Omul-Lup

21 11 2015

Nu sunt nebun. EI sunt rai si au fost intotdeauna. Nu stiu de ce, poate nu le convine felul meu de a fi, poate au frustrari interioare si le varsa pe mine, poate pur si simplu EI sunt nebuni, insa eu sunt un tanar normal, cu bun simt si care nu le-a gresit cu nimic.
Ce trebuie sa intelegeti dumneavoastra este ca EI nu sunt oricine, ci sunt niste oameni respectati in societate, tratati ca exemple pozitive si probabil urmati de multi. EL este scriitor, jurnalist, profesor universitar, comunicator si politician, genul acela de om considerat intelept si respectat de toata lumea, iar EA are deprinderi asemanatoare, chiar daca nu la acelasi nivel. Din start observam aici un conflict de interese, pasiunile mele fiind in domeniul biologiei, medicinei veterinare, zoologiei si animalelor in general. In caz ca nu am fost destul de clar pana acum, EI sunt parintii mei.
Nu I-am urat de la inceput. Mereu mi s-a spus clar si raspicat ca era vina mea. EL se supara pe mine si ma lua la bataie (beat sau treaz), era vina mea, deoarece il suparasem cumva. EI ma insultau in cele mai josnice moduri, imi spuneam ca fac umbra pamanutlui degeaba, era tot vina mea, deoarece chiar faceam umbra pamantului degeaba. Acest lucru a durat in jur de 12 ani, de la 6 ani pana la majoratul meu. Atunci EL m-a zdrobit pe mine, pe EA, si pe propria mama batrana in bataie. Pentru ca nu eram destul de fericit in ziua aceea. Pentru ca nu zambeam destul de convingator pentru EL. A durat cateva zile dupa acea seara, timp in care EL a fost plecat de acasa, sa realizez crudul adevar: nu fusese niciodata vina mea. Nu facusem nimic atat de groaznic incat sa merit sa fiu batut si batjocorit de EI. Atunci am inceput sa cred ca ei sunt de fapt rai intr-adevar, dar voi ajunge si acolo.
Este important sa stiti ca viata mea a fost una interesanta: am locuit in aproximativ 8 orase din tara, in fiecare cam 1-2 ani, datorita oportunitatilor LOR de lucru. Nu am fost niciodata intrebat inainte de vreo mutare, nu le-a pasat daca lasam prieteni in urma, nimic. Am suferit mult din cauza acestor mutari succesive, de la o gradinita la alta si de la o scoala la alta, nu am avut prieteni, relatii de iubire, nimic. Apoi intr-un final ne-am stabilit in orasul X, unde am avut gimnaziul si liceul. Adaptarea a fost dificila, dar s-a intamplat.
In gimnaziu erau tinta bataii tuturor colegilor si a insultelor lor. Eram victima ideala: cu un cap mai scund decat toti, baieti si fete, si gras ca un purcelus. Orice faceam, eram lovit. Veneam acasa plin de vanatai. Le-am spus si LOR situatia. Raspunsul a fost, si citez, „Daca esti un lenes si un ingalat si nu te duci la antrenament…” (faceam judo) „… e normal sa patesti asa.” Lesne de inteles ca nu m-au ajutat, deloc. A fost o ocazie cand am primit abuzit o nota de 3 (nu doar eu, ci toata clasa), atunci s-au mobilizat EI, nu in favoarea mea, ci pentru ca nu le convenea ca trofeul lor sa aiba o nota sub 8 in catalog, insa profesorul respectiv a venit in fata clasei mele si le-a spus tuturor ca din cauza tatalui meu isi va pierde slujba, lucru care mi-a atras si mai multa ura din partea colegilor, deci si mai multa bataie. Problema era ca nu doar la scoala era urat, ci si acasa era mai rau, desi nu eram vinovat de nimic. Oare daca nu eram „lenes si ingalat” si mergeam la antrenament puteam sa bat 10 persoane in acelasi timp? La ce se gandeau, oare, EI? Nu la mine. Dupa 2 ani si jumatate de presiune din partea mea, m-au mutat la alta scoala, unde a fost mai bine.
Revenim putin la pasiunea mea pentru animale, in special cele exotice. Dupa ani si ani de tratative si rugaminti, mi-au permis sa am un animal exotic (in acest caz, o soparla gecko). De-a lungul timpului aceasta pasiune s-a dezvoltat pentru mine, si acum detin destul de multe reptile si alte animale. Ajungem si acolo.
Apoi a urmat perioada de liceu, care a fost atat de urata incat dupa un an si jumatate au trebuit sa imi intrerupa anul si sa ma tina cam 8 luni acasa, cele mai oribile din viata mea, cu violenta si injuraturi la tot pasul, urmand sa continui cursurile anul urmator la alt liceu. Nu vreau sa detaliez, in parte din cauza lor si in parte din cauza mediului de la liceu (liceu sportiv cu mii de elevi, mare parte din aceia care spun „haur” la aur, daca intelegeti ce spun, mancati-as), am ajuns si la tentative de sinucidere, depresii majore.. Am trecut peste intru totul, nu este nevoie sa detaliem aici.
Am fost mutat la alt liceu, particular (curat, cu usi la clase, elevi buni si prietenosi, profesori tineri si inteligenti, insa e drept materia mai grea si organizarea mai stricta) unde m-am simtit minunat. Asta s-a vazut si in rezultatele mele scolare, intrucat am fost liderul clasei ca rezultate si chiar si bursier in repetate randuri. A fost o perioada frumoasa, la liceu ma simteam bine, acasa faceam teme, ma jucam la calculator si aveam grija de multele mele animalute. Certuri si batai au fost in continuare, insa le tineam piept mult mai bine datorita starii mele generale pozitive.

Aceasta a fost introducerea. Mi-ar fi placut sa se incheie cu ultimul paragraf, insa… sunt in criza. Ajung la disperare si am nevoie de ajutor. Locuiesc cu niste oameni oribili. Oameni care par a avea ca unic scop nefericirea mea. Mi-au distrus orice pasiune (cantatul la pian, desenatul, jucatul la PC) cu exceptia celei pentru animale. Ma jignesc, ma lovesc, ma fac sa ma simt oribil, si nu sunt capabil sa inteleg DE CE. Ce anume le fac? Urat nu sunt, prost nu sunt, sunt mereu vesel si ii fac si pe altii sa rada, am subiecte de discutie interesante, ma consider o companie placuta! De ce sunt atat de rai cu mine? Nu sunt perfect, si eu mai ridic tonul al ei, insa nu in halul in care o fac ei si doar ca raspuns pentru jignirile aduse! De ce sunt nevoit sa trec prin asa ceva? Mi-au distrus copilaria si o parte mare din adolescenta, si nu pot vorbi despre asta, daca cumva aduc vorba despre perioada de gimnaziu sau de liceu cand am avut nevoie de ei si nu au fost langa mine, se enerveaza, urla, si iar urla, spunandu-mi ca a fost in trecut si sunt fraier si sensibil ca nu trec peste! Pana la varsta de 16 ani nu am primit bani de buzunar niciodata de la ei, recent insa (dupa 18) am convenit la un fel de „salariu”, o combinatie dintre alocatia mea lunara, bani de consum zilnic (transport, mancare la cantina scolii) pe o luna si inca niste bani de buzunar, suma nefiind extrem de mare dar nici neglijabila. Ce nu mi-au spus insa e ca imi vor scoate ochii in permanenta cu acesti bani si cu ce fac cu ei, la un nivel atat de josnic si de violent ca imi venea sa rup banii in bucati si sa fug pe strada sa locuiesc in canale. Nu am crezut vreodata ca o persoana poate fi atat de rea, FARA MOTIV IN MORTII MA-SII. Ce le-am facut? Ce? Nu inteleg, poate sunt atat de oribil si nu-mi dau seama de propriile greseli, m-am gandit la aceasta ipoteza ani de zile, insa orice persoana din exterior se intelege perfect cu mine si imi fac prieteni usor, iar iubita mea (singura persoana in afara de ei cu care ma vad aproape 24/24) tine la mine extrem de mult, si pentru felul meu de a fi, deci nu sunt un om rau! Nu sunt, cred ca nu sunt, sper ca nu sunt, doamne-fereste.
Dar mai e ceva… probabil cel mai trist lucru… Nimeni nu ma crede. Niciodata nu m-a crezut nimeni. Mama EI, mama LUI, rudele, familia, prietenii LOR, prietenii mei.. Nimeni. Toti imi spun nerecunoscator, scandalagiu, ma acuza ca urlu si sar la bataie, ca sunt violent. Oricat le spun ca singurele dati cand am „urlat” am facut-o provocat, ca nu i-am lovit niciodata si nici nu o voi face, ca sunt doar o victima a acestor doua fiinte oribile… Nimeni nu ma crede. Sunt un nenorocit pentru ca nu apreciez cat de multe fac ei pentru mine, cat de mult tin ei la mine si ca imi dau voie sa am cateva animale mici in camera mea, care oricum nu-i afecteaza pe ei deloc. Va rog, ajutati-ma.. Nu sunt rau, nu sunt nebun, am fost un copil bun intotdeauna, care acum traieste cu acesti monstri oribili care imi fac rau, dar doar acasa, doar in familie… In exterior se lauda cu mine, in exterior se lauda cu cat ma sustin, sunt parintii perfecti, evident, si sunt atat de norocos ca ii am.
Visul meu a fost dintotdeauna sa devin medic veterinar, sa ajut animalele pe care le iubesc atat de mult, de la catei si pisici pana la serpi si soparle. Imi iubesc cainele asa mult, iar cand L-am vazut cum l-a lovit cu brutalitate in noaptea majoratului meu cand ne-a batut pe toti, a fost singura data cand chiar am ridicat mana la EL, si nu ca sa-l lovesc.. ci ca sa-l imping departe de catelul meu drag care voia doar sa ma apere de furia lui nemeritata. Nu am cerut masina, nu am cerut calculator, nu i-am cerut nimic.. ci doar sa ma lase sa fac lucurl de care sunt pasionat. Si acum ma vad nevoit sa renunt la acest vis.. Nu mai pot sa traiesc cu ei, din banii lor, timp de 6 ani de zile, si e imposibil sa am si un job, si facultatea si studiile in acelasi timp, deoarece facultatea de medicina veterinara are ore si de la 8 la 20, nu pot lucra in timpul asta ca sa ma intretin, cel putin nu la nivelul la care as putea plati o chirie, iar caminul nu este o posibilitate cu atatea animalute in grija, dependente de ingrijirea mea specifica (temperatura, umiditate, hrana speciala la reptile). Trebuie sa imi gasesc un serviciu dupa ce termin liceul, eventual si o facultate mai usoara, ca sa pot sa traiesc singur, fara cei doi monstri. Iubita mea tine la mine, dar are si ea serviciul ei si viata ei si nu o pot implica in aceste probleme, i-as ingreuna viata si ei doar. Cunoste situatia dar nu cunoaste ca postez aici si am aceste ganduri.

Sunt doar trist, foarte trist si resemnat… Nu mai pot lupta cu propria familie in timp ce lupt si cu greutatile vietii. Pacea nu este o posibilitate, oricat am incercat. Scriu asta pentru ca, daca din familie si cunostinte nimeni nu ma crede si ma ajuta, poate niste oameni straini de situatie vor cantari si varianta mea a povestii, as spune cea adevarata pentru ca ei nu vor recunoaste niciodata nimic in fata nimanui.

Prietenul vostru, Omul-Lup


Acțiuni

Information

11 responses

21 11 2015
Gabriela Cîrstea

Dragă Omule-Lup,

Conflictul dintre părinți și copii e un subiect delicat. Știu asta din experiență.
E drept, nu am avut parte de violență. Spuneam într-un comentariu la un post al unui alt prieten al site-ului ăsta că a fost nevoie de 30 de ani ca să ajung la o relație normală cu propria mamă. Dar în tot timpul ăsta am făcut exact ce am considerat eu că era bine pentru mine, cu riscul conflictelor dure. Au trecut ani de zile în care nu mi-am văzut mama deloc. Nu pentru că n-aș fi vrut, ci pentru că refuza să mă vadă.
Revenind la tine, iată ce cred eu că te-ar ajuta.
În primul rând, presupun că ai încercat deja de nenumărate ori să ai cu ei o discuție rațională. Dacă nu ai făcut-o, încearcă. Dacă ai făcut-o și nu ai ajuns la niciun rezultat, atunci încearcă să găsești o altă soluție. Renunță să încerci să găsești explicații pentru comportamentul lor. E o ecuație cu prea multe necunoscute.
Concentrează-te pe tine. Ce vrei tu să faci cu viața ta?
Vrei să faci medicină veterinară. Perfect. Înscrie-te la facultate în alt oraș. Prezintă-le ideea astfel încât să o accepte. Așa ai putea avea sprijinul lor material și ai lua distanță. S-ar putea ca absența ta să-i ajute să te înțeleagă mai bine. Evident, nu vei putea lua animăluțele cu tine. Dar cred că ăsta e un mic sacrificiu pe care merită să-l faci de dragul împlinirii unui vis: să fii alături de animăluțe (altele) o viață întreagă. Și nu ca amator, ci ca profesionist. Vei putea cu adevărat să le ajuți.
Dacă tu crezi că asta vrei să faci profesional, nu renunța doar ca să găsești o soluție provizorie.
In sfârșit, încearcă să eviți conflictele cu ei. Fii calm, stăpânește-te. Nu ridica vocea, oricât de violente ar fi discuțiile. Nu le mai permite să te lovească. Când simți că tensiunea crește, ieși pur și simplu din cameră.
Închei spunându-ți că e important să păstrezi undeva, în adâncul inimii tale încercate, o rezervă de compasiune pentru ei. În fond, sunt vrednici de milă. Și într-o zi, când vor îmbătrâni, își vor da și ei seama de asta. Și se vor bucura că tu, în ciuda comportamentului lor, ți-ai văzut de drum și, mai ales, i-ai iertat.
Cu gânduri bune,

Gabriela

22 11 2015
carmen

Draga omule lup
Lupul este un animal inteligent si iubitor de familie . Tu esti inversul relatiei pe care ai avut.o in familie . Vei face parerea mea invers de cum s.au intamplat lucrurile in fam ta. Vei cantari cand te vei surprinde ca actionezi precum tatal si vei face invers de cum a facut el in rez unor probleme de acelasi fel . Vad ca viata ta a urmat parcursul dorit. Vei fi dr veterinar . Invata da.ti examenele ia.le devin.o medic si apoi iti vei face fam ta. Prezentul tau este inca acrit de cei doi care te.au crescut cum au putut. De fapt asa cum au stiut . Can un copil se naste poate vine in acea fam cuun scop. Suferintele te.au intarit si te.au facut sa devi ceea ce esti. Daca iti place de tine si te iubesti inseamna ca a fost bun tot parcursul si e cazul sa gandesti ca ceea ce esti conteaza si nu i mai judeca . Daca nu.ti place cauta sa vezi unde poti indrepta . E bine ca ai bani de scoala ai haine mancare carti ….restul e umplutura. Vei termina scoala iti iei job si ai plecat. Trecutul nu.l poti sterge viitorul il poti cladi iar prezentul e necesar sa ti.l faci singur . E de datoria ta. Orgoliile parintilor …ai mei ma visau diplomata la ambasada…radeam de nu mai puteam . Cred ca nu exista fam in care sa nu fi fost violenta . Eu sunt exact inversul fostei fam . Divortata doua fete linistite cuminti . Violenta mea dobandita iese la iveala atunci cand treb sa ma apar..mg pana in panzele albe sa gasesc unde se face nedreptatea sa o desconspir … Cred ca astea sunt sechele cu care am ramas. si fac tot ce vreau . Parintii au murit . I.am iertat . Pana la urma lucrurile se rezolva. Vezi partea pozitiva. Intareste.te. Nu esti singurul. Diferenta intre esec si succes depinde de cum accepti esecul si cum il transformi in succes. Ca in tom sawer cu vopsitul gardului ….bafta …

22 11 2015
Vilnius

Salut,
Si eu trec exact prin acelasi lucru.

Iti recomand sa citesti postul asta despre relatia agresor – victima: https://www.roportal.ro/discutii/topic/29360-relatia-agresor-victima-teme-combinate/

Si sa citesti si cartea asta despre familii disfunctionale pe care o poti downloada de aici: http://www.carovnezrcadlo.cz/TOXIC-PARENTS.pdf

Or sa iti clarifice multe lucruri.

Prietenii tai si cei calora le spui nu te cred deoarece numai cine a trait intr-o asemenea familie poate sa inteleaga cum este.

Faptul ca iti reproseaza ca nu esti recunoscator pentru cate au facut pentru tine, e doar santaj emotional, doar pentru ca nu ai murit niciodata de foame si ai avut un adapost asupra capului asta nu inseamna ca esti nerecunoscator, ce nu inteleg ei este ca nu poti sa cresti un copil doar cu lucrurile astea.

Eu mai bine mi-as fi dorit sa fiu sarac, decat sa trec prin tot abuzul asta fizic, mental si emotional.

Singurul lucru pe care poti sa il faci este sa termini facultatea, sa te angajezi si sa te muti de acolo. Niste oameni care te trateaza asa nu merita titulatura de parinti.

23 11 2015
IN MEMORIAM

Este regretabil ca ai trait/traiesti acest calvar,…..
Daca as fi in locul tau as cauta un moment potrivit in care cu calm…rabdare…obligatoriu ton civilizat….le-as spune …. ce am pe suflet….si as incepe prin a le multumi pentru toate eforturile facute ..prin a le cere iertare pentru dezamagirile pe care le-ai adus in viata lor….precizand insa…ca pe de alta parte la randul tau esti coplesit/marcat de derapaje..de tensiune /violenta…….ca nu mai poti.accepta ca lucrurile sa continue in acest fel…nu ca nu ai dori sa treci peste ci ca EFECTIV NU MAI POTI….s-a umplut paharul…s-au depasit niste limite….si ca este momentul ca toti sa va reconsiderati atitudinea…caci altfel lucrurile pot scapa de sub control si chiar e pacat sa nu va straduiti sa remediati ce se mai poate….cat se mai poate….
TOTI AVETI DE PIERDUT DACA CONTINUATI IN ACELASI FEL…SI E PACAT !!!
Daca nu reusesti vorbesti cu amandoi…incearca macar cu mama ta…..
NICI UN PARiNTE nu ramane imun la astfel de discutii….dar e f imp sa fie la momentul potrivit…pentru a se atinge efectul scontat….
Spune-le ca regreti ca uneori ridici si tu tonul…folosesti cuvinte nepotrivite….pe care le regreti de indata…dar nu te poti controla….este prea mult ce ti s-a intamplat….esti coplesit,,,,te-ai saturat sa fii agresat..jignit….sa ti se reproseze…si ca efectiv iei in calcul daca nu REUSITI CU EFORTURI COMUNE sa va schimbati cu totii comportamentul sa dai la facultatea preferata in alt oras sau sa iti iei un job de indata ce termini liceul sa incerci sa te intretii singur si sa dai la o alta facultate…in cel mai rau caz la ID…..sau sa ii rogi sa ia in calcul varianta de a te muta cu chirie …dupa ce devii student in acelasi oras…idee in care esti dispus la vara sa lucrezi….pentru a participa la costurile suplimentare…..CRED CA acesta ultima propunere-cu angajarea -le-ar surade….si pe de alta parte ar fi si pentru tine o experienta ffff utila intrucat ai aprecia altfel valoarea banului….a muncii depuse…ai intelege ca din pacate nu toti oamenii pot sa lase la usa de intrarede acasa problemele de la locul de munca…sau invers……
As incheia prin a le spune ca as vrea sa ii fac mandri de mine dar ca daca amanati schimbarea……….exista riscul sa continuati sa va DEZAMAGITI RECIPROC…SI E PACAT CU ADEVARAT !!!!
CU riscul de a te supara iti propun sa te uiti in oglinda sufletului tau …in incercarea de a vedea unde ai gresit SI tu…….
Nimic nu justifica comportamentul tiranic/abuziv/traumatizant si derapant al tatalui in mod special…dar cu siguranta ca ASTEPTARILE UNUI PARINTE REALIZAT PROFESIONAL/SOCIAL nu AU FOST confirmate de copilul pe care l-a sufocat cu sentimente de vina si excese regretabile cu efecte ireversibile…. de multe ori ….
ESTE UN cerc vicios …..ar trebui constientizat ….si facut de indata cate ceva de catre toti cei care au contribuit/contribuie la consolidarea lui……ORICE AMANARE CONTEAZA…!!!!!
Daca nu reusesti sa te faci auzit….ascultat….inteles….incearca sa iti schimbi atitudinea,,,,,,,nu raspunde cu aceeasi moneda…..dovedeste ca esti capabil sa te abtii….controlezi…..sa nu raspunzi provocarilor negative…..VEI fi surprins sa constati ca in timp si ei se vor schimba in BINE DESIGUR,,!!!!!

23 11 2015
florin

Te rog mai rabda catva timp cat este necesar sa depasesti perioada asta critica(pana termini facultatea),dupa aceea o sa vezi ca a meritat efortul si cu atat mai multa satisfactie o sa ai ca prin propriul efort ai depasit ceea ce se va numi cea mai grea perioada din viata ta care de atunci incolo va incepe!

26 11 2015
IN MEMORIAM

Sper ca esti mai bine………..,omuletule-lup !!!!
De ce nu raspunzi nimanui ?
Cum de ti- ai ales acest pseudonim ?

28 11 2015
IN MEMORIAM

NU raspunzi………Ai incercat macar sa vorbesti cu ai tai sau cu mama doar ? Solutia este in mainile voastre, de fapt in sufletele voastre…trebuie doar sa va acordati reciproc sansa de a spune lucrurilor pe nume pe un ton normal,civilizat,respectuos,calm……de a va asculta ofurile.asteptarile,DEZAMAGIRILE,STARILE, FARA VIOLENTA VERBALA SAU FIZICA ,RESPECTANDU-VA RECIPROC ….stabilind de comun acord sansa UNUI NOU INCEPUT in care cu totii sa depuneti eforturi in mentinerea unui climat familial sanatos,echilibrat,in care atunci cand totusi unul risca sa derapeze ceilalti sa aiba maturitatea/intelepciunea/abilitatea/disponibilitatea dar mai ales aplecarea/intelegerea ca rezolvarea nu depinde de cine urla mai tare sau loveste si jigneste ………ci sa se faca aplicarea zicalei/proverbului desteptul cedeaza…………iar….cand se linistesc apele……….sau cu alta ocazie…la momentul potrivit cei care au avut intelepciunea sa cedeze sau sa taca sa isi spuna punctul de vedere……….UN lucru e clar: ASA NU SE MAI POATE !!!!
Va raniti….in loc sa cooperati spre indreptarea greselilor reciproce,dar INEGALE ,din trecut…….care se vindeca uneori greu…..iar uneori exista riscul de a deveni ireversibile…….TREZITI-VA PANA NU E PREA TARZIU !!!!!PROMITETI-VA SA VA ASCULTATI PE RAND FARA SA VA INTRERUPETI….ASCULTATI REPLICA FIECARUIA IAR APOI DUPA MOMENTUL ZERO,,,STRADUITI-VA SA NU MAI RASCOLITI TRECUTUL DUREROS…..ABANDONATI INCRANCENARILE INUTILE….IERTATI-VA SA PUTETI MERGE MAI DEPARTE IMPREUNA….E TOT CE CONTEAZA…..~~!!!!

22 01 2016
IN MEMORIAM

Ma gandesc adesea la cat de coplesit erai….Sper ca nu mai esti………..

2 05 2016
Omul-Lup

Va multumesc tuturor pentru mesaje. Chiar m-au ajutat foarte mult, e important pentru mine sa aflu ca nu sunt singurul in aceasta situatie si ca este intr-adevar ceva real, nu doar in mintea mea. Daca mai multe persoane iti spun in fiecare zi aceeasi poveste poti ajunge sa o crezi, si am nevoie mare de oameni care sa imi spuna ca e doar o poveste, realitatea deformata de oameni cu probleme.

Din nefericire, situatia ramane neschimbata, ba chiar mai grava pe masura ce se apropie examenele. Toti oamenii la care tineam si despre care credeam ca tin la mine s-au schimbat dramatic, in rau, si din nou constat ca sunt inconjurat de fiare cu interese proprii.

M-a intrebat cineva mai sus de ce am ales acest nume. Ei bine, din mai multe motive. Pentru ca tatal meu este o fiara perfida, om in societate si lup in propria casa, precum tatal lui inainte, si precum simt ca sunt si eu. Nu sunt o persoana agresiva deloc, insa am temeri ca voi ajunge ca el, sper din tot sufletul ca nu este real. Un alt motiv ar fi ca, desi sunt inconjurat de bestii, de lupi, eu inca imi pastrez umanitatea, personalitatea, si lupt pentru asta. Om lup sau nu, sunt doar un tanar normal intr-o familie foarte trista.

Batalia mea e pierduta, m-am resemnat de ceva timp. Parintii mei ar spune ca mi-e lene sa traiesc, asa cum sunt un nerecunoscator, nesimtit si orice alt apelativ negativ care le vine la gura. Dar nu e asta. Inca sper ca lucrurile vor deveni mai bune. Energie nu mai am, dar speranta macar da.

3 05 2016
Gabriela Cîrstea

Hristos a înviat!
Circulă pe site-urile de citate din spațiul virtual o zicere care are un sâmbure de adevăr și care sună cam așa: uneori o bătălie pierdută este un bun prilej să îți regândești strategia, astfel încât să câștigi războiul. Deși nu sunt amatoare de scrieri motivaționale, cred că uneori au și ele un rost.
Examenele care se apropie îți pot folosi ca să te protejezi de agresiunea celor din jur. Spune-le clar că de modul în care se vor comporta în următoarele luni vor depinde rezultatele. Cu cât te jignesc mai mult și îți răpesc din timp cu discuții neconstructive, cu atât te demotivează mai tare. Măcar de dragul prestigiului lor în societate ar putea să facă un efort și să încerce să se poarte frumos.
Închei cu câteva aprecieri legate de modul în care ai redactat ultimul mesaj. Fiind eu traducător profesionist, am citit/scris destul de mult încât să pot pretinde că recunosc un text bine scris. Scrii foarte bine. Și nu mă refer doar la gramatică, ci și la formulare. Ai un vocabular bogat, probabil că îți place să citești. Structurezi logic textul, astfel încât paragrafele reflectă foarte bine logica gândurilor tale, adică nivelul tău de inteligență verbală. Sunt sigură că nu-ți spun noutăți, dar e bine să auzi asta din partea unui străin complet dezinteresat. Din ce ai scris răzbat nu numai amărăciunea și resemnarea, dar și o maturitate pe care nu mulți tineri de 18 ani o au.
Concluzie: Ține-te tare! Nu te mai gândi la cei din jur în următoarele luni. Învață și ia-ți iei examenele – nu pentru părinții tăi, ci pentru tine. Sper că n-ai renunțat la ideea de a face medicină veterinară.
Succes!
Gabriela

10 07 2016
Iulia

Salut. Am citit povestea ta, am trecut prin ceva similar dar nu atat de intens negativ, si cred ca stiu ce se intampla ( suna arogant, dar am petrecut ultimii 20 din cei 34 incercand sa aflu, timp in care am depasit partial anxietatea generalizata, socul postraumatic, depresia cronica si mai ales senzatia de uzura si oboseala care cred ca e ceea ce duce la dorinta de suicid). O sa-ti spun pe scurt parerea mea. In primul rand sa nu crezi niciodata pe nimeni care iti explica ca ceea ce ti s-a intamplat nu e grav, sau ca exagerezi, mai ales cineva care NU A TRECUT PRIN ASA CEVA. Pur si simplu oamenii nu stiu ce vorbesc, proiecteaza propriile lor intepretari si, subtil sau direct, blameaza victima pentru ca inconstient le e teama ca realitatea asta dura exista, vor sa o nege, si doresc „moderatie” din partea victimei, care nu ar trebui sa exagereze si sa vada lucrurile atat de negru.

Parerea mea este ca aleator sau intentionat ( aici depinde de ce abordare spirituala-religioasa ai) te-ai nascut ca copil a doi narcisisti maligni. Narcisismul malign sau psihopatia, e o deviatia de la normalitate, ii poti spune o boala daca vrei, in sensul in care si caria este o boala. Nu cunosc cauzele, am studiat ani de zile tot ce am gasit, sunt multe teorii, si pana la urma cred ca nici nu conteaza. Cuvintele cheie pentru tine sunt astea, malignant narcisissism- si iti recomand sa citesc bloguri/forumuri/carti ( cauta Robert Hare) pe tema aceasta, te vei lumina si vei intelege ca astfel de oameni exista, sunt multi, si sunt foarte periculosi, mai ales pentru proprii copii, victime neajutorate. Sunt diferite grade de psihopatie, insa toti psihopatii traiesc o senzatie de euforie cand provoaca durere, fizica sau emotionala- e un drog pentru ei, pe care il cauta automat fara sa realizeze de cele mai multe ori constient ce fac, prin diferite metode: provoaca conflicte, critica, manipuleaza, mint, sunt violenti fizic cand cred ca nu sunt consecinte si pot scapa cu asta, uneori ajung la crima. Suntem crescuti cu asumptia de baza introdusa implicit in programul nostru de operare ca familia trebuie sa fie un mediu sigur, in care primesti afectiune si loialitate si caruia trebuie sa ii oferi la randul tau asta. Asumptia asta e foarte periculoasa cand apar anomalii de genul familie cu un psihopat sau chiar doi (spun anomalie desi treptat societatea devine tot mai psihopatica- narcisista , cu tot mai multi astfel de indivizi).

Destul cu teoria, sunt multi altii care o fac mai bine decat mine si daca cauti vei gasi. As vrea sa trecem la efecte. Ce insemna sa fii crescut de doi narcisisti maligni? Cum singur ai spus-o inseamna iad, adica razboi permanent cu frica de supravietuire mereu activata, invalidare emotionala ( pentru ca narcisistii maligni nu pot stabili legaturi afective chiar daca uneori mimeaza), devalorizare, si la baza o toxicitate permanenta care otraveste. Nu cred ca exagerez cand spun ca efectele sunt aceleasi ca pentru un prizonier intr-un lagar de concentrare nazist sau pentru un soldat in lupta de gherila din Vietnam. In timp, creierul reactioneaza la stresul cronic printr-un fel de adaptare care implica modificarea circuitelor neuronale ( de pilda supraativarea amigdalei pentru a percepe pericolul). Desigur, adaptarile astea fiind nefiresti datorita duratei stresorului ( in natura animalele nu sunt expuse la stres cronic doar la stres de scurta durata) aceste adaptari duc la simptome de stres postraumatic complex : anxietate sociala si/sau agorafobie, atacuri de panica, depresie cronica ( care trebuie sa intelegi e un semn ca esti puternic si creierul tau lupta cu stresul nu ca esti slab, cum majoritatea oamenilor care habar n-au ce vorbesc cred) si , in timp, modificari ale personalitatii. Adica personalitatea ta se va modela ca sa supravietuiesti in acest mediu ostil si toxic – modificarea de baza e in sensul trasaturilor dependente ( adica a face pe plac altora, a fi extrem de „de treaba”, intelegator si generos chiar cand e in detrimentul tau, ajungi sa crezi ca nu esti in stare de nimic singur si trebe sa ai aprobarea figurilor de autoritate, lipsa de asertivitate si de a sti ce vrei sau ce iti place, etc). Uneori se poate ajunge si la narcisism-psihopatie la victima.

Deci efectele expunerii la acesti agresori sunt : tulburari mentale de genul anxietate si depresie cronica ( perfect normale datorita efectelor stresului cronic), dorinta de suicid ( din nou explicabila datorita uzurii creierului , neajutorarii dobandite cand vezi ca situatia nu se schimba ba se face mai grava in timp si depresiei) , si modificari de personalitate. Evident cu aceste achizitii ( ca sa nu le zic handicapuri) viata devine si mai grea, pentru ca asa cum bine ai observat, trebuie pe langa familia de nebuni din care faci parte, sa faci fata si lumii exterioare care si ea este plina de persoane cu trasaturi narcisist-psihopate ( chiar dintre rude, profesori, colegi, vecini etc).

Ok. Acuma o sa mai aduc in discutie un aspect important. Cea mai importanta adaptare cand esti intr-o familie psihopata este acea modelare a personalitatii de care ti-am vorbit. In timp, daca nu esti constient de ceea ce se intampla, se ajunge la o masca, un fel de dubla personalitate , in sensul ca : personalitatea de baza cea batuta de viata, obosita si intoxicata de mediul bolnav din familie ramana la baza- sa o numim „adevaratul sine”, insa vezi si tu e greu cu adevaratul sine sa faci fata in viata, e greu sa obtii lucruri pe care toti le dorim: validare, recunoastere, afectiune, atentie, bani, etc.

Si atunci, treptat, masca de care ziceam, sa ii zicem ” falsul sine” preia show-ul ( adica : desi te simti ca dracu de fapt si crezi cele mai rele lucruri despre tine pe care nici nu le constientizezi, incerci sa te comporti ca si cum e ok, iti enumeri reusitele si calitatile, compensezi prin a dezvolta simtul umorului ca sa ii distrezi pe ceilalti sau esti intelegator empatic si generos, etc. Ideea este sa poti obtine ce ziceam mai sus cumva, chiar daca astfel acoperi ceea ce simti de fapt, adica ce ne-ai scris noua in mesajul tau. Ce as dori sa transmit este ca inca o data, ca si cu depresia, falsul sine e o dovada ca tu lupti si esti de fapt adaptabil, nu e o blamare ca il dezvolti. In plus, elemente pozitive din falsul sine devin reale prin exersare cum ar fi generozitatea, empatia, simtul umorului. Insa problema este ca nu esti tu cel adevarat. Cel adevarat are tot ce are falsul sine ( inclusiv simtul umorului🙂 insa in plus are foarte multa DURERE depozitata ca sedimentele pe malu apei. Unde se depoziteaza nu stiu. Ani de zile m-am intrebat cand caram dupa mine durerea, unde D-zeu sta. In celulele din corp, in neuroni, in sinapse, in piele , in aura de care vobesc unii, in sufletul de care vorbesc altii? Habar n-am, da ce stiu sigur este ca o toti cei care am fost astfel intoxicati o ducem cu noi, exact cum se produce la intoxicatia cu metale grele. Psihiatria o numeste stres postraumatic complex si e considerata o tulburare cronica si foarte greu de tratat. Eu o numesc supravietuire🙂

Ce e de facut?

Personalitatea inca e in formare pana la 25-26 de ani. Tu inca mai ai timp. O sa iti spun clar si raspicat pentru ca e singurul mesaj pe care o sa il scriu si pentru ca stiu bine ce vorbesc : FUGI si nu te uita in urma. Daca nu poti fugi fizic inca, fugi emotional de ei ( nu de tine sau de oamenii ok din jur, doar de ei) .Cat de repede poti fugi fizic, fa-o. Stiu ca asta necesita resurse pe care crezi ca nu le ai, insa NIMIC pe lumea asta nu justifica sa stai intr-o situatie care treptat te omoara emotional si spiritual. Organizeaza-ti scaparea pe termen mediu si lung ( bani ecomonisiti, prietni doar ai tai de care ei sa nu stie care te pot ajuta, invata ca sa poti avea un job bun in viitor, etc) Ca intr-un joc de strategie planuieste-ti viitoarea viata fara ei. In plus, si cel mai important , ca sa supravietuiesti va trebui sa admiti ca nu vei obtine niciodata de la acesti oameni si de la cei care ii sustin, siguranta afectiune si respect. Pur si simplu e imposibil. Desigur, ca narcisisti maligni, ei pot mima aceste atribute omenesti cand au chef sau interes si le mimeaza bine, incat oamenii normali ca tine, cu empatie si respect pentru semeni nu -si pot imagina ca cineva poate minti in asa hal . Insa REAL, nu pot sa ti le dea pentru ca nu sunt capabili. Sunt anomalii ale naturii, si va trebui sa accepti asta mai devreme sau mai tarziu, ca o faci acum, sau la 34 ca mine, sau la 60, sau daca vrei niciodata, insa pot pune pariu ca la pensie o sa ai conversatii pe aceeasi tema daca nu ai acceptat pana atunci.Si la 70 de ani te vei intreba perplex ce ai facut sa meriti asta si de ce se comporta asa – indiferent daca mai traiesc sau sunt morti. Te vor urmarii si dupa ce vor muri, daca nu te detasezi emotional de ei si ACCEPTI ca lucru rele se petrec fara motiv pe lumea asta si asta ti s-a intamplat si tie. A, si niciodata sa nu le spui ca sunt narcisisti , vor folosi asta cumva impotriva ta, tine-o pentru tine informatia asta importanta, citeste despre asta si vei putea sa le prezici comportamentul destul de acurat ( toti se comporta la fel de parca sunt produsi in serie) . Desigur, abordarea mea este dura si cum ziceam, de neinteles pentru majoritatea oamenilor, insa o sa mai subliniez o data, eu stiu despre ce vorbesc, asta e diferenta. Adaug doar ca pe langa situatia mea de fosta victima, profesia mea tine de domeniul boli mentale-terapie, si am lucrat multi ani cu adolescenti , ocazie cu care am vazut si auzit ceea ce majoritatea oamenilor de care vorbeam, nu vor sau nu au ocazia sa vada sau sa auda ( de asta raman in blissul lor si dau sfaturi tampite victimelor) . Mai mult, am pus in practica sfatul de mai sus cu propriul meu tata psihopat si crede-ma nimic nu se compara cu pacea pe care o ai dupa ani ( pentru ca intoxicatia trece greu) de a nu mai fi expus . Daca abordarea ti se pare prea dura, macar detaseaza-te emotional in sensul acceptarii de care vorbeam mai sus.

Dorinta de suicid.
Trebuie sa discutam si depre asta, mai ales ca e tema blogului. Vei fi probabil tentat, asa cum majoritatea persoanelor intoxicate de stres sunt. Aici n-are rost sa ma arunc cu sfaturi , insa iti spun ce m-a ajutat pe mine. In primul rand mi-am imaginat ce va spune psihopatul meu tata si mediul lui depre mine, si imediat m-a luat furia si mi-am imaginat ca mi-as dori sa inviu la loc si sa ii pot trage un pumn :)). Pentru ca sti si tu ca vina e intotdeauna a ta, in viziunea lagresorilor si a sustinatorilor lor , si suicidul e doar o alta ocazie sa faca ei pe victimele si sa te blameze pe tine. Deci si de ciuda si merita sa te abti.
In al doilea rand, o abordare spirituala ajuta enorm. Eu intamplator sunt credincioasa, adica cred in D-zeu cel ce a facut natura cu psihopati cu tot ( ca undeva cred ca au ei un rost chiar daca nu il inteleg) si ma gandesc ca daca mi-a dat viata asta o fi fost ca vrea sa o traiesc si sa ma straduiesc. Mai am si frica ca daca ma sinucid va trebui sa o iau iar de la capat in alta viata, cu alti psihopati . Dupa cum vezi, e o abordare complicata/irational pe care am dezvoltat-o singura si nu tine de vreun curent religios, insa cred in ea si m-a ajutat. Nu tot ce e rational e valoros. Daca iti folosesti bunul simt si intuitia poti gasi si tu una. In general n-are rost sa te iei dupa nimeni. E suficient sa te uiti la cer sau la animalele pe care le iubesti tu si cred ca intuitia iti pune ca e ceva acolo mai mare ca noi si ca psihopatii :))
Daca simti ca se ingroasa gluma si ai ganduri serioase de suicid candva mai ales insotite de agitatie,du-te la medic ( si eu am fost candva ) si medicatia te poate ajuta. Neaparat un psihiatru bun care nu indoapa cu doze mari de medicamente. Doar sa nu iei antipsihotice moderne- un antidepresiv usor gen Citalopram poate modera efectele stresului ( subliniez usor,pentru ca altfel medicatia psihiatrica te sedeaza , te face leguma, si nu mai poti functiona in viata reala, ceea ce creste de fapt depresia cand te vezi cum esti).

De ce atata ostilitate in jur?
Si acum o sa trec la partea cea mai dificila a mesajului meu. Nu stiu daca o sa ma fac inteleasa si nici nu stiu cum sa verbalizez clar. Ce scriu eu aici e rezultatul a ani de zile de cautari si framantari si e ciudat sa vreau sa iti torn tie cu tolcerul, cand stiu ca firesc e sa ajungi tu la propriile explicatii si solutii. Insa prea multe victime mor pe drum, emotional sau prin suicid, si m-am gandit sa fac ce pot si eu cu mesajul asta.
Partea cea mai dificila e sa discutam cum faci fata la ostilitatea din lumea exterioara pe care asa cum ai observat si tu, se pare ca o atragi ca magnetul . Este convingerea mea ferma ( poate fi gresita fireste) ca oamenii care au fost astfel abuzati au internalizat mesajele ostile si toxice ale agresorilor. Adica, sinele tau real de care vorbeam simte toata durerea aia imensa , frustrare, tradarea, disperarea si toate emotiile astea negative si inconstient CREDE ca asta va primii in continuare. Sinele tau real a tras o concluzie logica derivata pe baza trecutului ( ce s-a intamplat tinde sa se mai intample) insa conluzia asta desi logica NU TE AJUTA IN PREZENT. Nu tot ce e rational e valoros, remember?🙂 Problema este ca, si aici nu stiu cum sa explic ce cred, este posibil ca desi tu sa TE COMPORTI la suprafata vesel, glumet, generos, intelegatior, empatic, inteligent si toate acele calitati pe care evident LE AI, oamenii, si mai ales cei cu tendinte psihopate-narsiciste sa SIMTA/PERCEAPA sinele tau real, CE CREZI TU ?SIMTi TU – toata nesiguranta, durerea si credintele tale negative depre tine si viata adanc implantate in programul de operare.

Cum naiba fac asta nu stiu. Eu cred ca la nivel de baza sunt pradatori, si in natura pradatorii simt slabiciunea si simt cea mai buna prada. Tu care iubsti animale cred ca intelegi analogiile astea poate fortate, dar altele nu am.

Ce inseamna asta?Ce poti face ? Inseamna ca va trebui ca intr-un joc pe calculator sa UPDATE YOURSELF ( asa ca NEO in Matrix, imagineaza-ti ca si NEO nu putea fi the one pentru ca la baza el nu credea ca poate fi ). Solutia e simpla si foarte grea in acelasi timp. Va trebui cumva, singur, sau si mai bine prin psihoterapie ( recomand terapie experientiala sau cognitiva focalizata pe scheme Young ) sa scoti intr-un interogatoriu bland si intelegator de la sinele tau real CE CREDE EL DE FAPT depre tine, despre viata, depre viitor. Cel mai probabil, sinele asta real, copilul destept si intuitiv confruntat cu atata ostilitate e socat, speriat, nu are incredere in sine, viata si viitor. Si aici e munca. Am convingerea ferma ca atunci cand copilul asta e scos la suprafata si ii explici ca da, a fost de rahat ce s-a intamplat, ca viata ti-a dat doi nebuni drept parinti, da acuma tu esti mare si o sa ai tu grija de el de acum inainte si o sa-i dai tu ce ii trebe: siguranta, afectiune si respect, atunci cred ca se produce uplevelingul de care vorbeam si cei din jur vor simti. Accentuez ca nu e vorba in nici un caz de chestii exterioare ( nu-i asculta pe aia ce iti spun ca trebe sa lucrezi la chetii exterioare/comportamente gen tehnici de cumunicare, si asertivitate, si stima de sine si dracu mai stie ce concepte din astea fantoma care nu stie nimeni clar ce sunt). Daca ai vazut matrix, ai vazut ca si Neo s-a antrenat enorm si tot nu era THE ONE, cheia era sa CREADA el ca poate fi. La fel, daca vrei sa atragi mai putina ostilitate, afectiune si respect, va trebui ca sinele tau real, tu ala ce ai scris mesalul de mai sus SA CREADA ca le merita si ca o sa le aiba. Si asta e F GREU pentru ca real in jur inca nu le are. Intelegi paradoxul? Chestiile negative pe care tu le simti si le crezi de fapt despre tine, viata si viitor ( chestii preluate de la agresori) va trebui sa fie upleveled cumva in credinte positive depre sine, lume si viitor . NU iti cer sa negi realitatea, doar SA SPERI la alta mai buna.

Ok, asta a fost, n-am scris in viata mea asa un mesaj lung, nici nu stiu daca o sa-l citesti sau daca te ajuta. Iti doresc toate cele bune, si mai ales sa nu uiti ca nu esti singur. E o lupta ciudata aici pe planeta asta intre rau si bine si e de inteles ca ne ia uneori disperare cand de confruntam cu raul din afara sau cel din noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: