Oana

18 06 2014

Buna,Gandul sinuciderii ma bantuie de ceva timp. Nu mai rezist. Nu ma vad trecand peste problemele pe care le am. Din cauza stresului, nervilor, nemultumirii si tristetii am inceput sa am si probleme de sanatate. Asta nu e viata, mi se pare ca traiesc un cosmar.

Anunțuri

Acțiuni

Information

47 responses

18 06 2014
victoria-schogetten

Buna! nu deznadajdui! Indrazneste sa astepti intalnirea cu capatul curcubeului. Dar pentru asta trebuie sa astepti si sa nadajduiesti cum ar spune Monte Cristo in romanul lui Dumas.

De curand o fraza m-a facut sa-mi doresc iar sa traiesc, oricat de multe obstacole stiu ca mi se va parea ca voi vedea in viata mea. E o fraza a lui Isus, Mantuitorul nostru, pe care eu am inteles-o in sensul cautat de mine si nu in cel care s-ar putea intelege la o prima citire.

Te rog, incearca sa reflectezi si sa lupti! NU te lasa invinsa! Oare e chiar prima oara cand trebuie sa treci peste unul din obstacolele vietii asteia? Devino o invingatoare!
Deci sa revin asupra frazei lui Isus:,, I died for you, do you live for me?” Eu imbarbatandu-ma prin noul sens ce i-l daduse mintea mea:

Eu am murit pentru tine! Tu o sa traiesti pentru mine?

19 06 2014
oana

Nu prea imi mai vine sa cred ca exista Dumnezeu si daca ar exista cred ca e prea ocupat cu Raiul Lui. Nu mai gasesc o logica in lumea asta. Am sa termin cu viata asta dar imi trebuie curajul ca sa o fac.

19 06 2014
victoria-schogetten

Ce zici de a-i da lumii asteia o noua logica? De exemplu ramai si lupta, cauta-l pe Dumnezeu in fiecare actiune a vietii tale, a vietii in sine. Asta sa fie ca si o misiunea a ta, un motiv ca sa ramai aici printre noi. Iar daca nu iti place propunerea mea, cauta alta misiune pentru tine, ceva ce ti-ar placea sa faci, nu se stie daca dincolo vei mai putea face vreo ceva din ce ti-ai dori tu…

19 06 2014
"Totul e prin Dumnezeu si nimic fara el nu este"

Buna Oana,in primul rand vreau sa iti spun ca nu intamplator ma aflu aici am avut aceleasi ganduri ca si tine,am sa iti spun si tie ce am spus si la altii cu riscul de a ma repeta,o sa iti spun o serie de dovezi prin care Domnul vorbeste.

Dar mai intai trebuie sa stii in ce te arunci si in ce te avanti,noi suntem ispititi si gandurile noastre sunt intunecate nu sunt lasate spre adevar,aceasta se intampla cand nu ne mai rugam,sunt sigur ca ai gandit la sinucidere fara sa gandesti unde ajungi,prin faptul ca ai spus ca „nu exista Dumnezeu sau daca exista este ocupat cu raiul lui” asta inseamna ca esti in indoiala in mare indoiala asa cum am fost si noi,sa nu iti inchipui ca atunci cand mori dispari si nu mai existi ,in acel moment sufletul tau este in fata lui Isus pentru a da socoteala faptelor sale si aceste pacate ale sinuciderii sunt cele mai mari,nu exista aletele mai mari ca acestea si nu exista iertare si nu exista pocainta pe lumea asta si pe cealalta,si sufletul celui ce se sinucide chinuieste in vecii vecilor si asta inseamna totdeauna nu iese niciodata din iad,arde incontinuu si incontinuu sufera si plange si tipa,si nu are liniste si nici pauza,carnea ti se arde pentru ca Dumnezeu ne da un corp in iad,si dupa ce arde carnea iar si iar creste la ininit si iar arde ,nu fa aceasta greseala asculta Biblia asculta cuvantul lui Dumnezeu care nu minte,citeste Biblia te rog din tot sufletul,citind biblia te rogi pentru iertarea pacatelor nu numai pentru marturie,cuvantul lui Dumnezeu nu minte El insusi a spus:”Nicidecum n-am sa te las,cu nici un chip nu te voi parasi”si nu te va lasa trebuie sa te rogi pentru cele ce vrei sa ai sau sa scapi de probleme, daca nu ceri nu ti se da „cere si ti se va da”…. Este scris în Biblie: Deuteronom 31:8. „Domnul Însuşi va merge înaintea ta. El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te spăimânta.”nu te teme de nimic pe lumea asta,stiu ca e imposibil acum dar daca te rogi o sa ai mare curaj si nu o sa te temi de nimic,nu te teme de probleme ca problemele tale nu inseamna nimic in comparatie cu iadul pregatit satanei si ingerilor lui si pe care il vei urma daca te sinucizi ,nu te teme caci Domnul a zis:”eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra” si a mai zis:”Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida. Temeti-va mai vartos de acela care, dupa ce a ucis trupul, poate sa duca sufletul in gheena.”ghena este locul cel mai cumplit e mai jos ca iadul si de acolo nu mai iese nimeni niciodata,nu fi necredincioasa pentru ca Dumnezeu nu ne-a lasat la intamplare ne-a lasat biblia in care este cuvantul lui cel curat si adevarat.Cine are acest gand deznadajduieste si da dovada totala de necredinta.
Ai acest gand si nu poti sa scapi de el nu pentru ca ai probleme, ci pentru ca tu te-ai gandit in serios cel putin o data,si satan se tine de tine ca sa nu uiti asta si iti aminteste incontinuu,dac nu crezi spune de ce nu iti aduci aminte orice alt gand si iti aduci incontinuu aminte numai pe asta (as a fost la mine),si nu o sa uiti asta daca nu te rogi lui Isus care a calcat puterea satanei si ne-a eliberat………aveam acestea ganduri si nu puteam sa uit ,Oana,nu puteam sa uit chiar daca nu mai voiam sa mor ma intelegi?dar te rog sa ma intelegi pentru ca este ispitita,nu puteam sa uit cu nici un chip, gandul sinuciderii este o povara,incercam sa vorbesc cu multi oameni ca sa uit asta pentru ca nu voiam sa mor dar nu puteam sa uit asta pentru ca am gandit o data la asta si asta inseamna ca am pacatuit impotriva lui Dumnezeu, am dat dovada de necredinta,dar am auzit ca trebuie sa ma rog de la un prieten care a patit asa si am scapat era pur si simplu incredibil si de usurant,deci nu uita ca gandurile noastre nu le controlom in totalitate cand ai intrat in deznadejdie, Dumnezeu te ajuta trebuie doar sa ii ceri,daca am sti ca de alegerile noastre depinde vesnicia noastra toti ne-am pocai,de alegerile noastre depinde vesnicia noastra ,trecem la viata sau la moarte adica chin incontinuu,iar viata inseamna raiul sau imparatia lui Dumnezeu.

Pentru ca Biserica ortodoxa nu este o adunatura de oameni care se inchina la „ceva” se inchina la Dumnezeu cel pentru care toata faptura se cutremuara si lauda pe Domnul,Dumnezeu nu este `ceva`. Dumnezeu este Unul,Dumnezeu fiind atotputernic, necreat, suprem , este Tatal a tot si toate,el este stapanul celor morti si celor vii,Insasi existenta creatiei dovedeste existenta unui Creator care a creat-o. Iar Creatorul trebuie sa fie neinceput,Cel ce nu are nici inceput nici sfarsit, Acela este Dumnezeu.,Domnul zice :”Eu sunt ALfa si Omega, inceputul si sfarsitul a tot si a toate”,Cel care este, Cel care era si Cel care vine, adica Atottiitorul..
Oana dovezile pe care ti le voi spune sunt cele pe care le stii deja dar nu le dai importanta pentru ca ne este acoperita aceste ganduri de cel rau pentru ca ne biruie daca nu ne rugam,daca ne rugam Dumnezu trimite putre prin ingeri si izgoneste tot raul de la noi, satana stie asta si se impotriveste rugaciunii noastre din toata puterea.

Sunt sigur ca ai auzit de oamenii care au fost in moarte clinica care si-au schimbat drumul religios din atei au devenit crestini si lucratori ai Domnului si nimic,dar nimic nu ii mai poate convinge ca nu exista Dumnezeu,si acu sa te intrebi cum oare un om care viseaza sau isi imagineaza creerul in momentul cand este in moarte clinica,cum oare un vis sau o imaginatie sa ii schimbe directia in viata cand noi stim dimineata cand ne trezim ca a fost un vis si unul destul de cetos la fel este cu cei in moarte clinica,dar asta nu este totul ,moartea clinica inseamna momentul cand corpul nu mai respira si au trecut 10 minute, pana la 10 minute se fac resuscitari dar daca au trecut 10 minute se instaleaza moartea permanenta adica este nevoie de o minune ca sa se mai ridice si sa traiasca acel om, dar sun oameni care nu numai ca au depasit cele 10 minute dar au depasit 3 zile la morga ,dupa 10 minute celulele cele mai sensibile ale creerului mor si este imposibil de trezit ,sa te gandesi ca nu mai respira deloc omul aceasta este o minune si cand se trezeste el mai vorbeste si de Dumnezeu si Isus,multi nici aceasta nu cred.(cauta pe google :exista raiul iadul ,viata dupa moarte o sa gasesti clip si in engleza si in romana)

Apa sfintita ,stim despre ea ca se bea tot timpul anlui,deci rezista tot anul intr-o sticla si nu se strica si nu se bahleste,si asta doar cu puterea cuvantului pentru ca preotul doar o slujba face acelei ape,fa acest test cu apa normala si apa sfintita pentru ca sa iti dovedesti tie mai intai ca este adevarat.

Sfintii,Sfanta Parascheva de exemplu este un corp sfant stim toti povestea,Ea nu se stica si nu miroase urat din contra corpul ei lasa un mir frumos mirositor este usoar ca o pana si ea face minuni,cum un corp sa nu se strice de atatea ani?

Casele bantuie,sunt o realitate absolut toti oamenii stiu asta pentru sigur au patit sau au auzit de la altii,mai ales casele in care s-au sinucis oameni,se petrec lucruri ciudate,se aprinde lumina si aud zgomote si alele mai ciudate si nu se poate locui si preotul sfinteste si toate se linistesc si familia aceea are din nou liniste ,daca nu crezi cauta tu un loc asemanator ca sa nu mai spui ca nu este adevarat.

Toate acestea dar si prin multe altele ,si te las pe tine sa le afli,toate acestea vorbesc despre Domnul,sau Domnul vorbeste prin ele,si te rog sa te rogi si sa ai incredere in Dumnezeu ca nu te va lasa niciodata el este omniprezent nu este ocupat cu raiul,intoarce fata ta catre Isus care a murit pentru pacatele noastre si ne-a salvat din iad pentru ca inainte de El toti mergeam intr-un fel de inchisoare in Iad.
Exista o marturisire pe internet o femeie spun ca a vazut iadul cu ajutorul lui Isus si a tradus in toate limbile pamantului se numeste „A Divine Revelation of Hell”
Iti dorec sa treci peste problemele cat mai usor.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.

19 06 2014
"Totul e prin Dumnezeu si nimic fara el nu este"

Aceasta este o parte din acea marturisire sper ca dupa ce citesti asta sa iti fi trezit interesul si sa citesti toata cartea.(are 10 pagini)

Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.

In Iad

„”În Martie 1976 în timp ce mă rugam singură acasă, am primit vizita Domnului Isus Hristos. Cu câteva zile înainte începusem să mă rog prin Duhul, când dintr-o dată am simţit prezenţa lui Dumnezeu. Puterea şi gloria Lui au umplut casa. O lumină strălucitoare a inundat camera unde mă rugam, şi o minunată dulceaţă mi-a umplut fiinţa. Lumini se prelungeau în valuri, rulându-se, suprapunându-se, răsucindu-se şi desfăşurându-se unele într-altele, contopindu-se şi apoi iarăşi desfăcându-se. A fost ceva spectacular! Atunci vocea Domnului a început să-mi vorbească. El a zis, ‘Eu sunt Isus Hristos, Domnul tău, şi doresc să-ţi dau o revelaţie care să pregătea-că sfinţii pentru reîntoarcerea Mea, şi mulţi să se întoarcă la neprihănire. Puterile întunericului sunt reale şi judecăţile Mele sunt adevărate. „Fiica Mea, Eu te voi lua în iad prin Duhul Meu şi îţi voi arăta multe lucruri pe care vreau ca lumea să le cunoască. Am să vin la tine de mai multe ori; îţi voi lua duhul afară din trup, şi te voi duce în iad..
„Vreau ca tu să scrii o carte şi să spui toate vedeniile şi toate lucrurile pe care ţi le voi descoperi. Noi vom merge în iad împreună. Însemnează-ţi toate aceste lucruri care au fost, care sunt şi care au să vină. Cuvintele Mele sunt adevărate, şi vrednice de crezut. Eu sunt Cel Ce Sunt, şi nu este nimeni afară de Mine.” „Dragă Doamne,” am strigat, „Ce vrei să fac?” întreaga mea fiinţă tindea spre Isus, recunoscându-i prezenţa. Ca să descriu cel mai bine este suficient să spun că IUBIREA s-a revărsat asupra mea. A fost cea mai minunată, plină de pace şi bucurie, dragoste atotputernică, pe care am simţit-o vreodată. Laude către Dumnezeu au început să curgă din mine. Dintr-odată am vrut să-i dau întreaga mea viaţă ca să fie folosită de El, pentru a salva oamenii din păcatele lor. Am ştiut, prin Duhul, căci Cel care era cu mine în cameră era cu adevărat Isus, Fiul lui Dumnezeu. Nu pot să găsesc cuvinte care să exprime prezenţa Lui Divină. Dar eu ştiu cu siguranţă că a fost Domnul. „Iată, fiica Mea,” a zis Isus, „Eu te voi lua prin Duhul Meu în iad, ca tu să poţi mărturisi despre realitatea lui, să spui lumii întregi că iadul este real, si să atragi pe cei pierduţi afară din întunerec şi să-i aduci la lumina Evangheliei lui Isus Hristos.”
Instantaneu, sufletul meu a fost luat afară din trup. Am plecat cu Isus, afară din camera mea, în văzduh. Ştiam totul ce se petrece cu mine. Am văzut pe soţul şi pe copiii mei dormind în casă sub noi. Era parcă as fi murit şi trupul meu ar fi rămas în pat în timp ce duhul meu mergea cu Isus trecând prin acoperişul casei. Se părea că tot acoperişul s-a înfăşurat şi eu puteam să-mi văd familia dormind în paturile lor. Am simţit atingerea lui Isus care îmi zicea, „Nu-ţi fie teamă; ei sunt în siguranţă.” El mi-a cunoscut gândurile. Voi încerca în cea mai mare măsură să vă spun pas cu pas ce am văzut si ce am simţit. Anumite lucruri nu le-am înţeles. Domnul Isus mi-a spus însemnătatea celor mai multe dintre ele, dar anumite lucruri nu mi le-a spus. Am ştiut atunci, şi ştiu şi acum, căci aceste lucruri s-au întâmplat cu adevărat si că numai Dumnezeu putea să mi le arate. Slăvit să fie numele Lui cel Sfânt! Oameni, credeţi-mă, iadul este adevărat! Am fost dusă acolo de către Duhul în mai multe rânduri pe parcursul pregătirii acestui raport. In curând am fost sus în văzduh. M-am întors şi am privit la Isus. Era plin de putere şi glorie, şi totuşi aşa multă pace se revărsa din El. M-a luat de mână şi mi-a zis, „Te iubesc; nu-ţi fie teamă, pentru că Eu sunt cu tine.” La acestea, am început să ne înălţăm si mai mult, si acum puteam vedea pământul dedesubt. Ieşind afară din pământ si răspândite în multe locuri erau nişte pâlnii rotindu-se în jurul unui punct într-o direcţie si în alta. Acestea se mişcau mult deasupra pământului si se asemănau cu un fel de armonică murdară, uriaşă, care se mişca necontenit. Ele ieşeau de prin multe părţi ale pământului. „Ce sunt acestea?” am întrebat pe Domnul Isus când am ajuns aproape de una. „Aceste sunt porţile spre iad,” a zis El. „Noi vom merge în iad prin una din ele.” Imediat, am coborât si am intrat într-una din aceste pâlnii. Interiorul părea ca si un tunel care se rotea când într-o direcţie când într-alta, ca un titirez.
O întunecime adâncă ne-a cuprins deodată, si împreună cu întunecimea a venit un miros atât de cumplit, că mi-a tăiat răsuflarea. Pe marginile acestui tunel erau forme vii fixate puternic în pereţi de o culoare gri întunecată; formele se mişcau si strigau la noi când ajungeam în dreptul lor. Am ştiut fără să mi se spună căci erau demonice. Aceste forme puteau să se mişte, dar erau fix ataşate de pereţi. Venea un miros oribil de la ele, şi ele ţipau la noi cu cele mai groaznice strigăte. Am simţit o forţă invizibilă mişcându-se în interiorul tunelelor. Câteodată în întuneric puteam să Ie disting formele, dar o ceaţă murdară acoperea cele mai multe dintre ele. „Doamne, ce sunt acestea?” am întrebat ţinând strâns mâna lui Isus. El mi-a răspuns, „Aceste sunt duhuri rele gata să fie scuipate afară pe pământ când Satan dă ordinul.” Mergând în josul tunelului, formele demonice râdeau si ne strigau, încercau să ne atingă, dar nu puteau din cauza puterii lui Isus. Chiar şi aerul era poluat şi murdar, şi numai prezenţa lui Isus mă oprea să ţip de atâta oribilă oroare. Oh desigur, eu aveam toate simţurile puteam auzi, mirosi, si chiar gusta prezenţa răului din acel loc. As putea zice chiar că simţurile mele au devenit mai sensibile, si mirosul si mizeria aproape mă făceau să-mi fie rău. Urlete umpleau aerul pe cum ne apropiam de baza tunelului. Ţipete străpungătoare ne întâmpinau în tunelul întunecat. Puteam simţi frica, moartea si păcatul de jur împrejurul meu. Cel mai cumplit miros pe care l-am simţit vreodată umplea aerul. Era mirosul de carne putredă, si se părea că vine din fiecare direcţie. Niciodată pe pământ nu am simţit o atmosferă aşa rea si n-am auzi asemenea plânsele de disperare. In curând aveam să aflu că acestea erau plânsetele morţilor si că iadul era plin de vaietele lor. Am simţit o rafală demonică de vânt si o uşoară forţă absorbantă în faţa noastră. Lumini ca fulgerele sau ca luminile de lanternă străpungeau neagra întunecime si aruncau umbre gri pe pereţi. Cu mare greutate am putut să zăresc că ceva era în faţa mea. M-am retras şocată când am realizat că un şarpe uriaş mergea în faţa noastră. Uitându-mă mai bine am văzut şerpi urâţi lucind peste tot. Isus mi-a zis, „în curând vom intra în piciorul stâng al iadului. In continuare vei vedea o grea amărăciune, o tristeţe patetică si o oroare de nedescris. Stai aproape de Mine, si Eu îţi voi da putere şi te voi proteja în drumul nostru prin iad. Lucrurile pe care le vei vedea sunt un avertisment,” mi-a zis El. „Cartea pe care o vei scrie-o va salva multe suflete de la iad. Ceia ce vezi este real. Nu te teme, pentru-că Eu sunt cu tine. În sfârşit, împreună cu Domnul Isus am ajuns la capătul tunelului. Am păşit în iad. Voi încerca cât voi putea mai bine să descriu ce am văzut, si le voi spune în ordinea pe care Dumnezeu mi le-a dat. În faţa noastră, departe cât puteam vedea cu ochii, erau obiecte zburătoare săgetând când într-o parte când într-alta. Gemete şi plânsete sfâşietoare umpleau atmosfera. Departe în faţa noastră am văzut o lumină slabă si noi am început să mergem spre ea. Cărarea era uscată, plină de praf. şi în curând am ajuns la intrarea unui tunel mic, întunecat. Anumite lucruri nu le pot aşterne pe hârtie; sunt prea îngrozitoare spre a fi descrise. Frica în iad poate fi gustată, si am ştiut că dacă nu aş fi fost cu Isus nu m-as mai fi putut întoarce. Scriind aceste lucruri, sunt anumite lucruri care le-am văzut dar pe care nu le-am înţeles; dar Domnul cunoaşte toate lucrurile, şi El mi-a ajutat să înţeleg cele mai multe din câte am văzut.
Permiteţi mi să vă avertizez nu mergeţi în acel loc. Este un loc repulsiv de tortură, de durere cumplită si amărăciune eternă. Sufletul tău va fi întotdeauna viu. Sufletul trăieşte veşnic. Va fi foarte real pentru tine, si sufletul tău va merge or în cer or în iad. Acelora care cred că iadul este pe pământ bine, aveţi dreptate. Iadul este în mijlocul pământului, si acolo sunt suflete în chinuri zi şi noapte. Nu sunt petreceri în iad. Nu este dragoste. Nu este milă. Nu este odihnă. Nu este decât un loc de amărăciune dincolo de orice imaginaţie.
PICIORUL STING AL IADULUI

Un miros oribil umplea aerul. Isus mi-a zis, ‘In piciorul stâng al iadului sunt multe gropi. Acest tunel se desparte în alte părţi ale iadului, dar noi vom sta prima dată un timp în piciorul stâng. „Lucrurile pe care le vei vedea vor fi în memoria ta tot timpul Lumea trebuie să cunoască despre realitatea iadului. Mulţi păcătoşi si chiar câţiva dintre copiii Mei nu cred că iadul este real. Tu ai fost aleasă de către Mine ca să le arăţi aceste adevăruri. Tot ce-ti voi arăta despre iad si despre alte lucruri este adevărat.” Isus mi s-a arătat într-o forma de lumină puternică, mai strălucitoare decât soarele. In mijlocul acelei lumini era forma unui bărbat, dar în alte momente El era în formă de duh. El a vorbit din nou: „Fiica Mea, când Eu vorbesc, Tatăl a si vorbit. Tatăl si Eu suntem una. Adu-ţi aminte să iubeşti mai presus de orice si să vă iertaţi unii pe alţii. Vino acum, si urmează-mă.” Când noi treceam, duhurile rele fugeau din prezenţa Domnului. „O Doamne, O Doamne,” am strigat, „Ce va mai urma?” Aşa cum am mai zis înainte, eu aveam toate simţurile în iad. Toţi care sunt în iad îşi păstrează simţurile. Ale mele lucrau cu toată puterea. Frica se simţea peste tot, si pericole neaşteptate pândeau peste tot. Fiecare pas făcut era cu mult mai oribil decât cel dinainte. La capătul de sus al tunelului, erau nişte uşi de mărimea unor geamuri mici, care se deschideau şi se închideau foarte repede. Urlete umpleau aerul şi creaturi demonice treceau în zbor pe lângă noi în sus şi în afara porţilor iadului. Curând am ajuns la capătul tunelului. Eu tremuram de groază din cauza pericolului şi fricii din jurul nostru.
Eram foarte recunoscătoare de protecţia lui Isus. îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru puterea Lui atotputernică de a ne proteja chiar şi în adâncul iadului. Dar chiar şi cu acest scut protector, eu mă tot gândeam, Nu voia mea, Tată, ci a Ta să se facă. Am privit la trupul meu. Pentru prima dată am observat că eram în formă de duh, si că această formă arăta exact ca mine însumi. Mă gândeam ce oare ar putea să mai urmeze împreună cu Isus am păşit din tunel pe o cărare care avea nişte petece mari de pământ de fiecare parte. Nişte gropi de foc se aflau pretutindeni atât cât puteai vedea cu ochii. Gropile erau de patru picioare lăţime şi trei picioare adâncime şi aveau forma unui castron. Isus mi-a zis, „Sunt multe gropi ca si acestea în piciorul stâng al iadului.
Vino, si îţi voi arăta câteva dintre ele.”
Eu stăteam lângă Isus pe cărare şi priveam într-una din acele gropi. Marginile gropii erau îmbrăcate cu pucioasă şi aveau o lucire roşie ca şi cărbunii aprinşi din foc. In centrul gropii era un suflet care murise şi mersese în iad. Focul a început a arde în fundul gropii şi s-a prelins pe el în sus tot mai sus si a îmbrăcat sufletul pierdut în flăcări, într-un moment focul se potolea până ajungea doar jăratec, dar pe urmă cu un vuiet puternic se ridica din nou peste sufletul torturat din groapă. Am privit şi am văzut că sufletul pierdut din groapă era zăvorii într-un schelet. ‘Doamne,’ am strigat la această privelişte, ‘Nu poţi să-l laşi afară?” Cât de cumplită era priveliştea! M-am gândit, Acesta as fi putut fi eu. Am zis, „Doamne, ce trist este să vezi şi să şti că un suflet viu este aici.” Am auzit un strigăt venind din mijlocul primei gropi. Am văzut un suflet în formă de schelet, strigând, „Isuse, ai milă!” „O, Doamne!” am zis. Era vocea unei femei. Am privit la ea şi am vrut să o trag afară din foc. Această privelişte îmi rupea inima. Scheletul în forma unei femei cu o ceaţă gri murdar înăuntru vorbea cu Isus. Şocată, am ascultat la ce zicea. Carnea putredă atârna în zdrenţe din oasele ei, şi cum ardea cădea în mijlocul gropii. Unde fuseseră ochii ei odată, acum erau doar orbite goale. Păr nu avea deloc. Focul începea la tălpile ei în flăcărui scurte care creşteau pe măsură ce se urcau pe trupul ei. Femeia părea să fie în continuu arzând, chiar când flăcările erau doar jăratec. Din adâncul fiinţei ei veneau strigăte si gemete de disperare: „Doamne, Doamne, vreau afară de aici!” Tot timpul se întindea spre Isus. Am privit la Isus, si El avea o foarte mare durere întipărită pe faţa Lui. Isus mi-a zis, „Fiica Mea, tu eşti aici cu Mine ca să faci cunoscut lumii căci păcatul se sfârşeşte cu moartea, si că iadul este real.” Am privit din nou la femeie, si am văzut viermi căţărându-se afară din oasele scheletului ei. Ei nu erau vătămaţi de foc Isus a zis, „Ea ştie, şi simte viermii aceia înăuntru! ei.”
„Doamne, ai milă!” am strigat când am văzut focul ajungând la apogeu si când oribilul proces de ardere a început din nou. Strigăte grozave si hohote adânci scuturau forma acestei femei suflet. Ea era pierdută. Nu mai era nici o cale de ieşire. „Isuse, de ce este ea aici?” am întrebat în voce scăzută, pentru că eram înfricoşată. Isus mi-a zis, „Vino.” Cărarea pe care mergeam era şerpuitoare, răsucindu-se printre aceste gropi de foc atât cât se vedea cu ochii. Strigătele morţilor vii, amestecat cu gemete şi urlete hidoase, ajungeau Ia urechile mele din toate direcţiile. Nu erau momente de linişte în iad. Mirosul de moarte şi carne putredă atârna ca o pătură, groasă în aer. Am ajuns !a groapa următoare. In lăuntrul acestei gropi, care era cam de mărimea celeilalte, era o altă formă scheletică. Vocea unui bărbat striga din groapă, zicând, „Doamne, ai milă de mine!” Numai când vorbeau, puteai şti dacă sufletul respectiv era bărbat ori femeie.
Mari hohote văitătoare veneau de la acest om îmi pare rău, Isus! lartă-mă! Scoate-mă afară de aici! Am stat în locul acesta de tortură de ani de zile. îţi cerşesc îndurare, lasă-mă afară!” Suspine adânci scuturau această formă scheletică când cerşea îndurare, Te rog, Isuse, lasă-mă afară!” Am privit la Isus si am văzut că El de asemenea plângea. El a privit în sus si a zis, „Tată, Tată, ai milă!” „Doamne Isuse, a strigat omul din groapa arzând, „Nu am suferit destul pentru păcatele mele? Sunt 40 de ani de la moartea mea.”
Isus i-a zis „Este scris, ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă!’ Toţi batjocoritorii si necredincioşii vor avea partea lor în iazul de foc. Tu nu ai voit să crezi adevărul. De multe ori copiii Mei au fost trimişi la tine ca să-ţi arate calea, dar tu nu ascultai la ei. Tu râdeai de ei şi ai refuzat Evanghelia. Cu toate că Eu am murit pe cruce pentru tine, tu M-ai batjocorit si nu ai vrut să te pocăieşti de păcatele tale. Tatăl Meu ţi-a dat multe ocazii ca să fii mântuit Daca ai fi ascultat! Isus plângea. „Ştiu, Doamne, ştiu!” a strigat omul. „Dar acum mă pocăiesc.” „Este prea târziu,” a zis Isus. „Judecata este pronunţată.” Omul a continuat, „Doamne, unii din poporul meu vin aici, pentru că ei nu se pocăiesc. Te rog Doamne, lasă-mă să merg si să le spun că ei trebuie să se pocăiască cât timp sunt încă pe pământ. Nu vreau ca ei să vină aici!” Isus a zis, „Ei au predicatori, învăţători, diaconi toţi slujind Evanghelia. Ei le vor spune. De asemenea ei au avantajele sistemelor moderne de comunicaţie si multe alte căi ca să afle despre Mine. Am trimis la ei lucrători ca să poată crede şi să fie mântuiţi. Dacă ei nu vor crede când vor auzi Evanghelia, nu vor fi impresionaţi nici dacă unul se scoală din morţi.” La acestea, omul a devenit foarte furios si a început să blesteme.” Cuvinte răutăcioase şi blesteme la adresa lui Dumnezeu ieşeau din el. Am privit plină de oroare cum flăcările se ridicau şi carnea lui moartă si putredă a început să ardă si să cadă bucăţi înăuntrul găocii acestui om mort, am văzut sufletul lui. Era ca o ceaţă gri-murdară care umplea tot scheletul lui. M-am întors spre Isus si am strigat, „Doamne, ce oribil!” Isus a zis, „Iadul este real; judecata este reală. Eu îi iubesc aşa de mult, fiica Mea! Acesta este doar începutul lucrurilor înfricoşătoare pe care am să ţi le arăt. Sunt încă multe altele care vor veni. „Spune lumii din partea Mea căci iadul este real, că bărbaţii si femeile trebuie să se pocăiască de păcatele lor. Vino, urmează-mă. trebuie, să mergem mai departe.”
În următoarea groapă era o femeie foarte mică de statură care părea să fie de vreo 80 de ani. Nu pot să spun cum mi-am dat seama de vârsta ei, dar am ştiut-o. Pielea îi era trasă de pe oase de flăcările continue, si numai oasele rămâneau împreună cu sufletul ca o ceaţă murdară în interior. Am privit cum focul o ardea. Curând erau numai oasele si viermii căţărându-se în interior, pe care focul nu-i putea arde. „Doamne, ce cumplit!” am strigat. „Nu ştiu dacă voi putea merge înainte, pentru că aceasta întrece orice imaginaţie.” Atât cât puteam vedea cu ochii erau suflete care ardeau în gropi de foc. „Fiica Mea, de asta eşti tu aici,” a răspuns Isus. „Tu trebuie să şti si să spui adevărul despre iad. Raiul este real! Iadul este real! Vino, trebuie să mergem mai departe.” Am privit înapoi la femeie. Strigătele ei erau atât de triste. Pe când mă uitam la ea, ea şi-a împreunat oasele palmelor ca la rugăciune. Nu puteam să mă opresc din plâns. Eu eram în formă de duh, si totuşi plângeam. Ştiam că oamenii din iad simt toate aceste lucruri. Isus a cunoscut gândurile mele. „Da, fiica Mea,” mi-a zis El. „ei ştiu. Când oamenii vin aici, ei au aceleaşi simţuri si gânduri ca si când erau pe pământ, ei îşi amintesc de familiile si prietenii lor şi de toate timpurile când ei ar fi avut ocazia să se pocăiască, dar au refuzat s-o facă. Memoria rămâne totdeauna cu ei. Dacă ar fi ascultat măcar de Evanghelie si s-ar fi pocăit înainte de a fi fost prea târziu Am privit din nou la femeia bătrână, si de data aceasta am observat că ea avea un singur picior, si se părea că avea găuri sfredelite în oasele de la sold. „Ce sunt acestea, Isus?” am întrebat. El a zis, „Fiică, în timp ce ea era pe pământ, ea a avut cancer si a fost în mare durere, i s-a făcut operaţie pentru ca să i se salveze viata. Ea a zăcut ca o femeie bătrână plină de amărăciune mulţi ani. Mulţi din poporul Meu au venit să se roage pentru ea, si să-i spună că Eu aş putea să o vindec. Ea însă a zis, Dumnezeu mi-a făcut aceasta, şi nu a vrut să se pocăiască si să creadă în Evanghelie. Cu toate că odată M-a cunoscut, dar cu timpul a început să Mă urască. „Ea a zis că nu are nevoie de Dumnezeu si că nu vrea să fie vindecată de Mine. Cu toate acestea Eu am insistat, dorind totuşi să o vindec si să o binecuvântez. Ea şi-a întors spatele la Mine si M-a blestemat. A zis că nu Mă vrea. Duhul Meu a insistat pe lângă ea. Chiar după ce şi-a întors spatele la Mine, Eu totuşi am încercat să o atrag prin Duhul Meu, dar ea nu voia să asculte, în sfârşit ea a murit si a venit aici.” Femeia bătrână a început să strige la Isus, „Doamne Isuse, te rog lartă-mă acum îmi pare rău că nu m-am pocăit cât am fost pe pământ!” Cu mari tânguiri ea striga la Isus. „Măcar să mă fi pocăit înainte de a fi fost prea târziu! Doamne, ajută-mă afară de aici! Te voi servi numai pe Tine! Voi fi bună! Nu am suferit destul? De ce am aşteptat până a fost prea târziu? Oh, de ce am aşteptat până Duhul Tău a încetat să se lupte cu mine?” Isus i-a zis, „Tu ai avut ocazie după ocazie să te pocăieşti si să Mă serveşti.” Plecând de acolo am văzut tristeţea întipărită pe faţa lui Isus. Privind la bătrâna femeie care plângea am întrebat, „Doamne, ce mai urmează?” Puteam simţi frica de jur împrejurul meu. Amărăciune, strigăte de durere si o atmosferă de moarte era pretutindeni. Isus si cu mine am plecat plini de jale si milă la groapa următoare. Numai prin puterea Lui am putut merge mai departe. Pe o mare distanţă am putut auzi strigătele de pocăinţă si cereri de iertare ale femeii bătrâne. Dacă as putea cumva să o ajut! m-am gândit. Păcătosule, te rog nu aştepta, atâta timp până când Duhul lui Dumnezeu va înceta să se lupte cu tine.
In groapa următoare am văzut o femeie în genunchi, ca si când ar fi căutat ceva. Forma ei scheletică era plină de găuri. Oasele ei se vedeau prin rochia ei ruptă, cuprinsă de foc. Capul ei era pleşuv, si unde trebuiau să fie ochii şi nasul, erau numai găuri. Un foc mic ardea împrejurul tălpilor ei unde era ea îngenunchiată, şi ea se agăţa de marginile gropii de pucioasă. Focul se prindea de mâinile ei şi carnea moartă cădea jos pe măsură ce ea săpa cu unghiile. Suspine cumplite o scuturau. ‘O, Doamne, O Doamne!” a strigat, „Vreau afară!” Pe când noi priveam, ea a ajuns într-un târziu la marginea gropii. Mă gândeam că va putea ieşi afară, când un demon mare cu nişte aripi cari păreau să fie rupte la vârf şi atârnate pe marginea lui s-a repezit la ea. Culoarea lui era de un negru-maroniu, şi avea păr pe tot corpul. Ochii îi erau aşezaţi adânc în cap, şi era de mărimea unui urs. Demonul s-a grăbit la femeie şi a împins-o foarte puternic în groapă şi în foc. M-am uitat cu oroare cum cădea, îmi părea rău de ea. Voiam să o iau în braţele mele şi să o ţin, să-L rog pe Dumnezeu să o vindece si să o scoată afară de acolo.
Isus mi-a cunoscut gândurile şi mi-a zis, „Fiica Mea, judecata a fost pronunţată. Dumnezeu a vorbit. Chiar pe când ea era un copil, Eu am chemat-o de nenumărate ori să se pocăiască şi să mă servească. „Când ea a avut 16 ani am venit la ea si i-am spus ,’Te iubesc. Dă-mi Mie viaţa ta, şi urmează-Mă, pentru că te-am chemat la o lucrare specială. Am chemat-o toată viata ei, dar ea nu Mă asculta. „Ea Mi-a zis, ‘Cândva Te voi servi. Nu am timp pentru Tine acum. N-am timp, N-am timp, eu am viaţa mea de plăceri. N-am timp, n-am timp să te servesc pe Tine acum, Isuse. Mâine te voi servi.’ Mâine nu a venit niciodată, pentru că ea a aşteptat prea târziu.” Femeia a strigat la Isus, „Sufletul meu este cu adevărat în chinuri. Nu este nici o cale de ieşire de aici. Ştiu că eu am vrut lumea în loc de Tine, Doamne. Am vrut bogăţii, renume si noroc; si am primit. Puteam cumpăra totul ce am vrut; eu eram stăpâna mea. Eram cea mai frumoasă, cea mai bine îmbrăcată femeie de pe timpul meu. Si am avut bogăţii, renume şi noroc, dar am aflat că nu pot să le iau cu mine dincolo de moarte. O, Doamne, iadul este oribil! Nu am odihnă zi si noapte! Sunt întotdeauna în durere şi chin! Ajută-mă Doamne!” a strigat ea. Femeia a privit în sus la Isus cu atâta jale si a zis, ‘Scumpul meu Isus, daca aş fi ascultat la Tine! Voi regreta aceasta o veşnicie. Plănuiam să Te servesc într-o oarecare zi când voi fi gata. M-am gândit că Tu vei fi tot timpul la dispoziţia mea când eu mă voi hotărî. Dar cât de greşită am fost! „Am fost una din cele mai căutate femei din timpul meu pentru frumuseţea mea. Ştiam că Dumnezeu mă cheamă să mă pocăiesc. Toată viata mea El m-a atras cu corzi de iubire, si eu am crezut că mă puteam folosi de Dumnezeu la fel cum mă foloseam de fiecare în parte. El va fi întotdeauna la dispoziţia mea. Oh, da, am profitat de Dumnezeu. El căuta atât de mult să mă facă să-L servesc, pe când eu tot timpul am crezut că nu am nevoie de El. Oh, cât de greşită am fost! Dar Satana a început să mă folosească, şi eu am început să-l servesc pe Satana din ce în ce mai mult. La sfârşit am ajuns să-l iubesc pe el mai mult decât pe Dumnezeu, îmi plăcea păcatul şi nu voiam să mă întorc la Dumnezeu. „Satana a folosit frumuseţea şi banii mei, şi toate gândurile mele erau îndreptate la puterea pe care el mi-o va da. Chiar şi atunci, Dumnezeu a continuat sa mă atragă. Dar eu am gândit, mai am mâine, încă mâine, ori ziua următoare. Dar într-o zi pe când eram în maşină, şoferul meu a intrat într-o casă, si eu am fost omorâtă. Doamne, lasă-mă afară!” Pe când vorbea, mâinile ei numai oase se întindeau spre Isus în timp ce focul continua să o ardă. Isus a zis, „Judecata este pronunţată.” Lacrimi curgeau pe obrajii Lui pe când noi ne îndreptam spre o altă groapă. Eu plângeam în adâncul sufletului meu de ororile din iad. „Dragă Isuse,” am strigat, „chinul este atât de real! Când un suflet vine aici, nu mai este nici o speranţă, nici viaţă, nici dragoste. Iadul este prea real!” Nici o cale de ieşire, m-am gândit. Ea trebuie să ardă veşnic în aceste flăcări.
„Timpul s-a terminat,” a zis Isus. „Vom veni înapoi mâine.” Prietene, dacă tu trăieşti în păcat, te rog să te pocăieşti. Dacă ai fost născut din nou si ţi-ai întors spatele la Dumnezeu, pocăieşte-te si întoarce-te la Ei acum. Trăieşte corect si tine sus adevărul! Trezeşte-te până nu este prea târziu, si vei putea să-ţi petreci veşnicia cu Domnul în cer.
Isus a zis iar, „Iadul are un trup (ca o formă umană) stând pe spate în centrul pământului. Iadul are forma unui trup omenesc foarte mare şi cu multe camere de tortură. „Aminteşte-ţi să spui oamenilor de pe pământ că iadul este real. Aici sunt milioane de suflete pierdute, si tot mai multe vin zilnic. In Ziua Mare a Judecăţii, moartea si iadul vor fi aruncate în iazul de foc; aceea va fi moartea a doua. „”

2 07 2014
Stef

Nu am vazut in viata mea un mesaj mai lung pe acest site :)))). Sa fie fanatism?
Oana, care sunt problemele tale? Eu am timp sa le ascult daca si tu iti doresti sa vorbesti. Ce te face sa nu iti mai doresti viata?
Numai bine!

7 07 2014
oana

Am niste parinti de 3 de lei.Mai bine eram orfana.Nu m-au ajutat cu nimic.Tot timpul a trebuit sa razbesc singura si am realizat ca m-am chinuit degeaba pt ca nu am nimic din ceea ce am vrut. E o nefericire in viata mea de nu pot sa o exprim in cuvinte. Nu-i condamn pe cei care vor sa se sinucida, unii dintre noi simt durerea la intensitate mult mai mare decat altii. Cati dintre voi ati simtit o durere asa mare in suflet incat sa va doara inima la propriu de dimineata cand va treziti pana cand adormiti?Nu stiu daca Dumnezeu exista sau nu. Hai sa nu ne mai comportam ca si cum am fi foarte credinciosi.In general oamenii isi aduc aminte de EL atunci cand au probleme, in rest nu-i intereseaza, se duc la biserica si apoi fac numai pacate,citesc rugaciuni, se spovedesc crezand ca o sa fie iertati dar nu fac nimic ca sa se indrepte.Pur si simplu totul e facut de forma.Nu se caiesc,nu regreta, nu se schimba… Mi s-a cam acrit de toate si daca sinuciderea ramane singurul lucru de facut pt a fi linistita atunci nu ezit sa o fac. Am auzit pe cineva zilele trecute care spunea ca viata e un dar si trebuie pretuita….ce sa zic….halal dar….Eu nu am cerut sa ma nasc. Nu vreau sa aud de chestii de genul ,,nu te gandesti la parintii tai cat o sa sufere, la prietenii tai, la rudele tale”. Eu ce sa fac sa traiesc doar ca vor ei sa traiesc? Trebuie sa traiesc ca vreau eu….dar nu mai vreau. Cat despre suferinta intr-o luna lumea te uita,viata isi contiunua cursul.N-as vedea sa se intample vreo schimbare radicala a omenirii sau sa vina sfarsitul lumii daca mor eu sau oricare dintre noi. Asta e parerea mea, sper ca nu s-a simtit nimeni ofensat.

9 07 2014
Stef

Oana,
Tu ai dreptate, nu ma indoiesc ca suferi. Arpopos de parinti….acum depunde cati ani ai. Daca ai peste 18 ani, esti majora…cam ce te mai astepti sa faca pentru tine daca pana acum nu au facut. Oare esti nconjurata in mare lor majoritate de prieteni care au parinti suuuuper? Fiecare familie are problemele ei si de obicei se intampla ca generatiile sa aiba mereu ciocniri.
Oana, bazeaza-te pe tine. Singura te-ai nascut si singura vei muri. Sunt de acord cu tine, parintii sunt datoei copiiilor ai nu invers deoarece ei i-au adus pe lume, ei au decis sa creeze o noua viata. Dr? Ce poti sa faci? Acum ca ai crescut te induri sa arunci viata asta la gunoi doar pentru ca ei nu te-au ajutat sa o faci mai frumoasa? Daca ei nu au putut…tu esti la fel de slaba, la fel de nepriceputa? Nu iti doresti sa iti demonstrezi tie ca esti mai mult decat ar crede multi? Spui ca nu ai facut ceea ce iti doresti. Ok? Si? Este prea tarziu?
Nu esti cu nimic deasupra parintilor tai daca te gandesti cu adevarat sa renunti. Cam asta au facut si ei….au renuntat. Este ca si cum ar fi murit, nu?
Apeopos de Dumnezeul acela de care tot vorbesti. „Dumnezeu” este un concept. El inglobeaza tot sistemul tau de dredinte. Tu si numai tu ii poti da o interpretare in sufletul tau. El nu se afla in icoane daca tu nu simti asta, nu se afla in biserici daca tu nu simti asta,etc. Haide sa denumim „Dumnezeu” puterea ta intrioara, pulsiunea ta de viata. De ce nu esti puternica? Ce te face sa te simti slaba? Lipsa ajutorului paorintilor? Vorba ta….mai bine erai orfana. Ok, accept ideea asta. Presupunem ca esti orfana. Oana? Ce iti doresti sa faci? Spune-mi te rog indiferent daca tu nu cI ca este realizabil. Haide sa discutam lucrurile concret, esti de acord? Sa fim practici, nu sa ne pierdem in vise, in lipsa de ajutor, etc. Ceea ce tu vei face singura iti va apartine si nimeni nu iti va putea lua! Chiar ar fi minunat sa incepi sa iti doresti sa realizezi SINGURA lucrurile. Poti! Am convingerea ca poti. Ai nevoie doar de intelegere, de sustinere (chiar daca noi nu te putem sustine financiar sau material cumva) si de un plan bine pus la punct. Tu ce parere ai, vrei sa facem o incercare?
Numai bine, Oana. Uita pentru o clipa se altii si gandeste-te la tine. Aici este permis, nu esti delic egoista daca faci asta.
Curaj!

12 07 2014
oana

Multumesc stef pentru vorbele bune si pentru incurajare. Am peste 18 ani. Parintii mei au divortat cand eram mica. E o poveste lunga si trista pe care n-as vrea sa o spun aici.Cert e ca sunt niste oameni care mi-au facut enorm de mult rau si tocmai cand am avut nevoie de ei nu au fost amandoi langa mine. Eu nu cred ca toti parintii isi iubesc copiii. De casatorit sau de intemeiat o familie nu o sa o fac vreodata din pricina traumelor pe care le-am avut in copilarie si din cauza faptului ca ma pricep extrem de bine sa indepartez pe toata lumea de langa mine ( cred ca e un talent).Viata mea e plina de probleme dar si de planuri care din pacate nu cred ca se vor realiza pentru ca sunt slaba. Deci singura nu pot pentru ca in momentul de fata ar fi un esec total. Eu incercand sa-mi fac bine mi-am facut mai mult rau.M-am schimbat asa mult.Nu mai incredere in mine deloc, nu mai am incredere in oameni,vad numai rautate in jurul meu si parca nu mai traiesc. Zilele trecute a fost ucis un baiat, apoi o fata a luat o supradoza de droguri (nu mai stiu ce era) si a murit. Sincer imi doresc sa mor si eu asa brusc.Sa mor fara sa planific asta. Aproape in fiecare zi ma gandesc cum sa termin cu viata asta dar nu am curaj sa o fac. Asa ca mai bine ar fi sa o faca altcineva sau sa mor fara sa-mi dau seama.

14 07 2014
Stef

Oana,
Dupa cum am spus……oamenilor le place sa creada in idealuri, iar unul dintre aceste idealuri ar fi acela ca…toti parintii isi iubesc copiii. Poate da, poate nu. De acord, nu toti. Unii nici nu stiu cum sa arate asta.
Categoric i traume, insa acest „talent” de a indoarta oamenii d langa tine se numeste mecanism de aparare. Este foarte bine ca functionezi asa deocamdata, insa poti controla asta astfel incat sa nu ii indepartezi pe toti. Cine a spus ca este ok sa ai increder in oameni? Este suficient sa ai incredere in tine, Oana! Da, oamenii te pot sustine, insa singura care simte vei fi TU. OK, este de inteles ca nu doresti sa insiri povestea ta aici si nu este necesar sa faci asta.
Haide sa vedem ce poti face, esti de acord. Spune-mi te rog (si daca doresti) ce anume ai tu in plan momentan, ce anume it i doresti sa schimbi sau sa realizezi? Poate ca singura nu poti, insa nu esti singura!
Astept gandurile tale pentru viitorul apropiat. Curaj! Daca nu se rezolva imediat acum, haide macar sa virbim despre ele. Dupa cum spuneam….poate ca noi vedem solutii pe care ti nu le vezi.
Numai bine, Oana!

5 08 2014
Adrian

––––––––––––––––––––
La 04.08.2014, Oana a scris:
––––––––––––––––––––
Buna,
Am revenit. Lucrurile tot prost stau si in continuare nu am curaj sa ma sinucid. Nu stiu de ce. Ar fi singurul lucru bun facut de mine in intreaga mea viata si tot stau si nu reusesc sa o fac. Nu va inchipuiti cat de tare imi doresc. In momentul de fata nu mai vorbesc cu nimeni, nu mai caut intelegere ( oricum sunt toti o apa si un pamant).Am cerut ajutor nu mi s-a oferit. Am fost si la psiholog…degeaba. Moartea parca ma cheama dar tot stau si aman momentul. Il aman pentru ca mi-e frica si pentru ca stiu ca o sa ma duc in Iad. Daca o sa mor as vrea sa ma ingroape niste straini cu inima buna,nu vreau sa vina vreun cunoscut.Am 23 de ani si ma simt de parca as avea 60. Am inima facuta bucati, mintea tulburata si sunt obosita.

––––––––––––––––––––
La 05.08.2014, Stef a raspuns:
––––––––––––––––––––

Oana,
Spui ca “ai fost” la psiholog. Durata unei terapii porneste de la un an si se intinde, daca este nevoie, pe parcursul multor ani de viata. Tu cat timp ai facut terapie? Ce tip de terapie ai urmat? Terapia s-a facut in pararel cu vizita la psihiatru pentru ca acesta sa te ajute sa poti sustine terapia (exista antidepresive care ajuta la canalizarea atentiei, memorie, reactie,etc si astfel terapia devine mai eficienta n cazul pacientilor cu depresii majore).
Oana, nu contesc ca ai incercat, insa ceea ce ai incercat nu s-a facut cirect banuiesc.
Imi poti da mai multe detalii?
Durata terapiei, cate sedinte pe saptamana ai facut, tipul terapiei si de ce ai renuntat.
Multumesc! Numai bine!

5 08 2014
Ana

Oana, eu nu cred ca vrei sa dispari, eu cred ca iti doresti o viata frumoasa pe care nu ai avut-o in copilarie, dar asta nu poti obtine decat construind putin cate putin.
Permite-ti sa visezi si o sa vezi ca visele tale se vor materializa.
In viata, unii oameni au mai mult noroc, altii mai putin, asa este.
Sunt convinsa ca ai si plusuri pe care nu vrei sa le valorifici.
In primul rand, varsta.
Poti face multe la 23 de ani.
Incepe de undeva.
Un loc de munca, pe urma un prieten, lasa lucrurile sa se intample de la sine.
Sunt de acord, parintii ti-au transmis fara voia lor niste traume, dar ele au atata valoare cata le dai tu.
Uita asta si construieste viata pe care o vrei.
Eu am copii care au varsta ta si au multe vise.
In viitorul apropiat, tu ce iti doresti?
Spune-mi, te pot ajuta cu un sfat.
Ai grija de tine.

6 08 2014
oana

Nu am facut terapie mult timp pentru ca am constatat ca nu ma ajuta la nimic. Psihologul mi s-a parut ca nu intelege mare lucru din ce spun si primul lucru care m-a sfatuit e sa ma duc la psihiatru, ceea ce dupa parerea mea e o tampenie. Cum sa-i spui din prima sedinta pacientului tau ca trebuie sa te duci la un psihiatru cand abia a trecut o jumatate de ora de cand il cunosti? Ori e prost psihologul ori gresesc eu. Ma duceam la sedinta la inceput o data pe saptamana apoi am rarit-o la doua saptamani. Toata treaba a durat cam 3 luni. Nu m-am mai dus pentru ca dupa cum am spus nu ma ajuta cu nimic. Un psihiatru nu-mi trebuie pentru ca nu mi-am pierdut mintile ci imi trebuie intelegere,ajutor moral si niste sfaturi in rezolvarea unor probleme.Daca vreau sa ma droghez cu pastile pot sa ma duc si singura la farmacie si sa-mi iau antidepresive, nu-mi trebuie un psihiatru pentru asta.

5 08 2014
valeria

Draga Oana,

Imi permit sa intervin in urma citirii mesajelor tale postate de tine in „casuta ta”
Nu prea am reusit sa inteleg ce te framanta cu adevarat, dar am inteles un lucru: ca esti dezamagita de toti, ca te pricepi sa indepartezi oamenii din jurul tau(ca ai un talent in a face asta) s.a.m.d…………
O FI ASA, N-O FI ASA, N-AM DE UNDE SA STIU CA SA FIU SAU NU DE ACORD CU TINE. DAR UN LUCRU E CERT: STII SA SCRII, FETITO, ASTA E CLAR! STII SA SCRII COERENT SI CORECT DIN PUNCT DE VEDERE GRAMATICAL!
Aproape ca am ajuns sa ma mir cand intalnesc oameni din astia. La tot pasul,pe internet, pe mess, pe site-uri, bloguri etc, lumea se grabeste, nu-i atenta, prescurteaza haotic toate cuvintele (de nu mai intelegi nimic), poceste biata limba romana…..
BRAVO TIE, INVATATOAREI SI PROFESORILOR TAI!
FATA DE NOTA 10! (LA SCRIS, LA COMPUS SI CRED CA NU NUMAI…)

Astept sa te „mai citesc” printre randuri.
APRECIERILE MELE SINCERE!
NUMAI BINE ITI DORESC.

P.S. Si daca vrei sa-mi raspunzi, nu ezita: spune-mi parerea ta in legatura cu faptul ca de la unii abia intelegi ce vor sa spuna si daca e important sa scriem corect in limba noastra ca niste romani adevarati.

6 08 2014
oana

Multumesc tuturor care imi scriu si imi transmit ganduri bune. Pentru mine inseamna foarte mult acest lucru. As vrea sa-mi spun si eu povestea dar mi-e teama ca o sa incep sa izbucnesc in plans de la prima fraza, iar daca o sa imi duc povestea pana la capat o sa izbucnesc in plans de la primul comentariu pe care-l vad. Deci, tot la plans ajung. De asemenea, exista mari sanse sa intelegeti gresit ce vreau sa spun.
Ana, multumesc pentru incurajari. Iti doresc sa ai parte de tot binele din lume, acelasi lucru le doresc si copiilor tai. Parintii mei mi-au transmis niste traume cu voia lor. Oamenii, in general mi-au transmis niste traume cu voia lor. Nu vreau sa par o victima si sa spun ca eu nu am gresit cu nimic. Am gresit dar in proportii mult mai mici. Nu prea mai vreau nimic in viitorul apropiat pentru ca nu-mi mai vine sa visez sau sa-mi fac vreun plan.
Valeria, multumesc pentru aprecierile tale. E important sa ne facem intelesi cand scriem. Numai bine iti doresc si tie.

6 08 2014
Adrian

Draga Oana,

Riscurile despre care scrii vor exista oricand. Putem insa pune in balanta totul si, apoi, putem alege sa riscam…

Unul dintre beneficiile scrisului este acela ca ne putem opri, ori de cate ori simtim nevoia, fie pentru a ne gandi mai profund, fie pentru a plange, pentru a ne linisti, pentru a ne sterge lacrimile… Gandeste-te ca, si daca nu plangi, toata acea tensiune interioara exista totusi, insa te va macina in continuare… Uneori, ne putem trezi ca suntem aidoma unei oale in care fierbe ceva… Daca are un capac, si daca nu lasam nici un pic de loc aburului sa iasa din oala, la un moment dat forta lui adunata va darama capacul sau, mai rau, atunci cand vom umbla la oala respectiva ne-ar putea opari rau… Nu lasa „aburul” sa se adune, descarca-te! Da, exista riscul de a fi inteleasa gresit, insa in acelasi timp exista si posibilitatea de a reveni cu clarificari, nu crezi?

Te asteptam oricand te vei simti pregatita. Nu te grabi, ia-ti timpul necesar pentru asta!

Cu prietenie,
Adrian

6 08 2014
Stef

Oana,
Ai dreptate in ceea ce il priveste pe dnul psiholog la care ai fost.
Te rog, permite-mi sa insist un pic pe acest subiect. La psiholog….se intampla ca si la medic sau ca in alegerea unui prieten. In jurul tau ai prieteni. Cu unii rzonezi mai bine, cu altii nu, unii vorbesc prea mult, altii ti se par nesimtiti, altii au vietile praf, insa exista si unii cu care ai tot sta de vorba!
Nu renunta in a cauta un terapeut bun! Se intampla sa nu rezonezi cu primul, sa nu iti placa nici al doilea…..sigur, insa nu renunta! Cauta unul care sa iti placa si cu care simti ca piti vorbi, care empatizeaza cu tine, care te ia in serios!
Pana atunci scrie aici, eu iti voi citi postarile!
Psihiatrul te poate ajuta si el, insa numai in cazul in care depresia este majora, iar tu esti letargica si pur si simplu nu poti raspunde la terapie. Atunci el te poate ajuta cu antidepresive, insa toate acestea in paralel cu terapia. Sigur ca nu este necesar daca psihologul nu iti rcomanda. Si daca ti-a recomandat….poti ibcerca, asta nu inseamna ca esti nebuna! Nu, nu iti poti lua singura anitidepresive, hai sa fim seriosi :))))). Antidepresivele nu te drogheaza, le confunzi cu barbituricele, atentie!
Insa, hai sa uitam un puc povestea cu psihiatrul. Cauta un psiholog bun sau scrie-ne. Crezi ca ai putea comunica cu noi acele probleme? Crezi ca puncte de vedre din afara te-ar putea ajuta?
Eu astept povestea ta mai pe larg.
Numai bine!

6 08 2014
Ana

Draga Oana, ai primit sfaturi bune aici, tine cont de ele.
Povesteste, cand esti pregatita, ce te doare cel mai rau in prezent si ce vrei sa schimbi ca sa iti fie mai bine.
Spune 3 lucruri care ti-ar schimba viata in bine si lasa-ne sa iti spunem parerea noastra.
Esti la varsta la care acumulezi experiente.
Mai tarziu, o sa-i inveti tu pe altii.
Ce isi doreste o fata de 23 de ani?

7 08 2014
Stef

Plansul inseamna descarcare, iar apropos de intelesul gresit al vorbelor tale….gandeste-te ca poate si tu ai inteles la un moment dat, gresit lucrurile. Daca vom intelege gresit, ne vei explica inca o data. Ce inseamna pentru tine a intelege gresit?
Numai bine, Oana! Esti femeie de acum, nu mai esti o pustoaica!
Curaj!

7 08 2014
oana

Stiu ca am primit sfaturi bune aici si cred ca niste pareri din afara mi-ar fi de folos. Intr-adevar trebuie sa ma descarc, dar in acelasi timp trebuie sa-mi iau si inima dinti ca sa va povestesc. Probabil va intrebati ce e atat de grav, ce tot are fata asta, ce e asa mare mister etc. Nu e niciun mister, pur si simplu trebuie sa fac o retrospectiva dureroasa si trebuie sa incep cu inceputul ca sa intelegeti situatia mea de acum. La 23 de ani imi doresc decat liniste, nu-mi permit sa visez la mai mult. M-am gandit la moarte pentru ca dupa ce mori ai parte de liniste (cel putin asa sper).

8 08 2014
Ana

Eu sunt curioasa sa aud povestea ta, Oana.
Ce pot sa iti spun cu siguranta, este ca daca tu ai avut traume in copilarie, cand nu te-ai simtit egala cu prietenii si colegii tai, poate, astea dispar cand o sa ai familia ta – un sot, copii.
Atunci o sa vorbesti cu usurinta de trecut.

8 08 2014
Stef

Oana,
Tot ceea ce PE TINE te duce cu gandul la suicid, pentru mine atinge oragul maxim al importantei! Tot ceea ce pe tine nu te lasa sa traiesti este extrem de important. Nu conteaza daca pentru unii povestea ta pare intr-un fel sau altul… Chiar nu conteaza atata timp cat tu simti ca rezonezi cu unul, doi, trei dintre cei care scriu aici si simti ca te poti descarca. Corect?
Aranjeaza-le in cap si lasa-le apoi sa curga. Pari a fi tare atenta la detalii.
Numai bine, asteptam povestea ta, sau mai bine spus…ceea ce consideri tu a fi demn de discutat.
Numai bine!

24 08 2014
oana

Incep sa ma conving din ce in ce mai mult ca nu pot sa-mi fac ordine in viata din cauza faptului ca sunt o lasa, ca nu am curaj sa infrunt ( si daca infrunt nu stiu pe cine si de unde sa incep), ca tot timpul gasesc scuze patetice, ca ma gandesc sa nu-i ranesc pe ceilalti dar pot sa ma ranesc pe mine ( doar eu pot sa indur orice si oricat). Mi-as fi dorit sa fi fost si eu copilul cuiva, de fapt al altcuiva. Oricum, eu sunt singura vinovata pentru problemele pe care le am. Am luat niste decizii proaste crezand ca sunt bune si avand incredere si speranta intr-un om care nu m-a ajutat cu mare lucru in viata asta (aproape cu nimc) si care mi-a intors spatele cand a avut chef. Partea proasta e ca am ajuns in situatia in care sa depind de el. Daca as putea sa dau un sfat celor care vor un copil: Ganditi-va de o mie de ori daca il vreti intr-adevar si daca sunteti capabili sa va asumati o asemenea responsabilitate. O imagine cu un copil batut sau umilit este cea mai crunta imagine pe care as putea sa o vad. Din cauza traumelor din copilarie nu am putut sa am incredere in mine. Tot timpul am stiut ca sunt altfel decat ceilalti, pentru ca si viata mea a fost altfel. Am crezut ca daca o sa invat poate o sa ajung cineva si am sa ma rup de tot. Ei bine, nu am facut decat sa strang niste diplome si sa ma intorc de unde am plecat. Acum ma simt neputincioasa si resemnata. Parintii mei ma baga in pamant.

25 08 2014
oana

M-am gandit bine si maine cred ca am sa o fac. Am sa termin cu tot. Ii dau dracu pe toti. Nu ma mai intereseaza nimic. Multumesc pentru incurajare si sfaturi, dar decizia imi apartine.

26 08 2014
Ana

Oana, esti suparata, dar eu consider ca trebuie sa vezi beneficiile varstei tale.
Poti schimba multe, in prezent si in viitor.
Trecutul nu mai exista, decat in gandurile tale.
Schimba-ti gandurile. Viseaza la ce vrei sa se intample frumos in viata ta.
Eu inteleg prin ce treci. Poti sa depasesti momentul de acum, dar trebuie sa ai puterea sa lasi trecutul in spate.
Ce te-a suparatatat de rau?

Cu bine,
Ana

26 08 2014
Stef

Oana,
Nu dialoghezi cu noi, ci singura!
Te rog opreste-te si vorbeste cu noi! Este de asteptat ca in momente tensionate sa nu iei cele mai bune decizii. Daca ai avea rabdare sa dialoghezi cu siguranta am puteam sa le taiam de la radacina, insa tu nu esti prezenta.
Scrii doar in starile de tensiune maxima si atat. Am asteptat niste raspunsuri de la tine….
Da-ne un semn.

26 08 2014
Paul 27

Oana , faptul ca ai amanat pana acuma sa faci ce vrei sa faci nu e altceva decat cautare de ajutor, ajutor nu poti primi decat daca esti deschisa, cuiva, aici lumea iti poate da sfaturi la rece , oprtunitati de ati vedea problema din alte unghiuri, Nu te ancora de de trecut, azi cauti ajutor, si tipi dupa el in felul tau, maine nu ai sa faci ceva rau, sfatul meu e sa continui sa iti mentii glasul auzit si sa accepti sa primesti un ajutor,

26 08 2014
oana

Da, aveti dreptate. Nu obisnuiesc sa-mi spun problemele pentru ca nu imi e felul si pentru ca am incredere (sau aveam incredere) in modul meu de gandire decat in al altora (desi, nu stiu cum sfasesc sa fac tot cum vor ei). Pai sa incepem…
Ai mei au divortat cand eram mica din cauza ca tata ma batea si mine si pe mama, se comporta urat, umbla cu alte femei etc. Stateam acasa decat in weekend-uri, restul saptamanii stateam la o doica, pe care am iubit-o foarte mult. In fine, am luat bataie pana mi-a scos mama certificat medico-legal. Si de la mama si de la bunici am incasat-o, deci pot spune ca rezist intr-un ring de box. Din cauza divortului alor mei am schimbat 2 orase, 4 scoli si cateva locuinte intr-un an. Am pornit cu mama de la 0 pentru ca nu mai aveam casa, nu mai aveam ce manca sau ce in ce sa ma imbrac. Divortul a inghitit multi bani. Tata voia jumatate din apartament, mi-a luat pana si patul in care dormeam. O duceam rau, foarte rau, atat de rau incat nu stiam ce o sa facem a doua zi. Dupa o perioada mama s-a recasatorit cu un om foarte bun care mie mi-a fost si imi este tata. Un lucru important de mentionat este ca mama mi-a interzis sa mai am vreo legatura cu tatal meu biologic, din motive lesne de inteles, dar nu era ea indreptatita sa ia aceasta decizie. In timpul divortului a fost mare lupta care sa castige custodia mea ( de parca pe tata il interesa persoana mea, il interersa razboiul in sine). Am ramas in final la mama fara sa mai stiu nimic de tata. Multi ani au trecut pana sa ma caute iar tatal meu si sa- mi spuna ca vrea sa ma ajute, ca sunt copilul lui ca….porcarii. I- am dat o sansa, dar dupa 6 luni ne-am certat si nu am mai vorbit iar vreo 2 ani. Intre timp am terminat facultatea, ma angajasem intr-un loc bun ( bun pentru altii, eu il detestam, preferam sa dau cu sapa in ciment decat sa mai stau acolo), dar lucrurile aveau sa se schimbe. Tatal meu ma cauta iar si imi propune sa lucrez la o alta firma cu el, ca o sa fie bine, ca o sa ai un salariu bun etc. Eu voiam sa plec de unde eram si acum mi s-a parut ocazia perfecta. Mi-am dat demisa si am plecat. Intre timp lucrurile nu au mers, firma s-a inchis si eu m-am mutat ,,profesional” la tata. Ai mei credeau ca tot la primu meu job sunt, acela pe care-l considerau ei mirific si pentru care imi faceau scandal imens daca plecam. Plecam de acasa si ma duceam la tata pentru o mana de bani. Pe cat de ridicola era situatia, pe atat de mult ma consuma pentru ca reusisem sa imi pierd jobul, sa-mi mint familia, sa ma mint pe mine, sa ascult de omul asta care practic, in mare masura, e un necunoscut si care se comporta urat si isi face planuri pentru mine in locul meu, iar daca indraznesti sa-l contrazici e de rau, in fiecare zi spunea ceva rau despre mama ( lucru care ma durea pentru ca stiu cat de mult am suferit din cauza lui). De plecat nu am putut sa plec pentru ca aveam o suma mare de bani de recuperat de la el, pe care nici acum nu am recuperat-o si de care am mare nevoie. Deci, trebuia sa stau si sa inghit. Asta pana azi, cand am facut un prim pas catre normalitate. Le-am spus alor mei ca mi-am dat demisia. Mai departe nu stiu ce sa fac pentru ca nu mai am idei, solutii. Daca o sa rup legatura cu tatal meu biologic pierd banii dar si doua surioare mai mici ( el s-a recasatorit si s-a gandit ca e o idee buna sa mai faca copii ca doar a crescut atatia), imi pierd iar tatal ca mai apoi sa revina cand are chef si eventual sa o iau de la capat,uneori nici nu-mi vine sa cred ca eu chiar sunt copilul lui. Daca nu am sa o rup, atunci imi pierd familia si ma pierd si pe mine. Ma simt ca la 10 ani cand ma intreba judecatoarea: cu cine vrei sa stai, cu mami sau cu tati? Ce intrebare tampita…dar necesara. Ai mei se urasc de moarte. As lasa totul in urma si as lua-o de la capat, dar o sa pierd oricum ceva indiferent de ce alegere as face. Mi se pare ca am facut totul prost, dar nu stiu cum as fi procedat mai bine. Sper ca am fost destul de coerenta pentru ca povestea e mult mai complicata, dar nu am vrut sa va plictisesc. Ma apuca disperarea pentru ca nu mai suport atata ura, minciuna, deznadejde, jigniri si vesnic sa le fac pe plac tuturor.

27 08 2014
Ana

Draga Oana,
Ai fost foarte coerenta.
Iti iubesti parintii, dar trebuie sa accepti ca ei nu s-au inteles si nu a depins de tine sa schimbi asta. Nu ma aventurez sa iti dau sfaturi. Din povestea ta constat ca esti mult mai puternica decat am crezut dupa primele tale postari.
Este atat de mare suma care te tine legata de tatal tau?

Trebuie sa incerci sa uiti trecutul, sa nu il mai lasi sa te doara. Chiar daca iti e greu sa discuti si te-ai inchis in tine, e bine sa vorbesti cu un psiholog, sa te ajute sa depasesti ceea ce te face sa suferi. Sa pornesti frumos in viata ta de famile, care va urma. Sa ai barbatul tau, copiii tai, sa iti construiesti o familie asa cum nu ai avut. Pentru asta trebuie sa iti dai valoare tie, si pe urma celor din jur.

Stiu cat este de penibil sa te intrebe judecatorul cu cine vrei sa ramai, m-a intrebat si pe mine, acum foarte multi ani. Stiu ca i-as fi vrut pe amandoi, dar a fost altfel.

Scrie-ne si da-ne vesti bune despre tine.
Cu bine,
Ana

30 08 2014
Stef

Oana,
Un mare pas ai facut povestind situatia care te deranjeaza de fapt.
Esti deja matura, un adult! Muncesti, indiferent ce anume ai munci. Copilaria ta este la timpul TRECUT. Spune-mi te rog, dar numai dupa ce te uiti adanc in sufletul tau: tu crezi ca acei bani ii vei recupera?
Eu banuiesc ca nu banii te dor, banuiesc ca ramai in aceasta situatie dorindu-ti, poate partial inconstient, ca tatal sa repare greseala facuta. Macar acum, in al 12-lea ceas! Ii tot acorZi sanse…. Am o usoara indoiala ca suma aceea de bani, importanta de altfel, iti sufoca tie sufletul ducandu-te cu gandul la moarte. „Imi pierd iar tatal” spui…. Simt o adanca suferinta pe care efectiv nu ai dat-o afara nicicand. Nu stiu daca lucrurile vor putea fi vreodata mai clare intre tine si tatal tau, se poate sa fie mai bine sau chiar mai rau, nu poti controla asta, insa ar fi de dorit sa incerci incet, incet, sa te indepartezi de periaoda copilariei si sa privesti inainte! Ai de asfaltat propriul drum, ai de format propria familie si de educat prorii copii. Apoi, multe dintre probeleme cu parintii le vei rezolva pe parcurs. Nu lasa foamea unor mangaieri parintesti sa te opreasca din drum. Este posibil sa nu le obtii nicicand…. Sau, dimpotriva: sa construiesti cu timpul o relatie minunata!
Iti pot sugera un singur lucru care te va depresuriza mult si speram ca te va indeparta de la gandul mortii. Moartea, cred ca prezinta pentru tine de fapt, tradusa oarecum: imposibilitatea de a spune ca ai nevoie de dragostea parinteasca. Este singurul mod in care ai putea sa strigi undeva ca ii iubesti atat de mult si ca ai nevoie de ei, iar ei nu te vad, nu te asculta…. Cu cat vei deveni mai independenta, cu atta vei deveni mai vizibila. Cu cat iti vei vedea mai mult de viata ta, cu atat ei te vor cauta. Oamenii cauta instinctiv oameni puternici, oameni care gestioneaza bine tot felul de situatii.
Acum sugestia: scrie-i tatalui tau o „scrisoare” in care sa-i spui tot ceea ce ti-a lipsit in copilarie, tot ceea ce astepti de la el, ce ti-ar fi placut sa iti ofere, cum esti tu si cum iti dorsti sa te vada, ce grseli a facut si face, etc. Pe scurt: tot ce simti! Tot. Da-i scrisoarea si roaga-l sa o deschida dupa ce pleci. Este doar o sugestie, daca tu consideri ca poti face asta, fa-o, daca nu ia din aceasta idee doar ceea ce ti se potriveste. Mai devreme sau mai tarziu cumva tot vei cauta o cale prin care sa ii transmiti ceea ce simti. Da, este greu si jenant cateodata. Da, poti simti rusine, stanjenire…. Da, este normal sa simti ca nu poti insa iti doresti atat de mult sa spui lucrurilor pe nume. Stiu ca nu ai putea sa virbesti deoarece te-ai inneca in lacrimi. Atunci….o simpla sugestie ar fi sa scrii. Oamenii, parintii nu sunt mediumi, desi copii se asteapta ca ei sa ii cunosaca atat de bine incat sa le ghiceasca gandurile, sentimentele. Insa, uneori parintii uita sa fie atenti la modul de manifestare al copiilor lor. Au alte probleme urgente, au vieti de reconstruit, au casnicii de reparat….
Iertarea este un subiect pe care imi doresc sa il putem atinge in dialogul nostru. Asta daca iti doresti un dialog.
Oana, esti un om plin de iubire, nu lasa acea iubire sa se transforme in ura, in moarte!….
Sa ne „auzim” cu bine!

31 08 2014
oana

Multumesc Ana si Stef pentru ca imi scrieti, pentru mine inseamna mult ca pot sa vorbesc cu voi. Banii aceia nu stiu daca ii voi mai recupera, tind sa cred ca nu. Durerea mea nu este neaparat din cauza banilor, ceea ce ma doare si mai tare e ca dau sanse unui om care nu cred ca le merita. El a fost tot timpul absent, iar atunci cand nu era imi facea mai mult rau decat bine. Sugestia cu ,,scrisoarea” este una foarte buna, dar tare mi-e teama ca o sa ma faca nebuna, o spuna ,, semeni cu maica-ta ca numai ea facea asa” si o sa ne certam din nou. Asta o sa se intample nu din cauza ca as spune eu numai aberatii ci pentru ca stie ca am dreptate si nu vrea sa auda adevarul. Nu as putea sa-i scriu sau sa-i spun ceva fara sa-l acuz pentru ca oricat as evita asta tot la acuze ajung. Intr-adevar, parintii nu pot sa ghiceasca ce e in sufletul copiilor dar daca iti parasesti copilul 10 ani si apoi inca 2 iar atunci cand esti prezent ii faci numai rau ce crezi ca ar putea sa simta copilul acela? In nici un caz respect si iubire… Credeti-ma ca mi-as fi dorit din tot sufletul sa stea lucrurile altfel, atat de mult cat m-as fi dorit ca el sa nu fi existat vreodata. Imi e rusine ca e tatal meu, nu-mi vine sa cred ca eu sunt copilul lui. Stiu ca nu e bine sa-ti judeci parintii dar nu am cum sa-mi inchid mintea si sa ma conformez. De iertat nu sunt capabila, s-au intamplat foarte multe lucruri peste care eu nu pot trece. Oricum, nu am cum sa iert pe cineva care nu-si doreste asta si nu constientizeaza ce a facut. Daca exista un Dumnezeu atunci nu as vrea sa ma judece pentru asta pentru ca eu am vrut sa-mi reprimesc tatal in viata mea de fiecare data, dar el nu a dorit sa faca parte din ea decat pentru a-mi face rau. Cu aceeasi sinceritate va spun ca daca se va intampla ceva cu el sau va avea nevoie de mine vreodata, eu nu am sa-mi intorc privirea spre el.

1 09 2014
Stef

Oana,
Cand il vei ierta, vei rusi sa depasesti aceste stari. Scrisoarea am sugerat-o tocmai ca tu sa dai acest bagaj de dureri pe care il tarasti dupa tine, sa il dai in afara ta, sa i le dai pe toate tatalui deoarece el este cel ce ti le-a provocat. Ce va face el cu ele…nu este treaba ta! Poate la inceput va spune ceva rau, insa fii sigura ca va sta si le va gandi.
Iertarea este grea, insa fara iertare nu vei putea pasi mai deoarte in viata, vei ramane blocata aici si uite cat de mult doare. Daca tu ii dai sanse, nu te mai intreba daca merita sau nu. Atata timp cat i le dai inseamna ca tu te astepti ca el sa repare ceva. Asta iti doresti! Si daca nu va repara, vei fi dezamagita. Si tot asa pana cand nu ai sa mai poti. Vei ajunge la furie, vei ajunge la ura. Apoi tot la iertare te vei intiarce.
Vrei sa scurtam acest drum? Este nevoie doar sa iti doresti liniste in sufletul tau. Spune-mi te rog, ce iti doresti acum mai mult: sa „reoari” relatia cu tatal tau sau sa ai liniste in suflet?
Este timp pentru fiecare din ele, nu grabi lucrurile. TU esti cea mai importanta acum. Fara tine nu se paite ierta nimic si nu se poate repara nimic.
Numai bine, Oana! Ramai alaturi de noi. Astept raspunsul tau.

3 09 2014
Ana

Oana, vreau sa iti mai spun ceva.
Trebuie sa depasesti acum atasamentul pentru tatal tau, oricum nu o sa repari acum ce n ai avut in copilarie.
Tatal tau ti-a dat cat a putu el, nu poti sa ii ceri mai mult decat poate oferi. In felul lui, cred ca si el incearca sa recupereze din relatia parinteasca cu tine, asa cum intelege si cum poate.
Dar, tu trebuie sa fii pregatita pentru relatia ta viitoare, daca Doamne fereste ceva nu merge cum trebuie, sa ai puterea sa pleci si sa o iei de la capat, sa cauti sa ai (si sa oferi) permanent dragoste, respect, demnitate.
Cine are traume ca ale tale nerezolvate, poate sa suporte multe umilinte si in viata de famlie.
Sa stii ca este un sfat pe care mi-as fi dorit si eu sa il primesc acum 20 de ani.
Sincer iti spun sa schimbi ughiul din care iti percepi acum problemele, sa te dezvolti pe tine si sa mergi mai departe.
Numai bine,

3 09 2014
oana

Ana,
Multumesc pentru sfat, dar permite-mi sa te contrazic in legatura cu faptul ca persoane ca mine, cu traume nerezolvate pot sa suporte umilinte si in viata de familie. E un lucru neadevarat (cel putin in cazul meu). Eu nu am crescut cu ideea ca asa trebuie sa arate o familie, nu in halul in care am avut-o eu. Din contra, mi-a aratat ca NU asa arata o familie, ca NU trebuie sa suport vreo umilinta niciodata, ca NU trebuie sa ajung in situatia alor mei. Tatalui meu nu i-am cerut ceva ce nu poate oferi. El trebuia sa fie langa mine, sa ma sprijine, sa ma incurajeze, sa fie intr-adevar tata fara ca eu sa cer asta. Mi se pare nefiresc ca un copil sa ceara lucruri pe care un parinte are oricum responsabilitatea sa le ofere. Cert e ca acum este tarziu si toate se resafrang asupra mea, imi asum si duc niste lucruri pe care nu eu le-am creat. Viata mea e un haos de ceva vreme si in fiecare zi trebuie sa pun cate o bucatica la locul ei astfel incat sa pot sa merg mai departe si cel mai important, sa nu inebunesc.

4 09 2014
Stef

Oana,
O terapie te va ajuta cu siguranta. Nu este o solutie sa renunti la cautare in fata primului terapeut intalnit. Cauta un terapeut cu care sa rezonezi si in fata caruia sa te simti bine vorbind. Da, asa este, este necesar sa pui fiecare bucatica…nu la locul ei….ci intr-un anumit sertar, chiar daca piesele vor fi imprastiate si fara pereche. :). Vei putea merge mai departe cu siguranta, insa ai nevoie sa ierti toate acestea si sa nu te mai simti „stirba”. Tu esti intreaga, tu esti o supravietuitoare, TU esti mai mult decat ai fi fost daca ai fi avut o familie frumoasa. Esti mai valoroasa acum cand stii ce inseamna suferinta si lipsa unei afectiuni. Ai sa completezi acele lipsuri in timp, ai incredere in tine. Acum esti adult! Copilul de atunci a crescut. Nu insista sa ramai mica! Daca iti doresti si simti ca iti face bine, putem diseca aici cateva dintre problemele tale. Consider insa ca o terapie te-ai ajuta nemaipomenit sa iti dai raspunsurile de care ai nevoie. Durerea este atat de mare incat simti ca ai nevoie sa renunti la viata? Sau faptul ca nu primesti ceea ce simti acut ca ai nevoie?….
Numai bine!

5 09 2014
oana

Nu insist sa raman mica. Ideea e ca viata mea e destul de incurcata pentru ca jumatate mi-au incurcat-o ai mei si jumatate eu, in mare parte pentru ca nu am vrut sa le fac rau apropiatilor. Oricum nu mai am chef si nici energie sa mai lupt pentru ceva pentru ca degeaba o fac. Terapeutul mu are cum sa ma ajute. O sa-mi spuna lucruri pe care deja le stiam sau la care m-am gandit de foarte multe ori. Durerea nu este atat de mare incat sa renunt la viata si cand spun durere ma refer la lipsa de afectiune din partea tatalui meu si la raul pe care mi l-a facut. Ceea ce ma determina pe mine sa renunt e faptul ca nu pot sa-mi mai controlez viata cum trebuie si asta din cauza celor de langa mine si bineinteles a mea pt ca sunt o incompetenta. Am luat si droguri la un moment dat si sincer va spun ca atunci m-am simtit cel mai bine. Si acum imi vine sa ma duc ,,sa ma sparg bine”, sa uit de toate si sa nu ma mai intorc la realitate vreodata sau daca tot o sa fiu in halul ala, poate imi gasesc tupeu si ma duc pe lumea cealalta. Frica ma tine in vita.Sunt un om groaznic, nu mai am sentimente, nu mai am pareri si idei, nu mai am sperante, nu mai am incredere in mine, nu mai stiu nici sa ma exprim cum trebuie. Sunt pur si simplu un om gol.
Iti multumesc Stef ca inca te preocupa soarta mea!

6 09 2014
Stef

Draga Oana,
Terapeutul nu iti spune lucruri. Eventual iti poate explica mai bine cum functioneaza crierul, mecanismele de aparare, etc. Insa terapeutul TE ASCULTA. Tu, vorbind, ai sa realizezi ca inauntrul tau se afla lucruri pe care nu le-ai analizat pana acum, legaturi pe care nu le-ai vazut, elemente de logica care te vor determina sa asezi lucrurile in anumite locuri si care iti vor oferi noi perspective asupra unor situatii de viata. Te vei cunoaste pe tine, iti vei cunoaste cele mai adandi frici, cei mai urati mostrii, dar si cele mai pozitive parti. Iti vei putea descoperi frumusetea. Vrei sa descoperi in tine un om frumos? Vrei sa te intorci pe dos asa cum ai intoarce un tricou si sa vezi culorile vii si proaspete de pe imprimeu? Poti face asta numai si numai daca iti doresti cu adevarat sa descoperi omul adevarat din tine.
Un terapeut NU ITI DA SFATURI, nu iti va spune ce sa faci si ar fi de dorit sa aiba cea mai subtila abordare astfel incat intrebarile sale sa nu te faca sa te simti iscodita. El se va afla acolo pentru a te ghida, pentru a nu te lasa sa cazi, pentru a te invata sa testionezi starile grele.
Nu stiu cum a fost experienta ta in incercarea de a face terapie, insa este clar ca nu a fost una pozitiva.
Deocamdata eu observ ca stii sa te exprimi cum trebuie. De ce spui ca esti un om groaznic?
Viata o poti controla. Evident, nu vei putea nicicand controla gandurile altora, insa vei putea preveni reactiile lor prin atitudinea pe care o adopti. Daca iti dorsti cu adevarat sa iti faci viata mai frumoasa, iti propun sa incepem cu tine si abia apoi cu ceilalti!
Numai bine!

22 10 2014
oana

Buna!
Nu am mai scris aici de ceva timp. Va multumesc ca v-ati rupt putin din timpul vostru sa cititi ce am scris. De asemenea, multumesc mai ales pentru ca m-ati incurajat si m-ati sfatuit. Nu o duc foarte bine dar macar mi-am mai linistit putin viata. Am rupt legatura cu tatal meu. Nu ne-am certat, pur si simplu intr-o zi am decis ca este mai bine pentru mine fara el in peisaj. M-am gandit decat 10 minute la asta destul de serios si in liniste. De obicei iau decizii difinitive in liniste si fara sa se fi intamplat nimic in acel moment. Asta nu stiu daca e un lucru bun pentru ca tind sa-i surprind pe ceilalti si poate chiar sa spuna ca nu am toate tiglele pe casa ( am un temperament colerico-flegamtic, daca exista asa ceva). Mi-am dat seama ca nu a vrut niciodata sa fie tatal meu asa cum mi-am dat seama ca toti oamenii care ii consideram prieteni nu mi-au fost prieteni. Am rupt multe legaturi si din pricina acestui lucru ma simt foarte singura. Poate e mai bine asa. Daca as avea pe cineva in preajma mea nu ar rezista langa mine in momentul de fata si din nou o legatura rupta. Am incercat sa fac lucruri pentru mine, nu stiu cat de mult o sa reusesc. Incerc sa uit ce a fost, sa-mi rezolv problemele. Repet, nu mi-e bine deloc, dar macar nu mai duc o lupta in interiorul meu atat de mare ca inainte. Incerc sa ma adun si sa-mi fac curaj sa o iau de la 0 cu toate.

23 10 2014
Ana

Buna Oana,
Mi-a placut ce am citit.
O ruptura cu trecutul cred ca era ceea ce iti trebuia.
Stai linistita, timpul curge in favoarea ta, si va aduce in viata ta prieteni la momentul potrivit.
Numai bine,
Ana

24 10 2014
Stef

Oana,
Este ok cand iei decizii si este mai putin placut cand amani se iei aceste decizii. Buna sau rea, este o decizie, iar de aici vei vedea clar incotro se indreapta totul.
Continui insa sa mentii agresivitatea fata de lume si implicit fata de tine. Acest mod de a spune…ca nimeni nu ar rezista langa tine….te scoate din sfera „atributiilor” tale, te indeparteaza de pozitia unui prieten, etc. Nu tu esti cea care decide daca este usor sau greu ca cineva sa mentina o relatie de prietenie cu tine! Poate altora le face placere prezenta ta. Faptul ca tu nu ai o parere buna despre tine nu inseamna ca si ceilalti gandesc la fel. Exista oameni pe care ii poti completa si invers! Uneori, defectele celorlalti sunt pe placul altor persoane :))). (Ca tot am virbit de imperfectiuni in aceasta perioada).
Oana, iti lipseste increderea in propriul viitor, increderea ca fie bine sau rau, vei merge inainte, puterea de a trai propria viata! Incearca sa lasi lucrurile sa curga inauntrul tau si sa vezi ce simti fara sa incerci sa schimbi ce simti sau sa ascunzi.
Nu ai incredere nici in tine, nici in ceilalti. Nu zic ca este bine sau rau, insa in mod cert este un mecanism de aparare pe care il intaresti chiar in mod constient.
Atata timp cat vei alege sa veI lumea ca fiind plina de asperitati, lucrurile pe care le vei simti vor fi la fel de aspre…
Un pic de credinta te-ar ajuta sa lasi lucrurile sa curga cum spun invatatorii japonezi, sa mergi pe Tao, sa dreezi un echilibru intre ceea ce simti si faptele tale, sa creezi o armonie gand-simtire.
Ma astept sa comunici mai mult cu noi daca tot te simti atat de singura. Ce zici?

1 11 2014
oana

Nu prea stiu ce sa mai zic. Ma asteapta o depresie severa.

1 11 2014
Kami

Lumea asta in care traim , e o jungla iar persoanele de langa noi bestii fara mila. Nu se merita sa traim intr-o lume ca asta. Cu cat traim mai mult cu atat putrezim mai rau. Doar imaginati-va ce frumos e pe lumea cealalta scrie in biblie ca in imparatia cerurilor e adevaratul paradis , pacea suprema , caldura sufleteasca, totul alb si luminos , mirosul parfumat al florilor si aerul naturii. Nu va mai trebui sa suferim , sa fim tristi, sa ne confruntam cu toate greutatile din aceasta lume. Lumea asta trebuie sa se sfarseasca atata ura,razboaie,crime, violuri,torturi,tristete dezamagiri. […moderat…] Amin

1 11 2014
Stef

Te asteapta? Esti Nostradamus, medium? Aaaa, am inteles. Daca spui te asteapta inseamna ca stii ce urmeaza, iar daca stii ce urmeaza inseamna ca duci lucrurile in mod constient spre asta. Ai putea spune la fel de bine „Ma astepta un viitor fericit!”. Atata timp cat nu esti Dumnezeu, nu esti vreun vizionar, vreo clarvazatoare….sansele de a fi bine sau rau sunt jumatate-jumatate (50%-50%). Numai si NUMAI dorinta ta poate inclina balanta in favoarea unei parti sau a alteia.
Te lasi pacalita de ratiunea ca poti anticipa usor repercursiunile starii actuale, insa uiti ca numai de tine depinde alegerea de a lupta pentru fericire. Poti alege sa lupti sa fii fericita, sau nu.
Ce faci pentru a-ti imbunatati starea? Cum lupti? Sau…mai bine intreb: lupti?
Scriind asa din doua in doua luni nu vei rezolva prea mare lucru…. Nu vad initiativa, nici dorinta, nici zbatere.
Numai bine! Astept sa te hotarasti. Restul este ca „Tanar si nelinistit” – daca ma uit peste doua luni la un episod luat la intamplare, aflu ce s-a intamplat in aceste doua luni pe parcursul a 30 de episoade…. :(. Trist!
Iti reamintesc ca orice lucru pozitiv se realizeaza cu vointa, implicare si suflet!
Numai bine!

2 11 2014
Ana

Oana, probabil ai intrat intr-un moment mai prost pe care l-ai avut si ai scris doar 2 randuri.
Scrie mai mult, sa intelegem ce te supara si de ce simti ca pierzi controlul.
Ai scris ca ai rupt legatura cu tatal tau si eu am considerat ca ai procedat corect, pentru ca la 23 de ani nu ar trebui sa mai suferi atat si sa mai cauti cu disperare o afectiune care ti-a lipsit in copilarie.
Dar tu scrii ca ai rupt toate legaturile.
Si presupui ca daca va intra cineva in viata ta acum, va fi tot o legatura rupta.
Un alt tata, nu poate intra.
Sunt verigi lipsa in povestea ta, si nu poti sa primesti raspuns la ceea ce nu intrebi.
Stiu ca te exteriorizezi greu, ne-ai spus, dar incearca sa povestesti mai mult.
E un mediu on-line, nu ne cunostem, nu ne judecam.
Daca nu iti place un raspuns, poti sa spui asta. Deja ai facut asta, si mi-a placut si atunci reactia ta.
Incearca sa povestesti mai mult.
Nu te mai invinovati pentru ce ti se intampla.
Lasa incrancenarea asta care te face sa fii suparata ca pana acum viata ta a fost altfel decat ai vrut. Cand o sa te cureti de amintiri si acuze, o sa mergi cu foarte multa liniste mai departe, si lucrurile bune vor veni, unul dupa altul. Doar tu ai puterea sa faci asta.
Asteptam vesti.
O zi frumoasa.

2 11 2014
oana

Kami, as vrea sa vad si eu paradisul ala cat mai curand. Stef, intr-adevar nu imi vine sa lupt, nu imi vine sa fac nimic din cauza ca nu mai am incredere in mine. Nu mai vreau sa merg pe vreun drum. Totusi, comparatia cu un film ( deloc pe gustul meu) e cel putin nefericita. Ana, am rupt legaturile pt ca am considerat ca asa pot sa ma regasesc si oricum nu aveam cui sa-i cer ajutorul. Nu am nevoie de nimeni, dar am nevoie de ajutorul cuiva (nu stiu daca are vreo logica). Nu exista cineva care poate sa ma ajute pt ca nu intereseaza pe nimeni ce am eu, nici daca m-as plimba prin oras sa urlu ce ma doare cel mai probabil as ajunge la nebuni, deci nu e bine nici asa. Daca nu ma ajuta cineva, pana la urma o sa cedez ca sunt om, nu pot sa o tin asa la nesfarsit. Lipsa de incredere in fortele proprii si problemele pe care le-am avut de ceva timp m-au adus in starea asta. Nu eram asa, era o perioada in care nu imi era frica de nimic, tratam lucrurile cu mai multa indiferenta, imi asumam riscuri si lucrurile imi mergeau destul de bine. Nu mai pot sa ma mai intorc la vechiul eu. Ce ma supara? Neincrederea, anxietatea, singuratatea si faptul ca am si un temperament care nu ma ajuta prea mult. Asta daca ar fi sa spun de ce nu pot sa functionez. De ce nu schimb lucrurile astea? De ce nu pot sa fiu altfel? Pt ca nu pot. Pai cum nu pot daca nu am fost tot timpul asa, daca am putut sa ma schimb? Nu stiu. Din cauza slabiciunilor mele am intrat atunci in povestea cu tatal meu, din care abia am iesit si inca imi mai trag ponoasele si tot din acelasi lucru nu mi-am creat o stabilitate, nu am o ordine in propria viata si in minte. Sper ca am reusit sa ma explic cum trebuie.

2 11 2014
Ana

Inteleg ce spui.
Ai lăsat in urma pesoane din viata ta, dar ai nevoie de persoane noi.
Asa este. Singuratatea doare, dar profita de ea sa te recladesti, sa te regăsești. Pe tine, cea care ai avut forta sa treci peste provocări in trecut.
Nu cred ca temperamentul tau este problema. Cunosc foarte multi tineri care au 23 de ani. Stiu ca au asteptari mari si ca pun presiune pe ei pentru rezultate, si cred ca si tu esti la fel.
Calm, speranta, vointa și incredere in fortele tale.
Scrie-ti intr-o agenda ce stii tu ca te-ar ajuta sa iesi din starea asta, pentru ca tu stii cel mai bine, si bifeaza unul cate unul obiectivele.
Un prieten, un master nou, intr-un alt profil, un curs de dans, un job nou, unde sa cunosti oameni noi, orice.
Daca ti se pare deplasat ce iti spun si suferință ta este asa mare, mergi la un psiholog. Nu accepta starile astea care te fac sa vrei sa urli pe strada ce te doare. Lupta, Oana draga.
Si mai scrie aici ce ti-a macinat energia, sunt persoane care îți pot da un raspuns competent.
Numai bine.

3 11 2014
Stef

Oana,
Comparatia cu ACEL film este total intentionata. Nu stiu pe gustul careia ar fi…poate pe gustul celor trecuti de 60-65 de ani. Vreau sa stii cam cum esti tu perceputa. Scrii o data la doua luni. Am impresia ca urmaresc o poveste in care lucrurile nu se succed, ci stau pe loc.
Daca spui ca asa ai fost mereu, ar fi o idee excelenta sa consulti un psihiatru care sa iti prescrie niste antidepresive. Antidepresivele iti vor ajuta creierul sa faca fatza terapiei. Terapia si medicatia merg mana in mana. Antidepresivele cresc pofta de viata, nivelul serotininei si al endorfinelor si ajuta creierul sa puna lucrurile in aplicare, adica sa determine o actiune.
Spui ca nu intereseaza pe nimeni ce ai tu. Bun. Pe noi nu ne observi? Pe noi nu ne interseaza? Cand spui asta ai in minte persoanele pe care ai dori tu sa intereseze starea ta, sau pur si simplu nu ne vezi? Primul meu mesaj in categoria ta este din data de 02.07.2014, de acum 4 luni. Cam cat de mult timp ar trebui sa ne aratam interesul?
Te incapatanezi sa vezi lucrurile numai din interiorul tau, prin acel filtru deja infundat. Lipsa vitalitatii se trateaza cu medicatie adecvata.
Numai bine iti dorsc! Nimeni nu este dator sa lupte pentru viata ta!
Sugestia mea este sa apelezi la un psihoterapeut cu care sa rezonezi si cu care sa faci o terapie serioasa!
Toate cele bune! TU ALEGI!
Este deja frustrant sa mai spun ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: