BabyDoll

31 05 2016

Salut. Scriu tremurand randurile astea si deja imi este frica ca nu sunt in stare sa continui. Poate si din cauza faptului ca imi este frica ca parintii mei vor vedea asta. Nu vreau ca nimeni sa stie ca imi trec astfel de ganduri prin minte. Insa nu am cui sa ii vorbesc despre asta. Am 16 ani. De aproape 3 ani sunt intr-un cerc vicios. Cand aveam 12-13 ani, eu cu familia mea ne-am mutat in alta tara. Iar de atunci simt ca sunt goala pe dinauntru. Timp de un an nu reuseam sa invat limba straina. Asta m-a facut sa ma inchid foarte tare in mine. Eram tot timpul anxioasa, nu reuseam sa tin o conversatie. Imi era foarte dor de tara, de orasul meu, dar nu aveam incotro, aici (ar trebui) sa am un viitor mai bun. Eram foarte singura. Simteam ca sunt o planta mergatoare. Ma simteam ca o nulitate pentru ca nu puteam sa invat limba si la scoala nu faceam nimic. Totul s-a schimbat major. Insa, cu ajutorul profesorilor, am reusit sa trec toate examenele din clasa a 8 a. Asta mi-a mai dat incredere. Insa ma obisnuisem cu ideea ca sunt o nulitate si nu am mai dat importanta, mi-am lasat ranile sa se innece, poate asa ma vindecam. Culmea, in vara din acel an am simtit veselie, dupa foarte mult timp de negativism. Insa clasa a 9 a a inceput. Reuseam sa vorbesc limba pentru a tine o conversatie, insa nu suficient ca sa pot invata la scoala. Primul semestru a fost un haos. Insa din al doilea semestru eu cu familia mea ne-am mutat din orasul si din regiunea de unde locuiam. Toate subiectele de la scoala erau diferite. Eu aveam dificultate cu limba straina. Pur si simplu nu am reusit sa recuperez. Aici unde locuiesc este destul de comun sa repeti un an la liceu. Oricum, profesorii au luat in considerare dificultatea mea, asa ca m-au lasat corigenta la 3 materii ( la 4 ramai repetent). Toata vara mea a fost un cosmar. Eram anxioasa tot timpul. Sa nu mai zic de stresul pe care il duceau parintii mei. Au spus ca sunt un esec. Si ii cred. Oricat de mult ma iubesc, ii inteleg de ce au zis asta, fiindca si eu cred la fel. Nu fac altceva decat sa le aduc durere. In vara aceea a fost cam a doua oara cand ma gandeam serios sa imi iau viata. Nu am reusit sa trec examenele de corigenta. Am ramas repetenta. Am suferit enorm cand am aflat. Am vrut sa imi iau viata, insa cand i-am vazut pe parintii mei atat de suparati, nu am mai facut-o. Erau deja distrusi. Le era frica de ce vor zice oamenii, ei fiind niste oameni respectati in comunitatea de romani de aici. Eu am suferit atat incat cred ca m-am si imbolnavit, fiindca timp nici menstruatia nu mi-a mai venit din ziua cand aflasem ca am ramas repetenta. Insa in timp au inteles ca aici e comun sa ramai repetent, mai ales ca mi-a fost greu sa invat. Am mers si la doctor pe la inceputul anului, nu mai am probleme cu menstruatia. Si uite-ma aici, din nou, la sfarsitul clasei a 9 a. Exact ca anul trecut. Sunt in exact aceeasi situatie. Chiar daca am repetat anul, mi-a fost greu sa invat. Nu pot pur si simplu. Pe langa asta, am si alte lucruri care ma apasa si nu reusesc nici macar sa citesc manualul. Dar incerc sa invat. Cand vreau sa ma asculte profesorii la o materie insa, ma pierd, nu reusesc sa ma exprim deloc. Am 5 materii insuficiente. Eu tot incerc sa le recuperez, dar nu pot nici sa ma concentrez, parintii mei se cearta, mama e demoralizata din cauza mea. Maine e ziua ei, dar i-am distrus toata fericirea. Sunt o nulitate. Am tot incercat sa le explic de problemele mele. Ca nu ma simt bine, nu sunt fericita deloc, si nu pot sa invat cum trebuie. Insa ei cred ca doar incerc sa caut explicatii. Acum ar trebui sa imi invat la stiinte, maine ma asculta, dar nu ma gandesc decat care dintre metodele planuite ar fi mai bune: aruncatul de pe balcon sau lovita de tren. Nici nu stiu daca sunt in stare sa mai citesc din manual, dar o sa incerc, de dragul situatiei. Imi e rusine sa ma prezint in fata profului, muta, dupa ce saptamana trecuta invatasem , insa nu am reusit deloc sa vorbesc, si am inceput sa bocesc ca o tembela. Totusi mi s-a parut ca profesorul a avut o atitudine simpatetica. Am vorbit si cu o profesoara daca vor lua in considerare probleme mele cu limba straina. A zis ca asa ar trebui si ca ea va face tot ce poate. Insa anul scolar se termina pe 10. Nu am nici macar media 5 la majoritatea materiilor (nota de trecere e 6 aici). Mama e absolut debusolata, ma priveste ca pe o insecta. Si o inteleg. Am mai avut o sansa, si am facut un rahat. Sunt o nulitate. Nu sunt in stare de nimic. Nici macar de un amarat de 6. Cum e posibil sa repet un an, si sa repet istoria de anul trecut, insa mai rau, daca nu trec anul asta, nu voi putea sa mai merg la liceul asta. Eu vreau sa continui in domeniul liceului la care merg. Insa cred ca tot viitorul meu e compromis. Si parintii mei cred la fel. In Romania nu ma pot intoarce. In cel mai rau caz insa, daca repet anul, va trebui sa fac o scoala profesionala. Dar nu asta imi doresc. Si chiar daca nu repet anul, ma vor lasa corigenta la 3 materii sigur. Si totul va fi ca anul trecut. Toata vara mea va fi plina de haos, urlete, certuri. Oricat voi invata, nu voi reusi sa trec examenele fiindca, ca anul trecut, voi fi asa anxioasa incat o sa ma pierd in discurs si nu voi reusi sa zic nimic, din cauza fricii. Cred ca mi-am distrus tot viitorul. Nu mai am forta, nu reusesc sa mai fac fata. De 3 ani tot ma gandesc ce bine ar fi daca nu as mai exista. Parintilor mei le-ar fi mai usor, si lumea nu ar fi schimbata cu nimic. Daca mor, cerul va fi la fel oricum. Tot nu vreau sa o fac de dragul parintilor, fiindca vreau macar intr-o zi sa fie mandri de mine, si eu, sa fiu mandra de mine ca am reusit, si ca voi avea un viitor bun, unde voi incerca sa aduc ce e mai bun pe lume si sa fac o diferenta. Insa in mare parte, ma gandesc ca lumea asta oricum e distrusa, iar parintilor mei le va trece de dorul meu fiindca vor realiza ce bine e fara mine. Nu stiu ce sa mai fac, incerc, incerc si tot incerc dar nimic. Deja sunt anxioasa fiindca am pierdut o ora scriind asta, este aproape seara, iar eu trebuie sa imi invat, fiindca maine ma asculta, dar nici nu stiu daca voi face fata.
Stiu ca poate pare o situatie oarecum stupida, insa ma termina zilnic. De 3 ani sunt asa. Sunt probleme care s-au adunat in timp, singuratatea, tristetea, nostalgia si multe altele. Insa cu asta ma obisnuisem. Dar faptul ca viitorul meu e in pericol, ma doboara. Stiu ca am povestiti totul intr-o maniera saraca, daca as putea sa exprim exact ce simt, as face-o, dar banuiesc ca se intelege deja care este problema mea majora. Am avut o cadere nervoasa inainte sa incep sa scriu aici, acum insa simt ca m-am mai linistit pe moment. Dar ce e pe dinauntru nu imi va trece. 24/24 de ore ma gandesc la situatia asta. M-a supt de viata.
Imi cer scuze pentru orice greseala de scriere. Nu vreau sa recitesc tot romanul asta. Deja am pierdut mult timp si ar trebui, bineinteles, sa invat… Insa doar gandul imi da fiori. Mi se pare si stupid, eu, fiind un copil care avea doar note de 8 si 9, e pe cale sa repete din nou anul, doar din cauza problemelor de familie si din cauza unei limbi straine.

Va multumesc din suflet pentru timpul vostru.


Acțiuni

Information

8 responses

31 05 2016
Adrian

Dragă BabyDoll,

Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă ți-am creat o „căsuță” (dacă citești aceste rânduri înseamnă că ai ajuns acolo unde trebuie!), unde în scurt timp vor sosi comentariile membrilor grupului virtual de suport, care îți sunt adresate. De asemenea, tu poți reveni ORICÂND, cu oricâte detalii, să le scrii acolo. Nu îți face probleme că scrii prea mult, sau din pricina nu știu căror posibile greșeli. Nimeni de aici nu stă să le vâneze… În plus, scrii foarte frumos, foarte îngrijit, se vede că nu ai mers degeaba la școală! În ciuda problemelor de moment…

Te așteptăm din nou aici! Scrisul în sine are valoare terapeutică, îți face bine!

Cu prietenie,
Adrian

31 05 2016
BabyDoll

Multumesc mult! O sa incerc sa raman cat mai activa aici si daca nu reusesc sa imi rezolv problemele, macar sa ii ajut pe altii.

31 05 2016
Gabriela Cîrstea

Dragă BabyDoll,

Din mesajul tău e evident că ai probleme de acomodare. Cine nu ar avea în locul tău? E absolut normal să îți fie greu după schimbări de anvergura asta.
Dar aș zice să tragi aer adânc în piept și să te gândești la două tipuri de soluții: una pe termen scurt și alta pe termen lung.
1. Pe termen scurt trebuie să iei note de trecere. Prin urmare, lasă la o parte rușinea că nu pronunți bine, că ai accent, că râd colegii etc. și dă-ți drumul. Nu știu ce limbă se vorbește în țara în care locuiești, dar sunt mari asemănări între limbile engleză, germană și cele nordice. La fel, limbile latine seamănă între ele. Iar când vine vorba de științe și matematică, te-ar mira să știi câte cuvinte sunt foarte asemănătoare. Deci când nu știi exact cuvântul în limba respectivă, zi-l într-o altă limbă pe care o cunoști.
2. Pe termen lung, trebuie să stai calm de vorbă cu ai tăi și să încercați împreună să înțelegeți de ce îți e atât de greu. Dacă e vorba doar de limbă, trebuie să găsești un prof bun cu care să te pregătești suplimentar. Dar să fie cu adevărat bun: adică pasionat de meseria lui și competent.
Oricare ar fi motivele dificultăților tale, de îndată ce îți vei da seama care sunt, vei putea să te apuci de treabă.
Deocamdată concentrează-te pe ce faci pe termen scurt.
Dacă ai nelămuriri/întrebări despre subiecte de știință, scrie-le aici. Sunt convinsă că sunt cititori pe aici care ar vrea să te ajute.
Ah, și încă ceva: uită cuvântul ”nulitate”. Ești prea tânără ca să-l folosești cu privire la tine.

La mulți ani mamei tale și mult succes!

Gabriela

31 05 2016
BabyDoll

Multumesc din suflet!
Pe moment m-am mai linistit insa chiar imi este frica de ce se va intampla maine. In fine, incerc. Cred ca asta este cel mai important.
Pentru cateva saptamani am facut doua ore suplementare pe saptamana cu profa mea de engleza, care este o persoana minunata. Insa in doua ore.. Cata materie sa fac? Oricum, ea a vorbit cu cativa profesori. Vreau sa cred ca asta va ajuta situatia.
Cu parintii este foarte greu sa comunic cu ei despre asta. Fiind severi in legatura cu scoala, nu prea vor sa accepte ” scuze”. Incerc sa le explic ca eu chiar daca invat imi este foarte greu. Dar ei tot au impresia ca nu invat si ca nu fac nimic chiar daca nu e adevarat. In plus, ei sunt deja foarte stresati si nu vreau nici eu sa ii mai incurc cu problemele mele. Oricum, mi-am recapatat un pic positivitatea pe moment.
Multumesc din nou!

5 06 2016
Bianca

Orice situatie se poate rezolva, e nevoie doar de rabdare. Nu iti fa griji, e normal ca fiind intr-o tara diferita si sistemul de invatamant e altul, si atunci e mai greu. Suntem alaturi de tine.

5 06 2016
Ana

Buna Babydoll,

Eu cunosc pe cineva care atunci cand a plecat din tara spunea ca mai bine se intelege prin semne decat in limba straina in care urma sa invete.
A perseverat pentru ca este o luptatoare, nu a cedat cand i-a fost mai greu si a reusit.
Nu si-a facut planuri pe termen lung.
A trecut peste provocarile zilnice.
Te sfatuiesc sa faci la fel.
Si te uiti in urma peste cativa ani, cand o sa accepti ca inceputul a fost mai greu.

Insista cu profesoara de engleza pe raspunsurile la teste.
Si nu te pierde cu firea la examen. Ii spui profesorului ca stii raspunsul, il rogi sa iti dea un ragaz sa formulezi.

Succes!

13 06 2016
BabyDoll

Salut! A trecut mai bine de o săptămână de când am lăsat un mesaj aici. Dar nici nu știu de unde să încep. Situația mea devine din ce în ce mai rea. Deja simt că părinții mei mă urăsc. Școala s-a terminat. Acum însă trebuie să aștept să văd rezultatele finale. Cum am mai spus, profa de engleză mi-a spus să stau liniștita, chiar daca a rămâne repetentă este frica mea cea mai mare. Într-adevar, poate nu mă vor lăsa repetentă de acum, in Iunie, dar sigur mă vor lăsa corigenta, și voi trece toata vara printr-un coșmar, la fel ca anul trecut, când am fost corigentă la 3 materii și nu am reușit să duc pâna la capăt examenele. Ceea ce mă demoralizează cel mai mult e că, chiar daca tot anul școlar am încercat să dau tot ce e mai bun, în ciuda faptului că am probleme cu limba străina, și faptul că sunt demoralizată cam de când am venit aici, am încercat, dar nu ajung nicăieri ( aș vrea să pot spune că am depresie, dar sunt conștientă că este o boală gravă și nu vreau să imi pun un diagnostic singură, cu toate că m-am documentat foarte mult în legatura cu problemele mele și mă regăsesc) În toți anii ăștia am suferit mult, cu singurătatea ( care intr-un final am acceptat-o), anxietatea ( nu pot să stau mult in public, când sunt printre mulți oameni, mă agit și simt că mă sufoc) și.. Depresia? Hai să continuăm să spunem că am depresie, chiar dacă nu îmi place să recunosc. Sunt complet distrusă psihic. Și cred că se simte și fizic. Cred că am menționat deja că am avut niște probleme în zona burții. Țin minte cum a început. În fiecare dimineață, aveam o anxietate incontrolabilă, și simțeam cum niște ace îmi ajung la stomac. Abia anul ăsta părinții m-au dus la doctor, când au vazut că nu mai am menstruatie. Ai mei parcă pur și simplu nu vor să înțeleaga că am o problemă. Credeți-mă, am încercat să vorbesc cu ei, dar nu se ajunge nimic. Tot timpul primeam răspunsuri de genul ” cauți explicatii; știi doar să cauți scuze”. Recent când chiar am vrut să ii spun mamei că nu mai sunt fericită deloc, că nu mai reușesc să fac nimic, și că mă simt inutila, la început părea că înțelegea, dar apoi a început să spuna, bătându-și joc oarecum de mine vorbind la persoana 1 referitor la mine ” ah, pot să mă machiez dimineața, să îmi îndrept părul, da de învățat, nu mai pot”… Atunci am înțeles perfect că e inutil. Eu chiar încerc, mă tot zbat, și nimic. Chiar simt că nu mai sunt in stare de nimic… Și pe buna dreptate, nu reușesc sa fac nimic, fiindca dimineața la scoala imi spuneam ” o să fac aia, o să citesc cartea aia, o să fac desenul ăla, o să văd filmul ala” dar apoi când mă intorceam acasă, eram pierdută. Nu mai puteam să incep să fac nimic. În toate dățile alea când mă forțam din toate puterile să învăț, simțeam cum îmi bate inima puternic când citeam din manual, îmi simțeam tot corpul din plumb și nu puteam să fac nimic. Plus dățile când îi auzeam pe părinții mei certându-se . În ambele cazuri, sfârșeam în a avea crize de plâns. Ironic e că, mie îmi place să învăț, dar probabil că mi s-a pus atâta presiune încât deja sunt doborâtă psihic. Am tot încercat să ii fac pe ai mei să înțeleaga, că nu mai sunt ca înainte, și că stau foarte rău cu moralul, dar nici măcar cu dovezile fizice ( problemele cu stomacul, și rarele dățo când m-am automutilat) văd că nu vor să observe. În România nu mă pot întoarce . Cu toate că mă gândesc cum ar fi să merg la un unchi sau la o matușă, dar cred că cer prea mult. Și deja sunt o povară, nu vreau să îi deranjez pe alții. Plus, asta măcar ar fi fost o opțiune dacă trec clasa cu bine, dar văzând circumsțantele, și de la viitorul meu pot să îmi iau la revedere. Părintii deja au impresia ca am viitorul stricat, și imi spun ” o să devii o menajera, o badanta” etc. Și alte insulte de tip ” proastă, neispravită” etc. Ieri seară a intrat tatăl meu in cameră și mi-a zis ” mâine te trezesti la 9″ eu ” de ce?” „Păi cu școala ai terminat-o, trebuie să muncești” i-am spus că nici măcar rezultaltele cu media nu a văzut-o, dar a făcut un gest de tip ” mda bine”. Cum am spus, mă îndoiesc că rămân repetentă din Iunie, dar chiar dacă rămân corigentă și sunt nevoită să dau examene, la starea în care sunt, se va sfârși rău. Cred că istoria de anul trecut se va repeta. Și tocmai de asta sunt in pericol. Sunt conștientă că am viitorul ruinat, părintii mă urăsc iar eu sunt un rahat inutil. De fapt, ieri chiar plănuisem să îmi pun capăt. Însă cu puțin timp înainte de a începe să scriu un bilețel, îi trimisesem un mesaj fratelui meu, care este ca o jumătate din mine, de tip ” putem vorbi? Dacă n-ai treabă”. Apoi când scriam bilețelul, am primit un mesaj de la el. Am izbucnit imediat în plâns. Mai ales cu câtă veselie îmi răspunsese. Pentru o zi, m-a salvat. E unicul care și-a dat seama că am o problema. El e printre puținele motive pentru care încă sunt în viață, chiar dacă nu realizează. Singurele motive care m-au ținut în viață sunt faptul că nu vreau ca părintii mei sa sufere mai tare decât o fac acum din cauza mea, și el, care mereu și-a dorit o soră, și pe care mereu am simțit nevoia să il protejez, chiar daca el e mai mare cu 7 ani. Dar apoi mă gândesc, părinții vor plânge o vreme, dar își vor da seama că e mai bine fără mine. Pe el însă, nu vreau să il las singur. Tocmai de aia tot încerc să supraviețuiesc. Dar în același timp, sunt foarte hotărâtă. Deja am cedat, nu mai am forță deloc. Nu știu cât am să mai continui, fiindcă deja sunt convinsă 99.9 că nu se va sfârși nimic cu bine.
Am încercat cât de cât să fac un rezumat din toata dezordinea asta, dar ce am scris eu aici e ca suprafața unui iceberg.
Mulțumesc din suflet pentru timpul acordat. Știu că am scris un text destul de lung, dar neavând pe nimeni care să mă ia in serios, nu am unde să dau totul pe afară. O să încerc să fiu activă aici. Sper doar să nu mai simt să fiu nevoită să fac vreun gest prostesc.. Dar până atunci, sincer, aștept un miracol. Este cam egoist, dar eu știu că am încercat dau totul din puterile mele.
Mulțumesc din nou!

13 06 2016
ELLA

Buna BabyDoll,

Sunt convinsa ca vei gasi puterea sa treci peste proba aceasta…Nu se sfarseste lumea cu un esec…
Oricum vine vara si are o multime de zile,multe ore in care poti socializa,poti cunoaste prieteni noi,poti vorbi mai liber si linistit cu parintii tai…Sunt sigura ca ai inteligenta necesara pentru a te redresa ,pentru a recupera lipsurile lingvistice pe care le ai…
Pe vremea adolescentei mele cea mai buna solutie era invatarea si pregatirea lectiilor cu o prietena,care evident invata mai bine…
Nu dispera si priveste partea frumoasa a lumii in care parintii tai au ales sa va creasca…
Iti doresc mult succes.Iar primul pas pe care il poti face este sa acorzi studiului,chiar daca este vacanta,o parte consiserabila…Imbina studiul cu sportul,plimbatul,socializarea si lectura.
Inca o data SUCCES!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: