C.A.✓

17 10 2022

Viața este scurtă, da. Sunt conștientă de asta. Mai ales de ceea ce a fost expus în acest articol.
Dar am o întrebare, legată de condiția mea. Nu voi scrie și povestea din spatele acesteia (o voi face doar dacă mi se va cere acest lucru, fiindcă este mult de scris și nu vreau să plictisesc pe nimeni). Viața, în sinea ei, nu este întocmai dificilă. Uneori, tot noi, oamenii, o „complicăm”. Dar, cum să trăiești dacă, indiferent de ce activitate ai dori să faci și implică folosirea intelectului, te lovești de dureri atroce de cap? Totul a început în 2018. Poate s-ar spune că sunt dusă cu pluta și că, de fapt, acest scenariu eu mi l-am creat (cum, de fel, consideră mama mea), însă nu pot funcționa normal. Și de la o simplă conversație mă pot lovi de aceste dureri de cap. Nu pot scăpa de ele cu analgezice. Doar dacă mă opresc din acel lucru care mi-a cauzat durerea, fiind nevoită să aștept și câteva ore să pot răsufla ușurată. Pot face numai lucruri BASIC, fără să fiu nevoită să îmi pun mintea la contribuție, cum s-ar spune. Nu pot urma o facultate, nu pot munci; școala de șoferi am ajuns să o fac din cauza faptului că am fost presată psihic, eu dorindu-mi să nu mai aud cuvintele grele ce îmi erau adresate, dar știind că nu îmi va fi ușor. Îmi este dificil să conduc din pricina durerilor. Însă, trebuie să mă prefac că sunt bine… Vreau să mor. Nu există tratament pentru ceea ce am eu. Mă chinui degeaba. Dacă nu poți „opera” cu mintea, este ca și cum nu ai fi, fiindcă totul se rezumă la asta. Nu știu dacă mă puteți înțelege, dar să te lovești de asemenea problemă zi de zi este cel mai horror scenariu, și cum ar spune cel suferind, nu doresc asta nici dușmanilor mei…

Publicitate

Acțiuni

informatie

3 responses

17 10 2022
Adrian

Dragă C.A.✓,

Bun venit aici! Cu siguranță că ne-ar ajuta să îți aflăm povestea! În coloana din partea dreaptă a paginii a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „C.A.✓”. Dacă citești aceste rânduri, acesta este locul unde ne poți scrie mai multe, sub forma de comentarii. Te așteptăm aici, așadar, cu mai multe detalii!

Cu prietenie,
Adrian

30 10 2022
Amon Tobin

Ce sa iti zic. Toata copilaria am avut migrene. Tot timpu ma durea capu de numai stiau ce sa-mi faca. (Vizite in spital tot felul de medici) Am dus-o asa multi ani. . Am scapat dupa multe slujbe, Rugaciuni. Am urmat si tratamente medicamentuase fara rezultate remarcabile. E greu de zis consulta un neurolog, fa un tomograf, roaga-te. Stiu ca e greu dar moartea fiind doar o trecere, in cealalta viata, nu este deloc o soutie! Pt cei care cauta sa fuga de ceva rau de regula dau de altele mai rele.

4 11 2022
Bogdan

–Mintea nu e ceva fix. Din pacate majoritatea parintilor o fac sa fie ceva fix dorindu-si sa-si pastreze anumite privilegii sociale. Astfel vom gasi deseori oameni batrani (care s-ar considera ca dupa o viata de experiente ar ajunge la un anumit nivel de intelepciune) la nivelul de intelepciune al unei cepe. Dupa o viata de conditionari si limitari, in care ai voie sa gandesti doar „ce e bine” sau doar „ce trebuie” mintea evident ramane la fel.
–Este posibil ca durerile de cap sa fie cauzate de fortari de a face ceva ce simti ca nu vrei. Cand suntem supusi la anumite tensiuni din plan social avem tendinta sa intram in stari care ne afecteaza corpul sau uneori sunt stari conflictuale in care ne fortam mintea sa inteleaga ceva ce mintea nu poate sa inteleaga. E f greu sa fie rezolvat de minte ceva care e provocat tot de aceeasi minte. Din ce am observat pe mine insumi, de multe ori cand aveam o problema si consideram ca nu exista solutie, dupa cativa ani imi venea brusc in minte o alta varianta si ma miram cum nu vazusem acea solutie pana atunci. De asta ziceam la inceput ca mintea nu e fixa, ci se schimba, insa cred ca marea greseala pe care o facem toti este ca ne grabim. Dupa parerea mea orice lucru in viata trebuie facut f. lent, etapizat, pt ca mintea sa se obisnuiasca (sa nu fie socata si sa produca dureri de cap sau alte reactii in corp), iti dau un exemplu: sa zicem ca un om vrea sa fie cel mai bun x la ceva, si instinctul mintii care doreste, e sa fie acum, vrea acea satisfactie acum. Probabil acel om se va arunca in niste situatii mult prea tensionate care ii vor destabiliza corpul. In schimb solutia ar fi sa o ia treptat. Fiecare dorinta a noastra de a face ceva reprezinta o actiune, iar fiecare actiune are in subsidiarul ei alte mici actiuni si acelea trebuie facute ca factor intermediar, actiuni care pregatesc mintea si corpul pentru viitoare actiuni cu o tensiune de nivel mai ridicat. Si astfel nu se socheaza mintea, ci evolueaza treptat spre o alta forma. Spor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




%d blogeri au apreciat: