Giovis

20 03 2016

Va salut vreau sa mor urmeaza sa fac rost de niste medicamente imi lipsește doar curajul, vreau sa mor pt ca sufăr de o boala genetica rara, se numește neurofibromatoza,cautati pe google imagini si veți înțelege, dar cel mai tare sufar ca sunt singur nu ma place nimeni, vreau sa traiesc dar nu singur izolat am 30 de ani si nici un motiv de trait


Acțiuni

Information

12 responses

20 03 2016
Adrian

Draga Giovis,

Bun venit aici. Am citit puțin despre neurofibromatoză și, așa cum probabil te aștepți, nu îți voi spune că totul e roz sau alte dulcegării de felul acesta. Îți voi spune, în schimb, că în orice situație te-ai găsi, poți găsi motive suficiente pentru a trăi, și că moartea nu trebuie grăbită în vreun fel, cu atât mai mult cu cât nici unul din noi nu iese din viață… viu! Va veni ea oricum, așa că de ce am grăbi-o?

Da, nu e deloc nici ușor, nici comod, nici plăcut să fii nevoit să faci față simptomelor afecțiunii de care vorbești. Pe de altă parte, dacă stăm să ne gândim la milioanele de oameni care suferă la rândul lor de afecțiuni mai grave sau mai puțin grave, trebuie să admitem că unii au reușit să le facă față mai bine, alții mai puțin bine… ÎNSĂ, printre cei care au reușit, se află oameni care, în ciuda condiției lor, au devenit o sursă de motivație și de inspirație pentru alte milioane de oameni. Pentru că nu suntem singuri pe aici… și pentru că atât viața noastră, cât mai ales moartea noastră, îi poate afecta iremediabil pe cei dragi din viața noastră – părinți, frați, surori…

Depinde, deci, cu ce îți alimentezi mintea, dragă Giovis. Ți-o alimentezi cu informații de genul „sunt bolnav, sunt singur, nu sunt bun de nimic”, sau ți-o alimentezi spunându-ți că, în ciuda tuturor inconvenientelor, vei lupta? Ai văzut Shrek? E un film extrem de motivant… Ne îndemnai să căutăm pe internet afecțiunea ta… ceea ce am și făcut… acum e rândul meu să te rog să cauți informații despre două persoane.

Prima este Joni Eareckson Tada. O sportivă care avea întreaga viață înaintea ei, dar care a avut un accident stupid în urma căruia a rămas paralizată de la gât în jos.

Cel de-al doilea este Nick Vujicic, un om care s-a născut fără mâini și fără picioare.

Amândurora le-au trecut prin minte tot felul de gânduri, așa cum este de așteptat în situații de genul acesta. În ciuda acestui fapt, ei amândoi sunt azi o inspirație pentru milioane de oameni. Caută și descoperă povestea lor, și felul în care au reușit să supraviețuiască, în ciuda acestor inconveniente majore. Dacă ei au reușit, și tu poți reuși! Curaj, îți suntem alături!

Cu prietenie,
Adrian

PS Atașez aici două linkuri către două materiale în limba engleză despre respectivii. Dacă nu te descurci cu engleza, cu siguranță vei găsi materiale și în limba română. Sunt curios să aflu gândurile tale după ce vei viziona materialele acestea și, implicit, după ce vei căuta mai multe despre cei doi…

Joni – aici: https://www.youtube.com/watch?v=VVXJ8GyLgt0

Nick – aici: https://www.youtube.com/watch?v=s3QezBvN1BE

20 03 2016
giovis85

Au prieteni si familia alaturi,nu sunt din romania si au un psihic rezistent,dar mai ales sunt casatoriti eu nu am nici o sansa sa am pe cineva alaturi,in + cine ma vede crede ca se ia boala si se feresc de mine,nu ma pot duce la o piscina,nu ma pot duce la mare nu ma pot dezbraca nicaieri,din fericire am loc de munca,am mai vb cu cineva are boala asta dar lui ia afectat coloana are 3 operatii si merge foarte rau,are 45 de ani dar e casatorit are si copii deoarece a depistat boala tarziu,se spune ca e mostenire dar nici din fam mea nici din a lui nu are nimeni boala,eu am 2 frati o sora si 5 nepoti si doar eu am boala de ce ? medicul de familie nici nu a stiut cum sa incadreze boala,trebuie sa fac RMN si analize dar nu imi permit
pt ce sa traiesc?

20 03 2016
Adrian

Draga Giovis,

Ai citit printre randuri… Nici Joni, nici Nick nu erau casatoriti in momentul in care s-a intamplat ce s-a intamplat… Amandoi s-au casatorit ulterior, cu oameni care le cunosteau atat dizabilitatile, cat mai ales sufletul. Si au ales sufletul lor imens! Deci, se poate!

Cu prietenie,
Adrian

22 03 2016
giovis85

Revin cu ganduri mai bune,acest text il scriu in perioada mai „buna” a mea,sunt constient ca sinuciderea nu e o solutie daca dincolo e mai rau ca aici? Am momente de cateva zile cand sunt depresiv si spun ca nu are rost sa traiesc,dar am si momente bune in care cred ca se putea si mai rau,nu imi explic trecerile de la o stare la alta,poate mi le poti explica Adrian de multe ori simt nevoia sa vb cu cineva dar nu am cu cine,cineva sa ma inteleaga
Ce imi doresc eu:
un sufled cald ,fie si o fata de pe sate saraca ,am locuinta am loc de munca,nu fumez,nu consum alcool,nu as da niciodata intr-o fata,defapt nu am dat o palma nimanui in viata mea,urasc violenta.
Ce ma afecteaza:
Sa vad femei batute de prieteni,sot (ma afecteaza deoarece eu nu as face niciodata asa ceva,fetele prefera baietii violenti)
Fete inselate de prieteni,sot eu nu as face asta
cazuri sociale,copii parasiti,aruncati la gunoi,ucisi etc
pur si simplu imi curg lacrimile cand vad atata cruzime,si la maltratarea animalelor sunt sensibil,si animalele au suflet

astept un rsp din partea ta Adrian,am o sansa in viata asta ?

22 03 2016
Adrian

Draga Giovis,

Simplul fapt că trăim, că respirăm, reprezintă tot atâtea șanse în această viață. Azi poate că nu îți merge așa cum îți dorești, dar mâine lucrurile se pot schimba așa cum nici nu te aștepți. Desigur, nu este nici o garanție că totul va fi bine, și mi se pare nerealist să poată afirma cineva așa ceva. Un lucru știu însă cu siguranță: „atâta vreme cât trăiește un om, tot mai este speranță”. Nu o spun doar eu, ci o afirmă Biblia, cartea despre care eu cred că este inspirată de Dumnezeu.
Atâta vreme cât trăim, avem așadar șansa de a ne fi și mai bine. Moartea, în schimb, nu poate aduce nimic bun… Deci, pentru mine, alternativa este simplă: nu avem de ales decât să trăim, și să luptăm pentru șansele pe care le avem în viață. Dacă sunt mici, să le creștem… Iar dacă nu există ori sunt infime, să le creăm… Să ne străduim, să facem tot ce ține de noi… Să ne ridicăm, din nou și din nou, până când vom reuși. E simplu? Bineînțeles că nu! Dar merită cu prisosință orice efort!

Cu prietenie,
Adrian

20 03 2016
giovis85

daca eram in SUA poate dar eu sunt izolat nu prea socializez,oricum multumesc Adrian pt buna intentie dar nu mai am nici o speranta

22 03 2016
Andreea Simona

Buna
Si eu vreau sa ma sinucid…sunt intr o depresie care a depasit limitele vointei mele,refuz sa gandesc orice pt ca imi face rau chiar si sa mai regret ca de 3 luni de zile am plecat de sute de ori sa caut metoda prin care sa termin cu tot.
Sunt din Bucuresti,tu de unde esti Giovis??

23 03 2016
Adrian

Draga Andreea Simona,

In coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” și pentru tine, cu acest pseudonim pe care ți l-ai ales – „Andreea Simona”. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport – oameni care au trecut prin aceleași probleme…

Cu prietenie,
Adrian

24 03 2016
giovis85

Cum deaqu sa mai suporti viata asta cand nu ai nici un sprijin, nici o linie de suport pt cei cu boli rare, nici un ajutor psihologic gratuit, am ajuns sa le explic medicilor maladia de care sufar, iam cerut medicului de familie o hartie cum ca boala mea e netratabila, a spus ca nu imi poate da asa ceva

25 03 2016
Adrian

Draga Giovis,

Exista doua organizatii catre care eu mi-as indrepta atentia acum: prima este Alianta pentru Boli Rare Romania (http://www.bolirareromania.ro/), iar cea de-a doua este Asociatia pentru Protectia Pacientilor (http://www.protectiapacientilor.ro/).

Cu prietenie,
Adrian

29 03 2016
Giovis

Adrian vreau sa iti multumesc pt gura de aer data si vb frumoase,se pare ca am o speranta la o viata mai buna,am gasit un grup pe facebook despre boala mea (neurofibromatoza) am vb cu initiatorul la telefon si el are aceasta boala, se pare ca suntem mai multi, spre deosebire de mine el sa resemnat are o familie si un copil care a mostenit boala,vrem impreuna sa facem un grup de suport,o organizatie in acre sa ne strangem toti cei ce avem aceasta boala suntem vreo 300 pana acum,speram la mai bine
multumesc pt tot,eram hotarat sa ma sinucid inainte sa intru aici si sa vad o groaza de alte probleme.

30 03 2016
Adrian

Cu drag, draga Giovis! Ma bucur mult de aceasta noua perspectiva! Cred ca este important ca oameni ca tine sa se implice in a face cunoscuta cauza celor care sufera de astfel de afectiuni, fie si doar din considerentul ca voi stiti, cunoasteti prin ce ati trecut, si macar altii, poate mai tineri sau mai putin puternici, sa nu se confrunte si ei cu aceeasi nepasare din partea celor implicati, sau cu aceeasi ignoranta din partea medicilor. Implica-te deci, te incurajez cu toata convingerea, si fa Romania o tara mai buna pentru cei care au neurofibromatoza!

Si, evident, noi suntem in continuare aici, oricand simti nevoia sa discuti cu cineva! Iar daca tu, la randul tau, vei dori sa continui sa lasi cate un gand bun, un cuvant frumos cuiva in nevoie, vom fi onorati sa stim ca prietenul nostru virtual se implica in continuare!

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: