Luciana

10 01 2015

Elena…ma regăsesc total in ,,cuvintele” tale…eu am câteva luni bune de când vreau sa mor, nu stiu ce si cum sa fac.Nu mai pot sa trăiesc cu dureri insuportabile de stomac si cu ,,singura speranta” ca daca mă bag in pat si dorm, a 2 a zi nu mai mai trezesc…am 25 de ani, cred ca avem povesti asemănătoare…si ru am schimbat multe chirii, si eu nu am un job stabil, nu am nici putere de concentrare sa invat lucruri noi si totul mi se pare fără sens…pur si simplu vreau sa dispar…cred ca as fii dispusa sa plătesc pe cineva din ultimii bani sa mă omoare si mi-as dona si eu organele…pur si simplu nu mai pot si gata!Îmi e rusine de cum sunt, de cum am ajuns dar cred ca as face un bine societatii sa dispar…nu mai rezist!

Anunțuri

Acțiuni

Information

25 responses

10 01 2015
Ana

De ce te doare stomacul Luciana?
Ai fost la medicul de familie?
Poate fi ceva banal si pe tine te deprima atat de mult.
Locul de munca e o provocare pentru noi toti.
E insabil, cu bani putini si riscuri mici, sau e mai stabil, cu mai multi bani si cu alte riscuri si provocari.

Un cumul de probleme iti accentueaza starea.

Da-ne mai multe detalii.
Daca ai ales sa scrii aici, fii sigura ca sfaturi care sa te ajute vei primi de la noi.
Cu drag,
Ana

10 01 2015
Stefan

Buna seara Luciana,ai un inceput interesant,ne spui mai mult?

10 01 2015
luciana

Atacuri de panica peste atacuri de panica …de acolo se trag durerile de stomac.Singurul refugiu fiind in somn, cred mereu ca somnul ma elibereaza de ,,realitatea” inconjuratoare. Dorm uneori exagerat de mult din dorinta de a scapa cumva de responsabiliati.Defapt, doar prin somn reusesc sa ma relaxez cumva pentru ca in rest plang incontinuu si sunt trista, somnul ma face sa ma simt mai bine.Imi caut solutii pe internet si am multe, multe frici. E dureros cand toti in jur pun presiune pe tine si te cred capabil de multe si tu ca om iti dai seama de un moment dat ca nu stii foarte multe despre viata si nu stii cum sa te acomodezi.Imi e atat de frica de nivelul meu de IQ incat cred ca o sa ajung cersetoare pe strazi asa ca mai bine dispar de pe fata pamantului inainte sa fie prea tarziu. Psihologii nu inteleg nimic, ei privesc totul in ansamblu si superficial, ca metalimbaj. Ca scriu cateva randuri intr-un caiet sau pe net sau vorbesc cu un psiholog, e acelasi lucru…pierdere de timp si de bani.Exploatarea omului de catre om, asta am simtit in toate cabinetele in care am fost, mai ales ca una dintre psiholoage casca si se uita la ceas pe ultimii mei bani! Traim in societate cum sa ne ajutam singuri, totul se face prin oameni! Daca ma ,,inchid in cochilia mea” iar am impresia ca sunt o persoana buna, frumoasa si inteligenta…insa trebuie sa ma trezesc la realitate, o realitate mult prea grea de suportat pentru mine…Ma doare atat de tare!!!Nu mai pot sa tarai de luni intregi o depresie urata, urata care m-a incercanat Nu m-a ajutat nicio carte motivationala, niciun film, clisee americane vandute probabil pe multi bani.

10 01 2015
Ana

Cine pune presiune pe tine?
Ai nevoie de bani sa intretii pe cineva din familie si lucrezi ce nu iti place?

Poate nu ai gasit un psiholog sau psihoterapeut de calitate.
In orice domeniu sunt si profesionisti dar nu ai gasit unul, nu trebuie sa renunti.

Daca treci peste partea de promovare si peste ce ti se pare un cliseu din cartile de dezvoltare personala, retii cateva idei care sunt de baza: trebuie ca tu sa ai grija de tine, tu iti stii dorintele si tu trebuie sa lupti pentru ele.
Trebuie sa iti dai seama ce te supara si ce iti place.
Si daca ai avea puterea sa schimbi lucrurile, ce ai face?
Ce vise frumoase ai?
Trebuie sa ai.
Sa inlaturi atacurile de panica?
Sa iti gasesti un job mai bun?
Mai scrie tu cateva.

Ce faci sa le implinesti?
Daca stii ce iti provoaca panica, inlatura cauzele. Daca e greu la locul de munca, pana sa iti cauti altceva, incearca sa schimbi ceva.
Intreaba cand nu stii, nu ai cum sa le stii pe toate la 25 de ani. Sefii cer, dar si ei fac asta pentru ca si pe ei pune presiune altcineva si tot asa. Cand nu stii ceva, spui asta: nu stiu, verifici, te informezi si dai pe urma un raspuns.
Fii pozitiva, desi e greu daca in interior tu simti altceva, dar trebuie sa faci ceva sa te integrezi in colectiv, sa nu te simti exclusa.
Daca simti ca un curs in plus te-ar ajuta, fa-l.
Nu trebuie sa dormi ca sa uiti.
Citeste, asculta muzica, fa sport.

Mai povesteste ce te supara si mai discutam.

Seara buna,
Ana

10 01 2015
Stefan

Iti spun un lucru pe care l-am mai spus aici,psihologolul nu are ce cauta in capul meu,deci nici in al tau,toate problemele noastre pleaca de la comunicare.Proasta comunicare cu cei din jurul nostru,fie ei sefi sau parinti. E adevarat ca si sefii si parintii au asteptari de la noi dar daca acceptam durerile de stomac numai ca nu cumva sa cerem ajutor de la cineva…. Sa credem ca murind rezolvam problemele…. Deci sa nu comunicam. Incearca Luciana sa stai de vorba cu parintii si sa le spui ca ai nevoie de ajutor. Stiu raspunsul tau, „parintii nu ma inteleg” ,am trecut prin asta insa nu m-a dus capu sa ii arat mamei mele cateva conversatii de aici. Sunt sigur ca m-ar fi inteles. Si parintii tai te vor intelege daca vei comunica cu ei. Spui ca iti este frica de IQ-ul tau dar realizezi metalimbajul. Eu a trebuit sa caut in DEX termenul. Esti o fata desteapta,comunica,solicita ajutorul nu fi orgolioasa sau daca vrei sa fi orgolioasa accepta lupta cu viata.

10 01 2015
Adrian

Draga Luciana,

Cu riscul de a te supara, iti voi spune deschis ceea ce cred. Cred ca intr-adevar te confrunti cu o depresie severa si, cu tot respectul, cred ca terapia este o nevoie secundara a ta. In acest moment, pe baza a ceea ce ai scris, inclin sa cred ca ai nevoie de o echilibrare, de un aport extern, iar in sensul acesta iti poate fi un aliat foarte bun medicul psihiatru. Inteleg ca esti relativ familiarizata cu psihoterapia, deci nu e necesar sa iti spun ca asta nu inseamna in nici un caz nu inseamna ca ai fi nebuna sau altceva de felul acesta. Uneori, pur si simplu, organismul nostru nu reuseste sa faca fata de unul singur acestui gen de dezechilibre, si avem nevoie de un mic ajutor, de o mica echilibrare a „balantei” interioare in favoarea ta. Apoi de-abia se poate pune problema psihoterapiei (sau in paralel cu ea).

Cu speranta sincera de a nu fi interpretat gresit, dar si cu asigurarea ca suntem aici, alaturi de tine,

Adrian

PS Daca esti din Bucuresti si nu stii incotro sa te indrepti, e suficient sa imi spui si te pot directiona catre cineva. Fiind vorba despre psihiatru, nu despre psiholog, serviciile sale sunt acoperite de Casa de Asigurari… Dar chiar si daca nu ar fi, sunt sigur ca te-ar primi fara nici un fel de rezerve!

10 01 2015
Ana

Luciana, nu ai gasit un psiholog de calitate, profesionist.
Daca i-ai spus ce ne-ai spus noua, chiar ti-a luat banii degeaba.
Era normal sa iti recomande sa vezi un doctor psihiatru sa sabileasca daca ai sau nu nevoie de alta abordare pentru rezolvarea problemelor.
Pentru ca exista rezolvare.
Dar cand dormi, doar fugi de realitate, nu faci nici un milimetru de pas spre binele tau.

Cine pune presiune pe tine?
Ai nevoie de bani pentru cineva din familie?
Doar pentru tine, sa te intretii?
Sefii, la job? Intotdeauna ei fac asta pentru ca si ei au sefi care le cer multe si tot asa.

Trebuie sa faci tu ceva care sa schimbe situatia.

Mergi la doctor si spune-ne cum ti s-a parut.
Suntem aici si asteptam sa ne scrii.

Si repet, cine pune presiune pe tine?

Ana

11 01 2015
luciana

O sa spun toata povestea ca sa fiu inteleasa cu adevarat. Cand aveam 18 ani am plecat de acasa la o facultate particulara in capitala.Picasem examenul de admitere la IS si am ales o solutie de rezerva.Timpul a trecut atat de repede si eu am terminat facultatea. Nici nu mi-am dat seama cat de mult rau imi fac singura atunci.Aveam examene usoare, tip teste grila la care citeam de cateva ori materia si stiam raspunsurile, era ff simplu pentru ca eu de fel am fost tocilara in liceu si am constientizat asta ff tarziu.Am incercat sa fac practica in domeniu studiat in timpul facultatii dar nu mi-a placut mediul de munca si mi s-au adancit si mai mult frustrarile, mi-am dat seama de fapt ca nu stiu nimic din ce am invatat.In fine, facutatea s-a terminat si m-am dus la master unde pur si simplu am mai pierdut vremea 2 ani, unde totul se rezolva cu referate de pe net.Nici profesorii si nici studentii nu isi bateau capul ca nimic.In loc de 4 ore de curs faceam doar 1.Se putea plagia cu usurinta orice lucrare.Am terminat si masteratul si acum era timpul sa imi caut job. Parintii au pus o presiune pe mine ff mare si in acealasi timp imi spuneau ca sunt mandri de mine.Ok, am stabilit ca imi caut orice fel de job, ca nu ma intereseaza daca am studii superioare sau nu…candva era usor, cand eram studenta am reusit sa am cateva joburi part time dar acum situatia s-a complicat…Am ,,pierdut” toate interviurile si nu am reusit sa imi gasesc nimic asa ca m-am apucat iar de cursuri practice de data aceasta…sperand ca daca invat o meserie se v-a simplifica tot, dar nu mai am,,puterea” aia din liceu sa retin, uit atat de repede…nici macar nu mai pot memora.Mi-am gasit job un domeniul cu meseria dar pentru ca sunt incepatoare si nu inteleg multe, am devenit probabil agasanta, pun multe intrebari colegilor si imi si detest jobul.Oamenii ma manipuleaza si imi spun multe prostii iar eu din nestiinta ii cred. Cand aud ca meseria se fura, ma infior.Nu imi place ce fac, insa trebuie sa muncesc si eu iar pentru ca urasc atat de mult mediul de lucru, probabil, ma concentrez extrem de greu si retin extrem de greu.Sunt un rorbt de cateva luni, execut doar daca imi spun altii sa execut. Nu pot si gata sa fiu ca alti oameni, sa merg la un job pe care il urasc. Mi-ar placea sa am asemenea actvitate doar ocazional, nu am dispozitia necesara sa fac asta zilnic. In momentul de fata mi se pare extrem de greu sa am si job si familie, cred ca as ajunge 100% la nebuni. Sa ma concentrez la 2 aspecte ale vietii si sa le imbin, nu reusesc, eu ma simt extrem de obosita cand fac activitati banale, dar sa am responsabilitati ff mari…nu stiu cum as proceda…asa ca decat sa fiu o leguma care doarme si traieste pe unde apuca fara un job stabil…mai bine nu exist, chiar as face un bine societatii…Imi este pur si simplu rusine de ceea ce sunt.

11 01 2015
luciana

Azi iar am dormit pana târziu, îmi este din ce in ce mai greu sa mă ridic din pat…sunt atât de nefericita!Nu pot continua on ritmul asta, nimic nu se schimba de la sine…atacurile de panica îmi consuma toata energia, tot.Vreau sa dispar de pe pământ, fac un bine societatii, e spre binele lumii nu doar al meu…cine isi doreste in preajma un om -care nu e capabil sa faca nimic constructiv pentru altii, nimeni…Nu am curajul sa mă omor, sunt o lasa, asta sunt!Ar fi minunat daca m-ar impuca si pe mine cineva, scap de chin.

11 01 2015
Adrian

Draga Luciana,

Este un paradox ceea ce aștepți tu. Nu te simți bine, știi ca ai si depresie, recunoști si unele atacuri de panica, insa depresia este cea care te pune la pământ, DAR cu toate astea nu ești dispusă sa faci nimic pentru tine. Pai cum sa îți fie mai bine? Este rezonabil ce aștepți?

Gândește-te putin… Dacă ești răcita cobza, sa zicem, si cu fiecare zi ce trece îți e mai rău, nu ar fi o nebunie dacă ai sta in continuare fără sa te tratezi in vreun fel? Fără sa iei acele pastile de răceala, prescrise de medicul tău exact pentru acel tip de răceala?

Exact asta este lucrul la care te rog, la care îți cer la modul cel mai deschis sa te gândești… Mergi la un medic psihiatru, dacă nu știi ce sa ii spui (deși nu cred ca e cazul!), ii poti pur si simplu printa discuțiile noastre de aici… Ia-ți tratamentul pe care ți-L prescrie si sa vedem dacă nu cumva, peste putin timp, vei privi lucrurile, viata in general, cu totul altfel!…

Cu prietenie,
Adrian

11 01 2015
Ana

Luciana sa stii ca te inteleg.
Am vazut de-a lungul timpului exact ce povestesti tu. Din pacate, cu cat mai mare este firma cu atat mai mult oamenii inteleg sa fie mai duri, mai rai, mai agresivi.
Dar, repet, sunt si ei frustrati si isi asigura un back-up dand vina pe altcineva.
Tu trebuie sa iti gasesti un mediu de lucru relaxant. Este foarte important.
Fiecare dintre noi avem limitele noastre.
Si fiecare suntem foarte buni la activitati pe care tu probabil nu le-ai descoperit.
Daca mergi la un psihiatru, sa rezolvi dorinta asta de somn care te face sa uiti de probleme, o sa ajungi si la un psihoterapeut bun care sa te ajute sa iti descoperi o vocatie a ta.
Constat ca ai incercat sa rezolvi din probleme. E important ca le constientizezi.

Pe termen scurt, intreaba-ti seful/sefa ce trebuie sa faci sau verifica daca exista o procedura de lucru si fa exact asa.
De la sef, cauta sa primesti un raspuns pe mail, dupa ce ii expui sintetic problema pe care o ai. Il intrebi daca iti poate raspunde sau daca te poate indruma la altcineva.
Noteaza-ti in agenda toate spetele pe care le ai si la un moment dat, o sa stii ce sa faci fara sa actionezi ca un robot.
O sa ai incredere in tine si in solutiile tale.
Mai scrie-ne, iti raspundem cu drag.
Ana

11 01 2015
°totul este prin Dumnezeu si nimic fara El su este°

Buna Luciana….nu ne am nasut toti la fel …fiecare avem alte calitati pe care inca nu le vedem ….nu iti pierde increderea in tine.nu uita suntem ca diferiti. nu iti dori sa fii ca altiii multumeste te cum esti ..stiu ca este greu.
Scopul nostru nu e sa fim ca altii. nu e sa fim placuti de altii. nu e sa fim populari…daca te confrunti cu o problema mare si nu poti sa o rezolvi inainte sa te acuzi pe tine sau sa renunti la ea. sa iti amintesti ca intelepciunea de la Dumnezeu vine si te va intelepti daca tu asta vrei si daca crezi ca Dumnezeu poate face asta.
De multe ori suntem pusi sa muncim ceea ce nu ne place….dar vine si momentul cana vom munci ceea ce ne place ..fii linistita ai rabdare crezi in Domnul Dumnezeul tau El te va ajuta…te va scoate de acolo si te va pune intr un loc mai bun.
Eu am aceiasi varsta cu tine si eu am facut o facultate…..si eu ma confrunt cu ceea ce ai zis tu…si eu trebuie sa muncesc ceea ce nu imi place…si sa suport multe…dar Dumnezeu ne va auzi si ne va pune intr un loc mai bun.

Dar Luciana……in nici un caz sa nu te sinucizi sa nu te mai gandesti la sinucidere…nu stii ca in casele celor sinucisi locuieste diavolul??atatea marturii auzi si pe net si la tv si chiar la vecinii tai …sau chiar mama ta stie ..a auzit poate de la altcineva…..si tot asta este dovada ca noi prin sinucidere ne dam sufletul Diavolului…te gandesti la ce va fi dupa???sau inca nu iti pasa ce va fi???diavolul nu ne pune in minte lucrurile astea pentru ca nu vrem sa luam masuri si sa ne punem semne de intrebare…dar biblia spune clar ca vom trai vesnic impreuna cu Domnul Dumnezeull nostru sau vom arde in iad in vecii vecilor pentru ca nu am crezut ca tot ce este in jurul nostru este creat de Dumnezeu …ci noi am crezut ca ceea ce vedem este Din big bang sau alte teoriii de pe la tv…….acum sa iti pui intrebatea se putea ca la un moment dat. cum spun savantii. sa se creeze singur univesrsul???si mai ales sa se creeze viata singura??si la viata ma refer la o bacterie poate.din care a evoluat tot ce este viu pe pamant.
Religia se bazeaza pe dovezi ..case cu activitati paranormale in care se intampla lucruri stranii ..gen se aprinde lumina se misca un scaun sau se deschide o usa…acestea niciodata nu vor putea fi exèplicate de savanti pentru ca nu au cea mai mica idee …ei in ruptul capului nu vor si nu vor sa accepte ca Dumnezeu Exista..dar vor avea o mare parere de rau cand vor vedea cu ochii lor si va fi prea tarziu.
Uite ca iti spun cateva dovezi de care ai auzit dar poate ca si mine nu prea le ai luat in seama…acestea sunt dovezile prin care ne vorbeste Dumnezeu…..daca citesti asta cauta chiar tu sa vezi cate astfel de povestiri sunt si astea se intampla de la inceputul lumii….cauta pe internet oameni care au vazut iadul raiul ..iata Dumnezeu ne da sansa asta sa ne intoarcem la El sa ne dovedim noua insine ca El exista si sa nu ne mai indoim…dar nici asa nu credem si spunem ca or fi nebuni..dar oare cand acei oameni care spun ca au vazut lucruri paranormale si care spun ca au vazut iadul sau o lumina in timpul mortii clinice noi sa ii credem nebuni??ei sunt cu diferite nivele de inteligenta si au domenii de activitate recunoscute adica sunt oameni inteligenti..sa ii facem si pe acestia nebuni sau prosti pentru ca ne spun ca au vazut ceva care demonstreaza existenta lui Dumnezeu??uite ca nu numai batranii spun despre iad …ci sunt si cercetatori si din paranormal se mai face o stiinta. cauta cerceteaza nu te arunca inainte spre moarte.stii ce va fi dupa moarte?iti va fi bine usor?vei trai in pace?vei scapa de aceste probleme??intra-devar de acestea poate vei scapa dar chinurile iadulu vor fi peste tine si vei dori ca sa te intori la aceste probleme pamantesti si nu vei mai putea…..o data ce ai murit nu mai poti invia pentru a reface raul facutu….in biblie scrie ca omului o data ii este dat da moara…deci ia aminte ce faci pentru ca va fi pentru totdeauna si vei fi in iad pentru totdeauna…chiar daca nu crezi ce zic tot iti vei pune intrebarea-……..oare ce este Dupa ????….tot vei avea o frica….daca este cu adevarat ceea ce spune biblia?? si tu fiind moarta vei vedea asta cu ochii tai???ai idee cat de rau iti va parea ???sa fii in fata Dumnezeului Celui prea inalt si tu sa stai sa astepti pedeapsa???frumusetea Dumnezeiasca nu poate fi exprimata in cuvinte…. uite acum iti spun adevarul si tu trebuie sa il crezi…daca nu vei crede vei fi acuzata ca ai stiut adevarul si ai ales minciuna.
Nimic pe lumea asta nu s a facut singur asta sa nu uiti…apa sfintita rezista tot timpul anului..si ea este o dovada a existentei lui Dumnezeu….poti face acest test…….
Ti am spus tot ce am stiut ca sa te conving ca exista un Dumnezeu si ca are grija de tine …tu sa nu faci ceea ce ti ai propus pentru ca aduci mari insulte Domnului Dumnezeului nostru…..aduci insulte pentru ca deznadajduiesti adica iti pierzi complet increderea in El …dar El spune °Nicidecum nu am sa te las in nici un chip nu te voi parasi°
Citeste biblia si te convinge ca ce iti zic este adevarat roaga te lui Dumnezeu…gandurile de sinucidere nu vin de la tine ci de la satan ..ca sa iti dovedesc asta vei vedea ca nu le poti uita ci le vei avea in gand de dimvneata pana seara indiferent ca vrei sau nu sa mai mori..Spovedeste te roagate seara .cauta cazuri paranormale ..cauta oameni care au vazyt iadul..

Crede in Dumnezeu. El este Cel ce este. Cel ce era. Cel ca va veni .Cel ce fa fi. El este alfa si omega inceputul si sfarsitul a tot si a toate. El este Cel dintai si cel din urama si cel ce este viu.El este Dumnezeul vecurilor.Dumnezeul Cel mare Si infricosat de care toate faptura se cutremura la auzirea numelui sau.si toata faptura lauda pe Dumnezeu.El este Cel ce stapaneste pe vii si pe morti.El este glasul care striga in pustiu.El este totul. caci totul e prin El si nimic fara El nu este.

Crezi in Dumnezeu Luciana????

Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.

11 01 2015
luciana

Adrian iti multumesc pentru răspuns.Te rog frumos sa îmi spui, daca tot stii la ce psihiatru as putea merge…momentan nu am bani si sunt pe punctul de a rămâne si fără job…de asta uneori evit si sa mănânc…am calculat ultimul leut mereu.:(Cum e la psihiatru, tot asa ca la.psiholog, esti tinut o ora pe canapea si cineva te priveste straniu si plin de neîncredere si i se pare banal ce ii spui?Apoi iti da un pumn de pastile si tu devii si mai leguma decât ai fost?

11 01 2015
Adrian

Draga Luciana,

Cea mai simpla cale este sa suni la 116123. Spui ca ai scris pe acest site (suicid.wordpress.com) si ca eu (Adrian) te-am îndrumat sa suni acolo, pentru a îți face o programare pentru un consult psihiatric. Restul ar trebui sa fie simplu.
Eventual, la prima consultație, ia cu tine si un print dupa discuțiile de aici, pentru a oferi o idee despre problemele cu care te confrunți.

Din moment ce ești angajata, costurile sunt acoperite de asigurari. Chiar si in lipsa asigurării, colegii mei de acolo ar găsi soluții, așa ca nu îți face probleme.

Cu prietenie,
Adrian

11 01 2015
luciana

Multumesc Adrian dar momentan sunt in perioada de proba si lucrez fără contract de munca deci nu are cine sa ,,îmi deconteze” consultatia.Am avut de curând o disputa cu unul dintre sefii mei si nu am certitudinea ca o sa mă întorc la job, deci stau in stand by momentan.. Nu stiu ce e de făcut in aceste condiții…Sincer, nu cred ca este vreo solutie pentru mine.

11 01 2015
Adrian

Draga Luciana,

Așa cum am scris deja, chiar si in eventualitatea aceasta exista soluții! Dacă exista dorința de a te ridica, cu siguranța se poate găsi si o cale! Suna, nu ai ce pierde! 😉

Va fi mai greu, poate, cu tratamentul prescris, pentru ca va trebui sa ți-L cumperi, dar sunt sigur ca te va primi cineva! 😉

Cu prietenie,
Adrian

11 01 2015
Ana

Din ce stiu eu, sper sa nu gresesc pentru ca nu mai sunt la curent cu subiectul, poti sa devii asigurat in sistemul de sanatate prin incheierea unui contract cu CASMB in cazul tau si sa virezi 5,5% contributia individuala pe ultimele 6 luni, calculata la salariul minim.
Din iulie 2014 pana in decembrie a fost 900 lei, in ianuarie 2015 e 975 lei, deci datorezi aprox 300 lei pentru 6 luni. Majorarile pentru lunile din urma sunt foarte mici.
Da maine un telefon la CASMB si intreaba care este procedura sa te asiguri, in calitatea ta de persoana fara venit.
Ai nevoie si de un certificat de atestare fiscala din care sa rezulte ca nu ai avut venituri in ultimele 6 luni.
Daca alti angajatori ti-au platit CASS, platesti tu acum doar diferenta.
Suna maine si intreaba.
Sanatatea ta merita orice efort.
Daca alegi varianta asta si nu afli un raspuns, mai scrie aici si iti spun eu, revad legislatia.
Si ii rogi pe parinti sa te ajute cu banii, oricum e bine sa discuti cu ei sa nu simti suplimentar presiunea lor.
Numai bine,
Ana

12 01 2015
luciana

Da, tocmai am sunat si o doamna m-a luat si m-a invartit pe degete ca imi trebuie trimitere de la medicul de familie…nu am cum si cu ce a ajung acasa si nu sa fac rost de nicio trimitere. E prea tarziu. Parintii m-au ajutat cu bani ani de zile, nu mai pot abuza de ajutorul lor.

12 01 2015
Adrian

Draga Luciana,

Tocmai am vorbit si eu acolo. Suna din nou maine, in cursul zilei, si spune ca ai vorbit cu mine si ca doamna doctor mi-a spus ca te va primi cand poate. Ok?

Cu prietenie,
Adrian

12 01 2015
Ana

Buna Luciana.
Inteleg ca varianta mea pica pentru ca nu ai cum sa platesti o contributie pe 6 luni in urma.
Mai ai varianta in care sa depui la Primarie o cerere de ajutor social, in temeiul legii privind venitul minim garantat si atunci, pana la 26 de ani esti asigurata fara plata contributiei.
Eforturile astea ar fi pentru medicamentele compensate, pentru o discutie cu un medic in camera de garda nu ai nevoie de trimitere de la medicul de famile.
Poti sa incerci asta, sa asculti o alta opinie decat cea a psihologului unde ai fost.

12 01 2015
°toul e prin Dumnezeu si nimic fara El nu este°

Luciana ????

13 01 2015
Lidia

Ma numesc Lidia, 21 de ani. Nu am avut o viata prea frumoasa, cred ca din copilarie am suferit de diferite forme de depresie si am avut un comportament complet anormal….cu tendinte sado-masochiste (ma autopedepseam si umileam pentru ca simteam ca ”merit”), hipersensibilitate fata de comentarii negative pe care le primeam din plin.

Parintii mei au divortat cand aveam 9 ani. Inainte de asta, tata lucra in navigatie, si venea foarte rar pe acasa (o data, sau de doua ori pe an). Iar atunci se certau sau chiar loveau, deseori in fata mea. Amandoi aveau tendinte depresive, erau persoane violente, se agresau verbal. Tin minte cand tata a lovit cu pumnul o combina (pe atunci erau la moda) si a zdrobit-o, tin minte ca aveam vreo 5 ani, eram in pragul usii si ma uitam cum i se scurge sangele de pe mana, pe covor. Am multe astfel de imagini in minte.

Mama ma abuza si santaja emotional, incercand pesemne sa obtina de la mine afectiunea pe care nu o putea avea de la tata. Asa ca alterna intre momente cand ma coplesea cu o atentie bolnava, nepotriva intre copil si mama, lasandu-ma sa ma simt aproape violata : ex, ma punea sa o sarut pe gura, pe numarate, ca sa imi ofere diferite lucruri). Apoi ma injura, lovea, ameninta, spunandu-mi ca ma ”zdrobeste’ ”ma calca in picioare”, ma facea tampita, proasta.

De mica eram foarte timida, retrasa si ciudata. Nu simteam ca ma identific cu ceilalti copii, oameni in general, sentiment care a ramas cu mine pana acum. Aveam hobby-uri usor stranii, si eram foarte matura pentru varsta mea. Citeam foarte mult, toata ziua (am citit Mizerabilii in clasa a treia..si alte carti)

Ma rog, anii au trecut, am ramas aceeasi ciudata, dar care acum se imbraca in haine gotice si desena in ore. Undeva prin clasa a noua m-am indragostit. Era un baiat dintr-o clasa paralela, la design si arhitectura, iar eu eram la grafica; am studiat la un liceu de arte. Era foarte inteligent si empatic si m-a invatat extrem de multe. Am facut lucruri foarte deosebite impreuna, excursii spontane la padure, aveam conversatii profunde…. Din pacate, am avut aproape o relatie de tip medic- pacient, el era si foarte credincios si extrem de frustrat de inabilitatea lui de a ma scoate din depresie.
Cu putin timp in urma, inainte de relatia lui cu el, avusesem niste aventuri cu singurul scop de a ma degrada, pentru ca nu simtisem nimic pentru persoanele respective. Mi-am pierdut virginitatea la 15 ani, cu un barbat de 30 de ani, fiind convinsa ca oricum nu o sa pot iubi niciodata pe nimeni. Fumam, incepusem sa fac diferite prostii, iar el m-a ”scos” din asta.

Totusi, depresia nu a disparut, si relatia noastra a devenit un fel de dependenta toxica. El se saturase sa simta ca nu poate face nimic, iar eu ma agatam disperata de el. Ne certam zilnic, ne uram enorm. A fost o perioada ingrozitoare. Relatia noastra s-a sfarsit in cele din urma, dar nu pot descrie exact circumstantele, intr-atat de oribile au fost. Rezumatul ar fi ca eu am avut o mica escapada intr-un bar unde am baut, fumat (iar dupa cativa ani, el nu ma lasase sa fumez) si am si dansat cu un baiat, dar doar atat. Mai pe scurt o declaratie de independenta stupida, pe care el a interpretat-o exagerat.

Mai incolo ne-am reimpacat dupa multa suferinta, dar nu eram impreuna oficial. In schimb faceam sex si alte lucruri. Imi doream extrem de tare sa imi ofere macar cea mai mica promisiune de impacare pe viitor. Nu a facut-o, dar m-a incurajat sa merg la Cluj la facultate, unde urma el sa se mute (el era din Cluj) Am studiat in disperare pentru BAC, eu care nu puneam mana pe un manual (luam note mari doar datorita talentului pentru improvizat) numai ca sa pot fi cu el, sa intru la fara taxa. M-a incurajat sa dau la o alta sectie decat unde vroiam, totul pentru un plan pe care il avea el pe viitor, pentru care ar fi ajutat aptitudinile mele dobandite eventual la sectia aceea.

S-a despartit, chiar daca tehnic vorbind nu eram impreuna, de mine in septembrie, cu o luna inainte sa incepem facultatea, si a plecat. Nu am putut merge dupa el. Totul a aparut in fata ochilor mei intr-o lumina mai limpede. Nici nu vroiam sa merg la sectia respectiva. Nu puteam sa suport sa il vad zilnic acolo. Imi pierdusem toti prietenii in relatia cu el, eram complet singura.
Am irosit un an stand acasa. Apoi, am mers un an la Biologie; nu stiu cum am ajuns de la arta la biologie. Probabil pentru ca am totusi o fire naiva, visatoare, si am crezut ca daca iubesc natura pot sa studiez biologia. Dar totul era prea stiintific pentru mine, si ca sa fiu sincera, nu intelegeam nimic, si oamenii din jurul meu mi se pareau reci, prea cerebrali.

Acum vine partea pentru care ma veti judeca cel mai tare. Am renuntat si la biologie pentru ca am realizat ca tot timpul asta mi-am dorit sa fiu la arta. Inainte de relatia aceea, eram extrem de pasionata de desen, si talentata. La anul o sa dau la arta. 3 ani irositi.

Am inceput sa beau( momentan, cat de mult ma pot abtine; cam o data pe saptamana, sau de doua ori, dar cand o fac, simt o usurare enorma) Ma si tai, imi place sa simt cum curge sangele, simt ca suferinta mea dobandeste o forma fizica. Acum am urme si pe brate, si pe coapse. Ma simt si grasa, desi am cam 50 de kg acum la 164 cm. Acum cateva luni am tinut o cura de slabire care m-a adus la vreo 44…In general imi place orice ma face sa sufar.

Nu mai sufar dupa relatia cu fostul prieten, sau mai bine spus, e o suferinta pasiva, la fel ca celelalte. Acum el are o prietena, intamplator la grafica- sectia unde visam sa ajung eu..si e si foarte buna, cea mai buna din clasa…..Simt doar o inferioritate covarsitoare, ma simt ca un gunoi. Pentru bani fac desene la comanda, nu castig cine stie ce momentan, poate si pentru ca nu am absolut deloc incredere in mine, si sunt terifiata de ideea de a pune preturi mai mari pe munca mea.

Mi-e greu sa ma identific cu alti oameni, si nu ma pot indragosti oricat de mult incerc. Nu inteleg rostul vietii…sa produci bani? sa iti petreci viata nascand copii, sa ii cresti singura, ca o sclava? Oricat de mult incerc sa imi folosesc intuitia, sa ma conving ca exista familii normale, sunt scarbita de asteptari si norme sociale. Imi doresc sa fiu singura….Sunt scarbita de identitatea mea de femeie ( fiinta slaba, inferioara psihic) sunt scarbita de viziunea clasica asupra ambelor sexe…Totul ma revolta si ma lasa cu un sentiment de amaraciune greu de definit. Urasc oamenii si mai presus ma urasc pe mine. Mi-e greu sa ma ridic din pat, sa fac lucruri. Ma ascund fata de oameni, nimeni nu prea ma cunoaste sau intelege. Mentin o iluzie de superficialitate sau nepasare, ingrozita ca cineva isi va da seama ca sufar. Ma gandesc numai la moarte…caut metode de sinucidere, imagini cu oameni morti, la care ma uit fascinata, ore in sir. Fostul meu prieten joaca un fel de rol de terapeut, pentru ca acum se ocupa cu terapia pe oameni (el mereu a fost genul de om care e ocupa cu de toate, are interese in multe domenii) De la distanta desigur. Incearca inca sa ma scoata din depresie.

Am tot felul de povesti si scenarii in minte pe care as vrea sa le transform in benzi desenate, dar nu cred ca voi ajunge acolo. Cei care le cunosc spun ca am idei foarte bune, si ca sunt si capabila sa realizez visul asta, dar nu am curaj. Cred ca sufar si de anxietate. Ma simt singura, imi doresc prieteni cu care sa fac lucruri ”care conteaza” pentru mine…sa impartasim idei, sa contemplam natura, sa visam. Imi doresc sa realizez lucruri frumoase, deosebite, dar simt ca nu sunt genul de om care realizeaza lucruri. Sunt genul de om care se sinucide.

Sunt dezgustata de mine, de lipsa mea de realizare, de anii irositi, de personalitatea mea mizera. Gandesc mult, dar poate ca de fapt nu inteleg viata absolut deloc, pentru ca totul mi se pare o datorie, un chin (sa faci bani, sa te integrezi in ”societate’) Ce este cel mai ingrozitor e ca sunt costienta intr-un mod foarte acut de tot ce gresesc, sau de motivele din spatele oricarui lucru, dar sunt incapabila sa schimb situatia. Sau poate ca totusi o sa schimb situatia, facand singurul lucru de care ma simt capabila.

Imi cer iertare pentru textul extrem de lung. Multumesc celor care au avut rabdare sa ajunga pana la final.

13 01 2015
Adrian

Draga Lidia,

Bun venit aici. In coloana din dreapta vei regasi „casuta” ta, pe care am numit-o „Lidia 21”, unde in curand vor poposi comentariile membrilor grupului virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

13 01 2015
luciana

Buna seara tuturor…Adrian, multumesc pentru sugestie, am fost extrem de ocupata azi si mă simt super, super obosita si coplesita de tot…Lidia îmi pot permite sa spun ca te inteleg la unele lucruri…si eu eram o ciudata in liceu, ,,ulblam” doar cu rockeri si ascultam rock gothic si scriam poezii, am publicat si o carte…la facultate m-am schimbat după ce primul meu iubit mi-a frânt inima tot din cauza sensibilitatii exagerate pe care o aveam si o am, cred…nu vreau sa încurajez pe nimeni sa moara, constientizez ca nu moartea e solutia.Ma doare ca mă identific mereu cu partea mea spirituala, cu vibratia sufletului meu si nu cu,,rolul meu” in societate.Nu stiu cum si de unde apar solutiile pentru noi.Am observat ca uneori oamenii se agata de niste motive mai mult sau mai plauzibile de a face anumite lucruri in viata, unii reusesc, altii o dau in bara…Eu trăiesc momentan cu marea convingere ca am o problema cu nivelul meu de inteligenta si adaptabilitate…si mă simt extrem de bătrână sa fac lucruri noi…traiesc mereu cu senzatia ca nu mai pot invata nimic, ca mi-am pierdut capacitatea pe care o aveam in liceu.Din păcate facultatea nu m-a antrenat la nimic…din punct de vedere social mă refer…ca emotional oricum sunt varza…uneori mi se pare o utopie expresi asta cu ,,cat trăim invatam”…viata nu-i ca scoala si viceversa…Mi se scurg zilele si noptile si eu nu am făcut nimic cu viata mea…si nu vreau sa mă plâng dar nici nu mă pot arunca înainte sa astept sa primesc de la altui…toate cele bune!

23 03 2015
G

salut luciana,
vreau sa incerc sa te ajut.
te rog contacteaza-ma la […moderat – vezi regulile site-ului…]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: