Qvsalexso

8 11 2015

Nu sunt un povestitor prea bun, dar totusi…Viata mea incepe cu un tata care doar bea, tot timpul…mama lucra, iar cand venea acasa, tata ii lua banii si se ducea la baut, iar cand nu mai avea bani, ma scotea pe hol, iar in camera o batea pe mama…aveam 2-3 ani, imi amintesc perfect totul ca si cum s-ar fi intamplat ieri, traiesc cu trauma asta, imi amintesc cum tipam si trageam de el sa o lase in pace…Mereu am trait cu frica. Stateam la sat, am mers cu el la munca, cosea…aveam tot 2-3 ani.. chiar nu imi amintesc de ce ma luat insa, vroiam sa sparg alune si am rupt „cutea” cea cu care ascute coasa, iar pentru asta ma batut cu coada de la coasa…asa mic cum eram..puteam sa mor, noroc de vecini care au sarit sa ma salveze… Cum, un copil asa mic sa mai fie fericit? imi spuneti ?…ma mutat la bunica mea,ea ma plimbat la toate bisericile pentru ca noaptea visam foarte urat, nu puteam dormi…vedeam tot felu de chestii…( unii ma vor judeca si vor spune ca am imaginatie ) insa eu stiu ce simteam…pe la 7-8 ani am scapat de frica asta, mama s-a despartit d el, a plecat din tara si am ramas cu bunica si o sora…departe de fiinta care mia dat viata, simtindu-ma singur..chiar daca bunica ma iubea mult…acum imi spune ca mai bine ma omora cand eram mic. ( era sa mor.. inecat ). La scoala toti radeau de mine pentru ca eu eram singur, nu aveam mama, nu aveam tata ( tata deloc, mama aproape de mine )…eram tratat diferit, eram timid…iar pentru asta toti ma priveau diferit, iar cei care vorbeau cu mine, profitau de mine…in felu ca eu aveam bani..imi amintesc in clasa a4a un coleg, ma lovit in piept si nu mai puteam respira, cazusem jos..toti incepuse sa rada si sa-mi dea porecle…si asa am trait pana in clasa a8a, dupa la liceu..a mers mai bine, m-am indragostit…a durat un an, fata ma inselat cu prietenul ei cel mai bun…sunt o fire foarte emotiva, nu vreau sa fiu asa dar nu pot sa ma schimb..credeti-ma..am suferit 4 ani de zile dupa prima iubire..nu aveam pe nimeni aproape, eu nu aveam cu cine sa vorbesc, nu aveam nimic…sufeream in mine, au fost momente cand nu-mi doream sa mai traiesc pentru ca simteam in mine o durere atat de mare…iar dupa 4 ani, a venit o fata…fosta colega pana in clasa a5a, s-a indragostit de mine…ea stand in italia, venea doar vara in romania si statea doar dupa mine …atat de indragostita era, si stii ce ? cand am vazut ca ma iubeste asa mult, m-am gandit ca daca-i dau o sansa ma voi indragosti din nou, voi avea si eu pe cineva sa ma inteleaga, sa pot vorbi….cineva…iubire mare, pana dupa un an cand am spus niste vorbe gresite…lucrez, transport marfa in toata tara ( asta nu e cea ce trebuia sa fac eu, insa din cauza parintilor se intampla asta ). era sa mor intr-un accident oribil, nu puteam ajunge acasa, mama s-a suparat pe mine. in acea zi era ziua ei, si iam spus ca o las..pentru ca vazusem conversatia cu un prieten vechi de al ei, ca-i da pup si ca vrea sa se vada ( facebook..fuck ), in momentul ala mi-am adus aminte de fosta iubire, care ma inselat cu cel mai bun prieten al ei, am simtit o dezamagire foarte mare….nu iam mai vorbit pana a2a zi cand m`am calmat si iam zis ca nu o las si ca vreau sa revenim la ce eram…insa ea era la pamant..suparata, m-am rugat de ea 4 zile sa-mi dea o sansa..am plans, la lucru am mers foarte rau…ma oprise politia, era sa fac accident din neatentie…am ajuns intr-un hal …de n-ati vrea sa ma vedeti. ( voi fi judecat, sigur ) . acum dupa ce ne-am impacat, desigur ca mia dat o sansa…poate a vazut cat de disperat sunt, cat o iubesc…cat tin la ea, nu stiu..insa acum nu mai e la fel, nu se mai poarta la fel cu mine..nu`mi mai ofera aceias afectivitate iar de aici incep sa ma simt iar singur…cea ce urasc eu cel mai mult sa fiu singur! m-am certat cu mama. nu`i comvine ce vreau sa fac, am ajuns sa nu mai vorbesc cu ea! mia spus sa nu`i mai zic mama, printre alte vorbe urate..Viata mea nu trebuia sa fie asa…Eu de la 10 ani am primit calculator si internet, mia placut mult programarea…4 ani de zile am invatat mysql, php, html, css si java…nu ieseam afara pentru ca nu aveam prieteni, ma porecleau in tot felu..si imi era rusine. asa ca am invatat doar asta, faceam site-uri degeaba…doar de dragul de a programa, iar la 14 ani am cumparat ceva de la o firma straina..iar acolo am vazut un „bug” o greseala mare in programare cu care puteam cumpara gratuit orice…iam contactat am rezolvat problema iar ei vazand varstra mea, miau oferit sa vin la liceul de informatica ( germania/franta ) insa ai mei nu mau lasat..de ce sa plec cand pot trai o viata de rahat? o viata care nu mio doresc..am continuat sa invat, bineinteles ca nu am fost de acord cu ei, ma dat pc-ul la liceul de mecanica ( nu eram asa bun al scoala ), am facut primul an cu 300 de absente, apoi am incercat de doua ori liceul de stiinte sociale ( clasa a10a) la fel..nu m-am tinut, iar acum de un an fac un liceu fara frecventa, sunt in clasa 11a …in tot acest timp, am ajuns sa am un salar lunar foarte bun provenit din internet, lucrez si pe masina…asta ca sa le arat alor mei ca sunt cuminte sii ii ascult..nu vreau sa le spun de ce fac eu on-line…cica viata ar decurge bine daca ai bani…insa dupa cum vam povestit, mama nu ma mai vrea, iubita nu imi mai ofera afectivitate, ma simt din nou singur, imi aduc iarasi aminte de tot ce am suferit, simt ca viata mea doar asa vrea sa continuie, intr-o bucla temporala unde posibilitatea este de a esua, atat de fiecare data..esuez si dupa o iau de la capat. Dupa toate astea, am ajuns sa ma simt al nimanui, intradevar am un acoperis asupra capului, nu sunt chiar orfan…dar singur. prieten nu am, am aceleas porecle ca in trecut…iar daca ies cu cineva profita de mine…eu nu stiu ce sa mai fac sa-mi pot indrepta viata, sa pot sa simt si eu fericire, pentru ca in inima mea e doar tristete si nu stiu daca puteti intelege..insa, cand o mama spune unu-i fiu ca nu mai exista pentru el…e ceva ..ceva care te distruge pe interior tot…adica fiinta care tia dat viata, renunta la tine…nu ma intelege nimeni, nu pot povesti nimanui, nici macar iubitei, pentru ca …simt ca nu o sa-mi ofere intelegere si doar o sa vorbesc degeaba. simt ca nu am cum sa continui asa, sa sufar mereu, sa fiu toata viata trist…am 19 ani..mai e mult timp, dar daca va fi mereu suferinta ? ca pana acum, asa a fost….

sunt nevoit sa ma mut singur, sa ma descurc singur…pot sa spun ca sunt orfan, alungat pe strazi…


Acțiuni

Information

15 responses

9 11 2015
Adrian

–––––––––––––––––––––
Qvsalexso a scris:
–––––––––––––––––––––

Adrian, tu nu ai avut niciun moment de genul acesta ?

–––––––––––––––––––––
Adrian a raspuns:
–––––––––––––––––––––

Draga Qvsalexso, am auzit la un moment dat o vorba: „zgariati orice erou si, dedesubt, veti gasi un monstru”. Toti avem luptele noastre interioare, despre care majoritatea celorlalti nu stiu mare lucru… Nu asta este insa important, ci felul in care ne mobilizam pentru a trece peste provocarile vietii de zi cu zi!

Cu prietenie,
Adrian

9 11 2015
qvsalexso

cand ramai fara mama, fara vreun prieten, acel moment cand esti singur pe lume, e tot o provocare de zi cu zi ?

9 11 2015
Gabriela Cîrstea

Dragă Qvsalexso,

Încep prin a-ți spune că, într-un context diferit și mai puțin grav, am trecut prin ce treci tu acum. Știu ce înseamnă să fii respins de propria mamă. Doare cel mai tare pentru că se spune că mama e singura ființă care ne iubește necondiționat. E ceva peste care treci foarte greu și când îți amintești ai tendința să treci din nou în revistă tot șirul de experiențe dureroase prin care ai trecut. Adică să răsucești cuțitul în rană.
Dar dacă ai putea să vezi în viitor, ai vedea ceva cam așa: vor trece anii, mama ta va îmbătrâni și se va înțelepți, își va da seama că a greșit față de tine și va face tot posibilul s-o ierți cumva. Nu din interes sau neputință, ci pentru că-și va da seama că a fost nedreaptă.
Bineînțeles, nu garantez că se va întâmpla chiar așa, dar sunt șanse destul de bune să se întâmple, pentru că e ceva firesc. În cazul meu așa a fost. Dar au trecut 30 de ani până să se întâmple asta.
Dar să revenim în prezent. Sfatul meu e ăsta: canalizează-ți acum energia pe terminarea liceului. Trebuie neapărat să finalizezi studiile și să-ți urmezi pasiunea pentru calculatoare. Din ce povestești, ești foarte bun. N-ar strica să ai și ceva studii de specialitate. Fixează-ți asta ca obiectiv, nu te mai uita în jur și mergi înainte. Concentrează-te pe pasiunea ta pentru programare.
Îți doresc putere de muncă!

Cu gânduri bune,

Gabriela

10 11 2015
qvsalexso

iti multumesc pentru raspuns…insa acesti 30 de ani ar fi o „distanta” foarte mare pentru mine, am 19 ani….am nevoie de ajutor, ajutor pe care nu`l primesc de nicaieri.

9 11 2015
erena21

ok ai suferit…poate prea mult pt un copil . Nu sunt aici sa te judec si nu imi permit asta.Dar vreau sa iti zic ca tu esti cel care decide daca sa mai suferi sau nu in acest moment. Nu iti plac „prietenii” din copilarie ok fa-ti alti. Iesi cu oameni noi….inscriete-te intr-un ong undeva fa voluntariat si ai sa descoperi ca oamenii sunt altfel sunt buni…nu toti dar multi sunt buni si merita iubiti si apreciati. Nu trebuie acum ca cei noi veniti in viata sa iti stie trecutul ci incet incet te vei deschide.
Mama ta te iubeste!!!!!!!! Iubirea e neconditionata doar ca nu stie sa isi arate iubirea si atat.
Insrcriete la facultate la it ceva daca tot iti plac calculatoare iesi in orash cu colegii de faculltate socializeaza si nu ii speria cu trecutul tau. Le vei povesti treptat. EU pan la 28 de ani am avut 2 relatii care nu au tinut mai mult de 3 luni si in rest poate sex ocazional si atat. La 28 de ani am gasit omul cu care traiesc acum si pe care spun cu mana pe inima ca il iubesc dupa 2 ani si 8 luni de relatie si ma accepta si da am o tulburare psihica si da nu am avut amici prieteni si nimeni nu ma placea si eram aratata cu degetul de toti vecinii pt ca la un momendat am incercat sa ma sinucid si a durut …pt ca nimeni nu a inteles ca asta era felul meu de a cere ajutor ca nu mai pot si degeaba nimeni nu a inteles nimeni nu ma ajutat. Am facut terapie si m-am descurcat singura si pot zice ca imi iubesc viata. Am alti prieteni acum cu care pot vb cu care ma inteleg si pe care ii apreciez si ma apreciaza. Capul sus ca poti si singur.

10 11 2015
qvsalexso

iti multumesc pentru raspunsul tau, conteaza foarte mult pentru mine. chiar doresc sa merg la cluj la facultate, vreau sa fac it, Dar sunt singur, nu pot sa ma descurc…e foarte greu pentru mine..deocamdata vine vremea sa nu am unde sta.

16 11 2015
lore

Salut.
Se spune ca prietenii sunt familia pe care o alegi. Prietenii ti-i faci tu, nu ii alege nimeni pentru tine! Te incurajez sa cauti un loc in care poti incepe prietenii frumoase, sa incepi sa practici un sport unde poti intalnii oameni noi, sa faci un voluntariat unde poti lucra cu copii, ia-ti un caine si plimba-l in parc. Sunt lucruri mici, care iti pot schimba starea de spirit😉
Faptul ca esti bun la calcularoare, mai ales in domeniul IT, e un lucru ff bun, care te va ajuta in viitor. Concentreaza-te pe asta, vino in Cluj si fa mate-info. Deja schimbi orasul si mediu, o oportunitate perfecta sa schimbi anturajul, sa iti faci prieteni noi care au pasiuni comune (colegii de facultate, sau de la job).. Oricum, un oras universitar iti ofera multe posibilitati dar pana atunci poti incerca si ce am scris mai sus.
Cat despre familia ta, in mod special relatia cu mama ta: cred ca cuvintele parintilor ranesc uneori cel mai tare. Ideea e ca parintii nostri gresesc de multe ori, nimeni nu i-a invatat sa fie parinti, poate nu au avut exemplu nici ei. Trebuie sa ii iertam si sa acceptam ca si ei uneori gresesc..
Iar ideea de a fi pe cont propriu, poate nu e asa rea.. Si eu dupa ce am terminat anul I am fost nevoita sa imi caut job ca sa ma intretin, in acelasi timp si facultate si fac asta deja de 3 ani si stii ce?.. M-am descurcat! Esti mai puternic decat crezi, o sa reusesti si apoi cand te vei uita in urma, o sa fii mandru de faptul ca in ciuda tuturor greutatilor, ti-ai depasit conditia, te-ai pus pe picioare si mergi inainte🙂
Mult succes in continuare!

16 11 2015
qvsalexso

sa iertam? avem sansa asta? nu am aceasta sansa…

17 11 2015
lore

A ierta nu e o sansa, e o decizie personala pe care o iei. Nu trebuie sa „simti”, iertarea nu e un sentiment, ci o actiune🙂

23 11 2015
qvsalexso

am ramas singur…m-am mutat singur…in cap am acelas gand…si nu-l pot schimba. nu voi reusi singur, nimeni nu ma ajuta…pe nimeni nu intereseaza

25 11 2015
adalia

Draga Qvsalexso,
Ai primit deja o multime de sfaturi pretioase, astfel incat nu imi ramane decat sa iti transmit aceleasi idei, insa imbracate in alte cuvinte…

Ce pot eu sa iti recomand, este sa te ridici, sa iti rezolvi problemele lasate de sechelele trecutului si sa il lasi acolo unde ii este locul, apoi sa te mobilizezi si sa iti organizezi viata cu intelepciune…concentrandu-te la prezent si viitor…

In continuare sa nu ai impresia ca voi expune o pledoarie pentru mama ta…ci doar iti voi spune ce vad eu din exterior…
Tu si mama sunteti deopotriva rezultatele unui mariaj nefericit…doua victime colaterale…doua suflete gravate in culorile sumbre ale suferintei emotionale…care desi au scapat din infern, nu s-au trezit inca la realitate, motiv pentru care nu mai sunt capabile sa comunice si sa gaseasca cele mai bune solutii pentru a convietui civilizat, in armonie…

Sa stii ca mama te iubeste de fapt… cat tu nici nu ai habar, desi ti-a spus ca nu te mai vrea, ca nu mai esti fiul ei…Eu bag mana in foc de data aceasta si spun clar si raspicat – TE IUBESTE COPILEEE!!!!!!!!!!!!!…doar ca e marcata de suferinta, orbita, ranita si disperata totodata ca nu reuseste sa iti transmita opiniile ei la problemele pe care le are cu tine, pe care le aveti impreuna, nu stiu exact…Cert este ca nu stie sa iti comiunice asa cum ar trebui nemultumirile pe care le are vis-a- vis de tine…si de aici, iata consecintele….

Tu esti de fapt comoara vietii ei, esti cel mai frumos dar pe care l-a primit in aceasta viata, tu reprezinti motivul pentru care ea astazi exista, pentru care ea a luptat, a plecat afara sa lucreze ca tie sa nu iti lipseasca nimic sau esentialul…Stiu ca ai suferit enooooooorm si din acest motiv, dragul de tineee…offfff…dar biata femeie, din doua mari rele,, l-a ales in viziunea ei pe cel mai mic…Stiu ca ti-a lipsit afectiunea si dragostea ei, stiiiiiu ca ai avut nevoie si a plans inimioara in tine de dorul ei…………………….stiu….

E clar ca a facut greseli fata de tine, poate si tu fata de ea….dar cred ca a sosit momentul sa va rezolvati situatia si sa traiti in armonie…gasindu-va linistea…Pentru asta voi trebuie sa ajungeti sa VA IERTATI UNUL PE ALTUL….OBLIGATORIU!!!…apoi ranile se vor vindeca incet…si chiar de vor ramane cicatrici, IUBIREA( de mama si de fiu) LE VA ACOPERI CU VESMINTELE SALE…

Te rog din suflet sa faci tu primul pas catre ea…te roooooog!!!! Lasa de la tine…Esti un tanar intelept, lasa totul deoparte….si lupta sa iti redobandesti linistea…iar apoi ai sa vezi ca totul va intra in normal…

Dupa rezolvarea acestei probleme, iti garantez ca vei reusi sa iti faci prieteni si sa ai o relatie sanatoasa cu o fata…pana atunci insa, nu iti dau nici o sansa…
Te felicit pentru ca ai luptat si ai dobandit independenta financiara! E bine deasemenea ca locuiesti singur. E un inceput promitator… Ramane doar sa rezolvati aceasta situatie conflictuala, IERTANDU-VA…. Apoooi, vizitandu-va mai rar, veti invatra astfel sa pretuiti la maxim clipele petrecute impreuna, nemaiavand timp sa acordati atentie lucrurilor lipsite de importanta sau sa rostiti vorbe care ranesc…

Aduna-ti, TE ROOOG fortele si actioneaza!

Cu aleasa consideratie,
Adalia

25 11 2015
IN MEMORIAM

Sunt de aceeasi parere cu Adalia….
FELICITARI ADALIA…PENTRU TOATA IMPLICAREA/CONTRIBUTIA….
AI UN SUFLET NOBIL…..

25 11 2015
adalia

Va multumesc din suflet pentru aprecieri, IN MEMORIAM!!!!…insa in acelasi timp imi exprim neputinta si regretul ca nu pot contribui mai mult la ameliorarea sau vindecarea acestor SUFLETE CU ZBORUL FRANT, ce isi striga neputinta…

La randu-mi va marturisesc sincer ca va apreciez pentru consecventa si daruirea de care dati dovada…

Dumnezeu sa va dea sanatate si putere sa va duceti la bun sfarsit toate planurile aflate in desfasurare, cat si cele de viitor!

Aceleasi aprecieri si urari i le adresez si D-lui EMANUEL ADRIAN SARBU, pe care personal il consider un INGER TRIMIS PE PAMANT…

Cu aleasa consideratie,
Adalia

25 11 2015
Adrian

Multumesc din suflet, dar cu siguranta nu merit aceste cuvinte. Nu fac decat ceea ce ar fi facut oricine altcineva. Doamnelor, aveti toata pretuirea mea pentru dragostea voastra! Va imbratisez!

25 11 2015
adalia

Va multumesc!
Offf…si apreciez modestia de care dati dovada, dar permiteti-mi, va rog, sa va spun ca nu oricine si-ar darui timpul personal de atatia ani pentru a salva vieti din ghiarele mortii, cand alti semeni de-ai nostri nu dovedesc sa-i critice pe bietii oammeni, ca nu oricine ar alege sa studieze atat de aprofundat tainele psihicului uman, aducandu-si vadit contributia la dezvoltarea stiintei in suicidologie…si inca as mai avea nevoie de mult spatiu si timp pentru a continua in aceeasi ordine de idei…dar ma voi opri pentru moment aici…
SEARA FRUMOSA, ALATURI DE CEI DRAGI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: