Mădălina B.

16 05 2017

Nici nu știu cum să încep am dat peste acest sait din întâmplare, căutam o modalitate să mă liniștesc și de a înțelege ce se intamplă cu mine. Sunt o fire sufletistă am aproape 22 de ani. Acum 4 ani am suferit un accident stupid dintr-o joacă, în urmă acestui accident am suferit mai multe intervenții chirurgicale printre care și o complicație. În toți acești ani m-am luptat și mă lupt cu mine și fizic și psihic să îmi revin să fiu din nou un om normal în ciudă defectului cu care am rămas. Dar de fiecare dată când începe să evoluez să am rezultate apare câte ceva și strică totul, tot ce realizez în luni de muncă se duce într-o secundă. Fiecare zi pentru mine e un chin trebuie să mă prefac că sunt bine și că mai pot dor să nu sufere cei dragi. De multe ori prefer să stau doar eu cu mine între patru pereți și să plâng pană răman fără aer. La început am fost o fiere puternică cel puțin așa credeam eram increzătoare și optimistă, dar se pare că nu a fost așa mă mintieam singură că sunt bine când de fapt eram praf. Suferința și durerea m-au împins către gânduri negre mă gândesc meru la moarte la cum ar fi dacă nu aș mai fi am avut și 3 incercări de suicid… și incă mă gândesc la 4. De ce am ajuns la acest gest? Pentru că, mi să luat m-am săturat de tot de suferintă de dureri, m-am săturat să îi vadă pe cei dragi cum suferă și se chinuie cu și pentru mine m-am săturat de problemele astea care nu se mai termină. Unora li se pare o tâmpenie, dar pentru mine moartea e o scăpare, o eliberare de suferintă de chin de durere. Întunericul a pus stăpanire pe mine și pe zi ce trece câștiga teren. Nu știu ce să mai fac nopți nedormite și dacă adorm de cele mai multe ori visez urât, atacuri de panică mă speri de orice îmi fac tot felul de filme în cap. Am ajuns într-un punct în care mă rog să mor să nu îi mai fac pe cei dragi să se chinuie și să sufere. Ce să mai fac să ies din starea asta că nici nu știu dacă se poate numi depresie sau nu.

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

16 05 2017
Adrian

Dragă Mădălina,

Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” doar a ta – am numit-o „Mădălina B.”, pentru a nu se confunda cu celelalte deja existente. Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai găsit-o deja. Aici vei găsi, în curând, un alt comentariu de-al meu, și, cu siguranță, va fi urmat și de altele ale altor membri ai grupului nostru virtual de suport. Tot aici te rugăm să ne scrii și tu orice alte lucruri consideri că este important să știm, pentru a te putea înțelege mai bine.

Cu prietenie,
Adrian

16 05 2017
Adrian

Dragă Mădălina,

Revin, așa cum am promis. Este, într-adevăr, foarte tragic să ai parte de astfel de tragedii, care ajung să îți schimbe tot parcursul vieții într-un mod care, uneori, devine extrem de greu de suportat…

Nu știu dacă ai auzit despre Nick Vujicik… Pentru mine, el reprezintă aproape mereu o bună inspirație… Găsești puțin din povestea lui aici:

Cu toate că s-a născut fără membre, Nick luptă pentru a duce o viață relativ normală – înoată, conduce mașina, se îmbracă singur și este speaker motivațional… Cu siguranță însă că și el își are momentele sale în care este deprimat, în care suferă, în care plânge… Este absolut normal! Dar depinde foarte mult ce faci mai departe… dacă îți ștergi lacrimile și mergi mai departe, strângând din dinți, de dragul celor care te iubesc, sau dacă, pur și simplu, renunți…

Plânsul, dragă Mădălina, este bun, pentru că te ajută să te eliberezi… să mai dai afară din toată amărăciunea care se adună…

Am remarcat, în ce scriai, că afirmi că ți s-a luat să îi vezi pe cei dragi ia tăi cum suferă și cum se chinuie… Of, dragă Mădălina, ar trebui să îi vezi cu ochii tăi pe cei care și-au pierdut pe cineva drag în urma unei sinucideri… Dacă i-ai vedea (dar și dacă nu îi vezi, poți citi aici, pe site, câteva dintre poveștile lor…), te asigur că ai înțelege altfel faptul că nici o durere, oricât ar fi ea de mare sau de profundă, nu se compară cu aceea de a nu-i mai avea alături… Dragostea înseamnă, printre altele, și să fii dispus să împarți poverile cu cei care suferă… Și te asigur că, deși nu le este în nici un caz ușor, cei dragi ai tăi fac lucrul acesta cu toată dragostea lor… În nici un caz nu poți pune punct unei dureri provocându-le o durere mai mare…

Da, e dur faptul că, uneori, după luni de zile de muncă în care reușești să faci câte un mic progres, apare câte o chestie care strică tot… Dar totuși, te-ai gândit vreodată că atunci, în acele momente, ai dovada cea mai bună că poți progresa? Cu eforturi, da, cu trudă, cu lacrimi, dar se poate! Iar dacă trebuie să o iei de la început, o iei, îți stergi lacrimile și pornești din nou… pentru că nu ai de ales… Nu e alt drum decât înainte…

Spui că ai deja trei tentative la activ… Le-ai văzut reacțiile celor dragi ai tăi? Poate că și ei aleg să sufere în tăcere… și să nu îți spună chiar tot ce simt, dar te asigur că au fost foarte afectați, și că au răsuflat ușurați de fiecare dată când ai scăpat…

Ce să faci? Ai depresie sau nu? Atacuri de panică? Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să lași rușinea la o parte și să mergi la un medic psihiatru. Doar el îți poate pune un diagnostic corect, în urma unei evaluări corecte și complexe… Curaj, ok? Nu e atât de complicat precum pare, și vei vedea diferența după aceea!

Cu prietenie,
Adrian

16 05 2017
Madalina

Mulțumesc frumos că v-ați răpit timp din viața dumneavoastră de a îmi răspunde. Am fost la psiholog dar nu ma ajutat deloc. Nu sunt genul de persoană să spun tot ce mă macină prin ce trec. Prefer să mă închid în mine și nici nu vreu să creadă lumea că mă victimizeze. Nici nu ști cum de am avut curaj să vă dezvălui o mică parte din trairile și sufletul meu. Singura persoană căreia îi spun totul este bunica mea, mama mamei sigura ființa cu care pot vorbi. Ei îi spun totul chiar dacă nu îmi poate răspunde sau da vreu sfat. Pe ea am perduto când eu aveam 7-8 ani pe atunci nu realiza cum e să pierzi pe cineva dar cu timpul i-am simțit și încă îi simt lipsa. Cu toate că e acolo sus mă ajută să mă liniștesc dor scriindu-i , îmi imaginez că vorbesc cu ea îi povestesc ce am făcut în ziua respectivă. Știu e absurd ce spun ” o nebună care vorbește cu morți ” pentru mine nu ea așa, pentru mine uneori este un refugiu oare cum mă liniștește să „îi scriu „. Poate dacă aș mai fi avut-o mi-ar fi fost mai ușor.

16 05 2017
Madalina

Bună seara vă mulțumesc frumos că v-ați răpit din timpul dumneavoastră de a îmi răspunde la mesaj. Am fost la psiholog dar fără folos. Nu sunt genul de persoană să povestesc ce mă macină și mă chinuie prefer să țin în mine și nici nu vreu să creadă lumea că mă victimizez. Nu știu cum de am reușit să vă povestesc o parte din sufletul meu. Singura persoană căreia am curaj să îi spun prin ce trec și ce mă macină este bunica mea, mama mamei dar nu îmi poate răspunde sau da un sfat. Am pierdut-o când eu aveam 7-8 ani pe atunci nu știam cum e să pierzi pe cineva drag. Ei am reușit să îi spun prin tot ce trec tot ce mă apasă și macină zi de zi și noapte de nopte. Pentru uni oameni pate suna stupid „o nebună vorbește cu morți ” pentru mine nu e așa în unele momente mă ajută chiar dacă ea nu îmi poate scrie sau răspunde faptul că îi scriu oarecum mă liniștește. Îî simt lipsa enorm probabil dacă o mai avem lângă mine treceam mai ușor peste.

16 05 2017
erena21

Buna Madalina

EU nu iti pot da sfaturi si daca merita sau nu traita viata,caci suntem unici avem perspective diferite dar iti pot relata din experienta mea. Experienta mea care se aseamana un pic cu a ta. Am avut 3 tentative de suicid,si am suferit enorm si a trebuit sa muncesc foarte mult pt a-mi reveni. Da cu toate ca au trecut 6 ani de la ultima tentativa inca sunt bantuita de alegerile facute. Poate daca nu as fi facut asta ,sa aleg sa scap de viata poate nu mi-as fi pierdut increderea in mine daca as fi ales sa lupt atunci poate viata mea acum ar fi fost alta. Dar pe de alta parte daca nu as fi avut aceste experiente nu as mai fi fost omul de acum. Chiar daca am momentele mele de slabiciune ma lupt. Am momente in care vreau sa fug sa evadez sa incerc sa imi fac rau din nou….dar aleg constient sa lupt. Sa lupt pt acele momente frumoase care exista in viata mea. Da nu sunt un om bagat material dar sufleteste ma consider. Pot darui iubire si am vazut ca atunci cand daruiesti primesti inzecit iubire. Eu te cred ca iti este greu dar eu iti sugerez sa cauti alternativa. Nu te mai ura pe tine ci iubeste-te,in primul rand daruieste-ti tie iubire si apoi vei da si altora si se vor molipsi de la tine. Sa stii ca te imbratisez cu drag si oricand ai nevoie putem vb :* O zii cu sclipici.

16 05 2017
Madalina

Bună seara
Am avut o perioadă în viața mea când luptăm și eu eram optimistă și spulberam replică „nu mai pot”. Am încercat să dau timp timpului dar timpul nu a dat nimic înapoi. Faptul că de fiecare dată când fac și cel mai mic progres viața vine și îmi dă o pală și ajung de unde am pornit. Viața ma făcut să îmi pierd speranța că totul va fi bine, increderea în mine. Și că tot ați spus de iubirea de sine eu nu știu cum este să te iubești pe tine însăți niciodată nu am știu asta, nu ști ce e aia „mă iubesc pe mine” sau cu ce se mănâncă.
Vă mulțumim pentru tot :* O zi minunată vă doresc.

17 05 2017
erena21

Uite de aici poti incepe: SA TE IUBESTI PE TINE.!! Da stiu pare greu dar daca inveti asta vei iubii totul. Apreciaza fiecare lucru care l-ai reusit..uita-te la reusitele tale si simta-te mandra de tine. Esti PUTERNICA si acolo intr-un colt mic al inimi e iubirea de sine. Pupici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: