Buna ziua. Scriu acest comentariu in speranta ca veti crea o categorie si pentru mine, mi-ar placea sa primesc cateva sfaturi.
Nu sunt in pragul sinuciderii, dar sunt foarte deprimata. Am 29 de ani si pana acum am lucrat doar in multinationale. Nu mi-a placut niciodata, dar am suportat, pentru ca cu studiile mele, doar asta poti face in Ro.
Dar ultimul job mi-a pus capac. Sunt intr-un asemenea hal incat plang inainte de serviciu, apoi seara cand ajung acasa mai trag o repriza, iar in timpul serviciului gasesc uneori un loc retras unde sa fac acelasi lucru. Am nimerit pe un job la care nu ma pricep, am fost insultata de fata cu colegii de multe ori de catre sefa si asta mi-a afectat increderea in mine, care oricum nu era mare
Acum 2 zile dupa ce sefa mi-a facut scandal mi-am depus demisia, fara sa am altceva pregatit. Avand in vedere ca am 29 de ani si am schimbat joburile cam des (dar de fiecare data cu motiv!), m-am hotarat nici sa nu mai aplic in Romania, pentru ca nu mi-ar mai da nimeni inca o sansa. Asa ca am aplicat la joburi in strainatate, la care, culmea, am fost si contactata… acum ca nu am alta optiune decat sa emigrez, depresia parca mi se adanceste si mai rau. Aici in Ro singura optiune pentru mine sunt corporatiile. Nemaivrand sa stau acolo, emigrarea e ce ramane. Dar de cateva zile mor de frica. Nu stiu ce m-ar astepta dincolo. Nu am vrut niciodata sa emigrez, dar nu mai suport atmosfera din corporatii.
Acum practic zarurile au fost aruncate. Nu imi pare rau ca mi-am dat demisia. Are cineva un sfat pentru cineva care o sa emigreze curand?
Mor de frica numai cand ma gandesc ca in curand o sa fiu intr-un avion si nu stiu cand o sa mai ajung pe aici. Abia acum imi dau seama ca, emotional, sunt mult mai legata de tara decat credeam.
Are cineva un sfat pentru mine, despre cum pot invinge frica?
Va multumesc ca ati citit pana aici, inseamna foarte mult.
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Dragă Fluttershy,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine – „Fluttershy”. Dacă citești aceste rânduri înseamnă că ai găsit-o deja. Aici vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot aici vei putea lăsa orice alte comentarii sau completări care să ne ajute să te cunoaștem mai bine. Ca idee generală însă, sunt sigur că știi și tu deja: emigrarea presupune nu doar strămutarea de aici, ci și noi oportunități. La început va fi relativ ok, pentru că vor fi multe lucruri și elemente culturale noi, însă în timp dorul de casă și de „rădăcini” își va spune și el cuvântul, în timp… Cei care au reușit să își facă acolo prieteni și să se integreze în diverse grupuri sociale (inclusiv în biserici locale, dacă asta face parte din preocupările tale) spun că lucrul acesta i-a ajutat enorm în momentele dificile.
În rest, mult succes în noul drum!
Cu prietenie,
Adrian
Bună
Nu am experiența emigrării, deși mă tentează rău. Am doar experiența de a vedea cum sunt tratați românii plecați. Îți pot spune doar că atât timp cât îți faci treaba, oamenii te vor privi bine. Și vei fi apreciată și chiar avansată dacă ești ceea ce vor ei.
îți urez multă baftă și să te uiți înapoi la zilele astea cu mândrie.
Va multumesc pentru raspunsuri. Nu am cu cine vorbi nici despre depresie, nici pe tema emigrarii.
Multumesc pentru sprijinul moral!
Cu drag! Legat de depresie, sugestia mea ar fi să nu o neglijezi, cu atât mai mult cu cât vei pleca. În alte țări va fi mai greu, mai ales la început, să poți merge la un specialist. Cea mai bună variantă, în opinia mea, ar fi sa mergi la un psihiatru, pentru că este în primul rând medic, și îți poate face o evaluare complexă, poate să vadă dacă depresia ta are cauze pur fiziologice (de exemplu, anumite afecțiuni ale diverselor organe interne pot fi corelate cu astfel de probleme), sau e doar una sezonieră, pe fondul unei carențe de minerale etc. E, categoric, o problemă care se poate ține sub control!
Cu prietenie,
Adrian
Buna Fluttersky
Eu sunt plecata din tara din 2007. M-am adaptat repede, oamenii sunt foarte draguti si primitori si mi-au fost intinse maini in cele mai dificile situatii.
Aici e o alta mentalitate. Exista asistenta si solutii pentru fiecare problema care ar putea aparea. Nimeni nu e lasat in drum sau abandonat si asta cu atat mai mult cu cat ai avea job si vrei sa te integrezi.
Nu ma gandesc des la dorul de casa desi exista undeva o dorinta de caldura din partea Romaniei si oamenilor ei.
Am reusit sa imi fac cativa prieteni si asta mi-a mai domolit singuratatea.
Anul trecut un prieten a emigrat in Anglia si avea aceleasi temeri ca si tine. Acum e bine merci cu un job si o locuinta. Il framanta si pe el gandul la tara insa cateodata e mai bine sa ne ocupam de nevoile imediate personale.
Ai incredere in tine si mult succes in noua ta viata.
Cu drag,
Dana
Buna Fluttershy ,
Sfatul meu, daca iti este frica de plecare, e sa nu pleci. Daca esti si draguta fizic, cu atat mai putin (sa pleci singura).
Rau aceasta cu plansul, iti pot spune ca stiu o persoana care la un alt job, aparent mai fexibil, a inceput sa fie sicanata din mai multe parti, si plangea in fiecare zi, dar se ascundea, sa nu o vada lumea. Pacat ca la noi nu sunt penalizate hartuirea, sicanele foarte urate, mai ales ca ele sunt vizibile. Tratam tot omul sicanat, ca si cum ar fi mai slab (si daca e mai slab, in sensul de sensibil, nu are dreptul la job? si cineva trebuie sa il molesteze? TOATA lumea ar trebui sa aiba dreptul la un job linistit si fara sicane, iar daca cineva e rau sa se abtina in a-l deranja pe celalalt, ii poate strica viata!).
Trateaza-ti depresia si eu cred ca vei obtine un alt job la o multinationala.
Multumesc pentru sfat. Inca nu am plecat pentru ca nu am luat job-ul in afara, eram foarte aproape de a il lua, dar asta e, oricum nu imi pare rau ca mi-am dat demisia fara sa am altceva pregatit. Am ajuns la concluzia ca sanatatea psihica e mai importanta decat sa eviti pierderea temporara a sigurantei materiale. Un alt job imi voi gasi, aici sau in afara, caut in ambele variante.
Da, sicanele sunt o problema la noi in tara. Nu stiu cand s-a ajuns la mentalitatea asta, ca cineva e slab si nu se integreaza daca e mai sensibil. Eu intotdeauna am fost mai sensibila si mai emotiva decat majoritatea. Dar nu am ce face. Am crezut ca pot sa compensez in alte moduri, muncind mai mult, invatand mai multe. Dar pana acum nu a fost posibil sa compensez acest „defect” al meu, care imi face viata destul de dificila. Ma gandeam sa incerc sa plec, chiar daca imi este frica, pentru ca toata lumea mi-a zis ca experienta asta te face mai puternic. Chiar daca pleci doar 1 an de exemplu, cand te intorci esti mai puternic si nu te mai darama psihic sicanele si rautatile.
Multumesc pentru raspuns,
Eu te rog sa fii atenta cu plecatul in strainatate singura, sa fii la adapost! Si imi mentin parerea, de a sta in tara, eu asa gandesc acum , poate eu acum sunt putin anxioasa de vad lucrurile numai in prisma aceasta.
Numai bine,
Am lucrat in corporatii 20 de ani si stiu ce presiune poate fi in unele momente. Am si trait in strainatate cativa ani, lucrand tot intr-o corporatie. Presiunile sunt cam tot la fel, modul de abordare in strainatate (depinde de tara insa!) poate fi mai „soft”. In cariera mea au fost cazuri in care am avut job-uri pentru care nu m-am simtit potrivit. Le-am dus pana la capat, dar nu m-am simtit niciodata confortabil cu acele roluri.
Am vazut cazuri de oameni „nepotriviti la locul nepotrivit”, se intampla. Unii nu au rezistat si au demisionat, asa cum ai facut si tu, altii au strans din dinti pana au reusit sa isi gaseasca un rol care sa li se potriveasca. Am vazut oameni care au fost foarte performanti pe un rol si foarte neperformanti pe alt rol si vice-versa. Cred ca este importanta aceasta potrivire, multi tineri din ziua de azi forteaza promovarea fara sa fie pregatiti pentru ea si atunci cand o obtin incep sa aiba probleme.
Nu stiu daca emigrarea este o solutie. Pari o persoana foarte emotiva si vei fi confruntata cu un stress dublu. Job-ul care, oricat de simplu ar fi ceva stress tot creaza, si adaptarea la o cultura pe care nu o cunosti. Daca te-ai stabili intr-un oras unde ai deja prieteni ar fi ok, daca nu posibil sa iti fie foarte greu, depinde de capacitatea ta de a te adapta la regulile de relationare de acolo.
Faptul ca ai avut multe job-uri poate nu este chiar o problema. Depinde si cate. Daca ai schimbat in 5 ani 15 job-uri s-ar putea sa fi privita cu neincredere. Daca insa ai schimbat 3-4 job-uri nu cred ca o sa ai probleme. Ca fost manager si au a trebuit sa accept faptul ca tinerii isi schimba mai des job-ul decat in „vremurile mele” si sa nu mai acord atat de multa importanta acestui aspect. Iar cu 3-4 joburi schimbate poti oricand sa aduci un argument in favoarea ta: „am vrut sa capat cat mai multa experienta lucrand in diverse firme si sa pot cantari care este job-ul care mi se potriveste”.
Esti tanara, poti sa incerci sa vezi cum este, este decizia pe care trebuie sa o iei tu discutand cu familia si cei mai apropiati de tine. Un sfat pe care ti-l dau este sa iti definesti asteptarile in mod realist pentru a nu avea din nou o dezamagire – lapte si miere nu curge pe afara asa cum tind multi sa creada. Unele lucruri sunt mai bune, evident, dar altele mai rele. Important este sa nimeresti in locul ala in care sa simti ca te potrivesti in majoritatea aspectelor. Ca sa ma fac inteles, o sa dau un exemplu personal: unul dintre motivele principale care m-au determinat sa plec din Londra si sa ma intorc in Bucuresti a fost… vremea. Poate pentru multi ar reprezenta un amanunt, dar pentru mine a fost o chestiune cu care nu am reusit sa ma obisnuiesc.
Sper sa iti fie cat de cat de folos ceea ce am scris
Buna ziua,
Va multumesc ca v-ati facut timp sa imi raspundeti.
Avand in vedere ca in ultima luna am fost in preaviz, ca sa fiu sincera, nu mi-am mai dat asa de mult silinta la job, asa ca am avut mai mult timp sa ma gandesc ce sa fac cu viata mea. Stiu ca se apropie momentul in care va trebui sa ma hotarasc unde raman pentru mai mult timp (ma refer atat la job, cat si la tara), nu o sa mearga la nesfarsit sa schimb joburile asa des. Nu e chiar asa grav, am schimbat 5 joburi in 7 ani.
Ideea e ca eu chiar nu ma incadrez in cultura corporatista. Primul meu job a fost intr-o firma romaneasca. Am stat 3 ani jumate, apoi am luat decizia gresita sa ma angajez la o multinationala… si de atunci s-a dezlantuit „iadul profesional”. Din pacate pentru mine, m-am nascut intr-o perioada in care corporatist e cam tot ce poti sa fi.
Chiar ma gandesc serios cum sa scap de corporatii, am si niste planuri…trebuie sa vad ce fac, pentru ca mi-e teama ca la corporatii nu o sa ma potrivesc niciodata si daca nu schimb ceva, o sa continuu sa schimb joburile pana nu o sa ma mai ia nimeni.
La mine nu e vorba ca fortez promovarea. Eu incerc doar supravietuirea 🙂
Ce am observat este ca e mult mai greu sa obtii un job in strainatate decat in Romania: interviuri si testari mai grele, exigente mult mai mari… pana acum nu am reusit sa obtin un job in afara. Cred ca in curand o sa opresc cautarea unui job in afara, pentru ca nu reusesc sa iau interviurile, asta e. Probabil ca o sa fac tot posibilul sa raman in Romania, dar nu la corporatie. Pe langa ca nu ma adaptez mediului, nici nu mai suport abuzurile din corporatii, felul cum ti se incalca drepturile, felul cum esti privit cand incerci sa iti ceri drepturile… parca le-ai cere sa iti acorde un privilegiu, nu sa iti respecte un drept.
Daca scriu prea mult, imi cer scuze. Dar, cum spuneam, sunt in preaviz (penultima zi), si chiar nu mai am chef sa muncesc acum, doar stau pe net si astept ora 6. Chiar daca in curand nu mai am job, parca vad o raza de lumina la capatul tunelului. Suna cliseal, dar asta simt. O sa ii sfatuiesc pe altii aflati in starea mea dinainte de demisie, sa ia in considerare ca pierderea temporara a stabilitatii financiare este mai putin importanta decat sanatatea psihica.
Bravo! Faptul ca ai identificat cauza reala este un mare pas inainte. Este perfect posibil sa nu fi compatibila cu stilul „militar” pe care il intalnesti in multe corporatii si cu spalarea pe creier care se practica cu indarjire. Trebuie doar sa fi constienta ca majoritatea firmelor mici unde patronul „taie si spanzura” pot fi semnificativ mai rele decat aceastea in modul in care trateaza angajatul. Dar aici probabil ar trebui sa cauti – poti gasi in firme mici, ceea ce probabil cauti tu. Responsabilitati clar delimitate, tratament onest din partea sefilor si respectarea vietii personale. Posibilitatile de avansare si de imbunatatire a veniturilor vor fi mai limitate, dar inteleg ca este un sacrificiu pe care esti gata sa il faci, deci este OK. Doar nu te astepta ca dupa prima usa la care bati sa gasesti ceea ce iti doresti, incearca ca inainte de a accepta un job sa vorbesti cu cineva din interiorul firmei, ideal cu mai multi. Bafta multa!
Fluttershy, daca ai pe cineva afara de incredere sa te ajute pana iti gasesti un job e ok, dar daca nu ai NU te pune sa faci pasu’ asta, cauta ceva sigur inainte de-a pleca, eu sunt in UK, lucrez aici de 8 ani, lumea de aici e ca peste tot, si buni, si rasisti.. tine capul sus la orice piedica.. Valentin.
Nu am mai scris de mult pe acest site. Dar am citit povestile altor utilizatori, sunt povesti de viata impresionante. Din pacate, nu prea ma pricep la oferit sfaturi utile, asa ca, pana acum, m-am abtinut sa incerc sa dau un sfat altcuiva. Citind ceea ce au scris alti utilizatori, ma incearca un sentiment de vinovatie, vazand ca alte persoane se confrunta cu situatii mai grave.
Eu am ajuns sa ii dau dreptate utilizatorului Brainstorm, care mi-a spus mai sus ca daca am schimbat joburile prea des, nu o sa ma mai angajeze nimeni. Are dreptate, asa este. A nu se intelege sa imi pare rau ca am plecat vreodata de undeva.
Situatia in care ma aflu chiar imi intareste convongerea ca sistemul in care traim, numit capitalism, este prea dur, scoate de obicei ce e mai rau in oameni si ii dezavantajeaza pe cei mai sensibili sau care au principii morale.
Peste cateva luni mi se termina banii. Am aplicat la multe companii mai mici, dar nici nu ma baga in seama. Firme romanesti nu prea exista. In afara nu reusesc sa iau interviurile. In afara as putea sa lucrez doar la o fabrica, acolo primesc pe oricine, dar, ghinionul meu… am o constitutie fragila, sunt slaba si destul de scunda, asa ca nu as rezista efortului fizic dintr-o fabrica. Practic singura mea sansa e eliminata din cauza propriului meu fizic.
Mi-am dat seama ca pentru a scapa din acest cerc vicios, pentru a avea un venit decent, fara a mai indura umilintele din corporatii si umilintele de a fi respinsa tot timpul, trebuie sa imi continui studiile. Dar stau destul de prost cu banii. Tot ce imi doresc acum este sa imi gasesc ceva care sa imi permita 2 ani sa imi continui studiile, dar nu gasesc job, chiar daca stiu sa fac o groaza de lucruri si vorbesc limbi straine. Faptul ca am plecat de la o mare corporatie ii face pe toti sa se uite la mine ca la ultimul om.
Nu mai sunt deprimata, sunt doar goala pe dinauntru. Inainte plangeam toata ziua, acum sunt ca un robot, ma trezesc, caut de munca, ma culc, nu am niciun sentiment si nicio placere in nimic.
Nu vreau sa incurajez violenta, departe de mine acest gand. Dar pentru prima oara in viata mea ii inteleg pe infractori. Daca nu gasesti de munca, si totusi ai nevoie de mancare, pana la urma, puscaria e mai buna decat canalul. Iar eu daca in cateva luni nu imi gasesc de munca, chiar nu stiu ce o sa fac.
Le tin pumnii tuturor celor care se confrunta cu probleme. Cineva este acolo sus, cu siguranta, iar viata nu va fi intotdeauna asa de grea, ceva imi spune asta.
Atunci nu mai pleca de la corporatii, daca e asa greu sa iti gasesti loc de munca si e greu si eu m-am confruntat cu aceasta. Eu te inteleg in mare parte, mai putin ca, la un moment dat trebuie sa plecam capul si sa acceptam ce ni se da. Te inteleg cu fizicul, si eu sunt asa acum, pentru ca eram o persoana robusta, spre grasa (mie asa imi place) dar fragila, am facut naveta si m-am imbolnavit .
La ce studii te-ai gandit?
PS Eu asa sunt acum, dar pentru un job aproape de casa as accepta si umilinte, se poate si mai rau.
Incerc sa gasesc un compromis. Avand in vedere ca o sa am nevoie de bani curand, probabil ca tot la o corporatie o sa ajung. Incerc macar sa gasesc una mai mica, nu una din aceea cu 2000 de angajati. Cand zic umilinte chiar ma refer la lucruri grave, incalcarea Codului Muncii, sesizare la ITM, sesizare care nu a avut niciun rezultat. Dar nu intru in detalii, nu pot sa dau nume de corporatii. As face-o cu placere, doar ca ei te pun sa semnezi un acord de confidentialitate cand te angajezi la ei, ca nu dezvalui nimic din ce vezi acolo.
Vreau sa studiez traduceri specializate pe germana si engleza, deja stiu destul de bine aceste limbi straine. Iar la aceste studii se invata si drept, deci se poate intra in administratia publica. Dupa dizertatie iei certificat de traducator autorizat de la Ministerul Justitiei. Eu am deja un certificat de genul acesta, dar nu e autorizat de Min. Justitiei. Cred ca daca urmez acest masterat as avea acces si la un alt tip de joburi, mi s-ar largi sfera de alegere.
Daca nu invat nimic in plus, e 100% sigur ca nu imi depasesc conditia. Daca mai invat ceva, as avea o sansa cat de mica.