Katyana 01

6 02 2016

Buna ziua,
Sunt o tânără de 22 de ani şi simt că nu mai rezist. Vreau să mă sinucid. Motivele sunt mai multe, ele învârtindu-se în jurul aceluaşi aspect. Anume un loc de muncă. Anul trecut am terminat facultatea cu nota 10 la licență şi vreo 9,75 media anilor de studiu. In vacanta am lucrat, apoi in octombrie am venit la facultate pentru a-mi contiunua studiile de masterat. In orasul unde studiez am cautat un loc de munca. Am gasit ceva ca promoter. A fost bine, dar doream ceva mai mult. Mi s-a propus să devin agent de vânzări de telefoane. Din păcate proba pe care am dat-o nu am trecut-o. Am stat o săptămână în probă şi nu am reuşit. Am renunțat la ideea de a mai lucra acolo ca promoter. După vacanța de iarnă tot îmi caut, dar nu reuşesc. Acum şi situația mea financiară e critică. Părinții mei nu ştiu acest aspect. Ştiu doar că îmi caut un loc de muncă. Vreau să mă sinucid, deoarece îmi este ruşine de mine. Simt că lunile acestea le-am pierdut. Mi-e este dificil să trec peste stările de depresie. Mi-e ruşine că am ajuns în această situație. Simt că dezamăgesc pe toți. Nu mai am încredere în mine. Cred că orice aş face nu are niciun rost. Mi-e ciudă pe mine că nu am ascultat să fi dat titularizarea. Credeam că nu voi putea face față. Simt că cel mai util lucru ar fi să mor. Ar scăpa toți de o povară.


Acțiuni

Information

32 responses

6 02 2016
Adrian

Dragă Katyana,

Bun venit aici! Probabil ai observat deja cum stau lucrurile aici. In coloana din dreapta ti-am facut o ‘casuta’ cu numele „Katyana 01”. Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai ajuns unde trebuie. Asteptam sa ne scrii aici mai multe despre problema ta, pentru a ne ajuta sa intelegem cu ce te confrunti.

Până atunci, iată câteva gânduri: nu este un capăt de țară că nu ți-ai luat ÎNCĂ titularizarea. Este câte un astfel de examen în fiecare an, știi asta…

Legat de situația financiară, cred că ai înțeles deja cam care ar fi soluțiile… I-ai menționat pe ai tăi, da, ei sunt o soluție foarte bună. Spui că îți este rușine… Dar încearcă să te gândești puțin la ai tăi, cum s-ar putea simți DACĂ tu te-ai sinucide… Cam cum ar arăta viața lor? Îți spun eu: ar fi DISTRUSĂ! Și nu pentru câteva luni, cât ar dura până când tu să ai un job ok, ci pentru tot restul zilelor lor… Imaginează-ți-i doar!… ACESTA să fie gândul care să te rușineze!… Restul sunt doar detalii, care vin și trec!

Cât despre depresie, eu cunosc oameni care lucrează cu astfel de cazuri și sigur ar putea încerca să te ajute chiar și pro-bono, în lipsa asigurării de sănătate… Ei lucrează în Iași, Cluj și București. Dacă ești în vreunul din aceste orașe, e suficient să îmi spui…

Apoi, mai trebuie să știi că tentativa de suicid este urgență psihiatrică, deci poți primi ajutor indiferent dacă ai sau nu asigurare…

Acum, trăgând linie și adunând, parcă problemele acestea par a fi rezolvabile, nu crezi? Curaj, Katyana… Suntem alături de tine, ok?

Cu prietenie,
Adrian

7 02 2016
IN MEMORIAM

Din ce oras esti..?Daca esti din acelasi cu mine ….garantat ai asigurat un loc de munca…de maine daca accepti…dar sa vedem ce pretentii si asteptari ai….EU SUNT DE PARERE CA a munci nu e rusine…DAR MULTI AU ASTEPTARI EXAGERATE…NU ACCEPTA SA O IA DE JOS…

7 02 2016
Katyana01

Mulțumesc pentru accept. Eu nu sunt pretențioasă la muncă. Şi studiez în Iaşi. Îmi caut de muncă, depun CV-uri. Voi mai încerca. Tot ceea ce vreau este să îmi depăşesc starea de spirit, să devin o persoană mai optimistă. Sunt conştientă că acest aspect mă va afecta pe termen lung. Dar nu reuşesc. Cred de cele mai multe ori că am eşuat şi nu voi mai putea să îmi concretizez ceea ce mi-am propus.
Referitor la titularizare, pur şi simplu am preferat atunci să nu o dau, crezând că nu voi face față.

4 04 2016
raspunsuriortodoxe

Du-te la catedrală, la Sfânta Parascheva. Te vei simți mai bine!
Eu am pățit la fel, fii liniștită!
Angajatorilor nu le pasă de note. Nici eu nu știu de ce… și sunt la a doua facultate :)))

Te pup și fruntea sus!

7 02 2016
Katyana01

Vă mulțumesc pentru accept. În privința locului de muncă nu sunt pretențioasă. Vreau să muncesc pentru a mă întreține şi a continua cursurile de master. Eu studiez în Iaşi. Tot ceea ce vreau este să îmi depăşesc starea de spirit, să devin treptat o persoană echilibrată, dacă nu chiar optimistă. Sunt conştientă că modul în care gândesc mă va afecta pe termen lung. Mi-e ruşine cu mine. Mă gândesc că am eşuat şi că nu îmi voi mai putea concretiza scopurile, obiectivele. Nu ştiu ce mă aşteaptă, incertitudinea mă sperie. Momentan mă simt foarte singură. Am momente în care cred că orice aş face voi eşua. E ca un presentiment. Şi evident, plâng. Chiar nu ştiu ce să fac.

7 02 2016
Ana

Katyana draga,
Ai terminat facultatea cu nota maxina, acum acorda-ti un timp in care sa acumulezi si altfel de cunostiinte.
Sa inveti cum sa iti imbunatatesti increderea in tine.
Sa descoperi si sa dezvolti o forta care poate sa te duca exact acolo unde vrei.
Stii ca in alte tari, unde nu exista o presiune materiala ca la noi, tinerii isi iau un an sabatic dupa ce termina facultatea?
Pleaca in calatorii in alte colturi de lume, fac voluntariat, se cunosc mai bine.
Spune-le parintilor tai ca dureaza pana iti gasesti un job. O sa inteleaga. Dragostea parintilor e infinita.
Si tu mai citeste. Daca nu ai timp sa mergi la un curs de dezvoltare personala, citeste pe net. Gasesti multe articole. Sunt filmulete pe youtube.
E sfatul meu sincer.
Poti sa iti gasesti un loc de munca si acum, dar mi-ar placea sa ai mai multa forta. Sa ai incredere in tine.
Nu te gandi ca nu ai prieteni.
Scrie aici si noi iti raspundem.
Cu mare drag,
Ana

4 04 2016
raspunsuriortodoxe

Dragă Katyana,

Eu sunt la a doua facultate. Am învățat foarte bine mereu, dar angajatorilor nu le pasă de asta. Am pățit și eu multe la interviuri… Faptul că ești respinsa nu te definește!
Du-te la catedrală să te rogi la Sfânta Parascheva; te vei simți mai bine.

Te pup și fruntea sus🙂 !

4 04 2016
raspunsuriortodoxe

Îți dau un sfat: încearcă să muncești pentru tine, să nu ai un scop în a deveni angajata la o firmă. Am făcut eu greșeala asta și îmi pare rău pentru anii pierduți: am muncit foarte mult (10 h/ zi) pentru profitul altora.. Ți se duce tinerețea aiurea.. Intră în învățământ și scrie cărți🙂 multe!🙂 asta dacă nu te pricepi să deschizi o firmă, etc..
Acum sunt mulți oameni jobless, prin urmare salariile mici.. chiar nu merită la cât ești de deșteaptă!
Mult spor la învățat!
Masterul e obligatoriu ca să ai studii de lungă durată! Te sfătuiesc să îl termini!

7 02 2016
lore

Draga Katyana,
Inteleg ca daca trebuie dat examenul de titularizare, ai vrea sa intri in invatamant, sau cel putin iti place munca cu copii.
Cred ca esti isteata, nu toti termina cu medie asa mare facultatea. Asta inseamna ca esti specializata si iti stii meseria. Cel putin in teorie.
Poate ai cautat in locul gresit un job, in sensul ca poate nu ti se potriveste. Ai incercat pe la gradinite? Sau ca bona? Ai lucra tot cu copii, e foarte frumos. Si eu am terminat facultatea in vara si nu am dat titularizarea, dar nu a fost capatul lumii, nici pe departe. Eu acum lucrez la o gradi privata si e foarte fain🙂
Chiar stiu cum e sa iti cauti job, eu am cautat toata vara si am fost mult timp descurajata, asa e sistemul .. Si eu am fost in vanzari acum ceva timp si nu mi-a placut deloc, dar cu copiii e asa fain. Eu am fost mult timp bona, si cel putin ca job temporar, e foarte ok. Poti incerca babysitting pana la titularizare🙂 Titularizarea se poate da si anul viitor, si peste 2 ani si tot asa..🙂 nu te da batuta!
Te incurajez sa cauti in continuare! Si in acelasi timp, sa nu refuzi ajutorul celor dragi. Trebuie sa impartim poverile cu cei care tin la noi.
Astept noutati!🙂

8 02 2016
Katyana01

Mulțumesc pentru încurajări. Acum problema mea se află în situația financiară. Nu am bani şi nici nu am de unde cere. O persoană mi-a spus că mă va ajuta, dar mă tot amână. I-am cerut să mă ajute miercuri şi mi-a spus că joi. Joi m-a amânat pe vineri. Vineri am vorbit şi mi-a spus că mă ajută luni. Mă tem că nu o va face. Era singura persoană care m-ar fi putut ajuta. Nici minute nu mai am să sun. Acum situația mea chiar că e critică. Nu ştiu ce să mă fac. Moralul mi-e la pământ. Simt cum mi se pun piedici ca să nu reuşesc. Uneori îmi spun că Dumnezeu nu vrea să mă ajute. Că chiar El determină aceste chestiuni. Mă simt părăsită. Şi de aceea mă gândesc la a muri. Poate nu ar trebui să gândesc atfel, dar nu mai pot.

8 02 2016
Adrian

Draga Katyana,

De ce nu vorbesti cu ai tai? Cu siguranta parintii te vor ajuta! Oricum ar fi si orice ar zice, parintii nu te lasa de izbeliste atunci cand esti in situatii limita!

Cat despre Dumnezeu, eu ma indoiesc sincer ca El ne paraseste, chiar daca uneori simtim astfel. Hristos, pe cruce, L-a intrebat pe Dumnezeu de ce L-a parasit… Oare il parasise Dumnezeu cu adevarat? Unde era El atunci cand Insusi Fiul Sau trecea prin suferintele acelea? Raspunsul a venit putin mai tarziu, intr-o alta carte a Noului Testament: ‘Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine’. Deci, chiar daca te simti parasita, nu inseamna ca este asa. Poate ca suferinta ta are un scop pe care nu il poti intelege acum, dar pe care il vei intelege mai tarziu. Poti lasa acele lucruri sa te doboare, sau poti merge mai departe incercand sa inveti din ele.

Capul sus, ok? Si vorbeste cu ai tai!

O alta solutie ar fi sa mergi sa discuti cu cei de la serviciul public de asistenta sociala din Iasi. Cred ca te poti incadra sa poti beneficia de serviciile de masa la cantina sociala, pana te pui pe picioare si iti gasesti ceva de lucru! Solutii exista, asa ca ridica-te, sterge-ti ochii, si mobilizeaza-te!

Cu prietenie,
Adrian

8 02 2016
Katyana01

Mulțumesc pentru încurajări. Ideea e că părinții mei nu prea au bani. Nu vreau să îi împovarez şi eu. Ei mă sprijină moral. Chiar nu vreau să le mai cer nimic. Mă copleşesc regretele. Mi-e ruşine de mine. Mi-e ruşine pentru în câteva luni nu am fost capabilă să îmi găsesc ceva de lucru. Evident că persoana care mi-a promis că mă ajută nu a făcut-o. A spus că luni. Am vorbit cu cei la care am lucrat ca promoter şi mi-au spus să merg miercuri. Îmi pare rău că nu am vorbit mai de o săptămână cu ei. Dar tot nu pot să nu mă gândesc că am pierdut timpul în zadar. Am devenit sceptică la faptul că chiar voi lucra miercuri. Mi-e enorm de dificil.

8 02 2016
IN MEMORIAM

Din pacate sunt din alt centru universitar decat celin care studiezi….CRED insa ca obligatoriu trebuie sa le spui parintilor situatia…oricum te iubesc neconditionat….e o stare temporara faptul ca nu lucrezi…..cu siguranta vei gasi ceva de munca……..chiar daca la inceput nu va fi chiar ceea ce meriti…..
Ce facultate ai absolvit?Masterul in ce domeniu il faci?
CARE E PROBL FIN….BANII DE CHIRIE…MANCARE…O DATORIE…SAU..?!
La AJOFM-SOMAJ AI FOST..??!!

8 02 2016
Katyana01

Am studiat istoria. Problema financiară se află în a mă înteține. Momentan nu am niciun ban. Stau la cămin şi nu trebuie să îl plătesc acum. Dar la sfârşitul lunii da. Mă tem că nu voi reuşi să ies din această situație. Am nevoie de bani. Situația este amplificată de regrete şi ruşine. Nu îmi place situația mea. Vreau un loc de muncă. Nu mă pot concentra pe alte lucruri. Nu am ce face. Mă simt depăşită.

8 02 2016
Adrian

Ai facut o cerere catre Serviciul Social al Universitatii? Exista diverse posibilitati de a fi ajutata! Ai depus dosarul pentru bursa sociala?

8 02 2016
Ana

Si la Primaria unde ai domiciliul poti face o cerere pentru ajutor social.
Fara nici o rusine sau jena.
Acoperi acum nevoile pe care le ai.
Incearca.
Si succes miercuri!

8 02 2016
IN MEMORIAM

Ai fost la AJOFM IASI ???!!!!
Parintii iti trimit mancare ?

9 02 2016
Katyana01

De căutat îmi caut de muncă. Am vorbit cu o persoană şi voi lucra puțin. Nu vreau să cer ajutor de şomaj, deoarece vreau să muncesc. Părinții îmi trimit atunci când pot. Apoi e de datoria mea să mă descurc singură. Am o anumită vârstă şi trebuie să am banii mei. Problema cea mai mare la mine se află în încrederea în propria persoană. Cred că nu sunt capabilă de nimic. Şi sunt şi pesimistă. Nu prea înțeleg faza cu optimismul. Încerc să fiu astfel, dar nu reuşesc. Ideea e că nu mai vreau să trec prin toate câte am trecut. Mă refer din punct de vedere moral. Aş vrea să devin altfel, să mă bucur de viață . Să cred că ceea ce fac are vreun rost. Ştiu că descrierea făcută echivalează cu o depresie. Nu ştiu cum să trec de ea. Dacă mă puteți ajuta cu sfaturi, primesc orice indicație.

9 02 2016
lore

Ai prieteni in Iasi?

10 02 2016
Katyana01

Am persoane apropiate aici. Nu e o problemă din acest punct de vedere. Dar nu pot spune oricui situația mea. În plus, atunci când sunt singură, mă gândesc la greşeli pe care le-am comis. Nimeni nu mă poate ajuta când îmi spun mie însămi că sunt o ratată. Nu înțelegeți? Sunt cu psihicul la pământ, deoarece nu mi-am găsit un loc de muncă. Şi gândurile de suicid persistă şi ele. Nu cred că mi se mai poate întâmpla ceva bun, vreodată. Şi de aceea îmi spun că mai bine mor. Sunt cu moralul la pământ. Mă țin tare să nu mă omor. Dar e o chestiune de timp şi de felul în care vor decurge lucrurile.

10 02 2016
Claudiu

Buna,

vreau sa-ti fiu alaturi, daca pot macar cu o vorba…

Pentru un loc de munca nu merita sa te sinucizi. In orasele mari cu siguranta iti gasesti ceva care sa-ti placa…Din ceea ce spui deduci ca esti o persoana sensibila si ambitioasa. Tot ceea ce poti sa faci este sa ai rabdare, din greseli inveti sa fii mai perseverenta si e bine, e bine ca nu accepti orice. Si stii de ce, pentru ca esti o persoana demna sa nu accepti orice, pentru ca atunci cand nu accepti orice, se ivesc ocazii placute si confortabile. Iti spun din propria experienta,numai ca eu sunt o persoana emotiva, de multe ori imi spun ca nu mai vreau sa fiu naiv cu oamenii care mi-au stricat viitorul,profitand de orice ocazie,pentru a-si indeplini visele lor. Am renuntat la liceu,ca sa merg sa muncesc pe santier in Grecia, am renuntat la permisul de conducere,la bacalaureat, iar acuma puteam sa termin si o facultate… am renuntat la viitorul meu, pentru ca am avut persoane langa mine, care nu s-au gandit decat la ei insisi. Primeam permisul de conducere categoria A si C din oficiu,pentu ca am terminat in cele din urma la specialitatea auto…Aveam dosarul facut cu examenele medicale si psihologice trecute si urma sa merg la sala de examen impreuna cu colegii de atunci… M-am lasat pe mine pentru altii, mereu am repetat aceasta greseala si am cazut mai rau ca ei…Mi-am ratat viitorul pentru niste gunoaie…
M-am tot mutat din chirii in chirii si in cele din urma, am ajuns in oraslul in care am suferit iarasi in copilarie :))) si mi-a ajuns si mie.
Dar pentru asta inca am curaj sa merg mai departe.
M-a intorc in orasul in care am crescut, pentru ca acolo am prieteni care nu m-au uitat, cu care am tinut mereu legatura,am prieteni care nu numai la bine au fost langa mine,desi am avut o perioada in care saracia si traiul ne-au cam facut sa uitam unul de altul, dar dupa o tragedie, am inceput sa reluam legatura, incet cu incet…nu ma pot baza nici pe ei,pentru ca si ei au problemele lor, insa ma consolez cu gandul ca, am unde sa stau pana ma pun pe picioare etc. Un mic ajutor nu strica…
Evident ca si tu trebuie sa ai un prieten- doi, care sa-ti dea un indiciu de loc de munca si care sa nu te lase chiar pe dinafara.Sunt sigur ca vei reusi si crede-ma, ca e mai bine sa fii independenta sa te bazezi pe tine.
Sunt multe lucruri care le-am pierdut eu, si nu are rost ca acuma sa dau vina pe cineva sunt greseli pe care le urmez… Fiecare facem greseli, ori din bunatate ori pentru ca nu avem incotro.Dar rational treci peste si reiei de la zero,dar te-ai invatat minte sa nu mai comiti aceleasi greseli.
Sunt sigur ca vei reusi, trebuie sa ai rabdare si sa fii tare, in cele din urma o sa fie bine. Si credema ca lucrurile rare sunt mai dragute.🙂
Iti doresc bine, sa stii!🙂

11 02 2016
Katyana01

Mulțumesc pentru încurajări. Sper ca totul să se rezolve. Dar ce mă fac că nu mai găsesc resursele necesare în interiorul meu pentru a merge mai departe? Mie teamâ de viitor, mă tem că nu voi face față la nimic, că sunt incapabilă. De asemenea, parcă nu mai simt motivația pe care o aveam mai demult, în urmă cu câteva luni. Mi-e dificil să fac ceva, crezând că nu are vreun rost. Cum să fac să ies din această stare? Mă demoralizez foarte repede. Mulți au sesizat acest lucru. Cum să scap de sentimentul de ruşine pentru nu mi-am găsit până acum de lucru? Cu mă fac să nu mă mai gândesc la lucruri rele? Cum?

11 02 2016
lore

Un prim pas ar putea fi sa te ierti pe tine insuti pt greselile pe care poate le-ai facut. Suntem oameni si gresim, uneori avem esecuri. Invatam din greseli, dar in acelasi timp trebuie sa ne si iertam.
Iar perseverenta e mai greu de invatat, ambitia acolo se vede, cand nu mai ai chef/resurse etc.
Ai jurnal?

11 02 2016
IN MEMORIAM

Este pacat sa renunti la ajutorul de somaj….daca indeplinesti conditiile…deoarece in situatia in care fiindu-ti acordat te angajezi ai beneficia de o suma pe intreaga perioada in care ti s-ar fi acordat somajul..pe langa salarul ce il poti obtine de la angajator..iar acesta la randul sau poate beneficia de stimulente pe acest considerent…
Contrar celor spuse de altii…eu sunt de parere ca orice loc de munca ar trebui acceptat…caci a munci NU E RUSINE!!!

11 02 2016
Katyana01

Referitor la persoana mea, nu pot spune ca mă suport. Am ajuns să mă detest la propriu. Acum mă gândesc că nu sunt bună de nimic şi nu are rost să mai trăiesc. Îmi vine tot timpul să plâng. Regret pe de o parte că nu am mers acasă acum când teoretic am vacanță. Din încăpățânare nu am mers. Evident că acum mă gândesc că am greşit. Am vorbit cu ai mei şi ei mi-au spus să nu cedez, să nu mai plâng. Ajutorul lor nu îl pot cere, deoarece nici ei nu o duc bine din punct de vedere material. Momentan-de miercuri-lucrez ca promoter. Dar nu ştiu cât vor avea nevoie de mine. Şi apoi vreau ceva mai mult. Nu mi-e ruşine să muncesc. Am mai spus şi o repet, nu pot să ies din această stare. Sunt o persoană care se gândeşte la sinucidere, care se critică în cel mai dur mod. Trăiesc un chin la propriu. Aş putea profita de timpul meu liber să citesc pentru disertație (chiar dacă unii spun că e prea devreme- o voi da în 2017) sau titularizare, dar nu mă pot concentra. Motivul se află în faptul că îmi spun că nu are rost, că nu voi reuşi. E destul de grav. De asemene, nu ştiu cum să îmi revin. Sunt conştientă de faptul că deprimarea mea îmi poate aduce mai mult rău. Dar nu pot ieşi. Am ajuns să cred că totul va rău înspre viitor, că orice aş face se va încheia cu un mare eşec. Am ajuns să cred în unele superstiții-mâncărimea nasului-că îmi va fi ciudă de ceva, că voi suferi. Uneori mă întreb de ce cei care sunt optimişti, le merge bine? Adică ei spun că vor avea o zi minunată şi chiar au. Iar eu îmi spun că va fi bine, dar nu se întâmplă aşa ceva.
Revenind la gândurile mele, cer ajutorul oricărui poate. Cu siguranță nu e normal cum gândesc, dar cum să fac să îmi ies din această stare, să cred în propriile forțe, să nu mă raportez mereu la ceea ce spun alții? Cum să fac să nu mă mai gândesc la sinucidere? Am vorbit cu un frate al meu-altfel ca gândire decât mine. El îmi ştie sentimentele, trăirile, dar nu mă pot baza pe el tot timpul. Nu vreau să fiu o povară, deşi el spune că nu sunt. Deci cum să fac? Ce să fac atunci când sunt singură-ca acum-şi efectiv îmi vin gândurile negre?

11 02 2016
Claudiu

Buna, din nou,

iti faci prea multe griji pentru tine, iti pierzi increderea de sine,vrei ca totul sa fie perfect sa fii in deplina armonie,cunosc starea caci, nu demult si eu am trecut printr-o perioada si cred ca asa sunt persoanele perfectioniste.
Cred ca esti o persoana ordonata, iti place curatenia, iti place sa mananc mai mult cand gatesti tu, in fine, asa sunt eu. Intra-devar te ingrlijorezi prea mult si atunci cand nu merge ceva bine nici tie nu ti-e prea bine.
Trebuie sa controlezi aceste stari intr-un fel anume.
Ce optiuni ai aici unde esti acuma?
Ce optiuni ai avea daca mergi acasa?
Trebuie sa gandesti putin rational.
Sriu ca oamenii ca tine sunt buni, naivi si draguti si de cele mai multe ori sunt cei caror li se insusesc niste atributii. Trebuie sa ai rabdare cu tine si vei reusi sa treci peste aceasta perioada.
Relaxeaza-te si goleste ingrijorarile din minte.
Te pup, o seara buna!🙂

14 02 2016
Katyana01

Nu mă pot linişti. Am depus CV-uri. Am fost la un interviu-la Lidl, dar nu m-au sunat ceea ce înseamnă că nu m-am încadrat cerințelor lor. Trebuia să fiu contactată sâmbătă. De aseară plâng, mă mai abțin că dacă nu aş plânge tot timpul. Simt că tot ceea ce am făcut nu a avut niciun rost. De asemene, sunt sigură că am dezamăgit pe cei din jurul meu. În plus, nimic nu mă mai motivează. Îmi spun că nu are rost să mai fac ceva că orişicum nu va ieşi nimic bun. Mai bine mor decât să trăiesc cu acest chin şi cu sentimentul de ruşine. Mi-e ruşine că nu mi-am găsit un job stabil prin care să îi pot ajuta şi pe ai mei. Mă gândesc ce vor spune ceilalți când vor auzi că nu am mai găsit ceva de lucru. Vor crede că nu vreau să muncesc. Dar nu e aşa, deoarece eu vreau. Dar vreau sa mă țin şi de master. Sau să renunț la el? Sunt atât de confuză şi dezgustată.

14 02 2016
Adrian

Draga Katyana,

Cu siguranta vor mai fi oportunitati, chiar daca nu te-au contactat cei de la Lidl! Cat despre a renunta la Master, gandeste-te doar ca, daca te vei tine de ceea ce iti place, vei reusi intr-un viitor sa iti gasesti ceva mai bun, iti vei creste sansele…

Momentan, sincer, eu nu m-as preocupa atat de mult sa ii ajut pe ai mei, ci m-as concentra mai degraba pe ceea ce pot face pentru a iesi din situatia in care ma aflu eu acum. Un drum la DGASPC/ Serviciul de Asistenta Sociala mi-ar putea fi suficient pentru a-mi asigura mancarea si, implicit, pentru a putea rezista cata vreme caut mai departe un job. Apoi mi-as cauta un job flexibil (Lidl, Mega Image, Kaufland etc. ofera astfel de posibilitati, prin lucrul in ture) si, evident, m-as tine si de master, chiar daca nu as putea ajunge chiar la toate cursurile… Normal, atat cat voi putea, as incerca sa ii ajut si pe ai mei, insa doar in masura in care voi putea, nu sa fac din asta prioritatea numarul unu… Asta apropo de ce scriai tu, ca ei ar putea crede ca nu vrei sa lucrezi… Parintii sunt datori sa isi ajute copiii, nu invers! Esti majora, e timpul sa iti stabilesti propriile tale prioritati!

Cu prietenie,
Adrian

14 02 2016
IN MEMORIAM

Ai rabdare…Daca te ajuta cu ceva….ia in considerare ofertele pe care ti le-am facut CARE SUNT REALE /FERME/VALABILE…..DAR tine cont ca sunt sute de km distanta fata de locul unde studiezi acum…fata de locul natal….daca nu ramane pentru viitor…ORICAND….!!!
Eu am angajati studenti la zi atat cu norma intreaga cat si partiala…care nu lipsesc de la nici un seminar sau curs…am avut chiar si o alta angajata care a facut toata facultatea la zi inclusiv masterul lucrand la mine…..Nu renunta la master….te-ai putea chiar transfera DAR nu e cazul….sunt convinsa ca vei gasi si acolo la tine loc de munca….
Pe de alta parte renunta la incapatanari …de genul nu merg in vacanta acasa….Singurul motiv intemeiat ar fi ca ai ramas sa cauti loc de munca….DU-TE TOTUSI…INCARCATE CU CALDURA SUFLETEASCA A PARINTILOR….dar si cu alte bunatati….!!!

14 02 2016
IN MEMORIAM

CA FAPT DIVERS…MAI AM DOUA ANGAJATE DIN MOLDOVA…..STUDENTE SI ELE DESIGUR LA ZI…SI BENEFICIARE ALE UNOR PROGRAME DE LUCRU ADECVATE…..PROGRAMULUI DE LA FACULTATE….

15 02 2016
Katyana01

Momentan voi lucra ca promoter, dar vreau altceva. Ideea este că îmi trebuie neapărat un laptop. Al meu s-a stricat şi chiar vreau să îmi iau unul. Nu ştiu cum voi face. Laptop-ul nu este un moft, ci o necesitate. De asemenea, nu pot scapa de sentimentul de ruşine. Dacă crede cineva că îmi poate dac cineva un sfat în această privință, îl primesc cu cea mai mare plăcere. Mă culc şi mă trezesc cu ruşinea. Mă afectează. De asemenea, îmi vine mereu să plâng. Nu pot trece peste toate acestea. Cel puțin nu când sunt singură. Trecerea timpului şi conştientizarea că nu am realizat cine ştie ce, mă deprimă. Poate trăiesc prea mult în trecut, nu ştiu.

18 02 2016
Claudiu

Buna,

ce mai faci? Nu ti-am mai scris, dar ti-am citit mesajele.🙂

Nu faci nimic rau din ceea ce crezi,asta gandesi ca faci, pentru ca nu ai un job si pentru ca nu ai incredere in tine. Daca cauti in final, iti gasesti ceva,nu trebuie sa disperi.
Nu poti sa faci nimic cu forta, trebuie sa accepti unele lucruri, pentru ca asa sunt ele.
Motivatia are un rol important si cred ca, jobul iti aduce o motivatie,insa si rabdarea si acceptarea sunt motive, trebuie doar sa le aprobi, asta daca doresti. Cred ca orice rau intr-un final trebuie sa treaca.
Ingrijorarile mari duc la riscul de a te imbolnavi, chiar daca suna ciudat, asa este, cele mai rele boli apar din cauza ingrijorarilor.
Trebuie sa fii tare, orice cale ai avea, crede-ma, ca gasesti sanse usoare care te ajuta.
Ce pot sa-ti mai zic, sfaturile te ajuta intr-un fel, pe tine tu trebuie sa te ajuti.
Nu mai lua totul ca o critica asupra ta, jobul, viata, sansele,chiar tu insasi, aste sunt lucruri care te ajuta sa-ti pierzi increderea in tine, fiecare are rolul sau,altfel n-ar mai exista, parerea mea.

Pe curand, o zi buna! :* (fara ingrijorare)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: