Ylenia

5 11 2016

Draga Adrian, am aflat de acest site de la o mamica care a trecut prin aceeasi tragedie ca si mine, aceea de a-ti pierde copilul. Si nu oricum ci prin suicid. Desi incerc sa par tare, desi incerc sa ma implic in cazuri asemanatoare prin sfaturi pe care i le-am spus si lui in ultimii ani de cand a suferit o depresie majora in urma despartirii de prietena lui. Pe langa golul din suflet a inceput ca o eliberare a frustrarilor sa joace la jocuri de noroc intrand in datorii carora nu le mai putea face fata. In liceu era de asemenea supus un proces de stigmatizare continuu din partea dirigintei care-l umilea in fata colegilor. Mentionez ca nu a avut abateri majore de la disciplina scolara sau de la normele societatii. Era un copil cald, bun, empatic, plin de iubire. Ma facea mandra de el mai ale ca avea un IQ f ridicat reusind sa absolve liceul si sa intre la 2 facultati din prima pe baza de admitere desi diriginta imi repeta tot timpul ca nici bacul nu-l va lua. Pe langa sprijinul din partea mea a avut un grup de prieteni extraordinari, realizati din toate punctele de vedere. La eibapelam, bineinteles fara ca el sa stie, ori de cate ori intra in starea vegetativa iar ei veneau sa-l sustina. Bineinteles ca lor nu le spunea problemele lui si stia foarte bine sa-si mascheze suferinta. Desi am incercat toate optiunile terapeutice nu am reusit sa-l readuc pe linia de plutire. Ma sfasie durerea si as vrea sa inteleg unde s-a produs declicul in viata lui, unde am gresit noi ca parinti..
Atunci am crezut ca fac bine internandu-l la psihiatrie dupa prima tentativa apoi dupa a doua isr dupa a treia internare la trei zile a rupt firul vietii. Cred ca toata viata ma va macina gandul ca am gresit si nu pot trai in prezent, doar caut raspunsuri. La cateva zile dupa ce a placat din viata noastra ma gandeam sa ma duc langa el. Dar inima imi spunea ca si ceilaltioameni dragi din viata mea au nevoie de mine (fratele mai mic, sotul, parintii mei in varsta- mamei mele nu am avut curajul sa-i spun adevarul ). Din pacate in acesti doi ani atentia mea s-a indreptat catre nevoile lui si l-am neglijat pe fratiorul lui. Acum nu stiu cum sa intru din nou in viata lui. Am atata nevoie de dragostea lui dar se comporta ca un iceberg cu mine. Nu vreau sa intru cu „bocancii ” in sufletul lui.
Poate cineva din acest grup sa-mi dea o speranta cat de mica ca totul va fi bine.
Multumesc ca existati.


Acțiuni

Information

8 responses

5 11 2016
Adrian

Dragă Ylenia,

Bun venit aici, și mulțumim pentru cuvintele frumoase! După cum, probabil, știi deja, pentru a ușura atât comunicarea (prin aducerea acestor gânduri pe prima pagină), cât și pentru a putea citi mereu o poveste de viață în contextul ei, în coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu numele tău. Acolo vor sosi, în curând, comentariile care îți vor fi adresate.

Cu prietenie,
Adrian

6 11 2016
Alin 29

Cum a murit baiatul tau?

6 11 2016
Adrian

Dragă Alin,

Comentariile adresate Yleniei sunt in căsuța ei. De regula eu preiau comentariile voaste si le copiez si acolo, insa in cazul acesta voi face o excepție. Cu siguranta e o întrebare extrem de delicata, pe care nu cred ca e ok sa o adresam oricând si oricui.

Adrian

7 11 2016
Lussiana

Draga Adrian, am așteptat cineva sa ma contacteze,dar degeaba,am încercat sa sun la acea asociație dar degeaba.Oricum îți mulțumesc pentru dorința de a ma ajuta. Cel puțin am văzut ca cineva a citit ceea ce am scris.Bine nu sunt,știu ca religia, medicamentele, psihologul, toți, îmi vor vinde iluzii, pentru a merge mai departe. Un lucru știu sigur nu îl mai am și nu îl voi mai avea vreodata.Viata mea în urma a ceea ce sa intamplat sa schimbat total, toate punctele mele de referință,tot.Vad totul altfel!!E normal,știu(,singura mea terapie e cățelul lui,cred în terapia cu animale,acum!)Asa ca îți mulțumesc din nou, pentu timpul acordat, și atenția ta,ele au făcut mult pentru mine, am simțit ca e cineva care ma asculta,și ma bucur ca ai fost alaturi de mine.Mulțumesc! Aș mai putea sa îti scriu?

7 11 2016
Adrian

Cu drag, sigur, imi poti scrie oricand! Imi pare rau ca nu ai primit raspuns, eu stiam ca ei raspund relativ rapid…

6 11 2016
florin

Buna!tot ce pot sa spun este ca si noi am pierdut pe fiul nostru la 24 de ani si sotia a fost pe punctul de a-l urma dar cu ajutorul lui Dumnezeu a inteles cat de multa nevoie avem noi cei ramasi adica eu si fiica noastra.Gandeste-te cat de egoist este acest gest!Nu spun ca iti va fi usor dar cred ca merita lupta de a te mentine pe linia de plutire!daca te gandesti bine sunt cel putin zece motive bine intemeiate sa nu urmezi acelasi drum ca el.

7 11 2016
Lussiana

Buna.Nu știu ce sa îti spun, doar ca în ianuarie și eu am pierdut prin suicid pe unicul meu fiu de 21 ani.Da și eu am avut și am momente când ma gândesc sa fac ce a făcut el,pentru mine e mult mai greu era singurul meu fiu,am momente urate rău,e foarte greu nu trebuie sa îti spun.Cel puțin tu ai încă un copil, e adevărat ca unul nu îl înlocuiește pe celalalt dar…. îl ai,care cu siguranță suferă la fel ca voi ,în primul rand pentru ca a văzut toată drama din jurul lui,suferinta și neputință de a ajuta.E normal sa aibă astfel de comportament.Voi trebuie sa aveți curaj și răbdare. Va fi greu,un astfel de lucru îți schimba total viata și felul de a vedea lucrurile noua ca adulți, închipuieti unui copil care a asistat neputincios la tot! Și copilul vostru va fi schimbat,dar trebuie sa dați timp timpului, sa îl înconjurați cu dragoste și sa mergeți la un psiholog care sa va spună cum trebuie sa va comportați într-o astfel de situatie.In rest nu știu ce sa va spun, sunt un eșec de mama, nu știu ce as putea sa va spun, doar ca sunt alături de dvs în durere, care este mare, cea mai mare!!!

24 11 2016
Ylenia

Multumesc pentru cuvintele de sustinere. Indiferent cati copii ai, pierderea unuia dintre ei te transforma total. Am acum alte valori in viata decat cele materiale, cariera. Imi dau seama cat de mult ar fi contat sa le spun cat de mult ii iubesc, cat de importanti sunt pentru noi, sa fi petrecut mai mult timp cu ei. Din pacate serviciul era pe primul plan, ma refer ca si timp in detrimentul timpului pe care as fi putut sa-l petrec alaturi de copii. Acum mi-am schimbat locul de munca, doar ma duc si vin dar nu mai pun patos in ceea ce fac. Caut raspunsuri neincetat la ceea ce s-a intamplat si cred ca toti cei care am trecut prin tragedii asemanatoare putem schimba ceva. Trebuie sa sensibilizam cumva societatea pentru ca suicidul este un tabu despre care se vorbeste doar in soapta. Aceste tragedii pot fi evitate daca vom vorbi despre ele . Daca oamenii ar intelege ca depresia este o stare care vine si te ataca pe nevazute, ca sunt metode prin care ii putem ajuta pe cei care se confrunta cu acesta stare de spirit.
Impreuna cu cei de la Alianta impotriva suicidului, cu oameni ca Adrian putem face multe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: