cand exista persoane care sa-ti fie aproape. E foarte bine ca ai scris aici si de aceea vreau sa-ti impartasesc ceva.
Imi aduc aminte cand am trecut prin momente foarte grele pentru mine desi ceilalti considerau ca sunt nimicuri…… Atunci aveam impresia ca totul se termina, ca nu mai are nici un rost. Era foarte trist….. Acum am o familie minunata , copii frumosi si destepti si uitandu-ma in spate sunt fericita ca nu m-am lasat prada gandurilor negre.
Iti spun si tie ca si copiilor mei atunci cand le este greu. Nu fiti atat de seriosi cu aceste momente – zambiti si faceti un efort sa va vedeti peste cativa ani – intelegeti ca momentul greu nu este etern si nu-l lasati sa va copleseasca.
Draga Alexandru daca ai nevoie de prieteni fa un pas catre persoanele de langa tine – colegi, vecini. Nu astepta neaparat ca ei sa vina la tine. Uite, ai putea sa incepi cu lucrusi simple. Saluta-i, uitandu-te in ochii lor si zambeste-le. Pune-le o intrebare ca sa le arati ca te intereseaza ce-i preocupa, ceva de genul: Ce ai mai facut in ultima vreme? Ce jocuri video ai mai descoperit? Cum scapi de plictiseala? Nu stiu ceva de unde sa incepi un dialog. Incearca si daca ti se pare o idee buna scrie-ne si nou cum merge treaba.
E bine ca vorbesti la trecut de perioada cand iti faceai rau. In loc sa te pedepsesti (sunt altii care vor s-o faca – profesori, parinti 🙂 fii bun cu tine si fa-ti in fiecare zi o bucurie, ceva ce-ti place. Mai poti face si ceva bun pentru altii (ajuta o vecina in varsta, un copil mai mic, gaseste un ONG unde sa faci voluntariat…)
Alex, nu uita ca esti un baiat deosebit, ca Dumnezeu te iubeste si iti este aproape, ca meriti tot ce este mai bun. Fii mai bun cu tine, ai grija de tine!
Un zambet larg pentru un suflet bun!
Disperarea pune stapanire pe om chiar atunci cand crede ca, in sfarsit razele soarelui au ajuns si pe „strada lui”. Nu mai am nici un sens in viata. Tatal copilului meu a plecat dintre noi in 1989 iar copilul meu nascut cu 2 saptamani inainte de a pleca tatal sau, m-a parasit pentru totdeauna in septembrie 2013 fara sa-mi lase macar un cuvant. Ma rog la Dumnezeu intr-una sa-l iubeasca si sa-i dea liniste,caci acest copil a suferit mult in aceasta lume,chiar daca eu mi-am dat silinta sa-i fac viata usoara. L-am crescut singura ,dar se pare ca nu am putut sa-i ofer suficient pentru a-i da suficienta speranta. Il rog pe Dumnezeu sa-mi ia sufletul si sa rascumpere cu el sufletul copilului meu,dar El nu vrea sa ma asculte. Nu mai am de ce sa ma mai agat. De aproape 2 luni imi caut un motiv pentru care sa mai traiesc si nu-l gasesc. Nici macar preotii nu-mi dau voie sa-i fac cele necesare ,pentru ca s-a sinucis…. Stiu ca vor fi voci care sa ma puna la zid, acuzandu-ma de fapta copilului meu…Nu-mi caut circumstante atenuante…dar stiu ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa-i fac viata usoara, sa nu simta ca-i lipseste tatal.Cu toate astea, nu a fost suficient.Nu sunt aici pentru a cauta consolare,nici pentru a ma scuza, ci pur si simplu nu am cu cine vorbi despre disperarea mea. Lucrez cu copii…situatia este si mai ingrata atunci cand sufltu-ti urla de durere sa fii obligat sa canti si sa dansezi…..caci asta trebuie sa-i invat pe micuti. Iubesc copiiii,dar mi-e asa de greu sa vad copiii tuturor cand stiu ca al meu nu mai este niciunde…
Draga Daniela,
Bine ai venit! Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta (am numit-o „Daniela C.”, intrucat mai exista deja cineva cu acelasi pseudonim si am vrut sa evit orice confuzie…), unde te asteapta deja un prim raspuns.
Cu prietenie,
Adrian
Buna. Am gasit acest site de vreo saptamana de cand o colega de servici s-a sinucis aruncandu-se in gol […moderat…]. M-am tot intrebat DE CE ajung unii oameni sa se sinucida si am ajuns aici. Vreau sa va spun teoria mea si daca Adrian va gasi de cuviinta sa publice acest mesaj ok, poate va intoarce pe cineva din drum,daca nu,nu.Ideea asta morbida incolteste pe parcursul vietii,nu ne nastem cu ea.Ce sunt oamenii? Suntem niste molecule chimice care ne nastem inconjurati de fericirea celor din jur, care ne ingrijesc ,care ne spala, care ne adorm cantand, care ne citesc povesti cu zane, la care visam in somn. Dar uitam aceasta etapa de bebelus.Nu stim daca a fost asa.Credem ca a fost asa sau nu.Apoi crestem.Dam piept cu viata,cu dezamagirile,cu umilintele,cu subaprecierea sefilor,cu nedreptatea,cu violenta, unii gasesc in drum cutia Pandorei si o deschid.Suntem dezarmati,nimic in etapa de bebelus nu ne-a pregatit pentru asa ceva.Ce face un om dezarmat? Molecula chimica (omul)isi creeaza o serie de convingeri de puterea legaturilor tricovalente, adica foarte puternice, de necombatut. MINTEA lui creeaza acestea:ca nu e destul de bun,ca nu merita sa fie iubit etc. Dar SUFLETUL lui este cel din stadiul de bebelus. Sufletul e de factura divina si deci nu se schimba niciodata pana murim. El nu se intineaza de dezamagirile vietii.Doar mintea se incarca de negativism din cauze exterioare(presa arhidramatica, cu stirile negative care fac rating) sau apropiate, familie etc.La bebelus sufletul e una cu mintea.El e o fiinta care se bucura de tot,care zambeste cand ii zambesti,chicoteste cand ii chicotesti,care se spune ca vede ingerii si de aia zambeste asa fara motiv sau se uita fix intr-o parte. Ca sa apropiem mintea de suflet,de starea de bebeluseala, adica de starea de bine si de confort,ne trebuie o cuanta de energie direct proportionala cu distanta la care ne aflam in acest moment de suflet.Exact ca un electron care sare de pe un nivel inferior pe unul superior trebuie sa primim din Univers energia sa facem saltul.Avem dreptul ca macar asta sa cerem Universului daca tot ne-am nascut fara sa vrem.Energia care sa desfaca legaturile tricovalente din creier care ne tin pe un nivel inferior. Pare greu de gasit asta pentru unii. Daca am fost perfecti la nastere iar pe parcurs mintea s-a indepartat de suflet ce ne facem?Cum desfacem sinapsele gresite,cum inversam reactia chimica spre ceva bun?Identificam receptorii din creier care se activeaza la gandurile negre si nu-i mai incurajam.Oprim cauza.Oprim catalizatorii.Refacem drumul inapoi spre suflet.Sufletul niciodata nu-ti spune ca esti prost,ca nu esti bun de nimic, ca nu meriti nimic. Sufletul e particica divina din noi perfecta la nastere. Ramane pe parcursul vietii sa nu o acoperim cu prea multe straturi de beton astfel incat sa fie prea greu sa mai ajungem sa o mai accesam.
sunt inutil……..
aratati-mi voi de ce trebuie sa mai exist !
sunt inutil……..
aratati-mi voi de ce trebuie sa mai exist !
aiurea………existenta de apoi………..! eu las un nr de telefon…
nu cred ca au facut asta multi…[…moderat…]……ESTE CINEVA INSTARE SA MA CONVINGA SA NU-MI IAU VIATA ?
SI E TARZIU………….INCA ASTEPT….DAR E TARZIU PTR. MINE !
„sunt inutil……..
aratati-mi voi de ce trebuie sa mai exist !” scrii tu.
Pentru a-ti „arata” ceva ar trebui mai întâi sa stim mai multe. Te rog deci sa ne spui ce ti s-a întâmplat . Sunt sigura ca exista o solutie la problemele tale.
Cu prietenie,
Mary
Salut,vad ca plingi aici,nu ai vlaga in tine.Durerea ta e cea mai,cea mai.Eh,ce pot sa zic…cind va curge singe din corpul tau,in realitate,nu figurativ,doar atunci SA ZICI CA SUFERI.Pina atunci,rezista ca si altii au rezistat.Suferi,asa este ? Desigur,suferinta doare dar inca nu ai cunoscut ce inseamna DUREREA CEA DIN SUFERINTA.Nu esti nici primul,nici ultimul,ia mai bine,scrie ce te doare si mai usureaza din povara,si vom face si noi ce putem sa te luminam.Momentan,esti asa de intunecat in toate,incit nu mai poti vedea calea de iesire,usa de evadare din intunericul in care te gasesti..Sa te auzim,aici pe site.Esti anonim,asa ca…poti scrie fara inhibitii.Dai drumul,asteptam..
Nu trebuie sa fii util,bunatatea iti arata lucrul asta,indiferent de durere,urmeaza-ti inima,gandestete ca aici traiesti,asta esti.Gandurile negre mai bine ti le pui pe tavan :),sau…pe cer cand e senin,pentru ca acolo esti mereu.Numai bine.
Nu vreau decat sa mor,nu-mi place sa traiesc in aceasta viata de om ,vreau sa traiesc intr-o alta viata (cred o alta viata !!!)ca o scoicuta pe fundul marii.Acolo vreau sa fiu…Nimeni n-o sa ma convinga sa ma intorc aici…!!!Sunt o greseala …
Draga Adriana,
Bine ai venit aici! Ti-am facut o „categorie” a ta, in coloana din partea dreapta. Se numeste „Adriana P.”. Acolo vei gasi diverse raspunsuri ale membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
In viata poti sa ajungi la un moment dat cand pur si simplu nu mai poti continua, deoarece realizezi ca esti o povara pentru cei din jurul tau sau cel putin asa crezi. In acele momente te bate gandul asta nenorocit sa o faci. Dar e simplu sa o faci efectiv, problema e CE LASI IN URMA TA. din pacate nu vei stii, deoarece dincolo e doar spiritul care e ceva imaterial, nu cred ca va putea sa interactioneze cu cei ce ii lasi in urma. De acceea e necesar sa scrii de ce o faci sau sa lasi totusi o explicatie cat esti in viata. Este gestul suprem inainte de a o face. Toate emotiile si sentimentele pe care le-ai acumulat se vor transforma in cateva randuri. Este infricosator si linistitor in acelasi timp. Nu cred ca cei care gandesc asa au neaparat o problema fiziologica a creierului, ci doar incearca sa scape de probleme. Si eu incercam sa scap prin metoda asta acum cateva minute, dar am realizat ca mai bine incerci sa faci o schimbare radicala in viata ta, decat sa aplici metoda asta atat de lasa. In functie de caz, poti sa schimbi totul dintr-o data, fie ca e vorba de neintelegere cu parintii, cu sotia, pritenul, etc., te iei si pleci unde vezi cu ochii. Eu asta intentionez sa fac, pentru ca e sansa pe care mi-o ofer singur. Precizez ca sunt intelectual, am 32 de ani, am bani, 2 case, masina. nevasta, copil, servici bine platit, dar ceva lipseste. Intelegerea celor din jur, Asa ca va voi scrie peste un timp ce am rezolvat prin metoda asta de a pleca in lume. daca alegeam prima metoda nu cred ca va mai puteam impartasi ce se va intampla cu mine. Viata merita traita asa cum iti doresti, nu cum vreau cei din jurul tau, asa ca ai decizia in mana.
Draga Razvan,
Bine ai venit si multumim pentru aceste randuri! Te felicit pentru ca ai rezistat acelui impuls si ai decis sa iti canalizezi toata acea frustrare spre altceva. Asteptam sa ne scrii din nou, cand vei mai putea. Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din stanga; intrucat mai era deja un Razvan, am adaugat numelui tau si initiala A – asadar, este „Razvan A.”. Daca nu iti place, poti scrie acolo cum vrei sa se numeasca!
Cu prietenie,
Adrian
Sinuciderea poate veni ca o izbavire… Am intrat intr-o depresie acum 6 luni si pastilele pe care le iau mi-au stricat viata. Eu asa consider,desi nu stiu ce s-ar fi intamplat fara ele. Asa cum am mai iesit odata dintr-o situatie asemanatoare, prin credinta, nu as mai fi putut sa ies. Asa am ajuns acuma la un echilibru fragil in viata mea.
Cam de 4 luni am inceput sa merg si la psiholog, insa nu i-am spus tot, cum ca in ultimul timp am inceput sa ma gandesc serios la cum sa termin cu toatele … Stiu ca e un gest de lasitate, poate chiar si de comoditate, nici nu vreau sa ma gandesc la durerea pe care le-as provoca-o parintilor, insa nu mai vad o iesire in afara de calea asta a sinuciderii.
Ma gandesc sa ma arunc in fata trenului insa nu stiu daca o s-o fac pana la urma asa. Mai mi-am inchipuit cum ar fi sa ma arunc in fara metroului.
Mai merg si la duhovnic sa ii zic diseara, insa nu ma vad intors din drum, cel putin pana ajung in orasul de bastina unde intentionez sa duc la bun sfarsit planul…
Draga Otmar,
In coloana din dreapta vei gasi o „categorie” cu numele/ pseudonimul pe care ti l-ai ales: Otmar. Acolo vei gasi, de asemenea, si comentariile membrilor grupului de suport!
Sper din suflet sa mai zabovesti printre noi! Sunt sigur ca, intr-un fel sau altul, ii putem da de cap! Sinuciderea este o falsa solutie PERMANENTA la o problema TEMPORARA!
Cu prietenie,
Adrian
Si de ce doresti sa inchei ? Ca si eu am vreut,odata,si uita ca acum sint aici.De fapt,de 2 ori.Si eu am luat pastile si am fost la psiholog.Plateam50 lei sedinta.Pina m-am prins ca-mi ia banii degeaba.Nu avea solutii pentru mine,dar stie grozav sa te jumule de bani.Psihologul se ocupa de personalitate.Provenienta problemei,se afla in spatele personalitatii,acolo unde nici un psiholog nu stie si nu poate sa ajunga.Insa,faci cum vrei.Cine atinge problema,este psihiatrul,insa si asta,nu o rezolva,in schumb,se pricepe sa o mascheze,de asa natura,incit iti revine vezelia si cheful de viata.Asta,daca omul e meseriasi.Eu am lasat pastilele,dupa un an.Si m-am intors din nou in mizeria din care doream sa scap,si m-am apucat sa vad exact,ce trebuie sa fac si cum sa fac.Am cautat la altii mai inteligenti decit mine ce e de facut.Si in zi de astazi,imi cunosc limitele si slabiciunile.Nu sint fericit,insa ma bucur de viata.Ce simt eu ca si fericire,vine din reusitele din care inving,luptind cu mine insumi.E singura sursa,pina acum.Deci,in asta,pot sa-ti zic mai multe,daca revi.Si ce ai de facut,insa trebuia sa scrii mai multe,despre sursa de suferinta.Din ce/unde provine.
Azi am ajuns sa nu mai am nimic. Sa nu mai fiu nimic. Din esec in esec am ajuns sa-mi vand ultimele lucruri pe care le aveam de pret, chiar si sufleteste, ca sa nu ajung pe drumuri.
Ce mai sunt eu acum? Un nenorocit. Unul care nu merita nici macar sa apuce Craciunul. Sarbatorile sunt pentru oamenii capabili, nu pentru ratati.
Nici n-as avea unde sa ma duc pentru ajutor. Provin dintr-o familie si dintr-o zona in care exista anumite convingeri. Oamenii pun pret pe rezultate, si pana la urma, e normal. Asa e lumea, si ar trebui sa fiu mai dereglat decat sunt acum ca sa o urasc sau sa am pretentia sa se schimbe.
Pentru ca da, stiu ca am o problema. Stiu ca in creierul meu e un dezechilibru si, probabil, e tratabil. Dar apoi ce? Raul in viata mea e deja facut. Nu mai am nici o sansa, si chiar de as avea, m-as uri si mai mult pentru felul in care ma vor privi cei din jur, mai ales oamenii la care tin.
Au fost 23 de ani frumosi, sau cel putin o mare parte din aceasta perioada. Stiu ca o mor, poate azi, poate maine, oricum, pana la Craciun. N-as suporta sa apuc ziua respectiva, stiind ce am ajuns.
Nu-mi doresc decat cacineva sa-mi citeasca randurile, chiar daca trece mai departe. Fiindca, Doamne, ma simt atat de singur. Sunt om in toata firea de-acum, si totusi nu trece nici macar o ora fara sa ma loveasca plansul si sa-mi vina sa-mi dau pumni in cap.
Oricum, cam asta sunt/am fost eu, deoinde cand cititi asta.
Aveti grija de voi.
Draga Alex,
Cu ingrijorare iti spun „bun venit aici”. Si, da, sper din tot sufletul sa nu fie vorba despre un „fost” Alex, ci un actual Alex.
Ti-am facut o „categorie” a ta, in coloana din dreapta, unde sa poti urmari in context tot ceea ce iti vor scrie membrii grupului de suport. Te rog sa ai rabdare si sa ramai in viata! Te asigur ca nu exista problema de nerezolvat, ci doar probleme! Toate se rezolva intr-un fel sau altul… Haide sa traim impreuna suficient de mult cat sa putem vedea CUM se rezolva aceasta problema!
Cu prietenie,
Adrian
Pentru ca mai erau deja „Alex”, categoria ta se numeste „Alex A.”. Am luat o litera din insiruirea aleatorie pe care ai trecut-o pe post de adresa de mail.
Buna. As vrea sa spun ca daca cineva, din Bucuresti, are nevoie sa stea cu cineva de vorba, la o cafea, la o bere, la o tigara, sa fie ascultat, sa ma caute! 🙂
vă rog să mă ajutați , caut o metodă rapidă și fără dureri , dacă există cumva un fel de otravă sau un med/drog orice ieftin/accesibil , care odată inhalat te adoarme și nu te mai trezești …
1.Prietena mea, sa certat cu mama ei foarte rau incat simte ca o uraste si ca nu is simte rostul simtinduse singura..chiar daca nu e……Vreau o metoda prin care sa o pot ajuta sa treaca mai departe..Sa uite si sa nu se mai gandeasca la ce e rau.. 🙂
Vreau sa mor atat, oricum nu intereseaza pe nimenui de mine ce rost are sa scriu de ce, nu intereseaza pe nimeni de alt om, si am impresia ca nici pe Dumnezeu nu Il intereseaza de mine.
Observ ca sunt multe persoane care sufera si-si doresc moartea la fel de mult ca mine,iar in aceasta majoritate ma aflu din pacate si eu.Tot ce pot spune e ca doare,doare foarte tare sa fii ignorata si calcata in picioare in cel mai crud mod posibil.Sunt disperata!!Disperata sa gasesc o cale sa ies din depresia care imi chinuie sufletul de un an de zile.Sunt intr-a 10-a,o eleva normala,fara mii de prieteni si popularitate,acea fata invizibila de pe culoarul scoliii(probabil ca stiti la ce ma refer).Cu toate astea,n-am fost inzestrata cu o „frumusete sublima” si m-am nascut cu o problema la dantura care mi-a distrus intreaga viata.A fost un accident si nu pot da vina pe nimeni pt asta,poate doar pe soarta,pe destin,nici macar nu stiu.Timiditate,complexe,dispretuire…m-au ïncatusat”atat timp si inca n-am scapat de ele nici acum.Poate nu voi scapa niciodata…Am incercat sa ma sinucid,dar pt ca sunt o lasa,nici macar asta n-am putut sa fac…Mi-e frica sa o fac,asta-i adevarul,dar nu de durere,ci de Dumnezeu…De faptul ca dincolo de moarte,daca as face asta,nu as mai ajunge niciodata la El…Nu spun si n-am spus niciodata nimanui ceea ce simt si chiar ma surprinde faptul ca ma destainui acum,aici…Incerc intotdeauna sa ascund faptul ca ma doare,nu le-am spus nicodata parintilor despre asta pt ca nu vreau sa-i fac sa se simta vinovati intr-un fel.Sunt autoritari si n-am avut nicodata o legatura prea sentimentalista(daca pot spune asa) cu ei.Ii iubesc,ii respect,insa sa le spun acum „drama” care ma determina sa vreau sa ma sinucid ar fi oarecum patetic din partea mea.Nu-mi place sa-mi plang de mila,sa ma simt vulnerabila si tocmai de aceea prefer sa tin totul inchis in mine Ceilalti ma dispretuiesc,ma ignora si rad cu nerusinare de mine,de defectul meu,de tot ce ma reprezinta,de intreaga mea persoana.Stiu ca n-ar trebui sa-mi pese,dar cand iti spun asta,in fat, zi de zi,ora de ora,asteptand orice ocazie sa-ti faca mai mult rau,sa te distruga complet….chiar ajungi la concluzia ca nu valorezi nimic in viata asta.Rad,isi bat joc si te fac in toate felurile posibile(va puteti imagina) si tu taci,pur si simplu taci,nu spui nimic,nu faci nimic,ci doar asculti insultele si batjocuririle lor .Poate pt faptul ca nu sunt chiar normala(pt defectul pe care il am) si nu ma incadrez in standardele „perfectiunii”,deci nu merit ceva mai mult decat o privire dispretuitoare din partea lor.Va rog ajutati-ma si spuneti-mi ce ar trebui sa fac?Pt ca,credeti-ma,sa astept pana vor inceta,nu e o optiune…
Buna ziua ,in ultimele zile am fost foarte tensionat si mam gandit sami pun capat zilelor . cine ma poate ajuta sa trec peste va rog ca nu am cui povesti si mam regasit pe acest sait deci va rog nu ma dezamagiti
Draga Paul,
Bine ai venit! Ti-am facut „casuta” ta in coloana din dreapta (se numeste Paul), si te asteapta deja acolo un prim comentariu.
Te asteptam si pe tine acolo, cu mai multe detalii. Ajuta-ne sa iti intelegem situatia!
Cu prietenie,
Adrian
Pentru toti cei ce au intrat pe acest site si pentru mine .. uitati-va la acest videoclip facut in SUA, este in engleza si stiu ca multi dintre voi cunosc limba, pentru ceilalti insa, mesajul va fi usor de inteles si anume „Nu lasa scaunul (locul tau) gol!” Stiu ca ce ne impinge catre aceste ganduri este, cel putin pentru mine, gandul ca locul acela pe care il ocupam nu mai are un sensul si scopul si numai este comform idealurilor de pana acum. Sper sa-mi gasesc un alt scop in viata sau sa invat sa traiesc cu esecurile mele. Nu vreau sa ranesc pe cei putini pe care ii am aproape, chiar daca ei, voluntar sau involuntar m-au ranit pe mine, nu vreau sa-i las traind cu lucrul asta sau sa-i responsabilizes, poate va fi chiar si prea mult de inteles pentru ei..
responsabilizez* scuze de greseala
Draga Carmen,
Multumim mult pentru videoclip! Si te mai asteptam pe aici!
Trebuie sa va spun ca avem si noi in Romania un astfel de Telverde, la a carui infiintare am avut onoarea de a putea contribui si eu – este 116123, apelabil 24/7, din orice retea de telefonie! De asemenea, acest site este un loc potrivit pentru ca oricine sa isi poata varsa amarul, sa isi poata spune povestea, iar numerosii membri ai grupului de suport, din toata lumea, oameni obisnuiti, dar cu un suflet extrem de frumos, va vor asculta fara sa va judece si va vor fi alaturi!
Va imbratisez cu drag pe toti!
Adrian
Da, cautand numarul de telefon am dat de voi mai exact, si va multumesc ca sunteti aici si ca ajutati! Nu am avut ocazia sa sun pentru ca incerc din rasputeri sa ma lupt cu aceste ganduri singura, nu stiu daca sunt pregatita si pot face fata unei discutii cu cineva prin telefon, desi stiu ca mi-am prinde bine. Simt ca increderea mea este limitata si incerc sa-mi gases ocupatii care sa ma ajute sa trec peste. Am postat video-ul pentru mesaj nu pentru linia verde din SUA, evident. A avut un impact pentru mine si poate va ajuta macar putin si pe altii sa se gandeasca macar putin la consecinte. Iti multumesc tie de raspuns si tuturor care participa la acest site pentru ca faceti ceva. Nu vreau sa critic, ci vreau sa ajut! Nu a fost chiar la indemana sa gasesc numarul. Il cautam sa vad daca exista in caz de urgenta, in cazul in care nu reusesc sa ma adun! Haide-ti sa-l facem mai visibil si mai la indemana! Poate chiar scris mare aici! pe bannerul de sus sau in backgroud! sa apara imediat la search-ul pe Internet .. Daca se poate ar putea fi de folos.. poate ar trebui mai multe campanii.. Poate noi, cei care cautam ajutor daca ne concentram sa-i ajutam pe altii in situatia asta ne vom ajuta si pe noi.
nu stiu.. daca sa dau frau liber cateodata gandurilor mele macar prin a apasa un search buton despre acest topic… mama mea s-a sinucis, eu experimentam un fel de deviatie psihica la vremea respectiva, au trecut 5 ani de atunci, mi-e atat de dor de ea, mi-e atat de greu sa trec peste… atat de greu, cateodata simt ca-mi pierd puterile si ma doare inima la propriu.. eu nu ma gandesc la suicid… cateodata petrec ore in sir incercand s-o simt si amintindu-mi frumusetea ei, ca om si ca tot… nu mai pot de dorul ei…
Fii sigur ca ea este langa tine! Fa-ti o regula in mintea ta „cand mi-e dor de ea inseamna ca ma priveste si se gandeste la mine” si vei transforma acel dor, in ceva frumos si ceva ce vei simti cu placere. Amintirea ei este parte din ea. Ne-au fost date amintirile ca ceva ce sa ne faca sa mergem mai departe, altfel am uita… Sa nu o uiti, si sa-i cinstesti amintirea traind asa cum si-ar fi dorit ea sa te vada. Si daca viziunea ta e diferita de a ei, inseamna ca si-ar dori sa te vada fiind tu insuti si iti imbratiseaza visurile.
Buna, Ma numesc Irina si am 17 ani, nu stiu cum sa incep, povestea mea e lunga….totul a inceput cand avea 2 ani si jumatate iar parintii mei s-au despartit, tata a plecat inafara, iar mama a a ramas cu mine, amandoua am suferit mult…. La implinirea varstei de 7 ani, a hotarat si mama sa plece inafara….iar atunci am ramas doar eu….. Ma cresc bunicii, dar bunica mea in fiecare zi imi spune ca aici unde stau nu e casa mea si ca nu ma mai suporta….Am avut un prieten timp de 3 ani de zile dar dupa atata timp a hotarat sa plece….Mi-a luat mai mult de un an sa il uit, si nu mai puteam investii sentimente in orice relatie….dar acum 9 luni in viata mea a aparut o persoana foarte speciala, pe care am ajuns sa o iubesc foarte mult, si fara care nu m-as vedea vreodata, singurul care ma mai poate face sa zambesc….care m-a renascut. A fost primul baiat in care am avut incredere sa ma pot culca cu el, pana atunci nu mai facusem asta, desi multi au vrut acest lucru de la mine, insa nu mi-am dorit. Acum cand in sfarsit eram fericita, a aparut matusa mea si a dat totul peste cap…..prietenul meu are 23 de ani, dar pentru mine niciodata nu a contat varsta atata timp cat dragostea exista……Acum problema este ca matusa mea i-a zis bunicii mele ca eu m-am culcat cu prietenul meu, a inceput sa il ameninte….ca se va duce la politie….in toata povestea asta doar mama imi este alaturi….Ma simt de parca nimeni nu ma vrea, in fiecare seara ma gandesc, ca tata a plecat, mama a plecat, baiatul cu care am stat 3 ani de zile a plecat, majoritatea persoanelor importante din viata mea au plecat…..Pentru ce as mai trai cand toti fug de mine? Nu am facut decat sa iert…..a fost asta o greseala? As vrea sa ma puteti ajuta si sa nu ma luati in ras…
Draga Irinna,
Gasesti deja un raspuns in „casuta” din partea dreapta, care iti poarta numele pseudonimului ales.
Cu prietenie,
Adrian
De ce-mi ranesti naivul ce sunt,
ca-s pierdut in bun si-s prost?
Nu..nu sunt pierdut,stiu ce-i trebui sufletul,
si nu..nu sunt prost,stiu doar ce-i fara de rost.
Tu lume,esti pierduta de mult in lacomie,
si lacoma-i viata uneori,
plansete aduci tu-n vorbarie,
caci gauri negre s-au intors din sori.
Si eu nu pot decat sa iubesc naivul
cel dulce si tie hidos,
si nu pun pret decat ce-i sufletul,
Naiv,bun si frumos.
Am inceput sa-mi selectez din scrieri si sa le corectez,am inceput sa nu mai scriu cu frustrari si sa invat sa privesc ceea ce este esential,am combinat si realitatea,cu ceea ce simt din partea ei si ceea ce ar fi frumos,pentru ca am inceput sa vad si partea aceasta a sa.Am incercat sa nu ma las doborat de neincredere.Pe viitor sper sa public.Va doresc numai bine tuturor!
Am uitat sa va spun,ca este din partea mea pentru voi!O zi placuta si noapte buna va doresc!
Multumim si succes in a publica. Nu abandona niciodata visul tau.
Nu mai suport ce mi se intampla! Cred ca am inebunit… 😦 Nu stiu ce am de la un timp, simt ca ma confrunt cu o boala. Am 14 ani si de cand ma stiu, nu am fost o persoana rea si nici acum nu sunt. Ma confrunt pe zi ce trece cu lucruri care nu le doresc si creierul meu spune opusul. Nu sunt o persoana rea si incep sa cred ca sunt pentru ca, eu stiu ca nu as dorii rau la nimeni si creierul meu zice sa doreasca da eu nu sunt asa nu doresc la nimeni spun lucruri in gand care nu vreau si tot le spun pentru ca stiu ca nu vreau. Simt ca nu merit sa traiesc si imi vine sa ma sinucid. Nu stiu ce sa fac sa nu mai gandesc lucruri pe care nu le doresc si nu vreau sa le gandesc. Mi-as dorii mult ca cineva sa ma poata ajuta si as fii recunoscatoare… Eu stiu ca nu doresc asta si nu stiu de ce zic ca o doresc si nu e asa nu sunt genul de fiinta :((.
Denisa , la 14 ani…cam toti adolescentii din cam toate timpurile s-au confruntat cu aceeasi problema ca si dumneata deci , asta-i de cand lumea , n-ai descoperit dumneata roata sa fi sigura ! Pe acest blog , daca doresti cu adevarat ajutorul …chiar al poti gasii insa , depinde doar d e dumneata daca vei tine seama d e sfaturile primite , restul….. e poveste .
eu traiesc degeaba si daca incerc sa schimb fac mai rau si mie si celor din jur…eu nu mai vreau…nu cred ca ma poate ajuta cineva nici aici nici nicaieri…nici eu nu mai am ce sa fac….as face mai rau….chiar cred ca traiesc degeaba si ar fi mai bine sa nu mai fiu…mi e frica…imi caut curajul sa o fac…
NIMENI NU TRAIESTE DEGEABA ….nici macar un fir d e iarba nu exista fara un scop , fara un rost foarte bine definit deci….dumneata cum indraznesti sa faci astfel de afirmatii ?! Intrebare : daca crezi cu adevarat ca nici aici nu vei gasii ajutorul de care ai nevoie ….pentru ce ai mai scris ? Nu cumva pentru ca inca ai speranta intr-un ajutor venit…chiar d e aici ? Si inca o intrebare cu riscul de a te supara : de unde ti-a venit ideea ca ….traiesti degeaba , cine ti-a bagat aiureala asta in cap ?!
Salutare 🙂 Numele meu este Razvan. Sunt student, iar ca hobby sunt fotograf (desi nu cred ca are vreo importanta, dar in fine). Ce cred eu este ca Dumnezeu vrea ca eu sa am o viata fericita si frumoasa (valabil pt toata lumea). Daca nu am parte de asa ceva, daca nu mai gasesc alinare in absolut nimic, daca nu mai gasesc bucurie in lucruri mari sau chiar marunte, daca simt ca nu am pt ce si pt cine sa traiesc, de ce s-ar supara daca m-as sinucide ?
Dumnezeu este alinarea si speranta noastra, este un spirit care ne ajuta sa ne capatam incredere in noi si sa mergem mai departe….eu nu cred ca se supara Dumnezeu ca vrei tu sa te sinucizi. Mai intai gandeste-te de ce ne-a creat Dumnezeu? ca sa ne sinucidem? Intrebare retorica la care fiecare are varianta lui de raspuns. Din punctul meu de vedere Dumnezeu ne-a creat ca sa gasim dragostea si lucrurile frumoase dar si mai putin frumoase din viata asta. Viata este ca o gradina cu flori pe care tu ca fotograf ii poti surprinde cele mai frumoase detalii. Dar oare in pozele tale langa o floare frumoasa nu este si una mai putin frumoasa, o floare vestejita? Asa cum Dumnezeu a lasat lucrurile bune in lumea asta asa le-a lasat si pe cele rele, iar invingatori sunt cei care lupta sa invinga si sa gaseasca iubirea, fericirea chiar daca drumul este plin de obstacole. Fiecare are parerea lui despre sinucidere, si eu am avut gandul asta dar mi-am dat seama ca problemele si florile vestejite nu dispar daca eu ma sinucid. Viata merita traita chiar daca momentele grele incearca sa te ingenuncheze, esti tanar caută frumosul în fotografiile tale si ajută și pe alții să le găseasca. Numai bine
Ce misterios e modul cum, venind pe drumuri diferite, acoperite cu praf sau spoite cu aur, ajungem in aceeasi intersectie rece a sinuciderii…
Povestea vietii mele e lunga, dezolanta si complicata, si sunt indreptatita cand spun ca am trait intr-o viata cat altii in 10. Ma alina gandul ca aici n-am sa fiu judecata, dar caut un raspuns sau o schimbare, o alinare usoara, prin voi.
Am 23 de ani si sunt singurul copil al familiei, singuratate care mi-a marcat intrega existenta. Parintii, desi iubitori si grijulii, nu s-au putut desprinde de latura superficiala si au incercat sa compenseze certurile si agresivitatea prin mijloace materiale. Am invatat sa port masti, inca de cand eram copil, sa disimulez fericirea, de dragul aparentelor.
La 16 ani, am cunoscut un EL in varsta de 19 ani, care avea sa-mi schimbe destinul. Am schimbat un zambet si atunci cand mi-a cerut numarul de telefon, nu l-am refuzat pentru ca era ruda si prieten cu prieteni si rude de-ale mele.Locuiam in judete diferite, la sute de km departare. M-a sunat dupa un timp, cand era deja plecat in strainatate, poate la o distanta de 3-4 luni de cand ne cunoscusem. Apelul lui l-am perceput, in copilaria mea, ca pe un semn divin, un raspuns al singuratatii mele. L-am transformat rapid in obiectul iubirii ideale, acea iubire platonica pe care o intalnesti o data in viata, gandeam atunci.Ma alipisem de el cu toate gandurile si era evadarea de indiferenta parintilor. Nu aveam alte mijloace de comunicare, decat telefonul lui- miercuri si duminica-la un interval regulat.Ne-am intalnit in calitate de iubiti in vara lui august- cand se implinea un an de cand il vazusem prima data. Eu mi-am vizitat bunicii cu scopul intalnirii cu el. El se intorcea din afara, intr-un concediu. Am petrecut vreo 3 zile neintrerupte impreuna, colindand toate stradutele. Am invatat cum e sa fii sarutata si sa saruti, pentru prima oara. M-am intors acasa cu inima sfasiata pentru ca nu puteam fi mai mult timp alaturi de el. Relatia noastra se solidifica si eram convinsa ca era omul vietii mele. De altfel, fiind la distanta, imi permitea sa-mi imaginez cele mai frumoase lucruri despre el, iar el devenise un Fat Frumos, dar virtual. A doua intalnire cu el a fost decembrie, in acelasi scenariu. Diferanta a fost ca, de data asta, sub impulsul sentimentelor, am facut 2 greseli majore: l-am prezentat parintilor si m-am lasat atinsa de el, in intervalul care nu e nici feciorie, nici pierderea virginitatii- ci undeva intre. Tata, incantat de baiatul muncitor, de la tara, i-a propus ca atunci can dse va hotari, sa vina sa se califice pe un utilaj portuar, si sa locuiasca la noi o perioada. Tata mi-a marturisit apoi, ca a facut asta din teama de a nu ma pierde, de a nu fugi cu el, cumva. Nu as fi facut-o, dar el asa a simtit in acel moment. Dupa intalnirea asta, am avut groaznice mustrari de constiinta ca m-am lasat atinsa de el. Relatia nu mai era platonica, era materiala, tangibila, si simteam cum Dumnezeu s-a suparat pentru gestul meu. Am postit si m-am impartasit, aceea fiind ultima impartasanie pana in ziua de azi, dupa care am simtit ca am scapat de povara. In august-ul anului urmator, dupa aproape 2 ani de relatie la distanta si 2 intalniri, a venit la mine.Initial, pentru o perioda scurta, dar pentru ca nu isi gasea job, perioda s-a transformat intr-un an in care el a trait pe banii si rusinea mea. Cata rusine si barfa am indurat din cauza asta, nu am cuvinte sa va povestesc. Ma apropiam de 18 ani, dar veneam dintr-o familie numeroasa, cu multe rude rele si barfitoare, care mi-au ras in nas. Pentru dragostea lui, m -am luptat cu toti, dar stresul m-a doborat si am inceput sa am dese atacuri de panica, pana la izolare. El, in schimb, incepea sa traiasca. Si-a inceput scoala de calificare, isi forma o noua viata.Fortata de aparenta iubirii si a faptului ca locuia la mine, am inceput un joc periculos si murdar, o refulare sexuala care nu era o implinire a dragostei ci o anestezie a durerii. Cand i-am cerut sa plece, a inceput sa planga, ca un copil scos in ploaie. Si-a gasit job dupa luni bune de cautari, si a continuat sa locuiasca la mine.Mama il detesta, certandu-ma teribil pentru alegerea asta, iar tata il ocrotea. Terminata psihic de razboiul interiot, din mine, dintre iubire si abuz, dintre famile si iubit, sanatatea mea s-a subrezit teribil. Am avut depresie, anorexie nervoasa si tulburari de panica, si groaznic este ca toate astea erau ignorate de cei dragi ai mei, de parinti si de iubit. Imaginati-va cum e sa ai 18 ani, o poveste ca asta in spate si un bacalaureat in imediatul viitor. DIn cauza bolii nervoase, am absentat mult din ultimile luni ale clasei a 12-a, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am putut invata acasa si Bac-ul l-am promovat cu o medie mult peste 9. La Bac m-a sustinut foarte mult EL, fiindu-mi alaturi si ajutandu-ma sa trec peste atacurile de panica aparute ca din senin. Cine nu a trecut prin asta, nu stie cat de ingrozitoare pot fi. Dupa Bac, aveam extrem de multe optiuni in privinta facultatii, dar am ales-o pe cea mai grea. In 3 zile m-am pregatit pentru admiterea la Facultatea de Medicina. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma indrume, si daca o sa fiu un medic bun, sa reusesc, dar daca nu, sa ma lase spre alta facultate. Am luat, ai mei au fost extaziati, dar pentru cateva sutimi, am luat la taxa. S-au indatorat ai mei saracii, pentru a-mi plati taxa care valora cat 7 salarii medii pe economie. In septembrie, dupa mai mult de 1 an de cand venise la noi, EL a ales sa se mute in oras, pentru ca noi locuiam departe si ii era greu sa ajunga la munca. L-am ajutat si si-a gasit o garsoniera, ultracentral, simpla dar bine pozitionata. La inceperea anului universitar, s-a pus problema gazdei mele, pentru ca noi locuiam la vreo 60 de km de orasul unde e universitatea. Si cum finantele erau deja epuizate, solutia a fost sa ma mut cu EL. Am fost obligata. Si cate am indurat, cand s-a vazut singur cu mine si cand m-a vazut lipsita da ocrotirea parintilor, nu am lacrimi sa va povestesc. Facultate, peste 10 ore pe zi, acasa cu el a trebuit sa invat sa gatesc, sa intretin o casa si un barbat, aproape ca o femeie maritata, iar parintilor nu le puteam spune nimic, de teama si de rusine. M-a umilit, m-a abuzat, m-a lovit, m-a inselat. Iar, la sfarsitul fiecareia, mi-a spus ca ma iubeste enorm si ca nu m-ar schimba pentru nimic in lume. Cand am incercat sa gasesc un refugiu in parinti, trecand peste rusine si incercand sa le intrezaresc putin din calvarul meu, mi-au spus ca trebuie sa tac si sa inghit, ca ei nu isi permit sa ma mute. M-am mutat singura,la inceputul anului 2, la o batrana trecuta de 80 de, si despre care am aflat ulterior ca sufera de Alzheimer, atunci cand incuia usa, uitand cine sunt,si o rugam sa-mi deschida, sa ma lase sa intru. O vizitau o sora si sotul acesteia, iar ei nu imi permiteau sa intarzii la chirie. Imi amintesc ca, intr- zi , ai mei mi-au pregatit o gasca, pe care am pus-o la frigider, dar din care nu am apucat sa mananc, pentru ca mi-au luat-o fara sa ma intrebe. Chiria era micuta, dar abia o putem plati din putinii bani pe care ii primeam de acasa. In perioda asta, bunica din partea tatalui, pe care o iubeam enorm, s-a imbolnavit de cancer, si cu toate eforturile, nu a putut fi salvata. Nu regret nimic, insa banutii care erau deja putini se cheltuisera pana la indatorare in incercarea de a o salva. Am fost privata de multe, nu imi mai permiteam nici macar o pereche de pantofi, iar ziua eram mai mereu infometata. Cand nu mi-am mai putut permite chiria, m-am intors la el.
3 ani au trecut de cand m-am intors la el, de cand ma mint ca imi e bine, de cand ii mint pe toti ca imi e bine. Astazi, in ziua in care va scriu, nu mai sunt aceeasi fetita infometata si cu pantofii rupti, dar banii pe care ii primesc de acasa sunt inca insuficienti pentru a-mi permite sa ma mut. De altfel, nu mai am curajul de odinioara, nu am puterea sa ma lupt cu morile de vant.
EL a inceput liceul la seral, iar acum e clasa a XIII-a. Ii scriu referatele si toate temele . Nu cred ca a citit vreodata o carte. La ultima cearta, l-am injurat cum nu imi sta in caracter, am dezvoltat o ura ascunsa pentru el, iar asta am descoperit-o de curand.EL e somer de cateva luni. Sta acasa, asteptand sa-l cheme. Imi spune ca il platesc cei de la munca, si pe timpul asta. Chiar daca rar si insuficient. Plateste cu ei doar chiria, si e singurul lucru de care beneficiez din toata munca lui. Banii de buzunar ii dau eu, din minimum minimorum. S-a enervat si a plecat acasa la el, in satul natal.Cred ca se intoarce dupa vreo luna. Ma suna o data pe zi, cate 1 min, in zilele lui bune. Si imi spune ca ma iubeste. Eu sunt imuna la sentimente deja. Sau prea ranita, prea dezgustata.
Nu-mi pot permite un job din cauza facultatii, nici macar unul part time, desi am incercat mai multe posibilitati.
M-am gandit la videochat, unul de tip non adult, in care nu te dezbraci, pentru ca sunt disperata, nu mai am iesire. Urasc saracia si o maschez, nu vorbesc despre ea, nici despre mine. Sunt unul din oamenii care zambesc mereu, fara motiv, de teama de nu-mi arata durerea interioara. O prostituata a unui singur barbat. O abuzata. O intelectuala. O doctorita. Un nimic.
Daca voi, cititorii mei, ma veti judeca si veti da cu pietre in mine, n-am sa ma supar. Poate o merit, pentru ca am tintit prea sus, ca am cerut prea mult de la viata. Si pentru mine, ca si pentru multi altii, sinuciderea ar fi o evadare. Nu , eu nu imi doresc doar sa mor, imi doresc sa mor de mainile mele, pentru ca asta er fi singura razbunare pentru tacerea si indiferenta celor in care am crezut. Ar afla si ei ca, am tacut, ca am acceptat sa fiu marioneta frumoasa si perfectionista, ca m-am lasat devorata de ei…Nu sunt inca suficient de curajoasa pentru o sinucidere. Probabil m-am obisnuit cu durerea din mine. Dar acum, mi-e sila de ceea ce am ajuns, si n-am mai ramas din mine nimic curat.
Ma doare cand va vad, pe unii, atat de sfasiati si simt si durerea voastra, la fel ca pe a mea. De ne-am putea alina reciproc… Si daca-ar fi sa traim, dragii mei, sa traim frumos, invatand din nou sa respiram viata, sa fim oameni cu constiinta de sine.
Va rog sa ma iertati pentru postarea exhaustiva, nu stiam cat si cum sa povestesc pentru a ma elibera. Imi doresc sa nu va fi plictisit, si va multumesc, din inima mea neagra, ca mi-ati citit povestea de viata, nespusa pana acum. Va astept cu orice sfat, sugestie sau chiar critica.
VA IUBESC MULT, PE TOTI!
Raisa, a meritat sa citesc postarea ta „exhaustica ” Desi nu inteleg termenul acesta m-a amuzat acest cuvant 🙂
Parerea mea sa il lasi in pace pe puturosul care ti-a mancat cativa ani din viata si sa mergi singura pe calea ta, ca de foame nu o sa mori 🙂
Pentru asta trebuie sa fii foarte ffffffffffff hotarata si sa nu mai privesti inapoi.Imprieteneste-te cu fete credincioase si te asigur ca pe langa sfaturi iti vor da si o bucata de paine…
El te trage numai in jos de aceea trebuie sa il uiti cu orice pret…
NU UITA!
O sa fie bine .Esti o fata inteligenta, o sa iti gasesti un serviciu bun si o sa te descurci si parintii tai vor fi mandrii de tine 🙂
Crede-ma ca o sa reusesti 🙂
Buna,
Ma gandeam ca noi sinucigasii le spunem altora ca sinuciderea nu e raspunsul.Le spunem sa fie puternici cand noi nu putem.
Povestea mea, nu atat de grava ca a celor de aici incepe in vara anului trecut.Nu s-a intamplat vreo tragedie, nu a decedat nimeni drag, nu am patit nimic.Doar am realizat unele lucruri.Mai intai, infatisarea mea care incepuse sa ma sperie, dar acum presupun ca infatisarea mea e doar un lucru minuscul care ma necajeste.
Desi nu am fost niciodata un copil de nta 10 la scoala, majoritatea notelor mele fiind de 7-8, chiar 5, simteam ca am ceva special.Imi puneam diverse intrebari, studiam diverse teorii si diverse lucruri stiintifice, incepusem sa citesc o gramada de carti, intrebari despre viata,mentalitate,societate.intrebari fara raspuns de altfel.Nu eram apreciata de profesori, nici acum.Nici macar parintii nu ma cred in stare ca pot sa fac ceva in privinta scolii.Lasand scoala la o parte, incepusem sa realizez mai multe lucruri si mi-am deschis ochii.Dupa crize de nervi, plans datorite cuvintelor care imi erau adresate, ma simteam jalnic.Nu imi mai fac curat in camera, nu mai socializez, nu imi mai pun sperante, nu mai creez sperante, nu mai imi plac lucrurile care le adoram inainte, ma simt fara speranta.De ce?O intrebare cre ma necajeste pe mine destul de tare.Cautam diverse articole, diverse raspunsuri ca sa pot sa aflu raspunsul la intrebarea mea.SI, partial, am aflat raspunsul: nu arat ca fetele frumoase, nu sunt desteapta, nu am prieteni, nu ma vrea nimeni, si pur si simplu, pur si simplu simt ca lumea nu e pentru mine!De la problemele cu infatiseara mea am inceput sa ma auto-mutilez, lucru care a devenit o obsesie.Cand ii spui cuiva ca te auto-mutilezi, deja esti catalogat ca fiind „emo” sau un „psihopat,prost,retardat”.Este adevarat.Partial,e adevarat.Dar nimeni nu reuseste sa inteleaga ca te simti mai bine.Simti ca parca tot esti in viata, si durerea parca iese din tine cand te auto-mutilezi.Nu, nu e masochism..e mai greu de explicat.
In fine, infatisarea mea ma deranjeaza putin,acum sincer am alte probleme.Am inceput, cum am mai psus, sa nu vorbesc.Nu interactionez.Nu imi place lumina.Ori am insomnie,ori hipersomnie.Nu mai vreau sa traiesc.Ceva ma deranjeaza.Ceva ma deranjeaza tare mult si eu nu sunt in stare sa aflu dece.Nici acum cand scriu aceste cuvinte, nu stiu cum sa va explic de ce vreau sa ma omor.Nu pot sa explic, deoarece dintre niste lucruri marunte, se aduna mai multe si creaza un lucru fatal.Gandec prea mult.Imi fac prea multe situatii in cap,sugestii, ma gandesc la ce s-ar putea intampla daca nu stiu ce, ma gandesc la altii, aud vocea altora in capul meu strigandu-mi numele, aud altfel de voci chinuitoare care ma striga.Overthinking.
Noaptea, chit ca dorm cu animalul meu in camera, simt ca e ceva sau cineva in camera aia.Se urca in patul meu, e o chestie ciudata, neagra si mare.Ma strange de gat, imi striga numele, ma sperie.Probabil frica mea fata de societate m-a facut sa innebunesc partial.Sunt incantata ca inca mai pot judeca clar.Din pacate, am unele momente cand ma gandesc intens la prea multe lucruri si ma gandesc, dar am o gramada de ganduri in capul meu si pierd total contactul cu realitatea si ma blochez.Mi-e frica sa nu ajung la nebuni,ca nu stiu ce s-ar pute intampla cu mine.
In fine, dupa ce o ruda mi-a vazut cicatricile de pe maini si picioare, m-a dus imediat la un neuropsihiatru.Nu vorbeam deloc cu doamna doctor.O data, o singura data am sus aproximativ tot dupa ce nu mai puteam.Dansa, speriata, m-a trimis la un psihiatru.La acel psihiatru la care am fost de curand, acum o luna, mi-a dat niste medicamente.[…moderat…].Totusi, nu stiu de ce mi-a dat medicamentele alea, deoarece nici cu ea nu am comunicat.Nu am vrut.Nu am putut sa ii zic nimic.Simt ca sunt prea multe lucruri care ma chinuie.Si ma gandesc ca sunt asa de tanara.
Intr-o seara nu am mai rezistat si am luat supradoza de […moderat…], rezultatul fiind un rahat.Nu mi s-a intamplat nimic.
De o luna de cand iau medicamentele, ma simt la fel ca inainte.Incerc si caut pe net chestii care, poate ma vor face mai fericita.Dar nu pot.Mi-e greu sa zambesc cu adevarat.
Mama mea e plecata in strainatate de doi ani, si am ramas acasa intr-un apartament destul de mare cu bunici mei,matusa care la randul ei are un copil, si tatal meu.Familia mea nu il suporta pe tata pentru ca e un betiv.Ugh,urasc numele asta.E zugrav, deci nu contribuie foarte mult la platile casei, bea foarte mult, si mama admite ca ar trebui sa se desparta de el.Cand a aflat ca ma tai, m-a intrebat doar motivul pe care normal, nu i l-am spus.Acum cand vede cuttere nici nu intreaba daca ma mai tai.
Bunicii mei se cearta incontinuu.Matusa mea se cearta.Toata lumea tipa,e agitata.
Cateva lucruri care m-au facut sa pierd total contactul cu lumea si am inceput sa plang, e cand am auzit pe furis cateva cuvinte spuse de familia mea: „O sa iinnebunesc la cap cu fata asta” , „Doamne ce povara e”, „Trebuie dusa la nebuni”.
Plus, cand a dat viroza in mine si nu am putut sa ma duc la scoala, bunicii mei vorbeau: „Ramane repetenta daca nu se duce la scoala”, „S-a imbolnavit special sa nu se duca”, „Am dat atatia bani pe medicamente”
Am plans.Dar uneori nu plang, deoarece tristetea ma impiedica sa mai zic un cuvant.
Mi-am planificat suicidul, unde si cum,cand, bilet de adio sau nu..etc
Am avut momente cand aproape ca eram calata de tramvai, masina etc.
Colegii mei ma vad ca cea mai amuzanta persoana din scoala.Cea mai fericita si ok.Dar nu ma stiu cu adevarat
Un singur lucru: Ma numesc Roxana si am 14 ani, sunt in clasa a 8-a.V-am psus varsta la sfarsit ca daca va o spuneam de la inceput, v-ati fi oprit din citit.
si pana la urma unde e ajutorul?!?@!?!?!…sunt gravida in luna a 5-a………la a doua casatorie….din prima am lasat 2 copii….si un barbat….care abia acum imi dau seama ca nu era cel mai groaznic din lume….chiar daca avea o aventura si cu nasa noastra de cununie……mi-e dor de copii….simt ca nu-i pot oferi nimic celui din burta……e fetita…….barbatul acutal a spus ca mai are de umblat pana cand va face un baiat( cand a aflat ca e fata)….
daca eram doar eu, era simplu!!!…………….nu vad nici un ajutor aici!!!!!!!!!!!!!!!!!
mai rau:….sunt constienta ca starile mel i le transmit fiintei din burata!!!!!!!!!!!!
am fost o lupatatoare!…18 ani a durat prima casatorie….m fCUT 40 DE ANI!…………nu vad nimic!…nici pt mine….nici pt fiinta ce-o port in pantec!!!!!!!!!!!!!!
imi doream sa gasesc o rezolvare!!!!!!!!!!!!!!….dar nU EXIAsta!!!!!!!!!!!!
gandurile astea ma bantuie acum!!!!!!!!!!….IN LOC SA MA BUCUR DE RENASTERE DOMNULUI ISUS!!!!!!!….doar credinta si frica de d-zeu m-a mai tinut!!!!!!!!!!!…..
dar SIMT….SIMT…ca celalalt va invinge!!!!!!!!!!!!!!!!,…..nu mai pot!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!SUNT TERMINATA!!!!!!!!!!!!!!!!!!SI NU VAD SOLUTII!!!….am ajuns aici, crezand ca ma veti ajuta…………M juns degreaba…..
Draga Mariana,
In primul rand, oricat de greu ti-ar fi, incearca sa te linistesti! Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta, unde asteptam mai multe detalii, pentru a intelege mai bine povestea ta si a putea incerca sa te ajutam cumva. „Casuta” ta se numeste „Mariana C.”. Te asteptam acolo, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Buna, numele meu e Andreea am 19 ani si de la o perioada intamplarile din viata mea ma coplesesc total….nu ma mai pot aduna, nu pot gasi solutii sa trec peste ,parintii mei nu ma inteleg si daca le-as povesti despre gandurile mele ar spune a sunt nebuna …. pana acum mi-a fost greu dar totusi aveam ganduri mai pozitive ….Am o poveste de viata complicata …Initial nu am vrut sa recurg la gesturi necugetate dar la un impuls am cautat pe net …Am nevoie de ajutor dar nu stiu unde sa de la cine sa il obtin . Va multumesc si sper sa ma puteti ajuta intr-un fel.
De o perioada ma gandesc intens sa ma sinucid. Am mai avut ganduri, dar treceau rapid, insa de aceasta data nu mai e asa. Ma gandesc mereu cum ma sinucid. Imi doresc uneori sa dea o masina peste mine si alte asemenea.
Toate aceste ganduri au inceput de un an. Povestea ar fi cam asa in mare. Acum 3 ani am cunoscut un barbat mult mai mare ca mine, 17 ani diferenta. A fost totul o prietenie, pana m-am indragostit. La vremea aceea eram o copila, minora inca. Eu ma intalneam cu acest barbat, doar ne sarutam si atat. Nu a vrut niciodata mai mult. Mi-a spus ca ma place deoarece am ceva ce il atrage. Si asa am tinut-o 2 ani fara nimic. Insa problema acum vine. El disparea cu lunile fara sa dea vre-un semn. El statea la 40 km de orasul meu si imi era greu sa stiu ce face. M-a facut sa plang enorm. Sufeream. Nu mai mancam. Slabisem atat de mult incat devenisem anorexica. Mi-am stricag sanatatea. Iar el..doar aparea brusc cateva zile.. Isi cerea iertare si ca regreta, iar eu ii cadeam in plasa. Dupa 2 ani s-a mutat in orasul meu caci isi deschisese firma lui. Eu deja eram majora. Si a inceput sa ma caute. Ne-am intalnit si am reluat..sa zic asa..relatia. S-au intamplat multe lucruri. Il iubeam si m-am oferit total lui. Dupa cateva luni, in urma unei scrisori de la mine, mi-a spus ca exista cineva in viata lui. Nu tine la ea din ce zice pt ca s-au intamplat multe intre ei, dar are nevoie pt ca are probleme si tatal ei e avocat foarte bun, De atunci s-au intamplat multe. A disparut 2 saptamani si s-a reintors. In aceasta perioada o prietena incerca sa ma cupleze cu un tip. Am zis „de ce nu” si poate asa il voi uita. Am stat cu tipul acesta aproape 2 luni, in timp ce cu celalalt, dupa ce s-a reintors am tinut-o doar in cearta o luna de zile. Eu ma tot certam cu el, nu il mai suportam, nu il mai voiam. Imi era frica sa stau in preajma lui caci aveam impresia ca ma va lovi. O facuse o data dar nu a dat tare.
el a inghitit si a trecut peste si ne-am impacat cand i-am cerut iertare .ma lasase sa ma calmez. De o perioada mi-a spus ca e singur..ca nu mai e cu aia, dar sunt atatea lucruri care imi demonstreaza contrariul. El spune ca nu e asa. Am decis sa ma despart de el. Am rezistat cateva zile si l-am recautat daca el nu a facut-o si iar ne-am certat.
Pe langa faptul ca ma distruge psihic si sufleteste, i-am luat apararea in fata unei fste bune prietene si noi doua nu ne mai vorbim. Nu mai am prieteni. Nu mai vorbesc cu nimeni. M-am inchis desi ma prefac ca sunt bine. Nu mai suport oameni in jurul meu. Nu mai gasesc motive de a trai. Nu pot renunta la acest barbat. Ma simt legata de el si imi vine sa m dau cu capul de pereti cand stiu ca sunt slab in preajma lui. Ma gandeam safug de acasa in alt oras, dar nu pot. Ma tine aici familia. Desi m-am inteles cu ei bine jumatate de an, de acum doar scandaluri. Sunt un copil cu rezultate extraordinare la scoala, dar nici asta nu ma mai multumeste. Nu gasesc motive.
Vreau sa mor.
Vreau sa scap de aceasta durere ce mi-o provoaca toti.
Era o vorba ” cei care se sinucid nu o fac pentru ca nu vor sa mai traiasca, ci pentru ca vor sa scape de durere.” Acelasi lucru il simt si eu.
VREAU SA MOR!!!
Draga mea Sophie esti tanara si nu s-a sfarsit lumea inca 🙂 Ai un viitor stralucit in fata la care nici nu visezi…Lasa-l pe tip sa nu ii zic altfel…Trebuie sa il lasi cu toata inima si foarte hotarata sa nu mai privesti inapoi, ORICE AR FI …Un mincinos ramane tot un mincinos, crede-ma…
Citeste mult, plimbate-te, schimba anturajul, apropiete de parinti, iubeste.i si arata-le ca vrei sa te schimbi…
Te pup…
Au trecut 3 ani de atunci,
Sunt I., v-am scris acum 3 ani, inainte de ultima mea tentativa de suicid, care a fost la un pas sa treaca de la tentativa la suicid.
Am ales o varianta brutala, nesfecifica femeilor, nici bilet nu am lasat, nu-mi mai pasa. Am scapat. Apoi am intrat aici si v-am scris. Nu stiu daca v-am scris atunci pt ca vroiam ajutor, poate v-am scris doar ca sa ma citeasca cineva..
Am revenit aici ca sa-i transmit, cu ajutorul vostru, un MULTUMESC lui outlaw!
A fost ceva in mesajul lui,, nici acum nu stiu ce-a fost. A facut ceva ce n-au reusit sa faca nici medicatia si nici terapia pe care le-am urmat.
Multe s-au schimbat in 3 ani, multe.
Sunt fericita, am acum tot ce n-as fi sperat vreodata ca o sa am.
Nu mai beau, nu ma mai droghez, am un job grozav, bine platit, am o femeie minunata langa mine, am vizitat 20 de tari intre timp, am facut bungee si diving, am calarit camile si am dormit in penthouse in Burj al Arab, am ras pana m-au durut falcile si am iubit pana dimineata.
Toate astea le-am facut eu, din munca mea, mainile mele si capul meu.
Acum 3 ani nu aveam nimic! Munceam pe 1.000 lei, stateam cu chirie si abia daca vazusem Constanta de 2 ori, beam de 10 ani de zile, ma nenoroceam pe zi ce trece.
Nu as fi crezut vreodata ca un mesaj de la un necunoscut ma poate salva..
Va multumesc, tie Adrian si tie outlaw!
Va multumesc eu, va multumesc si parintii mei, si fata care ma iubeste, si copilul pe care l-am infiat, si cei 10 angajati pe care ii am!
Vreau sa citeasca toata lumea postarea mea, sa plece putin urechea catre cei care le dau sfaturi aici, caci.. iata in mine un exemplu de succes!
I.
Draga I.,
Ma bucur enorm sa citesc aceste cuvinte! Si iti multumesc din suflet pentru cuvintele tale frumoase! Ti-am copiat mesajul in „casuta” ta, din coloana aflata in partea dreapta („I.”), sa poata fi citit in context. Te imbratisam cu drag!
Cu prietenie,
Adrian
buna simt nevoia sa vb si nu stiu cu cine
totul a inceput acum 1 an jumate cand eu o femeie cu un copil si un sot plecat la munca am cunoscut pe altcineva….care a intrat usor in viata mea si a copilului….usoor mam indragostit dar acum suntem am2 pe punctul de a divorta si ma simt ciudat ,,pierduta dezorientata…..ma gandesc ca ,copilul imi va reprosa mai tarziu ca de ce nu a crescut langa tatal lui….ma gandesc ca exista posibilitatyea sa gresesc….totusi ma gandesc ca ar fi mai binbe daca nas fi….poate asa nu mai sufera nimeni….sunt pierduta !!!!!!!!!!!!!help
In cautarea mea pentru metode de sinucidere..am dat peste aceasta pagina..am citit tot ce a spus Adrian…si as vrea sa-i multumesc intr-un fel..m-a facut sa-mi pun cateva semne de intrebare..dar tot nu pot renunta la gandul de a-mi lua viata..cu toate ca am o varsta foarte frageda..nu pot vedea ce e frumos in viata..totul pentru mine apare in alb si negru..Ma urasc pe mine pentru fiinta care sunt si nu ma pot accepta deloc..urasc ceea ce e in jurul meu..oamenii falsi..si persoanele care apar in viata ta numai ca sa te raneasca si sa profite de tine apoi sa te arunce la gunoi..mai pe scurt urasc viata..am fost obisnuita de mica sa ma inchid in mine..pentru ca parintii mei resping aceste lucruri cum ar fi sinuciderea…si alte lucruri de genul..asa ca am decis sa tac inca de cand aveam vreo 6 ani..in ultimii doi ani..problemele mele de comportament s-au agravat..lipsa somnului..dependenta de muzica..chiar si infometare sau baut..am ajuns la folosirea lamelor pentru a ma taia si pentru a inlocui suferinta mentala cu cea fizica..depresiile au devenit mai dese..crize in care mi se taie rasuflarea pentru cateva minute..si multe altele..din fericire cu ajutorul celei mai bune prietene am reusit sa renunt la acestea din urma..dar depresiile si tristetea au ramas..iar gandul de a-mi lua viata a ramas cu mine si-mi bantuie putinele ore de somn pe care reusesc sa le dorm..
Asa ca daca aveti un gand bun care sa-mi ma faca sa-mi iau gandul de la asta va rog..accept orice..Multumesc..
Draga Tsubaki A,
Multumim pentru cuvintele tale frumoase si pentru increderea pe care ne-o arati scriindu-ne aici. Ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din dreapta, unde in scurt timp vor putea sosi comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc foarte mult..
as vrea sa vorbesc si eu cu un psiholog, va rog.
cum as putea face asta on-line, pe acest site?
mi-e atat de greu sa dezvalui problemele mele altora (si mai ales unor necunoscuti), incat ma intreb daca am facut bine sa-mi scriu intentia de a lua legatura cu cineva.
stau rau la capitolul „incredere in ceilalti”. cred ca, de fapt, nici in mine nu mai am.
cine are timp sa asculte o poveste complicata pe marginea ideeii ca oricat efort ai depune ca lucrurile sa mearga bine,nu-ti iese daca nu esti ajutat de sansa…? e cineva prin preajma? help!
cred ca nici macar norocul asta nu-l am, faptul de a-mi raspunde cineva, atat sunt de insignifianta.
iau in calcul si cazul lui lefter popescu, cel ce zicea ceva de genul: „ti-ai gasit! eu si noroc!”.lucru adeverit, dealtfel, pe langa multe altele din literatura sau din viata de zi cu zi.
Draga Valeria,
Bine ai venit! Da, este foarte posibil sa discuti nu doar cu un psiholog, ci cu mai multi voluntari, de diverse profesii si provenind din mai multe medii sociale, care sunt aici sa te asculte, sa incerce sa te inteleaga si sa iti ofere si un punct de vedere cu privire la problemele prin care treci.
Ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din partea dreapta. Acesta este primul pas. Acolo te voi ruga sa ne scrii cat mai multe detalii despre problema cu care te confrunti si, in general, despre tine, pentru a ne ajuta sa ne facem o idee. Apoi, in functie de posibilitati, voluntarii de aici iti vor raspunde. Poate ca nu instant, asa cum sunt sigur ca ti-ai dori, insa cu siguranta ti se va raspunde!
Te asteptam asadar aici, cu mai multe detalii! De asemenea, este bine sa stii ca, daca vrei sa intri URGENT in legatura cu o persoana de specialitate, poti suna la telverdele 116123. Este gratuit si disponibil oricand.
Cu prietenie,
Adrian
Bună, nici nu știu cu ce să încep. Sinceră să fiu, am trecut prin multe… 14 ani din viață irosiți. Da, am 14 ani. Habar nu am de ce scriu povestea vieții mele unor necunoscuți, dar cred că doar asta mi-a mai rămas de făcut. De multă vreme aveam probleme cu greutatea, nu, nu sunt obeză, sunt grăsuță, da grăsuță. Știu ar fi perfect dacă greutatea ar fi marea mea problemă, însă nici nu se compară cu adevăratul motiv pentru care nu mai am chef și nu mai pot continua să trăiesc. Nici nu știu pentru ce aș mai putea trăi în lumea asta bună de nimic, înafară de familie nu mai am niciun motiv. Cea mai mare dorință a mea, de când mă știu a fost să am un frate sau o soră, nu contează ce atâta timp cât era sănătos, acum sincer poate că îmi doream un frățior puțin mai mult. Prin 2008, sau cam așa ceva tatăl meu mă tot ducea zi de zi la spital pentru că mama era internată acolo și eu nu înțelegeam de ce. De fiecare dată cumpăram cireșe și căpșuni și toată lumea zâmbea și era fericită, dar de curând am realizat, că părinții mei ar putea fi actori la cât de bine au jucat… să ascundă durerea. Acum 2 ani eram acasă la bunica mea, din partea mamei.. și nu știu despre ce vorbeau că la un moment dat mama începe să vorbească despre ” sarcina pierdută ” eram destul de coaptă la minte încât să fac legătura… și tata de fiecare dată când se îmbată vorbește despre ” băiețelul lui ” și toată lumea îi spune să tacă. De ce? lăsa-ți-l să se descarce, atât ia mai rămas. Știu cât de mult și-l dorea, pentru că a fost dezamăgit că nu eram băiat, dar când m-a văzut a spus că nu m-ar da nici pe 1000 de băieți, eram leită el. Însă înăuntrul lui știu și simt că a rămas puțină dezamăgire. Cred că avea vreo 4-5 luni din moment ce puteau să-i spună dacă va fi băiat, sau poate și mai mult din moment ce au fost siguri. Am uitat toată treaba asta, pentru că eram mică atunci și nu știam situația și am încercat să trec peste, chiar dacă încă doare, întotdeauna o să doară… până într-o zi, foarte de curând când am avut un vis cu fratele meu, pot să spun sincer că părea de vreo 6-7 ani cât ar fi avut acum și mă certam cu el, tipic… dar după a venit mama și a spus să mă comport frumos cu el pentru că poate fi ultima zi în care îl văd, pentru că era grav bolnav… l-am luat în brațe plângând și i-am spus cât de mult înseamnă pentru mine și că o să fac rost de bani pentru operație… îi simțeam respirația și îi simțea șina spinării ruptă-n două. Habar nu am ce semnifică acest vis, dar îl urăsc, urăsc ideea că l-am pierdut, urăsc viața și vreau să mor odată pentru că m-am plictisit să tot trec peste, pentru că va fi bine. Nu nu va fi bine că frățiorul meu nu mi-l aduce nimeni înapoi. Nu pot să vorbesc despre asta cu mama… nu vreau să o văd plângând și oricum știu că nu-mi va spune nimic… a trecut prin destule, tot ce mi-a mai rămas e să-i ușurez povara și ei și tatei pentru că cheltuie atâția bani pe mine chiar dacă avem o situație financiară foarte proastă. Nu-mi mai văd sensul în viață… dacă fratele meu nu a apucat să se bucure de nimic, cu ce sunt eu mai presus decât el, nu am dreptul ăsta, deși știu că nu și-ar fi dorit asta, dar nu-mi pasă. Nu m-am tăiat niciodată, de lașă ce sunt.. și nici nu cred că o să mă tai, de ce să dau explicații și pentru asta, când pur și simplu pot să mă arunc de undeva, la câte clădiri înalte sunt pe aici, că am de unde alege. Cu atât îi eliberez pe toți de povara mea și poate o să întâlnesc niște suflete dragi, pentru că credeți-mă, au murit atâtea persoane apropiate.. încât sunt la acel impas când mă gândesc cu asprime dacă mai există sau nu Dumnezeu.. și dacă mai există, la cât de mult iubește El copii, pe fratele meu de ce nu l-a iubit? Mulțumesc celor care v-ați făcut timp pentru mine, dar oricum chiar dacă sfaturile voastre m-ar ajuta să trec peste dorința de sinucidere, viața mea va rămâne o mizerie, care poate fi curățată doar după moartea mea.
Nu mai pot…nu stiu cum sa mai rezist. fiecare minut trece atat de greu. fiecare ora. fiecare zi. nu stiu de ce ma mai trezesc dimineata. nu mai pot manca. nu ma mai pot bucura de nimic. imi e greu si sa respir. nu mai am pe nimeni in jur. tot pentru ce am muncit se prabuseste. sunt la capatul puterilor. imi e din ce in ce mai rau. fizic si psihic. nu am cu cine vorbi. nu stiu ce sa fac…..cum sa trec peste.. tot ce am facut pana la varsta asta a fost pentru casa.. pentru o familie.. pentru ceva mai bun. si toate dispar acum. nu mai exista nimic in jurul meu. nu stiu de ce traiesc…ce pot face sa continui.. de ce sa ma mai chinui… vreau sa termin odata. vreau sa nu mai simt nimic. imi e frica…nu vreau sa dau nici gres.. nu vreau sa ajung sustinut de aparate sau cu un handicap toata viata… dar nici ce simt acum nu este viata… imi vine sa strig dar nu mai am voce.. imi vine sa scot inima din mine sa nu mai pot simti nimic.. nu stiu ce caut.. nu vreau sa renunt..dar lupt de prea mult timp timp.. nu mai exista nimic pentru mine……
Draga Stefan,
Incep prin a-ti spune ca avem foarte multi prieteni virtuali care au trecut prin intamplari similare. Acesta este motivul pentru care NU esti singur! Ajuta-ne sa intelegem mai multe despre situatia concreta cu care te confrunti, pentru a incerca sa iti oferim si o alta perspectiva, a cuiva care poate vedea lucrurile oarecum „la rece”, din afara. Atunci cand te confrunti cu o problema extrem de complicata si de stresanta, pur si simplu nu mai poti privi la absolut nimic altceva… si atunci o opinie in plus este mai mult decat binevenita…
Ti-am facut o „categorie” a ta, se numeste „Stefan 2”. Acolo asteptam sa ne scrii mai multe despre tine si despre problema care te-a facut sa te simti asa!
Cu prietenie,
Adrian
Şi iar am ajuns în punctul ăsta…mi-e şi ruşine să scriu aici din nou, dar nu ştiu ce să mai fac.
Fratele meu mai mic e la mine şi mi-e că dacă nu spun cuiva ce am pe suflet, o să explodez. Mi se rupe inima că e aici lângă mine şi nu-i pot zice cât mă bântuie gândurile astea.
Nu-i pot spune nimic, nu le pot spune apropiaţilor. Mi-ar fi prea ruşine, aş înnebuni. Nu ştiu dacă mi-ar înţelege cineva depresia, cred că ar zice doar că sunt slab. Şi vor afla, dupa, dar atunci n-o să mai simt nimic.
Citesc uneori ce se scrie aici, şi nu pot să nu admir tăria pe care o au unii, să citească despre durerea pe care o au atâtea suflete, şi mai mult, să reuşească să dea sfaturi care le ajută.
Mă uit la fiecare postare şi văd câte probleme au oamenii. Probleme pe care le pot rezolva cumva. Dar eu n-am probleme, eu sunt problema.
Pe mine nu m-a făcut cineva să sufăr, n-am pierdut ceva sau pe cineva, eu pur şi simplu cred că nu pot funcţiona ca un om normal.
N-am realizat nimic, nu am cu ce să mă mândresc. Nu faţă de alţii, neapărat, ci nici măcar atunci când mă uit în oglindă.
Acum ceva vreme am început să mă documentez, şi mi-am dat seama că sunt deprimat. Poate asta e, poate de asta n-am reuşit să fac mai nimic în ultimii ani. Mi-am ratat viaţa şi asta e.
Şi mi-am pregătit totul, dar n-am curaj să o fac încă. Aş mai trăi un pic, sunt un fricos. Nici măcar să-mi pun capăt nu mai sunt în stare, şi pentru asta sunt un nenorocit şi mai mare. Mi-e frică, de ce o să las în urmă, dacă o să fie ceva după, aşa că stau aici şi încă respir aerul de pomană, ca un parazit ticălos.
Şi asta mă roade cel mai mult. Atâţia oameni buni sunt loviţi de rele, boli, accidente, iar o lepră ca mine nu păţeşte nimic. Nu-i dată naibii lumea asta?
Mulţumesc celor care m-au citit, şi vă rog să mă iertaţi dacă v-am împovărat, am vrut doar să spun cuiva cum mă simt.
Să aveţi o zi frumoasă.
Buna…nu stiu cat o sa te ajute comentariul meu dar si eu am trecut prin momente asemanatoare, aveam impresia ca eu sunt de vina pentru ca si exist..Daca tu crezi ca esti problema si nu ai putere sa mergi mai departe cauta solutii, cauta ajutor….Solutia nu este sinuciderea,,,Ce se intampla dupa ce tu te sinucizi? te-ai gandit ce lasi in urma? te-ai gandit ca in ,loc ca se termine de fapt abia incepe totul? Fratele tau mai mic ce exemplu va avea? Familia ce va spune? Nu esti singur pe lume, sinuciderea nu va termina nimic, va incepe tot cosmarul de fapt. Capul sus, cauta ajutor la specialisti, nu trebuie sa iti fie rusine pentru ca nu este o rusine sa cauti ajutor. Invata sa iubesti totul, chiar daca altii zic ca este urat tu invata sa iubesti si sa apreciezi fiecare moment. Cauta ajutor si fii tare pentru tine si pentru cei din jur…Viata trebuie traita nu sfarsita….Sunt atatea lucruri minunate in viata asta pe care daca le-ai descoperi ai invata sa traiesti si sa te apreciezi pentru tine…Zilele trecute un prieten de pe internet, pe care nici macar nu il cunosc, mi-a zis ca in viata singurul pe care ma pot baza sunt eu insumi, eu niciodata nu o sa ma abandonez….Invata sa faci asta cu ajutorul specialistilor si nu te da batut. iesi afara, plimbate, vorbeste cu oamenii, dute in magazine, nu sta in casa in astfel de momente, cauta ajutor in lucruri marunte care o sa te ajute sa traiesti.
O zi minunata si multa pace si capul sus esti un om deosebit care merita sa traiasca ca restul
Povestea mea incepe frumos. Ne intelegeam, totul era perfect, frumos. Am vorbit multi ani pe mess, i-am si cerut de cateva ori sa ne vedem, dar a spus ca nu se poate. Mai tarziu am aflat ca se recupera. A facut 13 operatii la viata ei, are probleme cu mersul si inca nu poate merge bine cu dreptul. La inceput ne-am intalnit la cinema. Timp de un an, totul era roz, perfect. Apoi, am vrut sa ne mutam impreuna, acasa la mine, cu mama mea care mai pleaca o data la 3-4 luni in Anglia sa aiba grija de copiii surorii mele. Sora mea e plecata cu familia acolo. Eu, mama si fosta, Anca, ne-am dus acasa la ai ei sa vorbim cu mama ei daca o lasa sa se mute cu mine sa vedem daca ne intelegem. Mama ei a spus ca nu, sa nu stam nici cu ei, nici cu maica mea.. Mai bine sa facem nunta si cu banii de pe nunta si cu ce ne mai ajuta ei sa luam un apartament prin prima casa. Noi, ca indragostitii lulea ce eram, am accceptat. Ai ei voiau nunta mare, Au dat sfoara-n tara. Au dat arvuna la fotograf, la muzica, eu am cumparat inelul de logodna, maica mea a dat bani pentru verighete. Pana in iarna anului trecut, totul era frumos. Apoi a inceput sa se decline relatia. Ea tine foarte mult la catelul ei. Au fost mai multe momente in care eu nu am vrut sa vina cu catelul la mine, pentru ca voiam sa ne iubim… Si de cateva ori a facut crize de isterie din cauza ca nu voiam sa ia cainele…. Ea mai venea la mine acasa si imi gatea cat era maica mea plecata din tara. A mai fost un episod in care noi ne iubeam si a venit catelul peste noi, ca l-am luat si pe el la mine acasa, Si eu m-am retras…. A facut o criza de isterie atunci…. Ca e doar un catel, ca e ca un copil… Dar problema e ca ar fi sarit la mine, pentru ca el latra daca crede ca stapana lui pateste ceva rau. Si maica mea a vorbit-o pe la spate, a spus ca e handicapata unei cunostinte, cunostinta aceaa spunand mai departe si vorba asta a ajuns la urechile mamei ei si ale fostei. Eu sunt mai timid de felul meu, adica foarte timid, nu prea comunic, mi-e greu sa spun cate ceva…. Eu lucram in paza pana au facut restructurari… Au dat afara 5 oameni pentru a reduce din costuri, Si am ramas prin martie fara serviciu. Anca, fosta, mi-a propus sa ma duc sa muncesc la tatal ei, un om de treaba. El are o firma de tamplarie. Am stat acolo in jur de o saptamana,,,, Si imi era greu,,, Pentru ca eram planta…. Eu nu stiu sa mesteresc…. Sunt varza de venetia… Si ma simteam aiurea… Tatal ei urma sa ma formeze in timp si mi-ar fi dat si bani de buzunar si in timpul asta as fi primit si somajul, Eram ft nesigur pe mine si din cauza asta ii spuneam fostei ca ce stiu eu ce faci la serviciu? Daca te culci cu pacientii? Era perioada in care credeam eu ca ne intelegem bine si asa parea. Inainte de asta, in decembrie, cam aproape de la faza cu cainele, ea s-a distantat de mine. Nu mai voia s-o ating, sa facem sex… Sa ne tinem de mana. Era foarte rece. Si am devenit gelos… Nebun,,, Nu mai stiam ce sa cred…. Nu ne-am vazut de Craciun, de Revelion pt ca eu am lucrat 24 h, fiind in paza. Ma simteam foarte singur,,,, Parca ma abandonase. Pana un amic ne-a impacat. Am mers la o ceainarie si mi-a spus ca vrea sa ma schimb, sa fiu mai comunicativ, sa nu o mai innebunesc cu filmele, desi ei ii plac, sa fiu mai indraznet. Zicea ca vrea sa stea singura o perioada, ca nu se simte bine…. Eu o luam razna…. Nu stiam ce sa mai cred. In perioada aia ea era in somaj. E maseur la o baza de tratament si sunt obligati iarna sa ii bage in somaj. Pana la urma, totul a revenit la normal… Ma chema la ea sa facem prostii cand nu erau ai ei acasa, totul era roz. A venit maica mea din Anglia. Si mi-a zis ca, daca nu ma descurc la tatal ei sa plec. Fosta si tatal ei au incercat sa ma convinga sa mai stau, o luna, doua, trei, pana vad cum e… Eu am insistat ca nu ma descurc… Ca nu vreau sa-i incurc…, Maica mea m-a speriat mai mult cand a zis ca o sa ajung sub papucul tatalui fostei. Si de asta am plecat mai mult. Apoi ea, fosta nu a mai vrut sa facem nunta. A avut loc o discutie intre mama ei, fosta eu si mama mea. Fosta zicea ca ii e frica ca o sa ne intretina ea pe amandoi daca eu n-am serviciu, ca ii e frica ca o sa ajungem ca cersetorii. I-a zis maica mii ca e zgarcita, si cam asa e…. Si mama mea i-a zis ei ca ce a facut ea pana la 29 de ani? Vrea acum casa? Si fosta s-a suparat rau pe chestia asta. Deci s-a anulat nunta. Mama mea insista ca mi-a si dat papucii… In seara aia am facut rau de tot, nu puteam sa dorm, am luat un somnifer si o pastila ca sa pot dormi. Apoi m-a chemat fosta, dar atunci nu era o fosta, sa-mi dea banii pe inelul de logodna si verighete.I-am luat. Si apoi am vorbit afara. Imi spunea ca e dezamagita de mine, ca vom ramane impreuna… Apoi a mai durat o luna… cred… Si a incetat sa ma mai contacteze…. Nu voia sa ne mai intalnim, sa ne mai vedem…. Eu simteam ca mor pe dinauntru. Pana la urma am asteptat-o la statia de autobuz cand a venit de la serviciu. Am implorat-o sa nu imi dea papucii… Am strans-o in brate…. Am pupat-o… Mai mult obligat…. Si a zis ca ramanem amici, prieteni…. M-am asezat in genunchi sa nu faca asta… Aaaa, inainte de asta, mi-am gasit un loc de munca. Manipulant incarcari descarcari. Si mi-a venit mie o idee tare tampita. Sa il rog pe tatal ei sa imi mai dea o sansa… M-am dus dis de dimineata si l-am asteptat pe tatal ei sa coboare la masina… Si l=am rugat sa ma primeasca inapoi… De cateva ori. Mama ei era si ea prezenta si a zis: „Ce facem noi aici, harachiri?” Sau ceva de genul. Tatal ei a spus ca discutamm maine… Eu am inteles ca o sa ma ia la el si m-am dus sa-mi dau demisia unde eram manipulant si i-am zis si ancai. Ea m-a sunat si mi-a zis sa il rog pe seful meu sa ma primeasca inapoi, sa mint ceva pt ca tatal ei a sunat-o si i-a zis ca poate ma ia la toamna la el. Am mintit eu, am spus ca am o problema grava in familie, dar ala nu a vrut sa ma primeasca inapoi…. Apoi mi-a zis sora mea ca ma ia in Anglia…. Apoi, dupa cateva saptamani mi-a zis cumnatul meu ca nu poate sa ma ia in Anglia, ca e ft greu, ca si ei isi cauta noi locuri de munca… Ca isi cauta alt apartament de inchiriat… In fine, m-au dezamgit tare mult amandoi. I-am spus si ancai ca nu voi sa ma ia si a inceput sa-mi reproseze ca nu sunt in stare de nimic…. Apoi vorbeam cu ea numai prin telefon… Apoi, matusa cumnatului meu mi-a promis marea si sarea…. Ca o sa ma ia in Canada…. Mi-am facut pasaport…. In timpul asta nu m-a mai contactat fosta deloc. Apoi, am depus un cv online la o firma de asistenta pe proiectul orange, Am scris pe facebook ca ma duc la sibiu si hopa! m-a sunat fosta…. Ca ce mai fac, ca ce fac la sibiu. I-am spus ca o sa lucrez la o frma de telecomunicatii, la orange. Si eram foarte incantat, Si ea era foarte incantata de asta. A zis ca pot sa o sun oricand. Am luat interviul ala. In timpul asta m-a contactat ea, am vorbit la webcam, ii era ft dor de mine, imi zambea, era ft fericita ca ma vede. Si apoi mi-a zis ca vrea sa ne acordam inca o sansa. Am vorbit noi pe facebook pana cand, intr-o zi, a incetat sa-mi mai trimita mesaje, sa-mi mai vorbeasca. Si eu am inceput cu gelozia, ii spuneam sa-mi spuna daca se vede cu altii, ca ma simt singur, abandonat, ca de ce nu ma mai contacteaza. Si ii trimiteam foarte multe mesaje…. Pana la urma a pus iar capat relatiei…. Pe facebook…. A vorbit la telefon cu o prietena comuna si i-a zis ca nu sunt destul de barbat pentru ea, ca ma las influentat mereu de mama mea, ca o urmarea la wc… la statia de autobuz… Ca nu ii mai placea ca ne plimbam asa des in ultima perioada…. Fata asta a incercat s-o convinga sa se intoarca la mine, dar nu a reusit. Si de atunci simt ca mor pe dinauntru, ca ma prabusesc… Ca nu are sens sa traiesc.. Am avut ganduri, dar nu am de gand sa le pun in practica. Am plecat si de la Oranhe si acum sunt la o firma mare de piese auto din Sibiu si nu ma descurc acolo aproape deloc. nu ma pot concentra, mereu ma gandesc la ce ar fi fost daca m-as fi insurat, ce frumos ar fi fost. Ma simt ca dracu, ma invinovatesc intruna… Am recunoscut in fata ei ca am gresit, dar degeaba, Ma vede ca pe un incapabil bun de nimic, obsedat de ea…. Am aflat ca fostul ei a contactat-o… Si ala e insurat. Sta in Anglia. Am aflat ca ea inca tine la el… Si alte chestii care ma dezgusta…. Ea ar fi vrut sa ramanem amici pe fb, dar eu am facut prostia s-o sterg de la prieteni. I-am dat cerere, a accceptat, apoi m-a sters, apoi i-am dat cerere, apoi m-a sters si n-am mai insistat. Ma enerveaza la culme ca poate sa mai tina la fostul ei care a inselat-o in timp ce era cu ea. Si nu ma descurc la locul asta de munca… Mereu o stresez pe mama mea ca ma intorc la valcea…. Ea imi reproseaza ca a cheltuit 20 de milioane cu mine prin Sibiu…. Am blocat pe fb pe fosta si am si sters-o de pe mess, Nu mi-e bine deloc. Simt ca am dat cu piciorul la fericirea adevarata…. Si ca aici nu prea mi-e locul… Sau poate e,… Nu stiu…
Draga Cosmin,
Incerc sa inteleg daca tu ai idei suicidare? Daca da, iti voi face o „casuta” a ta, in coloana din dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
Nu am, dar simt că nu mai rezist… Mă simt pierdut fără ea. Mă simt cufundat în trecut şi nu pot privi spre viitor. Mă simt total responsabil pentru anularea nuntii.
Salut.In primul rand am 17 ani fara 1 luna .la 12 ani a fost prima oara cand m-am masturbat.atunci nu stiam ce insemna acest lucru.mai tarziu am inceput sa vizionez filme porno prin intermediul surorii mele de la care am aflat despre ele. cand eram singur acasa am fost curios care sunt categoriile de filme porno.am vazut ca aveau si cu homosexuali(gay) si atunci mi-au placut foarte mult.se intampla cam la 14 ani acest lucru. ideee este ca uitandu-ma la aceele filme ma exciatau si dupa ma masturbam.In timpul scolii facem destul de des si nu ma mai puteam abtine dar ideea este ca imi pierdeam memoria.pur si simplu nu mia stiam ce am vazut in ziua precedenta.acum 5 luni am facut din nou si eram tentat sa ma sinucid deoarece simteam ca eram diferit fata de ceilalti.nu mai pot.nu am niciun prieten , nicio prietena ..simt ca nu am nici un rost in viata asta.ma gandesc ca daca la 12 ani nu as fi facut […moderat…] lucrurile nu ar fi fost asa.colegii din generala ma judecau si radeau ca sunt gay.toata scoala stia acest lucru si ma simtem ca un ratat.vreau si eu o viata normala!!!DEe ce mi s-au intamplat aceste lucruri?vreau sa dau timpul inapoi sa schimb trecutul..dar nu pot..asta ma macina stiind ca poate ar fi fost altfel viata mea…mai frumoasa..mai vesele..mai activa…nu asa trista si fara culoare.aveti vreaun sfat? apropo sunt din focsani.
Cred ca dupa avort, nu voi mai traii mult. Ma numesc Gabriela si am 18 ani si 8 luni. Ma voi sinucide daca nu voi mai putea avea copil. Imi doresc mult cu el. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva va rog. AM NEVOIE DE AJUTOR!!!! VA IMPLOR. VREAU SA VORBESC.
Draga Gabriella,
In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu numele pe care ti l-ai ales – „Gabriella 18”. Acolo vei gasi comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
De curand am aflat de acest site…si m-am gandit sa spun cate ceva despre mine.*Ma numesc Mary si am 15 ani* .
Am incercat sa ma sinucid de 3 ori…Dar am esuat. Nu stiu cu ce sa incep,fiindca este ..atat de greu.M-am saturat de viata asta,de tot.De oameni,de societate.Lumea este gresita..Aceasta lume nu se poate numi ” viata” , eu vad doar Iadul.De cand eram mica,eram batjocorita..la gradinita.Nu aveam niciun prieten,si nu am inteles niciodata de ce.Cand am ajuns la scoala..am crezut ca va fi bine.Am crezut ca,copii sunt diferiti.Dar..a fost mai rau.A fost groaznic..pana in clasa a 5a. Atunci a aparut o persoana care..mi.a facut viata si mai groaznica. O persoana care..se lua de mine pe strada..ma injura..Nu am avut niciun prieten..nu am putut spune la nimeni..Nu am inteles,de ce..de ce eu.Ce am facut?De ce ? Stiu ca sunt urata,ca nu am un corp perfect..Am fost de atatea ori bullied , ptr ca :”nu esti destul de buna,ah esti inalta*da, am 1.78 , dar nu am un complex legat de inaltime..*,ah esti urata, da tu de ce nu arati ca X , dar tu de ce nu poti fii ca Y..” si tot asa.Cand ieseam la tabla..era GROAZNIC.TIn minte ca odata,profesorul de matematica a iesit pe hol sa vorbeasca la telefon si toti au inceput sa.si bata joc de mine..sa arunce cu guma si cu hartii in mine..Iar intr-o ora de chimie, profesoara m-a umilit in fata clasei. Eu…mereu,in fiecare zi,trebuie sa am un „fake smile” , trebuie sa pretind ca sunt bine..Mai ales in fata parintilor.Ei nu ma inteleg.. De 1 an si ceva ma tai..ma tai foarte ..rau.Aproape ca nu mai am maini..arat groaznic..cine ma vede ma striga”ciudataa” . Mama mea stie toate chestiile astea,stie ca am vrut sa ma sinucid,si..guess what?NU A FACUT NIMIC. NIMIC . O doare undeva de mine.Ca pe toti..deja am inceput sa ma obisnuiesc…Toti spuneti : ” va fi bine..o sa vezi..gandeste pozitiv..o sa fii happy „..dar nu e asa. Cand ma gandesc ca incepe liceul..prima zi de liceu…mi-e frica.Niciun baiat nu s-ar uita la o fata ca mine..cine ar iubi o fata cu cicatrici,o fata in depresie,cu ganduri… Sunt credincioasa..foarte credincioasa.Merg la biserica..si cred in Dumnezeu.Aproape,in fiecare seara,vorbesc cu el..ii spun ce am pe suflet..Noptile ,cand plang..parca ma opreste ceva..si aud in minte „va fi bine” , si ma linistesc. Iar seara urmatoare..e la fel..si tot asa. Am inceput sa nu mai mananc..Nu ma mai intereseaza de nimeni si de nimic..Am ajuns sa ma urasc atat de mult..mai mult decat o fac ceilalti.Mama mi.a spus intr.o zi:”sa nu te prind ca faci vreo prostie..sau mergi la nu stiu ce psiholog ..ca nu vreau sa ma stie tot orasul ca am o fiica nebuna „..Cand mi.a vazut cicatricile de pe mana,a spus:”daca te mai tai o singura data,fix la spitalul de nebuni te internez.Si acolo ramai.”..Mentionez ca tata nu stie..tata nu stie de toate astea. Daca ar afla..ar face mai rau ca mama…el m-ar lasa acolo ptr totdeauna.Nu am probleme cu familia..gen probleme financiare, sau certuri..La partea cu ” familia ” este okay..dar..eu nu sunt fericita.Nu sunt fericita asa..Mi-as fi dorit sa am un prieten bun..care sa fie langa mine. Mi-as fi dorit sa ma accepte lumea asa cum sunt,sa nu ma mai judece.Sunt..foarte hotarata..daca pana in clasa a 10a nu se va schimba ceva..adica anul asta zic..nu stiu..nu cred ca o sa mai pot rezista. Nu vreau sa credeti ca sunt disperata,dar mi-as fi dorit sa intalnesc un baiat,care sa fie prietenul meu..Am avut 2 fete ca prietene..dar m-au tradat..si cate nu mi-au mai facut. Am inceput sa-i urasc pe toti..atat de mult. Si parca nu mai rezist..Daca batjocora si hateritul va continua?Daca nu se va schimba ceva? Nimeni nu poate fi strong pana la nesfarsit…Mi-as fi dorit sa fiu ca celelalte fete..sa am prieteni,sa fiu frumoasa,sa ma distrez,sa rad.. Dar nu am nimic din cele enumerate ..Nimic. Eu sunt un nimic..
Draga Mary N.,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei gasi o „casuta” cu numele tau – „Mary N.”. A trebuit sa moderez o parte din el, pentru a-ti asigura confidentialitatea.
Te asteptam acolo pe viitor, pentru ca tot acolo vei gasi, cat de curand, si comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
eu nu stiu ce sa mai fac, cu cat incerc sa rezolva ceva apar din ce in ce mai multe probleme si parca nu mai fac fatza. treptat treptat am pierdut tot. nimeni nu mai are incredere in mine.Astazi e prima zi in care am ganduri necurate as vrea sa plec cat mai repede.
Draga Iulian,
Bun venit aici! In „casuta” ta, pe care ti-am facut-o in coloana din partea dreapta (se numeste „Iulian D.”), vei gasi in curand comentariile si raspunsurile membrilor grupului de suport. Tot acolo vei putea adauga orice informatie crezi ca ne-ar ajuta sa te intelegem mai bine.
Cu prietenie,
Adrian
Traiesc o perioada tare proasta, sunt la capatul puterilor. De mult timp imi spun ca nu mai pot, dar am tot gasit resurse sa merg mai departe. De data asta e diferit, poate de aceea scriu si mesajul asta. Ar fi si aiurea sa plec fara sa las o dara din energiile mele negative intr-un loc public. Asta vrea sa fie o gluma (proasta). In fine, nu vreau sa ma lungesc cu lucruri inutile. Nu am avut niciodata o viata comoda. Am trecut prin atatea, mi-ar trebui vreo cateva ore ca sa le povestesc in mare (am facut asta cu un psiholog, dar pentru ca a fost frustrant de nefolositor, nu am de gand sa o mai fac vreodata). Ma gandeam, stiti ce mi-ar prinde bine? O mangaiere pe picior, pe fata, cineva care sa-mi spuna, sincer, „o sa fie bine”. Am prieteni, prietene, diversi oameni draguti, care vor sa ma scoata la o plimbare sau la un film. Dar pe mine nu ma mai ajuta momentele astea ce creeaza iluzia ca, de fapt, nu as fi singura. Am obosit sa tot castig cate un sejur in Iad. L-am vazut de prea multe ori. De fapt, ii invidiez pe cei care castiga prajitoarele de paine sau baxurile cu bere. Si cel mai obositor e sa traiesti intr-o lume in care nu reusesti sa te conformezi la starea de normalitate. E evident ca locul meu nu-i aici. De vreo 20-25 de ani incerc sa-mi dau seama care e solutia, ce trebuie sa fac ca fiu macar pozitiva, daca nu fericita. Mi-a fost destul.
Draga Diana,
Draga Dana,
Bun venit aici. In coloana din partea dreapta vei regasi o „casuta” care poarta numele, sau mai corect spus pseudonimul pe care ti l-ai ales, la care am adaugat eu un „25”, intrucat mai exista deja aici persoane cu acest nume. Casuta ta se numeste, asadar, „Diana 25”, si o poti accesa usor, oricand, in coloana din partea dreapta! Cat de curand, tot acolo vei gasi si comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
„Zambeste!” asta scria pe o foaie de hartie tinuta de mainile mele spre oamenii ce treceau pe strada.Imi placea sa vad cum reactioneaza si intr-un fel simteam ca îi ajut si ma bucuram extrem de mult.
Insa ,acum imi doresc sa existe un tunel doar pentru mine care sa ma duca unde am nevoie.Pur si simplu nu mai suport oamenii.Chiar daca nu ii cunosc,chiar daca doar trec pe langa ei ,nu ma simt deloc bine.Ma autocompar cu fiecare dintre ei si mereu eu am de pierdut.Am asteptari prea mari de la viata.Imi doresc lucruri pe care nu le voi avea niciodata.Si astfel, gandurile de suicid imi acapareaza mintea si sufletul.
De asemenea,greselile din trecut parca traiesc odata cu mine in prezent.In fiecare zi, imi amintesc fie voluntar sau involuntar de situatiile jenante prin care am trecut si resimt din nou durerea.
Probabil,acesti „demoni” cu care eu ma confrunt nu sunt asa de ..puternici pentru altii,dar pentru mine ei aproape m-au infrunt.
Ma simt pierduta si singura in aceasta lume si vreau ca totul sa se termine.
P.S:Nu stiu daca este absolut necesar sa precizez acest lucru,dar cred ca o voi face.La inceputul anului m- am visat pe mine insumi stand la birou si stiam ca voi muri peste cateva zile.Sincer,m-a speriat acest vis,dar vazand ca trec zile fara ca ceva sa se intample” l-am lasat dat uitarii”.Astfel,eu cred ca acest vis a fost unul premonitoriu,deoarece eu ma sting usor pe zi ce trece.
Eu cred in vise,pentru ca de multe ori am avut sansa sa vad viitorul inainte sa se intample.De aceea am tinut sa va spun acest amanunt.
In final,as vrea sa va multumesc ca m-ati ascultat.Si as vrea sa imi prezint respectul fata de acest site,cat si de creatorul acestuia impreuna cu utilizatori sai.O zi buna si o viata frumoasa!
Draga Alexandra,
Bun venit aici si multumim pentru ca, in ciuda momentelor grele prin care treci, ti-ai gasit timpul si energia pentru a ne adresa cateva cuvinte frumoase. Suntem onorati! Ti-am facut o casuta a ta, in coloana din partea dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales! Asteptam cu nerabdare momentele in care, dupa ce vei fi reusit sa treci peste gandurile negre din prezent, vei sta din nou cu un biletel in mana (fie el si doar virtual), incercand sa aduci zambetul in viata oamenilor din jur.
Cu prietenie,
Adrian
Buna sunt Lucian si am 30 de ani..Din pacate unii dintre noi avem o viata grea de tot si asa este si a mea de 2 luni tot aman momentul si am incercat sa lupt sa ma agat de alte lucruri care sa dea un sens vietii mele si nu reusesc, m-am gandit in toate felurile si ce as putea provoca dar stiu ca timpul ii va ajuta pe putinele persoane care tin cat de cat la mine sa treaca peste.
Eu sunt stins si nu mai ma vad mai departe in viitor si ma chinui zi de zi sa trec peste depresia care o am e foarte greu de mai bine de 2 luni nu dorm decat 2-3 ore pe noapte plang non-stop ma trezesc cu ea in gand o caut noptea langa mine :(.
Elementul declansator a fost despartirea si faptul ca nu am servici si toate problemele pe care le am toate ..
Acum la 30 ani, ce speranta de viata sa mai am cand toata increderea mea s-a dus ! Cand nu imi gasesc de munca sa pot duce o viata decenta, sa visez la o familie?
Ma gandesc sa plec din tara dar daca fac asta ma izolez de lume si nici sa plec din tara nu am cum sau prin cine am incercat .Unde e speranta! Nu am putere sa incep nimic. Ma lupt cu mine in fiecare zi si chiar nu stiu unde am sa ajung !
Nu mai pot…nu stiu cum sa mai rezist. fiecare minut trece atat de greu. fiecare ora. fiecare zi. nu stiu de ce ma mai trezesc dimineata. nu mai pot manca. nu ma mai pot bucura de nimic. imi e greu si sa respir. nu mai am pe nimeni in jur. tot pentru ce am muncit se prabuseste. sunt la capatul puterilor. imi e din ce in ce mai rau. fizic si psihic.nu am cu cine vorbi. nu stiu ce sa fac…..cum sa trec peste.. pentru ceva mai bun. si toate dispar acum. nu mai exista nimic in jurul meu. nu stiu de ce traiesc…ce pot face sa continui.. de ce sa ma mai chinui… vreau sa termin odata. vreau sa nu mai simt nimic. imi e frica…nu vreau sa dau nici gres.. nu vreau sa ajung sustinut de aparate sau cu un handicap toata viata… dar nici ce simt acum nu este viata… imi vine sa strig dar nu mai am voce.. imi vine sa scot inima din mine sa nu mai pot simti nimic.. nu stiu ce caut.. nu vreau sa renunt..dar lupt de prea mult timp timp.. nu mai exista nimic pentru mine……
Am pregatit deja si scrisoarea pentru familia mea caci nu vreau sa ramana un mister de ce am ales sa plec dintre ei si desi inca imi este destul de greu sa o fac si mai incerc sa gasesc o mica speranta stiu ca zilele astea voi murii..
Draga Lucian,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei gasi o casuta cu pseudonimul tau – „Lucian 30”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,
Sunt cum s-ar zice la marginea prăpastiei. Am un copil de 3 ani, un Soț neînțelegator si o depresie de vreo 6 ani de zile. Acum 4 ani am luat un pumn de pastile cu o doza de bere si in 20 minute am leșinat. Actualul Soț a fost pe faza si a chemat salvarea , din păcate. Acum insa nu mai vad nici o soluție de rezolvare decât prin moarte. Îmi doresc asta, simt ca așa îmi va fi mai bine. Este ceea ce vreau. Nu mai pot rezista nicio zi. Am dureri psihice si toți din jur îmi spun ca sunt nebuna. Nicidecum deprimata. Doar vreau sa mor. Totul ar fi atât de simplu dupa aceea…
Draga Emilia,
In coloana din dreapta vei gasi o casuta cu pseudonimul tau – „Emilia”. Te asteptam acolo cu cat mai multe detalii despre tine, care sa ne ajute sa iti putem intelege motivele si perspectiva ta asupra lor.
Cu prietenie,
Adrian
Nu îmi este frica sa o fac, chiar acum an luat 6 pastile de […moderat…]cu un pahar de whisky. Sunt puțin ametita. Nu găsesc cea mai buna soluție de a face asta. Poate sa ma arunc intr-un lac, nu? Trebuie sa aflu ce pastile sunt cele mai puternice si gata
Sunt prea las sa fac ceva cu viata mea. Ma complac si am sa mor pentru asta
Draga X,
Pentru ca refuz sa te consider „un las lenes”, te rog sa imi permiti sa iti spun altfel – sa zicem… „ULL”. Sunt initialele de la pseudonimul pe care ti l-ai ales, deci tu poti fi ok cu asta, si eu pot fi ok ca nu iti spun cum ti-ai zis tu… 🙂
Daca esti dispus sa discutam, te asteptam in „casuta” pe care ti-am facut-o, sub numele „ULL”, in coloana din partea dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
buna ziua, imi amintesc ca aveam cam 3-4 ani cand mama m_a dus la o vrajitoare ca sa imi inchida fericirea ,iar in schimb cerand,pur si simplu, sa fie simpatizata de toata lumea fi vazuta foarte frumoasa. nu sunt basme. am avut o viata de cosmar si,in loc sa se simta vinovata pt ceea ce a facut,m-a tratat ca pe „greseala vietii ei”, cu batai si cuvinte de batjocura. am imcercat sa ma sinucid de 2 ori si nu a mers, iar a 2-a oara am simtit ca paralizez si gura se ducea intr-o parte… cred ca incepeam un AVC dupa 3 flacoane de […moderat…]. Acum vreo 15 ani…I-am promis lui D-zeu ca daca ma iarta si nu raman cu sechele nu mai incerc niciodata. A doua zi eram ca noua, ca puterea lui e mare. Dar de ce e asa crud si lasa un copil de la varsta de 3 ani sa se chinuie in fermecaturi si spurcaciuni? caci eu in fiecare zi incerc sa gasesc o metoda sigura de sinucidere totusi. Sotul meu zice sa vb cu cineva. da, dar sunt prea „treaza” pentru imbrobodeli.Intr-un fel sau altul, am sa imi incalc cuvantul, ca sunt inteligenta. De cat […moderat…] e nevoie daca nu sunt diabetica,domnule doctor,va rog?ca au trecut 43 de ani si NU MAI POOOOOOT!!!! multumesc.
Draga Cossina,
Bun venit aici! Regret nespus povestea ta, insa tin sa iti spun ca nu aceasta este solutia si ca, mergand pe acea cale, nu vei rezolva absolut nimic! Daca vrei sa discutam, iti stam la dispozitie – ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din partea dreapta – se numeste „Cossina”. A, si ar mai trebui sa stii ca, in cazul meu, dr. nu inseamna medic, ci este titlul meu academic, faptul ca sunt doctor in stiinte, nu in medicina.
Iti stam la dispozitie, daca vrei sa vorbim. Daca vrei sa auzi si alte perspective cu privire la povestea ta si la cele scrise aici, este suficient sa intri in „casuta” ta si sa ne spui mai multe despre tine.
Cu prietenie,
Adrian
Am 16 ani si nu am multe probleme daca privesc in ansamblu. Unica si cea mai mare problema e că de 2 ani in coace am ajuns să mă urăsc tot mai tare. Nu mă deranjează aspectul(nu că mi-ar plăcea), dar am o problemă cu constiinta, sau vocea din interiorul meu care imi aminteste mereu că nu sunt capabilă de nimic(desi in realitate poate nu e chiar asa). Am inceput să-i alung pe cei dragi din jurul meu pt că simt că asa e mai bine. Nu mai vorbesc si nu spun nimănui ce am pentru că ei raportează totul la viata de zi cu zi, dar gandurile mele trec de lumea asta…de multe ori nu mă inteleg nici eu, un alt motiv pt care mă urăsc, dar singurul lucru care mă face să stau pe ganduri e păcatul in sine…
Vreau sa ma sinucid, de fapt cred ca o sa fac asta, simt ca nu mai pot. De fapt sunt in punctul in care nu mai vreau sa simt nimic. Sunt asa de cativa ani, de cand am divortat ( el si-a dorit divortul iar eu i-am respectat decizia). Posibil ca atunci am facut o forma de depresie pe care am tratat-o superficial, cu multe nopti de plans, cu […nume medicament moderat…], si mai tarziu cu negarea sentimentelor. Mai ales ca toata lumea imi spunea sa fiu tare sa pot sa-mi cresc copilul care la momentul div avea cateva luni. Ok, asta am facut, desi era un efort imens sa ma ridic din pat, sa fac de mancare, etc. A venit timpul sa ma intorc la munca, un alt moment dificil, nimeni de la munca nu stia ca am div ( de fapt ca am fost lasata pt alta femeie), si intrebari de genul Dar de ce? Voi erati asa fericiti, cum de s-a intamplat? etc. Cand copilul meu avea in jur de 3 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat care a durat aproximativ 3 ani si putin moment in care el a pus punct pt ca si-a dat seama ca vrea altceva. Ma tot intreb unde gresesc, de ce mi se intampla asta. Iar acum de o luna ma tot gandesc cum sa o fac, caut metode pe net, pt ca nu vreau ca incercarea mea sa nu fie incununata de succes.
Draga Deea,
Ti-am facut o casuta a ta in coloana din dreapta, pe care am numit-o „Deea 1980”. Acolo vei gasi, cat de curand, comentariile membrilor grupului virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
oricatde bune ar fi intentiile voastre pt unii sinuciderea est o eliberare un mod de a pune capat suferintei..chit ca vor fi persoane care sufera in urma noastra dar timpul vindeca totul dar o viata care e ca un cosmar care nu iti aduce decat nefericire si durere enorma in suflet ..
buna,
ma numesc simplu iulian,acum cateva zile am vrust sa ma sinucid dar nu am avut curaj nush ce e k mine de trei ani ani nu mai simt nimic nu ma mai intereseaza de nimeni si la orice lucru iau mai intai partea negativa la orice si fiecare lucru nush ce sa fac..
incerc cateodata sa mi ridic moralul singur sa mi zic k o sa fie bine da nu reusesc orice as face e totu negru,indrumatzima poate nu vad eu ..
daca se poate as dori un raspuns un sfat orice
Draga Iulian,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o casuta cu pseudonimul tau, la care am adaugat inca ceva, pentru a putea diferentia numele tau de al altor persoane de aici. Prin urmare, casuta ta se numeste „Iulian It”.
Acolo vei gasi, in scurt timp, comentarii ale membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Dupa aproape 7 ani de munca nu mi-am mai gasit nimic in afara de un job temporar de cateva luni. Acum merg la masterat si ma tem ca mai degraba acest master ma va supracalifica desi avea mentionat la joburi posibile si jobul in care am lucrat eu. Locuiesc in capitatala in acelasi apartament cu sora mea care si-a adus prietenul ei de vreo 6 ani si locuim si cu el. Prietenul sorei mele are o boala degenerativa care poate fi numai incetinita nu si stopata. De cand a aparut acest om in viata lui sora-mea a starnit-o pe sora mea impotriva mea. Era o vreme cand dicutam cu sora mea despre problemele pe care le aveam, acum nu mai am cu cine. La vechiul job veneam acasa si imi vedeam de treaba. Aparatamentul in care locuiesc cu sora mea si acum si cu prietenul ei este apartamentul parintilor mei.
Ma-am inalnit in ultima vreme cu tot vreo cateva fete, nu am putut lega nici o relatie, nici macar de scurta durata cu nici una. Am 35 de ani si nu am avut decat o singura pritena la liceu in rest nu am mai avut decat o relatie la distanta esuata. Cateodata ma gandesc la sinucidere, oricum sunt prea sensibil din fire, framantarile pe care le port cu mine s-au adancit.
Mentionez ca stiu sa interactionez cu lumea, am simtul umorului dar de la o vreme nu stiu in ce directie sa mai merg, Parintii ma mai ajuta, ma simt umulit de acest ajutor al lor, eu, care am muncit atatia ani fara pauza, acum sa depind de ei, prea multi bani nu au nici ei, sa nu credeti ca as trai in lux. Simt ca poate nu fac ceea ce trebuie, poate ar fi trebuit sa merg la alta facultate, la alt master. Primul care mi=a sugerat ca acest master m-ar putea supracalifica a fost prietenul sorei mele. De cand a aparut acest personaj viata mea s-a cam dus in jos, treptat, treptat. Este un individ arogant care lucreaza in IT si este bine platit, el spunea ca jobul meu este usor de facut, am lucrat in editare video multi ani, nu l-am considerat un job dificil, dar cu siguranta nici prea usor. As vrea sa nu-l mai vad niciodata pe omul asta care sta cu noi din cauza sorei mele si a slabiciunii parintilor mei, Spre sa se casatoreasca o data, desi ma tem ca si asa zisa nunta a lor este o vrajeala si ca nu va avea loc niciodata. Ma simt mai singur ca niciodata. Cu ultima fata cu care m-am intalnit parea ca totul mergea ok, dar a fost de fapt un semi esec. Cred ca din cauza ca i-am zis ca nu lucrez momentan s-a racit in privinta mea. Nu stiu ce sa mai fac. Nu simt decat dezgust si imi pare ca in ultima vreme nu-s impacat cu mine. Mentionez ca eram un om caruia ii placea viata asa cum era ea.
Draga Raducu,
Bun venit aici! Ti-am facut o casuta cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Raducu”, in coloana din partea dreapta. Vei gasi acolo, in curand, comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna. ma numesc George.in urma cu 1 an si jumatate am cunoscut o fata simpla de la tara cu care am inceput sa discut, ne-am placut si ne-am combinat.ea avea 17 ani eu 22, ea avea o situatie materiala buna pana cand si-a pierdut casa din cauza mamei ei care nu a platit rata la banca si au fost dati afara din aceea casa. s-au mutat intr-o chirie, ea si-a continuat studiile in continuare,si-a dat examenul de BAC iar dupa aceea s-a mutat la mine in oras fiind ca eu stateam singur. intre timp am ajuns si eu sa ma imprumut la banca de 20 000 ron ( 200 milioane vechi ) cu gandul sa imi iau si eu o masina si sa imi fac o afacere cat de cat mica din care sa iasa castig cat sa imi pot plati ratele la banca.masina mi-am luat,mi-am luat diferite obiecte prin casa dar nu am stiut ce sa fac cu restul banilor ramasi.Zilele treceau una dupa alta,la fel si banii incepeau sa se termine fara a face ceva cu ei.eu lucram la un amanet din oras iar ea statea acasa din cauza ca nu isi gasea de lucru nimic.banii imprumutati de la banca s-au terminat si atunci am inceput sa fiu stresat si disperat din cauza ca nu mai aveam cum sa imi platesc ratele la banca si traiam dintr-un salar de 1000 de lei… din cauza mea pt ca ma tot stresam si disperam cum sa fac sa fie bine si pt mine si pt ea si pt banca am ajuns sa ma schimb total fata de ea din cauza ca nu isi gasea de lucru si nu aducea bani in casa.certurile si discutiile pe tema banilor au tot continuat si sincer nu ma mai vedeam in stare sa o pot intretine si pe ea si pe mine.din cauza ca ne tot certam si nu ne intelegeam ea s-a hotarat sa mearga acasa la ai ei . de vreo 2-3 ori s-a dus acasa la tara la ai ei dar eu tot mergeam dupa ea si se intorcea la mine din nou. pana cand in urma cu 2 zile ne-am certat din nou iar azi ea a hotarat ca nu mai vrea sa ne continuam relatia. am ajuns sa imi vand masina sa vand tot ce mi-am luat doar ca sa ne fie bine,dar tot nu era ok pentru noi. am ajuns sa sufar din cauza ei si sincer imi vine sa imi pun capat zilelor,nu pot trai fara ea dar am si o teama pentru moarte. nu vreau sa fac ceva ce m-ar putea costa viata. sunt disperat, ma gandesc si la parintii mei care m-au ajutat si ma ajuta si ei cum pot din putinul pe care il au. nu mai stiu ce sa fac…. o vreau innapoi simpt ca nu pot trai fara ea. motivul plecarii ei de langa mine a fost certurile si racirea relatiei. va rog sa imi dati un sfat ce sa fac sa fie bine. va multumesc.
Draga George,
Bun venit aici. In coloana din dreapta vei gasi o „căsuță” cu pseudonimul tău, caruia i-am mai adaugat o litera, pentru a nu se confunda cu ceilalti George de aici: se numește „George S”. Acolo vei găsi, cât de curând, comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara! Ma numesc P, am 19 ani si asa, ca la inceput de an, in loc sa privesc cu speranta spre un nou inceput, fac exact opusul. Nu am incercat sa ma sinucid, nu cred ca voi incerca asta deoarece inca nu am depasit pragul durerii. M-am gandit insa sa iau o supradoza de medicamente, pentru a se sfarsi totul fara durere. Dar nu am curaj…
Marturisesc ca de cateva luni incoace singurul motiv pentru care ma trezesc dimineata este sportul pe care il practic. Acest sport este singurul lucru care imi aduce bucurie. Dar si la acest sport voi renunta.
Sunt o fire foarte depresiva, cel putin de un an de zile nu imi mai pot reveni. In anul 2013 aveam o viata perfecta: eram slaba, aveam un baiat cu care vorbeam (primul iubit, you know?), aveam prieteni, eram cea mai bun la Taekwondo, sportul pe care il practic si il iubesc. Brusc, toate s-au naruit. M-am despartit de acel baiat, prietenii au inceput sa dispara, mai apoi am picat examenul auto…toate acestea pana la sfarsitul anului 2013. In 2014 au fost iarasi esecuri dupa esecuri…un alt baiat, o alta dezamagire..alte luni in care mi-am innecat amarul in dulciuri si mancare. Am ajuns, pana la sfarsitul anului 2014 sa am cu 20 de kg mai mult decat in 2013. La sala nu mai faceam fata..BAC-ul a venit in forta iar eu, o eleva silitoare, am dat-o in bara, spre bucuria colegilor mei care nu s-au abtinut de la comentarii rautacioase. Apoi cu fcultatea..nu mai aveam nici o sansa sa merg la medicina, visul tatalui meu..am mers la Litere, unde toata lumea crede ca ar trebui sa fiu deoarece mereu am iubit romana.
Unde mai punem ca ai un tata care, din clasa a 5-a pana in ziua de azi ti-a zis doar ca esti ,,cat chiuveta”, ,,te-ai marit”, ,,esti cat China”?
VIata mea e un dezastru..am plecat la facultate cu prietena mea cea mai buna cu care acum nu mai vorbesc, tot din cauza mea. Am ridicat niste ziduri in jurul meu pe care nu le cobor. Parintii nu mai sunt cu mine, colegii de antrenament, sportul pe care il iubesc asa de mult nu mai este..facultatea este foarte grea..numai eu stiu cat de putine ore dorm pentru a citi cate ceva la fiecare materie..si tot o dau in bara. Pariu ca voi avea restante.Pariu ca voi fi ca de obicei, UN ESEC.
Am inceput antrenamentele si acolo..la alt club. Totul bine si frumos, ba chiar si un baiat de care imi place..doar ca logic, nu s-ar uita la una ca mine.
Ma urasc..imi urasc viata…imi urasc corpul imens..stiu ca sunt dura cu mine, dar asa merit..Nu mai port decat haine negre, largi..nu ma mai aranjez..nu mai port bijuterii..nu mai port rosu, culoarea mea preferata..nu mai port rochii, eu care mi-am cumparat intr-un an 20 de rochii..
Nu stau decat de site-uri, cautand imagini depresive, ascultand rock..
Nu mai vorbesc cu nimeni, nu mai am prieteni..
Pe strada, cu colegii..cu familia…zambesc..Dar eu stiu ce e in sufletul meu.
Acum m-am hotarat sa renunt la sport..desi iubesc sportul asta cum nu cred ca am iubit ceva in viata asta, voi renunta. Pana nu slabesc cel putin 15 kg nu voi calca in sala de antrenament, indiferent cat de putin va trebui sa mananc si cate nopti voi plnge din cauza acestei decizii.
Draga P.,
In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales, la care am adaugat cifra 19, varsta indicata – „P. 19”. Acolo vei gasi, curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Va salut, eu din 1986 traiesc in lumea asta si cu trecerea timpului tot
mai plictisitoare devine viata, eu nu am suferit in dragoste ca alte persoane
nici nu am datorii sau alte pierderi care sa ma faca sa ma sinucid si totusi.
Uneori simt dorinta de a pleca, nu ma leaga nimic de lumea asta,
m-am gandit de multe ori sa incerc o metoda usoara, sa […moderat…] pentru a ma electrocuta rapid, cunosc cat de periculoase pot fi efectele curentului electric asupra corpului uman,
sau sa […moderat…] fie ceva rapid si sigur…
Mie nu imi este frica de moarte, daca ma voi sinucide este alegerea mea.
Inca ma mai gandesc, eu chiar nu simt nevoia sa mai traiesc.
Draga Mihaizz,
In coloana din dreapta vei gasi „căsuța” cu pseudonimul tau. Cat de curand, membrii grupului de suport iti vor lasa acolo mesajele lor pentru tine.
Cu prietenie,
Adrian
Bună…. Cu ce sa incep…
Am o viata dezastru… Daca se poate spune si asa ..la cel mai urat mod de a traii.. Eu am totusi o varsta… Locuiesc cu bunicii intr-un sat … Ca orice fata. Am un iubit… Tatal meu ma parasit pe mine si pe mama mea de mică .. A plecat cu alta .. Mama mea ca orice om sa casatorit cu cineva…nustiu din ce situatie sau despartit… Am trait cu ea pana la varsta de. 14 ani… Intr-o. Zii a venit acasa cu o veste… Era insarcinata … Eu cand am vazut pozele tot tot… Deja stiam … Ma lasa …pleaca … Timp de 9 luni …. Am plans in continu … Stiind. Ce se va intampla…a nascut, am un frayior…sa mutat..ea …copilul si sotul ei… Ea sa recasatorit acum in vara .. Eu locuiesc la bunicii…. Ma iubesc ..
Dar degeaba , ma cert ,ma mai bate… Am un iubit … Maicamea nu vrea ss auda de el ..bunici la amentat … Nimeni nu e de acord ….am 4 luni cu el…de relatie… Eu il iubesc….are 19 anii…. Acum nu pot zice ….am avut defapt ,azi sa terminat totul… Ma lasat ca el crede ca inainte sa fiu cu el ,am facut ragoste …cu un baiat… Si nu e adevarat si nu ma crede… Si sa terminat…
Vreau ..sa mor…
Sa nu mai traiesc
Sa nu mai am mii sii mii de probleme ..
Sunt satula
Draga D.B.,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu numele tau unde, cat de curand, te vor astepta comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna,ma numesc Cristina si desi sunt prea ,,mica ,, pentru a gandi asa adica am 14 ani, imi doresc sa ma sinucid…nu gasesc nici un motiv pentru a continua sa traiesc,sunt complet singura nu am pe nimeni aproape.Cu parinti mei ma cert constant si desi este normal la varsta mea asta nu e tot…asa zisele mele prietene ma fac in tot felu’ si ca sunt prefacuta si chesti de genul asta,chiar daca ele gresesc mai mult ca mine si se supara ca nu vreau sa le dau ceva si se comporta urat cu mine si cu baiatul cu care vorbeam, de 3 saptamani nu am mai primit nici un semn si cred ca vorbea atunci cu doar ca nu avea ce face…trist,nu am pe nimeni chiar si tatal meu m-a parasit cad eram mica si acum stau cu mama si tatal meu vitreg,cu toata lumea ma cert…nu am pe nimeni sunt complet singura nu am pe cineva cui sa ma confesez,si ce e mai deprimant e faptul ca totul a inceput de la revelion in coace,pana atunci totul era aproape perfect..,mi-ar placea sa gasesc un motiv bun ca sa nu o fac,sa nu ma sinucid ,cineva ,o persoana sa imi fie aproape dar nu e +ca daca nu imi era frica de Dumnezeu ma sinucideam de mult,am ajuns sa imi doresc asta si uneori ma rog ca sa ma calce masina,dar nu are nici o vina soferul respectiv pentru asta,nu stiu ce trebuie sa fac,imi e foarte frica cand ma gandesc ca poate pot sa ajung sa fiu singura si sa locuiesc intr-o gara far nici un ban…,va rog frumos daca puteti sa ma ajutati cumva…
Draga Cristina,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei găsi, in curând, o „căsuța” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, la care am adăugat cifra 14, vârsta ta, pentru evitarea confuziilor. Căsuța ta se numește deci „Cristina 14”, iar acolo vei putea citi curând comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ma numesc Iri si am 32 de ani,de mai bine de o saptamana viata mea a luat o turnura la 180 de grade de cand sotia mea a decis sa ma paraseasca plecand la parintii ei luand si cei doi copii pe care ii avem impreuna,ma tot gandesc de atunci ca daca as disparea fizic de pe aceasta lume ar fi mult mai bine pentru toata lumea,am ajuns la concluzia ca nu mai am pentru ce trai,mentionez ca sunt vinovat 100 la 100 de aceasta situatie de asta si povara este foarte mare,nopti nedormite,lipsa poftei de mancare,etc etc,nu stiu daca voi putea trece peste,daca aveti solutii pentru un suflet care isi doreste cainta va rog ajutati-ma….
Draga Iri32,
Probabil ai vazut deja cum functioneaza lucrurile aici, pe site. In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales, „Iri32”, iar acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa ma sinucid. Am incercat si’nainte, acum vreo 8 ani, a fost un failure. Locuiesc in UK de 5 ani. Am fost cu o tipa, alaltaieri ne-am despartit. Ma omoara singuratatea… Am bani.. nu am pe nimeni alaturi.
Acum 7-8 ani am luat vreo 5o pastile cu […moderat…] – e substanta nociva.
Am ajuns in coma, etc…. Am fost OK pana recent. De azi, gandurile negre nu imi dau pace…. Vreau sa o termin cu totul….
Draga Icsulescu,
Bun venit aici. In coloana din dreapta te așteaptă „căsuța” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, iar acolo, in curând, vei găsi si comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua. Azi am avut o zi tare proasta. De fapt asa sunt aproape toate zilele mele de cativa ani sau de vreo 25 de ani, ca sa fiu mai concreta. Incerc sa povestesc pe scurt. Mama e bolnava, are schizofrenie. Parintii mei s-au despartit de cand eram mica, probabil din cauza bolii mamei. Pana in clasa a sasea am locuit cu ea. Nu mai intru in detalii, dar va puteti inchipui cum e sa locuiesti si sa ai grija de un om cu o astfel de boala. Eu faceam treburile prin casa, curatenie, spalam haine. Eu ii ascultam delirul, ce sa zic, am trecut prin toate cu ea. Cand eram mica si imi facea baie, de cateva ori era sa ma inece. M-a pus in situatii penibile la scoala. In perioadele ei mai critice, viata mea nu era buna deloc. In fine, la un moment dat nu s-a mai putut si ea s-a internat definitiv.
Apoi am avut vreo 2-3 ani buni, in care am locuit cu bunica. Dupa ce s-a internat mama, bunica m-a luat la ea. M-am mutat si cu scoala. Apoi am inceput liceul si m-am mutat cu tata. Aici au inceput alte probleme. El are o partenera de viata cu care au fost tot felul de situatii inca de la inceput. Incerc sa spun lucrurile cat mai obiectiv. Nu vreau sa ma victimizez. Ideea e ca ea a incercat mereu sa ma indeparteze cumva de tata. Oricum eu nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu el. Dar macar pana sa apara ea in peisaj, aveam o relatie rece, dar decenta. Ea ii spune lui tot felul de lucruri despre mine, evident, minciuni. Ma barfeste la prietenele ei, la fiica sa, la vecini, la toata lumea. Eu o aud cand vorbeste la telefon. Si ceea ce nu inteleg e de ce spune minciuni. Adica care e logica? Eu nu i-am facut niciodata nimic. Nu am deranjat-o cu nimic. Ca o parenteza, eu am fost mereu un copil cuminte, am invatat bine, am avut mereu prietene cuminti. Niciodata nu am iesit cu nimic in decor. La inceput am avut niste discutii cu ei, din initiativa mea. Cand am vazut ca lucrurile nu merg bine, am crezut ca o sa le rezolvam daca o sa discutam. Am vorbit frumos cu ei, am incercat toate posibilitatile si toate mijloacele. Dar degeaba. Apoi am inceput sa ne tot certam. Apoi am incercat sa fiu indiferenta, pur si simplu sa o ocolesc pe cat posibil. Nicodata nu se rezolva nimic si ea continua sa-mi faca viata un chin. Ii baga in cap lui tata ca ar trebui sa imi ceara bani pe utilitati, pe gaz, curent etc. Precizez ca casa in care locuim e a mamei mele. Ea a inceput de ceva timp sa ascunda detergentul, hartia igienica. Nu vreau sa para sa povestesc tampenii. Dar mi se pare absurd ca oamenii astia, care stau in casa mamei mele, care se poarta cu mine ca si cum as fi un chirias in casa mea, care nu imi dau nimic, sa ascunda detergentul prin dulapuri. Ca sa nu mai zic despre mancare. Eu traiesc din banii mei. Imi cumpar totul singura, inclusiv hartia igienica si mancarea. Dar e vorba de gestul in sine, de a ascunde lucrurile astea de mine, in casa mea pana la urma. Nu stiu ce sa mai fac. Azi am avut o cadere nervoasa. Din cand in cand am cate o cadere, cand mi se umple paharul. Deja de cativa ani buni ma simt rau si sunt depresiva. Traiesc intr-o continua tensiune. Si nu gasesc nicio solutie. Nu imi permit sa mi iau o chirie sa ma mut. Deci nu am nicio posibilitate sa scap de ei. As vrea doar sa ma lase in pace, sa se poarte ca niste oameni normali, sa nu mai vorbeasca despre mine. Pur si simplu sa ma lase in pace, asa cum eu ii las pe ei. Vorbesc despre ei la plural, desi tata nu imi face practic nimic. El parca are un clopot de sticla in care sta. Nimic nu il atinge. Sincer, cred ca nici pe ea nu o iubeste. Lui nu ii pasa de nimic.
Ma gandesc destul de des la sinucidere. Ideea e ca inca mai pot, inca nu am ajuns la limita. Doar ca timpul trece si nu stiu daca mai am mult. Nici macar sa mor nu pot, pentru ca o am pe mama, de care trebuie sa am grija. Chiar daca ea traieste intr-o alta lume si poate nici nu realizeaza cine sunt, eu stiu ca ea e mama mea si nu o pot lasa singura. Nu stiu ce sa fac, va rog daca puteti sa mi dati un sfat. Mi-ar fi de mare ajutor. Sa merg la psiholog nu imi permit. Am vorbit cu psihiatrul mamei mele, dar nu mi-a fost de prea mare ajutor. Nu as vrea sa incep sa iau medicamente.
Draga Dana,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi „casuta” ta, pe care am numit-o „Dana 122”. Acolo vei gasi, curand, comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am ceva vreme (5),ani de când încerc sa m-a sinucid, dar de fiecare data, m-a retrag înapoi , nu cred ca motivele mele de a m-a sinucide sunt așa de grave, dar, totuși le voi spune sau cel puțin voi încerca sa m-a exprim cât mai bine.
Tot timpul greșesc , deși de multe ori soluția cea mai buna e chiar in fata mea, si totuși aleg varianta ceasornice rea crezând ca oricum „se rezolva”, dar nu fac decât sa agravez situația . Nu știu cum sama opresc. Un ajutor psihologic. Costa si nici mu am posibilitatea de a merge. Cum sa fac ce sa fac , vreau sa scap de gândurile asta negre , dar mu pot si in ultima vreme devin din ce in ce mai dese. M-a gândesc sa îmi tai venele sa înghit otrava, sa m-a axfisiez cu gaz, sa iau pumni întregi de pastile. … Nu reușesc sa m-a redresez. Am dezamăgit toate persoanele dragi mie, am greșit încontinuu , nu am fost in state sa duc la bun sfârșit un lucru început , ce sa zic. Sunt o pacoste pt toți cei din jur. Azi am făcut-o lata, nu am reușit sa m-a țin de cuvânt . Am dezamăgit din nou. Oricum …. Mie frica de moarte dar trebuie sa o fac, cel puțin așa , chiar dacă o sa fie un șoc pt ceilalți , o saa plângă o zi doua după care o sa le treacă …. Eu cred ca e mai bine așa . Am încercat tot ce mia trecut prin minte , am căutat pe net am încercat sa caut sfaturi bune , am încercat sa m-a automotivez pozitiv, am încercat sa văd partea buna a lucrurilor. Sa caut o soluție , dar se pare va nu fac decât sa recidiveze in propriile mele greșeli, isr si iar si iar…. Caut ajutor , strig după ajutor, si sincer pana acum si nici chiar acum nu am găsit . Sunt pe ultimile zile si sincer cred ca o sa i-l fac gestul asta…. Chiar vreau sa mu . Dar stand in viața nu fac decât sa dezamăgesc pe toți. Nu am nimic la capul meu, casa, familie unita, un job, nu am nimic. Si pe deasupra am tendințe cretin. Știu ca mu e genul de mesaj ce ați citi si as vrea sa scriu mai multe dar scriu de pe mobil la 5 jumate dimineața . Nu mai știu ce sa fac sa m-a redresez . Mi-am epuizat toate cărțile de sub mâneca . Degeaba . Ajutoooorr, ce sa fac ?????? Cum sa rezolv problema asta.
Am nev de cn sa vb ptr ca incer. Sa ma sinucid
Draga Edy,
Noi suntem aici! Te asteptam sa ne scrii mai multe despre problema cu care te confrunti!
Si, daca vrei sa vorbesti cu cineva, te ascultam la 116123.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua tuturor.
Prima mea tentativa de sinucidere a fost la 20 de ani unde dupa un examen cazut la facultate mama ma certat si jingit si niciodata nu mi-a fost aproape,relatia dintre mine si ea totul timpul sa rezumat la jigniri ea jignindu-ma 24/24,am luat 30 de medicamente iar apoi de frica mi-am anuntat parintii,tata ma dus la spital si am scapat prin spalaturi stomacale cu apa cu sare O SENZATIE GROAZNICA , tata ma dus la spital mamei nepasandu-i ce fac,la 23 de ani tata a murit ,am avut o relatie speciala cu el si din nou alt gand de sinucidere din cauza singuratatii,cand aveam cea mai mare nevoie de un prieten a aparut un baiat pe care l-am iubit si il iubesc nebuneste care mi-a redat fericirea si nu am mai stiu timp de 3 ani ce inseamna singuratatea,din vina mea ne-am despartit,am locuit impreuna si m-am intors la casa parinteasca unde locuiesc cu mama si fratele meu,am 28 de ani in momentul de fatza si simt ca viata nu mai are sens,toti oamenii pe care i-am iubit m-au parasit si anume,tata,fosstul meu iubit,mama ma jigneste,fratele meu ma agreseaza fizic,ma simt neputincioasa,am fost la oftalmolog si mi=a prescris ochelari de vedere,am probleme mari la ochi si vad totul in ceata chiar si cu ochelari ,am hipermetropie care simt ca avanseaza in rau pe zi ce trece ,ma dor ochii,am si inceput de diabet,dar mai tare ma doare sufletul ,problema cu ochii descoperita de curand mi-a pus capac si vreau din nou sa ma sinucid,de data asta cu siguranta nu o sa ma mai salveze nimeni pentru ca tata care ma salvat atunci nu mai e,iar celorlati nu le pasa.povestea mea de viata e mai lunga,dar am facut un scurt rezumat,pur si simplu cand scap de un necaz apare altul,ultima problema fiind vederea foarte slaba din cauza aceasta de cateva luni am ramas si fara job,nu as vrea sa ma sinucid,as vrea sa am o moarte naturala,dar simt ca nu mai rezist,nu am nici o prietena,pe nimeni absolut aproape,vreau sa mor si sa nu mai simt nimic.
Draga Carla,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o casuta cu numele tau – Carla. Acolo vei putea citi, cat de curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna,am 18 ani si desi par a fi o copila,nu sunt…Poate o sa par penibila… Chiar daca las impresia ca sunt o persoana puternica,sunt cea mai slaba.
Am obosit si fizic si psihic,simt ca cedez,sufletul mi se taraie si striga dupa ajutor insa nimeni nu il aude. Parintii mei nu se prea inteleg bine.Mama mereu imi reproseaza ca nu o sa iau bacul,ca nu sunt in stare de nimic. Tata a plecat acum o luna din tara si eu cu mama abia mai avem bani sa luam o paine,iar pe tata nu il intereseaza. Am o afectiune la stomac care in timp daca nu e tratata se poate ajunge la cancer. Nu vreau sa iau tratamentul si nu pentru ca nu pot inghiti pastile asa cum i-am spus mamei mele si pentru ca imi doresc sa mor mai repede fara sa fie nevoie sa o fac cu mana mea.Ma simt inutila,invizibila,degeaba.Fostul meu prieten care am stat 1 an cu el si care jur ca as incasa un glont pentru el,e cu alta acum.Ma dor toate chestiile astea… In jurul meu am doar prieteni falsi,exceptand unul. Simt ca sunt o povara pentru ai mei,mama chiar mi-a spus o data ca nu e mare pierdere daca mor…
Cateodata chiar ma rog sa dea o masina peste mine si daca nu se va intampla asta,atunci nu o sa mai dureze mult pana o sa „plec”. O sa plec curand,oricum nu mi-a prea placut pe pamant ….
Draga I,
Ti-am facut „casuta” ta in coloana din dreapta. Pentru ca mai era deja cineva cu acest nume, a ta se numeste „I.18”. Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului de suport virtual.
Cu prietenie,
Adrian
Am dat peste acest site cautind metode de sinucidere sunt minora insa mereu am certuri cu parintii,fratele si persoanele din jur. Chear daca dau impresia de o persoana dura mai agresiva in interior sunt o persoana ca orice alta timida si sensibila. Nustiu dece dar auzind parintii care mereu ma compara cu fratele care se preaupune a fi un model dar insa in ascuns fratele este cea mai oribila persoana. Mereu ma m intrebat dece sa mai exist eu daca esxista fratele meu. Imi doresc sa mor.
Draga Valeria,
Bun venit aici. In coloana din dreapta vei gasi o casuta numai a ta, pe care am numit-o „Valeria 99” (pentru a nu se confunda cu o alta, deja existenta). In curand, acolo vei putea citi comentariile membrilor grupului nostru de suport virtual.
Cu prietenie,
Adrian
De aproximativ 2 ani ma gandesc constant la sinucidere de parca asta mi-ar fi ultima solutie.Traiesc fiecare zi,fiecare moment ca asta voi face in cele din urma.Asa nu mai pot sa continui,parca as fi un zombi nu alta.Mentionez ca am 21 de ani.Nu pot sa zic ca am avut o copilarie fericita deoarece a trebuit sa suport un tata alcolic si o mama depresiva .Astept sa imi fac curaj caci sincer eu nu imi vad un viitor.M-am plictisit de tot si de toate,acasa nu pot sa stau,la facultate simt ca nu are rost sa mai merg,de prieteni m-am indepartat complet.Sincer nu mai pot.Va rog ma puteti ajuta?
Draga Vasile,
Totul incepe cu o poveste… Asteptam povestea ta, cu cat mai multe detalii, pentru a ne ajuta sa intelegem situatia concreta cu care te confrunti. In coloana din dreapta a fost creat un spatiu (sau, daca vrei, o „casuta”) numai al tau, pe care l-am numit „Vasile”. Acolo te asteptam sa revii si tot acolo vei putea citi, in curand, si comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
am 21 de ani si sincer ma gandesc la sinucidere zi de zi ca ultima solutie.am crescut intr-o familie modesta cu un tata alcolic si o mama depresiva.ma simt de parca nu mai are rost sa ma chinui deoarece si asa o sa mor candva asa ca de ce sa ma mai chinui de acuma.in momentul actual sunt la facultate si sincer parca nu mai are rost sa merg ca si asa cand sunt la cursuri sunt cu gandul in cu totul alta parte.nu am reusit niciodata sa fac ce miam propus in mare parte din lipsa banilor si a suportului familial.in paralel cu facultatea am si un job pentru nu a depinde de parinti ca deoarece simt ca mia ajuns sa tot aud ca nu fac nimic toata ziua si asa mai bine de un an si jumatate nu mai depind de ai mei,dar parca si asa nu reusesc sa fac ce mi-am propus.pentru a atenua cat de cat din durere am experimentat cu alcol o perioada dam am realizat ca asta nu ajuta cu nimic si de curand am inceput sa iau somnifere si antidepresive pentru a mai atenua din durerea pe care o resimt in orice moment din zi.datorita acestor pastile am ajuns sa fiu ca un zombi pe picioare,adica ma prefac ca ma intereseaza cand am o discutie cu cineva dar de fapt parca nici nu aud ce zice si deja parca nu mai suport sa traiesc asa zilnic.ganduripe sincigase le am de mai bine de 4 ani de zile dar parca in ultima perioada s-au agravat in asa fel incat singura perioada din zi in care ma simt normal este atunci cand dorm.efectiv nu mai suport durera aceasta pe care o resimt zilnic si vreau sa inceteze odata deoarece ma consuma mental si fizic incat parca nici nu m-as mai ridica din pat dimineata,nu am un motiv bun pentru a ma ridica din pat dimineata asa ca va cer ajutorul.am incercat tot dar degeaba.e mai rau pe zi ce trece.
Draga Vasile,
In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” doar a ta. Se numeste Vasile. Acolo ne poti scrie mai multe despre tine si situatia cu care te confrunti si tot acolo vei gasi, curand, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara!
Voi incerca in cateva cuvinte sa va spun de ce cred ca nu mai am nici un motiv sa traiesc.
Calvarul meu a inceput acum 5 ani(aveam 25 ani), cand aveam un serviciu pentru care am luptat mult,am invatat si am fost admisa pentru postul respectiv. Am cunoscut un baiat cu care am inceput sa ies si dupa ce s-a folosit de mine a plecat.
Parintii mei au avut nereu neintelegeri, iar eu trebuia sa fiu cea care sa o sprijine pe mama, care incet-incet a inceput sa ma contoleze si sa nu ma lase sa fac nimic din ceea ce vroiam. Daca vroiam sa ies in oras la ora 20 nu ma lasa sub pretextul ca vine tata acasa si nu stie ce sa-i spuna daca vede ca nu sunt acasa.
Tatal meu a murit acum 9 luni si de atunci este mai rau decat inainte. Atunci intelegeam ca nu vrea sa se certe cu tata din cauza mea, dar acum? Ma face proasta, ca ma dezmosteneste, nu vrea sa asculte nimic, pentru ca spun doar tampenii, se izoleaza si ma izoleaza si pe mine.
Simt ca sunt o povara, chiar daca incerc sa lupt cu depesia pe care o am. Mama nu ma accepata si desi am fost mereu un copil silitor si nu le-am facut probleme parintilor nici la scoala, nici la facultate, simt ca nu mai pot.
Toata viata mea a fost in zadar, pentru ca in conceptia ei nu am facut nimic bine.
Draga Anca,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei gasi o „casuta” a ta, pe care am numit-o „Anca 30”. Acolo, in curand, vei putea citi comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Daca te ajuta cu ceva si eu am avut un job care mie mi-a placut f mult si in care am lucrat peste 6 ani, am luptat mult ca sa-l obitin, nu era vreo mare smecherie, era ceva legat de arta, tata era tot timpul nemultumit de mine, desi aveam ce lucra, ideea este ca multi parinti vor i mereu nemultumiti de copiii lor, in ciuda realizarilor acestora. Nu-i corect, dar din pacate, asa sunt detui parinti, mai ales in Romania si in Europa de est, am senzatia ca aeici este tendinta asta. Tu sa fii impacata cu tot ceea ce ai realizat, indiferent de ce spune lumea sau mama ta. Lupta Anca si nu te lasa impresionata de rautacismele mamei tale. Incearca sa privesti lucrurile strict din perspectiva ta, nu mai incerca s-o multumesti pe ea, nu vei reusi niciodata, nu pentru ca n-ai putea, dar pentru ca nu are rost sa faci un efort pentru asa ceva.
Salut, am aproape 20 de ani si ma gandesc sa ma sinucid, tote relele au fost pe capul meu de mic, crescand cu un tata alcolic care se imbata si o batea pe mama, in fiecare zi, a divortat cand aveam 5 ani si ne-am mutat cu bunica si matusa, am crezut ca scapasem de rele, dar matusa si bunica au avut un conflict cu mama, si se certau mereu, de nenumarate ori au vrut sa ne dea afara din casa, dupa ce mama l-a cunoscut pe „tatal” meu vitreg, ele au insistat sa ne mutam la el si alte certuri… ei bine mama incepuse sa vina acasa din 2-3 zile pe saptamana, imi lasa niste bani si ma lasa sa ma descurc singur,aveam cam 11-12 ani cand a inceput sa faca lucrurile astea…apoi cand am implinit 14 ani mama sa casatorit ca „tatal” meu vitreg, un an a fost bine apoi au inceput certurile pt ca am ramas corijent la mate, si ca sunt un prost si ca nu fac nimic bun, apoi „tatal” meu vitreg a inceput sa ma bata din orice motiv, ca nu am dus gunoiul, ca nu am spalat o farfurie, ca nu am inchis un geam, odata ma dat cu capul de geamul de la baie (care sa spart) pt ca venisem la ora 21 acasa si am avut tupeul sa ma duc in bucatarie sa mananc, apoi ma pus a doua zi dimineata sa fac cum fac si sa pun alt geam la usa, alta data ma dat afara din casa pt ca i-am spus „ce ma?” pe scara in pijamale, pana dimineata…mama nu a spus nimic niciodata, si multe alte lucruri de genul asta, apoi am terminat liceul, mama ma tot presa sa ma angajez si „taicamiu” vitreg la fel, au incercat sa ma duca cu „forta” in arma, ei bine si eu m-am gandit la asta ca la o solutie sa scap de ei, am fost cu „taicamiu” la centrul de inrolare, dar nu aveau locuri disponibile momentan, apoi mi-am gasit de lucru la un studio de videochat, de atunci toate bune, am castigat multi bani si m-am mutat singur in 3 luni, aveam 18 ani jumate, locuiam singur intr-o garsoniera, aveam bani si tot ce voiam, apoi un nou „prieten” de al meu m-a „invatat” sa joc la aparate/pacanele… am inceput sa pierd aproape toti banii pe care ii aveam, erau zile in care nu aveam ce sa mananc, din cauza jocurilor de noroc…apoi m-am lasat pt o perioada, m-am mutat intr-un apartament mai mare, am cunoscut o fata si mrg… toate bune, la un momentdat dupa 6-7 luni de relatie dormea mai mult pe la mine, toate erau ok, apoi m-am apucat din nou de jocurile de noroc, am inceput sa castig sa pierd… pana acum o luna cand, am inceput sa imi amanetez lucrurile si sa imi fie frica pt ce o sa fac a doua zi, am jucat banii de chirie, si am decis sa ma mut cu „prietenul” meu si fata sa nu mai stea la mine ca ma tine din treaba, ideea era sa ies mai ieftin la chirie, mrg… prietenul asta al meu, mi-a furat niste obiecte si bani din casa si nu am mai auzit nimic de el, fata asta sa despartit de mine pt ca jucam jocuri de noroc si eram depresiv si nu mai aveam bani, am pierdut totul, tot ce aveam de valoare si m-am mutat inapoi la ai mei, apoi ma vindecasem de boala jocurilor, mam impacat cu fata respectiva, dar ieri am vazut ca o suna fostul ei prieten, si primise un mesaj mai devreme, nu l-a citit, si nu a rasuns la telefon, am intrebato de ce nu raspunde iar ea a spus: „care e problema ta?” si nu a mai vobit cu mine si nu m-a mai lasat sa o ating, ma ignora total, apoi am plecat la o distanta de ea si a inceput sa vorbeasca la telefon si sa ma ignore, i-am luat telefonu din mana si l-am spart, ( telefonul era cadou de la mine) azi noapte m-am enervat rau de tot si mi-am jucat toti banii din nou la jocuri si mi-am amentat telefonul to ca sa joc, acum ma simt un om distrus, inselat si respins de toata lumea, nu mai am bani nu mai am nimic, fata in care am avut atata incredere si-a batut joc de mine, as vrea sa ma sinucid sa nu mai trec prin atatea chestii negative simt ca viata mea se distruge orice as face, nu stiu cum sa fac sa mai fie bine, le-am spus „prietenilor” mei ca vreau sa ma sinucid, unii au ras si altii au spus sa ma sinucid…ah, si altii au spus ca au treaba si ca nu pot sa vorbeasca cu mine acum… 😐
Draga Petre,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” a ta, pe care am numit-o „Petre 20”. Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna
Ma numesc Elena si am 26 de ani. De cativa ani sufar de depresie si am avut si o tentativa esuata de sucid acum un an. Am fost o perioada la psiholog dar asta nu m-a ajutat pe mine cu nimic pentru ca sunt probleme ce se pare ca numai eu le pot rezolva..Insa nu am taria necesara sa iau decizia care imi poate Salva viata. De 9 ani sunt intr-o relatie cu un barbat care mai are pe cineva. Am trait multa vreme fara sa stiu asta, suficient de multa cat sa ajung sa iubesc. Insa singuratatea, restrictiile impuse de el, lipsa familiei si a prietenilor m-a adus la capatul puterilor. Am avut enorm de multe tentative sa inchei aceasta relatie bolnavicioasa..dar intotdeauna ajung sa iau lucrurile de la capat. Viata profesionala nu am pentru ca el este mult prea gelos sa ma lase sa ies singura din casa. Sunt dependenta total de el. Nu il mai iubesc si nici cum sa pun capat relatiei nu stiu..si mereu imi apare un gand care spune ca asta ar fi singura varianta. Greselile pe care le-am facut lasandu- ma sa ajung in situatia asta mi-se par iremediabile. Singurul lucru care ma tine in viata sunt cei 2 catei ai mei..dar nici asta nu m-ai functioneaza acum.
Draga Elena,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” numai a ta, pe care am numit-o „Elena L.”; acolo vei gasi, in curand, raspunsurile membrilor grupului de suport si tot acolo asteptam comentariile si completarile tale, care sa ne ajute sa iti intelegem cat mai corect situatia cu care te confrunti.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua! Ma numesc Alexandru si am 15 ani . O sa incerc sa explic pe scurt trairile mele :
Am o copilarie cu urcusuri si coborasuri in sensul ca am fost rasfatat si alintat mai tot timpul . Aceasta perioada a durat cam pana in clasa a 7-a cand parintii mei s-au despartit . Intr-o seara am vazut , impreuna cu sora mea mai mica cum tata o batea pe mama . Asta m-a marcat …. Notele au inceput sa scada , intarziam la ore, nu mai voiam sa vorbesc cu nimeni. Pe scurt, ma interiorizasem. Putin mai incolo s-au impacat ,mutandu-ne inapoi in vechiul apartament. Acum se apropie examenul si simt ca cei din jurul meu nu imi sunt alaturi deloc. Tata bea si deseori se enerveaza din motive puerile . Nu ne mai loveste pe noi, in schimb se razbuna pe tot ce este in jurul lui . De exemplu, odata a spart peretele din rigips cu pumnul, apoi a trantit usa care a sarit din balamale. Mama imi spune de mult timp ca regreta ca ma are , ca m-ar da oricand la casa de copii, ma insulta, si imi spune ca degeaba exist pe lumea asta. Nu stiu ce se intampla . De multe ori am avut ganduri „intunecate” dar nu am finalizat nimic . As vrea sa imi cer scuze daca am facut greseli gramaticale dar credetima ca scriu asta cu lacrimi in ochi . Multumesc tuturor celor care au acordat timp sa citeasca si sa raspunda.
Draga Alexandru,
Din motive pe care nu le inteleg pe deplin, mesajul tau a ajuns in Spam. Se mai intampla uneori, insa important este ca l-am gasit acum. Prin urmare, iti spun un sincer Bun venit aici si am placerea sa te anunt ca in coloana din partea dreapta a fost creata o „casuta” a ta, pe care am numit-o „Alexandru 764”, asa cum ti-ai ales pseudonimul atunci cand ai re-postat mesajul. Asteptam sa ne scrii acolo, in „casuta” ta, mai multe detalii despre tine si povestea ta, pentru a incerca sa intelegem mai multe din trairile si problemele cu care te confrunti.
Cu prietenie,
Adrian
Eu sunt o supravietuitoare in urma unei tentative de sinucidere. In 2010 am luat 160 de somnifere. Stiu, am avut multa rabdare. Nu stiu daca acum o mai am. Si imi este foarte frica. Tot ce stiu e ca probabil as alege aceasi cale pt ca imi este frica de durere sau chinuri prelungite. Ma gandesc serios sa imi pun capat zilelor din nou și jur ca imi doresc sa gasesc un motiv pt care sa nu o fac.
Draga Marina,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a paginii a fost creata o noua casuta, cu numele tau – „Marina”. Daca intr-adevar iti doresti sa gasesti un motiv pentru a nu face ceea ce zici, atunci cu siguranta vei gasi unul! Ajuta-ne sa te ajutam, povesteste-ne mai multe despre tine si despre motivele care te-au impins din nou in acest punct al vietii tale, acolo, in casuta ta!
Asteptam sa ne scrii!
Cu prietenie,
Adrian
Buna, De curand s-au intemplat multe lucruri.. am luat 3 la matematica despre care doar ” prietena mea ” stia asta . si ea i-a spus lu’ vara-mea. i-a spus mai multe lucruri din cate am auzit de la alti prieteni.. si asta m-a deranjat foarte tare. Eu am fost la ea si am facut poze.. iar ea a foacut pozele aproape ” goala ” si a vrut sa le trimita unor baieti, eu nu am lasat-o sa faca asta, dar dupa ce a spus ea ce a spui despre mine, mi-au venit draci si i-am trimis pozele unei fete, care aceasta la randul ei i le-a trimis lu’ fratele ” prietenei mele ” .. si s-au certat cuu ale maica-sa si mai multe, iar acum ea nu vorbeste cu mine si a pus pe cineva sa ma bata… este vina mea ? eu nu aveam nici-o intentie cu nimic, ea a fost ce-a care a inceput.. iar aseara am pus un prieten sa o sune sa aud si eu.. si a sunat-o si vorbea foarte urat de mine.. eu am fost buna numai cand am ajutat-o cu orice.. si da, am avut si eu relati de care parintii mei nu stiu, iar acum ea vrea sa le spuna tot! Si m-am gandit la sinucidere.. eu da, as vrea sa ma impac cu ea, dar nu stiu cum , Ce sa fac ? am doar 13 ani.. totusi candesc ca una de 16
Draga Diana,
Bun venit aici! Ți-am făcut o căsuța a ta in coloana din partea dreapta. Acolo vei găsi, in curând, răspunsurile membrilor acestui grup virtual de suport. Căsuța ta se numește „Diana 13”.
Cu prietenie,
Adrian
Bună seara.:((( e cineva?
Buna,
Suntem aici! Cu ce te putem ajuta? De ce esti trista? Care e povestea ta?
Așteptam sa ne scrii!
Cu prietenie,
Adrian
dc nu mi raspunde nimeni și mie?și aici sunt sigura :((
Am ajuns pe aceasta pagina căutând o modalitate sa părăsesc aceasta lume într-o modalitate mai ușoară și mai buna. Am sa va spun în mare ce se intampla cu viata mea doar poate ma va ajuta și pe mine cineva. Am 36 de ani o fam frumoasa compusa din 6 copii 2 ai mei și 4 adoptați pe care -i iubesc necondiționat ca pe ai mei. În schimb eu nu am avut o copilărie foarte buna, tatăl meu bea foarte mult iar mai mereu ne petreceam nopțile dormind pe strada. La vârsta de 11 ani am avut prima tentativa de suicid sătulă de scandaluri batjocoriri și chinuri am luat […moderat…] medicamentul mamei. Am stat în coma după care am mers iara în fam la aceiași viata urata. Ma-m căsătorit și cum nu era suficient am dat greș. Am rămas cu un copil singura. și bine înțeles aceleași gânduri și fapte de a-mi lua viata tot cu medicamente iara internări chinuri etc. După ce mi-am revenit am fugit din spital și Ptr ca nu am reușit am mers iara la farmacie iar medicamente iar și iar totul de la capăt. (de 2 ori în scurt timp) asta ca nu-mi reușea. Am depășit momentul cu gândul sa plec din tara departe de tot crezând ca voi găsi liniștea. Ma-m recăsătorit în străinătate am mai făcut un baietel și Ptr ca totul era ok am mai apropiat sufletului meu încă 4 care sunt cu mine iam crescut și iam iubit din suflet. Dar iată ca iarăși au apărut prob și cu fam mea, părinți, surori, neajunsuri etc. Anul trecut am avut o depresie mai severa care am apelat la alta modalitate de a-mi da drumul de la […moderat…] Am stat internata 4 săptămâni în spital după care iara acasă.:(( acum de ceva timp am aceleași gânduri nu ma mai bucura nimic deși am un soț iubitor și copii buni simt tot ca sunt singura am o greutate ce nu mi da liniște gândurilor negre. Nu exista zi,noapte sa nu ma gândesc cum sa fac? Deși am și un bebe de 1,6luni nu ma mai încântă sau bucura nimic.:(( mereu am acelas gând cum sa fac? Eu trb sa sa plec din aceasta lume. Ce sa fac? Ce ma sfătuiți? Ce sa fac?
Draga Maia, am copiat raspunsul tau in „casuta” ta, din coloana aflata in dreapta paginii. Acolo vei gasi si alte doua raspunsuri, unul de la mine, si altul de la Miss. Asteptam sa ne scrii acolo!
Cu prietenie,
Adrian
:(( bună seara
Of îmi e atât de greu de frica nu știu cu ce sa încep. Sunt foarte trista simt ca nu ma mai bucura nimic în viata asta. Anul trecut am fost internata tot Ptr o tentativa de a-mi lua viata am stat 4 sapt am făcut un tratament după care ma-m întors acasă cu cipralex. Dar de ceva timp simt aceiași stare nu vreau sa mai trăiesc nu vreau sa mai vb simt ca nu mai am nici un rost în aceasta lume și singurul meu gând e cum sa fac sa scap. Sunt f nervoasa agitat nu mai pot vb frumos ma cert din nimicuri cu toată lumea. :((( of nu mai pot
Draga Maia,
In coloana din dreapta a fost creată o „căsuța”, o categorie numai a ta, pe care am numit-o „Maua 28”. Acolo vei putea citi, in curând, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Scuze, am vrut sa scriu „Maia 28”.
Of îmi e atât de greu de frica nu știu cu ce sa încep. Sunt foarte trista simt ca nu ma mai bucura nimic în viata asta. Anul trecut am fost internata tot Ptr o tentativa de a-mi lua viata am stat 4 sapt am făcut un tratament după care ma-m întors acasă cu cipralex. Dar de ceva timp simt aceiași stare nu vreau sa mai trăiesc nu vreau sa mai vb simt ca nu mai am nici un rost în aceasta lume și singurul meu gând e cum sa fac sa scap. Sunt f nervoasa agitat nu mai pot vb frumos ma cert din nimicuri cu toată lumea. :((( of nu mai pot
Buna. O sa incerc sa nu lungesc prea mult. Ma simt foarte singura,nu prea vorbesc nici cu parintii nici cu alte rude din familie, singura persoana cu care mai vorbesc cat de cat e prietenul meu cu care m-am reimpacat de mai multe ori pe parcursul anilor. Am avut probleme in copilarie ,adolescenta si tentative de suicid la 13 si 16 ani,dar am trecut peste.
Nimeni nu a stiut despre asta atunci si nimeni nu stie nici acum ca in fiecare dimineata cand ma trezesc am un gol amar ,o senzatie oribila,de neimplinire.
Am 23 de ani in momentul de fata si nu lucrez.
Ma trezesc de cativa ani cu acelasi sentiment ca si cum mi-as fi ratat viata pentru ca inca nu am gasit sa fac ceea ce imi place sau sa fac ceva la ce ma pricep si simt ca i-am dezamagit pe cei din jur si pentru ca nu am mers la facultate. Nu am nicio viata sociala,nici prieteni ,nici bani . Sunt foarte trista ca nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea iar gandurile sinucigase apar…din nou.
Draga Someone23,
Bun venit aici. In coloana din partea dreapta a fost creata o categorie cu pseudonimul tau, „Someone23”, iar acolo vei gasi, in curand, raspunsurile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Trebuie intai sa stii ca nu esti singura persona in situatia asta. La 23 de ani esti abia la inceputul vietii, sanse ai destule sa realizezi ceea ce iti doresti. Eu am 36 de ani si momentan nu lucrez, asta dupa ce am lucrat mai multi ani, se face cam 1 an, daca nu mai mult, de cand nu lucrez, ma mai ajuta ai mei cu sume de bani la limita, dar pentru aceste sume de bani imi fac reprosuri etc. Te-as sfatui sa te inscrii la niste cursuri, poate sa dai la o facultate(sau sa mai dai) de data asta la una care sa-ti placa 100%.
Buna. Ma numesc Ruxandra si am intrat pe aceasta pagina pentru ca am nevoie de ajutor. Am nevoie de motivatie ca sa pot trece peste un impas. Am o relatie de 7 ani cu un baiat care este des plecat din tara. Pana acum nu am avut motive de ingrijorare. Zic pana acum pentru ca am aflat ca ma inseala cu doua din „prietenele” mele. Cu una are o relatie mai intima. Asta se intampla de cateva luni.. Am aflat acum doua zile. Vreau un sfat.. M au dezamagit atatea persoane odata incat nu stiu cum sa reactionez..
Draga Ruxandra,
In coloana din dreapta a fost creată o căsuța, numita „Ruxandra 7”. Este a ta! Acolo vei putea citi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Nu mai imi gasesc putere si motivatie sa traiesc mai departe. Simt ca viata mea nu are sens. De ce a trebuit sa ma nasc? Ca sa sufar cu siguranta… Am obosit sa imi gasesc bucurie in lucruri simple. Am obosit sa ma mai suport, am obosit sa plang, am obosit sa ma judece lumea, am obosit sa ma izolez, am obosit sa imi ascund corpul, am obosit sa imi aduc aminte de jignirile pe care le-am primit in legatura cu aspectul meu fizic, am obosit sa aplanez certurile dintre parinti, am obosit sa muncesc, sa lupt sa supravietuiesc, sa lupt sa ma accept asa cum sunt. Nu mai suport sa ma uit in oglinda si sa vad ca arat ca un barbat, sunt plina de par si m-am ingrasat foarte tare. Am 115 kg si probleme endocrine. Am 30 de ani, sunt grasa, am hirsutism(probleme cu pilozitatea pe fata, abdomen, piept si resul corpului) de la 12 ani. Am fost totdeauna complexata, nu am avut niciodata nici un fel de relatie cu nici un baiat/barbat. Nici nu mi-am dorit sa am.Din cauza ca nici un baiat sanatos la cap nu si-ar dori asa un specimen ca mine langa el. Poate si din cauza ca parintii mei nu s-au inteles niciodata…Certurile intre ei au fost prezente in fiecare zi, reprosuri si violenta verbala, si sunt lucruri care m-au afectat psihic. Dar anul asta implinesc 30 de ani, si simt ca nu am nici o implinire in viata asta. Nu stiu ce sa mai fac. Problemele astea ce imi afecteaza aspectul fizic si feminitatea au fost o piedica in viata mea, m-au afectat psihic, m-au impiedicat sa ma dezvolt personal si perofesional. Nu caut scuze dar pentru o femeie e o povara, iar eu o duc cu mine de 18 ani Nu mai imi gasesc putere sa ma accept sa merg mai departe…
Draga Andreea,
Bun venit aici! Am creat o „căsuța” in coloana din partea dreapta, care se numește „Andreea 30”. Este doar a ta! Acolo vei găsi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salutari tuturor, George ma numesc, in primul rand as vrea
sa le multumesc celor pe de site pentru rabdarea si sfaturile voastre
si gandurile bune date celor ce au nevoie.
Citind de ceva vreme unele si altele articole m-am intristat
finca aceleasi necazuri, probleme si tristeti le am si eu.
In 35 de ani am fost omul invizibil in fata familiei si cunoscutilor,
cu toate ca am ajutat si am incercat sa fac bine la toata lumea,
am fost mereu genul de om usor de inlocuit.
De familie si prieteni adevarati nu am avut parte, iubiri nu am avut.
Parintii mei au decedat de mult, frati, surori nu am…
In cea ce priveste serviciu am fost mereu primul la care s-a renuntat.
Pana in luna septembrie sunt in somaj, cand se termina
nu stiu ca ma voi face, inteleg faptul ca pe oamenii fara scoala
sau cu 6 clase nu ii vrea nimeni, din pacate fac parte din ei,
eu nu ma izolez in casa desi incer sa vorbesc cu oamenii din jurul meu
sa incerc gasesc solutii pentru problemele mele parca totul e degiaba…
Am auzit atatea lucruri despre „viata de dupa moarte” sau continuarea sufletuli dupa ce iese din corp incat, uneori chiar nu as avea
pareri de rau daca as parasi mai devreme viata asta,
oare ce rost mai are sa ma chinui ? In general oamenii vorbesc
doar lucruri rele despre moarte probabil pentru ai speria pe restu,
ceea ce este dincolo nu poate fi mai rau decat ceea ce este aici,
prea multa suferinta si nedreptate. Unii oameni chiar de au probleme
si dureri isi strang nevasta in brate sau copiii in brate
si pentru moment atat de frumos parca parca uita de tot necazul.
Eu nu am pe nimeni pe care sa strang in brate, pe nimeni
cu care sa vorbesc sau imi impart necazurile.
Din pacate pe planeta asta atat de frumoasa
doar oamenii rai sunt la putere doar ei conduc si distrug totul…
Draga George,
In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” intitulata, cum ai dorit, „George van Green”. Acolo vor sosi, in curand, comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ma numesc ionut am 27 de ani,o sa imi cer scuze daca nu scriu corect pt ca nu am multa scoala. Sunt homosexual,schizofrenic nu miam ales eu viata asta nu sunt de vina cu nimic pt ca sunt gay am ganduri de sinucidere pt ca stiu ca nu pot face nimic in viata am toate calitatile proaste nu sunt bun de nimic. Cand eram mic aveam 5 6 ani am fost abuzat sexual de mai milte ori de un vecin care era mai mare ca mine si ceea ce ma pus sa fac a devenit o obsesie pt mine ma gandesc numai la scarbosenii, ma mai gandesc cai fac de rusine si pe frati mei ei sunt destepti cu facultate. Acum trei ani ma luat cu salvarea am intrat in depresie am incercat sa ma sinucid de 2 ori plang mereu pt ca nu ma duce capul la nimic bun. Va rog foarte frumos datimi un sfat
Draga Ionita,
Multumim pentru curajul de a ne scrie. Ti-am facut o „casuta” numai a ta, in coloana din partea dreapta. Se numeste „Ionita 27”. Acolo vor sosi, cat de curand, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
e ok sa las date de contact in comentariu? gen o adresa de yahoo sau altceva?
Salutare, draga Flo. Un raspuns rapid ar fi „nu”. Din motive care tin de asigurarea confidentialitatii tuturor celor de aici si pentru a le asigura protectia. Nu e vorba despre nimeni anume, ci este o regula generala. Ce e scris sau spus in privat, scris sau spus ramane. Aici insa, ce e scris sau spus poate fi vazut si de altii si, daca se comite o gafa, se poate indrepta. Credem cu toata convingerea ca putem fi prietenosi si ne putem oferi ajutorul oriunde, nu doar in privat. Si, mai mult decat atat, de ajutorul pe care il oferim aici pot beneficia MULTI altii, care poate nu au suficient curaj pentru a scrie ei insisi.
Multumesc pentru intelegere si apreciez contributiile tale aici!
Cu prietenie,
Adrian
Nu-mi vine sa cred ca scriu si io pe acest site.
am cautat in casuta din dreapta de jos si i-am gasit porecla
la un fost amic care acum sa dus, luna trecuta so […moderat…]
omu cauta sa iasa repede fara dureri, mi’a zis ca el nu se […moderat…]
nici nu se […moderat…] si alte alea, dar doar cand era beat sau fumat
vorbea de sinucidere. nu stiu ce sa zic dar nici o nu mai stau mult.
la mine de la an la an problemele si greutatile se inmultesc
scap de o problema ma lovesc alte 50 noi.
Draga Sorin,
Ce-ar fi sa ne povestesti situatia cu care te confrunti, mai detaliat? In coloana din dreapta ti-am facut si tie o „casuta”, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales. Te asteptam acolo cu mai multe detalii! Daca prietenul tau a avut parte de un asemenea sfarsit, nu trebuie sa fie la fel si in cazul tau!… Ai vazut cata suferinta a lasat in urma lui, daca a fost prietenul tau… Gandeste-te la cei pe care ii lasi in urma!…
Te asteptam sa ne scrii, in casuta ta din coloana aflata in partea dreapta a ecranului.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara prieteni!
Vreau sa va lamuresc un lucru.Treceti printr-o perioada grea sau dificila?Totul tine de acceptare.
As vrea sa am si eu acceptul sa scriu aici pe site,ca prieten.
Nu sunt un om fara griji,dar nici un om care isi umple gandirea cu ele!
Felul in care gandim este foarte important.Oricum nu putem sa ne prefacem ca traim bine,dar nici sa ne prefacem ca suferim si sa facem din asta o imposibilitate.
Totul este limpede,cand simti ca esti un nimeni,pur si simplu asta primesti,toate sunt energii pe care le accesam si energii pe care le cream.
Daca nu facem nimic decat sa ne plangem si sa gandim in felul de a fi nimeni,atunci demersul este acesta.Altceva nu putem accesa,nu ne atrage nimic,totul este fara sens,fara viata,fara pic de viata.Nu cred!
Sunt zile si zile.
Cand esti bolnav te bucuri de o zi in care totusi te simti un pic mai bine,adica binele acela din boala,din durere,exista si acesta.
Daca nu mai ai mult de trait,totul este urat,cu gandul ca mai e putin si mori.
Dar,te stingi inauntru tau,si te regasesti in toata lumea pe care ai resimtit-o.
Tu o sa fii o constiinta plina de energie creatoare si ai rolul tau,inca de la inceput.
„Gandeste-te la o generatie care nu a auzit de cuvantul moarte,care nu a auzit si nici nu a fost educata fata de aceasta.Gandeste-te la o generatie care nu a cunoscut nici un factor dintre acestea! Crezi ca pentru ea exista, din momentul in care nu a auzit si nici nu a simtit fata de ea vre-un sentiment ? Nu,categoric! Pentru ea ar putea fi amuzant sau ceva interesant.
Nu cunoaste decat ceea ce este necesar.”
Nu este greu sa nu te mai gandesti la moarte,insa este greu sa gandesti la ceea ce ai putea sa faci cu viata ta in continuare si pana in cealalta viata,in care iti vei continua lupta.
E greu de inteles! Fiecare trebuie sa se cucereasca pe sine si va descoperi cine este,cine sunt si cine vor fi.Totul tine de subconstient.
Sper sa primesc un accept pe acest site,eu va pot scrie din cand in cand!
Cu drag!
Buna, intr-un final m-am hotarat sa scriu si povestea mea,
in copilarie am fost abuzat sexual la varsta de 6 ani
si am tinut secretul in mine, atunci nu am realizat situatia.
Dar cu toate astea nu am vorbit nimaniu despre asta
nu stiam io multe dar imi era rusine sa spun cuiva ca… na..
Aveam ganduri criminale si ura in mine mai tarziu cand
am realizat ce patisem, dar am trecut peste asta.
La 15 ani aveam un viitor promitator, eram talentat la
desen, arta plastica, chimie, jucam fotbal destul de bine
la un club de juniori, din pacate m-am apucat de droguri.
Nu aveam bani, asa ca m-am inteles cu niste prieteni noi
sa facem bani de undeva, si am inceput sa spargem case
apartamente, „noi eram smecheri” o perioada de cateva luni
aveam de toate, ni sa dus vestea in cartier ce facem si,,,,
niste baieti mai mari ne tot cereu taxa de protectie,
stiau ca noi aveam bani, io si ai mei, ne-am gandit sa le dam o lectie
asa ca l-am urmarit pe unu din ie si la-m batut,
l-am bagat in spital si ne-am ales cu politia pe urme
pentru tentativa de omor, furturi, droguri.
2 dintre prieteni au fost prinsi de politie, m-au dat si pe mine in gat
eu si un prieten major am reusit sa fugim din tara
politaii m-au cautat acasa „surpriza pentru tata”
ziua urmatoare a facut un preinfarct. „multumita mie”
Dupa 4 zile in italia am sunat-o pe mama si
ia mi-a spus de tata si ca, eu sunt mort pentru ea.
am incercat sa ma sinucid, nu voi scrie modul…
m-am trezit abandonat intr-un spital din torino
dupa cateva zile dupa ce mi-am recapatat puterile
am resuit sa fug, m-am pus iara pe furaciuni.
Cand m-am intors in tara la 25 de ani, am cautat-o pe mama
un vecin mi-au spus ca, sa mutat nu stiu unde.
In orasul meu natal nu puteam ramane asa ca m-am mutat,
Cu bani frumosi, eu care nu avusem niciodata o prietena
am avut o relatie „frumoasa” cu o fata frumoasa
care dupa un an ma jucat pe degete, eu un prostut romantic
eram fascinat de ea pentru faptul ca stia multe poezi
de ale lui Veronica Micle si Eminescu, avea o voce placuta
si dupa ce nu am mai avut bani, a disparut ca prin minune.
Fara bani am fost nevoit sa imi caut de lucru, intr-un final
mi-am gasit la un abator de animale am stat 2 luni
si mi-am prezentat demisia, nu mai puteam sa suport
ceea ce vedeam. Momentan locuiesc la un unchi din partea
tatalui, el a fost singurul care ma inteles si nu ma judecat,
si cu toata rusinea traiesc din mila lui, mananc din painea lui
si va scriu pe de calculatorul lui, am 30 de ani acum.
Am trecut prin multe necazuri si momente grele,
cu toate astea sper, nu stiu ce va veni in viitor.
Va multumesc.
Draga Obscur,
Multumim pentru povestea ta. Ti-am facut o casuta in coloana din dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales.
Cu prietenie,
Adrian
dee
Suntem pe cale de a ne despărți începând cu perioada de pretinsa „separare” precum pentru a face regula in ginduri si sentimente, tot asta dupa 15 ani de căsătorie cu urcusuri si coborisuri, doi copii Frumoși si deștepților la care Ținem enorm ambii. Vad aceasta separare doar ca o dorința a scoției de a scapă de mine fara mari probleme si de ce nu si scandaluri, deoarece nu pot si nu accept sa-i pierd iremediabil si pentru totdeauna, nu pot percepe sa ma vad cu copiii si sa nu vad chipul drag al scoției pe care o iubesc enorm, sunt gata sa-mi dau viața pentru oricare din ei, dar din egoism sau mai nu stiu ce nu ii percep aparte si nici de viața asta nu mai am nevoie. Sunt plecați pentru moment cu un prieten-partener cu fetița lui si copiii noștri intr-un tur prin Europa, afirma ca nu are nimic cu el, dar nu ma pot controla. A avut la un moment dat discuții pe chat cu el PINA dupa miezul nopții, dupa care la crizele mele de gelozie a încetat noaptea dar le are oricind ziua. Prietenul este divorțate, copilul il are dintr-o relație care nu a mers. Nu accept cu sufletul, căci cu ratiunea ar trebui sa-i permit sa-si refacă viața daca asta vrea, nu pot accepta ca un tip, scuzata fiindu-mi expresia, care nu a reușit sa se mențina intr-o familie, copilul căruia practic creste fara nici un părinte, dupa mine fiind practic orfan, in grija unchilor si bunicilor, nu accept sa lase si copiii mei orfani de tata. Nu mai am nici o putere, sunt plecați de doua săptămîni, dupa o săptămîna, la nervi, am lovit de mi-am fracturat maina, le spun ca am căzut accidental, mai grav este ca ma macină un singur gind absolut destructiv, si chiar nu pot sa-l controlez, fiind la spital la gips, au adus un băiat țintarul care s-a aruncat in gol de la et.9, au anunțat la știri ca a si decedat, si parca nici nu-mi pare atit de grav, cred ca afirmatiile ca se tamaduieste s-ar referi si la cei care eventual m-ar „pierde”. Soția intuiești aceasta intenția, căci ma si rugat sa nu-mi fac nimic daca o iubesc, căci nu va putea trai cu asta. Trebuie sa ajungă acasă luni cel tirziu, aceasta pretinsa pauza, din discuțiile reci pe care le-am avut la telefon, pare sa fie una definitiva… Tare vreau sa-mi vad si cuprind copiii, vreau s-o cuprind si pe ea, sunt viața mea, si fara unul dintre ei nu mai este unul întreg si nici nu-i mai vad rostul…
acesta de mai sus este un mesaj pe […moderat…] din 09/14/2014
dupa care am dat si de un test de graviditate facut in octombrie 2014, noi nemaiavind contact sexual, nu i se scoala la mine…scuzati de limbaj licentios.
Mi-a reprosat de nenumarate ori ca daca ias fi oferit o pauza in care sa-si puna gindurile in ordine poate PS.Problema este ar fi schimbat lucrurile, macar ca nu sunt sigur din moment ce avea deja o idila cu EL. Iar chiar de la bun inceput ma paste gindul suicidului, cind am descoperit bonul de la farmacie eram foarte aproape, am vrut sa ies singur din casa, problema era ca trebuia sa intilnim baiatul dintr-o excursie din Romania, dar m-a implorat sa nu o las singura sis a nu plec singur, dupa am clarificat ca de fapt eu m-am temut sa o las din frica de a nu-si face rau si ea din motiv ca eu sa nu-mi fac rau.
Ma obsedeaza gindul acesta zi si noapte, nu ma pot mobiliza la nimic, ma tine doar gindul ca o impovarez pe Ea cu aceasta fapta, deoarece va fi nevoita sa duca aceasta povara insuportabila, mai sunt si copiii, parintii, socriii, pentru care ma tin cu dintii sa nu o fac…
Poate doar o cura dura medicamentoasa sa ma adoarma, sa nu stiu ce e cu mine, sa uit de toate, sa nu mai vreau nici suicid, nici viata, nimic, sa ajung o leguma, poate macar asa ii voi scuti de cele mai mare suferinte pe cei dragi…sau care pretind ca-mi sunt dragi. Orice om normal se resemna demult, avem exemple o multime printre cunostinte, doar ca eu nu pot.
NU MAI POT… iar recent si baiatul de 14 ani a dat de site-urile citite pe tablet despre suicide, doar astazi mi-a spus…a avut inteligenta sa bloceze cu o parola, caci nu avea… iar eu simtind o nota de repros in vocea lui sambata cind am mers la tara cu toata familia sa lasam copiii pe o saptamina la bunica sotiei, l-am intrebat deoarece blocind a lasat paginile web deschise …iarastazi mi-a confirmat-o verbal…
ORICUM NU MAI AM PUTERI, si oricum toti sufera ca la noi e rau, inclusive copiii, socrii care nu stiu de ilila sotiei dar banuiesc ferm, eu nu le-am spus nimic, poate daca as turna murdarie m-as usura si as capata putere sa merg singur mai departe, dar nu pot sa-I fa casa ceva sis per ca chiorul ca va reseta ceva in raport cu mine si incet-incet, cumva-ceva, dar deja e peste un an de la Pastele 2014 de cind a solicitat separarea, dar lucrurile merg tot mai rau, doar ne invinuim cind incercam sa discutam, eu sunt rau ca nu am pretuit relatia in doi, ci doar familia in frunte cu copiii…
Si tot cu gindul la EA si la suicide mereu stau…acum e plecata la Bruxell pina miercuri, copiii sunt la tara, e posibil unul din momentele in care as face-o cel mai usor…
Draga Uirie,
In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” cu numele/ pseudonimul tau. Acolo vor sosi, in cel mai scurt timp posibil, comentariile membrilor grupului nostru de suport virtual.
Cu prietenie,
Adrian
Va multumesc!!! Caci nu mai am cu cine vorbi, am vorbit si cu el de citeva ori, spune una dar am impresia ca face alta, il cred ca simte si el mult pu EA, dar spune ca se da intr-o parte, dar contacteza pe serviciu, si e firesc, dar fiind eu bolnav, din cele la care am tras cu ochiul e mult mai mult…
Mda… Nu pot scrie decat intr-un comentariu.
Si eu vreau sa ma sinucid.
Am impresia ca daca o sa citesc comentariile primite ma voi incarca doar cu ura. Cum ar putea cineva sa imi spuna ceva benefic daca nu las detalii? Iar detalii nu am de lasat. Nu e nimic tragic ce se intampla cu viata mea. Nu exista vreun moment sau vreo situatie la care sa ma uit si sa zic: „din cauza asta vreau sa ma sinucid”
Demult ma gandesc la asta. Intr-un fel nu vreau sa ma sinucid. De asta probabil si scriu aici. Dar nu vad nici un rost in viata. Nici un scop. Nu ar trebui viata sa fie frumoasa? Nu ar trebui viata sa curga pur si simplu de la sine? Pentru mine parca a incetat sa mai curga. Parca am fost lasat intr-o mlastina care nici nu seaca dar nici nu se umple. Izvoarele mele au secat dar pare ca eu inca nu.
Ma gandesc sa ma rog ca sa mor dar as fi idiot sa ma rog la Dumnezeu sa ma omoare.
Urmand ceea ce cred ca subconstientul imi zice sa fac cred ca daca voi posta mesajul asta… Daca nu o sa mai zic nimic, eu va salut 🙂
Ne vedem in viata urmatoare.
Daca ar fi sa imi spun mie ceva m-as incuraja sa ma sinucid. Daca cumva trec peste si raman in viata, atunci o sa apreciez viata altfel. Daca nu, atunci o sa fie liniste.
Va salut.
Draga Cata,
Bun venit aici! Probabil ca ai observat deja cum functioneaza site-ul – in coloana din partea dreapta a fost creata o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Cata”. Acolo, in curand, vei putea citi comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am 30 de ani, iar ganduri legate de moarte am cam de pe la 9 ani asa. De incercat am incercat doar de 2 ori pana acum, in ambele randuri am luat pastile in ambele randuri… am scapat. De ce? Habar n-am, poate pentru a suferi si mai mult, am incetat de ceva vreme sa mai incerc sa-mi explic de ce si cum si care-i rostul meu aici pe pamantul asta. De mica mi-am dat seama ca ceva e in neregula cu mine. Eram timida, inchisa in mine si simteam asa o amaraciune constanta. In public nu aratam niciodata, din contra toti ma stiau vesela, cu simtul umorului si jucausa. Habar n-am de ce ma purtam asa, cred ca ma rusinam cu ceea ce gandeam si ceea ce eram, de frica sa nu raman singura. Inca mi-e frica de singuratate, tot timpul am cautat sa ma integrez, sa apartin unui loc. Am incercat sa nu dezamagesc, dar am facut-o mereu. Dar chiar daca ceilalti m-au acceptat eu tot singura m-am simtit, nu-mi gasesc locul, rostul, simt ca nu apartin niciunde. Eram o fire ambitioasa, pentru ca mereu am fost comparata cu fratele meu mai mare, si pentru ca mereu am auzit ca eu nu sunt asa desteapta ca el m-am ambitionat si-am luptat mereu sa demonstrez contrariul. Dar da asa e, el este mai destept…eu doar ambitioasa. Nu stiu de ce am creat in mintea mea intortocheata aceasta competitie…habar n-am. Cand am mai crescut mi-am facut un iubit. nu-l iubeam, acum cand analizez la rece. Tipul nu era pe placul alor mei, defapt nu era pe placul nimanui. Mintea si se incurca singur in minciuni pentru a impresiona, Escroca oameni suficient de naivi sa-i cada in plasa, era un om cu suflet putred. Si spre rusinea mea i-am vazut latura asta de prima data, dar am stat o vreme langa el, nici eu nu-mi explic de ce. Pur si simplu am stat. Ai mei au ajuns la concluzia ca pentru a-i sfida pe ei. Sincer habar nu am de ce. Eu una nu-mi explic. Mai apoi maica-mea s-a imbolnavit de cancer.Mi-am iubit parintii, asta o pot afirma cu certitudine. mi-am ingrijit mama muribunda mai bine de 7 luni. I-am privit declinul, vointa de a trai si impacarea cu care pleca din lumea asta. M-a pus sa-i promit ca in ultimile clipe sa n-o mai las sa se chinuie, sa-i fac o doza mare de morfina sa plece cu demnitate. La inceput n-am vrut, eu ii faceam morfina din 2 in 2 ore subcutanat, dar intr-un moment de luciditate m-a privit cu atat de mare repros, ca si cum as fi dezamagit-o iarasi….asa ca i-am dat o doza mare si s-a dus. Mi-a fost dor de ea, si privirea aia aruncata de ea ma urmarea la tot pasul. Vina ca am fost slaba si am dezamagit-o ma urmareste si acum. La 6 luni s-a dus si tata, inima lui a cedat pur si simplu. Eu plecasem din tara de o luna cand s-a intamplat asta. Ultima imagine pe care o am cu tatal meu, e el tinandu-se de masa de pe terasa si plangand in hohote, in timp ce eu plecam spre aeroport. moartea lui m-a socat atat de tare incat lacrimile au incetat sa mai curga. N-am mai putut plange. Fratele meu a decis ca e mai bine sa nu ma intorc la inmormantare pentru ca nu avea rost…Am ajuns sa urasc tara in care plecasem, sa nu-mi mai gasesc locul deloc, trebuia sa beau sa pot plange. Am ramas insarcinata, aveam 3 luni cand m-am intors in tara. nu-mi doream copilul. Nu eram in stare sa am grija nici de mine,dar de un alt suflet.M-am dus la doctor sa intrerup sarcina, dar ceea ce se intamplase cu mama ma bantuia inca. Nu vroiam sa ma transfor in calaul sufletelor. M-am hotarat sa dau copilul spre adoptie si asa am si facut. Am nascut un baietel de 4kg, pe care l-am dat spre adoptie. Sistemul roman e crud, nu o sa intru in multe detalii, ce pot spune este ca niste doamne psiholog au considerat ca daca ma forteaza sa-mi tin copilul o vreme in brate o sa ma razgandesc. Nu s-au gandit o clipa cat de sfasietor este pt mine si ca poate eu chiar iubeam sufletul acela mic si nevinovat, ca poate in haosul din viata mea, luasem cea mai buna si lucida hotarare. Ii oferisem sansa unui camin stabil, echilibrat. Acum ma mai urmareste si vina asta. Vreau doar sa ma asez intr-un colt si sa uit. Vreau doar sa ma duc usor si fara vina, oriunde. Vreau doar sa ma duc si sa uit.
Draga Ana,
In primul rand permite-mi sa iti spun „bun venit” alaturi de noi. Am citit ceea ce ai scris si am ramas fara cuvinte, asa ca indraznesc sa tac impreuna cu tine… In coloana din partea dreapta ti-am facut o „casuta” numai a ta, pe care am numit-o „Ana 30”. Acolo ne poti scrie orice alte detalii care sa ne ajute sa te intelegem mai bine, pe de o parte, si care sa te ajute sa te descarci, pe de alta parte. Tot acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
nu stiu daca fac bine, dar o sa scriu totusi cateva randuri……… In urma stresului la locul de munca si a problemelor de acasa, cea mai mare fiind o soacra de cosmar, am avut o cadere: nu mai puteam dormi , ma durea ingrozitor capul, vomitam si nu ma mai puteam concentra la munca. Mi-am luat concediu, am inceput un tratament psihiatric, dar in timpul acesta am incercat de cateva ori sa ma sinucid, luand mai multe pastile. Am renuntat dupa o luna la tratament, au inceput angoasele, mi-e frica in special de serviciu, de esec,nu mai gasesc placere in nimic, am fost si in conced.iu, dar nu mi-am revenit. Nici la mare nu m-am simtit prea bine, mi-am facut si analize si am o anemie severa, as dormi tot timpul…….. Am o familie frumoasa si gandul la ei ma tine pe linia de plutire, dar frica e atat de mare ca uneori am cate o ratacire……
Draga Miaricardo,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” numai a ta, unde sa poti urmari toate comentariile si unde sa poata fi gasite toate detaliile din povestea ta de catre cei care iti vor scrie. Se numeste, asa cum ai dorit, „Miaricardo”.
Cu prietenie,
Adrian
Ma numesc A, am 21, si nu stiu cat o sa mai rezist aici pe pamant. Am renuntat la o facultate de informatica si acum cand caut de lucru numai de domeniul asta dau… Nu mai aveam bani, necazuri… Am lucrat ca paznic pentru putin timp… Totul mi se pare haotic, fara sens… Sa lucrezi pe caldurile astea in constructii, sau ca operator sa nu ai timp sa te scarpini in fund sau sa iti mananci sendvisul e un mare chin… Ce rost are? Si pentru ce? De ce D-zeu ne-a creat astfel sa induram mai mult decat sa ne bucuram de viata? Asa ne iubeste El oare? Pedepsindu-ne daca nu suntem obedienti si trimitandu-ne sa suferim in iad? Daca este Tatal nostru, oare S-o simti bine stiind cat suferim acolo in iad sau aici pe pamant?…
Draga Andrei,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o casuta cu numele „Andrei 21”. Acolo asteptam mai multe detalii despre tine si problema cu care te confrunti si tot acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Va multumesc Miss si eliza pentru ganduri.
Nu am mai urmat tratamentul pentru ca sotul meu era cam suparat ca nu sunt in stare sa-mi revin singura, pentru el era cam greu sa ma inteleaga; am vrut sa-i dovedesc si sa-mi dovedesc mie ca pot. Tin sa precizez ca tentativele de sinucidere le-am avut in timpul tratamentului, cat eram in concediu medical, am stat aproape 2 luni . in concediu medical, apoi am intrat in concediu de odihna, mai am inca o luna. Natura serviciului meu e una mai speciala, nu se prea potriveste cu starea aceasta, dimpotriva. E cam nasol sa-ti fie frica tocmai de acest serviciu,ai o responsabilitate fata de niste copii…… Nu as vrea nici sa renunt, dar nu ma mai simt capabila , ma gandesc ca oricand pot sa-mi revina gandurile…
Draga Miaricardo,
Am copiat raspunsul tau in „casuta” ta, din coloana aflata in coloana din dreapta, pentru ca gandurile tale sa poata fi „auzite” sau citite in context si de cei care ti-au dorit si (de cei) care vor dori sa iti mai scrie.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua.
Ma numesc Radu si am 33 de ani. Am intrat pe acest sit cautand pe net subiectul sinucidere deoarece si pe mine ma preocupa subiectul si de aproximativ 4-5 ani am ganduri zilnice de sinucidere
Cum spuneam de 5 ani aprox am ganduri de suicid. Viata mea nu a fost prea fericita pana acum sau aproape deloc fericita.
La varsta de 15 ani am avut un episod depresiv dupa moartea tatalui meu la care tineam mult. Episodul sa transformat intrun serial si a tinut destul de mult astfel . Pana la 20 si ceva de ani nu am consultat un medic psihiatru sau psiholog dar am facut-o pana la urma si am urmat un tratament fiind internat si in spital o perioada. Dupa aprox 2 ani de tratament mi-am revenit viata revenind la un normal relativ.
Cum spuneam de cativa ani ma simt iar deprimat dar mult mai rau decat inainte depresie insotita de ganduri de sinucidere. As dori sa o fac dar nu am curaj probabil pana la urma voi prinde acest curaj.
La fel ca multi dintre voi (citind postarile) simt ca nu am nici un scop in viata.
Recunosc cu rusine ca poate problemele mele nu sunt asa de mari ca ale unora din voi si sper sincer ca multi din voi sa puteti gasi ajutorul de care aveti nevoie indiferent sub ce forma va veni acel ajutor (fie de la D-zeu, fie sa va gasiti jumatatea care sa va completeze si sa va ridice sau fie prin orice ajutor potrivit pt voi care sa va dea un scop sa va puteti trai viata)
In sinea lui nimeni nimeni nu vrea sa moara dar uneori viata pare lipsita de scop si multi cedeaza neavand pt cine lupta sau asa cred ei ca nu au.
La fel simt si eu o lipsa generala a unui scop, sens in viata. Eu am un loc de munca normal (nu e stralucit dar nici rau).
La infatisare sunt un om normal arat ok (nici frumos dar nici urat). Nu am probleme cu rudele (cu toate ca nu prea mai tin legatura cu ele)
Am o locuinta unde stau recunosc nu este realizarea mea este a parintilor.
Studiile pe care le am sunt medii (liceu si postliceala).
Familie nu mi-am facut nici pana la varsta asta (33 ani). Recunosc am fost mai timid, nu am fost genul sa agat fetele sau sa umblu prin baruri sau cluburi.O relatie nu am am mai avut de multicel timp.
Am cativa prieteni mai putini decat degetele de la o mana (nu am fost foarte sociabil dar nici anti social nu sunt)
In general parca nu prea m-am adaptat anturajelor de la scoala sau munca cu toate ca nu am avut probleme gen persecutie sau batjocura colegii chiar m-au apreciat m-au considerat un baiat bun in general pe la joburile care le-am avut. Problema nu era la ei ci la mine.
Deci ce sa mai zic, fata de problemele unora dintre voi ale mele sunt nesemnificative si parca ma simt rusinat de gandurile de sinucidere pe care le am gandindu-ma la problemele prin care trece-ti unii din voi.
Acum trec printr-o perioada foarte dificila, gandurile negative ma coplesesc zilnic, incredere in mine nu prea mai am deloc, speranta gasirii unui scop pt care sa traiesc nu prea mai am, parca ma incearca si o fobie sociala, in unele zile sunt relativ ok in altele nu prea sunt deloc sociabil.
Am avut acum o luna si un pic si o problema de sanatate destul de grava, un accident vascular cerebral am fost paralizat pe partea stanga a corpului vreo 4-5 zile, acum mi-am revenit destul de bine si de repede merg din nou la munca, 85-90% mi-am revenit. Doctorii nu au gasit explicatia pt care am facut accientul vascular cerebral deoarece sunt sanatos dpdv fizic nu am probleme cu inima sau vasele de sange, au zis probabil ca din cauza fumatului (acum m-am lasat) si a stresului foarte mare, si drept sa spun depresia pe care o incerc acum e crunta, cu o zi inainte de a face accidentul vascular am avut un episod depresiv foarte intens eram practic la pamant simteam ca nu mai pot rezista simteam o durere interioara sufleteasca nebuna ma abtineam sa nu plang , ma gandeam sa ma duc pe […moderat…] si sa ma arunc si a doua zi am avut beleaua am facut accidentul vascular cerebral (AVC). Fiind in spital am facut printre altele si un consult la psiholog acum urmand din nou un tratament dar parca fara succes, sunt extrem,extrem, extrem de deprimat si nu prea am cui sa vorbesc despre asta, dar parca nici nu mai doresc sa am o ureche care sa ma asculte. Oricum ce om sanatos ar vrea sa stea si sa asculte confesiunile unui om deprimat. M-am inchis in mine si sincer parca nu mai vreau sa am parte de vreo fericire.
In final ce pot sa zic, sper ca fiecare dintre noi care avem aceste ganduri sa ne putem gasi cat inca nu e prea tarziu un motiv pt care sa merite sa luptam in viata.
Draga Radu,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu numele „Radu 33”. Este a ta! Acolo vor sosi, in scurt timp, comentariile membrilor grupului de suport, si tot acolo ne poti scrie orice alte detalii crezi ca ne-ar putea ajuta sa te intelegem mai bine!
Cu prietenie,
Adrian
Buna.
Ma numesc Manuela, am 21 de ani si sunt din Vaslui. Inca din copilarie viata mea a fost una zbuciumata. Parintii mei au decis sa se desparta dupa 20 de ani de calvar. Eu inca de pe atunci ma simteam vinovata pentru ceea ce traia mama mea. Consideram (si inca mai consider) ca daca nu eram eu, ea era mult mai linistita. Sora mea cea mai mare a fost problematica in viata personala, dar in cea scolara imi era si inca imi este prezentata ca un exemplu, ea fiind oaia alba, eu fiind oaia neagra a familiei. Intre noi doua este diferenta de 8 ani, iar de cand ea a inceput liceul toti banii casei i-au fost alocati ei. In adolescenta, daca imi doream ceva, nu puteam primi, motivul fiind disconfortul financiar. In prezent, traiesc oare cum in umbra surorii mele… Ma simt neapreciata, nedorita, neglijata, neiubita si data la o parte. Ce pot face?
Draga Manuela,
In coloana din dreapta a fost creată, pentru tine, o căsuța cu numele „Manuela 21”. Acolo vei găsi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Va rog sa ma ajutati cu un sfat ceva sau orice..Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( Am mai spus asta o data pe TPU mai demult.E frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.Practic tot ce vreau sunt cativa prieteni,amici cu care sa vorbesc,vedeti avatarul meu,ma reprezinta cel mai bine,eu,singur,trist cu motanul,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Alin, cati ai? Din nume as spune ca ai 19. Am dreptate?
Am hotarat sa-ti raspund, pt ca nu stiu cine s-ar fi inghesuit s-o faca, avand in vedere ca toata lumea este preocupata de propriile probleme. In mesaj ai scris ca ai avut depresie. Motivul depresiei tale este lipsa prietenilor? Atat? Da-mi voie sa-ti spun ca am auzit de cazuri mult mai grave. Si ca sa-ti dau un exemplu : un cuplu a plecat in strainatate pt o viata mai buna, dar pur si simplu nu s-au putut acomoda cu conditiile de acolo, iar intr-un sfarsit, femeia s-a sinucis, lasandu-si barbatul singur. Cat de adanca crezi ca este depresia in care a cazut omul ala? Imi imaginez ca nu-ti poti da seama, avand in vedere ca n-ai trecut prin asa ceva, dar privind totul la rece, cred ca nu se compara cazul tau cu al acelui om. Poate o sa-mi zici ca fiecare isi duce propria povara si nu trebuie sa comparam grijile si necazurile, dar eu asa fac : atunci cand ma simt descumpanita si simt ca nu mai pot continua, ma uit la altul care e mai rau ca mine. Chiar zilele trecute eram intr-o pasa ft proasta (pt ca da, si eu am o gramada de probleme si ma lupt sa trec peste ele), cand vad pe strada un om in scaunul cu rotile. Fiind sportiva de fel, mi-am imaginat cat de greu este sa nu te poti deplasa. Alea sunt probleme adevarate!
Timiditatea se poate trata, slava Domnului! Nu e cancer sau autism! Si ca sa ti-o spun pe aia sincera, cu cat ai mai putini prieteni, cu atat esti mai ferit de oameni falsi. Pentru ca majoritatea asa zisilor prieteni stau pe langa tine numai din interes.
Vad ca scrii corect, ceea ce e un plus. Nu faci parte din randul analfabetilor care populeaza netul. De fapt chiar ai mentionat ca inveti bine. Jos palaria, n-am ce zice.
Pana la urma ce inseamna viata sociala? Fiecare ii da propriul lui / ei inteles. Eu, personal, am doar 2 prietene, cu care ma vad foarte rar. In rest imi duc viata cum pot mai bine. Caut s-o umplu cu activitati care-mi fac placere. De exemplu: sportul, cititul, filmele, muzica, gatitul. Majoritatea acestor activitati le fac singura. Deci nu esti singurul care e „singur”. Uneori, intr-o relatie de prietenie, amicitie, dragoste, te poti simti mai singur decat de obicei, asa ca depinde.
Intreaba-te ce te face fericit si incearca sa faci acele lucruri. Pentru ca daca te simti bine facandu-le, o sa apara si prietenii in viata ta.
Pentru inceput atat am indraznit sa-ti scriu. Eu sunt Alexandra si am 25 de ani. Mi-a parut bine!
Draga Alexandra,
Bun venit aici! Alin are o „căsuța” a lui cu acest pseudonim – Alin 19, pe care o poti găsi si citi in coloana aflată in dreapta paginii. Am copiat acolo si mesajul tău, pentru a ne asigura ca ajunge la Alin.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua tuturor.sunt o femeie de 29 de ani necasatorita si ma simt si fizic si psihic de 100 de ani.in acesti 29 de ani am acumulat multe traume sufletesti care din pacate acum isi fac simtita prezenta din ce in ce mai mult cu sau fara voia mea.am fost de mica agresata fizic,prima data tata,apoi fratele fratele inca ma agreseaza fizic deoarece locuiesc cu mama si fratele,apoi tata din pacate a murit asa cum a fost el bun rau l-am iubit si inca i simt lipsa.pe la 22 de ani am cunoscut un baiat de pe internet si fericita ne am mutat impreuna,am fost foarte fericita deoarece am crezut ca am scapat de agresiuni fizice,fiind foarte traumatizata de trecut am inceput sa il stresez pe prietenul meu pana cand a decis sa ne despartim el.ca sa nu ajung iar la casa parinteasca unde ajungeam iar sa fiu agresata fizica m-am tinut cu ”dintii” de el sa nu ne despartim,vazand ca nu vreau sa plec a recurs si el la agresiuni fizice poate fondate,ale fratelului fiind nefondate..la 24 de ani deja eram batuta de la 3 lea barbat si nu o palma doar,cu sufletul sfasiat de durere m-am intors la ”casa parinteasca”care doar parinteasca nu a fost bataile au inceput sa reapara,din lipsa de bani nu mi am permis o chirie ,bataile proveneau de la faptul ca nu imi ascultam fratele gen eu sa fiu sclava si el stapanul,tot timpul venea sa imi ceara bani ,iar cand nu i dadeam ma lovea si imi fura banii oricum.timpul a trecut si au inceput sa ma usture ochii crezand ca am o banala conjunctivita am plecat la doctor unde am descoperit dupa multe investigatii ca am glaucom si sunt suspecta si de miastenia gravis(slabiciune grava musculara).m-am speriat foarte tare ca o sa orbesc .nu trece zi sa nu plang de singuratate deoarece nu am prieteni adevarati.si cred ca am depresie severa 3 luni deoarece plang in fiecare zi ,mi-e foarte frica sa nu inebunesc deoarece am pierderi de memorie,sunt foarte agitata si nelinistita si nu mai vad luminita de la capatul tunelului,mi e frica sa merg la psiholog sa nu devin dependenta de pastile si viata nu mai are gust pentru mine,povestea mea pana la 29 de ani sa rezumat la agresiuni fizice multe care au lasat urme adanci si mai nou risc de orbire si izolare din cauza bolii,nu vreau sa ajung sa ma sinucid doar sa scap de durere si chiar nu vreau sa fac asta,nu cred ca un psiholog mi ar rezolva mie problemele sufletesti.va rog ce ma sfatuiti sa fac?povestea mea e mult mai lunga,dar nu pot sa scriu tot deoarece mi e frica sa nu ma recunoasca careva deoarece lumea e mica.
Draga Ana,
Bun venit aici. In coloana din dreapta vei gasi o casuta numita „Ana 29”. E a ta! Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
B una ziua ma numesc Mihaela ,am 25 de ani. Sunt casatorita de 6 ani cu un sot minunat avem un copil de 5 ani impreuna .si sa incepem cu inceputul …..M am nascut fara tata mama nu mi a spus niciodata cine este ,pana la varsta de 9 ani am stat doar cu mama dupa care ea sa casatorit cu un barbat violent si alcolic care la varsta de 9 ani ma abuzat sexual cu voia mamei mele …apoi aa inceput cu bataile foarte dese ..fugeam de acasa noaptea in frig prin zapada daca apucam daca nu ma batea pana nu mai respiram ..asta pana la varsta de 16 ani cand am decis sa fug cu un baiat pentru ca nu mai suportam bataile si abuzurile dar a fost o decizie proasta pentru ca dupa o saptamana a trebuit sa ma intorc inapoi la mama si asa a durat pana la19 ani cand am fugit in spania la sotul meu actual si totul a mers ca pe roate ,numai ca dupa 4 ani ne am intors in tara si au inceput problemele mele ..si nu inteleg de ce ptr ca ma inteleg bine cu sotul am un copil minunat ????trebuie sa spun in inainte de asta am mai avut 2 tentative de suicid esuate …anul trecut in noiembrie am fost diacnosticata cu depresie severa si tulburari de anxietate …iau tratament de atunci dar nu reusesc sa ma recuperez complett …am o frica in mine tot timpul ca asi putea face ceva copilui sau sotului meu dar fara sa vreau …asta ma omoara ..sau sa imi fac rau mie desi nu vreau …am incercat sa ma schimb sa gandesc altfel pozitiv dar nu reusec ..o zi este bine 3 nu …va rog din suflet daca m ati putea ajuta sunt diseperata ..vreau sa devin eu cea din inainte de acum un an …si cand aveam probleme in copilarie nu gandeam asa iar cand eram si eu bine sa intamplat asta …va rog ajutati ma
Draga Mihaela,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta a fost creata, pentru tine, o „casuță” cu numele „Mihaela 25”. Acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Numele meu este Alina si am 17 ani. Pot spune ca am avut parte de un an care m-a devorat psihic. Ca sa fac o mica introducere, va spun ca sunt o ‘fosta’ anorexica (daca exista asa ceva, pentru ca boala asta ramane mereu cu tine, indiferent cine ce spune), asa ca stiu cum e sa te simti ca un nimic, sa nu crezi ca esti destul de bun ca sa fii fericit, sa primeste dragoste si atentie, sa te urasti pe zi ce trece tot mai mult. Stiu prea bine. Am trecut prin asta timp de 2 ani. Apoi a iesit soarele. Si a fost asa bine, eram clasa a 9-a imi suradea viata si ma simteam fericita. Ma bucuram de tot, aveam prieteni buni si imi mergea bine. Asta a durat pana acum cateva luni. In ianuarie am cunoscut un baiat. M-am indragostit nebuneste, asa cum e prima data pentru toata lumea. Asta a durat cam 2 luni, iar apoi toate s-au dus. Am ajuns sa fiu jucata pe degete, sa ma neglijez pe mine sa incerc sa il fac pe el fericit si sa fie cum era la inceput. Ne certam, ne impacam, ne certam iar- un veritabil cerc vicios. In iunie, fara nici o explicatie, s-a scapat de mine. A rupt orice legatura dupa tot ceea ce a fost intre noi si s-a comportat ca si cum eram un nimic. Bineinteles, dupa o vreme a revenit cu scuze si eu l-am iertat, desi nu ar fi meritat. Cum era de asteptat, m-am ars si de data asta si am suferit destul, am fost data la o parte ca si un nimic. In luna august, cand oricum nu imi mergea prea bine, am inceput sa ma simt rau si dupa ce am fost internata, am aflat ca am o litiaza biliara destul de urata, care necesita operatie. Am plecat deci la o clinicq privata pentru niste investigatii, dar in drum spre casa am avut un accident de masina. Am fost constienta si am vazut tot pana in punctul in care am crezut ca raman fara parinti si fara propria viata (ironic ca atunci ma temeam pentru ea). Totusi, desi ranile au fost urate, toti am ramas in viata. Dar, cu hematoame si rupturi musculare si contuzii nu ma prea puteam misca si ma dureaza cel mai tare sa vad ca nici parintii nu imi sunt bine. La scurt timp dupa accident a fost ziua mea, petrecuta bineinteles in spital. Nu e prea frumos la 17 ani (defapt la nicio varsta, dar asta e alta poveste). Am crezut ca lucrurile se vor imbunatatii, dar stagnau doar si am inceput sa ma obisnuiesc. Cand in sfarsit m-am vindecat, am putut merge intr-o excursie cu scoala; 3 zile in care sa ma simt bine, sa mai uit de probleme. Dar nu a fost deloc asa. Am ajuns sa fiu bataia de joc a celei mai bune prietene si a baiatului de care vorbeam inainte (care incepuse sa imi scrie iar de ceva vreme si cu care eram acum ok)- nu cred ca mai e nevoie de explicatii de ce s-a intamplat intre ei 2, desi ea jura inainte ca nu ar fi facut asa ceva. Ca si cum asta nu era destul, el a inceput sa scoata barfe despre mine si sa ma faca sa par ca si un nimic in ochii lumii, doar de dragul de a-mi face rau. Si asa cum e lumea mai ales in liceu, crede tot ce aude, fara sa se gandeasca de doua ori. Iar eu nu pot face nimic. Nu mai pot asa, din rau in mai rau. Ce am facut sa merit asa ceva? Nu mai pot.
Draga Alina,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a fost creată, pentru tine, o ” căsuță” numită „Alina 17”. Acolo vei putea citi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua! Mie de ce nu puteti sa mi postati mesajul pe perete? E vreo problema cu ce am relatat sau ceva de genul asta?
Draga Liviu,
Nu este nici o problema cu mesajul tau. El apare in AMBELE locuri in care l-ai postat, aproape identic. Nu ti-am facut insa o „casuta” intrucat, dupa cum ai putut observa, acest site are o tematica specializata. Sunt binevenite si celelalte comentarii sau probleme, insa evidentiate special sunt doar cele care se inscriu in tematica site-ului. Restul vor fi aprobate, fara probleme, si vor putea fi citite de oricine va dori sa raspunda, insa ele vor fi DOAR acolo unde vor fi postate de semnatari. Trebuie sa intelegi insa ca, aici, oamenii raspund cu prioritate solicitarilor venind din partea celor care se afla in momente extrem de critice.
Cu prietenie,
Adrian
Si de ce problema mea nu e atat de importanta? Eu am o problema care ma afecteaza pe viata si care nu poate fi schimbata indiferent de cum as gandi, de ce doctor s ar ocupa de mine. Credeti ma ca de multe ori pe zi ma gandesc si eu la suicid. Am crezut ca asta e principa idee aici: suicidul si motivele lui nu depresia in dragoste doar. Eu nici macar nu pot sa cunosc acest sentiment. Sunt momente in care mi as dori sa sufar in dragoste dar sa stiu ca am trecut peste aceasta problema. Practic pot sa ma ucid linistit daca nu am nici macar intelegerea cuvenita pentru ca ajutor medical nu exista in situatia asta. Dar orixum multumesc ca ma lasati mai la urma ca pe un rebut. Nu i prima oara in viata, ma descurc singur. Multumesc oricum!
Draga Liviu,
Nu e vorba de rebut aici! Oricine poate avea probleme in dragoste sau in relatii. Si nici problema ta legata de marimea penisului nu ar trebui sa fie o problema. Exista diferite pozitii prin care, in timpul actului sexual, se poate compensa si marimea, si grosimea.
Cu prietenie,
Adrian
Salut tuturor! Incep prin a va spune ca niciodata nu am avut o viata sociala prea frumoasa. Incepand cu scoala generala si terminand cu liceul. Mereu eu am fost tipul mic si pricajit din grupuri, uratel si cu tendinte de tocilar desi niciodata nu am fost printre cei mai buni elevi la invatat, din contra am iubit si iubesc in continuare sportul, in special fotbalul in ciuda faptului ca nu arat prea bine fizic(la 1,69 am doar 55-56 kg). Una din problemele mele a fost ca n am putut sa ma afirm niciodata intr un grup datorita fizicului meu si anti talentului meu la orice. Mereu mi am dorit sa am un grup de prieteni stabil, sa am o iubita si sa fiu cat se poate de normal precum majoritatea adolescentilor de varsta mea. Mi as dori sa am si eu prieteni cu care sa pot iesi mai des nu doar oameni cu care sa ies doar cand doresc ei sa le fac cinste ori cand au nevoie de bani ori diferite sfaturi. Cam asa sunt majoritatea „prietenilor” mei. Si mai presus de toate imi doresc sa fiu si eu iubit, sa am o fata pe care sa o divinizez, sa o iubesc si sa ma iubeasca cum ar fi normal. In viata asta avut doar vreo 3 „relatii”, relatii copilaresti mai mult , nici macar sarut „frantuzesc” n am facut cu niciuna pentru ca eram prea mici(12-14 ani)…stiu ca e dificil sa ai in ziua de azi o iubita pentru ca ele doresc totul de la un barbat: bani, masini, case, supra dotat,muschi, uneori bad guis alte ori romantic, inteligent dar si amuzant etc. Eu in afara de un suflet bun, cald si iubitor nu am ce sa le ofer. Momentan sunt lucrator comercial, nu castig prea bine( nu sunt la faultate pt ca n am vrut desi am bacul luat din prima), am o dacie 1310″zambetul lui Iliescu” pe care la anul o voi schimba cu una mai moderna ca deh impune moda si pot spune ca am o casa in care locuiesc cu parintii, momentan. Lucruri insignifiate pentru o fata care cauta „iunirea adevarata”. Dar revenind cred ca marea mea problema ramane fizicul. Am un fizic la 20 de ani de par mai repede un pusti de vreo 16 ani. Micut, la 1.69 si destul de slab. Si lucrul care ma face sa sufar cel mai tare si pt care de multe ori mi am dorit moartea si m a facut sa cred ca nu pot fi iubit niciodata de catre o femeie este faptul ca sunt foarte slab dotat. Am un penis de doar 13 cm lungime si grosime. Enorm de mic, stiu. Inca virgin la 20 de ani, dupa cum probabil a reiesit din ce am spus mai sus, cu un penis exagerat de mic cred ca sunt idealul esecului omenesc. Am tot cautat metode de marire dar niciuna nu ofera o cale sigura de a ti mari penisul. Operatie implica si riscuri iar rezultatul nu e chiar atat de ok, doar vizual si maxim 2 cm de multe ori chiar deloc iar pastilele clar nu sunt o solutie. Iar restul pompelor nu ajuta la nimic si duc spre ipotenta. Sper totusi sa existe o cale ceva de marit pentru ca am incercat si diferite exercitii si degeaba. Am tot intrebat pe diferite site uri psihologi, urologi, sexologi si toti spuneau ca nu se poate mari dar e o dimensiune normala si ca poti produce orgasm unei femei si cu un penis atat de mic. Si atunci de ce se plang femeile de dimensiunea asta?! Sa fim seriosi si sinceri: e mica si nu e buna de nimic! Asta e adevarul. Dar oare toate femeile din lumea asta sunt obsedate de sex? De fericirea sexuala si atat? Eu unul chiar daca sunt virgin prefer o femeie cuminte, inteligenta la locul ei chiar daca e timida in pat decat una care sa se creada o actrita de filme xxx in pat. Chiar imi doresc sa aflu cum pot sa l maresc pentru ca imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit, sa numai sufar din cauza acestei mai probleme pentru mine. Vreau o iubita si vreau sa o fac cea mai fericita din lume pe toate planurile inclusiv cel sexual. Stiu ca exista si sex oral si alte cai dar vreau sa o satisfac si normal sa nu caute la altul pt ca nu stiu ce as face. Daca este o problema hormonala de crestere, pentru ca nici testiculele nu sunt evoluate, nu se poate schimba nimic? Orice tip de medicamentatie indiferent de consecinte doar doar sa ajung si eu la o dimensiune normala, sa fiu si eu un om normal. Va multumesc anticipat pentru tot si astept cu mare interes sfaturile voastre!
Bună seara! Sunt Simona. Am mai scris pe acest site în urmă 8-9 luni, sper să vă mai amintiți..
Problemele.. nu pot spune că au dispărut. E adevărat că mama nu s-a mai îmbătat(sau cel puțin așa știu eu, pentru că nu știu ce face atunci când merge cu tata la sat). Am mai văzut de câteva ori că lua câte o gură de vin sau bere, însă nu se îmbăta. De vorbit singură, tot vorbește. Nu tot timpul, ce-i drept, doar când o apucă. Îi spun să tacă, îi spune și fratele meu. Nu intelege, vorbește în continuare. Ne spune să o lăsăm, că știe ea ce spune. NU MAI SUPORT SĂ O AUD VORBIND SINGURĂ! Când e tata acasă, nu vorbește aiurea, se poartă normal.
Când încercăm să-i spunem ceva, e aeriană, nu prea ne bagă în seamă și mă doare lucrul ăsta, mă deranjează, pentru că înainte vorbeam orice cu mama, era mama perfectă și îmi e foarte dor de cum era înainte.
Acum, seara, pe la ora 18 tata a venit de la lucru. Eu eram sus în cameră. La un moment dat am coborât și eu, fiind mai curioasă din fire, auzisem o discuție(era ceva de la lucrul tatălui meu), în fine, neimportant. După ce-au terminat de vorbit, era vorba că pleacă la sat ei 2 și fratele meu. Până aici totul frumos. La un moment dat, tata constată că i-au dispărut 100€ din diplomat. Evident ca ne-a întrebat pe mine și pe mama, eu nu i-am luat, Doamne ferește! Mama a spus că nu i-a luat nici ea, tata o ținea pe a lui ca ea i-a luat, țipa, urla, îi spunea mamei să-i dea banii.. de înjurat, nu a înjurat. Acum.. eu nu știu dacă mama minte sau nu, pentru că s-a mai întâmplat o dată așa, tata nu a găsit niște bani și a dat vina pe mama, dar până la urmă și-a amintit ca i-a luat el. In fine, și s-a întâmplat exact ceea ce mă așteptam să se întâmple, tata a plecat singur. Ceea ce m-a deranjat și mai tare a fost faptul că nu l-a întrebat pe fratele meu dacă mai vrea să meargă. A plecat.. evident, eu am mers la mine în cameră plângând și gandindu-mă ce dracu să fac?!..
Ceea ce am vrut să scot în evidență, e faptul că nu mai suport nimic negativ, nu mai pot să mă lupt cu nimic.. mă doare orice mică ceartă, orice mică vorbă urâtă, plâng mereu când nu mai pot..
V-am spus și în prima parte că am un iubit cu care sunt împreună de 2 ani si 10 luni. Îmi știe aproximativ problemele din trecut cu bețiile tatălui meu și bătăile pe care mama mea le-a purtat. Însă nu știe și prezentul, nu pot să-i spun, pur și simplu, nu pot! Și iubirea dintre noi s-a cam stins.. ne certăm foarte mult, uneori plâng și din cauza lui.. nu știu nici în privința lui ce să mai fac, cu toate că îl iubesc..
Acum sunt ultimul an la liceu, învăț foarte mult pentru bac, sunt stresată, vreau să-l iau, vreau să intru la Universitate.. profa de română îmi spune să fac facultatea la Cluj, pentru ca e cea mai bună din țară.. dar totodată, fratele meu e aici! Acum el e clasa a 9-a, e la același liceu la care sunt și eu. De când e la liceu suntem mai apropiați(nu mă refer la școală) ci acasă, vine la mine în cameră, imi spune ce-o făcut la școală, râdem, glumim. Evident că ne mai și certăm, că doar na, suntem frați, dar ne avem ca frații.
Am o gramadă de gânduri și de probleme pe care nu mai știu cum să le rezolv..
Vă cer din nou să-mi dați un sfat, pentru că eu știu doar să rezolv problemele altora, numai pe ale mele nu.
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți „acest roman”.
Simona
Draga Simona,
Bine ai revenit! Am copiat mesajul tău în căsuța „Simona 18”, pentru a putea fi citit în contextul său. În curând, probabil, vor sosi tot acolo și comentariile sau răspunsurile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am nevoie de ajutor! Acum😓
Cu ce te putem ajuta, Teena?
Trebuie să reușesc să trec peste noaptea ăsta. Sunt în Nepal , este aproape 12 noaptea și știu ca dacă voi vedea răsăritul soarelui primejdia a trecut pentru moment . Vreau să văd rasaritul
Dar ce s-a intamplat? Povesteste-ne situatia cu care te confrunti!
Mulțumesc că ați fost aici. Nu sunt pregătită să vorbesc dar am fost conștientă că sunt în mare pericol sa-mi fac rău. Nu pot vorbi cu prietenii. Trebuie să vin urgent în Europa să văd un doctor. Sigur am făcut o depresie. Nu am luat lucrurile în serios până acum. Am slăbit 9 kg în două luni, nici asta nu am luat în considerare. Sunt instructor de yoga, am o diplomă în medicina ayurvedica, am studiat mult, am călătorit mult am fost o persoană cu o minte sănătoasă. Pentru cunoscuți am o viață de invidiat. Stau în Kathmandu intr-un hotel bun , nu îmi lipsesc banii, să faci yoga în Nepal înseamnă sa fi norocos și cu toate astea eu mă gândeam de unde sa atârn un cearșaf. Știu că pericolul nu a trecut dar nu mai este iminent. Mulțumesc pentru ceea ce faceți!
Draga Teena,
Nu ignora aceste semnale de avertisment! Inseamna enorm faptul ca ti-ai dat seama de faptul ca te afli in pericolul de a-ti face rau, si inseamna si mai mult faptul ca ai reusit sa iti gestionezi trairile, insa sunt sigur ca stii ca pentru echilibrul tau emotional exista momente in care fiecare dintre noi este posibil sa avem nevoie de un mic ajutor suplimentar. Indraznesc sa iti fac o „casuta” in coloana din dreapta, unde voi copia corespondenta noastra de pana acum, astfel incat sa o poti gasi relativ usor, sub acelasi pseudonim pe care l-ai utilizat acum.
Ori de cate ori vei simti nevoia, suntem aici si pentru tine!
Cu prietenie,
Adrian
Bună seara!In primu rând as dori sa va felicit pentru răbdarea și perseverența cu care tratați orice problemă.Cu o anumită reținere interioara(fiind o persoană care ține în el toate necazurile) îmi fac curajul să-mi descriu pe scurt viața mea Mizerabilă…Mă numesc „pe scurt” L10,am 21 de ani,provin dintr-o familie normală cu niște părinți prea severi,prea… într-un cuvânt comuniști.Ii învinovățesc pentru că mi-au distrus copilăria prin restricționarea libertății prea excesiv.Fiind și băiat, nu puteam depăși ora 22 sau maxim 3 ore pe afară.Practic alții mergeau în discoteci,în oraș, iar eu să stau să-mi risipesc copilăria în casă.Tata fiind foarte aspru, lucrând într-un loc unde avea treabă mai ales cu bețivii,scandalagii sau alte fapte de tip penal,credea că voi fii ca ei,de aceea mi-a redus libertatea.Mă certam mereu cu el dar degeaba…După împlinirea vârstei de 18 ani nu a mai avut așa treabă,dar degeaba că m-am trezit într-o lume în care toată lumea se distra și eu nu știam,eram timid cu foarte puțini prieteni,ma simțeam mereu în plus.Acum câțiva ani am cunoscut o fată,mai mare ca mine,era frumoasă,carismatica,era foarte diferită față de altele,lucru care m-a fermecat și imediat am iubito,cred ca avea și ea ceva pentru mine .Doar ea îmi alina sufletu și ne povesteam orice.M-a învățat multe,era o fată cât 100….După ceva timp ne-am despărțit,nu a fost nimeni de vină și o înțeleg perfect pentru ca:”eu nu sunt persoana cu care cineva sa se mândrească”.Ea este cu cineva pe care îl iubește,nu am mai vorbit de 2 ani.Zilele trec și acum îmi pare rău după ea,dar ce pot sa fac? Încerc sa mă gândesc la altceva; să numai știu nimic despre ea, că vorba aia: „ceea ce nu ști,nu te doare…”.Am vârsta despre care se spune ca ar fi cea mai frumoasă iar eu să nu am ” un nume”, să fiu cineva,sa fiu la fel ca toți de vârsta mea… Eu cred ca din cauza severității părinților mei,am ajuns acuma să mă ascund,să-mi fie rușine de mine…Gândurile de suicid mă apasă adânc: cum să trăiesc în umbră?să nu mă caute nimeni? să mă întrebe dacă sunt bine?Cred că n-am însemnat nimic pe acest pămân,deși vreau să fac foarte multe dar cine sa îmi dea puterea aceea , Dumnezeu? Numai cred nici în credință de ceva timp,că mă rog să se schimbe ceva și totul este la fel: o mizerie de viață! Să stau să-mi plâng noaptea de milă?Să știu că sunt un ratat și foarte inferior față de alții…numai pot trăi așa.Mai bine să numai exist că nu ar fi pierdere mare,poate familia ar plânge puțin că în rest Nimeni!Poate dacă aș avea o ocupație nu m-aș simți așa inutil,dar unde să-mi găsesc ceva de munca?Am depus CV, dar fără recomandare de la cineva nu te ia nimeni.Nu-mi pot exprima durerea din suflet…,unele probleme mă fac să-mi pierd toată încrederea în mine,mult numai rezist, dar mă bucur că măcar am spus cuiva piatra de pe inima mea…..
Draga L10,
Bun venit aici. In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” cu acest pseudonim, pe care ti l-ai ales. Acolo vor sosi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salut, pe mine acolo m a prins revoluția am acolo in perioada 86-90 l am prins pe Dragos Zmeu , Voicu Dragos, Bojan , Gheorghiu. Bojan era preferatul doamnei Lili fiind din buc. O lovea familia cu de toate Eu unul nu am fost abuzat sexual de nimeni acolo poate si felul meu de a ma mula dupa situație :)) dar in schimb am fost bătut , injectat in jurul buricului domnul Chiciu era jigodia care ne bătea ca ieșeam din rând spre școala Asi vrea tare mult sa mai vb cu persoane din aceea perioada Va salut
ma gandesc la sinucidere 😦 nu pot sa imi schimb gandu . motivele nu stiu care sunt singuratatea sau din cauza nervilor in orice caz parca as vrea sa dispar drumu e asa lung si deja mi sa luat nu stiu ce fel de gandire e asta 😦
Draga Sara,
Bun venit aici! Care este problema cu care te confrunti? Suntem aici sa te ascultam! Ti-am creat o „căsuță” numai a ta, in coloana din partea dreapta – se numește „Sara B”. Te așteptăm acolo să ne povestești mai multe!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua.
Simt ca nu mai am loc pe acest pamat si ca mi-am dezamăgit familia. Am 19 ani si de curând,prietenii mei de pe facebook au primit de la o femeie ,un mesaj,in care spunea ca eu sunt amanta sotului ei si dupa ce spunea si dădea detalii despre mine, dădea un link catre un filmulet in care eu ii fac sex oral unui băiat. Filumetul acela a fost facut inainte ca ea si cu el să fie impreuna ,iar el l-a păstrat ,mie spunându+mi ca l-a sters. Ea l-a postat fara acordul meu. Toti prietenii mei au aflat de el,si ma cred o panarama. Nu vreau sa mai traiesc,ma simt ca un rahat si cred ca nu mai merit sa respir. Sunt o rusine pentru familia mea. Părintii mei nu au aflat de acest filmulet.
Buna,
In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales (in masura in care vei dori sa il schimbi, voi fi fericit sa te ajut sa faci lucrul acesta!). Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Bună seara! Vreau să o duc pe mama odată la spital! N-o mai suport deloc! Și după cum știți, n-am cum s-o duc pentru că nu vrea. Poate că va suna nebunesc ceea ce urmează să spun, dar sunt disperată! M-am gândit să-mi înscenez o sinucidere. Voi lăsa un bilet prin care îi voi spune tot ce ma doare și că din cauza ei și a tatălui meu, dar mai ales a ei, eu am fost împinsă să fac asta. M-am gândit să iau niște pastile care să mă adoarmă pentru un timp, să nu pot să ma trezesc decât la spital. Iar când mă voi trezi(Doamne ajută!), îi voi spune că dacă nu se tratează, am să încerc din nou să-mi iau zilele.
Vreau să-mi spuneți ce pastile aș putea lua..? Credeți-mă, m-am gândit la consecințe, dar nu mai am alte soluții..
Nu-mi mai vine să vin acasă, aș sta oriunde altundeva numai din cauza ei.
Draga Simona,
Am copiat comentariul tau in „căsuța” ta, „Simona 18”, pentru ca și ceilalți să poată înțelege despre ce situație este vorba. Acolo vor sosi, curand, comentarii din partea membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
”Fratilor” CHESTIUNEA nu este atat de simpla precum pare, =Spune-mi ce te doare, ca-ti spun eu ca NU-I VOE! sau (BINE!) = NU!, altfel trebue abordat subiectul, (cred) ba chiar de la „e bine”…pana la…”sa mai analizam”,poate totusi…Si eu am trecut pe acolo …si am niste ideii sau poate chiar niste solutii, dar astea se discuta, analizeaza, de la caz la caz nu asa ca la „turma” Daca, si cine doreste, ma poate contacta cu incredere,putem discuta…si cine stie poate, de ce nu, gasi chiar o solutie…..[…moderat…] cornel.
Draga Cornel,
Pentru numere de telefon si reclama, exista rubrici specializate in presa scrisa si in online. Aici poti interveni doar daca ai o problema sau daca poti si vrei sa ajuti. Voluntar, adica gratuit. Numere de telefon sau alte date de contact nu sunt permise, asa cum nu este permis si nici incurajat contactul direct intre membrii site-ului. Chiar daca nu ar fi existat regulile site-ului, tot nu as fi permis afisarea numarului tau de telefon, din doua motive simple: nu stiu cine esti, ce pregatire de specialitate ai etc si, al doilea, chiar daca ai fi psiholog sau psihoterapeut (ceea ce ma indoiesc), nu e ok sa incerci sa iti faci reclama pe un site care nu iti apartine, cu atat mai mult cu cat acest site ofera servicii gratuite!
Buna o sa va spun pe scurt povestea mea, am 21 de ani si imi doresc sa ma sinucid de prin clasa a 8a. De cand eram in cls a 8a , cand am trecut la liceu eu nu am avut parte de libertate, prima mea tentativa de suicid a fost in clasa a9a ca
i striga ca nu mai e ca pe timpuri cand baiatul face nunta… Dar nu cred ca e cazul ca o fata sa ii faca nunta unui baiat… Pana la urma el m-a cerut pe mine nu eu pe el….nu stiu ce sa mai cred dar m-am saturat de viata asta si de tot stresul si chinul si m-am saturat de oameni lesinati dupa bani…..am avut anumite certuri cu ai mei acum cu el si cu maicasa…insa eu imi mai imi dau o saptamana sa vad daca se mai poate face ceva….m-am saturat si vreau sa plec ,, vreau sa mor sa uit cum e sa traiesti intr-o lume moarta dupa bani ” nu am nevoie de nimic pentru ca atunci cand mor nu voi lua absolut nimic…asa ca nu are rost sa alergi dupa bani cu sacul….strictu necesar e ok..
Draga Angel of the death,
In coloana din dreapta vei gasi o casuta numai a ta, intitulata „Adelina 08”, conform pseudonimului pe care ti l-ai ales intr-unul din locurile in care ai postat comentariile. Acolo vei gasi, in curand, comentariile grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna o sa va spun pe scurt povestea mea, am 21 de ani si imi doresc sa ma sinucid de prin clasa a 8a. De cand eram in cls a 8a , cand am trecut la liceu eu nu am avut parte de libertate, prima mea tentativa de suicid a fost in clasa a9a ca
i striga ca nu mai e ca pe timpuri cand baiatul face nunta… Dar nu cred ca e cazul ca o fata sa ii faca nunta unui baiat… Pana la urma el m-a cerut pe mine nu eu pe el….nu stiu ce sa mai cred dar m-am saturat de viata asta si de tot stresul si chinul si m-am saturat de oameni lesinati dupa bani…..am avut anumite certuri cu ai mei acum cu el si cu maicasa…insa eu imi mai imi dau o saptamana sa vad daca se mai poate face ceva….m-am saturat si vreau sa plec ,, vreau sa mor sa uit cum e sa traiesti intr-o lume moarta dupa bani ” nu am nevoie de nimic pentru ca atunci cand mor nu voi lua absolut nimic…asa ca nu are rost sa alergi dupa bani cu sacul….
Draga Adelina,
In coloana din dreapta vei gasi o casuta numai a ta, intitulata „Adelina 08”, conform pseudonimului pe care ti l-ai ales intr-unul din locurile in care ai postat comentariile. Acolo vei gasi, in curand, comentariile grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna o sa va spun pe scurt povestea mea, am 21 de ani si imi doresc sa ma sinucid de prin clasa a 8a. De cand eram in cls a 8a , cand am trecut la liceu eu nu am avut parte de libertate, prima mea tentativa de suicid a fost in clasa a9a cand m-am aruncat de la etajul 1 si am scapat cu cateva vanatai mari si o amorteala a corpului de nedescria..acum sunt impreuna cu un baiat de aproape un an si au aparut ceruturi din cauza parintilor lui..ei au pretentia de la mine sa imi vand o parte din teren pt a ne lua noi un apartament..bineinteles ca pun si ei jumatatr din bani dar…le-am explicat ca e mai bine dupa nunta sa imi vand partea pt ca atunci mi se schimba si numele si putem face actele pe apartament fara a mai modifica si a face actele din nou…in fine
Si striga ca nu mai e ca pe timpuri cand baiatul face nunta… Dar nu cred ca e cazul ca o fata sa ii faca nunta unui baiat… Pana la urma el m-a cerut pe mine nu eu pe el….nu stiu ce sa mai cred dar m-am saturat de viata asta si de tot stresul si chinul si m-am saturat de oameni lesinati dupa bani…..am avut anumite certuri cu ai mei acum cu el si cu maicasa…insa eu imi mai imi dau o saptamana sa vad daca se mai poate face ceva….m-am saturat si vreau sa plec ,, vreau sa mor sa uit cum e sa traiesti intr-o lume moarta dupa bani ” nu am nevoie de nimic pentru ca atunci cand mor nu voi lua absolut nimic…asa ca nu are rost sa alergi dupa bani cu sacul….
Draga Adelina,
In coloana din dreapta vei gasi o casuta numai a ta, intitulata „Adelina 08”, conform pseudonimului pe care ti l-ai ales intr-unul din locurile in care ai postat comentariile. Acolo vei gasi, in curand, comentariile grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna..vreau sa va spun ca nu am ajuns pe acest site intamplator si m-as bucura foarte mult sa pot vorbii cu cineva deoarece ma bate gandul de am incheia socotelile cu viata. Trec prin ce-a mai urata perioada din viata mea si nu mai am putere sa lupt ..simt ca nu o sa se termine niciodata….imi este foarte greu sa vorbesc despre asta…ma simt slabita …zi de zi ma framanta gandurile si in fiecare seara adorm plangand si gandindu-ma sa imi iau viata..va rog raspundeti
Dragă Bianca,
Bun venit aici! Așa cum probabil ai văzut deja că se procedează aici, în coloana din dreapta paginii a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Bianca 116”. Acolo așteptăm să ne scrii mai multe detalii, care să ne ajute să înțelegem problema cu care te confrunți, și tot acolo vor sosi comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna… povestea mea e foarte scurta.
Am 15 ani. Iubita mea 15 ani. Nu avem probleme in relatie deloc. Dupa ce am inceput primul act sexual..ei bine neprotejat am inceput.. eu nu stiam cu e ea nu stia cum e.. apai eu credeam ca nu o sa imi vina asa repede si dupa ce am lasat in ea mi-am dar seama ca imi pierise cheful. Penisul meu era din ce in ce mai moale. Deci ei i-a inceput sa ii curga sange. Eu ma speriasem foarte tare. Ea imi zicea „Nu iti fa griji , e normal ca sunt virgina! ” Eu i-am zis ca nu de asta sunt speriat. Si ca am lasat in ea. Ea se speriese bla bla bla deprimari…. Am așteptat ciclul ei, din fericire ia venit. Dar din pacate doar putin , 2 zile ia venit cantitatea redusa! In rest doar cateva dureri de burta.. si putin sange. Si acum nu știu ce sa fac. Ea e gravida poate nu stiu sigur. Dar daca e eu cu ea vom aparea la PRO TV! ;-)! Si in ziare pe prima pagina va promit. Stiuu eu am gresit ca am început sexul la ani astia.. ca nici protejat n-am făcut macar. Ei bine.. cu toți gresim , invatam din greseli .Am fost un prost. Asta e.
Draga Neppo,
Nu a fost ok, intr-adevar! Acum insa, raul a fost facut. Un test de sarcina de la farmacie iti poate raspunde la intrebari, ce-i drept cu o oarecare marja de eroare, insa cu mult mai multa precizie decat ce stiti voi acum. Asteptam sa ne tii la curent cu notatile, oricare ar fi ele, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua..va scriu cu durere mare in suflet
Dupa absolvirea facultatii,am decis sa vin in Londra la iubitul meu,acesta locuind acolo de aproximativ 9 luni. Am plecat cu mult dor si speranta unui viitor mai bun. Cu toate acestea, ma simt neimplinita,mi-am luat dreptul de a munci,dar nu mi-am gasit un job cu toate ca aplic la foarte multe joburi..de 3 luni jumatete nu am nicio activitate. Niciodata nu am avut probleme cu engleza,insa aici mi-am dat seama ca nu ma descurc extraordinar si de multe ori nu ma pot intelege cu cineva..mai ales la telefon. Este extrem de frustrant. Ma simt trista si neimplinita. De cand am venit aici, cu toate ca am venit cu bani la mine, nu am facut altceva decat sa ACUMULEZ DATORII . Mi-as dori sa ma intorc in tara , dar iubitul meu cand aude, efectiv ia foc..
Am ajuns sa nu mai stiu ce vreau cu adevarat, sa ma intorc in tara mea si sa imi gasesc un loc de munca? Sau sa raman aici ? Este greu ca trebuie sa ma gandesc, daca plec este ca si cum as da cu piciorul in relatia noastra,dar am impresia ca imi pierd timpul si adun frustrari,datorii. Nu-mi place sa fiu o intretinuta,iar aici vad ca nu sunt mari sanse de angajare. Am ajuns sa nu mai simt nicio bucurie, ba chiar ma gandesc la suicid. Mi-e rusine ca imi doresc asta, dar sunt cu adevarat la pamant !! Mutarea aceasta am facut-o tocmai ca sa am un viitor mai bun impreuna cu el, cu toate ca iubitul meu a luat decizia mutarii, am decis sa il urmez. Se pare,insa ca sunt neimplinita pt ca nu am reusit sa ma angajez si am mai avut si mici probleme de cuplu. Sunt foarte sensibila si plang des. Am nevoie de ajutor. Mi-e greu printre straini si sunt cu stima de sine la pamant. Va multumesc tuturor celor ce ati avut rabdare sa-mi cititi mesajul
Draga Raluca,
Bun venit aici! Ti-am făcut o căsuță în coloana din partea dreaptă, pe care am numit-o „Raluca 93”. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Sint in situatia in care imi este frica si de umbra mea. nu gasesc solutii. imi doresc sa mor desi poate as avea motive sa traiesc. m-am izolat si nu mai vreau sa vad pe nimeni. Mi-a murit si tatal de curand. Am un credit pe care nu mai reusesc sa il achit. Copilul ma judeca. imi este fric ca voi ajunge in strada. pur si simplu sint la capatul puterilor.
Draga Anoninumus,
In coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – Anoninumus. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa mor, pentru ca nu merit sa mai trăiesc. Toata viata mea am suferit de o depresie morbida. Ma urasc. Am zero încredere în mine. Ma consider urâta și proasta, iar pe deasupra mai sunt și grasa. Plâng pana simt ca mi se dezlipește creierul. Sunt singura și stau singura. Nu am nici măcar un prieten cu care sa pot schimba o vorba macar. Nu mai am nici serviciu și mi-e greu sa-mi gasesc. Nu știu ce vreau sau ce mi-ar plăcea. Am făcut parte dintr-o biserica crestina pana m-au dat afară acum un an pentru ca din cauza serviciului pe care il aveam atunci nu prea reuseam sa ajung la biserica. Am încercat sa caut ajutor la ei, dar nimeni nu m-a inteles/crezut, iar în momentul de fata nici nu imi raspunde la salut vreunul. Si ma doare. Adica dacă pana și cei care sunt oamenii lui Dumnezeu se feresc de mine ca de ciuma desi nu am avut nimic cu nimeni sau nu am facut nimanui vreun rau personal, probabil ca pentru Dumnezeu sunt deja ca și cum n-as fi.
Deci, nu stiu cine sunt, ce vreau, sau ce trebuie sa fac, n-am familie, sunt singura, n-am prieteni, sufar de depresie grava, ma urasc, nu stiusa fac nimic bun sau serios, n-am serviciu deci in curand nici resurse – cum as putea gasi un motiv sa merit sa mai traiesc? Am 26 de ani si in fiecare zi mă gândesc la o mie de moduri sa mor și dimineața mi-e rusine ca încă mai trăiesc… Nici nu stiu daca merita cineva sa-si bata capul sa ma ajute, din moment ca nu exista nimeni caruia sa-i pese daca traiesc sau mor….
Draga Lexis,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta a fost creata o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Lexis”. Acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna. Am 17 ani si sunt in depresie… Nu stiu cum am ajuns sa fiu asa, dar am sesizat ca nu mai sunt cum eram acum cateva luni. Nu mai rad,nu mai fac glume ba chiar am ganduri de sinucidere. Toate lucrurile oribile ca mi s-au intamplat in ultimul timp ma fac sa cred ca trebuie sa mor. Sa pun capat suferintei.
Draga Maria 99,
Bun venit aici! In coloana din dreapta paginii vei găsi o „căsuța” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Maria99”. Acolo vor sosi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salut. Scriu tremurand randurile astea si deja imi este frica ca nu sunt in stare sa continui. Poate si din cauza faptului ca imi este frica ca parintii mei vor vedea asta. Nu vreau ca nimeni sa stie ca imi trec astfel de ganduri prin minte. Insa nu am cui sa ii vorbesc despre asta. Am 16 ani. De aproape 3 ani sunt intr-un cerc vicios. Cand aveam 12-13 ani, eu cu familia mea ne-am mutat in alta tara. Iar de atunci simt ca sunt goala pe dinauntru. Timp de un an nu reuseam sa invat limba straina. Asta m-a facut sa ma inchid foarte tare in mine. Eram tot timpul anxioasa, nu reuseam sa tin o conversatie. Imi era foarte dor de tara, de orasul meu, dar nu aveam incotro, aici (ar trebui) sa am un viitor mai bun. Eram foarte singura. Simteam ca sunt o planta mergatoare. Ma simteam ca o nulitate pentru ca nu puteam sa invat limba si la scoala nu faceam nimic. Totul s-a schimbat major. Insa, cu ajutorul profesorilor, am reusit sa trec toate examenele din clasa a 8 a. Asta mi-a mai dat incredere. Insa ma obisnuisem cu ideea ca sunt o nulitate si nu am mai dat importanta, mi-am lasat ranile sa se innece, poate asa ma vindecam. Culmea, in vara din acel an am simtit veselie, dupa foarte mult timp de negativism. Insa clasa a 9 a a inceput. Reuseam sa vorbesc limba pentru a tine o conversatie, insa nu suficient ca sa pot invata la scoala. Primul semestru a fost un haos. Insa din al doilea semestru eu cu familia mea ne-am mutat din orasul si din regiunea de unde locuiam. Toate subiectele de la scoala erau diferite. Eu aveam dificultate cu limba straina. Pur si simplu nu am reusit sa recuperez. Aici unde locuiesc este destul de comun sa repeti un an la liceu. Oricum, profesorii au luat in considerare dificultatea mea, asa ca m-au lasat corigenta la 3 materii ( la 4 ramai repetent). Toata vara mea a fost un cosmar. Eram anxioasa tot timpul. Sa nu mai zic de stresul pe care il duceau parintii mei. Au spus ca sunt un esec. Si ii cred. Oricat de mult ma iubesc, ii inteleg de ce au zis asta, fiindca si eu cred la fel. Nu fac altceva decat sa le aduc durere. In vara aceea a fost cam a doua oara cand ma gandeam serios sa imi iau viata. Nu am reusit sa trec examenele de corigenta. Am ramas repetenta. Am suferit enorm cand am aflat. Am vrut sa imi iau viata, insa cand i-am vazut pe parintii mei atat de suparati, nu am mai facut-o. Erau deja distrusi. Le era frica de ce vor zice oamenii, ei fiind niste oameni respectati in comunitatea de romani de aici. Eu am suferit atat incat cred ca m-am si imbolnavit, fiindca timp nici menstruatia nu mi-a mai venit din ziua cand aflasem ca am ramas repetenta. Insa in timp au inteles ca aici e comun sa ramai repetent, mai ales ca mi-a fost greu sa invat. Am mers si la doctor pe la inceputul anului, nu mai am probleme cu menstruatia. Si uite-ma aici, din nou, la sfarsitul clasei a 9 a. Exact ca anul trecut. Sunt in exact aceeasi situatie. Chiar daca am repetat anul, mi-a fost greu sa invat. Nu pot pur si simplu. Pe langa asta, am si alte lucruri care ma apasa si nu reusesc nici macar sa citesc manualul. Dar incerc sa invat. Cand vreau sa ma asculte profesorii la o materie insa, ma pierd, nu reusesc sa ma exprim deloc. Am 5 materii insuficiente. Eu tot incerc sa le recuperez, dar nu pot nici sa ma concentrez, parintii mei se cearta, mama e demoralizata din cauza mea. Maine e ziua ei, dar i-am distrus toata fericirea. Sunt o nulitate. Am tot incercat sa le explic de problemele mele. Ca nu ma simt bine, nu sunt fericita deloc, si nu pot sa invat cum trebuie. Insa ei cred ca doar incerc sa caut explicatii. Acum ar trebui sa imi invat la stiinte, maine ma asculta, dar nu ma gandesc decat care dintre metodele planuite ar fi mai bune: aruncatul de pe balcon sau lovita de tren. Nici nu stiu daca sunt in stare sa mai citesc din manual, dar o sa incerc, de dragul situatiei. Imi e rusine sa ma prezint in fata profului, muta, dupa ce saptamana trecuta invatasem , insa nu am reusit deloc sa vorbesc, si am inceput sa bocesc ca o tembela. Totusi mi s-a parut ca profesorul a avut o atitudine simpatetica. Am vorbit si cu o profesoara daca vor lua in considerare probleme mele cu limba straina. A zis ca asa ar trebui si ca ea va face tot ce poate. Insa anul scolar se termina pe 10. Nu am nici macar media 5 la majoritatea materiilor (nota de trecere e 6 aici). Mama e absolut debusolata, ma priveste ca pe o insecta. Si o inteleg. Am mai avut o sansa, si am facut un rahat. Sunt o nulitate. Nu sunt in stare de nimic. Nici macar de un amarat de 6. Cum e posibil sa repet un an, si sa repet istoria de anul trecut, insa mai rau, daca nu trec anul asta, nu voi putea sa mai merg la liceul asta. Eu vreau sa continui in domeniul liceului la care merg. Insa cred ca tot viitorul meu e compromis. Si parintii mei cred la fel. In Romania nu ma pot intoarce. In cel mai rau caz insa, daca repet anul, va trebui sa fac o scoala profesionala. Dar nu asta imi doresc. Si chiar daca nu repet anul, ma vor lasa corigenta la 3 materii sigur. Si totul va fi ca anul trecut. Toata vara mea va fi plina de haos, urlete, certuri. Oricat voi invata, nu voi reusi sa trec examenele fiindca, ca anul trecut, voi fi asa anxioasa incat o sa ma pierd in discurs si nu voi reusi sa zic nimic, din cauza fricii. Cred ca mi-am distrus tot viitorul. Nu mai am forta, nu reusesc sa mai fac fata. De 3 ani tot ma gandesc ce bine ar fi daca nu as mai exista. Parintilor mei le-ar fi mai usor, si lumea nu ar fi schimbata cu nimic. Daca mor, cerul va fi la fel oricum. Tot nu vreau sa o fac de dragul parintilor, fiindca vreau macar intr-o zi sa fie mandri de mine, si eu, sa fiu mandra de mine ca am reusit, si ca voi avea un viitor bun, unde voi incerca sa aduc ce e mai bun pe lume si sa fac o diferenta. Insa in mare parte, ma gandesc ca lumea asta oricum e distrusa, iar parintilor mei le va trece de dorul meu fiindca vor realiza ce bine e fara mine. Nu stiu ce sa mai fac, incerc, incerc si tot incerc dar nimic. Deja sunt anxioasa fiindca am pierdut o ora scriind asta, este aproape seara, iar eu trebuie sa imi invat, fiindca maine ma asculta, dar nici nu stiu daca voi face fata.
Stiu ca poate pare o situatie oarecum stupida, insa ma termina zilnic. De 3 ani sunt asa. Sunt probleme care s-au adunat in timp, singuratatea, tristetea, nostalgia si multe altele. Insa cu asta ma obisnuisem. Dar faptul ca viitorul meu e in pericol, ma doboara. Stiu ca am povestiti totul intr-o maniera saraca, daca as putea sa exprim exact ce simt, as face-o, dar banuiesc ca se intelege deja care este problema mea majora. Am avut o cadere nervoasa inainte sa incep sa scriu aici, acum insa simt ca m-am mai linistit pe moment. Dar ce e pe dinauntru nu imi va trece. 24/24 de ore ma gandesc la situatia asta. M-a supt de viata.
Imi cer scuze pentru orice greseala de scriere. Nu vreau sa recitesc tot romanul asta. Deja am pierdut mult timp si ar trebui, bineinteles, sa invat… Insa doar gandul imi da fiori. Mi se pare si stupid, eu, fiind un copil care avea doar note de 8 si 9, e pe cale sa repete din nou anul, doar din cauza problemelor de familie si din cauza unei limbi straine.
Va multumesc din suflet pentru timpul vostru.
Dragă BabyDoll,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă ți-am creat o „căsuță”, unde în scurt timp vor sosi comentariile membrilor grupului virtual de suport, care îți sunt adresate. De asemenea, tu poți reveni ORICÂND, cu oricâte detalii, să le scrii acolo. Nu îți face probleme că scrii prea mult, sau din pricina nu știu căror posibile greșeli. Nimeni de aici nu stă să le vâneze… În plus, scrii foarte frumos, foarte îngrijit, se vede că nu ai mers degeaba la școală! În ciuda problemelor de moment…
Te așteptăm din nou aici! Scrisul în sine are valoare terapeutică, îți face bine!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ..simt ca sunt pe ultima treapta iar urmatorul pas ma duce spre scapare ..am 32ani , sunt in pensie gradul 2 fara drept de munca , sunt insurat si am un little baby boy frumos si e viata mea.. certurile cu sotia , lipsa banilor , datorii , etc ma duc cu gandul la o supradoza de medicamente .. sotia vrea sa divortam ca sunt prea gelos , ca nu fac nimic sa aduc un ban in plus in casa , am400 ron pensie si nu cred ca pot trece cu brio faza asta a divortului ,mai ales ca mi a spus ca nu ma mai iubeste si nu o sa ma iubeasca in viitor .. cred ca lipsa banilor e motivul de a ma parasi … Sunt terminat .. ajutati ma sa o ajut sa isi recapete sentimentele fata de mine ,sa ramanem o FAMILIE si sa nu ajung sa fac ceva necorespunzator .. ajutorrrrr va rog ..
Dragă Lucian,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul „Lucian 32”. Este a ta! Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna am 32 de ani si nustiu exact cum asi putea incepe sa va povestesc viata mea care nu ma plang e pe la mijloc cu de toate.Insa gandul de-a ma sinucide vine de la cei din jurul meu oameni meschini si oameni care sufera din cauza lor ,viata asta e mai mult decat o jungla .Si un viciu pe care il am alcolul ,in schimb la alcol nu sunt un om violent ci e ca si un medicament ma face sa merg mai departe .Beau cam de patru ori pe luna la sfarsit de saptamana si beau destul de mult pana nu mai stiu cei cu mine .Am inceput a bea la o varsta frageta pe la 11 ani .Am fost crescut de bunici la tara care mi-au oferit toata dragostea si atentia lor .Pina in acel moment cand inainte sa termin clasa a patra la tara la bunici a venit presupusul tata Cezar care cu fratele lui si cu sora mea vitrega si mau loat cu masina la plimbare si Cezar ma dus la un apartament unde era o curva ca nu potsai zic doamna trebuia sai spun mama aveam si surori care nu stiam si un frate , Eram derutat complet atunci nici naveam de unde sa stiu ce se intanpla cu mine .Asta cu amanta si presupusi mei frati na durat mult ca sau certat repede sau terminat bani .Dupa ma tarit intr-o comuna la un frate de-al lui unde ma dat la scoala sa-mi termin clasa a patra .Si ne avand ce face trebuia sa ma culc cu el sai tin loc de nevasta ma abuzat sexual de cateva ori in joaca mai in serios avea atractie catre copii eram doar un pusti de 10 anisori stiam eu ce se intanpla cu mine mai pe scurt un pedofil bolnav . E doar inceputul care ma schimbat complet exact din acel punct am inceput sa o iau razna povestea ce nui poveste e foarte lunga si de-a ici incepe .Si nustiu exact cum se va termina .
Dragă Alex,
Eu îți spun bun venit aici! Ți-am moderat numele, pentru a îți proteja identitatea. În coloana din partea dreaptă ți-am creat o „căsuță” cu acest pseudonim – „Alex VZ”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna am 32 de ani si nustiu exact cum asi putea incepe sa va povestesc viata mea care nu ma plang e pe la mijloc cu de toate.Insa gandul de-a ma sinucide vine de la cei din jurul meu oameni meschini si oameni care sufera din cauza lor ,viata asta e mai mult decat o jungla .Si un viciu pe care il am alcolul ,in schimb la alcol nu sunt un om violent ci e ca si un medicament ma face sa merg mai departe .Beau cam de patru ori pe luna la sfarsit de saptamana si beau destul de mult pana nu mai stiu cei cu mine .Am inceput a bea la o varsta frageta pe la 11 ani .Am fost crescut de bunici la tara care mi-au oferit toata dragostea si atentia lor .Pina in acel moment cand inainte sa termin clasa a patra la tara la bunici a venit presupusul tata Cezar care cu fratele lui si cu sora mea vitrega si mau loat cu masina la plimbare si Cezar ma dus la un apartament unde era o curva ca nu potsai zic doamna trebuia sai spun mama aveam si surori care nu stiam si un frate , Eram derutat complet atunci nici naveam de unde sa stiu ce se intanpla cu mine .Asta cu amanta si presupusi mei frati na durat mult ca sau certat repede sau terminat bani .Dupa ma tarit intr-o comuna la un frate de-al lui unde ma dat la scoala sa-mi termin clasa a patra .Si ne avand ce face trebuia sa ma culc cu el sai tin loc de nevasta ma abuzat sexual de cateva ori in joaca mai in serios avea atractie catre copii eram doar un pusti de 10 anisori stiam eu ce se intanpla cu mine mai pe scurt un pedofil bolnav . E doar inceputul care ma schimbat complet exact din acel punct am inceput sa o iau razna povestea ce nui poveste e foarte lunga si de-a ici incepe .Si nustiu exact cum se va termina .
Dragă Alex,
Eu îți spun bun venit aici! Ți-am moderat numele, pentru a îți proteja identitatea. În coloana din partea dreaptă ți-am creat o „căsuță” cu acest pseudonim – „Alex VZ”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Ce rost mai are să trăieşti într-o lume de căcat?într o lume în care nu te ajută nimeni când eşti la pământ?care e rostul să trăieşti într o lume nedreaptă?Când aveam bani îi ajutăm pe toţi ce cea mai mare bucurie.iar acum când sunt la pământ nu mă mai ajută nimeni.Am început să am un viciu când am început facultatea foarte costisitor de care m am lăsat dar degeaba.acum am datorii, sunt pe cale să fiu exmatriculat acum în ultimul an de facultate din cauza taxei neplătite dar ce e mai rău este că am cheltuit şi banii iubitei mele de taxa şi ea nu ştie asta.am dus o viaţă chinuită la 9 ani îl auzeam pe tată cum îi spunea mamei că o împuşcă şi ea săracă îşi amenata singurul lănţic pe care îl avea că să mi cumpere mie un cadou de ziua mea.pt mine un salam sau un caşcaval însemna zi de salariu , am dus amândoi o viaţă chinuită plină de lacrimi.Acum îmi este şi ruşine să o privesc în ochi.am dezamăgit foarte mulţi oameni dar ei nu ştiu asta încă…
Dragă Seb,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a paginii a fost creată o „căsuță” cu numele tău. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salut.
Am o problema foarte dificila. Nu este vorba de mine ci de „fosta mea” prietena. Am pus ghilimele pentru situatia este mult mai complicata si delicata. A avut deja 3 tentative si ma ameninta in continuu ca o va face din nou. Motivele nu sunt mereu aceleasi, a trecut prin multe chestii grele si efectiv nu stiu unde sa apelez.. rudele ei nu fac nimic, prietena ei ma invinuieste pe mine si atat. Sunt disperat .. nu stiu ce sa fac. Ma ameninta ca se omoara in fiecare zi, e disperata si ea. Vreau sa vorbesc cu cineva, vreau sa ascult o parere a cuiva mai specializat in asa ceva, sunt la capatul rabdarilor si am ajuns sa am si eu astfel de ganduri. Caut disperat ajutor.. am ajuns la capatul puterilor.. Va rog disperat…
Vreau sa mor
De ce, draga Bibi? Care-i problema care te face sa te simți copleșită? Vorbește cu noi, scrie-ne, si hai sa incercam împreuna sa găsim o soluție!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,ma simt pierduta.Sotul meu pe care il cunosc de 16 ani si cu care am o fetita de 3 anisori a decis sa plece da acasa fara un motiv concret.Lucrurile intre noi erau ok,nu ne certam,faceam totul impreuna,nu inteleg ce s-a intamplat.Nu mai sunt in stare de nimic,tot ce fac,fac parca teleghidat,chiar si cand am grija de copil.Nu mai pot concentra asupra lucrurilor.Mi-e frica de singuratate si imi trec ganduri negre prin cap desi stiu ca ar trebui sa multumesc lui Dumnezeu pentru copilul sanatos pe care il am,dar se pare ca gandul de singuratate este mai puternic decat orice alt sentiment…Ar mai fi de precizat ca in a 8 a luna de sarcina am fost diagnosticata cu hiv(asta a fost alt „hop” peste care a trebuit sa trec dar atunci am avut sprijinul lui )asta in ciuda faptului ca nu am dus un stil de viata care sa ma duca pe acest drum.Nu vreau sa fiu singura.Nu stiu ce ar mai fi de scris…in mare cam asta e povestea mea
Draga Niki,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu acest pseudonim (Niki), unde vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care iti vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,eu sunt un suflet pierdut in cautarea drumul drept.Imi trec ganduri negre prin cap si nu stiu cum sa le opresc,pun in balanta tot ce las in urma dar gandul de singuratate e coplesitor.
Dupa o poveste de dragoste de vis ce a durat 16 ani si dupa un copil minunat si sanatos totul s-a spulberat fara nici un fel de semn ca relatia ar lua-o in directia asta.Faceam totul impreuna si ne intelegeam perfec(cel putin asa credeam eu).
Simt ca nu mai pot functiona normal,tot ce fac este parca programat,inclusiv lucrurile legate de copil.Nu ma mai pot concentra DELOC.
Cred ca sunt o fire slaba dar nu ma pot schimba.Acest sentiment de singuratate ma innebuneste.Ar mai fi de precizat in toata povestea asta ca in a 8 a luna de sarcina am fost diagnosticata atat eu cat si el cu infectie hiv (asta desi nu am dus un stil de viata care sa duca pe drumul asta).Va dati seama ca si atunci am simtit ca mor dar am avut sprijinul lui,am plans impreuna si am fost puternici impreuna.
Dar acum sunt singura si simt ca nu mai pot…oare cat sa mai indur.
Draga Niki,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” cu acest pseudonim, unde vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care iti vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua am 27 de ani, iar viata mea nu mai are nici un rost. In ultimii ani am pierdut tot. In ultimele 10 luni am pierdut persoana iubita si verisori intr un teribil accident rutier, cainele meu care a fost otravit de vecini, prieteni la care tineam foarte mult.
Am ramas singur, nu mai am rude apropiate langa mine, nu am un loc de munca de circa 2 ani, orice incercare am facut de a ma angaja a esuat.
Luna trecuta mi am pierdut si prietenul cel mai bun care ma considera acum un dereglat fiindca nu am dorit sa rup legatura cu el, si am continuat sa fac presiuni sa remediem situatia desi el a dorit ruperea oricarui contact.
Nu mai am pentru ce sa traiesc, nu mai am motivatia necesara pentru nimic, tot ce fac este sa dorm toata ziua, si sa ma pierd in gandurile mele negre.
Asa cum am mentionat nu am o slujba de circa 18 luni, traiesc doar din ajutorul de somaj. Fac umbra degeaba pamantului …
Dragă DanielV,
Bun venit aici! Chiar dacă acum treci printr-o perioadă mai dificilă, trebuie să știi că nimeni, dar absolut nimeni nu face umbră degeaba pământului!
În coloana din dreapta ți-am făcut o „căsuță” cu acest pseudonim – „DanielV”. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
BUNA SEARA! Fara alte introduceri as vrea daca se poate sa imi raspundeti si mie la o intrebare . Dece am stari de deja vu atat de frecvente !? Ma sperie, ma panichez, am anumite momente in care pentru cateva minute stiu totul cum incepe si cum se termina , imi amintesc tot de parca as mai fi trait o data aceleaşi experiente . Va rog ajutaţi-ma . Imi e frica sa nu fac stop cardiac din cauza intensitatii momentelor .
Dragă Maria,
Problema ta poate avea mai multe cauze, și fiecare dintre ele își are propria sa soluție. Eu m-aș feri de oamenii care pot pune diagnostice la distanță, fără să te fi văzut în prealabil. Cel mai simplu este să mergi la un psihiatru, care îți poate face o evaluare complexă, depistează cauzele (care, repet, pot avea motive extrem de diverse) și stabiliți împreună o modalitate de tratament.
Între timp, desigur, noi îți suntem alături – te ascultăm, vorbim, însă NU punem diagnostice. Nici un specialist serios nu face asta fără o analiză amănunțită! Ți-am făcut o „căsuță” în coloana din partea dreaptă a paginii – am numit-o „Maria D.” În felul acesta ne poți găsi mai ușor.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara , sa va povestesc cate ceva despre mine , am 20 de ani am plecat de acasa deoarece am picat bacalaureatul de doua ori , visul meu este sa ajung psiholog , asta este esentialul , si tot ce stiu „prieteni” mei.
Sa incepem , dupa cum am spus am 20 de ani , si am avut deja o tentativa de sinucidere numai norocul a facut sa nu imi reuseasca , de la un timp au inceput dinou gandurile acestea si imi este frica ca daca iar ajung in stadiul sa vreau sa mor de data asta imi va reusi ,
Nu pot sa spun ca imi lipseste ceva , inafara de iubire / dragoste , sincer nu cred ca am simtit vreodata dragostea , nici cea parinteasca , parinti mei sunt divortati , copilaria mea nu a fost una prea frumoasa tinand cont ca nu imi amintesc pre multe episoade fericite , cam nici unu tot ce imi amintesc sunt episoade rele care de cate ori ma gandesc la copilarie ma fac sa plang , prima mea amintire clara este cea cu strabunica mea inainte sa moara cu cateva ore , si dupa aceasta multe alte fragmente in care am fost nesimtit cu ea , imi e un dor enorm de ea , acum cred ca ea a fost singura persoana care a reusit sa imi acorde dragoste , a murit exact in ziua in care am terminat clasa I , si am intrat in vacanta . Am momente in care stau noapte in pat si ma gandesc la ea si ma apuca plansul , si nu stiu de ce , sincer nu cred ca am cunoscuto prea bine .
Desi familia imi e „alaturi” simt ca nu e niciodata langa mine , toata lumea crede ca bani si telefonele tin locul dragostei , am telefon de ultima generatie haine bune si totusi eu stau noaptea in parc ma uit la stele si imi doresc ca totul sa se termine odata pentru totdeauna .
Acum un an m-am indregostit de o fata , si am facut multe prosti din cauza asta si am reusit sa o indepartez , desi ea mi-a spus de multe ori ca nu ma iubeste eu nu am crezut-o , prin „manipulari” cum spune ea am reusit sa o sarut , a fost primul meu sarut , m-am simtit in sfarsit implinit nu imi doream nimic mai mult , lucrurile sau terminat foarte prost si ea nu mai vreae sa vorbeasca cu mine , din cate am inteles de la ea acum e iubita fostului meu coleg de camera , sincer baiatul ala a fost cel mai apropiat lucru de „prieten” pe care l-am avut . Ma simt tradat fara rost si fara scop, stau ca o buriana si irosesc aerul degeaba , aveam planuri mari cu viata mea , dar am momente in care stau si ma uit pe geam si imi doresc ca totul sa se termine , imi doresc sa mor .
In rest de la 14-18 ani ,i-am petrecut in fata calculatorului deci nu e cine stie ce de povestit .
Imi doresc o iubita / un prieten cineva care sa fie alaturi de mine pentru cine sunt eu , nu pentru contul meu din banca ( nu ca ar fi cine stie ce ) , dar observ ca majoritatea persoanelor care se autointituleaza „prieteni” stau pentru mine ca poate mai obtin ceva bani .
Nu stiu cum sa comunic cu oameni , nu stiu sa port o conversatie normala , desi imi doresc sa imi fac o iubita si un prieten nu am cum , nu reusesc sa vorbesc cu oameni , numarul prietenilor mei este 0 .
Singurul motiv pentru care nu am terminat odata socoteala cu viata este ca ma gandesc prea mult la familia mea si imi este mila de ei , desi multi mi-au spus ca sunt destul de inteligent nu am gasit o metoda prin care sa ma sinucid si sa ii fac pe ai mei sa creada ca asta a fost cel mai bine .
Imi este frica , de ceea ce pot face daca imi pierd persoana cea mai draga .
Daca imi pierd singura persoana care ma tine la locul meu , imi este frica , ca daca ea nu va mai fi , eu ma voi schimba in cea mai rea parte a mea .
Dragă Archer,
Bun venit aici. Așa cum, probabil, ai văzut deja că se desfășoară lucrurile aici, în coloana dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
salutare. nu sunt psiholog si chiar nu ma pricep la dat sfaturi.dar parerea mea: nu ai luat Bac-ul,nu e decat un examen ce se trece sau se pica,importanta mare nu e in el,poti avea succes si fara hartia aia galbena. poti incerca iarasi si daca inveti cu adevarat il vei trece. ce e de facut….ia un pix, o foaie si trece in ordinea importantei nevoile tale reale apoi te apuci sa le rezolvi. nu pune relatia cu o fata pe primul loc, fii egoist,pune-te tu pe primul loc, fetele vin si pleaca, prietenii la fel,nu uita, am avut domnitori ce au murit tradati de cei apropiati asa ca nu iti dori decat putini oameni langa tine.conteaza onoarea nu numarul. investeste in tine. eu m-am apucat sa imi strang bani de motocicleta, mi-am luat un snowboard pentru ca asa ceva te umple de adrenalina si pentru cateva momente poti uita de probleme.dar nu am facut asta ca sa ma sinucid,dimpotriva pentru ca vreau sa incep sa traiesc. poate suna aiurea,dar fa voluntariat la un azil,la o casa de copii, vei vedea oameni ce trec peste probleme mari cu zambetul pe buze,poti invata de la ei. dar,si mai sunt si fete ce fac voluntariate deci poti intalni persoane cu care sa vorbesti.si invata sa nu ai incredere deplina in nimeni daca nu vrei sa fii ranit,fii sincer cu toata lumea indiferent daca celorlalti nu le place de tine,tine minte ai nevoie de oameni sinceri in jurul tau nu de prefacuti. in rest….uita de lucrurile scumpe, ia-ti un cort si iesi in natura, invata sa traiesti, cu totii murim dar conteaza cum o facem
Buna ziua .
Nu stiu de unde să încep.Pana anul trecut totul a fost bine si frumos .aveam ambii părinți și sora mea mai mica .eram toți patru .chiar dacă erau neajunsuri eram fericiți că orice familie din clasa mijlocie a societății. Dar totul sa schimbat anul trecut când tatăl meu a decedat în urma unui atac e cord
Specific ca a fost la spital cu mama si verișorul meu dar nu a vrut să se interneze din cate am înțeles de la verișorul meu.el știa de ce boala suferă dar nu a vrut să îi spună mamei nimic despre asta .toate bune si frumoase .au venit acasă și atunci am aflat si eu ca este bolnav si trebuie sa urmez tratament.toate aceste lucrări sau întâmplat duminica ( numai stiu sigur data dar era după revelion) .i-am medicamente să înceapă tratamentul .luni avea programare la medicul de familie .a venit mă trezit să mă pregătesc la munca l-am întrebat dacă îi este rău și dacă vrea să stau acasă cu el evident mi-a răspuns ca nu .Am ajuns la munca si ma uitam pe un catalog cu produse cosmetice ca să vad ce sa ii dau de sf ion .nu o să uit niciodată la ora 11 mă sunat mama plângând si gaifaind să mă duc acasă ca tata.nu- i răspunde surori mele mai mici care era cu el acasă .( Tatăl meu era în baie)am plecat spre casă neștiind ce se întâmplă în drum spre casă doar am scris nr de tel la ambulanta așteptăm să văd mai întâi despre ce este vorba sau poate mi-a fost frică să sun la ei nici acum nu stiu.in fata blocul de află o deja o ambulanță .în fața scări m.-am întâlnit cu mama care era speriată .Am ajuns acasă și aflasem că sora mea de 22 și-a găsit tatăl decedat în cadă.cand am văzut -o pe bubu(sora mea) cum făcea în starea ei de soc nu știam cum sa reacționez.eu si ea am fost ținute în bucătărie de vecini .toată lumea ne spunea că nu este mort ca să ne calmeze.dar degeaba .fiecare asistent sau medic care intră în buc.ii rugăm din suflet sa ii dea ceva să o calmeze .Dar ne au spus că mai bine să reacționeze așa decât să fie pe calmante deoarece după va fi mai rău .cat despre mama mea ….. era la fel ca bibi.eu eram lucidă poate pentru că încă nu credeam că este mort până în momentul în care l-am văzut.Au urmat cele mai grele ore și zile din viața mea .sa vad cum tatăl și prietenul meu cel mai bun pleca .ca asta era pentru mine tata si prieten.De SF. Ioan l-am înmormântat de ziua lui de nume.dupa atât timp eu încă mă simt vinovată si o sa ma simt până pe patul de moarte.De ce ?.pentru că deja făcuse un preinfarct din cauza mea venise foarte mult plată la abonament la tel ne-am certat foarte rău .mama si sora mea au avut socul atunci pentru că și au revenit dwr la mine a început după pentru că încă nu credeam.dupa asta nu am avut nevoie de nimic doar de prieteni și rude.din păcate nici asta nu a fost așa sora si mama tatei ne-au renegat zicând că mama la omorât.au început să arunce acuze .lângă noi nu mai erau rudele tatălui .eram si inca suntem renegate .Am rămas doar noi 3 si câțiva prieteni de familie.cat despre prietenii mei nu pot să spun că nu ma-au sprijinit sau ca nu mi-au fost aproape.au fost acolo și chiar cele două prieten bune ale mele m-au ajutat să trec peste .ironic dar adevărat una dintre ele cu care am copilărit si făceam totul împreună să zic asa și-a dat arama pe față după ceva timp facandu mă să mă simnt foarte prost.normal eu nu mai aveam posibilitatea să ies cu ea sau să îmi permit ce ea putea.anul acesta am renunțat și la prietenia mea cu ea .ma saturasem să mă injoaseaca si sa ma privească de sus . Când i am spus ce am pe suflet si ca sa schimbat a spus că sunt nebuna .Am renunțat la 13 ani de prietenie pentru că mă saturasem .De multe ori mă gândeam și încă mă gândesc că mi asi dori să mor să scap de tot .de toate greutățile si suferința .Dar gândul că mama si bubu rămân singure mă trezește la realitate.si azi ma gândeam că mai bine eram eu în locul tatei si el in locul meu viu .poate nu era asa cum este acum abandonate de toate lumea.un lucru stiu sigur ii mulțumesc lui Dumnezeu ca mama si sora nu au făcut nicio depresie si si-au revenit . am scris acest mesaj ca să mă descarc la o persoană străină care nu mă cunoaște nu pentru altceva.uneori mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă mâine nu ași mai fi.uneori mă gândesc că mor si nu vreau .poate doar pentru că le am pe ele și mă gândesc la ele .
Dar mă simt abandonata de toți pe care îi credeam prieteni .
Dragă Cristina-Mariana,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță”, pe care am numit-o „Cristina-Mariana. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate. Tot acolo te așteptăm să ne scrii mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
o sa incerc sa fiu pe scurt,sigur nu ai nevoie de povesti ci de un sfat pe care il cred eu practic. ai ramas fara prieteni? nu,ai ramas fara niste persoane care se dadeau prieteni, in general cei ce ne sunt prieteni ne sunt ca niste frati si nu scapi de ei nici de ai vrea pentru ca ei stiu sa ne fie alaturi chiar si cand ii alungam la suparare. apoi, doua lucruri nu sunt certe niciodata,cand ne nastem si cand murim, nu e vina facturii,nu e vina ta, un deces nu e vina nimanui,pur si simplu e un final de drum pentru noi ca oameni si un nou inceput de drum pentru cei ce trec in nefiinta. daca nu mai avem pe cineva langa noi nu inseamna ca nu ii mai putem vorbi in gand,sa ne amintim ceva clipe frumoase si lucruri bune ce s-au intamplat. ca rudele nu va sunt aproape? cui ii pasa,nu le fi nici tu aproape, poti sa iti vezi de viata linistita, ocoleste-le,zambeste-le,arata ca esti mai buna ca ele. nu au decat sa stea incruntate pana fac riduri, viata e prea scurta sa iti bati capu cu oameni care nu te apreciaza. ce ai de facut?nu stiu,tu stii pentru ca tu te cunosti dar nu te lasa biruita,ma gandesc mereu ca noi suntem din neam de luptatori, deci avem biruinta si puterea de a invinge oarecum in ADN,cu putina rabdare,putina indiferenta fata de cei ce nu ne respecta si privirea inainte si nu in ultimul rand, incearca sa zambesti dimineata cand te trezesti fara motiv,cumva parca ziua devine mai buna.mult succes si curaj
Buna!
Sunt disperata.De cateva luni nu mai am loc de munca. Am incercat sa-mi tot caut dar nu am gasit nimic serios. Nu mai stiu ce sa mai fac. Am foarte multe probleme. Stiu sigur ca o sa ma sinucid pana la urma pt ca ma simt foarte rau. Va rog din suflet sa ma ajutati.
Dragă „Eu”,
Bun venit aici și mulțumim pentru că ne-ai împărtășit aceste crâmpeie din viața ta. Probabil ai văzut deja cum funcționează lucrurile pe aici. În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Eu 91” (mai era deja cineva cu pseudonimul „Eu”). Este a ta! Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara! Dupa mult timp in care nu am intrat deloc pe acest site, mi-am amintit de el si totodata mi-am gasit si povestea si sfaturile pe care le-am primit acum un an. Ma uit in urma si imi dau seama cat de mult m-am schimbat si ce copil naiv eram pentru ca nu puteam sa vad altceva decat sinuciderea. Vreau sa va multumesc voua, oameni frumosi, care ati incercat sa imi aratati ca viata merita traita. Voi sunteti acea raza de speranta de care cei de aici au atata nevoie. Acum un an eram cat pe ce sa-mi iau viata iar astazi sunt total diferita. S-au schimbat multe, sunt la facultatea de medicina si sper sa salvez si eu la randul meu vieti, asa cum altii mi-au salvat-o pe a mea. A meritat orice efort si orice lupta ca sa ajung aici.
Va multumesc din suflet!
Dragă Camelia,
Cu drag! Ne bucurăm din tot sufletul că ești bine! Am copiat comentariul acesta si in „căsuța” ta, ca să afle și toți cei care au răspuns veștile bune! Mult succes în continuare, și te așteptăm din nou pe aici când ai fie vești, fie câteva minute pe care să le poți dărui și altora care au nevoie de un cuvânt bun!
Cu prietenie,
Adrian
Buna! Sunt o fata de 20 ani, numele nu are importanta… Nu stiu ce sa mai fac. Ma simt atat de trista…si de singura. Mereu am fost o persoana mai timida, retrasa si mi-a fost greu sa interactionez cu oamenii, un lucru atat de simplu pentru altii. De cativa ani, am inceput sa cred ca ceva nu e in regula cu mine, ca locul meu nu e aici. Simt ca nu mai pot trai in felul acesta. Probabil ca faptul ca scriu aici nu va schimba cu nimic lucrurile. Incerc sa-mi pastrez judecata limpede, dar ma doare sufletul atat de tare incat moartea pare ceva eliberator pentru suferinta mea. Imi este greu si aici sa vorbesc despre asta, as vrea doar sa va rog sa nu ma judecati. Imi cer scuze daca v-am plictisit cu povestea mea…
Dragă Serena,
Bun venit aici și mulțumim pentru că ne-ai împărtășit aceste crâmpeie din viața ta. Probabil ai văzut deja cum funcționează lucrurile pe aici. În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Serena”. Este a ta! Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna dimineata,
Ma numesc Dan-V[…moderat…]. Am 69 de ani. In 2002 am incercat sa ma sinucid.
Soacra mea are 95 de ani, este imobilizata la pat, de doi ani si isi doreste sa moara ca sa scape de chinuri si sa nu o mai chinuiasca pe fiica ei cea mica. Convietuim impreuna cu soacra de 35 de ani, fiind casatoriti de 42 de ani. Socrul mi-a murit la 80 de ani, in 1992. Ma rog zi si noapte ca Dumnezeu sa o ierte si sa o primeasca la EL, intrucat dansa ma intreaba zilnic ce sa mai faca sa scape de chinuri. Va rog sa ma ajutati. Mama nasei noastre s-a hotarat sa moara, refuzand sa mai manance si sa bea. I-am spus soacrei mele acest lucru, dar ea este foarte grijulie, ia un pumn de medicamente zilnic si se hidrateaza intens. Cheltuim foarte multi bani pe pempersi si medicamente si supravietuim, dar nu avem o viata decenta.
Va multumim anticipat pentru sfaturi.
Cu stima,
Dan-V[…moderat…]
Dragă Dan,
Bun venit aici. În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimum „Dan V.”. Este a ta! Acolo vei găsi un prim răspuns (al meu), și sunt sigur că vor urma și altele, din partea membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,
Am mai scris aici acum vreun an si-am cerut sa nu mi se publice povestea. Acum nu mai conteaza…. Adevarul e ca nu vreau sa mor, dar nu mai pot indura suferinta, deznadejdea si lipsa de speranta. Vreau doar sa se termine totul, va rog nu ma judecati ca sunt rea si egoista, stiu ca sunt, dar vreau doar sa se termine.
Dragă Carmen,
Bine ai revenit! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „Carmen B.”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de sport care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa ma omor ca mam saturat am facut un accident auto si mie teama ca voi face puscarie accidentu auto sa intamplat pe data de 10 03 2017 si era si un prieten cu mine si el a patit fractura de femur da sa operat si acuma e la mine il tin pana pune picioru jos eu am avut alcolemie 0,84 si datorita socului ca am avut doua coaste rupte nu a dat probe de sange am refuzat si acuma am de gand sa imi pun capat zilelor ca bani nu am de avocatii si am pierdut si locu de munka si mie teama de puscarie si bani nu am de spitalizare eu am avut 5 zile de spitalizare si el a avut 9 zile de spitalizare si operatie de femur i sa pus tija acuma sunt terminat nustiu ce sa fac sa nu fac o prostie mare sa ma omor datim sfaturi pot sa fac puscarie ptr asta las nr meu […moderat…] ajutatima macar cu o vorba buna sa nu fac o prostie
Dragă Daniel,
Bun venit aici. În coloana din partea dreapta a paginii ți-am creat o casuta cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Daniel 27”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate. Tot acolo așteptăm să ne scrii și alte detalii pe care le consideri importante, care sa ne ajute sa îți înțelegem mai bine problema cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua.eu vreau sa ma sinucid pentru un baiat.il iubesc foarte mult.acum 10luni de cand ne am despartit de el am vrut sa ma sinucid si am fugit de acasa pt el.am fost internata la un spital de pshiatrie doua saptamani.am facut tratament o luna.a zis mama sal nu mai iau tratamentul si nici la Control nam fost.daca ii zic la parintii ca nu mai suport viata ca vreau sa mor.o sa zica iar ai inceput esti nebuna.mam inchis in mn.si o sa ma sinucid fara sa zic la nimeni.
Dragă Raluca,
Bun venit aici! În coloana din dreapta ți-am făcut o „căsuță” doar a ta – se numește „Raluca 27”. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport (te așteaptă deja un prim comentariu acolo!) și, de asemenea, tot acolo te rugăm să ne scrii și alte detalii pe care le consideri importante pentru noi, să ne ajuți să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Buna.. de ceva vreme ma gandesc, sa imi iau viata.. ,dar parca nu am destul curaj…..dar sunt sigura ca asta se va intampla cat mai repede
Dragă Ella,
Bun venit aici, și mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acorzi împărtășind cu noi aceste gânduri. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „Ella P.”. Este a ta! Te așteptăm acolo să ne scrii mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine ceea ce simți. Tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara !!!
Am provocat numai suferința pentru persoanele pe care le iubesc. Din acest motiv si eu duc o viața foarte urâta si chinuitoare !!! Am încercat de 2 ori sa imi tai […moderat…], dar se pare ca nu am avut atâta noroc încât sa mor. Iar acum am din nou dorința de a ma sinucide… Nu ma mai simt iubita, apreciata, înțeleasă… In schimb sunt trădată, abandonată, singura, fără pic de ajutor …
Dragă Livia,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” numai a ta – se numește „Livia”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate. Tot acolo așteptăm să ne scrii mai multe detalii despre tine și situația ta, care să ne ajute să înțelegem mai mult problema cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Buna… Nici nu stiu cum sa incep… nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt uneori.. Ma gandesc la moarte de multe ori. Nu stiu cat de aproape sunt de a pune in aplicare ceea ce mi trece uneori prin minte dar mi e frica… As vrea sa pot duce o viata normala, sunt constienta ca orice problema are si o rezolvare dar nu asta ma impinge pe mine sa mi urasc zilele ci faptul ca am obosit, pur si simplu. Ma simt singura chiar in mijlocul multimii si atunci cand nu mi e bine durerea interioara se transforma in durere fizica, simt o presiune, o greutate pe piept ca devine dificil chiar si sa respir in acele momente si plang…. si plang… si plang. Ma ajuta mult sa vb cu cineva care sa ma inteleaga sa nubma catalogheze drept nebuna. M am gandit ca daca o sa reusesc sa teec peste toate si voi reusi sa ma ridic am sa scriu o carte, poate asa voi putea fi de ajutor cuiva. Doamne ajuta! Adina
Dragă Adina,
Bun venit aici, şi mulţumim pentru că ne-ai împărtășit povestea ta! În coloana din dreapta a fost creată o nouă „căsuță”, cu pseudonimul „Adina 27”. Este a ta! Acolo vei putea posta oricând, orice detalii consideri necesare, care ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine situația cu care te confrunți. Tot acolo vei putea citi și comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
Pentru ca nu vad alta varianta,o sa raspund aici,fiind cel mai recent raspuns..nu-mi place palavrageala,nu vreau sa ma plang,sa-mi insir viata,vreau doar ca totul sa fie bine.Si e,in mare parte,lucrurile merg bine,am prietenii puternice si tot ce imi trebuie,dar depresia a prins o radacina prea puternica in mine..acum 2 ani,pe vremea asta,am avut prima tentativa de suicid care a dus la timp petrecut in spital,terapie intensiva si tot asa..anul acesta,am clacat iarasi..normal,asisitentele si doctorii nu stiau ca a a fost o tentativa de suicid,ai mei au considerat ca e mai bine asa,ei urand barfele si crezand ca tot ce conteaza e parerea celor din jur..am mai luat supradoze,dar asta era sa puna capac..ei bine,am scapat ieri,am un tratament de 3 luni ca sa imi refac tot ce mi-am distrus prin corp..Aveam si niste probleme cu inima,mi s-a zis ca e pe plan psihic si sa urmez o consiliere psihologica saptamanala..ai mei refuza sa o faca,nu din cauza banilor sau altceva,ei considera ca nu e cazul,si eu nu stiu ce sa fac,pentru ca vreau sa fie totul bine,dar in mine pulseaza continuu dorinta sa mor,sa ma ranesc,sa sufar..grotesc,prostesc,etc..stiu,dar nimeni nu intelege cat de mult incerc si cum nu imi iese deloc..(tin sa mentionez ca ai mei si-au continuat acelasi comportament violent si rece chiar si dupa tentativele mele)amintirile pulseaza in mine ca o rana deschisa,prea multe abuzuri,as zice..
Dragă Doesitmatter,
Bun venit aici, și mulțumim pentru deschiderea ta! Cred că tu ai analizat corect situația ta – intuiești că ai nevoie de ajutor extern, în ciuda reticenței părinților tăi și a prejudecăților lor. Mândria, în astfel de situații, poate duce la pierderea ta definitivă… Acum înțeleg că poți remedia ceea ce ai făcut, chiar dacă îâi va lua câteva luni bune… Ce te faci însă dacă data viitoare nu vei mai avea această posibilitate? Dacă vei fi o legumă, la pat?… TU ești responsabilă pentru tine, în primul rând! Cred că sunt mult prea multe probleme și situații nerezolvate acolo, care s-au adunat în timp și efectiv nu poți reuși decât cu ajutorul cuiva specializat să înveți să îți gestionezi emoțiile, trăirile, sentimentele, astfel încât să poți duce o viață absolut ok…
Deci lasă-i în pace pe ai tăi cu prejudecățile lor, și tu fă ceea ce ȘTII că TREBUIE să faci! Nu știu dacă ești minoră sau nu, însă intuiesc că da… Dacă da, într-adevăr, ai nevoie de acordul părinților pentru aproape orice… dar când vine vorba despre binele tău, poți apela oricând la sprijin din exterior, dacă părinții sunt prea mândri sau prea inconștienți pentru a face ceea ce trebuie… În cazul de față, poți apela la sprijinul celor de la DGASPC-ul sectorului/ județului în care locuiești, la Protecția Copilului, care îți va oferi ajutorul și se va asigura că vei avea parte de consilierea psihologică care, în cazul tău, chiar este necesară!
Suntem aici, ok? Scrie-ne, ține-ne la curent cu ceea ce se întâmplă! Ți-am făcut o „căsuță” în coloana din dreapta, pe care am numit-o așa cum te-ai semnat la nume – „Doesitmatter”. Acolo vei găsi, în curând, și alte comentarii din partea membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Bună ziua. Am împlinit 18 ani de curând… Am o relație de 3 ani jumate… Părinți mei nu sunt de acord defapt bunici. Cu ei locuiesc…. Bunicu meu a murit acum un an și am rămas singura cu bunica mea. Mama mea are o alta familie alți copiii…ea nu are treaba cu relația… Aseara iam spus despre mine și el la bunica mea și ma dat afara… Dar nu am plecat pentru ca dacă plec nu o sa ma mai întorc niciodată și vreau sa continui școală… Nu am venituri îmi caut și de munca… De curând unchiul meu care locuiește în Anglia ma amenință că mă da afara… Prietenul meu sta la 10 km de mine… Și mar lua la el oricând…. Îmi e frica sa o las singura pe bunica mea… Uneori îmi vine sa ma sinucid fiindcă m-am saturat… Vreau sa fiu fericita as pleca și mâine… Dar dacă nu ma mai vrea după în viata mea? Nu ma mai înțelege nimeni…un timp am fost la psiholog și nu ma ajutat… Am bacul anul asta și dacă plec, plec departe de ele… Cu al meu iubit.. Ce ar trebui sa fac? Nu mai rezist… Am împlinit 18 ani acum 2 sapt… Nu mai rezist!
Dragă Denisa,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu numele tău, pe care l-am moderat puțin, pentru asigurarea confidențialității. Căsuța ta se numește deci „Denisa M.”. Am copiat acolo comentariul tău, pentru a putea fi citit de cât mai mulți dintre cei de aici. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii și alte detalii despre tine și problemele cu care te confrunți, pe care le consideri relevante. Ajută-ne să înțelegem cât mai exact situația ta!
Cu prietenie,
Adrian
Ma numesc Iuliana, am 21 de ani si sunt studenta la drept, iar in ultimul timp imi deruleaza tot mai des prin minte ideea ca viata aceasta nu e pentru mine, as vrea sa traiesc, sa fiu un om normal, dar simt ca e imposibil…nu mi-am deschis sufletul in intregime niciodata in fata nimanui, am fost mereu eu si cu mine…”eu” fiind cel mai bun confident al meu inca de mica, nu pentru ca nu as fi avut cu cine vorbi, dar nu am vrut si nu vreau sa-mi ingreunez sufleteste parintii cu ale mele(le au destul pe ale lor), iar de adevarate prietenii nu am avut parte niciodata… chiar si asa am stiut mereu sa pastrez limita dezvaluirii in ceea ce priveste viata mea personala, de aceea poate m.am si izolat atat de mult. Pe la 16 ani am vrut sa plec de acasa(ai mei fiind plecati in strainatate, iar eu si fratele meu ramanand in grija bunicilor) simtindu-ma extrem de singura, desi inconjurata de o multime de suflete in jurul meu…in cele din urma m-a intors matusa mea din drum, nu aveam ganduri negre atunci, vroiam doar sa plec undeva departe, intr-o zona de munte sa ma calugaresc, asa credeam ca pot avea o viata linistita si impacata, dar m-am oprit de dragul fratelui meu si din simtul responsabilitatii fata de el, de a-i fi alaturi.
Trecand anii,pe la 19 ani m-am trezit inconjurata numai de nenorociri… am intalnit un baiat care a profitat ca un bou de inocenta mea, dandu-mi impresia ca mi-a dat intreg universul peste cap si care a facut sa ma izolez de restul lumii tot mai mult…la scurt timp dupa s-a intamplat o nenorocire si mai mare, tatal meu se simtea foarte rau, am fugit cu el la spital(mama fiind la serviciu) unde i s-a administrat o perfuzie si i s-a acordat un tratament medicamentos care mai mult a inrautatit situatia…simteam ca ma sufoc cand vedeam ca omul pe care il apreciez cel mai mult in viata asta sufera dar in acelasi timp trebuia sa fiu puternica( sau macar sa par) de dragul lui… In perioada aceea am avut si bacul, lundu-l cu nota mica dupa tot ceea ce se intamplase in viata mea, nemaiacordand prioritate invataturii.
Tatal meu se simtea din ce in ce mai rau asa ca i s-au facut niste analize amanuntite din urma carora a rezultat ca trebuie operat imediat(la cap), aceasta fiind mult prea riscanta deoarece risca sa se atinga creerul i s-a montat un aparat care la ‘readus’ la normal dar totodata l.a transformat intr-un om cu handicap, nedorind sa acepte asta…a fost o lovitura imensa pentru mine sa il vad neputincios, as fi smuls ceva din mine doar ca sa fie el bine…dupa toate acestea, ratand inscrierea la facultate, am avut un an in care i-am fost alaturi cum am putut eu mai bine, am facut niste cursuri si m-am si angajat intr-o primarie in aceasta perioada… am vrut sa dau tot cei mai bun din mine doar de dragul lui desi prin intermediul acestui loc de munca mi-am creat rivalitati si am realizat prin ochii mei de copil cat de perversi pot fi oamenii.
In urmatorul an, am plecat la facultate, departe de casa, departe de tot…si crezand ca am trecut peste tot am incepul un nou capitol… am intalnit un baiat care a insistat destul de mult sa-mi fie alaturi si astfel suntem impreuna de un an, pare barbatul perfect, dar nu nu stiu daca pot fi femeia perfecta pentru el…imi e pur si simplu teama de ideea de a convietui cu un barbat dupa necazul anterior din viata mea, de un an de zile eu nu pot nici macar sa-mi strig pe nume iubitul, de alint nici vorba… ma inspaimanta doar gandul, nu ii pot vorbi, desi as vrea, are suflet bun dar ma astept in orice moment ca rabdarea lui sa se sfarseasca, lasand asta deoparte nu imi pot gasi nici ceva de munca stabil, chiria ma doboara, iar in facultatea nu am gasit chiar ceea ce imi doream…acestea sunt o parte din problemele mele, ca ma fac sa devin din ce in ce mai slaba si simt asta pe zi ce trece dar totusi nu pot face nimic…am ajuns sa imi doresc sa pot sa dorm( in ultimul timp si asta devine imposibil) si sa nu ma mai trezesc… stiu ca sunt si eu prea sensibila si pun tot la suflet dar simt ca am ajuns la extreme… simt ca nu am niciun rost in viata asta… si poate ar fi mai bine fara mine…
Dragă Iuliana,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Iuliana 21”, pentru ca mesajul tău să poată fi citit de cât mai mulți dintre membrii grupului nostru virtual de suport. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile și gândurile care îți vor fi adresate, și tot acolo te rugăm să scrii orice alte detalii consideri importante.
Cu prietenie,
Adrian
Ceau
Sunt Diana și am 26 ani.
Am incercat sa sun la nr vostru de telefon și nu am reușit.
Sunt o persoana sociabila, cu destui prieteni, mereu incerc sa ajut daca pot, am cumpărat acum 3 ani un apartament cu prima casa și am și un câine aprox tot de atunci.
Pe scurt, problema mea este că până acum 4 luni, am avut o viața relativ ok, cu un job la care lucram ore peste program, un salariu ok din care trăiam f bn, pe lângă ratele pe luna destul de mari pt o singura persoana, mai multe relații eșuate care îmi afectau munca din vizite la psihoterapeut. Am rămas fără job și au început problemele. De atunci am inceput să-mi caut un job in domeniul meu. Din cauza faptului că nu am fost așa pregatita, nu știu exact motivul, m-au respins. De atunci tot stau acasă, învăț pt un alt posibil job și mă duc la interviuri… M-am întreținut singura 2-3 luni cu toate ratele etc. După lunile astea, i-am rugat pe părinții mei sa mă ajute. Au făcut asta o luna pt ca acum sa zică că nu mai vor să mă ajute până nu găsesc un job indiferent de salariu. Dar asta înseamnă că nu mai pot aloca atâta timp învățatului pt un job cu un salariu ok să îmi ajunga sa mă întrețin singura fara nici un ajutor. Risc sa pierd apartamentul. Nu știu cum să le mai explic că mai am nevoie de ajutor doar până în ianuarie până seara deblochează posturile și sunt mai mari șansele să găsesc job..Simt că nu știu ce pot sa mai fac.. Nici macar ce rol mai am. M-am gândit chiar și cum ar fi sa nu mai trăiesc și la faptul că poate ar fi mai ok așa…
Dragă Diana,
Bun venit aici și mulțumim pentru gândurile tale și încrederea ta! În coloana din dreapta a fost creată o nouă căsuță – „Diana 26”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport și tot acolo te rugăm să ne scrii orice alte detalii sau completări vei considera importante în a ne ajuta să înțelegem mai bine situația cu care te confrunți.
Legat de apelul la telverde, trebuie să știi că, atunci când voluntarii care preiau telefoanele sunt angajați în alte convorbiri, nu mai preiau și alte apeluri, deși linia permite lucrul acesta. Ideea de bază este că persoana care sună trebuie să beneficieze de toată atenția și considerația celui care preia apelurile. Din acest motiv te încurajez să continui să suni, la ore diferite. Te asigur că nu este vorba despre nepăsare sau rea voință, ci dimpotrivă. Fiecare dintre cei care sună merită toată atenția celor care răspund la telefon, iar dacă nu este decât o singură persoană pe tură, este evident că nu se poate împărți.
Un răspuns foarte pe scurt vizavi de ceea ce ai scris ar fi acela că sinuciderea nu îți va plăti ratele și nu te va ajuta să îți păstrezi apartamentul (lucru care înțeleg că te frământă în mod deosebit acum – și pe bună dreptate!). Dimpotrivă, este cea mai sigură cale spre a-ți pierde definitiv apartamentul, nu crezi? Apoi, gândește-te cam cum ar fi dacă ai rămâne paralizată, sau dacă ai fi spitalizată o perioadă lungă de timp după tentativa ta… Cu siguranță, chiar dacă s-ar debloca posturile de care spui în ianuarie, nu ai mai fi capabilă să faci față concurenței și să te angajezi, nu? Deci sinuciderea e, categoric, cea mai nepotrivită idee!
Pe de altă parte, dacă stai să te gândești, acceptând ideea părinților tăi, de a te angaja pe orice fel de job, indiferent de salariu, te ajută să mai tragi puțin de timp, să mai câștigi puțină vreme până în ianuarie… Cât timp mai e? O lună?… Dintre care o săptămână e cu sărbătorile de iarnă, mai ai Sf. Andrei, 1 decembrie… Trece foarte repede… Ai jobul, ai tăi continuă să te sprijine… îți plătești ratele, îți păstrezi apartamentul… trebuie să accepți că ideea părinților tăi nu e chiar dezastruoasă… chiar dacă va trebui să faci un efort considerabil mai mare pentru a învăța, pentru a te pregăti pentru jobul mai bun, în timpul liber de la job…
Eu îți propun să discuți cu ei, să le spui direct ceea ce crezi, iar dacă efectiv nu ai de ales, să te gândești la un alt job ca la un sacrificiu mic pe care trebuie să îl faci, de dragul unui scop mai mare – să îți păstrezi apartamentul pe care ți l-ai dorit și pentru care te-ai bucurat atât de mult când ai reușit să îl cumperi!
Cu prietenie,
Adrian
Buna…Ma numesc Liviu, am 17 ani, aparent adolescent la exterior, mai mult decat un om mort si plangacios la interior… Nu sunt sigur ca ma poate ajuta, avand in vedere faptul ca am incercat sa ma ajut singur si nu am ajuns la niciun consens, iar cei din jur sunt inapti a ma ajuta si chiar daca si-ar oferii ajutorul nu sunt in stare sa ma ajute, decizile importante le iau eu… defapt aceasta este prinzipala mea problema, pe langa zecile de dezamagiri in dragoste, lipsa afectiunii si respingerile de care ma lovesc mereu cand incerc sa iubesc, problema mea e aparent banala, ca sa va o descriu vazuta din exterior un adolescent aflat sub presiunea parintilor, rudelor , asteptarilor si sub presiunea fricii de a nu avea nici un viitor de a nu isi indeplinii nici macar unul din cele cateva vise, decide sa se inchida si sa isi iroseasca timpul plangand in fiecare seara fara macar ia initiativa de a se motiva, de cele mai multe ori reusesc insa gandul de a ajunge un gunoi in viitor, unul de care sa nu se atinga nimeni si de care nimeni sa nu aiba nevoie , genul asta de ganduri ma ingrozesc… si nu pot spune ca nu ma gandesc la sinucidere, desi stiu ca nu e o solutie, ei bine.. eu nu vad nicio alta solutie. Prins in lumea lui fara sansa de asi face prieteni sau macar sa fie acceptat de o singura persoana, lipsit de orice incurajari si cu acelasi gand in mine numar serile in care ma inec cu lacrimi asteptand ziua cea mare in care cei 18 ani se vor implinii si ma voi […moderat…] fara nici un regret referitor la ce rele mi-ar fi putut daca mi-as fi continuat viata, oricum nu voi intra la nici o facultate chiar daca inturn final o sa imi aleg una, cel mai bine ar fi sa cedez stresului si presiunii sa sa inchid ochii si doar sa ma las pe spate cu speranta ca voi fi prins la timp d eun prieten… dar la ce folos daca nu ai prieteni… toti pleaca, totul este doar o chestiune de timp, pana la urma ” Toate vietile se sfarsesc. Toate inime se frang. In timpul nostru sa iti pese nu este un avantaj.. ”
Poate suna penibil si crezi ca e o gluma dar… tocmai ati citit o bucata din gandurile unui viitor sinucigas determinat sa se usureze de frica esecului etern rusinos.
Dragă Liviu,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată, pentru tine, o nouă „căsuță” în care să poți împărtăși cu noi aceste gânduri, trăiri, emoții. Am numit-o „Liviu 17”. Te așteptăm acolo cu orice alte detalii vei considera semnificative. Tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna…. Mă numesc Anastasia am 20 de ani ,și sunt dezamăgita de viață asta ,este prea dura cu mine , nu mai am nicio speranța. Oare de ce lumea este așa de rea ,🤔
Dragă Anastasia,
Bun venit aici! După cum, probabil, ai putut vedea deja cum se procedează, în coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul tău, la care am adăugat indicativul 20, pentru a putea fi recunoscută mai ușor și pentru a nu se confunda cu altele. Te așteptăm deci la „Anastasia 20” să ne scrii mai multe despre tine și problemele cu care te confrunți! Tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
incotro sa o apuc…am ajuns in cea mai adanca groapa a singuratatii si a durerii doar pentru ca m-am incapatanat sa cred sa iimi iubesc sotia sa sa sacrific tot pentru ea bani familie prieteni,,,si cand nu am mai fost de folos am fost alungat,,,dupa 5 ani de mariaj 2 copii…si o viata chinuita…am reusit cu chiu cu vai sa imi asigur un loc in care sa stau…dar am pierdut copiii viata mea in care am crezut pana in panzele albe si in continuare sunt amenintat cu procese pentru a ma distruge si a mi pierde credibilitatea copiii totul…nu mai am pentru ce sa traiesc supravietuiesc din inertie si ma simt inecat de durere
Dragă Bogdan,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine – „Bogdan_degeaba”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului virtual de suport care îți vor fi adresate. Tot acolo așteptăm și orice alte detalii vei considera utile pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine situația cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
As avea nevoie sa discut cu cineva….sunt atat de demoralizata de ceva timp ma gandesc doar la cum sa imi pun capat zilelor…un ajutor va rog…:)
Dragă Mădă222,
Bun venit aici! Așteptăm să ne scrii – între timp ți-am creat o „căsuță” doar a ta, pe care o găsești în coloana din dreapta – se numește „Mada222”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara.Mi-am mai acordat 3 zile de viata.Sunt atatea lucruri de pus la punct,teama de necunoscut… Si totusi am si o stare de liniste si o pace interioara.Mi-e teama de ce va ramane in urma mea…
Dragă Dany,
Care e baiul? Vorbește cu noi, scrie-ne! Suntem aici și pentru tine!
Cu prietenie,
Adrian
Salutare.nu stiu daca este o idee ok,dar daca s-ar crea posibilitatea unui chat in care utilizatorii siteului sa poata dialoga in orice moment,un fel de messenger unde sa se poata discuta ca intr-un grup de sustinere dar in mediul online,nu ar aduce un plus siteului dar si celor ce il acceseaza?
Salutare, mulțumim pentru idee, însă având în vedere tematica grupului virtual de suport toate comentariile necesită moderare prealabilă. De regulă lucrul acesta nu necesită un timp îndelungat, însă beneficiile sunt categoric mai mari și pot fi evitate tragedii inutile… Te așteptăm să contribui în continuare aici, Ionuț! E nevoie ca oameni ca tine să se implice!
Cu prietenie,
Adrian
Buna! Deci am auzit de acest site, si pot spune ca am ajuns la concluzia in care recunosc ca am nevoie de ajutor. Am 15 ani(stiu, sunt doar un cacat cu ochi) si vreau sa ma sinucid, cred ca de trei ani in coace(probabil veti spune ca sunt prea mica pentru a stii cu adevarat care sunt problemele, dar na, sincer nu imi pasa). Am sa povestesc cam cum a inceput totul, nu voi intra in detalii, deoarece nu vreau sa fiu recunoscuta, dar am sa incerc sa explic totul cat de bine pot.
Cand aveam 12 ani eram in clasa a 6a, si mi-a facut o prietena, pe care o consideram cea mai buna(noi fusesem prietene si in copilarie, dar intervenisera diverse lucruri). Ea parea ca tine la mine si ma punea sa stau mereu cu ea, si nu ma lasa singura(la momentul ala) si ma suna, si parea ca ii pasa de mine. Pentru mine insemna enorm, fiindca am fost un copil cu diverse probleme acasa(batai ale parintilor, ei ma bateau pe mine, urlat zilnic). Intre timp, aceasta fata m-a lasat balta o perioada(aproximativ 3 luni) pentru o colega noua de clasa, cu care eu nu ma intelegeam, si i-a povestit ei foarte multe despre mine(chestii cum ar fi de cine imi placea, sau probleme familiale, cele sociale etc). Cand ele s-au certat eu am fost langa ea, fiindca voiam sa fim prietene, gen tineam super mult la ea. La momentul ala imi placea de un tip(inca imi place trecand peste), iar el ma batjocorea tot timpul(inca o face) facandu-ma curva, proasta, si in toate felurile(tin sa mentionez ca sunt virgina si n-am avut nici o relatie pana acum pentru a fi curva). Indiferent de batjocura pe care o primeam de la el si de la prietenii lui, eu am ramas in acel grup, si continuam sa ies cu ei pe afara. Mereu eram batjocura lor, iar cand ajungeam acasa parintii veneau si ei sa ma certe din niste motive tampite, cum ar fi ce muzica ascult. Dupa au inceput sa ma excluda din acel grup, si chiar daca eu ma simteam ca dracu acolo, ramasesem complet singura, iar acea prietena buna a mea nu se certase cu mine, dar evident ca prefera acel grup. Ma simteam foarte naspa, notele mele scazusera considerabil, tata m-a dat afara din casa cateva zile(chiar in jurul Craciunului) si intr timp prietena mea m-a lasat pentru o alta tipa. Ma simteam singura tot timpul, nu vorbeam cu nimeni, nimeni nu vorbea cu mine, si cand deja vedeam ca totul merge prost mi-a infipt un compas in mana si mi-am distrus pielea. Dupa am tratat-o, evident. Am vazut ca acea taietura nu ma ajutase cu nimic psihic, asa ca intr-o zi am inceput sa gust din alcool, stiind ca acesta te calmeaza. Azi putin, maine putin, pana cand am ajuns o alcoolica de 15 ani. Ma rog, chestia asta nu am spus-o nimanui, pentru ca imi era prea frica, iar parintii mei nu trebuiau sa afle ca eu fac asta. La un moment dat a fost o tabara data in cinstea unui grup scolar(din care faceam parte eu si acel grup de prieteni). Acolo, tipul de care imi placea fuma, si eu fiind proasta am crezut ca poate o sa par smechera daca voi fuma cu el si am tras primul meu fum, si dupa ala a urmat altul, si dupa ala inca unul si inca unul pana am terminat cateva pachete bune alaturi de el. Astfel am devenit si fumatoare. Intr-un din serile din acea tabara m-am imbatat, dar nimeni in afara de fosta mea cea mai buna prietena nu stia. Restul credeau ca bausem doar doua trei sticle de bere. Cat eram beata i-am povestit ei despre faptul ca sunt alcoolica, iar cand ma trezisem am rugat-o sa nu spuna la nimeni. Peste putin timp incepuse sa mi se spuna betiva, dar credeam ca era doar caterinca. Usor usor am inceput sa ies iar cu ei afara. In acea vara am fost in Germania, alaturi de fosta mea prietena, o colega, prietena fostei mele colegi, di mai multi copii de la alta clasa. Acolo prietena fostei mele prietene mi-a zis ca ea stie ca eu beau, si mi-a zis ca si ea bea. Am vazut ca avea o viata asemanatoare cu a mea si cuprinsa de euforie am baut de am rupt cu ea, iar atunci au intervenit cateva mesaje intre mine si ea. Cand am ajuns in tara tatal acestei fete a vazut mesajele si i-a interzis sa mai vorbeasca cu mine si fosta mea prietena. Astfel, eu si fosta mea prietene am ramas bff(cum s-ar spune) toata vara, cand intr-o zi ne-am intalnit cu fata care ii fusese ei cea mai buna prietena, si usor usor am inlocuit-o pe prietena mea cea mi buna cu aceasta fata. Ea m-a ajutat toata toamna sa trec peste multe, si eu pe ea. Amandoua eram bete si fumam non stop aproape, dar ne intelegeam. Intr-o zi mi-a promis ca nu ma va lasa balta pentru nimeni. Intr-o zi m-a rugat sa nu mai vorbim, ca sa nu afle tatal ei ca mai vorbim, dar ea m-a inlocuit cu fosta cea mai buna prietena. Am ramas singura din nou. Grupul acela nu ma baga in seama, fostele mele prietene nu o faceau, iar eu am incercat sa ma sinucid band o sticla de […moderat…]. Am fost salvata si dusa la consiliere, plus antidepresive(nu m-au ajutat cu nimic, eram fericita de moment, pana cand imi aminteam tot). La scoala eram facuta proasta, curva, drogata si in toate felurile. Intre timp toata scoala spunea ca ma droghez(chiar daca n-am facut asta niciodata) si toti ma evitau. Aveam examenul, asa ca m-am lasat de baut o perioada. La simulare am luat note slabe, dar la un nivel bun in scoala, iar toata lumea a scos zvonul cum ca eu venisem beata la simulare, si ca am copiat. Deja nu imi mai pasa de ce imi spunea nimeni, nu mi-a pasat nici de faptul ca nu mi-a zis nimeni “la multi ani” de ziua mea. Parca totul era de rahat, ca de obicei, dar era mereu la fel. Un rahat total. Ma taiam pe maini, cu lame de ras, ca sa mai uit. Evident ca toata scoala a auzit de asta, iar o tipa la care tineam mult de tot, adica o consideram prietena buna, a inceput sa ma strige pe holuri:depravata!!!
Peste putin timp a aflat ce simt si a inceput sa ma inteleaga, si evident ca am iertat-o. Eu am examenul luni la romana si miercuri la mate, si imi dau seama ca sunt foarte proasta si ca imi voi face familia de rusine, plus ca iar voi fi bataia de joc a tuturor si nu stiu, ma gandesc daca ar mai avea vreun rost sa traiesc pana atunci. Mai bine ma sinucid, macar asa nu dezamagesc pe nimeni, oricum nimanui nu i-a pasat de mine. Pana si profii isi bat joc de mine, si spun chestii cum ar fi ca sunt proasta si nu ma pricep la nimic. Si au dreptate sincer, din ultima vreme mi se pare ca doar consum oxigenul fara niciun folos. Imi cer scuze pentru ca ti-am ocupat timpul ca sa asculti o poveste de rahat. Dar simteam nevoia sa povestesc cuiva. Si da, chiar daca ma ajuti sau nu nu prea conteaza, deoarece ideea de sinucidere nu va disparea vreodata.
Dragă Valentina,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales. Cred că ai văzut deja cum funcționează lucrurile pe aici: te așteptăm din nou, să ne scrii și alte detalii care să ne ajute să înțelegem problema cu care te confrunți. Tot acolo, în „căsuța” ta, „Valentina 15”, vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Deci, am scris ditamai romanul, in care am explicat aproape tot si vrei sa detaliez mai mult? Si imi place ca spun:vreau sa ma omor! Si nici macar aici nu se da importanta. Btw, voi ramane aici cu singuratatea mea.
Dragă Valentina,
Este foarte probabil să fi văzut deja cum funcționează lucrurile aici: tu scrii ce consideri relevant și important despre tine. Membrii grupului virtual de suport răspund și, uneori, adresează și alte întrebări… Crezi că poți cunoaște un om sau că poți înțelege complexitatea fenomenelor care produc aceste gânduri doar pe baza rândurilor pe care le-ai scris? Se spune că poți mânca un sac de sare lângă un om și să nu ajungi să-l cunoști… darămite pe baza rândurilor pe care le-ai scris…
Ne-ai povestit, într-adevăr, câteva detalii importante. Dar nu uita că, spre deosebire de tine, care știi TOATĂ povestea, noi știm doar ceea ce scrii tu aici!
Am copiat această conversație și în „căsuța” ta, din dreapta paginii.
Cu prietenie,
Adrian
Faptul ca am ajuns sa am asemenea ganduri ma deprima si mai mult.
Cand vad la stiri ca a murit cineva, accidental, imi pare rau de sarmanul nefericit care probabil isi dorea cu disperare o viata in aceasta lume si gandesc cu regret ca nu e corect ca eu care nu-mi mai doresc, traiesc, iar el/ea e mort/moarta.
De ce am ajuns aici? fiindca nu mai am nici un scop in viata, viata nu-mi mai poate oferi nimic iar eu nu mai am ce sa ofer. Fiindca am luat decizii gresite, una dupa alta, una mai gresita ca si alta …. astea m-au adus intr-un punct din care nu mai vad nimic bun in fata. Faptul ca doar eu sunt vinovat pentru momentul acesta, imi demonstreaza cat de mult m-am inselat pana acum, crezand ca sunt un tip destept si capabil sa fac alegeri corecte.
De ce NU O FAC? Fiindca imi este frica de Dumnezeu si fiindca sunt un las care asteapta sa i se intample un accident, sau sa-i revina boala de care a scapat cu ceva ani in urma.’
De ce scriu aici? Habar nu am, poate fiindca scriu unor necunoscuti, care nu ma vor cunoaste niciodata. Scriu, desi sunt convins ca nu aveti ce sa-mi spuneti care sa ma scoata din depresia in care m-a aruncat viata. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, intentiile si eforturile voastre sunt de laudat si am tot respectul pentru voi, … doar ca atunci cand un om puternic, care toata viata s-a luptat sa scoata capul din mocirla in care s-a nascut, reuseste, dar viata il impinge cu brutalitate inapoi, nu cred ca exista cuvinte sau tratate psihologice, care sa-l convinga ca viata mai are un sens.
Dragă Adrian,
Bun venit aici! În coloana din drapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „AdrianP”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo așteptăm să ne scrii orice alte detalii vei dori, pentru a putea fi citite în contextul lor.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua, am o intrebare .De ce bolnavii se lupta sa trăiască și în final unii mor … Și cei care chiar vor sa moara încă sunt în viață .?????
Dragă Casandra,
Mi-aș dori să putem avea un răspuns pentru toate întrebările. Din păcate, la multe dintre ele vom găsi unul de-abia „în ziua aceea”. Ce știu însă este că Dumnezeu poate face ca și lucrurile rele, inutile, să capete un sens, fie pentru noi înșine, fie pentru alții cu care interacționăm.
Dacă vrei să vorbești cu cineva despre problema cu care te confrunți, suntem aici!
Cu prietenie,
Adrian
Sunt sătulă de viață asta amara și dură…..Ma confrunt cu foarte multe probleme……vreau sa scap de viață asta……
Dragă Casandra,
În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine – Casandra18. Este a ta! Ne-ar prinde bine să avem cât mai multe detalii legate de problema cu care te confrunți, pentru a înțelege mai bine. Acolo vei primi, în curând, și răspunsuri sau comentarii ale membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Bună, am vârsta de la 19 ani, am o relație de 4 ani jumătate pe care o apreciez și e totul pentru mine.
Însă părinți mei sunt despărțiți,ea are un copil recăsătorita și el la fel, eu am locuit cu bunici. Bunicul meu a murit acum 3 ani și am rămas cu bunica, ea nu este de acord cu partenerul meu de viata deoarece este țigan, el ma cerut de soție acum o săptămână și maica-mea știe ca sunt cu el cât și Taică-meu.. Îmi este frica sa o pararesc pe bunica mea deoarece îmi este frica sa nu o pierd sa nu moara ca locuim doar noi doua, eu la iubitul meu merg doar cu pretexte ca merg la o colega și maica-mea mereu ma cearta ca nu o ajut și nu rămân acasă ca sunt o nesimțită.. As dori sai spun și bunici mele despre el (i-am mai spus și ma dat afara din casa..)
Va rog ajutați-mă, m tot gândesc la sinucidere…
Dragă Maria,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Maria noua”. Acolo ne poți scrie mai multe detalii pe care consideri că este important să le cunoaștem, și tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna mă numesc Sebastian și am vârstă de 17 ani.Sincer nu as fii crezut că am să ajung vreodată la gânduri de genul dar se întâmplă atâtea chestii care merg în rău în și mai rău și nu înțeleg de ce la 17 ani trebuie sa sa pierd din viața mea cam ce am mai de pret. Sincer nu știu ce să fac mă simt pierdut și abatut.
Dragă Sebastian,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales. Așteptăm să ne scrii acolo mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți. Tot acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna sunt Francisc și am 17 ani și nici nu știu cum să încep adică am inceput sa am probleme foarte mari în ultimul timp bunici au murit frățiorii mei au murit unchii mei au murit verișoară mea la fel iar acum din păcate în cer încet și cea mai scumpă persoana din viața mea tata. Și simt că nu mai rezist dar ajungând pe site-ul acesta mi-am dat seama că nu sunt singurul cu probleme. Faceți o treabă minunata cu site-ul acesta
Dragă Francisc,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Dinozaurul TB”. Așteptăm să ne scrii acolo mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți. Tot acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Da e autocorecforul adică nu știu cum să încep toată lumea are probleme dar unii trec peste mie îmi este foarte greu ce mă afectează cel mai tare in schimb este faptul că am să îl pierd pe tata cat de curând după ce mi-am pierdut frățiorii😢😢😢
Nu mai suport…..am ajuns la capătul sforii,de câtva timp m-am mutat la casa cu mama și cu tatăl vitreg,am un frate vitreg,și mă simt marginalizat fata de el,mă bat incontinuu părinții,nu mă susțin,mă jignesc.M-am saturat să mai trăiesc așa,nu mai pot! Înainte că mama sa îl cunoască pe tatăl vitreg era normal totul,de când l-am cunoscut totul sa schimbat,simt că nu mă mai vor aici
Dragă Anonymous,
Pot să te întreb ce vârstă ai? Dacă ai mai puțin de 18 ani, poți apela fără probleme la DGASPC! Te asigur că problema bătăilor este luată în serios și că se vor implica în soluționarea ei!
În altă ordine de idei, ți-am făcut o „căsuță” în coloana din dreapta, pe care am numit-o temporar „Anonymous1908”. Te-aș ruga însă ca, pe viitor, să ne oferi un nume, fie el și unul inventat.
Capul sus, există soluții la problemele cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
Am gasit acest site si vreau sa va scriu despre problemele si framantarile care ma macina zi de zi si faptul ca acestea ma-u adus cu gandul la sinucidere aceasta fiind singura cale de a scapa de probleme.
Am 23 de ani si ma simt foarte pierdut si singur in fata problemelor pe care le am eu fiind o persoana mai care ma inchid in mine.
Mama mea a fost diagnosticata anul trecut cu o boala cronica si are zile cand se simte rau iar eu cand o vad intru in panica plang si ma gandesc la sinucidere.
Eu locuiesc cu ea si cu tata in casa si mai am un frate care e plecat cu serviciul intr-un alt oras si vine sambata si duminica acasa iar cand sunt cu el si mama e bolnava vad altfel problemele.
Acum el e plecat iar mama e bolnava iar eu ma simt singur si neajutorat si plang si cand o vad pe mama ca nu e bine si ma gandesc la sinucidere.
Singurul lucru care ma mai retine sa nu fac asta e gandul la fratele meu care il iubesc enorm.
Eu sunt o persoana care imi iubesc enorm familia si cand am fratele alaturi de mine ma simt altfel dar acum sunt singur cu toate problemele si toate datoriile pe mine iar gandurile mele sunt negre si sinuciderea e singurul drum care imi ramane,in ianuarie o aveam pe bunica si pe fratele meu alaturi de mine iar acum sunt singur si nu mai am cui spune problemele mele si pe umarul cui plange eu am 23 de ani si nu am avut niciodata o prietena .
V-amscris deoarece m-ati putea ajuta cu u sfat deoarece ma simt singur cu toate problemele pe mine si cand ma gandesc ca mama e bolnava imi apar tot felul de scenari in cap si intru in panica.
Vreau sa ma sinucid deoarece am probleme foarte grave care m-au pus la pamant si asta e singura solutie sa scap de ele.
Am 23 de ani si mama mea e foarte bolnava si gandul ca ar putea patii ceva ma infioara si nu am cui spune problemele mele si simt ca am ramas al nimanui prietena nu am avut niciodata iar mama e in spital si fratele e plecat si bunica a murit iar eu sunt singur si coplesit de probleme iar singura solutie e suicidul.
Va scriu deoarece poate ma puteti ajuta cu un sfat sau cu o vorba buna.
Dragă Georgică,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales tu – „Georgicasefu”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport, și tot acolo te rugăm să postezi orice alte informații vei considera utile pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine situația cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Nu stiu de ce imi pierd vremea aici avand in vedere ca oricum o sa ma sinucid peste o luna jumate. Da, mi-am si fixat data. Nu e prima oara cand imi fixez o data dar de data(haha repetitie) asta am de gand sa urmez firul pana la capat. Apropo sunt agramat deoarece nu prea mai vorbesc si scriu in limba romana de ceva vreme, si am inceput sa uit din cuvinte. Asa ca daca aveti reactii adverse la analfabeti semi functionali va rog sa va opriti aici din citit.
Sa va spun si putin despre mine. Am 24 de ani.. sau 25..? nu mai stiu, oricum nu conteaza asta. Apropo nu ma cheama Sasha, ma cheama altcumva. Dar de frica sa nu fiu identificat nu va spun 😛 numele meu adevarat. Daca nu-i evident, nu sunt foarte ”copt” la minte pentru varsta care o am. Cel putin asa mi s-a spus de cateva ori.. printr-e(trebuia cratima?) altele.
Parintii mei au divortat cand eram in clasa I la scoala. Am stat un an si ceva de zile impreuna cu mama pe unde am apucat, deoarece am fost da-ti afara din casa unde stateam de catre bunici, parintii tatului meu. Mama pana atunci nu avea cine stie ce experienta de lucru pentru ca a trebuit sa stea acasa ca sa se poata ocupa de mine. Da, deci ne-am mutat foarte des, am schimbat scoli foarte des, am mers si prin italia, ne-am intors, iar am mers si iar ne-am intors. Au trecut ceva ani, intre timp s-a incheiat si divortul, dar nu pentru ca ar fi ajuns la o intelegere… ci pentru ca ambele parti au ramas fara bani. Tot pe vreama aia, tata incepea sa revina in viata mea, incercand sa ma cumpere cu cadouri si bani, chestii pe care eu nu da-u un scuipat.
Pe scurt nu ne-am inteles, si nici in ziua de astazi nu ne intelegem pentru ca este un om cu un caracter jegos. Nu stiu daca voi vreodata ati ajutat pe cineva si dupa aceea acel cineva in loc sa va multumeasca va ia la misto sau va reproseaza tot ceea ca va facut sau dat. Da, asta-i taicamiu. Nu spun ca nu ma ajutat niciodata cu nimic, dar pentru tot ce mi-a facut sau mi-a dat am platit cu varf si indesat.
Prieteni nu am de nici un fel. Undeva pe la 16-17 ani am inceput sa ma inchid in mine si am rupt legatura cu toti. Si prietenii aia putini pe care i-am avut acum se fac ca nu ma mai cunosc. De prietena sau o fata nici nu mai are rost sa spun ca nu am avut asa ceva niciodata ca deja e clar. Desii imi place sa cred ca am avut cateva oportunitati dealungul timpului dar am fost un cretin si le-am ratat. Si oricum nu vrea nici dracu un ratat trist si sarcastic care stie numai sa raspunda la orice cu ”da” si ”nu”. Si parca asta ma doare cel mai mult.. ca m-am izolat ca un dobitoc de toti si toate.
C-am tot de pe la varsta de 17-18 ani am inceput sa ma gandesc si la suicid ca si alternativa. Solutia finala(va suna cunoscut? haha). Tin sa mentionez ca nu ma droghez, am fumat dar mi-am dat seama rapid ca nu este de mine, am baut si din nou am aflat ca nu imi place. Poate asta e singura mea insusire buna, ca nu m-am lasat prada drogurilor si altor vicii rele. Nu ca asa avea bani ca sa intretin viciile mentionate mai sus. Ca nu sunt in stare sa lucrez. Nu pentru ca am vreo mana sau un picior lipsa ci pentru ca nu mai stiu cum sa ma inteleg cu oamenii sau sa comunic cu ei. Daca nu ar fi fost mama cred ca eram mort de mai demult. Ca ea este singura persoana caruia ii pasa de mine si ma ajuta. Si m-am saturat sa fiu o povora pentru ea. Nu mi se pare corect ca un om la 24-25 de ani sa fie intretinut inca de parinti, sau in cazul meu de un parinte.
Asa ca da sunt un parazit si imi este rusine sa imi mai continui viata in modul asta. Cea mai buna alternativa pentru mine si cei din jurul meu este moartea. M-am si gandit deja cum am sa fac. O sa […moderat…] ca sa nu fac familia de rusine prea mult. Oricum mai am putin timp sa pun cap la cap toate detaliile.
Dragă Sasha,
Bun venit aici. Nu te judecă nimeni, cu atât mai puțin după felul în care scrii. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine, la care am adăugat vârsta (am trecut 25 :-D). Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului virtual de suport și tot acolo te așteptăm cu orice alte detalii vei considera necesare să cunoaștem, pentru a înțelege mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Se mai simte cineva așa ca mine?
Nu o să o lungesc pe net ca alte dăți fiindcă e inutil.
Mă gândesc și mă simt sinucigaș de mic copil, cam de pe la 10 ani.
Am observat ani la rând că singura mea alinare când nu mai pot este să caut știri cu sinucigași. Îmi pare rău pentru ei, aș fi vrut să fiu acolo pentru ei. Nu mă bucur de sinuciderile lor. Mă bucur doar să îmi imaginez că aș fi eu în locul lor și aș fi în stare de suicid. Ca să mă eliberez. De multe ori am avut în minte scena preferată dintr-un film în care un adolescent fie se sinucide, fără să știe nimeni, fie se sinucide sub ochii celorlalți fie este prevenită sinuciderea, cineva îl oprește.
Să vă scurtez și motivul: sunt incapabil să îmi fac prieteni de vârsta mea, pe gustul meu, față de care să mă arăt „naked” adică să nu mă ascund deloc, sinceritate aproape completă. Să fie o iubită. Sau măcar un prieten extrem de intim.
Iar când am prins un astfel de prieten, amică mai exact, a devenit iubire posesivă și m-am simțit infernal.
Știrile cu sinucigași mă ajută. Plâng pentru ei dar și pentru mine. Dacă toată lumea ar avea o viață fericită, exceptând eu, m-aș simți mizerabil. Deci nu mă bucur de suferința altora. Ci empatizez și eu cu ei și să mă sinucid mintal. Nu-mi pot lua gândul de la suicid de mic copil.
Nu am postat fiindcă vreau să fiu diagnosticat, să fiu trimis la psihiatru, am mers la psihologi.
Știu că sunt bipolar-borderline.
Întrebarea este: se mai simte cineva așa, cum am scris mai sus? Pot vorbi cu cei ca mine sau nimeni nu mai simte asta?
Am în minte melodia Garry Go – The begining (privacy remix) din filmul Friend Request. Mi-a plăcut mult scena sinuciderii fetei.m-a satisfăcut emoțional.
Dragă „Simplucont”,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu acest pseudonim. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Am fost impreuna cu prietena mea aproape doi ani. Cand am cunoscut-o era undeva la pamant. Fara serviciu, plina de datorii si la mana unui fost iubit mai in varsta cu 20 de ani si asociat intr-o firma care o santaja si o punea sa munceasca pentru el. Aproape un an de zile am fost umilit, injurat si amenintat de acel indiivid pe oriunde ma itnalnea. Dupa jumatate de an a reusit sa se angajeze la o banca apoi dupa cateva luni la o primarie peun post bun. Incet, incet a scapat de datorii si de acel individ. La jumatate de an de relatie, a fost `convinsa` sa plece cu el la mare cateva zile. Parintii ei ma rugau sa-i ajut sa-si revina si sa-si rea atributiile de mama pe care le uitase in ultimii ani. La revenirea de la mare cu greu am convins-o sa ne impacam , caci nu mai voia stiind ce a facut. Am trecut peste si lucrurile au decurs normal. Am incercat sa o scot din mediul in care traise (lautari, restaurate, anturaje nefaste de cateva ori pe saptamana) si cat de cat am reusit. Totul a decurs normal si a urmat un an cat de cat fericit. Din cand in cand se mai supara din orice si era greu sa o impac. Spre sfarsitul anului in viata noastra a intervenit un tip cu care mai traise cu multi ani in urma, dar care avea multi bani. Intotydeauna a negat dar eram cu ochii pe ea. Tot vara trecuta si-a facut o prietena care traieste cu un om de aproape 70 de ani ea avand 40. Este intretinuta de douazeci de ani de acesta. incet, incet, acea prietena a acaparat-o cu totul , zeci de minute vorbite pe zi, intalniri, restaurante. Eu locuiam in apartamentul ei ANL, unde se mutase si copilul de 11 ani. copil cu probleme de comportament, comportament invatat de la tatal natural ssi de la bunicii care l-au crescut. Inevitabil au aparut conflicte, copilul jignindu-ma tot mai des pus de tatal lui care ii promitea bani. Incet, incet, minciunile spuse bunicilor i-au facut pe acestia sa se intoarca impotriva mea.si sa vina sa stea pe capul nostru zilnic. Geaba a incercat prietena mea la inceput sa se opuna lor, caci acestia treceau peste hotararile ei si atunci cand ea isi pedepsea copilul veneau ei si il luau cel mult pentru o zi facand-o pe mama in toate felurile. Am incercat sa le explic ca atunci cand iau o hotarare trebuie sa fie acceptata de toata lumea caci altfel copilul nu se va linisti. Acest copil are grave probleme de comportament la scoala, fiind mutat disciplinar la alta clasa si anchetat de politie pentru loviri. Nu am gasit intelegere la nimeni. Ba chiar mama ei a incercat sa ma dea afara din casa tipand la mine si crezand ca eu sunt vinovat pt comportamentul copilului de la scoala. Aproape zilnic era cearta in casa cand veneau bunicii si acestia veneau si de doua ori pe zi. La inceputul anului acesta asazisa prietena a inceput sa-i dea sfaturi despre relatia noastram iar dupa iesirea lor de vinerea seara la restaurant, a doua zi nu mai voia sa vorbeasca cu mine si nici sa ma mai duc la ea. Intotdeauna a negat ca este influentata, dar nu era asa. Fiind plecati la munte, am vazut in telefon mesaje de la prietena ei care o indemna sa ma dea afara din casa, precum si mesaje in care o indemna sa se intalneasca cu acel militar cu bani.Aproape in fiecare saptamana dupa ce se intalnea cu acea prietena nu mai voia sa auda de mine. Am fost certati multa vreme de la o saptamana pana la 3 saptamani. Uneeori spunea ca vrea sa vada comportamentul copilului in lipsa mea. Comportamentul era acelasi. Batai la scoala si certuri acasa. totul a culminat cand a fost ziua iubitului prietenei ei , ziua la care eu nu m-am dus stiind ca a doua zi trebuie sa imi duc sora bolnava la radioterapie in alt oras si stiind ca situatia era grava. Am ajuns la urgente la 200km distanta de orasul ei. Am vrut sa ma intorc direct la ea pt ca a doua zi urma sa ma duc la munca. a refuzat. Totusi m-am dus. A iesit scandal fiind dat afara la unu noaptea si fiind nevoit sa conduc 50 km pana acasa. Totusi ne-am impacat. Sora mea era tot mai rau iar la o discutie mi-a zis ca ai ei ma vor ajuta, eu fiind singur. La cateva zile s-a intamplat inevitabilul si sora a murit. M-a intrebat daca ma poate ajuta cu ceva. In acea zi nu avea cum fiind la distanta. I-am spus ca nu prea are cum caci tot ce stiu etse sa ma duc dupa sicriu, de restul neavand habar.A doua zi mi-a trimis mesaj daca sa vina la mine de la serviciu. I-am spus ca ne intalnim in oras pt ca la ora aia o sa fiu acolo pt restul. Ne-am intalnit. Cu mine a mai mers o sora pe care nu o suporta. I-am spus ca sunt cu sora si a zis ca nu vrea sa o vada. M-a lasat in apriopierea masinii mele si am continuat cumparaturile urmand sa vorbim mai pe seara. Am sunat-o seara si nu araspuns. Mai tarziu a aparut etichetata de prietena ei pe fb intr-un restaurant, lucru care m-a suparat.
A doua zi am primit mesaj ca nu mai vine la inmormantare pe motiv ca am refuzat-o joi si vineri. Seara, dupa inmormantare am sunat-o si a inceput cearta. Familia ei nu a dat macar un telefon iar ea a refuzat sa mai vina pe motiv ca a interpretat ca nu aveam nevoie de ea si ca seara la restaurant i-a fost intepata roata si Dumnezeu i-a dat un semn sa nu vina. Ne-am certat si m-a acuzat ca am lovit-o unde o doare mai tare, in familie. Familie pe care nu a asculat-o douazeci de ani pana sa ma intalneasca pe mine. In acea noapte camd eram intr-o stare de epuizare , nervi si ce o mai fi fost mi-a spus ca nu mai vrea sa stie de mine. De atunci a inceput sa nu mai raspunda la mesaje sau telefon, dar a inceput sa apara si mai des cu prietena ei prin restaurante etc. I-am trimis cel mai frumos buchet de flori la munca si m-a sunat sa tipe la mine ca gesturile frumoase se fac acasa. Cum in ultimul timp imi daduse cheie de la apartament, intr-o vineri am luat trei buchete de flori un inel de logodna si un lantisor si am asteptat-o in parcare peste 3 ore. De la munca a plecat direct la prietena ei nemaivenind acasa. I-am lasat toate astea pe masa impreuna cu un bilet in care imi ceream scuze pt jignirile spuse in acea seara.
A doua zi ne-am intalnit din intamplare la fratele ei. Atunci a venit si n-a vrut sa asculte de niciun argument, ba fiind foarte revoltata ca am intrat in casa. in acea zi a schimbat yala. si n-a mai raspuns la niciun mesaj. De paste aveam bilete intr-o statiune, bilete platite de mine dar unde a vrut ea pt trei persoane. Cu toate rugamintile, n-am reusit sa o conving sa mearga. Ne-am intalnit dupa Paste la ea. Mi-a dat drumul dar a facut scandal ea pregatindu-se sa plece cu prietena ei si altii in plimbare afara din oras. A trebuit sa plec si eu. De atunci n-a mai raspuns la niciun mesaj. Am vazut-o intr-o zi cu prietena ei si copilul la un spectacol dupa ce fusese la o pizza si se etichetase la fb. Am intrebat-o daca ma pot duce si eu la ei si a zis ca niciodata.
Sambata ii trimeteam mesaje si ii explicam ca prietena ei o influienteaza. Tot ce am incercat pana atunci a fost sa ne impacam stiind ca am gresit in acea seara. Am avut surpriza sa aflu ca mesajele le citea si prietena ei, aceea trimitandu-mi mesaj ca nu vom mai fi niciodata impreuna, fapt care mi-a confirmat amestecul in relatia noastra. Dupa o ora m-am trezit cu cateva haine aruncate peste gard la mine acasa si doua plase cu carti si tablouri pe care le aveam la ea. Nici macar un lucru util care ii folosea in casa. De la aparatura de bucatarie, telefoane si mai ales masina care fusese cumparata la inceputul anului de mine. Venisera impreuna. Ne-am certat iar la telefon si atunci prietena ei a recunoscut ca de multa vreme ii da sfaturi. Ne-am scos ochii si i-am amintit ca a gresit mult in timpul relatiei si am iertat-o, ea neputand face acest lucru doar pentru niste vorbe spuse intr-un mement delicat din viata mea. Mi-a spus ca eu nu-i pot oferi Vila si mercedes ML cum isi doreste. Dupa cearta m-a blocat pe mess. eu inca tin al ea si inca cred ca putem face treaba buna daca nu s-ar mai amesteca nimeni intre noi. Nici parintii si nici prietena care vrea sa o vada alaturi de un mos bogat. Acum posteaza pe fb mesaje in care isi exprima suferinta si ca , cu lacrimi in ochi a decis sa ma lase sa fiu fericit. Dar eu eram fericit cu ea pana sa intervina altii intre noi. Ca fapt divers, bunica, in speranta ca va scapa de mine si-a impins copilul in bratele tatalui care il invata sa fure, sa minta, sa fie criminal si sa bata pe toata lumea. Saptamana aceasta m-am intalnit cu copilul si acesta imi spunea ca isi doreste sa-i moara mama ca sa nu poata sa faca partajul cu fostul sot. Si apoi am aflat ca a amenintat copiii ca vine cu cosorul si le taie gatul. L-am intrebat de ce purta urat cu mine si a zis ca eram sarac. Ca s-a uitat in portofel si nu aveam prea multi bani. Deci, nu eu il influentam in rau asa cum spune bunica-sa, eu fiind profesor la o scoala de langa a lui. De recuperat masina n-am sa o mai vad pt ma mi-a zis ca este taxa ca am stat la ea in conditiile in care am contribuit la cheltuieli. Celelalte lucruri pe care le foloseste la fel. De retinut faptul ca eu sunt singurul din viata ei de pe urma caruia i-a ramas lucruri, ceilalti luandu-i chiar si lucrurile ei. Azi i-am trimis mesaj pe wts in care ii spuneam ce visam si care erau asteptarile noastre. Ca gresim cu totii si ar trebui sa ne iertam si sa invatam din greseli si sa incercam sa ne facem viata noastra asa cum visam candva. Pe wts n-am fost blocat si nici pe fb. Doar pe mess. Mai mult, aveam o poza impreuna de la inceputul anului postata si nu a sters-o. este tot acolo. Nu inteleg nimic, Sunt intr-un haos total. Oare se va razgandi? Oare nu? Daca avrut s-o termine de tot cu mine de ce nu m-a blocat pe toate retelele? De ce mai pastreaza publica poza cu noi amandoi? Ce as putea sa fac sa o conving ca o sa ne fie bine daca nu se va mai lasa influentata?
Dragă M Adrian,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „M Adrian”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Am să scriu aici…
Am 24 de ani nenorociți, împliniți. M-am săturat din toată inima să fiu singur, mă simt mereu singur.
Abia în ultimii ani am reușit să pot să țip, să zic clar cuiva în mesaj că Îmi vine să mă omor, să mă sinucid direct.
Am fost crescut de părinți, stat mereu cu părinții până la liceu.
Cu nicio persoană nu pot ține legătură de prietenie, nu simt că aparțin niciunui grup. Nicăieri. Singurele discuții pe care de mic le-am putut face au fost legate de tehnologie, pe care oricum o detest din suflet.
Abia recent, după ce am văzut o poză de pe net cu un braț cu tăieturi am încercat și eu să o fac. Am făcut asta. De mai multe ori. Doar așa m-am putut calma emoțional.
Regret din toată inima că nu am știut să fac asta din adolescență. Sau din liceu. Când am simțit de prima dată lucrul ăsta. Cel mai mult detest la mine faptul că nu am reușit, nu am putut mult mai devreme să vorbesc cuiva de suicid. Atunci la 12-13 ani sau de la vârsta de 16 ani, când au apărut prima dată gândurile și emoțiile astea. Cam de fiecare dată q început să îmi bată puternic inima, nu reușeam să îi spun cuiva de asta față în față. Și cred că nici nu am fost vreodată crezut când am vorbit de așa ceva. Asta simt.
Nu reușesc nici să port o discuție faină cu cineva, în afară de întrebări, așa cum le-a numit un amic azi „generice”.
Am venit azi acasă cu un autobuz și nici nu am putut vorbi calumea cu o doamnă. Am pus căștile și muzica. Mai permanent mă întrebam „Ce pot să mai vorbesc cu ea? Ce s-o întreb?”. Mi-am promis că o să mă tai în seara asta, precum am făcut-o și în după-amiaza asta.
Am scris zeci de notițe… m-am săturat de mine și de comportamentul meu în fiecare zi.
Dragă Simpluuncont,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o, momentan, „Simpluuncont”. Este a ta, deși sper să ne dai un nume mai… uman! Aici vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot aici te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Am o viata nasoala tare pot zice.Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Sa nu mai zic ca am amanat 2 ani de liceu din cauza unui accident rutier cu spitalizare si apoi a unei depresii.Acum sunt in a 12.Si inca mai am anul asta si inca un an de liceu.Depresia am facut-o din senin fiindca ma simteam tot mai singur si fara scop si fara iubita,prieteni…au fost zile cand nu ma mai ridicam din pat…Sincer nici nu stiu sa sarut o fata ,sau sa ma comport intr-o relatie..sunt foarte sensibil si mai sunt si virgin.Ma masturbez 1 data pe sapt sau mai rar.Faza e ca nu sunt urat sau respingator,arat ca un om normal,dar nu am bani multi si nici masina si nici anturaj puternic..practic stau doar cu parintii si cu motanul…Cand ma abordeaza cineva raspund,sunt destul de sociabil dar nu sunt genul sa ma dau mare sau sa ma bag in seama aiurea…mai degraba imi vad de treaba…nu m-am imbatat niciodata pana acum..am baut alcool dar nu sa ma imbat.imi place berea de domnisoare adica aia cu lamaie mai mult si sucurile…A si inca ceva ce ma supara foarte mult,am eu 21 de ani dar nu sunt maturizat deloc,am mintea de copil,inca joc jocuri pe calculator si am si fatza de copil…adica
rudele se asteapta sa fiu mai matur,mai asezat la minte ca am 21 de ani dar eu sunt inca in mintea copiilor de 15-16 ani…Am ignorat fetele care ma simpatizam in liceu si scoala generala,nestiindu-le cum sa le abordez si stand intr-un fel retras nedand niciun semn.Nu exista prost mai mare ca mine.Cand eram in a 10 am auzit un coleg spunandu-i lu’ altu ca la 3-4 fete simpatizeaza un coleg nou(eu eram acela,singurul nou) dar e prea timid si prost ca nu reactioneaza si nu se baga in vorba cu ele…Cand ma gandesc la trecut si vad cat de prost am fost…imi doresc si eu o relatie cu o fata si cred ca o voi avea niciodata din cauza temperamentului meu de retras,linistit ,timid…si la fel de mult imi doresc prieteni si nu am deloc…
In scoala generala(nu si in liceu fiindca sunt la unul bun)am fost traumatizat de 2 colegi tampiti ,ma bateau in fiecare zi si isi bateau joc de mine,asta pe cand aveam 12-13-14 ani doar pentru ca eram mai retras si mai timid si nu le-am spus parintilor decat foarte tarziu prin liceu cand nu mai aveam probleme,am tinut in mine,imi era frica sa nu rada parintii de mine si sa ma considere ratat si ei desi sunt destul de intelegatori si iubitori.Mi s-a dus toata increderea in mine odata cu acele batjocoriri..
Deci sa recapitulam,cu scoala in urma ,deabia in a 12 la 21 de ani,fara prieteni,fara viata sociala,fara iubita,temperament de fricos ,retras si timid,singur la parinti,preocupat de nimicuri ca jocurile pe calculator,virgin…Nu zic ca am o nenorocire pe umeri dar e o viata destul de frustranta si trista…de as avea macar un amic sa-i spun ceva sau o fata sa o sarut(sa invat cum mai intai)…oricum cred ca o sa mor tot asa,prost cum sunt,copilaros si imatur…Sincer doresc sa dau si la o facultate pe ceva umanist dar ma descurajez…imi spun ca sunt un ratat si nu o sa am succes…sunt foarte pesimist…
In fiecare zi am regrete,in fiecare zi sunt melancolic…in fiecare zi ma afund si mai tare in bullshit..:( Oare sinuciderea e solutia?As pleca departe sa nu mai stie nimeni nimic de mine….ca si asa nu contez decat pentru parintii mei..care cat o sa mai aiba rabdare cu mine?O sa ma tina asa pana la 40 de ani?Ma gandesc sa iau niste pastile si sa o termin.Dar in sufletul meu tot mai sper ca o sa fie bine.Am avut copilarie dar adolescenta a fost praf.
Na…cam asta e…astept sfaturile voastre si scuze ca am scris un roman…dar m-am descarcat.
Astept sa aruncati si voi cu rosii in mine…..salutare
Dragă Alin,
În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „Alin M.19”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Din nou eu, am o gramada de motive ca viata mea este foarte urata.
1.N-am niciun fel de prieteni.
2.Sunt virgin.(doar sa-mi frec dragonul stiu)
3.Am depresie/anxietate sociala
4.N-am abilitati deosebite, niciun talent si nici hobbyuri.
5.Am destule kg in plus
6.Am terminat liceul si nu mai pot face nimic ca din cauza anxietatii si depresiei mi s-a pierdut capacitatea de munca(testat la expertiza medicala)
7.Stau si ma plictisesc intruna la calculator.
8.Nu mai am niciun sens/rost in lumea asta.
9.Nu am masina si nu pot conduce una
10.Nu am iubita, n-am avut si nici nu o sa am vreodata.
11.Am probleme de concentrare/memorare/atentie din cauza bolii psihologice de mai sus
12.Nu sunt in stare sa-L cunosc pe Dumnezeu sa sa fiu ai aproape de El in viata aceasta, probabil tot din cauza creierasului defect.
Intrebarea este :Mai am scapare?sad
Stiu site-ul asta de foarte mult timp, citeam si inca citesc de pe el cand sunt trist depresiv etc si as vrea sa va ofer o solutie, o cale, o rezolvate nu stiu cum sa ii spun exact .Daca tot suferiti si nu gasiti o rezolvare si vreti si sa muriti etc , inainte de asta eu zic sa RISCATI IN VIATA. Adica sa faci tot ce nu ai putut sa faci pana acuma, sa te doara la basca cum ar fi ca nu mai ai ce pierde din moment ce tu nu mai vrei sa traiesti.Cine stie daca faci asta chiar se poate sa se schimbe roata vietii 🙂 sau daca nu, macar te distrezi la maximum inainte sa mori, faci toate lucrurile, prostiile pe care vroiai sa le faci si nu mai ai de ce sa spui ca nu o sa poti ca esti timid ca nu ai curaj si etc pentru ca nu mai ai ce pierde.Si macar te distrezi si tu la maximum pentru prima oara in viata 🙂 .
Nu spun ca asta e rezolvarea suprema sau nu stiu ce , dar e o solutie :).Mai ales pentru cei timizi care nu se integreaza in viata si sufera cumplit.
Risca, fa tot ce vroiai sa faci pana acuma si nu ai putut , nu iti pasa ce se va intampla ca oricum sa zicem moartea va fi intr-un fel cheia de salvare daca iese urat rau de tot … dar cu siguranta ai sa vezi ce bine te vei simtii daca faci lucrul acesta :).Si cum am spus cand risti si traiesti chiar se va intampla 1000 de lucruri in viata ta, si daca nu se rezolva lucrurile, problemele pe care le ai etc macar stii si tu ca te-ai distrat si tu la maxim inainte sa mori 🙂 nu ai murit degeaba …
Sfântul Ioan Gură de Aur:
«Nici o armă nu este mai eficientă în mâna diavolului ca deznădejdea.»
«Ştiind toate acestea, să nu deznădăjduim.»
Nădejdea cea tare și dǎtǎtoare de viațǎ:
„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28)
Mai jos este redat un cuvânt prin care Sfântul Tihon din Zadonsk toarnă balsam duhovnicesc peste sufletele sfâșiate de durere…
«„Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vǎ voi odihni pe voi! Luați jugul Meu asupra voastră și vǎ învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inimă, și veți afla odihnă sufletelor voastre.”
Astfel ne cheamă la sine Hristos, făgăduind preadulce odihnă sufletelor noastre. Ca și cum ne-ar spune: „O, păcătoși sărmani și osteniți de deșertăciunile lumii, destul v-ați obosit împovărându-vǎ cu gânduri, planuri, nǎzuințe și griji și întristări lumești. Nicăieri nu veți găsi adevărată odihnă și fericire afarǎ de Mine. Oriîncotro v-ați întoarce, nicăieri nu veți afla adevărat folos. În afara Mea, pretudindeni vǎ întâmpinǎ nevoia și răul. Bogăția, cinstea, slava și desfătarea lumii acesteia pe care le căutați, mai mult vǎ apasǎ decât vǎ ușurează, mai mult va ostenesc decât va odihnesc.
Căutați binele? Tot binele este la Mine și de la Mine vine. Căutați fericirea? Nu este nicăieri în afară Mea. Căutați frumusețe? Ce este mai frumos decât Mine și în afară de Mine? Căutați noblețe? Cine este mai nobil decât Fiul lui Dumnezeu? Căutați lucruri înalte? Cine este mai înalt decât Împăratul Cerurilor? Căutați slavă? Cine este mai slăvit decât Mine? Căutați bogăție? La Mine și în mână Mea este toată bogăția cea nestricăcioasă. Căutați înțelepciune? Eu sunt Înțelepciunea lui Dumnezeu. Căutați prietenie? Cine este mai plăcut și mai iubitor decât Mine care mi-am pus sufletul pentru toți? Căutați ajutor și ocrotire? Cine vǎ va ajută și vǎ va ocroti, dacă nu Eu? Căutați doctor? Cine vǎ va vindecă dacă nu Eu, doctorul sufletelor și al trupurilor? Căutați desfătare, veselie și bucurie? Cine va vǎ desfăta și vǎ va veseli dacă nu Eu? Căutați tihnă și pace? Eu sunt pacea și odihna sufletului și nicăieri nu le veți găsi decât numai la Mine. Doriți luminǎ? Eu sunt Lumina lumii și oricine îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric. Vreți să veniți la Dumnezeu, nu vreți să vǎ amăgiți și să vǎ rătăciți, nu vreți să muriți, ci să trăiți în veci: Eu sunt Calea, Adevărul și Viață. Nu îndrăzniți să vǎ apropiați de mine? De cine poate fi mai lesne să vǎ apropiați? Pe toți îi chem și îi primesc: veniți la Mine. Vǎ temeți să cereți? Cine a cerut de la Mine cu credințǎ și Eu nu i-am dat? Păcatele vǎ opresc să veniți la Mine? Eu pentru păcătoși mi-am pus sufletul. Mulțimea păcatelor vǎ tulbură? Milostivirea Mea covârșește toate păcatele întregii lumi. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vǎ voi odihni pe voi!”»
Slavǎ lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat!
Buna sunt un baiat de 30 de ani si ceea ce vreau eu sa scriu e putin mai iesit din tiparele acestui site. Nu o sa va vorbesc despre problemele mele si ceea ce ma adus la aceste ganduri dar o sa va vorbesc despre gandurile care le am acum si daca alegeti sa nu publicati acest articol va rog cel putin sa imi trimiteti un mail daca gasiti o solutie legala .
Nu vreau sa incurajez pe nimeni la o asemenea decizie cea ce spun sunt duar gandurile mele dar pentru cei ce nu mai pot fi convinsi sa renunte la asemenea ganduri si pentru mine inclusiv asi vrea sa stiu daca exista vrio forma legala prin care sa facem un gest nobil si ma refer la a dona toate organele pentru a incerca sa salvam alte vieti … ma gandesc la asta de aproape un an si sunt destul de sigur ca vreau sa fac asta dar vreau sa aleg sa salvez alte persoane care isi doresc sa traiasca nu vreau sa aleg varianta clasica cu saritu de pe bloc sau taiatu de vene in cazul asta multe organe ar fi imposibil de folosit dar daca am face asta intr-un spital sub supravegheria unui medic tuate organele ar putea fi folosite pentru alte vieti si a da sperante multor famili
Bun venit aici. Într-adevăr, este puțin ieșit din tiparele acestui site – noi ne propunem să prevenim orice fel de sinucidere. Sincer, regret decizia ta dar, vorba înțeleptului Solomon, „cât trăiește un om, tot mai este speranță”. Nu te putem ajuta cu acea informație, însă în măsura în care vei considera că te ajută să discuți cu cineva, suntem aici și pentru tine!
Orice problemă își are rezolvarea ei, să știi! Indiferent cu ce te confrunți, sinuciderea nu este o soluție! Un om cu suflet mare, care se gândește la alții inclusiv după ce nu va mai fi în viață, are cu siguranță incomparabil mai multe semenilor fiind în viață. Așa că sper din tot sufletul să te răzgândești, pentru că lumea asta, oricât de hidoasă ar fi uneori, devine mai frumoasă, mai bună, datorită unor oameni ca tine!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua.Eu sunt o supravetuitoare a unui suicid,sunt o mama,la care baiatul de 22 ani s-a strangulat in casa,acum o luna jumate.Nu am crezut niciodata,ca el va face acest lucru,si imi pare atit de rau,ca nu am vorbit cu el despre asta,despre increderea in sine,in Dumnezeu,despre greutatile care pot aparea in viata,ca asa e viata:o usa se inchide si alta se deschide…Imi pare atit de rau,ca nu am fost mai atenta la ceea ce imi zicea,ca nu am luat in serios framintarile lui,ca nu l-am inteles asa cum trebuia,ca nu l-am sustinut,nu l-am ajutat si nu l-am salvat.Si gindurile acestea ma distrug,ma fac sa ma simt o mama,care a esuat ca mama,o mama,care nu si-a protejat copilul..Era un baiat foarte frumos si talentat..Era vocalistul unei trupe…avea succes mare..avea vise mari in viitor..Am trait linga el toata viata,a fost crescut de mine,deoarece sotul era plecat peste hotare,ca sa ne cumparam si amenajam un apartament, si venea odata in an acasa..Tot timpul pe primul loc era el,in toate,cu toate ca era si sora mai mica.Atit de mult l-am iubit,cel mai mult din lume,mereu am retrait pentru el,am fost gata mereu sa-i rezolv orice problema…Era de mic cam bolnavicios,si prin atitea am trecut cu el,am confruntat atitea greutati impreuna…ca sa-l vad mare…si cind deja era scapat de toate,doar sa ma mindresc cu el,”sa culeg roadele”,el a plecat..Ma invinuiesc ,ca de jumate de an,l-am lasat singur,sa traiasca in apartamentul nostru..Deoarece sotul, de 20 ani, era plecat peste hotare,relatiile noastre s-au racit,si de citiva ani am divortat.Sotul s-a recasotorit si traia la fel peste hotare..Si eu anul trecut in septembrie am hotarit sa plec cu fetita in alta tara,cu un barbat.Si el a ramas singur..dar la vista de 21 ani si jumate ma gindeam, ca deja e mare si el chiar isi dorea sa fie singur..Ne sunam des,ne povesteam ce facem..si iata intro zi,buneii l-au gasit mort in apartament..Nici la inmormintare nu am putut merge din cauza pandemiei..Si nu va imaginati cu ce durere,cu ce sufetinta traiesc.Fiecare zi pentru mine e un chin,s-a zdruncinat pamintul sub mine,nu pot minca,dormi,nu pot respira..Nu pot crede,ca asta se intimpla cu mine..imi pare,ca el e plecat undeva si degraba se intoarce,si va fi totul ca inainte.Nu mai vreau nimic,viata pentru mine nu mai are sens..Simt ca cad in groapa,si nu am de ce sa ma agat,si nici nu vreau..nu am putere pentru nimic..Este o durere insuportabila,o durere suprema,si cu un simt de vinovatie,care te distruge, cu mii de intrebari …Mi s-a spulberat tot,deodata am inteles,ca toata viata am trait-o inutil,totul a fost inzadar…Ca nici famile,nici copil nu mai sunt,nici casa care am depus suflet sa o amenajez,nu mai trebuieste nimanui..Unica ce imi doresc,vreau sa mor,sa ma usurez,doar asa se vor sfirsi chinurile mele..Era un suflet bun,educat,modest..El era foarte sensibil,traia emotiile mult mai profund ca noi toti..era artist…si nu a fost inteles,nu a fost apreciat, nu a fost incurajat..de asta nu a suportat tradarile si umilinta…ma refer la problemele legate de muzica.Nu pot suporta,cind toti imi zic,sa fiu puternica,de parca aici e vorba de putere..Aici e vorba de iubire, de dorul de copilul meu,care stiu,ca nu mai este..Nustiu cum sa traesc mai departe,stiu ca nu-mi va trece niciodata aceasta durere, si nici nu voi fi inteleasa de oameni.Eu nu mai sunt cea care am fost.Mereu am gindul sa beau un pumn de pastile si sa adorm ,sa nu ma mai trezesc..Daca poate cineva sa-mi zica,ce sa cred,ce sa ma gindesc,ca sa-mi fie un pic mai usor..Dar,inteleg,ca nimeni nu ma poate ajuta cu nimic..Si ni cred,ca voi putea supravetui iubirii si pierderii celei mai dragi fiinte din viata mea..
Dragă Aura,
Suntem fără cuvinte în fața unei dureri atât de mari, pe care putem doar să ne-o imaginăm… Îți mulțumim pentru că ne-ai scris, împărtășindu-ne aceste crâmpeie din sufletul tău zdrobit de suferință. Să știi că, oricât de greu ar părea de acceptat, NU ESTE VINA TA! Tu ai făcut TOT ce ai putut, ca mamă, pentru a-i oferi TOTUL copilului tău… Uneori însă, în ciuda tuturor acestor eforturi, oamenii clachează, pur și simplu nu mai pot vedea absolut nimic în jurul lor, cu excepția propriilor probleme. Sunt ferm convins că, dacă ar fi putut intui măcar o fărâmă din durerea pe care o lasă în urma lui, băiatul tău ar fi ales să lupte în continuare… Dar nu a știut… Tu, pe de altă parte, știi ce poate simți un supraviețuitor… Și, ca mamă, sunt convins că te gândești și la fetița ta, care și ea suferă împreună cu tine și la fel ca tine, chiar dacă poate nu o arată… Uneori, în mijlocul suferinței, nu vrem să arătăm ce e în sufletul nostru, chiar dacă interiorul nostru se prăbușește, noi vrem să părem tari…
Gândește-te la ea… ea ți-a mai rămas… Nu îi face și tu asta!
Povestea ta de aici, pe care am adăugat-o în coloana din dreapta, în „căsuța” pe care am numit-o, simplu, „Aura D” (pentru că mai sunt alte persoane aici cu acest nume), această poveste îi poate ajuta pe alții mai mult decât crezi… Îi poate ajuta să înțeleagă durerea pe care ar lăsa-o în urmă dacă s-ar sinucide… Măcar, dacă băiatul tău drag nu mai este, poate că băieții și fetele dragi ai altor mame se vor gândi de două ori înainte să comită acel gest cumplit și să lase în urma lor un gol imens și o durere de nedescris… Pentru ei și, mai ales, pentru fetița ta, TREBUIE să rămâi în viață! Caută să iei legătura cu un psihiatru sau un psiholog, un psihoterapeut, pentru că ai nevoie de sprijin acum mai mult decât ți-ai putea imagina! Și, din când în când, te rugăm să ne mai vizitezi aici, pe pagina ta, unde cu siguranță vor mai sosi diverse comentarii ale membrilor grupului nostru virtual de suport – oameni care fie au avut o tentativă de suicid, fie, la fel ca tine, au pierdut pe cineva drag. Nimic nu îi poate înlocui, e drept, însă dacă plângi împreună cu cei care plâng și ei, la fel ca tine, parcă te mai liniștești puțin… și poți să îi acorzi fetiței acea dragoste de mamă de care chiar are nevoie! Mai ales acum!
Cu prietenie,
Adrian
Am nevoie de ajutor
Dragă Ayane,
Suntem aici și pentru tine! Care e povestea ta? Cu ce te confrunți?
Așteptăm să ne scrii!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ,Eu sunt Anastasia am 23 de ani sunt dezamăgită de viața asta ,viața de c….,oare de ce trăim ? Mă simt im plus printre oameni . Oricum mai devreme sau mai târziu murim,pentru mine va fi cat de curand.
Dragă AmyaAmy,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „AmyaAmy”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ,Eu sunt Anastasia am 23 de ani sunt dezamăgită de viața asta ,viața de c….,oare de ce trăim ? Mă simt im plus printre oameni . Oricum mai devreme sau mai târziu murim,pentru mine va fi cat de curand.
Dragă AmyaAmy,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „AmyaAmy”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
N-am niciun rost în viața asta..
Cum pot sa îmi găsesc rostul și sensul in viata asta?
M-am saturat.Sunt trist și dezamăgit de tot și toate .Nu am niciun talent,nicio abilitate ,nu sunt in stare sa muncesc,am depresie,anxietate,toc,am doar liceul terminat,nu am prieteni,iubita,serviciu…nu am niciun talent..Nu sunt înzestrat cu nimic special ,nu mai îmi găsesc rostul și locul in aceasta lume desi parcă aș vrea să trăiesc ,sunt dezamăgit și neîndemânatic.Am avut o copilărie frumoasa și mi-e dor de ea și de trecut.Eram altfel, invatam bine însă toc+)-ul depresia și anxietatea mi-au distrus tot orizontul..sunt pierdut și mă întreb de ce am eu așa o soartă grea și nu sunt bun la nimic,mă simt inutil și nu am chef de nimic din cauza tratamentului psihiatric ,chiar îmi e dor de cum eram odată ,în copilărie,cu prieteni mai fericit nu știam de probleme…iar când m-au năpădit am cedat..ce sens,ce rost,ce menire sa mai am in viața asta?Sunt total degeaba ,am dezamăgit pe toată lumea că nu m-am realizat in viața din cauza problemelor psihologice..toc-ului in general și anxietății sociale…as vrea sa îmi găsesc și eu rostul în viața asta dar se pare că am sanse foarte foarte slabe..vreau sa trăiesc dar acum sunt degeaba,prea slab,bolnav și lipsit de perspective .nu ma pricep la nimic .pff ,daca as muri macar sper să mă duc într-o lume mai buna,fara suferințe ,dezamăgiri și probleme…macar atat.
Dragă AliAlin,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „AliAlin”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Simt ca înnebunesc! Parca ma sufoc in viața asta ! Tot ce fac e gresit ! Cred ca lucrurile au mers in jos de cand o început pandemia. Nu mai vad sensul in viața asta! Lumea ma vede a fiind cineva pe care nu sunt . Imi doresc foarte mult să mor dar mi frica sa fac asta . Sunt un eșec! Totul e gresit la mine. Tot ce spun tot ce fac , cum arat ! Mi as dori sa ma pot sa mor , sa scap de durere . Pur și simplu eu nu mai pot sa traiesc intr o lume asa de cruda rece si grea . Renunț! Prefer să renunț la tot ce am realizat la tot ce am la toate persoanele dragi ca sa i scap de îngrijorare ca nu sunt bine . Ei nu înțeleg. Nu pot sa le spun ce am pe suflet ! Prefer să mi iau adio de la viata! Sper ca lumea va fi un loc mai bun fara mine!!
Am incercat o data dar n am reusit dar acum sunt foarte foarte hotărâtă! La revedere lume!
Dragă Stefania,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, la care am adăugat o cifră – „Stefania 27”. AICI vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Până atunci, un gând bun de la mine – categoric NU ești un eșec, și categoric NU TOTUL este greșit. Dacă nu poți discuta cu persoanele dragi ție, atunci cu siguranță poți spune ceea ce te frământă unor persoane care nu știu absolut nimic despre tine și, implicit, nu ai nimic de pierdut… unor persoane care nu te vor judeca, tocmai pentru că au trecut prin chestiuni asemănătoare… Scrie-ne in „căsuța” cu pseudonimul de mai sus! Sau poți suna la unul dintre telefoanele disponibile pentru persoanele care se gândesc la sinucidere – de exemplu 116 123. Iar daca. orice ai face, nu poți să îți alungi gândul sinuciderii, sună la 112 și vei primi ajutor! Soluții există, te asigur – iar dacă nu le poți identifica acum nu înseamnă decât că nu ai căutat suficient… Hai să le căutăm împreună, aici! Sigur vei găsi oameni dispuși să asculte, fără să judece, și să îți ofere gândurile și sprijinul lor!
Cu prietenie,
Adrian
De ce nu putem sa scăpăm de durere prin moarte? De ce nu putem trăi fericiți? Imi doresc foarte mult să mor dar mi frica! Eu nu mai pot trăi asa ! Moartea o rămas ultima solutie chiar daca nu imi doresc sa mor dar nici sa traiesc asa !!!!! Tot ce fac e gresit la mine. De la ce vorbesc la tot ce gandesc la tot ce fac ! Sunt un eșec! Nu cred ca nimic nu mi va schimba decizia ! Cred că lumea va fi un loc mai bun fara mine! Sigurat de data asta o sa reusesc pentru ca nu mai am nimic de pierdut! Imi pare pentru durerea pe care o sa le provoc celor din jur dar nu pot sa traiesc cu gândul ca i am dezamăgit!!
Dragă Stefania,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, la care am adăugat o cifră – „Stefania 27”. AICI vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Până atunci, un gând bun de la mine – categoric NU ești un eșec, și categoric NU TOTUL este greșit. Dacă nu poți discuta cu persoanele dragi ție, atunci cu siguranță poți spune ceea ce te frământă unor persoane care nu știu absolut nimic despre tine și, implicit, nu ai nimic de pierdut… unor persoane care nu te vor judeca, tocmai pentru că au trecut prin chestiuni asemănătoare… Scrie-ne in „căsuța” cu pseudonimul de mai sus! Sau poți suna la unul dintre telefoanele disponibile pentru persoanele care se gândesc la sinucidere – de exemplu 116 123. Iar daca, orice ai face, nu poți să îți alungi gândul sinuciderii, sună la 112 și vei primi ajutor! Soluții există, te asigur – iar dacă nu le poți identifica acum nu înseamnă decât că nu ai căutat suficient… Hai să le căutăm împreună, aici! Sigur vei găsi oameni dispuși să asculte, fără să judece, și să îți ofere gândurile și sprijinul lor!
Cu prietenie,
Adrian
Mersi
Nu stiu ce sa zic ! Sincer! Eu am scris întâmplător pe site !
Chiar nu știu ce sa zic!
Dragă Ștefania,
Nimic nu e întâmplător! Te așteptăm în „căsuța” ta, pentru ca toată povestea să poată fi citită în contextul ei, cu toate detaliile, de către cei care vor dori să interacționeze!
Cu prietenie,
Adrian
M-am tot gandit in ultimii ani la asta, dar nici o data nu am avut curajul sa fac ceva in privinta asta, sunt destul de hotarat, pur si simplu nu vad nici un rost.
Nu cred ca lumea asta este pentru mine, m-am tot uitat la ea, dar n-am vazut ceva sa-mi placa, am vazut multe persoane care daca le dai o unealta, o transforma in arma, Am vazut persoane care mai repede ar ucide un animal decat sa treaca indiferenti pe langa el, am vazut prea multe deja.
Oamenii au avut si o sa aiba mereu o capacitate de a realiza mai mult rau decat bine.
Dragă Kidde,
Suntem aici și pentru tine! Care e povestea ta? Scrie-ne aici, hai să vedem ce vor spune și membrii grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Daca sufăr de schizofrenie paranoida, iau pastile pentru asta,ce viitor mai am eu? Ce speranță sa mai am in viața și ce așteptări sa mai am de la viață? Viata mea e un sec, singura mea realizare care nici nu se poate numi practic astfel e că am terminat liceul.și atât.Si apoi m-am îmbolnăvit,pe lângă că nu am energie, nu am nici chef de viață din cauză pastilelor dar ceea ce mă termina total e că nu am niciun orizont ..Deci mai merita sa sper sau sa trăiesc asa? Ce speranță și alinare sa am eu de la viață? Sau ce satisfactii sa mai am..practic sunt pierdut in societate cu astfel de diagnostic iar viața mea nu are o nădejde in mai bine,pur și simplu fiindcă totul merge prost și nu mai sunt omul inteligent care eram înainte de îmbolnăvire, care se putea lauda cu performante școlare ..deci viața mea mai are vreun rost? Cum sa mai trăiesc? Ce sa fac, de ce să mă agat și ce speranță sa mai am? Sunt condamnat căci viața mea a devenit un eșec de când am aflat de boala Mai are rost ceva?
Dragă Alanus,
În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Alanus”. Voi posta același mesaj și în restul locurilor unde ai mai răspuns, ca să șții unde este „căsuța ta”.Suntem aici și pentru tine! Scrie-ne acolo, hai să vedem ce vor spune și membrii grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Tot ce simt este durere si tristete, vreau atat de mult sa se termine, vreau atat de mult sa nu exist! Vreau sa-mi iau viata in orice moment, decand deschid ochii pana ii inchid.
Dragă Andreea ID,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, moderat puțin pentru a-ți proteja identitatea – „Andreea ID”. Suntem aici și pentru tine! Scrie-ne acolo, hai să vedem ce vor spune și membrii grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Bună, sunt Ale, de curând am trecut prin o faza foarte nașpa, eu și iubitul meu suntem de mai mult timp împreună, dar niciunul nu avem 18 ani, și dintr-o greșeală minora ne-au despărțit părinții. Nu știu ce sa fac. efectiv îmi vine sa mor și numa la asta ma gândesc. Dacă aveți vreun sfat de ce as putea sa fac, va rog..
Dragă Ale,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a paginii a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Kaila150”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo poți adăuga orice alte detalii crezi că ne-ar ajuta să înțelegem mai bine problema cu care te confrunți.
Între timp, dă-mi voie să îți spun ceva – oricât de greu v-ar fi, dacă iubirea voastră este sinceră, va dăinui. Dragostea așteaptă, nu se grăbește! Aveți o viață înainte! Capul sus, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa mor nu ma primeste nimeni la munca si plus ca sunt bolnav de spondiloza cu spatele si nici ca agent de paza ca am cazieru patat cu alcolemie la volan acum miam recuperat permisu da ceam facut in trecut acea fapta nu ma primeste nimeni la munca si nu mai am nicio sperata nustiu ce o sa fac nustiu unde sa apuc mai ales ca in orasu in care sunt e greu cu munca nu se gaseste nimic asa ca gata unde o sa apuc nustiu e greu sunt casatorit am o fata de 2 si jumatate imi pare rau ptr familia care o las in urma da daca nu ma descurc e mai bine asa .
Decat sotia lucreaza eu am lucrat la paza ultima data 1 an si 7 luni da firma la care am fost era de contructii si nu cerea cazier da am fost dat la somaj si din sept anu trecut si de atunci am cautat de munca ptr mine si nimic datorita cazierului nu ma pot angaja din nou si ma stie lumea ce am facut in trecut fiind orasu mic ce sa mai e greu ma consum in fiecare zi zi de zi creca am probleme si cu tensiunea si cu inima am cazut in demorarizare in lumea mea fara curaj fara nimic simpt ca nu mai pot face fata ma consum in fiecare zi ca daca ma duc in constructii la munca nu pot face fata max o luna si gata spatele cu boala asta nenorocita pe care o am si nu pot ridica ridic o zi doua si gata se umfla picioru stang si iar stau o sapt sau doua cu el imflat nu pot face fata sunt un om de nimic si de jale mare ca nu gasesc nimic de munca nu sunt bun de nimica sunt un om praf care nu merita sa traiasca fac degeaba umbla pamantului
Dragă Daniel 32,
Bun venit aici! În coloana din dreapta paginii a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine. Am copiat deja acolo ambele mesaje postate aici. Acolo vei putea citi, în curând, mai multe comentarii din partea membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Moartea in sine este o experiență extrem de frumoasa, chinul pana ajungi in acel punct este singurul lucru nasol. Am studiat partea de filosofie, viata, moarte, stari alterate de conștiință. Nu exista zi in care sa nu ma gândesc la moarte, este fascinantă. O consider un miracol mai frumos decat nasterea in sine. Am experimentat cu moartea, dar am reușit sa ma intorc ( asta daca nu cumva sunt deja mort, iar totul este o iluzie ). Inițial, apare panica, corpul stie că nu-i de bine si se activează modul de supraviețuire, ești pe autopilot. Dupa aceea, viata efectiv iti trece prin fata ta, realizezi cate lucruri nu vei apuca sa mai faci, realizezi ca nu ai spus niciodată „te iubesc” cuiva. Toate persoanele cu care ai interacționat de-a lungul timpului vor aparea fugitiv in fata ta, îți vei lua ramas bun si le vei ierta pentru tot. Ultimii care au apărut a fost tatăl, mama si fratele meu. Dupa ce iti vei cere iertare si ramas bun, acestia au început sa se dezintegreze ( m-a lovit foarte tare faptul ca fratele meu nu mai exista din perspectiva mea din acel punct ). Totul in jurul meu s-a dezintegrat, eu inclusiv. Ce a ramas a fost o idee de „eu”, dar acest concept nu mai exista. Nu era nici timp, nici spațiu. Nu mai stiam absolut nimic, nu mai aveam identitate, nu mai eram nimic, totul se oprise pentru ce s-a simțit ca fiind o eternitate. O lumina atat de puternică, o caldura si o iubire necondiționată pentru tot si toate, asta am simțit in ultimele momente. O reuniune cu Universul, m-am intors acasă. Am întâlnit o forță, posibil creatorul, posibil altceva, probabil nimic. O bila imensa extrem de neagra, dar super strălucitoare, o pânză de plasmă eterică. O pot descrie ca pe un ovul, doar ca „spermatozoizii” ieșeau din aceasta si plecau in diferite direcții. Era precum un ocean de conștiință supremă, nu poti descrie asemenea experiență in cuvinte sau orice alt mod, concept uman. Ulterior, nu mai era nimic, dar „nimicul” reprezintă ceva, reprezintă nimic. Vreau sa spun ca nu mai era nici „nimicul”. A fost o experiență traumatizantă inițial, dar dupa cateva luni am reușit treptat sa rationalizez o parte din aceasta. Ne naștem si murim, asta este frumusețea vieții. Scopul este să trăiești, oricum mori. […moderat…] atat sa iei in considerare faptul ca iti poti schimba perspectiva pe parcurs, nu ai idee unde vei ajunge pe viitor. Nimic nu contează cand ajungi la final, absolut nimic. Trăiește-ti viata !
TheVerminDevourer
Salut..eu sunt Catalin..si povestea mea e un pic mai complicata.sunt gay.am cunoscut pe cineva si m-am indragostit..nu am planuit.sa intamplat..iubesc persoana aia mai mult decat viata mea.dar din pacate e one side..Am incercat să-mi reprim sentimentele in speranta sa salvez o prietenie macar.dsr in multe momente si asta pare one side.ma simnt singur,ignorat si asta ma darama zi de zi…si nu stiu daca declicul sau motivul ar aparea daca as putea sa ma trag inapoi.in momentul asta raspunsul ar fi nu…
Dragă Cătălin,
Bun venit aici. Îți mulțumim pentru deschiderea ta și pentru încrederea pe care ne-o arăți spunându-ne povestea ta. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine, la care am adăugat „835”. Deci povestea ta poate fi găsită la pseudonimul „Cătălin 835”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara
Nu este un raspuns pentru cineva, ci pur si simplu scriu unde apuc…am obosit, am obosit..si mi-e foarte frica.. nu ma intrebati de ce ..nu am o poveste groaznica de spus… doar multa tristete, deznadejde, sila de mine, frica de viata, frica de moarte, de batranete si neputinta si boala .. si nu mai stiu ce sa fac..Fac tratament psihiatric de ani de zile si se pare ca nu ma mai ajuta foarte mult, incep sa ma gandesc ca mai bine as termina cu toate…stiu ca sunt alti mii si sute de mii mult mai rau ca mine dar m-am saturat sa ma consolez cu ..se poate si mai rau… imi pare tare rau pentru toti cei care aveti si ati avut probleme ..dar eu m-am saturat de durerea mea, si de mine…scuzati-ma..multumesc
Spuneti-mi la ce bun…. o viata irosita, trecuta in zbor, fara realizari fara nimic…o povara pentru toti …toate sperantele, toate credintele, toate eforturile ..la ce bun, doar frica, disperare, medicamente si minciuni…ma gandesc ca am vazut rapid cazul unei tinere de 19 ani care sufera din dragoste… mi s-a parut iduiosator …probabil ca va mai iubi de n ori in viata ei, ma simt atat de batrana si fara rost… si ma gindesc stiti cum este sa nu fi fost iubita niciodata ? …e fara alte cuvinte… oricum nimanui nu-i pasa….scuze ca v-am deranjat cu cateva vorbe..numai bine.
Dragă Gabi,
Bun venit aici. Îți mulțumim pentru deschiderea ta și pentru încrederea pe care ne-o arăți spunându-ne povestea ta. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine, „Gabi 68”, unde am încărcat cuvintele tale, pentru a putea fi citite rapid și pentru ca răspunsurile să ajungă grupat. Acolo vei putea găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
La 16 ani am fost fortata sa fac sex cu un baiat de care imi placea si fiind tot odata singurul meu prieten din liceu.El s a jucat cu mintea mea.Am facut o prima data fara si el nu a vrut sa mai vb cu mine pana nu i am aratat testul de sarcina negativ.Cosmarul a durat pana la 19 ani cand am decis sa rup definitiv legatura cu el terminand liceul .Acum am 21 de ani dar traumele tot se vad am avut 2 tentative de sinucidere si ma gandesc ca viata ar fi mai roz fara mine.
Dragă Mara,
Bun venit aici! Faptul că ești conștientă de existența unor traume este primul pas spre vindecare! Nu, viața nu ar fi mai roz fără tine… de fapt, nu ar fi mai roz fără nici unul dintre noi!… Abuzurile suferite te pot face să te simți mizerabil, însă ele nu trebuie să fie un motiv pentru a-ți pune capăt vieții. Într-adevăr, nu poți schimba trecutul, însă depinde (și) de tine cum arată prezentul și viitorul tău… Ai încercat vreodată să mergi la un psihoterapeut? Ceea ce ai experimentat tu necesită terapie de durată, însă categoric te vei simți mai bine, vei învăța să înțelegi ce s-a întâmplat, ce ținea de tine și ce nu ținea de tine și, mai ales, cum să îți gestionezi trăirile… Capul sus, ok? Sinuciderea NU este nici răspunsul pe care îl cauți, și nici soluția la problemele din trecut! La 21 de ani, viața de-abia începe… Acordă-ți șansa de a îți fi bine!
În coloana din partea dreaptă ți-am făcut o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine – „Mara.V”. Așteptăm să ne scrii acolo orice detalii vei dori și, mai ales, cum a decurs terapia. Vrem să știm că ești bine!
Cu prietenie,
Adrian