Lidia 21

13 01 2015

Ma numesc Lidia, 21 de ani. Nu am avut o viata prea frumoasa, cred ca din copilarie am suferit de diferite forme de depresie si am avut un comportament complet anormal….cu tendinte sado-masochiste (ma autopedepseam si umileam pentru ca simteam ca ”merit”), hipersensibilitate fata de comentarii negative pe care le primeam din plin. Parintii mei au divortat cand aveam 9 ani. Inainte de asta, tata lucra in navigatie, si venea foarte rar pe acasa (o data, sau de doua ori pe an). Iar atunci se certau sau chiar loveau, deseori in fata mea. Amandoi aveau tendinte depresive, erau persoane violente, se agresau verbal. Tin minte cand tata a lovit cu pumnul o combina (pe atunci erau la moda) si a zdrobit-o, tin minte ca aveam vreo 5 ani, eram in pragul usii si ma uitam cum i se scurge sangele de pe mana, pe covor. Am multe astfel de imagini in minte. Mama ma abuza si santaja emotional, incercand pesemne sa obtina de la mine afectiunea pe care nu o putea avea de la tata. Asa ca alterna intre momente cand ma coplesea cu o atentie bolnava, nepotriva intre copil si mama, lasandu-ma sa ma simt aproape violata : ex, ma punea sa o sarut pe gura, pe numarate, ca sa imi ofere diferite lucruri). Apoi ma injura, lovea, ameninta, spunandu-mi ca ma ”zdrobeste’ ”ma calca in picioare”, ma facea tampita, proasta. De mica eram foarte timida, retrasa si ciudata. Nu simteam ca ma identific cu ceilalti copii, oameni in general, sentiment care a ramas cu mine pana acum. Aveam hobby-uri usor stranii, si eram foarte matura pentru varsta mea. Citeam foarte mult, toata ziua (am citit Mizerabilii in clasa a treia..si alte carti) Ma rog, anii au trecut, am ramas aceeasi ciudata, dar care acum se imbraca in haine gotice si desena in ore. Undeva prin clasa a noua m-am indragostit. Era un baiat dintr-o clasa paralela, la design si arhitectura, iar eu eram la grafica; am studiat la un liceu de arte. Era foarte inteligent si empatic si m-a invatat extrem de multe. Am facut lucruri foarte deosebite impreuna, excursii spontane la padure, aveam conversatii profunde…. Din pacate, am avut aproape o relatie de tip medic- pacient, el era si foarte credincios si extrem de frustrat de inabilitatea lui de a ma scoate din depresie. Cu putin timp in urma, inainte de relatia lui cu el, avusesem niste aventuri cu singurul scop de a ma degrada, pentru ca nu simtisem nimic pentru persoanele respective. Mi-am pierdut virginitatea la 15 ani, cu un barbat de 30 de ani, fiind convinsa ca oricum nu o sa pot iubi niciodata pe nimeni. Fumam, incepusem sa fac diferite prostii, iar el m-a ”scos” din asta. Totusi, depresia nu a disparut, si relatia noastra a devenit un fel de dependenta toxica. El se saturase sa simta ca nu poate face nimic, iar eu ma agatam disperata de el. Ne certam zilnic, ne uram enorm. A fost o perioada ingrozitoare. Relatia noastra s-a sfarsit in cele din urma, dar nu pot descrie exact circumstantele, intr-atat de oribile au fost. Rezumatul ar fi ca eu am avut o mica escapada intr-un bar unde am baut, fumat (iar dupa cativa ani, el nu ma lasase sa fumez) si am si dansat cu un baiat, dar doar atat. Mai pe scurt o declaratie de independenta stupida, pe care el a interpretat-o exagerat. Mai incolo ne-am reimpacat dupa multa suferinta, dar nu eram impreuna oficial. In schimb faceam sex si alte lucruri. Imi doream extrem de tare sa imi ofere macar cea mai mica promisiune de impacare pe viitor. Nu a facut-o, dar m-a incurajat sa merg la Cluj la facultate, unde urma el sa se mute (el era din Cluj) Am studiat in disperare pentru BAC, eu care nu puneam mana pe un manual (luam note mari doar datorita talentului pentru improvizat) numai ca sa pot fi cu el, sa intru la fara taxa. M-a incurajat sa dau la o alta sectie decat unde vroiam, totul pentru un plan pe care il avea el pe viitor, pentru care ar fi ajutat aptitudinile mele dobandite eventual la sectia aceea. S-a despartit, chiar daca tehnic vorbind nu eram impreuna, de mine in septembrie, cu o luna inainte sa incepem facultatea, si a plecat. Nu am putut merge dupa el. Totul a aparut in fata ochilor mei intr-o lumina mai limpede. Nici nu vroiam sa merg la sectia respectiva. Nu puteam sa suport sa il vad zilnic acolo. Imi pierdusem toti prietenii in relatia cu el, eram complet singura. Am irosit un an stand acasa. Apoi, am mers un an la Biologie; nu stiu cum am ajuns de la arta la biologie. Probabil pentru ca am totusi o fire naiva, visatoare, si am crezut ca daca iubesc natura pot sa studiez biologia. Dar totul era prea stiintific pentru mine, si ca sa fiu sincera, nu intelegeam nimic, si oamenii din jurul meu mi se pareau reci, prea cerebrali. Acum vine partea pentru care ma veti judeca cel mai tare. Am renuntat si la biologie pentru ca am realizat ca tot timpul asta mi-am dorit sa fiu la arta. Inainte de relatia aceea, eram extrem de pasionata de desen, si talentata. La anul o sa dau la arta. 3 ani irositi. Am inceput sa beau( momentan, cat de mult ma pot abtine; cam o data pe saptamana, sau de doua ori, dar cand o fac, simt o usurare enorma) Ma si tai, imi place sa simt cum curge sangele, simt ca suferinta mea dobandeste o forma fizica. Acum am urme si pe brate, si pe coapse. Ma simt si grasa, desi am cam 50 de kg acum la 164 cm. Acum cateva luni am tinut o cura de slabire care m-a adus la vreo 44…In general imi place orice ma face sa sufar. Nu mai sufar dupa relatia cu fostul prieten, sau mai bine spus, e o suferinta pasiva, la fel ca celelalte. Acum el are o prietena, intamplator la grafica- sectia unde visam sa ajung eu..si e si foarte buna, cea mai buna din clasa…..Simt doar o inferioritate covarsitoare, ma simt ca un gunoi. Pentru bani fac desene la comanda, nu castig cine stie ce momentan, poate si pentru ca nu am absolut deloc incredere in mine, si sunt terifiata de ideea de a pune preturi mai mari pe munca mea. Mi-e greu sa ma identific cu alti oameni, si nu ma pot indragosti oricat de mult incerc. Nu inteleg rostul vietii…sa produci bani? sa iti petreci viata nascand copii, sa ii cresti singura, ca o sclava? Oricat de mult incerc sa imi folosesc intuitia, sa ma conving ca exista familii normale, sunt scarbita de asteptari si norme sociale. Imi doresc sa fiu singura….Sunt scarbita de identitatea mea de femeie ( fiinta slaba, inferioara psihic) sunt scarbita de viziunea clasica asupra ambelor sexe…Totul ma revolta si ma lasa cu un sentiment de amaraciune greu de definit. Urasc oamenii si mai presus ma urasc pe mine. Mi-e greu sa ma ridic din pat, sa fac lucruri. Ma ascund fata de oameni, nimeni nu prea ma cunoaste sau intelege. Mentin o iluzie de superficialitate sau nepasare, ingrozita ca cineva isi va da seama ca sufar. Ma gandesc numai la moarte…caut metode de sinucidere, imagini cu oameni morti, la care ma uit fascinata, ore in sir. Fostul meu prieten joaca un fel de rol de terapeut, pentru ca acum se ocupa cu terapia pe oameni (el mereu a fost genul de om care e ocupa cu de toate, are interese in multe domenii) De la distanta desigur. Incearca inca sa ma scoata din depresie. Am tot felul de povesti si scenarii in minte pe care as vrea sa le transform in benzi desenate, dar nu cred ca voi ajunge acolo. Cei care le cunosc spun ca am idei foarte bune, si ca sunt si capabila sa realizez visul asta, dar nu am curaj. Cred ca sufar si de anxietate. Ma simt singura, imi doresc prieteni cu care sa fac lucruri ”care conteaza” pentru mine…sa impartasim idei, sa contemplam natura, sa visam. Imi doresc sa realizez lucruri frumoase, deosebite, dar simt ca nu sunt genul de om care realizeaza lucruri. Sunt genul de om care se sinucide. Sunt dezgustata de mine, de lipsa mea de realizare, de anii irositi, de personalitatea mea mizera. Gandesc mult, dar poate ca de fapt nu inteleg viata absolut deloc, pentru ca totul mi se pare o datorie, un chin (sa faci bani, sa te integrezi in ”societate’) Ce este cel mai ingrozitor e ca sunt costienta intr-un mod foarte acut de tot ce gresesc, sau de motivele din spatele oricarui lucru, dar sunt incapabila sa schimb situatia. Sau poate ca totusi o sa schimb situatia, facand singurul lucru de care ma simt capabila. Imi cer iertare pentru textul extrem de lung. Multumesc celor care au avut rabdare sa ajunga pana la final.

Anunțuri

Acțiuni

Information

25 responses

13 01 2015
Gloria

Lidia,
eu te inteleg.
Iti recomand sa te uiti la filmele – Stieg Larsson Millenium Trilogy, poate te ajuta sa iti regasesti un pic curajul si increderea de sine. Depinde de tine unde vrei sa ajungi.

13 01 2015
Aneta

Buna Lidia,
Copilaria ta seamana foarte mult cu a mea. Si mie imi place sa fac lucruri care conteaza cu prietenii doar ca nu toti sunt disponibili sau nu au acelasi interese. Ce fel de lucruri iti place sa faci?

10 04 2015
Jucarie

Buna, Lidia, sa stii ca impartasesc acele ganduri ca ale tale…nu inteleg de ce toti trebuie sa muncim pentru niste amarate de hartii si altii sa le aiba de-a gata, nu e corect,eu unul nu inteleg chestia asta cu Dumnezeu iubeste oamenii, dar ce sa vezi ii lasa sa moara de foame, sete, razboaie si alte chinuri de astea…Eu unul m-am cam plictisit de trait in aceasta lume total FALSA in care traim, as vrea sa decopar una noua, cel putin sa existe una pe acolo pe undeva……

13 01 2015
Lalena

Nu îţi mai cere scuze, că nimeni nu e cu adevărat interesat de ele şi oamenii vor doar să le audă ca să îţi zgârie rănile alea care probabil nu ţi se vor închide niciodată. Suntem o rasă împuţită şi urâtă, dar avem şi părţi bune şi pentru alea merită să tragi, fie tu nişte şuturi în fund altora, fie nişte lecţii care te vor durea de mai multe ori în decursul vieţii tale care ţine cât o bătaie de gene, dar încă nu eşti conştientă de asta.

Gândul de a îţi opri suferinţa, nu mi-a sunat rău niciodată. Sunt o femeie care e mişcată de sunet, de muzică, de clămpănitul tastelor sau de zgmotul fridigerului, de melodia păsărilor pe care le aud şi pe care le privesc în staţie la tramvai, când tramvaiul uită să mai vină şi mă lasă doar să mă contopesc în ceea ce are, la momentul respectiv, să îmi arate numai mie, exteriorul. Iubesc muzica, deci sună bine. Dar vezi tu, dacă opreşti suferinţa, opreşti bucuriile ce vor urma.

Ai 21 de ani. Mi-ar plăcea să mai am vârsta ta, deşi şi vărsta mea are ceva frumos în ea, ca, de fapt, orice altă vârstă. Când ajungi la 90 de ani, te uiţi la Cartoon Network, ca la 5 ani. Evoluezi ca să te întorci tot aşa cum ai pornit, dar cu un bagaj de experienţe şi cu o încărcătură emoţională. Nu poţi să trăieşti splendoarea, dacă nu cunoşti teroarea. Vrei mediocritate şi linişte? Uită-te în jurul tău. Dar nici ăia nu prea au parte de cea din urmă. Doar sunt mai slabi cu duhul şi prea puţini interesaţi de alte aspecte în afara maţului pe care îl au de umplu şi a facturilor pe care le au de plătit.

A avea gusturi deosebite la haine, nu este o dramă şi nu trebuie să te priveşti ca şi cum te plimbi printre morminte. Îmbracă-te în ce te face să te simţi bine. Eu fac exact la fel. Am mâinile reci, mai am un pic şi îmi pun mănuşile. Scriu într-o veselie şi nu reuşesc să mă încălzesc de loc. Ar trebui să mă simt stupid pentru ceea ce mă face sau mă ajută să mă simt mai bine, doar pentru că cei din jurul meu m-ar cataloga altfel? Dar de când ar trebui să îmi pese mie de ce cred alţii despre cum mă îmbrac, cum dansez, cum fluier după taxi, cum merg pe tocuri, cum înjur sau scuip seminţe, cum plâng, cum râgâi, cum fac dragoste, cum mestec zahărul în ceaşcă sau cum mă gândesc să îmi opresc bătăile inimii? Oricum nu le pasă întotdeauna şi dacă ajunge să le pese, de obicei e cam târziu. Dacă îţi doreşti cu adevărat, ai o şansă să te apuci să te regenerezi, de una singură, prin metodele care te-au ajutat să trăieşti şi până în prezent şi, nu prin oamenii pe care i-ai cunoscut până la acest moment al vieţii tale. Oamenii sunt de decor. Vin şi pleacă.

E o lecţie dură, cu care trebuie să ajungi la pace sau măcar la un armistiţiu. Trăieşte conform dorinţelor tale interioare şi dacă asta înseamnă să te mai lepezi din când în când de oameni care latră că te iubesc, jelesc de dorul tău sau fac alte lucruri, atunci aşa să fie. Tu fără ei, poţi, dar fără tine, ce te-ai face?

Am momente gârlă, pe care nu le colecţionez dar care par că mi se adună în ciudă în suflet şi mi se cuibăresc acolo intenţionat, când mă simt scârbită de simplul fapt că trebuie să cobor să iau pâine şi iar dau de vaca aia care duce o viaţă de mall, trasă la indigo. Dacă mai rămân şi fără ţigări, trebuie să mă plimb pe o alee întreagă până la alt magazin, unde mă intersectez cu alţi dezaxaţi care habar n-au pe ce teren trăiesc, dar care sunt şmecheri. E plină lumea şi de purici şi de nestemate, şi de gunoaie şi de opere de artă, şi de regi şi de cerşetori. Şi lumea are loc pentru tine, dacă nu te bagi în borşul ei, iar tu îţi poţi face loc în sânul ei, dacă nu-i permiţi accesul în toate intimităţile tale, pentru că dacă o vei face, te va sfâşie precum un lup hămesit.

Adu-te puţintel la echilibru şi ai puţintică răbdare. Dă-le oamenilor pace să existe cum vor ei, dar dă-ţi şi ţie linişte ca să trăieşti aşa frumos după cum îţi doreşti şi ai sperat dintotdeauna. Retrage-te din toată furtuna asta de praf care ţi-a orbit sufletul şi nu te mai lasă să vezi minunăţiile şi toate frumuseţile care sunt lăsate sub soare inclusiv pentru tine. Te simţi a nimănui? Ascultă muzică. Scrie. Citeşte. Plimbă-te. Ia un copac în braţe. Dă cu bocancii în gheaţa de pe trotuar. Fă o baie fierbinte. Bea un ceai. Bea o bere. Uită-te la un film. Vomită. Plângi. Citeşte bancuri. Zilele şi nopţile tale sunt făcute ca să treacă. Şi ale mele la fel. Nu sunt cu moţ. Sunt pe aceeaşi scară cu tine. Doar că ajungem unde avem de ajuns în timpuri diferite. Timpul e scurt. Iubeşte viaţa şi dă-ţi voie să faci asta. E tot ce ne ţine şi ne menţine, dincolo de toate aberaţiile pe care le spunem la nervi sau cu pumnul în masă.

14 01 2015
Maria Dana

Draga Lidia
Tu esti o idealista, cu toate necazurile prin care ai trecut tu, nu-ti dau seama ca ai ramas un suflet PUR!De mult nu am mai auzit pe cineva sa-i fie scarba de bani, de statut social ……de orice este efemer!Asta denota ca esti un om deosebit, tu cauti frumosul sub toate formele!Te felicit!
Ai trecut printr-o copilarie nefericita, sa nu-ti judeci parintii….nefericirea lor s-a rasfrant asupra ta!Este greu sa uiti perioada asta urata care a facut din tine un adult care nu se poate accepta si nu poate accepta „randuielile”societatii noastre unde banul a ajuns la rang de ZEU.
Dar faptul ca tu iti spui zilnic ca nu valorezi nimic, nu te va transforma intr-o persoana demna de iubire, cuvintele care ti le spui zilnic se vor intoarce impotriva ta, si bag de seama ca deja s-au intors impotriva ta!
Te rog, te implor,alegeti cu intelepciune CUVINTELE DIN MINTEA TA,nu vei invata sa te iubesti cu adevarat pe tine insuti prin intermediul lucrurilor odioase pe care ti le spui zilnic!IUBESTE-TE TU IN PRIMUL RAND SI AI SA VEZI CA VIATA TA SE SCHIMBA RADICAL!Raul care ti-l faci ranindu-te fizic trebuie sa-l tratezi cu un specialist dar raul pe care ti-l faci tie adresandu-ti vorbe urate poti sa-l tratezi din momentul in care imi citesti mesajul.!Crede-ma iubirea si compasiunea de sine sunt doua dintre cele mai de pret daruri pe care tu ti le poti face …tie!.
Exprima-ti tristetea ,accept-o dar te rog mergi mai departe!
Ai 21 de ani…….te asteapta o viata frumoasa…..si ce daca ai pierdut ani buni navigand in deruta!GATA!I-ATI O PAUZA!Si din acest moment lupta pentru tine, asigura-ti un viitor,bucura-te de micile placeri ale vietii,nu cauta marile placeri….te vor dezamagi!Citeste,picteaza,priveste un copac,imbratiseaz-l,aruncate prin zapada,gateste,ajuta oameni mai nefericiti ca tine…astea sunt micile si in acelasi timp marile placeri ale vietiiMERITI IUBIRE,ESTI UN OM DEOSEBIT!ESTI O IDEALISTA!Doamne ce mult mi-as dori sa te cunosc!Si incearca sa accepti si societatea in care traiesti!Este muribunda,tu esti mai presus de tot ce este efemer!Fi mandra de tine si lupta pentru viata ta!Te rog!Cu multa simpatie Maria Dana
P.S-daca imi citesti celelalte comentarii ai sa vezi ca sunt un om dur,dar pe mine chiar m-ai impresionat………nu credeam ca o sa „intalnesc”un om cu un suflet atat de pur ca al tau!

14 01 2015
Maria Dana

Si apropo, sinuciderea nu este”SINGURUL LUCRU PE CARE-L POTI FACE”Tu esti mai presus de orice, esti un om frumos in adevaratul sens al cuvantului!Si nu mai incerca sa te indentifici cu alti oameni,nu vei reusi…. unii .oameni „respecta” valoriile materiale, nu valorile spirituale ,frumosul,…. alerga dupa bani(necesari ce-i drept) si nu se pot opri 10 secunde sa contemple un copac inflorit , sa priveasca cerul ,sa vada cum norii aurii
isi schimba forma,sa ajute un nefericit ,unii oameni uita sa-si aduca aminte de Dumnezeu,(atunci cum sa-si aduca aminte de tine sau sa-si faca timp pt.tine)……nu au timp pentru frumosul care-i inconjoara, pentru frumosul din sufletul lor!TU POTI!Ce-i mai placut sa stai intr-un fotoliu cu o cana de ciocolata fierbinte si sa citesti o carte sau sa asculti o muzica buna??!Pt mine este magie!Pentru ei este „magie” sa iasa la o cafenea sa discute….discutii!Cred ca si tu esti in asentimentul meu!

14 01 2015
Maria Dana

Catre Lidia
Am citit acum si comentariul Lalenei! Si Lalena gandeste ca si mine!Citeste-ne mesajele si ia de acolo tot cei bun pentru tine!

14 01 2015
Stefan

Buna Lidia,pe scurt…..lucrez la o gradinita pt copii cu disabilitati… Sunt sofer,ii iau dimineata de acasa si seara ii duc acasa. O mamica are 2copii in aceasta gradinita….gemeni. In aceasta seara a fost primul transport al meu al copiilor acasa. Am fost foarte atent la toti parintii cand le-am dus copiii acasa. Toti parintii erau fericiti ca au ajuns copiii acasa,subliniez toti cu disabilitati. O singura intrebare mi-am pus. Acea mamica cu 2 prunci,gemeni,in aceasta gradinita cum se simte…. Lidia,astea sunt probleme,eu am mai scris pe aici faptul ca noi gandim prost se datoreaza in primul rand egoismului nostru,apoi din lipsa de comunicare iar atunci cand comunicam si tot asa gandim,devine proasta comunicare. Stam drepti si gandim stramb,hai sa stam stram si sa gandim drept. Inca ceva….Fi BARBATA!!!!! :))

14 01 2015
Stef

Lidia,
Exact cum spui…este atat de clar, de limpede, de coplesitoar faptul ca esti constienta de tot ceea ce se afla dedesuptul „greselilor tale”. Ce anume numesti tu greseala? Ce intelegi prin…greseala? Eu numesc experienta orice fapta care trezeste constientul, ce parere ai?
Esti un om care se desface si lasa sa se vada complexitatea sa, legaturile ciudate si incurcate ca o implutura de plapuma, ca niste gheme destramate si inghesuite intr-o punga de plastic neagra… Ai toate atuurile necesare supravietuirii si drumului spre fericire, insa ai serios de lucru in a pune in ordine balamucul :)). Prima urgenta: a invata. A invata= a-ti educa creierul sa formeze noi conexiuni directionate puternic spre idei pozitive care, prin repetitie, sa dezvolte abilitatea de a folosi partea constructiva a lucrurilor (din tot acest noroi).
Exemplu: foloseste starile proaste pentru a scrie. Scrie exact cum simti, nu este necesar sa placa tuturor caci exista estetica uratului.
Prima necesitate: invata sa te iubesti. Cum? Numai tu stii asta. Incepe cu partea fizica deoarce este palpabila si apoi mergi in profunzime spre cognitie si suflet. Potential ai si tu stii asta.
Ironia existentei tale: esti un om inteligent, creativ, intuitiv, un om cu o dragoste casta, neatinsa, dar care nu poate aplica nimic din ceea ce i-ar fi util in viata reala. Esti ca un univers inchis intr-o clepsidra pe care cineva o tot intoarce periodic. Si o iei de la capat…..timpul se scurge incet, prea incet, esti banala…..ca doar esti o clepsidra. Sparge ***** clepsidra aceea si iesi!
Nu cred ca te vei simti vreodata inteleasa de cineva, insa vei gasi cu siguranta oameni care sa rezoneze extrem de frumos cu tine pe anumite zone.
Gandeste-te ca marea majoritatea a oamenilor arata ca piesele de puzzle. Luand de mana pe cineva, ei fac o pereche insa nu sunt in stare sa vada ansamblul, nu stiu nici ce piesa va urma si nici din ce imagine fac parte. Tu ai norocul sa fii un puzzle complet si sa iti cunosti toate piesele, insa esti un puzzle desfacut.
Iti doresti sa afli ce inseamna viata si sa gasesti motivatiile personale? Sa cunosti frumosul si sa traiesti fericirea? Va fi o munca deloc usoara, continua, dar extrem de provocatoare. Veste proasta este ca numai tu o poti face! Vestea buna este ca vei reusi! Exista cateva reguli: consecventa, consecventa, consecventa.
Esti prea desteapta ca sa nu accepti provocarea.
Putem incepe si daca incepi eu iti pot spune ca voi intra zilnic sa citesc ceea ce scrii si sa iti raspund. Asta pot face eu pentru tine. Tu ce poti face pentru tine?
Numai bine!

14 01 2015
Lalena

Aş avea o sugestie şi dacă vă daţi acordul, cu atât mai bine pentru toată lumea. A nu se înţelege că am ceva împotriva unui semn de punctuaţie.

În momentul în care apelezi la semnul mirării (!) ori de câte ori simţi nevoia, declanşezi (în scris, cel puţin) o reacţie nepotrivită, care sare în ochi şi care irită şi scandalizează. O discuţie care are parte doar de punct, punct şi virgulă sau semnul întrebării, e mai aşezată şi, la primă vedere, pare mai calmă. Aici e nevoie de mult calm, înainte de toate, pentru că avem cu toţii frustrările noastre şi mulţi dintre noi sunt tentaţi să afişeze, dacă ar avea răbdare, doar mii de semne ale mirării după ce spun că s-au săturat de viaţă, de calcule, de muncă, de copii, de femei, de bărbaţi, de dragoste, de chin şi jale.

Nu e obligatoriu să luaţi în calcul tocmai ceea ce am scris, însă m-am gândit că i-ar ajuta pe alţii, dacă nu pe voi care încă nu aveţi problemele lor.

Mulţumesc.

15 01 2015
Maria Dana

Catre Lalena
Doamna Lalena,eu personal nu inteleg ultimul dumneavoastra mesaj legat de semnele de punctuatie!Va rog sa ma „luminati”……..si daca va deranjeaza ca am folosit GHILIMELELE …..va rog sa ma scuzati.
Si scuzati-mi si cele doua spatii in care am folosit punctele”………”
Cu respect!
P.S- Am folosit semnul exclamarii de doua ori, stiti dumneavoastra semnul acela caruia i-ati spus”SEMNUL MIRARII” In matematica se mai numeste si FACTORIAL spre exemplu:3!=1x2x3=6

15 01 2015
Stefan

Lalena,aici cineva are o problema,nu din punct de vedere al gramaticii limbii romane sau despre cum simti tu punctuatia limbii romane. As fi inteles o reactie de nemultumire de la tine daca ai fi avut „casuta”….. Nu ai,deci nu poti avea nici macar compasiune pt cineva…. Pentru Lidia,daca simti ca ai putere sa citesti ce au mai scris cei cu „casute” pe aici,te rog citeste,dupa aceea te rog gandestete la cei cu probleme reale. Uite vezi,pana si Lalena are o problema. Te rog Adrian sa ii faci si Lalenei o „casuta”!!!!!!!

15 01 2015
Maria Dana

Catre Stefan
Antonio,cred ca si tu vei fi certat!Domnul Stef pe mine m-a certat!
Dar ai dreptate in ce ai scris!!
Atentie ca la ultima propozitie ai pus 6 semne de exclamatie!

16 01 2015
Stefan

Sunt de mirare!!!!-pt ca nu are casuta. Vezi Lidia,interactionam pe aici,mai glumim,mai vb serios!!!!!-hai vb cu noi. Vei vedea ca dracu nu e chiar atat de negru si nici nu ai nevoie de el. Ai nevoie numai de Dumnezeu,de oameni( ca noi ) si mult curaj.

15 01 2015
Stef

Lalena,
Eu am sa tin cont de mesajul transmis. Sigur ca ai dreptate, insa perceperea unor texte ce contin multe semne ale exclamarii (caci nu semnaleaza neaparat o mirare), are ca fundament tocmai faptul ca cititorul nu se poate debarasa de frustrare. Ar fi minunat daca luam oamenii exact asa cum sunt (sau cum ni se arata). Fiecare isi asuma reactiile, replicile si mai ales exprimarea si ideile transmise ale celorlalti in momentul in care intra intr-un astfel de mod de a comunica.
Toate cele bune!
Lidia, asteptam raspunsul tau.

15 01 2015
Stef

Doamna/Domnisoara, Maria Dana,
Cu mult calm si intelegere se rezolva orice situatie. Un minim efort de gandire va va lumina.
Semnul exclamarii (semnul mirarii) amplifica importanta mesajului, pune accent, evidentiaza si ne vorbeste despre incarcatura afectiva a respectivei propozitii (d fapt, a mesajului transmis).
Dna Lalena are o parere desore acest lucru. Fiecare dintre noi este liber in a-si exprima parerea, iar daca dvs nu o imbratisati…credeti ca rezolvati ceva cu o atitudine negativista? Este doar alegerea dvs, insa replica din punctul meu de vedere are o incarcatura urata.
Va doresc calm si rabdare. Am vazut ca ati mai postati si incerrcati sa ajutati si va felicit. Veti avea nevoie in schimb de rabdare pentru a intelege si micile detalii care pot determina un om sa se deschida sau sa se retraga.
Toate cele bune!
P.S: „ps”-ul dvs este scos din context si amplifica negativismul si inesteticele emotii transmise… O mica rautate de care cu siguranta nu aveti nevoie si nu cred ca va caracterizeaza.

15 01 2015
Maria Dana

Catre Stef
Domnule Stef,va multumesc pentru mesaj!Transmiteti multa intelepciune.
Va saluta cu respect un om care are mult mai multa rabdare si calm decat credeti d-voastra!
Cu respect!

16 01 2015
Lalena

@ Maria Dana

Adevărul e că am scris în limba chineză.
Şi nu îţi accept scuzele, dacă are vreo importanţă.
În literatură i se mai spune şi semnul minunării (lucru pe care îl
fac eu când îţi citesc comentariul).

@ Ştefan

Aici oamenii nu au nevoie de compasiune, ci de ajutor. Compasiunea le-o dă popa. Nu am făcut altceva decât să le vin lor în ajutor, dar dacă lipseşte ajutorul dumneavoastră, care este înlocuit de tot felul de glumiţe acide şi ţâfne, nu pot face altceva decât să vă ignor pe viitor şi să îmi văd în continuare de scopul pentru care am intrat aici.

@ Ştef

Majoritatea celor care au „căsuţă”, abia îşi asumă propriile reacţii. Când am scris comentariul anterior, a fost pentru că m-am gândit că oamenii de aici, dacă nu toţi, cel puţin o mare parte dintre ei, au nevoie să fie trataţi corespunzător şi cu mult calm (care lipseşte, de vreme ce acei ce pretind că sunt sănătoşi tun, apelează în exces la semnul mirării, care poate declanşa în mintea celui ce suferă, orice, dar nu linişte, cum se speră).

În încheiere: am sugerat, nu am pus pistolul la tâmpla nimănui. Faceţi cum credeţi de cuviinţă. Ajişderea voi proceda şi eu.Nu condamnam pe cel ce traversează delicateţuri sufleteşti. A fost o interpretare greşită. Sugestia era potrivită pentru cei care vor să ajute, nu pentru cei care au nevoie de ajutor.

16 01 2015
Stefan

Lalena,ma bucur ca ai reusit sa iti ridici singura moralul !!!!!!!- cred si sper ca nu mai ai nevoie de ” casuta”. Eu am trecut prin ce trec oamenii acestia. Eu nu sunt sfatuitor,eu sunt patit. Eu pot avea emotii pt acesti oameni,tu….nu poti avea nimic si sincer nici nu poti ajuta pentru ca nu ai trecut prin asta!!!!! Folosesc semnul minunarii des pentru ca cei in situatii delicate au nevoie de acest semn dupa cum singura te contrazici. Cred ca tu ai intrat aici pentru a spera ca vreodata cineva iti va spune multumesc sau sa iti ceara scuze pentru nimic. Nu ti se pare ca de la problema acestei fete pana la explicarea semnelor,oricare ar fi ele e un pas enorm?????- nu crezi ca in acest moment acest copil nu mai intelege nimic?????- sincer,daca vrei sa ajuti cu ceva,spune ce gandesti tu si nu judeca ce scriu altii. Apropo,cand vei gasi un popa care sa imi ofere compasiune,sa imi faci si mie cunostinta cu el. Sti ceva,deja imi dau seama ca nu vei pricepe nimic……

17 01 2015
Maria Dana

Catre Stefan
Antonio , las-o in plata Domnului!Dar Adrian are dreptate….ne oprim aici, caci biata Lidia nu mai are loc sa scrie si ea!De fapt vinovatul principal este […moderat…] care vine face pe ironicul, pe marele intelept, jigneste(cel putin pe mine de 2 ori pana acum) apoi dispare……probabil este depasit de anumite situatii!
[…moderat…]

16 01 2015
Maria Dana

Lalena
Nu imi accepti scuzele?Regret domnisoara, dar eu NU mi-am cerut scuze la tine!Citeste cu atentie comentariul meu si cu un minim de efort vei intelege ce nu ai inteles.
Culmea este ca eu chiar te-am admirat pentru comentariul facut Lidiei si apoi apare acel comentariu cu semnele de punctuatie care oarecum …uimeste!Cei care solicita ajutor au obiceiul sa foloseasca in exces semnele de punctuatie si multe spatii libere,trec de la o idee la alta si nu imi pare cuviincios din partea ta sa faci observatii legate de modul lor de a-si exprima emotiile!
Abia acum (cand ai realizat ca nu ai facut bine)spui ca te referi la cei care ofera ajutor!Aici sunt de acord cu tine!
„Majoritatea celor care au “căsuţă”, abia îşi asumă propriile reacţii”ASTA AI SCRIS IN ULTIMUL COMENTARIU!….Ultima ta propozitie denota lipsa de intelegere, respect si umanitate pentru cei care au curajul sa-si expuna viata in scris /sa solicite ajutor!
DIN ACEST MOMENT NU MAI RASPUND LA COMENTARII MESCHINE!

16 01 2015
Adrian

Dragilor,

Haideți sa tragem cu toții aer in piept, dar adânc, sa respiram bine, apoi sa inspiram din nou…

Înțeleg ca sunt orgolii rănite, dar e destul! Fiecare a spus ce avea de spus… Hai sa ne reamintim ca avem lucruri infinit mai bune de făcut decât sa ne certam! Suntem aici sa ajutam, va amintiți?
Apreciez mult comentariile si intervențiile Lalenei, Mariei Dana si pe cele ale lui Stefan! Așa ca hai sa ne concentram nu asupra a ce ne deranjează la ceilalți, ci la cum putem ajuta, ok? Aici sunt chestiuni de viata si de moarte, nu-i loc de orgolii sau frustrări! Va mulțumesc tuturor si va asigur de prietenia si respectul meu!

Adrian

17 01 2015
Maria Dana

Da Adriane, este destul!cel putin pentru mine,dar tu nu vezi ca se gasesc cativa destepti sa-si bata joc de …tot!!

19 01 2015
Nicol

Lidia din ceea ce ai scris imi dai impresia ca esti un geniu 😀

19 01 2015
Stef

Sunteti fantastici!
Absolut toti oamenii au dreptul la o parere. Lalena a exprimat o parere. O parere pertinenta, o parere care face trimitere la subtilitate si chiar la bun simt. Nu fiti penibili. Nu vi s-a cerut acordul asupra acestei parei. Cine doreste sa tina cont de ea…bine! Cine nu, iarasi bine!
„Tac-tac-tac…..” Ce va mai place galceava!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: