Nina

6 12 2014

Buna seara , oameni cu framantari sufletesti! Sunt un parinte ingrijorat pentru copilul lui, nu se compara problemele mele cu multe de aici……dar nu pot sa nu fac nimic….
Zilele acestea am inceput sa am suspiciuni in legatura cu unele actiuni de comportament al copilului meu, 12 ani….invata bine, spre foarte bine….. cred ca se taie pe mana, mai degraba se zgarie, nu recunoaste nimic, de fapt…nu are ce sa recunoasca, nu am intrebat la modul direct, in schimb, m-a mintit senin, dand vina pe pisica din casa….in momentul minciunii, nu aveam confirmarea, doar …un sentiment, care imi sufla ca ….ar fi posibil…
Acum am confirmarea….am trecut de la soc la spaima, de la furie la sentimentul de neputinta…..apoi am inceput sa caut informatii, astfel am dat de acest site…..am nevoie de sfaturi, nu stiu cum sa procedez mai departe, cum sa fiu alaturi de copil, cum sa il ajut? Nu am discutat nimic despre asta, deocamdata, sa nu provoc ceva mai rau, daca nu sunt indeajuns de informata!
Isi petrece mult timp pe internet, recunosc, nu petrec destul de mult timp cu copilul….anul trecut a avut rezultate excelente la invatatura, nativ, ca sa spun asa…..anul acesta a lasat-o ….un pic mai moale, si nu pare sa se ambitioneze …nu sunt genul de parinte care vrea un geniu in casa, dar vreau sa ajut copilul sa mearga pe un drum bun, daca tot este capacitate si putere de invatare….poate am gresit, poate i-am lasat prea mult timp liber, tocmai din ideea de a nu tine copilul numai pe invatatura, de a nu deveni antisocial sau “tocilar”…..nu stiu nici daca a facut asta ca asa a simtit, sau doar a imitat pe cineva, deoarece imi aduc aminte, in aceasta vara imi povestea de un copil de pe net, ca se taie cu lama pe brat si ascunde taieturile cu bratara…..si imi povestea …asa, cu dezaprobare….am intrebat ce motivatie avea si mi-a spus ca acel copil spunea ca nu are tata si ca nu au bani …..apoi a adaugat ca mai sunt si alti copii care fac astfel de lucruri….Nu am mentionat faptul ca face parte, ca si copiii despre care povestea, dintr-un grup de fani pentru un artist la moda….Cum sa fac? sa merg la medic? sa vorbesc direct? sa cert copilul? sa “rup pisica in doua”, sa-i interzic anumite lucruri? Ma ingrozeste gandul ca as putea face ceva care sa agraveze situatia! Poate este doar ….o perioada de adolescent…….dar, DACA NU ESTE?!
Multumesc pentru orice sfat si parere!

Anunțuri

Acțiuni

Information

14 responses

6 12 2014
Adrian

Draga Nina,

Un raspuns foarte succint acum – vei gasi, cu sigurantă, mai multe aici, in casuta ta pe care o poti accesa oricand, din partea dreapta a ecranului. Eu nu as ezita sa merg cu el la un psihiatru, pentru o evaluare complexa si o abordare terapeutica delicata, dar prompta. S-ar putea sa te urasca pentru asta acum, dar pe termen lung va fi in interesul lui!
Cu calm, cu delicatetea de care numai o mama poate da dovada, si ajutandu-l sa inteleaga felul in care te face sa te simti comportamentul lui (nu EL, atentie, ci comportamentul ACELA!).

Cu prietenie,
Adrian

7 12 2014
Nina

Multumesc de raspuns, apreciez orice informatie!

7 12 2014
Gloria

Draga Nina,

Intentia mea nu este de a ma pune in aceeasi oala cu copilul tau, sau sa iti dau sfaturi, fiindca nu am acest drept. Dar am avut, aceasta problema, o am in continuare de fapt. In cazul meu, parintii, poate nu au fost prea atenti, sau am fost eu prea discreta in a ascunde „probele”. Din experienta mea proprie, sustin ca acest comportament ascunde defapt o suferinta foarte adanca in suflet.
Ca un adult de 29 de ani, care a lasat sa creasca buba pana a otravit prea mult, gandindu-ma inapoi, ce m-ar fi ajutat pe mine atunci (la debut sa zicem) este dragostea NECONDITIONATA – eu sustin ca este poate cel mai esential lucru si poate singurul pe care il poti face ca parinte, nu doar cu vorbe ci poate si cu mici gesturi si discutiile intime dintre parinte si copil, atentie din partea lor (la varsta aceea eu nu am avut parte de asa ceva, nu am vorbit cu nimeni despre gandurile pe care le-am avut). Consider ca este nevoie de foarte-foarte, enorm de multa rabdare si ajutor specializat daca este cazul. Sub nici o forma NU consider o tehnica de succes: cearta, pedeapsa, contrazicerea, fortarea raspunsurilor si medicamentele decat daca este absolut necesar.

Iti doresc multa putere si doar bine, sper sa fie totusi doar un caz de imitare cum ai mentionat si tu, atunci calea va fi mult mai usoara pentru el, dar daca s-a identificat cu acest comportament atunci parerea mea este ca are un sambure de adevar.

P.S. Fiindca traim in era informatiei, te rog nu crede absolut tot ce iti zic si recomanda „altii” sau tot felul de articole de pe internet… care mai de care. Incearca sa te documentezi din surse atestate si fa doar cum consideri tu, ca mama ca este bine pentru copilul tau si cere ajutor daca este necesar! Primul pas l-ai facut deja 🙂

7 12 2014
Nina

Draga Gloria, iti multumesc din suflet pentru cuvinte, acum sunt, intr-adevar, in cautare de informatii, maine am sa vorbesc si cu un medic(doar eu, pentru mine, nu duc si copilul). Adevarul este ca imi doresc foarte mult pareri din partea celor care stiu ce inseamna, care au facut sau fac asta, sa incerc sa inteleg problema, ca apoi, impreuna, sa incercam sa o rezolvam…..
Daca nu sunt prea indiscreta, Gloria, poti sa-mi dai mai multe amanunte in legatura cu sentimentele tale din acea perioada? Cum te simteai? Parintii chiar nu comunicau deloc, sau incercau, dar nu reuseau sa te deschizi catre ei?Sau erai atat de concentrata pe problema initiala, incat nu mai vedeai nimic in roz?

7 12 2014
Gloria

Draga Nina,

este destul de dificil sa raspund la intrebarile tale. Fiindca, gandind raspunsul, mi-am dat seama ca nu pot sa raspund exact ce aveam in cap la varsta aceea. Pot in schimb, sa iti scriu ce cred acum, consider ca toate persoanele vad experientele, gandurile din trecut cu altii ochi, mai ales in acest caz fiind vorba de multi ani.

Pentru ca incerci sa intelegi voi incerca sa iti scriu experienta mea, dar vreau sa intelegi ca acestea nu sunt adevaruri universal valabile.Este important sa acceptam cu totii ca ne este imposibil sa intelegem complet o alta persoana, asta ar insemna sa traim fiecare clipa traita de aceasta. De asemenea consider important, faptul ca experientele, gandurile, influentele difera foarte mult de la caz la caz (eu am crescut fara internet pana pe la 16-18 ani, asta conteaza enorm). Voi incerca totusi sa fac un sumar al vietii mele, fara sa violez casuta si sa scriu o autobiografie :)…

Aveam 2-3-4 ani, cand am inceput sa am probleme cu somnul, ganduri ciudate… taierile au inceput undeva pe la 16-17-18 ani (destul de activi, amplificati de o trauma: sinuciderea fratelui meu), apoi au revenit pe la 24-25-prezent. In cazul meu a fost un accident de la care am prins gustul imi cer scuze pentru expresie, dar fiindca eu consider taierile un drog nociv de care abuzez din cand in cand pentru efectiv a elibera hormoni de fericire in creier. – asta ca si o foarte scurta explicatie, pentru a intelege oarecum de ce? fara a intra in foarte multe detalii. Repet depinde de la caz la caz… Parerea mea, neavizata, zice ca ar trebui clarificat daca o face pentru ca e la moda – sa zicem asa, sau este vorba de o face fiindca se simte bine de la acea durere fizica (eliberare de hormoni). Nu sunt in masura sa fac mai multe comentarii.

Nu am vorbit cu nimeni despre gandurile numite ciudate, despre multe sentimente pe care le aveam, fiindca ma simteam neinteleasa, de aici si faptul ca nu consider fortarea raspusurilor sau fortarea de a intelege ceva ce poate nu este altcineva in masura sa o faca, dar totusi aveam nevoie de o aprobare – aici iubirea neconditionata de care vorbeam. Incepeam sa gandesc enorm de mult sa ma inchid in mine… Oarecum nu consider neaparat gandul in sine important, ci faptul ca erau deja autodistrugatoare, bolnavicioase… Apoi, in pubertate, inainte de soc, totul devenise deja confuz, ma simteam foarte straina de altii, totusi relationam foarte bine, dar la nivel superficial, de aceea era greu pentru parintii mei sa vada clar ce se petrecea defapt. Nu ii invinovatesc, si sper ca nici tu sa nu te simti vinovata, parerea ma este, ca faptul ca ai facut acest pas, este un semn de mare curaj! Doar pentru ca este dificil de inteles nu inseamna ca este ceva foarte grav si vai de mine este bolnav sau are vre-o afectiune. Este un semnal pe care el il da oricum, intr-un mod sa zicem, neconventional si trebuie exact vazut despre ce este vorba.

Daca imi permiti un sfat, incer sa le evit, nu prea imi iese 🙂
Din experienta mea, am invatat dupa multi ani de psihoterapie si voi incerca sa fiu atenta daca voi deveni mama, sa nu ii lipseasca copilului meu ce mie da… Am simtit lipsa de iubire, lipsa de atentie si relationare la nivel de suflet cu parintii, oarecum am simtit asta venind din partea lor (fara a acuza pe nimeni!), nu ca nu ma intrebau, dar parca ei nu erau deschisi sa asculte ce le povesteam, fara sa judece, cu accept dar si curiozitate. De asemenea consider important ca mi-a mai lipsit activitatea de grup si sportul, si nici nu am avut un hobby al meu.

Mi-a luat ceva timp sa scriu raspunsul si te rog sa ma ierti daca nu am fost foarte concisa sau foarte clara, dar este vorba de un complex de factori si am vrut sa intelegi asta, nu este simplu de inteles asa dintr-o data…
Dar iubirea este mai puternica decat tot si asta in scimb consider eu personal un adevar universal valabil, chiar daca nu o intelegem de cele mai multe ori si ne ia ani de zile sa intelegem si adancul suferintei 🙂

Sper din tot sufletul meu, ca sa te ajute, chiar si un pic ce am scris si desigur daca doresti cu cea mai mare placere in viitor!

8 12 2014
Nina

Multumesc mult, Gloria, pentru raspuns! Eu nu am pretentia sa inteleg si sa rezolv tot, eu am descoperit o problema pe care vreau sa incerc sa o inteleg si sa fac tot ceea ce pot pentru a fi bine……sunt constienta ca nu se rezolva de pe o zi pe alta, sunt constienta ca orice lucru, om si situatie este unic/a …. dar nici nu pot sa imi bag capul in nisip, in speranta ca va trece totul de la sine! Clar ca undeva e o problema, o lipsa de comunicare, nu ma invinovatesc, iau doar faptele in calcul….

8 12 2014
Florin

Buna Nina,scuze ca nu am raspuns mai repede,nu am putut.Eu mi-am pierdut baiatul de 24 de ani in 17 noiembrie.Imi permit sa-ti dau poate nu sfaturi dar ce asi fi facut eu ca sa nu ajunga copilul meu sa se sinucida.Copilul meu a fost foarte introvertit si nimeni nu a banuit drama ce avea sa se intample.Alasat un mesaj de adio in care spune ca nu mai rezista sa se lupte cu depresia ce o avea de 10 ani.10ani in care am observat foarte putin,tristete,fara chef de a face ceva,abatut fara sa stim motivul si daca am intrebat a stiut sa ascunda foarte bine ca era depresiv,negand totul si zicand”lasa ca-mi trece”.Este foarte bine ca te-ai alarmat in privinta copilului tau.Al nostru tot asa era foarte pasionat de internet,dar nu a avut niciun motiv real sa faca ce a facut.Cred ca asa cum ai inceput este bine,informeaza-te,dar fa-ti timp sa te apropii cu mult tact de el sati dai seama ce are in minte,acum e micut daca ajunge adult s-ar putea sa fie prea tarziu ca la mine.Sa dea Dumnezeu sa fie o alarma falsa!Apeleaza la medic,daca este nevoie „rupe pisica in doua”cum bine zici tu dar nu sta cu mainile in san asteptand ca noi sa se rezolve problema de la sine.Iti doresc multa rabdare si nu in ultimul rand sa iti pui increderea in Dumnezeu.

8 12 2014
Nina

Draga Florin,
Imi pare rau pentru pierderea voastra, pentru baiatul tau…. Acum am inceput sa ma informez, sa ma incarc cu multa rabdare….nu sunt genul sa nu fac nimic, sunt constienta ca lucrurile astea sunt reale, exista, chiar daca pentru unii dintre noi par fara sens……cu sens, fara sens, ELE EXISTA! Eu de aici pornesc! Acum….nu stau sa ma intreb „De ce eu? de ce noi? de ce ,,,,,,”….acum trebuie sa aflu cum pot sa ajut, cum pot sa fac bine pentru copilul meu, nu pentru mine sau ideile mele! Normal ca sper ca totul sa fie o alarma falsa, dar intotdeauna am considerat ca e mai sigur sa „sufli si in iaurt, dupa ce te-ai oparit cu ciorba”. Multumesc pentru cuvinte, Florin si ca iti faci timp sa ajuti pe altii!

9 12 2014
°Totul e prin Dumnezeu si nimic fara El nu este°

Buna Nina.daca baiatul sta mult pe internet eu as zice sa ii verifici activitatile pe internet.pe langa pornografie –eu am patit sa vad o reclama porno pe un site aparent inofensiv. ziua–nu zic ca copilul nu trebuie sa stie despre sex .trebuie sa stie. dar nu trebuie sa vada.si varsa la care trebuie sa afle toate astea nu o stiu …..
Pe langa astea el poate sa vada scene de sinucidere in filme peste varsta lui……daca un film este peste 18.este interzis cu un scop.pot exista scene de sinucidere sau crime ceea ce este daunator pentru un copil de 12 ani. El poate copia ce a vazut in film si nu iti zice ce gandeste …
Am auzit de copii de sub 10 ani sa se sinucida ..sa fereasca Dumnezeu de asa ceva….pe internet poate gasi multe lucruri rele.sau nu neaparat rele dar incompatibile cu varsta lui…..stii ca sunt executii cu arama foarte explicite pe youtube????toate astea afecteaza un copil de 12 ani…cine stie la ce se gandeste el….violenta sau inchiderea in sine o pote avea din filme .el poate incearca sa imite ce a vazut in film sau stiri.toate astea afecteaza …..
Parerea mea este….sa verifici activitatile lui pe internet. si fillmele care le vizualizeaza.si daca se poate cat mai putin la pc.stiu ca tii la copilul tau dar uite ca internetul ii poate dauna…daca crezi ca nu are sens ce am spus nu lua acest mesaj in seama. nicidecum nu am incercat sa te judec .

Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.

10 12 2014
Nina

Buna, orice parere ma ajuta sa formez un intreg. Stiu ca sunt multe lucruri nocive pe internet, verific regulat in istoric pe unde intra….. acum stiu ca trebuie sa ma inarmez cu multa rabdare si sa ma reconectez la sufletul copilului meu….

18 12 2014
Cezar

Buna Nina.
Nu pot fi in masura sa iti dau un sfat despre aceasta problema deoarece am doar 23 ani. Nu mi-am intemeiat o familie… desi imi doresc una foarte mult.
Problema aceasta nu mi se pare iesita din comun deoarece multi tineri din ziua de azi cand se vad exteriorizati din anumite grupuri la scoala fac anumite prostii doar sa atraga atentia asupra lor intr-un mod sau altul.
Cat despre atentia acordata de tine catre el… nu cred ca ai gresit cu nimic pana acum avand in vedere ca il iubesti enorm fiind copilul tau si imi pot imagina cum e sa fii parinte ( si eu asi vrea un copil ). Toti parintii vor ca, copilul lor sa aiba un trai cat mai bun si probabil la varsta aceea nu realizeaza cat de mult te zbati sa o duca cat mai bine, sa nu aiba lipsuri, sa nu fie dat la o parte din anumite grupuri, cum sunt la orice scoala.
Ti-asi recomanda sa discuti cu el, si sa incerci sa il faci sa iti expuna problema care o are, chiar daca stiu ca e foarte greu pentru el la varsta aceea sa fie deschis fata de parintii lui.
Sau daca nu esti sigura pe tine ca ai putea rezolva problema, si iti e frica sa nu il faci sa se interiorizeze mai rau, sa mergi cu el la un psiholog. La psihiatru e prea mult pentru aceasta problema dupa parerea mea. Doar daca spune psihologul ca ar trebui sa mergeti la psihiatru, atunci sa te ingrijorezi.
Pentru inceput ti-asi recomanda sa il urmaresti putin, si sa vezi daca nu ii place vreo fata care a cunoscuto pe internet sau e de la el de la scoala care face asa ceva. In general baietii iau din obiceiul fetei pe care o plac doar sa fie placuti. Acest comportament l-am observat in ziua de azi la majoritatea baietilor. Iar, daca este fata… nu stiu ce sa zic… ti-asi recomanda sa ai foarte mare grija deoarece copii in ziua de azi sunt extrem de destepti mai ales cu accesul la informatii de pe internet. Urmaresteo si vezi poate a intrat in vreun grup in care nu trebuia… poate o instiga cineva sa faca aceste prostii… nu pot sa imi dau seama.
Oricum sper sa nu fie ceva grav si sa fie acea perioada adolescentina.
Scuze ca nu am raspuns mai devreme dar astazi e prima oara cand am intrat pe acest site avand in vedere ca am avut un prieten care a vrut sa se sinucida… de aceea am intrat aici sa ma documentez cat mai mult despre acest gen de comportament.

2 01 2015
Dana L.

Buna Nina!
Sunt si eu mama a doi baieti, de 15 si de 12 ani. Am ajuns pe acest site cautand un punct de sprijin pentru mine personal. Am citit si alte povesti de aici si am ajuns la povestea ta. Am trecut acum cativa ani printr- o incercare si vreau sa-ti spun despre baiatul meu cel mare care de cand era mic a fost sclipitor la invatatura si super inteligent, fara sa-si dea prea mult silinta, era ceva nativ ca si la copilul tau. La un moment dat copilul a inceput sa aiba un tic nervos , isi ridica barbia ca si cand l-ar deranja cravata. In timp ticul respectiv a evoluat si se tot schimba. Am tot mers pe la doctori eu sa discut, toti imi recomandau tratament medicamentos si n-am fost de acord decat cu produse naturiste, pana cand copilul a inceput sa evite sa iasa din casa si sa-spuna ca mai bine ar muri decat sa vada cum il privesc ceilalti si sa se zgarie pe gat, ca sa opreasca ticul. Asta m-a speriat si m-am dus la o psihiatra cu copilul, care i-a instituit tratament psihiatric si m-a certat ca am mers atat de tarziu. In paralel l-am dus si la psiholog, la un centru pentru copii. Mergea la sedinte saptamanale, uneori chiar bi saptamanale, a trebuit sa mergem si noi toata familia cu el pentru consiliere, eu, sotul si baiatul mai mic. Medicamentele ce le lua il blegeau, era apatic si ma durea sufletul sa-l vad dar dupa doi ani lungi de tratament psihiatric si consiliere psihologica, totul a trecut. Cand a oprit tratamentul psihiatric a slabit si incet a redevenit cel pe care il stiam. Am mai mers toti la psiholog inca vreun an si acum, multumesc lui D-zeu e bine. E mai inalt cu un cap decat mine, nu mai a avut probleme cu ticul, e foarte inteligent si invata foarte bine fara nici un efort, dar cred ca fara ajutorul psihiatrului si psihologului nu ar fi putut trece peste problema, nici el, nici noi. Eu nu dau sfaturi nimanui, dar desi sunt adepta tratamentelor naturiste, mai ales la copii, cred ca fara ajutorul psihiatrului si psihologului, nu am fi trecut peste aceea problema. Iar legat de internet, din pacate nu prea putem face nimic, nu le putem interzice sa navigheze, sau pe ce site-uri sa nu intre. Atat putem face cu copii sa discutam cu ei sa le spunem ce primejdii ii pot pandi si sa incercam sa le fim aproape cu mult tact, caci sunt la varsta periculoasa cand vor sa stie cat mai multe, li se pare ca noi adultii suntem depasiti si nu ii putem intelege. Eu personal incerc sa fiu prietena buna cu baietii mei, cand le „tin prelegeri” – cum spun ei, despre droguri, alcool sau alte lucruri, ma bucur ca ma asculta desi par plictisiti si am incercat sa invat multe lucruri legat de calculatoare – programe, etc. ca sa pot discuta cat mai multe cu ei. Le cer ajutorul in ptobleme de calculator, le tot repet ca vreau sa-mi spuna cand au vreo problema de orice fel sa iincercam sa rezolvam impreuna. Incerc sa le respect personalitatea, desi uneori sunr enervanti si trebuie sa fiu autoritara, dar le repet des ca ii iubesc, si sper ca D-zeu ii va pazi de rele. Cred ca ai nevoie, aveti nevoie de consiliere specializata, pentru ca e o lupta grea si trebuie avuta multa grija in abordarea problemelor.
Cu drag Dana L,

2 01 2015
Stefan

Buna Nina,nu stiu daca am inteles bine dar inteleg ca,copilul nu are tata,inteleg ca nu prea va petreceti timpul impreuna…Nina,copiii vor sa simta dragostea parinteasca,vor sa fie in centrul atentiei si atunci cand in preajma lor sunt numai oameni mari,parerea mea este ca inainte de a ajunge la un medic sa ii schimbi prietenii,sa iti petreci foarte mult timp cu copilul tau ,sa te duci la cumparaturile chiar si pt tine cu copilul tau,sa il duci in cercul tau de prietene ,prieteni,sa simta ca traieste.Greu va fi sa ii schimbi prietenii,insa incearca sa te muti din cartierul in care locuiesti acum,gaseste o scoala pt copil mult departe fata de cea la care este acum. Copii care nu se vad se uita,asa poate va intra intr-un alt cerc de prieteni,arata-i dragostea ta de mama dar nu il sugruma,da-i lucruri de facut,pacaleste-l sa te ajute in bucatarie,la curatenie,arata-i copilului ca este important in casa.

23 03 2015
Nina

Buna ziua, tuturor! Va multumesc pentru pareri, sugestii, impartasirea experientelor proprii….. in acest moment suntem…pe calea cea buna, sper eu! Nu s-a mai intamplat nici un incident, incercam sa deschidem un canal permanent de dialog, uneori merge, alteori nu….imi povesteste mai multe…nu am lasat garda jos, nu e de ajuns, dar nici nu ii dau de inteles asta! Deocamdata vreau sa duc lucrurile spre un dialog natural, spontan….
Cezar, esti un observator fin, nici nu mi-am dat seama ca nu am scris genul copilului! este fetita….de urmarit, o urmaresc in comportament, am discutat cu medici, fara sa stie copilul…daca va fi nevoie, o sa mergem la medic!
Dana L, multumesc ca ai ales sa-mi destanui experienta voastra, nu desconsider rolul important al unui medic, numai ca nici nu vreau sa fortez lucrurile….am vorbit de multe lucruri cu fetita mea, incepand de la gradinita, ce anume ma intreba, cautam raspunsuri….ajustate pentru varsta ei, dar nu o minteam!
Stefan , tata este , stie despre problema, numai ca am ales ca fetita sa nu stie ca stie si tati…..despre implicarea in casa, ai dreptate, am incercat, ma refuza mai mereu, ca nu-i place, ca vrea sa faca altceva…si nu am vrut sa o fortez…dar poate ar fi trebuit sa insist mai mult!
Va multumesc mult, tuturor! Am sa va mai tin la curent!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: