Diana 25

29 09 2014

Traiesc o perioada tare proasta, sunt la capatul puterilor. De mult timp imi spun ca nu mai pot, dar am tot gasit resurse sa merg mai departe. De data asta e diferit, poate de aceea scriu si mesajul asta. Ar fi si aiurea sa plec fara sa las o dara din energiile mele negative intr-un loc public. Asta vrea sa fie o gluma (proasta). In fine, nu vreau sa ma lungesc cu lucruri inutile. Nu am avut niciodata o viata comoda. Am trecut prin atatea, mi-ar trebui vreo cateva ore ca sa le povestesc in mare (am facut asta cu un psiholog, dar pentru ca a fost frustrant de nefolositor, nu am de gand sa o mai fac vreodata). Ma gandeam, stiti ce mi-ar prinde bine? O mangaiere pe picior, pe fata, cineva care sa-mi spuna, sincer, “o sa fie bine”. Am prieteni, prietene, diversi oameni draguti, care vor sa ma scoata la o plimbare sau la un film. Dar pe mine nu ma mai ajuta momentele astea ce creeaza iluzia ca, de fapt, nu as fi singura. Am obosit sa tot castig cate un sejur in Iad. L-am vazut de prea multe ori. De fapt, ii invidiez pe cei care castiga prajitoarele de paine sau baxurile cu bere. Si cel mai obositor e sa traiesti intr-o lume in care nu reusesti sa te conformezi la starea de normalitate. E evident ca locul meu nu-i aici. De vreo 20-25 de ani incerc sa-mi dau seama care e solutia, ce trebuie sa fac ca fiu macar pozitiva, daca nu fericita. Mi-a fost destul.

Anunțuri

Acțiuni

Information

15 responses

29 09 2014
Stef

Diana,
Sigur ca o iesire in oras nu iti va rezolva problemele.
Spune-mi te rog, ce tip de terapie ai facut? Stii, din pacate oamenii nu se informeaza suficient inainte de a merge la un psiholog, dar de cele mai multe ori nici psihologul nu ii informeaza. Eista zeci de terapii (experentiala, integrativa, psihanalitica, tranzactionala, centrata pe persoana, etc). Dupa cum spuneam sunt zeci! Fiecare dintre aceste terapii poate trata problemele, insa uneori ne izbim de probleme care necesitaa un anumit tip de terapie. O data rezolvate in mare parte problemele, terapeutul ar fi dragut sa te indrume spre un alt tip de terapie care ar putea fi eficient si te-ar determina sa evoluezi. De aceea, inainte sa judeci faptul ca la tine terapia nu a functionat, intreaba-te daca ai ales bine tipul de terapie. Evident, ar fi cam greu sa te informezi singura asupra tipului de terapie pe care ar fi potrivit sa il urmezi, de aceea exista psihologul clinician care dupa cateva sedinte te va indruma catre un psihoterapeut (aceasta este varianta ideala, evident. In realitate el va incerca sa faca terapie cu tine sperand sa reOlve situatia). De aceea, cea mai buna varianta este aceea ca persoana in cauza sa aleaga sa mearaga la mai multe wirkshop-uri (care au un pret mai mic decat o sedinta normala de terapie) si sa vada ce prefera, ce tip de terapie ii place, ce il incanta si cu care dintre terapeuti rezoneaza mai bine. Cred ca este suficient sa mergi la 3-4 workshopuri pentru a-ti da seama ce iti doresti. Exista terapii de grup si terapii individuale. Tu ce terapie ai facut?
Asadar, am sa te rog sa incerci sa spargi rigiditatea ce priveste terapia. Este imposibil sa nu te fi ajutat. Circt, nu ti-a rezolvat toate problemele. Cati ani ai facut? (Recunosc ca aici am pus un pic de ironie. O terapie dureaza….).

Acum, sa uitam subiectul cu terapia.
Esti obosita spui. Crezi ca ar fi o solutie sa ne spui povestea ta sau ai obosit de-a drptul si nu mai ai chef nici pentru scris?
Daca nu cunoastem date, detalii….cum am putea sa te ajutam?
Daca nu a functionat terapia, poate functioneaza interactiunea cu noi :).
Ai dori sa incerci?
Numai bine, Diana! Eu asteot povestea ta daca ai chef, timp si dispozitie pentru asta.

29 09 2014
"Totul e prin Dumnezeu si nimic fara El nu este"

Buna Diana,imi pare rau sa aud ca ai probleme imi pare si mai rau sa aud ca vrei sa te sinucizi,ai spus ca ai incercat sa te duci la psiholog si nu a ajutat si te cred,acu vreau sa incerci sa te rogi la Dumnezeu sa iti ia gandurile presante,sa iti ia tristetea care te apasa si sa redevii tu cea de dinaintea problemelor,cea vesela si cu voie buna,nu incerca sa mori te rog din suflet este un pacat,nu muri de mana ta este pacatul cel mai mare,fa cum am spus,fiind unul dintre vizitatorii acestui minunat ,site care are drept scop sa dea un cuvant mangaietor celor cu ganduri de sinucidere, afla ca si eu sunt ca tine ,la fel gandeam si eu,si deci iti spun sa te rogi pentru ca Dumnezeu m-a ajutat si pe mine,nu ai ce pierde,dar in momentul cand te rogi fa-o sincer si fii concentrata,ai sa vezi ca treptat vei uita de necazuri si ele vor disparea.
Cea mai mare intrebare a omenirii este :exista sau nu Dumnezeu??,biblia affirma ca El exista,biblia nu s-a contrazis niciodata pentru ca este scrisa prin Duhul Sfant,care de la Dumnezeu vine,vrei sa mori sa afli ca Dumnezeu exista si ca tu ai pirdut totul aducandu-i insulte lui Dumnezeu prin moartea ta necurata??Stii sigur ce este Dupa moarte Diana??stii oare ce te asteapta??poti sa crezi sau sa nu crezi ce iti spun dar dupa moarte este iadul in cazul mortii prin sinucidere,si este pentru totdeauna,afla cauta unde merg cei pacatosi asa cum cauta cei care merg in excursii locul unde merg,daca e frumos sau nu,nu te arunca singura in iad
Iisus a murit pentru pacatele noastre pentru ca noi sa fim salvati,El spune ca in ziua necazului sa il chemam si El va veni,crezi ca Domnul Dumnezeul tau e mincinos?
Putem sa ne traim viata cum vrem dar la urma vom da socoteala pentru ca am stiut adevarul dar am ales minciuna.
Daca vrei sa afli mai multe despre Dumnezeu,afla citind biblia,citind biblia te rogi.
Gandurile de sinucidere nu sunt gandurile tale iti sunt puse fortat in minte de asta nu le uiti de dimineata pana seara, si de asta nu le uita nici cei ce nu mai vor sa moara pt ca s-au gandit in serios macar o data si printre care ma numar si eu,deci nici cei ce nu mai vor sa moara, sa se sinucida….cum poate sa fie explicat??santana este cel ce inseala pe toti el stie punctul slab si el ataca,nu uita gandurile de sinucidere sunt puse de demoni de asta nu le poti uita nici cand nu mai vrei sa mori.

Diana iti doresc sa treci peste aceste probleme usor si sa vii sa scrii sa stim si noi atunci cand ai sa treci peste,nu uita Fara Dumnezeu nimic nu e,roaga-te pentru tine pentru a nu mai avea aceste ganduri

Dumnezeu sa ne binecuvinteze

29 09 2014
Diana 25

Multumesc pentru ca mi-ai citit mesajul, pentru ca mi-ai raspuns. E frumos ce incearca sa faca oamenii ca tine.
Nu stiu ce fel de terapie am facut sau daca am facut vreo terapie. Am mers timp de cateva luni, saptamanal, la o doamna psiholog. Intalnirea noastra consta intr-o discutie, eu ii povesteam diverse lucruri, ea mai punea intrebari ajutatoare, imi dadea unele sugestii. Mi-a dat si cateva exercitii sau teste, nu stiu cum sa le numesc. Eu am perceput aceste intalniri ca pe o discutie oarecare cu o prietena.
Sa particip la workshopuri nici nu se pune problema, nu am rabdare, nu-mi plac activitatile de genul asta. Am fost o singura data la un workshop despre dezvoltare personala si imi amintesc ca trebuia sa rup un creion cu un singur deget, eu am fost singura care nu a reusit. Nu mi-a placut, iar acum chiar nu am starea sa fac alte experimente.
O sa scriu pe scurt povestea mea. Eu nu am crescut intr-o familie obisnuita. Parintii mei nu s-au inteles niciodata, imi amintesc foarte putine momente, in copilarie, cand locuiam impreuna toti trei. Pana prin clasa a 6-a am stat cu mama, care era bolnava. Eu aveam grija de ea, ii ascultam problemele, traiam impreuna cu ea depresiile prin care trecea, faceam curatenie pentru ca ea nu era in stare. Poveste lunga. Apoi nu s-a mai putut sa stau cu ea si m-am mutat cu tata. Au urmat cei mai buni 2 ani din viata mea. Locuiam doar noi doi, aveam o viata linistita, ne intelegeam, scoala mergea bine, viata mea era buna. Apoi a aparut o doamna, s-a mutat cu noi si incet incet, au aparut problemele.
Mereu am invatat bine. Am facut un liceu bun, apoi am intrat la o universitate. Pentru mine era important sa fac ceva cu viata mea, stiam ca singura solutie pentru mine era sa invat, sa am o profesie ok, sa pot fii independenta, sa ma pot muta singura la un moment dat. Dupa un an de facultate, ei au decis ca nu merit sa ma mai ajute cu bani (aveam nevoie de bani de la tata ca sa pot continua sa locuiesc intr-un alt oras). Trebuia sa-mi spuna asta de la inceput, sa nu ma lase sa merg intr-un alt oras, sa nu ma lase sa-mi fac sperante aiurea. Atunci am avut prima cadere serioasa, pentru ca mi-am dat seama ca tot efortul meu, toti acei ani in care incercam sa invat cu toate ca aveam o gramada de alte probleme, cum ar fi spalatul geamurilor si facutul de mancare, totul a fost in zadar. Am intrat la facultate cu 9,87 si oamenii astia imi distrug viata. Asa ca am abandonat facultatea si m-am inscris la una particulara la mine in oras, pentru ca trebuia sa am si eu o diploma, nu?! Apoi au urmat 4 ani in care am locuit cu tata si cu doamna asta. Ea e impotriva mea, fara ca eu sa-i fi dar vreodata motive, pentru ca intotdeauna mi-am vazut de treaba mea. Chiar si atunci cand aveam motive, incercam sa fiu eu aia de treaba, care face pe proasta, care lasa de la ea. I-a bagat in cap lui tata diverse lucruri, ca de ce ma tine la facultate, ca eu sunt o curva (inca sunt virgina desi am 100 de ani), ca ii consum banii, ca cine stie ce fac eu intr-un oras strain. Apoi, dupa ce am renuntat la facultate ii zicea ca de ce ma tine in casa, ca ar trebui sa-mi platesc gazul si curentul si hartia igenica (citez). Ea e un om rau, lucru pe care l-au observat si altii, nu doar eu. Apropiatii lui tata i-au spus de multe ori ca e gresit ce fac ei cu mine, membri ai familiei au incercat sa vorbeasca cu el. Dar tata e orb sau nu ii pasa sau nu stie ce sa faca, habar nu am. Un prieten de-al lui chiar i-a spus sa aiba grija ca poate o sa ajunga sa-mi planteze panselute pe mormant.
Am scris o gramada, ma opresc aici.
Nu stiu daca am scris esenta, poate m-am piedut in detalii nesemnificative. Dar lucrurile astea mi-au venit acum in minte. Adevarul e ca nici nu prea reusesc sa ma concentrez, mi-e cam greu sa-mi pun gandurile in ordine. As fi vrut sa-mi spun povestea scurt si obiectiv. Nu prea mi-a iesit, pentru ca sunt mult prea suparata si dezamagita pe oamenii astia. Nu pot vorbi la rece.

30 09 2014
Stef

Diana,
Ai scris perfect, nu iti face griji! Ai suprins esentialul! Wow, esti un copil minunat, o fata minunata!
Te rog nu iti face atat de multe griji in privinta studiilor, o facultate care iti place ai sa o poti afce si la 30 de ani. Nu vreau sa te descurajez spunand asta, stiu ca pana atunci vei absolvi oricum o facultate, poate cea la care esti acum inscrisa. Ar fi minunat daca ai putea sa iti iei un job part-time. Poate te-ai simti ceva mai independenta si ai mai scapa de timpul petrecut cu acea…doamna.
M-as bucura ca tu sa poti vorbi cu tatal tau si sa nu cedezi atat de usor. Cum te intelegi cu el? Vorbeste-i despre tine, despr ceea ce tu iti doresti sa faci, asigura-l ca il iubesti si vrei ca el sa fie fericit, insa stabileste cu el o relatie apropiata. Dupa cate imi dau seama, aceasta doamna a stabilit cu el o relatia mai apropiata decat a voastra. Voi, tu si tattal, sunteti unul pentru celalalt, nu lasa un starin sa afecteze relatia voastra. Inceraca sa vorbesti cu el, bland frumos, spune-i cat suferi, dar si cat aprciezi tot ceea ce face pentru tine! Sfatuieste-te cu el si intreaba-l daca are nevoie de ajutor.
Tu, Diana, incearca sa te gandesti un pic mai relaxat la viitorul tau. Stiu, ti-ai facut un plan si nu a iesit. Poate ca asta iti va afecta cumva independenta in viitor, dar la fel de bine poate nu ti-o va afecta. Nu se stie niciodata, nu face pe mediumul! Deja ti vezi ca ordinea lucrurilor nu mai este ca pe vremea patintilor nostri cand o data studiile terminate fiecrae primea un job. Acum important este sa fii bine. Sa stii ca o facultate nu iti asigura un viitor bun sau un job ok. Depinde ce noroc ai. Da, stiu, spuse asa….viata pare o loterie. Intr-un fel este, trebuie doar sa ii intelegem sensul si sa ne reglama sufletul in functie de cursul firesc al lucrurilor.
Diana, nu dispera, ai obosit si cand esti obosita campul constiintei tale se ingusteaza. Vezi negru, nu mai zaresti calea.
Acum imi dau seama de ce nu ai continuat terapia (terapia este mespul la psiholog – acest psiholog aplica anumite metode pentru a te determina sa iesi singura din situatiile grele sau neplacute ale vietii tale). Imi dau seama de ce ai considerat fara rost mersul la acel psiholog. Nu ai avut rzultate imediate. Of, asa se intampla cu majoritatea oamenilor care merg la psiholog, se asteapta la rezultate imediate… Terapia este de durata, se face minim un an. Depinde mult de problemele pe care le are fiecare si de forta lui de a se opune propriei persoane. Terapeutul/psihologul, nu va scoate nicicand din tine lucrurile cu forta si nu iti va rezolva el problemele ci te va determina pe tine sa le rezolvi. De ce terapia dureaza atat de mult? Pentru ca terapeutul sa isi dea seama cum functionezi tu ca sistem psihic si afectiv are nevoie de o perioada mai lunga de timp pt ca tu sa ii povestesti situatii si reactii, el sa le inregistreze si sa le gaseasca logica (ca atunci cand ar repara un mecanism de ceas si ar invata locul fiecarui element), apoi sa sii dea seama cum functionezi si avia in final sa te poata ghida ca tu prin fortele proprii sa poti iesi teafara din sitautia respectiva! Sigur, exista si terapii scurte (ceea ce facem aici poti numi o terapie scurta, o interventie rapida). Cum crezi ca poti rezolva in cateva luni ceea ce tu ai construit in 20 de ani? :)). Iti dorsti rzolvari rapide, si este firesc, sigur, de aceea ai intrat in aceasta stare. Iti vezi viitorul daramat, iar starea de disperare te-a obosit.
Diana, nu te grabi! Respira si ai un pic grija de tine. Sigur, lucrurile sunt complicate, insa situatia ta depinde mult de tatal tau. Eu zic ca situatia ta depinde cel mai mult de tine. Incearca sa te apropii de el si sa vorbesti cu el, iesiti doar voi doi la un suc, la o plimbare (astfel il vei constrange sa fie atent la ceea ce ii povestesti. In mediul de acasa, va tinde sa trbaluie prin casa sau chiar sa se enerveze). Roaga-l sa iasa impreuna cu tine la un suc si povesteste-i cum te simti…. Crezi ca poti afce asta?
Diana, poti scrie aici cat doresti tu, nu iti face griji daca scrii foiletoane, noua ne plac povestile :). Cine va dori va citi, cine nu nu. Este ok. Lasa asta in seama noastra, tu scrie cat ai nevoie!
Numai bine, asteptam sa ne scrii!

30 09 2014
Diana 25

Stii, nu prea sunt obisnuita ca cineva, mai ales un necunoscut, sa faca ceva, orice, pentru mine. Asa ca tot simt nevoia sa multumesc. Asta mi se intampla si in viata de zi cu zi, acum mi se intampla si aici. Multumesc pentru ca incercati sa ma ajutati.
Un singur lucru mai vreau sa spun. Eu am vorbit cu tata de multe ori, mai ales la inceput, pentru mine a fost ca un soc schimbarea lui fata de mine. Noi doi ne-am inteles intotdeauna bine, pana a aparut aceasta doamna in viata lui si, din pacate, si in viata mea. Am incercat toate variantele, am vorbit cu el, cu ea, cu amandoi. Am incercat sa fiu de treaba, intelegatoare, sa trec cu vederea tot felul de situatii neplacute. Problema e ca la 2 zile dupa ce aveam cate o discutie, toate problemele reveneau, viata isi relua cursul ca si cum nu ar fi existat nicio discutie.
Apoi, cand mi-am dat seama ca pentru ei nu exista notiunea de promisiune, nici cuvantul dat, am incercat sa stau departe de ei, sa-mi vad de viata mea, sa nu-i bag in seama. Asa s-a racit relatia mea cu tata. Acum relatia mea cu el se rezuma la un salut atunci cand ne intalnim si cam atat. Eu nu mai pot sa ma port de parca nu mi-ar fi facut nimic. Nu stiu daca cineva ma poate intelege, dar sunt atat de dezamagita. Da, e adevarat, am si eu orgoliul meu si am ales singura sa stau la distanta.
In momentul asta nu ma intereseaza relatia mea cu tata. Eu consider ca am facut tot ce tine de mine ca sa fie ok, i-am lasat atatia ani posibilitatea sa faca ceva si el. Acum as vrea doar sa ma lase in pace. Le-am spus si lor acest lucru. Dar, dupa cum am mai spus, ei oricum nu tin cont de nimic din ce ii rog eu.
Inca nu stiu ce voi face. Nu ma grabesc sa mor, dar simt ca asta e finalul. Stiu, unii spun ca e un pacat, unii spun ca fiecare avem de trait un destin ca sa ne invatam lectia vietii. Stiu toate astea, dar eu nu am de gand sa traiesc o viata in care sa ma bantuie in mod constant copilaria si adolescenta mea nefericita. Decat sa devin eu adult plin de frustrari, de depresii si de instabilitati psihice, mai bine plec acum.
Daca cumva voi gasi vreo motivatie ca sa traiesc am sa revin cu un mesaj. Va doresc spor la ganduri si sfaturi bune in continuare. Urmaresc de mult timp postarile de pe aici. Desi are o tema destul de trista, e cel mai reconfortant loc pe care il frecventez.

30 09 2014
Stef

Diana,
Tu chiar ai incercat sa vorbesti cu tatal si cu amandoi. Bun, asta este bine deoarece, asa cum spui, ai facut tot ce ti-a stat in puteri in aceasta privinta.
Diana, vreau sa iti reamintesc ca esti majora si chiar daca el este tatal tau, tu de acum este bine sa incerci sa faci ceva pentru tine. Chiar ti-e atat de teama ca ai sa devii un adult plin de frustrari? Dar tu stii ca indiferent de copilaria lor oamenii sunt oricum frustrati? Copilaria te va bantui doar in cazul in care vei avea o familie nefericita. D ca tu reusesti sa iti construiesti o familie unita, vei reusi sa fii fericita indiferrent de trecutul tau deoarece le vei oferi copiilor tai ceea ce tu nu ai avut :). Nu conteaza ca ai o copilarie grea, conteaza ce atitudine ai tu fatza de aceasta copilarie. Daca stii sa iei partea buna a lucrurilor si anume aceea de a fi mandra ca ai reusit sa faci ceva tu cu manutele tale, ca ai reusit sa depasesti perioadele grele, ca ai reusit sa supravietuiesti, etc! D ca nu ai avea aceste experiente de viata grele, ce crezi tu ca i-ai putea invata pe copiii tai? Oamenii invatat din tot ceea ce ei traiesc. Cu cat viata ii pune mai mult la incercare, cu atta ei vor deveni mai intelepti. Firste, daca natura i-a inzestrat cu inteligenta!
Bun, haide sa discutam altfel, Diana.
De ce ti-e tie teama in acest moment ?
Inteleg, nu ai sprijin din partea tatalui, esti singura in aceasta poveste. De ce ti-e teama?
Fiecare dintre noi isi doreste un job asigurat, un viitor sigur, un partener fidel, sanatate, etc, insa nici unul dintre oameni nu va fi implinit absolut pe toate planurile. Mentinem un echilibru.

Mi-ar placea mult sa te gandesti si daca dorsti sa raspunzi sincer la intrebarea de mai sus.
Solutii sunt: te-ai gandit sa te muti? Crezi ca ai putea sa gasesti un serviciu care sa iti permita o chirie (poate impreuna cu alte fete)? Crezi ca reprzinta aceasta o solutie?

Ce ti-ai dori in acest moment? Tu pentru tine, neimplicand familia. Esti majora si haide sa presupunem ca nu mai ai pretentia ca familia sa te sustina (stiu, este al naibii de dureros, dar iti propun sa uitam pentru moment).

Numai bine, Diana, astept raspunsurile tale daca doresti sa ni le scrii.
Haide, mai fa o incercare, daca nu o faci pentru tine, fa-o pentru noi. Haide sa epuizam toate solutiile. Ai vrea? Nu va fi usor, ba chiar deloc. Stiu ca esti obosita, insa tot ceea ce eu iti propun sa faci este pentru tine, in beneficiul tau chiar daca tu acum nu ii vezi sensul. Daca maine situatia se va schimba brusc si Dumnezeu iti da o bagheta in cap….sigur te vei uita in urma si iti vei sopti ca era cat pe ce sa renunti aiurea. Nu va fi usor, insa merita. Daca altii nu lupta pentru tine si nu te ajuta, ajuta-te tu! Pana la urma….nu este nimeni dator sa ne intretina, corect? Stiu ce vorbesc….
Incercam?

1 10 2014
Diana 25

Da, m-am gandit sa ma mut singura. Problema e cu serviciul si cu banii. Ca o paranteza, tata nu ma intretine, el plateste doar gazul si curentul pe care il folosesc. In rest, cu mancarea, hainele si alte lucruri ma descurc singura. Bunica e cea care ma ajuta cand am nevoie de mai multi bani, ea m-a ajutat sa-mi platesc si facultatea. Am terminat facultatea, am o diploma care nu ofera prea multe optiuni, e o diploma de la o facultate particulara, pe care oricine o poate avea destul de usor. Cu toate astea, am avut ocazia sa ma angajez undeva in domeniu, asta mi-ar fi oferit sansa sa am bani suficienti incat sa-mi permit sa ma mut singura. Dar in pacate, pana la urma nu s-a mai concretizat. (Asta a fost cireasa de pe tortul dezamagirilor recente). Ideea e ca am nevoie de un salariu care sa-mi permita sa-mi platesc taxele, sa locuiesc singura. Cu un salariu minim de abia reusesc sa traiesc fara a plati chirie sau taxe. Iti dai seama, eu m-am gandit mult la lucrurile astea, le-am intors pe toate partile, am cautat solutii inainte sa ajung complet fara speranta.
De ce mi-e teama. Mi-e teama ca niciodata nu voi avea viata pe care mi-o doresc. Poate suna egoist, poate suna imatur sau superficial. Stiu ca unii oameni dorm pe strada, ca altii au cancer. Stiu ca exista oameni cu situatii infinit mai grele si care gasesc speranta. Dar eu aveam asteptari mult mai mari de la mine si de la viata mea. Si totul e exact invers decat mi-as dori. Am citit undeva ca speranta ne tine in viata. Chiar cred ca asa e. Eu nu mai am sperante.
Ce imi doresc. Liniste. Imi doresc sa ma lase astia doi in pace, as vrea sa ii intalnesc o data pe an, sa le spun Craciun fericit. Si imi mai doresc ca atunci cand merit, din cand in cand, sa primesc cate o recompensa de la viata. Am trait aproape un sfert se secol, nu e mult, dar ma simt tare batrana.

2 10 2014
crrrinnn

Draga Diana,
cu ceea ce ai scris aici mi-ai reamintit de propria mea tinerete.Toti cred ca avem multe asteptari in tinerete de la propria noastra viata insa, dumneaei, viata, ne arata mai totdeauna ca trebuie sa ne construim sperante mai aproape de realitatea in care existam, deci mai putin pretentioase ca sa putem avea satisfactii mai mari si intotdeauna acestea trebuie sa fie nu sub forma de calup ci cate una ca sa putem fi fericiti. La tine, pe primul plan ar fi cea cu serviciul. Esti un om cu o diploma in buzunar (nu conteaza institutia pe care ai absolvit-o). Esti norocoasa din acest punct de vedere. Nu cunosc profilul, insa aceasta ti-ar putea da sansa sa iti faci propria ta afacere. Evalueaza-ti talentele inascute. Fiecare om se naste cu niste daruri pe care de-a lungul vietii le-a cultivat intr-un fel sau altul. Poate iti plac copiii si ai tact pedagogic,asta te poate ajuta sa ocupi un post in invatamant, chiar daca nu este mare salariul, satisfactiile pot veni mai curand decat te astepti din punct de vedere sufletesc. Daca esti o fire creativa poti sa faci minuni cu o simpla masina de cusut sau din marteriale reciclabile sau in domeniul picturii, sau, de ce nu, daca ai talent in aceasta directie, chiar in muzica. Sunt numai cateva aspecte. Eu am lucrat la inceputul vietii mele de adult,pe o functie de contabil. Nu-mi placea deloc aceasta munca si am plecat pur si simplu de acolo, pentru invatamant desi salariul era mai bun pe functia precedenta. Uite, daca esti un bun organizator, poti sa te axezi pe acest talent si sa-ti faci o afacere din asta. Cateva idei doar, am scris aici pentru a putea avea acea independenta pe care ti-o doresti. Nimeni nu poate fi mare pana nu este mic.Te rog din suflet, gandeste-te la acest lucru. Am inteles ca ai un sprijin in bunica ta si atat cat o mai ai, fii apropiata de ea si consultati-va in ceea ce vrei sa faci. Nu cred ca va refuza sa te asculte si sa te sprijine. Numai sa vrei sa faci ceva concret si folositor tie. Si, daca imi dai voie, am sa explic de ce m-am axat pe faptul ca trebuie sa cultivi darurile cu care te-ai nascut; totdeauna ne petrecem mai mult timp la munca decat acasa. Si atunci, trebuie sa mergem cu drag la locul de munca sau daca muncim acasa, trebuie sa facem cu drag acel ceva care ne asigura existenta. Acesta este principiul meu de viata, iar asta m-a ajutat mult de tot pe mine. Am trecut de-a lungul vietii prin foarte multe incercari urate si, crede-ma, munca pe care eu mi-am ales-o, m-a ajutat sa trec peste toate. E adevarat ca fiecare lovitura a vietii lasa cicatrici, dar nu mai dor atat de mult daca macar pe planul profesional exista liniste. Nu alerga numai dupa un job foarte bine bine platit de la bun inceput sa nu fii dezamagita. Mi-am permis sa-ti vorbesc astfel pentru ca esti foarte tanara in comparatie cu mine si, ti-am vorbit aici ca si propriului meu copil. Imi cer iertare daca ceva din ceea ce am scris te-a suparat, nu am avut nici cea mai mica intentie de a te supara in vre-un fel. Sper doar ca din tot ce am scris sa-ti fie ceva de folos. Nimic din ceea ce se intampla in viata asta nu merita sa te faca sa disperi. Totul se intampla cu un rost. Se spune ca „omul din greseli invata”. Ale noastre sau ale altora, dar sigur invatam din greseli. Si, daca reusim asta, vom avea parte de bucurii. Fericirea personala este un edificiu pe care-l construim din caramizi de nefericire. Cele mai frumoase poezii sunt cele nascute din nefericire, ca sa-ti dau un exemplu. Cineva spunea: „Viata e o lupta,deci te lupta!” . Si, ca sa-ti dovedesc ca am dreptate in ceea ce spun, desi nu vreau sa te intristez, a trecut un an de cand mi-am pierdut unicul copil care era de varsta ta. Acel motto pe care l-am amintit mai sus,m-a ajutat enorm. Nu am trecut definitiv peste tristul eveniment, dar m-a ajutat sa-mi caut motivatia de a merge mai departe si am reusit.Toti venim pe pamant cu un rost, de asta fii sigura. Daca reusesti sa-ti descoperi vocatia, va veni si restul mai usor decat te astepti.
Cu drag,
crrrinnn

1 10 2014
Stef

Diana,
Nu mi-am permis sa presupun ca tu te-ai gandit la toate acestea, la situatia financiara, la mutare, etc. Am banuit, insa asteptam sa imi spui tu. Te rog sa nu crzi ca te subestimez.
Bun. Bunica te ajuta. Iata! Un om pe care te-ai bazat. Presupun ca este de incredre. Cu dansa poti locui sau nu este din acelasi oras?
Si ce daca ai absolvit o facultate particulara? Oricine poate absolvi o facultate in ziua de astazi, din pacate as zice, insa nu oricine poate invata! 🙂
Este firesc sa ai asteptari de la tine si sa nu te multumesti cu limita subzistentei. Nu, nu am sa iti spun ca exista altii mai sarmani :)))). Si nu fac asta deoarece ai avut o copilarie suficient de grea incat sa stii ce inseamna sa fii singur, sa iti fie greu, etc.
Spui ca ai pierdut sansa unei angajari. Dar ce te face sa crezi ca a fost singura sansa? Da, stiu, in tara asta pot trce ani de zile fara sa iti gasesti un job decent.
Diana, ai sa ai cu siguranta viata pe care ti-o doresti insa numai daca ai curaj! Nu iti poate oferi nimeni fericirea pe care doar tu ti-o poti oferi! Nu va trai nimeni in locul tau. Iti doresti o viata frumosa? Fa-o! Acum simti si vezi cumva ca toti iti pun piedica si ca nu poti scapa. Ca oamenii din jurul tau sunt cei ce-ti spulbera sansele…. Diana, deschide ochii! Doar TU esti cea care isi spulbera sansele prin renuntarea ta la lupta! Da, este al naibii de greu si de frustrant. Singuratatea asta si lupta cu morile de vant… O traiesc multi dintre noi… Stiu, in tara asta trebuie sa te lupti de doua ori mai mult, trebuie sa te ridici de 20 de ori de jos…trebuie sa depui efort de 10 ori mai mare si sa cazi de tot atatea ori.
Ai nevoie doar de o sansa. Depinde de tine sa o cauti, sa o astepti, sa rezisti.
Doar tu iti poti gasi acea soeranta despre care vorbesti.
Ru stiu sigur si iti pot spune ca aceasta situatie nu poate dura la nesfarsit.
Cunosc un caz interesant: un om care a muncit pe branci toata viata pe un salariu de mizerie. A renuntat la doua facultati pe oarcursul a 10 ani, din motive financiare. Prima a abandonat-o in anul II, a doua in primul an. Pe a treia a treminat-o. Muncea in doua locuri diferite, fugea de la o lacatie la alta, 6 zile pe saptamana…. Repet, salariul…mizerabil. Isi intretinea si mama si casa si se bucura si de viata, de prieteni, de un pahar de vin cu povesti la 12 noaptea…. Apoi, viata i s-a schimbat la 180 G in diar doua saptamani. Dupa 12 ani de munca. Da. Este mult sau putin, nu cinteaza. Conteaza ca este o persoana tanara care are tot viitorul ianinte si careia i s-a dat sansa unei vieti cum nu a sperat vreodata! 🙂
Diana, numai tu alegi! Visul tau poate fi mai aproape decat crezi. Poate nu este la distanta de 12 ani…. Totul este sa nu renunti la lupta si sa gasesti motivatia de a trai.
Poti „scapa” de familie refugiindu-te in placerile vietii. Poate ai un hobby, poate ai prieteni care sa te sustina, poate o matusa la care sa stai. Eu nu iti cunosc situatia, am convingerea ca ai cautat variante. Te simti intr-un cerc inchis, insa asta nu poate dura la nesfarsit. La un moment dat daca nu renunti la cautare, va veni si un job. Eu vorbesc…… Poate nu va veni un job, poate va veni un print, nu am de unde sa stiu ce intamplare iti poate schimba viata, insa sta in puterea ta sa rezisti si sa astepti randul tau!
Numai bine!

3 10 2014
Diana 25

Va multumesc pentru incurajari, sunteti oameni frumosi

6 10 2014
"Totul e prin Dumnezeu si nimic fara El nu este"

Diana,toate aceste lucruri vor trece,dar cauvantul lui Dumnezeu nu va trece, asa scrie in biblie,va veni momentul cand vei fi fericita, ramai curata in fata Tatalui tau si a femeii lui desi iti fac rau voit sau nu,nu uita el este tatal tau si mai prea sus de asta Dumnezeu ne spune sa ne iubim tatal si mama,indiverent cum sunt,el actioneaza asa, poate pentru ca este invrajbit de femeia aia,care la randul ei e ispitita de duhuri necurate,nu ura pe tatal tau caci nu stie ce face,tu sa nu urasti ca te va consuma ura,iarta pentru ca te vei elibera,in curand vei putea sa iti faci familia ta,fii sigura de asta,traieste in Domnul pentru ca El ne da de toate din belsug numai sa credem in El cu toata puterea.

Ramai cu ganduri pozitive,asta te va ajuta.

Dumnezeu sa ne binecuvinteze!

4 10 2014
Stef

Diana,
Poate ca tu esti o persoana frumoasa daca noi simtim sa iti scriem toate aceste lucruri. 🙂

27 10 2014
Emilia

Diana, sper ca esti mai bine acum. Eu sunt o fiinta extra depresiva cu o viata mai mult decât scarboasa, dar tu, vad ca tu te pricepi la scris. Nici nu mai știu de cand nu am mai zâmbit citind ceva ( Si eh citesc multe carti, doar ca o metoda de evadare). Aceasta postare a ta chiar m-a facut sa rad. Esti funny si iti spun ca tocmai ai facut un bine. Încearcă sa faci oamenii sa rada. Te pricepi la asta.

28 10 2014
Diana 25

Emilia, iti multumesc pentru mesaj. E ciudat ca tu ai gasit umorul meu intr-un mesaj pe care l-am scris cand eram foarte suparata si depresiva. Cand eram prin liceu, colegii imi spuneau ca ar trebui sa-mi fac un blog, pentru ca li se parea ca ma pricep cu scrisul. Problema e ca momentele mele bune, in care imi vine sa glumesc, sunt putine. Iar oamenii cu care am de-a face in marea majoritate a vietii mele (familia mea) ma fac sa-mi piara cheful de glume. Poate la un moment dat voi gasi o motivatie sau niste entuziasm. Ar fi minunat. Altfel, in ultimul an m-am gandit mai mult la cum ar fi sa mor, decat la umor. Multumesc pentru ca mi-ai citit mesajul si pentru ca mi-ai scris si ma bucur ca ti-am adus un mic zambet pe fata.

14 02 2015
Adrian

Povestea Dianei 25 continua in casuta „Dana 122”.

Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: