Georgiana

26 04 2014

Hristos A Inviat! Ma numesc Georgiana,,,si am 17 ani…:) Navigand pe net..din intamplare,am dat peste aces site,care m-a impresionat foarte mlt,citind majoritatea comentariilor lasate de diferiti oameni… SI eu am o problema…din care nu stiu cum sa ies,ce sa fac,ca totul sa fie bine…In urma cu un an si ceva,am cunoscut un baiat…ne-am intalnit,ne-am cunoscut,ne-am placut…si am format o relatie..o relatie frumoasa,plina de iubire..am ajuns sa ne iubim la maxim…Dar,au intervenit parintii mei…care nu il vor nici in ruptul capului…si nu pot sa-mi dau seama de ce…Peste 9 luni de relatie cu el…parintii mei „l-au acceptat”…cica…din cauza ca am fugit de acasa..bineinteles la insistentele lor m-am intors acasa spunandu–mi ca ma vor lasa sa vorbesc cu el..Bun…..am acceptat,sperand ca totul va fi bine..in sfarsit..dar nu a fost!La inceput totul bine si frumos,ma lasau sa ies cu el sa fac sa dreg…dar totul cu o limita si bineinteles ca noi acceptam tot ce ne spuneau ei numai ca totul sa fie bine…Daca ne ii spunea la ora X sa ma aduca acasa,pai atunci ma aducea acasa nu mai devreme sau mai tarziu…in fine..Noi incercam sa-i intelegem si sa facem cum spun ei ca sa nu ne mai ferim si sa ne mai ascundem relatia,pt ca era obositor si urat sa stam tot timpul cu stres si frica…Ma duceam la el venea la mine….Dar cand era vorba de o petreceere la mine el venea tot timpul..Dar cand era la el…parintii mei nu ma lasau,spunand ca consum alcool…si cine stie ce fac eu….dar eu stiam ca nu fac nimic rau,pentru ca nu ma lasa el,ca totul timpul a avut grija de mine si nu m-a lasat sa fac de capul meu..fiind un pic mai mare m-a ajutat sa ma maturizez treptat..si cu timpul am ajuns sa vad lucrurile altfel si sa gandesc altfel….Dar pana la urma nu stiu ce vor parintii mei de la noi?..I-am ascultat tot timpul,i-am respectat ,am facut totul numai cum au vrut ei,m-am tinut de scoala indiferent de situatie…deci..Am facut tot ce spun ei numai ca totul sa fie bine…si cand spun ca am facut…ma refer la amandoi….Amandoi i-am respectat si am facut cum au vrut ei numai ca sa fie multumiti si sa nu mai fie nevoie sa ne ascundem…Nu le-am cerut marea cu sarea..decat sa ma lasa sa fiu cu el atat..nimic mai mult..si nici nu vreau mai mult..nu vreau..pt ca daca il am pe el..am TOTUL!…Am indurate multe pt el..bataie,nu mai zic…stiti cum ma bate tatal meu?…golaneste..daca ma intelegeti..cum se bat baietii intre ei asa ma bate el pe mine..nu se lasa pana nu imi da sangele..iar mama de frica nu spune nimmic…Am fost batuta,injurata,scuipata,data afara din casa nici nu mai stiu de cate ori…..dar cu toate acestea tot nu am renuntat la el..pt ca il iubesc din toata inima mea…si nu pot renunta la el..asa cum nici el nu poate renunta la mine orice ar fi si orice s-ar intampla..Ce sa fac?ce sa fac?…acum nu ma mai lasa sa ma mai vad cu el…CE sa fac?..cand noi am facut totul ca sa fie multumiti,si tot nu au fost?….Vaa rog ajutati-ma….Simt ca innebunesc ,o iau razna cu parintii care ii am..ce sa mai fac…. ce?….

Anunțuri

Acțiuni

Information

8 responses

27 04 2014
Stef

Georgiana,
Este de apreciat ca ai scris aici povestea ta si ma bucur ca adolescentii cer ajutor si asculta si alte pareri, lumea vazuta prin alti ochi.
Din toata povestea ta, ceea ce nu este in regula este violenta tatalui tau.
Spune-mi te rog, daca poti si doresti: in restil timpului cum te intelegi cu tatal tau? Ce fel de om este? (Este bine sa stii ca exista un tel verde pentru minori si poti suna acolo daca esti batuta). Parintelui nu i se va intampla nimic ingrozitor, insa va fi atentionat. Legal….violenta asupra unui minor se pedepseste aspru si se poate ajunge la ridicarea drepturilor parintesti.
Ar fi minunat prin a incepe sa vorbesti cu tatal tau atunci cand el este calm. Sa vorbesti calm si sa ii spui cat de grav este faptul ca te bate. Esti domnisoara, esti mare, esti aproape femeie si ar trebui sa ii fie rusine sa ridice mana asupra ta. Ai putea sa ii spui cat de mult ai sa tii minte aceste batai si ai prefera sa il iubesti pt ceea ce este ca tata si nu sa iti fie frica de el. Chiar daca se va enerva…..il vei pune pe ganduri. Ai putea sa incerci chiar sa ii scrii toate acestea intr-o scrisoare daca nu ai curajul sa i le spui in fata. Apoi sa ii dai scrisoarea cand pleaca la serviciu si sa il rogi sa o deschida cand iese din casa asigurandu-l ca este ceva bun si nu ceva rau scris in ea. 🙂 apoi spune-i cat de mult ti-ai dori sa il strangi in brate asa cum faceai cand erai micuta….. Ti-ai dori? Eu doar presupun…. Tu stii mai bine ce anume sa spui/ sau sa scrii.
Este necesar ca tatal tau sa inceteze sa te mai priveasca ca pe proprietatea lui.
Parintii tai te restrictioneaza din teama. Le este teama sa nu ti se intample ceva, poate sa nu ai probleme, sa nu ramai insarcinata, sa nu bei, sa nu te droghezi….cine stie. Sau poate le este rusine ca fata lor sa fie vazuta peste noapte in casa prietenului…gen: „ce vor spune parintii lui?” Etc. In general….parintii isi fac astfel de probleme….
Este imbucurator faptul ca IMPREUNA ati respectat regulile impuse de parintii tai si in special el ca baiat a facut tot posibilul sa fie alaturi de tine. Frumos! Asta spune multe despre calitatea si intentiile sale.
Prea multe nu ai de facut dupa cum cred ca intuiesti. Parintii tai vor capata incredere in tine cu timpul. Asta nu presupune sa te lasi batuta! Tu ii respecti si minunat ar fi daca te-ar respecta si ei. Violenta este un abuz! Este o violare a intimitatii, demnitatii si imaginii de sine! Ar fi minunat daca i-ai determina, usor, usor sa inteleaga asta! Faptul ca nu te lasa inca sa mergi la petrecerile pe care le da prietenul tau…este cea mai mica problema. Poate nu au incredere ca are loc o petrecere ci o privesc ca pe o scuza crezand ca mintiti pt a petrece timp impreuna cu el….. Ii inebuneste ideea ca nu te au sub supraveghere.
Asa restrictivi cum sunt, parintii te iubesc, de aceea inceraca sa te protejeze. Le este teama de ei si nu de tine. Frica asta a lor vine din teama ca ei nu ar face fata daca ti s-ar intampla ceva.
Ar fi minunat daca ai incerca sa comunici mai mult cu ai tai, chiar si fortat. Tatal imi imaginez ca este mai sever, mai serios, dar daca tu nu te deschizi …nici el nu o va face. Vei vedeaca mai tarziu in viata iti vei da seama ca daca parintii tai nu erau asa restrictivi…..nu ti-ar fi insuflat moralitate! Vei creste frumos, important este sa fii demna si sa le arati ca nu este ok sa te bata. Asta nu face dcat sa te indeparteze de ei si nu sa te apropie!
La fel cum s-au obisnuit cu prietenul tau dupa 6 luni, la fel vor ceda din ce in ce mai mult si vor capata incredere, iar voi veti avea din ce in ce mai multa libertate. Si asta nu este rau, chiar daca acum este un pic stresant.
Important este ca va iubiti si ca relatia dureaza, nu? Sunteti amndoi puternici si este clar ca va iubiti daca ati rezistat atator restrictii.
Georgiana, iti doresc curaj. Vorbeste cu parintii tai! Sunt oameni si chiar daca la inceput poate vei cred ca nu au inteles nimic…..ei se vor gandi mult la ceea ce le vei spune. Fa-le un pic d morala cu alte cuvinte! Tu le oferi respect si asta este frumos sa primesti inapoi!
Numai bine!

4 06 2014
Georgiana

Iti muleumesc din tot sufletul meu pentru timpul acordat sa-mi scrii acest sfat…pe care il iau in considerare cu cel mai mare drag….Imi spuneai sa incerc sa vorbesc cu el….te rog sa ma crezi ca nu am cum sa vorbesc cu el..pentru ca este un om scos din comun,foarte exagerat din orice punct de vedere….Am incercat de nenumarate ori sa vb cu el,in toate felurile posibile…am incercat chiar si cand era foarte calm si binedispus….dar degeaba pe masura ce vorbeam…el se enerva si incepea sa tipe..ca eu sa nu ma mai aud…sa vorbeasca numai el…si ma lua la bataie….si nu mai puteam spune nimic…..ce sa mai fac?

27 04 2014
Madalina 17

Buna. Numele meu este Madalina in varsta de 24 ani. Povestea mea pe scurt ar fi asta:
Ganduri de sinucidere au fost multe in timpul delor 24 de ani, am crescut cu un tata alcoolic, care bea toti banii si facea scandal nu conta ce ora era, cu o mama care muncea de dimineata pana seara ca sa poata sa ne intretina la scoala pe noi cei trei copiii ( mai am o sora si un frate mai mari). Asa ca de la 18 ani m-am mutat de acasa ( primul an de facultate ) la caminul studentesc, si cei 4 ani de facultate am avut tot felul de joburi care mi-au permis sa ma intretin.
Acum un an m-am mutat dintr-un oras mare in care am crescut si in care eram inconjurata de foarte multi prieteni, intr-un oras mic. M-am mutat din cauza faptului ca dupa ce am terminat facultatea si am inceput sa- mi caut un job in domeniul, am realizat ca un proaspat absolvent nu putea castiga mai mult de 600 RON pe luna in conditiile in care se lucra de dimineata pana seara si fara acte. Am reusit sa lucrez asa 6 luni de zile in care a trebuit sa suport un sef foarte arogant care tipa la tine chiar daca era sau nu vina ta, si asta se intampla zilnic. Perioada respectiva a fost tulburatoare, veneam acasa franta de oboseala ca faceam atat munca de birou cat si munca de teren (jobul fiind in inginerie), nu mai reuseam sa mai fac pt mine personal nimic. Pur si simplu plangeam de la orice. Imi era foarte frica sa plec de acolo pt simplu fapt ca voi ramane fara job si nu mai aveam nici un venit. Intrasem probabil intr-o depresie, asa ca 1 sapt nu m-am dus la lucru si zilnic sunam de dimineata pana seara la tot felul de firme din toata tara sa-mi caut de lucru. Norocul a venit izbitor, am fost sunata de o firma dintr-un oras micut, care m-a solicitat la interviu, nu am stat pe ganduri, mi-am dat demisia si am plecat la interviu. Interviurile au tinut o saptamana cu tot felul de teste scrise, psihologice, practice, in final am fost angajata pe 1200 roni. Un salariu dublu practic fata de ce castigam. Am fost multumita, am venit acasa, mi-am facut bagajul si am plecat. La partea cu cazarea nu a fost o problema pentru ca in acel orasel se casatorise sora mea, asa ca am stat acolo o perioada. Dupa o luna de lucru, am fost trimisa in deplasare, la inceput cu inca 2 colegi, intr-un final am ramas singura in acel oras dupa 2 saptamani. Lucrare grea, stres continuu si singura, ca nu cunosteam pe nimeni in orasul respectiv. A urmat o perioada de aproape 9 luni singura in acel oras, lucrand la un proiect de care nimeni nu stia nimic si nimeni nu gasea solutii, trebuia sa gasesc tot eu rezolvari care nici macar nu tinea de mine. Ideea e ca a fost un stres continuu si ganduri urate. Lucram de luni pana duminica, iar daca nu lucram eram pe drumuri intre orasul respectiv si orasul in care avea firma sediul, adica 14 ore de mers cu trenul dus-intors, o data la 2 saptamani. Cu banii abia ma descurcam, ca intre timp inchiriasem si o garsoniera acolo unde ma mutasem , si plateam o chirie, si nici macar nu locuiam acolo. Cand eram in delegatie firma imi asigura cazarea la un hotel de periferie dar fara mancare, asa ca toti banii mei se duceau pe mancare gatita cumparata, asta pt ca nu beneficiam de o bucatarie pentru a-mi putea gati singura.
De 2 luni am terminat acea lucrare, m-am intors si lucrez la birou. Tot atunci am fost informata de proprietara imobilului pe care l-am inchiriat ca trebuie sa- l eliberez, o saptamana nu am dormit aproape deloc, din cauza faptului ca trebuie sa ma mut, in final am gasit o alta garsoniera. De-alungul celor 9 luni de delegatie in timp ce imi venea gandul de suicid, ma incurajam singura ca voi termina lucrarea si voi ajunge sa lucrez la birou imi voi cunoaste colegii mai bine, imi voi face noi prieteni, voi avea activitati noi. Ei bine nu s-a intamplat asa. Intradevar am ajuns sa lucrez la birou, am 2 luni, cu un colectiv de 7 persoane, si in care nu exista unitate, doar individualism. Astfel starile mele s-au agravat, si sunt constienta ca am nevoie de ajutor specializat doar ca nu imi permit unul. Ma panichez extrem de tare, ma exprim greu, am stari de lesin, ma trezesc din somn plansa, tremur foarte tare, am impresia ca lumea are ceva cu mine, ca familia nu are nicioadata timp sa discute cu mine, ca sora nu vrea a sa ma asculte, prietenii pe care ii aveam nu imi mai sunt prieteni, mi-e frica ca sunt singura. Daca pana acum am reusit sa trec peste , mi-e frica sa nu fac ceva, dar problema este ca nu mi-e frica pentru mine daca e sa ma sinucid, mi-e frica pentru mama, atat. Amintirea ei imi vine de fiecare data in minte , nu sora, nu fratele, nu tata, nimeni, doar ea. La cat de mult imi doresc in momentul asta sa ma sinucid si toate astea sa se termine, e posibil chiar sa se intample?

27 04 2014
Enoh

Madalina 17

Eu cred ca nu de ajutor specializat ai nevoie,care trebuie si platit,eu cred ca ai nevoie de dumnezeu,si eu am fost in situatia ta cu aceste ganduri murdare si de necontrolat,vreau sa iti spun ca nu esti singura dumnezeu e prezent langa tine iti da taria sa mergi mai deparete trebuie doar sa crezi asta,accepta pe Isus ca domn si salvator al tau si va veni la tine o pace de neimaginat,si nu te vei mai simti singura,nici in pustiu ,iti spun ca nu dau sfaturi nu judec doar iti spun ca am fost ca tine si am 25 ani si stiu sentimentul,nu trebuie sa deznadajduim sa ne perdem speranta domnul pare in anumite momente ca ne-a lasat dar nu ne-a lasat,ne inceraca credinta,de ce?aici intervine taina lui dumnezeu de nepatruns,madalina alunga acest gand de la tine ce nu duce la ceva mai bun ,duce la pierzanie stii doar ce spune biblia despre sinucidere,stii ca e pacatul suprem,nu avem dreptul sa ne luam viata domnul hotaraste noi doar alegem ce facem cu timpul care ne\a fost dat sa il traim,cei ce se sinucid ajung in iad si chinurile iadului sunt mari daca ai avut acest gand cerceteazza cuvantul domnului nostru isus sa vezi ce zice despre iad si grozaviile de acolo,nu stiu care e credinta ta,dar daca crezi alta inafara de cea spusa de biblie e o minciuna,incepe sa te rogi la isus iti garantez ca vei scapa de aceste ganduri si de probleme trebuie doar sa te rogi sa il rogi pe dumnezeu sa te ajute ,spune-i lui toate problemele tale lasa-i-le lui pe toate,lasa in seama lui orice gandesti,si vei fi bine,cat traim trebuie sa facem voia lui dumnezeu nu voia noastra,noi suntem creati si totusi dumnezeu ne iubeste si cand suntem nerecunoscatori sau neascultatori si spera ca macar in ultimul moment sa ne pocaim sa ne curatim de pacate trebuie doar sa vrem din toata inima si el nne va curata de orice pacat,daca simti ca mai vrei sa stii ceva raspunde si iti voi raspunde si eu.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.

27 04 2014
Enoh

Ti-am lasat un link este o istorisire a unei femei citeste cuvant cu cuvant pana la capat

27 04 2014
asa

Salut Georgiana,parintii tai te iubesc georgiana tu inca nu iti poti da seama de asta ei incearca sa te protejeze,vad in prietenul tau o persoana nepotrivita pentru tine,poate asa e poate nu,dar nu uita ca incearca sa te protejeze,vor ce e mai bun pentru copilul lor si nu ii acuza pentru asta ai sa iti dai si tu seama de ce spun acum cand o sa ai si tu copii,(am 26 ani inca nu am copii),parintii se mai cearta intre ei nu trebuie sa ii urasti(in cazul in care ii urasti) s-au chinuit mult cu tine vor sa ajungi sa ai un trai decent fara suparari necazuri trebuie sa deschizi ochii si trebuie sa mai asculti si de ei ca poate au dreptate esti la o varsta in care ai multe carari bune si rele ,ei te indreapta pe cele mai bune.

27 04 2014
Stef

Georgiana,
Nimeni, dar absolut nimeni nu iti poate spune ce este gresit si ce este corect. Si asta pentru ca cei ce privesc din afara judeca cu usurinta si au impresia ca modul lor de a vedea lucrurile este unul foarte bun. Ei nu sunt TU. Asadar, numai TU vei stii pana la urma ce anume ai de castigat din alegerile facute. Nu exista rau sau bine, exista experienta si atat. Stii de ce? Pentru ca nimeni nu poate da timpul inapoi pt a demonstra ca daca la un moment dat alegi sa faci altceva dcat ceea ce ai facut, lucrurile se schimba in bine. In bine pentru cine? Bine tu poate insemna raul altora. Binele parintilor poate insemna raul tau intr-o anumita masura DAR si binele dupa cum observi.
Evident ca parintii te iubesc, sau asa le place oamenilor sa gandeasca, modul ideal si anume, acela ca parintii isi iubesc intotdeauna copiii.
Da, ai tai te iubesc insa nu asta discutam noi aici. Noi discutam cee ce tu simti, ceea ce tu cauti. Asta este important!
Numai bine!

10 06 2014
bobyta

Timpul le rezolva pe toate.Daca el te iubeste cu adevarat te asteapta pana cand tu vei deveni majoara …..cand puteti intemeia o casa, cand tu o sa poti muncii pentru a te intretine singura….. pana atunci parerea mea este ca trebuie sa inveti ca sa te poti realiza in viata ……iubirea la o varsta frageda este oarba si totul ti se pare roz si frumos insa din pacate realitatea este alta……..cu timpul inaintarii in varsta vezi viata altfel si incepi sa constientizezi pericolele care te pasc in aceasta viata. Inteleg teama parintilor tai…….gandestete ca si tu vei deveni parinte intr o buna zii……..eu cred ca parintii vor numai binele pentru copilul lor . Faptul ca se compoarta asa cu tine inseamna ca ei te iubesc enorm Niciodata nu poti compara dragostea de parinte cu dragostea unui strain .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: