Ema Z.

8 03 2016

Buna…. realitatea e ca acest gand de a termina cu viata, imi da tarcoale de ceva timp….cam de cand o vecina de a mea , nemaiputand suporta durerea unei nevralgii de trigemeni s-a […moderat…]. Cum viata mea a devenit o povara pentru mine , ma gandesc din ce in ce mai des la ideea de a ma sinucide, caut mereu informatii despre asta, insa tot ce ma mai tine e familia mea, gandul ca vor suferi. Imi e teama ca un declic va declansa momentul acela si incerc sa strig mut dupa ajutor, insa din pacate nimeni nu ma aude,poate pentru ca nu vreau sa fiu auzita.Toate sunt aiurea, nimic nu ma mai face sa ma bucur de o noua zi, in fiecare seara cand ma duc la culcare ma rog sa nu ma mai trezesc.Singuratatea si plansul sunt cei mai buni prieteni ai mei, iar faptul ca sunt departe de casa mai toarna o picatura.Nimic din ceea ce am facut pana acum cu viata mea nu e ok si nu vad decat un mare esec ca mama, ca sotie, ca fiica.


Acțiuni

Information

9 responses

8 03 2016
Adrian

Dragă Ema,

Bun venit aici! Te rugăm să ne povestești mai multe despre tine, pentru a putea înțelege mai bine natura problemei cu care te confrunți.

Cu prietenie,
Adrian

8 03 2016
Ema

Buna ziua,
Nu stiu ce anume as putea spune, spicuind, pentru ca in aceste momente am senzatia ca ar trebui sa povestesc intreaga mea viata , toate sunt ca intr-un cerc vicios, nu e ,,o problema„…sunt ,,problemele„ de-a lungul timpului. Am crescut cu un tata alcoolic, in certuri si scandaluri, batai si incercari de sinucidere. Cand era mama, cand tata. Acum ca tata nu mai e, desi constientizez ca nu a fost tocmai un tata model, stiu ca in sufletul lui ne-a iubit si mereu am putut sa ma bazez pe el.Inclusiv eu, din cauza batailor si a fricii de el am incercat sa ma sinucid pe la 17 ani. M-am casatorit la 21 de ani si la 22 eram mama. Am trecut in extrema cealalta incercand sa fiu prietena cu copilul meu , insa recunosc sa si eu am dat in copilul meu , probabil ca e adevarat ceea ce se spune ca un copil agresat va deveni la randul lui un agresor.Au fost cateva dati, nu era o obisnuinta , dar am realizat ulterior ca nu era o solutie. INsa imi iubesc copilul, am vrut sa ii ofer totul si sa nu ii lipseasca nimic, nici material nici sufleteste. Nu doar i-am asigurat un confort, am reusit totusi sa am o legatura stransa cu el, dincolo de relatia mama-fiu. Noi locuim in Spania si cand el era in clasa a 7-a l-am adus la noi, dupa o separare de 2 ani. A facut aici scoala, insa a renuntat inainte sa isi termine studiile. Aici simt ca este esecul meu, ca nu am stiut cum sa il ajut pe drumul acesta, ca prinsa in rutina muncii…aici trebuie sa muncesti mult sa poti sa tii ritmul, din dorinta de ai-i oferi o viata buna, cred ca am gresit prioritatile. In urma cu 2 ani s-a reintors in Romania si acum si-a reluat studiile. E un copil tare bun, cuminte educat, insa faptul ca a renuntat la scoala mi s-a parut a fi esecul meu ca mama.Mi-as dori sa il pot sprijini mai mult…insa din pacate asa cum e acum situatia nu pot.Ca fiica am esuat lamentabil, in cel mai rau mod cu putinta. Tatal meu a decedat in urma unei interventii de indepartare a unui plaman si cand am aflat ca este bolnav am vrut sa merg acasa, insa atat el cat si mama au spus ca operatia a fost ok si ca mai bine sa mergem toti in vara aceea in vacanta, pentru ca trecusera ceva ani de cand nu mai fusesem. Insa el a facut un edem pulmonar urmat apoi de un stop cardio respirator si s-a stins, Si desi au trecut cativa ani , nu imi pot ierta ca nu m-am dus acasa, ca nu mi-am luat la revedere si ca poate nu am facut suficient pentru ca sa fi trait. Imi pare rau ca nu am apucat sa ii spun ca desi niciodata nu m-am inteles bine cu el…l-am iubit si azi imi lipseste enorm.Am fost la inmormantare si oricat i-am cerut sa ma ierte ca nu am fost langa el… a fost degeaba. Acum mama e cu fiul meu, au grija unul de celalalt si ma simt tot atat de neputiincioasa ca nu o pot ajuta mai mult.Ne-am impotmolit in jungla datoriilor financiare, deoarece sotul meu a ramas la un moment dat fara munca si cu ,,ajutorul„ prietenilor a trecut din greseala in greseala, nu l-a invatat nimeni ce si cum. S-a trecut de autonom ,insa nu i-a mers foarte bine si datoriile la stat au aparut imediat, datorii de care tragem fara sa le putem achita. Sotul meu e un om muncitor si bun, munceste prea mult as zice eu, il mai ajut si eu cum pot, insa nu reusim deloc sa iesim din impasul acesta. Si gandurile astea ma macina nonstop. Noi locuim intr-un loc izolat, abia vezi un suflet de om la o saptamana odata si poate ca si singuratatea asta ma face atat de deprimata. Amandoi stam si ne gandim cum sa iesim din toata situatia asta, insa ori de cate ori lucrurile pareau ca incep sa mearga aparea ceva si trebuia sa o luam de la capat. Anul trecut, sora tatalui meu care era foarte bolnava si nu avea pe nimeni a decedat. A trebuit sa mergem sa o inmormantam noi, ca nu avea cine si a trebuit sa facem un imprumut pentru ca nu aveam banii necesari. Toate problemele acestea ne-au indepartat sufleteste si fiecare si-a gasit refugiul in ceva. El a inceput sa bea din ce in ce mai des si mai mult , iar eu sa ma gandesc din ce in ce mai mult la sinucidere, ca la o iesire din mizeria viatii . Insa desi nu imi doresc asta…ma gandesc la ei, la impasul in care s-ar gasi, la suferinta lor, cu toate astea desi constientizez ca nu e ok, nu pot sa nu ma gandesc.Odata i-am spus de felul cum ma simt si el considera ca totul o sa treaca,nu vreau sa stea ingrijorat din cauza mea, mai ales ca munca lui e plina de riscuriPentru ei incerc sa alung gandul acesta insa nu pot…oricand am un timp liber ma invadeaza. Caut fel de fel de informatii, ma uit la clipuri cu sinucidere asistata, asa am aflat de medicamentul acela […moderat…]. Si desi imi e frica de moarte , dezamagirea vietii mele ma face sa continui, sa ma interesez de unde il pot cumpara… sa acumulez informatiile necesare.,Totul e ca o pregatire, ca ceva ce trebuie facut in ciuda a ceea ce doresti.Stiu ca nu e bine , dar am obosit de viata mea, de plans. Iar sarbatorile sunt mereu triste, cand iti doresti sa fii langa ai tai, sa impartasesti bucuria.Se spune ca Dumnezeu nu ne da o cruce mai mare decat putem duce, dar sincer , pe mine a mea m-a ingenughiat.Nu stiu daca vreodata voi avea curajul sau lasitatea sa duc gestul la bun sfarsit, insa imi e teama ca orice e posibil si ca o alta lovitura va fi picatura care va umple paharul.
Sper ca nu v-am plictisit cu nebuniile mele… pentru unii e doar viata, pentru mine e amaraciunea ei.
O zi buna
Ema

8 03 2016
Ema

Azi am plans mult… am citit pe acest blog si am plans..poate pentru ca atunci cand esti singur gandurile te duc tocmai unde nu vrei, faptul ca e o sarbatoare pe care o petreci la telefon urand mamelor la multi ani am plans gandindu-ma la faptul ca ma indrept spre ideea sinuciderii mereu e ca si cu dusul la dentist….stii ca doare dar e inevitabil.Mi-am facut comanda pe net de […moderat…]. Cum am mai spus…stiu ca nu e bine dar nu ma pot abtine… E ceva care nu ma lasa sa ma opresc din drumul acesta.Prima data am incercat la 17 ani cu […moderat…]…a fost cam la fel…ideea incoltita, cumparam din cand in cand cate o cutie de pastile, pana am strans cam […moderat…], pe care le-am sfaramat si le-am pus bine. Cand momentul a venit, dupa o cearta cu tatal meu si bataia de rigoare , le-am amestecat cu apa si le-am baut…erau amare si am mancat imediat un mar… de fapt am inceput sa mananc pentru ca nu am reusit …Nu imi mai amintesc nimic apoi…doar ce mi-a povestit mama. Am cazut jos dormind. S-au gandit ca am facut ceva si mi-au dat lapte si apoi apa cu sare . Desi am vomat cam 80% din substanta ingerata, am fost inconstienta 2 zile.Si nu m-au dus la spital, pentru ca amandoi munceau in sistemul sanitar si le-a fost rusine.De asta imi e teama de acel declic cand ceva ma va duce sa ma decid. Stiu cum va fi..ce se simte , cum actioneaza si de aceea am ales acest medicament.Pana atunci …toate cele bune
O seara linistita
E

8 03 2016
Ana

Ema,
Ar fi exclus sa veniti o perioada in tara?
Sa inghetati activitatile sotului tau si sa munciti aici pentru plata creditelor?
Tie ti-ar fi mult mai bine cu mama ta si cu baiatul tau.
Incearca sa indepartezi de tine gandul sinuciderii. Nu este o solutie. Esti obosita, esti suparata.
Lasa amaraciunea. Hai sa ne facem ca nu o vedem.
Eu iti doresc o primavara frumoasa.
Ana

8 03 2016
Ema

Buna Ana, este exclus sa putem veni, datoriile le avem aici, suntem plecati de 15 ani. Cu ce am castiga acolo nu am putea plati ceea ce datoram aici. In plus mai avem si casa la care inca mai avem cativa ani de platit.Si eu m-am gandit mult la posibilitatea asta, insa stii care e problema?Ca si eu si sotul meu suntem genul ala de oameni care nu vor sa lase urme rusinoase dupa ei.Amaraciunea nu ai cum sa nu o vezi….cand esti tot timpul singur. Eu sunt singura toata ziua si ca atare gandurile o iau razna oricand.Si da…ai dreptate– sunt obosita de viata..
O seara buna
E

8 03 2016
Adrian

Draga Ema,

Incerc eu un prim răspuns. Scrii că ai eșuat atât ca fiică, cât și ca mamă. Dă-mi voie să îți spun că încă nu ai eșuat, și sper să nici nu o faci!

Nu e vina ta că tatăl tău a murit. Atunci ai luat decizia cea mai bună, împreună cu ai tăi, și le-ai respectat dorința. După cum știm însă cu toții, nu întotdeauna se întâmplă așa cum ne dorim… Chiar crezi că, dacă ai fi știut că așa se va întâmpla, nu ai fi venit în țară?! Bineînțeles că nu… Nu ai știut, nici el nu a știut, iar restul e deja istorie… Important este ce vei face de acum înainte!

Spui că băiatul tău e împreună cu mama ta… Eu aici m-aș opri! Cam cum crezi tu că ar primi băiatul tău vestea că tu nu mai ești? Ție îți e greu pentru că nu ai ajuns să îl prinzi în viață pe tatăl tău… Dar băiatului tău cum crezi că îi va fi, știind că tu ai ales să îți pui capăt zilelor? Și mama ta?! Tu poți înțelege cum e să îți pierzi un părinte…

Știai că sunt șanse mari ca, dacă tu alegi să te sinucizi, și alte persoane apropiate ție, din familie, să îți urmeze exemplul? Inclusiv copilul tău? Sau că, dacă printr-o minune ei vor alege să nu o facă, vor rămâne cu niște răni imense, pe care le vor purta tot restul vieții lor? Ești dispusă să le faci lucrul acesta? Tocmai lor?… Desigur că NU!!!

Și ce dacă ți-ai comandat acel medicament de pe internet? E simplu: atunci când îl primești, arunci imediat pastilele în toaletă și tragi apa! Fără să stai pe gânduri! E cea mai bună investiție pe care o poți face, dacă nu pentru tine, atunci măcar pentru copilul tău… pentru mama ta…

Nu suntem singuri în acest Univers. Ceea ce facem nu ne privește și nu ne afectează DOAR pe noi, ci și pe ceilalți cu care intrăm în legătură… în mod special pe cei dragi nouă! Iar lucrul acesta se întâmplă indiferent de cât de puțin ne-am dori lucrul acesta… sau de cât de mult am dori să îl evităm… Sunt aici MULTE relatări adevărate… Vei găsi aici oameni care și-au pierdut pe cineva drag în urma unei sinucideri… Știi ce ți-ar spune, dacă ai fi dispusă să asculți, și dacă durerea le-ar permite să răsufle suficient cât să-și șteargă lacrimile, din nou și din nou, cât să poată povesti? Că nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu îi poate înlocui pe cei dragi ai lor, care acum nu mai sunt… Că ar fi dispuși să facă orice, absolut orice pentru ca acel lucru să nu se fi întâmplat… Din păcate, lucrul acesta este imposibil… ÎNSĂ, din fericire, pentru tine este posibil… Nu e nevoie ca băiatul tău să treacă prin aceste lucruri… Nu e nevoie ca mama ta să moară înainte de vreme, de durere că și-a îngropat propria fiică… Crede-mă, prețul plătit pentru acele pastile, pe care TREBUIE să le arunci la toaletă, este mult prea mic, comparativ cu toată durerea pe care o vei provoca…

Te înțeleg că vrei să scapi, dar nu așa… Încercând să scapi tu de o durere pe care o consideri de nesuportat, vei lăsa în urma ta cel puțin DOUĂ dureri de nesuportat… Merită? Cu siguranță, NU! Cu atât mai mult cu cât e vorba despre mama ta și despre copilașul tău, pe care l-ai născut…

Cere ajutor, mergi chiar acum la camera de gardă a celui mai apropiat spital, și spune-le ce ai de gând să faci! Sau sună la 112, dacă chiar nu poți rezista fără să îți faci rău… Și vei primi ajutor! De dragul lor, al celor dragi sufletului tău! Și scrie-ne în continuare, ok? Noi suntem aici!

Cu prietenie,
Adrian

10 03 2016
Ana

Spui foarte frumos ca nu vreti sa lasati urme rusinoase, atunci trebuie sa excluzi sinuciderea din planurile de viitor.
Ai ajuns in impas, ti-ai analizat viata de pana acum, incearca sa treci la un alt nivel.
Ambaleaza durerea asta si pune-o deoparte. Stii ca exista, dar las-o deocamdata si incearca sa traiesti fara ea. Sa te bucuri ca sotul tau e sanatos si e langa tine, sa te bucuri ca ai un copil bun si o mama.
Nu ai putea sa faci niste cursuri la distanta?
Trebuie sa iti ocupi timpul cu ceva folositor si care sa iti faca placere.
Daca nu puteti veni in tara, ai putea sa ii chemi pe mama ta si pe baiatul tau sa stea cu voi o luna?
Va incarcati bateriile. Stiu cum e sa ai pe cineva drag departe. Clipele petrecute impreuna sunt foarte intense si incarca bateriile tuturor pana la urmatoarea intalnire.
Astepam vesti bune.

3 04 2016
madalina

Buna am nevoie de ajutorul vostru de la vrsta de 7 anisori pna in momentul respectiv nu am avut o veata buna tatal meu cu ani in urma era forte agresiv o lovea pe mama mea pe mn si pe frati mei se intmpla aproape zilnic a fost groazic tatal mei nu ma lasa sa es pe afara sa ma joc cu copii de vrsta mea sau sa am preteni nu am avut o copilari frumoasa….
Dupa cti va ani in urma eu am ramas la o matusa de a mea parinti mei a plecat in Italia la o vrsta frageda mam pus inpreuna cu u baeat care era ma mare Ca mn cu cativa ani am avut o relate cu el cand au auzit parinti mei nu a fost deacord cu relatea nostra ne iubiam enorm parinti mei ma luat in italia parinti mea a fost decord sa vina in vizita sa ma vada dupa 1 an el era in rom si eu in italia am auzit Ca ma insiala au aflat si parinti mei si nu am mai fost decord cu el au trecut 3 ani de multe ori ma gandesc sa ma omor

3 04 2016
Adrian

Draga Madalina,

Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am creat o „casuta” cu numele tau, la care am adaugat un „I”, intrucat mai exista deja cateva Madaline pe aici. Casuta ta se numeste, asadar, „Madalina I” (de la Italia). Acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: